Zile și Nopți Cluj-Napoca, Noiembrie 2020

POP CULTURE MAGAZINE. EDIȚIA DE CLUJ-NAPOCA. NOIEMBRIE 2020

MUZICĂ. ARTĂ. FILM. CULINARiA

Interviu exclusiv: ANA ULARU Dialoguri fără note: RAUL KUŞAK Performing Arts: JUDITH STATE Rising Star: EILEEN O’HIGGINS | Artiști Urbani: ATOMA | Art Gallery: CATINCA TĂBĂCARU Arta fotografică: FLORIN GHIOCA | POP-UP STORiEs: RAY BRADBURY | Video Games Povești de Succes: CIDRU CLARKS | Festivalul CALEIDO | Tequila, aurul Mexicului

Noiembrie 2020

Editorial

POP CULTURE MAGAZINE

Medicii se dau ma(r)i artişti când intră în politică Ioan BIG, publisher În pofida faptului că am dormit prost perpelindu-mă datorită dilemei dacă există sau nu virusul şi a efectului cipului implantat de agentul de la supermarket, starea mea de bine s-a reinstalat efemer într-o dimineaţă de început de noiembrie odată ce am citit declaraţia liniştitoare şi plină de pozitivism a ministrului sănătăţii din ţara a cărui cetăţean responsabil încerc să rămân: “Arta noastră medicală este cea care ne-a învăţat să privim pragmatic spre un pacient care ne va zâmbi când va pleca acasă.”. Ce poate fi mai revigorant decât un spirit caracterizat de o asemenea forţă de conciziune? Artă, ştiinţă şi educaţie, raţiune şi simţire, toate într-o frază. Wow! Optimismul meu a scăzut însă repejor când am realizat că fac parte din amorfa “populaţie civilă” şi nu am cum să fiu eu acel “un pacient” care merită o privire pragmatică din partea artiştilor. Mai ales că sunt deja acasă, un telemuncitor obligat de context la recluziune socială, şi zâmbetul meu plin de căldură n-ar ajunge la comunitatea rezidentă în diverse palate dâmboviţene. Da, plin de căldură, căci de pe 1 noiembrie plătim facturi mai mari la curentul electric ca să ajutăm CET-urile să dea agent termic. Dar ce naiba, arta contemporană nu se mai face ca-n vremea lui Shakespeare la lumina feştilei şi nici ca a lui Michelangelo în frigul din Capela Sixtină.

Că nu sunt pacientul la care se referă autorul panseului - medic ce “a luat o sarcină politică”, după cum se autocaracterizează – este, din păcate, singurul lucru care mă reconfortează în vreme de pandemie fiindcă, altfel, am un www.zilesinopti.ro

simţământ intelectual uncool legat de înţelegerea pe deplin a perspectivei artei care cultivă pragmatismul şi a implicaţiilor concrete ale acesteia. De ce artă şi nu... inginerie medicală, de ce sunt trimis la Nicolae Grigorescu şi nu la Anghel Saligny? Ce anume din pragmatismul artistului medical ajuns în politică poate stârni actualmente zâmbetul unui pacient... cronic, să zicem? Întrebări d-astea, de simplu “civil”.

Dincolo de sarcasm, exprimarea actualului Ministru al Sănătăţii pune în mod serios pe gânduri. Dacă justifică vorba lui Vasile Alecsandri că “românul s-a născut poet” e tolerabil însă dacă reflectă, deliberat sau nu, un mod real de a gândi este periculos întrucât, prin definiţie, pragmatismul asociază indisolubil adevărul experienţei. Doar succesul aplicării unei idei conferă acesteia valoare de adevăr, iar tentaţia de a manipula rezultatul experienţei pentru ca adevărul să devină unul convenabil doar unora este uriaşă, mai ales la politicieni. Mare atenţie deci la “artiştii” care ne reprezintă şi care identifică pragmatic adevărul cu utilul, fiindcă utilul lor nu este neapărat şi al nostru. Eu cel puţin, aş prefera să mă strecor liniştit seara sub plapumă având în minte Noaptea înstelată a lui Van Gogh şi nu Ţipătul lui Munch, dar nu-mi fac mari iluzii că asta se mai poate întâmpla anul ăsta. Nici măcar în decembrie.

PAGINA

3

CUPRINS

Muzică / pagina 19 Noutăți discografice de toamnă ���������������������������19 Când vine vorba de muzică, pandemia nu a anulat doar concerte și festivaluri, dar i-a făcut pe mulți artiști să-și amâne lansările albumelor care erau programate pentru acest an. Din această cauză, toamna asta avem mai puține noutăți discografice în comparație cu ce era anul trecut în aceeași perioadă.

DRIVE-BY TRUCKERS: Un nou OK pentru USA �����������������������������������������20 Unde se regăseşte americanul de rând şi ale sale probleme cotidiene de familie sau de slujbă, în rapperul gălăgios, chitaristul de heavy metal sau cântăreţul de Country? Imposibil de spus. Unii muzicieni promit ceea ce publicul vrea să audă iar alţii insistă pe necesitatea luptei pentru o viaţă mai bună, unii oferă o evadare din realitate iar alţii, precum Drive-By Truckers, te fac să pătrunzi în ea.

Queen. Regina îmbătrâneşte dar nu se predă �������21 Ajunşi la o vârstă la care destule stele ale muzicii devin supernove, inepuizabilii rockeri Brian May şi Roger Taylor, co-fondatori ai legendarului grup Queen alături de regretatul Freddie Mercury în urmă cu 50 de ani, arată că live is life şi a câştigat de pe scenele de turneu bătălia pentru supremaţia în topuri dusă cu trupa K-pop de fetişcane Blackpink... căţărându-se în această toamnă pentru a zecea oară în istoria formaţiei pe prima poziţie a UK’s Official Album Chart cu albumul Live Around the World, ce conţine înregistrări din concerte susţinute între 2014 şi 2020.

RAUL KUŞAK. Crochiu de muzician îndrăgostit de teatru �������������������������������������������������������������������22 A surprinde în cuvinte farmecul discret al unuia dintre magicienii instrumentelor cu clape este realmente dificil întrucât naturaleţea ce a însoţit întotdeauna variile manifestări ale talentului său componistic şi performativ îl fac imun la etichetări formale.

PAGINA

4

POP CULTURE MAGAZINE

Artă / pagina 25 MICHAEL CLARK, un dansator din altă lume ��25 Prin intermediul videoclipului la Ashes to Ashes, David Bowie îl resuscita în 1980 pe Major Tom, personajul său astronaut ce pătrunsese în universul Pop culture odată cu primul lui hit, Space Oddity.

JUDITH STATE. “Nu cred că te poți seta să simți” ��������������������26 Interpretarea remarcabilă a rolului principal din apreciatul film Monştri. care i-a adus anul acesta Premiul Gopo pentru cea mai bună actriţă precum şi prezenţa în distribuţia filmului lui Cristi Puiu, Malmkrog, ce va fi lansat, sperăm, luna aceasta, o asociază pe coregrafa şi dansatoarea JUDITH STATE îndeobşte cu cinematografia, însă această formă de expresie a talentului său performativ nu reprezintă decât vârful cel mai vizibil al aisbergului.

CALEIDO | Un festival multicultural ��������������������29 Cea de-a IV-a ediție a festivalului multicultural de arte performative, Caleido, se va desfășura în perioada 27 noiembrie – 1 decembrie, în mediul online, iar accesul este gratuit.

CATINCA TĂBĂCARU. „Îmi aleg artiștii cum mi-am ales soțul, cu inima” ������������������������30 În 2014, Catinca Tăbăcaru își deschidea la New York cu un succes remarcabil prima galerie de artă și trei ani mai târziu o a doua, în Harare, în inima Africii.

ARTIȘTI URBANI: ATOMA. „Social media ne ajuta să vedem cât mai multă artă, dar poate fi o capcană” ������������������32 Andreea Toma aka ATOMA este visual artist, muralist, ilustrator și graphic designer. Este absolventă a Universității Naționale de Arte din București, secția pictură, și membru fondator al galeriei Celula de Artă, iar picturile sale murale au ajuns să înfrumusețeze mai multe orașe din România (Bacău, Târgu Jiu, Sibiu sau București). www.zilesinopti.ro

CUPRINS

Noiembrie 2020

FILM / pagina 35 Eroine de acţiune. MILLA faţă de restul ��������������35 MILLA JOVOVICH rămâne pentru moment singura female action superstar autentică prin faptul că de 20 de ani continuă să se identifice constant cu roluri principale din filme de acţiune. „Bani negri (pentru zile albe)”, o oglindă a societății românești ������36 La o primă impresie, din trailerul și sinopsis-ul serialului, „Bani negri (pentru zile albe)” pare o comedie cu accente de dramă, cu spărgători de bănci balcanici și cu o poveste care se încâlcește ca unul din filme lui Guy Ritchie.

De fapt, avem în față o oglindă cât se poate de bine lustruită în care esența societății românești se reflectă perfect: nimeni nu e vinovat, dar toți suntem complici.

EILEEN O’HIGGINS şi al său bilet de loterie ������38 Tânăra actriţă irlandeză de film şi teatru Eileen O’Higgins a atras atenţia încă de la debutul său din 2009 în Biopicul produs de BBC Enid astfel încât nu ne surprinde modul dezinvolt în care a intrat în pielea personajului Nancy Vickers, nepoata fotografului din Dead Still, miniseria cu accente de comedie neagră difuzată în premieră pe Epic Drama, a cărei acţiune este plasată în Irlanda sfârşitului de secol 19, în era Victoriană, când la modă devenise fotoportretele de familie post-mortem. În fapt, Eileen intră cu o asemenea lejeritate în rol încât am devenit curioşi cât de mult se aseamănă personalitatea ei cu cea a personajului.

3 seriale noi care au premiera în noiembrie 40 Pare că vom petrece destul de mult timp în case în această toamnă, așa că e bine să ne dăm un refresh listei de seriale pe care urmează să le pregătim pentru binging.

Bineînțeles, vom avea multe sezoane pentru seriale deja existente, dar e bine să mai diversifică și să adăugăm și producții noi. www.zilesinopti.ro

EAT&DRINK / pagina 43 Nu e bine! Nu așa! Nu acum!

Sau despre cum am lăsat ”cartea” pentru cratiță și de ce nu-mi pare rău! ���������������� 43 Acest articol s-ar fi putut numi ”Curajul de a fi tu însuți” sau ”Autenticitatea în om și în farfurie”, dar n-ar fi fost nici curajos, nici autentic. În plus n-ar fi premiat în niciun fel efortul titanic pe care-l fac de fiecare dată când scriu, de a așeza coerent cuvintele care izvorăsc din mintea asta haotică.

Mâncarea la oală care-ți vine acasă ���������������������� 44 Hai să mâncăm, ca la mama acasă, un ciolan cu fasole, dar cu comandă din oraș, că trăim vremuri online.

5 restaurante din țară de unde poți comanda meniul de prânz �������������������������������������������������������� 45 Încă nu știm ce va fi de la o săptămână la alta, ce restricții vor mai fi impuse de autorități, când și cum se vor redeschide restaurantele la interior sau dacă vom trece din nou la acel lockdown complet pe care l-am trăit în primăvară. În tot acest context, pentru a fi siguri, e bine să ne orientăm din nou spre delivery.

Aurul Mexiculuiîntr-o picătură ������ 46 Dacă au trecut zece luni din anul ăsta lipsit de gust fără să bei tequila, încearc-o în noiembrie. Dacă ai băut, continuă.

POP-UP STORIES: ��������������������������������� pagina 13 RAY BRADBURY. Exerciţiu de rememorare din perspectiva Pop culture.

POVEȘTI DE SUCCES ����������������������� pagina 48 CIDRU CLARKS. Primul producător de cidru autorizat din România.

VIDEO GAMES pagina 50 Noi jocuri video... să te țină ocupat până la sfârșitul anului PAGINA

5

Noiembrie 2020

www.zilesinopti.ro www.faceboook.com/zilesinopti

POP CULTURE MAGAZINE

www.zilesinopti.ro

ZILE ȘI NOPȚI POP CULTURE MAGAZINE ISSN 2559-172X Apare gratuit, lunar.

Nr. 11 - noiembrie 2020 Tiraj: 20.000 exemplare Director General: Marian Gîlea, marian.gilea@zilesinopti.ro Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro Director Vânzări: Simona Stoichici, Simona@simone-advertising.ro Publicitate print: Regia MGSI, Valeria Iliescu valeria.iliescu@mgsi.ro Alexandru Popescu alexandru.popescu@kisstv.ro

Știri

Programe

SELECTĂM cele mai importante și relevante știri din toate domeniile de interes pentru timpul liber, popculture, transmitem știri corecte și verificate, suntem informați pentru cititorii noștri.

PROGRAMELE culturale, de film, de muzică, de artă, de spectacole șamd sunt rodul a zeci de ore de research și difuzare în online pentru a prezenta exhaustiv pe zile și pe ore oferta de timp liber a orașului tău.

Publicitate online: Alexandru Cârcei, alexandru.carcei@whitemedia.ro Digital & Print Manager: Aurel Martinescu, aurel.martinescu@zilesinopti.ro Director Financiar: Mihaela Oană, mihaela.anutoiu@zilesinopti.ro Contabilitate: Mihaela Stoica, contabilitate@zilesinopti.ro Dezvoltare online: Radu Ganea, raduganea@raduganea.com Online/Social Media: Georgiana Grigore, site@zilesinopti.ro EDIȚIA DE BUCUREȘTI: Publisher: Ioan Big ioan.big@zilesinopti.ro Online: Miruna Enescu, bucuresti@zilesinopti.ro Distribuție: Dan Budoi EDIȚIA DE BRAȘOV: Redacție: Georgiana Grigore site@zilesinopti.ro Distribuție: Andrei Paul paul.andrei@zilesinopti.ro EDIȚIA DE CLUJ: Redacție și vânzări: cluj@zilesinopti.ro Distribuție: Pop Eugen Claudiu EDIȚIA DE IAȘI: Vânzări/distribuție: Andrei Stratulat , iasi@zilesinopti.ro Francize ZILE ȘI NOPȚI: Timișoara, Sibiu, Oradea, Pitești, Bistrița.

Tipărit la tipografia Conphys. www.conphys.ro ZILE ȘI NOPȚI este marcă înregistrată.

Editor: City Guide Media SRL. Brașov, Str. Octavian Goga nr. 9A REVISTĂ CULTURALĂ FINANȚATĂ CU SPRIJINUL MINISTERULUI CULTURII PAGINA

6

Autori & contributori IOAN BIG PUBLISHER

Ioan Big este jurnalist și analist Pop Culture. Este autor al volumelor “Blue, Black & White: Povestea Rolling Stones”, “Sexul... crucea lui Ken Russell”, “Eric Clapton” şi “Era Punk”.

Cea mai nouă carte a sa, “Zombies in secolul 21”, a apărut în luna iulie la editura Eikon.

GRUIA DRAGOMIR REDACTOR

A absolvit Facultatea de Litere cu o lucrare de licență despre influența culturii americane asupra literaturii române. A debutat în romanul colectiv Rubik (Polirom, 2008), a tradus Jurnalul pe motocicletă al lui Che Guevara (Polirom, 2008) și a publicat proză scurtă în revista Tataia.

GEORGE MIHALCEA

REDACTOR

George este jurnalist consacrat și scrie articole de opinie, recenzii culinare și nu numai.

HORIA GHIBUȚIU REDACTOR

Horia s-a născut la Praga, în 1969.

Avea să fie adus în ţară la şase săptămâni de la naştere şi lăsat să crească aici. E ziarist din 1990, a lucrat de la presa cotidiană (Tineretul liber, Evenimentul zilei, ProSport, Adevărul) până la ghiduri TV (TVmania) şi reviste lucioase...

DELIA MITRACHE REDACTOR

Delia este jurnalistă și face selecția de evenimente culturale pentru rubricile de recomandări. www.zilesinopti.ro

Noiembrie 2020

POP CULTURE MAGAZINE

/ experiențe urbane desktop & mobile Muzica

Film

Artă

Eat&Drink

MUZICA. e unul din pilonii experiențelor urbane: interviurile realizate de Ioan Big, recomandările de music &travel realizate de Gruia Dragomir, recenziile lui Berti Barbera.

FILM. Premiere, Cine Combo, Videodome, recomandările și interviurile realizate de Ioan Big, recomandările de seriale de Gruia Dragomir și ceilalți contributori.

ARTA. Selectăm cele mai importante manifestări ale artei. Performing arts, arta actorului, interviuri, recomandări realizate de Ioan Big și contributorii invitați să scrie în paginile dedicate artei.

EAT&DRINK. Experiențele culinare sunt tratate în scris din ambele tabere de Horia Ghibuțiu, George Mihalcea și Mădălina Sánta, dar și analize și știri din domeniul culinar și horeca de redactorii noștri.

ANTONETA GALEȘ CONTRIBUTOR

E trainer, coach, art-terapeut Phronetik și autor de romane polițiste sub pseudonimul Tony Mott. ”Iarna crimelor perfecte” este cel de al șaselea roman al ei, apărut în decembrie 2019 la editura Tritonic.

Antoneta este responsabilă cu rubrica Jurnal de brașovean.

Este călător prin lume, iubitor al naturii și om al crestelor de munte. Travel writer, instagramer, hoinărește haihui cu rucsacul în spate, se bucură, râde, fotografiază și împărtășește din fericirea ei.

Săptămânal Swit Rocs scrie în online rubrica de călătorii Hai-Hui cu Swit Rocs.

MĂDĂLINA SÁNTA

CONTRIBUTOR

Mădălina are 29 de ani, este Chef și de curând antreprenor.

A absolvit o facultate de comunicare și a lucrat 7 ani în publicitate, apoi a decis să se dedice gastronomiei, specializându-se la Lyon, la Institutul Paul Bocuse.

Mădălina scrie pentru online rubrica Povești din bucătărie.

TEODORA BRATU REDACTOR

Teodora este jurnalistă și face recomandări din spațiul teatrului, filmului și artelor performative.

www.zilesinopti.ro

GABRIEL BĂLĂNESCU

SWIT.ROCS

CONTRIBUTOR

CONTRIBUTOR

Este antropolog și fotograf pasionat, după 17 ani petrecuți peste hotare s-a întors în țară Mărturisește că pasiunea sa pentru fotografie l-a făcut un om mai bun, un tată mai bun și un soț mai bun.

Gabriel scrie lunar articole de opinie dar și reportaje foto.

BERTI BARBERA

CONTRIBUTOR

Muzician, actor, prezentator de televiziune, compozitor, cu o vastă experiență artistică dar și publicistică.

Activează în mai multe formații de muzică între care cea mai cunoscută și recentă e Platonic Band.

Berti Barbera are pe site rubrica Omul cu discurile

SILVIA TRAȘCĂ REDACTOR

Pasionată încă din copilărie de arta scrisului, absolventă a Facultății de Jurnalism din București, specializarea Comunicare, Silvia este jurnalistă și creatoare de conținut pe subiecte care includ filmul, muzica și povești de viață autentice."

PAGINA

7

PORTRET foto © Marc Rissmann

INTERVIU DE IOAN BIG

ANA ULARU „Mă uit în urmă la ce am făcut și sunt foarte fericită”

D

eși familiară pasionaților de teatru prin roluri remarcabile în montări din repertoriul teatrelor Bulandra și Act semnate de Andrei Şerban (Omul cel bun din Seciuan, Carousel) și, respectiv, Radu Iacoban (O intervenție, Constelații), Ana Ularu rămâne asociată în memoria colectivă în primul rând cu cinematografia și asta fiindcă, la numai 35 de ani împliniți anul acesta, apreciata actriță are deja aproape 50 de roluri în filmografie, multe în producții internaționale de succes în care a jucat, printre alții, alături de Keanu Reeves (Siberia), Tom Hanks (Inferno), Bradley

www.zilesinopti.ro

Cooper şi Jennifer Lawrence (Serena), John Hannah (The Marker) sau Vincent D’Onofrio (Emerald City). Ascensiunea ei spre stardom a început acum 10 ani, în urma succesului de critică și de public a interpretării rolului principal din filmul lui Bogdan George Apetri, Periferic, care i-a adus nu doar recunoașterea națională, Premiul Gopo, ci și una europeană prin distincțiile obținute la festivaluri reputate (Locarno, Salonic, Novi Sad). Pe Ana Ularu, care la finalul anului trecut a terminat de filmat un serial pentru Netflix, Tribes of Europa, o puteți vedea luna aceasta în serialul Alex Rider, difuzat de AXN. PAGINA

9

PORTRET

POP CULTURE MAGAZINE

Numeroasele premii primite pentru Matilda nu erau însă suficiente pentru a-ți bătători drumul spre o carieră internațională.

Ce pași ai mai făcut tu, rațional vorbind, în managementul propriei cariere?

Aici o pondere uriașă a avut-o numirea mea ca ‚Shooting Star’ în 2012 la Berlin. Programul Ana Ularu, John Hurt respectiv ia 10 actori tineri Berlinale 2012 PAGINA

10

Ana Ularu în Serena

Ana Ularu în Periferic

Se împlineşte un deceniu de la premiera Periferic, de când rolul Matildei te-a propulsat în rândul actrițelor europene de prim rang. Care este prima amintire care-ți vine în minte legată de Periferic?

Cred că fiecare zi de filmare. Poate că ăsta e motivul pentru care mi s-a părut că am aniversat 10 ani de la Periferic anul trecut, fiindcă pentru mine filmările în sine au fost ceea ce mi-a rămas în amintire. Premiera și tot ce-a venit după au fost niște surprize foarte plăcute, niște cadouri, niște bonusuri. Dar pentru mine filmul e cel din 2009, din vară, adică... atunci când mă gândesc, prima chestie care îmi vine în minte e căldura și, efectiv, am senzația aia fizică a maieului pe care îl purtam și aproape că văd brățara de la mână și îl aud pe Bogdan făcând un mișto pe lângă mine.

Adică e foarte ancorat în perioada în care l-am filmat. Mie asta-mi place la meserie. Momentul în care o faci.

din Europa care au făcut câte un rol principal mare, premiat sau nu, dar care să îți arate totuși un pic... ambitusul și îi prezintă cumva presei internaționale, agenților de casting și tot așa.

Generaţia mea a fost aceea a lui Adèle Haenel, Riz Ahmed și Bill Skarsgård, o generație foarte bună de tineri actori care aveau deja management. Și-am avut șansa ca atunci la Berlin să o cunosc pe prima mea agentă... şi mi-am dat complet planurile peste cap, am zburat la Londra imediat după Berlin, pentru a da o probă la Susanne Bier. Adică din momentul în care am început să lucrez cu ea, practic imediat, m-a întrebat pe la 3 noaptea ”Vii la Londra mâine?” şi eu am zis „Da!”. Am rezolvat cumva cu mama, cu Anca Romanescu care e PR-ul și publicista și îngerul meu păzitor și buna mea prietenă, care era cu mine la Berlin atunci şi care a dat niște telefoane, tot așa în miezul nopții, ca să găsesc un zbor... în clipa respectivă eu neavând niciun ban pentru că nu mai lucrasem de ceva vreme, nu era o perioadă fabuloasă pentru mine. Mama mi-a dat niște bani ca să am unde sta în Londra. Dar a fost un moment decisiv, a fost pasul de a nu zice „Nu, nu pot.”, de a fi prezent și de a fi disponibil. De fapt cam la asta se rezumă. Încerc și până acum mi-a reușit să nu spun niciodată „Nu pot.”.

Chit că dorm mult mai puțin, chit că renunț la foarte multe lucruri, chit că renunț la foarte mult

PORTRET

Noiembrie 2020

confort, sunt prezentă și dau tot ce pot pentru momentul respectiv. Acea primă colaborare cu Susanne Bier [pentru Serena – n.r.] m-a ajutat foarte mult. Exact în aceeași perioadă, complet nelegat de nimic altceva, am primit un telefon de la agentul de casting a lui [Giuseppe] Tornatore care văzuse Periferic și care mă voia foarte mult pentru The Best Offer, un film pe care încă regret că nu l-am făcut, dar aia e, trebuie să alegi în viață. Atunci când am ajuns la Londra am dat și o probă pentru [Michael] Winterbottom și, ușorușor, așa s-a întâmplat. Am început să dau probe - foarte multe dintre ele nu s-au concretizat, e în natura meseriei, iar celelalte au devenit elemente din experienţa şi devenirea mea de până acum.

Povesteşte-mi de unul dintre ele, de Vayentha. Cât a fost de entertaining sau de obositor să încerci să-l tot împuști pe Tom Hanks în Inferno?

De aia mă amuzam foarte tare şi făceam acest mișto constant că ea e totuși un soldat de elită care ratează în ultimul hal, în continuu. La un moment dat împușcam o dronă din cer dar pe el îl ratez de la un metru distanță. Experienţa a fost tare frumoasă - chiar povesteam recent despre asta la Roma unde m-am revăzut întâmplător cu Wade Eastwood, coordonatorul de stunts de la Inferno. Wade este un fel de legendă în domeniu, e creatorul a tot ceea ce înseamnă cascadorie în franciza Mission: Impossible. El și cu soția lui, Sam, m-au antrenat pentru Inferno și am rămas prieteni. Ne-am înțeles foarte, foarte bine atunci la Inferno și chiar am avut aşa, un moment, în care m-am gândit ”Doamne, ăla a fost unul dintre cele mai frumoase, calme, minunate proiecte pe care le-am făcut vreodată.”, pentru că Ron Howard [regizorul şi producătorul filmului – n.r.] e o bucurie de om. Nu am decât cuvinte de mare, mare laudă pentru el și pentru cum gestionează o echipă și pentru felul în care vorbește cu actorii și interacționează și oferă în mod sincer și cald și total angajat, atenție fiecărui personaj și fiecărui actor care joacă acel personaj, și fiecărui departament din echipa lui. A fost foarte plăcut și relaxant să filmăm în Florența care e superbă, să mâncăm și să bem vinuri bune și între timp să mai și filmăm. A fost un răsfăț de la viață, serios, a fost un cadou absolut. www.zilesinopti.ro

Ana Ularu în Inferno

În paralel cu blockbustere, lucrezi și producții Indie sau acorzi încredere unor proiecte care nu sunt susținute de nume mari. Ce îți atrage atenția la demersuri care nu îți vor aduce nici bani și nici glorie?

Da, sincer cred că am refuzat mai multe chestii care păreau uriașe și în țară și în străinătate, care veneau și cu mulți bani și cu faimă. Cred că am refuzat mai multe astfel de proiecte decât am refuzat proiecte independente. Asta e pentru că sunt un artist “obosit” (glumesc), fac mișto de mine însămi pe chestia asta, dar am în continuare un soi de idealism care probabil mă face insuportabilă în ochii unora. Da, vreau să îmi placă scenariul, să cred integral, fără compromis în poveste, să mă emoționeze - sunt un om care se emoționează foarte mult în faţa unei ficţiuni bune. În același timp, fără să îmi discut talentul în orice altă direcție, cred că sunt foarte bună intuitiv la a simți ritmul și adevărul din cadrul unei povești. Și poate că povestea respectivă iniţial puternică şi bună se transformă într-un film prost, ceea ce nu mai ține de mine, dar dacă din scriitură nu simt conexiunea, am să renunț la proiectul respectiv care poate e foarte bine plătit, poate promite destul de mult în directia notorietăţii. La sfârșitul vieții, mă uit în urmă la ce am făcut și sunt foarte fericită. Adică, chit că s-au dus, că au fost criticate, că au fost flop-uri, că au trecut mai puţin observate pe lângă un public larg, pentru mine și pentru creșterea mea artistică și lăuntrică au fost etape mult mai importante decât o fugă goală de conţinut după lumina aia mai strălucitoare.

Citiţi interviul complet cu ANA ULARU pe www.zilesinopti.ro

TEXT DE IOAN BIG

POP CULTURE MAGAZINE

POP-UP STORiEs

RAY BRADBURY Exerciţiu de rememorare din perspectiva Pop culture

N

e apropiem de finele unui an în care sărbătorim Centenarul Ray Bradbury, autor de Fantasy & SF vizionar, despre care s-a scris deja enorm ca scriitor, influencer şi, nu în ultimul rând, om extrem de pasionat de toate formele de expresie şi entertainment din cultura pop(ulară), aşa că mă voi mărgini să reamintesc doar câteva repere dintr-o viaţă fantastică dedicată “artei posibilului”, după cum îşi definea stilul literar chiar Ray Bradbury, cel care ne-a lăsat moştenire aproape 30 de romane şi 600 de povestiri, printre care binecunoscutele Fahrenheit 451 şi Cronicile marţiene.

Referitor la Fahrenheit 451, dacă nu ştiţi romanul şi nici celebrul film al lui François Truffaut din 1966 cu Oskar Werner şi Julie Christie, despre temperatura la care ard cărţile vă puteti face o idee din adaptarea cinematografică modernizată a poveştii care e disponibilă pe HBO (cea din 2018, cu Michael Shannon şi Michael B. Jordan), iar în ce priveşte opus-ul The Martian Chronicles trebuie să puneţi negreşit mâna pe... carte, fiindcă obscura miniserie TV din 1980 cu

www.zilesinopti.ro

Rock Hudson este complet depăşită şi am dubii că veţi găşi uşor adaptarea sovietică a fixup-ului, Trinidasatyy apostol, nominalizată pentru cel mai bun film la Fantasporto în 1989.

Ray Bradbury, despre care Steven Spielberg spunea că i-a fost “muză pentru perioada SF cea mai bună din cariera” lui, a iubit dintotdeauna comics-urile, PAGINA

13

Noiembrie 2020

a fost fascinat de dinozauri, monştri şi magie, a vânat în adolescenţă autografe de la vedete patinând pe role prin L.A., a rămas fan până la moarte al scrierilor lui Jules Verne şi Edgar Rice Burroughs, a creat romane grafice şi benzi desenate, a fost prezent la San Diego Comic-Con încă de la prima ediţie din 1970 şi la convenţiile SF până în 2009, a condus două teatre şi a fondat fanzine, a ţinut morţiş ca vrăjitorul F/X de la Hollywood Ray Harryhausen să îi fie cavaler de onoare şi a fost prieten la cataramă cu Gene Roddenberry, creatorul Star Trek. Ray Bradbury a trăit pentru şi prin Pop culture!

Ironia sorţii a făcut însă până la urmă ca un autor care s-a opus din răsputeri apariţiei cărţilor sale în format digital să piardă lupta cu editura iar distopia Fahrenheit 451, manifestul său pentru cuvântul tipărit, să ajungă publicată ca e-book cu doar cateva luni înainte de moartea lui, pe 5 iunie 2012.

Who is this Bradbury? s-au întrebat uluiţi Billy Wilder, John Ford şi John Wayne, ce stăteau cuminţi la coadă aşteptând să facă cunoştinţă cu cineastul rus Serghei Bodnarciuk, prezent la Hollywood pentru o ceremonie de premiere - era probabil afterparty-ul de decernare a Oscarurilor din ’69 când Război şi pace a primit trofeul pentru cel mai bun film străin -, în momentul în care acesta a trecut indiferent pe lângă ei, l-a luat în braţe pe scriitor zbierând ‘Ray Bradbury, is that you?’ şi l-a invitat la masa lui cu o sticlă de Stolichnaya în faţă, lăsând starurile cu buza umflată. Adevărul e însă că Bradbury era, în mod miraculos, unul dintre autorii americani contemporani celebri deja în blocul comunist în anii ’60.

Fahrenheit 451 PAGINA

14

It Came from Outer Space

Moby Dick/Gregory Peck

În România, de exemplu, nu erau publicaţi autori contemporani de SF/Fantasy decât absolut accidental (cazul izolat din 1958 al povestirilor lui Robert Heinlein şi Philip K. Dick în Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice), fiind toleraţi doar bătrânii Jules Verne, H.G. Wells, Conan Doyle, E.A. Poe şi R.L. Stevenson. În aceste condiţii, lui Ray Bradbury i-au apărut două volume, 451 grade Fahrenheit (1963, Ed. Tineretului) şi culegerea Aici sunt tigri (R is for Rocket, 1974 Ed. Albatros), şi cel puţin o povestire în CPSF, Ucigaşul (The Murderer, 1965), ca să nu mai vorbim că după ’90 a fost publicat frecvent, inclusiv în Almanahul Anticipaţia.

Explicabilă prin Cursa Spaţială ce opunea URSS-ul Statelor Unite, rămâne totuşi curioasă unda verde dată pe vremuri de comunişti publicării lui Ray Bradbury, date fiind temele disconfortante pe care acesta brodează critic, în special în Fahrenheit 451 (cenzura, corectitudinea politică, alienarea maselor, controlul şi manipularea prin mass-media) şi There Will Be Soft Rains (escaladarea înarmării nucleare, manifestul anti-tehnologie), dar tocmai relevanţa pe care continuă să şi-o conserve aceste teme în societăţile mileniale - sigur, într-o interpretare nuantat diferită, mai ales în privinţa minorităţilor -, fac din multe texte ale lui Ray Bradbury subiectul unei revizitări necesare. www.zilesinopti.ro

POP-UP STORIES

Something Wicked This Way Comes Jonathan Pryce

There Will Be Soft Rains

The Beast from 20,000 Fathoms

În 1982, acesta scria ‘People ask me to predict the Future, when all I want to do is prevent it’, confirmând astfel că este mai puţin preocupat de a descrie în mod credibil o societate a viitorului, decât de a imagina o alegorie satirică a prezentului. Ancorarea în prezent, chiar una ambalată ca Fantasy, Horror sau SF, în text paginat sau bulă de comics (pe filiera EC Comics), cea care l-a făcut un autor acceptat în mainstream-ul literar, îi este caracteristică lui Bradbury din anii post-WWII, căci înainte de a debuta ca scriitor, a fost scenarist de teatru radiofonic iar prima lui piesă, The Meadow, a fost difuzată în 1947, cu 4 luni înainte de apariţia primei sale cărţi, Dark Carnival, şi nominalizarea la O’Henry Awards a povestirii Homecoming, publicată la insistenţele unui june asistent de editor, pe numele său... Truman Capote.

Subtextul dindărătul ambalajului consumerist l-a facut pe oscarizatul cineast John Huston să îi propună lui Bradbury să scrie scenariul pentru filmul Moby Dick (1956) după ce a citit The Fog Horn, în care ceva i-a amintit de romanul scris cu 100 de ani înainte de Herman Melville, şi asta în ciuda faptului că povestea monstrului marin atras de sirena de ceaţă a farului, apărută în ’51, fusese deja folosită ca premisă pentru Horror-SFul The Beast from 20,000 Fathoms (1953). Ray Bradbury nu era însă neapărat măgulit că unii îl consideră un scriitor “serios”, fiindcă pentru el poveştile de aventuri, comics-urile şi literatura SF erau la fel de importante ca Shakespeare sau Faulkner.

Venind însă vorba de cinema, în anii ’50, deja experimentat în ale scrisului, Ray Bradbury n-a avut probleme în a se adapta cerinţelor şi a livrat un prim draft de scenariu, The Atomic Monster, materializat în 1953 ca It Came from Outer Space, doar că apoi, în afara colaborării cu John Huston, nu a mai scris decât pentru televiziune, cu o singură excepţie, Horror-ul Something Wicked This Way Comes (1983), care trebuia iniţial realizat de Sam Peckinpah pentru compania lui Kirk Douglas, dar a sfârşit măcelărit de către un script doctor năimit de Disney şi de un regizor englez obscur. La fel se întamplase cu The Illustrated Man în 1969, în care Rod Steiger nu avea cum să salveze o încropeală incoerentă redactată de un fost agent imobiliar, aşa că Bradbury s-a limitat doar la a mai scrie (sau a se lăsa adaptat) pentru proiecte mai mici, precum Alfred Hitchcock Presents sau The Twilight Zone. În an centenar, privind retrospectiv, realizăm că Ray Bradbury a anunţat în cărţile sale bancomatele, conceptul de ‘smart house’, televizoarele plate, Bluetooth-ul şi reţelele sociale, dar le-a asociat întotdeauna avertismentelor referitoare la consecinţele grave ale abuzului de tehnologie şi ale celui mare mare pericol pentru om: izolarea socială. Un om cade pradă unei capcane VR întinsă chiar de către copilaşii săi, deveniti dependenţi de “realităţi” mai îmbietoare decât viaţa de familie... în The Veldt (1950). Pentru Ray Bradbury, consumul excesiv de “virtual” este Horror. Un alt om se plimbă printr-un cartier aparent pustiu în care toţi sunt în case privind la televizor şi este arestat pentru că nu posedă şi el unul... în The Pedestrian (1951). Ray Bradbury se temea că televiziunea va schimba lumea. În rău. Într-un safari, un al treilea om calcă pe un fluture şi moartea insectei schimbă radical viitorul la o scară uriaşă... în A Sound of Thunder. În 1952, Ray Bradbury crease sintagma “efectul fluturelui”. Mai departe? Scrie-n carte.

PAGINA

15

ARTA FOTOGRAFICĂ foto © Adrian Pîclişan

FLORIN GHIOCA „Lacrima aia pe obraz vreau să i-o arăt spectatorului” Dincolo de reflectarea ca mărturie necesară a spectacolului în ansamblu, urmărești obstinat actorul ca individualitate, portretizarea lui ca personaj. Explică-mi această fascinaţie...

Cel mai frumos lucru care mi s-a spus până acum este că există un stil ‚Ghioca’ în fotografia de teatru. Și asta, sincer, n-am înțeles-o prima dată, pentru că eu trag cum simt și simt că actorul trebuie să arate cât mai expresiv. Pentru că deja cunosc relația lui cu personajul, caut să îl simt când, într-un anumit moment, este acolo, este în personaj... sunt mulți actori care, la un moment dat, când sunt în personaj, își schimbă fizionomia. Ei, în momentul în care tu ca fotograf reușești să surprinzi actorul în acele scene în care este el este transfigurat, este transformat în personaj, acolo ai atins esența fotografiei de teatru. Ăla este momentul de grație. E dificil pentru ambele părți, și pentru actor să fie în PAGINA

16

INTERVIU DE IOAN BIG

Î

ntr-o lume în care fotografia a devenit un hobby comun datorită tehnologiei „istețe”, arta fotografiei de teatru, când este practicată din vocație, cu inspirație și har, trebuie tezaurizată întrucât ridică deasupra ordinarului experiențele pe care le trăim ca spectatori și le face cu adevărat memorabile. FLORIN GHIOCA, fotograful oficial al TNB, este unul dintre foarte puținii artiști autentici devotați teatrului - nu conjunctural, fiind absolvent de Teatrologie –, care și-a asumat de ani buni „specializarea” în acest spațiu nișat de expresie vizuală renunțând la o carieră de fotojurnalist de succes (acreditat la ONU, participant la misiuni în Afghanistan ca invitat al NATO), al cărui imagini de o expresivitate aparte revalorizează cu trecerea timpului nu doar spectacolul teatral ci și amintirile noastre. În Aproape departe, noua sa expoziţie, vernisată online pe 22 noiembrie în cadrul F.N.T., Florin Ghioca ne reamintește de starea de bine pe care o avem prin apropierea de cei dragi, fără a se constitui însă într-un manifest... anti-distanțare. momentul respectiv, și pentru tine ca fotograf să-l surprinzi în acel moment. Portretele sunt foarte importante. Imaginea actorului este foarte importantă pentru posteritate, deși nu îmi place cuvântul... Vrei să-l vezi mai de-aproape, pentru că de asta biletele sunt mai scumpe în față, fiindcă îi vezi acolo, îi vezi lacrima pe obraz... eu lacrima aia pe obraz vreau să i-o arăt spectatorului, nu vreau să-i arăt că există niște schele în spatele lui, deși sunt importante, normal, e munca unui scenograf acolo, dar eu vreau să ajung la sufletul actorului, al personajului respectiv.

Nu cred că e chiar simplu să ajungi la sufletul unui actor, mai ales când este în rol. Cum ajungi să îi câștigi încrederea?

E greu! E greu! Pentru că în momentul repetițiilor actorii sunt foarte vulnerabili. E un laborator, acolo se creează personajul. Sunt momente de tensiune, momente în care treaba se poate împotmoli, sunt conflicte viscerale la un moment dat, ajung în lupte actori cu regizorul, în care tu ești practic un intrus... pentru că e o treabă foarte www.zilesinopti.ro

Noiembrie 2020

POP CULTURE MAGAZINE

1 2

intimă crearea asta a rolului între actor și regizor. Și atunci, în momentul în care tu ești prezent pe acolo și surprinzi imagini, îl prinzi cumva descoperit și nu-i place. Mi-a luat câțiva ani buni să se obișnuiască cu mine, să-mi ignore prezența, pentru că ăsta era cel mai important lucru - să nu mă bage în seamă, iar eu, la rândul meu, am încercat să fiu cât mai discret și să nu deranjez. Dar asta depinde de fiecare în parte. Pentru unii sunt foarte deranjant, pentru unii sunt chiar binevenit. În Teatrul Național sunt aproape 80 de actori, sunt 80 de firi total diferite, să zic, rotunjind cifra, nu mai vorbesc de actorii colaboratori că sunt și ăia vrea 300 și ceva, care au fiecare ideile lor preconcepute, bucuriile și nemulțumirile lor față de felul în care se prezintă într-un spectacol. Ei le văd într-un fel, eu le văd în alt fel, pentru mine o imagine poate să fie frumoasă, pentru ei poate să fie oribilă... este un pariu al fotografului cu sine și cu corpul artistic de a prezenta într-un mod corect, estetic în regulă, niște imagini dintr-un spectacol care poate să nu placă, poate să deranjeze, poate să irite, poate să incite. www.zilesinopti.ro

3

1. Victor Rebengiuc - „Regele Moare” 2. „MAY B.” - Coregrafia : Maguy Marin 3. Mihai Constantin - „Regele Lear”

Creezi concepte pentru fiecare dintre expozițiile tale dar fotografiile vorbesc de la sine... mai au nevoie să le pui în galerii 3D sau să le scufunzi în apă?

Ideea de expoziție de fotografie vreau să însemne mai mult pentru că vreau să provoc oamenii, vreau ca odată ce văd imaginile să aibă senzația nu doar că privesc o fotografie și atât, vreau să audă, să simtă cu toate simțurile lucrurile care se întâmplă, să audă, să miroasă eventual.

Experiența nu trebuie să îți vină doar din a privi niște imagini, trebuie să ai o privire de ansamblu asupra întregului concept pe care artistul ţi-l prezintă. Așa am ajuns la expoziții sub apă sau într-o ghețărie în pivniță la Palatul Mogoșoaia, am încercat să provoc într-un fel sau altul pentru că, până la urmă, și teatrul e o provocare, și atunci nu poți doar să arăți o imagine și-atât. [...]

Citiţi interviul complet cu FLORIN GHIOCA pe www.zilesinopti.ro PAGINA

17

TEXT DE GRUIA DRAGOMIR

Muzică

POP CULTURE MAGAZINE

DRIVE-BY TRUCKERS: Un nou OK pentru USA Queen: Regina îmbătrâneşte dar nu se predă RAUL KUŞAK: Crochiu de muzician îndrăgostit de teatru BERTI BARBERA: Omul cu discurile

Noutăți discografice de toamnă

C

ând vine vorba de muzică, pandemia nu a anulat doar concerte și festivaluri, dar i-a făcut pe mulți artiști să-și amâne lansările albumelor care erau programate pentru acest an. Din această cauză, toamna asta avem mai puține noutăți discografice în comparație cu ce era anul trecut în aceeași perioadă. Totuși, există niște albume spre care merită (cu atât mai mult) să-ți îndrepți interesul și urechile în luna noiembrie.

„Plastic Hearts” Miley Cyrus (27 noiembrie) Ăsta-i un album care s-a lăsat așteptat timp de doi ani, dar nu pandemia i-a pus bețe în roate, ci întâmplările din viața personală a lui Miley Cyrus: divorțul, o serie de relații eșuate, operația la corzile vocale și reinventarea ca artist. „Plastic Hearts” este cel de-al șaptelea album al artistei și cel mai matur de până acum. Am avut ocazia să ascultăm deja super piesa „Midnight Sky”, cu versuri care vorbesc direct despre ea și un sound retro foarte cool, dar și coverurile extraordinare după „Heart of Glass” (Blondie) și „Zombie” (The Cranberries), toate incluse pe Acest LP. Va fi cu siguranță un album puternic și plin de surprize plăcute.

www.zilesinopti.ro

„Disco” Kylie Minogue (6 noiembrie) În 2018, Kylie a lansat un album cu influențe country („Golden”) și cu piese care vorbeau despre viața ei de până la 50 de ani, încărcate de regrete, speranță, de dor și melancolie. Un album okish, dar mai greu de digerat. În 2020, Kylie revine cu ceva fun, dansabil și sexy, cu influențe ale anilor ‘70-’80, așa cum îi spune și titlul: „Disco”. Cele 3 single-uri „Magic”, „Say Something” și „I Love It” îți arată cam ce coloratură va avea acest al 15-lea album, ce merită băgat în playlist-ul pentru orice (road) trip cu good vibes.

„Infinite Things” Paloma Faith (13 noiembrie) Vocea Palomei Faith este inconfundabilă, iar talentul ei a dat naștere multor piese puternice, cu mesaje emoționante și cu o execuție impecabilă. De exemplu, hit-ul din 2014 „Only Love Can Hurt Like This” încă mai are ecouri și atinge coarde sensibile în majoritatea ascultătorilor. În 2020, la 3 ani distanță de la albumul „The Architect”, Paloma Faith revine cu un nou LP plin de piese în care punctează pe marginea relațiilor, a dragostei, dar și a durerii și a pierderii.

Single-ul „Better Than This” se învârte deja în playlisturile multor posturi de radio, iar „Gold” are grijă să-și injecteze ascultătorii cu acea senzație înălțătoare și care sigur va da dependență. În afară de acestea, alte 11 piese noi de la minunata Paloma așteaptă să fie învârtite în căști și difuzoare, începând cu 13 noiembrie.

PAGINA

19

ALBUM

TEXTE DE IOAN BIG

DRIVE-BY TRUCKERS: Un nou OK pentru USA

U

nde se regăseşte americanul de rând şi ale sale probleme cotidiene de familie sau de slujbă, în rapperul gălăgios, chitaristul de heavy metal sau cântăreţul de Country? Imposibil de spus.

Unii muzicieni promit ceea ce publicul vrea să audă iar alţii insistă pe necesitatea luptei pentru o viaţă mai bună, unii oferă o evadare din realitate iar alţii, precum Drive-By Truckers, te fac să pătrunzi în ea.

Aparţinând categoriei celor apropiaţi de americanii obişnuiţi, “fără facultate”, cărora le cântă şi Bruce Springsteen ori Willie Nelson, trupa de Southern-Rock formată în 1996 a arătat în ianuarie prin albumul The Unraveling o imagine sumbră a unui Upper South american în care democraţia, solidaritatea sindicală şi spiritul comunitar sunt ruinate de violenţa armată, demagogia politică, expansionismul corporatist, cinismul predicatorilor şi drogurile. “Men working hard for not enough at best / Women working just as hard for less / They get together late at night at bars / And bang each other like crashing cars.” sună amar piesa lui Patterson Hood, 21st Century USA. La doar 10 luni după The Unraveling şi o prelungă despărţire forţată de publicul de concert, trupa a lansat un nou disc, The New

PAGINA

20

OK, în parte bazat pe un session de înregistrări din studioul Memphis Sun din toamna lui 2018.

Departe de a fi un demers mercantil, The New OK este unul de revoltă frustrată în climatul caracterizat acum de o acută anxietate socială şi rasială, pentru că include două noi compoziţii ale lui Hood, participant la protestele Black Lives Matter din Oregon, care se transformă într-un “jurnalist” Rock. “We got mommies and vets taking fire from the cops on the beat and the occupiers... It gets bloody and it’s a mess, goons with guns coming out to play. It’s a battle for the very soul of the USA. It’s the new OK.” Cu toate rădăcinile sale Sudiste, Hood, cofondator a trupei împreună cu basistul Mike Cooley, a fost întotdeaua fan Clash, astfel încât nu surprind sonorităţile Reggae-Punk inserate în ţesătura “reportajului” său despre violenţele din Charlottesville (The Perilous Night) sau includerea pe disc a cover-ului Ramones, The KKK Took My Baby Away. Cât despre Cooley, acesta face indirect referire la Charlottesville într-un atac acid la adresa lui Sarah Palin (Sarah’s Flame). USA... ‘New OK’ sau ‘Nui OK’? Aceasta e în final întrebarea lansată de Drive-By Truckers, care nu protestează împotriva răului – a cărui prezenţă va continua să se manifeste - ci contra pericolului acceptării răului ca “noua normalitate”. www.zilesinopti.ro

OLDIES BUT...

Noiembrie 2020

QUEEN

A

junşi la o vârstă la care destule stele ale muzicii devin supernove, inepuizabilii rockeri Brian May şi Roger Taylor, cofondatori ai legendarului grup Queen alături de regretatul Freddie Mercury în urmă cu 50 de ani, arată că live is life şi a câştigat de pe scenele de turneu bătălia pentru supremaţia în topuri dusă cu trupa K-pop de fetişcane Blackpink... căţărându-se în această toamnă pentru a zecea oară în istoria formaţiei pe prima poziţie a UK’s Official Album Chart cu albumul Live Around the World, ce conţine înregistrări din concerte susţinute între 2014 şi 2020. Nu se mai întâmplase de 25 de ani, de la Made in Heaven, ca un LP Queen să devină #1 iar asta reprezintă o reconfirmare a aprecierii fanilor “regalişti”, indiferent de generaţia căreia îi aparţin, pentru energia consumată constant pe parcursul anilor de tandem ca să menţină vie muzica trupei prin intermediul contactului nemijlocit cu publicul.

Că they (still) are the champions... it’s a kind of magic ar putea spune cei care nu concep Queen fără “capul încoronat” Freddie, cei care nu l-au înghiţit pe Paul Rodgers şi l-au blamat apoi pe May pentru alegerea ca vocalist a unui june finalist din show-ul TV American Idol, pe Adam Lambert, dar aceştia nu trebuie să uite că Lambert cântă deja alături de Queen de 8 ani şi a făcut-o cu succes în peste 200 de concerte - inclusiv la

www.zilesinopti.ro

foto © AWendowskiPhoto

Regina îmbătrâneşte dar nu se predă

Rock in Rio şi la Isle of Wight Festival -, ţinute în faţa a aproape 4 milioane de spectatori. Nu magiei sau hazardului se datorează expansiunea masivă a fanbase-ului Queen din ultimele decenii, ci flerului unui astrofizician (May) şi al unui biolog (Taylor), convertiţi la religia Rock cu jumătate de secol în urmă, care au înţeles că ‘Regina’ are o nevoie aproape vampirescă de sânge proaspăt.

Rezultatul s-a văzut nu doar live, în turneele Queen+Adam Lambert, dar şi în creşterea explozivă a interesului milenialilor pentru clasicele hituri ale trupei din anii ’70-’80. Sigur, nu trebuie nicicum omis indirectul aport promoţional al oscarizatului film Bohemian Rhapsody din 2018, regizat de Bryan Singer, dar din 16 ianuarie şi până pe 29 octombrie 2020, piesa Bohemian Rhapsody, în interpretarea originală de pe A Night at the Opera, s-a menţinut aproape fără întrerupere în fruntea UK Rock & Metal Singles Chart, a depăşit un miliard de vizualizări pe YouTube, a stat timp de 5 luni şi ceva în topul Billboard ajungând inclusiv #1, iar numărul de download-uri pe platforme se apropie de 1,8 miliarde, ceea ce îl face the most streamed classic rock song of all time! Uimitor pentru o piesă sofisticată compusă în 1975, nu?

Dar Brian May şi Roger Taylor au priceput că, în secolul 21, tinerii sunt cei care trebuie cumpăraţi dacă nu-i ai şi nu bătrânii ca în populara zicală, dacă eşti convins că the show must go on, aşa că...

Long live the new Queen!

PAGINA

21

DIALOGURI FĂRĂ NOTE

INTERVIU DE IOAN BIG

RAUL KUŞAK Crochiu de muzician îndrăgostit de teatru

A

surprinde în cuvinte farmecul discret al unuia dintre magicienii instrumentelor cu clape este realmente dificil întrucât naturaleţea ce a însoţit întotdeauna variile manifestări ale talentului său componistic şi performativ îl fac imun la etichetări formale. RAUL KUŞAK este un spirit ludic transfrontalier dezinteresat de primplanuri, care îşi conservă libertatea de a plana creativ peste diversele spaţii de exprimare sonoră, indiferent că e vorba de Pop, Rock, Folk, Jazz sau Blues, de muzică de film ori de teatru. Prin eterogenitate, colaborările sale cu Vama Veche, Aievea, Ştefan Bănică Jr., Alina Manole, Bluescore sau Iris ar putea crea impresia unui interpret animat de oportunism însă oricine a avut ocazia să îi aprecieze sinceritatea şi pasiunea în concertele intimiste de la Green Hours sau în marile festivaluri de Blues poate confirma fără ezitare falsitatea unei asemenea prezumţii. Poate cel mai pregnant însă, singularitatea harului lui Raul Kusak se relevă în activitatea sa teatrală, o constantă în viaţa lui artistică pre-pandemie.

De luni de zile, teatrele ba se deschid, ba se închid şi inclusiv stagiunea asta pare compromisă. Cum ai traversat anul din perspectiva legăturii tale cu teatrul? În primul rând mi-am dat seama că dacă nu pun mâna pe pian e nasol, nu e ca mersul pe bicicletă, nu mai funcționează creierașul, mâna nu mai răspunde. Ori pentru mine, ca muzician, e extrem PAGINA

22

de complicat fără artă. În teatru, am 5 spectacole în care cânt live şi trebuie să le reînvăț, exact ca un sportiv. Am Carousel, Omul cel bun din Seciuan, Richard al III-lea la Bulandra, am Mult zgomot pentru nimic la Comedie și Femeia, eterna poveste la Stela Popescu. Altfel, în Dragostea Celor Trei Portocale am muzica înregistrată, la fel și cu cealaltă piesă la Bulandra unde am făcut mici intervenții muzicale,

Zadarnicele chinuri ale dragostei.

Deci sunt 5 spectacole live în care eu ar trebui să funcționez și să îmi reamintesc toată povestea, să mă antrenez ca la sport.

Rămânem în termeni “sportivi”.

Cum ai fost cooptat şi ai ajuns să joci titular în echipa antrenată de Andrei Şerban, dat fiind că 4 din cele 5 sunt puse în scenă de acesta? Îmi amintesc de cum am ajuns www.zilesinopti.ro

Noiembrie 2020

acasă și am zis “Uite, m-a sunat Tudor [Chirilă] dacă vreau să lucrez cu un regizor de film sau de teatru, numele nu-l mai știu exact dar e un mare regizor, Șerban şi nu mai știu cum...” iar nevastă-mea m-a întrebat: „Andrei Șerban?”. “Da, da, da.”, zic. „Băi, ești nebun? Tu știi cine e ăsta?”. Nu ştiam... M-am întâlnit cu Andrei la mine la sală, la atelier, am povestit, i-am arătat variante, chestii, m-a pus și pe loc să fac tot felul de lucruri şi după două zile m-a sunat și mi-a zis „ Gata, Raul, n-o mai lungim, lucrăm împreună.”. Momentul ăla a fost unul dintre cele mai mișto din viața mea din punct de vedere profesional.

Cât de frumoasă, utilă sau stresantă a fost prima ta experienţă ca muzician relocat din lumea pop-rock în cea a teatrului?

Prima piesă era Omul cel bun din Seciuan. Era toamna lui 2013. Doamne! A început o întreagă poveste în capul meu, eu spunându-i clar lui Andrei de la

POP CULTURE MAGAZINE

început că nu am lucrat muzică de teatru niciodată. Am încercat să îmi imaginez ce înseamnă, cum e, cu ce se mănâncă asta?

Oricât ai căuta, te uiți la Nicu Alifantis cum a compus, ce a compus, te uiți la, nu mai zic, fostul meu coleg de formație, la Vlaicu Golcea... până la urmă am renunțat şi am zis să mă întâlnesc cu omul și vedem care e treaba.

El venind din zona operei, a vrut să fie totul organic, să înțeleg perfect, să compun potrivit și just în raport cu intențiile lui și să pot să și interpretez și să particip la toate modificările de nuanță ulterior în scenă... ăsta-i lucrul cu teatrul, că pot vedea din primul moment cum se construiește fiecare personaj, intenția regizorului de la bun început și răspunsul actorului în raport cu intenția regizorului. Pentru mine nu a fost doar o lecție de creație muzicală, ci o şansă uriaşă de a intra în culisele, în sufletul acestui proces de creație mult mai complex și nu cu oricine, cu Andrei Șerban!

Carousel - foto © RoZa Zah

www.zilesinopti.ro

Odată creaţia materializată, ca performer în cadrul spectacolului nu există însă riscul intrării in rutină? Practic reiei compoziţiile în cadrul fiecărei reprezentaţii, nu?

Nu există pentru că nu cânt același lucru. E ca la Jazz.

Avem tema care e clară, pe lângă care ne jucăm, fiindcă niciodată - că asta e frumusețea live-ului -, niciodată un actor nu o să interpreteze cu aceeași intensitate, identic, şi atunci și intensitatea mea se duce împreună cu cea actorului și a personajului. Sunt diferențe minuscule, de nuanță, începând cu milisecunda dacă vorbim de timp, față de un spectacol pe care l-am avut ieri, același spectacol.

Publicul nu simte, dar sunt diferite. Şi da, încerc și lucruri noi, că asta a fost și intenția lui Andrei. Pentru mine e un challenge fiindcă în procesul de creație a muzicii de teatru ai trei elemente de teatru: scoring-ul, coloana sonoră care merge sub povestea de pe scenă, apoi song-urile care sunt cântece vocalinstrumentale cântate de actori, de către personaje, şi efectele speciale... e ca și cum s-ar turna un film și eu fac muzica în timp real. Am de făcut pași, linguri, explozii, rampe care se deschid... ce mi se cere și unde sunt importante ca să sublinieze și să dubleze mișcarea scenică.

Citiţi interviul complet cu RAUL KUŞAK pe www.zilesinopti.ro PAGINA

23

Omul cu discurile JOEY ALEXANDER ”WARNA” Vorbim din ce în ce mai des despre Joey Alexander, încă uimiți de maturitatea lui muzicală total desprinsă de vârsta biologică, dar și atunci când reușim să ținem pasul cu intensa lui activitate. Am vorbit de el la vârsta la care orice copil-minune primește atenție, acum e cazul să discutăm despre un muzician de 16 ani care lansează super-album alături de cei mai buni muzicieni ai momentului, o colecție de piese reflexive, originale și puternice, așa cum numai un artist cu experiență și personalitate poate face. Dincolo de perplexitatea vârstei, putem vorbi

PAGINA

24

TEXT DE BERTI BARBERA

de unul dintre cei mai calibrați muzicieni nonamericani de jazz din toate timpurile, care nu a fost trimis de părinți la concursuri televizate, ci a fost încurajat să ia calea sinceră a scenei americane, cu cea mai bună școală, alături de cei mai buni muzicieni. ”Warna” nu face trimitere la orașul bulgăresc, ci la un cuvând din limba nativă a lui Joey, bahasa indoneziană, care înseamnă ”culoare”, elementul dominant al repertoriului derulat în formulă de trio, alături de iluștrii Larry Grenadier la contrabas și Kendrick Scott la baterie. Joey Alexander deschide astfel un jurnal în care tot ce vede, simte și aude este notat prin nuanțe sonore și melodii cu efect emoțional imediat, marcând momente speciale de pe scenă, din familie sau din drumurile care le unește. O experiență trăită cu pasiune, reflectată în cel mai matur și prietenos limbaj muzical, prin conversații și confesiuni care ne fac să înțelegem și să simțim din plin.

www.zilesinopti.ro

ART STORE

TEXT DE IOAN BIG

Artă

JUDITH STATE: “Nu cred că te poți seta să simți” CATINCA TĂBĂCARU: „Îmi aleg artiștii cum mi-am ales soțul, cu inima”

MICHAEL CLARK, un dansator din altă lume

P

rin intermediul videoclipului la Ashes to Ashes, David Bowie îl resuscita în 1980 pe Major Tom, personajul său astronaut ce pătrunsese în universul Pop culture odată cu primul lui hit, Space Oddity. Şi o făcea printr-un concept vizual tributar începutului de carieră cu referirea discretă la fundalul coperţii celui de-al doilea album (David Bowie, 1969), realizat de pictorul Victor Vasarely, unul dintre pionierii mişcării Op Art, precum şi scurtmetrajul Pierrot in Turquoise din 1967 prin costumul mimului creat de coregraful Lindsay Kemp.

Dar povestea nu e a felului în care Bowie şi-a îngropat astfel trecutul creativ ci a unuia dintre membrii exoticului său anturaj din Ashes to Ashes, îmbrăcat monahal, care execută periodic gestul

www.zilesinopti.ro

enigmatic de a-şi ridica braţul în faţă şi a-l lăsa apoi, cu palma în jos, spre pământ. Printre cei recrutaţi de muzician în Blitz, clubul de noapte în care s-a născut mişcarea New Romantics, se număra dansatorul Michael Clark (n. 1962), favorit al celebrului coregraf Richard Alston, care a creat pentru tânărul absolvent al Royal Ballet School, la începutul anilor ’80, roluri memorabile în cadrul influentei companii de dans contemporan Ballet Rambert.

Deja parte a istoriei moderne a artelor performative, subiect de ample analize şi filme (precum cele în stil fauxcinéma vérité ale lui Charles Atlas), Michael Clark a fost în permanenţă ridicat în slăvi de critică pentru limpezimea cu care a invocat baletul clasic şi, în acelaşi timp, condamnat pentru absorbţia în coregrafiile sale a hedonismului specific muzicii Pop şi Fashion-ului, precum şi a elementelor aparţinând

culturii Gay. Iconoclast ce Michael Clark (Hail the New Puritan) foto © Alexander James

a colaborat cu “balerina punk” Karole Armitage, performance artist-ul Leigh Bowery, cu avangardiştii de la Laibach, cu cineastul Peter Greenaway, trupa de Post-Punk The Fall sau cu label-ul de fashion BodyMap, cu aceeaşi lipsă de inhibiţii creative cu care a creat un nou vocabular al dansului pentru Igor Stravinsky, coregrafii pentru Mikhail Baryshnikov sau Deutsche Oper Berlin şi happening-uri pentru Tate Modern ori London’s Dance Umbrella, Michael Clark este un ‘Agent Provocateur’ obligatoriu de (re)descoperit de către iubitorii artei contemporane, iar Barbican Centre din Londra oferă un excelent punct de plecare prin retrospectiva Michael Clark: Cosmic Dancer, deschisă până pe 3 ianuarie 2021. Dacă aceasta vă rămâne inaccesibilă din motive ‘virale’, căutaţi să vedeţi documentarul realizat de Sophie Fiennes, The Late Michael Clark. Duce natural înapoi la David Bowie... ashes to ashes.

PAGINA

25

PERFORMING ARTS

INTERVIU DE IOAN BIG

JUDITH STATE “Nu cred că te poți seta să simți” Interpretarea remarcabilă a rolului principal din apreciatul film Monştri. care i-a adus anul acesta Premiul Gopo pentru cea mai bună actriţă precum şi prezenţa în distribuţia filmului lui Cristi Puiu, Malmkrog, ce va fi lansat, sperăm, luna aceasta, o asociază pe coregrafa şi dansatoarea JUDITH STATE îndeobşte cu cinematografia, însă această formă de expresie a talentului său performativ nu reprezintă decât vârful cel mai vizibil al aisbergului. Unul cu adevărat impresionant, menit să ne reamintească uriaşul potenţial creativ al unei personalităţi netemătoare în a explora şi experimenta fuziuni artistice interdisciplinare. Dansul, muzica, teatrul, instalaţia, filmul, toate se regăsesc în varii proporţii în demersuri conceptuale personale care devin prin intermediul artelor performative tot atâtea invitaţii memorabile la autocunoaştere sau descoperire adresate publicului de către Judith State.

Ca spectator lipsit de experienţă pot avea dificultăţi în a sesiza demarcaţia dintre mişcare şi dans într-un performance contemporan. Prin ce se face diferenţa în plan artistic?

Nu știu. Cred că răspunsul este la fiecare dintre noi.

Pentru unii dansul va însemna doar forma aceea a celebrării și a ritualului, pentru alții - cum și citeam o postare acum ceva timp este condiționat de folosirea brațelor și a picioarelor în gesturi ample, în alternarea planurilor podelei și a verticalității corpului. Așa cum spuneam și la discuția PAGINA

26

de după prezentarea noastră publică, deși sunt adepta fizicalității explicite, ca să spun așa, și îmi place extrem de mult să-mi mișc corpul până la epuizare în timp ce dansez, regăsesc și recunosc dansul, coregrafia, în tot ce ne înconjoară, în ceea ce numim “viața de zi cu zi”, în gesturile firești. Și această observație, curiozitate și recunoaștere m-a atras spre a aprofunda întrebarea “în ce măsură pot “trece” drept dans gesturile cotidiene, și muzică sunetele la fel de umane pe care le emitem în “normalitatea” noastră zilnică?”.

Apoi, dincolo de estetică și aspectul stilistic, felul în care

foto © Liviu Ştefan

dansăm și ne mișcăm povestește despre noi în permanență, asemenea unei subtitrări.

Traduce sau explică în mod foarte clar felul în care noi suntem, de multe ori contrar a ceea ce susținem în discursurile noastre verbale, foarte bine analizate și puse la punct înainte de a fi livrate. Cred deci că dacă suntem un pic atenți, atât la noi cât și la cei din jur, gesturile noastre pot fi o sursă inepuizabilă de cunoaștere și recunoaștere, de decodare și învățare despre sine și despre cei de lângă noi.

Dar cum ar trebui să mă setez ca să-mi maximizez şansele ca www.zilesinopti.ro

Noiembrie 2020

POP CULTURE MAGAZINE

foto © Marius Şumlea

un happening în care dansul e o componentă esenţială sămi “vorbească” cu-adevărat şi nu doar, eventual, la nivel spectacular?

Cred că felul în care ne conectăm, percepem și lăsăm să ne atingă un moment artistic, sau mai cuprinzător spus, arta, este total subiectiv și în legătură directă cu istoria personală, cu experiențele, cărțile citite, muzica ascultată, oamenii întâlniți și conversațiile avute, iubirile trăite, persoanele pierdute și tot așa. Nu cred că te poți seta să simți și cred că acest transfer, dintre artist și receptor, este mijlocit mai degrabă de emoțional decât de rațional.

Cred că dansul și dansatorul “îți vor vorbi” în momentul în care te vor oglindi într-o măsură oricât de mică, atunci când vei reuși să recunoști ceva familiar în ceea ce vezi și la care te vei putea conecta instantaneu, fără gând. De multe ori nu este ceva concret, nu e ceva ce poți identifica și pe care poți pune degetul, ci mai degrabă o senzație în corp, www.zilesinopti.ro

o vibrație subtilă, organică, ce poate rămâne mult timp după încheierea spectacolului și care, de cele mai multe ori, generează sensuri și întrebări.

Mai ales în primii ani de carieră, experienţele tale acumulate ca dansatoare şi coregrafă au fost variate, de la arta cultă la pop culture, de la colaborările cu Dragoş

PurpleRain foto © Liviu Ştefan

foto © Mihai Benea

Galgoţiu şi Răzvan Mazilu la X-Factor sau Surprize, surprize. Care ţi-au fost mai utile pentru evoluţia ta ulterioară ca artistă?

Ordinea a fost ușor inversă, partea de televiziune, comercială, la debut - cred că aveam 19 ani la SurprizeSurprize - și-apoi MaziluGalgoțiu :) Nu exclud sau anulez absolut nimic din evantaiul acesta colorat, foarte mult timp înainte de a mă opri asupra dansului contemporan eram avidă de a încerca absolut tot ce-mi ajungea la îndemână. Și dacă nu îmi ajungea, înlesneam eu întâlnirea într-un fel sau altul. Cu siguranță, o sete venită din sentimentul amar că am ratat enorm, că am pierdut timp, și o nevoie pe măsură de a compensa, de a recupera. Consider că fiecare context, fiecare întâlnire este cu atât mai bogată și mai relevantă prin diversitatea ei cu cât m-a făcut mai versatilă, mai mobilă. Și n-o spun doar din punct de vedere stilistic, ci și din cel al deschiderii și modului de gândire în lucru, în adaptabilitate. Iar ăsta cred că este un mare câștig, mai ales în condițiile în care știu despre mine că, cel puțin în anumite aspecte, sunt foarte cimentată în poziția și convingerea mea. Și sunt conștientă că ăsta nu este neapărat un semn bun :) [...]

Citiţi interviul complet cu JUDITH STATE pe www.zilesinopti.ro PAGINA

27

TEXT DE DELIA MITRACHE

FESTIVAL

CALEIDO | Un festival multicultural

C

ea de-a IV-a ediție a festivalului multicultural de arte performative, Caleido, se va desfășura în perioada 27 noiembrie – 1 decembrie, în mediul online, iar accesul este gratuit. Din dorința de a promova diversitatea culturală și etnică, Festivalul Caleido ne invită să urmărim 20 producții independente de teatru, dans și performance, menite să ne pună pe gânduri și să ne facă să reflectăm asupra importanței dialogului între culturi și a interdisciplinarității. Șapte dintre spectacolele pe care le vom vedea sunt producții Caleido, iar patru dintre ele ne vor fi prezentate în premieră: Bildungswoman, Libretto Impostura, FărăTitlu2020 și Domnișoara Iulia.

Bildungswoman, un spectacol al Elenei Morar care ia forma unui colaj teatral, ne vorbește despre feminitate și feminism, comunicarea dintre generații și felul în care ne privim propriile frici și limite. Ana Covalciuc și Sorina Ștefănescu interpretează personajele prin intermediul cărora exploatăm transdisciplinar generații diferite de femei și particularitățile identitare transmise de acestea. „Ne dorim să coborâm feminismul - ca umanism upgradat și corectat foto © Alex Iacob - în mainstream și să ne putem interoga, confesiv și poetic, asupra „Poți să cuprinzi într-un spectacol toată felului profund în care <<a fi femeie>> rezonează recunoștința și aprecierea eternă față de cu fiecare din noi, prin raporturi femeie-femeie.” – corpurile neconforme care prin rezistența Elena Morar dansului au clădit scena pe care te miști acum? E Libretto Impostura de Matei Lucaci-Grunberg imposibil, dar cu siguranță va trebui să le aduci este un spectacol colectiv constituit într-un fals un tribut.” - Paul Dunca libret despre impostură, un spectacol în care este Domnișoara Iulia este un spectacol în dezbătuta impostura, uneori necesară, alteori absurdă, printr-un periplu de la comic la tragic. Cu: viziunea regizorală a soților Grosu despre Ștefan Huluba, Andrei Cătălin, Reka Szasz, Teodora sentimente profunde, ambiguități și neliniști care ne privesc pe fiecare în parte, o eșalonare Dincă, Kostas Mincu și Sever Bârzan. de stări, trăiri și emoții interpretate de Dana „Impostura există, sindromul imposturii există, Rogoz și Richard Bovnoczki. iar spectacolul nu își propune să judece impostura, „Pentru noi, în momentul acesta al vieții, ci să o descopere și eventual să o înțeleagă și să o Domnișoara Iulia e un text cu raze x care ajung accepte.” - Matei Lucaci-Grunberg până la oase. E despre cum se descompun FărăTitlu2020, cu/de Irina Milan, Paul Dunca/ oamenii în nopțile nedormite și despre mersul pe Paula Dunker, Waana Neagu, Raj Alexandru/ sfoară fără plasă de siguranță. Ne fascinează cel Ramya, Alex Bălă și Octavian, este un performance mai crud și mai devorator Strindberg. E un studiu despre aprecierea pe care o merită icon-urile din care te trage adânc sub apă până când simți că nu sfera dansului și a artelor performative ca Benji mai vezi lumina.” - Andrei şi Andreea Grosu.

Hart, Willie Ninja și Leiomy Maldonado. www.zilesinopti.ro

PAGINA

29

ART GALLERY

CATINCA TĂBĂCARU „Îmi aleg artiștii cum mi-am ales soțul, cu inima”

INTERVIU DE IOAN BIG

O galerie de artă reprezintă o investiție ieşită din comun din toate punctele de vedere.

De ce s-ar gândi cineva să îşi deschidă una, nu mai vorbesc de trei ca în cazul tău?

Fiecare galerist își are povestea lui și motivele lui și scopurile lui. Scopul meu este să îmi văd artiștii în cărțile de istorie de artă... la asta lucrez. Businessul de artă e unul pe mai multe straturi, așa, ca o ceapă.

Trebuie să-ți meargă toate ca să-ți meargă business-ul, deci succesul nu este măsurat doar în câți bani vin pentru că nu suntem magazin. Galeriile care sunt magazin vând mai mult decât galeriile care sunt pe conceptual, pe istoric, dar ele nu sunt relevante într-o conversație de artă... pe de altă parte, trebuie să fim foarte clari și serioși: o galerie de artă nu merge dacă nu vinde. Nu pentru că nu ar putea fi cineva cu o avere care o deschide, dar de obicei, acel cineva, chiar dacă nu are nevoie de bani, tot are nevoie de un public care să ridice cariera artiștilor săi. Nu-i destul că poți să plătești pentru ceva, trebuie să și fie altă lume care să îți valideze deciziile și alegerile.

În 2014, Catinca Tăbăcaru își deschidea la New York cu un succes remarcabil prima galerie de artă și trei ani mai târziu o a doua, în Harare, în inima Africii. Între timp, reputația ei internațională de galerist și curator s-a extins datorită prezenței alături de artiștii de pe 5 continente pe care îi reprezintă la evenimente speciale sau expoziții din instituții culturale reputate precum Art Institute of Chicago, Bienala de la Veneția, National Gallery of Zimbabwe, Bundeskunsthalle din Bonn sau PAMM în Miami. Au trecut alți trei ani și Catinca Tăbăcaru continuă să își dovedească spiritul itinerant pregătind o nouă inaugurare, pe 3 decembrie, cea Catinca Tăbăcaru la vernisajul Inside Out a galeriei de la București, oraș în - Admire Kamudzengerere 2019 solo care s-a întors de o bună bucată de vreme după ce părasise România încă din copilărie. Până atunci însă, am încercat să aflu de la ea cum de o militantă pentru drepturile omului, deopotrivă în tribunale ca avocat pledant și în ONG-uri ca activist civic, și-a schimbat radical viața transformându-se într-un dealer de artă și curator respectat în toată lumea.

PAGINA

30

www.zilesinopti.ro

ART GALLERY

Noiembrie 2020

Altfel, s-ar putea ca artiștii să acumuleze frustrări, presupun...

Artiștii vor merge altundeva, pentru că își au linia lor... Okay, este artist, face lucrări, trebuie să le vândă ca să poată trăi dar în momentul în care începe să vândă nu mai este despre trăit, este despre succes, că dacă doar vinde rămâne un maker.

Artistul ăla trebuie să fie băgat în seamă de presă, de muzee, de alții care vând lucrările, deci se schimbă și ce înseamnă succesul pentru o galerie.

Pentru mine, să ai o galerie de succes înseamnă că unu, vinzi, ca să stai în viață și ca să îți ții artiștii să nu spele vase undeva, doi, artiștii sunt invitați să facă alte expoziții, cel mai important la muzee, după aia fundații și alte galerii, trei, alți oameni din lumea de artă, pot fi galeriști, private dealers, influencers ori colecționari, sunt interesati și ei de artistul tău. Deci avem banul, atenția instituțională, atenție de la industrie și o creștere a galeriei în termeni care sunt înțeleși de industrie: la ce târg ai ajuns, cu ce muzee lucrezi, cine vorbește de tine. Şi mai e încă o măsură a succesului în Catinca Tăbăcaru la galeria din New York Lower East Side

www.zilesinopti.ro

Catinca Tabacaru la CTG Harare în 2017 cu membrii CTG Collective Rachel Monosov, Yapci Ramos, Terrence Musekiwa, Justin Orvis Steimer, Admire Kamudzengerere, Xavier Robles de Medina, Terrence Musekiwa şi Raphael

opinia mea, abilitatea să îți ții artiștii, abilitatea de a reține ce ai crescut, pentru că ce este o galerie dacă nu o colecție de artiști? Da, poți pierde câțiva artiști care sar în sus și atunci, pentru că au făcut saltul ăla, te ajută pe una dintre celelalte linii de succes, pentru că dacă pierzi un artist și îl ia David Zwirner, toată lumea o să știe că Zwirner a luat artistul de la Catinca și atunci... „Hai să ne uităm mai atent la Catinca”. Dar mie mi se pare foarte important că ce-am creat eu împreună cu artiștii este o echipă și o familie care își vrea binele și care este excitată să continue aventura asta împreună.

Dar cum trebuie să îți ‚vorbească’ un artist pentru a-ți trezi interesul? Alegi ghidată de instinct sau de fler?

Eu îmi aleg artiștii cum mi-am ales soțul: cu inima. Comparația nu am mai făcut-o, deci o să o vedem acum dacă e corectă.

Absolut, iubirea la prima vedere e foarte importantă, arta trebuie să te atingă. Eu vreau să fiu atinsă la inimă, nu doar la minte, nu

doar la corp... la inimă, să simt ceva. Deci deja avem condiția de love at first sight. Apoi este și ideea de cum vreau eu să trăiesc viața, ce înseamnă omul ăsta când eu încep o relație de business care, pană la sfârșit, devine și foarte personală. Relația între artist și galerist, agent sau curator, este una care trece peste limitările astea între personal și business pentru că altfel nu merge, arta nu e ceva rece să fie doar cifre sau tehnici, arta e mult mai personală fiindcă trebuie să reflecte ceva, trebuie să ne ajute cumva. Deci pentru mine alegerea unui artist pleacă de la dacă îmi place, dacă mă atinge, dacă mi se pare că eu cu persoana asta putem să adăugăm ceva împreună în lume, care o ajută și pe ea și pe mine și pe audiență. Dacă nu, eu nu sunt persoana potrivită să aleg artistul ăla.

Citiţi interviul complet cu CATINCA TĂBĂCARU pe www.zilesinopti.ro PAGINA

31

ARTIȘTI URBANI

Gangsta’ , Strad’art Tg Jiu 2020

ATOMA

foto © Ovidiu Ronin

„Social media ne ajuta să vedem cât mai multă artă, dar poate fi o capcană” Cum ai ajuns să-ți creezi stilul personal și cât de greu este pentru un artist să se impună, să devină cunoscut, apreciat și căutat în România?

Am început cu pictura de șevalet, studiind și căutând un limbaj care să-mi susțină ideile, am trecut la street art cu un proiect pe care îl dezvoltam de ceva timp. Nu m-a preocupat niciodată căutarea unui stil, e greu să îți asumi autenticitatea fiind atât de influențat de tot ce vedem și ce ne înconjoară. În prezent mă preocupă influența tehnologia în relație cu omul, pe care încerc să o explorez mai mult în demersul artistic. Încerc să PAGINA

32

nu intru într-o rutină de aceea îmi propun să caut să-mi dezvolt abordările. Pentru mine arta înseamnă un continuu proces de căutare și de studiere.

Nu știu care e rețeta de a deveni cunoscut și apreciat, nu știu dacă există o rețetă, cred că important e să muncești cât mai mult și să fii onest cu tine și cu ceea ce faci.

Cum decurge procesul tău creativ? De unde te inspiri, de unde începi, cum intri în mind set-ul necesar pentru a crea ceva de la zero? Îmi place să mă plimb pe stradă și să analizez oamenii, să le văd reacțiile, încerc câteodată să îi înțeleg, să mă pun în pielea lor. Multe dintre lucrările mele

Andreea Toma aka ATOMA este visual artist, muralist, ilustrator și graphic designer. Este absolventă a Universității Naționale de Arte din București, secția pictură, și membru fondator al galeriei Celula de Artă, iar picturile sale murale au ajuns să înfrumusețeze mai multe orașe din România (Bacău, Târgu Jiu, Sibiu sau București). s-au născut așa. Ajung în fața șevaletului sau a caietului de schițe după ce am dus tot procesul creativ, după ce miam conturat mental lucrarea. În funcție de starea mea, am momente când mă preocupă finalitatea lucrărilor începute, dar și momente când vreau să fac total altceva pentru a mă elibera de un gând sau o emoție.

Cât de mult te-a ajutat social media în cariera ta? Și cum crezi că influențează social media evoluția și percepția artei?

Dacă aș putea aș renunța complet la social media, dar cumva e destul de important ca artist să fi vizibil. Mă ajută să ajung cu mesajul la mai mulți oameni, când vorbim de un mural este foarte puțin probabil să te deplasezi până la locație să-l vezi. www.zilesinopti.ro

INTERVIU DE GRUIA DRAGOMIR

POP CULTURE MAGAZINE

artiștii trebuie să se axeze pe acest aspect, fiecare își alegem o zonă și o explorează.

Făcând artă pentru spațiul public mă simt responsabilă să spun mai mult și să fiu mai clară în exprimare, să trag un semnal de alarmă asupra unei probleme pentru a conștientiza.

ContemporaryLifeStyle, Sibiu International Street ART Festival 2019

Urban, Sibiu International Street ART Festival 2020, foto - Maggie & Denis Astaloșiu

Social media ne ajuta să vedem cât mai multă artă, dar poate fi o capcană ce ne limitează de la interacțiune, ne formează o percepție limitată.

Nu ai cum să cuprinzi tot ansamblul, tot procesul, nu ai cum să simți emoția, totul se rezumă la un moment din viața ta cotidiană, când dai un scroll într-o pauză.

Ești unul dintre artiștii urbani care au picturi murale și prin mai multe orașe din țară.

Povestește-ne un pic cum ai ajuns să faci asta și care e

lucrarea ta preferată pe care ai făcut-o într-un oraș din România.

Am ajuns în mai multe orașe din România datorită inițiatorilor proiectelor de street art, aplicând la open call-uri. Nu am o lucrare preferată, fiecare are o bucățică din mine și reprezintă o etapă din viața mea.

Cât de important este pentru un artist să includă în opera sa și un mesaj socio-politic?

Pentru mine este important aspectul social, dar în același timp sunt de părere că nu toți

Cu ce ai vrea să rămână cineva care trece pe stradă și vede lucrările tale, fie că e vorba de Bacău, Târgu Jiu, Sibiu sau București?

Consider că datoria unui artist este de a scoate publicul din zona de confort, de ai stârni o idee, o întrebare, de a-l provoca.

Majoritatea publicului este receptiv în ceea ce privește noile tendințe în materie de reprezentare a artei, tranziția de la un suport tradițional la un perete este ceva impresionant pentru publicul consumator de frumos.

Mi-aș dori să conștientizeze influența tehnologiei și să aibă un moment de introspecție. Îmi dau seama că asta necesită un proces mai îndelungat și mă mulțumesc doar cu ideea că au luat o pauză din cascada vieții.

Ce urmează pentru ATOMA? Un lung proces de căutare, de studiere, de experimentare, care nu se va termina niciodată. Nu-mi fac planuri de viitor, trăiesc în prezent și mă bucur de tot ce experimentez.

PAGINA

33

TEXT DE IOAN BIG

Film

POP CULTURE MAGAZINE

„Bani negri (pentru zile albe)”, o oglindă a societății românești 3 seriale noi care au premiera în noiembrie EILEEN O’HIGGINS şi al său bilet de loterie

Eroine de acţiune. MILLA faţă de restul.

Î

ntr-un mileniu în care resurgenţa militantismului feminist produce reverberaţii publice extrem de puternice este dificil de explicat trendul de împuţinare până spre dispariţie a female action heroes. În fond, ca tipologie, acestea au proiectat în permanenţă în personajele lor o sumă de calităţi incontestabile chiar pentru o societate patriarhală, transformându-le pe actriţe în icon-uri Pop culture, mai ales dacă ne raportăm la “veteranele” Sigourney Weaver, Jamie Lee Curtis, Linda Hamilton, Pam Grier sau Cynthia Rothrock.

Una din cauze o reprezintă ridicarea nivelului aspiraţional al actriţelor şi refuzul acestora de a se cantona într-un singur registru cinematografic. Angelina Jolie nu mai este de ani buni o female action star alegând să nu mai joace din 2010 roluri ca cele din Lara Croft, Wanted sau Salt. Idem Zoe Saldana (Colombiana, The Losers), ce intră altfel în istoria filmulului, concentrându-se pe Avatar şi Guardians of The Galaxy. Şi mai e ceva: un singur rol, fie acesta unul memorabil, nu e suficient pentru public, deci Uma Thurman (Kill Bill) sau Demi Moore (G.I. Joe) nu pot fi catalogate ca eroine de acţiune.

Nici mult mai tânăra Gal Gadot ca Wonder Woman... pentru moment.

Scăderea numărului vedetelor de filme de acţiune are şi o explicaţie pragmatică: cultivarea francizelor (Underworld - Kate

www.zilesinopti.ro

Beckinsale, The Hunger Games – Jennifer Lawrence), la care, în unele cazuri, s-a adăugat efectul absorbţiei individualităţilor în ansambluri (Avengers, X-Men, Fast & Furious), care a privat actriţele de statutul de “cap de afiş” şi de timpul necesar implicării în Actionere de sine stătătoare. Din acest motiv e greu de apreciat cum vor evolua în viitor de exemplu Scarlett Johansson sau Michelle Rodriguez care mai au deja fiecare în portofoliu titluri promiţătoare (Lucy şi Ghost in the Shell şi, respectiv, The Assignment şi Widows).

Până să vedem dacă Charlize Theron (Aeon Flux, Atomic Blonde, The Old Guard), principala contracandidată, va persevera cu Atomic Blonde 2 în contextul crizei sanitare pe care o traversăm, MILLA JOVOVICH rămâne pentru moment singura female action superstar autentică prin faptul că de 20 de ani continuă să se identifice constant cu roluri principale din filme de acţiune, în primul rând datorită longevivei francize Resident Evil (2002-2016), dar şi a personajelor Leeloo (The 5th Element), Violet (Ultraviolet), Milady (The Three Musketeers) şi Kate Abbott (Survivor). La care se va adăuga în primăvară multaşteptatul Fantasy de acţiune Monster Hunter în care Milla face echipă cu Tony Jaa. Deci, până una alta, aşteptăm ca Alice în Ţara Zombi să se transforme în Artemis cea hăcuitoare de Diablos!

PAGINA

35

Premiera HBO: 22 Noiembrie

„Bani negri (pentru zile albe)”, o oglindă a societății românești La o primă impresie, din trailerul și sinopsis-ul serialului, „Bani negri (pentru zile albe)” pare o comedie cu accente de dramă, cu spărgători de bănci balcanici și cu o poveste care se încâlcește ca unul din filme lui Guy Ritchie. De fapt, avem în față o oglindă cât se poate de bine lustruită în care esența societății românești se reflectă perfect: nimeni nu e vinovat, dar toți suntem complici.

Sinopsis-ul pentru „Bani negri (pentru zile albe)” sună astfel: „Doru și Ionel, doi tehnicieni de semafor, glumesc într-un bar pe seama ideii de a manipula traficul pentru a jefui o dubă blindată. În cele din urmă, împotriva voinței lor, ajung să comită acest jaf. Speriați de consecințe ei caută ajutor, dar toate instituțiile la care se duc pentru dreptate se arată, de fapt, mai mult decât dornice să participe la înfăptuirea jafului și să primească o parte din bani. Cei doi eroi ghinioniști luptă să găsească o cale de mijloc între moralitate și dorința de a supraviețui.”

Doru (interpretat de Alexandru Papadopol) nu a fost niciodată un tip ambițios, dar a reușit să ofere familiei sale un cămin stabil și o viață decentă. Păcatul său este că se consideră mult mai deștept decât este, de fapt, iar acest lucru nu face decât să-i aducă mai multe probleme, mai ales în toată această „afacere” cu consecințe dintre cele mai grave. La rândul PAGINA

36

său, Ionel (interpretat de Cristian Bota) este o versiune mai tânără a lui Doru, crescut prea mult cu vorba „mentorului” în ureche, dar este și mai fricos și mult mai apăsat de sentimentul de vinovăție. Iată, deci, două tipare de personaje care, deși prea puțini ar recunoaște, se potrivesc de minune multora dintre români.

Scris și regizat de Daniel Sandu, „Bani negri (pentru zile albe)” (care va fi tradus pentru export ca „Tuff Money”) este primul serial de autor produs de HBO Europe. Așa se face că din 22 noiembrie vom avea ocazia de a viziona o producție originală realizată în manieră clasică de auteur european și care va avea premiera în acelaşi timp în toate teritoriile HBO Europe. Însă, pentru a fi corecți până la capăt (lucru care nu se poate spune despre personajele din serial), nu va fi chiar o premieră absolută, deoarece câteva episoade ale acestei serii au fost disponibile pe 7 august la TIFF (Festivalul Internațional de Film Transilvania) 2020.

Revenind, serialul își propune să vorbească și să jongleze cu conceptele de vinovăție și nevinovăție, de cele mai multe ori le și amestecă. De asemenea, cele 6 episoade își vor ține spectatorii la limita dintre comedie și dramă, vor avea deturnări de situație și întorsături imprevizibile, ceea ce cu siguranță va face din „Bani negri” un serial savuros. www.zilesinopti.ro

Daniel Sandu,

foto: facebook.com/danielsandu01

regizor „Bani negri”

Iată ce spunea și Daniel Sandu despre lumea pe care a creat-o pentru noua producție HBO: „Ne-am imaginat un oraș ca oricare altul, dar cu un univers kafkian în care aproape toți locuitorii sunt tentați să devină complici la o ilegalitate, iar puținii care nu vor să facă asta vor avea de suferit. Este un oraș în care binele nu învinge.

Am construit premisele unui jaf ca-n filme, dar am răsturnat toate clișeele cu care am fost obișnuiți.

Apoi am luat acest adevăr incomod și amar, care e de fapt o dramă, și l-am învelit într-un strat de comedie și pudră de zahăr, asemeni unei pilule amare, dar care la început e dulce. Și, astfel, telespectatorul e invitat să participe alături de personajele principale într-o aventură de tip pinball între consecințele unei glume care, de fapt, e mai serioasă decât ne-am aștepta”, a spus Sandu. www.zilesinopti.ro

Acest oraș românesc cu „univers kafkian” a fost creat prin combinarea de scene filmate în locuri descoperite în orașele Piatra Neamț și Onești.

Sandu spunea că a ales aceste două orașe pentru că au un farmec aparte: „Primul pentru colinele urbane și apusurile spectaculoase, iar al doilea pentru geometria interesantă a străzilor și clădirilor. În aceste orașe am găsit niște locații foarte speciale, iar localnicii par încântați să participe și să ne sprijine.”

Daniel Sandu este și unul dintre scenariştii serialului HBO Europe „Hackerville“, dar cea mai importantă realizare a sa de până acum este de departe „Un pas în urma serafimilor”, debutul său în lungmetraj, care a fost recompensat cu opt trofee la Gala Premiilor Gopo 2018. În prezent lucrează la cel de-al doilea lungmetraj, „Tata mută munții”, produs de Cristian Mungiu.

Pentru Alexandru Papadopol, „Bani negri (pentru zile albe)” este prima producție HBO în care va juca, dar nu și prima dramedie, având în portofoliu filme precum „Două lozuri”, „București Non-stop” sau „Love Building”. Cristian Bota a regizat scurtmetrajul „Karmasutra” și a avut un rol important în filmul „Un pas în urma serafimilor”, regizat de același Daniel Sandu. Din distribuție mai fac parte cunoscuta actriță Medeea Marinescu (care interpretează rolul principal feminin, Evelina), dar și actorii Gavril Pătru, Valeriu Andriuță, Adriana Irimescu Maruca Băiașu, Mălina Manovici, Iulia Dinu, Voica Oltean.

Așadar, cei care așteptau cu nerăbdare un nou serial care să aducă măcar puțin cu „UMBRE”, cu scene de acțiune, cu situații alambicate, dar românești, și cu personaje de care e ușor să te atașezi, chiar dacă nu sunt cele mai imaculate, vor avea o surpriză plăcută pe 22 noiembrie, când primul episod din „Bani negri (pentru zile albe)” va fi disponibil pe HBO și HBO GO. PAGINA

37

RISING STAR

EILEEN O’HIGGINS

şi al său bilet de loterie

T

ânăra actriţă irlandeză de film şi teatru Eileen O’Higgins, prietena în viaţa reală a lui Saoirse Ronan, alături de care aţi putut-o vedea deja şi pe marile ecrane în filme de Oscar precum Mary Queen of Scots sau Brooklyn, a atras atenţia încă de la debutul său din 2009 în Biopicul produs de BBC Enid (cu Helena Bonham Carter în rolul titular) astfel încât nu ne surprinde modul dezinvolt în care a intrat în pielea personajului Nancy Vickers, nepoata fotografului din Dead Still, miniseria cu accente de comedie neagră difuzată în premieră pe Epic Drama, a cărei acţiune este plasată în Irlanda sfârşitului de secol 19, în era Victoriană, când la modă devenise fotoportretele de familie postmortem. În fapt, Eileen intră cu o asemenea lejeritate în rol încât am devenit curioşi cât de mult se aseamănă personalitatea ei cu cea a personajului.

PAGINA

38

INTERVIU DE IOAN BIG

Fictiva Nancy are ambiţia să devină actriţă. Tu eşti deja una. De succes. Când s-a născut această ambiţie în mintea ta?

Dintotdeauna am avut ideea asta în mine... de fapt, nu chiar dintotdeaua. E o contradicţie în ce o să spun acum. Visam să devin actriţă dar am crescut în Irlanda rurală şi nu cred că asta a fost în copilărie o opţiune reală. Nu cunoşteam pe nimeni care să fie actor, deci nu aveam cum să cred că este pentru mine o carieră posibilă.

Dar ulterior am început să capăt experienţă participând la diverse competiţii şi după aceea, eu fiind deja la o şcoală de dramă din Anglia, în Ţara Galilor, am început să întâlnesc oameni care lucrau cu actori deja experimentaţi.

Am fost la audiţii şi am luat... ceea ce era un miracol în sine.

A fost ca şi cum aş fi cumpărat un bilet de loterie câştigător.

Aş spune că întotdeauna miam dorit să fac asta dar nici în visele mele cele mai nebuneşti nu mi-am imaginat că voi fi şi capabilă să o fac cu adevărat.

Deci este, într-un fel, job-ul visurilor mele.

Personajul tău iubeşte aventura. Cum stai tu în realitate cu spiritul de aventură?

Oh, iubesc aventurile care se întâmplă în aer liber. Până la pandemia asta, nu îmi dădusem niciodată seama ce fire amatoare de spaţii libere sunt... tocmai am vâslit în canoe de-a curmezişul Scoţiei.

Am navigat de pe coasta de vest până pe cea de est într-o www.zilesinopti.ro

POP CULTURE MAGAZINE DEAD STILL (Eileen O Higgins) foto © Viasat World

canoe! Deci iubesc aventura.

Sunt foarte asemănătoare cu Nancy din acest punct de vedere. Dacă se întâmplă ceva, dacă e vreun munte de urcat sau dacă aud că pe undeva ar fi o nouă experienţă de încercat, eu sunt cea a cărei nume îl vei găsi pe listă, deja urcată în autobuz, gata de plecare. Deci mă potrivesc cu Nancy în privinţa asta. În fond, de ce nu? Viaţa e scurtă şi trebuie să încerci cât mai multe, trebuie să spui ‘Da’ la lucruri noi.

Nancy Vickers este o femeie independentă, atipică pentru perioada Victoriană.

Spuneai că ai fost deosebit de bucuroasă datorită acestei caracteristici a personajului... În cele mai multe cazuri, în dramele de epocă în care am jucat, protagonistele erau în poziţii nefavorabile faţă de personajele de sex masculin.

Poveştile lor erau de obicei a unor persoane care servesc fără să crâcnească personajul bărbat, care se mărită ţintind www.zilesinopti.ro

la siguranţa unei existenţe casnice şi alte lucruri de felul ăsta. Ori Nancy nu este mânată de niciunul din aceste motive.

Ea are trăsături şi ambiţii pe care mai degrabă le-ai regăsi într-un bărbat din vremea aia.

Eu cel puţin mă regăsesc mai mult în ambiţiile ei decât în cele ale partenerilor mei bărbaţi din serial iar asta e foarte înviorător.

Mai ales că - şi asta este documentat - au fost în acele timpuri o mulţime de femei implicate în teatru în Dublin, care se mişcau natural în această lume, şi e frumos să le vezi portretizate pe ecran.

Ai interpretat deja în carieră destule roluri în filme de epocă, de la Emma la Mary Queen of Scots. Te-a ajutat în vreun fel experienţa de scenă, cea de la Old Vic sau de la English National Opera, ca săţi faci personajele credibile?

Cred că da. Absolut. Cred că teatrul are o adorabilă calitate live care te obligă să gândeşti bine cu repeziciune şi să faci

fără ezitare pasul următor.

Iar asta e ceva foarte preţios. Încerc să îmi păstrez la fel, pe cât se poate, modul de lucru şi atunci când filmez, cu toate că este un proces foarte diferit. Iubesc să joc în filme, cred că elementul adus de prezenţa camerei şi colaborarea dintre diferitele departamente sunt minunate, dar acea bucurie de a trăi pe care o ai pe moment, cea care se naşte din satisfacţia răspunsului imediat, reprezintă pentru mine magia actoriei şi ea provine din interpretarea pe care o faci în faţa unui public. Şi atunci trebuie să conştientizezi că şi atunci când eşti pe ecran tot pentru public joci. Doar că nu îl poţi vedea. Publicul tău este, într-un fel, camera de filmat.

Dar care este rolul tău favorit?

Nu pot răspunde la asta... sunt toate ca şi copiii mei.

Sunt extrem de ataşată sentimental de fiecare rol pe care l-am jucat şi mă bucur şi azi nespus amintindu-mi de fiecare. Cred că sfârşeşti prin a culege câte puţin din fiecare rol pe care îl faci şi, nu ştiu, preiei pentru un timp nişte atribute pe care personajele le au iar tu ţi le-ai dori şi care ajung să te facă să îţi spui ‘Cred că aş vrea să fiu şi eu mai mult ca acel personaj’.

Citiţi interviul complet cu EILEEN O’HIGGINS pe www.zilesinopti.ro PAGINA

39

SERIALE

TEXT DE GRUIA DRAGOMIR

3 seriale noi care au premiera în noiembrie

P

are că vom petrece destul de mult timp în case în această toamnă, așa că e bine să ne dăm un refresh listei de seriale pe care urmează să le pregătim pentru binging. Bineînțeles, vom avea multe sezoane pentru seriale deja existente, dar e bine să mai diversifică și să adăugăm și producții noi. Deci, iată 3 seriale noi care au premiera în noiembrie:

„SAVED BY THE BELL”

- 25 NOIEMBRIE (PEACOCK) După succesul înregistrat de serialul „Cobra Kai”, o continuare directă a filmului „Karate Kid”, cu mare parte din actorii originali, iată că mai primim un astfel de serial care respectă cam aceeași rețetă.

Noul „Salvați de clopoțel” se bazează pe sitcomul care i-a marcat pe toții PAGINA

40

copiii anilor ‘90 și le oferă o continuare, păstrând și actorii originali și personajele îmbătrânite, dar îi extinde universul cu personaje din noua generație. Zack (MarkPaul Gosselaar) este acum guvernator al Californiei, Slater (Mario Lopez) este profesor de sport la liceul Bayside, la care fiul lui Zack este coleg cu fiul lui Jessie (Elizabeth Berkley). www.zilesinopti.ro

Noiembrie 2020

„BANI NEGRI”

- 22 NOIEMBRIE (HBO / HBO GO) „Bani negri (pentru zile albe)” este un nou serial HBO Europe produs în România, scris și regizat de Daniel Sandu. Acesta va avea 6 episoade și spune povestea lui Doru și Ionel, doi tehnicieni de semafor care glumesc într-un bar pe seama ideii de a manipula traficul pentru

SERIALE

a jefui o dubă blindată aparținând uneia dintre băncile principale din oraș. În cele din urmă, împotriva voinței lor, ajung să comită acest furt. Toate instituțiile de la care cer ajutor se arată, de fapt, dornice să participe la înfăptuirea jafului și să primească o parte din bani. Cei doi prieteni sunt interpretați de Alexandru Papadopol și Cristian Bota.

„LOVE & ANARCHY”

- 4 NOIEMBRIE (NETFLIX) Când ți se apleacă de comediile romantice americane, fie că e vorba de seriale sau lungmetraje, ia o pauză cu acest serial suedez. Suedezii au un altfel de umor, mai brutal, mai real, mai eliberator, dar mai înțepător, așa că sigur o să fie un refresh excelent. Ce se întâmplă: Sofie este un consultant ambițios, căsătorită și mama a doi copii. Dar atunci când i se cere să restructureze o editură cu renume, viața ei extrem de ordonată începe să se zguduie de la temelii. Ea întâlnește un tânăr care aplică la un post de expert în IT și începe cu el un flirt plin de provocări amuzante. Dar ceea ce părea doar un joc nevinovat se transformă în ceva foarte serios și plin de consecințe de necontrolat. www.zilesinopti.ro

PAGINA

41

CULINARiA

TEXT DE MĂDĂLINA SANTA

Eat&Drink

A

cest articol s-ar fi putut numi ”Curajul de a fi tu însuți” sau ”Autenticitatea în om și în farfurie”, dar n-ar fi fost nici curajos, nici autentic. În plus n-ar fi premiat în niciun fel efortul titanic pe care-l fac de fiecare dată când scriu, de a așeza coerent cuvintele care izvorăsc din mintea asta haotică.

Scriu aceste rânduri sub influența amintirii zilei în care am decis că drumul meu duce în bucătărie, lăsând în urmă un master de cercetare științifica în societate, multimedia și spectacol, o carieră de succes în publicitate și multe ”o să-ți pară rău”, ”ai înnebunit la cap” sau ”bagă-ți mințile în cap măi fată”.

Mulți din cei ce mă înconjurau mai sperau pe atunci să-mi ”revin”, să trec peste ”etapa asta”, să mă cizelez și eu, să învăț cum stau lucrurile în lumea asta, să ies din bula mea și să fac ceva cu viața mea.

Dar iată, asta nu s-a întâmplat și, câțiva ani mai târziu nu regret nimic. Astăzi nu-mi pare rău că am renunțat la lucrurile materiale, la cotidian, la televizor, la viața de oraș, la nopțile în club, la cancan și multe altele, pentru a fi...eu. Dar n-a fost ușor. Să te descoperi pe tine, să mergi împotriva vântului crezând cu toată ființa ta că asta ți-e menirea, e adeseori o încercare prea mare pentru mulți dintre noi. www.zilesinopti.ro

Mâncarea la oală care-ți vine acasă  5 restaurante din țară de unde poți comanda meniul de prânz  Aurul Mexicului într-o picătură  5 locuri unde poți să bei un cidru bun în țară  CIDRU CLARKS

Nu e bine!

Nu așa!

Nu acum!

Sau despre cum am lăsat ”cartea” pentru cratiță și de ce nu-mi pare rău!

Mădălina Sánta are 29 de ani, este Chef și de curând antreprenor. A absolvit o facultate de comunicare și a lucrat 7 ani în publicitate, apoi a decis să se dedice gastronomiei, specializându-se la Lyon, la Institutul Paul Bocuse. Își pune în valoare pasiunea la restaurantul ”Szikra” deschis în Sfântu Gheorghe.

Din nefericire trăim într-o lume încă plină de stereotipuri, în care ți se spune de mic copil ce e bine și ce nu e bine să faci...cum să te comporți ca o „domnișoară”, cum să te îmbraci, cum să fii diplomat și cum, în fond, să îți maschezi personalitatea și autenticitatea pentru a te încadra în normele sociale. Nu vreau să par nici

feministă (deși sunt puțin), nici rebelă (deși sunt foarte), ci doar pun în scris un moment de sinceritate.

Am ales să-mi dau curs pasiunii de a pune în fața oricărui om o parte din mine, din ceea ce sunt, o bucățică din viziunea mea într-o farfurie. Ceea ce n-au înțeles detractorii și neîncrezătorii este că eu m-am descoperit pe mine și mi-am jurat să-mi păstrez autenticitatea și bucuria în ciuda a miilor de NU pe care le auzeam în jur. Nu e bine! Nu așa!

Nu acum! E cea mai bună alegere pe care am făcut-o în viață (și am făcut câteva) și sper ca fiecare dintre voi cei ce citiți să înțelegeți că aceasta poate fi cheia fericirii.

Nu-i niciodată prea târziu, nu-i niciodată prea greu, nu-i niciodată nepotrivit să fii ce vrei tu, atâta timp cât te împlinește și te ajută să răzbești în viață.

Desprinsă de cotidian, purtând aceleași haine de 10 ani, stând deoparte de consumerism și material, fac ceea ce-mi place și tresar de bucurie, la fiecare client care pleacă încântat că a ales bine să facă un ocol de poate 100km pentru a mânca la Szikra.

Dacă nu te-ai pierdut printre gânduri, rânduri și cuvinte, reține esențialul, fii TU. E cel mai bun lucru pe care-l vei putea face vreodată pentru tine.

PAGINA

43

GURMAND

TEXT DE HORIA GHIBUȚIU

Mâncarea la oală care-ți vine acasă Hai să mâncăm, ca la mama acasă, un ciolan cu fasole, dar cu comandă din oraș, că trăim vremuri online.

Î

ntr-o perioadă în care masa în oraș a devenit o chestie de noroc, în funcție de perioada în care e deschis, închis, semi-închis sau Bunuțul știe ce ne mai așteaptă, mâncatul acasă a devenit baza. Ce ar fi însă dacă ai mânca acasă preparate care au fost făcute la restaurant și sunt fix precum cele cu care ai crescut, în bucătăria părintească? Așa a părut un serviciu nou la The Ace - mâncarea la oală - care face livrări în București și în Ilfov. Conceptul e, să zic așa, catering pentru acasă. Dar când zic acasă, mă refer la un meniu care să satisfacă întreaga familie. Se merge mai ales pe preparate tradiți-

PAGINA

44

onale, iar meniul pentru întreaga familie poate fi alcătuit de acasă, cam cum obișnuiesc de-o viață mamele noastre. Respectiv, două-trei gustări, o ciorbă, un fel principal, la care se adaugă garnitură și, firește, desert. E bine de știut că, întrucât e vorba despre de un volum mare de mâncare, comenzile se fac cu minimum 24 de ore înainte.

M-am uitat în meniu și mi-au căzut ochii pe ceva care mi se pare veșnic tentant: ciolanul de porc. Pentru mine, de-a lungul timpului, a rămas o măsură după care judec calitatea bucătăriei locului în care mă duc. Temuții critici culinari cu care m-am intersectat sau pe care i-am citit de când țin o rubrică de gastronomie, să tot fie vreo 18

toamne de când am început, au altă măsură. Unii dau note în funcție de omletă. Îmi povestea cândva Răzvan Exarhu, un rafinat veritabil în arta culinară, adică nu Chef care gătește doar la televizor, că în Franța se dau examene la academii de bucătărie care constau în prepararea unei omlete franțuzești. De ce franțuzești, am sărit eu ca ars, omleta noastră românească nu e bună? E haiducească, a râs Răzvan. Cauciucată, prea prăjită, cu foarte mult ulei. Și chiar n-am avut cum să-l contrazic.

Ei bine, pentru mine, ciolanul poate fi un indicator de calitate.

L-am comandat în nenumărate restaurante din toată țara - adică și la Vărzăria de la Cluj, și la restaurantul belgian din București unde se consumă cu stoemp de varză, și la cel internațional unde era trecut ossobuco în meniu (pardon, ați greșit animalul!). Și unde pielea era talpă, și unde carnea se desprindea de pe os la o simplă atingere a furculiței.

La mâncarea din oală, acest preparat înseamnă iahnie de fasole cu ciolan de porc (se găsește în două variante, 800g/1.6kg), simt că o să mă întrebați și de ingrediente, ce să zic, e mare filosofie: fasole uscată, ciolan de porc afumat, ceapă, ardei gras, morcovi, țelină, mărar. Dar ca să aibă gustul ăla de acasă, chiar e o mare scofală. Or, aici are, e cum trebuie. De aia vă zic că numai mâine nu e decembrie, cred că toți ne-am făcut planuri să petrecem Sărbătorile și Revelionul acăsică, și la oamenii ăștia se pot comanda meniuri speciale pentru mese festive. Va mirosi în casă ca la mama, doar că nu mai trebuie frecată nicio oală!

TEXT DE GRUIA DRAGOMIR

TOP

5 restaurante din țară de unde poți comanda meniul de prânz Încă nu știm ce va fi de la o săptămână la alta, ce restricții vor mai fi impuse de autorități, când și cum se vor redeschide restaurantele la interior sau dacă vom trece din nou la acel lockdown complet pe care l-am trăit în primăvară. În tot acest context, pentru a fi siguri, e bine să ne orientăm din nou spre delivery. Iată, așadar, 5 locuri din țară de unde poți comanda un meniu de prânz bun:

BUCUREȘTI LENTE  Dionisie Lupu 78  031.410.75.85 Cei de la Lente au meniuri de prânz care se schimbă de la zi la zi și sunt anunțate la fiecare început de săptămână.

Deci, îți poți organiza de la ei prânzul de luni până vineri. Un meniu de prânz cu supă, fel principal și desert costă 27 de lei, iar felurile de mâncare propuse sunt ale oneste, de care nu te saturi niciodată.

BRAȘOV SIMONE/ FIXELLI  Doctor Victor Babeș 32  0770.492.176 Simone s-a mutat din centrul Brașovului la prietenii de la fixelli, unde continuă să gătească mâncare delicioasă cu care și-a obișnuit până acum clienții. Poți comanda de la ei meniul de prânz și îți va fi adus pe bicicletă și în caserole biodegradabile în oricare dintre zonele Blumăna, Avangarden, Scriitorilor, Răcădau, Centru Civic, Schei și Centru Istoric.

CLUJ STRADALE  Someșului 14  0742.624.885 Stradale este restaurantul lui Chef Foa, iar aici găsești tot ceea ce îți poftește inima: mic www.zilesinopti.ro

dejun, supe, salate, tocănițe, deserturi și, bineînțeles, meniul zilei. Acesta cuprinde o ciorbă/supă și un fel principal cu garnitură, la prețul de 24-26 lei. Există și meniul zilei în varianta vegetariană, care este un pic mai ieftin. De reținut că mâncarea este gătită până la ora 15:00.

TIMIȘOARA JOLIE BISTRO  str. Eugeniu de Savoya 7-10  0723.231.995 Nu trebuie decât să arunci un ochi peste pozele de pe Facebook cu preparatele de la Jolie Bistro pentru a te convinge că, dacă ești din Timișoara, trebuie să-ți comanzi prânzul măcar o dată de aici. Pastele, preparatele din pește și carne de vită sunt printre cele mai apreciate.

IAȘI KRUD  Dimitrie Ralet 1  0771.103.904 Meniul zilei la Krud, un local din Iași recomandat și de Gault&Millau și care folosește ingrediente de la producători locali, costa 28 de lei.

Acesta e compus dintr-o supă/ ciorbă, un fel principal, apă și cafea. Trebuie știut că atunci când vrei să-ți fie livrat acasă comanda minimă e de 60 de lei.

PAGINA

45

DRINK

Aurul Mexicului într-o picătură Dacă au trecut zece luni din anul ăsta lipsit de gust fără să bei tequila, încearc-o în noiembrie.

Dacă ai băut, continuă.

Prima mea amintire legată de tequila nu se referă la finalul unei guri din această băutură care concentrează aurul Mexicului într-o picătură - intens, complex și persistent. Ci la ritualul de socializare care însoțea îngurgitarea acestui elixir în cluburi. E greu să le explici celor care au făcut ochi în materie de alcool pe timpul pandemiei cum era să nu respecți distanțarea socială, să-ți lingi mâna pe care ai presărat sare, să iei o felie de lămâie cu degetele și să dai păhăruțul de shot peste cap, toate astea, fără pic de dezinfectant.

A doua amintire, de pe la începutul anilor 2000, e legată de primul revelion la care am mers după ce am dat attending pe Internet.

Dar fața locului, vorba aia, era umflată: nu cunoșteam aproape pe nimeni, cu excepția a două fete care se certau de mama focului, și nu se fuma înăuntru, ceea ce pe atunci era de neconceput. Așa că înainte de miezul nopții am găsit un taxi cu tarif normal, performanță PAGINA

46

TEXT DE HORIA GHIBUȚIU

nemaiegalată de atunci, și am ajuns într-un restaurant mexican din zona Foișor, un revelion ratat s-a transformat într-un party memorabil și toată treaba a făcut-o tequila. O să-l pomenesc mereu pe regretatul om de gust Anthony Bourdain, care a spus cândva: „Cred - cel puțin, așa îmi amintesc - că am făcut repede greșeala clasică de a trece de la cocteiluri margarita la shot-uri de tequila pură. Îți e mai ușor să cunoști oameni noi”. În această lună, am plăcerea de a vă prezenta o licoare intitulată „Olmeca Tequila gold”. Dar înainte de asta, e bine să știți câteva lucruri, căci piața e mare și multe copii s-au strecurat în ea.

Orice tequila cumsecade trebuie făcută 100% din agave. Și e musai să fie îmbuteliată în Mexic.

Nu în ultimul rând, pe eticheta ei trebuie să scrie „Hecho en Mexico“. Așa scrie și pe eticheta sticlei pe care o scot din frigider, dar o bag repede la loc, pentru că e dimineață când scriu. Cele mai frecevent întâlnite tequile sunt blanco sau silver, ceea ce reprezintă indicatoare ale faptului că băutura a fost îmbuteliată imediat după distilare ori a fost maturată sub două luni. Tequila premium (Reposado sau Anejo), ca să trecem la următorul nivel, a fost înnobilată în butoaie de stejar în care s-a ținut înainte whiskey sau brandy cel puțin două luni. De remarcat că perioada de maturare nu e lungă, doar tequila Extra Anejo zăbovește în butoaie mai mult de trei ani.

Dar vorba lungă, sărăcia omului. Luați de beți Olmeca Tequila gold. E o tequila cu 38% volum alcool, obținută prin dubla distilare a agavelor albastre. O găsiți pe rafturile reale sau virtuale ale supermarketurilor. E mișto conținutul, la fel e și recipientul: sticla pătrată are motive olmece și face trimitere, doh!, la străvechea cultură olmecă. www.zilesinopti.ro

TOP

TEXT DE GRUIA DRAGOMIR

5 locuri unde poți să bei un cidru bun în țară

L

a „Povești de succes” ți-am povestit despre Cidrul Clarks, așa că ne-am gândit că poate ți s-a făcut poftă să încerci un cidru artizanal, mai ales că e toamnă în toată regula, iar băutura asta se face mai ales acum, din recolta de mere. Deci, uite un poți să bei un cidru bun în țară:

BUCUREȘTI  GRAM BISTRO  Nicolae Titulescu 4-8  0726.301.995 La Gram Bistro găsești și meniu de prânz (apropo de recomandările pe zona de food) și terasă încălzită, dar și cidru de la Clarks. Așadar ai cel puțin 3 motive pentru a le face o vizită. Vei găsi în meniul de aici toate cele 3 sortimente de Cidru Clarks: sec, demisec și demidulce.

TIMIȘOARA  EMOTION  Piața Unirii 8  0723.852.122 În Timișoara există Emotion, un local care are o terasă generoasă fix în Piața Unirii, și care nu doar că are în meniu un cidru deosebit, de la Casa Despi, dar face cu el și un Mojito incredibil de bun. Exact, nici noi nu ne-am gândit că acest tip de cocktail poate fi făcut cu cidru.

BRAȘOV  TIPOGRAFIA  Postăvarului 1  0722.373.090 În Brașov, la Tipografia nu găsești doar cele mai bune beri artizanale românești, dar și cidrurile Clarks. Și ei au anunțat că au terasa încălzită, pături și tot ce trebuie pentru a te face să te simți cât mai confortabil în #grădinatipografia.

IAȘI  BINDU  Ion C. Brătianu 36  0753.869.371 Preparatele din meniul de la Bindu sunt cu adevărat deosebite, iar în această vară au inclus la băuturi și cidrul de la Ana are. Acesta vine servit în frapieră, cu gheață, și poate fi o alternativă ideală pentru iubitorii de prosecco sau șampanie. Ana Are Cidru din mere.

CLUJ  SISTERS  Universității 2  0725.463.020 Clujenii care vor să încerce un cidru bun, de această dată de la Harvester, pot să treacă pe la Sisters. Micuța cafenea are câteva mese scoase în față, așa că, după o plimbare prin centrul vechi al orașului, îți poți odihni picioarele aici și să te recompensezi cu un cidru bun. www.zilesinopti.ro

PAGINA

47

POVEȘTI DE SUCCES

TEXT DE GRUIA DRAGOMIR

CIDRU CLARKS

Primul producător de cidru autorizat din România Scoțianul Alan Clark a venit pentru prima dată în România în 2001 și s-a îndrăgostit de țara noastră, dar și de o româncă cu care s-a căsătorit. Așa a ajuns să prepare cidru pentru consum personal în Argeş, unde el şi soţia lui au o casă şi o livadă de meri. De aici până la o afacere cu cidru a mai fost doar un pas. A început să lucreze la acest proiect din 2012, iar în toamna lui 2015 au fost livrate primele sticle de cidru, asta într-o perioadă în care această băutură nu era foarte populară în localurile din România. Acum, la 5 ani distanță de acel moment, Cidrul Clarks se regăsește în multe magazine, lanțuri de magazine, baruri și restaurante din România și i-a inspirat și pe alții să-i urmeze exemplu.

Cum a apărut Cidrul Clarks? Și cine sunt oamenii din spatele acestei afaceri?

Alan Clark, fondatorul Clarks Cider SRL, locuiește în România din 2002 și făcea 50-100 de litri de cidru în fiecare an ca hobby, din livada proprie. Devenise o tradiție ca prietenii să vină toamna în weekend la țară, să culeagă merele, să facă must de mere și, cu ce a rămas, să facă cidru. Pentru că cidrul așa făcut a ieșit PAGINA

48

www.zilesinopti.ro

Noiembrie 2020

POP CULTURE MAGAZINE

Ce vă place vs. ce nu vă place la consumatorii de cidru din România? Îmi place că, în România, consumatorii de cidru artizanal Clarks sunt, în general, oameni foarte simpatici și deschiși la minte, care sunt interesați de produse naturale și de calitate.

chiar bine, după câțiva ani, lui Alan i-a venit ideea să facă cidru ca afacere. Așa că în 20132014 am decis să facem și am pregătit cidru pentru producție, în Lerești, lângă Câmpulung Muscel. Clarks a devenit primul producător de cidru autorizat din România, nu a existat așa ceva până atunci.

Cum se face că nu s-a mai gândit nimeni să facă asta până acum și care este rețeta succesului vostru?

Oamenii din Argeș știu ce înseamnă cidrul de mere, unii fac acum cidru din livada proprie, dar românii în general nu au fost obișnuiți cu cidrul, până mai recent, și nu a fost cerere de cidru. Deci, nu s-au gândit antreprenorii români la cidru până când s-a creat piața, începând cu 2015.

Cu ce se deosebește cidrul vostru de celelalte din comerț?

Cidrurile Clarks artizanale sunt făcute doar din fructe de origine română, de preferință locale, adică din Argeș. Excepție fiind cidrul cu ghimbir, pentru că nu am găsit până acum ghimbir de origine română. Sunt făcute fără adaos de coloranți, de zahăr, de apă, de conservanți, de potențiatori de gust etc.

Variantele mai dulci sunt îndulcite tot cu suc de mere.

Cât de greu este pentru cidrul artizanal românesc să se impună pe o piață dominată de marii jucători? În România sunt multe produse numite cidru sau ceva similar care sunt făcute altfel. Cidrul Clarks reprezintă o mică proporție din

piața națională de aceste tipuri de produs. O mare parte din piață este închisă la Cidru Clarks, din cauza contractelor exclusive etc.

Noi livrăm mai mult de 10.000 de sticle anual, dar piața se măsoară în zeci de milioane de sticle. Cidrul Clarks are 5 angajați permanenți.

Care a fost cea mai mare provocare de care v-ați lovit?

Supraviețuirea în perioada de pandemie a fost, de departe, cea mai mare provocare până acum.

Care este impactul pe care vă doriți ca business-ul vostru să-l aibă?

Cidrul Clarks este un exemplu foarte bun de produs local, care poate ajuta economia locală și mai mult decât acum. Este făcut din fructe locale, care sunt curățate, îngrijite, culese și transportate la noi la cidrărie de către localnici. România produce mere în mari cantități, dar mare majoritate de cidru consumat în România este importat.

Ce ne puteți spune despre produsele și sortimentele voastre?

Noi am început cu cidru de mere în 3 sortimente: sec, demisec și demidulce, care este puțin mai îndulcit cu suc de mere. Apoi am testat multe produse locale și am făcut cidru pe baza de mere cu adaos de cele mai potrivite fructe: mure, vișine sau flori de soc. Știu, de exemplu, că ați avut și o colaborare cu cei de la Hop Hooligans?

Ne cunoșteam bine cu berari de la Hooligans și cu ceilalți, pentru că am făcut împreuna festivaluri de bere și cidru artizanale în orașele mari din România. Ideea de a crea un cidru de mere aromatizat cu hamei a venit în 2019 și am colaborat cu prieteni de la Hooligans, care au fost consilierii noștri pentru alegerea hameiului potrivit.

Ce planuri de viitor aveți?

Ce urmează pentru Cidru Clarks?

Vrem ca cidrurile Clarks să fie din ce în ce mai disponibile pe plan național, în toată România.

PAGINA

49

VIDEO GAMES

TEXT DE TEODORA BRATU

Noi jocuri video... să te țină ocupat până la sfârșitul anului

R

espirăm oarecum ușurați că, în sfârșit, cel mai ciudat și dificil an din viaţa noastră se apropie de final dar când vorbim de industria jocurilor video, 2020 a oferit câteva momente importante, în ciuda piedicilor, întârzierilor în producție și lansărilor anulate. Îmi amintesc ce competiție era printre copiii din cartier - care termină primul Crash Bandicoot?

A patra parte din povestea originală, proaspăt apărută în octombrie, m-a făcut să dau câteva telefoane și să lansez o nouă competiție. Lumea e-sporturilor este mai mare ca oricând, iar câteva titluri consacrate, precum The Last of Us, Amnesia și World of Warcraft, au lansat noi variante. Noiembrie e poate cea mai promițătoare lună pentru fanii de aventuri virtuale. Așa că, în timp ce aștepți finalul lui 2020, ai multe de văzut și de jucat.

E timpul pentru un leap of faith în era vikingilor. Cel puțin asta ne transmite Ubisoft cu noua incursiune din seria istorică de acțiune: Assassin's Creed Valhalla.

De data asta o să te afli în pielea lui Eivor, un corsar Viking care trebuie să își conducă poporul de pe tărâmul de gheață al Norvegiei în Anglia anului 873. Nu uita că vorbim de Evul Mediu condus de lorzi meschini și regate războinice.

Lansare: 10 noiembrie.

Platforme: Xbox, PlayStation, Ubisoft Store și Windows PC. PAGINA

50

De la fantezie la tehnologie, CD Projekt Red face un salt uriaș cu Cyberpunk 2077.

Unde? Night City, California.

Cine? Un mercenar care seamănă izbitor de mult cu Keanu Reeves. Cum neam aștepta, să furi un chip experimental de la una din cele mai mari corporații poate să se sfârșească destul de rău, mai ales când faci parte din clasa de jos. Dar modul exact în care se vor desfășura lucrurile depinde doar de cum îți alegi mișcările. Lansare: 10 decembrie. Platforme: PS5, Xbox One și Microsoft Windows.

Insomniac prezintă Marvel's Spider-Man: Miles Morales, un univers construit pe baza binecunoscutului supererou, dar aducând o cu totul altă poveste. Experimentăm viața lui Miles în timp ce încearcă să stăpânească propriile simțuri de „păianjen”. Setat să apară pe noul PS5, va profita din plin de tehnologia SSD, făcând călătoria prin New York cât mai rapidă și reală. Lansare: 19 noiembrie.

Fiecare joc Watch Dogs înseamnă o altă locație și o altă perspectivă. Ubisoft nu dezamăgește nici cu apariția Watch Dogs: Legion. Misiunea ta este să recuperezi Londra post-Brexit, căzută în mâinile celor corupți. Partea cea mai bună: poți să fii orice personaj întâlnit. O bunică hacker?

Welcome to the Resistance!

Lansare: 10 noiembrie.

Platforme: Xbox series X, PS5.

www.zilesinopti.ro

“Ioan, good luck in the Carpathians!”

MAX BROOKS (scriitor, World War Z) “What a book…A standard from now on.”

UWE BOLL (regizor, House of the Dead) “Wow! What an achievement!

The whole thing looks amazing!”

JACKIE ESTRADA (Administrator, Will Eisner Comic Industry Awards)