Zile și Nopți Iași 8 martie 2019

Page 1

WWW.ZILESINOPTI.RO

IAȘI | 8 - 21 IUNIE 2018 IAȘI | 8 MARTIE-11 APRILIE 2019 DESCARCĂ APLICAŢIA ZILE ȘI NOPŢI

GOOGLE PLAY

APP STORE



Viaţa orașului

DIN REVISTĂ 1/4 EVENIMENTUL EDIŢIEI

RIUF IAȘI | 28 MARTIE PAGINA 6

INTERVIU FLAVIA HOJDA (actriţă) „Apreciez oamenii care și-au păstrat sufletul frumos.” Flavia Hojda a fost una dintre invitate la cea de-a 9-a ediţie a Serilor Filmului Românesc. În interviu veţi cunoaște o tânără care vorbește despre frumosul din actorie, despre dorurile de casă și despre cum întâmplare numită Selfie i-a cam schimbat viaţa.

Romanian International University Fair - RIUF este cel mai mare eveniment educaţional din Sudul și Estul Europei. Anual, peste 100 de instituţii educaţionale, din peste 20 ţări, vin să interacţioneze direct cu tinerii români interesaţi de studii internaţionale. Ediţia a XXIV-a a târgului internaţional de universităţi RIUF reunește, în Iași, peste 40 de universităţi, precum și consilieri educaţionali pentru a oferi vizitatorilor o imagine completă asupra oportunităţilor educaţionale pe care le pot accesa. Tinerii pot afla la târg detalii despre peste 5000 de programe de studiu la nivel licenţă și masterat.

PAGINA 8 - 9

Recomandări evenimente p. 23 Recomandări teatru p. 20

City Films p. 18

PLUS: / CITY FILM

CITYZENII EDIŢIEI Ovidiu BIBER

Alexandra MAFTEI

Corina GIURGIA

P.10

P.12

P.13


Salut Iași

Alina Cojocaru Redactor șef - Zile și Nopţi Iași

EDIŢIA DE IAŞI ISSN 239 - 7186 apare lunar - gratuit nr. 3 (380) | 8 martie - 8 aprilie 2019 www.zilesinopti.ro/iași www.facebook.com/ZileSiNoptiIasi Pentru publicitate în ediţia tipărită sau online, vă rugăm să ne contactaţi:

Pericolul Uber Prima dată când am auzit de serviciul Uber a fost într-un film. Normal, ea stătea în frig și urmarea pe telefon traseul mașinii care venea să o ia. Mare minune când am văzut că șoferul eram îmbrăcat în costum și chiar i-a deschis portiera ca să intre. Ce tehnologie, ce civilizaţie, dom’le! Apoi, a descoperit și călătorul din mine aplicaţia și șoferul în costum dar în altă ţară când a fost în excursie. M-am simţit ca și coborâtă din căruţă când am intrat prima dată într-o mașină Uber în Anglia, am zis că e frumos taxi-ul la ei. Da, pentru o lungă perioadă de timp am confundat cele două servicii de transport. Apoi, am fost în București și mi-a explicat un taximetrist pe drumul de la aeroport spre centrul capitalei cum se gândește din ce în ce mai mult să plece și el la Uber că e mult mai bine și clienţii sunt altfel. Astfel, am aflat că și la noi acest serviciu Uber e disponibil. Clar am apelat la el ori de cât ori am fost în capitală căci mi se părea mai simplu și în plus, nu mai riscam să nu primesc restul sau să merg în zumzet de manea într-o mașină galbenă. Recunosc, mult timp nu am știut că Uber nu e taxi și încă îmi vine greu să cred că un serviciu de car-sharing ce funcţionează în atât de multe ţări e totuși atât de rău, ilegal și atentează la siguranţa călătorilor. Mai mult, am înţeles că în Iași se fac și scenarii gen filaje ca să scoată în evidenţă cât de nasol e să călătorești cu Uber. Și mai mult, am văzut că taximetriștii știu să protesteze când au interes direct dar nu i-am văzut să facă asta la un protest pentru vreo ordonanţă de urgenţă sau pentru guvernarea deficitară pe care o avem. Nu înţeleg pe deplin implicaţiile venirii Uber-ului pe piaţa din România sau ce înseamnă această afacere. Recunosc, pentru mine experienţa de a beneficia de acest serviciu a fost întodeauna plăcută. Ce însă mă enervează teribil e tocmai că nu pot alege unde să se ducă banii mei. Nici măcar în acest caz. Ori taxi ori nimic altceva. Ori mașină proprie ori mijloc de transport în comun. Ori pe jos ori cu bicicleta. Toate acestea sunt legale, în rest să nu vină nimeni pe piaţa din Iași și să ne ia banii și locurile de muncă! Și uite așa, din nou Europa ne uniformizează și ne ia toată identitatea iar Soroș ne bagă pe gât afacerile lui (presupun că și Uber a tot al lui!). Oare unde o să ajungă ţărișoara aceasta? 04 | EDITORIAL | SALUT IAȘI - PERICOLUL UBER

Publisher Ștefan Andrei Neculau 0740 168 453, stefan.andrei@zilesinopti.ro Redactor-șef Alina Cojocaru alina.cojocaru@zilesinopti.ro Vânzări Ștefan Andrei Neculau 0740 168 453, stefan.andrei@zilesinopti.ro Traffic: Antal Anna-Maria, traffic@zilesinopti.ro Online/Social Media: Diana Popa, site@zilesinopti.ro Layout & DTP: Claudiu Oană, claudiu.oana@zilesinopti.ro Dacă vrei să primeşti revista Zile şi Nopţi Iași te rugăm să ne contactezi: Ștefan Andrei Neculau 0740 168 453, stefan.andrei@zilesinopti.ro Editor: SC CITY GUIDE MEDIA SRL Director General Marian Gîlea marian.gilea@zilesinopti.ro Director Executiv Marius Vâlsănescu marius.valsanescu@zilesinopti.ro Director Financiar Mihaela Oană mihaela.anutoiu@zilesinopti.ro Digital & Print Manager Aurel Martinescu aurel.martinescu@zilesinopti.ro Contabilitate Mihaela Stoica contabilitate@zilesininopti.ro WWW.ZILESINOPTI.RO

IAȘI | 8 - 21 IUNIE 2018 IAȘI | 8 MARTIE-11 APRILIE 2019 DESCARCĂ APLICAŢIA ZILE ȘI NOPŢI

GOOGLE PLAY

APP STORE



Viaţa orașului

EVENIMENTUL EDIŢIEI RIUF Iași | 28 Martie

Romanian International University Fair RIUF este cel mai mare eveniment educaţional din Sudul și Estul Europei. Anual, peste 100 de instituţii educaţionale, din peste 20 ţări, vin să interacţioneze direct cu tinerii români interesaţi de studii internaţionale. Ediţia a XXIV-a a târgului internaţional de universităţi RIUF reunește, în Iaşi, peste 40 de universităţi, precum și consilieri educaţionali pentru a oferi vizitatorilor o imagine completă asupra oportunităţilor educaţionale pe care le pot accesa. Tinerii pot afla la târg detalii despre peste 5000 de programe de studiu la nivel licenţă şi masterat. Pe 28 Martie, la Palas Congress Hall din Iași are loc o nouă ediţie RIUF-Romanian International University Fair. Cel mai mare târg de universităţi din Europa de Sud-Est aduce în același loc peste 100 de universităţi și instituţii educaţionale din România și din străinătate şi școli de limbi străine pentru a oferi vizitatorilor informaţii complete despre programele de studiu și oportunităţile pe

6 | CITY LIFE | RIUF IAȘI, 28 MARTIE

care le pot accesa. În această primăvară, RIUF aduce în atenţia participanţilor informaţii despre programe de studiu din 20 ţări printre care și Belgia, Danemarca, Germania sau Elveţia. Vizitatorii vor putea descoperi cele mai bune programe de studiu în IT la nivel de licenţă, masterat și doctorat de la cele mai bune universităţi din Marea Britanie și Olanda, așa cum e University of Essex, Northumbria University, Radboud University sau University of Twente. Cei interesaţi de un program de studiu în ţările scandinave, vor putea afla mai multe detalii despre sistemul gratuit de educaţie din Danemarca direct de la reprezentanţii prezenţi la RIUF. Conferinţa RIUF YouForum este un eveniment unic în România, care pune accent pe dezvoltarea personală și profesională, pe oportunităţile în carieră, precum și pe mecanismele prin care elevii și studenţii își pot forma o reţea socială puternică. RIUF YouForum Iași propune tinerilor ateliere practice, sesiuni de discuţii și prezentări ale universităţilor din România și din străinătate. Lista expozanţilor poate fi consultată accesând următorul link: www.riuf.ro/expozanti/ Pentru a participa la eveniment, e necesară înscrierea pe site: https://www.riuf.ro/inscriereiasi/ *Preţul participării la RIUF este de 5 lei, iar biletele se pot achiziţiona la eveniment. Mai multe informaţii găsiţi pe www.riuf.ro.



Viaţa orașului

INTERVIU Interviu realizat de Dariana Pintilii, voluntar în echipa de PR a festivalului SFR

FLAVIA HOJDA: Apreciez oamenii care și-au păstrat sufletul frumos Flavia Hojda a fost una dintre invitate la cea de-a 9-a ediţie a Serilor Filmului Românesc. În interviu veţi cunoaște o tânără care vorbește despre frumosul din actorie, despre dorurile de casă și despre cum întâmplare numită Selfie i-a cam schimbat viaţa. 8 | CITY LIFE | INTERVIU

Ai avea curajul Anei de a accepta pariul din SELFIE 69? Nu cred, căsătoria este ceva mult mai serios. Dar cred că Ana a fost pusă într-o anumită conjunctură din care nu a avut cale de întoarcere. Cum ai descoperit pasiunea pentru actorie? Ai știut dintotdeauna că îţi este potrivită sau ai observat pe parcurs? Pasiunea pentru actorie am descoperit-o atunci când am început repetiţiile pentru Selfie, atunci am avut şi primul contact real cu actoria. Probabil, am simţit dintotdeauna că îmi este potrivită, dar nu am avut curajul să recunosc şi nici vreun fel de legătură directă cu lumea ei până la sfârşitul liceului. Îmi amintesc, atunci când eram mică, îmi imaginam că sunt diferite personaje şi dădeam performance-uri în faţa copacilor din grădina bunicii.


Viaţa orașului sper să se concretizeze în viitorul apropiat. Cum te-ai simţit de-a lungul competiţiei X Factor? Ce ai învăţat din această experienţă? A fost o experienţă foarte frumoasă, dar și dură într-un fel, pentru un copil, având la momentul respectiv doar 18 ani. Am cunoscut mulţi oameni faini şi profesionişti, am descoperit lumea din spatele scenei. De ce îţi este cel mai mult dor din locul natal, Sighetu Marmaţiei?

De asemenea, cântatul reprezintă o prioritate în viaţa ta. Cum te organizezi pentru a avea timp și de actorie, și de cântat? Într-adevăr, muzica a fost pasiunea pe care am descoperit-o mai întâi. Prin muzică am ajuns la actorie. Timpul nu e o problemă atunci când iubeşti ceea ce faci. Când eram la facultate, cântam prin casă. Acum am mai mult timp și pot să mă ocup de muzică într-un mod mai activ. Am început un proiect acustic cu Pavel Ulici, în care luăm melodii care simţim că rezonează cu noi şi cu mesajul pe care vrem să îl transmitem, le trecem prin filtrul nostru şi le dăm mai departe în concerte. Cu surorile mele ne gândim să începem un proiect împreună care

Sunt două lucruri: mi-e foarte dor de momentele în care eram împreună cu toată familia și de locurile la care aveam acces în fiecare zi, de plimbările pe care le făceam după școală, pe marginea râului, pe lângă pădure. Cel mai mult îmi este dor de legătura cu natura, care acolo te înconjoară din toate părţile, și care era mai puternică atunci. Ce sfaturi poţi oferi studenţilor sau viitorilor studenţi la actorie? Nu sunt în măsură să dau sfaturi. Le pot spune să se bucure de ce li se întâmplă, să își dea voie să fie liberi, să experimenteze, să lase artistul din ei să se desfăşoare, să greşească, pentru că acela este momentul în care poţi să încerci orice nebunie şi să te descoperi. Ce ai învăţat, cu ce lucruri ai rămas după filmările pentru SELFIE?

Iacob, de la Mihaela Mihuţ, care a fost coach-ul nostru. Am rămas cu prieteni și cu unele dintre cele mai colorate și frumoase amintiri. Ce apreciezi cel mai mult la o persoană? Care este primul lucru pe care îl observi la cineva necunoscut? Apreciez oamenii care și-au păstrat sufletul frumos. În momentul în care ești cu cineva necunoscut, simţi imediat dacă există o conexiune sau măcar o energie care se potrivește cu a ta. Care este povestea din spatele inelului de pe posterul SELFIE 69? În poster apare un inel clasic, dar am să vă spun despre cel din flori de cireș, a cărui poveste s-a născut la repetiţii. Cristina a știut cum să facă să ne simţim protejaţi și liberi, să lăsăm lucrurile să ni se întâmple şi să încercăm orice ne trece prin minte dacă vine în sprijinul personajului, atunci când lucrăm. Când am încercat prima oara acea scenă, încă nu ştiam bine textul, dar ştiam că Ana trebuie să îl convingă pe Brain să o ia de nevastă. S-a întâmplat să existe o vază cu crenguţe de cireşi înflorţi aproape de mine, şi când credeam că am eşuat, am văzut florile, care m-au inspirat să creez un inel şi să transform cererea în căsătorie în ceva mai puţin convenţional. Interviu realizat de Dariana Pintilii, voluntar în echipa de PR a festivalului SFR, detalii despre festival: www.festivalsfr.ro

Selfie a fost prima mea legătură cu actoria, de acolo a început totul. Am învăţat extrem de multe de la colegii mei, de la Cristina ZILE ȘI NOPŢI | IAȘI, 8 MARTIE - 11 APRILIE 2019 | 9


CITYZEN

AFTERHILLS se reinventează

Ovidiu Biber Founder Afterhills Pasionat de energie pozitivă, zâmbete şi culori

10 | CITY ZEN | OPINII

Mai mult, mai bine și mai umbră. Cam așa sună mutarea locaţiei noastre, de la câmpie la pădure. Feedback-ul festivalierilor ne-a determinat să regândim locaţia festivalului AFTERHILLS, într-un loc mai ferit de agitaţia orașului, un loc care să ne ofere mai multe avantaje. Pădurea Dobrovăţ este varianta cea mai apropiată de un festival de vis, în care toată lumea să se bucure de hamace, de zone umbrite și de aer curat. Vrem ca publicul să petreacă vacanţa la festival, motiv pentru care ne-am gândit la toate aspectele care contează când e vorba de o vacanţă. Anul acesta ne vom bucura de un super camping, dotat cu toate accesoriile necesare pentru confortul și starea de bine a festivalierilor, care primează când vine vorba de distracţie, dar și de odihnă. De unde până unde. Chiar dacă locaţia este la aproximativ 30 de minute depărtare de centrul orașului, accesul este foarte bine gândit, ca nimeni să nu petreacă prea mult timp în trafic. Pentru fluidizarea circulaţiei, AH Shuttles vor porni din punctele cheie ale orașului, în intervale orare bine stabilite, ca toată lumea să ajungă la festival cu chef de distracţie. De la bine la mai bine. Locaţia festivalului nu este singura îmbunătăţire adusă evenimentului. Data ediţiei 2019 ne aduce mai aproape de vacanţa elevilor, a studenţilor, dar și de perioada concediilor. Ne dorim să oferim tuturor ocazia să ajungă la festival, fără grija examenelor sau a programului de muncă. Luna august ne întâmpină cu temperaturi potrivite unei distracţii în aer liber, fără prea multe surprize meteorologice, deloc așteptate de publicul festivalului. Anul acesta We're Going Wild în inima naturii, la Dobrovăţ!


Advertorial Nu au putut să treacă neobservaţi în Iaşi cei de la Bassarab Hookah, fiind un nou concept în industria narghilelelor. Sandu Burlacu, căci el este cel care a avut curajul să ia cu asalt Iaşul cu zeci de arome demenţial de fresh, ne povesteşte câte puţin despre brandul lui:

 Bassarab Hookah secretul aromelor atent gândite

Basarab Hookah este un concept care s-a lansat în luna mai 2018 din dorinţa de a pune la dispoziţia clienţilor săi numai produse de calitate superioară. Am avut în vedere calitatea şi nu cantitatea, astfel încât ne-am propus ca materiile prime, ustensilele şi toate consumabilele să fie exclusiv din gama premium şi ultrapremium. Zis şi făcut! După acest hei-rup, ne-am concentrat pe cei din echipa Bassarab Hookah, instruidu-i meticulos şi motivându-i să participe la tot ceea ce înseamnă work-shopuri pentru dezvoltare profesională, evenimente şi festivaluri, practic orice activitate adiacenta domeniului nostru de lucru. În zilele noastre fumăm o narghilea pentru a ne relaxa, pentru a ne odihni sufletul şi corpul, să petrecem timpul comod alături de compania prietenilor şi apropiaţilor noştri. Companiile din ziua de astăzi au început să producă narghilele din materiale foarte calitative, cum ar fi oţelul inoxidabil și diverse aliaje şi iau în consideraţie detaliile minuţioase cât să facă fumatul comfortabil și plăcut. Narghilele pe care le folosim sunt de la cei mai buni producători. La Bassarab Hookah găsim astfel zeci, chiar sute de combinaţii de arome de la branduri ca Adalya, Serbetly, Gixom, Buta, Malaki, Spectrum, DarkSide, Molfar, branduri ultrapremium de renume mondial. Creuzetele folosite sunt cele de la Solaris, Harmony si Phunel (smoke box). Sandu ne povesteşte că orice element trebuie să fie atent analizat şi că nu poţi face rabat de la calitate în acest domeniu. Până şi cărbunii folosiţi sunt cărbuni Shaman produşi în Indonezia 100% din coajă de cocos, cei de la Bassarab Hookah fiind primii care au adus aceste produse pe piaţa din Iaşi şi chiar România. Astfel, oriunde ai fi în Iaşi cu siguranţă vei da nas în nas cu cei de la Bassarab Hookah iar această experientă va fi una cu totul şi cu totul specială şi foarte aromată! Mult succes, Bassarab Hookah! ZILE ȘI NOPŢI | IAȘI, 8 MARTIE - 11 APRILIE 2019 | 11


CITYZEN

Cât de întreg e un întreg din bucăţele?

Alexandra Maftei Organizator Festivalul de artă și zbor Hangariada Profesor și psiholog pasionat de artă, zbor și educație.

12 | CITY ZEN | OPINII

Din când în când, fracturi mai mici sau mai mari ne dezechilibrează întregul, generând întrebări, frustări, și, în general, coborându-ne din norul confortabil în care ne desfășuram rutina. Când reconstruiești un petic de hârtie întâi mototolit, și apoi rupt în zeci de bucăţi mai mult sau mai puţin gălăgioase, realizezi că, oricât de mult ai îndrepta îndărătnica filă, tot rămân martori ai masacrului. Desigur, creștem, ne dezvoltăm, ne reinventăm, cel puţin la nivel declarativ – după orice război, dar ne întrebăm din nou, la primul colţ (re)îndoit: cât de întreg e un întreg din bucăţele? Sunt unii oameni care-ţi intră în viaţă ca într-un teritoriu care, odată câștigat (prin mijloace mai mult sau mai puţin reproșabile), e socotit ca fiind al lor: supus propriilor porniri egoiste, violent de duplicitar și oricând supus diviziunii. De câte ori ar trebui să ne adunăm cioburile de pe jos, să le lipim și apoi să le culegem din nou, până decidem că nu mai avem ce, de ce și cum să lipim? Cred că cei mai îndreptăţiţi să ne răspundă sunt chiar cei care și-au transformat mâinile în mături, tocmai pentru a nu-și mai zdreli degetele în sticlă. Ei, purtătorii de cicatrici, ne pot îndruma spre magazine pline cu lipici sau spre reţete de uitat. În final, asta ne salvează, nu? Desigur, în vitrinile ce ne-nconjoară zilnic (mai mult sau mai puţin ostentative în opulenţa lor sentimentală) sunt câteva exemplare înduioșător de schimonosite, care încă zâmbesc, așa lipite cum sunt, cu zâmbetul soldatului întors de pe câmpul de luptă: în viaţă, dar cu un brat lipsă. Și care, ca să păstreze aparenţele, și l-a înlocuit cu o mătură. Și tocmai exemplarele acestea ne întorc din drum, zăpăcindu-ne cu liniștea și măiestria lor în adunat cioburi așa de tare, încât ne convingem că putem trăi cu bucăţele (chiar dacă nu mai suntem de mult timp întregi). Dar ce se-ntâmplă când se-nchid fabricile de lipici?


CITYZEN CARTEA LUNII:

Cartea cu secrete despre marii artiști ai lumii

Corina GIURGIA Real zator em s une „Ide ș Efecte”- V vaFM Iub tor de cărț frumoase

Cum ar fi să cunoști cele mai picante secrete ale marilor artiști ai umanităţii? În plus, să-ţi fie prezentate și într-o manieră amuzantă, încât să ai nevoie de pauze de râs? Viaţa secretă a marilor artiști, de Elizabeth Lunday a cucerit deja rafturile. Cu un subtitlu ispitior, cartea face înconjurul lumii, încă din 2009, când a fost publicată în engleză. autoarea este o mare iubitoare a poveștilor din spatele cortinei marilor personalităţi. Mai cu seamă, o atrag lucrurile pe care, în mod obișnuit, nu le citim în biografii sau cărţi de istorie și artă. Sandro Botticelli, Leonardo da Vinci, Michelangelo Buonarroti, Paul Cezanne, Vincent Van Gogh, Henri Matisse, Pablo Picasso, Marc Chagall, Marcel Duchamp, rene Magritte, Salvador Dali, Frida Kahlo sau Andy Warhol sunt câţiva dintre artiștii cu care jonglează autoarea și scoate detaliile cele mai neașteptate din povestea vieţii lor. Volumul poate fi considerat ca un almanah al marilor secrete ale artiștilor lumii și convine dacă vrem să ne gândim la geniile artei ca la niște oameni care aveau și ei dorinţe, neplăceri, dureri, fericiri și exagerări. Mulţi dintre artiști au trecut prin viaţă ca printr-o maree de crize, cu fluxuri și refluxuri ale trăirilor. Unii au trăit în familii fericite, pline de dragoste, alţii au dus lipsa banilor, a afecţiunii sau au fost (chiar) născuţi ilegitim. Cert este că toate detaliile din copilărie și-au pus amprenta în arta lor și în ceea ce aveau să comunice lumii prin aceasta. Cred că această carte te poate însoţi atunci când vrei să faci turul de onoare în muzeul lumii, unde ai de descoprit nu doar genii, ci și oameni care au suferit și au creat, au suferit și au creat…

Viaţa secretă a marilor artiști: tot ce nu ţi-au spus niciodată profesorii despre marii pictori și sculptori, de Elizabeth Lunday, Editura ART, 2018.

ZILE ȘI NOPŢI | IAȘI, 8 MARTIE - 11 APRILIE 2019 | 13


CITYZEN MARKETING

Marketing prin ambient – alegerea luminii pentru restaurant/cafenea!

STEFAN ANDREI NECULAU

CLAUDIU BURLUI

Continuam în această ediţie seria articolelor despre cum poţi transforma ambientul locaţiei tale întrun adevărat vehicul al eforturilor de marketing și stimulare a vânzărilor.

Clienţii sunt pe primul loc, aceștia trebuie să se simtă bine în locaţia ta iar lumina este unul din cei mai importanţi factori în construirea ambientului perfect. De aceea lumina dintr-o locaţie trebuie să fie contruită nu pentru a se potrivi cu arhitectura spaţiului ci pentru a face clienţii să se simtă confortabil, adică întâi funcţionalitate și mai apoi estetic. Lumina perfectă trebuie să fie o combinaţie între lumina naturală și lumina artificială. De departe lumina naturală este cea mai confortabilă iar lumina electrică trebuie să o imite aproape perfect. Combinaţia dintre cele două trebuie să creeze un ambient plăcut. Culoarea luminii are rolul crucial de a dezvălui culorile reale ale mâncării sau băuturii servite în locaţia ta. Cu cât lumina din locaţia ta este mai bună cu atât va crea un impact visual mai puternic asupra preparatelor servite, fie că vorbim de mâncare sau băuturi. Consultă un specialist care te poate ajuta cu alegerea culorii optime a luminii pentru locaţia ta. Lumina este cheia atmosferei din locaţia ta, folsește-o în favoarea ta, alege o lumină caldă (o lampă până în 3000 Kelvin), cozy care să îi facă pe cei care îţi trec pregul să se simtă minunat. Nu folosi combinaţii chicioase de colori care să producă disonanţă clienţilor tăi. Nu uita că lumina este un factor de o importanţă crucială în influenţarea emoţiilor și stărilor umane.

14 | CITY ZEN | OPINII

Cum alegem lumina in funcţie de momentele zilei: 1. Micul dejun. Dimineaţa este nevoie de multă lumină în locaţia ta, astfel clienţii pot citi liniștiţi ziarul și savura cafeaua preferată sau preparatele tale. 2. Prânzul. La orele aglomerate de la prânz ai nevoie de un nivel moderat al luminii care va conduce și la o dinamică mai bună a clienţilor. 3. Cina. Seara se recomandă o lumină de o intensitate mai scazută, care să inducă invitaţii tăi într-o atmosferă intimă și liniștită.

Claudiu BURLUI Marketing Consultant – Horeca Fast Forward


Viaţa orașului




FILM PREMIERĂ

CAPTAIN MARVEL Regia: Anna Boden, Ryan Fleck Cu: Gemma Chan, Brie Larson, Mckenna Grace,Lee Pace, Samuel L. Jackson, Jude Law, Djimon Hounsou Gen film: Acţiune, SF Premiera: 08.03.2019 Distribuit de: Forum Film România

Pentru că filmul se anunţă a fi conceput ca o metaforă a questului femeii moderne pentru autoeliberare prin (re) găsirea și asumarea propriei identităţi

Captain Marvel “Captain Marvel”, primul film Marvel având ca personaj principal o supereroină, Carol Danvers aka Captain Marvel. O vedem pe Carol Danvers, o pământeancă ce preia structura genetică a iubitului ei Captain Mar-vell în urma unui accident distrugător. Dacă aceasta apare pentru întâia oară în ‘68 ca șefă a securităţii NASA , statutul de vedetă i se acordă abia în ianuarie ‘77 prin seria ilustrată Ms. Marvel în care personajul creat de Roy Thomas se transformă în ‘Doamna Marvel’, jumătate pământeancă-jumătate Kree. Personajul Captain Marvel interpretat de Brie Larson reprezintă cea mai proeminentă figură care își face intrarea în scenă în 2019 în cadrul iniţiativei MCU concentrată pe direcţia ‘All-New, All Different Marvel’.

PREMIERĂ

Ca să îl vezi pe Jordan Peele într-o nouă perspectivă

US Regia: Jordan Peele Cu: Yahya Abdul-Mateen II, Elisabeth Moss, Anna Diop, Lupita Nyong'o, Kara Hayward Gen film: Horror, Thriller Durata: 120 minute Premiera în România 22.03.2019

18 | CITY FILM | PREMIERE

Noi NOI, produs de Monkeypaw Productions, îi are ca protagoniști pe Lupita Nyong’o, câștigătoare a premiului Oscar, în rolul lui Adelaide Wilson, o femeie care se întoarce la casa de vacanţă unde și-a petrecut copilăria, împreună cu soţul ei, Gabe (Winston Duke, pe care îl știm din Black Panther) și cu cei doi copii ai lor. După ce petrec o zi tensionată la plajă cu prietenii lor, familia Tyler, Adelaide și familia ei se întorc la casa lor de vacanţă. Membrii familiei Wilson observă patru siluete care se în de mână și refuză să plece de pe aleea de la intrarea în casa lor. Spre oroarea lor, descoperă că cele patru siluete sunt, de fapt, dubluri ale lor, doppelgangeri care au venit peste ei cu un scop precis…



Ce faci în Iași?

CULTURĂ RECOMANDĂRI 11, 25, 30 Martie

Teatrul Naţional Vasile Alecsandri Iarna dragostei noastre - Acest spectacol este, de fapt, o frumoasă poveste de iarnă pentru adulţi. Un spectacol care îţi cerne în suflet, precum o fantastică ninsoare, speranţa, credinţa şi dragostea! Ar mai avea un subtitlu metaforic – Insula Iubirii. Aici, în această Casă, domină iubirea adevărată, cea care nu dispare odată cu trecerea anilor. Nimerind aici, dar deloc întâmplător, un om chinuit de singurătate şi angoase, se debarasează de tot ce este inutil şi obsedant, regăsindu-se pe sine însuşi, regăsind de fapt Iubirea. Altfel care ar fi scopul suprem al existenţei umane, dacă nu acest sentiment sublim ?! E, dacă vreţi, o lungă epistolă teatrală către Moş Crăciun, deoarece evenimentele se petrec între minunatele sărbători de iarnă, Crăciun şi Revelion.

8, 18 Martie

Teatrul Naţional Vasile Alecsandri Senzaţia mea e că piesa Memoria apei desacralizează mitul maternităţii pentru a-l resacraliza și restabili în final, dupa ce o judecată severă, sarcastică, nemiloasă și cinică se consumă în faţa spectatorilor. Fiinţa judecată este mama, Vi, recent decedată, iar probele acuzării sunt însăși fiicele sale, trei surori - alte trei surori! - cu biografiile lor eșuate sau doar parţial ratate, pentru ale căror nereușite o consideră principală vinovată pe mama disparută.Cele trei surori sunt atât acuzatorii cât și dovezile acuzării. Mama nu a fost capabilă să le educe cum trebuie, să le dea ce și-au dorit, să le înţeleagă sau să le iubească suficient. Speranţa îndreptăţită de acest text e aceea a unui spectacol axat pe relaţiile familiale, care spulberă clișeele dulcege ale filmelor „de familie” și ale comediei clasice, reinventând subiectul în modul cel mai viu și mai contemporan cu putinţă. Irina Popescu Boieru

11 Martie

Teatrul Naţional Vasile Alecsandri Piele și cer - Viaţa e plăcută, moartea e liniștită, iar tranziţia dintre cele două este problematică. „Moartea este ultima ironie a vieţii”, spunea cineva. Cred că, în zilele 20 | CITY CULT | RECOMANDĂRI

noastre, moartea este din ce în ce mai mult prezentă printre noi, din cauza războaielor, a bolilor, a relelor pe care și le fac oamenii unii altora și a orgoliilor nemăsurate manifestate prin violenţe și lovituri sub centură. Mă întreb dacă nu cumva lucrurile s-au inversat și viaţa a devenit o ironie pe care moartea ne-o oferă în fiecare zi. Oamenii nu mai știu să se bucure de viaţă. Aceasta a devenit, din păcate, un câmp de bătălie, unde se luptă și se moare în fiecare zi. Isaac Asimov scria că ”viaţa e plăcută, moartea e liniștită, iar tranziţia dintre cele două este problematică”. Radu Ghilaș

18 Martie

Teatrul Naţional Vasile Alecsandri Ana de hârtie - Crista Bilciu este regizor de teatru și scriitoare. A făcut câteva spectacole în teatrele din ţară și peste 30 de spectacole independente în București, printre care spectacole de poezie contemporană în colaborare cu Muzeul Naţional al Literaturii Române și spectacolul-instalaţie Nostalgia 53, după Mircea Cărtărescu. A fondat compania Teatrul de Foc, o trupă de teatru-laborator care face teatru experimental.

15, 17 Martie

Teatrul Naţional Vasile Alecsandri O scrisoare pierdută – „Din 1974 până astăzi, deci mai bine de 40 de ani, am pus în scenă Scrisoarea ... de 6 ori, de fiecare dată am găsit în text lucruri care-mi scăpaseră, relaţii noi, nuanţe diferite faţă de cele din spectacolele anterioare, dar mai ales situaţii mereu compatibile cu realităţile contemporane. Geniul lui Caragiale a surprins şi imortalizat tipologii comportamentale şi trăsături esenţiale ale celor care trăiesc în acest spaţiu geografic, ci şi obsesiile vremii lui care s-au perpetuat vreme de 130 de ani şi care, sunt convins că vor exista şi peste 130 de ani de aici în colo. Iată de ce acest spectacol se petrece în anul în care citiţi aceste rânduri, an în care, ca şi în 1884, problemele noastre sunt revizuirea Constituţiei, corupţia, Europa „cu ochii aţintiţi asupra noastră” şi mai ales „eu cu cine votez”. Doamne ajută!” Mircea Cornişteanu



Ce faci în Iași?

16, 19 Martie

Teatrul Naţional Vasile Alecsandri MARJORIE PRIME a fost produsă iniţial de Center Theater Group, director artistic Michael Ritchie și a avut premiera mondială la Mark Taper Forum din Los Angeles, California, în 2014. MARJORIE PRIME a fost pusă în scenă de Playwrights Horizons în asociere cu Theater Masters și Visionary Playwright Award și cu fonduri suplimentare asigurate de Harold și Mimi Steinberg Commissioning Program. Piesa a fost scrisă cu sprijinul Clubbed Thumb Writers Group. A fost pusă prima dată în scenă fără costume, în 2013, în cadrul Pacific Playwrights Festival la South Coast Repertory și a fost ulterior dezvoltată cu sprijinul Roe Green Award la Cleveland Play House.

21 Martie

Teatrul Naţional Vasile Alecsandri Moartea unui comis-voiajor: Claudiu Goga: „Am ales acest text pentru că oferă o partitură extraordinară pentru actori şi spune o poveste foarte actuală pentru ceea ce se întâmplă în România, dar şi în lume în acest moment.” Actorul Adi Carauleanu, societar al Teatrului Naţional ieșean, joacă rolul principal. Willy Loman, protagonistul piesei, este un comis-voiajor care, după o viaţă de căutare a visului american, este concediat. Din acest punct, viaţa sa e dată peste cap: pierde respectul celor din jur, încrederea familiei, propria viaţă, în final. „Willy Loman a venit la mine pe ascuns, furișându-se, urmărindu-mă ciudat, analizându-mă și punându-și întrebări. Știa el ce știa. Omul Adi Carauleanu nu are nimic în comun cu acest personaj, exceptând iubirea totală, necondiţionată pentru oameni. Înţelegând asta, s-a îndreptat spre actorul Adi Carauleanu. Să vedem ce a ieșit!” (Adi Carauleanu)

22, 24 Martie

Teatrul Naţional Vasile Alecsandri Chiriţa în provinţie - Coana Chiriţa este o persoană progresistă, iar intenţiile ei sunt numai de salutat. Scrisoarea trebuie adusă pe șervet și talger și să fie „prezantată’’ frumos. Ţăranii să facă bine să-și vadă de treabă, să-și păzească jiţeii și Măriucile de junele obsedat Guliţă. Dulceţurile să le facă cumnăţica, oricine, ea nu! Că doar n-o să-și ardă faţa ca gospodinile din târg. Ceaiul să bea în ,,luna lui iuli’’ cu „zahar” pe care îl iei frumușel din zaharniţă cu cleștele. Nu cu „dejitili’’! Prânzul trebuie servit la orele 5 ca la Paris, totuși înainte de cinci ceasuri se poate „chili” câte un păhărel de rachiu așa, de curaj. Soţul trebuie să se îmbrace frumos, nemţește, nu ca lautarul lui Barbu, ăla cu naiu’. Și multe alte obiceiuri „evropenești’’ care ne arată cât de înfiptă este în realitate celebra noastră moldoveancă. Atât de mult că am putea lesne întocmi după spusele ei, un cod al bunelor maniere ale moldoveanului.

22 | CITY CULT | RECOMANDĂRI

31 Martie

Teatrul Naţional Vasile Alecsandri „Dansul Delhi poate fi văzut ca un spectacol format din șapte piese într-un act (cu titluri scrise înainte de fiecare piesă) însă eu nu exclud nici varianta unei singure piese în șapte acte. am repetat împreună cu actorii ţinând cont de ambele posibilităţi. uneori, la repetiţii, stăteam cu toţii pe malul heleșteului unei logici ademenitoare gata să intram în apa lui care-ţi trece peste cap și peste mâini, deși aveam în spatele nostru o mare de posibilităţi. aceasta e o piesa despre inimă, nu despre creier. este despre a-ţi asculta bătăile inimii. tot timpul. pentru ca aceasta e muzica pe care noi dansăm. poveştile lui Vîrîpaev sunt spuse în buclă/ în loop destinele și cuvintele se repetă sunt aceleași întâmplări cu alte trupuri care se învârt ca în tabloul lui Burne-Jones on the whell of fortune și din când în când mai coboară pe insula morţii pentru o moarte mai scurtă sau mai lungă.” (Radu Afrim)



Ce faci în Iași?

EVENIMENTE RECOMANDĂRI

23 Martie/

Ciric Am spus Cyclic pentru că în mintea noastră, orice lucru bun, deși ajunge inevitabil la un sfârșit, are mereu posibilitatea să înceapă din nou. Altfel. Mai bun. In numerologie, cifra 9 simbolizeaza chiar încheierea unui ciclu. Realizarea scopurilor. Iar datorita vouă, noi am realizat mult mai mult decat ne-am propus. In al noualea an în care intrăm în pași de dans vrem să depășim tot ce am trăit până acum împreună. Să oferim mai mult. Și să creăm, la fel ca pana acum, doar lucruri care să vă pună zâmbetul pe buze. Vă mulţumim pentru fiecare track pe care l-aţi ascultat cu noi. Ne vedem pe 23 martie, la Iasi Zona Ciric (fostul club de vara Skin) , de la ora 22:00.

26 Martie/

15 Martie

Acaju Byron live în concert! S-a înfiinţat în 2006 și a lansat de atunci 6 albume de studio și trei DVD-uri live. Membrii trupei sunt obișnuiţi să cânte atât pe scene mari cu super amplificare în faţa a mii de spectatori cât și wireless, neamplificat, pentru o mână de oameni. Au filmat un concert în Salina Turda (la 100 de metri adâncime) pentru că a fost o provocare de neratat. Au compus coloana sonoră pentru un serial original HBO România și acum un an și ceva au filmat un concert cu o fanfară militară și un cor de elevi. Cel mai nou album al lor, “Eternal Return”, a fost înregistrat în High Resolution la Dublin.

22 Martie/

Sala Polivalentă Cu multă bucurie, anunţăm că Ștefan Bănică susţine pentru al 9-lea an consecutiv concertele “Te iubesc, femeie!”, dedicate în mod special doamnelor și domnișoarelor, în luna lor de graţie! Concertul va fi un regal al emoţiilor, iar Ştefan Bănică va face o selecţie a celor mai frumoase melodii de dragoste compuse şi interpretate în întreaga sa carieră. Dacă vrei să petreci o seară cu adevărat specială, vino cu cei dragi şi cântă împreună cu Ştefan: „Te iubesc, femeie!” Artistul își propune de fiecare dată să își încânte publicul de toate vârstele cu un spectacol de excepţie. Ștefan Bănică spunea: „muzica bună unește generaţiile!”. Asta se vede în fiecare an în sălile pline ale concertelor sale.

24 | CITY EVENTS | RECOMANDĂRI

Casa de cultură a studenţilor Mihai Mărgineanu vine în orașul tău cu un concert extraordinar susţinut împreună cu trupa lui de muzicieni. Vine să îţi aducă muzica din "Las Fierbinţi" și muzica de tavernă 100% românească, atât de dragă tuturor. Vine cu 2 albume, nou - nouţe. Biletele sunt disponibile online și la casieria Casei de cultură.

28 Martie/

Palas Congress Hall Romanian International University Fair - RIUF este cel mai mare eveniment educaţional din Sudul și Estul Europei. Anual, peste 100 de instituţii educaţionale, din peste 20 ţări, vin să interacţioneze direct cu tinerii români interesaţi de studii internaţionale. Ediţia a XXIV-a a târgului internaţional de universităţi RIUF reunește, în Iaşi, peste 40 de universităţi, precum și consilieri educaţionali pentru a oferi vizitatorilor o imagine completă asupra oportunităţilor educaţionale pe care le pot accesa. Tinerii pot afla la târg detalii despre peste 5000 de programe de studiu la nivel licenţă şi masterat. În plus, vizitatorii RIUF vor avea ocazia să participe şi la cea de-a șasea ediţie a conferinţei RIUF YouForum, unde vor fi prezenţi peste 20 de speakeri.


Ce faci în Iași?

Comandă, savurează & share!


Ce faci în Iași?

EVENIMENTE RECOMANDĂRI

dumneavoastră psihice, cât și vindecării anumitor afecţiuni, cum ar fi plictiseala, stresul cotidian și indice glicemic căzut la pământ. Pentru o mai bună desfășurare de forţe, încurajăm pe toată durata spectacolului consumul moderat de dulce. ATENŢIE! Prezenţa în sală se face pe bază de bilet și acadele. Pentru a evita posibile neînţelegeri legate de audienţa generală, vă rugăm să vă informaţi înainte cu privire la playlist-ul artistei... și mai ales cu privire la artistă în sine. Rebela Delia va pronunţa „rămâi cu mă-ta” și „du-te-mă, baby!”. Concertul nu va fi cenzurat, ci doar glazurat! Minorii vaccinaţi și nevaccinaţi vor avea acces în sală doar cu acordul părinţilor.

4 Aprilie/

29 Martie/

Ateneul din Iași IRIS revin la Iași în cadrul turneului „Lumea toată e un circ” în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului din Iași. Concertul se va derula sub motto-ul „Lumea toata e un circ”, titlu inspirat de albumul cu același nume, lansat în octombrie 2018. Această nouă producţie este o reinventare a trupei și oferă un nou suflu muzical ce se îmbină perfect cu acordurile clasice marca IRIS, inspirând și cucerind noua generaţie a publicului rock, dar și susţinători de-o viaţă ai formaţiei. Albumul include 14 piese noi înregistrate de IRIS pe parcursul unui an de zile. Compoziţia aparţine membrilor trupei IRIS, iar versurile acestora sunt semnate de George Costinescu, Relu Marin, Sorin Poclitaru, Andrei Păunescu și Liliana Ștefan. Pe parcursul a mai bine de o ora jumatate, publicul se va bucura de un spectacol marca IRIS, de energia formaţiei, în care acordurile muzicii vor face ca auditoriul să experimenteze multiple sentimente și stări inspirate din realitatea contemporană.

29 Martie/

Sala Polivalentă ACADELIA Delia revine primăvara aceasta cu un show memorabil – ACADELIA. Conţinutul acestui show poate dăuna grav persoanelor aflate la regim şi celor care de mâine merg la sală. Show-ul poate conţine urme de ironie, dulceaţă de piersici și sâmburi de adevăr. Dacă manifestaţi alergie la cele menţionate mai sus, vă rugăm adresaţi-vă medicului dumneavoastră de familie extinsă. Acest show este recomandat atât sănătăţii 26 | CITY EVENTS | RECOMANDĂRI

Teatrul Luceafărul 100% Păreri, turneu naţional 2019 - Stand up Comedy cu Teo, Vio şi Costel. Claudiu Teohari -100% Teo. Fost şi viitor viral pe internet, 99% crowd work (stand up direct cu audienţa,părere: grea treabă,şogore!), gândire critică şi analitică iar în rest 100% păreri …nimic nou. Părerea lui Teo care a afirmat că: “Stand up-ul nu-i banc. Merg pe glume scurte acasă. Și simt că e alt om, că scriu altui om, de pe scenă. Scriu, dar nu știu ce o să iasă, nu știu finalul. Îl las pe ăla care e pe scenă, el să rezolve.” Viorel Dragu – 100% Vio. Are glume cinstite, tată, iubitor de MMA şi 100% păreri despre păreri. Părerea lui Vio care a afirmat că: “Nu există poantă echilibrată. De multe ori trebuie să treci prin penibil și exagerat ca să ajungi la o poantă echilibrată. Nu există o reţetă de scris glume. Când fac o glumă nu o gândesc în termen de ce-mi place mie ci ce-i place publicului. Încerc să fiu sincer în ceea ce zic și sper să-i placă și publicului. Dacă nu-i place, n-o mai zic și fac alta.” Constantin Bojog – 100% Costel. Sincer şi naiv,100% imaginaţie şi centura neagră în stand up, părerea lui Teo 100%. Părerea lui Costel care a afirmat că: “O glumă perfectă a fost spusă atunci când jumătate de sală aplaudă, iar cealaltă este stupefiată și nu știe dacă ar fi ok să râdă la ce a auzit.”


Ce faci în Iași?


SIMIGERIILE PETRU

CHEF GALERIE

Având 78 de ani de tradiţie, la Petru se pregătesc covrigi și produse de patiserie respectând reţetele de altădată

Urban Dining. "Cooking is love made visible"

E-mail: contact@simigeriapetru.ro Web: www.simigeriapetru.ro

VIVO - FUSION FOOD BAR IAȘI Burger Restaurant. American Restaurant. Adresă: Strada Zimbrului nr. 5, Iași Telefon: 0332 417 727 Program: L- D: 12:00- 23:00

DOAMNA CANA Cafenea din Iași prietenoasă cu mediul, cu copiii, deschisă din dorinţa de a oferi un loc relaxant și distractiv pentru toate vârstele. Adresă: str. Poligon, nr.2 (fostul Alpine Weiss) Iaşi Tel: 0771 524 823

BISTRO MOO Bistro MOO este pentru pasionaţi. De experienţe și gusturi adevărate Adresă: Zona Palas, Iași Telefon: 0744 508 171 Program: L-D: 09:00 – 23:00

Adresă: Str. Palat Nr. 3F, Iași (Parcul Palas) Telefon: 0747 858 353 Program: L-D: 12:00 - 00:00

FRANKLY BURGERS Burger restaurant Frankly este un brand prietenos și un fel responsabil de a privi mâncarea urbană. Adresă: Palas Mall (zona foodcourt) / Cafeneaua Piaţa Unirii

DOPO POCO Dopo Poco - Pizza și preparate gătite pe loc și livrate acolo unde pofta te găsește. Adresă: str. Mihai Vodă Viteazul 8A, Iași, România Telefon: 0232 -22 22 11, 0233-22 22 55, 0268 32 42 32, 0256 444 666 Web: www.dopopoco.ro

Program foodcourt: 10:00 – 22:00

CASA CONAȘULUI Restaurant cu specific tradiţional românesc. Adresă: Str. Vasile Conta, nr. 9, Iași Telefon: 0747 191 175 Program: 08:00 – 00:00

CHEFFA Cheffa ia naștere din pasiunea pentru mâncarea cu gust care face ca papilele gustative să explodeze. Just come and see...or better TRY it! Adresa: zona Fundaţie, str. Râpa Galbenă nr.2 Iaşi; Telefon: 0758 852 657

DOPO POCO RESTAURANT Un restaurant de poveste în care tu ești personajul principal. Adresă: Strada Palat nr. 1, Iași, România Telefon: 0744 22 55 99, 0232 922

MAMMA MIA Locul ideal din centrul Iașului unde poţi savura NON STOP, preparate desăvârșite pentru cele mai pretenţioase gusturi!

GRINCH (nou in Iasi) Suntem locul unde poţi să fii cât de Grinch îţi dorești, mai ales când te-nsoţește o cafea aromată, un cocktail cu vino-încoace și gustări delicioase. Adresă: str. Banu, nr.8, Iaşi, Tel: 0755 689 481.

28 | CITY FOOD |

Vino acum în restaurantele noastre din centru sau comandă la 07mammamia (0762662642) și online www. mammamia.ro


Ce faci în Iași?

ră e p o c Des iile ț o m o Pr Lunii

% -20

Fast Food

produsele lunii

Pizza individual %

-15

Happy Hour %

-10

Categoria gourmet a lunii

Află mai multe pe dopopoco.ro


MÂNCARE

FENICE PALAS

SKINMusic Lounge - Club

Un restaurant tentant și sofisticat. Situat într-un important punct istoric al orașului, aproape de Palatul Culturii, în ansamblul Palas - orașul din inima orașului. Interior elegant, atmosferă luxuriantă.

Adresă: str. Sf. Lazăr nr.27 Iași, Tel: 0748 130 500

Adresă: str. Palat nr.3F Iaşi, Tel: 0332 730 889

TRIBECA PUB& CHARCOAL GRILL

CARBON RISTORANTE Surprinde o lume modernă și elegantă, bun gust, iubire de frumos ... Sharing smiles and emotions!

THE TRUMPETS Un pub britanic autentic în Palas Iași. Adresă: str. Palas nr.7A Iași Tel: 0786 364 316

Vino să descoperi gustul autentic al mâncării americane gătite direct pe cărbune @Tribeca Pub & Charcoal Gril. Adresă: Palas nr.7 Iaşi

TIME OUT Lounge. Restaurant (breakfast, dinner & brunch). Live Events. Theme Events.

Adresă: str. Palat nr.3F Iași

Adresă: Strada Carol I nr. 4, Iași Telefon: 0232 232 273 Program: L-J: 08:00 – 01:00 / V: 08:00- 03:00/ S-D: 10:00- 03:00

FILICORI ZECCHINI Cafenea, bistro. Adresă: str. Palat nr.3F Clădirea E4 Iași.

Tel: 0731 700 757

MADISON Aflat în inima orașului, cu o priveliște impresionantă spre Palatul Culturii, Madison Bistro & Lounge reprezintă locul ideal pentru fiecare moment al zilei. Adresă: str. Palat nr.7A Iași Tel:0731 700 707

CZECH IN RESTO BREWERY Atât prin designul interior, cât și prin tematica produselor de bucătărie și bar, Czech In - Resto Brewery își propune să ofere o experienţă plină de gust, completată de savoarea berii, pentru clienţii ieșeni și pentru turiștii aflaţi în frumosul oraș din inima Moldovei. Adresa: str. Palat nr.7A Iași, Tel:0799 102 102

FRATELLI - CLUB Adresă: str. Palas nr.5D Iași, Tel: 0756 561 111

30 | CITY FOOD |

MEAT CONCEPT STORE

THE BOX The Box este un concept cu totul nou pe piaţa locală, un pop-up restaurant construit într-un container de transport marfă și situat într-una dintre cele mai frumoase și romantice locaţii din Iași, pe bulevardul Copou (Carol I, nr. 3). Adresă: în Copou (Bulevardul Carol I, 0755 836 495), În Kaufland Păcurari (Nr. 92, Șos. Păcurari) și în Kaufland Alexandru Str. Th. Râșcanu 6A. Telefon: 0755 836 495 Program: L-V: 11:00 – 22:00 / S-D: 12:00 – 22:00

Meat Concept Store este un brand născut și crescut în Iași, care și-a asumat să îţi pună pe masă carne de calitate premium. Și multe altele. Ca să nu spui că n-ai știut. Te așteptăm zâmbind în cele două locaţii ale noastre, din Păcurari și Nicolina. Adresă: Șos. Nicolina nr. 23, și Str. Pacurari nr.138142 Iaşi, Telefon: 0733 253 253 Program: L-V : 08:00 – 19:00 / S-D: 08:00 – 15:00

Pe vestitul pietonal Ștefan cel Mare și Sfânt, vă așteaptă Pizzeria GOLDONI. O locaţie cu un design aparte ce contribuie prin fiecare detaliu la starea de bunăvoie. Pizzeri noștri și personalul gentil vă vor aminti cu drag de timpul petrecut aici.


www.simigeriapetru.ro



Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.