Zile și Nopți Cluj-Napoca iulie 2020

POP CULTURE MAGAZINE. EDIȚIA DE CLUJ-NAPOCA. IULIE 2020

MUZICĂ

ARTĂ FILM EAT&DRINK

foodpanda: Folosește codul de voucher zilesinopti15 și obții o reducere de 15 lei EXCLUSIV. Dialoguri fără note: RITA MARCOTULLI. Aniversare: Ringo Starr Arta animaţiei: Interviu cu ANCA DAMIAN. Artiști urbani: ROBERT OBERT

POP-UP STORiEs Unora le place FILMUL. Apoi MUSICAL-ul.

60 de ani de când Marilyn Monroe a primit Globul de Aur pentru rolul din filmul Unora le place jazzul

Filme memorabile ce au ajuns Musical-uri pe Broadway sau în West End.

Sunset Boulevard

The Producers

+ INTERVIU ARMAND ASSANTE: Fondul adevărului este de natură politică

Iulie 2020

Editorial

POP CULTURE MAGAZINE

Cultura pop(ulară) într-o vară foarte instabilă Ioan BIG, publisher Realitatea prozaică în care evoluăm (aproape) cu toţii în roluri secundare sau ca figuranţi debusolaţi de lipsa unui scenariu coerent şi a unor indicaţii ‘regizorale’ bazate măcar pe logica bunului simţ a fost redefinită de gestionarii pandemiei în parametrii unui nou calendar, cel al ‘stărilor’ (de urgenţă, de necesitate, în general de orice stare în afară de cea de bine) şi a jumătăţilor de lună asociate etapelor de ‘relaxare’. Dincolo de aceste repere temporale nu există decât vidul din existenţele noastre, cauzat de... neprevăzut. În esenţă, pentru vara asta, nu avem de unde să ştim când şi ce vom putea face în propria vacanţă, fiindcă orice plan se poate dovedi inutil după doar câteva zile, darămite să avem aşteptări de strategii evenimenţiale de la colectivităţi ce operează în spaţiul cultural, atâta vreme cât sprijinul acordat lor de către autorităţile “din linia întâi” este unul fantomatic. Şi totuşi, cultura... se mişcă. Mai puţin inovative dar mai eficiente, experienţele live încearcă să recâştige din terenul pierdut în faţa celor online. O fac însă cu dificultate şi precauţie întrucât ne aşteaptă o vară foarte instabilă. În mainstream, cel mai îmbucurător semnal este dat de varietatea reacţiilor pro cultură ale comunităţilor locale, care reprezintă în unele cazuri declaraţii de independenţă la adresa pseudo-managementului cultural centralizat.

Sibiu, în avangardă, şi-a dus la bun sfârşit formidabilul maraton performativ FITS şi are tot dreptul luna asta să îşi regăseasca suflul cu un program light (Teatrul Gong, seria Teatrul din www.zilesinopti.ro

Cartier). În iulie, Clujul este cel care devine capitala Pop culture a României cu TIFF şi Méra World Music Festival, cu filmele şi cântările Spotlights de pe Cluj Arena, concertele Rock de la Form Space şi Club Transilvania etc. La Iasi, bucură entuziasmul echipei de la Teatrul Naţional care, în parcul de la Teatru³, va avea deja în iulie a doua premieră a verii, TREI, o adaptare scenică după Trei pe un balansoar.

Dezamăgirea rămâne Timişoara, ce nu arată a viitoare Capitală Europeană a Culturii, atâta vreme cât singura acţiune notabilă estivală este pentru moment seria de recitaluri susţinute de soliştii Operei Naţionale la Grădina de Vară a Sălii Capitol.

Pe vară, singurul competitor pentru Cluj se anunţă a fi Braşovul, prin conceptul Bastionul Artiştilor, stagiunea estivală de muzică, teatru şi film de la Bastionul Ţesătorilor, rod al unei colaborări comunitare remarcabile între Teatrul Sică Alexandrescu, Filarmonica, Muzeul Judeţean de Istorie, Teatrul pentru copii Arlechino şi Centrul Cultural Reduta. Mai mult, se pare ca festivalurile Săptămâna Comediei, Braşov Jazz & Blues Festival şi Dracula IFF vor fi integrate în ceva ce dă semne de strategie culturală locală coerentă... şi stabilă. Cât despre Bucureşti, aici se vede de oriunde cum stă situaţia înainte de alegeri în ce priveşte cultura fiindcă rămâne oraşul celor trei palate, în fapt două palate şi-o mare casă, cea numită odinioară “a poporului”.

PAGINA

3

CUPRINS

Muzică / pagina 19 SCENA INDIE ������������������������������������������ pagina 20 TORRES. Artista, fanii şi... “f*** the music industry” Acum doi ani, talentata cantautoare Mackenzie Scott, activă în spaţiul Indie newyorkez sub pseudonimul TORRES, anunţa că label-ul 4AD a reziliat contractul cu ea întrucât “nu are un succes comercial suficient de mare”.

ANIVERSARE ������������������������������������������ pagina 21 One Ring(o) to rule them all Este limpede că, într-un univers mitologic alternativ, FABulosul Ringo Starr a fost adevărata sursă de inspiraţie pentru J.R.R. Tolkien când a scris The Lord of the Rings, fiindcă avea deja pe degete toate inelele din lumea asta încă de pe la 20 şi ceva de ani, când l-a înlocuit pe Pete Best în The Beatles.

POP CULTURE MAGAZINE

Artă / pagina 25

BD - “Acasă” ���������������������������������������������������� pagina 25 Banda desenată a Alinei Șerban PERFORMING ARTS: ��������������������������� pagina 26 Un caleidoscop Pop-Art: POOL (no water)” Până pe 10 iulie poate fi vizionat originalul spectacol POOL (no water), experiment iniţiat la Cluj de către Radu Nica încă din 2018 dar îngheţat o vreme din raţiuni de priorităţi „centenare” şi materializat recent cu concursul actorilor de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj (Buzási András, Kali Andrea, Marosán Csaba, Ötvös Kinga, Varga Csilla) de către trioul creativ alcătuit din regizorul RADU NICA, artistul vizual ANDU DUMITRESCU şi compozitorul/ sound designer-ul VLAICU GOLCEA. PERFORMING ARTS/INTERVIU... pagina 27 De vorbă pe marginea ‘piscinei’ cu KINGA ÖTVÖS

DIALOGURI FĂRĂ NOTE ������������ pagina 22 Rita Marcotulli - Culorile Jazz-ului… de la Truffaut la Pink Floyd Cea mai valoroasă compozitoare şi pianistă de Jazz din Italia, Rita Marcotulli (n.1959), s-a lansat cu mare succes ca muzician la începutul anilor ’80, la numai 20 şi ceva de ani, şi de atunci a cântat în lunga-i carieră, pe scenă sau în studio, cu majoritatea celor din crema Jazzului mondial.

ARTA ANIMAȚIEI ������������������������������� pagina 29 ANCA DAMIAN „Din realitate îmi extrag și îmi construiesc o viziune” Portdrapel al animaţiei româneşti şi europene de mai bine de un deceniu, cineasta Anca Damian lucrează intens la finalizarea noului său film, Insula/The Island, o interpretare personală - atât ca fond cât şi ca estetică - a versiunii poveştii lui Robinson Crusoe scrisă de suprarealistul Gellu Naum şi transpusă muzical de Ada Milea împreună cu Alexander Balanescu.

OMUL CU DISCURILE: ������������������� pagina 24 Al Di Meola - „Across The Universe”

ARTIȘTI URBANI: ���������������������������������� pagina 32 Robert Obert

PAGINA

4

www.zilesinopti.ro

Iulie 2020

FILM / pagina 35 Înapoi în viitor ������������������������������������������� pagina 35 Cinematografele în aer liber în Europa SERIALE ��������������������������������������������������������� pagina 36 3 filme pe care să le vezi înainte de un road trip După atâta vreme de stat în casă, e normal să vrei să stai numai pe drumuri. Însă, dacă n-ai apucat încă să te pornești în road trip-uri prin țară, n-ar strica ca înainte să te uiți la aceste filme care sunt fix despre asta, despre cum e să te faci frate cu drumul CINE COMBO ��������������������������������������������� pagina 37 Blonda atomică şi-o văduvă neagră... în acţiune Bate vântul prin secţia de female action stars de la Hollywood, căci din generaţiile de actriţe născute la mijlocul anilor ’70 n-au mai rămas “în acţiune” decât Charlize Theron, Angelina Jolie, Milla Jovovich şi Kate Beckinsale. Toate vor reveni pe ecrane în 2020/21 însă Charlize e prima şi o vom vedea în rolul nemuritoarei mercenare Andromaca începând cu 10 iulie pe Netflix în The Lost Guard.

FESTIVAL ����������������������������������������������������� pagina 40 ARMAND ASSANTE “Fondul adevărului este de natură politică” Au început înscrierile pentru a VIII-a ediţie al festivalului internaţional de film fantastic Dracula ce va avea loc între 14 şi 18 octombrie la Braşov.

PE LÂNGĂ SUBIECT ��������������������������� pagina 42 FRANȚA VS SUA - Duelul zilelor naţionale În iulie, nu putem să ne manifestăm mai elocvent simpatia faţă de Franţa sau de Statele Unite decât sărbătorindu-le zilele naţionale la unison cu cetăţenii lor. Şi cel mai entertaining o putem face prin intermediul filmelor de ficţiune dar nu cele excesiv de serioase sau lacrimogene şi nici foarte vechi www.zilesinopti.ro

CUPRINS

EAT&DRINK / pagina 45 Trenduri post lockdown: ���������������������� pagina 45 Când vom ieși în oraș ca înainte de pandemie Industria HoReCa este printre cele mai afectate de pandemia de COVID-19, motivele sunt evidente. Cele mai multe localuri s-au văzut nevoite să se reinventeze ca să poată supraviețui acestei perioade.

Gurmand: �������������������������������������������������������� pagina 46 Ouă poșate, în weekend la lume date Sunt perlele coroanei din gustarea urbană denumită brunch.

Unde mănânci o înghețată bună în țară �������������������������������������������������������������������������������� pagina 47 Căldura de afară și faptul că suntem în mijlocul verii sunt motive în plus pentru a face o listă cu 5 locuri din țară care se ocupă cu înghețata artizanală de calitate.

PUB ������������������������������������������������������ pagina 48 Hugo de vară, aperitiv lasciv Unele cocteiluri produc plăceri senzuale. Hugo e, în sine, una.

Unde bei un gin bun în țară ��������������� pagina 49 TO KILL FOR ���������������������������������������������� pagina 10 WISH LIST cu chestii mișto din care să se poată inspira oricine.

POP-UP STORIES: ������������������������������� pagina 13 Unora le place FILMUL. Apoi MUSICAL-ul.

POVEȘTI DE SUCCES ����������������� pagina 16 Hop Hooligans: Berarii români care fac cele mai interesante și nebune beri artizanale TRAVEL&MUSIC ����������������������� pagina 50 Un festival cu șlagărele mileniilor trecute, într-un loc de basm, la 13 km de Cluj PAGINA

5

Iulie 2020

POP CULTURE MAGAZINE

www.zilesinopti.ro www.faceboook.com/zilesinopti ZILE ȘI NOPȚI POP CULTURE MAGAZINE ISSN 2559-172X Apare gratuit, lunar.

Nr. 7 - iulie 2020 Tiraj: 20.000 exemplare Director General: Marian Gîlea, marian.gilea@zilesinopti.ro Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro Director Vânzări: Marius Vâlsănescu, marius.valsanescu@zilesinopti.ro Publicitate print: Regia MGSI, Valeria Iliescu, valeria.iliescu@mgsi.ro Alexandru Popescu, alexandru.popescu@kisstv.ro Publicitate online: Alexandru Cârcei, alexandru.carcei@whitemedia.ro Digital & Print Manager: Aurel Martinescu, aurel.martinescu@zilesinopti.ro Director Financiar: Mihaela Oană, mihaela.anutoiu@zilesinopti.ro Contabilitate: Mihaela Stoica, contabilitate@zilesinopti.ro Dezvoltare online: Radu Ganea, raduganea@raduganea.com Online/Social Media: Georgiana Grigore, site@zilesinopti.ro EDIȚIA DE BUCUREȘTI: Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro Publicitate: Marius Vâlsănescu, marius.valsanescu@zilesinopti.ro Online: Miruna Enescu, bucuresti@zilesinopti.ro Distribuție: Dan Budoi EDIȚIA DE BRAȘOV: Redacție: Georgiana Grigore, site@zilesinopti.ro Publicitate: Marius Vâlsănescu, marius.valsanescu@zilesinopti.ro Bogdan Vîlsănescu, bogdan.vilsanescu@zilesinopti.ro Distribuție: Andrei Paul paul.andrei@zilesinopti.ro EDIȚIA DE CLUJ: Redacție și vânzări: cluj@zilesinopti.ro Distribuție: Pop Eugen Claudiu EDIȚIA DE IAȘI: Vânzări/distribuție: Andrei Stratulat , iasi@zilesinopti.ro Francize ZILE ȘI NOPȚI: Timișoara, Sibiu, Oradea, Pitești, Bistrița.

Tipărit la tipografia Conphys. www.conphys.ro ZILE ȘI NOPȚI este marcă înregistrată.

Editor: City Guide Media SRL. Brașov, Str. Octavian Goga nr. 9A PAGINA

6

www.zilesinopti.ro

Iulie 2020

POP CULTURE MAGAZINE

Gurmand sau Chef, comanzi în siguranță pe foodpanda “Astăzi aș mânca... o pizza cu multă mozzarella și peperoni, un burger bine făcut și aromat sau poate o ciorbă ca la mama acasă?” Îți sună cunoscut? Pe foodpanda avem câte un restaurant pentru fiecare poftă culinară. Comandă cu încredere și noi îți garantăm că preparatele tale preferate ajung la tine în deplină siguranță.

Mai mult, dacă nu ai mai comandat pe foodpanda, primești 15 lei discount pentru comenzi achitate cu cardul, de minimum 30 de lei la peste trei sferturi din restaurantele noastre, folosind codul de voucher zilesinopti15.

Dar dacă ai o rețetă proprie pe care vrei să o încerci și dorești să intri în rolul unui adevărat chef pentru o oră sau două, te anunțăm că poți comanda acasă ingredientele de care ai nevoie din selecția de produse de la cora România, direct din aplicația foodpanda.

Deci, ce mai aștepți? Orice ai poftă să mânânci, găsești la un click distanță pe foodpanda! Livrăm rapid și sigur. www.foodpanda.ro

Iulie 2020

POP CULTURE MAGAZINE

www.zilesinopti.ro / experiențe Știri

Programe

SELECTĂM cele mai importante și relevante știri din toate domeniile de interes pentru timpul liber, popculture, transmitem știri corecte și verificate, suntem informați pentru cititorii noștri.

PROGRAMELE culturale, de film, de muzică, de artă, de spectacole șamd sunt rodul a zeci de ore de research și difuzare în online pentru a prezenta exhaustiv pe zile și pe ore oferta de timp liber a orașului tău.

Muzica

MUZICA. e unul din pilonii experiențelor urbane: interviurile realizate de Ioan Big, recomandările de music&travel realizate de Gruia Dragomir, recenziile și recomandările lui Berti Barbera.

Autori & contributori IOAN BIG

GRUIA DRAGOMIR

PUBLISHER

Ioan Big este jurnalist și analist Pop Culture. Este autor al volumelor “Blue, Black & White: Povestea Rolling Stones”, “Sexul... crucea lui Ken Russell”, “Eric Clapton” şi “Era Punk”. Cea mai nouă carte a sa, “Zombies in secolul 21”, este în curs de publicare - luna iulie la editura Eikon.

REDACTOR

A absolvit Facultatea de Litere cu o lucrare de licență despre influența culturii americane asupra literaturii române.

A debutat în romanul colectiv Rubik (Polirom, 2008), a tradus Jurnalul pe motocicletă al lui Che Guevara (Polirom, 2008) și a publicat proză scurtă în revista Tataia.

HORIA GHIBUȚIU Horia s-a născut la Praga, în 1969.

Avea să fie adus în ţară la şase săptămâni de la naştere şi lăsat să crească aici. E ziarist din 1990, a lucrat de la presa cotidiană (Tineretul liber, Evenimentul zilei, ProSport, Adevărul) până la ghiduri TV (TVmania) şi reviste lucioase...

GEORGE MIHALCEA

DELIA MITRACHE

TEODORA BRATU

George este jurnalist consacrat și scrie articole de opinie, recenzii culinare și nu numai.

Delia este jste jurnalistă și face selecția de evenimente culturale pentru rubricile de recomandări.

Teodora este jurnalistă și face recomandări din spațiul teatrului, filmului și artelor performative.

REDACTOR

PAGINA

8

REDACTOR

REDACTOR

REDACTOR

RĂZVAN IONUȚ GREU

REDACTOR

Răzvan este jurnalist și se ocupă de rubrica de sport și life style unde publică săptămînal articole. www.zilesinopti.ro

Iulie 2020

POP CULTURE MAGAZINE

urbane desktop & mobile Film

Artă

FILM. Premiere, Cine Combo, Videodome, recomandările și interviurile realizate de Ioan Big, recomandările de seriale de Gruia Dragomir și ceilalți contributori.

ANTONETA GALEȘ CONTRIBUTOR

E trainer, coach, art-terapeut Phronetik și autor de romane polițiste sub pseudonimul Tony Mott. ”Iarna crimelor perfecte” este cel de al șaselea roman al ei, apărut în decembrie 2019 la editura Tritonic.

Antoneta este responsabilă cu rubrica Jurnal de brașovean.

ARTA. Selectăm cele mai importante manifestări ale artei.

Performing arts, arta actorului, interviuri, recomandări realizate de Ioan Big și contributorii invitați să scrie în paginile dedicate artei.

GABRIEL BĂLĂNESCU

CONTRIBUTOR

Este călător prin lume, iubitor al naturii și om al crestelor de munte. Travel writer, instagramer, hoinărește haihui cu rucsacul în spate, se bucură, râde, fotografiază și împărtășește din fericirea ei.

Săptămânal Swit Rocs scrie în online rubrica de călătorii Hai-Hui cu Swit Rocs

Mădălina are 29 de ani, este Chef și de curând antreprenor.

A absolvit o facultate de comunicare și a lucrat 7 ani în publicitate, apoi a decis să se dedice gastronomiei, specializându-se la Lyon, la Institutul Paul Bocuse.

Mădălina scrie pentru online rubrica Povești din bucătărie www.zilesinopti.ro

EAT&DRINK. Experiențele culinare sunt tratate în scris din ambele tabere de Horia Ghibuțiu, George Mihalcea și Mădălina Sánta, dar și analize și știri din domeniul culinar și horeca de redactorii noștri.

SWIT.ROCS

MĂDĂLINA SÁNTA

CONTRIBUTOR

Eat&Drink

CONTRIBUTOR

Este antropolog și fotograf pasionat, după 17 ani petrecuți peste hotare s-a întors în țară Mărturisește că pasiunea sa pentru fotografie l-a făcut un om mai bun, un tată mai bun și un soț mai bun.

Gabriel scrie lunar articole de opinie dar și reportaje foto.

BERTI BARBERA

CONTRIBUTOR

Muzician, actor, prezentator de televiziune, compozitor, cu o vastă experiență artistică dar și publicistică. Activează în mai multe formații de muzică între care cea mai cunoscută și recentă e Platonic Band.

Berti Barbera are pe site rubrica Omul cu discurile PAGINA

9

Iulie 2020

To kill for...

POP CULTURE MAGAZINE

Deși mi-am propus de mult timp, încă nu am reușit să ajung la Green Dog, dar luna aceasta le voi face cu siguranță o vizită ‚cățeilor verzi‘. În sanctuar, la umbra pomilor, printre tufele de trandafiri, așteaptă cuminți să fie adoptați în familii responsabile peste 300 de căței salvați de la eutanasiere din ecarisajele primăriilor sau găsiți în condiții extreme care urgentau primirea unui tratament, abandonați pe câmpuri sau șosele, dar a căror viață a fost colorată la Green Dog. PAGINA

10

După această izolare, cel mai mult îmi este dor de o plecare cu motorul, în Asia, asta aveam în plan. După ce voi termina de pregătit motorul și voi avea o pauză de la filmare, pentru că reîncepem filmările pentru serialul VLAD, cu siguranță că voi merge într-o excursie cu motorul.

Aceasta este chestia care îmi lipsește cel mai mult și pe care mi-aș dori să o fac de îndată ce contextul îmi permite. Și, bineînțeles, să mă reconectez cumva cu oamenii, pentru că ne-am deconectat fără voia noastră.

Continui tradiția și anul acesta și călătoresc în timp, într-o Americă șaptezecistă. Ca să pot face asta trebuie să trec prin Sibiu și să fac o oprire la BB 2.0, un diner autentic ce îmi aduce aminte de imaginile ce portretizează popasurile de pe Route 66. Canapelele și scaunele de piele roșie, podeaua în alb și negru, meniul care duce mai departe tradiția burgerilor și o Harley parcată fix la intrare, probabil uitată de cineva.

Cred că deja îl aud pe Chuck Berry cântând prin difuzorul radioului. www.zilesinopti.ro

GEORGE PIŞTEREANU, Actor

În luna mai ar fi trebuit să petrec un weekend prelungit în Paris. După București, este orașul meu de suflet (really, îmi place Bucureștiul atât de mult!). Poate datorită faptului că am locuit o scurtă perioadă acolo, în urmă cu câțiva ani, și am reușit să mă simt și să „gust” Parisul ca o pariziancă adevărată. Ideea este că mă apucă uneori un dor de Paris ca de acasă. Poate reușesc să-mi fac călătoria în toamnă. Am un singur lucru planificat - Musee d’Orsay. În rest, vreau să mă las pierdută prin oraș sau uitată pe o băncuță de pe malul Senei.

TEODORA BRATU – Redactor ZN

DELIA MITRACHE – Redactor ZN

VICTORIA RĂILEANU, Actriță

Cu toții avem lucruri sau experiențe pentru care ne-am dorit ca noul an să vină mai repede. Bineînțeles, e greșit să-ți trăiești viața fiind tot timpul în expectativă, dar nu despre asta este vorba aici, ci despre un wishlist cu chestii mișto, din care să se poată inspira oricine atunci când caută să-și facă mai interesant timpul care se scurge între două dorințe personale.

POP CULTURE MAGAZINE

Urmărim artiști cu ecou pe www.yatzer.com.

OTHERWORLDLY califică moda la rang de artă conceptuală și o lasă acolo. McQueen e dus mai departe de Iris van Herpen. De la Netflix așteptăm ultimul sezon DARK și ne plimbăm cu The toys that made us prin culisele icon-ului Barbie. La ceai avem Puffin Patrol cu cea mai iubibilă pasăre.

Până s-o trezi virusul că-i timpul pentru valul 2, mă gândesc la concertul Pat Metheny de la Oslo, din 8 august. Avioanele zboară într-acolo, preţurile sunt OK, mai ales că e weekend, mai sunt bilete disponibile, sala - Konserthus - e perfectă pentru Jazz, iar eu nu l-am mai văzut live pe superchitaristul care a câștigat 20 de Grammy-uri. Plus că sunt de vizitat musai muzeele Munch și Ibsen și Henie Onstad Art Center. www.zilesinopti.ro

RADU NICA, Regizor

Recomand ‚2 în 1‘: Björk la Waldbühne Berlin reprogramat pe 18.06.2021.

Când se termină cu toată nebunia asta și o bună parte din omenire se va fi edificat din nou cu privire la efectul benefic al vaccinului, voi face un road-trip cu soția mea în Polonia și vom vizita mai multe lagăre de concentrare. E drept că orice căsnicie poate fi privită ca un spațiu concentraționar, dar faptul că ne-am căsătorit chiar în mijlocul pandemiei dovedește că, cel puțin la nivel de intenție, suntem înclinați să forțăm regulile, deci mai avem o șansă. Împărtășim amândoi o pasiune aproape obsesivă pentru al Doilea Război Mondial, iar lecția de suferință și viață în ciuda oricăror piedici pe care aceste locuri o au pentru umanitate, sper să ne servească drept exemplu pentru viitor.

După ce am așteptat un an de zile să ajung la Firenze Rocks, un festival pe care-l vânez de ceva timp și în sfârșit anul ăsta mi s-au aliniat planetele și aveam undă verde, surpriză... s-a anulat. Ediția asta puteam să-i văd în sfârșit pe idolii din adolescență, adică pe cei de la Green Day și legendarii Guns N' Roses. Acum aștept cu interes anul 2021, pentru că 2020-ul mi se pare foarte nepotrivit pentru a-mi face planuri. Cel mult visez să-mi organizez câteva săptămâni de vacanță cu rulota prin țară, dar nici pe asta nu mă pot baza. Fingers crossed pentru anul ce vine, în care planurile (sper!) să devină realitate, pentru că tare îmi doresc să-l văd pe Billie Joe Armstrong în toată splendoarea, cântând „Basket Case” și dansând cu energia pe care i-o știu și care m-a fascinat de pe la 14 ani!

PAGINA

OLIMPIA MELINTE, Actriță

IOAN BIG – Redactor ZN

CRISTINA MILEA, Set & Costume designer

Iulie 2020

11

TEXT DE IOAN BIG

POP CULTURE MAGAZINE

POP-UP STORiEs

Unora le place FILMUL. Apoi MUSICAL-ul.

D

a, fiindcă “Nobody’s perfect” după cum concluzionează surâzător Osgood Fielding III în urma confesiunii lui ‘Daphne’ în Unora le place jazzul, efervescenta comedie al lui Billy Wilder ce poate fi revăzută de zeci de ori fără teama că va plictisi. Şi totuşi, unii au dubii că filmul e “perfect” şi “îndeajuns” pentru public şi, drept urmare, pregătesc adaptarea lui într-un Musical. În 2020, la 60 de ani după ce Marilyn Monroe şi Jack Lemmon primeau Globul de Aur pentru rolurile din Some Like It Hot/Unora le place jazzul, ar fi trebuit să aibă loc premiera acestuia, cu muzica compusă de tandemul Marc Shaiman & Scott Wittman, autorii Musical-urilor Hairspray şi Smash.

Datorită pandemiei, lansarea s-a amânat pentru 2021, dar asta nu e o piedică să ne amintim de alte filme memorabile ce au ajuns după o vreme Musical-uri pe Broadway sau în West End. Musical-uri pe care le putem www.zilesinopti.ro

descoperi live sau înregistrate, asta dacă nu ne limităm, mai simplu, la a (re)vedea sursele lor de inspiraţie care, în mod surprinzător pentru caracterul lor... nemuzical, şi-au văzut poveştile puse pe note. Nu vom

include în această selecţie pelicule gândite din faza de pitch ca muzicale (Mary Poppins, Un american la Paris) şi nici Musical-urile adaptate pentru cinema (Mamma Mia!, Rock of Ages).

PAGINA

13

Iulie 2020

Că Jack Lemmon dansează travestit până-n zori pe tangoul La cumparsita iar Marilyn ne cântă dulce I Wanna Be Loved By You nu înseamnă că Some Like It Hot (1959) e un film muzical.

Oricum însă, numele legendarului cineast Billy Wilder a reprezentat un magnet pentru autorii de Musical-uri.

Povestea din Apartamentul (1960), Rom-Com-ul cu liftiera Shirley Maclaine şi corporatistul Jack Lemmon, a fost adaptată de dramaturgul Neil Simon pentru muzica lui Burt Bacharach şi Hal David, şi a avut premiera pe Broadway sub titlul Promises, Promises în 1968, iar multipremiatul Film Noir despre nebunia pe care o poate induce faima, Sunset Blvd. din 1950, a devenit în 1993 cel mai ambiţios Musical din portofoliul lui Andrew Lloyd Webber, Sunset Boulevard. Singura actriţă care a reuşit în parte să detaşeze publicul Musical-ului de imaginile bântuitoare cu Gloria

POP CULTURE MAGAZINE

Swanson în rolul excentricei starlete Norma Desmond din filmul lui Wilder a fost Glenn Close.

Nici filme ale marilor cineaşti europeni n-au scăpat de a deveni cobai pentru experimente muzicale, mai ales în anii ’60-’70. Unul dintre cazurile inedite îl reprezintă comedia despre cupluri ce fac schimb de parteneri într-o noapte înăbuşitoare, Smiles of a Summer Night din 1955, semnată de Ingmar Bergman, care a inspirat Musical-ul compus de Steven Sondheim, A Little Night Music, lansat cu succes în 1973 dar canibalizat apoi de transpunerea sa pe peliculă cu distribuţia de pe Broadway (Elizabeth Taylor, Lesley-Anne Down, Diana Rigg). În 1982, a apărut Nine, Musicalul creat de Maury Yeston ca un proiect de workshop, bazat pe semiautobiograficul 8 ½ (1963) al lui Federico Fellini.

Simplificat mult, scenariul

reduce criza vârstei a doua a fictivului cineast Contini (jucat pe Broadway de Raul Julia) la relaţiile sale cu femeile, dar spectacolul a fost recompensat cu nu mai puţin de 5 Tony Awards şi continuă să fie în repertorii din Filipine şi până în Brazilia. În noul mileniu, Musicalurile inspirate din filme au înflorit ca ciupercile după ploaie într-o mare varietate de tratamente artistice iar primii ani sunt relevanţi pentru magnitudinea fenomenului. 2000: The Full Monty, adaptarea americanizată a savuroasei comedii cu Robert Carlyle din 1997 (şomerii deveniţi stripperi de nevoie) s-a bucurat de un succes moderat tocmai datorită eliminării... umorului britanic. 2001: The Producers, un must-see fiindcă a fost transformat în Musical de însuşi autorul comediei-cult din 1968, Mel

The Producers

PAGINA

14

Iulie 2020

Brooks, dar şi pentru că are în palmares un număr record de premii (12 Tony Awards). Însă nu căutaţi să vedeţi filmul din 2005 doar pentru că îi are pe afiş pe Nathan Lane şi Matthew Broderick, vedetele producţiei de pe Broadway a lui Brooks, fiindcă e catastrofal. 2002: Hairspray, Musical-ul compus de Shaiman şi Wittman inspirat de adorabilul kitsch cinematografic din 1988 al lui John Waters, programat pentru un comeback în West End în primăvara lui 2020. Numai că virusul a zis ‘Stop!’. 2003: Evil Dead, adaptare după trilogia Horror a lui Sam Raimi din anii ’80, ce a deschis drumul pentru o cohortă de Musical-uri “de groază”, de o calitate discutabilă (The Toxic Avenger, Nosferatu The Vampire, Re-Animator).

The Color Purple 2005 este un an special datorită premierei a trei Musical-uri care nu doar au menţinut constant interesul publicului pentru acest fel de entertainment dar i-au crescut semnificativ popularitatea globală. The Color Purple (1985), realizat după aceeaşi carte ca şi filmul lui Steven Spielberg www.zilesinopti.ro

POP CULTURE MAGAZINE

din 1985 cu Whoopi Goldberg, a fost nominalizat la 11 premii Tony încă din primul sezon, iar subiectul este acum foarte în trend: problemele femeilor afro-americane din prima parte a secolului 20. Billy Elliot a debutat cu dreptul în West End pe de-o parte datorită muzicii compuse de Elton John şi de celalaltă, de faptul că a fost pus în scenă chiar de regizorul filmuluisursă de inspiraţie din 2000, Stephen Daldry, nominalizat la Oscar pentru povestea tânărului pasionat de balet care aduce în discuţie homofobia ca funcţie a societăţilor patriarhale. Tot în 2005 a fost lansat Spamalot, adaptarea pe cont propriu a lui Eric Idle a memorabilei creaţii cinematografice colective Monty Python and the Holy Grail din 1975, parodie acidă a legendei Regelui Arthur, care, de la premiera regizată de veteranul cineast Mike Nichols (Oscar şi Glob de Aur pentru The Graduate în 1968), cu Tim Curry în rolul principal, a fost văzut de peste 2 milioane de spectatori şi a adus în primii 5 ani încasări de aproape 200 de milioane de dolari!

Am putea continua mult şi bine recensământul filmelor transformate în Musicaluri însă, în foarte multe cazuri, poate ar fi de preferat să revedeţi peliculele înainte de a vă aventura în explorări muzicale riscante.

Este, de exemplu, cazul clasicului Love Story din 1970, ce a avut

premiera ca Musical în 2010, apoi superba comedie romantică din 2001 semnată de Jean-Pierre Jeunet, Amélie (s-a putut vedea la Londra până la declanşarea pandemiei), sau Tootsie, filmul din 1982 în care Dustin Hoffman îl interpretează memorabil pe actorul care se pretinde femeie şi care s-a jucat ca Musical până la închiderea Broadwayului, în ianuarie 2020.

Că veni vorba de Covid, acesta a “îngheţat” - în afară de Unora le place jazzul - două proiecte ce păreau cu adevărat entertaining, Beetlejuice, compus de cantautorul australian Eddie Perfect după filmul lui Tim Burton din ’88 (cu Michael Keaton în rolul poltergeist-ului ţăcănit ce bântuie noii locatari ai unei vile), care s-a oprit după doar câteva reprezentaţii pe Broadway pe 10 martie, şi Back to the Future, Musicalul semnat de Alan Silvestri (autorul OST-urilor Avengers, Forrest Gump şi... Back to the Future) în baza unui libret scris chiar de Robert Zemeckis, autorul ultrapopularei trilogii SF din 1985-1990 cu Michael J. Fox şi Christopher Lloyd, ce ar fi trebuit să fie lansat la Londra în 2015 şi, după ani de tergiversări, a avut premiera mondială abia pe 11 martie 2020 la Opera din...

Manchester. Care s-a închis pe 16 martie. Şi astfel se închide şi povestea noastră de iulie. A fost odată un film. Acum e Musical. Doar că... Some Like It Hot! PAGINA

15

POVEȘTI DE SUCCES

TEXT DE GRUIA DRAGOMIR

Hop Hooligans

Berarii români care fac cele mai interesante și nebune beri artizanale În ultimii ani România a prins gustul berii bune, iar microberăriile artizanale au apărut în număr din ce în ce mai mare pentru a satisface o cerere care e într-o continuă creștere și pare să nu se potolească prea curând. Hop Hooligans au apărut în 2016, iar misiunea lor a fost să experimenteze cât mai mult și să facă cele mai interesante și nebune beri. Le-a ieșit din plin, pentru că acum au un portofoliu impresionant, berile lor se regăsesc în localuri din toată țara, chiar și din Marea Britanie sau Polonia, și se pot mândri că sunt primii berari artizanali din România care-și vând licorile și la doză. La întrebările ne-a răspuns Cristian Mihai Dinu, unul dintre fondatori și maeștri berari.

Cum a apărut Hop Hooligans? Și cine sunt oamenii din spatele „huliganilor berari”?

Hop Hooligans a apărut destul de natural. Deși fenomenul de craft beer era încă la început în România, toți trei „pre-huliganii” eram deja pasionați de berea artizanală. Mircea Georgescu făcea homebrewing deja de ani buni, aproape un an m-am alaturat și eu lui, iar Petre Ion făcea parte din barul Beer o'Clock (printre primele din PAGINA

16

www.zilesinopti.ro

Iulie 2020

POP CULTURE MAGAZINE

țară care importa craft beer din afară). În schimb, toți trei studiam și consumam orice se putea din domeniu, vizitând festivaluri și berării din afară cu orice ocazie ivită. Fabrica de bere a fost pasul absolut normal.

Cum se face că au prins așa de bine berile voastre (sunt peste tot în țară)? Care este rețeta succesului? Cu ce se deosebesc față de restul berilor românești craft de pe piață?

Succesul în sine e greu de definit, iar în cazul nostru chiar nu se referă la ceva legat de finanțe sau de faimă. Pentru noi e important să ducem la cât mai multă lume tipul de bere pe care și noi vrem să-l consumăm - și, în general, consumăm beri destul de nebune, cel puțin ca și percepție inițială. Experimentăm mult cu elemente gastronomice și stiluri de brewing, de asta încercăm tot timpul să aducem chestii noi în față (beri cu lime și jalapeno, beri acre fructate, beri negre puternic alcoolizate, cu cocos, vanilie, boabe de tonka sau învechite în butoaie de Bourbon). Posibilitățile sunt nelimitate, berea artizanală e ceva foarte ofertant când vine vorba de gusturi. Aș vrea să spunem că poate asta ne diferențiază, dar sunt și alte berării care se joacă la fel de mult ca și noi și în țară, iar treaba asta ne bucură enorm.

Cât de greu este pentru berea artizanală românească să se impună pe o piață dominată de marii jucători din industria berii?

Sincer, nu cred că e cazul să concurăm cu cei din macro. Ceea ce

facem noi e un produs de nișă, iar propriile resurse oricum ne limitează. Întotdeauna am văzut fenomenul de craft beer ca fiind paralel cu cel de bere industrială, deși sunt momente în care al doilea încearca să emuleze ethosul artizanalilor. Poate nu ar fi cazul. Mai simplu spus, fiecare cu felia lui - momentan, noi cu una de mai puțin de 1%.

Care a fost cea mai mare provocare de care v-ați lovit?

Microberăriile sunt un concept nou și nu doar pentru public, ci mai ales pentru autorități. Astfel, reglementările ori nu există, ori sunt scalate pentru mari companii - de aici tot procesul birocratic devine unul extrem de anevoios. Pe partea cu publicul, lucrurile stau mai simplu, atâta timp cât reușim să comunicăm corect ceea ce facem, sper eu.

Care este impactul pe care vă doriți ca business-ul vostru să-l aibă?

Cum am spus, să atragă cât mai mult nebuni ca noi cărora să le placă genul ăsta de bere. Mai mult decât un simplu produs, cred că berea artizanală are și un anume sens cultural, de comunitate.

Ce vă place vs. ce nu vă place la consumatorul de bere din România?

Ne place de consumatorul de bere artizanală că e foarte curios. Încearcă combinațiile scoase de fabricile astea mici și caută lucruri și mai nebune. Învață de ce e important ce tip de hamei folosești și cât, dar și cum și ce note diferite poate aduce într-o bere. Învață că există și bere acră și nu neapărat fiindcă are vreun defect. E o călătorie din care fiecare are de câștigat.

Ce ne puteți spune despre produsele voastre? De exemplu, care e cel mai ciudat sau special sortiment pe care-l aveți?

Sper că cel mai ciudat produs al nostru încă nu a fost lansat.

Tot timpul e loc de mai mult crazy. Poate proiectul cel mai elaborat e unul desfășurat de acum ceva mai mult timp: avem o bere acră (on purpose!) care a stat în butoaie de stejar de aproape doi ani, un wild ale în care vom adăuga ceva fructe și va ieși foarte gustos și complex - peste vreo lună chiar.

Ce planuri de viitor aveți? Ce urmează pentru Hop Hooligans?

Planul e simplu și este încă cel de la început: vrem să facem mai multe beri, mai bune și mai bine. În curând o să deschidem și un bar - Hop Hooligans Taproom - în care vom putea să aducem și mai mult din ceea ce ne reprezintă cu adevărat.

PAGINA

17

TEXT DE LIVIU ANTONESEI

Muzică

POP CULTURE MAGAZINE

TORRES. Artista, fanii şi...“f*** the music industry” One Ring(o) to rule them all Culorile Jazz-ului… de la Truffaut la Pink Floyd Al Di Meola - „Across The Universe”

Dylan, cuceritorul Primul contact adevărat cu muzica l-am avut, grație unei verișoare, pe la 10 – 11 ani, și a fost vorba despre preclasicii italieni, pe care îi asculta cu frenezie.

Ceea ce putea fi ascultat pe atunci la radiourile băștinașe nu-mi spunea nimic.

Radiourile aveau să-și ia revanșa abia peste doi ani, cînd un văr mai mare, devenit student, venea sîmbăta cu colegii de cămin la noi acasă, puneau păturile în geam și se dezlănțuiau în twist și rock pînă dimineața.

A

șa am descoperit Radio Luxembourg, care transmitea numai muzică și publicitate. Radio Europa Liberă, cu emisiunile sale muzicale avea să vină oleacă mai tîrziu. Oricum, nucleul dur al preferintelor mele muzicale avea să se constituie și stabilizeze atunci, în vremea pubertății și adolescenței mele, și chiar era dur – Rolling Stones, Hendrix, Jim Morrison, Led Zeppelin, Deep Purple etc. Și alături două „ciudățenii”, Bob Dylan și Leonard Cohen. Două ciudățenii care nu s-au mișcat nici azi din nucleul dur. Sigur, în timp, audițiile și gusturile mele s-au extins – s-au democratizat, dar nimic nu va clinti nucleul.

Sîmburii englezei mele de autodidact au fost semănați de această muzică, mă străduiam să înțeleg textele, ba chiar am încercat traduceri.

Prima va fi fost una din cele mai celebre piese dylaniene. O traducere naivă de vreme ce folosisem „vînătoare” în loc de „vînare”, cum aveau să o facă alții mai inspirați. La fel de naiv am tradus și alte texte ale mărețului muzician și poet. Din acest motiv am fost și nu am fost mirat de acordarea Premiului Nobel pentru Literatură. Dar am fost speriat – gata l-au clasicizat pe Bob, l-au potolit, aproape l-au ucis.

O aventură de circa 60 de ani s-a terminat!

Cît m-am înșelat, aveam să aflu în martie anul acesta, în plină pandemie cînd pe net a apărut o postare uluitoare, lunga piesă Murder Most

www.zilesinopti.ro

Foul, în principiu despre asasinarea lui JFK, în fapt o poveste a Americii. Cînd am postat piesa, am sfătuit cititorii blogului să o asculte, să citească textul și, de asemenea, laborioasa exegeză produsă în timp real în jurul ei. O experiență uniccă, care te învață puzderie de lucruri despre muzica și mintea lui Bob, dar și despre America și cultura acesteia. Acum, a apărut discul, Rough and Rowdy Days, o experiență de care nu credeam că voi avea parte. L-am ascultat de cîteva ori de cînd l-am primit. Și îl voi mai asculta. În fapt, toate piesele de aici, toate poemele, pentru că asta sînt, trebuie ascultate, citite, supuse unei hermeneutici la fel de solide precum cea de la postarea primei piese. Bob nu a putut fi ucis nici de vîrstă, nici de Nobel, Bob cuceritorul!

PAGINA

19

SCENA INDIE foto © Michael Lavine

TEXT DE IOAN BIG

TORRES

Artista, fanii şi... “f*** the music industry”

A

cum doi ani, talentata cantautoare Mackenzie Scott, activă în spaţiul Indie newyorkez sub pseudonimul TORRES, anunţa că label-ul 4AD a reziliat contractul cu ea întrucât “nu are un succes comercial suficient de mare”. A fost o lovitură grea pentru artistă, mai ales că Three Futures, al treilea ei LP (înregistrat în UK cu producătorul lui PJ Harvey), se dovedise a fi un album - concept de Art-Pop - cu Kraftwerk şi Can ca referinţe - mai mult decât interesant, prin crearea unei false oglinzi a experienţelor sale din viaţa

PAGINA

20

reală. În loc să renunţe însă la muzică (cum îi trecuse prin minte), Torres a ales să continue să compună. Şi a făcut-o luni de-a rândul, inspirată de “cyclical muse”, relaţia cu iubita ei, artista plastică Jenna Gribbon.

Aşa s-a născut remarcabilul Silver Tongue, album lansat pe 31 ianuarie, în care dorinţa şi dragostea ca forţe stabilizatoare sunt disecate liric cu o precizie aproape chirurgicală pe fundalul sonor glacial asigurat în principal de sintetizatoare şi mai puţin de chitară (cazul precedentelor Torres, Sprinter şi Three Futures). Scott utilizează ca arc narativ avatarurile unei relaţii intime queer, de la

încântarea şi temerile primilor paşi, evoluţia fluctuantă a raportului dintre dorinţă şi incertitudine, până la amalgamul de gânduri şi frământari de după despărţire.

Silver Tongue, al cărui copertă e realizată de Jenna, nu este însă deloc un album siropos după cum ne-am aştepta, fiindcă Torres îl infuzează constant cu dramatism şi ironie, mergând până la satirizarea fetişizării culturale a depresiei nervoase, şi merită a fi ascultat, inclusiv pentru utilizarea metaforică a iconografiei cowboy în mesajele legate de gen. Pe 11 martie, când Trump a interzis intrările în SUA dinspre Europa datorită pandemiei, Torres şi trupa ei erau la Berlin, la finalul turneului de promovare al albumului.

Concertele sale din Copenhaga şi Berlin au fost ultimele înainte ca locaţiile să se închidă pe termen nedefinit. După cum spunea chiar ea, părea că “Torres Has Touch of Death”. Artista a făcut apel la fani pentru a strânge banii necesari întoarcerii în State fiindcă preţurile la biletele de avion explodaseră, iar muzicienii Indie nu sunt plătiţi chiar regeşte: “Let’s just say, I was already projected to either lose money on the tour or barely break even—and that was before any of this happened.”

Din fericire, acest episod al vieţii ei s-a terminat cu bine iar Torres a revenit în studioul pe care îl împarte cu Jenna în Brooklyn. Deci... va urma. www.zilesinopti.ro

TEXT DE IOAN BIG

ANIVERSARE Considerat de mulţi doar a patra roată la căruţă în The Beatles, Ringo Starr continuă să dovedească faptul că a fost şi cea mai rezistentă dintre toate, reuşind să se adapteze aparent fără efort schimbărilor de trend, forme de expresie, instrumente şi mesaje din muzica ultimelor decenii. Asta nu înseamnă că Ringo uită vreo secundă cât datorează colegilor din ‘The Fab Four’ iar omagiul său original de pe What’s My Name este caracterizat de melancolie şi deferenţă, indiferent că-i ascultăm versiunea – cu Paul McCartney invitat – la Grow Old With Me, piesa compusă de John Lennon cu Yoko Ono în ‘84, ori la Money (That’s What I Want), cover cântat de Beatles la prima lor audiţie de la Decca Records în 1962. Acordând atenţia cuvenită, în Grow Old..., pot fi detectate chiar şi câteva acorduri din Here Comes The Sun al lui George Harrison.

One Ring(o) to rule them all

E

ste limpede că, într-un univers mitologic alternativ, FABulosul Ringo Starr a fost adevărata sursă de inspiraţie pentru J.R.R. Tolkien când a scris The Lord of the Rings, fiindcă avea deja pe degete toate inelele din lumea asta încă de pe la 20 şi ceva de ani, când l-a înlocuit pe Pete Best în The Beatles. De atunci lumea nu îl mai ştie ca Ritchie Starkey (actualmente Sir Richard Starkey), tânărul bolnăvicios ce a câştigat cu beţele de tobă în mâini luptele cu tuberculoza şi analfabetismul, ci ca RINGO STARR şi tocmai acest start dificil în viaţă poate explica imensa joie de vivre care a stat la temelia unei remarcabile longevităţi biologice - pe 7 iulie, Ringo Starr împlineşte 80 de ani! – şi artistice, fiindcă şi-a lansat nu demult al 20-lea album solo, What’s My Name. www.zilesinopti.ro

“Send Love, Spread Peace” este motto-ul proaspătului octogenar Ringo Starr, ce apare aproape în fiecare postare pe care acesta o face pe reţelele sociale în ultimii ani, şi e firesc să îşi găsească locul pe noul album, în tandem cu Thank God for Music, melodia prin care, amintindu-şi probabil de ucenicia la manufactura Henry Hunt and Son, recunoaşte rolul salvator al muzicii într-o existenţă care părea destinată să eşueze într-una din uzinele din Liverpool. Că Ringo Starr poate fi serios şi sincer e nemaipomenit dar spiritul său ludic îl împiedică, din fericire pentru noi, să fie aşa tot timpul. În fond, “I’ve taken all the falls, I was climbing up the walls and now it doesn’t matter/Nothing stays the same, but I’m still in the game/What’s my name? Ringo!” Long live Ringo Starr!

PAGINA

21

DIALOGURI FĂRĂ NOTE

RITA MARCOTULLI Culorile Jazz-ului... de la Truffaut la Pink Floyd

C

ea mai valoroasă compozitoare şi pianistă de Jazz din Italia, Rita Marcotulli (n.1959), s-a lansat cu mare succes ca muzician la începutul anilor ’80, la numai 20 şi ceva de ani, şi de atunci a cântat în lunga-i carieră, pe scenă sau în studio, cu majoritatea celor din crema Jazz-ului mondial: Billy Cobham, Dewey Redman, Chet Baker, Pat Metheny, Kenny Wheeler, Enrico Rava, Michel Portal, Palle Danielsson, Joe Lovano, Charlie Mariano etc, etc, etc. Se poate spune deci că, într-o mare măsură, Rita a asimilat Jazz-ul prin transmisie orală, pentru că i-a descifrat pe maeştri nu doar prin intermediul interacţiunilor muzicale, ci stând de vorbă cu ei despre viaţa, speranţele, îndoielile şi visele lor. Mai ales că a crescut într-un mediu ce i-a permis să îmbobocească de timpuriu întrucât tatăl ei a fost inginerul de sunet al lui Arthur Rubinstein şi Ennio Morricone. Numele Ritei Marcotulli apare acum pe zeci de discuri, solo sau rezultate ale unor eforturi creative de grup, pentru că artista a refuzat în permanenţă să rămână comod ancorată de jaloane stilistice, explorând în beneficiul Jazzului spaţii artistice din cele mai diverse în căutarea inspiraţiei: dansul contemporan, muzica pop(ulară), pictura, new media şi, mai ales, filmul. Am iniţiat dialogul cu Rita animat de perspectiva de a o asculta în această toamnă în România alături de Luciano Biondini pe scena unuia dintre festivalurile noastre de Jazz de tradiţie dar pandemia a făcut acest lucru improbabil. Partea bună a fost că artista italiană a avut timp pentru a-mi răspunde la unele întrebări.

PAGINA

22

INTERVIU DE IOAN BIG

Am descoperit chimia pe care o ai cu acordeonistul Luciano Biondini odată cu albumul Variazioni Su Tema. Cum s-a născut de fapt această colaborare?

Cu Luciano colaborarea a început chiar ceva mai înainte, când l-am invitat să înregistreze câteva piese pe o nouă versiune a tributului meu către [François] Truffaut, după care, imediat, am făcut Variazioni Su Tema. În realitate, acest album a fost conceput de mine ca un soundtrack pentru un film mut din 1926, Nana, un film celebru realizat de Jean Renoir după un scenariu scris de Emile Zola. El trebuia să facă parte dintr-o serie pe care voiam să o dedic filmelor mute şi l-am înregistrat în formulă de trio cu Luciano la acordeon şi cu Javier [Girotto] la saxofon. Pasquale Minieri a fost inginerul de sunet.

Ai amintit de Hommage à Truffaut, venit ca o continuare a lui The Woman Next Door din ‘98, pe care nu reinterpretezi muzica filmelor cineastului francez ci oferi publicului o viziune personală absolut originală asupra universului său...

Truffaut a fost o uriaşă descoperire pentru mine când am văzut pentru întâia oară L’enfant sauvage. După aceea i-am căutat toate filmele, poveştile lui Antoine Doinel [cvadrilogia lui Truffaut avându-l ca personaj principal pe Doinel, interpretat de Jean-Pierre Léaud: Les 400 Coups, Baisers volés, Domicile conjugal, L’amour en fuite – n.r.] şi toate celelalte. Şi am decis atunci să realizez un album în care să arăt ce mi-au inspirat mie www.zilesinopti.ro

POP CULTURE MAGAZINE

Caravaiggianti (Umbria Jazz 2018)

imaginile sale. Este un proiect de care sunt foarte ataşată.... datorită poeziei filmelor sale şi a succesului demersului meu.

Superconcertul multimedia The Caraviaggianti de la Umbria Jazz Festival din 2018 ne-a arătat afinitatea pe care o ai faţă de opera marelui pictor Caravaggio. În ce fel ţi-au “vorbit” picturile lui?

Cred că este foarte stimulativ pentru un compozitor să se inspire din alte forme de artă.

Vizualurile din cinematografie, de exemplu. Dar am cochetat de-a lungul anilor şi cu dansul contemporan [Rita Marcotulli a colaborat cu celebrele dansatoare şi coregrafe Roberta Garrison şi Teri J. Weikel – n.r.], o altă sursă de inspiraţie pentru mine. Pictor de la jumătatea secolului 17, Caravaggio a fost un geniu inovator, un maestru al luminii şi întunericului care a reflectat în picturile sale perioada www.zilesinopti.ro

întunecată în care a trăit, fără a cădea însă pradă prejudecăţilor induse de Inchiziţie sau ideilor preconcepute. Artistul Caravaggio a fost în complet contrast cu modul în care picturile sale au fost percepute, un contur întunecat în interiorul căruia domina lumina.

Spiritul “transfrontalier” s-a manifestat şi în cazul proiectului tău Us And Them, Omaggio Ai Pink Floyd din 2008. Îmi poţi da câteva detalii despre cum s-a născut acest album?

Ascultam Pink Floyd când eram adolescentă şi s-a întâmplat ca în urmă cu câţiva ani, în maşină fiind, să aud la radio Us and Them de pe The Dark Side of the Moon... şi în mintea mea s-a născut ideea unui tribut.

Coincidenţa a făcut să-mi doresc asta într-un timp când colaboram cu o casă de discuri din Roma [Jazzitaliano – n.r.], specializată pe editarea de CD-

uri care se vindeau cu ziarele şi care se bucura de un mare succes pentru că ajunsese să vândă circa 45,000 de copii dintr-o ediţie. A fost foarte interesant să colaborez cu muzicieni de Pop precum vocalistul Raiz ori chitaristul Fausto Mesollela, dar în esenţă am contat pe o formulă de Jazz: Matthew Garrison la bas, Andy Sheppard la sax, Michele Rabbia cu partea electronică, Giovanni Tommaso la dublu bas şi Alfredo Golino la baterie.

Muzica Pink Floyd e formată din super-melodii care îţi lasă spaţiul necesar şi deschiderea pentru noi idei, perfecte ca să combini improvizaţia cu atmosfericul şi cu melodicitatea lor originală.

Citiţi interviul complet cu RITA MARCOTULLI pe www.zilesinopti.ro PAGINA

23

Omul cu discurile AL DI MEOLA „ACROSS THE UNIVERSE” Iată un nou album pe care chitaristul Al di Meola îl dedică muzicii care a influențat generații întregi de muzicieni și a mentinut o planetă întreagă în fascinaţia cântecului scurt și inspirat, atins de geniu melodic și oricând cantabil. „Across the Universe” este un omagiu adus celor patru Beatles, prin acele piese pe care le recunoaștem imediat, odată cu stilul fluent, sofisticat și personal al unuia dintre cei mai mari chitarişti ai tuturor timpurilor. Repertoriul nu adresează doar o reverenţă Beatles-ilor, ci captează momente importante, MasterLandscape.pdf

1

25/06/2020

M

Y

definitorii pentru artistul care la rându-i a inspirat mulți alți chitarişti. Totul stă în bucuria cu care descoperim acele piese perfecte, ornamentate cu un stil unic, cu grif electric și acustic în perfectă proporţie, cel mai direct mod de a cunoaște o cale muzicală de-o viață. Pentru că „Across the Universe” este o retrospectivă a 50 de ani de viață în muzică, întrunind două dintre cele mai bune produse ale scenei din această perioadă.

09:58

Ai grijă să NU:

Ai grijă să:

C

TEXT DE BERTI BARBERA

Îți speli/ dezinfectezi mâinile înainte să atingi masca.

Verifici ca masca să nu fie ruptă sau găurită.

Pui partea colorată a măștii în exterior.

Identifici latura cu fir metalic a măștii și să o pliezi pe forma nasului.

Folosești o mască ruptă sau umedă.

Acoperi cu masca doar gura sau doar nasul.

Rămână spațiu între mască și față.

Atingi cu mâinile masca în timpul folosirii.

Fixezi masca cu ajutorul firelor elastice trecute prin spatele urechilor.

Poziționezi masca astfel încât să acopere atât nasul, cât și gura.

Îndepărtezi masca întotdeauna trăgând de elasticul din spatele urechilor.

Ții masca folosită la distanță de tine și de suprafețe.

Porți o mască ce nu stă fixă pe față.

Atingi partea din față a măștii.

Înlături masca atunci când stai de vorbă cu cineva.

Porți masca sub bărbie.

Arunci întotdeauna masca la un coș de gunoi, preferabil cu capac.

Speli mâinile sau să le dezinfectezi după ce ai aruncat masca.

Lași masca folosită de tine la îndemâna altcuiva.

Refolosești măștile de unică folosință.

CM

MY

CY

CMY

K

PAGINA

24

www.zilesinopti.ro

COMICS ART STORE

TEXT DE IOAN BIG

Artă

Un caleidoscop Pop-Art: „POOL (no water)” Interviu cu KINGA ÖTVÖS ANCA DAMIAN „Din realitate îmi extrag și îmi construiesc o viziune” Artiști urbani: Robert Obert

“Acasă”, banda desenată a Alinei Șerban

În toamnă, vom avea prilejul să vedem Gipsy Queen, film pentru care artista română de etnie romă Alina Şerban a fost recent nominalizată la premiul pentru ‘Cea mai bună actriţă’ la 70-a ediţie a Premiilor Academiei Germane de Film.

Alina Şerban, iniţiatoarea teatrului cu mesaj social rom la noi în ţară (a scris și regizat Marea Rușine, prima piesă a unei regizoare rome care a intrat în repertoriul unui teatru de stat din România), străluceşte în Gipsy Queen într-un rol care îi vine mănuşă şi ne reaminteşte prin performanţa ei că a studiat la UNATC Bucureşti, New York University-Tisch şi Royal www.zilesinopti.ro

Academy of Dramatic Art din Londra, că ne-a rămas pe retină ca Giuberina în multipremiatul scurtmetraj al lui Adrian Silişteanu, Scris/ Nescris, şi a debutat în rol principal în lungmetrajul Singură la nunta mea al Martei Bergman, film selecţionat în 2018 la Cannes şi nominalizat pentru cel mai bun film la Magritte Awards, premiile cinematografiei belgiene. În aceste vremuri de pandemie, Alina Şerban a scris şi coordonat prima ei bandă desenată, ilustrată de către artista Vera Surățel, intitulată sugestiv Acasă, o poveste universală dedicată atât copiilor cât și adulților. Acasă este un proiect realizat cu sprijinul Fundației 9 (în cadrul programului Artists Rooms) ce are la bază experiența personală a Alinei, ca tânără instituționalizată după ce casa în care locuia a fost demolată de buldozer printr-o acțiune de evacuare forțată a primăriei.

“Uau, au de toate! Pare o cameră unde stau copii. Se duce și apasă pe butonul de la întrerupător și ce ușor! Pac, pac, pac, aprins și stins. Asta da ‘acasă’. Stins, aprins, pac, ce ușor! Se aude un nas tras.

<inssssnnnnnnnnhhhh>... În pat e o fetiță. E Tristă, cu T mare.”

Trăim într-un prezent în care toată populația este sfătuită să stea acasă, să se spele pe mâini cât mai des, iar copiii să participe la școală în mediul online. Pentru unii copii, din medii mai puțin favorizate, a avea apă curentă, electricitate și cu atât mai puțin internet, aceste lucruri nu fac parte din realitatea lor, iar pentru alţii, din păcate, conceptul de „acasă” nu există și poate că nici nu va exista vreodată.

Pentru noi, restul, acasă înseamnă familie și sentimentul de siguranță. Tocmai de aceea, această poveste ilustrată a Alinei Şerban are ca scop, în primul rând, conștientizarea realității cu care se confruntă foarte mulți oameni din România, dar și problema creșterii rasismului împotriva romilor în pandemie.

Banda desenată Acasă poate fi accesată pe https://issuu.com/ fundatia9/docs/acasa

PERFORMING ARTS

TEXT DE IOAN BIG

mediocrităţii din mediul artei contemporane în care până și dreptul asupra imaginii propriului corp este negociabil, scris de britanicul Mark Ravenhill (unul dintre autorii esenţiali din spaţiul teatrului „in-yer-face”), este una simplă. În urma unui accident în piscină, o artistă bine cotată stă în comă, înconjurată de prietenii care încep treptat să-i fotografieze corpul deformat.

Documentarea suferinței le poate aduce şi acestor artişti anonimi, în sfârșit, succesul râvnit. Dar “obiectul artistic” se trezeşte la viaţă și reclamă dreptul asupra fotografiilor.

Ravenhill ne vorbeşte cu umor negru despre raportul Individ-Grup şi despre modificările identitare generate contextual, sub presiunea evoluţiei impredictibile a realităţii consumeriste. În ce mod particular i-a ‚vorbit’ însă lui Vlaicu Golcea? ”Pentru mine, POOL înseamnă POV. Point of View… Chestionarea granițelor fluide dintre artă, modă, criterii axiologice, derizoriu, kitsch, fake news, boți, transgresie și nu în ultimul rând transcendență și reverberație reală în publicul amator de artă, toate exprimate în contextul unei estetici neo-teatrale care nu mai are cum să nu țină cont de noile și ‚vechile’ medii de expresie specifice pop-artului poate să fie o platformă de incubație a unor noi păreri despre nevoia reală de Artă și despre oportunitatea și solvența rolului ei social.”

Un caleidoscop Pop-Art: „POOL (no water)”

P

ână pe 10 iulie, pe eventim.ro, poate fi vizionat originalul spectacol POOL (no water), experiment iniţiat la Cluj de către Radu Nica încă din 2018 dar îngheţat o vreme din raţiuni de priorităţi „centenare” şi materializat recent cu concursul actorilor de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj (Buzási András, Kali Andrea, Marosán Csaba, Ötvös Kinga, Varga Csilla) de către trioul creativ alcătuit din regizorul RADU NICA, artistul vizual ANDU DUMITRESCU şi compozitorul/sound designer-ul VLAICU GOLCEA. Avem de-a face cu un eveniment artistic cu totul special, un must-see care sfidează simplele etichetări, căci nu este o montare de teatru, un film sau un performance/ instalaţie la care să ne putem raporta prin referinţe relevante. POOL (no water)

PAGINA

26

trebuie privit şi ascultat ca un caleidoscop Pop Art cu efecte viscerale asupra spectatorului, în care multitudinea de forme de expresie vizuale şi sonore sunt combinate în diversitatea lor într-un mod (aproape miraculos de) fluent, amplificând efectul ‚caleidoscopic’ oferit de variile perspective din care performerii abordează parcursul narativ.

Povestea lui POOL (no water), studiul dramaturgic al

Artă vizuală: ANDU DUMITRESCU

www.zilesinopti.ro

PERFORMING ARTS foto © Biro Istvan

INTERVIU DE IOAN BIG

De vorbă pe marginea ‘piscinei’ cu KINGA ÖTVÖS Acum, când premiera a trecut şi eşti oarecum detaşată, spune-mi cum ar trebui privit POOL? Ca un trip... un trip cu foarte multe dimensiuni.

Am încercat să mă uit la el cu o oarecare distanţare, deşi îmi mai trebuie măcar o lună ca să pot face asta, şi m-a surprins că te conduce prin “trip”-uri şi o dată trip-ul e sonor, o dată vizual, iar altă dată unul de stări prin care te trece. Nu ştiu ce argument ţi-aş putea da ca să îl vezi, altul decât că e... foarte ‘acum’, şi nu în sensul că s-a făcut în timpul pandemiei, sau că e foarte contemporan fiindcă s-au mai făcut probabil multe chestii de astea, ci pentru că e un gen la care poţi să te uiţi ACUM. Personajul tău. Eşti o parte nenumită a Grupului de artişti. Ce trăsături specifice dai tu acestei personalităţi colective, Grupul? www.zilesinopti.ro

Familiară iubitorilor de teatru clujeni ca Nora lui Ibsen sau Johanna Barker din Sweeney Todd pe scena Teatrului Maghiar de Stat, Kinga Ötvös este fără îndoială una dintre cele mai talentate şi expresive reprezentante din noul val al artelor performative româneşti. Şi nu prezenţa în mainstreamul cultural ardelean îi garantează această apreciere ci activitatea intensă din spaţiile artistice independente, jalonată de performance-uri experimentale în care muzica, teatrul şi dansul contemporan relaţionează întrun mod absolut ieşit din comun. Cei care au fost în public la If a Tree Were to Fall, SuperCallas, Rehearsing Proximity sau 99.6%, ştiu prea bine că nu este o exagerare.

Dar asta o poate vedea acum online fiecare spectator întrucât Kinga Ötvös e una dintre protagonistele spectacolului Pop-Art POOL (no water), piesa despre mediocritate şi frustrare în mediul artistic transformată într-un original regal performativ A/V de către Radu Nica, Andu Dumitrescu şi Vlaicu Golcea.

Cred că e cea care nu se poate împăca cu situaţia, care... can’t cope with the whole stuff. Este poate cea mai frustrată dintre toţi fiindcă nu se poate împăca cu invizibilitatea ei ca artist. [...] Eu am încercat să găsesc mai mult stări şi atmosfere fiindcă totul era ca un “mozaic”, dar care se lega cumva, avea un fir.

Aveam libertatea asta pentru că nu aveam informaţii despre interpretarea textului de dinainte şi după iar personajul meu a apărut ca un performer care profită şi el, la rândul lui, de şansa să fie în mijlocul atenţiei ca să performeze. Cred că în asta diferă de restul grupului: profită de situaţie şi face arta lui în timp ce povesteşte despre EA [Artista ruptă de Grup din piesa lui Mark Ravenhill – n.r.].

Citiţi interviul complet cu KINGA ÖTVÖS pe www.zilesinopti.ro PAGINA

27

ARTA ANIMAŢIEI

INTERVIU DE IOAN BIG

ANCA DAMIAN

„Din realitate îmi extrag și îmi construiesc o viziune”

www.zilesinopti.ro

P

ortdrapel al animaţiei româneşti şi europene de mai bine de un deceniu, cineasta Anca Damian lucrează intens la finalizarea noului său film, Insula/The Island, o interpretare personală - atât ca fond cât şi ca estetică - a versiunii poveştii lui Robinson Crusoe scrisă de suprarealistul Gellu Naum şi transpusă muzical de Ada Milea împreună cu Alexander Balanescu.

Până la premiera acestuia din 2021, avem însă posibilitatea să (re)descoperim filmele de animaţie ale Ancăi Damian, toate premiate sau nominalizate la festivaluri prestigioase (Locarno, Annecy, Namur, Karlovy Vary etc), mai ales că au devenit accesibile online relativ recent pe platforma VoD Happy Cinema. Biopicul animat Crulic – drumul spre dincolo (2011) reconstituie drama românului mort în greva foamei în închisorile poloneze după ce eforturile de a-şi dovedi inocenţa au fost ignorate de autorităţi, docudrama Muntele Magic (2015) e dedicată aventurilor unui Don Quijote modern, Adam Jacek Winkler, anarhist polonez refugiat la Paris care a luptat alături de afgani împotriva sovieticilor, iar Călătoria fantastică a Maronei (2019) este o poveste fără vârstă ce oferă o perspectivă proaspătă şi emoţionantă asupra umanităţii.

“Oamenii vor mereu altceva decât au. Ei numesc asta ‘a visa’. Eu numesc asta ‘a nu ştii să fi fericit’.” spune căţeluşa cu nasul în formă de inimă în tuşanta animaţie a Ancăi Damian. Realizatoarea a acceptat degajată invitaţia noastră la un dialog mai mult sau mai puţin... animat.

PAGINA

29

ARTA ANIMAŢIEI

Insula, noua dumneavoastră animație, nu mai are caracter documentar precum Crulic sau Muntele Magic ci unul muzical. În realizarea sa ați pornit de la compoziţiile Adei Milea sau de la scrierea lui Gellu Naum?

Insula e un film diferit... în formă și a pornit de la muzică, de la concertul Adei Milea cu Alexander Bălănescu, The Island. E co-scris cu Augusto Zanovello [autorul multipremiatei animaţii Lettres de femmes din 2013 – n.r.]. Îi dădusem CD-ul cu muzica asta, i-l făcusem cadou și practic, dându-i CD-ul și ascultându-l, așa a venit ideea de a-l transpune, de a-l rescrie pentru film și de a schimba... căci, mă rog, Insula Adei și a lui Bălă e mult mai apropiată de Naum. Ori aici, ce mi-am propus eu, este să utilizez parte din muzică dar să rescriem textele și să pun povestea într-o insulă PAGINA

30

POP CULTURE MAGAZINE

din Mediterană în zilele noastre și, chiar așa, un pic privind către viitor nu către trecut, cu un Robinson care ar fi un medic ce se autoizolează că nu-i mai place lumea asta și un Friday care este un refugiat... deci, oarecum, o schimbare de set up, căci la Naum era o insulă invadată de canibali, „insula pustie plină de lume” și de personaje, cum zic francezii... haut en couleur. A fost un efort de a schimba textele cu Ada și cu Bălă pentru că ei erau foarte organic legați de proiectul lor, care există de zece ani, iar acum eu le propuneam ceva diferit. A fost un proiect care a avut o geneză foarte diferită, cel mai diferit din ce-am făcut eu până acum, pentru că depășește de fapt structura narativă. Citirea unui scenariu nu este deloc suficientă pentru a-ți imagina filmul. Filmul Insula este genul de film pe care l-aş eticheta drept postmodern: parodic, metacinematic, care pune lucrurile sub semnul întrebării.

Şi ca în orice operă conceptuală postmodernă, subiectul filmului nu trebuie judecat după dogmele structurii narative și discursului cinematic, ba chiar se distinge prin faptul că distruge orice sens al narațiunii clasice. Filmul nu este un discurs în jurul unei acţiuni, nici a unui limbaj al ideilor sau câmp de probleme.

El nu face demonstraţia analitică a condiţiei umane, nu vorbeşte de angoasele şi incertitudinile umane, ci le arată. Imaginile și sunetul, muzica, sunt plasate în prim-plan, scoţând în evidenţă faptul că filmul creează tipare în spaţiu, imagini-reprezentări şi tablouri vii.

Faptul că Insula e diferită faţă de tot ce-aţi făcut până acum incită la retrospecţie. Biopicul animat Crulic. Ce v-a atras cu atâta putere la povestea acestui om?

Eram după două filme făcute în penitenciar, respectiv A fi sau a nu fi, un documentar făcut în penitenciarul de la Arad [în 2007 www.zilesinopti.ro

ARTA ANIMAŢIEI

Iulie 2020

vizual. Noi, când ne-am apucat de Crulic, Dan [animatorul Dan Panaitescu – n.r.] mai făcuse niște reclame în animație, dar eram toți autoformați, adică am folosit animația ca un limbaj ce-ţi dă libertatea totală, inclusiv de a folosi acel element tehnic care spune mai bine povestea.

Bineînțeles că există o coerență cu povestea, pe care nu ai dreptul să o încalci, dar, dincolo de fidelitatea față de poveste, nu există nicio altă fidelitate în reguli, ce să folosești și ce să nu folosești.

– n.r.], şi Întâlniri încrucișate [debutul în lungmetrajul de ficţiune al Ancăi Damian din 2008 – n.r.], inspirat dintr-un fapt real cu filmări reale din penitenciarul Rahova, deci practic, când am citit din presă cazul ‚Crulic’, am avut senzația că nu pot să-l las. A fost o atracție inclusiv morală pentru că singurătatea în penitenciar și modul în care Crulic a murit prin greva foamei e un proces al morții desfășurat pe durata a câteva luni - când corpul taie, taie, până ajunge energia la funcțiile vitale și pe urmă se stinge - ori eu cunoșteam sistemul din penitenciar și, făcând un research primar în jurul lui, mi-am dat seama că el a fost de fapt părăsit de toți și oarecum m-aș fi inclus între cei care au dat bir cu fugiții și l-au părăsit, ori eu nu voiam să fac parte din grupul acestora. [...]

Ce anume aţi descoperit în procesul materializării filmului?

Ce poate şi ce nu poate să facă animația?

Animația o văd ca pe un limbaj www.zilesinopti.ro

Călătoria fantastică a Maronei, căţeluşa alb-negru într-o lume multicoloră. Vorbiți-mi puțin de colaborarea cu artistul belgian de benzi desenate Brecht Evens.

El a făcut personajele principale și a fost consultant pe film... extrem de important atât la crearea personajelor cât și la constituirea echipei. Când mă întâlnisem cu Brecht eu aveam o imagine în minte, Marona este maro, bineînțeles, că nu este un cățel alb-negru. Și el a zis ‚Nu, imaginează-ți cum ar fi un afiș cu un cățel maro. Trebuie să fie alb și negru!’. De la început a spus că trebuie... și apoi am găsit un metis de dog argentinian cu inima aia invers [cineasta se referă la

forma botului Maronei– n.r.] și de la ăsta a pornit designul personajului. Pe urmă, la fiecare discuție, am vorbit despre cum e interiorul personajului... Brecht fiind și un autor de povești, ca să zic așa, este unul dintre colaboratorii vizuali care este și foarte atent la sensul pe care vrei să-l dai și atunci a fost o comunicare extraordinară din momentul in care ii spuneai ce vrei ca să fie personajul ăla până la propunerile lui vizavi de design. [...] Pentru mine, Marona e poate cel mai personal proiect. Eu nu mai avusesem contact cu lumea lui Crulic sau cu lumea lui Winkler, deci am făcut în cazul lor un research, dar lumea Maronei, pentru mine, trebuia să fie lumea noastră, adică lumea oamenilor deloc excepționali, așa cum sunt ei, nici buni nici răi. Pentru mine e un film filosofic mascat întrun film de familie, este despre ce-i fericirea, ce-i viața, ce-i moartea, deci eu spun aceleași lucruri prin toate filmele mele în diferite forme... iar acesta lua forma unui film pentru familie. [...] Filmul nu este despre câini, despre Marona, filmul este despre noi și despre modul imperfect și omenesc în care reușim să învățăm să iubim. De fapt, singurul lucru pentru care suntem născuți este că viața este o lecție de iubire și suntem cam repetenți la lecția asta.

Citiţi interviul complet cu ANCA DAMIAN pe www.zilesinopti.ro PAGINA

31

ARTIȘTI URBANI foto © Fine Acts

INTERVIU DE GRUIA DRAGOMIR

ROBERT OBERT

Robert Obert este un artist foarte activ, cu un stil inconfundabil și a cărui artă este prezentă în foarte multe medii și sub la fel de multe forme: pe pereții din București și din alte orașe din România, pe coperțile albumelor muzicale (Inna, Damian & Brothers), în benzi desenate („Profeția Urbană”), pe posterele de evenimente, stickere, sculpturi sau instalații. Este peste tot, atât în mainstream, cât și în underground, și poate și din acest motiv este unul dintre cei mai recognoscibili artiști vizuali autohtoni ai momentului.

„Formulez lucrările în așa fel încât să genereze întrebări în capul publicului” Cum ai ajuns să-ți creezi stilul personal?

E un proces care are legatura foarte mult cu conștientizarea identității, dar e și un rezultat al unui bagaj informațional, imagistic care se tot adună, cât și un proces de trial and error. Durează ceva până începi să te simți confortabil într-un registru și reușești să exprimi mai coerent ceea ce se întâmplă în bucătăria interioară. La mine influențele au venit din multe locuri, de la literatura, teatru, cinema cât și mediul înconjurător și felul în care mă raportez la el. Am crescut într-un oraș industrial care, în mod poate bizar, a avut și o componentă culturală destul de consisPAGINA

32

tentă, așa că background-ul ăsta a fost un mix bun pentru ceea ce s-a adăugat în anii următori de formare. În prezent am și preocuparea asta legată de relația omului cu tehnologia, pe care încerc să o explorez mai mult în demersul artistic.

Cum decurge procesul tău creativ?

Mintea mea prelucrează constant informații, e ca o fabrică unde vin containere cu material brut care intră într-o cuvă de procesare.

Am constant un caiet sau mai multe de schițe/desene on the go, în care se adună și materializează idei și uneori chiar lucrări finale, care ulterior pot fi sau nu reprocesate. Fiind un tip activ, așa e cumva și procesul meu creativ,

Robert Obert, autoportret

în continuă mișcare și transformare. Uneori mă surprind la atelier lucrând la ceva în timp ce mintea îmi zboară și la alte idei și mă opresc să le notez. Sau mi se întâmplă să ațipesc pe canapea și creierul meu compilează lucruri și mă trezesc brusc și fac o schiță pe care doar eu o înțeleg ulterior, toate astea ca nu cumva să-mi scape ceva. Evident că multe din ele rămân la stadiul de idee, dar avantajul de a le arhiva e că pot reutiliza pe viitor, dacă nu tot, măcar o parte din material. www.zilesinopti.ro

POP CULTURE MAGAZINE

Ești si street artist. Cum ți-a schimbat acest lucru felul în care percepi arta și lumea în general?

Arta de stradă are o deschidere mult mai mare și un impact mai puternic asupra oamenilor, pentru că există, spre deosebire de celelalte forme de expresie artistică, în spațiul public și în mijlocul oamenilor în fiecare zi. Pe de altă parte, are și componența asta de efemeritate care iarăși mi se pare foarte interesantă, plus că ea creează permanent reacții și implicit dialoguri cu publicul, formale sau informale, exprimate direct sau nu, ceea ce mi se pare că mă duce pe mine ca artist mai aproape de oameni și viceversa.

Cred că de asta am și ajuns să fac intervenții în spațiul public, fie ele murale sau paste-ups ori stickere, desene cu spray sau marker etc., pentru că nu mai există intermediari, e raw și dai ceva mai departe către comunitate.

faci asta și care e lucrarea ta Pentru mine e important să ai preferată pe care ai făcut-o un mesaj în lucrările tale, să într-un oraș din România. relaționezi cu ce se întâmplă Crd că a fost mersul firesc al în lume. Fie că e vorba de lucrurilor, evenimentele dedicate ilustrații, picturi, murale sau artei stradale s-au înmulțit în orice altceva mai faci, cred că ultimii ani și am ajuns să fiu trebuie să ai ceva de spus și invitat sau să particip la open depinde de tine felul în care call-uri și să fac murale dincolo o formulezi: poate fi direct, de București. În poate fi criptat, general îmi cam sub forma pe care plac toate lucrările o alegi și care te pe care le-am făcut, reprezintă, până fiecare are un narativ la urmă. specific contextului Eu inserez des pentru care a fost preocupările creată, însă dacă ar astea și formulez fi să aleg una din lucrările în așa fel țară, ar fi cea de la încât să genereze penitenciarul de la întrebări în capul Iași, pentru ca are o publicului. Dacă „Profeția Urbană”, bandă desenată încărcătură specială. în oamenii care realizată de Robert E o lucrare făcută mi-au văzut luObert pentru oameni încarcrările se activează cerați și reprezintă o altă formă întrebări și intrigi, înseamnă de eliberare, o alternativă pentru că mi-am făcut treaba bine, cei care nu au altă opțiune decât pentru că scopul meu este să descătușarea minții. stârnesc ceva acolo, să transEști unul dintre artiștii mit o emoție și un concept urbani care au picturi Cât de important este care să genereze mai departe murale și prin mai multe pentru un artist să includă ceva în privitori. orașe din țară. Povesteșteîn opera sa și un mesaj ne un pic cum ai ajuns să socio-politic?

Ce urmează pentru Robert OBERT? Urmează o perioadă de muncă Robert Obert - „Libertate”, penitenciarul de maximă securitate din Iași multă. Am terminat o expoziție (care va fi accesată doar online într-un live la ETAJ artist run space, pe 22 iunie), lucrez la alta, am un album de comics nou, care mai are nevoie de niște retușuri pentru publicare limited edition, niște murale la orizont, producție executivă la filmul documentar despre fenomenul de artă urbană în România, la care lucrăm de ceva vreme… n-o să am timp să mă plictisesc.

PAGINA

33

TEXT DE TEODORA BRATU

Film

POP CULTURE MAGAZINE

SERIALE: 3 filme pe care să le vezi înainte de un road trip CINE COMBO: Blonda atomică şi-o văduvă neagră... în acţiune.

FESTIVAL: ARMAND ASSANTE “Fondul adevărului este de natură politică” PE LÂNGĂ SUBIECT: FRANȚA VS SUA - Duelul zilelor naţionale

Înapoi în viitor: cinematografele în aer liber în Europa

C

ând auzi de cinematografele de tip drive-in, nu ai cum să nu te gândești la America anilor '50, unde găseai la un moment dat peste 4000 de astfel de locații. Conceptul de ‚filme în aer liber’ își are rădăcinile însă într-o perioadă mult mai îndepărtată.

În 1916, în Broome, Australia, se deschide primul cinema de tip outdoor, „Sun Pictures Garden Cinema”. Americanii preiau ideea și își pun propria amprentă: se îndepărtează de ideea unei săli de cinema exterioare și aduc marile ecrane în parcările cuprinzătoare, înlocuind scaunele cu confortul automobilelor proprii. În 1933, pe Bulevardul Crescent, în Camden din New Jersey apare primul cinema de tip drive-in. În ciuda succesului, odată cu dezvoltarea tehnologiei VHS (dar și criza petrolului, care a diminuat numărul mașinilor personale), anii '80 aduc declinul cinematografelor de acest tip, puține afaceri rămânând deschise. În ultimul timp, cu nostalgia începuturilor şi aspirația la experiența americană, dar și din dorința de a păstra elementele sălii de cinema tradiționale, mai multe țări din Europa au abordat trendul cinema outdoor în defavoarea drive-in-ului, deschizându-și propriile locații. Deoarece cinematografele sunt încă închise din pricina pandemiei COVID-19, vizionările în aer liber au devenit o alternativă convenabilă și ceva mai sigură pentru cinefili.

www.zilesinopti.ro

Piazza Maggiore, din cetatea Bologna, Italia, găzduiește un cinema în aer liber în întregime grandios. De la filme mute, la clasice alb-negru și până la producții contemporane de succes, Cineteca di Bologna propune o bogată colecție cinematografică. Londra oferă un decor puțin neobișnuit, o priveliște a orizontului de pe acoperișurile sale. Rooftop Film Club oferă proiecții de filme în aer liber, în 5 locații diferite de-al lungul capitalei, printre care Bussey Building din Peckham Rye și Kensington Roof Gardens. Grecia a fost una din primele țări europene care s-a declarat fană a experienței outdoor. Înființat în 1987, Cine Kamari își propune să păstreze tradiția teatrului grecesc, simultan oferind posibilitatea de a viziona filme sub stelele cerului din insula Santorini. Și pentru că nicăieri nu-i ca acasă, ne putem îndrepta la noi, de exemplu, spre inima Bucureștiului unde vom găsi Grădina cu filme. Acolo așteaptă o sală de cinema neconvențională, unde spectatorii sunt poftiți să ia loc pe scaunele de regizor ce poartă însemnele unor personalități consacrate ale industriei, cum ar fi Woody Allen sau James Cameron.

Doar ce a dat startul verii cu serile dedicate filmului, ce vor avea loc până în luna septembrie.

PAGINA

35

SERIALE

TEXT DE GRUIA DRAGOMIR

3 filme pe care să le vezi înainte de un road trip

D

upă atâta vreme de stat în casă, e normal să vrei să stai numai pe drumuri. Însă, dacă n-ai apucat încă să te pornești în road trip-uri prin țară, n-ar strica ca înainte să te uiți la aceste filme care sunt fix despre asta, despre cum e să te faci frate cu drumul și să transformi călătoria într-o experiență cât se poate de personală și de life changing.

„Due Date” (2010) Fără doar și poate, Todd Phillips este un geniu. Și nu neapărat pentru „Joker”, ci și pentru faptul că în 2010 s-a gândit să-i pună în aceeași mașină și să-i trimită într-un road trip pe Zach Galifianakis și Robert Downey Jr., doi tipi total diferiți, nu doar prin perspectiva personajelor pe care le interpretează în această comedie, dar și ca actori. Rezultatul e o treabă extrem de amuzantă, cu accente dramatice și terapeutice pentru amândoi, dar și pentru spectatori. După vizionare e posibil să pui mâna pe telefon și să-ți inviți prietenul mai sărit de pe fix într-un road trip, dar încearcă să reziști tentației.

„Little Miss Sunshine” (2006) Se ia o familie disfuncțională și se bagă într-o dubiță care trebuie să traverseze un stat întreg pentru a ajunge la un concurs de frumusețe pentru fetițe. Bineînțeles, destinația este mai puțin importantă ca drumul, care scoate ce e mai bun și mai rău din fiecare și transformă road tripul familie Hoover într-un roller coaster emoțional pentru spectatori. Din nou, după acest film s-ar putea să te ia valul și să organizezi deja în minte o vacanță cu întreaga familie, pentru a rezolva toate divergențele și tensiunile de acolo. Dar poate nu e cea mai inspirată idee… În orice caz, „Little Miss Sunshine” e un film foarte bun, pe care trebuie neapărat să-l vezi, doar și pentru distribuție: Greg Kinnear, Paul Dano, Alan Arkin, Toni Collette și Steve Carell.

PAGINA

36

„O Brother, Where Art Thou?” (2000) Ce poate fi mai road trip decât Odiseea lui Homer, cu aventurile lui Ulise, care străbate întreaga lume pentru a se întoarce acasă, la familia sa iubitoare? Poate doar reinterpretarea acestei legende prin prisma fraților Coen, în perioada Marii Crize Economice din America, cu deținuți evadați și talentați muzical în rolurile eroilor homerici, care se întâmplă să se intersecteze și cu personaje legendare americane, precum Bonnie și Clyde, Baby Face Nelson, Robert Johnson etc. Deci, nu doar un road trip, ci și adevărat trip cultural, cu George Clooney în rolul unui Ulise american. www.zilesinopti.ro

TEXT DE IOAN BIG

CINE COMBO

Blonda atomică şi-o văduvă neagră... în acţiune

B

ate vântul prin secţia de female action stars de la Hollywood, căci din generaţiile de actriţe născute la mijlocul anilor ’70 n-au mai rămas “în acţiune” decât Charlize Theron, Angelina Jolie, Milla Jovovich şi Kate Beckinsale. Toate vor reveni pe ecrane în 2020/21 însă Charlize e prima şi o vom vedea în rolul nemuritoarei mercenare Andromaca începând cu 10 iulie pe Netflix în The Lost Guard. O urmează în cinematografe mai juna Scarlett Johansson (n. 1984) în Black Widow (în toamnă), dar nici “văduva” tratată anti-ageing de către sovietici n-o are competitoare printre vedetele generaţiei sale decât pe Gal Gadot. Ne bucurăm însă de ce-avem aşa că... să revedem filmele ce ne-au arătat că ambele au descoperit mai demult calea spre tinereţea fără bătrâneţe: acţiunea intensă.

ATOMIC BLONDE (2017) Apetitul pentru o operaţiune de rejuvenare a imaginii i s-a deschis probabil oscarizatei Charlize Theron odată cu Mad Max: Fury Road, mai ales că, la 10 ani după Æon Flux, era să uitam că atletica sud-africană, fost fotomodel pentru Playboy, e capabilă să livreze superscene de acţiune. În aceste condiţii, proiectul ei de suflet Atomic Blonde, adaptare a comics-ului adult The Coldest City, ce propune un amestec de James Bond şi John Wick (Theron a lucrat cu 8 instructori de lupte şi s-a antrenat alături de Keanu Reeves, care filma JW2), se potriveşte de minune ca star-vehicle cu potenţial de franciză pe model Mission: Impossible – Tom Cruise, plecând de la o ‘selling line’ simplă: orice bărbat ar vrea să fie cu ea, orice femeie ar vrea să fie ca ea! Avem de-a face cu un Thriller de spionaj în tradiţia romanelor lui John le Carré şi Frederick Forsyth pentru că “blonda atomică” este o ucigător de eficace agentă operativă MI6 trimisă la Berlin pentru a recupera lista agenţilor secreţi activi în metropola divizată. www.zilesinopti.ro

LUCY (2014) Ultrapopulară deja ca “văduva neagră” Natasha Romanoff în MCU (Iron Man 2-2010, The Avengers-2012), Scarlett Johansson era conştientă de riscul asocierii pentru tot restul carierei sale cu supereroina de comics, aşa că a mers fără ezitare pe mana lui Luc Besson, cineast reputat pentru şansa dată actriţelor de a juca personaje memorabile (Anne Parillaud-Nikita, Natalie Portman-Léon, Isabelle Adjani-Subway, Zoe Saldana-Colombiana, Milla Jovovich-The Fifth Element etc). Iar Actionerul SF Lucy a confirmat, pentru că a costat 40 de milioane de dolari şi a avut încasări de aproape 500! În urma ingerării accidentale a unui drog sintetizat din substanţe pe care organismul feminin le generează în dezvoltarea prenatală, capacitatea cerebrală a lui Lucy (Johansson) creşte uluitor, utilizarea sa ajunge de la 10 spre 100%, şi tânăra devine o armă vie aproape invincibilă în lupta cu mafia asiatică.

Un star american, o producţie europeană, lupte coregrafiate în stil extrem oriental... acţiune fără vârstă.

Vrem un sequel.

PAGINA

37

SERIALE

TEXT DE GRUIA DRAGOMIR

3 seriale noi care au premiera în luna iulie

C

hiar dacă nu mai petrecem la fel de mult timp în casă ca în timpul stării de urgență, setea de seriale noi tot a rămas. Din fericire, luna iulie vine cu destul de multe premiere, unele foarte interesante și despre care se va vorbi peste tot. Iată 4 dintre aceste producții pe care merită să arunci un ochi și să notezi data premierei în agenda de binging.

„JU-ON: ORIGINS”

(Netflix) - 3 iulie Unul dintre cele mai cunoscute și înfricoșătoare filmele horror japoneze, care a lăsat o amprentă pe psihicul tuturor celor care l-au văzut, dar și în pop culture, este „Ju-on” aka „The Grudge”. Din anul 2002, când a fost lansat, și până în prezent au existat numeroase continuări și spinoff-uri, așa că era normal ca la un moment dat să apară și un serial Netflix. Acesta va fi în japoneză și va dezvălui evenimentele tragice și sângeroase care au avut loc în acea casă bântuită și blestemată. Clar un must see pentru toți iubitorii genului.

PAGINA

38

www.zilesinopti.ro

SERIALE

Iulie 2020

„BRAVE NEW WORLD”

(Peacock / Sky One) - 15 iulie Transformarea într-un serial a romanului „Minunata lume nouă”, a lui Aldous Huxley, este cu siguranță unul dintre evenimentele cinematografice ale anului, mai ales că în ultimii ani distopiile și conducătorii totalitari au devenit din ce în ce mai înrădăcinați în realitatea noastră. În acest serial va juca Demi Moore, dar și Jessica Brown Findlay („Downton Abbey”), Harry Lloyd („Game of Thrones”), Alden Ehrenreich („Solo”) și Joseph Morgan („The Originals”). Pentru cei care nu sunt familiari cu subiectul romanului, acțiunea are loc într-o societate totalitară și utopică din viitor, în care copiii sunt creați prin inginerie genetică, toată lumea are un loc predestinat în societate și mințile tuturor sunt condiționate să urmeze regulile. Însă un intrus amenință să distrugă toată această aparentă perfecțiune.

„CURSED”

(Netflix) - 17 iulie Anul trecut am avut pe Netflix serialul „The Witcher” care a rupt. În 2020, platforma de streaming încearcă să repete figura cu o producție similară sau cel puțin cu aceeași atmosferă, bazată pe romanul grafic de mare succes cu același nume, scris de Tom Wheeler și ilustrat de Frank Miller. Serialul își reimaginează lengenda regelui Arthur prin ochii personajului Nimue (Katherine Langford), o tânără care are un dar misterios și este blestemată să aibă destinul tragic al Doamnei din Lac, dar care e aleasă de Excalibur. Ea va face echipă cu Arthur (Devon Terrell) în misiunea de a-l găsi pe Merlin (Gustaf Skarsgård), pentru a-i da sabia magică. www.zilesinopti.ro

PAGINA

39

FESTIVAL

ARMAND ASSANTE

“Fondul adevărului este de natură politică” Au început înscrierile pentru a VIII-a ediţie al festivalului internaţional de film fantastic Dracula ce va avea loc între 14 şi 18 octombrie la Braşov într-un context global în care formele de expresie artistice ale Pop culture, în special filmul, au devenit victime predilecte ale unei corectitudini politice absurde, menite să ostoiască formal prin “recontextualizare” nevoia profundă de echitate socială, economică şi rasială. Pe fundalul tentativelor de a rescrie istoria prin mutilarea sau distrugerea lucrărilor de artă, opiniile exprimate de Armand Assante în cadrul întâlnirii noastre prilejuită de primirea trofeului Count Dracula în cadrul Dracula Film Festival, se dovedesc a-şi conserva o relevanţă neaşteptat de mare într-un prezent în care Cristofor Columb este perceput ca responsabil de genocid ce trebuie eliminat din spaţiul public. Actor versatil şi iconoclast (4 nominalizări la Globurile de Aur, Primetime Emmy Award pentru Gotti), cu peste 140 de roluri în cinema şi TV în portofoliu, ARMAND ASSANTE ar fi avut multe de împărtăşit, dar am optat să reţin câteva gânduri ale polivalentului artist legate de modul în care se raportează la societatea contemporană.

PAGINA

40

INTERVIU DE IOAN BIG

Provii dintr-o familie cu tradiţii artistice, iar tu, la rândul tău, ai trecut deopotrivă prin teatru, muzică şi film. Care este opinia ta despre frontiera dintre arta cultă şi cultura pop(ulară)?

Cred că acum am ajuns să absorbim cultura cu o viteză uluitoare, ceea ce înseamnă că noi, de-adevăratelea... nu absorbim cultura. Asimilăm frânturi de idei sau de informaţii legate de lucruri pe care diverşi oameni le-au făcut, creat sau le-au stăpânit, dar nu ne concentrăm, trăim timpuri în care nu ne concentrăm asupra culturii. Dacă stăm să ne gândim uitându-ne îndărăt la cultura, arta sau muzica secolelor 19 şi 20, acelea erau culturi concentrate, dezvoltate în forme extrem de complexe şi de rafinate. Noi nu mai suntem capabili să percepem asta. Pe de-o parte avem un avantaj şi acesta este reprezentat de accesibilitate, de accesul la cultură, dar pe de altă parte avem un handicap, cel al faptului că nu o asimilăm în totalitate şi consumăm doar frânturi din aceasta, din ce-a reprezentat pentru noi arta, ce-a reprezentat muzica sau din ce-ar trebui să fie cuadevărat arta valoroasă. Dar... înţelegem şi conştientizăm oare pe deplin de ce se întâmplă acest lucru? Cred că suntem departe, foarte departe, de asta. Modul în care am ajuns să absorbim informaţia în ziua de astăzi a ajuns aproape de nivelul iraţionalului. Şi, din informaţiile pe care le absorbim, cât dintre acestea sunt digerabile în mod www.zilesinopti.ro

POP CULTURE MAGAZINE

serios de fiecare dintre noi? Da, Instagramul este fascinant, oferă o altă perspectivă şi multe alte puncte de vedere din exteriorul lumii tale, însă întrebarea e... câte dintre acestea nu ne folosesc absolut deloc şi câte dintre ele au o valoare reală?

Când vorbim de cultură sau artă adevărată, cea adevărată în sensul propriu, trebuie să înţelegem în primul rând cum a fost concepută şi ce a vrut să exprime, ca rezultat al unei serii de experienţe de viaţă legate de un subiect sau de o temă anume în care creatorul acesteia a plonjat cu convingere... ei bine, aici noi am pierdut legătura, pierdem legătura.

L-ai interpretat pe castilianul care i se opune lui Columb în filmul lui Ridley Scott, 1492: Conquest of Paradise. Cum ţi se pare acum America, este aceasta un ‘paradis’ care a meritat să fie ‘cucerit’?

Este o întrebare foarte bună pentru că ideea filmului Conquest of Paradise este una foarte politică, ce speculează plecând de la dilema destinului oricărei naţiuni şi a întrebărilor ‘Cum supravieţuim ca naţiune?’ şi ‘Ce resurse avem ca să continuăm să supravieţuim?’, care generează căutarea pe care o trăim inclusiv în vremurile actuale. Este un semnal dat pentru începutul epocii noastre şi mă refer la destabilizare.

Destabilizarea altor culturi şi a altor lumi în favoarea propriilor noastre interese.

Atat istoria vest-europeană cât şi cea americană este scrisă de cuceritori, cei care au reuşit să cucerească ceva, este... povestea www.zilesinopti.ro

istoriei, însă, într-un fel ieşit din comun, ceea ce s-a întâmplat atunci cu Cristofor Columb şi cu Spania e altceva deoarece Columb a fost o unealtă a sistemului politic, având ca obiectiv găsirea şi destabilizarea Americii Latine, să exporte, extorcheze, exploateze, cum vrei să îi spui, să ia tot ce este necesar pentru asigurarea supravieţuirii propriei comunităţi. Aceasta este realitatea lumii în care trăim şi nu există nicio diferenţă nici acum. Acum, noi, americanii, facem acelaşi lucru în căutarea resurselor petroliere ca să continuăm să funcţionăm ca societate. Lumea începe să fie destabilizată pe scară largă... este ca o inversare a istoriei, o inversare a raţiunilor iniţiale pentru care noi am ajuns pe acele pământuri. [...] Ceea

ce vreau să spun este că există cicluri în istoria noastră, a mişcărilor şi migraţiilor speciei noastre, iar dacă ai problema supravieţuirii eşti obligat să destabilizezi pe alţii pentru a-ţi asigura în continuare existenţa ca şi comunitate sau naţie. Personal, am sentimente amestecate: adevărul incontestabil este că Native Americans au fost destabilizaţi, complet destabilizaţi, dar, de asemenea, nu se poate nega faptul că europenii au fost cei care au făcut ca lucrurile să evolueze... a fost un proces inevitabil. [...]

Citiţi interviul integral pe www.zilesinopti.ro PAGINA

41

PE LÂNGĂ SUBIECT

Î

TEXT DE IOAN BIG

FRANŢA vs. SUA Duelul zilelor naţionale

n iulie, nu putem să ne manifestăm mai elocvent simpatia faţă de Franţa sau de Statele Unite decât sărbătorindu-le zilele naţionale la unison cu cetăţenii lor. Şi cel mai entertaining o putem face prin intermediul filmelor de ficţiune dar nu cele excesiv de serioase sau lacrimogene şi nici foarte vechi (nu ne întoarcem acum la René Clair ori la Yankee Doodle Dandy), întrucât cuvântul-cheie Franţa. Plictiseală în dantelă... de asta avem majoritar parte dacă ne uităm printre filmele cu acţiunea petrecută în zilele Căderii Bastiliei cu oareşce pretenţii de a ţine cinefilii captivi în faţa ecranului.

Sunt în general dramolete de curte pline de sclipici dintre care se detaşează însă net ca recomandări două titluri, ambele centrate în jurul personalităţii controversatei Maria Antoaneta, care a sfârşit ghilotinată în timpul Revoluţiei. Primul este un produs... american şi

PAGINA

42

este “celebrare”: trebuie să ne destindem şi să avem chef de... chef şi nu să adormim cu nasul în platoul de brânzeturi urmărind filmul de comandă “bicentenară” de 6 ore La Révolution française: les années Lumière din ’89 sau să ne stea popcornul în gât când îl vedem pe Tom Cruise plângând pentru că e Născut pe 4 Iulie.

Nu că filme din astea n-ar fi interesante dar nu prea stimulează buna dispoziţie.

nu francez, multipremiatul inclusiv cu Oscar şi la Cannes - Marie Antoinette al Sofiei Coppola din 2006, un tratament în manieră Pop-Rock al istoriei, în care evenimentele din 14 iulie nu reprezintă în ochii elitei aristocrate decât un capriciu al unui popor imbecil(izat).

Kirsten Dunst (Melancholia, The Virgin Suicides) este memorabilă în rolul titular.

www.zilesinopti.ro

POP CULTURE MAGAZINE

Cel de-al doilea, singurul film francez post-2000 mişto de văzut în seara de 14 iulie e Farewell, My Queen/Les Adieux à la reine (2012) al lui Benoît Jacquot, cu relaţia platonică dintre Maria Antoaneta (Diane Kruger) şi Sidonie (Léa Seydoux), servitoarea care-i citeşte zilnic ultimei regine a Franţei. Deşi premisa nu promite, rezultatul e cool pentru că, prin ochii Sidoniei, o monarhistă ferventă, asistăm la abandonarea familiei regale de către aristocraţi prin intermediul unui plot atractiv care îi schimbă progresiv perspectiva şi principiile. La filme de şi cu ziua naţională, Franţa pierde detaşat duelul cu SUA şi e straniu că 14 iulie rămâne în memoria cinefililor mai degrabă datorită segmentului dedicat Revoluţei franceze de către Mel Brooks în History of the World: Part I (1981). “We, the people of France... We are so poor, we do not even have a language! Just this stupid accent!” În cealaltă tabără... ce propune SUA pentru Independence Day? Entertainment pur într-o grămadă de stiluri cinematografice. Mai întâi aţi putea revizita măcar 3 clasice nemuritoare, întotdeauna perfecte pentru o celebrare de 4 iulie: Forrest Gump (1994), The Shining (1980) şi Jaws (1975).

Cu adorabilul Forrest Gump al lui Robert ‘Back to the Future’ Zemeckis alergi cu plăcere de la Preşedintele Kennedy prin www.zilesinopti.ro

Războiul din Vietnam pentru a realiza că viaţa e “a box of chocolates” şi că “you never know what you’re gonna get”, apoi n-ai vrea să apari în poza de la balul de 4 iulie de la Overlook Hotel cu Jack Torrance - chiar dacă e Jack Nicholson - din capodopera Horror a lui Stanley Kubrick, cât despre rechinul ucigaş al lui Spielberg, sper că n-aţi uitat că acesta îşi face apariţia în apropierea plajei aglomerate chiar în ziua de... 4 iulie.

Nu vreţi delicatese din categoria “Oldies”? Vă propun atunci un meniu de 4 iulie bazat pe reţete ceva mai noi.

Ca aperitiv e recomandabil să începeţi cu National Treasure (2004), că e un Actioner de aventuri din vremurile când Nicolas Cage era încă în mare formă. E chiar simpatic în rolul vânătorului de comori care fură Declaraţia de Independenţă în căutarea unor indicii masonice.

La ciorbă propun o “varză”: Southland Tales din 2006, mixul aiuritor de comedie şi Thriller SF al lui Richard ‘Donnie Darko’ Kelly în care distrugerea a 2 oraşe texane pe 4 iulie 2005 prin atacuri nucleare simultane aduce SUA în pragul anarhiei, haosului şi a... WWIII.

Felul principal, după cum se poate bănui, rămâne etern savurosul Independence Day al lui Roland Emmerich, pe care americanii îl revăd vioi pentru că naţia lor multiculturală/etnică/rasială e foarte tare şi îi înfrânge pe alieni cu o bombă antică, câţiva ‘Top Gun’-eri amatori şi-un pumn în bot, iar europenii salvaţi de “visul american” îl privesc amuzaţi de vederea Casei Albe distruse de-o rază şi a unui Preşedinte bonom şi împăciuitor, venit parcă din basme, care nu ştie ce-i ăla Twitter. Iar “artificiile” E.T. sunt magnifice.

Ca desert vă propun un cheesecake american cu brânză franţuzească pentru ca duelul Franţa-SUA să se încheie în spiritul fair-playului: coproducţia de acţiune francoamericană cu aport britanic Bastille Day/The Take (2016), cu tandemul format dintr-un agent CIA (Idris Elba) şi un june hoţ de buzunare (Richard Madden) într-o misiune antiteroristă la Paris, al cărui deznodământ se consumă de Ziua Naţională a Franţei. Şi cu asta gata, că riscaţi o indigestie.

PAGINA

43

TEXT DE GRUIA DRAGOMIR

Eat&Drink

POP CULTURE MAGAZINE Când vom ieși în oraș ca înainte de pandemie Trenduri: Ouă poșate, în weekend la lume date Unde mănânci o înghețată bună în țară Drink - hugo de vară, aperitiv lasciv Unde bei un gin bun în țară

CÂND VOM IEȘI ÎN ORAȘ CA ÎNAINTE DE PANDEMIE

I

ndustria HoReCa este printre cele mai afectate de pandemia de COVID-19, motivele sunt evidente. Cele mai multe localuri s-au văzut nevoite să se reinventeze ca să poată supraviețui acestei perioade. Unele au dat faliment. Nici după „marea relaxare” lucrurile nu par prea roz, pentru că există încă multe necunoscute, iar virusul nu a dispărut din peisaj și amenință cu un al doilea val, care pare a fi mai aproape decât am fi crezut. Așa că întrebarea „Când vor reveni lucrurile la normal, când vom putea ieși în oraș ca înainte de pandemie?”, ne bântuie pe noi toți. Pe zilesinopti. ro am început deja o serie de articole prin care ne-am dorit să aflăm direct de la surse ce urme a lăsat pandemia asupra sectorului de going out din Capitală și cum va arăta și funcționa acesta de acum încolo. Una dintre întrebările pe care le-am adresat proprietarilor de localuri a fost chiar cea de mai sus, iar răspunsurile pe care le-am primit până acum nu sunt prea liniștitoare.

Mihai Lazăr, unul dintre cei care au pus pe picioare Switch.Eat, a fost cel mai optimist, susținând că vede o reîntoarcere la normalitate în octombrienoiembrie. Tot el spunea și că, pe de-o parte, crede că pandemia i-a „ajutat” puțin, prin faptul că s-au adaptat și reinventat rapid și bine. Mihai Barbu, proprietar QP Pub, nu este deloc la fel de încântat de ce se prevede, el ne-a spus că industria va trebui să se reinventeze și să regândească totul și că „fix” la fel ca înainte probabil că nu va fi niciodată. „Credem că această pandemie va lasă cicatrici adânci în tot ce înseamnă industria HoReCa.” Alexandra Bîrsan, de la Have a Cigar, care susținea că la începutul stării de urgență au fost copleșiți de un sentiment de neputință, speră că 2021 va fi anul care va salva sectorul de going out: „Sunt păreri și păreri, studii peste studii care se tot bat în cap. Din ce am văzut noi, tendința de afară este ca

www.zilesinopti.ro

totul o să revină la un oarecare normal de anul viitor. Normal că ne dorim mai devreme, dar totul depinde de noi toți și de modul în care ne protejăm acum.”

Dana Nica și Iulia Younis, de la Simbio, nu cred că ne vom reîntoarce vreodată la un moment în care totul va fi ca înainte: „Însă cu siguranță nu vom uita această perioadă. Suntem conștienți că ne-a schimbat stilul de viață, însă ne-a făcut să apreciem mai mult oamenii din viața noastră și lucrurile mărunte care apar zi cu zi. Încercăm să fim optimiști și să sperăm la o oarecare normalitate peste vreun an și jumătate, poate chiar doi.” Tot ele susțin că au fost norocoase, pentru că musafirii lor le-au fost alături și au susținut Simbio pe toată perioada stării de urgență. Tot peste câțiva ani crede și Cosmin Dragomir, de la Blid - locantă românească, că ieșitul în oraș va reveni la normalitate. Dar tot el ține să reamintească și că „mare parte din restaurante au fost alături de medici sau de persoane aflate în dificultate” și are dreptate. Melinda Teohari (Paninaro) e de părere că la sfârșitul anului se vor așeza lucrurile, dar întrun alt normal, chiar dacă pentru Andrei Argaetic, fondator Acuarela, e destul de clar că anul acesta nu vom ieși la mal: „Dacă totul decurge ok, fără alte creșteri sau revenire a virusului, poate primăvara viitoare putem vedea o normalitate din nou. E clar că din toată treaba asta am avut multe de învățat și niște lucruri o să rămână, mai mult ca sigur. Și lucruri bune. Ne vom gândi mai mult la cum putem să fim prezenți și în afara locației cu produse.”

Așadar, e simplu și nu prea. La modul cel mai optimist putem spera ca vom reveni la normalitate spre sfârșitul anului, în timp ce analiza mai realistă ne indică că abia spre jumătatea lui 2021 putem spera cu adevărat că ne vom putea permite să uităm complet de pandemie.

PAGINA

45

TEXT DE HORIA GHIBUȚIU

GURMAND

Ouă poșate, în weekend la lume date Am învățat să fac ouă poșate singur, acasă, nu după YouTube, și mi-am dat seama de o anumită similitudine cu vorba socrului meu apropo de mămăligă - trebuie să ratezi vreo 20 ca să-ți iasă prima ca lumea. A fost un reglaj fin, deoarece focul nu trebuie să fie prea mare, e esențial să pui oul în apă cu multă grijă, de la distanță mică, să învârți iute-iute cu o lingură de lemn ca să faci acele cercuri concentrice în bolul în care apa n-a atins punctul de fierbere.

Dar pentru un ageamiu în ale gătitului ca mine, e un efort cam mare. Bașca, n-am încercat să prepar și sosul olandez, provenit din bucătăria franțuzească, or, ouăle poșate fără acest sos bazat pe gălbenușuri și unt sunt ca mușchiul fără garnitură - alunecă, dar mai greu. E drept, în Turcia am PAGINA

46

Sunt perlele coroanei din gustarea urbană denumită brunch.

descoperit că ouăle poșate pot fi acompaniate și cu o alternativă locală a celebrului sos - iaurt cu usturoi și unt cu boia.

Am găsit ouă poșate cu sos olandez, sparanghel și baby morcovi (există și varianta, interesantă, a optării pentru prosciutto în loc de legume), servite cu pâine de casă și salată, în meniul de brunch de la The Point, pe terasa umbroasă a acestui centru cultural din centrul târgului. Ca în orice meniu de brunch, ouăle poșate sunt vedetele.

Nu zic că n-ar merita să încerc și scrambled eggs cu brânză feta și mărar ori ouă moi cu velouté de zucchini și crumble de parmezan.

Ci doar că poșatele mi se pare că reprezintă cel mai demn ideea de gustare de weekend, o masă intermediară, urbană, respectiv cam ce înțeleg eu prin conceptul de brunch.

Și, apropo, am revenit la sentimente mai bune legate de brunch, mă rog, influențat și de faptul că la New York, acolo unde se dă ora exactă în materie de brunch-uri, această gustărică excentrică nu mai e hulită ca în anii în care regretatul călător gastronomic Anthony Bourdain decretase, în bestseller-ul „Kitchen Confidential”, „Brunch-ul nu e o tendință. E un centru de profit”. După care vreme îndelungată obiceiul newyorkezilor de a păpa ceva bun între mese, la un preț piperat, a fost luat în tărbacă inclusiv de comedianți. Parcă Bill Burr spunea: „Hai la Brunch!

Bună idee! De ce să dormitezi duminica, atunci când poți ieși să dai 18 dolari pe niște ouă?”.

E adevărat însă că scriu aceste rânduri când în New York tocmai s-au redeschis terasele, așa că e logic ca orice masă luată în oraș să fie populară, fie că e brunch, prânz sau cină.

Partea specială a brunch-ului de la The Point e dată de faptul că orice aș mânca, am și subiect de conversație. Bunăoară, spectacolele originale pe care le-am văzut acolo astă-toamnă.

Adică excelentul One-WomanShow, cu Iulia Verdeș în formă de zile mari, „F#*& NIKON!” (în regia Adelei Bițică) sau nu mai puțin eclatantul „Uitasem” (text și regie: Gabriel Sandu), unde am descoperit o actriță cu un potențial uriaș, Edith Alibec.

TOP

TEXT DE GRUIA DRAGOMIR

Unde mănânci o înghețată bună în țară

N

u trebuie să fie caniculă afară ca să ți se facă poftă de o înghețată bună, artizanală, de un gelato făcut ca la mama lui acasă, în minunata Italia. Însă, căldura de afară și faptul că suntem în mijlocul verii sunt motive în plus pentru a face o listă cu 5 locuri din țară care se ocupă cu înghețata artizanală de calitate. Așadar, iată-le, cu conuri pline de „gusti” colorate ce merită să fie imortalizate pe cât mai multe conturi de Instagram:

BUCUREȘTI  SWEETOLOGY  Calea Victoriei nr. 122  0734.488.889 Sweetology este un loc de trecut pe lista oricui face un „city wandering” de weekend prin centrul Bucureștiului și vrea ca una dintre opriri să fie la un gelato răcoritor și natural. Se află chiar pe Calea Victoriei, așa că toate atracțiile Bucureștiului sunt la doi pași. Însă, apropo de asta, o altă atracție a acestui loc este și cheescake-ul, făcut în locație în fiecare zi. Deci, ia în considerare că e posibil să poposești aici mai mult de un gelato.

BRAȘOV  GELATO MANIA  Prundului 37  0724.740.104 Există mai multe gelaterii chiar în centrul vechi al Brașovului, dar la niciuna nu se face o așa de mare coadă precum la Gelato Mania, care e chiar peste drum de liceul Andrei Mureșanu. Or știi localnicii ceva ce turiștilor le scapă, căci mare parte din cei care se pun cuminți la coadă sunt brașoveni. Am încercat și noi gelato de aici de mai multe ori și îți putem spune că merită statul la coadă.

CLUJ  MORITZ EIS  Eroilor 1  0769.718.832 Deserturile înghețate de la www.zilesinopti.ro

Moritz Eis sunt realizate doar cu ingrediente naturale premium și respectând principiile slow food, îți dai seama de asta de la prima gustare. Inițial, conceptul a luat naștere în Serbia, dar există francize deschise și în România, Muntenegru sau Chile. E neapărat de încercat, măcar pentru faptul că gelato de aici este foarte lăudat.

TIMIȘOARA  GRAZIA GELATO  Alba Iulia 2  0729.759.118 Și dacă ești în Timișoara poți încerca un gelato artizanal, făcut 100% cu ingrediente naturale și după rețete tradiționale italienești. De asemenea, toate deserturile de aici au un conținut scăzut de zahăr. În plus, cofetarului de aici îi place să se întindă la povești, mai ales în jurul felului în care pregătește zilnic gelato.

IAȘI  LEONIDAS IAȘI  Bdul. Ștefan cel Mare și Sfânt 26  0232.270.137 La Leonidas-ul din Iași nu găsești doar ciocolată belgiană și cafea, dar și înghețată de la Moritz Eis, despre care ți-am mai spus că merită încercată cu fiecare ocazie. Pentru a face acest lucru va trebui să urci până la etajul 1 al Palas Mall, o ocazie în plus pentru a vizita această zonă must see a Iașiului.

PAGINA

47

DRINK

TEXT DE HORIA GHIBUȚIU

Hugo de vară, aperitiv lasciv

P

entru că sunt din nou la mare modă petrecerile de acasă, îmi face cu ochiul un pachet Hugo. Acest kit de petrecere estivală conține o sticlă de lichior de soc Bols, care merge foarte bine împreună cu două sticle de spumant de soi, Prosecco Treviso Cantina Bernardi, pentru a prepara la domiciliu cocteilul Hugo. Îmi plac poveștile fluide, iar acest cocteil aperitiv are o istorie simpatică. Și surprinzătoare, aș zice, pentru că nu m-am așteptat ca un cocteil de vară să provină dintr-un loc unde nu prea se lichefiază asfaltul de căldură în Tirolul de Sud. Dar acolo s-a născut acest cocteil, care mă răcorește, îmi înțeapă limba și îmi umple gura de plăcere la fiecare sorbitură. Nu trebuie să apelați la un mixolog ca să știți că Hugo se face cu prosecco, lichior de soc, apă minerală și frunze de mentă. A apărut în 2005 și a fost creat de un barman pe nume Ronald Gruber, ca o alternativă la mai cunoscutul pe atunci Spritz

Veneziano. Inițial, s-a folosit balsam de lămâie, dar ulterior a devenit lichiorul de soc element de bază, o asociere mai practică, aș observa.

Faza nostimă e că numele de Hugo a fost ales la întâmplare, după ce barmanul se oprise la Otto, dar și-a dat seama că nu sună prea universal. Întâlnirea cu lichiorul de soc a fost dragoste la primă vedere de când am descoperit, lângă Rijksmuseum, o firmă pe care scria „BOLS AMSTERDAM 1575. Wine & liquors. Le cellier”. Am intrat și am avut revelația unei experiențe de neuitat: un tur ghidat prin Casa Bols, acest muzeu al băuturilor unde explicațiile pe care le primești sunt la fel de savuroase precum cocteilul care intră în prețul turului.

Ei, acest lichior de soc dă tot farmecul cocteilului care se încăpățânează să rămână la modă de atâția ani, cu condiția să fie compus din produse de soi, aș cum e pachetul care poate fi procurat la noi de pe The Liquor Store. Și e suficient să menționez acest nume de magazin online ca să-l asociez unei povești care mie mi s-a părut savuroasă.

Unele cocteiluri produc plăceri senzuale. Hugo e, în sine, una.

Misterul luminiței verzi În urmă cu destui ani, un prieten foarte bun, cunoscut în oraș ca The Social Drinker, m-a chemat acasă la el pentru o testare: voia săși desăvârșească arta de a prepara cocteilul Hugo. Și a desăvârșit-o până pe la trei dimineața, când, în pofida faptului că îndemn pe toată lumea să consume responsabil, PAGINA

48

e posibil să mi se fi împleticit un pic llimba. Ba și auzul, așacă n-am fost pe fază când mi-ar fi zis că apăruse o aplicație pe telefon prin intermediul căreia poți chema un taxi. Ne-am despărțit greu, iar în fața porții sale am avut surpriza să văd o mașină parcată, cu o luminiță verde deasupra. Întrucât casa

prietenului meu era situată într-un cartier mărginaș, m-am gândit care erau șansele să găsesc un taxi liber parcat fix unde avusesem eu treabă. Și am crezut că e un mister care merită nedeslușit. După ce am făcut ochi, l-am sunat, totuși, pe prietenul meu să-i expun coincidența. A râs și mi-a zis să-i mulțumesc lui Hugo. www.zilesinopti.ro

TOP

TEXT DE GRUIA DRAGOMIR

Unde bei un gin bun în țară

G

inul este o băutură relativ nouă, are doar 200 de ani de existență, iar Winston Churchill spunea despre ginul tonic că a salvat viețile mai multor englezi decât toți doctorii din Regat. Ce-i drept, acest lucru se datora mai mult apei tonice, care conținea chinină, o substanță care ținea departe boli precum malaria. Dar astea sunt deja detalii, mai bine să reținem esențialul: un gin bun poate fi life saving. Deci, această listă este nu doar utilă, dar și esențială:

BUCUREȘTI Modelier  Duzilor 12  0799.630.693 Una dintre pasiunile oamenilor care se ocupă de Modelier este ginul, așa că barul de aici e bine echipat pentru a primi și îndeplini dorințele oricui îi este poftă de un gin făcut așa cum trebuie, cu tot felul de mirodenii prin pahare, care să amplifice calitățile și gustul acestei băuturi. În plus, atmosfera de pe această terasă merge de minune cu o astfel de băutură.

De ce? Nu știu, mai bine te convingi singur!

BRAȘOV Tipografia  Postăvarului 1  0722.373.090 Oricând ai veni aici, dacă te uiți la ce bea lumea, vei trage concluzia că la Tipografia se consumă cel mai mult bere și vin. Așa că nu strică să faci notă discordantă și să ceri un gin, mai ales în meniu vei găsi branduri bune, iar gustul ginului merge de minune cu muntele și cu mirosul de brad care învăluie acest frumos oraș.

CLUJ Yolka  Piața Unirii 21  0753.083.151 Când ești în Cluj și ți se face poftă de un pahar bun de gin, Yolka e locul în care trebuie www.zilesinopti.ro

să ajungi. Vei găsi aici exact ce trebuie.

Problema e că, cel mai probabil, nu o să te poți limita doar la un singur pahar, nici măcar la două. Dar, hei, să ne amintim ce spunea Churchill, nu? E o chestiune de viață și de moarte.

TIMIȘOARA COCÓ  Eugeniu de Savoya 1  0722.740.717 Timișorenii de la COCÓ au știut ce să pună în meniu la secțiunea de ginuri, așa că o să ai de ales între Bombay Sapphire, Hendrick’s sau Gin Mare. Greu de ales, dar simplu de rezolvat, mai ales când te lungești aici la un party care ține toată noaptea și, astfel, poți să le încerci pe toate.

IAȘI BarB2  Bld. Ștefan cel Mare și Sfânt 14  0770.198.433 Când vine vorba de dans și de spațiu de concerte live în Iași, BarB2 este recomandarea oricărui doctor specializat în going out. Și, dacă tot ai ajuns aici ca să te simți bine, ar fi păcat să te încurci cu berile, când locul e specializat în cocktailuri, iar în materie de gin au treburi care l-ar face pe Churchill să se simtă ca acasă și să rămână peste noapte.

PAGINA

49

TRAVEL & MUSIC

TEXT DE GRUIA DRAGOMIR

Un festival cu șlagărele mileniilor trecute, într-un loc de basm, la 13 km de Cluj Cursă Blue Air din București: 31 iulie - 3 august ~1000 lei Cazare: Cluj Apartments - 550 lei / apartament de 2 persoane Bilet concert: 119 lei Cu valul 2 al pandemiei de COVID-19 amenințând de peste tot, poate ar fi mai înțelept ca planurile pentru vara lui 2020 să fie rezervate deplasărilor prin țară și în locuri cât mai sigure. De exemplu, în Cluj vor avea loc 2 festivaluri la sfârșit de iulie, ce vor fi organizate în aer liber și respectând toate măsurile de distanțare și igienă. Primul e TIFF (31 iulie - 9 august), care se va desfășura chiar în centrul orașului, al doilea este Méra World Music 2020, care se va întâmpla în satul Méra, un loc plin de farmec, de liniște, de seninătate și de tradiții, situat la 13 kilometri de Cluj. Pentru că TIFF-ul este mult mai cunoscut, o să aleg să vorbesc mai mult despre Méra. Însă, o excursie până la Cluj în perioada 30 iulie - 3 august, îți va permite să prinzi puțin din fiecare.

Méra este accesibil din Cluj atât cu mașina, cât și cu autobuzul, cu trenul sau chiar cu bicicleta. Aici, tradițiile și obiceiurile străvechi, inclusiv muzica și dansul moștenite din vechime, sunt încă parte a vieții oamenilor. Satul PAGINA

50

găzduiește atât un mic muzeu etnografic, cât și un magazin cu produse locale de artizanat, iar mulți dintre locuitorii din Mera mai practică încă meserii și meșteșuguri tradiționale – sunt pielari, pantofari, pietrari, croitori, meșteșugari în pictură pe lemn sau realizatori de produse din mărgelele. Tot în Mera poate fi admirat un muzeu interesant: Muzeul Bivoluluil Patrimoniul acestui muzeu este alcătuit din circa o mie de exponate legate de creșterea și exploatarea bivolilor: care și sănii, juguri, șei, harnașamente, furci, greble, tânjale, talangi, scaune pentru muls, vase de colectat etc. Alături de aceste obiecte tradiționale, în muzeu sunt expuse fotografii, hărți și documente care atestă vechimea și continuitatea acestor îndeletniciri.

Revenind la festival, line up-ul nu a fost făcut public la data redactării acestui articol, dar începând cu 1 iulie el va fi disponibil pe site-ul oficial al evenimentului: meraworldmusic.com. Însă, poți fi sigur că vei avea parte

de multe trupe de world music nu doar bune, dar și foarte interesante. Termenul de world music poate fi ușor ambiguu, așa că află că e vorba de un amestec de muzică etnică, tradițională, în care mai multe culturi se întrepătrund - uneori e amestecată și cu genuri mai moderne, dând naștere la subgenuri hibride, cum ar fi world fusion, global fusion, ethnic fusion, gyphop, balkanush, balkcumbia și worldbeat. La edițiile trecute au luat parte trupe precum Sirani Guevara (Mexic), Trei Parale (România), Dikanda (Polonia), Romano Drom (Ungaria), Kjartan & Hét Hat Club (SUA/ Ungaria/ Franța) etc. Nu trebuie decât să cauți aceste trupe, să alegi câteva piese cărora să le dai play și să arunci un ochi pe câteva poze din satul Mera (găsești pe pagina de Facebook a festivalului facebook. com/meraworldmusic/).

Mai trebuie spus că scena principală e făcută într-o veche șură din Gospodăria Szarka, se țin concerte și în biserica reformată, se mănâncă în curtea gastro, se doarme cu hamacul în livada răcoroasă sau prin casele localnicilor care-și deschid porțile pe această perioadă. La întregul festival sunt disponibile doar 1000 de bilete. www.zilesinopti.ro