Zile și Nopți | Iunie 2023

Iunie 2023

Pop Culture Magazine

zilesinopti.ro facebook.com/zilesinopti

FESTIVALURI 2023

zilesinopti.ro/festivaluri

supliment

Supliment OMUL-PĂIANJEN: PRIN LUMEA PĂIANJENULUI

POP-UP STORiEs: AROME POP CULTURE: PARFUMURI LEGENDARE PURTATE DE CELEBRITĂȚI | DIALOGURI FĂRĂ

NOTE: JAY-JAY JOHANSON | PERFORMING ARTS: INTERVIU CU DORINA LAZĂR | DANS CONTEMPORAN, INTERVIU NOA

WERTHEIM | PERFORMING ARTS: INTERVIU CU JOANNA MACGREGOR | TEATRU PREMIILE UNITER | FILM ROMÂNESC: INTERVIU CU PAUL NEGOESCU | CEVA DULCE: PROSECO ȘI DESERTURI | ARHITECTURĂ: CUIBUL DE LEMN, RÂȘNOV

Iunie, primul val de migraţii festivaliere în masă

Marcând debutul sezonului estival, luna iunie se anunţă una extrem de bogată în pretexte de evadare din cotidian, iar calendarul e înţesat de manifestări menite să ne încânte văzul, auzul şi gustul, pentru care ar merita să facem deplasarea într-un alt oraş de pe la noi, ignorând, măcar pentru un weekend, perenul hit al grupului Parlament, cel cu “vine vara, bine-mi pare, n-am parale-n buzunare”. Bun, mergem, dar unde? Depinde, evident, de preferinţele fiecăruia, dar e clar că nu prea avem cum să nu identificăm măcar un festival care să ne atragă luna asta, inclusiv din perspectiva experienţei (re)descoperirii unui alt mediu urban, dar şi a reîntâlnirii cu tribul cultural de care simţim că aparţinem. Dacă nu sunteţi convinşi, să aruncăm o privire fugitivă pe harta evenimentelor ce polarizează în iunie consumatorii de Pop culture la nivel de masă.

Între 9 şi 18 iunie, la Cluj-Napoca se consumă a 22-a editie a TIFF, cel mai important festival de film din România, care oferă de la an la an publicului o experienţă tot mai complexă, nu doar prin calitatea titlurilor proiectate sau a invitaţilor speciali, ca Oliver Stone sau Geoffrey Rush, dar şi prin extensiile din spaţiul Pop culture, indiferent că suntem atraşi de cine-concerte, oferte gastronomice inedite sau de atelierele destinate adolescenţilor şi copiilor.

Timişoara propune în weekend-ul 16-18 iunie un concept inedit, DISTRICT 23, sub umbrela căruia se reunesc trei festivaluri, Flight Festival, Vest Fest şi Magnetic Festival, pentru a crea un “oraş” al muzicii de toate felurile, în

care fiecare eveniment îşi va conserva identitatea şi misiunea, Magnetic-ul ca proiect reprezentativ pentru Drum and Bass, Flight, ca singurul festival de edutainment din partea asta a Europei, iar Vest Fest ca promotor a energiei verzi şi sustenabilităţii.

Muzica este ceea ce ne poate îndrepta privirea şi spre Iaşi, pentru că, între 22 şi 25 iunie, acolo se desfăşoară deja tradiţionalul festival ROCKANOTHERWORLD, cu un line-up ofertant pentru preferinţele cele mai diverse, cu trupe precum Madrugada, Warhus, Byron, We Singing Colors sau Orkid pe scena principală şi nume ca UFE, Mihai Popoviciu sau K-Lu pe cea de electronica.

Chiar în condiţiile frustrării generale create de ciudata amânare pentru august al concertului cu superstarul Robbie Williams în cadrul festivalului Summer in the City, ce fusese programat în primul weekend, Capitala dă tonul în materie de evenimente de entertainment sonor de masă, fiindcă luna se închide în Bucureşti odată cu marea adunare a fanilor muzicii electronice de la Romaero, SAGA (23-25 iunie), eveniment unde sunt aşteptaţi circa 180,000 de participanţi.

Fără îndoială, FITS (23 iunie-02 iulie) reprezintă însă ţinta #1 a migratorilor festivlieri, adresânduse deopotrivă amatorilor de experienţe artistice sofisticate şi celor care caută doar relaxarea prin intermediul Pop culture, mai ales că, pentru a celebra ediţia XXX, festivalul de la Sibiu propune peste... 800 de evenimente, de la expoziţii şi spectacole de teatru la concerte şi show-uri de circ.

Până la urmă, singura dificultate este cea de a alege unde migrăm în iunie pentru câteva zile, ca albinuţele, să zicem, fiindcă, vorba băieţilor de la Voltaj, “e atât de scurtă vara asta şi e plin de flori”. Ne vedem la festival(uri)!

Ioan BIG, publisher

IunIe 2023

www.zilesinopti.ro www.faceboook.com/zilesinopti

ZILE ȘI NOPȚI - POP CULTURE MAGAZINE

ISSN 2559-172X

Apare gratuit, lunar.

Nr. 6 (560) - Iunie 2023

Tiraj: 30.000 exemplare

București, Brașov, Cluj, Constanța, Iași, Timișoara.

Director General: Marian Gîlea, marian.gilea@zilesinopti.ro

Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro

Director Vânzări: Simona Stoichici, simona@simone-advertising.ro

Publicitate agenții: Florentina Păuna, florentina.pauna@gmail.com

Digital & Print Manager: Aurel Martinescu, aurel.martinescu@zilesinopti.ro

Director Financiar: Mihaela Oană, mihaela.anutoiu@zilesinopti.ro

Contabilitate: Mihaela Stoica, contabilitate@zilesinopti.ro

Dezvoltare online: Radu Ganea, radu.ganea@zilesinopti.ro

Redacție Print/Online/Social Media: Anastase Ștefania-Antonia, stefania.anastase@zilesinopti.ro

Adrian Brănescu, site@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE BUCUREȘTI:

Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro

Online: Anastase Ștefania-Antonia, bucuresti@zilesinopti.ro

Distribuție: Dan Budoi

EDIȚIA DE BRAȘOV: site@zilesinopti.ro

Distribuție: Andrei Paul, paul.andrei@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE CLUJ: Redacție și vânzări: cluj@zilesinopti.ro

Distribuție: Pop Eugen Claudiu

EDIȚIA DE CONSTANȚA: constanta@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE IAȘI:

Redactor: Laura Cozmîncă, iasi@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE TIMIȘOARA: timisoara@zilesinopti.ro

Francize ZILE ȘI NOPȚI: Sibiu, Oradea.

Tipărit la tipografia Conphys. www.conphys.ro

ZILE ȘI NOPȚI este marcă înregistrată.

Editor: City Guide Media SRL. Brașov, str. Octavian Goga nr. 9A

PAGINA 6

IOAn BIG PuBLISHeR

ALIn GĂLĂȚeSCu

SenIOR eDITOR

GRuIA DRAGOMIR

SenIOR eDITOR

HORIA GHIBuȚIu ReDACTOR

ALeX MuȘAT ReDACTOR

CLAuDIA ALDeA ReDACTOR

DeLIA MITRACHe ReDACTOR

euSeBIu TuDOROIu ReDACTOR

TeODORA BRATu ReDACTOR

MĂDĂLInA LeFTeR ReDACTOR

AnAMARIA GRuMeZA ReDACTOR

IuLIAnA CIOCÎRLAn ReDACTOR

Contributori

Ioana Aldea

Berti Barbera

Ștefan Chirițescu

Ana Consulea

Mădălina Corina Diaconu Cosmin Dragomir

Ștefan Iancu

Andrea Gavriliu

Sabina Belu

Alexandra Bujeniță

Adriana Sohodoleanu

Maria Martac

Silvia Trașcă

MUZICĂ/ pag. 13

ARTĂ/ pag. 25

FILM/ pag. 43

„Saint Omer”...46/ „The Boogeyman”...47/ „Din

EAT&DRINK/ pag. 61

LIFESTYLE/ pag. 73

POP-UP STORIEs/ pag. 9

POP-UP STORIES

Arome Pop culture: parfumuri legendare purtate de celebrități

POVEȘTI DE SUCCES

FERMA DE SUB PENTELEU, - locul în care uiți de telefon și te reîntorci în curtea bunicilor, cu mâncare gustoasă, animale fericite și ateliere tradiționale

glo ON THE GO™

HYPER X2 AIR: MAI SUBȚIRE, MAI UȘOR*

*În comparație cu dispozitivele glo™ anterioare: hyper X2, hyper+, hyper+ UNIQ. glo™ este un produs cu potențial de risc redus destinat consumatorilor adulți de produse din tutun sau nicotină.

POP-uP STORies

Arome Pop culture: parfumuri legendare purtate de celebrități

Parfumurile, cu abilitatea lor de a surprinde esența momentelor, sentimentelor și amintirilor, fenomen cunoscut prin sintagma scent memory (când suntem expuși la anumite arome, acestea pot provoca o reacție emoțională intensă, reactivând amintiri și emoții legate de locuri, persoane, experiențe sau stări de spirit asociate cu acel miros în trecut), devin, în universul Pop culture, atunci când vorbim despre persoane publice, o extensie a personalității lor și un instrument puternic prin care își pot marca prezența și tușa personală în imaginarul fanilor.

Astfel, de la parfumuri de colecție create special pentru anumite personalități și până la opțiuni clasice, devenite astăzi semnături olfactive recunoscute în întreaga lume, putem urmări aromele preferate ale celebrităților ca element de storytelling nu doar pentru viața lor publică sau privată, ci și pentru istoria și poveștile celor care le-au creat.

Odată cu încoronarea Regelui Charles (care a fost urmărită de peste 20 de milioane de persoane), alături de ținute, accesorii și invitați, un detaliu foarte important (dar mai puțin discutat) a fost alegerea Familiei

Regale în ceea ce privește parfumurile. Astfel, chiar dacă nu putem ști exact pentru ce au optat în ziua evenimentului, putem urmări istoria Casei Regale pentru a vedea care sunt brandurile despre care au vorbit de-a lungul timpului.

Pentru început, Regele Charles este cunoscut pentru iubirea sa față de Dior Eau Sauvage, informație confirmată și de Prințul Harry, în Spare („Îi era greu să perceapă orice alt miros dincolo de parfumul său personal, Eau Sauvage. Își dădea cu el pe obraji, pe gât, pe cămașă. Floral, cu o tentă ceva mai aspră,

POP-UP STORiEs

parcă de piper sau praf de pușcă, parfumul era făcut la Paris”), o aromă care a luat naștere în anii ’60, când parfumierul francez Edmond Roudnitska, dorindu-și să se distanțeze de tiparul clasic de parfumuri masculine (care erau grele, intense și dominante în note lemnoase și aromatice), a adăugat creației sale, care urma să fie proaspătă, elegantă și rafinată, o notă florală, sub formă de hedion (o moleculă sintetică, asemănătoare iasomiei, cunoscută pentru capacitatea sa de a amplifica și prelungi mirosul altor ingrediente), pe care a combinat-o cu citrice (lămâie siciliană, bergamotă și grapefruit) și plante (rozmarin, vetiver și busuioc).

Un alt parfum iconic, purtat de Prințesa Diana la nunta ei, este Quelques Fleurs (lansat în anul 1912), în varianta originală a casei Houbigant, care reprezintă un amestec delicat de tuberoză, iasomie, iris, lăcrămioară și trandafir. Alături de el, conform biografiei lui Harry, Diana folosea și First, o altă aromă florală (dar condimentată), care aparține brandului Van Cleef & Arpels.

Mai departe, Kate Middleton și Meghan Markle sunt iubitoare ale brandului britanic Jo Malone (fondat în anul 1994, de Joanne Malone), cunoscut pentru abordarea sa unică în ceea ce privește combinarea și personalizarea parfumurilor. Prin descrieri precum „livezi de pere coapte și frezii albe” sau „amintirile din copilărie de la cules de mure”, brandul își încurajează clienții să amestece și asorteze diferite arome pentru a crea propriile signature scents, în funcție de stilul lor personal.

Astfel, Meghan a dezvăluit într-un interviu din anul 2016 că preferă să combine Wild Bluebell (un parfum proaspăt și natural, inspirat de frumusețea florilor sălbatice) și Wood Sage & Sea Salt (care amintește de coastele sălbatice și de briza mării), în timp ce Kate a declarat că folosește varianta Orange Blossom (unde notele de vârf, portocala amară și lămâia, se combină perfect cu baza de iasomie și miere).

Atunci când vorbim despre Familia Regală, nu putem uita nici de Regina Elisabeta a II-a, care avea două parfumuri preferate, Guerlain L’Heure Bleue (ce îmbină notele florale cu cele orientale, fiind și preferatul lui Catherine Deneuve) și White Rose (Floris London), sau de Regina Victoria, pentru care faimoasa casă Creed a făcut Fleurs de Bulgarie (în care s-a folosit extract pur de trandafiri), în 1845.

Dacă ne îndepărtăm de Familia Regală și ne mutăm privirea asupra universului celebrităților, putem începe cu perioada Old Hollywood, mai exact cu Elizabeth Taylor, care înainte de anul 1987, când și-a lansat propriul produs, Passion, era cunoscută pentru admirația ei față de Bal à Versailles, parfumul cu note de rozmarin, flori de portocal, lemn de santal și vanilie marca Jean Desprez, pe care l-a purtat atunci când a filmat Cleopatra și pe care l-a dăruit, ani mai târziu, lui Michael Jackson.

Foto: Allure

Foto: Vogue

Grace Kelly Marilyn Monroe Elizabeth Taylor

Foto: Vanity Fair

Foto: Vogue

Alături de faimoasa sa obsesie pentru Chanel No. 5, și Marilyn Monroe era o fană a casei Floris London, de unde își cumpăra Rose Geranium, pe care l-a folosit la filmările Some Like It Hot și care în prezent mai există doar sub forma unui gel de duș. Un alt moment legendar este și nunta lui Grace Kelly, pentru care aceasta a purtat Creed Fleurissimo, comandat special de Prințul Rainier al III-lea de Monaco pentru a se potrivi cu buchetul de mireasă, conținând note de bergamotă, tuberoză, iris și trandafir.

Reynolds și Harry Styles, care au vorbit în multiple interviuri despre Le Labo Santal 33, un parfum unisex lansat în anul 2011, cunoscut pentru aroma sa lemnoasă și condimentată, ce combină note de santal, lemn de cedru, piele, mirodenii și mosc. Varianta Citron 28 este, de asemenea, preferata lui Rosé, din Blackpink.

Mai departe, în anul 1957, Hubert de Givenchy a creat pentru muza lui, Audrey Hepburn, parfumul cu note florale și lemnoase L’Interdit, care vorbea despre spiritul său neconvențional

și îndrăzneț, Katharine Hepburn prefera Guerlain Vol de Nuit (bergamotă, iasomie și vanilie), lansat ca un omagiu adus cărții „Zbor de noapte”, a lui Antoine de Saint-Exupéry, sticla sa fiind sub forma unei elice de avion în mișcare, lui Josephine Baker i-a fost dedicat Guerlain Sous Le Vent, în 1934, cu a sa aromă de tobacco, busuioc, tarhon și mușchi de stejar, Lauren Bacall iubea brandul francez Diptyque, în special L’Ombre Dans L’Eau, un amestec complex de note verzi și florale, iar unul dintre cele mai scumpe parfumuri din lume, Joy (Jean Patou Paris), format, la momentul acela, în varianta sa de 30 de ml, din peste 10.000 de flori de iasomie, era folosit de Vivien Leigh și de Jackie Kennedy.

În prezent, marile case de parfumuri încă au rămas printre preferatele celebrităților, existând, totuși, și branduri care s-au făcut remarcate în ultimii ani. Pentru început, ne putem gândi la personalități precum Alexa Chung, Ryan

www.zilesinopti.ro

Din partea casei Frédéric Malle, Carnal Flower, aroma florală cu accent puternic de tuberoză, la care parfumierul Dominique Ropion a lucrat timp de 18 luni, este iubită atât de Mila Kunis, cât și de Catherine Deneuve, în timp ce Musc Ravageur este preferata lui George Clooney.

În ceea ce privește brandul Tom Ford, el este folosit de celebrități precum Harry Styles, Taylor Swift (în varianta Tobacco Vanille) și Hugh Jackman (Grey Vetiver), Diptyque apare în interviuri acordate de Phoebe Bridgers (Orphéon), Sofia Coppola (Olene) și IU (Eau Des Sens), Kate Moss are o colecție în care putem găsi Acqua Di Parma Colonia și Dior Passage No. 8, Jenna Ortega preferă parfumurile din linia Dior Privée, precum Gris Dior, iar Nicole Kidman (Eau Du Sud) și Leonardo DiCaprio (Eau D’Hadrien) sunt fani Annick Goutal

Foto: Vogue

De la note florale delicate și romantice la esențe lemnoase și misterioase, aromele folosite de celebrități ne poartă într-o călătorie olfactivă care ilustrează diferitele aspecte ale imaginii și momentelor memorabile din carierele lor, inspirând iubitorii de parfumuri din întreaga lume.

Alexa Chung

Harry Styles

Catherine Deneuve

Josephine Baker

Audrey Hepburn

Lauren Bacall

Muzică

ȘTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI/OPINII DIALOGURI FĂRĂ NOTE/ MUZICĂ NOUĂ/ OMUL CU DISCURILE/ DEPECHE MODE

WWW.ZILESINOPTI.RO/MUZICA/

Inflaţie de festivaluri de muzică în luna iunie

Iunie vine la pachet, în termeni muzicali, cu o selecție interesantă de evenimente care se adresează multor categorii de public. Fie că ești fan al muzicii electronice, trap, techno, un nostalgic al anilor ’90, fan al starurilor pop, rocker adevărat sau pur și simplu al muzicii contemporane românești, există ceva care să fie pe stilul tău luna aceasta! În fapt, deși românii au parte de tot felul de concerte ale unor artiști de genuri diferite, inflația de festivaluri e așa mare încât au ajuns să se suprapună.

După dezamăgirea produsă de amânarea, anunţată în ultimul moment, al unuia dintre cele mai mari festivaluri ale verii, Summer in the City, de la Bucureşti, cu Robbie Williams, mutat (teoretic) în august, marea distracție începe de fapt la Timișoara unde, pe 9 și 10 iunie, nostalgicii au la dispoziție Embargo Fest, care revine în orașul de pe Bega după mai multe ediții la Dudeștii Vechi și funcționează sub mottoul „Remember the 90’s”. Din 16 iunie, trei festivaluri (Flight Festival, Vest Fest și Magnetic Festival) se unesc în District23, parte a #Timișoara2023. Muzicieni internaționali ca Tom Odell și John Newman ajung în același line-up cu nume autohtone ca Delia, Vunk și Subcarpați, acoperind mare parte din genurile muzicale preferate de publicul festivalier.

În weekendul 23-25 iunie, are loc climaxul festivalier a lunii, când patru evenimente se desfășoară simultan în colțuri diferite ale țării. Capitala are parte de SAGA, ajuns la

a treia ediție de muzică electronică, pop

și trap, iar concomitent la Brezoi are loc Bikers For Humanity Rock Fest, ediția a doua a evenimentului caritabil ce reunește cele mai mari trupe de rock românești

în trei zile de neuitat. Tot la rock intră și Rocanotherworld, la Iași, singura deosebire constând în faptul că la ei regăsim și nume internaționale, precum norvegienii de la Madrugada. Iar în același interval, în Vrancea, la Zaga Zaga, se întâmplă Insula Festival, pentru cei care vor o ieșire de weekend, la iarbă verde, cu artiști autohtoni populari.

Weekendul care încheie luna și face trecerea către iulie e marcat de două festivaluri care devin populare în rândul publicului. Pe 30 iunie pornesc, simultan, IntenCity, la Craiova, unde headliner e Enrique Iglesias, și Nostalgia, megapetrecerea care ne readuce hiturile anilor 90’s și 2000.

KATE DAVIS

La maturitate, pe calea dintre Jazz și Art-Rock

Pe parcursul a doar câţiva ani, Kate Davis, una dintre tinerele cantautoare din Indie-Rock-ul american cu o identitate cu totul aparte, a surprins cu evoluţia ei artistică, amintind de cea a “veteranei” St. Vincent, parcă modelată ca o sinteză a istoriei multiseculare a muzicii, contrară trendului DIY, asumat de către multe alte vârfuri ale generaţiei sale. Cu studii solide de factură clasică, axate pe vioară şi contrabas, Kate Davis (n. 1991) a ales în prima fază calea Jazzului, devenind unul dintre copiii-minune din Portland Youth Philharmonic, cea mai veche orchestră de tineret din SUA, pentru ca, treptat, să migreze spre Pop - a performat la

contrabas inclusiv pe canalul video al Postmodern Jukebox -, iar apoi să se repoziţioneze ca artistă de Indie Rock prin albumul Trophy din 2019 şi, ulterior, discul înregistrat în scopuri caritabile, Strange Boy, un cover integral al LP-ului Retired Boxer, aparţinând uneia dintre personalităţile Outsider Art, Daniel Johnston.

Lansat în această primăvară, al 5-lea album semnat de Kate Davis, Fish Bowl, se relevă ca una dintre marile reuşite muzicale ale anului, un produs de Art-Rock foarte personal, care, sub masca tentativei de autodescoperire a eroinei FiBo, alter ego-ul artistei din versurile pieselor, sintetizează într-o formă experimentală, dar foarte accesibilă melodic, gândurile şi simţămintele cantautoarei, asociate deciziei de a se distanţa de experienţele trecute şi a privi viaţa dintr-o perspectivă diferită, mai ales că, după propriile spuse, nu şi-a dorit niciodată să devină o a doua Norah Jones. Iar Fish Bowl este, în mod evident, în totală opoziţie cu primele ei discuri jazzy-pop, înregistrate la ieşirea din adolescenţă, cu mai bine de un deceniu în urmă. Mai mult, albumul ne arată că, prin prisma compoziţiilor, Kate refuză să mai e etichetată, făcând un pas în lateral inclusiv faţă de accentele de Indie-Rock de pe Trophy, pe care le duce aici, prin orchestraţie, înspre Alt-Rock.

În “acvariul” ei, Kate combină inspirat - folosindu-se însă şi de ştiinţa dobândită în studiul structurilor şi teoriilor muzicale - diversele stiluri într-un cocktail sonor savuros şi inclasi cabil, ce poate trimite cu gândul, pe parcursul audiţiei, de la Sharon Van Etten sau

Laura Veirs la Kylie Minogue

şi Tori Amos. Cu Fish Bowl, un must-listen în 2023, Kate Davis îşi con rmă statutul de ‘Indie Star’ şi ne face nerăbdători să vedem/ascultăm ce va urma.

www.zilesinopti.ro

foto © Maciek Jasik

foto © FB Kate Davis

Ce ascultăm în luna iunie

Lansările discografice cu tente pop, indie rock și rock progresiv domină luna iunie, așa că nu ne rămâne decât să ne bucurăm de vară și de muzici proaspete, gata de luat cu noi peste tot!

– One Wayne G

Belinda Carlisle - Kismet

După o pauză discografică de 27 de ani, cântăreața americană Belinda Carlisle revine cu EP-ul Kismet, o colecție de cinci piese scrise de Diane Warren, compozitoarea responsabilă pentru hit-uri precum If I Could Turn Back Time, intepretat de Cher, sau I Don’t Want To Miss A Thing, al celor de la Aerosmith. Cu vădite influențe ‘80s, EP-ul reprezintă unul dintre multele lansări tributare deceniului, însă putem spune că Belinda are scuze… până la urmă, Circle

In The Sand sau Heaven Is A Place On Earth sunt cântece influente ale deceniului optzecist, nelipsite din playlist-ul radiourilor de profil. Nu ne rămâne decât să ascultăm și noi EP-ul și să îi urăm bun-venit înapoi Belindei, o voce de referință a pop-ului american din ultimele decenii.

Cu durata de 523 de minute și 20 de secunde, noul album al cantautorului canadian Mac DeMarco este cât se poate de inedit. Alcătuit din 199 de piese (majoritatea instrumentale), materialul discogra c reprezintă o compilație a creațiilor compozitorului din perioada 2018-2023, fapt dovedit și de titlurile bizare ale pieselor, alcătuite din anul, luna și ziua înregistrării. Am crede că urechile lui 2023 nu mai au răbdare să asculte atât de multă muzică, însă statisticile de pe platformele de streaming ne demonstrează contrariul: până și piesele de pe la jumătatea albumului au zeci de mii de ascultări. Dacă aveți curând nevoie de un companion pentru un zbor transatlantic, One Wayne G este soluția, mai ales că vă vor mai rămâne piese și la destinație, atunci când vă recuperați bagajele!

Yes – Mirror To The Sky

Trupa britanică de rock progresiv Yes face parte cu brio din categoria formațiilor care nu prea mai au în componență membri originali, ci mai degrabă, sunt alcătuite din instrumentiști care abia dacă se nășteau la momentul succesului inițial. Chitaristul Steve Howe și pianistul Geoff Downes reprezintă muzicienii ce au prins și vremurile de glorie ale trupei, în timp ce Jon Davison, Billy Sherwood și Jay Schellen au venit în formație mult mai recent. Nu că albumul nu ar suna bine, dar asta ne-ar putea face să ne întrebăm dacă trupele înființate pe la mijlocul secolului trecut mai pot performa în mod autentic cu foarte puțini dintre muzicienii originali. Până una alta, adevărul este că Mirror To The Sky reprezintă o creație plină de inspirație și o poartă în timp către vremurile în care rock-ul progresiv făcea furori.

Mac DeMarco

HOLLYWOOD VAMPIRES

în România:

de istorie rock

o porție

În anii ’70, rockerul Alice Cooper, cel care speria părinții adolescenților americani cu performance-urile sale cât se poate de sângeroase, înființa Hollywood Vampires, un club de băutori din care făceau parte Keith Moon, Ringo Starr, Micky Dolenz și Harry Nilsson, cu participări ocazionale ale lui John Lennon, Brian Wilson sau Iggy Pop. Deși la momentul respectiv, grupul nu a produs nimic din punct de vedere muzical, 40 de ani mai târziu, Cooper

înființează supergrupul cu același nume, de data aceasta cooptându-l pe chitaristul

trupei Aerosmith, Joe

Perry și pe… Johnny Depp.

Având în vedere faptul că

Depp și-a construit aproape

întregul personaj al piratului Jack Sparrow în încercarea de a-l imita pe Keith Richards, chitaristul celor de la The Rolling Stones, se prea poate ca Hollywood Vampires să fie fantezia perfectă pentru actorul american, care cochetează cu vocea, chitara electrică și pianul. Și totuși, noul Hollywood Vampires creează și muzică (mai ales că vremurile exceselor masive au cam dispărut), cei trei lansând materialele discografice

Hollywood Vampires (2015) și Rise (2019). De altfel, aceștia au fost mereu ajutați de muzicieni precum Paul McCartney, Brian Johnson sau Jeff Beck, muzica lor fiind interpretată cât se poate de oldschool, glorificând sălbaticii ani ’70.

Vom putea și noi să pătrundem în fantezia celor trei, căci Hollywood Vampires

poposesc la București în data de 8 iunie, la Romexpo. Alice Cooper, Joe Perry și Johnny Depp vor veni în România acompaniați și de Tommy Henriksen, basistul lui Cooper, și pregătesc un show în care excesul deceniului ’70 va acapara parcarea Romexpo. De altfel, aceștia nu se află la prima vizită în țară, cei trei cântând la București și în 2016. Cum cei de la Aerosmith tocmai ce și-au anunțat turneul de retragere, iar Alice Cooper se apropie cu pași repezi de vârsta de 76 de ani, s-ar putea ca data de 8 iunie să fie printre ultimele șanse de a vedea pe scenă doi dintre monștrii fioroși ai rockului. Într-adevăr, în ultimii ani, estetica anilor ’70 a tot fost reîmpachetată și plimbată prin mall-uri și magazine de fast fashion, însă un lucru este cert: Perry și Cooper sunt printre puținii artiști care au pus bazele rock-ului clasic, iar Johnny Depp pare că își trăiește fantezia adolescentină, împărțind scena cu dintre „tăticii” muzicilor cu distors. Nu ne mai rămâne decât să fim și noi prezenți la Romexpo și să gustăm din plin autenticul revival al sălbaticului deceniu șaptezecist!

TEXT DE ALEX MUŞAT

DANĺEL HJÁLMTÝSSON

ne-au format. Personal, i-aș spune simplu rock. Dar, în timp, am avut oameni care l-au descris ca fiind goth, progressive, dark, art rock, gothic grunge etc. Pentru publicul nou, aș spune doar că vor regăsi mai mult ca sigur elemente de Nick Cave, David Bowie, Mark Lanegan, The Smashing Pumpkins și mulții alții care m-au influențat. Iar lista devine tot mai mare cu fiecare zi și cu fiecare nou muzician pe care-l descoperim și cu care rezonăm. E o schimbare și evoluție continuă.

Muzicianul islandez Daníel Hjálmtýsson va concerta, în premieră în România, pe 14 iunie, în București (Club Control), pe 15, la Brașov (Aftăr Hours), iar pe 16, în cadrul serilor TIFF, la Cluj. Deși s-a lansat relativ recent, cu un EP produs în 2020 și Labyrinthia, albumul de debut, scos anul trecut, muzica lui a cucerit deja un mare număr de melomani și critici de specialitate, ind adesea descrisă ca un rock alternativ dark, neo-goth, cu in uențe heavy metal și thrash și accente electro și synth. Versurile sunt puternic expresive și metaforice, cu in uențe clare din natura islandeză, prezentă și pe artworkul discului. Soundul lui pare un mix de in uențe din Depeche Mode, NIN, Nick Cave, Joy Division și Leonard Cohen. DANĺEL

HJÁLMTÝSSON ne-a mărturisit că e încântat să ajungă la noi, ind de mic fascinat de Hagi și de naționala României, ba, mai mult, a văzut concertul lui Michael Jackson din ’92 de repetate ori și își dorește să concerteze într-o țară în care a fost posibilă o seară caaceea.

Muzica ta sună în multe feluri.

Cum o explici tu cuiva care

încă n-a auzit preamulte?

E probabil unul dintre cele mai dificile lucruri pe care ar putea cineva să mă roage să le fac.

Sigur că putem spune că e rock, goth-rock, cu un pic de pop și

așa mai departe. Dar, în esență, sunt simplu eu, scriind piese cu dorința de a le cânta oamenilor. Mixul din toate esteticile și genurile vine, desigur, din faptul că și eu, și băieții cu care lucrez venim la pachet cu un bagaj diferit de influențe muzicale care

Natura pare să fie o inspirație mare în muzica ta și chiar și în artworkulalbumului.

Da, ce vezi acolo e de fapt chiar imaginea munților lângă care locuiam în timpul în care lucram la album. Aproape doi ani a durat să fie gata acest desen. [...]

Ce plănuiești pentru cele trei concerte pe care urmează să le susții în România?

Să ne distrăm! Vom cânta multe dintre piesele de pe album, alături de niște piese mai vechi și de câteva surprize speciale. Vom da tot ce avem noi mai bun și vom vedea ce iese. Pentru că, fiind prima oară, nu știm la ce să ne așteptăm din partea publicului român. [...]

Citiţi interviul complet cu DANĺEL HJÁLMTÝSSON

pe www.zilesinopti.ro

„Compun piese din dorința de a le cânta oamenilor”

INTERVIU DE EUSEBIU TUDOROIU

foto © Tryggvi Már

Mai mult decât Purple Rain

Puțini artiști au reușit să pătrundă cultura pop în felul în care a făcut-o Prince, proli c cantautor și veritabil one man show ce a schimbat felul în care consumăm muzica pop. Desigur, pentru mulți, este posibil ca Prince să e doar un vârf de lance al cantautorilor de tip one hit wonder, mai ales dacă luăm în considerare frecvența cu care hit-ul Purple Rain încă este difuzat la radiourile orientate către estetica anilor ’80.

Prince ne demonstrează, așadar, integritatea artistică pe care am dori să o vedem mai des în spațiul mainstream: control asupra propriilor creații și viziuni artistice ce cuplează stiluri și estetici a ate, aparent, la poli opuși. De altfel, acesta a compus și din umbră, ind responsabil pentru hit-urile Nothing Compares 2 U (intepretat de Sinnead O’Connor), Manic Monday (înregistrat de e Bangles) sau I Feel For You, piesă prezentă pe cel de-al doilea album al artistului, dar făcută faimoasă de intepretarea lui

făcută faimoasă de intepretarea lui Chaka Khan.

muzicii proprii pe Internet:

spunea

întipărit atât de mult în mentalul parodiat inclusiv în serialul animat

Totuși, într-un peisaj pop autohton al vedetelor cvasi-fabricate, Prince (sau e Artist Known As Prince, așa cum îl numesc fanii din 1993 încoace, când acesta și-a înlocuit numele de scenă cu un simbol imposibil de pronunțat) reprezintă tipul autorului complet, pe care poate că am tentați să-l credem pe cale de dispariție. Multi-instrumentist și performer, Prince s-a lăsat purtat de in uențele jazz-ului, R&B-ului, funk-ului și soul-ului în creația a peste 40 de albume de studio și a fost printre puținii artiști care s-au opus vehement distribuirii muzicii proprii pe Internet: ,,Internetul nu mai înseamnă nimic pentru cei care vor să e plătiți”, Prince, în 2010. De altfel, la începutul mileniului, printre muzicienii care se luptau cu pirateria online se număra și bateristul formației Metallica, Lars Ulrich, al cărui con ict cu platforma Napster a rămas întipărit atât de mult în mentalul colectiv american, încât a fost parodiat inclusiv în serialul animat South Park.

www.zilesinopti.ro

Pe 7 iunie, Prince ar împlinit

înseamnă doar nici

înseamnă doar I Want To Break Free artiști in uențe astăzi în lm, fashion și

Pe 7 iunie, Prince ar împlinit 65 de ani, iar așa cum este cazul multor creatori ai secolului trecut, trecerea sa în ne ință l-a transformat imediat într-o legendă a muzicii și culturii pop. Totuși, n-ar rău să nu uităm faptul că Prince nu Purple Rain (așa cum nici Freddie Mercury nu I Want To Break ), ci reprezintă, fără doar și poate, unul dintre excepționalii artiști ale căror in uențe se simt și astăzi în lm, fashion și bineînțeles, muzică.

JAY-JAY JOHANSON

Concertul din cadrul TIFF, de pe 10 iunie, al cunoscutului cantautor Jay-Jay Johanson se anunţă a un eveniment realmente must-see&listen întrucât, cu doar 24 de ore înainte, va lansat Fetish, noul său album, al 14-lea din carieră, care înglobează trimiteri ra nate şi, tototdată, deferente la icon-uri din Pop culture, de a cărui artă se simte atras, indiferent că e vorba de muzica lui Chet Baker sau de experimentele cinematogra ce ale lui Andy Warhol. Pentru JAY-JAY

JOHANSON, legătura dintre muzică şi imagine ţine de esenţa propriei personalităţi, videoclipurile sale pictural-cinematice ind tot atâtea dovezi în acest sens, deci prezenţa lui în cadrul festivalului de lm de la Cluj este perceptibilă drept absolut naturală. Despre extensia instrumentarului său de expresiedincolo de note sau versuri - în spaţiul artelor vizuale, pe direcţia temelor care se regăsesc acum pe Fetish, am dialogat câteva minute la Timişoara cu muzicianul suedezo-britanic, în contextul concertului pe care acesta l-a susţinut în weekendul de deschidere a anului cultural.

Când ai împlinit vârsta de 40 de ani, ai înregistrat un album numit Self-Portrait, iar la 50 ţi-ai făcut autoportretul, schiţându-l pe hârtie. După muzică şi grafică, încearcă s-o faci acum prin cuvinte. Cum ar arăta portretul lui Jay-Jay Johanson?

Interesant mod de a pune problema. Nu ştiu cum se văd pe ei înşişi alţi oameni creativi, e ei muzicieni, compozitori sau pictori, dar eu consider că tot ceea ce fac este mai mult sau mai puţin un autoportret. Mi-am dat seama foarte devreme în drumul meu artistic că vreau să u diferit, unic, că nu pot cel mai bun decât dacă rămân eu însumi, pentru că nimeni altcineva nu poate asta. Am căutat mereu în profunzimea su etului meu, am încercat în permanenţă să mă exprim cât de bine şi de intim am putut şi să îmi expun trăirile şi simţămintele. Văd mulţi artişti care pun o distanţă între ei şi public, dar eu prefer să u cât mai aproape de audienţă, de spectatori, aproape aş vrea, dacă aş putea, să îi invit pe toţi în casa mea, în sufragerie, în studio, în culise. Cred că de aceea am hotărât să comunic nu doar prin muzică şi literatură, ci şi prin desene sau picturi, pentru că şi acestea reprezintă o parte importantă din mine, iar publicul trebuie să le vadă pentru a mă înţelege pe deplin. Mi se pare foarte interesant că trăim acum într-o lume în care fanii, ascultătorii, au contact direct cu

„Nu pot fi cel mai bun decât dacă rămân eu însumi”

artistul pe platformele de social media, prin Instagram etc. - ei ne pot trimite mesaje directe şi să ştii că le şi răspundem, de multe ori, pentru că suntem şi noi oameni -, dar acum 20 de ani era imposibil să îţi imaginezi o asemenea interacţiune... aşa ceva nu era posibil în vremea când noi eram copii. Cum ar fost să-i poţi scrie un mesaj direct lui Brian Ferry, de exemplu? Atunci nici nu se putea concepe aşa ceva... cel mult trimiteai o scrisoare la fan club-ul său ori la casa de discuri, dar nu-ţi închipuiai că el ar putea chiar să ajungă să citească scrisoarea ta. Acum le scrii direct artiştilor şi poţi primi răspuns la fel de repede precum trimiţi. E o nebunie, dar îmi place, indcă mi se pare că asta contribuie la adâncirea relaţiei dintre artist şi public, aduce un nivel de intimitate care mă atrage, întrucât eu consider că doar aşa îmi conserv unicitatea, mai cu seamă ştiind că, în lumea noastră, sunt atat de mulţi cântăreţi, producători, compozitori sau textieri mai buni decât mine, astfel că eu trebuie să rămân aşa cum sunt eu, ca persoană, intim, personal... doar în felul ăsta pot eu însumi. Iar asta este esenţa autoportretului meu. [...]

Eşti şi autorul copertelor EP-urilor tale Fever şi Old Dog. Plus că ai desenat “cuvintele încrucişate” de pe Moonshine, din 2015. Cum a evoluat relaţia ta cu arta grafică?

Relaţia mea cu artele vizuale a început datorită tatălui meu, care era tipograf. În copilărie, în anii ’70, am petrecut foarte mult timp cu el, acolo unde lucra, şi îl urmăream cum pagina ziare sau cărţi. Pe vremea aceea, în tipogra e se lucra cu litere de plumb, care se aranjau în rame, “în oglindă”, iar apoi ramele respective se puneau în maşina de tipar Heidelberg şi apoi se imprimau pe hârtie. Deveneau astfel paginile care se puteau citi, dar ele începeau în proces ca negative ale acestora. În plus, tatăl meu era mare fan al muzicii Jazz, asculta foarte mult Jazz. De exemplu, pe John Lewis, pianistul de la Modern Jazz Quartet, îl iubea pentru că simţea că are o conexiune cu tipogra a. John Lewis cânta foarte puţine note, el concentrându-se îndeobşte pe spaţiul dintre notele muzicale, exact ce făcea şi tatăl meu în tipogra e... se concentra pe spaţiul dintre litere, respecta spaţiul dintre cuvinte. Cred că asta m-a făcut să iubesc tot ce e tipărit - cărţi, postere... tot ce iese dintr-o tipogra e - şi, în copilărie, mi-am dorit să mă fac architect, tocmai datorită faptului că eram atras de designul publicaţiilor. De altfel, am şi studiat arhitectura timp de patru ani, înainte să ajung la Şcoala de Arte, dar chiar şi în timpul acesteia, am lucrat verile ca graphic designer pentru reviste precum i-D Magazine, în Londra, şi Vanity Fair si Interview Magazine [revista fondată de Andy Warhol, în 1969, supranumită “ e Crystal Ball of Pop” - n.r.], în New York. [...]

Citiţi interviul complet cu JAY-JAY JOHANSON pe www.zilesinopti.ro

www.zilesinopti.ro

TOMMY CASTRO

Entertainerul anului în Blues, în concert la Brașov

Prestigioasele Blues Music Awards (BMA) au fost decernate la începutul lunii mai la Memphis, iar chitaristul american Tommy Castro a fost declarat, pentru al doilea an consecutiv, B.B. King Entertainer of the Year. Anul trecut, faimosul bluesman fusese premiat, de asemenea, pentru albumul anului (A Bluesman Came to Town) şi cea mai bună trupă, Tommy Castro & e Painkillers, însă nu trebuie uitat că el mai câştigase titlul BMA de Entertainerul anului şi în 2008, şi 2010, alături de numeroase alte dovezi constante de recunoaştere a versatilităţii, originalităţii şi talentului său performativ.

Vestea bună pentru melomanii români este că, pe 10 august, reputatul bluesman va concerta la Braşov, în cadrul festivalului anual de Jazz & Blues, ajuns la ediţia #11, un eveniment cu totul special, ţinând cont că Tommy Castro și formaţia sa, e Painkillers, se a ă în turneu european de celebrare a 30 de ani de activitate. De la debutul său discogra c în 1994, Tommy Castro a lansat 19 albume – ultimele șapte pentru Alligator – ecare dintre acestea reprezentând un capitol unic din istoria sa personală, construite ind ca un amestec dinamic de Blues al anilor ‘60, cu accente Soul și Funk cu tentă latină, toate potențate de vocea și chitara uluitoare ale lui Castro.

În cei 30 ani, Tommy Castro & The Painkillers au susținut peste 6000 de concerte, dintre care trei sezoane ca trupă rezidentă pentru producția TV „Comedy Showcase”, două turnee cu B.B. King și Buddy Guy, 40 de croaziere muzicale și au concertat la unele dintre cele mai mari festivaluri de muzică la nivel mondial. De-a lungul timpului au colaborat cu artiști precum John Lee Hooker, Carlos Santana, Bob Weir, Gregg Allman, Willie

Nelson, Je Beck, Joe Bonamassa, Elvin Bishop, Charlie Musselwhite, Taj Mahal sau Los Lobos. Joe Bonamassa a rma că... „Tommy a fost întotdeauna pe primul loc în rândul chitariștilor de Blues. El livrează întotdeauna un show grozav.”

Premiatul album al lui Castro, o odisee adusă rădăcinilor sale muzicale, intitulat Tommy Castro Presents A Bluesman Came To Town, spune o poveste atemporală, cea a unui tânăr care lucrează la ferma familiei sale și care este ”infectat” cu virusul Bluesului. Pleacă la drum cu chitara lui în căutare de faimă și avere, doar pentru a descoperi că ceea ce a lăsat în urmă este comoara pe care a căutat-o în tot acest timp. Această poveste o vom putea auzi în vară... live, întrucât concertul lui Tommy Castro din cadrul Braşov Jazz & Blues Festival, de pe 10 august, este realmente un eveniment ce nu trebuie ratat de niciun fan al Blues-ului.

foto

© Victoria Smith

TOM

HARReLL

„Oak Tree”

Nu cred că exagerez dacă spun despre trompetistul Tom Harrell că este un geniu unic în lumea muzicii. Album după album, chiar an după an, continuă să ne fascineze în diversele lui formule de grup, cu muzică nouă și surprinzătoare. La 76 de ani încă dezvăluie sunete proaspete, explorând în profunzime tradiția jazz-ului, cu referințe la suflătorii și liderii

de grup care l-au precedat, țintind în permanență către noutate. Aștept fiecare album al lui ca pe o sărbătoare, așa că apariția lui „Oak Tree” în 2022 mi-a oferit exact ce așteptam: compoziții proprii, atractive, provocatoare, adevărate lecții de compoziție și construcție a solo-urilor, în compania mai vechilor colaboratori Ugonna Okegwo la contrabas, Adam Cruz la baterie și, mai nou, Luis Perdomo la pian. Cu un ton cald, Harrell alternează pasajele melodice cu fraze lungi, repetând uneori formulele configurate diferit la fiecare expunere. Materialul este ca de obicei variat, oferă răspunsuri inventive din partea tuturor muzicienilor și este dominat de o incredibilă frumusețe melodică.

provocatoare, adevărate lecții de compoziție și construcție

OMUL CU DISCURILE TEXT DE BERTI BARBERA

PAGINA 24

foto © Andrea Palmucci

Artă

ȘTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI/OPINII ART EXPO/ PERFROMING ARTS/ARTIȘTI URBANI/ BENZI DESENATE

WWW.ZILESINOPTI.RO/ARTA-CULTURA

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu schimbă pre xul cu ediția 30

În perioada 23 iunie – 2 iulie, Sibiul se transformă în cel mai mare centru performativ din România. Festivalul așază Sibiul și România pe hartă alături de cele mai mari festivaluride artele spectacolului din lume, Edinburgh și Avignon. Timp de10 zile, orice spațiu în care se poate juca, dansa, cânta, expune ori dezbate e populat de peste 800 de evenimente, artiști și spectatori din peste 80 de țări, toți uniți de limbajul comun al pasiunii pentru artă. MIRACOL e tema ediției 2023.

Nu cred că s-ar putea numi FITS fără trei lucruri pe care le regăsim și anul ăsta:

Deschiderea și închiderea celor 10 zile prin grandiosul foc de artificii, înlocuit de anul trecut de show-ul de drone. Deși tradiția s-a upgradat, bucuria momentului a rămas la fel. Aproape 100.000 de oameni au fost anul trecut la deschidere pentru a vedea primul show de drone din istoria FITS. Schimbarea a venit din dorința președintelui FITS, Constantin Chiriac, de a reduce riscurile pe care artificiile le reprezentau atât pentru oameni, cât și pentru animăluțele care aveau de suferit din această cauză.

De ani buni, FITS se încheie cu Faust, regizat de Silviu

Purcărete. Decizie luată de Chiriac în semn de omagiu pentru unul dintre cei mai mari regizori români. La ediția 30, pe lângă închiderea clasică, Povestea Prințesei Deochiate, experimentul de teatru kabbuki al lui Purcărete, va deschide prima zi de festival.

Nu e FITS fără să mergi pe stradă și să vezi spectacole grandioase și parade colorate, care încântă pe oricine, indiferent de vârstă. Cel mai mare procent de evenimente din programul integral FITS e

reprezentat de cele outdoor, complet gratuite pentru public. În felul ăsta, festivalul reușește să ajungă la întreaga comunitate.

În selecția FITS 30 se regăsesc performance-uri de dans contemporan, flamenco, balet, concerte de cor gospel, concerte pop-rock, jazz, simfonic, spectacole teatrale de renume din repertoriul românesc, reprezentații ale unora dintre mai bune companii de acrobație și circ contemporan din lume, manifestări reprezentative pentru cultura asiatică, co-producții internaționale, spectacole experiment, spectacole lectură, cât și lansări de carte, conferințe, masterclass-uri și expoziții de artă.

foto

© Dragoș Dumitru

DORINA LAZĂR

Personalitate iconică a teatrului românesc, doamna Dorina Lazăr fascinează în Nelinişte, montarea lui Bobi Pricop a piesei lui Ivan Vîrîpaev, ce a avut recent premiera la Teatrul Odeon din Bucureşti. La 82 de ani, cu o carieră de peste şase decenii, presărată de realizări artistice memorabile, marea noastră actriţă dovedeşte o vitalitate extraordinară, dominând scena în rolul unei scriitoare care, ajunsă într-un moment de cotitură al existenţei sale, îşi împărtăşeşte viziunea asupra menirii artei şi a creaţiei artistice în cadrul unui interviu. Drept urmare, interviul nostru din afara scenei cu o reală creatoare de personaje şi poveşti în teatru şi film, DORINA LAZĂR, ce interpretează acum o fictivă creatoare de poveşti, dar în literatură, introdusă publicului prin intermediul unui interviu imaginat dramaturgic, a avut un aer niţel... suprarealist. Am plecat astfel în dialog de la realitatea “mitică” despre care vorbeşte Ula, scriitoarea din Nelinişte, în căutarea realităţii văzute “cu ochii, cu epiderma, cu sufletul” Dorinei Lazăr şi nu doar cea prezentă, întrucât aceasta încorporează într-un mod deopotrivă emoţionant şi ludic (cum altfel?) amintiri despre debutul la Teatrul Regional Bucureşti şi sfaturile regretatei Sanda Manu, despre rolurile oferite de Alexandru Dabija şi copilăria cu tatăl brigadier silvic, despre ura pentru matematică şi reintegrarea pe postul de manager la Odeon, despre fidelitatea şi respectul, în general, faţă de teatru, ca artă, profesie, instituţie şi public.

www.zilesinopti.ro

Neliniştea unei mari doamne a teatrului românesc,

Arta Conversatiei, 1983, regia Eugen Todoran Năpasta, regia Alexa Visarion

Titanic Vals, regia Alexandru Dabija

foto © Ana Maria Moldovan

Doamnă, cu toate că sunteţi încă foarte activă, revenirea dumneavoastră pe scenă într-un rol de prim-plan este realmente un eveniment special. A trecut ceva vreme... Să vă povestesc o mică întâmplare. Acum 25 de ani, când am hotărât să dau concurs pentru postul de director artistic la Odeon, era la Teatrul Nottara un director administrativ extraordinar, domnul Maxim Crișan, care fusese întâi la Bulandra și, când a fost treaba cu Revizorul [interzicerea spectacolului lui Lucian Pintilie după numai trei reprezentații, în septembrie 1972 – n.r.], l-au dat afară și a ajuns la Nottara. Era orb, dar știa tot... ştia și cum ești îmbrăcat. Era fantastic, el conducea teatrul. Atunci m-am dus la el și l-am întrebat: ‘Domnul Maxim, ce fac? Uite, se ivește oportunitatea asta. Mă bag, dau concurs sau nu?’. Iar el a zis: ‘Dorina, dai concurs, îl iei, după care îți alegi cinci titluri și, timp de cinci stagiuni, pe parcurs, joci acele titluri’. Ei bine, am venit, m-am înscris, am dat concurs, am luat concursul şi... zece ani am funcționat apoi ca director artistic și actor doar pe leafa de actor. Nu a fost niciun titlu nou care să se pună pentru mine! Când s-au pus Gaițele [în 2002], eram cea mai bătrână actriță de comedie din teatru, aşa că sigur că Alexandru Dabija m-a luat… ăla, da, a fost un rol principal. Și a mai fost un rol principal, ultimul pe care m-am angajat să îl fac - Chiriachița, din Titanic Vals, când Dabija m-a întrebat: ‘Măi, joci rolul ăsta? Că eu trebuie să fac restul distribuției în funcție de Chiriachița, că ăsta este pilonul.’. Or trebuie să fii prost să nu joci Chiriachița! Astea au fost cele două roluri. În rest, am jucat mult, dar am ridicat „la

plasă”, pentru că regizorii au vrut să mă aibă în distribuție, că au știut că e disciplină dacă eu sunt acolo... că n-au nici o problemă.

Asta nu e chiar nefiresc, din moment ce sunteţi şi manager al Teatrului Odeon. Revenind însă la Nelinişte, ce v-a făcut să vă asumaţi provocarea? Rolul Ulei, scriitoarea aspirantă la Nobel care îşi surprinde anturajul cu destăinuirile disconfortabile făcute în timpul unui interviu, pare a fi unul extrem de solicitant.

Când am primit propunerea legată de Bobi Pricop, am fost la început de acord, pentru că noi am mai lucrat cu el, iar el are o evoluție foarte bună, ţine ștacheta sus a calității, atât a textului, cât și a spectacolului... doar că el mi-a zis: ‘Doamnă, am acest text, însă am nevoie să jucaţi dumneavoastră!’. Și atunci am spus ‘Nu!’. Din mai multe motive, dar unul e acela că nu știu ce mi se poate întâmpla. I-am spus lui Bobi: ‘Am 83 de ani, nu? Pot să mai trăiesc până la 90, ca Victor Rebengiuc, dar nu știi, poți să te scoli gata mort dimineața şi atunci de ce ai investi niște bani într-un spectacol în care, după aia, o să fie greu să înlocuiești personajul? Sau, dacă te gândești la mine, te gândești şi la dublură. Dacă mi se întâmplă ceva, pe cine aduci? Dar să nu îmi spui pe cine ai găsit, că după aia îmi stă în creier.’. Toate astea se întâmplau pe vremea când eu nu citisem textul. Pe urmă, am citit versiunea engleză şi mi-a plăcut, iar când am citit versiunea românească, mi-a plăcut și mai mult. Când am început să repetăm, au început însă fricile mari... şi fricile s-au amplificat. Acum, sunt de diverse categorii fricile astea. În primul rând, frica de complexitatea textului. Frica de volumul de text pe care îl are acest personaj. Frica de inapetența spectatorului... știți că acolo e o replică: “Fetița face un pas înapoi și cade în sus de la fereastră.” Ei bine, pentru textul ăsta, spectatorul trebuie să facă un pas foarte mare ca să cadă în sus... de la Vacanța Mare, serialul care ne-a nenorocit. Pe de altă parte, challenge-ul este atât de puternic, încât Scorpionul din mine nu se lasă. [...]

Citiţi interviul complet cu DORINA LAZĂR pe www.zilesinopti.ro

Gaițele, regia Alexandru Dabija

„Black (and White) Music”

O călătorie printre ritmurile care au schimbat lumea

Până pe data de 30 iunie, faimoasa

Café de la Danse din Paris găzduiește expoziția Black (and White) Music, dedicată, prin intermediul unor serii de imagini în alb și negru, realizate de jurnalistul și fotograful Frédéric Ragot, inovațiilor aduse de artiștii afro-americani universului muzical și moștenirii lor.

Urmărind revoluțiile genurilor precum jazz, soul, gospel, blues, hip-hop, rock, rap și RnB, cu ajutorul scenelor capturate pe loc, la diferite evenimente de-a lungul timpului, fotograful propune vizitatorilor o călătorie prin cele mai iconice momente din istoria muzicală, marcate de artiști legendari, care au transformat ecare categorie pentru a crea noi sunete, ritmuri și stiluri.

Astfel, câteva dintre personalitățile pe care invitații le pot urmări în fotografii sunt Ray Charles, cunoscut pentru abilitatea de a îmbina mai multe genuri muzicale, pentru pianul său legendar și pentru schimbările care au dus la dezvoltarea genului soul în anii care l-au urmat, Louis Armstrong, faimos pentru tehnica scat singing (o improvizație vocală în care se utilizează silabe sau sunete nearticulate pentru a crea linii melodice), pentru spontaneitatea care însoțea

concertele sale, alături de renumita trompetă Henri Selmer și pentru revoluția stilului swing (interpretarea muzicii într-un mod ritmic și fluent, care încurajează dansul și participarea publicului), Aretha Franklin, „The Queen of Soul”, considerată atât o maestră a tehnicii vocale datorită modului în care combina elementele tradiționale cu cele contemporane, cât și un simbol al Mișcării Drepturilor Civile și al egalității și justiției sociale, Duke Ellington, rămas în istorie ca un geniu în aranjamentul și orchestrarea pieselor și ca fondator al conceptului de improvizație colectivă (muzicienii din orchestra sa aveau un spațiu de expresie individuală în timpul interpretării), Miles Davis, cu al său modal jazz (renunțarea la structurile tradiționale de acorduri), care și-a făcut apariția în anul 1959, în albumul Kind of Blue, Ella Fitzgerald, celebră pentru redefinirea și revitalizarea melodiilor standard de jazz, Jimi Hendrix, care a revoluționat tehnica chitarei electrice și 2Pac, de care ne amintim pentru puternicele mesaje ce abordau probleme sociale, politice și rasiale, vorbind despre brutalitatea poliției, sărăcie, inegalitate și nedreptate.

Alături de fotografiile și poveștile legendare, vizitatorii se pot bucura și de atmosfera Café de la Danse, specifică spiritului artistic al scenei pariziene, expoziția completând întregul spațiu și ilustrând cum cei mai mari artiști din istorie și-au regăsit libertatea și au inspirat o întreagă lume prin muzica lor.

„The Fiddler on the Roof”, a doua parte a turneului SoNoRo Conac

Turneul SoNoRo Conac continuă în perioada 22-27 iunie, cu cinci concerte în locuri alese cu scopul de a atrage atenția asupra patrimoniului architectonic al României, prin intermediul muzicii de cameră. Turneul a început în martie, prin concerte la Templul Coral din București, la Teatrul Național din Caracal și la Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” din Ploiești și își va continua călătoria cu muzicieni de renume internațional, precum violoniștii Alexandra Tîrșu și Kirill Troussov și violistul Răzvan Popovici. Ediția curentă, a XI-a, se intitulează „The Fiddler on the Roof”, titlu care face referire atât la repertoriul ales, cât și la instrumentele de coarde prezente în turneu, dintre care chiar două viori Stradivarius care vor răsuna în concertele din luna iunie.

Din „Dicționar de instrumente muzicale”, de Valeriu Bărbuceanu, aflăm că „Pentru a construi o vioară se folosesc cca 70 de piese din lemn de brad, paltin și arțar [...]” și că „[...] în general se construiesc patru categorii de viori: de serie (modele de fabrică); pentru avansați (viori de serie, însă realizate dintr-un lemn mai bun, cu fibră deasă); pentru maeștri (de fabrică, realizate de diferiți lutieri specializați; unii fac fața, alții

spatele, alții gâtul); pentru maeștri (realizate de un singur lutier, care își pune semnătura în interiorul instrumentului și data când a fost realizat)”. Antonio Stradivari (în latină, Stradivarius –1644?-1737) a fost un lutier italian care a dus meșteșugul fabricării viorii la nivel de perfecțiune. Se estimează că a construit în jur de 1100 de instrumente, iar în prezent mai există 550 de viori, niciuna identică.

Violonista Alexandra Tîrșu a studiat la Universitatea de Muzică și Artă Dramatică din Viena cu Anton Sorokow, apoi, din 2017, la Universitatea de Muzică și Arte din Viena, cu profesorul Pavel Vernikov. A obținut premiul al treilea și premiul publicului la prestigioasa competiție ARD, din 2021. Tânăra muziciană din Moldova este considerată vârful de lance al generației sale.

Îndrumat de Sir Yehudi

Menuhin încă de la o vârstă fragedă, Kirill Troussov este acum recunoscut ca unul dintre cei mai importanți violoniști din prezent. Presa internațională îi descrie interpretarea ca ind de „o eleganță impresionantă, o tehnică ireproșabilă, o sensibilitate muzicală excepțională și sonorități de o frumusețe pură”.

Răzvan Popovici a studiat la Salzburg, Paris şi Freiburg și a cântat ca solist în sala Filarmonicii din Köln, Festspielhaus BadenBaden, Ateneul Român, Prinzregententheater din München şi Théâtre des ChampsElysées din Paris. Concertează regulat în întreaga lume cu Ansamblul Raro. Din toamnă, Răzvan Popovici va deveni profesor de violă la Conservatorul Regal din Anvers.

foto © Șerban

Mestecăneanu

Cele cinci concerte din această parte a turneului SoNoRo Conac sunt programate astfel: joi, 22 iunie – reședința pictorului Gheorghe Fikl din Socolari, județul Caraș-Severin; vineri, 23 iunie – Palatul de Justiţie Arad; sâmbătă, 24 iunie –Biserica și Claustrul Mănăstirii Franciscanilor din Gherla, județul Cluj; luni, 26 iunie – Castelul Teleki din Posmuș, județul Bistrița-Năsăud; marți 27 iunie – Colonia Pictorilor din Baia Mare, județul Maramureș.

Biserica și Claustrul Mănăstirii Franciscanilor din Gherla are o importanță culturală și istorică deosebită, fiind un exemplu tipic pentru arhitectura barocă a secolului XVIII din Transilvania. Noi lucrări de reabilitare au avut loc în perioada 20182022, iar acest proiect este considerat cel mai complex din ultimii ani, pe plan național.

Reședința pictorului Gheorghe Fikl este un spațiu de creație în care a amenajat un atelier de pictură și câteva galerii de artă. Pictorul își creează aici operele, iar vernisajele sunt urmate de concerte, din dorința acestuia de a îmbina arta vizuală cu muzica. Clădirile vechi, din piatră, se situează între dealuri, în mijlocul naturii, lângă Cheile Nerei.

Castelul Teleki din Posmuş, care se află pe lista monumentelor istorice, a fost redeschis publicului în anul 2022, după un amplu proces de reabilitare şi restaurare. Satul Posmuş din comitatul medieval Cluj, raionul Teaca, aflat lângă comuna Şieu (de care aparţine în prezent), este menţionat în sursele scrise pentru prima oară în anul 1228. Satul a devenit proprietatea familiei Teleki începând din secolul al XVII-lea.

Ridicată în anul 1892, clădirea în care Tribunalul Arad îşi desfăşoară activitatea se încadrează în tradiţia edificiilor publice locale, inspirate din stilul neoclasic cu influenţe baroce. Din octombrie 1996 până în anul 2002 s-au desfăşurat ample lucrări de reparaţii capitale şi refuncţionalizare a imobilului.

w ww.zilesinopti.ro

Colonia Pictorilor este expresia vie a școlii băimărene de pictură, înființată acum mai bine de 120 de ani, în 1896, de artistul Simon Hollósy. Pornind de la o școală de pictură pentru perioada de vară, în anul 1898, prin Hotărârea Primăriei orașului Baia Mare, din 26 martie, demersul primește un caracter permanent.

NOA WERTHEIM, Vertigo Dance Company

Vertigo Dance Company este una dintre cele mai importante companii de dans din lume, cu o istorie de peste 30 de ani. Ce face cu adevărat special grupul israelian condus de Noa Wertheim, director artistic şi co-fondatoare, e faptul că, în afara scenei, toți membrii conviețuiesc împreună. Dorm, gătesc, își cultivă propriile legume și fructe, creează și călătoresc împreună în lume cu show-urile lor, iar acest sentiment de „familie” e lucrul care le dă aura de magie în momentul în care îi vezi pe scenă. Vertigo revine la Sibiu ca headliner la FITS 30 şi MAKOM 30. Sărbătoarea dansului se joacă pe 30 iunie și 1 iulie, dar va fi disponibil și online. Spectacolul ritualic și extatic este rezultatul căutării lui Noa pentru modalitatea de revenire a locului care ne apropie de sine. „Makom are la bază conceptele de Imagine și Șablon. Imaginea reprezintă esența, emoția, sufletul, lumea noastră internă, în timp ce Șablonul reprezintă corpul, structura atotcuprinzătoare. Între cele două cadre conceptuale regăsim întinderea timpului”, spune NOA WERTHEIM, multipremiata coregrafă recunoscută în toată lumea pentru limbajul fizic și estetica originală a show-urilor Vertigo, repere ale unei creativităţi aparte, ce încorporează arta, mediul şi natura umană.

Ca director artistic, cum reușești să balansezi partea creativă cu cea pragmatică?

E o întrebare bună pentru că, în sine, munca mea ca director artistic implică inclusiv responsabilitatea gestionării echipei tehnice, lucru care te obosește foarte tare. De asemenea, să te asiguri că menții calitatea fiecărui aspect al spectacolului pe care l-ai creat e solicitant. Trebuie să găsești puterea de a te ocupa de toate lucrurile organizatorice și de fiecare dată când se joacă spectacolul tău, să îi regăsești spiritualitatea și să o menții vie pentru fiecare reprezentație. Evident, fiecare spectacol are mișcările, coregrafia, costumele sale. Lucruri care se schimbă constant. Însă, misiunea ta e să te întorci în urmă cu câțiva pași și să le readuci aminte dansatorilor tăi care e motivul pentru care ați început acea călătorie. [...]

„Caut oameni care să aibă un centru propriu de greutate bine de nit”

Toate astea pe lângă faptul că însăși munca de creație e deja o responsabilitate mare...

Bineînțeles. Dacă vorbim doar de creație, și acolo te poți lovi de blocaje. Pornești de la o idee, de la un motiv pentru care te îmbarci într-o călătorie și la un moment dat poți descoperi că ai mers pe un drum înfundat. Pur și simplu se întâmplă câteodată. Să pleci de la un instinct și să nu îți dai seama că de fapt nu-i înțelegi pe deplin esența. Și dacă ajungi acolo, trebuie să te întorci din drum, să faci pace cu faptul că lucrurile nu ies din prima, să îți amintești și să te îmbărbătezi cu ideea că lucrurile vor ieși bine, în final, oricât de diferit ar arăta lucrurile față de cum ți le-ai imaginat tu inițial. Și, până la urmă, dacă n-ar fi așa n-ar mai fi artă. Dacă aș ști de la început cum vor ieși toate, n-ar mai fi vorba de creativitate. Și chiar și natura umană s-a modificat odată cu timpul. Lucrurile s-au adaptat nevoilor timpului. Deci chiar și natura are nevoia ei de creativitate pentru a se adapta de la o situație și nevoie la alta. [...]

Când a apărut, în cazul tău, dorința de a explora corporalitatea și exprimarea prin fizic?

În copilărie am început să dansez pe la 8 ani și m-am oprit după doar patru ani, când credeam că sunt lucruri mai importante de care să mă ocup în viață. Școală și alegerea unei meserii pragmatice, din ce înțelegeam eu la vremea aia. Dar mama m-a oprit și mi-a zis: „Nu poți renunța, ești foarte bună la asta!”. Nu știu dacă într-adevăr o credea sau nu, dar bănuiesc că o scânteie a văzut totuși în mine. Cu toate astea, nu m-am reapucat de dans decât după ce am terminat, stagiul militar, obligatoriu la noi pentru femei și bărbați. Timp în care n-am dansat decât atunci când ieșeam în oraș și auzeam niște muzică. Iar asta se întâmpla rar, pentru că veneam dintr-un background religios, așezat, liniștit. Iar când am terminat mi-am dat seama că vreau să revin la dans, cu ideea că, poate, într-o zi, voi preda. Pentru primii doi ani a fost extrem de dificil, fiindcă toate abilitățile mele fizice pentru dans se duseseră, însă apoi, lucrurile s-au redeschis pentru mine. Inclusiv prin faptul că l-am cunoscut pe soțul meu, cu care am făcut un duet pe care l-am denumit Vertigo. A mers atât de bine încât am făcut încă unul și încă unul, până am crescut împreună pe acest drum.

Ce cauți la un tânăr care-și dorește să lucreze alături de tine, în cadrul Vertigo? Deschiderea de a evolua. Pentru că, inclusiv locul în care noi trăim și locuim, se află în mijlocul naturii, cu peisaje superbe, multă liniște, iar asta, dacă ești deschis, îți modifică modul de a fi, măcar pe parcursul lucrului. Exteriorul ne influențează pe noi toți. Dacă stai într-o încăpere închisă cu neoane albe, te vei simți într-un fel. Dacă ești într-un spațiu deschis, înconjurat de munți, vei fi altfel influențat. La asta adăugăm și faptul că noi alegem un regim alimentar vegetarian. Apoi, caut oameni care să poată înțelege limbajul special al corpului cu care lucrează Vertigo. Conectivitatea dintre minte și trup. Modul în care una se influențează pe cealaltă. Și, în cele din urmă, să aibă un centru propriu de greutate bine definit. Mulți dansatori au o experiență vastă, însă dacă nu au un centru de greutate bine definit al existenței, al personalității lor, munca lor fizică rămâne incompletă. [...]

Citiţi interviul complet cu NOA WERTHEIM pe www.zilesinopti.ro

foto © ESebastian Marcovici

foto © Dragoș Dumitru

Olimpiada de benzi desenate

Jocurile Olimpice în antichitate” a fost tema celei de-a IV-a ediții a Olimpiadei de Benzi Desenate, concurs unic la nivel național și mondial, organizat sub patronajul Comisiei

Naționale a României pentru UNESCO, ce reprezintă o modalitate de promovare a tinerelor talente din mediul de învățământ primar, gimnazial și liceal. Desfășurată sub egida Comitetului Olimpic și Sportiv Român și a Academiei Olimpice Române, Olimpiada de Benzi Desenate 2023 a avut un succes deosebit în rândurile elevilor de liceu din toate colțurile țării, aceștia trimițând în concurs un număr mare de lucrări, un record la categoria lor de vârstă.

„Mă bucur să îi susțin pe cei care au realizat aceste desene și care transmit mai departe spiritul olimpic. De asemenea, sunt alături și de cei care iubesc sportul, deoarece, indiferent prin ce modalități, încercăm să atragem câți mai mulți copii să facă mișcare. Prin aceste mesaje, benzi desenate sau momente din cadrul diferitelor activități pe care le desfășoară și Academia Olimpică Română, încercăm să ținem cât mai viu spiritul olimpic. Indiferent că este mișcare, benzi desenate sau concursuri sportive, este foarte important pentru cei care iubesc sportul, să transmită un mesaj pentru toată lumea. Olimpiada de benzi desenate a fost altceva decât ceea ce am făcut noi până acum. A fost o idee minunată. Copiii au fost deschiși la acest mesaj și mă bucur că s-au înscris foarte mulți participanți. Mă bucur că, împreună cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român, susținem acest concurs și sper să facem multe lucruri frumoase împreună. Felicitări încă o dată participanților și succes mai departe!” - Simona Amânar Tabără, director Academia Olimpică Română.

Membrii juriului din acest an sunt Mihai Covaliu – președinte COSR, Ana Maria Brânză – consilier președinte COSR, Valentina Mălîia - manager Muzeul Sportului, Vali Ivan - autor BD, caricaturist, Mădălina Corina Diaconu - secretar general UZPR și, nu în ultimul rând, profesorul și autorul Mihai Ionuț Grăjdeanu, inițiatorul Olimpiadei BD. Câștigătorii vor fi anuntați în ziua de 12 iunie, urmând ca gala de premiere să fie organizată la o dată

ulterioară, la Casa Olimpică din București. Expoziția cu lucrările câștigătorilor va fi deschisă publicului la Muzeul Sportului din București, începând cu data de 3 iulie. De asemenea, o expoziție în aer liber va fi vernisată la Casa Filipescu Cesianu - Muzeul Vârstelor din București, în lunile iulieaugust 2023.

Notă: desenele de ilustrare a textului au fost alese aleator dintre lucrările elevilor de liceu înscrise în concurs.

Ana Maria Brânză și Mihai Ionuț Grăjdeanu

Joanna MacGregor

La finele acestei primăveri, festivalul-boutique Jazz in Church , unul dintre cele mai rafinate evenimente jazzistice organizate la noi, a programat în Biserica Luterană din Bucureşti concertul susţinut de pianista Joanna MacGregor şi saxofonistul Andy Sheppard, clădit în jurul albumului Deep River , rezultatul periplului Joannei în Delta Mississippi-ului, care, oarecum surprinzător, include prelucrări şi reinterpretări originale ale unor piese semnate de Tom Waits, Nick Cave sau Bob Dylan. Considerată un fenomen în spaţiul muzicii clasice, în special pentru interpretările compoziţiilor lui Bach, Joanna MacGregor, şefa catedrei de pian de la Royal Academy of Music , are însă în realitate o arie de acoperire uriaşă, de la Messiaen şi Ligeti la John Cage şi Arvo Pärt. Refuzând să se cantoneze în interiorul domului artei culte, pianista, compozitoarea şi dirijoarea londoneză a colaborat de-a lungul anilor cu artişti precum pionierul muzicii ambientale Brian Eno, virtuozul interpret la oud Dhafer Youssef, violoncelistul Adrian Brendel, poetesa Alice Oswald sau ansamblurile Jin Xing’s Contemporary Dance Theatre şi Wayne McGregor Dance Company. În timpul scurtei şederi în România, reputata artistă, care a primit titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic pentru servicii aduse muzicii, a acceptat cu graţie un dialog despre extrem de variatele faţete ale activităţii sale creative.

Joanna, eşti o pianistă celebră în lumea muzicii clasice, dar cânţi cu mare bucurie inclusiv Jazz, Gospel-uri sau Americana. Cum s-a conturat în cazul tău această abordare caleidoscopică a muzicii?

Cred că, pur şi simplu, are de-a face cu felul în care am crescut. Se întâmplă să copilăreşti ascultând diferite stiluri de muzică, iar în cazul

meu, asta a fost chiar ceva foarte comun... eu am crescut ascultând Beatles, Dave Brubeck, Oscar Peterson, dar şi Gospel-uri sau, bineînţeles, Bach, deci

“Ideea de a prelucra ce s-a făcut deja în muzică vine din baroc”

Foto © Pal Hansen

Jazz in Church

Foto © Dripal

foarte, foarte multe lucruri diferite. Inevitabil în condiţiile astea, în loc să te concentrezi pe o singură direcţie, eşti supus tentaţiei de a rămâne interesat de o mare varietate de elemente, care ajung până la urmă să îţi alcătuiască peisajul cultural personal. E faza în care toate îţi par, în egală măsură, importante. În adolescenţă însă, am realizat că sunt două tipuri de muzicieni pe care îi admir în mod special. Pe de-o parte, erau muzicienii de Jazz, pe care îi admiram pentru independenţa lor, pentru necesitatea de a face totul ei înşişi, inclusiv de a-şi avea casele lor de discuri, pentru a-şi realiza propriile înregistrări, în vremurile în care nu exista o infrastructură, iar pe de altă parte, îi admiram pe muzicienii de [muzică] barocă, fiindcă... ei făceau, cu-adevărat, absolut totul. Bach este un exemplu evident, dar gândeşte-te, de exemplu, că Handel era nu doar un compozitor minunat, ci şi un mare om de afaceri. Mi-a trecut atunci prin minte că dacă faci muzică barocă, poţi face şi orice altceva, adică ai putea fi şi dascăl - asta în primul rând -, dar şi compozitor, dirijor sau improvizator, deci un foarte bun performer. Mi-am spus atunci mie însămi că aş vrea să ajung precum aceşti muzicieni... asta e explicaţia.

Faptul că ai fost deschisă de mică spre feluritele forme de expresie muzicală nu explică însă, totuşi, aspiraţia şi

apoi perseverenţa de a face din muzică o profesie... Asta se datorează faptului că, în anii de tinereţe, compuneam foarte mult şi îmi doream să devin compozitoare mult mai mult decât o interpretă de muzică, deci nu mi-a trecut atunci prin minte că voi sfârşi prin a fi recunoscută ca performer şi, cu atât mai puţin, ca pianistă de muzică clasică, pentru că eram conştientă de dificultatea unui asemenea drum, de concentrarea pe care o presupune şi de timpul care trebuie alocat pregătirii, mai ales că eu m-am apucat relativ târziu de asta. Îmi închipuiam deci că voi crea muzică sau, eventual, că voi fi capabilă, poate, să ofer oportunităţi altor muzicieni, ca promotor sau organizator de festivaluri. Spun asta pentru că am condus ca profesionist primul meu festival în Londra pe când aveam vreo 20 de ani, deci învăţasem să fac treaba asta încă de tânără. [...]

La 17 ani, deja, studiai însă pianul cu Christopher Elton. Cum sau când ai dobândit credinţa că ai putea fi o compozitoare... bună? N-am dobândit vreodată credinţa că aş putea fi o bună compozitoare şi tocmai ăsta e motivul pentru care, cumva, n-am devenit. Nu aveam suficientă încredere în propria mea capacitate de a compune, dar am fost foarte norocoasă, întrucât la Universitatea Cambridge, unde m-am dus decisă să studiez muzica în parametri academici, am avut un profesor de compoziţie minunat, pe Hugh Wood [apreciat compozitor britanic, mai ales pentru lucrările de muzică de cameră - n.r.]. Eu eram un muzician instinctiv, foarte intuitiv, care putea interpreta diverse lucruri într-o mulţime de stiluri, plus că citeam şi cunoşteam foarte multe, însă... mi-am dorit să am parte de o educaţie ceva mai disciplinată. Simţeam nevoia să infuzez o doză de rigoare în ceea ce făceam. [...]

foto © Frances Marshall

Jazz in Church Foto © Dripal

Foto © Pal Hansen

Citiţi interviul complet cu JOANNA MACGREGOR pe www.zilesinopti.ro

Premiile UNITER

Nominalizările pentru

cel mai bun spectacol de teatru

Pentru ediţia a XXXI-a a Galei Premiilor UNITER, care va ava loc pe 12 iunie, la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara, multitudinea de premiere din 2022 nu a făcut deloc simplă sarcina juriului de nominalizări de a selecta trei naliste care să concureze pentru prestigiosul titlu de cel mai bun spectacol. Drept urmare, mai potrivit decât a trece noi în revistă opţiunile a fost să invităm trei personalități reputate ale lumii teatrale: Doru Mareş, Iris Spiridon şi Victor Scoradeţ, membri ai juriului, să prezinte spectacolele nominalizate. – Ioan Big

„SeASIDe STORIeS”

De Marius Chivu, Lavinia Micu, Dan Alexe, Simona Goşu, Tudor Ganea, Nicoleta Dabija. Regia, scenariul, universul sonor: Radu Afrim. Scenografia: Theodor Cristian Niculae. Teatrul de StatConstanţa

Plaja. Țărmul mării ca magie. Marginea planetei lichide ca vocație homerică, așadar aceea care spune povești (întâmplate, fără îndoială, tocmai fiindcă au fost trecute prin filtrul ficțiunii) apte de a ajunge cândva mit. Dacă nu cumva tocmai mitul le-a născut cândva, când Constanța se chema Tomis, ba încă mai dinainte. Mit care se întâmplă exact în acest moment (al desfășurării spectacolului, dar și-al unei permanențe cu tâlc),

în vecinătatea altor prosoape/șezlonguri/baruri de la marginea nisipului/cabine de schimbat în uniforma ființei marine care trăiește pe uscat și visează să zboare, cu acoperișuri de pe care bronzabilii pot părea pescăruși (Arkadina, Treplev, Zarecinaia & Co sunt sigur printre ei) și mai ales a mării-fereastră (sau invers) care ondulează ca firele narative ale fiecăruia dintre cei șase tineri prozatori pe care Radu Afrim și i-a luat tovarăși de călătorie printre „sutele de catarge” ale sensibilității. Pe undeva pe unde, printre curenții tandreții, ludicului, tentativelor de călcare-n picioare a ritmurilor unui cotidian măcinând pe unde nici nu se vede, nici nu se-aude marea, ai putea fredona vătuit, cu bătrânii rockeri de la FFN: „În urma ta, nisip rămâne-n urma pașilor...”

Seaside stories... Păi, nu?

DORU MAREŞ

Scriitor, critic de teatru, traducător, jurnalist, colaborator al revistelor Teatrul Azi și Artitudini. Membru al UNITER, al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (AICT) și al Uniunii Scriitorilor din România. Laureat al Premiului UNITER pentru critică teatrală (2015).

„OeDIP ReGe”

De Sofocle. Regia: Declan Donnellan. Scenografia: Nick Ormerod. Teatrul

Naţional „Marin Sorescu” Craiova

La Oedip Rege al lui Declan Donnellan nu suntem spectatori, ci musafiri, într-un teatru care se deschide pe ascuns, pe ușa din dos. Odată pătrunși, formăm mici insulițe în jurul celor pe care-i întâlnim. O facem organic, fără ghidaj, creând energia vrăjită din jurul lor. Gazda este Oedip cel frumos și tânăr, care ne incită să elucidam misterul și să demscăm criminalul. Vrem să fim detectivi buni, dar suntem nevoiți să aflăm că cei dați în urmărire, odată cu el, suntem chiar noi. Ne prefacem șocați, ca și când revelația ar fi reală, deși intuiam secretul scandalos, ca și el, dinainte de naștere. Iar pentru acest monstru, însângerat și dezgolit, nu simțim repulsie, ci o tandrețe sfâșietoare. Îl recunoaștem ca pe tatăl nostru cel orgolios și ca pe fiul-amant, pe care l-am prins odată, în vis, la fel ca regina lui mamă, în dansul extazului interzis. Este și regele-zeu, care ne-a condus de sus, dar și fratele nostru pierdut, deși încă atât de iubit, că toți cei din jur ne roagă să nu-l tulburăm la sfârșit : Lăsați-l, lăsați-l în pace! Așa că rămânem deoparte și îl privim cum dispare, sprijinindu-se de ferestrele pe care își lasă urmele sângelui de înger căzut. Iar când acest Oedip este cel care iese, ne lasă părăsiți, orbiți de frumusețea lui.

IRIS SPIRIDON

Regizoare de teatru, scenaristă de film și autoare de carte. A montat spectacole în țară, cât și în Capitală. A scris scenarii de film, printre care și Un prinț și jumătate, film în care interpretează un rol principal.

www.zilesinopti.ro

„AnTOnIn ARTAuD. FAMILIA CenCI”

După Shelley și Stendhal. Regia: Silviu Purcărete. Scenografia: Dragoş Buhagiar. Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași

Îmi place să cred că, dacă Artaud ar fi fost în sală la spectacolul lui Silviu Purcărete „Antonin Artaud. Familia Cenci”, ar fi fost ravisat. Uimit să vadă toate acele făpturi umanoide revărsându-se, parcă direct din străfundurile inconștientului nostru, cu pași grăbiți și ezitanți, totodată, în decorul copleșitor al lui Dragoș Buhagiar. Și să nu-și dea seama, un timp, câte dintre ele sunt oameni și câte statui vii sau manechine. Să le vadă chipurile acoperite de grimă, machiate strident (aș spune: subtil strident), astfel încât expresia fețelor să fie redusă la schemă, la esență. Să se lase absorbit, strivit, cucerit de universul sonor al lui Vasile Șirli. Să vadă maniera frisonantă și totodată seducătoare în care regizorul român ne confruntă cu toate marile perechi de antonime evocate de Bufonul citind din Artaud: teatru-viață, viață-moarte, vis-realitate, iluzie-adevăr și încă multe altele. Și să constate că teatrul cruzimii și al violenței suportă și o bună doză de calofilie. Dacă nu cumva chiar o presupune. El ar fi văzut ceea ce avem bucuria să putem vedea și noi: un spectacol de o complexitate, de o profunzime, de o forță greu de egalat. Și ar fi fost fericit să-și vadă numele pe afișul spectacolului ieșean, alături de acela al lui Silviu Purcărete.

VICTOR SCORADEŢ

Critic de teatru, traducător. A fost titularul rubricilor din „Neue Literatur”, „Contemporanul”, suplimentul LA&I al ziarului Cotidianul. A publicat în Franța, Germania, Slovacia, Ungaria. Distins cu Premiul UNITER (1994), Medalia Goethe (2009) și Crucea de Merit în Grad de Cavaler al Ordinului de Merit al RFG (2014), acordată de Președintele Joachim Gauck.

foto

© Cristian Floriganță

foto © Albert Dobrin

Bucharest Opera Festival, un regal artistic al operelor naţionale

Încheierea Stagiunii Centenare a Operei

Naționale București cu un festival ce a invitat, anul trecut, în Capitală toate instituţiile cu rang de operă naţională din România s-a constituit într-un eveniment absolut remarcabil, iar faptul că în 2023, demersul beneficiază de o a doua ediţie nu poate decât să bucure publicul iubitor de operă. Astfel, în perioada 16 iunie – 24 iunie, pe scena Operei Naționale București vor urca trupele celor mai importante teatre lirice din România: Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanţa, Opera Națională Română Iaşi, Opera Națională Română Timişoara, Opera Maghiară

Nunta lui Figaro, de Wofgang Amadeus

Mozart | Opera

Națională București Libretul a fost scris de Lorenzo da Ponte, inspirat de comedia lui Pierre Beaumarchais.

Acţiunea ne transpune în Sevilla secolului al XVIII-lea, în curtea castelului Contelui Almaviva, care, sătul până la refuz de căsnicia cu Rosina, începe să îi facă avansuri menajerei Susanna, iubita lui Figaro. Un spectacol comic și efervescent, plin de răsturnări de situație.

din Cluj-Napoca, Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” și Opera Braşov, cărora în acest an li se alătură Opera Maghiară de Stat din Budapesta, Ungaria și Teatrul Național de Operă și Balet din Belgrad, Serbia.

Desfășurarea majoră de forțe va include nouă spectacole de operă, operetă şi balet programate în nouă seri consecutive, aducând în prim plan nouă orchestre, coruri mixte, un cor de copii, o companie de balet, zeci de soliști și dirijori de top ai scenei muzicale actuale, muzicieni, balerini şi personal artistic şi tehnic prezenți pe scenă, în fosă şi în culise.

| Teatrul Național de Operă și Balet Belgrad

Opera în patru acte despre complicata relaţie amoroasă dintre cavalerul Des Grieux şi frumoasa Manon Lescaut, în care Puccini preia elemente din lucrările sale anterioare, dar se lasă influenţat şi de muzica lui Wagner, se bazează pe romanul scurt publicat de Abatele Prévost în 1731 şi este cea care l-a transformat pe compozitorul italian într-o celebritate a scenei lirice.

Manon Lescaut, de Giacomo Puccini

Castelul lui Barbă Albastră și Mandarinul miraculos, de Béla Bartók | Opera Maghiară din Cluj Napoca

Castelul Prințului Barbă-Albastră este singura operă compusă de Béla Bartók, iar acțiunea se petrece „în vremuri de legendă”. De fapt, întâmplările se petrec în sufletul bărbătesc, în ale cărui taine vrea să pătrundă femeia dornică de cunoaștere. În aceeași notă, baletul pantomimic Mandarinul miraculos are la bază un libret care îmbină aventura, senzualitatea şi exotismul.

Pescuitorii de perle, de Georges Bizet | Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța

Opera compusă de Georges Bizet, pe un libret de M. Carre și E. Carmon, ne arată cum jurământul de prietenie eternă a doi bărbați din casta pescarilor din Ceylon este amenințat de dragostea lor pentru aceeași femeie, o dansatoare sacră, ea însăși pendulând între sentimentele pentru unul dintre ei și jurământul său de castitate.

Bal la Savoy, de Paul Abraham | Opera Națională Română Timișoara Realizat de Paul Abraham alături de Alfred și Fritz Rotter, cei mai importanți producători de teatru ai Berlinului începutului de secol XX, Bal la Savoy este un spectacol cosmopolit, dezinvolt și spumos, care surprinde bucuria de a trăi a societății berlineze, lipsită de pudoare, într-o explozie de libertate.

Così fan tutte, de Wofgang Amadeus Mozart | Opera Braşov

Savuroasa opera bufă în două acte semnată de W.A. Mozart, intitulată iniţial La scuola degli amanti, controversată la data premierei, în 1790, şi-a dobândit popularitatea abia în secolul 20, dar continuă să fie subiect de acuzaţii de misoginie din cauza modului în care satirizează relaţiile dintre femei şi bărbaţi.

Văduva veselă 2.0, de Franz Lehár | Opera

Națională Română din Iași

Văduva veselă 2.0 este readaptarea, la începutul acestui an, a primei versiuni a spectacolului realizat de către Andrei Şerban la Iaşi, în 2016. Textul diferă, iar relațiile dintre personaje s-au transformat, fiind adaptate situaţiei actuale din lume, însă tema care slăvește dragostea autentică a rămăs de aceeași puritate, invadându-ne cu speranță.

Pelléas și Mélisande, de Claude Debussy | Opera Maghiară de Stat din Budapesta Inspirată de piesa de teatru al lui Maeterlinck, Pelléas et Mélisande reprezintă singura operă completă scrisă de Claude Debussy, una impresionistă, cu o intrigă aparent simplistăfemeia, ca motiv al trădării între frați -, dar foarte elaborată artistic, având o încărcătură melodică extraordinară, capabilă să stârnească cele mai profunde sentimente.

Kiss Me, Kate!, de Cole Porter | Teatrul

Național de Operetă și Musical Ion Dacian București

Kiss me, Kate!, comedia muzicală emblematică a lui Cole Porter, cu libretul lui Sam şi Bella Spewack, s-a jucat de peste 1000 de ori pe Broadway şi, în 1949, a câştigat primul Tony Award decernat unui musical. Povestea este centrată pe un cuplu înflăcărat de oameni de teatru care se dușmănesc atât pe scenă, cât și în afara ei, în timp ce lucrează la una dintre piesele lui Shakespeare.

Spider-Man: Across the Spider-Verse

Nu sunt puțini cei care consideră că „Into the Spider-Verse” (2018) este cel mai bun film Spider-Man făcut vreodată. Cert este că reprezintă cu siguranță debutul la superlativ al personajului Miles Morales (Shameik Moore), care îmbracă costumul lui Spider-Man după moartea lui Peter Parker, din benzile desenate.

Pe 2 iunie, fanii se vor putea întoarce în Spider-Verse, cu Miles și prietenii săi, odată cu premiera noului film de animație „Spider-Man: Across the Spider-Verse”, a doua parte a trilogiei create în jurul lui Miles Morales.

În această continuare vedem cum Miles cade la propriu prin multivers și este întrerupt de Spider-Man 2099 (Oscar Isaac), care a debutat în genericul de final al filmului „Into the Spider-Verse”. Spre deosebire de ceilalți Spider-Man pe care Miles i-a întâlnit, acesta pare a fi un pic mai ostil, ba chiar intră într-un conflict direct. Într-unul dintre trailere, pe lângă întoarcerea lui Peter B. Parker (Jake Johnson) și introducerea lui Spider-Woman (Issa Rae), vom avea ocazia să facem cunoștință cu zeci și zeci de variante ale lui Spider-Man, de la referințe de benzi desenate mai obscure, cum ar fi Amazing Bag-Man, până la unele mai recente și cu mare priză la fani, cum ar fi versiunile lui Peter și Miles din jocul video Spider-Man PS4. Însă se pare că nu toți acești Spider-Man sunt aliați.

De asemenea, antieroul din această parte este Jonathan Ohnn / the Spot (Jason Schwartzman), al cărui corp este acoperit de portaluri interdimensionale care-i permit să călătorească fără niciun efort între universuri paralele. Pe 2 iunie vom vedea cum se leagă toate acestea într-un păienjeniș ce va avea și o parte a doua, cu premiera pe 29 martie 2024.

DRAGOMIR

SPIDER-MAN, cel mai uman supererou

Spider-Man este unul dintre eroii centrali ai universului Marvel, dar puțin a lipsit ca el să nici nu existe. Prima poveste cu Spider-Man a fost gândită în 1962, ca un experiment, o jucărioară care nu se mai făcuse și care în niciun caz nu trebuia să fie ceva recurent. Stan Lee a mărturisit că lui Martin Goodman, publisherul de la Marvel, nu i-a surâs ideea unui erou adolescent cu puteri de păianjen, pentru că acesta era de părere că oamenii erau dezgustați de aceste creaturi, dar și pentru că supereroii trebuiau să fie bărbați, nu puștani. Totuși, Lee a publicat povestea într-o antologie de benzi desenate fantastice, numită Amazing Fantasy, care era aproape de a fi anulată din cauza vânzărilor foarte slabe. Nimănui nu-i păsa de o revistă aflată pe punctul de a se închide, așa că l-a pus pe Spider-Man direct pe copertă. Câteva luni mai târziu, Goodman a fost uimit să descopere că Spider-Man transformase cea mai prost vândută revistă într-un bestseller. În urma acestui episod, în martie 1963 a apărut primul număr din seria The Amazing Spider- Man, banda desenată ce avea

să devină cea mai bine vândută din istoria Marvel, cu un erou ce s-a metamorfozat într-un fenomen cultural. Într-un

Oare am închis aragazul?

Am stins luminile?

Am închis ușa? Am dat de mâncare pisicii?

nevoie de unul, din moment ce era propriul său ajutor. Batman îl avea pe Robin, iar Captain America pe Bucky, nu pentru că ar fi avut neapărată nevoie de un ajutor fizic, ci pentru că aveau nevoie de cineva cu care să vorbească, să se consulte, să dezbată. Spider-Man vorbea cu el însuși. Pentru SpiderMan, Lee a venit cu ideea acelor baloane cu mai multe bule, în care trecea gândurile lui

sondaj făcut de revista Esquire în 1965, despre icon-uri revoluționare, tinerii l-au plasat pe Spider-Man în aceeași listă cu Bob Dylan sau Che Guevara.

Omul Păianjen a mai bifat câteva premiere. De exemplu, tot el a fost și primul supererou care n-a avut un sidekick, pentru că nu avea

Spider-Man și care nu erau neapărat despre cazurile pe care trebuia să le rezolve, ci despre probleme banale, despre lucruri simple cu care cititorii relaționau foarte ușor: „Oare am închis aragazul? Am stins luminile? Am închis ușa? Am dat de mâncare pisicii?”.

O altă „prima dată” a fost și faptul că, spre deosebire de alți supereroi, Spider-Man era copleșit de probleme adolescentine, era nevrotic, obsesiv, sceptic în legătură cu destinul său de erou. Spider-Man era eroul neîncrezător în propria-i persoană și care-și punea singur multe bețe-n roate. Era măcinat de problemele din viața de zi cu zi, de relațiile cu prietenii, cu familia, cu fetele, își făcea griji în legătură cu joburile, cu banii. Era dotat cu superputeri, dar acestea nu-l ajutau deloc în viața reală, de dincolo de costum, dimpotrivă. Această umanitate sinceră, cu care cititorii puteau să relaționeze

și să empatizeze foarte ușor, i-a adus lui Spider-Man milioane de fani entuziaști și l-a transformat în fenomenul care este și în ziua de astăzi. De-a lungul anilor, Spider-Man s-a mai maturizat, a câștigat ceva mai multă încredere în el, dar a avut grijă să rămână la fel de uman, să nu piardă contactul cu lumea reală. Încă mai întârzie la întâlniri, răcește tocmai în momentele esențiale, în care trebuie să se lupte cu un super-răufăcător, nu are destui bani pentru a-și plăti chiria etc. Cu alte cuvinte, e supereroul care ai putea fi chiar tu, doar că pe tine nu te-a mușcat un păianjen radioactiv… încă.

great power there must also come great responsibility!”

Povestea originii superputerilor lui Spider-Man a rămas aceeași, neschimbată de la începuturi, din 1962. Ea sună astfel: Peter Parker este un licean tocilar, izolat și deloc popular. Este orfan și locuiește la rudele sale mai în vârstă, mătușa May și unchiul Ben.

Peter se deghizează în Omul Păianjen și se face wrestler profesionist, ajungând să facă senzație la galele televizate. Atât îl duce mintea de adolescent… Într-o seară, el alege să nu oprească un tâlhar pus pe fugă, iar

indiferența sa îl va face să regrete tot restul vieții, pentru că același tâlhar îl jefuiește

și omoară pe unchiul său. Peter îl prinde pe făptaș, dar răul fusese deja făcut, iar vorbele unchiului

În timp ce ia parte la un târg științific, Peter e mușcat de un păianjen care fusese expus unei doze sănătoase de radiații. În urma acestei întâmplări, Peter se trezește cu puteri neobișnuite: superforță, agilitate ieșită din comun și posibilitatea de a se cățăra cu multă ușurință pe pereți.

Își îmbrățișează noile puteri, își face un costum care să-i ascundă identitatea și-și folosește inteligența pentru a dezvolta device ce lansează din palmele sale pânze lipicioase de păianjen. Însă, la început, interesele sale nu au nicio legătură cu a face lumea mai bună, ci mai degrabă cu a face un ban în plus.

său ajung să-l definească și să-l ghideze pe viitorul SpiderMan: „With great power there must also come great responsibility!” De asemenea, forța care-l motivează pe Spider-Man este din nou ceva total nou pentru universul supereroilor. Nu dorința de răzbunare îl împinge să facă bine, ci vina și rușinea pe care le resimte pentru felul în care s-a folosit la început de super-puterile sale și pentru consecințele derivate de aici.

„With

TEXT DE GRUIA DRAGOMIR

SPIDER-MAN în comics-uri

Ajuns la vârsta de 80 de ani în mii de pagini de benzi desenate, Spider-Man (n. Amazing Fantasy #15, august 1962) a fost conceput pentru Marvel de către legendarul autor de comics-uri Stan Lee ca un supererou cu care adolescenții să se poată identifica și ar fi trebuit inițial desenat de nu mai puțin faimosul Jack Kirby, creatorul lui Thor, Iron Man și Black Panther, doar că Lee a fost nemulțumit de look-ul excesiv de supereroic propus de acesta și l-a ales ca ilustrator pe Steve Ditko, colaborator de-al său încă din anii ’50 la poveștile din seria Amazing Adventures. Succesul surprinzător al supereroului adolescent l-a făcut foarte repede pe Spidey membru cu drepturi depline în “universul Marvel”, iar prima serie de comics-uri dedicată, The Amazing Spider-Man, a fost lansată în martie 1963, în jurul personajului

- pus de atunci să interacționeze cu figuri populare, precum Hulk sau

Daredevil - începând

să se construiască

progresiv o întreagă

lume, de la prietena sa, Gwen Stacy (apoi Mary Jane Watson), și publisherul

Daily Bugle, J. Jonah Jameson, până la fauna pestriță de oponenți costumați (Doctor Octopus, Green Goblin, Kraven the Hunter, Sandman, Venom, Electro), introduși pe rând și nuanțați ca personalitate în funcție de avatarurile lui SpiderMan, ce a continuat să evolueze non-liniar în timp, mai ales prin seria Peter Parker: The Spectacular Spider-Man, din anii ’70, viziunea rococo a lui Todd McFarlane făcută publică în 1990 sau Ultimate Spider-Man, serie publicată post-2000 care scurtcircuitează în mod deliberat continuitatea personajului, dând posibilitatea, de exemplu, unui băiețel hispanic din Brooklyn, Miles Morales, să-și asume identitatea lui Spider-Man, nu numai în comics-uri, dar și în Spider-Verse-ul animat pentru marile ecrane.

Debutul lui SPIDER-MAN în cinema

Spider-Man sărbătorea deja 15 ani de celebritate în comics-urile

Marvel când a primit șansa de a se arăta pe marile ecrane în carne si oase... cele ale actorului Nicholas Hammond, puțin familiar acum publicului milenial, întrucât a mai apărut doar în filme în roluri secundare (Once Upon a Time in Hollywood) sau episodice (Farscape).

Lungmetrajul Spider-Man, din 1977, proiectat în cinematografe doar în afara SUA, a reprezentat de fapt episodul pilot al unui serial TV, difuzat de CBS, ce a beneficiat un an mai târziu și de o versiune niponă, produsă de Toei Company, cu un Spider-Man japonez, “Takuya Yamashiro”, personaj ce apare și în animația Spider-Man: Across the Universe,din 2023.

Revenind la debutul său în cinema, Omul Păianjen a avut de înfruntat un misterios Guru, care șantajează autoritățile cu amenințarea că va hipnotiza 10 newyorkezi pentru a-i împinge să se sinucidă, iar filmul din ’77 s-a bucurat de o primire rezonabilă, astfel încât Columbia a produs apoi două sequel-uri, în 1978 și, respectiv, 1981 Eticheta de ‘sequel’ e însă relativă, atâta vreme cât Spider-Man Strikes Back reprezintă episodul Deadly Dust, prezentat la TV în două părți, în cadrul serialului

The Amazing Spider-Man, în care nemesisul lui Peter Parker (interpretat de același Nicholas Hammond), Mr. White, nu are vreo superputere, ci e doar un bogătaș

țicnit care vrea să pună

mâna pe niscaiva plutoniu ca să-și facă o armă,

iar Spider-Man: The Dragon’s Challenge, la fel, reunește două episoade din aceeași serie, cu Spidey pe post de anchetator al afacerilor unor industriaș veros cu interese mari în China comunistă.

Succesul acestei trilogii a fost departe de cel al comics-urilor, astfel că revenirea lui Spider-Man pe marile ecrane a avut apoi serios de așteptat.

Nicholas Hammond

SPIDER-MAN, victimă a conflictelor dintre deținătorii de drepturi

Sfârșitul de secol XX a fost unul sumbru pentru cei care sperau să-și revadă supereroul favorit pe marile ecrane. După ce deținătorul licenței din partea Marvel

Comics, producătorul Roger Corman, descurajat de lipsa de priză la public a filmelor cu supereroi n-a făcut nimic pentru Spider-Man, aceasta a fost

transferată în 1985 către Cannon Film, atunci foarte pe val datorită succesului în serie repurtat cu filme precum Missing in Action, Enter the Ninja sau The Last American Virgin

Cannon l-au decriptat

însă greșit pe Spidey, băgându-l în categoria supereroilor monstruoși (“omul-tarantulă”), fapt ce l-a scos din sărite pe Stan Lee, care a cerut un alt scenariu și regizor. Așa că Tobe Hooper expert în Horror, a fost înlocuit de Joseph Zito, bun la Actionere, iar pentru Omul Păianjen a fost luat în considerare chiar și (pe atunci) actorul emergent Cruise, cu Lauren Bacall sau Katharine Hepburn în rolul mătușii May. Nu s-a legat nimic, Spider-Man a trecut la 21st Century Film, dar la începutul anilor ’90, Columbia și-a declarat interesul pentru a lansa o franciză. Neînțelegerile dintre cele două companii de producție pe drepturile asupra Spider-Man, în care a fost angrenat de la un punct încolo și MGM, a mai făcut o victimă celebră, pe James Cameron, care propusese finanțatorilor încă din 1991 un scenariu complet despre originile Omului Păianjen. Lucrurile au început să se limpezească abia

în 1999, după salvarea de la faliment a Marvel, atunci când gigantul comics-urilor a acordat licența companiei Columbia, parte a grupului Sony Pictures, iar proiectele cu Spider-Man au primit, în fine, undă verde. Trecuseră 20 de ani de la ultima prezență în cinematografe a Omului Păianjen.

. Cei de la fapt

, Tom

Roger Corman

Concept artistic Spider-Man (James Cameron)

Scott Leva Spider-Man (Cannon Film)

SPIDER-MAN: Trilogia lui Sam Raimi

Trilogia semnată de regizorul Sam Raimi este una extrem de importantă pentru fanii filmelor cu supereroi, pentru că a fost printre primele astfel de francize care au pus bazele unui fenomen ce nu a făcut decât să crească de la an la an și să domine box office-ul la nivel global.

După un limbo juridic în ceea ce privește drepturile de ecranizare, Spider-Man a putut să vadă lumina marelui ecran în 2002. Unul dintre cele mai populare personaje de benzi desenate din toate timpurile și-a văzut drepturile sale cinematografice trecând de la fabrica de filme de serie B Cannon Films, la compania de producție Carolco Pictures și apoi la MGM, care le-a vândut în cele din urmă la Sony Pictures pentru anumite drepturi asupra lui James Bond. Abia din acest moment, regizorul lui „Evil Dead”, Sam Raimi, un fan declarat al lui Spidey și care și-a mai făcut mâna în acest gen și cu „Darkman”, l-a urcat pe Spider-Man pe marele ecran. Tobey Maguire a fost cel care l-a interpretat pe Peter Parker și a fost un pariu câștigător, chiar dacă actorul era ceva mai în vârstă decât

personajul din benzile desenate. Filmul a avut încasări de 400 de milioane de dolari numai în Statele Unite. Dacă până în acel moment „X-Men” înregistrase un succes de dimensiuni decente, „Spider-Man” a fost reușit un home run incontestabil.

Primul film din trilogie spune povestea originilor Omului Păianjen, iar antagonistul este The Green Goblin (Willem Dafoe). Așa

cum spuneam, prima parte a fost un real succes la box office, înregistrând încasări record, de 100 de milioane de dolari doar în primul weekend de la lansare. A doua parte a trilogiei a venit rapid, la doar doi ani distanță: un „Spider-Man 2” (2004) cu aceeași distribuție și regizor, cu un răufăcător nou, Dr. Octopus (Alfred Molina), și un succes la fel de mare, atât la box office, cât și în presa de specialitate. Ultima parte a trilogiei s-a mișcat la fel de repede și a apărut în 2007, în aceeași formulă ca primele două părți, iar de această dată, Spider-Man trebuia să înfrunte trei răufăcători, pe Venom (Topher Grace), Sandman (Thomas Haden Church) și New Goblin (James Franco). Și acest sequel a rupt box office-ul, devenind al treilea film din 2007 la încasări - doar în primul weekend de la lansare a făcut 380 de milioane de dolari.

O a patra parte era în cărți pentru anul 2011, însă Sony a decis că este momentul unui reboot, cu un alt regizor și alți actori. Dar, adevărul fie spus, nu doar Sony a fost de vină pentru închiderea francizei cu Maguire, pentru că nici Sam Raimi nu și-a mai dorit continuarea, fiind afectat de unele cronici negative încasate de „Spider-Man 3”. Păcat, pentru că la momentul respectiv se zvonea că în această a patra parte a francizei ar fi urmat să apară și Angelina Jolie în rolul fiicei antagonistului Vulture. Ce-i drept, Angelina Jolie s-a alăturat universului MCU 10 ani mai târziu, cu un alt rol, cel al Thenei din „Eternals” (2021). De asemenea, cam după tot atâta timp, și Sam Raimi a revenit în Universul Marvel, regizând de această dată un alt film cu supereroi „Doctor Strange in the Multiverse of Madness” (2022).

THE AMAZING SPIDER-MAN

Reboot-ul pentru franciza Spider-Man nu s-a lăsat mult timp așteptat, a venit la cinci ani de la ultimul Spider-Man cu Toby Maguire în rolul principal. De această dată, franciza regizată de Marc Webb părea a fi o mai luminoasă și minunată abordare a universului construit în jurul lui Peter Parker, atunci când a apărut primul film în 2012.

Deoarece Spider-Man nu mai suferise până acum un reboot, așa cum s-a întâmplat cu alți supereroi mari, precum Batman și Superman, primul film a fost lansat cu ceva emoții. Dar, cu un profit solid la box office și un scor Rotten Tomatoes de 72%, toate semnele arătau că Sony încă mai avea un control bun asupra personajului, chiar și cu amenințarea tot mai mare a MCU.

Din păcate, lucrurile nu au continuat în același ritm. Cursa lui Andrew Garfield în rolul lui Peter Parker a fost scurtată când „The Amazing Spider-Man 3” și spin-off-ul său au fost abandonate de Sony. Acest lucru s-ar putea să se fi datorat faptului că Disney a obținut mai multe drepturi asupra personajului în cadrul fuziunii cu Marvel. Un alt posibil factor ar fi putut fi review-urile slabe pe care le-a primit al doilea „The Amazing Spider-Man”.

Antagonistul din acest film este Lizard (Rhys Ifans), un om de știință care a lucrat cândva cu tatăl lui Peter, dar care, în urma unui accident de laborator, ajunge să se transforme într-o creatură malefică.

În primul „The Amazing Spider-Man”, regizat de Marc Webb, s-a reinventat un pic povestea originilor lui Peter Parker. Dar fanii s-au îngrămădit să vadă filmul tocmai pentru că promitea o altă abordare a poveștii de început a lui Spidey și prezenta și ceva mai multe informații despre părinții lui Peter.

Urmând aceeași rețetă din prima franciză, la o distanță de doi ani apare partea a doua, cu același regizor, același cast. Așa cum spune și numele, „The Amazing Spider-Man 2” a fost al doilea, dar și ultimul film din era Andrew Garfield și, la fel ca și ultimul film din trilogia originală Spider-Man, a prezentat un trio de răufăcători. Această continuare i-a introdus pe Electro (Jamie Foxx), Rhino (Paul Giamatti) și Green Goblin (Dane DeHaan).

Noul film trebuia să pregătească viitoarele intrări în franciză cu Venom și Sinister Six. Dar, așa cum menționam mai sus, Sony a renunțat la proiect și în februarie 2015 a anunțat un acord de colaborare cu Marvel Studios pentru viitoarele filme Spider-Man și integrarea personajului în Marvel Cinematic Universe (MCU).

În schimb, Sony a început să se concentreze separat pe dezvoltarea unor filme cu antieroi din universul Spider-Man: „Venom” (2018), ca film de sine stătător, stabilit ulterior ca fiind începutul propriului său univers fictiv. Venom a fost urmat de „Venom: Let There Be Carnage” (2021) și „Morbius” (2022), ambele cu scene după generic în care se prezintă elemente din conceptul de multivers, pentru a face legătura între SSU și MCU. Urmează „Kraven the Hunter” în 2023, iar „El Muerto” și „Madame Web” în 2024. Alte câteva filme se află în diferite stadii de realizre, iar Sony Pictures Television dezvoltă mai multe seriale de televiziune live-action care se desfășoară în același univers comun, printre care se numără „Silk: Spider Society” și un serial fără titlu, dar bazat pe „Spider-Man Noir”.

TEXT DE GRUIA DRAGOMIR

Spider-Man în MCU

După cele două francize de dinainte puse pe pauză, Tom Holland își face debutul în costumul de Spider-Man în „Captain America: Civil War” (2016), doar pentru ca în 2017 să aibă parte de propriul film „Spider-Man: Homecoming”, regizat de Jon Watts. Cu încasări de 880 de milioane de dolari, „Spider-Man: Homecoming” a reușit din start performanța de a deveni cel de-al doilea cel mai de succes film Spider-Man din toate timpurile.

Apoi, Spider-Man-ul lui Tom Holland e introdus direct în „Avengers: Infinity War” (2018) cu o scenă în care Tony Stark (Robert Downey Jr.) și Peter vorbesc despre responsabilitate și despre felul cum vede Parker rolul de supererou. O relație deosebită

și care atinge de mai multe ori coarde sensibile se dezvoltă între cei doi supereroi.

În plus, acea scenă rezumă cu multă fidelitate personajul pe care Stan Lee îl gândise în 1962. Dacă în „Homecoming” vedem cum noul erou crește sub aripa lui Iron Man, în „Infinity War”, Peter se transformă în cenușă fix în brațele lui Tony. Un moment de-a dreptul dramatic și șocant, dar despre care știm acum că va fi reparat. De altfel, Holland

își reia rolul în „Endgame” (2019), dar și în „Spider-Man: Far From Home” (2019), unde e devastat de pierderea lui Tony Stark, ca toți fanii MCU, de altfel. În schimb, în această parte, locul mentorului este luat de Nick Fury (Samuel L. Jackson), care îi cere ajutorul lui Spider-Man pentru o misiune în care este implicat și Mysterio (Jake Gyllenhaal). Acest antierou alunecos îl va deconspira pe SpiderMan și îi va dezvălui întregii lumi identitatea sa adevărată.

„Spider-Man: No Way Home” (2021) este ultimul film de până acum din franciza cu Tom Holland și prezintă cum, după ce viețile lui Peter și ale prietenilor săi sunt

date peste cap de acțiunile lui Mysterio, acesta se duce la Doctor Strange și îi cere să îndrepte lucrurile, făcându-i pe toți printr-o vrajă să uite că Peter Parker este SpiderMan. Cu toate acestea, lucrurile merg prost și multiversul se deschide pentru prima dată, aducând la un loc și eroii interpretați de Toby Maguire și Andrew Garfield în celelalte francize, dar și pe răufăcătorii de acolo.

Putem spune că este un moment istoric

pentru

cinematografie, pentru că e prima dată când personajele principale din trei francize bazate pe același supererou se reunesc întrun singur film.

Chiar dacă „Spider-Man: No Way Home” se termină sugerând că acesta ar putea fi sfârșitul pentru franciza lui Holland, având în vedere încasările fabuloase pe care le-a avut (aproape 2 miliarde de dolari), era greu de crezut că va fi cu adevărat finalul. De altfel, la începutul anului, președintele Marvel Studios, Kevin Feige, a vorbit despre viitorul SpiderMan al lui Tom Holland

poveste cu Spider-Man este oficial în lucru. Rămâne de văzut care va fi exact această poveste și dacă va fi vorba de o

acolo. Way , dezvăluind că o nouă cu și va

nouă parte a francizei sau dacă Holland va îmbrăc costumul lui Spidey în altă producție Avengers. Însă, având în vedere că Sony și studiourile Marvel Studios de la Disney împart, în esență, custodia Spider-Man-ului lui Holland (Feige fiind producător la filmele solo Spider-Man de la Sony), iar producătorul francizei, Amy Pascal, a dezvăluit și ea anterior că se lucrează la o nouă trilogie, care se va concentra din nou pe versiunea lui Holland a lui Peter Parker, misterul este elucidat și putem să ne așteptăm

oricând la un anunț care să ne ia prin surprindere. Cum ar fi: filmările pentru

„Spider-Man: Brand New Day” încep anul viitor.

Animații cu Omul Păianjen...

până la Spider-Verse

O continuare la Spider-Man: Into the Spider-Verse, animaţia premiată cu Oscar, BAFTA şi Globul de Aur, noul lungmetraj CGI ce va avea premiera în cinematografele noastre, Spider-Man: Across the Spider-Verse, poate sugera celor nefamiliarizaţi cu lumea lui Spidey doar o formă de exploatare comercială a unei idei de succes, cel al puştanului muşcat la rândul său de un păianjen, care dobândeşte puteri similare cu ale faimosului supererou până în punctul în care preia şi duce mai departe misiunea acestuia.

Lucrurile nu stau însă atât de superficial pentru că între animaţiile cu Omul Păianjen şi ideea de Spider-Verse, lansată prin 2014 în comics-urile Marvel, care jonglează cu multiple versiuni ale supereroului, este o conexiune ceva mai complexă. Storyline-ul Spider-Verse din benzile desenate include practic toate creaturile caracterizate de superputeri de păianjen din toate tipurile

de media, cu precădere din animaţii (acolo unde imaginaţia scenariştilor s-a putut manifesta mult mai în voie), inclusiv o variaţiune al primului show TV animat cu Spider-Man, unde universul prezentat în acesta primeşte indicativul Earth-67 (Spider-Man de pe Earth-67 este recrutat pentru a lupta contra Inheritors). În Spider-Man: Into the Spider-Verse, de exemplu, Spider-Man 2099 călătoreşte până pe Earth-67 ca să îl întâlnească pe Spider-Man-ul local.

Acest prim show animat dedicat personajului, produs de Ralph Bakshi (ulterior, în anii ’70, autorul animaţiilor-cult Fritz the Cat şi The Lord of the Rings), s-a numit chiar Spider-Man, iar seria a avut trei sezoane, difuzate între 1967-1970, deci la puţin timp după lansarea lui Spidey în comics-urile Marvel. Vocea îi aparţinea actorului canadian Paul Soles, ce i-o mai împrumutase lui Peter Parker în ’66, în mini-serialul de animaţie The Marvel Super Heroes, iar look-ul a fost creat chiar de Steve Ditko. Din cauza bugetului ciuntit, senzaţia generală este însă una de produs nefinisat, iar singurul lucru rămas

în memorie a fost fraza catchy din cântecul de pe generic:

„Spider-Man, Spider-Man, does whatever a spider can”.

New World Animation, ce avea să aibă şi o continuare în 2003, cu Neil Patrick Harris oferindu-i vocea lui Peter Parker. Ultimele două episoade ale acestui serial prezintă o multitudine de Oameni Păianjen călătorind interdimensional între universuri, iar asta a reprezentat principala sursă de inspiraţie pentru Spider-Verse,

Spider-Man, Spider-Man, does whatever a spider can

O serie de animaţie tolerată, dar nu patronată de creatorii supereroului, intitulată tot Spider-Man, de 26 de episoade, s-a difuzat în 1981-1982, dar a fost practic umbrită de lansarea pe NBC a serialului Spider-Man and His Amazing Friends, teoretic un cross-over cu cel dintâi, practic însă un produs creat chiar de Marvel, ce a propus inclusiv un personaj original, Firestar, ca să completeze trioul cu Spider-Man şi Iceman. Anii ’90, la fel, au fost caracterizaţi de un eşec (din cauza competiţiei, mai exact a declanşării maniei Pok Digimon), Spider-Man Unlimited, şi de un succes remarcabil, difuzat între 1994-1998, Spider-Man: The Animated Series, serialul creat de (atunci) nou înfiinţatul studio, Marvel

émon/ Spider-Man:

mai ales aşa cum e acesta reflectat în tandemul de lungmetraje produs de Sony, dedicat supereroului, Spider-Man: Into the Spider-Verse din 2018 şi, respectiv, cel pe care îl aşteptăm luna aceasta pe marile ecrane, Spider-Man: Across the Spider-Verse

SPIDER-MAN, reper al

„revoluției comics-urilor”

în Pop Culture

Spider-Man este, incontestabil, cel mai profitabil supererou din lume. Comicsurile cu Omul Păianjen s-au vândut din 1962 încoace în sute de milioane de exemplare, iar lungmetrajele de cinema au avut încasări la nivel global de aproape 9 miliarde de dolari. Într-o mare măsură, asta s-a datorat inspiraţiei lui Stan Lee de a oferi adolescenţilor un supererou aparte, nesigur pe el şi vulnerabil emoţional în lipsa costumului, ce avea să înceapă, alături de X-men şi Hulk, o revoluţie a comics-urilor, prin nuanţarea profilului protagoniştilor, în sensul apropierii de sensibilităţile tinerelor generaţii, ce au continuat să îi facă atractivi inclusiv în secolul XXI. Până într-atât că Spider-Man a fost inclus de BusinessWeek, în 2003, în Top 10 al celor mai inteligente

personaje fictive din benzile desenate americane. Comercializarea de produse licenţiate cu brandul Spider-Man depăşeşte la nivel global veniturile aduse împreună de Batman, Superman şi Avengers, iar asta spune multe despre popularitatea de care se bucură Omul Păianjen, devenit în timp subiect de cercetări ştiinţifice, simbol în campanii educaţionale, temă de emisiuni de radio şi seriale web. De la VG-ul The Amazing Spider-Man pentru PS3 şi Xbox 360 până la Musical-ul compus de Bono şi The Edge de la U2, Spider-Man: Turn Off the Dark, nicio zonă din Pop culture nu a rămas “neîmpăienjenită”, iar noua animaţie din saga lui Miles Morales în Spider-Verse, ce va avea premiera pe 2 iunie 2023, se anunță a fi o valoare adăugată la acest imens patrimoniu.

Supliment Zile și Nopți

SPIDER-MAN

Texte: Ioan Big, Gruia Dragomir

Grafică: Aurel Martinescu, Claudiu Oană, Angelo Waclaw

Client: InterComFilm

ȘTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI

PROGRAM FILME / VIDEODOME/ PREMIERE CINEMA/ POINT OF VIEW/STREAMING/ TV/ CINE COMBO

WWW.ZILESINOPTI.RO/FILME/

Avem ce să vedem la TIFF.22

Cel mai important festival de film din România revine în această vară cu cea de-a 22-a ediție.

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), care se va desfășura la Cluj, în perioada

9-18 iunie, a pregătit o călătorie cinematografică impresionantă prin tradiţionala competiție Zilele Filmului Românesc, dar şi prin parteneriatul cu Festivalul de Film de la Göteborg, dedicat susținerii și promovării internaționale a filmelor și a cineaștilor nordici, mulţi invitaţi de marcă, precum Oliver Stone, Geoffrey Rush sau Timothy Spall, alături de o selecție de cine-concerte care îmbină clasicii perioadei mute a cinematografiei, muzicieni și compozitori renumiți, improvizații și ritmuri tradiționale.

Zilele Filmului Românesc includ câteva dintre cele mai bune filme românești ale anului trecut, dar și producții care vor avea premiera mondială în iunie, la Cluj-Napoca, în cadrul TIFF. Printre filmele selecționate se numără comedia neagră Oameni de treabă (r. Paul Negoescu), marele câștigător al Galei Premiilor Gopo de anul acesta, dar și thrillerul Spre nord, debutul în ficțiune al lui Mihai Mincan. La limita dintre documentar și ficțiune se află noul film al lui Vlad Petri, Între revoluții, premiat în secțiunea Focus de la Berlin.

Focus Nordic este un program dedicat unei cinematografii europene bogate, diverse și inovatoare, cea din țările nordice: Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia și Islanda. Printre titlurile prezente se numără Sisu (r. Jalmari Helander/Finlanda, 2022), care spune povestea unui fost soldat ce descoperă o cantitate considerabilă de aur în pământurile înghețate ale Laponiei, Sick of Myself (r. Kristoffer Borgli/

Norvegia, 2022), despre gesturile extreme venite din gelozie, și comedia neagră Driving Mum (r. Hilmar Oddsson, Islanda, 2022), despre o ultimă dorință pe care un bărbat încearcă să o îndeplinească mamei sale.

Seria de cine-concerte se deschide cu Manasse, un clasic al filmului mut românesc proaspăt restaurat de Arhiva Națională de Film, acompaniat live de Cvartetul Volekh. Regizat de Jean Mihail, după piesa de teatru a lui Ronetti-Roman, filmul spune povestea iubirii interzise dintre Matei și Lelia, doi tineri de etnii diferite, la începutul secolului XX. În această serie se mai găsesc și Necunoscutul (Tod Browning/1927), un film de groază mut, pe muzica originală și în acompaniamentul live a doi muzicieni de renume, Stephen Horne și Martin Pyne, precum și Tabu: O poveste din Marea Sudului (F.W. Murnau/1931), cu muzica originală a compozitoarei Violeta Dinescu.

Surprizele de la TIFF.22 vor fi însă mult mai numeroase, deci nu ne rămâne decât să pregătim de mers la Cluj!

foto: cinemix.ro

Manasse

Oameni de treabă

Premierele lunii

Spider-Man: Across the Spider-Verse

Gen: ACȚIUNE, AVENTURI

Din mintea copiilor

Gen: ACȚIUNE

PREMIERA: 2 IUNIE

Spider-Gwen (Hailee Steinfeld) își face apariția printr-un portal interdimensional pentru a-l invita pe „singurul și unicul Spider-Man din New York” la o plimbare prin oraș, fără a da detalii despre cum sau de ce s-a întors.

The Boogeyman

Gen: HORROR

PREMIERA: 2 IUNIE

De Ziua Copilului, pe 1 Iunie, intrăm în universul celor mici cu premiera în cinematografe a unui omnibus alcătuit din șapte filme de scurtmetraj, imaginate, scrise, regizate și filmate integral de copii și adolescenți.

Transformers: ascensiunea bestiilor

Gen: ACȚIUNE

PREMIERA: 9 IUNIE

Inspirat de nuveleta cu același nume a lui Stephen King, din 1973, care s-a ecranizat și în 2005 și 2007, „Baubaul” („The Boogeyman”) este un nou film de groază care te va ține lipit de scaunul de cinema până la final.

Premiera noului film Transformers, „Rise of the Beasts”, va avea loc pe 9 iunie. În linii mari, noul film se bazează de această dată pe seria animată „Beast Wars: Transformers”, care a rulat la TV între 1996 și 1999.

Dolby Atmos

Dolby Atmos

Elementar

Gen: ANIMAȚIE

PREMIERA: 16 IUNIE

Pixar a revenit la Festivalul de Film de la Cannes cu premiera mondială a noului său lungmetraj „Elemental”.

Ultima noapte

Gen: DRAMĂ

PREMIERA: 23 IUNIE

Franco Amore își pregătește discursul de pensionare. Este ultima lui noapte din cei 35 de ani în slujba poliției.

Nu-ți port pică

Gen: COMEDIE

PREMIERA: 23 IUNIE

Ruby Gillman, adolescenta Kraken

Gen: AVENTURI, FAMILIE

PREMIERA: 30 IUNIE

Indiana Jones

Gen: ACȚIUNE

PREMIERA: 30 IUNIE

Maddie, şoferiţă de Uber, aflată într-o nevoie mare de bani, ia în considerare anunțul de pe Craigslist al părinților lui Percy, un adolescent inteligent, dar fără abilități sociale dezvoltate, prin care devine partenera băiatului.

Adânc sub suprafața unui ocean plin de mister și uimire se află o poveste de proporții extraordinare. Regizorii Kirk De Micco şi Faryn Pearl dezvăluie o aventură cinematografică uluitoare, care transcende granițele imaginației.

Indiana Jones şi cadranul destinului (2023) rămâne, firesc, în zona Războiului Rece şi îl vom urmări pe Indiana reactivat în 1969, într-un context în care guvernul american a angajat foşti nazişti pentru a câştiga Cursa Spaţială.

Dolby Atmos

2D 2D 2D

Dolby Atmos

PREMIERĂ

„Saint Omer”, Î

o dramă despre gen, rasă și rolul de mamă

n 2016, în sala de judecată din Saint-Omer, a avut loc procesul unei tinere franceze de origine senegaleză acuzată de uciderea bebelușului ei, act opus față de preconcepțiile despre maternitate și feminitate, considerată „cea mai rea dintre toate crimele posibile”. Femeia, o studentă la doctorat cu un IQ de geniu, mărturisește că, în realitate, de vină este... vrăjitoria. Saint Omer, debutul în ficțiune al documentaristei Alice Diop, este o dramă despre problemele de clasă, de gen, etnice și culturale. „Toate filmele mele se nasc întotdeauna dintr-un sentiment, o intuiție, care crește, și crește până când devine o obsesie atât de puternică încât se naște filmul. Niciodată nu-mi spun ‚Hei, acest subiect este interesant’. Întotdeauna vine de la ceva care atinge un punct sensibil, uneori ceva ce nu a fost povestit de mult timp”, mărturisește regizoarea.

Povestea filmului Saint Omer începe, de fapt, cu o fotografie alb-negru publicată în Le Monde, în 2015, făcută de o cameră de supraveghere: o femeie de culoare, la Gare du Nord, împinge un cărucior cu un bebeluș de rasă mixtă. Cu două zile înainte însă, un bebeluș fusese găsit în Berck-surMer, purtat de valuri, la 6 dimineața. Anchetatorii găsiseră un cărucior întrun tufiș și, plecând de la acea fotografie, studiind înregistrările camerelor de supraveghere, au dat de urma femeii. Povestea îi atrage atenția lui Alice Diop, care începe să urmărească cu atenție modul în care se desfășoară cazul, mai ales că presa subliniază antiteza halucinantă dintre femeie și motivația acțiunilor sale: o intelectuală cu un IQ de 150 își ucide copilul în urma unui blestem al mătușilor sale din Senegal.

„Pentru mine, ceva nu se leagă. În același timp, mă întreb de ce toată lumea face atâta caz de faptul că este extrem de bine vorbită, este o universitară până la urmă... Încă de la primele încercări de a-i construi povestea, aud un întreg mecanism cunoscut, o sumă de proiecții jurnalistice asupra acestei femei. Nu știu cum să descriu acest act nebunesc de a merge la procesul unei femei care și-a ucis copilul mixt de 15 luni, când eu însămi sunt tânăra mamă a unui copil mixt. Dar vorbesc cu producătorii mei, care simt că există un film care încearcă să se regăsească”, afirmă Alice Diop.

În distribuție: Kayije Kagame (H24, 24 h de la vie d’une femme), Guslagie Malanda (Mon amie Victoria), Valérie Dréville (Suite Armoricaine) și Aurélia Petit (Personal Shopper).

Saint Omer va avea premiera în cinematografe pe 2 iunie

Stephen King

„Baubaul” („The Boogeyman”) este un nou film de groază care te va ține, în luna iunie, lipit de scaunul de cinema, de la început până la final. Regizat de Rob Savage („Host”), un talent în ascensiune în genul Horror, filmul oferă o abordare revigorantă a conceptului de „bau-bau” și oferă o experiență cu adevărat înfricoșătoare, deoarece se centrează pe... „acea ființă care vine după copiii tăi atunci când nu ești atent”. “Baubaul” este inspirat de nuveleta cu același nume a lui Stephen King, din 1973, care s-a mai bucurat și de alte două ecranizări, în 2005 și 2007. Noul film este bazat pe un scenariu scris de Mark Heyman („Black Swan”) și tandemul creativ Scott Beck-Bryan Woods, cunoscut pentru „A Quiet Place”. Unul dintre aspectele remarcabile din „The Boogeyman” este abordarea unică și inovatoare a povestirii.

Filmul Horror le are ca protagoniste pe Sadie Harper, o elevă de liceu, și pe sora ei mai mică, Sawyer. Ele au trecut printr-o tragedie, moartea mamei, iar relația cu tatăl lor nu este prea grozavă. Bărbatul, pe nume

Will, este un terapeut care încearcă să accepte pierderea soției. Lucrurile se agravează în momentul în care unul dintre pacienții lui Will apare pe neașteptate la ei acasă, în căutare de ajutor, și îl lasă în urmă pe  e Boogeyman.

Ființa supranaturală se hrănește cu emoții precum suferința și tristețea, iar familia Harper pare a festinul perfect. Ceea ce diferențiază acest lm este capacitatea sa de a îmbina elemente de suspans, groază psihologică și teroare supranaturală. Intriga este concepută inteligent, ținând spectatorii implicați pe tot parcursul desfășurării.

Distribuția lui „ e Boogeyman” e una foarte talentată (Chris Messina, Marin Ireland, Vivien Lyra Blair, David Dastmalchian), ecare actor oferind interpretări captivante, iar lmul, în ansamblul său, excelează în crearea unui decor ciudat și tensionat. Ceea ce îl diferențiază de alte lme de groază este capacitatea sa de a aborda teme mai profunde. În timp ce oferă țipete, explorează și puterea credinței și psihicul uman, se adâncește în temerile și vulnerabilitățile personajelor, oferind publicului o înțelegere mai bună a luptelor și motivațiilor lor.

„Boogeyman” este un must-see pentru pasionații de Horror, dar și pentru cei ce caută o experiență de lm cu adevărat

înfricoșătoare și palpitantă. Pregătește-te deci să i captivat și înspăimântat pe măsură ce Boogeyman prinde viață pe marele ecran, din 2 iunie!

„The Boogeyman”, o nouă adaptare după

Din mintea copiilor,

un omnibus cinematogra c emoționant

lumea este de părere că atunci când ești copil, viața e mult mai ușoară. Ce n-am da să mai fim încă o dată mici și să ne întoarcem în perioada în care cele mai mari probleme erau datul pe tobogan, testul cu tabla înmulțirii și prima iubire! Ca adulți, avem tendința să uităm că ceea ce simțim nu s-a schimbat foarte mult, de-a lungul timpului. Doar am dat tensiunea de pe terenul de joacă pe cea de la locul de muncă, nu ne mai certăm pe jucării, acum, discuțiile se învârt în sfera baniilor și a responsabilităților. Adevărul este că să fii copil este complex și dificil. Și cine ar putea să ne amintească mai bine de acest lucru decât ei înșiși?

Toată

De Ziua Copilului, pe 1Iunie, intrăm în universul celor mici cu un omnibus alcătuit din șapte filme de scurtmetraj imaginate, scrise, regizate și filmate integral de copii și adolescenți, cu vârste între 8 și 18, intitulat Din mintea copiilor. Proiectul este cu atât mai special cu cât expune realitățile cu care un copil se confruntă zilnic, așa cum le simte el, dar și preocupările care apar dintr-o imaginație prea bogată, uneori greu de ținut în frâu. Vorbim despre șapte povești despre dragoste, dezamăgire, răzbunare, frică

sau prietenie, pline de momente comice sau, după caz, presărate cu multe lacrimi, cu schimbări majore de la un moment la altul, lucru foarte comun pentru orice copil sau adolescent. Toate apar pentru a-i împinge pe eroi pe buza prăpastiei, spre incontestabila schimbare și evoluție.

„Din mintea copiilor este acel film pe care toți adulții din lume și-au dorit să-l facă atunci când erau copii. E o evadare pentru fiecare copil în parte, o

fugă din realismul de zi cu zi și un strigăt de libertate”, spune Daniel Nuță, actor, producător executiv și trainer. Și pentru că nimeni nu se pricepe la copii mai bine decât copiii, s-a dorit cât mai puțină intervenție din partea adulților, arâtând tuturor celor aflați la începutul vieții că orice este posibil, chiar și atunci când ai doar 8 ani. Actori cunoscuți, precum Daniel Nuță, Victoria Răileanu, Silviu Mircescu, Liviu Cheloiu sau AnaMaria Moldovan au jucat cot la cot cu copiii, însă de data aceasta, au avut roluri secundare, lăsându-și proprii cursanți să se bucure de experiența rolurilor principale. Din mintea copiilor va putea fi vizionat în cinematografele din România începând cu 1 Iunie 2023.

„Transformers: Rise of the Beasts”

*Energon nou pentru franciza roboților

*energon - combustibilul preferat al Transformerilor

Fenomenul Transformers a început cu aproape jumătate de secol în urmă. Prin anii 1980, o linie de jucării produsă de Hasbro - un fel de cuburi Rubik pe care, învârtindu-le piesele, le poți preschimba în mașini sau roboți -, a dat naștere unui serial de animație, unui lm de animație și unei serii de benzi desenate Marvel. Exact, de această dată jucăriile au fost cele care au fost transformate în poveste, și nu invers. Saga a continuat în anii ’90 și 2000 cu noi desene animate și comics-uri. În 2007, fanii au primit însă ceea ce așteptau de foarte mult timp: primul live-action Transformers. Și nu oricum, ci în viziunea explozivă a regizorului Michael Bay. Efectele speciale au fost la acel moment revoluționare și nu au dezamăgit Transformers a devenit rapid una dintre cele mai de succes din toate timpurile, cu încasări de aproape 5 miliarde de dolari, până în momentul de față.

au nici în următoarele cinci lme, iar franciza una

9 iunie parte un nou episodRise of the Beasts”

Transformers esență au autobotul

vom avea parte de „Transformers: . În așteptarea acestuia, n-ar rău să revezi „Bumblebee” (2018), primul lm din punct de vedere cronologic, ind în esență un prequel la tot ce au putut vedea fanii până acum. Hailee Steinfeld o interpretează pe Charlie, o adolescentă care trece printr-o perioadă di cilă, după moartea tatălui ei. Aceasta ajunge să-l descopere din întâmplare pe autobotul Bumblebee, care se ascunde pe Pământ, având răni adânci din bătălii trecute și ind

PAGINA 50

aproape nefuncțional. Între cei doi se va în ripa o prietenie care va ajuta omenirea să scape dintr-o invazie pe cât de neașteptată, pe atât de periculoasă. Chiar dacă lmul a fost declarat în cele din urmă ca ind un reboot al francizei, acesta are loc înaintea tuturor celorlalte, în anul 1987 - anul în care jucăriile Transformers și-au făcut apariția în viața reală este 1984, deci „Bumblebee” este cu atât mai mult un must-see pentru fani.

Cronologic, următorul lm pe lista producțiilor Transformers pentru cinema este chiar „Rise of the Beasts”, o continuare la „Bumblebee”, ce prezintă evenimentele care au avut loc în 1994, cu o pereche de arheologi din Brooklyn care ajung să e implicați într-un con ict străvechi printr-o aventură care se leagă de trei facțiuni ale Transformers: Maximals, Predacons și Terrorcons. „Rise of the Beasts” va și primul lm live-action din franciza Transformers inspirat din seria animată „Beast Wars”, ce a rulat la TV între 1996 și 1999, ind plasat în viitor, la aproximativ 300 de ani după evenimentele din serialul care-i prezintă pe Maximals și Predacons, urmașii Autoboților și Decepticonilor, care încearcă să se întoarcă acasă după ce s-au prăbușit pe o planetă necunoscută… planeta noastră. Acum, în „Rise of the Beasts”, elementele-cheie ale serialului au fost reinterpretate și încorporate într-o poveste care se desfășoară în anii 1990, la șapte ani de la evenimentele din „Bumblebee”. Cu „Transformers: Rise of the Beasts”, Hasbro și

Paramount vor să convingă publicul din întreaga lume că franciza lor emblematică este din nou una care se poate lupta de la egal la egal cu blockbusterele MCU sau DC.

La ce să ne așteptăm de la „Rise of the Beasts”? După ce restul Autoboților au ajuns pe Pământ, con ictul cu Decepticonii a continuat în mare parte în umbră, departe de ochii oamenilor. Totul se schimbă atunci când un cercetător de artefacte și un expert în electronică dau peste ceva care îi aduce în războiul etern al Transformers. Se pare că Maximals, Predacons și Terrorcons se a ă de mult timp pe Pământ, iar următoarea etapă a războiului Autobot-Decepticon îi aduce înapoi în rândurile lor.

îi aduce înapoi în rândurile lor. cum Unicron, „Devoratorul de în această parte, după ce a ratat șansa de a străluci în lmele

Într-un trailer putem observa cum Unicron, „Devoratorul de planete”, va juca un rol important în această parte, după ce a ratat șansa de a străluci în lmele Transformers din seria regizată de Michael Bay.

Din distribuția personajelor umane fac parte Anthony Ramos (Noah Diaz, expertul în electronică militară), Dominique Fishback (Elena Wallace, muzeografa), Lauren Vélez (mama lui Noah) și Tobe Nwigwe (Reek, companion de aventuri al tandemului), iar din cea a vocilor Autobot îi avem pe Peter Cullen în rolul lui Optimus Prime și pe Pete Davidson în rolul lui Mirage, cărora li se alătură Liza Koshy (Arcee), Cristo Fernández (Wheeljack) și John DiMaggio (Stratosphere). În partea Maximal, îi găsim pe Ron Perlman (Optimus Primal), Michelle Yeoh (Airazor), David Sobolov (Rhinox) și Tongayi Chirisa (Cheetor), iar Scourge, liderul Terrorcons, este dublat de Peter Dinklage. De regia „Transformers: Rise of the Beasts” s-a ocupat Steven Caple Jr. („ e Land”, „Creed II”), iar povestea a fost creionată de scenaristul Joby Harold („Obi-Wan Kenobi”, „Army of the Dead”). Una peste alta, e limpede că Transformers revin pe ecrane cu o doză consistentă şi bine susţinută de entertainment pentru întreaga familie.

PREMIERĂ

„ELEMENTAR”

Cand apa se joacă... cu focul

Apa şi focul, două elemente care nu au şanse de a convieţui. Şi, totuşi, noul film al Pixar Animation Studios şi Walt Disney Pictures ne arată cum imposibilul devine posibil. Aşadar, mult așteptata animație Elementar (Elemental) este o comedie romantică ce marchează un debut în ceea ce priveşte acest gen de film în universul Pixar. Cu acţiunea plasată în Element City, unde focul, apa, aerul și pământul co-există, în ciuda diferențelor lor fundamentale, o nevinovată prietenie duce la scântei nebănuite între înflăcărata Ember (Flamă) şi umedul Wade (Şuvoi). Cu toate că nu se pot atinge, petrecând timp împreună, cei doi îşi dau seama că au mai multe în comun decât ar fi crezut. Pe scurt, vorbim despre o premisă clasică, de tipul „opusurile se atrag”, însă una care convinge prin extremitatea cu care poate fi descris fiecare dintre cei doi poli (apa și focul).

Lansarea Elemental este un moment crucial pentru Pixar Studios, fiind prima producție originală a acestora de după pandemia de COVID-19 al cărei debut să fie pe ecranele sălilor de cinema, și nu pe platforma de streaming Disney+. În regia lui Peter Sohn, Elemental își găsește inspirația chiar în tinerețea acestuia, care a crescut ca fiu al unor părinți imigranți în New York City, în anii ‘70, știind astfel cum este să treci prin experiența asimilării diversității culturale și etnice. Acesta și-a dorit să transpună aceste trăiri într-un film, conturând povestea pe un fir căruia să-i adauge o intrigă care cu siguranță ar fi convins: iubirea. Astfel, ca reper pentru povestea de dragoste dintre cele două elemente – apă și foc – el a avut în vedere filme ca Guess Who’s Coming to Dinner (1967), Moonstruck (1987) sau Amélie (2001).

Pentru a oferi publicului o imagine de ansamblu despre ceea ce promite filmul lor, cei de la Pixar Studios au lansat și un trailer cu câteva secvențe-cheie din film, dar ne lasă și cu o idee care să rezume povestea Elemental: „Într-un oraș în care locuitorii focului, apei, pământului și aerului trăiesc împreună, o tânără înflăcărată și un băiat care se lasă purtat de val sunt pe cale să descopere ceva elementar: cât de multe au de fapt în comun”. Pentru cei care încă nu s-au convins că extremele se atrag, ei bine, începând cu data de 16 iunie, au ocazia de a mai da o șansă acestei zicale într-un context aparte, chiar la cinematograf!

TEXT DE ANAMARIA GRUMEZA

rămână buni

Ultima noapte este povestea coborârii în iad a unui bărbat cinstit, a unui soț devotat, a unui prieten de încredere și unui ofițer de poliție ai cărui colegi se bucură de integritatea și angajamentul lui. Întotdeauna m-am gândit la acest film ca la un lucru din trecut, chiar și în termeni de realizare și narațiune, iar scopul meu final a fost să spun această poveste ca o pildă religioasă, ca un avertisment pentru cei care își trădează felul lor de a fi cu scopul de a urmări amăgirea unei vieți mai bune. Este un film dedicat celor ce se încăpățânează să rămână buni. Oameni precum Franco Amore. Sau precum tata.” - Andrea di Stefano, regizor L’ultima notte di Amore.

Lansat internațional la Berlinale anul acesta, filmul Ultima noapte se va vedea în premieră la TIFF, în Piața Unirii, iar pe marile ecrane din România se vede începând cu 23 iunie.

Filmul este plasat în orașul Milano de astăzi, unde Franco Amore (Pierfrancesco Favino) este un polițist care, cu o seară înainte de pensionarea lui, trebuie să investigheze o crimă. Victima este prietenul și partenerul său de lucru Dino, care a fost ucis în timpul unui furt de diamante. Și așa, L’ultima notte di Amore devine cea mai lungă noapte. Amore, în italiană, înseamnă Iubire. Și Franco este

Amore în nume și faptă.

Andrea di Stefano este regizorul italian care ne-a adus filmele Escobar: Paradisul pierdut și Informatorul, iar acum revine pe marile ecrane cu Ultima Noapte / L’ultima notte di Amore, un thriller polițist care îmbină suspansul cu dilemele morale. Alături de Pierfrancesco Favino,

Ultima noapte include interpretări extraordinare și din partea Lindei Caridi, Antonio Gerardi sau Francesco Di Leva.

Unul dintre lucrurile interesant de menționat despre Ultima noapte este faptul că este filmat pe peliculă de 35 mm:

„A fost dorința mea și am avut un dialog deschis cu producătorii încă de la început. Trebuie să convingi producătorii cu privire la calitatea alegerilor pe care le faci, deoarece o decizie greșită se poate reflecta asupra întregului proiect, așa că am lucrat ca aliați și am ajuns să alegem pelicula în locul digitalului. O prefer, chiar dacă înseamnă că trebuie să fii foarte sigur de ceea ce faci pe platou”, spune Andrea di Stefano.

„Ultima noapte”: un film dedicat celor ce se încăpățânează să

Săfaci un introvertit să mergă la o petrecere la care se află doar persoane necunoscute este, în teorie, o misiune imposibilă, dar... dacă acest lucru face parte din meseria ta? Cât de greu poate fi, se întreabă personajul Maddie, interpretat de Jennifer Lawrence, în comedia coming of age Nu-ţi port pică! (No Hard Feelings), regizată de Gene Stupnitsky (Good Boys, Bad Teacher), care şi-a început cariera prin scrierea de scenarii şi regia unui număr de episoade din popularul sitcom The Office.

Maddie, şoferiţă de Uber, aflată într-o nevoie mare de bani, ia în considerare anunțul de pe Craigslist al părinților lui Percy, un adolescent inteligent, dar fără abilități sociale dezvoltate, prin care aceasta se angajează să devină partenera tânărului și să îl scoată la întâlniri romantice. E de menționat faptul că Maddie are și un termen limită, întrucât Percy trebuie să fie „inițiat” în ale dragostei până la finalul verii, când urmează să plece la colegiu. Atmosfera peliculei este asemănătoare melodiei lui Nikki Minaj, Super Freaky Girl, inclusă pe OST, astfel că,

există o sumedenie de momente amuzante provocate de dinamica duo-ului Maddie-Percy, care, de cele mai multe, ori se potrivesc exact ca apa și uleiul. Jennifer Lawrence, cunoscută pentru roluri precum Katniss Everdeen din The Hunger Games sau Mistique din franciza X-Men, câştigătoare a premiului Oscar pentru interpretarea din Silver Linings Playbook, revine pe marile ecrane nu doar ca actriță, ci și ca producătoare a No Hard Feelings, ea deschizându-și

propria casă de producție, Excellent Cadaver. Partenerul ei, Andrew Barth Feldman (Percy), deși nu foarte familiar cinefililor, reprezintă un nume cunoscut pe Broadway, în special pentru rolul din Dear Evan Hansen. Feldman nu este singurul star de pe Broadway ce face parte din distribuția acestei comedii. Duo-ului se alătură Matthew Broderick (Ferris Bueller’s Day Off) și Laura Benanti (Women on the Verge of a Nervous Breakdown), în rolurile părinţilor lui Percy. Cu o astfel de echipă, ne așteptăm doar la glume bune, scene savuroase și actorie la standarde ridicate, aşa că No Hard Feelings, care aterizează în cinematografe pe 23 iunie, e numai bun de văzut după examene sau după orele lungi petrecute la birou.

debutul lui Jennifer Lawrence în comedie

„No Hard Feelings”,

Zvâcnirea biciului unui aventurier nemuritor

lucru.

în multiversurile

După mai mult de 40 de ani de la Indiana Jones şi căutătorii arcei pierdute, Harrison Ford revine, cel mai probabil pentru ultima dată, în rolul iconicului arheolog Indiana Jones, în al cincilea lm din franciza de aventuri lansată de Steven Spielberg şi George Lucas, Indiana Jones şi cadranul destinului, dovedind că replica din Indiana Jones and the Last Crusade, “It belongs in a museum”, nu i se potriveşte. Sub trăsăturile lui Ford, ajuns acum la vârsta de 81 de ani, Indiana Jones s-a impus ca un nou model de erou de acţiune, fără de care este posibil ca personaje precum Jack T. Colton (Romancing the Stone), Allan Quatermain (King Solomon’s Mines), Rick O’Connell ( e Mummy) şi, nu în ultimul rând, John McClane (Die Hard) să nu ajuns să mai existe pe ecrane, iar Michael Douglas, Richard Chamberlain, Brendan Fraser şi Bruce Willis să e nevoiţi să-şi caute altceva de lucru. Dincolo de particularităţile lui Indiana Jones care îi ancorează aventurile în istoria secolului XX, inclusiv multiversurile cinematice super-eroilor Marvel şi DC continuă şi acum să e serios in uenţate de franciza lui Spielberg.

DC

În Indiana Jones şi cadranul destinului, Harrison Ford este secondat de o distributie stelară, în care îi întâlnim, printre alţii, pe Mads Mikkelsen (Doctor Strange, Another Round), Phoebe Waller-Bridge (Fleabag), Antonio Banderas (Pain and Glory), John Rhys-Davies (Căutătorii arcei pierdute), Thomas Kretschmann (Das Boot), Toby Jones (The Hunger

Games) şi Boyd Holbrook (The Sandman). Despre povestea din acest Indiana Jones #5, regizat de James Mangold (Ford v Ferrari, Logan) şi filmat în Anglia, Scoţia, Sicilia şi Maroc, s-au dezvăluit puţine lucruri, dar putem presupune că acest Cadran al Destinului pe care îl caută nu doar Indy şi fina sa, Helena, ci şi cohorta uzuală de nazişti, agenţi secreţi şi mercenari amorali, este un artefact notoriu, aşa cum au

„Indiana Jones și cadranul destinului”

fost, în precedentele filme, Chivotul Legămantului, pietrele Sankara, potirul Graal şi Craniul de Cristal. Iar asta ne trimite, inevitabil, la linia vieţii lui Indiana Jones, căci primele trei pelicule se petreceau în anii ‘30, pe când cele post-2000 sunt localizate temporal în timpul

Războiului Rece. Fiindcă, după toţi anii aceştia de predat la catedră şi înfruntat pericole în spaţii exotice, are şi dom’ profesor Jones dreptul să iasă la pensie, nu-i aşa?

Acţiunea din Raiders of the Lost Ark [1981], plasată în 1936, în care profesorul de arheologie

Henry “Indiana” Jones Jr. (Harrison Ford) caută să le-o ia înainte naziştilor în descoperirea arcei care adăposteşte Tablele

lui Moise, cu ajutorul unei foste iubite, devenită proprietară de cârciumă în Nepal, Marion (Karen Allen), şi al prietenului egiptean Sallah (John RhysDavies), se petrece în fapt la un an după cea din Indiana Jones and the Temple of Doom [1984], din 1935, ce are mai puţină legătură cu arheologia, profesoratul sau geo-politica, întrucât Indy este prezentat mai mult drept un căutător de comori mercenar, care se trezeşte implicat accidental, alături de o cântăreaţă de club,

Willie Scott (Kate Capshaw), într-un sinistru conflict local din India, alimentat de un cult religios malefic, ce are în esenţă ca miză redarea funcţiunilor originare ale pietrelor hinduse Sankara.

Neuitând că George Lucas, autor al scenariilor, a conceput de la bun început personajul ca un tribut adus eroilor de acţiune din serialele TV şi literatura Pulp din anii ’30, inclusiv a treia parte a seriei, Indiana Jones and the Last Crusade [1989] are quest-ul pentru Sfântul Graal plasat tot între cele Două Războaie Mondiale, în 1938, iar naziştii revin în peisaj ca bad guys, la fel ca prieteni vechi, precum Sallah sau Marcus Brody (Denholm Elliott), colegul de catedră al lui Indy, prezent şi el în Căutătorii arcei pierdute. Diferenţa e că partenerul de aventuri al eroului nu mai este o ‘ea’, ci un ‘el’, chiar tatăl său, Henry Jones Sr. (Sean Connery), profesor de literatură medievală. Realizat după aproape două decenii, al 4-lea film din serie, Indiana Jones and the Kingdom of

the Crystal Skull [2008], a ţinut cont de cum l-a marcat trecerea timpului pe Harrison Ford şi îşi plasează povestea în 1957. Inamicii lui Indy, ajuns tată de (acum) adolescent, Mutt (Shia LaBeouf), în urma aventurii cu Marion, din Căutătorii arcei, sunt acum agenţii sovietici, care vânează un device extraterestru. Doar că, în timpul WWII, Indy fusese recrutat în intelligenceul US Army şi se sugerează că ar fi fost implicat în anchetele legate de Area 51, deci e un fel de expert în chestii deastea.

În aceste condiţii, Indiana Jones şi cadranul destinului [2023] rămâne, firesc, în zona Războiului Rece şi îl vom urmări pe Indiana Jones reactivat în 1969, într-un context în care guvernul american a angajat foşti nazişti pentru a câştiga Cursa Spaţială în faţa URSS, iar unul dintre aceştia îşi propune, se pare, să remodeleze societatea după gusturile sale personale... “corectând greşelile trecutului”. Să ne aşteptăm oare să asistăm inclusiv la călătorii în timp? Rămâne de văzut, începânddin 30 iunie, cât de greu de pensionat este, de fapt, Indiana Jones.

Povești despre (încă) două lozuri

Încă două lozuri, comedia scrisă şi regizată de Paul Negoescu, reprezentând mult aşteptata continuare a unuia dintre cele mai importante succese de public din cinematografia independentă românească, Două lozuri, va avea premiera mondială la TIFF, pe 15 iunie, şi, drept urmare, era firesc să ne amintim cum a început, de fapt, această aventură, în care tânărul cineast - pe atunci doar cu un lungmetraj la activ, O lună în Tailanda, dar foarte apreciat în festivaluri, inclusiv la Cannes, pentru scurtmetraje precum Orizont sau Radu + Ana - a fost antrenat de trioul de actori Dragoş Bucur-Dorian Boguţă-Alexandru Papadopol, cu 7-8 ani în urmă. Interesul cinefililor pentru cum va evolua povestea lozurilor în viziunea lui Paul Negoescu, autor şi al scenariului, nu a făcut decât să sporească după ce comedia neagră Oameni de treabă a fost declarată, în primăvara aceasta, filmul anului la Premiile Gopo, iar PAUL NEGOESCU a fost recompensat cu trofeul pentru cea mai bună regie.

Paul, în ce stare de spirit aștepți premiera lui Încă două lozuri, ținând cont că, datorită succesului cu Oameni de treabă, s-au ridicat foarte mult așteptările publicului în ceea ce privește următorul tău film?

Așteptările publicului legate de filmul românesc sunt în general foarte mari, pentru că, în ultimul timp, s-au tot făcut multe filme care au fost foarte vizibile și atunci pretențiile cresc de la film la film, dar așa, ca stare generală a mea, cred că, momentan, e doar stres, pentru că noi încă nu suntem chiar gata cu filmul, avem încă destule necunoscute legate de închiderea post-producției și trebuie să găsim soluții la toate. Deci, până nu termin filmul, nici nu-mi permit să mă gândesc cum va fi el perceput. Din fericire, alaltăseară, m-am uitat la el pentru prima dată în forma asta de montaj și pot să zic că sunt destul de împăcat, fiindcă cea mai mare temere a mea era legată de capacitatea noastră, a întregii echipe, de a face un film care să se ridice la nivelul de familiaritate pe care îl avea prima parte, dar, totuși, să vină și cu o doză de surprinzător. E foarte greu să faci o continuare, un sequel, la un film care a fost bine primit, pentru că toți vor avea niște așteptări foarte mari, iar așteptările vor fi legate de tipul de umor pe care l-a avut primul film, pe care îl vor dori repetat, dar în același timp, spectatorii îşi vor dori să vadă și ceva nou... şi cred că am găsit echilibrul ăsta între nou și familiar, un echilibru potrivit pentru o continuare.

[ Interviu cu cineastul PAUL NEGOESCU ]

Ambele poveşti cu lozuri sunt scrise de tine, așa că hai să o luăm de la început. Cum s-a născut, cu ani în urmă, ideea celui dintâi scenariu? Cum ai ajuns de la Caragiale la trio-ul de loseri simpatici DinelVasile-Pompiliu?

Două lozuri s-a născut total altfel decât majoritatea proiectelor cinematografice, cel puțin în România, care, în perioada aceea, se făceau în felul următor: se nășteau din dorința unui autor de a face un film personal, iar acesta scria un scenariu cu care aplica la CNC. Cazul cu Două lozuri a fost diferit, în sensul că a venit Dragoș Bucur la mine, rugândumă să fac un film cu studenții lor, pentru că el, împreună cu Alexandru Papadopol și cu Dorian Boguță, deține această școală privată de actorie unde făcuseră niște scurtmetraje cu cursanții lor, la care luasem și eu parte. Ei, la un moment dat, făcuseră chiar și un lungmetraj, Love Building se chema, regizat de Iulia Rugină, total independent, un film nu de low budget, ci de “micro budget”. Cu foarte puțini bani, care, în mod normal, n-ar fi ajuns nici de un scurtmetraj, ei au făcut un lungmetraj care a avut un succes neașteptat atunci [în 2013]. Au continuat şi au mai

făcut un film, Alt Love Building [în 2014], şi cum, probabil, nu au mai vrut apoi - sau Iulia n-a mai vrut - să facă și Love Building 3, Dragoș Bucur m-a întrebat pe mine dacă aş vrea să fac un film cu ei în aceleași condiții. L-am refuzat atunci, fiindcă mi-era foarte frică de ceea ce m-ar fi așteptat prin înhămarea la un asemenea proiect, adică și fără bani, și cu actori majoritatea neprofesioniști... erau foarte multe lucruri pe care n-aș fi putut să le controlez după cum îmi doream eu. Însă Dragoș a tot insistat, a tot insistat, iar eu am început să mă gândesc la ce fel de poveste aș putea face în condițiile alea, una dintre cerințe fiind aceea ca toți cursanții să aibă apariții relativ egale în film. Căutam deci povești care să se potrivească şi din punctul ăsta de vedere, al producției, când, întâmplător, am dat peste nuvela lui Caragiale, Două loturi. Am citit-o și dincolo că m-a amuzat

povestea în sine, am remarcat faptul că personajele care căutau biletele de loto se întâlneau pe parcurs cu diferite alte personaje secundare, care aveau o apariție scurtă și egală, cu alte cuvinte erau multe personaje cu apariții relativ egale. Pe de altă parte, eu am rezonat foarte mult cu ideea de a fi foarte aproape de a câștiga ceva și de a pierde tot şi, pornind de la asta, pe structura de a căuta biletul în diferite locuri, am scris acea poveste și, practic, este doar inspirată din nuvela lui Caragiale, fiindcă, în afară de această poveste cu biletele rătăcite și cei care le caută, în rest, nu are mare legătură. [...]

Citiţi interviul complet cu PAUL NEGOESCU pe www.zilesinopti.ro

Trainwreck: Woodstock ’99

De fapt, aș vrut să u acolo

Când lumea vorbește la superlativ despre festivalurile de muzică, Woodstock-ul din 1969 este mai mereu un punct principal de discuție. Atât prin prisma calității artiștilor care au performat atunci, dar și prin faptul că a marcat un eveniment de referință din istoria Statelor

Unite, care a simbolizat un gest de frondă al oamenilor împotriva războiului din Vietnam. Pace, iubire, iar pace și iar iubire. Cam asta e ceea ce a rămas în analele istoriei despre ce s-a întâmplat atunci.

Treizeci de ani mai târziu, însă, povestea se schimbă. Michael Lang, promoter-ul de concerte care a stat la baza primului Woodstock, a venit cu ideea de a organiza un nou festival, sub același nume, dar pentru o altă generație. A găsit o fostă bază militară abandonată în Rome, NY, a primit acordul primarului, și-a luat în echipă tineri și oameni cu experiență deopotrivă, a antamat cele mai în vogă trupe rock ale momentului și s-a îmbarcat în ceea ce avea să fie o călătorie cel puțin tumultoasă.

Documentarul celor de la Netflix, în regia lui Jamie Crawford, povestește cum trei zile ce se prezentau ca fiind magice, având în prim plan dragostea și muzica, s-au transformat foarte repede într-un carnagiu imposibil de controlat. Mai mulți oameni din diferite domenii care au luat parte, sub o formă sau alta, la eveniment sunt intervievați și vin cu proprile păreri și povești despre ce s-a întâmplat de fapt în acele trei zile nefaste de la finalul lunii iulie.

Condiții neprielnice, apă contaminată, soare dogoritor, nervi întinși la maxim… acestea ar fi doar câteva dintre elementele care au făcut ca

Woodstock ’99 să se transforme ușor-ușor într-un dezastru de proporții. Când chemi o serie de trupe ale căror cântece se concentrează foarte, foarte specific pe violență și luptă împotriva ordinii, precum Rage Against the Machine sau Limp Bizkit, surpriza că niște tineri care au venit să scape de problemele de acasă vor reacționa în consecință nu poate fi prea mare. Și dacă în prima zi de festival, lucrurile încă puteau fi ținute sub control, curând s-a instaurat haosul. Mult prea mulți oameni, în comparație cu staff-ul evenimentului, lupte, incendii și, în general, o atitudine care era bazată pe conflict și distrugere au dus în scurt timp la unul dintre cele mai mari eșecuri în ceea ce privește organizarea de evenimente în industria muzicală.

În ultima seară de festival, mașinile incendiate și panourile distruse completau un tablou aproape post-apocaliptic a ceea ce în primă instanță a fost o dorință de a reînvia și de a readuce sentimentul de pace și de iubire al unei generații trecute. Dar care, pentru că nu avea un scop comun, un ideal pentru care să lupte împreună, a ales să facă exact opusul. Să distrugă, să ardă și să se răzvrătească. Mi-aș fi dorit să fiu acolo? Cu siguranță!

eat&Drink

ȘTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI/OPINII

CULINARIA, GURMAND, PE GUSTUL NOSTRU, HORECA, DRINK, CĂLĂTORIE CU GUST

WWW.ZILESINOPTI.RO/EAT-DRINK/

Vinuri la modă

Vinul este ca moda. Este legat de lifestyle, este inspirat de contextele culturale și sociale, are o elită care pune o serie de trenduri în acțiune. Multă vreme considerat o băutură elitistă care necesită educație și o anume etichetă, vinul trece în ultimii ani printr-un proces de democratizare, pe care îl putem simți în toate dimensiunile. Astfel, etichetele vinurilor, odată extrem de prețioase și pline de castele care să le sporească valoarea, au devenit din ce în ce mai colorate, împrumutând universul vizual al artei moderne.

La rândul lor, sticlele clasice de vin sunt concurate azi de formate din ce în ce mai atipice

și dimensiuni interesante, care te trec de la magnumuri nesfârșite la recipiente ce par a fi parfumuri delicate sau cann-uri care te duc în zona de consum on the go. Și pentru că am vorbit despre consum, la acest nivel, democratizarea vinului este cea mai vizibilă. Conținutul scăzut de alcool, care este unul dintre trendurile consistente, face ca vinul să fie atractiv pentru mai multe generații de consumatori, mai ales pentru tinerii care în mod tradițional evitau vinul.

De asemenea, paringurile cu mâncare făceau din vin o zonă greu de stăpânit: oare am pus vinul care trebuie lângă friptura aceasta?

Oare era mai important să mă uit la side dish ca să echilibrez farfuria? Oare mă fac de râs dacă beau un

spumant lângă niște cartofi prăjiți?

Ei bine, azi, vinul apare din ce în ce mai des în diverse combinații de mâncare, unele mai neaștepate sau chiar cele din zona de „sacrilegiu” (vin spumant cu mici, vin alb alături de aripioare picante de la un cunoscut lanț de fast food).

Vinul din și pentru mixuri/ cocktails este unul dintre ingredientele în creștere pentru paharele colorate și cu - alt fost sacrilegiu - umbreluță, arătându-și extraodinarul potențial al versatilității.

Toate aceste trenduri le poți simți la târgurile de vin, iar în vara acesta ai o sumedenie de astfel de întâlniri în jurul noii vieți a vinului.

Du-te să le vezi și să te convingi că vinul nu mai e doar o băutură elitistp, ci mai ales colocvială!

NUTRIŢIE

Alergiile: factorii alergeni și simptomele lor

Ce este o alergie? O alergie apare atunci când sistemul tău imunitar reacționează la ceva care este de obicei inofensiv. Acești factori declanșatori, numiți „alergeni”, pot include polen, mucegai, păr de animale, alimente etc.

Ce se întâmplă în timpul unei reacții alergice?

Atunci când intri în contact cu un declanșator pe care îl inhalezi, înghiți sau pui pe piele, corpul tău începe să producă o proteină numită IgE (imunoglbulina E), care se atașează de alergen. Apoi histamina și alte substanțe chimice încep să fie eliberate în sânge. Asta provoacă simptomele pe care le observi.

Care sunt simptomele?

Simptomele depind de modul în care ești expus la alergen - prin aer, piele, alimente sau printr-o înțepătură de insectă.

Dacă ai o alergie nazală (inhalezi alergeni), simptomele comune includ: mâncărimea și lăcrimarea ochilor, strănut, mâncărimea nasului și rinoree (îți curge nasul) și senzație de oboseală sau rău, similară unei răceli

Simptomele comune ale unei alergii cutanate (la nivelul pielii)includ erupții cutanate și urticarie (pete roșii în relief). Pielea ta poate fi roșie, să simți mâncărime sau umflătură.

Alergiile alimentare (la alergeni alimentari ca: pește, lapte, ouă, gluten, soia, nuci, arahide, fructe de mare etc.) pot provoca crampe stomacale, vărsături și diaree.

Dacă o înțepătură de insectă a fost declanșatorul, vei avea umflături, roșeață și durere acolo unde te-a înțepat. Simptomele pot varia de la

ușoare la severe. Majoritatea apar imediat după acțiunea declanșatorului și dispar la scurt timp după încetarea expunerii. Cele ușoare pot fi aproape de neobservat: ușoară oboseală, respirație anevoioasă, mâncărime ușoară sau crampe pentru câteva minute. Simptomele moderate te pot face să te simți rău, ca și cum ai fi răcit sau chiar ai o formă moderată de gripă.

Reacțiile alergice severe sunt extreme și îți pot pune viața în pericol. O reacție alergică este considerată severă atunci când două sau mai multe sisteme sunt afectate. De exemplu, nu mai respiri bine, ai pulsul mărit și amețești.

Ce este anafilaxia?

Cea mai severă reacție alergică se numește anafilaxie. Simptomele pot include:

• Urticarie și mâncărime pe tot corpul

• Respirație șuierătoare sau dificultăți de respirație

• Răgușeală sau senzație de nod în gât

• Umflarea feței, pleoapelor, buzelor, limbii sau gâtului

• Furnicături la mâini, picioare, buze sau scalp

Anafilaxia poate pune viața în pericol, așa că sunați imediat la 112! Dacă aveți un auto-injector de epinefrină/adrenalină, utilizați-l și repetați după 5 până la 15 minute, dacă simptomele persistă. Veți avea în continuare nevoie de îngrijiri medicale, chiar dacă simptomele par să înceteze, deoarece pot apărea reacții întârziate.

Maria Martac este biolog, tehnician nutriționist, health coach. www.mariamartac.ro

De ce să cumpărați antologia de ZĂMURI a lui Mircea Groza

Știu că sunt subiectiv, pentru că de această carte mă leagă și o situație contractuală, dar în realitate e mai mult decât atât. Prin această carte, Mircea Groza aduce o contribuție majoră la descoperirea unei identități gastronomice naționale.

Am mai scris la această rubrică despre faptul că suntem o nație de ciorbari și că ele, ciorbele, reprezintă, probabil, cel mai bine cartea de vizită a bucătăriei românești. Doar că ele sunt atât de firești, încât nu le acordăm importanță. Totuși, frecvența de consum și numărul mare de variațiuni la temă le transformă în preparat identitar. Ei bine, cartea lui Mircea Groza îmi dă dreptate. Sunt aici 182 de rețete diferite de zămuri din zona Sălajului și din județele apropiate. 182 din cele aproximativ 400 culese de autor în cei aproape 50 de ani de când cutreieră satele din zonă și de când culege aceste rețete de la bătrâni. Mulți dintre ei nici nu mai sunt și odată cu dispariția lor, am pierdut și câteva cărți de bucate. Rețetele sunt puse pe căprării: cele ritual,

www.zilesinopti.ro

ceremonial, precum supa (leveșa) de duminică, cele etnice, iar restul sunt împărțite în funcție de sezon.

Cred că niciunui bucătar sau restaurant din țară nu ar trebui să îi lipsească acest volum. Costă cam cât trei sau patru ciorbe vândute, deci un mizilic pentru cantitatea de informație oferită.

Volumul ZĂMURI – supe, zupe și năcreli (rețete ardelenești din bătrâni), semnată de maestrul Mircea Groza, este primul dintr-o serie de autor dedicată cercetătorului sălăjean, editura anunțând că deja se lucrează la cea de a doua antologie de rețete dedicată topalelor și tocanelor. Cartea este disponibilă pentru precomandă exclusiv pe site-ul carturesti.ro.

Sunt acolo soluții pentru HoReCa în ceea ce privește food-costul unei ciorbe, fie ea și pentru meniul zilei, incredibile. Bunicii noștri valorificau fiecare legumă și fir de iarbă crescut în curte sau din flora spontană. Dar mai presus de treaba asta este ocazia oferită de a diversifica meniul, de a oferi clienților alte și alte gusturi. Un astfel de element diversificator vă remarcă în multitudinea de restaurante cu meniu clonat sau cel mult asemănător. Deși suntem prizonerii acelorași gusturi, nu ignorați importanța consumului exploratoriu și nu doar utilitar, dar mai ales puterea nostalgiei! Un preparat care aduce aminte de copilărie este mai atractiv decât alesul din cele zece ciorbe pe care le tot văd în meniurile restaurantelor care se autoîncadrează la tradiționale.

Când spunem prosecco, spunem Italia, petrecere, momente de veselie! Sau poate brunch-ul acela care transformă o dimineață obișnuită în una specială. Oricum ar fi, e de bine! Ce altceva poate fi mai potrivit lângă paharul aburit decât un desert cremos, cu fructe sau cu ciocolată? Dacă nu v-ați gândit până acum la acest combo, dragi iubitori de băuturi cu bule fine și prăjituri cosmopolite, acest articol este pentru voi.

Primul lucru de reținut când vorbim despre alăturarea prosecco-desert: este destul de simplu să îi găsim desertul pereche. Fiind o băutură spumantă versatilă, de cele mai multe ori cu note fructate și florale, poate fi combinată foarte ușor cu mai multe deserturi.

Dar să o luăm cu începutul! Dacă vrem ca pairingul să fie perfect, să spunem la final „it’s a match!”, este musai să aflăm povestea băuturii. De la soiul de struguri, procesul de fermentație, până la arome și cantitatea de zahăr, trebuie să înțelegem și să știm cât mai multe detalii despre ceea ce bem.

Exact ca în cazul vinului și al cafelei, trebuie să ne axăm pe obținerea unui echilibru gustativ. Cu cât un desert este mai dulce, cu atât va face pereche mai bună cu un pahar de prosecco dry sau extra dry. Și viceversa, deserturile mai amărui merg foarte bine cu un pahar de prosecco brut.

Nici bulele nu sunt de omis în această ecuație, pentru că ele ajută foarte mult la armonizarea aromelor deserturilor – cu cât sunt mai mici, cu atât vor oferi un spectacol mai fin, subtil și delicat papilelor gustative.

PAGINA 64

Prosecco și deserturi. It’s a match!

Medovik

Ce prosecco?

Spre deosebire de vinurile clasice, cele spumante precum șampania sau prosecco au un alt tip de clasificare, care pe cei mai puțin inițiați îi poate induce în eroare. Indicația „dry” de pe eticheta unui vin cu bule ne arată că acesta este un vin demidulce, și nu sec, cum ne-am putea aștepta la prima vedere.

În funcție de nivelul zahărului rezidual din compoziție, prosecco se clasifică în:

 Brut Nature sau Brut Zero – nu conține niciun gram de zahăr, fiind doar foarte puțin dulce.

 Extra Brut – conține între 0 și 6 grame de zahăr per litru, fiind și el un vin spumant nu tocmai dulce.

 Brut – conține între 0 și 12 grame de zahăr per litru, este un vin spumant sec, cu o tentă ușor mai dulce. Această versiune este una dintre preferatele iubitorilor de prosecco.

 Extra Dry – nivelul de zahăr rezidual este între 12-17 grame per litru, începând deja să se resimtă gustul dulce.

 Dry – este un vin spumant dulce, cu o cantitate de 17-32 grame de zahăr pe litru. Perfect pentru oamenii care își doresc să consume prosecco într-o variantă mult mai dulce.

 Demi-Sec – una dintre cele mai dulci versiuni ale vinului spumant, cu un nivel de zahăr de 32-50 grame per litru.

De reținut, când nivelul de zahăr rezidual este scăzut, obținem un vin spumant sec precum Extra Brut sau Brut. Când nivelul de zahăr este în creștere, prosecco este mai dulce precum Extra Dry, Dry și Demi-Sec.

Ce desert?

Indiferent de prăjiturile pe care le alegem pentru băutura noastră cu bule, trebuie să găsim mereu un echilibru între arome. Fie că ele sunt asemănătoare și se pun reciproc în valoare, fie că sunt ușor contrastante, dar se completează frumos. La final, atât băutura, cât și desertul trebuie să ne încânte papilele si sufletul.

În funcție de preferințele consumatorilor, am observat că există două tipuri de pairing: clasic: prosecco dulce – desert dulce, zero riscuri, zero regrete;  îndrăzneț: prosecco într-o variantă mai puțin dulce –desert puțin dulce, cu note amărui, chiar ușor acrișoare Așadar, un prosecco Dry și Demi-Sec, care sunt versiuni foarte dulci, cu note fructate, merg extraordinar cu deserturile cremoase cu fructe, precum tartele sau cheesecake-urile. Ele vor evidenția gustul delicat al băuturii noastre.

Un prosecco Extra Dry, care este ușor dulce, se potrivește perfect cu deserturi pe bază de citrice și ciocolată. În vitrina noastră de la Braserie găsiți mai multe variante, precum George Enescu cu ciocolată și portocale, tartă Citron cu lămâie și ghimbir, Passion cu ciocolată și fructul pasiunii.

Iar, în final, prosecco Brut, un vin spumant sec, foarte puțin dulce, face pereche bună cu deserturi cu miere precum Medovikul nostru, checurile și înghețata.

Clasic sau îndrăzneț, important e să reținem că băuturile cu bule merg savurate alături de prăjituri cu arome asemănătoare. Cu cât prosecco este mai dulce, cu atât se potrivește mai bine cu deserturi la fel de dulci și invers.

Dar gata cu teoria! Haideți să ciocnim un pahar de prosecco și să ne răsfățăm cu o prăjitură în Micul Paris, de pe Aviatorilor 65.

Ana Consulea este chef cofetar & owner Zexe Braserie şi Zelato. A studiat cofetăria în Franța, la Școala de Cofetari din Montbeliard. În 2017, 2018 și 2019, a primit titlul consecutiv de „Cel mai bun Chef Cofetar din România”, la Gala Horeca Awards, iar în 2019 a primit titlul „Pastry Chef of the Year”, din partea ghidului Gault&Millau.

George Enescu

Cu mâncarea te poți frige dacă e prea fierbinte, ca Paraschiv cu fasolea în „Moromeții”, sau dacă nu te pricepi la ceea ce comanzi.

Am intrat în al 21-lea an de cronici culinare. Știu bucătari români de mare calificare, de la Adi Hădean, Răzvan Exarhu, Alex Petricean, Radu Dumitrescu, Chef Foa la Marius Tudosiei. Cunosc și Chefi străini de clasă internațională. Am avut ocazia să testez mâncăruri de soi pe toate meridianele. La Milano am savurat ce gătise cel mai bun Chef din lume, Massimo Bottura – „Frumosul, psihedelicul vițel pictat prin învârtire și făcut la grătar fără flacără”; la munte, tot în Lombardia, la San Pellegrino, în spaul lipit de celebrul Cazino, se află cel mai frumos loc în care am mâncat vreodată –bistroul magnific pictat de artiștii Valenti

și Guglielmini; în Anglia, la Woking, într-o clădire ca o farfurie zburătoare, McLaren Technology Centre, am mâncat un desert de

un rafinament colosal – Deconstructed Eton Mess; la Varșovia, în ambianța exclusivistă a Palatului Regal, m-am bucurat de preparatele concepute în Atelier Amaro, primul restaurant din istoria Poloniei recompensat cu o stea Michelin.

Dar încă mai pot fi surprins, mai ales dacă nu sunt deloc pregătit.

Așa s-a întâmplat la noul restaurant coreean de pe Lipscani, unde m-am dus ca un ageamiu, fără să știu ce voi comanda, iar când a venit preparatul, n-am știut cum să îl mănânc. „Gangnam Pocha” e un sofisticat restaurant, care servește preparate populare, ceea ce poți deduce încă din denumire (Gangnam înseamnă la sud de râu, dar e și denumirea unui cartier sclifosit, Beverly Hills din Seul, ironizat de Psy în piesa cu peste un miliard de vizualizări; pocha e un fel de cort în care se servește mâncarea stradală de la capitală). Din meniul în engleză, m-am repezit la „Jumulleok” – „traditional korean dish with marinated pork meat in spicy sauce and various vegetables”, ați înțeles, fel de mâncare specific, cu carne marinată în sos picant și diverse legume. A venit pe un mic aragaz și mi s-a spus că se poate consuma la 8-10 minute după ce începe să fiarbă. Lângă vasul de pe foc era un mic bol și un polonic.

Zic că am venit ca un ageamiu, fiindcă despre bucătăria coreeană nu știam mare lucru. Cu mici excepții: că, pe bune, kimchi e ceva foarte bun (sunt milioane de rețete), că sosul de soia nu-i tot aia cu pasta (fermentată) de soia, că uleiul de susan presat la rece și sosul de pește lipsesc rar de la festin, că Dakbal e ciudat rău (gheare de pui fierte și prăjite, vedete și pe Lipscani), că la nord-coreeni, deși la înfometați nu se cuvine să vorbești de mâncare, e apreciat Chokbal („adidași” de porc, cu sos de soia și mirodenii).

La Gangnam Pocha, m-am fript la figurat, neștiind că am comandat, de fapt, o supă. Și la propriu, fiindcă am pus prea devreme în farfurie, era mult prea fierbinte și, n-am văzut-o venind pe asta, foarte picant. Dar de plăcut, mi-a plăcut enorm. Recomand, cu multă căldură!

Eu când vreau să mă frig, mă frig

6 locuri de unde-ți poți lua un sandvici bun

Dacă e vară, înseamnă că ne mișcăm mai mult, că suntem tot timpul între evenimente și că, în general, suntem mai predispuși să luăm totul to go. Așadar, iată câteva locuri din țară de unde poți să-ți iei un sandvici deosebit:

BUCUREȘTI

FRESCOLOCO PANINI BAR

 Lipscani 3

 0748.890.036

Frescoloco e un panini bar deschis recent, pentru a completa peisajul frumos compus din Pâine și vin, Energiea, Origo, toate pe aceeași sută de metri. Focaccia și schiacciata pe care le folosesc aici sunt procurate de la Casa del Pan și Grano. În afară de sandviciuri bune, au și o colecție de vinuri, prosecco, dar și cocktailuri.

BRAȘOV ANTREU

 Apollonia Hirscher 14

 0723.235.431

Tot de curând, Brașovul a câștigat un nou loc deosebit: Antreu - o focaccerie care are zilnic în meniu sandviciuri delicioase, cu ingrediente italienești. Sandviciurile de aici sunt atât de mari, încât cu siguranță vei avea nevoie de ajutor sau vei păstra și pentru mai târziu.

CLUJ CIMBRU

 Decebal 37

 0732.043.710

La Cimbru Restaurant, imaginația și măiestria în bucătărie sunt la ele acasă. Aici se face ceea ce se numește Author Cuisine, adică se gătește în funcție de inspirație și săptămânal, în meniu mai apar și alte nebunii. Dar unul dintre preparatele care nu lipsesc niciodată este „burgerul”, care e, de fapt, un Angus Steak Sandwich.

TIMIȘOARA MEAT BUSTERS

 Gheorghe Lazăr 1

Telefon:  Meat Busters sunt prezenți la mai toate festivalurile de street food din

țară. Au început și s-au impus pe piața food truck-urilor cu o camionetărestaurant, dar cu timpul, au deschis și un gastropub în Timișoara, iar acesta a devenit locul unde trebuie neapărat să mergi atunci când ți se face poftă de un burger bun sau de un porchetta sandwich.

IAȘI CUIB

 Gavriil Musicescu 14  0743.604.229

Este și restaurant cu bunătăți slow-food, raw-vegan, unde aproximativ 90% dintre ingrediente provin din România, dar este și printre cele mai frumoase grădini de vară din Iași. Aici vei găsi și sandviciuri sau burgeri vegani.

CONSTANȚA RUMEN

 Unirii 96

 0741.618.828

Dacă ești în Constanța și cauți un loc cu mic dejun bun, e bine să-ți îndrepți pașii spre strada Unirii, la numărul 96. Aici vei găsi RUMEN, un bar cu un design hip, decorat cu plante și care-ți promite o experiență culinară deosebită. Au în meniu câteva sandviciuri pe care le poți lua și pentru o masă pe plajă.

Cafele reci pentru vremea caldă

În sfârșit, a venit căldura, iar pentru cei dintre noi pentru care nu poate trece o vară fără să consumăm măcar un frappuccino pe zi, am zis să las mai jos câteva cafele cu gheață ceva mai interesante, poate vremea bună ne face și mai îndrăzneți.

Avem astfel clasica Dalgona

Coffee, pe care toată lumea a văzut-o la un moment dat pe TikTok. Ingredientele, trei la număr, nu sunt cu nimic diferite față de cele ale unei cafele normale, dar secretul stă în modul de preparare. Pentru cafeaua Dalgona, cafeaua instant și zahărul sunt mixate într-un recipient separat, alături de două linguri de apă fierbinte, până când se obține o spumă ce are consistența de merengue. Mai apoi, în cana preferată punem laptele și gheața și adăugăm spuma de cafea.

Dacă pe fanii celebrei aplicații mobile i-am satisfăcut, e momentul să îi mulțumim și pe cei ce adoră celebrul Frappuccino de la Starbucks. Cafeaua în stil Delhi se află la frontiera dintre un frappuccino și o granita, întrucât cafeaua, laptele și gheața sunt puse într-un blender până ce întregul amestec devine o pastă. Se poate bea cu paiul sau mânca cu lingurița, iar opțional, se poate adăuga, pe post de toping, un shot de expresso lăsat la rece.

Dalgona Coffee

Frappuccino

Iaurtul și cafeaua parcă nu au ce căuta împreună, însă în Vietnam este o alegere foarte comună, astfel că preparăm cafeaua ca de obicei, iar într-un pahar adăugăm iaurt, zahăr, lapte condensat și gheață, peste care turnăm cafeaua fierbinte. E de menționat faptul că nu va avea un gust bun dacă punem un iaurt cu fructe de pădure uitat prin frigider, fiind preferabil să optăm pentru unul natural, cremos sau cu gust de vanilie. De cele mai multe ori, vietnamezii aleg să adauge și un toping de ciocolată, pentru a-și îndulci băutura.

Dacă v-ați mirat când a fost vorba de iaurt, aflați că pentru cafeaua indoneziană Es Alpukat Kopi se folosește avocado. Pentru preparare, se dau prin blender fructul alături de laptele condensat, zahărul, extractul de vanilie, laptele și cafeaua până ce se obține o pastă, care mai apoi se pune într-un pahar cu gheață. O altă variantă este de a pune inclusiv gheața în blender și de a obține un smoothie de cafea și avocado.

Ați încercat vreodată cafea instant făcută cu Coca-Cola?

Eu, una, da şi am crezut mereu că este o invenție pentru cei ce nu mai au absolut deloc energie. Cine ar fi crezut că ideea este împrumutată chiar din Brazilia unde Mocha Cola este una dintre cele mai populare băuturi când temperaturile devin insuportabile. Pentru preparare avem nevoie de cafea tare (trei shoturi de expresso), zahăr, Coca-Cola, lapte cu ciocolată și înghețată de vanilie. Toate acestea se amestecă și se pun într-un pahar cu gheață. Pentru ornare, dar și pentru a face băutura mai cremoasă, se poate adăuga frișcă.

De plăcintă cu mere sunt convinsă că a auzit toată lumea, dar de cafea cu mere? Într-un pahar punem sirop de mere și gheață, peste care adăugăm cu grijă suc sau piure de mere. Mai apoi punem un shot de expresso alături de gheață într-un shaker și ne punem pe amestecat. Turnăm apoi rezultatul în paharul cu sucul de mere. Opțional, putem adăuga felii de mere sau scorțișoară.

Pe final, pentru iubitorii de alcool, am pregătit... Mazagran. Băutura este populară în Portugaliași Algeria și conține expresso, zahăr, mentă, lămâie și rom. Este, de asemenea, considerată a fi printre primele cafele cu gheață din lume, însă nu această versiune, ci cea originară, realizată din pastă de cafea cu zahăr și apă rece. Deși, în teorie, Mazagran sună ca o limonadă cu cafea, cei care au încercat-o au menționat faptul că gustul e departe de a fi astfel. O versiune rapidă a Mazagran constă în a realiza un shot dulce de expresso și a-l pune peste un pahar cu gheață alături de o felie de lămâie și câteva frunze de mentă.

În cele din urmă, cafeaua rece va fi mereu binevenită, mai ales în sezonul estival, când pe la mai toate cafenelele găsim Frappe sau Frapuccino. Poate, totuși, ne simțim ceva mai curajoși într-o dimineață și alegem să ne pregătim o cafea cu iaurt sau, de ce nu, chiar una cu avocado.

dintre cele mai populare băuturi

Cafea cu iaurt

Es Alpukat Kopi

Mazagran

Vinars de-a dreptul Divin

Am primit de ziua mea un clondir de Divin Bardar de 5 ani și am fost încântat să-l degust încet. L-am împerecheat cu un trabuc cubanez Romeo y Julieta, tot plocon, pe ăsta nu-l elogiez, din motive de pudoare legislativă, vălătucii s-au rispit, dusu-s-au! Dar amintirea Divinului rămâne.

Mic dicționar explicativ: Divin e băutura cunoscută anterior drept cognac moldovenesc, până când un specialist, universitarul Anatol Bălănuță, a venit cu o denumire nouă, „distvin” (evident, de la distilat de vin), iar omul de știință Emil Rusu a găsit una și mai bună – divin, așa se cheamă din 1993, ca brand comercial de stat. În Legea viei și vinului din Republică, scrie negru pe alb: băutură alcoolică tare, fabricată din distilate de vin, învechite cel puţin trei ani, cu adaos de apă dedurizată, sirop de zahăr şi, după caz, cu caramel de zahăr şi ape alcoolizate, până la obţinerea caracteristicilor organoleptice şi fizico-chimice stabilite în reglementările tehnice respective.

Orice dușcă din Divin - v-am mai povestit recent de această licoare, când v-am spus despre băuturile europenilor - e angelică. Are culoarea ambrei străucitoare, e catifea pe limbă și provoacă un șuvoi de căldură pe dinăuntru, împrumutat de la mâna care cuprinde piciorul scurt al paharului. Pare că bei mereu rezultatul acelui proces de maturare denumit „partea îngerilor”. Trebuie să știți că distilatele lăsate la maturat în

E fabricat peste Prut și se consumă de partea astalaltă sau aiurea, cu plăcere deosebită. Orice dușcă e țeapănă, catifelată, ambră pe cerul gurii.

lăsând licoarea intrată la maturare share”, adică partea îngerilor.

„master” din Grecia, obsedat de a creat o „comoară a îngerilor”, parfumurilor, director artistic de

vis - Thierry Mugler, Azzaro,

butoaie interacționează cu mediul înconjurător. Prin evaporare, apa și alcoolul se strecoară prin porii butoaielor. În condiții de umiditate, alcoolul se evaporă mai repede și mai ușor decât apa, lăsând licoarea intrată la maturare cu o concentrație mai mică de alcool. Evaporarea din timpul maturării se cheamă „Angels’ share”, adică partea îngerilor. Chestia asta am auzit-o de la un „master” din Grecia, obsedat de această parte a îngerilor - când a creat o „comoară a îngerilor”, a vrut să împărtășească aromele fascinante cu cineva care chiar se pricepea. Acel cineva a fost Pierre Aulas, un guru al parfumurilor, director artistic olfactiv pentru mari case de modă, pe care le-a sprijinit în dezvoltarea unor miresme de vis - Thierry Mugler, Azzaro, Chloe, Balenciaga, Shiseido sau

Miu Miu.

Dar să mă întorc la definiții. Bardar e o companie tot din creată un neamț. Azi e pe podiumul producătorilor locali de vinars, cu

Dar să mă întorc la definiții. Bardar e o companie tot din Republică, având un secol de experiență în domeniul distilării și care a fost creată în 1929, de către un neamț. Azi e pe podiumul producătorilor locali de vinars, cu peste 40 de medalii la activ.

Vinarsul basarabean încălzește și împrietenește. Dacă tot am ratat anul trecut ocazia de a fi reprezentați și noi la Eurovison de acordurile Zdob și Zdub („Țară veche, țară nouă/ Parcă-i una, parcă-s două/ Ba aparte, bampreună/ Parcă-s două, parcă-i una. Hey ho! Let’s go!/ Folclor și Rock’n’roll/ Pleacă trenul! Unde ești?/ Chișinău – București!”), măcar prin vinars să ne unim.

se cheamă din 1993, ca brand

Orice dușcă din Divin - v-am

6 locuri unde te poți răcori cu un bubble tea

În ultimii ani, „ceaiul cu perle”, a.k.a. bubble tea, a devenit o băutură foarte populară, nu doar în rândul adolescenților din România. Cu toate acestea, nu e o băutură care a fost inventată recent, ci care abia acum se bucură de o mare popularitate datorită numeroaselor producții coreene și a muzicii K-Pop, care câștigă din ce în ce mai mulți adepți.

BUCUREȘTI CHAYA BOBA TEA

 Tache Ionescu 8B

 0752 122 322

Chaya Boba Tea e unul dintre locurile care a știut cum să ajungă la publicul tânăr, fiind prezent și foarte activ pe Instagram și TikTok. Toate băuturile costă 22 de lei, iar succesul pe care l-a cunoscut a făcut să se extindă cu încă o locație, pe strada Academiei nr. 17 (peste drum de Universitatea de Arhitectură).

BRAȘOV ZEBRA CAT

 Paul Richter 4

 0726 866 431

Simpaticul brand Zebra Cat a ajuns și în Brașov, chiar în centru, la doi pași de Piața Sfatului. De aici pleacă toți adolescenții pe care-i vezi pe străduțe cu pahare colorate cu ceai cu perle.

CLUJ

BOBALICIOUS BUBBLE TEA

 Emil Isac 22

 0747.691.363

Dacă ești în Cluj și ți se face poftă de un bubble tea, atunci trebuie neapărat să treci pe la Bobalicious. Găsești aici tot felul de băuturi cu perle de tapioca și pregătite cu fructe proaspete. Două dintre sortimentele pe care recomandăm să le încerci sunt: Fanta Dream și Raspberry Blush.

TIMIȘOARA

JAY BUBBLE TEA

 Piața Consiliul Europei 2 (Iulius Mall)

 0372 917 260

Jay Bubble Tea e o franciză pe care o găsești prin mai multe orașe. În Timișoara te poți răcori cu un bubble tea de la ei, dacă dai o fugă până la Iulius Mall, unde au două puncte în care funcționează.

IAȘI

TEALICIOUS BUBBLE TEA

 Ștefan cel Mare și Sfânt 4

 0767 677 831

Tealicious e un loc în care poți să combini jocurile de societate cu un bubble tea. Proprietarii spun că jocurile de strategie clasice, dar și cele mai amuzante și populare se simt altfel cu un Roselyn, Bejeweled sau Midnight Rain. Nu-i crede pe cuvânt! Treci pe la ei și convinge-te!

CONSTANȚA

JULIE’S BUBBLE TEA

 Bulevardul Tomis 98

 0737 882 721

Aflat chiar pe Bulevardul

Tomis, Julie’s Bubble Tea este locul perfect dacă ți se face poftă de un bubble tea în drum spre Plaja Neversea sau atunci când iei orașul la pas, pentru a-i descoperi obiectivele turistice.

Lifestyle Despre mișcare și libertate: Azzedine Alaïa și Arthur Elgort

Pentru a continua retrospectiva „Alaïa Afore Alaïa”, A.A. Foundation din Paris organizează o nouă expoziție dedicată designerului de origine tunisiană, „Azzedine Alaïa, Arthur Elgort. Freedom”, care prezintă contribuția adusă de creator și de fotograful american Arthur Elgort (cunoscut pentru colaborarea cu Vogue) imaginarului anilor ’80, prin reinventarea imaginii feminine, care în viziunea celor doi a căpătat putere și independență, și prin revigorarea fotografiei de modă, care a demistificat hainele designerilor, făcând universul luxului mai accesibil pentru privitor.

Până pe 30 august, vizitatorilor le sunt prezentate atât piese de design create de Azzedine Alaïa (1935-2017), cât și 30 dintre faimoasele instantanee alb-negru ale lui Elgort (multe dintre ele expuse pentru prima dată), care surprind mișcare, spontaneitate și energie prin utilizarea luminii naturale și a locațiilor reale (folosite din necesitate, pentru că fotograful nu avea propriul studio), contrastând astfel stilul tradițional și static al fotografiei de modă. Așa cum a spus chiar Elgort la petrecerea de deschidere a expoziției, fiecare fotografie este rezultatul imaginației pure și a resurselor avute atunci la îndemână, amintindu-și, în discursul său, și de momentele în care rămânea, după

Paris Fashion Week, pentru a face fotografii fără a fi plătit: „Azzedine era independent, așa că am făcut asta pentru că voiam, dar niciodată pentru bani. Nu am făcut nimic special... am fost acolo la momentul potrivit. Aveam modele bune, așa că a fost foarte ușor pentru mine.”

Printre fotografiile iconice se numără cea cu Naomi Campbell stând în mijlocul unei lumini, zâmbind aparatului de fotografiat, în timp ce Alaïa merge în colțul umbrit al camerei cu tavan înalt și pereți pătați ținându-și în brațe Yorkshire Terrierul, ea alături de Jennifer Gimenez, sărind în rochii strâmte și elastice, ținânduse de mână, sau cu Veronica Webb alături de Azzedine Alaïa în Paris. În imagini apar și Linda Spierings, Jeny Howarth, Janice Dickinson, Bonnie Berman, Frederique Van der Wal, Christy Turlington, Cindy Crawford, Linda Evangelista și Stephanie Seymour.

Alături de fotografii și creații, vizitatorii pot urmări și o celebrare a poveștii dintre cei doi artiști, care s-au împrietenit în Parisul anilor ’80, fără a vorbi măcar aceeași limbă: „A fost, în esență, povestea a doi oameni geniali care s-au întâlnit, au avut încredere unul în celălalt și s-au distrat făcând ceea ce iubeau cel mai mult.”

Parfumul lunii iunie: „SHADES OF LEATHER”,

By Linari prin ELYSEE Perfumery

Bucură-te de aventura pe care ţi-o oferă viaţa, trăieşte-o cu toate simţurile tale. Descoperă! Experimentează! Lumea este la picioarele tale! SHADES OF LEATHER ajută perfect! SHADES OF LEATHER, parfum unisex lansat în 2022, aduce un tribut pielii, ca ingredient folosit în parfumerie şi deschide noi orizonturi în ceea ce priveşte parfumurile cu nota aceasta.

„Pielea i-a însoţit pe oameni dintotdeauna. Ne îmbrăţişează, ne protejează, precum un al doilea înveliş. Un material organic, în care funcţionalitatea şi luxul se întâlnesc. SHADES OF LEATHER reuşeşte să capteze esenţa pielii şi este mai mult decât un simplu portret olfactiv al acestei comori. Pielea este rezistentă, cu un caracter puternic şi nu poate fi trecută niciodată pe plan secund. Setea de aventură, bucuria de a descoperi lucruri noi, pofta de viaţă, conştientizarea valorilor şi spiritul liber sunt lucrurile care au servit drept inspiraţie pentru SHADES OF LEATHER.” – Jérôme di Marino, parfumier

SHADES OF LEATHER împinge limitele, creând un joc parfumat plin de contraste încântătoare, în cadrul cărora intimitatea îmbrăţişează neobişnuitul. Două condimente preţioase se întâlnesc într-o uvertură olfactivă: cardamonul, verde şi aromat, şi şofranul, cu caracterul său astringent şi lemnos. Împreună reuşesc să formeze o scenă de succes în inima parfumului. Florile albe şi pline de seducţie ale iasomiei arabe întâlnesc notele catifelate şi puternice ale pielii de cea mai bună calitate, creând astfel o simbioză perfectă. Lemnul de cedru aduce claritate compoziţiei, în timp ce ambra şi patchouli oferă o notă balsamic-condimentată plină de căldură, completată de acorduri animalice subtile. Un pat de muşchi de pădure dens, de un verde-închis lucios, şi o aromă soft, de camfor, completează SHADES OF LEATHER, un parfum plin de masculinitate, îndrăzneţ, un parfum cu un caracter aparte, potrivit deschizătorilor de drumuri.

NOTE

Note de vârf: cardamon, şofran;

Note de mijloc: piele de Toscana, iasomie arabă, lemn de cedru american;

Note de bază: ambră animală, patchouli, muşchi de pădure, camfor.

Spirits Award, iunie 2023:

„UKIYO - Japanese Blossom” Gin

Ginul UKYIO este absolut unic în lume, fiind produs doar în Kagoshima, la poalele vulcanului SAKURAJIMA din Japonia, spaţiu de unde este luată apa cu calităţi speciale şi mandarinele locale, denumite Sakurajima komikan, care se găsesc doar acolo (pentru obţinerea unui gust citric special), precum şi o surprinzătoare aromă de violete de Parma, ienupăr (bineînţeles), coriandru, diverse plante aromate existente doar în acea zonă şi arome lemnoase.

În plus, UKYIO este un gin de a doua fermentaţie, el având la bază o altă băutură rară locală, un gen de „lichior” mai tare decât sake, dar mai soft decât o vodkă, cu aproximativ 35 grade alcool, denumit Shochu, distilat din orez, tot de coastă vulcanică, ceea ce îi dă o consistenţă aparte în lumea ginurilor de colecţie.

Surpriza şi nota sa cu adevărat unică este dată însă de folosirea florilor de cireş. Delicatele flori de sakura (cireș) înfloresc doar pentru o scurtă perioadă de timp, primăvara, iar japonezii sărbătoresc acest moment unic și copleșitor de frumos în fiecare an. Tradiția e cunoscută drept „Hanami” și inspiră brandul Ukiyo să creeze un gin floral absolut minunat, care surprinde întocmai esența fin parfumată a florilor de cireș și o încapsulează într-o sticlă statement – Blue-pinkpentru a fi savurată peste tot în lume.

În limba japoneză, „ukiyo” înseamnă „a trăi în prezent“, acesta fiind și invitația pe care UKIYO Blossom Gin o face tuturor iubitorilor acestui tip de băutură, dar mai ales celor care preferă aromele proaspete și delicate. UKIYO chiar este un gin aparte, un „Spirit” al lunii iunie.

MADELEINE

Bijuterie inspirată de elemente organice și istorice

Inspirată profund de natură și de elementele organice din jurul ei, Mădălina Tudor-Rădulea creează bijuterii organice, perfect imperfecte, cu texturi și forme care evocă un profund simț al umanității. După ce a făcut cursuri de design în Milano, Barcelona și Paris, a descoperit cursurile de bijuterie de la Assamblage, iar prima ei colecție a fost inspirată de ciocolata fiului ei.

Mădălina, spune-ne câteva cuvinte despre tine.

De foarte mică, mi-a plăcut

De foarte mică, mi-a plăcut să desenez și eram fascinată de stilouri și rapidografe.

Cumva, probabil de aici și pasiunea pentru arhitectură și design. Am ajuns ulterior să termin secția de Design de Produs din cadrul Facultății de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”.

Cum ai început să faci bijuterie contemporană?  În timpul facultății, am urmat mai multe cursuri de vară la Milano și Barcelona, la Instituto Europeo de Design, precum și la Marangoni Paris. Așa mi-am făcut intrarea în lumea designului de obiect. Fascinată fiind de bijuterii, am urmat în București cursurile Școlii de Bijuterie Assamblage și așa s-a născut brandul Madeleine.

Care este prima ta colecție și care este povestea ei?

vară Barcelona, făcut intrarea în lumea

Prima mea colecție a fost Karma, cu mulaje după staniol de ciocolată – piesele mi-au fost inspirate văzând un rest de ambalaj de ciocolată lăsat de fiul meu, care putea fi ușor transformat în genul de inel din staniol pe care și-l fac copiii când sunt foarte mici. Forma lui organică, perfectă în imperfecțiunea ei, m-a inspirat pentru prima colecție.

Ce te inspiră? Care sunt temele abordate în bijuteriile tale?

Mă inspiră frumosul, în toate formele lui. Formele raw, organice, pe care încerc să le integrez în ceea ce fac. Acum am o obsesie pentru forme 3D, pe care ulterior le prelucrez organic. Urmează și o colecție capsulă inspirată din monedele Americii de Sud, gândită împreună cu Sânziana Negru, piese cu gândul către soare, plajă și muzică.

Care este povestea colecției cu care ai participat la Romanian Jewelry Week 3.0? Ai idei pentru ediția de anul acesta?

Heritage este colecția mea preferată. Iubesc istoria și de aici probabil inspirația - moneda de 20 Franci transpusă într-o notă contemporană.

Care este bijuteria ta preferată?

Heritage Pandantif de Argent, din colecția mea. O lucrez de fiecare dată de la zero și reușesc să mă îndrăgostesc de ea. De

fiecare dată când îmbrac replica monedei în monture, ies la iveală detalii noi.

Cine sunt purtătorii bijuteriilor tale?

Bijuteriile Madeleine sunt unisex, deși trebuie să recunosc că majoritatea celor care le cumpără și poartă sunt femei. Sunt extensia perfectă a încrederii în stilul propriu, expresia admirației pentru forme organice și pentru obiecte meșteșugite. De asemenea, îmi place enorm de tare să lucrez piese custom, care au o poveste inspirată de persoana

Un asemenea exemplu îl

reprezintă două verighete lucrate foarte recent, în stilul meu organic, cu aurul reciclat din trei verighete ale bunicilor clienților mei, piese care au împletit tradiția și moștenirea în modernitate.

Numește trei designeri pe care îi admiri.   Maria Black, Rosa Maria și M Cohen.

Cine sunt cei mai aprigi susținători ai tăi? Soţul şi fiul meu.

Text de ALIN GĂLĂŢESCU

In memoriam RĂZVAN CIOBANU

La patru ani de la dispariţia tragică a poate celui mai talentat designer tânăr român, am creat acest editorial ARTY plecând de la creaţiile remarcabilului designer şi prieten RĂZVAN CIOBANU, ca o recunoaştere a meritelor artistice şi a rezistenţei creaţiilor sale în conştiinţa colectivă. Am selectat din garderobele personale a trei dintre clientele sale de suflet: Andreea Simona, Alma şi Lavinia Sârbu, cele mai expresive creaţii achiziţionate de la acesta. Am ales magnifica locuinţă a Laviniei Sârbu drept loc de manifestare - Răzvan iubind aceste spaţii, pe Lili Stan, ca imagine a editorialului special - ea fiind una dintre modelele şi muzele de suflet ale lui - şi pe excelentul fotograf Ciprian Strugariu ca să pună în operă acest editorial unic. Astfel, memoria unui mare nume al istoriei modei româneşti este dus mai departe, creativ şi estetic, de unii dintre cei care l-au cunoscut şi apreciat.

Capitala creativității se mută în Sântana de Mureș, la

Republic Hub

Târgu Mureș devine treptat un spațiu de expresie pentru creatori, artiști și muzicieni. Industria evoluează și este necesar ca odată cu ea să țină pasul o infrastructură care să acopere nevoia tot mai acută pentru spațiu de manifestare.

Ca răspuns la dorința de expresie artistică a apărut Republic Hub, cel mai inovator spațiu multimedia din regiune, care oferă o opțiuni multiple: organizare de concerte, evenimente, înregistrări audio de înaltă calitate și livestream-uri, care să-i facă pe artiști să ajungă la publicul larg.

Dar pe lângă rolul de conglomerat al posibilităților de creație, hub-ul aduce ca plus-valoare experiența umană Republic Production. Așa că, înainte de toate, hub-ul aduce împreună oameni și idei și oferă astfel un playground pentru talente emergente.

O LANSARE CU CÂNTEC. ȘI CU DEZBATERE

Republic HUB a fost inaugurat

în Sântana de Mureș cu un dublu eveniment de lansare. Ca să intre direct în atmosfera spațiului creativ de la Republic Hub, târg-mureșenii au avut vineri, pe 19 mai, ocazia să participe la un eveniment 2 în 1.

În prima parte a serii s-a pus la cale o dezbatere, care a accentuat tocmai importanța dezbaterii și efectele pe care colaborarea le poate avea pentru orice proiect. Acoperită tocmai de spațiul interactiv cu rol de incubator pentru evoluție comună, care se dorește a fi hub-ul. Mai precis, subiectul discuției a fost: „De ce este importantă dezbaterea? Ce înseamnă dreptul de la liberă exprimare?”, a avut un caracter interactiv și i-a avut în prim-plan pe Luca Drăgan, Ligia Voro și Radu Balaș.

În partea a doua, publicul iubitor de muzică a fost animat de concertul celor de la Timpuri Noi. Timp de o oră și jumătate, artiștii au adus pe scenă experiența

unei cariere muzicale de excepție, încununată printr-un concert aniversar intitulat „Copilu a crescut”. Pe lângă spectacolul muzical în sine, artiștii au oferit și momente de interacțiune memorabilă cu publicul, deja un touch personal marca Dan Iliescu, solistul trupei, sau solouri instrumentale asezonate cu momente comice ale celorlalți membri.

CEL MAI HIP HUB DIN MUREȘ OFERĂ O

MULTITUDINE DE POSIBILITĂȚI DE CREAȚIE

Cu porțile oficial deschise, Republic HUB vine cu un apel pentru creativii din Târgu Mureș, dar și din întreaga Transilvanie. Mai ales că aici pot fi găzduite de la ședințe foto-video până la brainstorming-uri creative, repetiții, dar și lansari de piese sau albume. Sala principală are ca focus specific experiența spectatorilor, oferind spațiu pentru până la 150 de persoane sau poate găzdui reprezentații

în format restrâns, în funcție de specific. Sentimentul oferit este unul de intimitate, iar locul creează ușor o legătură puternică între artiști și public, mai ales prin acustica eficient gândită a interiorului.

Sistemul de sunet se bazează pe sonorizare de ultimă generație, astfel încât să atingă standarde de înaltă calitate, claritate și intensitate. În plus, sala este dotată cu toate echipamentele necesare pentru a înregistra concertul, astfel încât artiștii pot păstra amintirile de neuitat ale evenimentului lor.

PAGINA 84

vezi mai mult pe www.zilesinopti.ro

Texturi și forme naturale Cuibul de Lemn, Râșnov

Lemnul este unul dintre cele mai vechi materiale cunoscute. Alături de piatră și pământ, a fost utilizat de mii de ani ca material de bază în construcții. De cele mai multe ori exploatat în proximitatea zonelor unde era utilizat, lemnul a fost pus în valoare atât ca element structural, cât și prelucrat că element de decor sau parte din detalii complexe, alături de alte materiale, mai mult sau mai puțin contemporane. Dacă restul materialelor tradiționale rar se mai regăsesc astăzi în detaliile unei construcții moderne, lemnul își păstrează locul datorită versatilității acestuia. Îl regăsim la structura tâmplăriei, la placarea treptelor sau a pardoselilor și poate cel mai des la structura acoperișului.

„Din toată lumea - numai românii și africanii au știut cum să sculpteze în lemn.”

Constantin Brâncuși

DESIGN/ ARHITECTURĂ

Structurile vechi, tradiționale ale caselor din lemn sunt variate și tehnologia era diferită, în funcție de zona și priceperea meșterilor locali. Unul dintre numitorii comuni ai construirii cu acest material este exploatarea lemnului la maturitatea deplină a copacului. Astfel, lemnul folosit în vechime era mai rezistent și absorbția umidității mai mică. Odată cu modificarea zonelor de exploatare și a exploatărilor opțiunea de a avea lemn nou de aceeași calitate este extrem de redusă. Elementele masive folosite în urmă cu zeci de ani la construcția caselor sau anexelor pot fi refolosite și puse în valoare în construcții noi, păstrând patina timpului și aducând cu ele povestea meșterilor din secolul trecut.

În zona acoperișului, lemnul este cel mai des întâlnit în structura șarpantei, a scheletului care susține învelitoarea. Cu toate acestea, atât în mod tradițional, cât și având parte de adaptări moderne se regăsește și ca material de învelitoare. Șindrila din lemn sau șița este unul dintre materialele cele mai vechi folosite pentru a acoperi anvelopanta unei case. Un material ecologic, cu o durată de viață destul de îndelungată și un aspect estetic deosebit, acesta a fost folosit în zonele de deal și munte, unde lemnul era la îndemână.

Învelitorile din lemn nu sunt exclusiv cu specific rural sau tipic autohtone, acestea regăsindu-se în toate colțurile lumii, cu diferite variații ale formei și dimensiunii elementului de bază cât și a modului de montare. În funcție de metoda aleasă pentru realizarea suprapunerilor, rezultă o serie de texturi diferte, care dau farmecul imaginii de ansamblu. Inițial, învelitorile din lemn erau o opțiune accesibilă și la îndemână pentru toată lumea, de multe ori, inferioară ca și cost față de învelitorile ceramice. În zilele noastre, realizarea unei astfel de învelitori este cu siguranță o provocare.

Cu toate că poate fi o aventură să mai găsești un meșter care să știe să realizeze șiță, șindrilă sau draniță, să o monteze și poate să asigure și întreținerea în timp a acesteia, există o serie de construcții ai căror proprietari și oaspeți încă se bucură de acest material.

Un exemplu care cu greu ar putea trece neobservat este ansamblul Cuibul de lemn, cu o volumetrie de poveste amplasat în inima unei zone cu tradiție în exploatarea și punerea în operă a lemnului. Cuibul se află în inima munților, cu perspectivă deschisă asupra masivului Bucegi și masivului Piatra Craiului, pe malul râului Ghimbășel. Proiectul a fost demarat acum mulți ani, finalizat din punct de vedere al conceptului la începutul anilor 2000, de către biroul de arhitectură Zona și deschis către public în vara anului 2020. Istoria lui îndelungată la nivelul definirii execuției din motive strict financiare este și spațiul alocat experimentelor, a definirii detaliilor, în care arhitectura tradițională de șindrilă poate răspunde coerent cerințelor unei abordări în modernitate, așa cum a descris autorul în prezentarea proiectului, în cadrul Bienalei de arhitectură, ediția 2021. Șindrila sau șița despre care vorbim aici este singurul model care are calitatea de a fi endemic românescă, cu valoare universală. Șița în 5 straturi, cu bot de rață lat, montaj cui ascuns și material brad.

Ansamblul este compus din cinci construcții, amplasate pe un teren generos, la marginea pădurii. Două dintre acestea au funcțiuni tehnice și administrative. Cele două clădiri prinicpale adăpostesc hanul și spațiul de spa. Restaurantul, amplasat pe două niveluri, are o structură volumetrică impresionantă și ieșire către terasă. Acesta creează un sentiment de intimitate și apropiere de natură datorită capacității relativ restrânse și a atenției deosebite acordate detaliilor de finisare. Piesa principală a interiorului este șemineul din lut, realizat de sculptorul Petru Alexandru Galai.

Atât la parter, cât și la nivelul etajului și a mansardei, ambele în volumul învelitorii, sunt amplasate camerele de cazare și apartamentul. Camerele de la nivelul parterului au acces direct către exterior, în timp ce spațiile amplasate la nivelurile superioare beneficiază de formele organice ale lucarnelor, prin care se poate admira peisajul. Ansamblul este completat cu spații dedicate conferințelor și facilități de petrecere a timpului liber în natură, în așa fel încât experiența să fie completă.

10 - 15 august 2023

ediția a XI-a

Piața Sf. Ioan Piața Brassaï

Parcul Central

Gala „ATIPIC BEAUTY” 2023

Gala „ATIPIC BEAUTY”, poate cel mai neobişnuit eveniment de fashion

şi social din România, a ajuns la cea de-a 32-a ediţie, dar la aniversarea a 10 ani de existenţă. Aceasta a avut loc în marea Sală de Recepţii a Palatului Parlamentului, având coordonarea: Andreea Marin - producătoare şi prezentatoare -, Magda Comaniniţiatoarea acesteia şi conexiunea cu fetele aflate în scaun cu rotile, ea fiind de asemenea o superbă femeie, mamă a doi copii în aceeaşi situaţie - şi Alin Gălăţescu, art director şi coordonator al zonei de fashion a Galei.

Evenimentul a fost gândit încă de la început pe ideea că „FRUMUSEȚEA

NU STĂ ÎN APARENȚE”, o demonstraţie că, indiferent de condiţia fizică şi socială ori publică a persoanei, aceasta poate să fie la fel de expresivă, spectaculoasă şi remarcabilă, ba chiar cu un plus de forţă şi hotărâre din partea fetelor şi băieţilor aflaţi în scaune cu rotile, la Gală, în număr de 13, inclusiv o fetiţă de 5 ani. Alături le-au fost inţiatorii acesteia, Fundaţiile

„Open your Heart” şi „Preţuieşte Viaţa”, Camera Deputaţilor, ARCUB şi Primăria Generală a Capitalei.

Text de ALIN GĂLĂŢESCU

Designerii invitaţi, printre alţii: Aleha Toncea, „Mary Sten”

by Mariana Stan, Raluca Soare, „Orlette” by Olivia Păunescu

(prezentă şi ca persoană publică în show), Romaniţa Iovan, Ellis, Cera Mihăilescu, Tina Olari, „Trends” by Adina Buzatu. Invitaţii persoane publice, care au însoţit în timpul show-ului persoanele în scaun cu rotile, îmbrăcaţi de la aceeaşi casă de creaţie, au fost: Monica Davidescu, Majda, Ana Maria Brânză, Andreea Topan, Diana Bulimar, Loredana Corchiş, Lili Sandu, Alex Dima, Aurelian Temişan, alături de Violeta Bănică şi Radu Bănică Jr. Simona Ruscu a fost şi „model”, dar şi prezentă cu un recital de suflet, acompaniată de un grup de copii minunaţi.

Pelângă INVICTUS, grupul de eroi militari în scaun rulant, prezenţi inclusiv la Olimpiada ParaOlimpică, au mai fost acordate premii şi cadouri, fiind lansat inclusiv proiectul „EDEN”, primul cartier 100% prietenos cu cei în scaun cu rotile. În sală au fost peste 1000 de invitaţi, Lidia Buble finalizând gala cu un mini-recital, iar astfel s-a încheiat splendid o seară de vis, de o intensitate a emoţiilor neatinsă de nici un alt eveniment în România. Povestea continuă!

locul în care uiți de telefon și te reîntorci în curtea bunicilor, cu mâncare gustoasă, animale fericite și ateliere tradiționale

Ferma de sub Penteleu este un exemplu de bune practici în conservarea patrimoniului cultural național. Familia Dincă a adus la viață cătunul Gura Milii, care mai avea doar doi locuitori când au călcat ei pentru prima dată pe pământul care avea să devină Ferma de sub Penteleu, în 2007. Pentru a susține proiectul turistic, din 2016, familiei Dincă i s-a alăturat Familia Flesariu. Pe malul râului Basca Mare, 17 căsuțe construite în stil tradițional oferă o experiență autentică: aer curat, rețete gustoase cu ingrediente locale, viața printre animale și ateliere tradiționale de meșteșugărit. La Penteleu, mergi în picioarele goale pe iarbă și hrănești animalele, aduni ouăle din cuibar sau pregătești d-ale gurii. La întrebări ne-a răspuns Valerica Dincă, co-fondator.

Cum a apărut Ferma de sub Penteleu?

La început a fost dorința noastră de a avea un loc rupt de lume în care să ne retragem la sfârșit de săptămână, pentru a ne încărca bateriile. O dată cu nașterea primului nostru copil, Toma, am vrut să avem colțul nostru de rai în care să îl deprindem cu cele tradiționale, cu viața la țară, înconjurați de natură și animale. Gura Milii era pe vremuri un cătun tipic din comuna Gura Teghii, dar care,

de-a lungul vremii, a fost părăsit de cei care și-au dorit o viață diferită, la oraș. În 2007, când am ajuns în acest loc, la Gura Milii mai erau doar doi locuitori, o familie de săteni care își aveau casa pe malul râului Bâsca Mare. După ce s-au stins și aceștia, casa lui Nea Ionică a fost restaurată și păstrată în circuitul turistic al Fermei de sub Penteleu.

Cine sunt oamenii din spatele acestui business și cum ați ajuns la acest concept?

În spatele acestui business se află două familii prietene, care s-au cunoscut în urmă cu 15 ani chiar acolo, în cătun. Pentru că lucrurile au devenit mai complexe și ne-am dorit să oferim oaspeților noștri weekend-uri memorabile, am propus familiei Flesariu să ni se alăture în proiect. Lucrăm de șapte ani împreună și împărțim viața de București cu viața la țară.

INTERVIU DE GRUIA DRAGOMIR

Familia Dincă

Ferma de sub Penteleu,

Povestiți-ne un pic despre oferta de la Ferma de sub Penteleu, prin ce se deosebește de alte pensiuni agroturistice? Ferma de sub Penteleu este un sat de vacanță cu o suprafață de 9 ha, cu 17 unități de cazare (case construite în stil tradițional), clădiri dedicate meșteșugurilor, zona de creșterea a animalelor și păsărilor, un mic centru de Spa tradițional (ciubăr și saună), plaja sălbatică a râului Bâsca Mare, zonă de jocuri și sport, restaurant cu bucate tradiționale, zona de relaxare și chiar o biserică din lemn – aflată în acest moment în construcție. Se deosebește prin faptul că oamenii au ocazia să se deconecteze de la viața urbană, să se conecteze cu natura și familia, fără semnal la telefon. Prin ospitalitatea gazdelor, ar spune clienții, și mâncarea fără egal.

Care sunt cele mai mari provocări cu care v-ați confruntat în gestionarea afacerii voastre?

Provocările sunt mari și au apărut de la început. În acel loc nu există semnal la telefon, nu a existat electricitate. Față de o pensiune cu toate facilitățile de pe Valea Prahovei, la Penteleu a trebuit să ne zbatem pentru fiecare resursă. De ce am ales așa? Există o energie acolo care nu poate fi explicată. Această energie ne-a făcut să trecem peste obstacole și să găsim soluții la cele mai grele provocări: instalațiile de apă, stație de epurare, drenuri, excavații, drum de acces, internet etc. Nu în ultimul

www.zilesinopti.ro

rând, aș menționa echipa cu care lucrăm. De ani de zile, să îți găsești oamenii alături de care să lucrezi, poate fi o mare provocare.

Care este feedback-ul cel mai comun pe care îl primiți de la clienți și cum ați răspuns la acesta?

Cel mai adesea, primim aprecieri legate de locul minunat, pe care îl consideră mult mai deosebit decât se vede pe site sau pe social media. Apreciază mult mâncarea pe care o oferim, cu ingrediente naturale, dar și spațiul generos, pe care îl explorează un sejur întreg cu tălpile goale.

Care este impactul pe care v-ați dori să-l aibă afacerea voastră?

Ne dorim să se dezvolte turismul rural în zona noastră, să fie apreciat și de români așa cum

îl apreciază străinii. Să ținem cont de valorile noastre din străbuni și să fim locul în care meșteșugurile prind viață.

Care e cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o din perioada de activitate?

Lecții au fost multe! Nici unul dintre noi nu a mai lucrat în domeniu. Primii turiști pe care i-am avut ne-au încurajat așa: „Se vede că vă doriți și o să vă iasă! Aveți multe de făcut, dar vă văd motivați!”.

Care este cel mai memorabil moment pe care l-ați avut ca proprietari ai acestei pensiuni de la munte? Memorabile sunt serile petrecute la focul de tabără, sub cerul înstelat, alături de artiști renumiți care ne-au trecut pragul și care ne-au încântat sufletele cu acorduri de chitară.

Care sunt planurile pentru următoarea perioadă?

Ne dorim să vedem terminat paraclisul de familiebisericuța de lemn - pe care l-am început în urmă cu doi ani. Întrucât sunt cereri pentru evenimente de familie, ne vom concentra atenția și în această direcție. Ne dorim să organizăm pentru clienții noștri petreceri de neuitat. În acest sens, avem în curs de amenajare un spațiu care nu de mult găzduia multe căprițe. Suntem recunoscători pentru faptul că avem sănătate și puterea de a merge mai departe și pentru faptul că am cunoscut mulți oameni minunați aici, la fermă.

(sub)ton de sărbătoare: Culorile care ni se potrivesc, în funcție de subtonul pielii

Numeroase întrebări se strecoară adesea, când vine vorba despre garderoba multora dintre noi. Să îți alegi hainele potrivite nu a fost niciodată ușor, veridic și verificat. Dar și atunci când le găsești, e clar ton de sărbătoare! Sau, mai bine spus, subton. Subtonul pielii este culoarea subtilă de sub stratul de suprafață al pielii, care ne dictează ce cromatică ne avantajează, ce ni se potrivește și de ce anume trebuie să stăm departe când ne concepem un anume look. Subtonul sau pigmentul diferă de culoarea pielii. Tonul sau culoarea pielii se poate modifica în funcție de anotimp, dar subtonul rămâne același, indiferent de situație. Există trei tipuri de pigment: cald, rece sau neutru. Simplu până aici! Ca să afli ce subton are pielea ta, iată trei metode simple și rapide.

PRIVEȘTE-ȚI VENELE!

Plasează-te în lumină naturală și privește-ți venele de la încheietură. Dacă ele au o culoare verzuie, atunci ai subton cald, iar dacă au o culoare albastră, movulie, te încadrezi în categoria celor cu subton rece. Dacă nu îți poți da seama de culoare, ți se pare un mixt între cele de mai sus, atunci ai un subton neutru.

CUM TE BRONZEZI?

CULORI POTRIVITE PENTRU SUBTONUL CALD

Dacă ai subton cald, atunci pielea ta va radia în combinație cu niște culori la fel de calde. Mai exact, galben, roșu, portocaliu, verde deschis, corai, muștar, maro, roz, nuanțele pământii te vor complimenta

și vor crea un efect optic ce dă senzația de piele sănătoasă, odihnită. De asemenea, bijuteriile aurii joacă același rol: te învăluie într-o senzație de prospețime, acel joie de vivre, cum ar spune francezii.

CULORI POTRIVITE PENTRU SUBTONUL RECE

la

Credeai că bronzul poate avea și alt rol în afară de cel estetic? Află că da! Dacă te bronzezi ușor, nu te înroșești, obții un bronz perfect cu ușurintă, ai subton cald, iar dacă te înroșești înainte să te bronzezi, ai pigment rece. Ești undeva la mijloc? Atunci ai subton neutru.

Ce nu i se potrivește unei persoane cu subton cald este ideal pentru una cu subton rece. Așadar, albastru, mov, navy, verde, magenta, roz rece, albastru-verzui sunt la crème de la crème pentru pielea ta. Bijuteriile de argint, totodată, te vor ajuta să pari mai odihnită, se vor contopi, practic, cu întreaga ta carnație. Tangoul nu se dansează doar pe ring, ci și pe pielea ta.

CULORI NEUTRE

În cazul în care alb și negru te luminoasă, spre deosebire de maro și de ivoriu, deții un subton rece.

În cazul în care alb și negru te avantajează, te fac să pari mai luminoasă, spre deosebire de maro și de ivoriu, deții un subton rece. Dacă din contră, cele din urmă te fac să radiezi, să arăți mult mai odihnită, în timp ce non-culorile consacrate te șterg, atunci ai subton cald. În cazul în care toate culorile neutre te avantajează, pigmentul tău este unul neutru. Acum, că am stabilit detaliile de bază, fundația, putem trece la culoare. Vă amintiți cercul culorilor de la orele de desen? El conține culori calde și culori reci, culorile primare, secundare și pe cele terțiare, și ne ajută nu doar la realizarea unui tablou excepțional, ci și la crearea unui outfit pe măsură.

CULORI POTRIVITE PENTRU SUBTON NEUTRU

Probabil ți-ai dat seama de faptul că un subton neutru te scapă de (aproape) toată teoria culorilor.

Chiar dacă poți purta orice nuanță, nu toate combinațiile vor fi fericite. Pielea ta se va armoniza mult mai bine cu nuanțele pastel decât cu cele neon sau electrice, care doar vor umbri trăsăturile tale.

Firește,există momente în care ne place o piesă vestimentară extrem de mult, chiar dacă nu este potrivită pentru noi culoarea ei. It’s perfectly fine to wear it! Consider-o un cheat day vestimentar, o mică abatere de la teorie. Nu e chimie, deci nu o să fie o catastrofă de laborator.

Cum obișnuia

Coco Chanel să spună... fashion is made to become unfashionable.