
9 minute read
culorile pe care le arăți cu mâna
ANNA UNGUREANU

Advertisement
Muzica din culorile pe care le arăți cu mâna
De aproape șase decenii, Corul Madrigal este unul dintre simbolurile perene ale artei și culturii contemporane românești și a-l conduce pe scenă și în afara ei cu inspirație, patos și dedicare în spiritul fondatorului său, maestrul Marin Constantin, reprezintă o responsabilitate formidabilă, pe care doar o persoană hărăzită din belșug deopotrivă cu talent și înțelepciune și-o poate asuma cu succes. Iar aceasta s-a dovedit a fi, de ani buni, ANNA UNGUREANU, dirijor principal al Madrigalului, dar și director artistic al programului de integrare prin muzică Cantus Mundi, una dintre puținele femei dirijor de cor reputate la nivel mondial, care continuă să se lase călăuzită în activitatea ei din cadrul ansamblului - după propria-i mărturisire - de cuvintele legendarului său mentor, Marin Constantin: ”În momentul în care un dirijor, femeie sau bărbat, este pe scenă în actul dirijoral, are sexul îngerilor. Să te mai combată cineva cu asta! Să te mai întrebe ceva după asta.” Noi nu ne-am propus să o întrebăm doar „ceva” pe Anna Ungureanu, fiind interesaţi să aflăm din tainele reușitei corului Madrigal de a rămâne hipereractiv ca grup în spațiul artelor performative, inclusiv într-o perioadă caracterizată de acută izolare socială... fie că ne gândim doar la memorabilele spectacole din vara trecută susținute live & safe în Amfiteatrul Mihai Eminescu sau că avem în vedere cele două noi albume de Paște pe care corul le înregistrează zilele acestea în studio cu Anna ca dirijoare și diriguitoare al întregului colectiv.
Anna, chiar după atâţia ani pe scenă împreună cu ei, cum reuşeşti să îţi conduci colegii din Corul Madrigal cu aparent atât de puțin efort?
Aparent. Aparența vine din partea vizuală pe care o percepem. Vezi, când eram studentă și de-abia pipăiam tainele dirijatului, totul era foarte mecanic, probabil că semăna niţel cu momentul în care începi să șofezi... totul părea mecanic în mişcări fiindcă sunt pași pe care trebuie îi gândești înainte, să te montezi și să îi faci fizic. Cam așa a debutat în cazul meu mișcarea dirijorală. [...] De-abia apoi, după ani de lucru în această meserie, pot să spun ca au început mâinile să se încarce cu sens, să înțeleg cum să eliberez dorința interioară și să transmit prin mâini, prin corp, prin facies, prin energie, sensurile pe care le doresc, posibilitățile, chiar și culorile pe care le doresc, pe care le poți arăta cu mâna... chiar dacă pare ciudat să spui așa ceva, culori pe care le arăți cu mâna. Pentru mine a fost un proces normal pentru că mereu descopăr ceva nou. Dirijor nu ești, dirijor devii în fiecare moment până când mori. Şi cine spune ”Gata, sunt dirijor!”, cred că nu înțelege foarte bine despre ce este vorba pentru că nu ești brusc artist și gata, s-a oprit deodată munca ta, ci ești artist în devenire și în continuă formare și în evoluție până ce mori, și cred că așa suntem toată viața noastră. O profesie creativă are o viață lungă și destul de complexă. [...]
Ai început prin a cânta la vioară dar te-ai îndreptat ulterior către dirijat cândva-undeva, ai dobândit convingerea că ai


vocație, că ai putea să devii un dirijor bun În ce circumstanțe s-a întâmplat asta?
Cred că atunci nici nu cunoșteam noțiunea de dirijor, nu știam ce înseamnă... doar am simțit. Când am creat prima orchestră a liceului din Sfântu Gheorghe, care există și astăzi, atunci am simțit că a conduce îmi convine, că pot, că știu, că simt cum să o conduc. [...] La Conservator, unde am activat și în orchestra pedagogică, tot concertmaistru, am avut deja un dirijor în față de la care puteam să iau rolul în serios și să înțeleg cum comunică, apoi la cor am avut marele noroc să lucrez cu Dan Mihai Goia, care a avut 25 de ani de activitate în Corul Madrigal și care înțelegea cântatul vocal și coral în acel fel sensibil, elegant și luminos pe care, după aceea, aveam să-l înțeleg și eu de la maestrul Marin Constantin. El m-a îndrumat în primă fază să vin pe acest drum, chiar dacă alții mi-au zis pe atunci foarte clar: „O femeie, o tânără și o unguroaică, această combinație de trei nu are ce căuta în meseria de dirijor. Nu o să reușești niciodată.”. Bineînțeles că m-am ambiționat, ca să mă motivez și mai mult şi nu ca să le arăt lor, căci dacă eu simt un lucru pe acela îl dezvolt, nu mă las condusă de alte păreri... ceea ce le recomand tuturor tinerilor. Dacă simt ceva și au intuiție într-o zonă, indiferent că este artistică sau nu, dar doresc să se ducă întracolo, să nu se lase influențați, pentru că energia lor este mult mai importantă decât părerea altcuiva care nu înțelege datele în care trăiește acel tânăr.
Apropo de tineri Ce înseamnă pentru tine, Anna Ungureanu, deviza programului Cantus Mundi, „schimbăm România prin muzică”? Chiar putem să o schimbăm? Avem de ce?
În primul rând necesitatea de a crea după noi un val de generații care să dorească măcar să se apropie de frumosul pe care îl înțelegem noi în muzica clasică. A fost necesar în momentul în care ne-am dat seama, prin 2010 deja, că erau din ce în ce mai puține capetele „albe” în publicul pe care îl aveam în sală. Erau generațiile care înțelegeau, care așa au trăit, care aveau o bucurie să se îmbrace frumos și să vină în sala de spectacol, iar dacă dispar ușor-ușor, ce rămâne în urmă? Pentru că o completare nu se vedea la orizont. Ăsta era unul din momente în care am realizat că trebuie să facem ceva. Apoi a venit inițiativa maestrului Ion Marin care a zis ”Haideți să creăm un program!”. La început a fost sub formă de proiect și noi, nebuni, am zis ”Da, vrem!”. [...]
Citiţi interviul complet cu ANNA UNGUREANU pe www.zilesinopti.ro
„Roletele exterioare îți aduc confortul casei!"

Cumperi un produs VELUX și primești un cadou în bani. Află cum.
Un climat interior echilibrat al casei noastre este foarte important, mai ales acum când mulți dintre noi lucrăm de acasă și majoritatea activităților au loc la interior. Ne dorim să avem o stare de bine tot timpul, iar aceasta este influențată și de mediul încăperii în care ne aflăm. Pe lângă efectele pozitive pe care ni le aduce la nivel fizic un mediu sănătos de locuit, menținerea temperaturii constante este ceva ce ne dorim cu toții deoarece reduce considerabil costurile de încălzire, răcire și ventilație precum și amprenta de carbon a clădirilor. Acest lucru este posibil cu roletele exterioare VELUX care îți aduc multiple beneficii, atât în sezonul rece cât și în cel cald, de la izolarea termică îmbunătățită cu până la 17% pe timpul iernii, până la o temperatură mai scăzută în mansardă cu 6°C, pe timpul verii.
CaDOUL tĂU ÎN BaNi
Pentru tine lansăm campania promoțională „Roletele exterioare îți aduc confortul casei!”, prin care îți oferim premii în bani la achiziționarea de rulouri parasolare opace, roletele electrice și/sau solare VELUX. Dacă în perioada 1-31 martie 2021 cumperi oricare dintre modelele de rolete exterioare VELUX, primești înapoi până la 200 lei. Concret, primești 200 de lei la achiziționarea unei rolete exterioare solare SSL și 150 lei la achiziționarea unui rulou parasolar SSS sau a unei rolete electrice SML. Desigur, achiziția mai multor rolete exterioare implică, în mod automat, primirea unui număr direct proporțional de premii. Premiile vor fi oferite în bani, de aceea, beneficiarii premiilor vor trebui să trimită organizatorului VELUX România toate informațiile necesare pentru virarea banilor.
“În perioada verii, când temperaturile cresc, accesoriile precum rulourile parasolare exterioare sau roletele exterioare sunt aliații posesorilor de ferestre de mansardă VELUX pentru că se comportă ca un scut împotriva căldurii. Gama noastră de accesorii cuprinde o serie completă de produse destinate celor care vor să își protejeze eficient mansarda fie de căldura verii, fie de lumina strălucitoare a soarelui, fie de insectele nedorite”,
spune Noemi Ritea, Director de Piață VELUX România
CUM PartiCiPi La CaMPaNie
E simplu să primești un cadou în bani. Intră pe: www.velux.ro/campanii/promotie-rolete-velux. Completează formularul de acolo cu datele tale și atașează o copie a facturii de achiziție a produselor VELUX datată în intervalul 1-31 martie 2021, în care produsele să fie enumerate distinct, iar codul acestora să fie specificat. Vom avea nevoie și de o copie după buletinul de identitate/cartea de identitate în cazul în care valoarea premiului solicitat pe o factură depășește suma de 600 lei. După primirea și validarea documentelor trimise, VELUX România va vira banii în contul tău până cel târziu în data de 15 mai 2021. Pentru mai multe detalii, te rugăm să consulți Regulamentul Oficial, pe care îl vei găsi pe site-ul velux.ro
PrODUSeLe VeLUX PartiCiPaNte La CaMPaNia „rOLeteLeeXteriOare ÎȚiaDUC CONFOrtUL CaSei!"
SSS - Ruloul parasolar opac SML- Roleta exterioară electrică SSL - Roleta exterioară solară
Ce BeNeFiCii ÎȚiaDUCe UN rULOU ParaSOLar OPaC SSS
Mai întâi, trebuie să știi că fiecare rulou este creat pentru a se potrivi perfect pe dimensiunea și modelul ferestrei tale. Ruloul parasolar opac SSS este un produs ideal, care oferă protecție împotriva căldurii și menține mansarda răcoroasă în zilele de vară - poate reduce căldura cu până la 80%. Materialul special conceput creează un efect de întuneric pentru un somn mai odihnitor noaptea. Designul său contemporan se integrează perfect, elegant în linia acoperișului.
Dar O rOLetĂ eXteriOarĂ eLeCtriCĂ SML SaU OrOLetĂ eXteriOarĂ SOLarĂ SSL
Cu toții avem nevoie din când în când să mai tragem un pui de somn în timpul zilei sau poate de ceva mai multă protecție fonică. Roleta exterioară electrică, cât și cea solară sunt perfecte pentru orice perioadă a anului, pentru că îți oferă intimitate în orice moment al zilei, precum și efect de întunecare totală pentru un somn liniștit atât ziua cât și noaptea. Cele două rolete mai previn supraîncălzirea pe timpul verii, scăzând temperatura în mansardă cu până la 6°C. Reduc pierderile de căldură în timpul iernii, izolarea termică fiind îmbunătățită cu până la 17%. Sunt soluțiile ideale pentru protecție fonică, reducând zgomotul ploii cu până la 7dB, și totodată, oferă protecție împotriva intrărilor prin efracție. În cazul roletei exterioare solare aceasta nu necesită conectarea la o sursă de curent.
GaraNȚie
Toate produsele VELUX sunt realizate la standarde riguroase, din materiale de cea mai bună calitate şi au fost concepute pentru a ne asigura că vor funcționa ireproșabil și după utilizarea produsului ani de zile. Toate rulourile exterioare parasolare manuale VELUX beneficiază de o garanţie de 3 ani, iar rulourile exterioare parasolare cu acționare electrică și solară au garanție de 5 ani.
