Surprizele lui 2021

Neo-Disco. analog. electric. Surprizele lui 2021

Începutul lui 2021 ne relevă albume tributare esteticilor trecutului, pline de mesaje anti-deviceuri și rețele de socializare. Fie că avem de-a face cu instrumente electronice, orchestre clasice sau chitare cu distors, muzicienii îmbină sunetul prezentului cu limbajul trecutului, într-un revival puternic și de-a dreptul surprinzător.

Steven Wilson - The Future Bites

“Cumpără acum, pierde-ți controlul!”, remarcă fostul lider al grupului britanic Porcupine Tree. Ba mai mult, l-a cooptat și pe mult mai faimosul Elton John într-o tiradă împotriva consumerismului și a atașamentului față de tehnologie. Dacă scriitorii science-fiction ai secolului trecut își imaginau sfârșitul lumii venind din ochii unor roboți ce “scuipă” laser, iată că prezentul îi contrazice, cei ce ne controlează acum nefiind giganți de metal, ci agloritmii inocenți ai rețetelor de socializare. Astfel, Wilson se “înarmează” cu sintetizatoare și beat-uri electronice pentru a arunca un semnal de alarmă într-o lume blocată cu ochii în telefoane. Cine ar fi crezut că neo-disco-ul și distopiile futuriste merg atât de bine împreună?

Weezer - OK Human

Cu un titlu care ironizează celebrul album al britanicilor Radiohead, cel mai recent material discografic al formației Weezer este tributar esteticii muzicale a anilor ’60, omagiind experimentele stilistice ale celor de la Beach Boys sau Beatles. Înconjurat de o orchestră formată din 38 de muzicieni, liderul Rivers Cuomo plonjează într-un discurs anti-tehnologie, fiind profund inspirat de experiențele trăite în timpul carantinei. Înregistrat în mod analog, melodios și melancolic, albumul reprezintă o întoarcere la libertatea creativă ce a marcat deceniul hippie. Îmbrățișând pop-ul infantil cu seriozitatea orchestrei clasice, Weezer construiesc un material discografic digerabil, memorabil și de-a dreptul oldschool.

Foo Fighters - Medicine At Midnight

“Ce seamănă toboșarul din Nirvana cu solistul din Foo Fighters!’’, remarcau amuzați odinioară internauții în comentariile clipurilor de pe YouTube. Lăsând gluma la o parte, câți muzicieni au reușit să-și construiască duble cariere în industrie, schimbând atât instrumentele cât și rolurile creative? Toboșarul-solist Dave Grohl se numără printre puținii norocoși care se pot mândri cu o asemenea realizare, iar noul an îl găsește conducând mașinăria Foo Fighters pe tărâmurile chitarelor electrice și al corurilor gospel. Violent și fredonabil, noul album rollercoaster al americanilor surprinde prin energie și voie bună. De altfel, febra disco i-a acaparat și pe cei șase, ritmurile fiind delicioase și dansabile, tributare zilelor de glorie ale anilor '70.

a Case Of Joni - 50 de ani de Blue

De la timbrul incofundabil al Ellei Fitzgerald până la non-conformismul lui Stevie Nicks, istoria muzicii secolului XX relevă extraordinare personalități feminine ce au modelat felul în care arta sunetelor este trăită, interpretată și compusă.

foto © Gijsbert Hanekroot (Redferns)

Deși a crede că talentul unui muzician constă doar în abilitatea sa de a crea muzică sau versuri, harul artistic se manifestă în diverse forme, iscusința componistică fiind doar una dintre ele. Nu de alta, dar ghidându-ne după acest mindset, am răpi importanța unor figuri legendare precum Diana Ross sau Whitney Houston, ce nu au compus vreodată piesele care le-au adus succesul.

Nu putem, însă, să nu remarcăm autenticitatea cu care un cantautor își interpretează propriile melodii, iar JONI MITCHELL este un exemplu de artist ce s-a aflat mereu în “spatele” operelor sale. Când “febra” compozitorilor-interpreți a acaparat Statele Unite la începutul anilor ’70, nimeni nu se aștepta ca originala canadiană să dea peste cap convențiile și să îmbrățișeze muzica cu versul chiar mai bine decât Dylan.

După ce și-a căutat adevărata voce timp de trei materiale discografice (acusticele Song To A Seagull, Clouds și Ladies Of The Canyon), Mitchell găsește echilibrul perfect între pasaje fredonabile și armonii surprinzătoare în LP-ul BLUE, magnum opus care, anul acesta, împlinește

onorabila vârstă

de 50 de ani. Sub umbrela refrenelor memorabile, artista îmbracă materialul discografic în trăiri sincere de dor și melancolie, dând naștere unui veritabil carusel de emoții.

De fapt, aceasta este principala caracteristică a creației lui Mitchell, rar întâlnita abilitate de a se destăinui atât de ușor unui ascultător anonim. De la versurile piesei Little Green, compusă pentru fiica sa dată spre adopție cu doar câțiva ani înainte, până la sfâșietoarea baladă A Case Of You, albumul poartă publicul prin călătoria autodescoperirii, adeseori dureroasă dar întotdeauna benefică. Iubirea, subiect atât de abuzat în arta sunetelor, este tratată cu maturitate și detașare, departe de clișeele cu care muzica pop și-a obișnuit ascultătorii. În galeria marilor creații discografice ale secolului XX, Blue rămâne la loc de cinste, reprezentând

o adevărată lecție în compoziție

și introspecție. Sinceritatea cu care Joni își sculptează piesele a lipsit mai mereu în industria muzicală, și poate de aceea, succesul masiv a ocolit-o pe artistă pe tot parcursul carierei. Joni Mitchell nu a umplut niciodată stadioane și nici nu a avut videoclipuri difuzate obsesiv pe MTV, dar muzica sa reprezintă în continuare soundtrack-ul unor generații întregi de artiști, visători și melancolici.