Garden

Foto © shutterstock.com

LOCUL

1

FEMEI DE SUCCES

23585 pct

Simona Halep

Când vine vorba de tenis, numele Simonei Halep are o rezonanță aparte, nu doar în inimile noastre, ale românilor, ci pentru toți iubitorii acestui sport. De-a lungul carierei sale, Simona a reușit multe performanțe, iar câteva dintre ele au făcut ca România să fie privită la nivel mondial cu ceva mai mult respect, poate chiar invidie. Simona este singura jucătoare de tenis din România care a atins prima poziție în clasamentul mondial WTA, în două rânduri, între 2017 și 2019. A ocupat această poziție timp de 64 de săptămâni, ceea ce a pus-o pe locul al 10-lea în clasamentul longevității ca lider al circuitului. În prezent ea se află pe locul 3 mondial. Tot în prezent, nu există un alt sportiv român activ care să fie mai titrat ca Simona Halep. Palmaresul ei este impresionant din toate punctele de vedere: a câștigat la simplu 20 turnee și a mai disputat alte 17 finale, fiind cea mai renumită și de succes jucătoare de tenis din istoria României. Pentru a numi doar câteva, Halep a câștigat turneele de Grand Slam de la Roland Garros (2018) și Wimbledon (2019), pierzând anterior alte trei finale: două la Roland Garros (2014, 2017) și una la Australian Open (2018). A disputat și finala Turneului Campionilor în 2014. A fost desemnată Jucătoarea Anului 2018 de WTA și Cea Mai Populară Jucătoare în alți doi ani consecutivi, 2014 și 2015. În plus, 3 ani la rând a fost Favorita Fanilor la simplu, în 2017, 2018 și 2019. Bineînțeles, Simona este extrem de iubită în România, dar calitățile ei extraordinare au depășit cu mult granițele țării noastre și au fost tot timpul recunoscute și apreciate la nivel mondial. De exemplu, în decembrie 2018 ea a fost aleasă de ESPN drept cel mai dominant jucător de tenis al anului în lume, figurând în topul The Dominant 20 (un top bazat pe statistici sportive dure și incontestabile) pe locul al 9-lea, luând fața unor alți mari sportivi ai planetei, precum Novak Djokovic, Lewis Hamilton sau LeBron James. Succesul ei a fost recompensat și la nivel de câștiguri, din tenis ea a obținut în jur de 36 de milioane de dolari, ocupând locul al 4-lea all-time, după surorile Williams și Șarapova.

Așadar, nu e deloc de mirare că Simona Halep se află pe primul loc în cadrul acestui top. În plus, Simona ne-a făcut întotdeauna să ne simțim mândri că suntem români, nu doar prin jocul ei superb de tenis, dar și prin cuvintele ei frumoase. De exemplu, în 2019, când a fost decorată cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, Simona Halep a spus:

„„Sunt mândră că sunt româncă și sper să merg cu fruntea sus peste tot și să câștig cât mai multe trofee ca să fiu o inspirație pentru toți copilașii și sper să aibă ocazia și condiții cât mai bune, ca să avem cât mai mulți campioni în viitor.”

LOCUL

2

FEMEI DE SUCCES

18094 pct

Andreea

Esca

Foto ©PRO TV Când vine vorba de televiziune, Andreea Esca conduce detașat orice fel de top al prezentatorilor de știri. De asemenea, cu peste 25 de ani de carieră în spatele pupitrului de știri, ea s-a transformat într-un simbol al profesionalismului și al dezinvolturii, devenind o vedetă absolută și un exemplu pozitiv pe care mulți încearcă să-l urmeze. Andreea Esca și-a început cariera la 1 decembrie 1995, care este și data de lansare a postului Pro TV, unde a prezentat constant Știrile de la ora 19.00, cu mici întreruperi datorate doar concediilor de maternitate sau de odihnă. Acest lucru a transformat-o pe Andreea Esca în cea mai longevivă prezentatoare de știri din România. Popularitatea ei a fost constant confirmată de câștigarea multor premii din showbiz, dintre care menționăm doar: „Premiul pentru cel mai bun prezentator de știri” (2001, 2002, 2003), Premiul „Femeia Anului 2003” organizat de revista Avantaje, Premiul CNA (2002), „Cel mai iubit om de televiziune” (2003), „Premiul de excelență” al TV Mania (2008). În plus, ea face parte și din echipa de reporteri „CNN World Report” și a condus timp de 10 ani revista The ONE.

LOCUL

3

FEMEI DE SUCCES

14690 pct

Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu

Foto ©Studio Brad (www.cornelbrad.com)

Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu sunt două femei pentru care succesul a însemnat salvarea de vieți prin intermediul „Asociației Dăruiește Viață”, unde au strâns peste 45 de milioane de euro în ultimii 10 ani, bani care au fost folosiți pentru multiplele proiecte din sănătate în care s-au implicat. Poate cea mai impresionantă și de impact parte din povestea lor o reprezintă proiectul #NoiFacemUnSpital, care a devenit cea mai mare inițiativă de implicare civică din România, susținută de peste 350.000 de donatori persoane fizice și peste 4.000 de companii - un exemplu că în România lui nu-se-poate, de fapt se poate construi un spital de copii la standarde vestice și că acest spital poate fi un reper de calitate, eficiență și costuri pentru orice construcție viitoare din domeniul medical. Mai mult, în ultimul an, prin determinarea acestor femei minunate, cu banii adunați de la peste 200.000 de donatori, a fost construit și un spital modular pentru pacienții COVID-19 și au fost cumpărate echipamente de protecție pentru medici.

* Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu au fost votate separat, dar, având în vedere că munca lor este una de echipă, am considerat că este corect să adunăm voturile lor.

LOCUL

4

FEMEI DE SUCCES

14375 pct

Laura Codruța

Kövesi

Foto © shutterstock.com

Laura Codruța Kövesi este un simbol al luptei anticorupție în România și la nivel european. Dar este și un simbol al succesului feminin în lumea justiției din țara noastră. Născută în 1973 la Sfântu Gheorghe (Covasna), LCK a ocupat funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din 2013, până în 9 iulie 2018. Înainte de această funcție ea a fost procuror la Sibiu și procuror general al României. La data numirii, în 2006, Kövesi a marcat o dublă premieră în istoria țării noastre: a fost prima femeie și cel mai tânăr procuror general din istoria României. De asemenea, ea este singurul procuror general de după decembrie 1989 care și-a dus mandatul până la capăt. În momentul de față, din septembrie 2019, Laura Kövesi ocupă funcția de procuror-șef la Parchetul European pentru o perioadă de 7 ani. Publicații renumite din mai multe țări din U.E. au lăudat activitatea și profesionalismul Laurei Codruța Kövesi, unele indicând și un sondaj în urma căruia se arăta că în anul 2015 românii aveau o încredere de 60% în DNA, instituția condusă de LCK, cu un procent mai puțin decât încrederea arătată în Biserică și cu 49% mai mult decât încrederea românilor în propriul Parlament (11%).

LOCUL

5

FEMEI DE SUCCES

12674 pct

Oana Pellea

Foto © facebook.com/oanapelleateatru

Oana Pellea nu este doar una dintre cele mai iubite actrițe din România, fiica unuia dintre cei mai iubiți actori români din toate timpurile (Amza Pellea), dar și una dintre româncele care de-a lungul vremii a reușit să-și construiască o carieră impresionantă, cu peste 50 de roluri importante în teatru și 20 în film românesc și internațional. Valoarea și succesul i-au fost confirmate și de Majestatea Sa Regele Mihai I al României, care i-a acordat Oanei Pellea decorația Crucea Casei Regale a României la 25 octombrie 2012, dar și de Academia Română, care a onorat-o cu premiul Aristizza Romanescu pentru cariera teatrală și cinematografică la 16 decembrie 2010. De asemenea, Oana Pellea a câștigat de două ori premiul UNITER pentru cea mai bună actriță și i s-a acordat și premiul Fundației Culturale Române pentru Carieră Internațională Remarcabilă. Și nu a câștigat premii doar în România, Oana Pellea a primit și numeroase premii internaționale, inclusiv premiile pentru Cea mai bună Actriță la Festivalul de Film de la Geneva, la Festivalul Filmului Politic de la San Marino și la Festivalul Internațional de Film „Vulturul de Aur” din Batumi, Georgia. În plus, dragostea românilor pentru Oana Pellea a mai fost confirmată și odată cu publicarea volumului „Jurnal 2003-2009”, care a fost cea mai bine vândută carte a Editurii Humanitas în 2009 (peste 50.000 de exemplare vândute).

LOCUL

6

FEMEI DE SUCCES

11849 pct

Andreea Marin

Foto © shutterstock.com

Prezența Andreei Marin în acest top nu reprezintă nicio surpriză. Ea are o lungă carieră jurnalistică și de prezentatoare TV pentru unele dintre cele mai iubite emisiuni din România. De exemplu, apogeul carierei sale a fost fără doar și poate atins în perioada 1999 - 2007, în care a fost moderatoarea emisiunii „Surprize, surprize”, difuzată postul TVR 1. Acesta a fost și cel mai urmărit spectacol de televiziune din România timp de nouă ani la rând. De asemenea, a fost jurat în emisiunea „Uite cine dansează!”, difuzată de postul de televiziune Pro TV, iar din octombrie 2020 este co-producătoare și realizatoarea emisiunii „Nu există nu se poate!”, difuzată de postul de televiziune TVR 2. În plus, Andreea Marin a produs și prezentat numeroase documentare filmate în multe locații exotice și a reușit și performanța de a fi prima jurnalistă din România care a escaladat vârful Kilimanjaro, „Acoperișul Africii”, o experiență în urma căreia a co-produs documentarul „Kilimanjaro 2001”, realizat pentru TVR, care a înregistrat cea mai mare audiență la 1 decembrie 2001. Dragostea și aprecierea românilor pentru Andreea Marin se traduce și prin succesul enorm pe care vedeta l-a avut în câștigarea a extrem de multe premii acordate în industria showbizului, de la cea mai sexy româncă (titlu acordat în repetate rânduri de FHM sau TV Mania), la cea mai de succes femeie (titlu acordat de Capital sau în cadrul mai multor ediții ale Galei Femeilor de Succes) sau premiul acordat de Comisia Europeană pentru aportul voluntar adus la Campania „Școala te face mare”, obținut în cadrul Balului de Caritate, ediția 2010, inițiat de Leslie Hawke.

LOCUL

7

FEMEI DE SUCCES

10540 pct

Andreea

Raicu

Foto © facebook.com/AndreeaRaicu.ro Andreea Raicu este una dintre cele mai cunoscute vedete de televiziune din România. A debutat ca model, câștigând câteva dintre cele importante concursuri de modelling, apoi și-a făcut intrarea în televiziune unde s-a consacrat prezentând emisiuni importante de divertisment foarte populare, precum „Big Brother” și „Megastar”. De-a lungul anilor ea s-a transformat într-un adevărat fashion icon și un exemplu de urmat atunci când vine vorba de stil și bun gust vestimentar. Așa se face că a și fost stilist pentru diverse reviste de modă, a lansat colecții împreună cu importanți designeri români, a produs, conceput și promovat proiecte media care de fiecare dată au avut în centrul lor lifestyle-ul desăvârșit prin stil și echilibru. Însă, întreaga carieră a Andreei Raicu a fost încununată mai ales de numeroasele proiecte caritabile pe care le-a susținut și organizat, fiind, de exemplu, membru în consiliul director al Festivalului Brazilor de Crăciun susținut de Organizația Salvați Copiii. De altfel, pentru implicarea ei în aceste acte de caritate Ministerul Afacerilor Externe al României și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile au numit-o pe Andreea Raicu drept Ambasador al Solidarității Internaționale, în 2015.

LOCUL

8

FEMEI DE SUCCES

9420 pct

Cristina Neagu

Foto © shutterstock.com

Și în handbalul feminin România a reușit să scrie istorie prin intermediul unei sportive remarcabile. Este vorba, bineînțeles, de Cristina Neagu. În prezent, ea evoluează la clubul CSM București și este căpitanul echipei naționale a României din anul 2016. Însă, de-a lungul carierei sale ea a evoluat și la alte trei echipe de handbal: Rulmentul Brașov, CS Oltchim Râmnicu Vâlcea și ŽRK Budućnost Podgorica, la toate a făcut performanță și a câștigat trofee. Pe data de 14 ianuarie 2011, cu ocazia conferinței de presă oficiale a Campionatului Mondial masculin din Suedia, de la Göteborg, Cristina Neagu a fost desemnată de către Federația Internațională de Handbal (IHF) drept cea mai bună jucătoare din lume în anul 2010. Acesta a fost doar începutul, pentru că ea a fost numită cea mai bună jucătoare a lumii și în 2015, 2016 și 2018, devenind astfel prima handbalistă din istoria acestui sport care a câștigat de patru ori acest trofeu. Nu trebuie să fii un fan înrăit al handbalului pentru a-ți da seama de valoarea și succesul Cristinei Neagu, iar pentru a înțelege și mai bine acest lucru mai spunem doar atât: am vrut să trecem aici întregul ei palmares, dar pentru asta ne-ar mai fi trebuit cel puțin încă 2 pagini de revistă.

LOCUL

9

FEMEI DE SUCCES

8743 pct

Petronela

Rotar

Foto © Nicoleta Lungu

Petronela Rotar s-a născut în 1977 la Brașov, oraș unde a trăit toată viața. A fost jurnalist vreme de 18 ani la mai multe stații locale ale celor mai importante televiziuni și este mama a doi copii. Ce a transformat-o într-un adevărat fenomen a fost felul în care Petronela a reușit să transforme în opere literare istoria personală zbuciumată. Prima carte, de poezie, „O să mă știi de undeva”, a fost publicată în 2014 și s-a vândut în mii de exemplare, devenind unul dintre puținele bestseller-uri de poezie din România de după Revoluție. Au urmat alte cinci cărți și toate au înregistrat un succes deosebit, transformând-o pe Petronela într-una dintre cele mai bine vândute scriitoare de la noi din țară. De exemplu, în 2017 a apărut primul roman al autoarei, „Orbi”, o carte care devine în doar cîteva săptămîni bestseller și un adevărat fenomen, primul tiraj epuizându-se înainte de lansarea oficială. În 2018, Petronela Rotar a publicat „Privind înăuntru”, un nou bestseller și un volum care primește distincția „Cartea anului”, la Premiile Culturale ale Consorțiului Corona Brașov, iar în 2019 a publicat o nouă carte, „Ajută-mă să nu dispar”. În prezent, Petronela Rotar se află în formare ca psiholog și psihoterapeut.

LOCUL

10

FEMEI DE SUCCES

8047 pct

Ioana

Chicet-Macoveiciuc

Foto © Ioan Stoica

Ioana Chicet-Macoveiciuc este una dintre cele mai populare scriitoare și bloggerițe din România. Are 20 de ani de experiență în presa scrisă (ca redactor, reporter, editor și coordonator de revistă), project management și comunicare online, iar în momentul de față este și o renumită scriitoare de carte pentru copii și adulți, dar și organizator de evenimente. De la începutul anului 2007, Ioana scrie pe www. printesaurbana.ro și, de când a devenit mamă, subiectele de pe blog au început să se concentreze în jurul vieții de familie, al unui lifestyle sănătos, al dezvoltării personale și al creșterii copiilor cu respect și în armonie. În 2018 a creat grupul de facebook „Educație cu blândețe” care are aproape 200.000 de membri. Până în prezent a publicat 32 cărți și a scris în două antologii, toate regăsindu-se în librăriile clasice și online. Pentru a aminti doar câteva titluri care s-au bucurat de un succes de-a dreptul răsunător, menționăm: „O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă” (2015) - carte despre transformarea în mamă, care s-a vândut în peste 20.000 de exemplare; „Te iubesc orice-ai face” (2016) - o carte pentru copii, care s-a vândut în peste 10.000 de exemplare în primele două luni de la lansare. Recent a lansat o nouă carte, „Copilul tău. Părinții tăi. Tu.” care în primele 2 ore de la apariție s-a vândut în peste 2.000 de exemplare.

LOCURILE

11/50

FEMEI DE SUCCES

11 Melania Medeleanu

12 Loredana

13 Inna

14 Andra

15 Irina Margareta Nistor 16 Silvana Moldovan

17 Sandra O'Connor

18 Delia

19 Maia Morgenstern 20 Atena Boca

21 Angela Crețu 22 Mădălina Ghenea

23 Mirela Rețegan 24 Adelina Pestrițu 25 Nadia Comăneci

26 Alina Ceușan 27 Adela Popescu 28 Anastasia Soare

29 Antonia

30 Andreea Balaban

31 Cristina Popa 32 Mădălina Sánta

33 Alina Greavu

34 Mihaela Rădulescu

35 Anca Dragu 36 Dana Rogoz 37 Anca Vlad

38 Camelia Șucu 39 Urania Cremene

40 Elena Lasconi

41 Amalia Năstase

42 Teo Trandafir

43 Mihaela Mitroi

44 Roxana Dumitrache

45 Monica Bârlădeanu

46 Alexandra Ușurelu 47 Laura Cosoi

48 Angela Gheorghiu 49 Irina Rimes

50 Medeea Marinescu activistă

cântăreață cântăreață cântăreață critic de film

creatoare de modă

psiholog cântăreață actriță bloggeriță

manager actriță, fotomodel antreprenor, bloggeriță fotomodel

gimnastă bloggeriță actriță femeie de afaceri

cântăreață beauty & lifestyle vlogger bloggeriță chef

bloggeriță vedetă TV

economist, președinte Senat actriță femeie de afaceri

femeie de afaceri

expert in parenting politician, vedetă tv femeie de afaceri

vedetă tv

consultant financiar

scriitoare, activistă

actriță cântăreață actriță soprană cântăreață actriță

Cele mai de succes femei din România

Topul este disponibil și online la adresa www.top10.zilesinopti.ro

prezentat de

Florenţa renaşte(rii) prin viziunea lui Dante

“Şi-apoi am ieşit spre-a revedea stelele” sunt cuvintele florentinului Dante Alighieri (1265-1321) pentru a descrie trecerea plină de speranţă din Iad în Purgatoriu în a sa Divina Commedia, completată cu un an înainte să moară. Sunt cuvintele care i-au dat avânt artistului renascentist Federico Zuccari la finele secolului XVI când, departe de Italia sa natală, îi ilustra opera “părintelui limbii italiene”, şi sunt de asemenea cele care caracterizează acum oraşul Renaşterii trecut prin Infernul Covid, care îşi revede în sfârşit “stelele” muzeale redeschise pentru public, de la Palazzo Vecchio şi Galleria Dell’ Accademia până la Ospedale degli Innocenti şi Palazzo Strozzi. În fruntea acestora se află însă, incontestabil, Galeria Uffizi, ai căror curatori fac un cadou inestimabil întregii lumi pentru a marca 700 de ani de la dispariţia autorului celei mai importante opere literare din cultura italiană: o expoziţie

online cu toate cele 88 de desene ale lui

Zuccari care ilustrează Divina Commedia, realizate cu cerneală neagră şi roşie, ce nu au mai fost văzute în formulă completă niciodată! Trecute în proprietatea Uffizi din cea a familiei Medici, doar câteva dintre desene mai fuseseră expuse, o dată în 1865 la aniversarea a 600 de la naşterea lui Dante şi celebrarea succesului Risorgimento, şi mai târziu, în 1993, în cadrul unei mici manifestări din Abruzzo. Atât. Iar colecţia prezentată acum integral în High-Res pe uffiziit conţine transcrieri ale textelor lui Dante şi 28 de sketch-uri ale Infernului, 49 ale Purgatoriului şi 11 ale Paradisului. Stelele par a se fi aliniat pentru Uffizi care ne dă posibilitatea la exact 7 secole de la moartea lui Dante, într-un context infernal, să îi putem studia în tihnă viziunea printr-o experienţă pe care o putem personaliza oriunde ne-am afla, înainte de expoziţia pe care galeria o plănuieşte în Forli şi care va include lucrări de Michelangelo,

Nicola Monti şi Andrea del Castagno. Veţi spune că o expoziţie online nu justifică singură claim-ul renaşterii Florenţei muzeale. Corect. Atunci voi plusa punându-l alături de Dante pentru o experienţă live şi nu una virtuală pe... Henry Moore. Dacă veţi fi printre norocoşii care vor ajunge în oraşul de pe Arno până la finele lunii mai prindeţi la Museo Novecento memorabilul tandem de expoziţii dedicate legendarului artist, mai exact sculpturilor monumentale şi desenelor de proces realizate de Henry Moore, rămase inedite pentru publicul larg timp de aproape 50 de ani, de la celebra expoziţie de la Forte di Belvedere din 1972. Aşa cum remarca Sergio Risalti, directorul artistic al Novecento, este “primul eveniment expoziţional major din Italia după redeschiderea muzeelor într-un oraş care a suferit enorm în ultimele luni”. Florenţa este pe cale să renască din nou. Prin artă.

5 artiste urbane care fac mai frumoase orașele din România

Unele dintre cele mai frumoase și spectaculoase picturi murale care colorează orașele din România sunt realizate de femei. Sunt cadouri pe care ele ni le fac nouă, tuturor, depunând o muncă imensă, care implică nu doar o imaginație deosebită, dar și un efort fizic enorm. Pe această cale vrem să le mulțumim și să menționăm măcar 5 dintre artistele din România pe care merită să le urmărești, pentru că fac lucruri cu adevărat speciale.

Livi Po

Livi Po este o artistă pe care sigur o știi, chiar dacă nu o știi, pentru că are una dintre cele mai pozate picturi murale din București: Unicornul cu mesajul „Fă Rai din ce ai” de pe strada Arthur Verona. Livi este absolventă a facultății UNARTE și lucrează ca UX/UI designer. A ajuns să facă artă prin caligrafie și lettering, iar când a început să picteze murale s-a îndrăgostit de acest lucru, cele mai mari dorințe pentru 2021 se leagă de această pasiune.

ATOMA

Andreea Toma aka ATOMA este visual artist, muralist, ilustrator și graphic designer. Este absolventă a Universității Naționale de Arte din București, secția pictură, și membru fondator al galeriei Celula de Artă, iar picturile sale murale au ajuns să înfrumusețeze mai multe orașe din România (Bacău, Târgu Jiu, Sibiu sau București). În toamna lui 2019, Andreea Toma a lansat cea de-a treia sa expoziție de pictură, ContemporaryLifeStyle, dar și brandul ATOMA, cu tricouri ilustrate de ea.

Wanda Hutira

Wanda a tot jonglat rolurile de art director, ilustratoare, creator de obiect și street artist. Asta înseamnă că-i găsești operele (deși, probabil că nu-i place să fie numite așa) prin publicitate, anchete jurnalistice sau pe pereții clădirilor din București. Își manifestă creativitatea în mai multe medii, pentru că nu-i place ideea de a se limita, de aceea nu are nici un stil anume, bine definit, ca să nu alunece în manierism, după cum ne-a mărturisit chiar ea în interviul pe care i l-am luat în 2020. Ea este și cea care a creat o serie de ilustrații înfățișând cadrele medicale din linia întâi a luptei cu pandemia în posturi de sfinți și zei - lucrări care au inflamat spiritele ultra-conservatoare de la noi.

Irina Mocanu

Și Irina Mocanu creează și experimentează în multiple arii precum ilustrație, animație, design de produs sau street art. Este o persoană care se exprimă cel mai bine prin vizual, abordând în lucrările ei un spectru larg de teme și tehnici care interacționează direct cu privitorul. Lucrările ei se regăsesc presărate prin multe colțuri ale orașului, dar au circulat și pe câteva tramvaie, ca parte din proiectul „Bucharest – One Heart. One Story.”, dedicat celebrării a 561 de ani de atestare documentară a Bucureștiului.

Corina Nani

Corina Nani este designer, organizator al Festivalul Internațional de Street Art din Timișoara, lector univ. dr., Facultatea de Arte și Design, Universitatea de Vest, Timișoara și street artist. De asemenea, Corina este și unul dintre artiștii care au realizat cea mai mare pictură murală din țară, creată la Timișoara, în cadrul proiectului Memoriile Cetății – al Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii. Atunci, timp de o săptămână, 4 artiști români au pictat pe un perete de peste 500 mp – fațada unei clădiri industriale de pe malul râului Bega, un siloz aparținând CEREALCOM. Pictura înglobează trei portrete, patru stiluri diferite și simbolizează diversitatea, dar și libertatea de exprimare. Primul portret reprezintă trecutul, al doilea – prezentul – un personaj feminin (realizat de Corina) care ține un moment de reculegere pentru ceea ce s-a întâmplat la Timișoara acum 30 de ani, iar în dreapta e viitorul.

HEROINES

The Enclosed Garden

În lupta cu fricile care ameninţă să pună stăpânire pe noi, frica de boală, de ceilalţi, de incertitudine, de moarte, de viitor, de pierdere şi pierzanie, corpul ne devine carceră sau, dimpotrivă, sanctuar, un spaţiu închis în jurul minţii şi sufletului din interiorul căruia fiecare alege ce împărtăşeşte celorlalti. Aşa s-a născut ideea ce stă la baza rezidenţei artistice şi expoziţiei The Enclosed Garden în 2019, în cadrul

colectivului feminist

internaţional Heroines, a cărui misiune asumată este una extrem de ambiţioasă, deopotrivă în plan intelectual cât şi în cel al militantismului cu reflectare culturală: “Through COLLECTIVE laboratories, exhibitions and digital & sound projects, we strive to weave

TRANSDISCIPLINARY RESEARCH & CREATION

among WOMXN. Together, we invent NEW FORMATS of art projects and empower each other to go beyond intimate issues without ANY LIMITATIONS.” Anual, 12 femei - artiste, antropoloage, scriitoare etc - se întâlnesc în ţări în curs de dezvoltare în care femeile nu au deplina libertate de exprimare şi împreună, timp de două săptămâni, creează în jurul ideii de intimitate feminină emoţională şi fizică o nouă formă de expoziţie multisenzorială şi transdisciplinară, The Enclosed Garden, care chestionează în egală măsură intimitatea creatoarei de artă şi pe cea a celor din jur într-o continuă luptă în plan ideatic şi artistic împotriva barierelor care înconjoară femeia în societăţile patriarhale. Până la ediţia din 2021 a expoziţiei, ce se va desfăşura în aprilie în cadrul Bienalei de la Bangkok ca rezultat al rezidenţei organizate de Heroines zilele acestea în Tailanda, pentru care au aplicat 323 de artiste din 62 de ţări (nu şi din Romania), pentru cei interesaţi de caracterul cu totul aparte al acestui demers artistic cu conotaţii antropologice, pe heroineswave.com este posibilă explorarea în detaliu a ediţiei 2020, concepută în condiţii de pandemie. Vizitarea lui The Enclosed

Garden, “a nightime

exhibition” construită ca un treasure hunt ce poate dura câteva ore datorită conţinutului său extrem de puternic şi consistent - încapsulează dialogul poetic şi eseistic exprimat multimedia de 31 de femei din 23 de ţări -, este o experienţă must check fiind o remarcabilă mostră de luptă contra xenofobiei şi sexismului amplificate de apariţia coronavirusului, în care părţile corpului devin spaţii metaforice de conflict şi, în acelaşi timp, o uşă deschisă spre redefinirea artei contemporane din perspectiva autopsihanalizării creatoarelor, ale căror principii şi valori umane şi estetice sunt reconsiderate în solitudinea impusă de context. “When you look within the within, what do you see? If you are within the within, are you all in? Can you see the outside from within the within? Does

the outside lie within the

within?”

foto: Sarai Merodio Ogara

Film  PREMIERĂ Another Round  EXCLUSIV: Încă un rând: Despre alcool cu THOMAS VINTERBERG  3 seriale feministe  CINE COMBO - Primăvara muzele devin creatoare  MOVIE STAR - Interviu cu MILLA JOVOVICH  POINT OF VIEW  BERLINALE  INTERVIU ADA SOLOMON  STREAMING

Estetica cinematografiei nu ține cont de gen

Ultimul an ar fi trebuit să fie o perioadă dar femeile din spatele camerei de filmat au de referință pentru cineaste, cu un fost în mod serios și repetat marginalizate de-a număr semnificativ de blockbustere lungul timpului, fiind tratate doar ca o altă regizate de femei programate inițial pentru minoritate din sfera regiei. lansare. Pe fondul pandemiei, lucrurile nu au Cum arată acum autoritatea mers însă conform planului, printre victime feminină? Pentru a răspunde întrebării numărându-se „Wonder Woman înseamnă să privim atent cum a evoluat 1984” (Patty Jenkins) și „Mulan” discriminarea de gen de la începutul (Niki Caro), lansate pe serviciile industriei de film care până foarte de streaming, sau „Black recent nu a fost interesată să Widow” (Cate Shortland) și schimbe status quo-ul. Suntem „The Eternals” (Chloé Zhao), într-un moment important de cu premiere în cinematografe tranziție, lucrurile sunt diferite, amânate. Chloé Zhao însă nici pe departe finalizate. „The

Filmele regizate de femei domină male gaze” este în continuare un însă sezonul premierelor şi premiilor în stereotip predominant, așadar varietatea 2021. Globurile de Aur marchează experiențelor de viață, istoriilor și un an istoric, cu trei nominalizări abordărilor critice feminine permit feminine la categoria „Cel mai aprofundarea spiritului uman bun regizor” - Chloé Zhao complex. („Nomadland”), Regina King Cinematograful trebuie să („One Night in Miami”) și fie un promotor al empatiei, ce Emerald Fennell („Promising Regina King permite publicului să se raporteze Young Women”) şi cum Globurile de la perspective din afara lor. Pentru a Aur sunt un barometru pentru Premiile spune poveștile lumii, realizatorii trebuie Oscar din aprilie, discuția despre rolul să reflecte mai bine compoziția ei. în continuă schimbare al femeilor Diversitatea din spatele camerei la Hollywood este acum mai afectează diversitatea din fața ei relevantă ca niciodată. și cu cât putem vedea mai multe

Epoca de aur a cinematografiei reflexii personale pe ecran, cu americane a fost marcată de figuri atât societatea va fi mai sănătoasă. feminine puternice, care au pus Emerald Fennell Sunt multe discuții despre așa-zisă bazele unei moșteniri de excepție prin problemă a militantismului feminist la perspectivele originale de abordare din Hollywood, la fel cum au fost și în cazul spatele camerei. De la Dorothy Arzner, Dorothy mișcării Black Lives Matter. Dacă istoria ne Davenport sau Tressie Souders, regizoarele au spune ceva, este faptul că industria filmului se fost parte din normă încă de la început, nu un schimbă doar atunci când nu are de ales, deci trend în plină ascensiune. Pare că lucrurile sunt poate e momentul pentru un wake up call în prezent pe o linie ascendentă în industrie, primăvăratic.

Another Round

(2020, r: Thomas Vinterberg)

Another Round, cel mai

recent film în regia lui Thomas Vinterberg, cu Mads Mikkelsen în rolul principal,

este un must see, fiind creditat cu şanse mari la Premiile Oscar şi la Globurile de Aur 2021. Drama a fost lansată internațional în cadrul celei de-a 73-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cannes şi, în funcţie de situaţia epidemiologică şi de numărul de cinematografe deschise, filmul distribuit de Bad Unicorn va rula pe ecranele din România începând cu luna martie cu titlul ÎNCĂ UN RÂND.

Alături de Mads Mikkelsen, Thomas Vinterberg îi aduce pe marile ecrane pe Thomas Bo Larsen și Lars Ranthe (The Hunt), dar și pe Magnus Millang (The Commune, The Command). Cei patru prieteni, toți profesori la liceu, decid să pună în practică teoria unui psiholog norvegian conform căreia oamenii s-ar fi născut cu un deficit de alcool în sânge și că un consum moderat ne deschide mințile, ne face mai creativi și mai relaxați. Încurajați de această teorie, Martin și trei prieteni de-ai săi, toți profesori de liceu blazați, pornesc un experiment de a menține un nivel constant de ebrietate de-a lungul zilei.

Dacă Churchill a câștigat cel de-al Doilea Război Mondial luptând prin aburi denși de alcool, cine știe ce ar putea face câteva guri pentru ei și elevii lor?

Primele rezultate sunt îmbucurătoare, iar micul

proiect al celor patru profesori

se transformă într-un veritabil studiu academic. Atât orele, cât și rezultatele acestora continuă să se îmbunătățească, iar gașca se simte din nou în priză! Pe măsură ce paharele sunt date peste cap, unii dintre participanți văd un progres continuu, în timp ce alții o iau razna. Devine din ce în ce mai clar că, deși alcoolul a alimentat rezultate nemaipomenite de-a lungul istoriei, anumite acțiuni îndrăznețe au consecințele lor.

În decembrie 2020, Another Round a fost marele câștigător la

European Film Awards

unde a obținut trofeele pentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor (Thomas Vinterberg), Cel mai bun actor (Mads Mikkelsen), Cel mai bun scenariu (Thomas Vinterberg & Tobias Lindholm).

foto © Anders Overgaard

Încă un rând Despre alcool cu THOMAS VINTERBERG

Perspectiva ca Another Round (Încă un rând), filmul despre consumul de alcool al danezului Thomas Vinterberg care se lansează în martie în cinematografe, să devină în 2021 favorit la câştigarea Oscarului pentru film străin nu se întrezărea atunci când am participat alături de cinci colegi de breaslă din diverse colţuri ale lumii la o întâlnire pe net cu cineastul aclamat la Cannes şi Berlin, co-fondator al dogme95 şi autor al unor filme memorabile precum The Hunt sau Festen, care ne-a făcut cinste afabil cu un cocktail de gânduri şi informaţii menite a ne satisface chiar şi cele mai îndoielnice curiozităţi legate de Another Round. Ca un soi de aperitiv, primele întrebări s-au referit la perspectiva personala a realizatorului asupra alcoolului... de consum.

“Eu sunt un băutor destul de raţional. Când scriam scenariul la The Hunt de exemplu am băut nişte coniac... nu eram beat dar nici nu eram pe deplin treaz, şi asta timp de câteva săptămâni. Sunt un om ocupat, am copii, duc o viaţă raţională, aşa că nu prea am mult timp să beau. Există nişte etape în procesul de a bea. În etapa 1 devii o versiune mai bună a ta însuţi, apoi în etapa a 2-a trebuie să bei ca să redevii tu însuţi, iar în etapa a 3-a trebuie să bei ca să eviţi probleme fizice, tremuratul, stomacul care-ţi cere mâncare, toate astea. Eu recomand rămânerea în etapa 1. Când se face trecerea în a 2-a - o tranziţie foarte subtilă, mai cu seamă când înaintezi în vârstă - e bine să te opreşti pentru un timp, unul probabil destul de lung, ca să o poţi lua eventual de la capăt cu etapa 1.” Sigur, asta nu ne lămurea totuşi cum de a devenit alcoolul subiectul noului film al lui Thomas Vinterberg.

“La început a fost o fascinaţie copilărească a mea faţă de alcool şi faţă de ce a însemnat în istoria lumii. Aveam atunci ideea de celebrare a alcoolului care însă, mai apoi, s-a transformat în ambiţia de a spune o poveste completă despre viaţă. Nu doar despre a fi în viaţă, ci despre a trăi viaţa din plin. E foarte interesant că, pe de-o parte, alcoolul a ajutat la înfăptuirea unor mari realizări dar, pe de altă parte, ucide oameni, distruge familii şi creează mari probleme sociale în multe ţări. E vorba de mult mai mult decât despre alcool. Aceşti patru prieteni şi-au pierdut curiozitatea, curajul de a-şi asuma orice risc, fie el cât de mic, au intrat într-o rutină, şi iau decizia disperată de a-şi recâştiga vieţile. Asta a fost ambiţia mea încă de când scriam scenariul, iar apoi, când fiica mea a murit în timpul filmărilor, a devenit imperios necesar pentru mine să duc filmul la bun sfârşit.” Considerând că mai mergea... Încă un rând, am explorat mai mult în dialogul cu cineastul geneza poveştii profesorilor care experimentează pe ei înşişi influenţa nivelului de alcool din sânge asupra calităţii propriilor vieţi.

Thomas, scenariul lui Încă un rând a fost bazat de la bun început pe teoria lui Skårderud?

Nu îmi aduc aminte precis cum a apărut ideea asta, în tot cazul a fost demult, prin 2011. Pentru mine e normal ca ideile să stea să vegeteze o vreme până ajung să devină filme. Teoria lui Finn Skårderud a apărut când scrisesem deja cam jumătate din scenariu şi, desigur, a fost ca un adevărat cadou pentru noi. Cea mai importantă decizie a fost aceea de îi face pe protagonişti profesori. Ăsta a fost detaliul care a împins totul mai departe. E vorba de un experiment şi e vorba de nişte profesori, şi până am lămurit aspectul ăsta a durat ceva timp. La un moment dat Mads Mikkelsen ar fi trebuit să fie un controlor de trafic aerian care nu putea lua decizii, nu putea dirija avioanele, asta până se apucă de băut şi totul pare să se rezolve. În etapa aceea filmul era o comedioară, dar când personajele au devenit profesori, povestea a devenit dintr-odată reală.

De aceea presupun ca a avut importanţă şi ce materii predau profesorii - avem artă, sport, istorie, psihologie -, deci fiecare personaj este construit pe un mod specific de a ilustra iluzia îmbunătăţirii performanţei lor

Exact. Fiecare profesor deschide o uşă într-o altă direcţie. Aveam nevoie de aceste deschideri. Aveam nevoie să vorbim de Churchill dar şi să vedem un meci de fotbal cu un antrenor beat pe margine. Mai este şi aspectul rolurilor scrise specific pentru actorii respectivi. De exemplu, în cazul profesorului de sport, Tommy, pur şi simplu m-am distrat gândindu-mă la actor în rolul acela deci şi inspiraţia îşi are rolul ei. Ideile sunt incontrolabile, ele vin către tine, nu le poţi planifica, nu iei ideile ci ele vin, e ca atunci când te îndrăgosteşti, nu poţi controla asta, şi despre toate astea este filmul meu, despre lucrurile pe care nu le poţi avea tot timpul sub control.

Pe ce anume ai pus accentul în dezvoltarea naraţiunii, pe studierea problemei – criza vârstei de mijloc – sau a potenţialei solutii, alcoolul, ca un soi de steroid pentru minte?

Cred că cele două sunt la fel de importante, nu consider că una e mai importantă decât cealaltă. Cred că dacă vrei să spui o poveste despre viaţă trebuie să atingi şi antiteza ei, trebuie să vorbeşti şi despre cum e atunci când viaţa se opreşte într-un fel. Ca să pot avea experienţa călătoriei prin viaţă a lui Mads Mikkelsen, a lui Martin şi a catharsis-ului pe care-l trăieşte, trebuie să încep prin a vedea cum e sentimentul opus. Aşa că nu pot cuantifica cele două lucruri, nu pot spune care e mai important. Cred că ele coexistă.

foto © Henrik Ohsten

Citiţi interviul complet cu THOMAS VINTERBERG pe www.zilesinopti.ro

3 seriale feministe

Societatea românească este una profund misogină Ăsta este adevărul Nu trebuie decât să deschizi televizorul, să citești știrile sau, pur și simplu, să mergi pe stradă pentru a-ți da seama de acest lucru: să te naști femeie în România este în sine un act de curaj Așa că, dacă tot e luna femeii, un pic de feminism nu o să strice nimănui, dimpotrivă, mai ales când vine sub forma unor seriale pe care orice bărbat ar trebui nu doar să le vadă, dar să le și înțeleagă

„tHe HaNDMaiD'S taLe” (2017 – )

Serialul „The Handmaid's Tale” are deja 4 sezoane și un al cincilea în the making. Totul este bazat pe romanul feminist al lui Margaret Atwood, iar acțiunea are loc într-un viitor sau într-o realitate alternativă și distopică în care mare parte a femeilor sunt tratate groaznic și le se ia orice drept de a decide în legătură cu ce se întâmplă cu sau în corpurile lor. Mai simplu, sunt transformate exclusiv în servitoare ale bărbaților. Nu de puține ori totul pare extrem de familiar, mai ales având în vedere ce s-a întâmplat până acum în America lui Trump, ce se întâmplă în Polonia, unde avortul este interzis în majoritatea cazurilor și femeile au tot protestat împotriva acestor măsuri care le taie din drepturi - pentru a da doar două exemple. Practic, serialul ăsta ne arată în ce s-ar putea transforma societatea în care trăim dacă vom continua să le dăm putere (ultra)conservatorilor.

„MrS. aMeriCa” „GODLeSS”

Cu un titlu ca „Mrs. America”, Ce zici de un western, un gen care probabil că te gândești că ar fi ne-a obișnuit să fie îmbibat până la vorba de o mini-serie despre refuz în testosteron, în care femeile o femeie care luptă pentru sunt personajele principale, dar și drepturi egale între sexe în Statele cele care preiau multe dintre rolurile Unite. Ei bine, nu-i chiar așa. clasice destinate bărbaților în acest Chiar dacă are un titlu foarte tip de filme? „Godless” e fix asta. feminist, „Mrs. America” este După ce toți bărbații dintr-un orășel despre o femeie care a luptat din Vest sunt omorâți, femeile se văd împotriva feminismului și pentru nevoite să se descurce pe cont propriu, limitarea drepturilor egale. Sună absurd, dar e cât se să supraviețuiască și să meargă mai poate de adevărat și parte din istorie. Cate Blanchett o departe. Și se descurcă de minune, asta interpretează pe Phyllis Schlafly, femeia care în anii ‘70 până apar din nou în peisaj bărbații, care s-a opus vehement Amendamentelor Egalității de Șanse, nu pot accepta și înțelege emanciparea care ar fi garantat drepturi egale tuturor americanilor, și „anarhia” care are loc aici. indiferent de sex. Dar în tot acest context și în toată această luptă istorică au apărut multe personaje importante care au contribuit enorm în ceea ce privește emanciparea femeilor. N-ai cum să te uiți la serialul ăsta și să nu sesizezi toate nedreptățile cu care se confruntă femeile de pretutindeni.

(2020) (2017)

Primăvara muzele devin creatoare

Luna femeii ne aduce pe marile ecrane un combo de filme cu povești excepționale, ce au în prim plan două tipologii feminine fascinante în moduri diferie: La verite, cu Catherine Deneuve, si Undine, cu Paula Beer. Sezonul cald este inspirat așadar de eros, de aerul feminin ce susține viața și se materializează în iubire manifestată în creație. Femei, mame, fiice, iubite, surori, prietene, muze, inspirații pentru creații și mituri istorice, resimțim în aer o energie marcată de romantismul și finețea lor. Este un sezon înfloritor care ne aduce astfel o serie de filme cu ploturi în care personajele feminine cu caractere puternice își spun poveștile inspiraționale.

Catalogat drept „unul dintre cele mai bune roluri din cariera sa” de către publicația britanică The Times, Catherine Deneuve interpretează magistral diva aflată la apusul carierei, precum și mama confruntată de propria fiică, o ecranizare perfectă pentru luna femeii. Pe cealaltă parte, Undine o readuce în lumina reflectoarelor pe Paula Beer, actriță multipremiată la festivalurile de film, într-o acțiune ce explorează un mit străvechi bazat pe trădarea în dragoste și experimentarea unei proaspete iubiri. Alături de cele două filme pregătite de lansare, în această primăvară poți adăuga pe lista de vizionări și peliculele Eden (r: Ágnes Kocsis) și Promising Young Woman (r: Emerald Fennell).

La VÉritÉ (2020, r: Hirokazu Kore-eda)

La vérité, cel mai nou film al regizorului japonez Hirokazu Kore-Eda, care a deschis ediția din 2019 a Festivalului Internațional de Film de la Veneția, ajunge pe marile ecrane din România din 26 februarie, distribuit de Independența Film. Catherine Deneuve și Juliette Binoche, două legende ale cinematografiei franceze, alături de actorul american Ethan Hawke se regăsesc în distribuția primului film al lui Hirokazu Kore-Eda, laureat Palme d’Or. Fabienne (Catherine Deneuve) este o divă a cinematografiei franceze, ce are parte de toată iubirea și admirația bărbaților, dar care are o relație complicată cu propria fiică. Filmul vorbește despre legături de familie, decepție și responsabilitate, combinând drama și comedia „așa cum ele co-există și în viața reală”, după cum spune regizorul Hirokazu Kore-Eda.

UNDiNe (2021, r: Christian Petzold)

Programat pentru premiera în cinematografe pe 19 martie, Undine, cel mai nou film al regizorului german Christian Petzold, primul dintr-o trilogie care explorează personaje din romantismul german, este un basm romantic modern cu elemente supranaturale. Filmul o are în rolul principal pe Paula Beer, câștigătoare a premiului pentru Cea mai bună actriță la Premiile Academiei Europene de Film și la Berlinale 2020 pentru acest rol. Filmul a mai câștigat și Premiul FIPRESCI la același festival. Undine lucrează ca istoric conferențiar, acoperind dezvoltarea urbană a Berlinului. Atunci când bărbatul pe care îl iubește o părăsește, un mit antic iese la iveală. Undine trebuie să îl omoare pe bărbatul care o trădează și să se întoarcă în apă.

Călăuză în lumea

MONSTER HUNTER

[ Interviu cu MILLA JOVOVICH ]

Luna a început cu Monster Hunter în cinematografe, un Actioner Fantasy realizat în baza seriei de jocuri video de la Capcom de către un expert al acestui tip de adaptări, Paul W.S. Anderson (Resident Evil/Capcom, Mortal Kombat/Midway Games), ce se dovedeşte a fi realmente spectaculos, mai ales că în rolurile principale reîntâlnim două supervedete a filmelor de acţiune, Milla Jovovich (Resident Evil, The 5th Element) şi Tony Jaa (Ong-Bak, The Protector). Întrucât trailerele ne arată doar o mână de soldaţi transportaţi enigmatic într-o lume populată de monstruoase creaturi nepământene şi, evident, extrem de neprietenoase, împotriva cărora armele convenţionale par ineficace, am obţinut în exclusivitate pentru România câteva detalii şi indicii suplimentare incitante chiar de la MILLA JOVOVICH, interpreta Căpitanului Natalie Artemis, liderul militarilor ONU care ajung să lupte cu Black Diablos în universul alternativ al RPG-ului. [IB]

De ce eşti atât de fascinată de lumea din Monster Hunter?

Ei bine, este un joc incredibil întrucât - chiar şi înainte de carantină - să ai posibilitatea să evadezi într-o altă lume în care poţi trăi toate aceste aventuri, e nemaipomenit. Într-un minut te duci după nişte urme lăsate pe pământ şi interacţionezi cu mediul, pentru ca în următorul să culegi ciuperci şi alge ca să creezi diferite leacuri sau să-ti îmbunătăţeşti armura şi să-ţi cureţi sabia... sunt atâtea lucruri de făcut aici. Şi e un mediu atât de frumos încât nu te poţi opri să te uiţi în jur la toate creaturile. Cred că prima dată când am jucat jocul n-am făcut decât să alerg pentru ca să mă simt absorbită de el. Întotdeauna am fost o pasionată de Fantasy. Şi să ai posibilitatea să te scufunzi în aceste lumi este atât de relaxant încât cred că, în multe privinţe, este o formă de terapie. Când oamenii vorbesc de relele jocurilor video mă gândesc că da, pe de-o parte e nasol să stai să-ţi petreci întreaga zi jucându-te, însă dacă eşti stresat, le consider ca fiind o formă ciudată de meditaţie. Intri în această lume, te detaşezi şi îţi imaginezi că trăieşti o altfel de viaţă.

Cum a respectat scenaristul şi regizorul Paul WS Anderson conceptul jocului Monster Hunter, propunându-şi totuşi să creeze un film original?

Interviu & foto - InterComFilm

Paul a lucrat timp de un deceniu la scenariu şi acesta a suferit o mulţime de modificări până să ajungă ceea ce este acum. Din start el nu şi-a dorit niciodată să facă un simplu film cu monştri. Întotdeauna a fost un mare fan a jocului, în fapt a obţinut drepturile de ecranizare a lui dinainte ca oricine altcineva să ştie de el, aşa că tot timpul el a fost super-îndrăgostit de această lume. Şi cred că întotdeauna şi-a dorit să o prezinte oamenilor într-un fel foarte special ca să îi ajute, în special pe non-gameri, să o descopere şi să relaţioneze cu ea.

Ai colaborat de multe ori cu Paul Cum ţi-a prezentat el personajul, Căpitanul Artemis?

Când a scris versiunea finală a scenariului şi mi-a arătat-o, mi-a plăcut mult faptul că provine din rândul militarilor fiindcă întotdeauna am avut o slăbiciune pentru tot ce are legătură cu armata. Tot timpul am spus că dacă nu deveneam actriţă aş fi făcut probabil carieră în armată, fiindcă sunt atrasă de contextele în care trebuie să faci lucruri sub presiune şi implică mult efort fizic, disciplină, team building. Asta înseamnă că trebuie să fii prietenos, să fii loial şi curajos, ori toate astea fac parte din personalitatea mea. Mi s-a părut cu adevărat excitant să pot să-mi fac research-ul în cadrul armatei. Am fost la Port Irwin, o bază militară din California unde se fac toate acele simulări ale scenariilor de viaţă reală prin care soldaţii trec potenţial când merg la război. [...]

Hunter, partenerul tău de acţiune este interpretat de un star al artelor marţiale, Tony Jaa Cât de important este rolul său în aventura lui Artemis?

Păi, în esenţă, sunt eu şi el. Chiar dacă acest film este un ‘Monster movie’, poate fi privit şi ca o ‘Buddy story’ în care afli cum ne-am cunoscut şi am început să conlucrăm după ce-am încercat amândoi se ne omorâm de câteva ori. El mă poate ajuta să mă întorc acasă dar şi el trebuie să ajungă acasă pentru că este blocat în mijlocul pustietăţii de mult prea multă vreme. Aşa că ne vedem obligaţi să lăsăm la o parte diferendele dintre noi şi să colaborăm. De fapt e straniu cât de relevant a devenit asta în actualul climat, în care cu toţii suntem speriaţi de cei care ne înconjoară iar guvernele noastre ne transformă în duşmani, când noi toţi ar trebui să colaborăm în mod firesc de dragul propriei noastre lumi. E ciudat cum realitatea din ziua de azi seamănă cu un film de acţiune dar cine este supereroul? Greta Thunberg! :))

Citiţi interviul complet cu MILLA JOVOVICH pe www.zilesinopti.ro

“Succession”... și nimic altceva nu e nici măcar aproape

Atunci când descoperi un serial la mult timp după ce s-a lansat și aparent toată lumea l-a văzut mai puțin tu, nu poți să nu te întrebi: “Ce mi-a luat atât până să-l găsesc?” Exact asta m-am întrebat după primul episod din “Succession”, serialul produs de HBO pe care am reușit performanța de a-l termina în doar două zile. Inspirată vag din celebra familie americană Murdoch, la care se adaugă reminiscențe din tragedia shakespeariană “King Lear”, familia Roy din “Succession” se situează (conștient și voit) deasupra tuturor. La începutul primului sezon, după ce a clădit deja în ani de zile un imperiu ce include media, parcuri de distracții, studiouri de film și, nu în ultimul rând, o televiziune de știri, capul familiei, Logan Roy (Brian Cox), pare că e în sfârșit gata să paseze mai departe ștafeta unui urmaș. Intră în scenă “golden boy”-ul familiei, Kendall (Jeremy Strong, impecabil), cel de la care se așteaptă atât de multe și care trăiește continuu cu dorința de a-i demonstra tatălui său că este capabil să ducă mai departe moștenirea companiei.

Odată cu aniversarea lui Logan din primul episod se întrunește toată familia: Roman (Kieran Culkin), fratele mai mic al lui Kendall, tot timpul cu gura mare și cu remarci acide, Siobhan (Sarah Snook), sora lor, o femeie cu mai multă încredere de sine decât toți frații ei la un loc, însoțită de Tom (Matthew Macfayden), fratele cel mare Connor (Alan Ruck) și vărul Greg (Nicholas Braun), un tânăr credul care a fost trimis de mama lui să intre în grațiile unchiului. Acum toate piesele sunt așezate pe tabla de șah. Și dacă într-un joc normal albul multă primul, aici tabla se dărâmă și toate piesele o iau razna. Pe parcursul cinei festive ambițiile fiecăruia încep să prindă contur și devine tot mai clar că niciunui membru al familiei nu îi este frică să calce pe cadavre pentru a obține ceea ce-și dorește.

Aș putea să vorbesc la superlativ despre multe dintre elementele care fac din “Succession” un serial cum poate nu am mai urmărit de la “The Sopranos” încoace. Actoria excelentă, scenariul plin de replici atât de bine scrise că pot deveni citate, tema muzicală - care te lovește de fiecare dată ca și când o auzi pentru prima oară - sau producția în sine cu care HBO ne demonstrează că nu le-a fost teamă să investească cu încredere. Cu toate astea, ceea ce consider că ridică serialul peste tot ce se mai găsește acum pe piață este felul în care drama și comedia sunt într-o simbioză perfectă încât dacă ești întrebat ce gen de serial este “Succession” n-ai știi să răspunzi imediat. Filmat într-un stil asemănător cu “The Office” încât adesea dă senzația că este mai mult o formă de documentar decât o ficțiune, creația lui Jesse Armstrong este un spectacol desăvârșit de la un cap la altul. Este despre putere, despre bogăție, despre dependență, despre traumă și despre ambiție. Este “Game of Thrones”. Doar că “sângele vărsat” arată mai real ca niciodată.

Berlinale 2021, ce-mi va lipsi

M-am întors foarte supărată pe Berlinale în 2020, l-am numit ”ediția-coșmar”, am prins un final de iarnă mai berlineză ca oricând, 5 zile de ninsoare, lapoviță și ploi reci, o competiție mai experimentală decât o știam, 25 de filme din care îmi plăcuseră real doar vreo 3. M-am întors în București pe 2 martie, o săptămână mai târziu se închideau cinematografele. Berlinale 2020 a devenit brusc o amintire prețioasă. În 2021 nu-mi voi mai face cei 200.000 de pași pe bulevardele reci și umede ale Berlinului, nu mă voi mai trezi în fiecare zi la 6:45 să fiu la 7:45 la coadă la bilete, nu voi mai bea cafeaua la Berlinale Palast, nu-mi va mai oferi o doamnă din mulțime umbrela ei. Voi sta în fața unui ecran și mă gândeam cu tristețe la 1-5 martie, perioada în care se va întâmpla varianta online a festivalului, desfășurat doar pentru industrie. Între timp, cu cât se apropie și-mi pregătesc agenda am un soi de entuziasm și adrenalină pe care nu credeam că le voi mai simți. Am 33 de filme pe listă, câteva întâlniri și câteva workshopuri la care mi-aș dori să trag cu urechea. E imposibil, știu. Mă uit cu recunoștință către Berlinale 2021, anii în care România are filme în competiție sunt mereu speciali, aduc o emoție în plus, iar anul acesta Radu Jude vine cu ”Babardeală cu bucluc sau porno balamuc / Bad Luck Banging or Loony Porn”, ce va naște multe polemici și sunt necesare. Și m-aș încumeta să zic că va lua și un premiu. Mă mai uit și cu speranță la Berlinale, o dovadă că lucrurile nu s-au oprit în loc. Palmaresul va fi cel puțin interesant, e primul an în care în juriu vor fi doar regizori, toți 6 câștigători ai unui Urs de Aur: Adina Pintilie, Mohammad Rasoulof, Nadav Lapid, Ildiko Enyedi, Gianfranco Rosi și Jasmila Zbanic. Doi dintre ei se află și pe lista mea personală de regizori preferați.

Mă uit cu speranță și spre vară, îmi doresc să ajung în iunie la Berlin, când sunt 20 de grade și Festivalul va fi deschis publicului. Proiecții în aer liber într-un Berlin călduros, un vis la care n-aș fi sperat anul trecut pe vremea aceasta.

Radu Jude (foto © Silviu Ghetie) Adina Pintilie

foto © Octav Ganea

ADA SOLOMON

„Noi nu suntem esențiali, în orice caz nu pentru autorități”

Într-o realitate aiuritoare a unui început de an în care am ajuns să ne îndoim de propria judecată sub presiunea politrucilor și funcționarilor imuabili care văd în pandemie oportunitatea de a ne face să acceptăm că ce este pentru ei „esențial” trebuie să fie şi pentru noi ceilalți, am abordat dialogul cu reputata producătoare de film Ada Solomon din perspectiva faptului că cinematografia, unul dintre puținele sectoare culturale aducătoare în egală măsură de plusvaloare artistică și economică (una considerabilă), nu pare o prioritate a actualilor diriguitori, ba dimpotrivă, e neesențială. Şi asta în condițiile în care de țara noastră se vorbește primăvara asta apreciativ în întreaga lume în primul rând datorită impactului „Colectiv”-ului lui Alexandru Nanau și a prezenței românești la Festivalul de la Berlin prin cineasta Adina Pintilie în juriu și prin „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, noul film al lui Radu Jude produs de Ada Solomon, selecționat în competiția oficială. De aici am plecat în căutarea sensului cuvântului ‚esențial’ cu ADA SOLOMON, prima producătoare din România cu un film nominalizat la Oscar, președintă executivă a European Women’s Audiovisual Network și Deputy Chairwoman a board-ului Academiei Europene de Film.

Ca producătoare, esti expusă unei multitudini de proiecte de film De ce un proiect numit „Babardeală cu bucluc” ţi s-a părut esențial? Nu pare un titlu de film de mare festival

Sigur că filmul are numele ăsta extrem de jucăuș sau de provocator, care nici măcar nu e titlul inițial ci unul venit pe parcurs, dar e un film extrem de serios. E un film care discută despre prejudecăți și despre normele noastre morale, despre agresivitatea și vulgaritatea vieții de zi cu zi, despre care sunt granițele, care sunt limitele acceptării sau non-aceptării, și pune niște probleme morale foarte serioase legate de societatea de astăzi. [...] Eu nu m-am uitat la un proiect care are titlul ăsta, m-am uitat la un proiect care discută condiția femeii, care discută limitele vulgarității, care discută agresivitatea de zi cu zi pe care o experimentăm cu toții de la colțul străzii până aproape de intimitate, în sensul în care media ne

invadează cu tot felul de lucruri care mai de care mai lipsite de decență împachetându-le în breaking news. Toată povestea influencerilor, toată falsitatea interacțiunilor pe care le trăim în mic, deci de la coada de la supermarket până la trecerea de pietoni pe care e parcată o mașină, toate lucrurile astea sunt prezente în filmul ăsta și sunt discutate.

Dar dacă ideea „Babardelii” ar fi fost avansată de un debutant necunoscut şi nu de consacratul Radu Jude, ar fi avut aceleași șanse să te convingă să investeşti resurse în materializarea ei?

Da, avea aceleași șanse dacă motivația era la fel de profundă. Pentru că eu întotdeauna am spus asta, că nu mă uit atât la poveste cât la povestitor, că mă interesează de ce și cum alege cineva să spună o poveste. [...] Acum, sigur că un proiect de tipul ăsta nu putea să vină de la un debutant. Este atât de complex, de profund în ramificații, de bine documentat și ancorat în tot felul de curente, nu doar sociale dar şi filosofice, încât nu cred că cineva de 20 și ceva de ani, chiar genial, putea să vină cu un asemenea proiect. Și aici lucrurile trebuie nuanțate fiindcă relația mea de lucru cu Radu e una cu totul și cu totul specială pentru că am construit niște cariere împreună muncind cot la cot. Cred sincer că nici eu nu eram cine sunt fără el și nici el fără mine, cu toată aroganța pe care poate o presupune o frază ca asta. Am avut noroc, cred, că ne-am găsit, că ne-am potrivit, că ne-am certat și neam împăcat... fiindcă sigur că avem disputele noastre dar, în același timp, dincolo de lucrul efectiv, ideile sau convingerile, atitudinile pe care le avem ca oameni, ca cetățeni, sunt de foarte multe ori similare.

Deci sunteți esențiali unul pentru altul

Esențiali? Nu știu dacă suntem esențiali. Eu fac și filme în care Radu nu e implicat și sigur că și Radu face o mulțime de alte lucruri, inclusiv filme, în care eu nu sunt implicată, dar asta nu înseamnă cumva că ceea ce am făcut împreună nu e, într-un fel, cel mai important și pentru unul și pentru celălalt.

Selecţia filmului în Berlinale este importantă nu doar pentru regizor şi producător ci pentru cultura română contemporană în ansamblul ei Crezi că Iohannis îl va decora pe Jude?

Competiția e foarte interesantă anul ăsta în sensul în care sunt nume foarte puternice și propunerile sunt extrem de diverse. [...] Cât despre decorație și felicitări, s-a anunțat selecția de la Berlinale pe 11 februarie, a trecut de atunci ceva vreme şi nu am primit nici de la CNC şi nici de la Ministerul Culturii nici măcar un singur mesaj pe Facebook de felicitare pentru lucrul ăsta, care e un lucru mare, adică suntem într-una din etapele de Grand Şlem, ca să fac analogia cu sportul, care-i mai simplă.

Pentru reprezentanţii statului cineva ca Radu Jude nu pare că ar fi esențial, cultura în

Ada Solomon și Radu Jude la Berlinale (foto © Florin Ghioca)

general fiind probabil „mai puţin” esenţială

Deci da... noi nu suntem esențiali, în orice caz nu pentru autorități. Asta cu locul și rostul culturii în societatea românească e o problemă extrem de mare și de discutat zile întregi pentru că nimeni la nivel de cultură populară și la nivel de autorități - și nu întâmplător le pun una lângă alta - nu consideră cultura ca fiind o componentă esențială a existenței noastre. Ori asta încercăm noi să demonstrăm și să convingem, că întâmplător cultura asta e, de fapt, un domeniu esențial. [...]

Citiţi interviul complet cu ADA SOLOMON pe www.zilesinopti.ro

ZACK SNYDER’s JUSTICE LEAGUE: În căutarea dreptăţii

Cu o zi înainte de (încă) incerta lansare în cinematografe a lui Wonder Woman 1984, pe 18 martie, HBO GO va difuza în premieră mondială filmuleveniment al primăverii pentru iubitorii de comicsuri, viziunea personală a cineastului Zack Snyder (300, Dawn of the Dead) asupra formării singurei echipe de super-eroi care depăşeşte în istoria Pop culture ca notorietate Avengers: Justice League.

Cu o durată de 4 ore şi o mulţime de elemente noi sau refăcute, inclusiv personaje, scene şi muzică, aproape cu certitudine acest ‘Snyder’s Cut’ va face uitată nefericita versiune măcelarită de către Warner Bros. cu ajutorul lui Joss Whedon în 2017, una schematică şi insipidă (care, în ale sale 120’, nu a pus cum trebuia în valoare ansamblul Batman+Wonder Woman+Aquaman+The Flash+Cyborg), aproape complet lipsită de lipsită de umor şi de personaje negative care să dea realmente frisoane. Ne aşteptăm însă, de exemplu, ca în Zack Snyder’s Justice League să ne devină mult mai limpede necesitatea coagulării trupei de metaumani în faţa pericolului reprezentat de New Gods - Steppenwolf, DeSaad şi Darkseid.

Îndelung şi insistent cerută deopotrivă de către fanii DC Comics şi cei ai lui Zack Snyder (300, Dawn of the Dead), realizator care se simte cel mai în largul său “on the dark side” şi care a generat un cult printre cinefili datorită versiunilor ‘director’s cut’ net superioare celor agreate şi oferite publicului în prima fază de către producători la Watchmen ori Sucker Punch, Zack Snyder’s Justice League pleacă din start cu o sumă de atuuri care o fac un must-see, indiferent ce amintiri conservăm după vizionarea filmului din 2017... dacă, cumva, am rămas cu vreuna. Printre lucrurile pe care le ştim deja se numără acela că pentru a reveni la tonalitatea ultra-sumbră pe care şi-a dorit-o dintotdeauna, Snyder nu va include nici măcar o singură fotogramă din ce-a filmat şi folosit Joss ‘Avengers’ Whedon - care, privind retrospectiv, poate fi suspectat că a acţionat în favoarea competitorilor de la Marvel atâta vreme cât s-a întors la ei pentru Agents of S.H.I.E.L.D. după colaborarea cu DC/Warner pentru Justice League - ca să altereze şi să ducă în caricatural Liga Dreptătii şi pe oponenţii acesteia.

Ce mai ştim şi ne alimentează curiozitatea este că în montajul lui Zack Snyder va apărea reporteriţa Iris West, iubita lui Barry Allen/The Flash (eliminată din prima versiune a filmului), iar Regina Hippolita (Connie

Nielsen) va beneficia de o atenţie sporită, că realizatorul a modificat radical dominantele cromatice (de la nuanţarea hulitului cer roşu-portocaliu din final până la apariţia lui Superman în costum alb-negru cu argintiu) şi, mai ales, că Steppenwolf (Ciarán Hinds), unchiul super-villain-ului Darkseid, are un nou look, mai... non-terestru, substanţial schimbat faţă de imaginea grotescă de umanoid în armură Fantasy creată integral prin CGI cu cinci ani în urmă.

Zack Snyder’s Justice League nu este însă doar un must-see ci şi un must-hear şi nu doar pentru că Zack Snyder l-a pus - surprinzător şi nu prea - pe Junkie XL în locul lui Danny Elfman să compună noua coloana sonoră a filmului, necesară inclusiv datorită dublării duratei acestuia, ci şi pentru că, alături de Batman & Co., introduce în mixul cinematic un nou supererou, pe... Leonard Cohen. La insistenţele cineastului, Warner a obţinut finalmente drepturile pentru hit-ul lui Cohen Hallelujah iar folosirea de către Snyder pe OST al acestui cântec despre ciclul ‘loss/love/power’ ca miez al relaţiilor emoţionale are un caracter oarecum subversiv întrucât trimite la complicata lui poveste personală legată de Justice League şi de modul în care a fost tratat de către studioul hollywoodian întrun moment tragic a existenţei sale. “But you don’t really care for music, do you?” Dincolo de adecvarea tematică cu tonul întunecat setat intenţionat de autor pentru Justice League, Hallelujah închide un arc peste timp pentru legiunile de fani ai lui Snyder, transportate muzical în trecutul acestuia de om de film pasionat de comics-uri până la... memorabila scenă de sex din Watchmen avându-i ca protagonişti pe Nite Owl şi Silk Spectre II.

Nu în ultimul rând, trebuie remarcată lipsa de complexe a lui Zack Snyder care, după ce l-a ucis pe Superman şi l-a lăsat pe The Dark Knight bântuit de coşmaruri apocaliptice, indiferent la succesul lui Joaquin Phoenix sau la vestea că Robert Pattinson va conduce la anul Batmobilul, nu are vreo reţinere să completeze această versiune a lui Justice League - ce ar putea avea subtitlul “A Knightmare on Snyder Street” - cu reinventarea meteoricului Joker al lui Jared Leto din Suicide Squad, din dorinţa de a-i pune elegiac şi... oniric faţă în faţă pentru ultima oară pe ‘Batman’ Affleck şi ‘Joker’ Leto şi a explica (în sfârşit!) de ce Omul-Liliac lipise cartea de joc a nemesisului său pe patul armei automate în Batman v Superman: Dawn of Justice.

Ajuns inevitabil alături de producători în “boxa acuzaţilor” pentru eşecul filmului din 2017 datorită implicării sale ca regizor şi coscenarist, pentru Zack Snyder a sosit momentul verdictului pe care doar publicul, în calitatea sa de “complet de judecată”, îl poate da în ceea ce priveşte Justice League din perspectiva noii versiuni pe care ne-o propune. Îl disculpă definitiv această pledoarie finală pe care este pregătit să ne-o prezinte din 18 martie şi îi poate reda libertatea... creativă? Pare-se că da, ţinând cont de argumentele de mai sus. Şi totuşi, rămâne de văzut. Indiferent însă care va fi opinia noastră, a juraţilor, Zack Snyder’s Justice League posedă din start o calitate pe care trebuie să i-o recunoaştem: măcar ne explică într-un mod original folosindu-se de limba comicsurilor semnificaţia expresiei în latină... restitutio ad integrum :)

eat&Drink

 Interviu cu MĂDĂLINA SÁNTA, chef și antreprenor  Mâncare hot de pe TikTok  5 restaurante cu priveliști frumoase primăvara  Despre subiectivitatea degustării de vinuri  Poezie îmbuteliată  5 baruri din țară unde

poți să bei un cocktail bun

PRIVILEGIUL DE A NU GĂTI

În Japonia, până mai ieri, doar bărbații aveau voie să pregătească sushi. Femeile, mai ales când sunt în acea perioadă (o expresie care mereu mi-a făcut rău fizic prin delimitarea stării de neomenie isterică adusă de hormoni) emană chimicale prin palme care distrug calitățile peștelui.

În România, o societate, iată, mai egalitariană din punct de vedere a impactului genului asupra gastronomiei, nimeni nu a limitat accesul femeii la rularea sarmalelor, în perioada aceea. Ba mai mult, utilitatea femeilor a fost limitată la prepararea hranei, umplerea sufertașului soțului cu ciorbiță, tocăniță, mâncărică de cartofi. Femeile sunt pompa de benzină, oferă GPL-ul care te alimentează pentru o nouă zi. Nimic sofisticat. Cantitate, nu calitate.

Fierbi niște oase și faci o supă și salată boeuf și cu mazărea rămasă îți mai rămâne și de-o mâncărică. Nu din lipsă de imaginație ci pentru că poziția misionarului își face treaba, fără bătăi de cap. Bărbatul însă, ei bine, prezența lui în bucătărie e echivalentul unei vizite pe un site pornografic. Dacă pe lume sunt mai multe gusturi decât cele din oala nevestei?

Ne-existând presiunea livrării unei cantități de calorii ambalate în ceva ce știi că le place copiilor sau partenerului de viață, poți să te joci ca Rocco Sifredi, cu ingrediente și să ai orgasme culinare spectaculoase. Întrebarea pe care am construit textul ăsta este: de ce sunt femeile pasionate de gătit dar bărbații continuă să se impună ca Chefi în bucătărie? Eu nu cred că femeile sunt pasionate de gătit, unele femei, desigur, dar nu suntem noi, ca gen, definite de pasiunea de a face mâncare.

Cum nu suntem pasionate de cusut, călcat haine sau șters praful. Facem asta pentru că așa am văzut acasă și purtăm lipite pe talpa creierului imaginile mamelor și bunicilor noastre făcând același lucru. În timp ce pentru noi, femeile, e un privilegiu să nu gătim, pentru bărbații e un privilegiu să gătească. Să aibă timp să-și exploreze ideile, să construiască gusturi, să viseze rețete noi.

Epoca noilor explorări gastronomice. Ca de obicei, noi suntem lăsate pe mal, fluturând o batistă în timp ce ei se îmbarcă în aventuri din care se întorc eroi. Scriu cărți, deschid restaurante, endorsează produse alimentare, au emisiuni tv. Ei și nu noi, din aceleași motive pentru care au fost ei și nu noi plecați cu Discovery în Antarctica.

Departe de mine să mă cer să plec pe barcă. Nu știu să gătesc mai departe de omletă. Probabil că sunt femeia cu barbă și, dacă m-aș muta în Japonia, aș primi dispensă specială să fac sushi. Aș ajunge faimoasă, Chef Feher. Păcat că nu sunt pasionată de bucătărie. Doar de mâncare.

Raluca Feher lucrează de imediat 30 de ani în comunicare, ca jurnalist și apoi în publicitate. E președinte Frontline Club Bucharest și fondator Muzeul Traiului în Comunism.

MĂDĂLINA SÁNTA, chef și antreprenor

foto © Urmosi Levente

„Bucătăria, făcută ca la carte, nu e o meserie ușoară”

Mădălina Sánta are 30 de ani, este Chef și de curând antreprenor. A absolvit o facultate de comunicare și a lucrat 7 ani în publicitate, apoi a decis să se dedice gastronomiei, specializându-se la Lyon, la Institutul Paul Bocuse. Își pune în valoare pasiunea la restaurantul „Szikra” deschis în Sfântu Gheorghe, județul Covasna.

Suntem în 2021, dar tot trebuie să întreb asta: este mai greu pentru o femeie să reușească în industria HORECA din România? Întreb și pentru că cei mai vizibili chefs de la noi, nu neapărat și cei mai buni, sunt bărbați

Cred că acesta e un aspect cultural specific societății românești în mai toate domeniile, nu doar în industria noastră. Mai mult, în bucătărie, din păcate, până nu demult nivelul de educație a fost unul foarte scăzut. Cu riscul de a părea excesiv de critică, nu e un domeniu spre care să se fi îndreptat oameni cu școală, pentru că multă vreme s-a crezut că pentru a fi un bucătar bun nu e nevoie de știință, de fundament teoretic. Și nici unul care să se fi bucurat de prea mult respect. Până nu demult, „la cratiță” era locul în care erau trimise peiorativ femeile care nu erau bune de altceva, de parcă gătitul ar fi fost ultima opțiune. În egală măsură, bucătăria, făcută ca la carte, nu e o meserie ușoară. Efortul fizic, dar și cel psihic, este uriaș într-un restaurant cu pretenții. Eu muncesc în picioare și fac efort fizic și intelectual, în medie, cam 14-15 ore pe zi. Așa că, trebuie să fii foarte bine construit și tare pentru a rezista. Asta poate fi o explicație.

Ce te-a determinat să te îndrepți spre acest domeniu și ce altceva ai fi făcut dacă nu aveai curajul să urmezi acest drum?

Înainte de gastronomie am făcut grafică publicitară, design grafic și fotografie publicitară, dar am dus mereu o luptă între ce îmi doream să fac eu și ce-și dorea clientul să vadă. Probabil că dacă nu aș fi avut succes în bucătărie, alternativa era să lucrez cu animale. Încă am momente

în care mă simt mai bine în preajma lor, decât a oamenilor. Interacțiunea cu clienții, dar și cu angajații, presupune un efort destul de mare pentru un om introvertit.

Ai avut pe cineva care să-ți inspire pasiunea pentru gătit sau pentru antreprenoriat?

Partea cu antreprenoriatul a venit la pachet cu incapacitatea mea de a face compromisuri. În toate proiectele de consultanță pe care le-am făcut pentru alți proprietari de restaurante, m-am lovit de anumite lucruri pe care aceștia fie nu le înțelegeau, fie nu le considerau importante, iar alegerile erau bazate în mare măsură pe argumente financiare etc. Așa că a trebuit să-mi construiesc propriul business, ca să nu mă „cert” cu patronul. Cât despre gătit, e o pasiune moștenită genetic, cred. Toată lumea gătea în casă, când eram mai mică: mama, tata, fratele meu, dar cu toții eram inspirați și o admiram pe bunica, pentru care gătitul era o artă magică prin care erau adunați la aceeași masă toți nepoții.

Cum te-a afectat pandemia și în ce fel te-ai reinventat în această perioadă pe plan personal, dar și pe plan profesional, având în vedere că HORECA a fost cea mai lovită industrie?

Noi nici n-am apucat să ne luăm bine „elan” că a și trebuit să închidem. Practic, pandemia a venit după 3 luni de activitate, ne-a lovit pe nepregătite, nu trăisem niciodată altă realitate decât cu restaurantul plin. Am încercat de toate: am făcut livrări (deși nu renta financiar, dar pentru a ține oamenii ocupați și a le da motivație), am făcut cozonaci și beigli de sărbători, iar vara am funcționat doar cu terasa, am servit și în ploaie și în frig, cumva împărțind experiența asta cu clienții, care uneori ar fi făcut orice pentru un strop de normalitate. Îmi e foarte greu când, rar ce-i drept, văd clienți care uită prin ce am trecut în ultimul an și se comportă total lipsit de empatie. Noi am trecut printr-un calvar din care încă nu ne-am revenit total. Încercăm însă să fim cea mai bună versiune a noastră și să oferim tot ce avem mai bun în fiecare farfurie.

Ce urmează pentru Szikra și pentru Mădălina Sánta?

Urmează multă muncă, o perioadă fără weekend-uri, fără vacanțe, fără zile libere și cu muncă dusă la limita extremă. Am de amortizat o investiție, credite de plătit și un vis de dus la îndeplinire. Sper să ne bucurăm de continuitate, să putem să ne facem treaba așa cum ne dorim și să facem din Szikra un reper pentru gastronomia românească. Apoi, vom vedea ce

foto © Cătălina Penciu

urmează. Momentan, putem să ne asigurăm viitorul doar concentrându-ne pe prezent.

Dacă tot suntem în luna femeii ne poți spune și alte 3 femei chef din România pe care le apreciezi?

Prefer să numesc 3 femei pe care le prețuiesc și admir pentru ceea ce fac pentru gastronomia românească în general, deoarece cred că sunt mult prea în umbră și, în fapt, fac enorm, pentru că sunt curajoase și inteligente, chiar dacă nu sunt neapărat chefi.

Mona Petre este o tânără care cercetează și documentează ierburi uitate și plante din flora spontană, care au reprezentat, de fapt, baza întregii gastronomii și din care s-au dezvoltat mai toate plantele și legumele pe care noi le consumăm. Admir curiozitatea și determinarea cu care se preocupă de un subiect atât de fascinant.

Adriana Sohodoleanu

– pe lângă pasiunea ei pentru produsele gourmet, este femeia care mi se pare că documentează și cercetează cel mai profund noua bucătărie românească. Îi urmărește aspectele ideologice, sociologice și culturale, dar și cele ce țin de tehnică și ingrediente.

Ala Dumitrescu – ownerul proiectului „Balls” e un exemplu de creativitate și de curaj. Ea a transformat „chifteaua” dintr-un preparat banal, într-un concept și o poveste plină de magie și diversitate. E un „așa da”, mai ales pentru originalitate.

Birria Quesa Tacos

Mâncare hot de pe TikTok

n pandemie, gastronomia s-a reinventat continuu.

Rețelele de socializare au făcut restul, adică au topit granițele culinare. În ziua de azi, mâncarea nu doar se consumă, se și arată. Altfel, ca să exagerez un pic, nu există. Pricep binișor nevoia de validare a cuiva și dorința de a le arăta altora că mâncarea pe care ai preparat-o, filmat-o sau fotografiat-o e mai cu moț. Prin extensie, și tu. Dar n-am să condamn „food porn”-ul, prezentarea elogioasă a mâncării în rețelele de socializare, practic, în reclame, dintr-un motiv foarte simplu: dincolo de etalare și fălire, poți afla chestii noi. Pe care să le încerci acasă, așa cum toată lumea a procedat în anul I al pandemiei, când banana bread, checul cu banane copt în bucătăria de la domiciliu, a devenit cel mai popular fel de mâncare de pe lumea asta mare a Internetului. Sau poți să-ți deschizi un start-up hipsteresc - toți cunoscuții tăi vor dori să compare ce vinzi tu la „bananabreadărie” cu ce au făcut ei sau au văzut pe Net.

De aceea, primăvara asta vreau să vă recomand cele mai populare mâncăruri de pe TikTok. Nici nu trebuie să aveți cont în această nebunie de rețea, e suficient să aflați de aceste preparate, să le căutați dacă se găsesc la voi sau, pur și simplu, să le gătiți acasă pentru a vă impresiona familia și câteva mii de urmăritori virtuali. Sunt exotice, sunt proaspete, deși baza unora e de când lumea, și prin intermediul lor puteți scăpa de bănuiala de „food nationalism” (alt curent la modă provenit din corectitudi-

Fufu nea politică, înseamnă să nu vă cantonați în preparate al căror consum exclud alte etnii sau rase, de pildă, mâncarea de porc se califică lejer la naționalism gastronomic!).

Birria Quesa Tacos a strâns peste un milion de inimi pe TikTok cât ai zice pește. Vorba vine, fiindcă se face cu orice altceva decât pește: carne de capră, de oaie, de mânzat sau de porc. Amalgamul din tortilla, prăjită în untură, se îneacă în consommé cu bulion. O să vă lingeți degetele și când veți căuta rețeta pe Net, și când veți degusta preparatul.

Paste cu Feta. Sunt un hit pe TikTok, chit că nu s-au născut aici, ci în cuptorul unei bloggerițe finlandeze care le-a pus pe site-ul ei acum doi ani. Vai, dar chiar sunt greu de făcut - cine are o oală, un cuptor, o bucată de Feta, roșii, paste, ulei de măsline și busuioc?! Cum-necum, #bakedfetapasta a strâns vreo 66 de milioane de vizualizări.

Fufu. Mâncare de sorginte africană, togoleză îmi pare, se mănâncă fără tacâmuri. Fufu e, să zic așa, un piure, doar că e foarte consistent, lipicios și elastic. Practic, o pastă făcută din făină de manioc. Pare o cocă necoaptă, care se potrivește de minune cu carne friptă și sosuri iuți. Acceptați această provocare - #fufuchallenge face ravagii pe TikTok - folosiți piureul pe post de lingură comestibilă și, în epoca Internetului atotputernic, nu-mi spuneți, vă rog, că de unde manioc și cum aflați cât trebuie bătut.

5 restaurante cu priveliști frumoase primăvara

Dacă e primăvară, înseamnă că o să vrem cu toții să admirăm cât mai mult ce se întâmplă pe afară, cum se schimbă orașul, cum înverzesc parcurile și spațiile verzi De aceea ne-am gândit să-ți facem câteva recomandări de restaurante unde poți să iei masa și să ai în față o priveliște cât mai frumoasă

BUCUREȘTI

 NOR  Strada Barbu

Văcărescu nr 201, Sky Tower (etajul 36)

 0310056056 NOR este cu siguranță un loc deosebit și făcut să impresioneze. Numele este destul de sugestiv, pentru că este cel mai înalt loc unde poți lua masa în București. Practic, într-o zi cu vreme mai mohorâtă, restaurantul chiar se află în nori, fiind situat la o înălțime de 136 de metri. Priveliștea de aici este superbă, dar și mâncarea se ridică la înălțime.

BRAȘOV

 STÂNA TURISTICĂ  Păstorului 5 (Poiana

Brașov)

 0726366147 Nu e chiar în Brașov, ci în Poiană, dar merită să dai o fugă până la Stâna Turistică într-o zi însorită de primăvară, pentru că priveliștea de aici, cu munții pe fundal, este minunată. Mâncarea e sănătoasă, adică așa cum se mănâncă pe munte, unde aerul tare îți dublează poftele. Iar terasa e generoasă ca spațiu.

CLUJ

 RESTAURANT

PANORAMIC  Șerpuitoare 1  0745330965

Aflat deasupra Clujului, pe dealul Cetățuii, restaurantul Panoramic are o terasă cu o priveliște greu de egalat, indiferent că e zi sau noapte. Merită să faci o plimbare până aici, cu punct de pornire din centrul orașului. Sigur atunci când vei ajunge vei fi cu poftă de mâncare, dar și de admirat locurile prin care ai trecut în drumul până aici.

TIMIȘOARA

 CRAFT

BREWPUB &ROOFTOP

 Piața Iancu

Huniade 3

 0752008009 Iată și un rooftop cu o priveliște frumoasă asupra centrului vechi din Timișoara. Zilele cu soare petrecute aici sunt memorabile. Bere bună, panoramă de poveste, iar produse atent create chiar sub ochii tăi, de la paste de casă și grătare făcute la cuptorul cu jar.

IAȘI

 CLOP  str Palas 5D  0744508655 Clop este un restaurant cu o vedere plăcută spre Parcul Palas și spre Palatul Culturii, dar și în interior arată spectaculos, având un copac mare în mijloc. De asemenea, Clop se recomandă un local care este „despre produse premium, dar relaxat, despre rețetele străvechi românești, cu o notă modernă, sub același clop cu rețete tradiționale din toată lumea”.

DIANA PAVELESCU

Despre subiectivitatea degustării de vinuri

Ambasadoare a vinurilor noastre pe mapamond, jurat la concursuri internaționale precum Asia Wine Trophy, Berliner Wine Trophy, Concours Mondial du Bruxelles, Citta del Vino sau Le Mondial des Vins Blancs, Secretar General al Asociației Degustărilor Autorizați din România (ADAR), Diana Pavelescu se numără printre printre cunoscătorii de a cărei opinie expertă ţin cont cu deferenţă în egală măsură profesioniştii din domeniu şi profanii interesaţi de a explora mai adânc fascinantul univers al vinurilor, mai ales cei care o urmăresc în cadrul cursurilor Romanian Wine Academy pe care a fondat-o. Suntem însă destui cei care apreciem un vin fără să ştim prea multe despre calitatea acestuia şi care ne-am dori ca experienţele noastre în viitor să fie rodul unor alegeri mai puţin întâmplătoare şi mai apropiate propriilor gusturi. Cu speranţa că ignoranţa mea n-o va exaspera pe Diana am rugat-o să îmi explice nişte lucruri elementare din perspectiva formatorului şi degustătorului profesionist de vinuri.

Intrat într-un magazin, mă trezesc la raionul de specialitate înconjurat de sute de vinuri Mi-aş dori să încerc un vin bun dar neştiind exact ce caut mă învârt printre rafturi fără a avea vreun reper Cum să aleg?

În primul rând eu aş alege o sticlă care are o bulină argintie pe ea pe care scrie ONVPV, fiindcă asta îmi certifică calitatea. Fie că este un vin cu denumire de origine controlată, fie că este cu indicaţie geografică, acolo am o garanţie a calităţii, că lotul respectiv a fost evaluat de cineva, inclusiv de membri ADAR şi de reprezentanţii producătorilor, şi ceea ce scrie pe etichetă e ceea ce este şi în sticlă. Ăsta ar fi primul pas. După aceea, gândind că fiecare sticlă de vin este destinată unei seri în familie, unei mese cu prietenii sau eventual să impresionăm pe cineva, în funcţie de asta am clar un buget în minte de cât aş vrea să cheltuiesc şi care sunt preferinţele mele, alb, roşu, roze,

ce se pretează la masa respectivă. Şi atunci deja cred că nu mai e atât despre ‘Ce să aleg de pe raft?’, ci e mai mult despre ‘Aia nu’, să zic... ce nu vreau. E mai simplu să începi cu ce nu vrei şi rămâne o zonă de selecţie mult mai restrânsă. Aici intervine, mă rog, flerul de explorator, dacă vrei să alegi din Transilvania, din Moldova, din Sudul României, din Dealu Mare, de pe malul mării, aici ai mai multe variante de tip de vin pe acelaşi palier de preţ şi poti să începi să te joci în zona asta. Aşa că, dacă mă gândesc că aş vrea să cumpăr un Pinot Gris şi că n-aş vrea să dau mai mult de 30 de lei pe sticlă, mă duc la raftul cu vinurile albe şi caut toate Pinot Gris-urile, văd din ce zone sunt şi îl aleg pe cel care mă atrage mai mult. Asta e în funcţie şi de cât de appealing e eticheta…

Şi totuşi în ce recomandări aş putea avea încredere fiindcă acum toţi par că se pricep la orice pe internet, inclusiv la vinuri?

Da, toată lumea se pricepe la vin aşa că, până la urmă, tot tu trebuie să ajungi să încerci. Căci arta asta a degustării este subiectivă, depinde de la individ la individ, e foarte influenţabilă. Spre exemplu, dacă eu am un anumit vin într-un panel în concurs pot să-i dau o notă iar acelaşi vin, dacă îl am seara lângă un fel de mâncare, poate să mi se pară cu totul altfel. Adică mă simt bine cu prietenii, hai să degustăm şi vinul ăla şi... ‘Wow, e nemaipomenit!’, dar dimineaţa, la o gândire la rece, comparativ cu toate celelalte vinuri din serie, parcă nu mai e atât de bun. Întotdeauna am spus că sunt atât de multe vinuri fiindcă sunt atât de multe gusturi. E greu să-i zici cuiva ‘Bea asta!’, că poate ceea ce-i propui tu nu este vinul potrivit pentru el. [...]

Cum se face evaluarea profesională a unui vin? Presupun că fiecare degustător îşi are propriile criterii sau grile senzoriale de evaluare

Da, îşi are propriile criterii de evaluare şi aici ţi-aş da exemplu din concursurile internaţionale. În comisie suntem între cinci şi şapte persoane şi primul vin este proba de acomodare. Vine primul vin, îl degustăm ca să ne calibrăm toţi şi în funcţie de acea calibrare - care e practic în fiecare zi - notăm mai departe, să fim cumva pe aceeaşi lungime de undă. Mai există cazuri când ieşi din schemă, când îţi place foarte mult un vin şi dai o notă foarte mare sau când are defecte şi îi dai o notă foarte mică, important e să te raportezi la o medie… [...]

M-ai făcut curios cum poate să fie un vin “defect”?

Aah, păi se pot întâmpla multe. Aici începem să intrăm în tehnologie. În primul rând cel mai întâlnit este defectul de dop. Dopul de plută este o chestie naturală care se curăţă şi există un mucegai în dop pe care nu-l vezi dar stând tot timpul în contact cu vinul intră în vin şi-atunci pe ăla clar îl respingi, şi iei a doua sticlă, fiindcă e posibil să nu aibă acea problemă. Sunt apoi defectele de fermentaţie, este hidrogenul sulfurat, acele “ouă stricate”, care înseamnă că vinul în timpul fermentaţiei n-a avut destul oxigen, n-a avut destul aer, şi care se poate îndepărta, şi mai sunt şi alte defecte de genul acesta, tehnologice. Bine, dacă vinul nu a fost filtrat din punct de vedere microbiologic poate să şi refermenteze în sticlă, sunt mai multe defecte ce pot apărea. [...]

Citiţi interviul complet cu DIANA PAVELESCU pe www.zilesinopti.ro

Poezie îmbuteliată

Vinul predispune la poezie cum și poezia predispune la vin. Nu mă citați, că nu sunt faimos, e doar o recomandare, bazată pe degustare și savurare.

Nu voi obosi să povestesc despre un Revelion comunist în care mama s-a dus la o vecină să-i țină companie, iar eu am profitat de ocazie pentru a pastișa versurile lui Mircea Cărtărescu, după ce am dat gata o sticlă de vin. Eram adolescent rebel, versurile au fost praf, caietul pe care le scrisesem, aveam să descopăr dimineața, era pătat până la neinteligibil, dar vinul nu fusese rău. Mă rog, atâta cât înțelegeam eu pe vremea aceea din dialogul cu o sticlă.

De atunci mi-a rămas ideea că poezia merge foarte bine cu vinul. Așa că am fost foarte deschis să degust niște vinuri dintr-o gamă lansată luna trecută și inspirată de poezia „Strunga” de Vasile Alecsandri. O știam, apropo, ca să mă dau cult - așa cum știam, de la alt domn al literelor, R.L. Stevenson, că vinul e poezie îmbuteliată - pentru că mă impresionse limbajul cetei de hoți din pădure, avea un parfum aparte. Ei, versurile acestei poezii de Vasile Alecsandri se regăsesc pe etichetele noilor vinuri, lansate de Strunga Winery, un producător din Iași. Alegerea denumirii era destul de la îndemână, întrucît plantațiile de viță de vie Strunga Winery se află în preajma pădurii Strunga, nemurită de stihurile lui Alecsandri despre haiduci. În fine, din câte țin minte, nu reiese că acei pui de lele prădau ca să dea altor săraci, poate păstrau pentru ei, care oricum erau săraci, iată un fel de haiducie care merită dezbătută într-o seară de martie în care să desfaceți o sticlă de Busuioacă de Bohotin. Eu am făcut-o fără nicio ocazie specială după ce am citit pe etichetă „Oliolio, mândră fetică!/ De-ai veni cole-n potică/ Să te fac mai frumuşică” și am privit la lumină paharul umplut generos cu acest vin sec, rose, dar un rose care îl face inconfundabil. Ca să vedeți că sunt băiat citit, într-o după-amiază, musai de weekend, am lecturat cu mult interes și o sticlă de Muscat Ottonel, alt soi drag papilelor mele. Sec, rece, plin de savoare, greu de uitat. Pe el stă scris „În pădurea de la Strungă.../ Sunt de cei cempuşcă-n lună,/ Care noaptea-n frunze sună,/ Feciori de lele nebună!”.

Aceste vinuri versificate au un caracter puternic și-ți aduc pe masă nu doar niște cuvinte frumos înșiruite, ci și parfumul Moldovei autentice, neperisabile În tot cazul, aveți de unde alege, înțeleg că jumătate din vinurile produse acum de Strunga sunt albe, circa 30% vinuri rosé și 20% roșii Sortimentația Strunga e formată din trei vinuri albe – Muscat Ottonel, Chardonnay și Fetească Albă, două vinuri rosé – Busuioacă de Bohotin și un cupaj rosé Merlot și Cabernet, dar și un vin roșu Luați de beți, că e multă poezie sub dop

5 baruri din țară unde poți să bei un cocktail bun

Prima lună de primăvară e motiv de sărbătoare, așa că merită întâmpinată cu un cocktail bun, preparat cu atenție la detalii și la ingrediente Am pregătit o listă care să te ajute în acest sens indiferent unde te-ai afla - București, Brașov, Cluj, Timișoara sau Iași Ce nu putem să-ți spune de pe acum e cum va influența evoluția pandemiei programul de funcționare al acestor locuri, cel mai bine e să dai un telefon înainte

BUCUREȘTI

 OFICIUL 1  Matei Millo 12  0752171595 Oficiul 1 trece drept unul dintre puținele localuri speakeasy din București, de aceea este încă un loc învăluit în mister. Oricum e un loc care experimentează mult cu cocktailurile și are în meniu niște preparate spectaculoase. În momentul de față funcționează la capacitate restrânsă, așa că e recomandat să faci o rezervare înainte.

BRAȘOV

 AFTĂR STUBE  Alecu Russo 4  0731919919 E mișto la Aftăr Stube, indiferent dacă vorbim despre interior sau de terasa cu o vedere superbă spre Tâmpa. E întotdeauna voie bună aici, iar meniul e plin de băuturi interesante. Până se face mai cald afară merge în continuare vinul fiert, care e și el tot un cocktail, nu?

CLUJ

 FORM CAFE  Victor Deleu 1  0757013412

Și în Cluj e incertă situația localurilor la interior. Nu se știe încă dacă în martie se vor redeschide sau vor rămâne închise. Însă, FORM Cafe a amenajat de ceva vreme o terasă încălzită și care-și așteaptă clienții cu o mulțime de cocktailuri calde: Ginger Mist, Hot G&T, Orange Pie și multe altele.

TIMIȘOARA

 CABINET 3  Lucian Blaga 3  0771260898 Dacă ești în căutarea unui cocktail bar în Timișoara, la Cabinet 3 e de mers ca la pomul lăudat. Dar ține cont să nu te duci cu sacul, ci cu o mare poftă de băut, pentru că o să tot vrei să încerci ce prepară băieții și fetele de aici. Aruncă un ochi pe pozele lor de pe Facebook și o să înțelegi de ce. În momentul de față face livrări be cocktailuri acasă, dar sperăm că se va și redeschide cât de curând.

IAȘI

 ODDITY  Bld Ștefan cel

Mare și Sfânt 10

 0744795205 Băieții de la Oddity nu se încurcă când vine vorba de mixologie, știu să facă lucrurile ca la carte, dar să lase și loc pentru experimente care te vor face să zici „Mmmm!” sau „Wow!” - două chestii pe care chiar vrei să le auzi atunci când vorbim de cocktails.

Angi Muntean

Povestește-ne un pic cum ai ajuns să dezvolți această afacere și cum a evoluat ea în timp Cine sunt oamenii din spatele Delicate Lace?

Delicate Lace a luat naștere din dorința de a crea un concept de calitate în materie de lenjerie intimă în România, în primul rând, pentru că îmi doream pentru mine lenjerie de calitate, urmând ca apoi să se transforme într-o afacere de familie (localizată în Transilvania). Zic asta deoarece în spate suntem eu (Angi), mama și sora mea. De asemenea, un ajutor foarte mare a fost și bunica mea care ne-a ajutat cu una dintre colecțiile noastre premium de lenjerie intimă, unde produsele aveau aplicate dantele realizate manual 100%. Pe viitor, ne va ajuta cu siguranță și cu alte colecții de acest gen. Și tatăl meu ne sprijină și este foarte implicat ajutând cu orice este nevoie, la fel și soțul meu. Și de aproape 10 luni, mai avem un mic ajutor, fetița mea.

Sunt foarte multe branduri consacrate de lenjerie intimă pe piață, prin ce se deosebește Delicate Lace de restul?

Ceea ce ne deosebește de competiție este faptul că fiecare client are posibilitatea să-și personalizeze orice produs exact pe dimensiunile lor. Pe site avem secțiunea de Croi Customizat. Ce ne mai diferențiază de competitorii noștri este faptul că în colecția anterioară am creat un produs premium, cu aplicații din dantelă 100% realizate manual și vrem să continuăm și pe viitor să mai lansăm astfel de produse. Tot conceptul îl vedem diferit, de la siglă (Delicate

DELICATE LACE

Brandul românesc de lenjerie intimă care mizează pe confort și calitate

Fiind în luna femeii ne-am gândit să-ți mai prezentăm un frumos brand românesc de lenjerie intimă: Delicate Lace Acesta a fost dezvoltat de Angi Muntean în special pentru a oferi posibilitatea fiecărei femei să-și personalizeze lenjeria intimă pe dimensiunile siluetei ei, dar și pentru a oferi o alternativă de calitate la ce se găsește acum pe piață Iar ceea ce cândva a pornit ca o simpla idee a lui Angy, a devenit o frumoasă afacere de familie în care lucrează împreună cu cele mai dragi persoane, cu mama și sora

Lace, unde litera D este format dintr-un ac și o ață), la cutie, în cadrul căreia pulverizăm parfum pentru a trezi, pe lângă simțul vizual, și pe cel olfactiv. Și lista poate continua.

Care au fost cele mai mari piedici în toată această aventură?

Una dintre cele mai mari piedici cu care ne-am confruntat și încă ne mai confruntăm, pot să spun, este faptul că, din păcate, noi românii nu suntem educați în a cumpăra local, poate un pic mai scump, dar la o calitate net superioară. Marea majoritatea a persoanelor preferă să cumpere produse de duzină, realizate din materiale de proastă calitate, prin colțuri uitate ale lumii, nici nu știm pe unde și cum. Încet, încet, am observat că lucrurile încep să se schimbe și lumea se axează din ce în ce mai mult pe produsele realizate în România. De-a lungul timpului au mai fost și alte piedici: materiale pe care nu le-am mai găsit pe stoc la producători, pentru produse cheie din colecții, pot să precizez aici și că în ultimul an se resimt și efectele cauzate de pandemie - ca în multe alte sectoare, comportamentul clientului s-a modificat puțin, el devenind mai cumpătat în ceea ce privesc cumpărăturile.

Cum alegi să creezi un nou model de lenjerie?

Designul pentru noile colecții le gândim toate împreună. Fiecare din noi are viziunea ei foarte diferită, experiența și trăirile proprii. Împreună concepem modele care în final să fie cât mai perfecte, de calitate, confortabile și în trend. Personal, tot ceea ce mă înconjoară mă inspiră și mă ajută să creez și să exprim, prin designul produselor, ceea ce vad, simt, miros, ating...

Cine cumpără mai mult de la Delicate Lace: bărbații, ca să le ofere cadou, sau femeile?

Marea majoritate a clienților noștri sunt femei care cumpără pentru ele sau să ofere cadou. Ne bucurăm de fiecare dată când un bărbat comandă de la noi, deoarece este o idee de cadou foarte bună și apreciată. Numărul acestora este în creștere și acest lucru nu poate decât să ne încânte.

Povestește-ne un pic despre spiritul tău antreprenorial L-ai moștenit, a fost în familia ta, ai avut dintotdeauna această înclinație?

Spiritul antreprenorial nu a fost moștenit, părinții mei sunt oameni simpli care au fost învățați să aibă același loc de munca de mai bine de 40 de ani. Lucru inspirat într-o oarecare măsură având în vedere că startul a fost la 30 de ani. Bineînțeles acest lucru s-a întâmplat cu toată susținerea și ajutorul lor.

Cum a fost afectat businessul tău de pandemie?

Ca și foarte multe businessuri și noi am resimțit efectele datorate situației create de Covid-19, vânzările au scăzut puțin. Considerăm că oamenii sunt mai cumpătați și se uită cu precauție la modul în care își cheltuiesc banii și tind să economisească mai mult, pentru că nu știu ce le rezervă viitorul și vor să fie pregătiți pentru orice. Pe de altă parte, pandemia a adus și unele lucruri bune, printre acestea fiind și că tot mai multe persoane s-au orientat către designeri români, sunt tot mai multe platforme care promovează și susțin brandurile locale și le ajută să fie vizibile și să vândă.

Cum prevezi evoluția brandului Delicate Lace în următorii 5 ani?

În 5 ani ne vedem prezenți în magazine în cele mai mari orașe din România și în afara țării, cu o producție mărită, colaborări faine, vânzări în afara țării, un brand de top în materie de lenjerie intimă, articole realizate din materiale naturale, sustenabile, un concept per total sustenabil și blând cu mediul înconjurător.

WEB SITE STORY

Undeva prin 2006, cam atunci, părinții mei ne-au făcut cadou, mie și surorii mele, primul calculator. Un

monitor cu tub, alb și lucios, cu o unitate imensă,

care scotea un huruit zgomotos de fiecare dată când îl porneam... și până se deschidea pagina de Google aveam ceva de așteptat. Tata mă ridica pe scaun iar după vreo 10 minute în care explica în zadar ce face și cum o face, concluziona cu un oftat: „Internetul ăsta le are cam pe toate.”. Nu era vreo noutate pentru adulţi, nici computerul, nici internetul, dar pentru mine, cea de 7 ani, era fascinant să știu că distanța dintre mine și orice altceva e rezumată la o apăsare de buton.

Ca membru al generației Z îmi amintesc cu greu perioada în care fraza „dar mai bine caută pe net” nu făcea parte din vocabularul meu... asta cu toate că nu știu cât de mult ar fi o chestiune de generație, căci lumea în

care internetul nu își făcuse

încă apariția pare acum destul de îndepărtată. S-a integrat și a devenit o parte esențială din viața noastră dar care a fost momentul exact când s-a întâmplat asta? Ca să aflăm răspunsul trebuie să ne întoarcem în perioada în care internetul nu era Internetul sau mai exact, nu era acest world wide web care ne este acum indispensabil. Povestea începe nu cu o companie de calculatoare, dar cu... strategii de război din Statele Unite. În anii ’60, comunitatea americană de intelligence căuta modalități de diseminare a informațiilor astfel încât acestea să fie împărțite în volume mici pentru o transmitere mai ușoară. La scurt timp apărea ceea ce a devenit cunoscut ca ARPANET - un proiect american de apărare, prima

rețea funcțională de

computere care stă la baza internetului modern.

Câteva decenii mai târziu, un fost supervizor de tren şcolit la Oxford devenit fizician şi ITist, Tim Berners-Lee, observă cât de greu reușesc oamenii de știință să transmită și să împartă informația. Fiecare computer avea propriul set de informații iar câteodată trebuia să înveți un program diferit ca să îl poți accesa. 12 martie 1989 - ziua în care cu ajutorul internetului deja existent și al unei noi tehnologii numite hypertext, Berners-Lee creează un sistem prin care informația devine mai ușor de scris, transmis, stocat și accesat. Răspunsul primit? „Vag, dar incitant”. În septembrie 1990 primește permisiunea să

construiască sistemul pe care îl numește World Wide Web

iar până în octombrie fizicianul a pus la punct cele trei tehnologii fundamentale care rămân la baza web-ului actual: URL, HTTP, și HTML.

1991 este un an care intră în istorie ca unul esenţial pentru evoluţia speciei umane. Invenția lui Tim Berners-Lee devine accesibilă publicului larg pe 6 august și primul website este lansat - o adresă CERN, disponibilă chiar și astăzi. Suntem în 2021. A fost nevoie de numai 30 de ani pentru ca numărul website-urilor să depășească 6 miliarde.

Tim Berners-Lee