EXCLUSIV
TRADUCERE ȘI ADAPTARE DE VLAD T. COPILU
miezului crud al naturii umane. Este vorba despre cât de multe putem învăța despre natura umană din natura însăși. Uităm că facem parte din natură. Nu suntem separați de ea. Vorbim despre mama natură, dar nu tratăm natura ca și cum ar fi mama noastră și este important să ne amintim acest lucru.
Interviu cu
DELIA OWENS,
autoarea romanului „Acolo unde cântă racii”
A
colo unde cântă racii, unul dintre filmele despre care se vorbește foarte mult în ultima perioadă, are la noi premiera pe 19 august şi reprezintă transpunerea romanului omonim scris de Delia Owens, lansat în 2018 şi devenit aproape instantaneu un bestseller. Prin amabilitatea InterComFilm, vă oferim, în exclusivitate pentru România, un interviu cu DELIA OWENS, creatoarea poveştii din Where The Crawdads Sing. Romanul dumneavoastră are fani în întreaga lume. Ce anume face ca această poveste să fie atât de universală? Cred că există un pic de Kya în fiecare dintre noi, mai ales că am trecut recent printr-o perioadă în care, peste tot în lume, oamenii au fost nevoiți să se izoleze. Where the Crawdads Sing este despre izolare. Este vorba despre modul în care respingerea, discriminarea și izolarea pot afecta o persoaPAGINA
54
nă. Cu toții am fost afectați, așa că înțelegem cu adevărat cum s-a simțit Kya cât timp a fost izolată. Sunt atât de multe lucruri în această poveste - dramă, mister, romantism. În câteva cuvinte, ne puteți spune despre ce este vorba în Where the Crawdads Sing? Este vorba despre o mulțime de lucruri, așa cum ați spus, dar în esență, e o explorare a
Ne puteți vorbi despre inspirația care a stat la baza cărții? Inspirația din spatele cărții mele a început când eram copil, acesta-i adevărul. Mama m-a încurajat mereu să ies la aer curat, pentru că și ea făcuse asta în copilăria ei. Am crescut în păduri cu arbori adevăraţi, nu cu gazon. Ea m-a încurajat să pătrund în ele cât mai adânc şi să explorez natura, aşa că am fost inspirată de lucrurile sălbatice. Țin minte că o perioadă am colecționat insecte și pene. Vă sună cunoscut? Doar că mă întorceam acasă nu cu scoici, ci cu pietre. Apoi, la universitate, am studiat știința și biologia vieții sălbatice, deci viața mea de biolog a inspirat și ea această poveste. De fapt, toată viața mea a dus spre această poveste. Este mult din Kya în mine. Aveți o echipă de producători puternici pentru acest film, inclusiv Elizabeth Gabler și Reese Witherspoon. Ce înseamnă acest parteneriat pentru proiect? Sunt foarte emoționată în legătură cu acest lucru, fiindcă o cunosc pe Elizabeth Gabler deja de câțiva ani, deci ştiu ce filme a mai făcut şi acestea se numără printre cele mai bune din lume. www.zilesinopti.ro