17 minute read

EXCLUSIV: Interviu cu DELIA OWENS

Next Article
DE VIZITAT

DE VIZITAT

miezului crud al naturii umane. Este vorba despre cât de multe putem învăța despre natura umană din natura însăși. Uităm că facem parte din natură. Nu suntem separați de ea. Vorbim despre mama natură, dar nu tratăm natura ca și cum ar fi mama noastră și este important să ne amintim acest lucru.

Ne puteți vorbi despre inspirația care a stat la baza cărții?

Advertisement

Inspirația din spatele cărții mele a început când eram copil, acesta-i adevărul. Mama m-a încurajat mereu să ies la aer curat, pentru că și ea făcuse asta în copilăria ei. Am crescut în păduri cu arbori adevăraţi, nu cu gazon. Ea m-a încurajat să pătrund în ele cât mai adânc şi să explorez natura, aşa că am fost inspirată de lucrurile sălbatice. Țin minte că o perioadă am colecționat insecte și pene. Vă sună cunoscut? Doar că mă întorceam acasă nu cu scoici, ci cu pietre. Apoi, la universitate, am studiat știința și biologia vieții sălbatice, deci viața mea de biolog a inspirat și ea această poveste. De fapt, toată viața mea a dus spre această poveste. Este mult din Kya în mine.

Interviu cu DELIA OWENS,

autoarea romanului „Acolo unde cântă racii”

Acolo unde cântă racii, unul dintre filmele despre care se vorbește foarte mult în ultima perioadă, are la noi premiera pe 19 august şi reprezintă transpunerea romanului omonim scris de Delia Owens, lansat în 2018 şi devenit aproape instantaneu un bestseller. Prin amabilitatea InterComFilm, vă oferim, în exclusivitate pentru România, un interviu cu DELIA OWENS, creatoarea poveştii din Where The Crawdads Sing.

Romanul dumneavoastră are fani în întreaga lume. Ce anume face ca această poveste să fie atât de universală?

Cred că există un pic de Kya în fiecare dintre noi, mai ales că am trecut recent printr-o perioadă în care, peste tot în lume, oamenii au fost nevoiți să se izoleze. Where the Crawdads Sing este despre izolare. Este vorba despre modul în care respingerea, discriminarea și izolarea pot afecta o persoană. Cu toții am fost afectați, așa că înțelegem cu adevărat cum s-a simțit Kya cât timp a fost izolată.

Sunt atât de multe lucruri în această poveste - dramă, mister, romantism. În câteva cuvinte, ne puteți spune despre ce este vorba în Where the Crawdads Sing?

Este vorba despre o mulțime de lucruri, așa cum ați spus, dar în esență, e o explorare a

Aveți o echipă de producători puternici pentru acest film, inclusiv Elizabeth Gabler și Reese Witherspoon. Ce înseamnă acest parteneriat pentru proiect?

Sunt foarte emoționată în legătură cu acest lucru, fiindcă o cunosc pe Elizabeth Gabler deja de câțiva ani, deci ştiu ce filme a mai făcut şi acestea se numără printre cele mai bune din lume.

Și, bineînțeles, cunosc munca lui Reese și cât de multe a făcut pentru ca femeile să aibă o voce. Dacă aș fi avut de ales din toată lumea, nu aș fi vrut ca altcineva să facă acest film. Este o onoare.

Odată ce Reese a susţinut cartea prin intermediul Hello Sunshine [compania media a lui Reese Whiterspoon – n.r.], cât de mult s-a mărit publicul pe care îl aveați deja?

Ei bine, acesta a fost un roman de debut, iar eu ar fi trebuit să fiu deja la pensie. Și nimeni nu se aștepta să se întâmple prea multe cu acest roman. Fusesem într-un turneu de promovare a cărții de circa o săptămână și jumătate, când am primit un telefon că Reese mi-a ales romanul pentru Book Club-ul ei. Eram în avion. M-am ridicat atunci în picioare, cu toate că avionul începuse să coboare, și, pur și simplu, am izbucnit în lacrimi. Din momentul acela, cartea a ajuns pe lista de bestseller-uri. Nu știu unde ar fi fost cartea mea fără Reese Witherspoon. Pentru că mai întâi a fost clubul ei de lectură, apoi lista celor mai bine vândute cărți și acum filmul. Reese a făcut foarte multe pentru această carte, dar şi pentru mulţi alţi autori.

Cartea a fost recent selectată pentru Book Club de Camilla, ducesa de Cornwall. Care a fost reacția dumneavoastră când ați aflat vestea că aveţi un fandom regal?

M-am gândit: „Doamne, va trebui să învăț să fac reverențe!”. Am fost extrem de încântată și de onorată. Nu m-am așteptat niciodată la așa ceva. Iar ea demarase recent acest Club de carte, așa că a fost o mare surpriză, fiindcă a mea a fost a doua carte pe care a ales-o. A fost o nebunie.

Ați avut vreo recomandare pentru Lucy Alibar cu privire la adaptarea scenariului?

Oh, da, am avut o mulțime de recomandări! În primul rând, însă, am fost foarte încântată de Lucy, pentru că îi cunosc munca, a făcut Beasts of the Southern Wild. Înțelege atât de frumos natura și legătura pe care o avem cu natura, încât a fost alegerea potrivită. Celălalt lucru care m-a uimit la acest proces e că producătorii m-au invitat să fac comentarii pe marginea scenariului. Asta nu se întâmplă întotdeauna. Mi l-au trimis și am putut să-l citesc și să fac comentarii.

Ne puteți vorbi despre semnificația titlului Where the Crawdads Sing?

Când eram mică, mama mă încuraja să merg în pădure. Exploram împreună pădurea călare pe cai, ea încurajându-ne să mergem cât mai departe posibil. Mama ne spunea: „Du-te până acolo unde cântă racii”. Prin asta voia să spună că îşi dorea ca noi să experimentăm „natura în natură”. Nu voia ca noi doar să hoinărim prin pădure, ci voia să vedem o căprioară, poate cu puiul ei, și să trăim această experiență. Când am început să scriu această carte, m-am gândit că aceasta e expresia perfectă pentru a fi titlul cărții. Dacă te duci suficient de departe în natură, atunci te vei regăsi, de fapt, pe tine însuți. Departe, acolo unde cântă racii.

Există scene din carte pe care ați fost entuziasmată să le vedeți transpuse şi pe ecran?

Mlaştina din carte şi din film reprezintă un personaj în sine, iar unul dintre cele mai entuziasmante lucruri din film este modul în care sunt arătate mlaştina şi pădurea luxuriantă, cu stejarii acoperiți de muşchi. Este ceva ce mă încântă la fiecare vizionare. Am descris mlaştina în carte, dar nimic nu se compară cu vederea ei pe marele ecran. Mai e ceva special în film, relația dintre personaje, explicată şi ea în carte, dar mult mai clară şi frumoasă în film.

Puteți să o descrieți pe Kya și ce o face un personaj unic și convingător?

Cred că este vorba despre empatie. Kya a fost abandonată. A fost singură. De aceea, cred că unul dintre motivele pentru care oamenii o iubesc pe Kya este că sunt empatici. Simt ca ea în anumite privințe, dar simt în același timp şi că vor să o ajute. Mulți oameni, atunci când cineva are nevoie de ajutor, sunt atrași de acea persoană. Cred că ei vor să o ajute pe Kya.

Ne puteți vorbi despre cum o întruchipează Daisy Edgar-Jones pe Kya, ca personaj?

Ei bine, eu n-am crezut niciodată că o vor găsi pe Kya. Eu o cunosc pe Kya de mulți, mulți ani, dar alții nu o cunosc şi când au început castingul, m-am gândit că nu o vor găsi niciodată, ea fiind mult prea prezentă în mintea mea. Iar când mi-au prezentat-o pe Daisy Edgar-Jones, prin intermediul unor poze și casete, mi-am dat seama: „Au găsit-o pe Kya”. Este perfectă, pentru că ea reprezintă deopotrivă tandrețea și duritatea Kyei.

Ce părere aveți despre cum a creat casa Kyei echipa lui Sue Chan [scenografa filmului – n.r.]?

Am plâns! E perfectă. Şi cred că fiecare va simți asta. E atât de reală şi de bine făcută, încât pare că stă acolo încă din anii ’60. Te simți ca şi cum ai fi tu în ea, că intri pe uşă şi o cauți pe Ma cu privirea. A fost foarte emoționant.

Dar cum trece Kya prin viață, ca orfană singuratică?

Kya depăşeşte toate obstacolele învățând că trebuie să se apere singură şi să depindă doar de ea însăşi. Şi ea ne învață că putem face mai mult decât credem că putem. Când eşti izolat, când eşti singur, îți doreşti să intri în legătură cu alți oameni, dar, dacă e necesar, trebuie să ne rezolvăm problemele pe cont propriu.

Ce face însă ca ea să reuşească să-şi urmeze drumul?

Odată ce şi-a descoperit talentele, îşi dă seama că ceea ce poate realiza prin desenat, prin citit şi prin scris, o poate duce mai departe. Mai întâi trebuie să sari pentru ca, mai apoi, să poți zbura. Conştientizează, deci, că are acest talent la desen, dar Tate este cel care i se alătură şi o încurajează să publice cartea. Nu cred că s-ar fi gândit la asta de una singură, n-ar fi avut atâta încredere în ea, dar el a încurajat-o să persevereze.

Putețiți vorbi despre rolul pe care îl joacă penele, ca formă de comunicare între Kya și Tate?

Am încercat pur și simplu să aduc natura în fiecare parte a poveștii. Iată o fetiță care a fost izolată și care este prea timidă, care fuge ori de câte ori vede oameni, despre care tânărul Tate, ce a urmărit-o de-a lungul anilor, știe cât de mult iubește natura. A observat-o și se gândește că cel mai bine ar putea încerca să o abordeze folosind o pană. Alți băieți din vremea aceea i-ar fi

adus poate o cutie de ciocolată. Dar nu, trebuia să fie o pană.

Ce părere aveți despre toate aceste femei excepționale care au v-adus povestea la viață?

Răspunsul meu e simplu: era şi timpul! Sunt foarte bucuroasă că filmul s-a realizat şi că studioul e reprezentat de Elizabeth Gabler, că Reese îl produce, alături de multe alte femei. Lista e lungă. Regizoarea Olivia, scenarista Lucy. E un grup de femei foarte puternic şi mă bucur că relaționăm, ca o trupă ce lucrează împreună. Există acel spirit de „Putem face asta!”, nemaivorbind de atmosfera caldă şi prietenoasă de lucru. A sosit timpul ca femeile să îşi asume aceste roluri.

Care este motivul care vă face să scrieți?

Scriu pentru a mă exprima. Chiar dacă oamenii nu se gândesc la asta, a ne exprima este un instinct. Animalele în sălbăticie trebuie să comunice pentru a supraviețui, e vorba de resurse. Comunicarea cu alți indivizi este un comportament foarte instinctiv. Avem nevoie să comunicăm. Avem nevoie să ne exprimăm. Iar eu mă exprim prin scris.

Cum v-aţi simțit prima dată pe platou, văzând locația, actorii și filmările scenelor?

Să ajung aici și să văd cum se desfășoară efectiv producția filmului a fost unul dintre cele mai uluitoare momente din viața mea. Adică, îmi știam povestea de mult timp, ştiam că va fi o echipă alături de distribuţie care se va ocupa de toate aspectele, inclusiv de bucătărie, dar tot m-am gândit: „Doamne, toate astea se datorează faptului că această carte a fost transformată într-un film!”. A fost foarte emoționant și plin de satisfacții.

Dacă ați putea schimba rolul cu cineva de pe platou, cu cine ați face schimb și de ce?

Ei bine, cred că aș vrea să o joc pe Kya, pentru că simt că o cunosc și știu cum se simte. Simt că eu sunt Kya, într-un fel.

Care este cea mai importantă lecție pe care aţi învățat-o de la natură?

Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o de la natură este că trebuie, în cele din urmă, să ai grijă de tine însuți.

No.1 în New York Times, 11 milioane de copii vândute, bestseller timp de 2 ani și jumătate, aleasă de Book Club-ul lui Reese Whiterspoon, acum o adaptare cinematografică. Care a fost cea mai nebună parte a acestei experiențe?

Este o întrebare excelentă. Faptul că s-a întâmplat ceva din toate acestea este cel mai nebunesc lucru. Nu mă așteptam la asta și a fost copleșitor. Nu miam dat seama că va atinge atât de mulți oameni. Cred că lucrul cel mai surprinzător pentru mine este faptul că atât de mulți oameni, individual, se identifică cu această poveste. Aceasta a fost partea cea mai extraordinară!

NOPE

sau „Not Of Planet Earth” și alte teorii (ale conspirației)

Noul film al lui Jordan Peele a făcut senzație încă de când a fost anunțat, fără să se știe mare lucru despre el, doar titlul scris în majuscule: NOPE. Nu există nici până acum un synopsis clar, care să dezvăluie prea multe, iar trailerele apărute mai mult își bagă spectatorii în ceață, decât să le ofere ceva concret. Dar, până la urmă, e vorba despre un film creat de Jordan Peele, așa că e de așteptat să fie la fel de bun, criptic, misterios și plin de suspans ca precedentele sale proiecte („Get Out” și „Us”), extrem de apreciate, originale și critice la adresa multor lucruri care nu funcționează în societatea în care trăim. În așteptarea filmului, în lipsa detaliilor, fanii au generat multe teorii despre ce ar putea să fie NOPE. De exemplu, chiar titlul ar putea reprezenta acronimul pentru: Not Of Planet Earth, deoarece un lucru pe care-l știm cu siguranță e că va fi vorba despre un film cu OZN-uri și extratereștri. Oare? Oare e vorba despre extratereștri în adevăratul sens al cuvântului sau, fiind vorba despre Peele, aceștia se vor dovedi a fi tot oameni care chinuie și torturează, întocmai cum au făcut-o coloniștii în Africa sau America de Nord, care erau percepuți de băștinași tot drept creaturi care nu sunt de pe această planetă aka N.O.P.E. Pentru că, așa cum se întâmplă și în „Get Out” sau „Us”, oamenii sunt întotdeauna adevărații monștri.

Dar haide să recapitulăm un pic ce pare că se întâmplă în trailer. Actorii Daniel Kaluuya și Keke Palmer interpretează două personaje, frate și soră, care dețin și gestionează împreună o fermă unde cresc și dresează cai pentru studiourile de filme de la Hollywood. Însă, la un moment dat, încep să aibă loc tot felul de evenimente stranii, iar tatăl lor are parte de o moarte la fel de bizară. Totul culminează cu apariția unui OZN, care le dă bătăi de cap și pe care cei doi încearcă să-l captureze… pe film, sperând să facă astfel un ban, nu să salveze omenirea.

Unele teorii ale fanilor susțin că, de fapt, locuitorii orașului din apropierea fermei ar fi extratereștri, iar cei din fermă ar fi ținuți captivi, fără să-și fi dat până acum seama de asta, de condiția în care se află. Când, într-un final, ajung pe punctul de a descoperi acest lucru, încearcă să evadeze sau să obțină dovezi, iar din aceste motive sunt terorizați. Din nou, o metaforă pentru felul în care a fost (și încă este, în mare parte) tratată comunitatea afro-americană în State, inegalitatea socială fiind o temă majoră în toate filmele lui Peele.

Lăsând de-o parte încercările de a descifra ce se întâmplă cu adevărat în NOPE sau care sunt aici palierele de critică socială, filmul lui Peele pare să fie și un omagiu adus mai multor filme clasice ale genului horror / SF. De exemplu, n-ai cum să nu te gândești direct la „Tremors”, la „Cowboys vs, Aliens”, „Close Encounters” și chiar la „Jaws”.

În orice caz, vom putea să vedem ce se întâmplă cu adevărat în NOPE abia pe 19 august, așa că până atunci putem să ne ținem mintea activă cu tot felul de alte speculații care vor apărea pe net, mai ales că Peele le încurajează cu un site/joc online, numit jupitersclaim.com, dar și cu posibilitatea de a explora ferma Haywood în VR, cu Oculus.

„After Ever Happy”

Finalurile fericite sunt doar povești care nu s-au terminat încă?

Seria de filme After, bazată pe romanele cu același nume, scrise de Anna Todd, a făcut furori pe Netflix și a devenit un reper al subgenului romantic YA și parte din cultura pop a generației Z. Fanii au anticipat lansarea noului film, After We Fell, după ce partea a doua a apărut în noiembrie anul trecut. Scenariul se concentrează în jurul poveștii de dragoste dintre Hardin Scott și Tessa Young, doi adolescenți care își trăiesc povestea de dragoste cu suișuri și coborâșuri. Primul film, lansat în 2019, a înregistrat încasări record la box-office, iar continuarea de anul trecut a devenit drama cu cele mai mari încasări din 2020.

After Ever Happy (După ce am găsit fericirea), a patra carte din seria After, a fost ecranizată la rândul său, iar Josephine Langford și Hero Fiennes Tiffin, protagoniștii francizei, se reîntorc în rolurile lui Tessei și al lui Hardin. După ce au înfruntat până acum toate provocările unei tinere relații, ei vor fi din nou în centrul atenției, oferind fanilor, în sfârșit, un final al iubirii lor turbulente. În cel de-al treilea film, „Tessa ia cea mai mare decizie din viața ei, care va schimba totul”. „Revelațiile Tessei despre familia sa-și apoi ale lui Hardin - pun la îndoială tot ce știau până acum și fac ca viitorul lor împreună să fie și mai greu revendicat”.

În plus, Tessa și Hardin se află la răscruce de drumuri: va continua Tessa să încerce să îl salveze pe el și relația lor sau e timpul să se salveze pe ea însăși? În timp ce Hardin rămâne în Londra după nunta mamei lui și se afundă și mai tare în singurătate, Tessa se întoarce în Seattle și întâmpină o tragedie. Dacă vor ca dragostea lor să supraviețuiască, vor trebui să lucreze la ei înșiși prima dată. Dar îi vor readuce drumurile complicate, în final, împreună? Fanii sunt deja siguri că relația protagoniștilor va trece printr-o mare încercare în noul film și se așteaptă la scene extrem de emoționante. Seria se apropie, așadar, de final, cu cel de-al patrulea film, și After Ever Happy este pregătit să ofere un twist efervescent acestei povești de dragoste dificile dintre Tessa și Hardin. Filmul va fi lansat în România pe 26 august, exclusiv în cinematografe, și este cu siguranță povestea de dragoste pe care nu vrei să o ratezi vara asta!

Nathalie Emmanuel acceptă o... „Invitaţie în iad”

Fenomenul serialelor din ultimii 20 de ani ne-a adus în față un lucru pe care în anii `70, `80, ba chiar și `90 nu prea îl vedeam foarte ușor realizabil. Înainte de această perioadă glorioasă, multe staruri din lumea serialelor rămâneau lipite aproape exclusiv de proiecte de televiziune pe termen lung, arareori, ele reușind să treacă în dimensiunea a ceea ce noi numim „filme artistice”.

În prezent, mulți actori și actrițe care joacă sau au jucat în producții precum: „Game of Thrones”, „Breaking Bad”, „The Office”, „Better Call Saul” sau „Narcos” au devenit vedete uriașe, care concurează în popularitate cu protagoniștii din filmele de lungmetraj.

În cazul de față vorbim despre „Game of Thrones” și despre un personaj care, chiar dacă nu a fost printre cele principale, a avut un statut de echilibru în povestea casei Targaryen. Missandei a prins viață prin actrița britanică Nathalie Emmanuel, cea care după apariția în „GOT” a fost distribuită în 15 lungmetraje. Unul dintre ele este „Invitație în iad” („The Invitation”), acolo unde ea are rolul principal. „The Invitation” (premiera: 26 august) spune povestea lui Evie, o tânără care după moartea mamei ei rămâne fără nicio rudă și decide să facă un test ADN, din care rezultă faptul că are o verișoară pierdută, de existența căreia nu știa nimic. Invitată de noua ei familie la o nuntă fastuoasă, în mediul rural englezesc, ea este la început sedusă de gazda aristocratică atrăgătoare, dar în curând este împinsă într-un coșmar al supraviețuirii, în timp ce descoperă secrete întortocheate din istoria familiei sale și intențiile tulburătoare din spatele generozității lor.

Nathalie Emmanuel, prin frumusețea, charisma și talentul ei actoricesc, reușește să facă din acest film o călătorie irezistibilă, care vă va ține cu sufletul la gură pe toată durata producției. Regizoarea Jessica M. Thompson, care se află la al doilea lungmetraj, după „The Light of the Moon”, din 2017, aduce

o gură de aer proaspăt în

genul Horror, dictând în „The Invitation” un ritm care vă va aminti de capodoperele lui Hitchcock.

This article is from: