sibiu
AG E N DA TA D E T I M P L IB E R
mediaĹ&#x;
www.zilesinopti.ro
31 mai - 13 iunie
editorial
5
zile şi nopţi pe scurt Planuri de vară DORINA NIȚU dorina.nitu@zilesinopti.ro
În aceste zile tindem să uităm că e vară datorită ploii, care picură răbdătoare, zilnic, peste oraş şi peste ai săi locuitori. Totuşi e sfârşit de mai, practic început de iunie, liliacul a înflorit şi s-a şi uscat, trandafirii au umplut grădinile, iar tinerii, şi nu numai, au renunţat demult la plimbările cu maşina, în favoarea celor cu bicicleta sau cu rolele. Deci e vară şi vara se fac planuri. Fie ele planuri de concediu, de nuntă, de drumeţie sau de schimbat ceva în viaţă, planurile se fac. După ce au fost schiţate, începe o puternică luptă pentru înfăptuirea lor. Cu numeroase sacrificii, greu
sesizabile de către cei din jur. Muncă suplimentară, cheltuieli reduse ca „să pui ceva deoparte”, cumpărat bilete din timp la un concert sau festival care „nu poate fi ratat şi vara asta” şi tot aşa. E ciudat că planurile se înfiripă mereu la începutul verii şi niciodată în alt anotimp şi e la fel de ciudat faptul că atunci când ele nu sunt înfăptuite, gustul amar al unei veri ratate, se păstrează de-a lungul următoarelor trei anotimpuri. Oamenii din jur îşi fac planuri serioase, planifică nunţi, pleacă în ţari exotice ca să fugă de problemele de casă sau îşi fac o lungă agendă de evenimente care nu trebuie ratate şi bifează saptămânal câte o „prezenţă”. Eu aş vrea să îmi fac ceva planuri, dar mi se pare că există
NOI ÎȚI RECOMANDĂM De văzut
p. 6
Noutăţi de timp liber
p. 22
perioade, fie ele veri sau altceva, în care planurile nu-şi au rostul. E ca atunci când e ziua ta şi te întreabă cineva ce îţi doreşti şi nu poţi să îi dai un răspuns pentru că pur şi simplu nu îţi doreşti nimic altceva, eşti fericit cu propria viaţă şi propriul prezent. Aşa că am un singur pseudoplan pentru următoarele trei luni: să mă bucur în fiecare zi de vară!
cover story
Festivalurile verii 2013. Unele dintre cele mai bune trupe din lume vin în România Pagina 26
TU ALEGI CUM ÎȚI PETRECI TIMPUL Program pe zile
p. 32
Mergi la cinema
p. 30
Ieși la băut
p. 30
Restaurante
p. 64
Hoteluri şi pensiuni
p. 68
SPECIAL
Programul Festivalului Internațional de Teatru Sibiu 2013 Pagina 8
review
Devino fan Zile şi Nopţi pe Facebook! Dă-ne like: zilesinopti
lansare de gală pentru ”festivalul internațional de muzică sibiu – hermannstadt” Pagina 46
sport
performanțe notabile pentru rugby-ul sibian Pagina 76
6
zile și nopți
de văzut în weekend vineri
SÂMBĂTĂ
DUMINICĂ
Sibiu Bike Show
Festivalul Huet. Urban Green & Smart
Festivalul SmARTpark
Pasionaţii de motociclete din toată ţara se întâlnesc la Sibiu Sibiu Bike Show va aduce la Curmătură pasionați de motociclete din toată țara, care timp de trei zile, în perioada 31 mai-2 iunie, vor avea parte de concursuri, concerte rock, expoziții dar și de evenimete surpriză. Pentru acest an, pe lângă locația de vis de la poalele muntelui Cindrelu, în imediata vecinătate a pensiunii Curmătura Ștezii vor avea loc o serie de concerte rock, concursuri cu premii, atât concursuri moto cât și concursuri distractive şi o expoziție de sculpturi metalice.
Festivalul Huet.Urban Green & Smart îşi propune să redecoreze PiațaHuet într-o oază urbană destinată familiilor, sibienilor şi turiştilor care doresc să se relaxeze la umbra unor clădiri cu vechi rezonanţe istorice. . Sâmbătă, 01 iunie, Piața Huet
“Festivalul este dedicat copiilor între 4 şi 14 ani, în ideea că, dacă este să ne gândim la ce înseamnă SMART pentru a privi spre un viitor mai bun, raspunsul este: copiii! Pornind de la premisa că acest interval de vârstă este decisiv pentru evoluţia fizică şi intelectuală a fiecărui copil, ne dorim încurajarea şi promovarea unei dezvoltării sănătoase şi în armonie cu mediul”. Duminică 02 iunie, Parcul Sub Arini din Sibiu
Vineri 31 mai, Curmătura Sibiului
PLATONOV FITS - Deschidere
Anul acesta, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu aniversează 20 de ani de existenţă. Această aniversare este un prilej de sărbatorire şi de aducere amintire. Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu a devenit unul dintre cele mai importate festivaluri din Europa, ca anvergură şi conţinut. Vineri 07 iunie, diverse locații, Foc de artificii, ora 23:45, la Cazarma 90
Strada cu cărți
În perioada 6 – 9 iunie Strada Cetății din Sibiu devine ”Strada cu cărți”, mulțumită unui eveniment de stimulare a lecturii în rândul publicului larg, care prilejuiește întâlnirea dintre edituri, scriitori, autori, publisheri, cu pasionații de lectură. Beneficiul major este dat de interacțiunea dintre participanți și specificul cultural al evenimentului. Sâmbătă 8 iunie, strada Cetății
„Platonov” este o stranie tragicomedie a singurătăţii ce are la bază piesa din tinereţe a lui Cehov. Montarea de la Sibiu aduce în prim – plan o lume fascinantă dominată de pasiuni şi defecte, cu scene pline de profunzime şi delicateţe. Regizorul Alexandru Dabija alege să păstreze actorul cât mai autentic, într-un univers al oamenilor trândavi, ce se agaţă cu disperare de ideea participării la ceva măreţ, dar ratând momentele cruciale de fericire din viaţa lor. Duminică 9 iunie, ora 21:00, la sala Teatrului Național Radu Stanca
Program
07 iunie
07 iunie
07 iunie
³³ 00:00 - 24:00
³³ 10:00
³³ 17:00
Expoziţii FOTO – SEBASTIAN MARCOVICI
Expoziţii DE COSTUME - DRAGOŞ BUHAGIAR
UN TRAMVAI NUMIT POPESCU
XX Piața Mică
ROU / Expoziţii / 24H
XX Sala cu Frescă
ROU / Expoziţii / 8H
³³ 00:00 - 24:00
XX Zidul exterior al TNRS
PLAtforma de arte vizuale - dan perjovschi CITIES ON STAGE - Moving Cities
³³ 10:00
XX Centrul Cultural Habitus
Expoziţii FOTO FITS – MIHAELA MARIN ROU / Expoziţii / 8H
ROU / Expoziţii / 24H
³³ 08:00
XX Mojo Café
Expoziţii DE COSTUME - LIA MANŢOC ROU / Expoziţii / 16H
³³ 12:00
XX Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu - Corp A, parter
JURNALUL SECRET AL DIALOGURILOR DE DIMINEAŢĂ Mocanu Alexandru ROU / Expoziţii / 12H
³³ 09:00
XX Primăria Muncipiului Sibiu - Centrul de InformareTuristică
Expoziţii DE COSTUME - DOINA LEVINTZA ROU / Expoziţii / 8H
Regia: Gavriil Pinte
Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu ROU / spectacole de teatru / 1h30min preţ bilete: 30 lei
³³ 17:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
INVAZIA EXTRATERESTRĂ Ljud SVN / spectacole de stradă / 30min
XX Piaţa Mică
SIBIU BOOKFESTIVAL - STRADA CU CĂRŢI ROU / EVENIMENTE SPECIALE / 10H
³³ 15:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
³³ 08:00
XX Tramvai Sibiu-Răşinari
MARŞUL PICIOROANGELOR ŞI FANFARA REGALĂ DIN MERCHTEM BEL / spectacole de stradă / 1h30min
³³ 15:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
FANFARA ŞI GRAŢIOASELE MAJORETE DIN STARA WIES POL / spectacole de stradă / 1h30min
³³ 15:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
ORCHESTRA VESELĂ LA RACCHIA DIN VEJANO ITA / spectacole de stradă / 1h30 min
³³ 17:00
XX Colegiul Naţional „Octavian Goga” - sala de sport
PIERDUT ÎN FREAMĂTUL FLORILOR DE CIREŞ REGIA: Tsunetoshi Hirowatari
Tokyo Engeki Ensemble JPN / spectacole de teatru / 1h preţ bilete: 20 lei; 10 lei
³³ 17:00
XX Teatrul pentru Copii şi Tineret Gong – sala etaj
MASA Blind Summit Theatre GBR / spectacole de teatru / 1h preţ bilete: 20 lei; 10 lei
07 iunie ³³ 17:30
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
MARŞUL PICIOROANGELOR ŞI FANFARA REGALĂ DIN MERCHTEM BEL / spectacole de stradă / 1h
³³ 18:00
XX Sinagoga
CONCERT DE MUZICĂ ELISABETANĂ Ensemble Renaissance SRB / spectacole de muzică / 1h preţ bilete: 10 lei
07 iunie ³³ 21:00
³³ 00:00 - 24:00
A ŞASEA SĂPTĂMÂNĂ („VARIETE”)
Platforma de arte vizuale - Dan Perjovschi
XX Studioul CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte - ULBS Regia: Szilagyi-Palko Csaba
Universitatea Babeş-Bolyai din ClujNapoca - Facultatea de Teatru şi Televiziune ROU / spectacole de teatru / 2h cu o pauză de 10 min
XX Piaţa Mare
ODISEEA
³³ 18:30
INVAZIA EXTRATERESTRĂ
³³ 22:00
Ljud SVN / spectacole de stradă / 30min
³³ 19:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
FANFARA ŞI GRAŢIOASELE MAJORETE DIN STARA WIES POL / spectacole de stradă / 1h
³³ 19:00
XX Teatrul Naţional „Radu Stanca”
TOTUL E BINE
DEU / spectacole de stradă / 1h10min
XX Colegiul Naţional „Octavian Goga” - sala de sport
PIERDUT ÎN FREAMĂTUL FLORILOR DE CIREŞ Regia: Tsunetoshi Hirowatari
Tokyo Engeki Ensemble JPN / spectacole de teatru / 1h preţ bilete: 20 lei; 10 lei
³³ 22:00
XX Hala Balanţa
FAUST Regia: Silviu Purcărete
FRA / spectacole de dans / 1h15min preţ bilete: 30 lei; 20 lei
³³ 19:00
XX Sala Thalia
KLEZIAN (MUZICĂ KLEZMER) Regia: Marc Labelle
Kleztory CAN / spectacole de muzică / 1h15min preţ bilete: 20 lei; 10 lei
ROU / spectacole de teatru / 2h20min preţ bilete: 40 lei; 30 lei
XX Teatrul pentru Copii şi Tineret Gong – sala parter
FORTHEWIN Regia: Bogdan Georgescu ROU / spectacole de teatru / 1h10min preţ bilete: 20 lei; 10 lei
³³ 20:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
ORCHESTRA VESELĂ LA RACCHIA DIN VEJANO ITA / spectacole de stradă / 1h
XX Cetatea Cisnădioara
FARSA JUPÂNULUI PATHELIN FRA / spectacole de teatru / 1h25min preţ bilete: 20 lei; 10 lei
CONTINUU Coregrafia: Sasha Waltz
Sasha Waltz & Guests DEU / spectacole de dans / 1h35min preţ bilete: 20 lei; 15 lei
Vernisajul va avea loc la ora 10:00 ROU / Expoziţii / 16H
³³ 08:00
XX Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu - Corp A, parter
JURNALUL SECRET AL DIALOGURILOR DE DIMINEAŢĂ Mocanu Alexandru ROU / Expoziţii / 12H
³³ 09:00
XX Primăria Muncipiului Sibiu - Centrul de Informare Turistică
Expoziţii DE COSTUME - DOINA LEVINTZA Vernisajul va avea loc la ora 11:00 ROU / Expoziţii / 8H
³³ 09:00
CONCERT SMILEY
NIKY WOLCZ - COLUMBIA UNIVERSITY NEW YORK
XX Piaţa Mare
ROU / spectacole de muzică / 1h10min
³³ 23:00
XX Sala Studio a Teatrului Naţional „Radu Stanca”
EUROPE(S) / VILLES EN SCENE - CITIES ON STAGE - ORAŞE PE SCENĂ THÉÂTRE NATIONAL DE LA COMMUNAUTÉ FRANÇAISE DE BELGIQUE - CITIES ON STAGE
SUA / ateliere / 3h
³³ 10:00
XX Sala cu Frescă
Expoziţii DE COSTUME - DRAGOŞ BUHAGIAR Vernisajul va avea loc la ora 12:00 ROU / Expoziţii / 8H
BEL / ateliere / 2h
³³ 23:45
XX Cazarma 90
SPECTACOL DE ARTIFICII
³³ 24:00
XX Studioul CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte - ULBS
IT STARTS LIKE THIS UNIVERSITATEA METROPOLITANĂ LEEDS GBR / SPECTACOLE DE TEATRU / 30MIN preţ bilete: 10 LEI
³³ 10:00
XX Centrul Cultural Habitus
Expoziţii FOTO FITS – MIHAELA MARIN ROU / expoziţii / 8H
³³ 10:00
XX Centrul Cultural Habitus
CONFERINŢĂ DE PRESĂ FITS Moderator: Octavian Saiu
³³ 10:00
XX Sala „Virgil Flonda” din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte - ULBS
JOCUL CU MASCĂ
08 iunie
³³ 21:00
XX Casa de Cultură a Sindicatelor
Expoziţii DE COSTUME - LIA MANŢOC
XX Casa de Cultură a Studenţilor - Sala Albastră
Regia: Richard Demarcy
Naif Theatre
³³ 08:00
“IL - BA - ZAI” – Învăţând de la Dr. Dapertutto
Regia: Jodean Sumner
³³ 21:00
ROU / Expoziţii / 24H
³³ 22:30
Regia: Armel Roussel
³³ 20:00
CITIES ON STAGE - Moving Cities
Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
Coregrafia: Alain Buffard
Cie Pi:ES Alain Buffard
XX Zidul exterior al TNRS
XX Mojo Café
³³ 21:15
Theater Titanick
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
08 iunie
DUCCIO BELLUGI VANNUCCINI - THEATRE DU SOLEIL FRA / ateliere / 6h
³³ 11:00 ³³ 00:00 - 24:00 XX Piața Mică
Expoziţii FOTO - sebastian marcovici ROU / Expoziţii / 24H
XX Parcul Sub Arini
AVENTURA Coordonator: Marian Râlea
ABRACADABRA - TEATRUL VOSTRU UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA DIN SIBIU ROU / SPECTACOLE DE TEATRU / 3H
08 iunie ³³ 11:00
XX Piaţa Mică
SIBIU BOOKFESTIVAL - STRADA CU CĂRŢI ROU / EVENIMENTE SPECIALE / 12H
³³ 11:30
XX Centrul Cultural Habitus
DE CE SUNT OPERELE INTERNAŢIONALE IMPORTANTE PENTRU NOI TOŢI? CARE SUNT UNELE DINTRE INSTRUMENTELE IMPLICATE ÎN PREZENTAREA OPERELOR DIN ALTE CULTURI? Nelson Fernandez în dialog cu Octavian Saiu GBR / conferinţe şi seminarii / 2h
³³ 13:00
XX Centrul Cultural Habitus
08 iunie UN TRAMVAI NUMIT POPESCU Regia: Gavriil Pinte
Teatrul Naţional „Radu Stanca ” Sibiu ROU / spectacole de teatru / 1h30min preţ bilete: 30 lei
³³ 17:00
XX Teatrul pentru Copii şi Tineret Gong – sala etaj
YOSHITSUNE ŞI CEI 1000 DE CIREŞI Hitomi-Za - Otome Bunraku JPN / spectacole de teatru / 1h20min preţ bilete: 20 lei; 10 lei
08 iunie ORCHESTRA VESELĂ LA RACCHIA DIN VEJANO ITA / spectacole de stradă / 60min
³³ 20:00
XX Teatrul pentru Copii şi Tineret Gong – sala parter
CUI I-E FRICĂ DE VIRGINIA WOOLF? Regia: Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc
Godot Cafe-Teatru ROU / spectacole de teatru / 2h30min cu pauză preţ bilete: 20 lei; 10 lei
³³ 17:30
³³ 20:00
INVAZIA EXTRATERESTRĂ
FANFARA ŞI GRAŢIOASELE MAJORETE DIN STARA WIES
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
Ljud SVN / spectacole de stradă / 30min
LANSARE DE CARTE - ANTOLOGIA PIESELOR PREZENTATE ÎN SECŢIUNEA „SPECTACOLE- ³³ 18:00 XX Pietonala Nicolae Bălcescu LECTURĂ” A FITS 2013 / „DIALOG” MARŞUL PICIOROANGELOR ŞI FANFARA ANTOLOGIE DE TEXTE FITS / „ROMEO ŞI REGALĂ DIN MERCHTEM JULIETA” DE W. SHAKESPEARE, TRADUCERE BEL / spectacole de stradă / 1h ANCA TOMUŞ
XX Avrig
POL / spectacole de stradă / 1h
³³ 20:30
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
MARŞUL PICIOROANGELOR ŞI FANFARA REGALĂ DIN MERCHTEM BEL / spectacole de stradă / 1h
³³ 14:00
³³ 18:00
³³ 21:00
PRIMARUL. PARTEA I
CÂNTECE TRISTE DIN INIMA EUROPEI
FARSA JUPÂNULUI PATHELIN
ROU / carte / 1h
XX Librăria Humanitas „Constantin Noica”
de Malgorzata Sikorska-Miszczuk, traducere de Iulia Popovici Invitaţi: Malgorzata Sikorska-Miszczuk, Iulia Popovici, Miruna Runcan
XX Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu – sala festivă
Regia: Kristian Smeds
Smeds Ensemble FIN / spectacole de teatru / 1h45min preţ bilete: 30 lei
XX Cetatea Cisnădioara
Regia: Richard Demarcy
Naif Theatre FRA / spectacole de teatru / 1h25min preţ bilete: 20 lei; 10 lei
ROU / spectacole lectură / 1h30min
³³ 14:00
XX Atrium Café
CONVERSAŢII CULTURALE Noel Witts
Universitatea Metropolitană Leeds Universitatea Lucian Blaga din Sibiu GBR – ROU / conferinţe şi seminarii/ 1h
³³ 14:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
MICUL CIRC Fadunito ESP / spectacole de stradă / 1h
³³ 15:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
FANFARA ŞI GRAŢIOASELE MAJORETE DIN STARA WIES POL / spectacole de stradă / 1h
³³ 16:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
FANFARA VESELĂ Le S.N.O.B. FRA / spectacole de stradă / 30min
³³ 16:30
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
ORCHESTRA VESELĂ LA RACCHIA DIN VEJANO ITA / spectacole de stradă / 1h
³³ 17:00
XX Tramvai Sibiu-Răşinari
³³ 18:00
³³ 21:00
CIRCA
KLEZIAN (MUZICA KLEZMER)
XX Casa de Cultură a Sindicatelor
Creat de Yaron Lifschitz şi Circa Ensemble
CIRCA CONTEMPORARY CIRCUS CAN-AUS / circ / 1h15min preţ bilete: 20 lei; 15 lei
XX Oldies Pub
Regia: Marc Labelle
Kleztory CAN / spectacole de muzică / 1h15min preţ bilete: 10 lei
³³ 19:00
³³ 22:00
MUZICĂ VECHE DIN ESTUL ADRIATICII
FAUST
XX Biserica Ursulinelor
Ensemble Renaissance SRB / spectacole de muzică / 1h preţ bilete: 10 lei
³³ 19:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
INVAZIA EXTRATERESTRĂ Ljud SVN / spectacole, de strada / 30min
XX Hala Balanţa
Regia: Silviu Purcărete
Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu ROU / spectacole de teatru / 2h20min preţ bilete: 40 lei; 30 lei
³³ 21:30
XX Piaţa Mare
CONCERT ROBIN AND THE BACKSTABBERS ROU / spectacole de muzică / 50min
³³ 19:00
XX Teatrul Naţional „Radu Stanca”
O PIESĂ DESPRE MAMĂ ŞI PATRIE Regia: Jan Klata
POLSKI THEATRE IN WROCLAW POL / spectacole de teatru / 1h30min preţ bilete: 30 lei; 20 lei
³³ 21:30
XX Piaţa Mare
CONCERT ŞUIE PAPARUDE ROU / spectacole de muzică / 1h
³³ 19.00
³³ 23:00
AUR VECHI
TACI ŞI JOACĂ!
Coregrafia: Rocio Molina Cruz
Regia: Worry Kinosita
Rocio Molina
The Original Tempo
XX Sala Thalia
ESP / spectacole de dans / 1h25min preţ bilete: 20 lei; 10 lei
³³ 19:30
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
XX Sala Studio a Teatrului Naţional „Radu Stanca”
JPN / spectacole de dans / 1h preţ bilete: 20 lei; 10 lei
08 iunie ³³ 23:00
XX Studioul CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte - ULBS
MISTERO BUFFO Regia: Marcia Babineau
Département d’art dramatique de l’Université de Moncton CAN / spectacole de teatru / 2h35min preţ bilete: 10 lei
09 iunie
09 iunie CONFERINŢĂ DE PRESĂ FITS
MICUL CIRC
Moderator: Octavian Saiu
Fadunito ESP / spectacole de stradă / 1h
³³ 10:00
XX Sala „Virgil Flonda” din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte - ULBS
JOCUL CU MASCĂ DUCCIO BELLUGI VANNUCCINI - THEATRE DU SOLEIL
XX Piața Mică
Expoziţii FOTO - sebastian marcovici ROU / Expoziţii / 24H
³³ 10:00
XX Muzeul de Etnografie Universală Franz Binder
Atelier de scriere dramatică cu Małgorzata Sikorska - Miszczuk POL / ateliere / 4h30min
³³ 11:00
XX Parcul Sub Arini
³³ 00:00 - 24:00
XX Zidul exterior al TNRS
Platforma de arte vizuale - Dan Perjovschi
AVENTURA Coordonator: Marian Râlea
ABRACADABRA - TEATRUL VOSTRU UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA DIN SIBIU ROU / SPECTACOLE DE TEATRU / 3H
CITIES ON STAGE - Moving Cities ROU / Expoziţii / 24H
³³ 11:00
XX Piața Mică
³³ 08:00
SIBIU BOOKFESTIVAL - STRADA CU CĂRȚI
Expoziţii DE COSTUME - LIA MANŢOC
³³ 11:30
XX Mojo Café
ROU / Expoziţii/ 16H
³³ 08:00
XX Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu - Corp A, parter
JURNALUL SECRET AL DIALOGURILOR DE DIMINEAŢĂ Mocanu Alexandru ROU / Expoziţii/ 12H
³³ 09:00
XX Primăria Muncipiului Sibiu - Centrul de Informare Turistică
Expoziţii DE COSTUME - DOINA LEVINTZA
ROU / TÂRG DE CARTE / 12H
XX Centrul Cultural Habitus
PATRIMONIU UNIVERSAL, PATRIMONIU NAŢIONAL – SENSUL UNEI DUBLE ANGAJĂRI Dan Hăulică în dialog cu George Banu şi Constantin Chiriac ROU / conferinţă / 1h
³³ 13:00
XX Casa de Cultură a Studenţilor - Sala Albastră
„IL - BA - ZAI” - Învațând de la Dr. Dapertutto NIKY WOLCZ - COLUMBIA UNIVERSITY NEW YORK SUA / ateliere / 3h
³³ 10:00
XX Sala cu Frescă
Expoziţii DE COSTUME - DRAGOȘ BUHAGIAR ROU / Expoziţii/ 8H
³³ 10:00
XX Centrul Cultural Habitus
Expoziţii FOTO FITS – MIHAELA MARIN ROU / expoziţii / 8H
³³ 10:00
XX Centrul Cultural Habitus
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
FANFARA VESELĂ Le S.N.O.B. FRA / spectacole de stradă / 30min
XX Centrul Cultural Habitus
³³ 15:30
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
ORCHESTRA VESELĂ LA RACCHIA DIN VEJANO ITA / spectacole de stradă / 1h
³³ 16:00
XX Casa de Cultură a Sindicatelor – Sala Studio, intrarea B
EUPHORIA (2006) Regia şi scenariul: Ivan Vîrîpaev
Prezentat de „First Movie Partnership” şi Film Studio „2Plan2” RUS / film / 1h15min
³³ 17:00
XX Piaţa Mică
EXTERNET Fadunito ESP / spectacole de stradă / 3h
³³ 17:00
XX Colegiul Național „Octavian Goga” - sala de sport
UBU REGE Regia: Declan Donnellan
Cheek by Jowl GBR – FRA / spectacole de teatru / 1h45min preţ bilete: 20 lei; 15 lei
Lansare de carte
³³ 17:00
NOSTALGIA MITTELEUROPEI. O ISTORIE A TEATRULUI GERMAN DIN SIBIU de Radu Alexandru Nica Prezentată de George Banu şi Andrei Terian
INCENDII
ROU / carte / 1h
ROU / Expoziţii/ 8H
³³ 09:00
³³ 15:00
FRA / ateliere / 6h
THINK OPPOSITE
³³ 00:00 - 24:00
09 iunie
³³ 14:00
XX Centrul Cultural Habitus
Lansare de revistă REVISTA SCENA. TEATRUL GERMAN CONTEMPORAN Invitați: Anca Ioniță, Florentina Bratfanof ROU / carte / 1H
³³ 14:00
XX Teatrul pentru Copii și Tineret Gong – sala etaj
Regia: Hugo Arrevillaga Serrano
Tapioca Inn MEX / spectacole de teatru / 2h30min preţ bilete: 20 lei; 10 lei
³³ 17:30
XX Casa de Cultură a Sindicatelor – Sala Studio, intrarea B
DELHI, A DANCE (2012) Regia şi scenariul: Ivan Vîrîpaev
Prezentat de Fast Movie, Address Film RUS / film / 1h35min
XX Librăria Humanitas „Constantin Noica”
DANSUL „DELHI” de Ivan Vîrîpaev, traducere de Maşa Dinescu Invitaţi: Ivan Vîrîpaev, Mirella Nedelcu Patureau, Vlad Zamfirescu ROU / Spectacole lectură / 1h
³³ 18:00
XX Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu – sala festivă
CÂNTECE TRISTE DIN INIMA EUROPEI Regia: Kristian Smeds
Smeds Ensemble
³³ 14:00
FIN / spectacole de teatru / 1h45min preţ bilete: 30 lei
XX Atrium Café
CONVERSAŢII CULTURALE Noel Witts
Universitatea Metropolitană Leeds Universitatea Lucian Blaga din Sibiu GBR - ROU / conferinţe şi seminarii/ 1h
³³ 14:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
³³ 18:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
FANFARA ȘI GRAȚIOASELE MAJORETE DIN STARA WIES POL / spectacole de stradă / 1h
09 iunie
09 iunie
10 iunie
³³ 19:00
³³ 21:45
³³ 10:00
DIVINA COMEDIE
PĂSĂRI DE FOC
Regia: Eimuntas Nekrošius
Theater Titanick & Fanfare Le S.N.O.B.
Expoziţii DE COSTUME – DRAGOŞ BUHAGIAR
XX Casa de Cultură a Sindicatelor
Meno Fortas Theatre LTU / teatru / 4h30min cu două pauze de 15min preţ bilete: 20 lei; 15 lei
³³ 19:00
XX Sala Thalia
AUR VECHI Coregrafia: Rocio Molina Cruz
Rocio Molina ESP / spectacole de dans / 1h25min preţ bilete: 20 lei; 10 lei
³³ 19:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
MARŞUL PICIOROANGELOR ŞI FANFARA REGALĂ DIN MERCHTEM BEL / spectacole de stradă / 1h
XX Piaţa Mare
DEU-FRA / spectacole de stradă / 1h05min
ILUZII Regia: Cristi Juncu
TEATRUL ACT ȘI ASOCIAȚIA CATHARSIS
³³ 10:00
HOT DOG
Expoziţii FOTO FITS – MIHAELA MARIN
XX Sala Studio a Teatrului Naţional „Radu Stanca”
Coregrafia: Massimo Gerardi
subsTANZ / Massimo Gerardi DEU / spectacole de teatru / 1h preţ bilete: 20 lei; 10 lei
³³ 23:00
XX Studioul CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte Sibiu - ULBS
PRIVEŞTE ÎNAPOI CU MÂNIE UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTĂ TEATRALĂ ȘI CINEMATOGRAFIE I. L. CARAGIALE BUCUREȘTI ROU / spectacole de teatru / 2H05MIN preţ bilete: 10 lei
10 iunie
ROU / spectacole de teatru / 1h50min preţ bilete: 20 lei; 10 lei
³³ 20:00
XX Biserica Romano-Catolică
MUZICĂ VECHE DIN ESTUL ADRIATICII Ensemble Renaissance SRB / spectacole de muzică / 1h preţ bilete: 10 lei
³³ 20:00 XX Avrig
ORCHESTRA VESELĂ LA RACCHIA DIN VEJANO ITA / spectacole de stradă / 1h
³³ 20:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
FANFARA ȘI GRAȚIOASELE MAJORETE DIN STARA WIES POL / spectacole de stradă / 1h
³³ 20:45
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
MARŞUL PICIOROANGELOR ŞI FANFARA REGALĂ DIN MERCHTEM BEL / spectacole de stradă / 1h
³³ 21:00
XX Cetatea Cisnădioara
KLEZIAN (MUZICĂ KLEZMER) Regia: Marc Labelle
Kleztory CAN / spectacole de muzică / 1h15min
³³ 21:00
XX Teatrul Naţional „Radu Stanca”
PLATONOV Regia: Alexandru Dabija
Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu ROU / spectacole de teatru / 3h cu pauză preţ bilete: 30 lei; 20 lei
ROU / expoziţii / 8H
³³ 23:00
³³ 20:00
XX Teatrul pentru Copii şi Tineret Gong – sala parter
XX Sala cu Frescă
XX Centrul Cultural Habitus
Vernisajul va avea loc la ora 14:00
ROU / expoziţii / 8H
³³ 10:00
XX Centrul Cultural Habitus
CONFERINŢĂ DE PRESĂ FITS Moderator: Octavian Saiu
³³ 10:00
XX Sala „Virgil Flonda” din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte - ULBS
JOCUL CU MASCĂ DUCCIO BELLUGI VANNUCCINI - THEATRE DU SOLEIL FRA / ateliere / 6h
³³ 10:00
XX Muzeul de Etnografie Universală Franz Binder
00:00 - 24:00 XX Piața Mică
Expoziţii FOTO - sebastian marcovici ROU / Expoziţii / 24H
³³ 00:00 - 24:00
XX Zidul exterior al TNRS
Platforma de arte vizuale - Dan Perjovschi CITIES ON STAGE - Moving Cities ROU / Expoziţii / 24H
THINK OPPOSITE Atelier de scriere dramatică cu Małgorzata Sikorska - Miszczuk POL / ateliere / 4h30min
³³ 11:30
XX Centrul Cultural Habitus
VIITORUL FESTIVALURILOR ÎN EUROPA Bernard Faivre d’Arcier în dialog cu George Banu FRA - ROU / conferinţe şi seminarii / 1h
³³ 13.00
XX Centrul Cultural Habitus
³³ 08:00
CE ÎNSEAMNĂ CONTEMPORANEITATEA ÎN TEATRU?
Expoziţii DE COSTUME - LIA MANŢOC
Invitat special: Ivan Vîrîpaev Moderator: Octavian Saiu
XX Mojo Café
ROU / Expoziţii / 16H
³³ 08:00
RUS / conferinţe şi seminarii / 1h
³³ 14:00
XX Atrium Café
XX Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu - Corp A, parter
CONVERSAŢII CULTURALE
JURNALUL SECRET AL DIALOGURILOR DE DIMINEAŢĂ
Universitatea Metropolitană Leeds Universitatea Lucian Blaga din Sibiu
Mocanu Alexandru Vernisajul va avea loc la ora 18:00 ROU / Expoziţii / 12H
³³ 09:00
XX Primăria Muncipiului Sibiu - Centrul de Informare Turistică
Expoziţii DE COSTUME - DOINA LEVINTZA ROU / Expoziţii / 8H
Noel Witts
GBR - ROU / conferinţe şi seminarii/ 1h
³³ 14:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
CUPIDONII Les Goulus FRA / spectacole de stradă / 40min
³³ 09:00
³³ 15:00
„IL - BA - ZAI” - Învățând de la Dr. Dapertutto
MOARTE ŞI REÎNCARNARE ÎNTR-UN COWBOY
XX Casa de Cultură a Studenţilor - Sala Albastră
NIKY WOLCZ - COLUMBIA UNIVERSITY NEW YORK SUA / ateliere / 3h
XX Librăria Humanitas „Constantin Noica”
de Rodrigo García, traducere de Luminiţa Voina-Răuţ Invitaţi: Rodrigo García, Andreea Dumitru, Miruna Runcan, Luminiţa Voina-Răuţ ARG - ESP / spectacole lectură / 1h30min
10 iunie
10 iunie
10 iunie
³³ 15:00
³³ 18:00
³³ 23:00
ORCHESTRA VESELĂ LA RACCHIA DIN VEJANO
CĂLĂREŢII
DESPRE VISE ŞI ALTE AMĂGIRI
Les Goulus
Lipicioşii
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
ITA/ spectacole de stradă / 1h
XX Piaţa Mică
FRA / SPECTACOLE DE STRADĂ / 40MIN
³³ 15:00
³³ 18:30
EXTERNET
ORCHESTRA VESELĂ LA RACCHIA DIN VEJANO
XX Piaţa Mică
Fadunito ESP/ spectacole de stradă / 3H
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
ITA / spectacole de stradă / 45min
³³ 16:00
³³ 19:00
MARŞUL PICIOROANGELOR ŞI FANFARA REGALĂ DIN MERCHTEM
SALTO LAMENTO (DANSUL MORŢII)
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
BEL / spectacole de stradă / 1h
³³ 16:00
XX Casa de Cultură a Sindicatelor – Sala Studio, intrarea B
AVIGNON, CURTE DE ONOARE ŞI CÂMP DE LUPTĂ (2006) Documentar de Michel Viotte şi Bernard Faivre d’Arcier, ARTE France, La Compagnie des Indes, INA Invitaţi: Bernard Faivre D’Arcier, George Banu FRA / film / 2h
³³ 17:00
XX Teatrul pentru Copii și Tineret Gong – sala etaj
MASA CU SUNETE Regia: Bartosz Blaschke
Karbido POL / spectacole de muzică / 1h preţ bilete: 20 lei; 10 lei
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
NEBUNI DE LEGAT Irrwisch Theatre AUT / spectacole de stradă / 45min
³³ 17:00
XX Biserica Ursulinelor
OMAGIU OPEREI CORSICANE. MUZICĂ ŞI CÂNTEC Dirijor: Francois Robert Girolami
Compagnie Lyrique Corse - Filarmonica de Stat Sibiu FRA - ROU / SPECTACOLE DE MUZICĂ / 1H Biletele se găsesc la Sala Thalia
³³ 18:00
XX Tramvai Sibiu-Răşinari-Sibiu
UN TRAMVAI NUMIT POPESCU Regia: Gavriil Pinte
Teatrul Naţional „Radu Stanca ” Sibiu ROU / spectacole de teatru / 1h30min preţ bilete: 30 lei
³³ 18:00
Figuren Theater Tubingen DEU / spectacole de teatru / 1h05min preţ bilete: 20 lei; 10 lei
Regia: Kristian Smeds
Smeds Ensemble FIN / spectacole de teatru / 1h45min preţ bilete: 30 lei
³³ 23:00
XX Studioul CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte Sibiu - ULBS
TARTUFFE Regia: Prof. Laszlo Sandor
AKADEMIJA UMETNOSTI NOVI SAD SRB / spectacole de teatru / 1H25min
11 iunie
³³ 19:30
³³ 00:00 - 24:00
CĂLĂREŢII
Expoziţii FOTO - sebastian marcovici
XX Piaţa Mică
Les Goulus
XX Piața Mică
ROU / Expoziţii / 24H
FRA / SPECTACOLE DE STRADĂ / 40MIN
³³ 19:30
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
BUNICUȚELE Irrwisch Theatre AUT / spectacole de stradă / 45min
³³ 00:00 - 24:00
XX Zidul exterior al TNRS
Platforma de arte vizuale - Dan Perjovschi CITIES ON STAGE - Moving Cities ROU / Expoziţii / 24H
³³ 20:00
³³ 08:00
MINUNATA PANTOFĂREASĂ
Expoziţii DE COSTUME - LIA MANŢOC
XX Teatrul pentru Copii și Tineret Gong – sala parter
U Teatrinu Corsica FRA / spectacole de teatru / 1h30min preţ bilete: 20 lei; 10 lei
³³ 20:30
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
MARŞUL PICIOROANGELOR ŞI FANFARA REGALĂ DIN MERCHTEM BEL / spectacole de stradă / 45min
³³ 21:00
XX Teatrul Naţional „Radu Stanca”
LACRIMI LIMPEZI, APE TULBURI Coregrafia: Thierry Smits
Compagnie Thor / Thierry Smits BEL / spectacole de dans / 1h10min preţ bilete: 30 lei; 20 lei
³³ 21:00
XX Cetatea Cisnădioara
GODSPELL Regia: Vincent Liotta
UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA DIN SIBIU DEPARTAMENTUL DE ARTĂ TEATRALĂ ROU / Spectacole de muzică / 2H cu pauză preţ bilete: 20 LEI; 10 LEI
XX Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu – sala festivă
CÂNTECE TRISTE DIN INIMA EUROPEI
ROU/spectacole de muzică / 1h30min Biletele se găsesc Atrium Café
XX Sala Thalia
Regia: Guy Cimino
³³ 17:00
XX Atrium Café
XX Mojo Café
ROU / Expoziţii / 16H
³³ 08:00
XX Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu - Corp A, parter
JURNALUL SECRET AL DIALOGURILOR DE DIMINEAŢĂ Mocanu Alexandru ROU / Expoziţii / 12H
³³ 09:00
XX Primăria Muncipiului Sibiu - Centrul de Informare Turistică
Expoziţii DE COSTUME - DOINA LEVINTZA ROU / Expoziţii / 8H
³³ 10:00
XX Sala cu Frescă
Expoziţii DE COSTUME – DRAGOŞ BUHAGIAR ROU / expoziţii / 8H
³³ 10:00
XX Centrul Cultural Habitus
Expoziţii FOTO FITS – MIHAELA MARIN ROU / expoziţii / 8H
³³ 23:00
³³ 10:00
ILUZII
CONFERINŢĂ DE PRESĂ FITS
XX Sala Studio a Teatrului Naţional „Radu Stanca”
Regia: Ivan Vîrîpaev
Teatr Praktika RUS / spectacole de teatru / 1h20min preţ bilete: 20 lei; 10 lei
XX Centrul Cultural Habitus
Moderator: Octavian Saiu
11 iunie
11 iunie
³³ 10:00
³³ 16:00
JOCUL CU MASCĂ
MOLIÈRE (1978)
DUCCIO BELLUGI VANNUCCINI & JEANJACQUES LEMÊTRE - THEATRE DU SOLEIL
Regia şi scenariul: Ariane Mnouchkine
XX Sala „Virgil Flonda” din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte - ULBS
FRA / ateliere / 6h
Théâtre du Soleil
BUNICUŢELE
NDL-BEL / spectacole de stradă / 30min
³³ 20:00
Irrwisch Theatre
XX Teatrul pentru Copii şi Tineret Gong – sala parter
AUT / spectacole de stradă / 45min
MICUL PRINŢ
³³ 11:30
³³ 16:00
CĂLĂTORIILE SAU ORIZONTURILE TEATRULUI
O MICĂ LUME MINUNATĂ
FRA – ROU / conferinţe şi seminarii / 45min
³³ 12:15
XX Centrul Cultural Habitus
LANSARE DE CARTE - CĂLĂTORIILE SAU ORIZONTURILE TEATRULUI. OMAGIU LUI GEORGE BANU traducere de Ileana Cantuniari Invitaţi: Catherine Naugrette şi George Banu FRA - ROU / carte / 45min
³³ 13:00
XX Centrul Cultural Habitus
NIMENI NU SE SCALDĂ DE DOUĂ ORI ÎN ACELAŞI RÂU Rodrigo García în dialog cu Octavian Saiu ARG – ESP / conferinţe şi seminarii / 1h
Regia: Roberto Ciulli
Teatro de La Abadia
XX Piaţa Mică
ESP / spectacole de teatru / 1h15min preţ bilete: 20 lei; 10 lei
Kabaret de poche FRA / spectacole de stradă / 12min – se repetă de 7 ori, cu pauze
XX Atrium Café
CONVERSAŢII CULTURALE Noel Witts
Universitatea Metropolitană Leeds Universitatea Lucian Blaga din Sibiu GBR - ROU / conferinţe şi seminarii/ 1h
³³ 15:00
XX Librăria Humanitas „Constantin Noica”
PIATRA de Marius von Mayenburg, traducere de Alexandra Pâzgu Invitaţi: Theodor Cristian Popescu, Alexandra Pâzgu DEU / spectacole lectură / 1h
³³ 15:00
XX Centrul Cultural Habitus
FESTIVAL READINGS Coordonator: Hugo de Greef BEL / conferinţe şi seminarii / 3h
XX Teatrul pentru Copii şi Tineret Gong – sala etaj
SCENE DIN VIAŢA INSECTELOR (MISTER PSIHEDELIC MUZICAL) Regia scenică: Victor Ioan Frunză
Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” ROU / spectacole de teatru / 1h40min preţ bilete: 20 lei; 10 lei
POVESTEA LUI HARUK KOR / spectacole de teatru / 1h preţ bilete: 20 lei; 10 lei
NDL-BEL / spectacole de stradă / 30min
³³ 15:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
CUPIDONII Les Goulus FRA / spectacole de stradă / 40min
Teatrul Naţional „Radu Stanca ” Sibiu ROU / spectacole de teatru / 1h30min preţ bilete: 30 lei
ROU / spectacole de teatru / 1h40min preţ bilete: 20 lei; 10 lei
³³ 21:00
XX Cetatea Cisnădioara
HAOS Regia: Johanna Adam
Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu – Secţia Germană
³³ 18:30
ROU / spectacole de teatru / 1h15min preţ bilete: 20 lei; 10 lei
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
NEBUNI DE LEGAT Irrwisch Theatre
³³ 21:00
AUT / spectacole de stradă / 45min
XX Casa de Cultură a Sindicatelor
NUNTA
³³ 19:00
Regia: Vladimir Pankov
XX Piaţa Mică
Chekhov International Theatre Festival / The National Academic Janka Kupala Theatre
CĂLĂREŢII Les Goulus
RUS-BLR / spectacole de teatru / 1h50min preţ bilete: 20 lei; 15 lei
FRA / spectacole de stradă / 40min
XX Teatrul Naţional „Radu Stanca”
³³ 21:00
XX Hala Balanţa
Regia: Lev Erenburg
Nebolshoy Drama Theatre St. Petersburg
XX Sala Thalia
Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”
FRA / spectacole de stradă / 40min
Regia: Gavriil Pinte
RITM DE FLAMENCO
XX Teatrul pentru Copii şi Tineret Gong – sala etaj
Les Goulus
UN TRAMVAI NUMIT POPESCU
³³ 19:00
³³ 20:00
XX Piaţa Mică
XX Tramvai Sibiu-Răşinari-Sibiu
RUS / spectacole de teatru / 2h50min cu preţ bilete: 30 lei; 20 lei
KOR / spectacole de teatru / 1h preţ bilete: 20 lei; 10 lei
CĂLĂREŢII
³³ 18:00
TREI SURORI
Woest
Tuida Group
³³ 20:30
Tuida Group
BLONDA, BRUNETA, ŞATENA
XX Piaţa Mică
Regia: Yosup BAE
Regia scenică: Victor Ioan Frunză
XX Colegiul Naţional „Octavian Goga” - sala de sport
³³ 19:00
XX Colegiul Naţional „Octavian Goga” - sala de sport
SCENE DIN VIAŢA INSECTELOR (MISTER PSIHEDELIC MUZICAL)
³³ 17:00
³³ 15:00
³³ 20:00
POVESTEA LUI HARUK
³³ 17:00
Regia: Yosup BAE
³³ 14:00
³³ 20:00 Woest
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
POL / ateliere / 4h30min
George Banu
ESP / spectacole de dans / 1h50min preţ bilete: 20 lei; 10 lei
BLONDA, BRUNETA, ŞATENA
THINK OPPOSITE
XX Centrul Cultural Habitus
Paco Peña Flamenco Dance Company
XX Piaţa Mică
FRA / film / 4h16min
³³ 16:00
Atelier de scriere dramatică cu Malgorzata Sikorska - Miszczuk
Coregrafia: Paco Peña
XX Casa de Cultură a Sindicatelor – Sala Studio, intrarea B
³³ 10:00
XX Muzeul de Etnografie Universală Franz Binder
11 iunie
pauză
PESCĂRUŞUL Regia: Yuri Kordonsky
Teatrul German de Stat Timişoara ROU / spectacole de teatru / 3h cu pauză preţ bilete: 20 lei; 15 lei
³³ 21:00
XX Studioul CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere
11 iunie şi Arte - ULBS
CUI I-E FRICĂ DE VIRGINIA WOOLF?
12 iunie Expoziţii DE COSTUME - DOINA LEVINTZA ROU / Expoziţii / 8H
Regia: Borna Baletic
Academy of Dramatic Art, University of Zagreb HRV / spectacole de teatru / 2h15min
³³ 21:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
ÎN RITMUL TOBELOR Brincadeira ESP / spectacole de teatru / 1H
³³ 22:00
XX Piaţa Mică
EXISTĂ ALPI ÎN VIENA? Fenfire AUT / spectacole de stradă / 35min
³³ 23:00
XX Sala Studio a Teatrului Naţional „Radu Stanca”
TATĂL Regia: Gabriele Vacis
Cantieri Teatrali Koreja ITA / spectacole de teatru / 1h35min preţ bilete: 20 lei; 10 lei
³³ 24:00
XX Studioul CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte - ULBS
5.OSJECKA
³³ 09:00
XX Casa de Cultură a Studenţilor - Sala Albastră
STAGE COMBAT Ruth Cooper Brown & Rachel Cristi Bown Williams GBR / ateliere / 3H
³³ 09:00
HRV / spectacole de teatru / 45min preţ bilete: 10 lei
Liz Eckert SUA / ateliere / 3h
³³ 10:00
XX Hotel Ibis
BURSA DE SPECTACOLE DE LA SIBIU Ediția XVI ROU / Evenimente speciale / 5H
³³ 10:00
XX Sala cu Frescă
Expoziţii DE COSTUME – DRAGOŞ BUHAGIAR ROU / expoziţii / 8H
³³ 10:00
XX Centrul Cultural Habitus
Expoziţii FOTO FITS – MIHAELA MARIN ROU / expoziţii / 8H
³³ 10:00
XX Centrul Cultural Habitus
CONFERINŢĂ DE PRESĂ FITS
12 iunie 00:00 - 24:00 XX Piața Mică
Expoziţii FOTO - sebastian marcovici ROU / Expoziţii / 24H
Moderator: Octavian Saiu
³³ 10:00
XX Sala „Virgil Flonda” din cadrul Facultății de Litere și Arte - ULBS
CORPUL MUZICAL Théâtre du Soleil FRA / ateliere / 3h
³³ 10:00
Platforma de arte vizuale - Dan Perjovschi
ÎNVĂȚÂND DE LA NOII CLASICI: PINTER, MAMET, LABUTE, KANE
CITIES ON STAGE - Moving Cities ROU / Expoziţii / 24H
³³ 08:00
XX Mojo Café
Expoziţii DE COSTUME - LIA MANŢOC ROU / Expoziţii / 16H
XX Muzeul de Etnografie Universală Franz Binder
Atelier de scriere dramatică cu Esteve Soler ESP / ateliere / 4h30min
³³ 11:30
XX Centrul Cultural Habitus
TEATRU & PRIORITĂŢI Declan Donnellan în dialog cu George Banu GBR / conferinţe şi seminarii / 1h30min
³³ 08:00
³³ 13:00
JURNALUL SECRET AL DIALOGURILOR DE DIMINEAŢĂ
ACTES SUD PAPIERS: PROTAGONIST EDITORIAL ÎN FRANŢA AL CĂRŢII DE TEATRU. RELAŢIA CU AUTORUL
XX Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu - Corp A, parter
Mocanu Alexandru ROU / Expoziţii / 12H
³³ 09:00
XX Primăria Muncipiului Sibiu - Centrul de Informare Turistică
ROU / spectacole lectură / 1h
³³ 14:00
XX Atrium Café
CONVERSAŢII CULTURALE Noel Witts
Universitatea Metropolitană Leeds Universitatea Lucian Blaga din Sibiu GBR - ROU / conferinţe şi seminarii / 1h
³³ 15:00
XX Centrul Cultural Habitus
FESTIVAL READINGS Coordonator: Hugo de Greef BEL / conferinţe şi seminarii / 3h
³³ 15:00
XX Piața Mică
BLONDA, BRUNETA, ȘATENA Woest NDL-BEL / spectacole de stradă / 30min
³³ 15:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
CUPIDONII Les Goulus FRA / spectacole de stradă / 40min
³³ 16:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
BOEMII Divine Quincailleirie FRA / spectacole de stradă / 1h
³³ 16:00
XX Piaţa Mică
O MICĂ LUME MINUNATĂ Kabaret de poche FRA / spectacole de stradă / 12min – se repetă de 7 ori, cu pauze
JEAN-JACQUES LEMÊTRE
³³ 00:00 - 24:00
XX Zidul exterior al TNRS
de Veronica Niculescu Invitat: Veronica Niculescu
XX Casa de Cultură a Studenţilor - Sala Portocalie
PROFUNZIMEA VOCII
Regia: Maja Durinovic, Josip Juraj Strossmayer
University of Osijek, The Academy of Arts
12 iunie
XX Centrul Cultural Habitus
Claire David în dialog cu George Banu FRA – ROU / conferinţe şi seminarii / 1h
³³ 16:00
XX Casa de Cultură a Sindicatelor – Sala Studio, intrarea B
AU SOLEIL MÊME DE LA NUIT. SCÈNES D’ACCOUCHEMENT (1997) Regia: Éric Darmon, Catherine Vilpoux, împreună cu Ariane Mnouchkine
Théâtre du Soleil FRA / film / 3h
³³ 16:00
XX Teatrul Naţional „Radu Stanca”
LANSARE DE CARTE - POSTERITATEA ABSURDULUI de Octavian Saiu, Editura Paideia Prezentată de Sorin Alexandrescu ROU / carte / 30min
³³ 17:00
XX Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu - Corp A, sala festivă
TURNUL RESPIRĂ Regia: Emil Cătălin Neghină
³³ 15:00
XX Librăria Humanitas „Constantin Noica”
ROŞU, ROŞU, CATIFEA
ROU / spectacole de teatru / 50min
12 iunie
12 iunie
³³ 17:00
³³ 20:00
TRILOGIA TRAGEDIANULUI
SSST!
XX Teatrul pentru Copii şi Tineret Gong – sala etaj
XX Teatrul pentru Copii și Tineret Gong – sala parter
Regia: Miranda Henderson
Regia: Mirela Nistor şi Alexandru Sîrbu
Prodigal Theatre
Drama Club Botoşani al Liceului „August Treboniu Laurian”
GBR / spectacole de teatru / 4h20min cu două pauze de 25MIN preţ bilete: 20 lei; 10 lei
³³ 17:00
XX Teatrul Naţional „Radu Stanca”
MAESTRUL ŞI MARGARETA Regia: Zoltán Balázs
Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu / Maladype Theater ROU - HUN / spectacole de teatru / 2h40min cu pauză preţ bilete: 30 lei; 20 lei
³³ 17:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
ÎN RITMUL TOBELOR Brincadeira ESP / spectacole de stradă / 1h
ROU / spectacole de teatru / 1h10min preţ bilete: 10 lei
³³ 20:45
XX Piaţa Mică
O ALTFEL DE TRUPĂ DE BĂIEŢI
³³ 21:00
XX Teatrul Naţional „Radu Stanca”
MAESTRUL ŞI MARGARETA
ROU – HUN / spectacole de teatru / 2h40min cu pauză preţ bilete: 30 lei; 20 lei
NUNTA Regia: Vladimir Pankov
³³ 19:00
XX Sala Thalia
CUM VĂ PLACE Regia: Levan Tsuladze
Kote Marjanishvili Theatre GEO / spectacole de teatru / 2h05min preţ bilete: 20 lei; 10 lei
XX Casa de Cultură a Sindicatelor
Chekhov International Theatre Festival (Moscow) / The National Academic Janka Kupala Theatre (Minsk) RUS-BLR / spectacole de teatru / 1h50min preţ bilete: 20 lei; 15 lei
³³ 21:00
XX Hala Balanţa
PESCĂRUŞUL Regia: Yuri Kordonsky
³³ 19:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
BOEMII Divine Quincailleirie FRA / spectacole de stradă / 1h
³³ 19:30
XX Piaţa Mică
BLONDA, BRUNETA, ȘATENA Woest NDL-BEL / spectacole de stradă / 30min
Teatrul German de Stat Timişoara ROU / spectacole de teatru / 3h cu pauză preţ bilete: 20 lei; 15 lei
³³ 21:00
XX Studioul CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte - ULBS
CABINET OF CYNICS 1: ENDURE Regia: Ioana Jucan
Listening Laboratory, în colaborare cu Brown University SUA / spectacole de teatru / 50min
³³ 20:00
³³ 21:00
CĂLĂREŢII
CÂNTECELE LUI LEAR
XX Piaţa Mică
Les Goulus FRA / spectacole de stradă / 40min
³³ 20:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
ÎN RITMUL TOBELOR Brincadeira ESP / spectacole de stradă / 1h
XX Cetatea Cisnădioara
Regia: Grzegorz Bral
Song of the Goat Theatre POL / spectacole de teatru / 1h10min preţ bilete: 20 lei; 10 lei
XX Biserica Romano-Catolică
NU-ŢI PIERDE SUFLETUL IDMC Gospel GBR / spectacole de muzică / 1h preţ bilete: 10 lei
Regia: Ion Mircioagă
TEATRUL 7 ROU / spectacole de teatru / 1h
13 iunie ³³ 00:00 - 24:00 XX Piața Mică
Expoziţii FOTO - sebastian marcovici ROU / Expoziţii / 24H
³³ 00:00 - 24:00
XX Zidul exterior al TNRS
Platforma de arte vizuale - Dan Perjovschi CITIES ON STAGE - Moving Cities ROU / Expoziţii / 24H
³³ 08:00
XX Mojo Café
Expoziţii DE COSTUME - LIA MANŢOC ROU / Expoziţii / 16H
³³ 08:00
XX Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu - Corp A, parter
JURNALUL SECRET AL DIALOGURILOR DE DIMINEAŢĂ Mocanu Alexandru ROU / Expoziţii / 12H
³³ 09:00
XX Primăria Muncipiului Sibiu - Centrul de Informare Turistică
Expoziţii DE COSTUME - DOINA LEVINTZA ROU / Expoziţii / 8H
³³ 09:00
XX Casa de Cultură a Studenţilor - Sala Albastră
STAGE COMBAT Ruth Cooper Brown & Rachel Cristi Bown Williams GBR / ateliere / 3H
³³ 09:00
XX Casa de Cultură a Studenţilor - Sala Portocalie
PROFUNZIMEA VOCII
³³ 21:45
Liz Eckert
EXISTĂ ALPI ÎN VIENA?
³³ 10:00
SUA / ateliere / 3h
XX Piaţa Mică
Fenfire AUT / spectacole de stradă / 35min
³³ 20:00
TALK SHOW (REPRISE)
Regia: Zoltán Balázs
Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu / Maladype Theater
CĂLĂREŢII FRA / spectacole de stradă / 40min
XX Studioul CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte - ULBS
BEL / spectacole de stradă / 45min
³³ 21:00
Les Goulus
³³ 24:00
Cirq’ulation locale
³³ 18:45
XX Piaţa Mică
12 iunie
³³ 23:00
XX Hotel Ibis
BURSA DE SPECTACOLE DE LA SIBIU Ediția XVI ROU / Evenimente speciale / 5H
XX Sala Studio a Teatrului Național „Radu Stanca”
DANSUL BALERINEI MAGNETICE Andrea Miltnerová CZE / spectacole de teatru / 40min preţ bilete: 20 lei; 10 lei
³³ 10:00
XX Sala cu Frescă
Expoziţii DE COSTUME – DRAGOŞ BUHAGIAR ROU / expoziţii / 8h
13 iunie
13 iunie
13 iunie
³³ 10:00
³³ 15:00
³³ 19:00
Expoziţii FOTO FITS – MIHAELA MARIN
O MICĂ LUME MINUNATĂ
O POVESTE JAPONEZĂ
Kabaret de poche
Regia: Masahiro Yasuda
XX Centrul Cultural Habitus
ROU / expoziţii / 8h
³³ 10:00
XX Centrul Cultural Habitus
CONFERINŢĂ DE PRESĂ FITS
XX Piaţa Mică
FRA / spectacole de stradă / 12min – se repetă de 7 ori, cu pauze
³³ 16:00
Moderator: Octavian Saiu
XX Casa de Cultură a Sindicatelor – Sala Studio, intrarea B
³³ 10:00
Erhard Stiefel, creator de măşti (2012)
XX Sala „Virgil Flonda” din cadrul Facultății de Litere și Arte - ULBS
CORPUL MUZICAL JEAN-JACQUES LEMÊTRE
Théâtre du Soleil
Realizator: George Banu, Producător: INA (Institutul Naţional Audiovizual Francez) Cu sprijinul Ministerului Francez al Culturii şi al Comunicaţiei Invitaţi: Erhard Stiefel, George Banu
FRA / film/ 1h15min
FRA / ateliere / 3h
³³ 10:00
XX Muzeul de Etnografie Universală Franz Binder
ÎNVĂȚÂND DE LA NOII CLASICI: PINTER, MAMET, LABUTE, KANE Atelier de scriere dramatică cu Esteve Soler ESP / ateliere / 4h30min
³³ 11:30
XX Centrul Cultural Habitus
UN MAESTRU AL MĂŞTILOR ÎŞI DEZVĂLUIE SECRETELE Erhard Stiefel în dialog cu George Banu FRA / conferinţe și seminarii / 1h
³³ 13:00
³³ 16:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
ÎN RITMUL TOBELOR Brincadeira ESP / spectacole de stradă / 1h
XX Librăria Humanitas „Constantin Noica” Sibiu
ORB DE MINĂ de Székely Csaba, traducere de Sándor László şi Varró Izabella Invitaţi: Székely Csaba, Sorin Crişan, Alina Nelega, Oana Stoica ROU / spectacole lectură / 1h
GBR / spectacole de stradă / 1h
³³ 17:00
XX Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu - Corp A, sala festivă
Invitat: Irina Petraș ROU / carte / 1h
³³ 17:00
Regia: Miranda Henderson
Prodigal Theatre GBR / spectacole de teatru / 4h20min cu două pauze de 25MIN preţ bilete: 20 lei; 10 lei
³³ 15:00
XX Centrul Cultural Habitus
FESTIVAL READINGS Coordonator: Hugo de Greef BEL / conferinţe şi seminarii / 3h
URSULA PHILIPPI ROU / spectacole de muzică / 1h preț bilete: 10 LEI
³³ 18:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
BOEMII Divine Quincailleirie FRA / spectacole de stradă / 1h
³³ 15:00
³³ 18:00
BOEMII
MISIUNE PERICULOASĂ 3. TRAMBULINA
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
Divine Quincailleirie FRA / spectacole de stradă / 1h
GBR / spectacole de muzică / 1h preţ bilete: 10 lei
³³ 19:00
XX Sala Thalia
CONCERT SIMFONIC DE ÎNCHIDERE A STAGIUNII Dirijor: GABRIEL BEBEŞELEA
FILARMONICA DE STAT SIBIU ROU / Concerte de muzică Biletele se găsesc la Sala Thalia
XX Piaţa Mică
ROU / spectacole de stradă / 1h
³³ 20:00
XX Teatrul pentru Copii și Tineret Gong – sala parter
VERDICTUL ȘI ALTE POVESTIRI Regia: Max Merker
Hessisches Landestheater Marburg DEU / spectacole de teatru / 1h20min preţ bilete: 20 lei; 10 lei
³³ 20:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu XX CIMPOIERII SCOȚIENI „READING”
GBR / spectacole de stradă / 1h
³³ 20:45
XX Piața Mică
ÎN RITMUL TOBELOR Brincadeira ESP / spectacole de stradă / 1h
³³ 17:00
CONCERT DE ORGĂ - MUZICĂ TRANSILVĂNEANĂ VECHE
GBR - ROU / conferinţe şi seminarii / 1h
IDMC Gospel
XX Teatrul pentru Copii și Tineret Gong – sala etaj
TRILOGIA TRAGEDIANULUI
CONVERSAŢII CULTURALE Universitatea Metropolitană Leeds Universitatea Lucian Blaga din Sibiu
XX Biserica Ursuline
NU-ȚI PIERDE SUFLETUL
FANFARA DE LA COZMEȘTI
XX Biserica Evanghelică Sf. Ioan (lângă Casa Teutsch)
Noel Witts
³³ 19:00
CIMPOIERII SCOȚIENI „READING”
³³ 15:00
XX Atrium Café
ROU / spectacole de teatru / 1h25min preţ bilete: 30 lei; 20 lei
³³ 19:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
FRA – ROU / carte / 1h
³³ 14:00
Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
³³ 17:00
LANSARE DE CARTE - FRUSTRARE ȘI XX Centrul Cultural Habitus NESAȚ. PERSONAJUL FEMININ ÎN PROZA ȘI LANSARE DE CARTE - ARIANE MNOUCHKINE TEATRUL LUI ION LUCA CARAGIALE ŞI THÉÂTRE DU SOLEIL de Ioana Blaga Frunzescu de Bruno Tackels, traducere de Eugenia Anca Rotescu prezentare de George Banu
XX Teatrul Naţional „Radu Stanca”
XX Piața Mică
Cirq’ulation locale BEL / spectacole de stradă / 45min
³³ 21:00
XX Casa de Cultură a Sindicatelor
ŞI RATAŢII STRĂLUCESC Coregrafia: Tom Rychetski
Dekkadancers, O.S. CZE / spectacole de dans / 1h11min
³³ 21:00
XX Cetatea Cisnădioara
CÂNTECELE LUI LEAR Regia: Grzegorz Bral
Song of the Goat Theatre POL / spectacole de teatru / 1h10min preţ bilete: 20 lei; 10 lei
³³ 23:00
XX Sala Studio a Teatrului Național „Radu Stanca”
ÎMPOTRIVA DEMOCRAŢIEI Regia: Alexandru Dabija
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu Secția Germană ROU / spectacole de teatru / 1h preţ bilete: 20 lei; 10 lei
13 iunie ³³ 23:00
XX Studioul CAVAS din cadrul Facultății de Litere și Arte - ULBS
ROMEO ȘI JULIETA Regia: Bogdan Sărătean
UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA DEPARTAMENTUL DE ARTĂ TEATRALĂ ROU / spectacole de teatru / 1h50min preţ bilete: 10 lei
14 iunie BUHAGIAR ROU / Expoziţii / 8H
³³ 10:00
XX Centrul Cultural Habitus
Expoziţii FOTO FITS – MIHAELA MARIN ROU / Expoziţii / 8H
³³ 10:00
14 iunie
XX Centrul Cultural Habitus
CONFERINŢĂ DE PRESĂ FITS Moderator: Octavian Saiu
³³ 10:00 ³³ 00:00 - 24:00 XX Piața Mică
Expoziţii FOTO - sebastian marcovici ROU / Expoziţii / 24H
³³ 00:00 - 24:00
XX Zidul exterior al TNRS
Platforma de arte vizuale - Dan Perjovschi CITIES ON STAGE - Moving Cities ROU / Expoziţii / 24H
³³ 08:00
XX Mojo Café
Expoziţii DE COSTUME - LIA MANŢOC ROU / Expoziţii / 16H
³³ 08:00
XX Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu - Corp A, parter
JURNALUL SECRET AL DIALOGURILOR DE DIMINEAŢĂ Mocanu Alexandru ROU / Expoziţii / 12H
XX Muzeul de Etnografie Universală Franz Binder
ÎNVĂȚÂND DE LA NOII CLASICI: PINTER, MAMET, LABUTE, KANE Atelier de scriere dramatică cu Esteve Soler ESP / ateliere / 4h30min
XX Primăria Muncipiului Sibiu - Centrul de Informare Turistică
Expoziţii DE COSTUME - DOINA LEVINTZA ROU / Expoziţii / 8H
³³ 09:00
XX Casa de Cultură a Studenţilor - Sala Albastră
STAGE COMBAT Ruth Cooper Brown & Rachel Cristi Bown Williams GBR / ateliere / 3H
³³ 09:00
XX Casa de Cultură a Studenţilor - Sala Portocalie
PROFUNZIMEA VOCII Liz Eckert SUA / ateliere / 3h
³³ 10:00
XX Hotel Ibis
BURSA DE SPECTACOLE DE LA SIBIU Ediția XVI ROU / Evenimente speciale / 5h
³³ 10:00
XX Sala cu Frescă
Expoziţii DE COSTUME – DRAGOŞ
³³ 15:00
XX Catedrala Ortodoxă
PODOBII TRANSILVĂNENE Corul bărbătesc al Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu ROU / spectacole de muzică / 1h
³³ 15:30
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
ARUNCĂTORII DE STEAGURI DIN RIONI DI CORI ITA / spectacole de stradă / 1h
³³ 16:00
XX Casa de Cultură a Sindicatelor – Sala Studio, intrarea B
TAMBOURS SUR LA DIGUE, SOUS FORME DE PIÈCE ANCIENNE POUR MARIONNETTES JOUÉE PAR DES ACTEURS (2002) Regia: Ariane Mnouchkine; Text: Hélène Cixous.
³³ 11:30
Théâtre du Soleil
THÉÂTRE DU SOLEIL. CUVINTELE ŞI MUZICA
³³ 16:30
FRA / film / 2h16min
XX Centrul Cultural Habitus
Jean Jacques Lemêtre în dialog cu George Banu FRA – ROU / conferinţe şi seminarii / 1h
³³ 13:30
XX Centrul Cultural Habitus
LANSARE DE CARTE - Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” – Revista „Teatrul azi” Invitat: Andreea Dumitru ROU / CARTE / 30MIN
³³ 14:00
XX Librăria Humanitas „Constantin Noica”
CARACTERE de Hideki Noda, traducere de Mihaela Merlan Invitat: Hideki Noda, Sorin Alexandrescu JPN / spectacole lectură / 1h
³³ 09:00
14 iunie
³³ 14:00
XX Sala „Virgil Flonda” din cadrul Facultății de Litere și Arte - ULBS
CORPUL MUZICAL JEAN-JACQUES LEMÊTRE
Théâtre du Soleil FRA / ateliere / 3h
³³ 14:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
CIMPOIERII SCOȚIENI „READING” GBR / spectacole de strada / 1h
³³ 14:45
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
GRUPUL DIN CARAIBE ETHNICK ’97 GLP / spectacole de stradă / 45min
³³ 15:00
XX Atrium Café
CONVERSAȚII CULTURALE Noel Witts
Universitatea Metropolitană Leeds Universitatea Lucian Blaga din Sibiu GBR - ROU / conferinţe şi seminarii / 1h
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
FANFARA DE LA COZMEȘTI ROU / spectacole de stradă / 1H
³³ 17:00
XX Teatrul pentru Copii și Tineret Gong – sala etaj
SOPHIE ȘI URIAȘUL Regia: Daniel Plier
Teatrul pentru Copii și Tineret Gong Sibiu ROU / spectacole de teatru / 1h preţ bilete: 20 lei; 10 lei
³³ 17:00
XX Biserica Evanghelică Sf. Ioan (lânga Casa Teutsch)
NU-ȚI PIERDE SUFLETUL IDMC Gospel GBR / spectacole de muzică / 1h preţ bilete: 10 lei
³³ 17:30
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
ARUNCĂTORII DE STEAGURI DIN RIONI DI CORI ITA / spectacole de stradă / 1h
³³ 18:15
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
GRUPUL DIN CARAIBE ETHNICK ‚97 GLP / spectacole de stradă / 45MIN
³³ 19:00
XX Piața Mare
CĂLĂTORIE ÎN RITM DE VERS, DE CÂNT ŞI JOC Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” ROU / spectacole de muzică / 3h
³³ 19:00
XX Teatrul Naţional „Radu Stanca”
SOLITARITATE Regia: Gianina Cărbunariu
14 iunie Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu Cities on Stage ROU / spectacole de teatru / 2H preţ bilete: 30 lei; 20 lei
³³ 19:00
14 iunie ³³ 23.00
³³ 10:00
UN REFREN
CONFERINŢĂ DE PRESĂ FITS
Robert Turcescu şi Casa Presei
Moderator: Octavian Saiu
XX Oldies Pub
ROU / spectacole de muzică / 2H Biletele se găsesc la Oldies Pub
XX Sala Thalia
ÎNSEMNĂRILE UNUI NEBUN Regia: Felix Alexa
ARCUB ROU / spectacole de teatru / 1h40min preţ bilete: 20 lei; 10 lei
³³ 23:00
XX Studioul CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte - ULBS
MULTIMEDIA PROJECT Regia: Șerban Puiu
³³ 20:00
XX Teatrul pentru Copii și Tineret Gong – sala parter
CUVÂNTUL PROGRES SPUS DE MAMA SUNĂ TERIBIL DE FALS Regia: István K. Szabó
Trap Door Theatre USA / spectacole de teatru / 1h15min preţ bilete: 20 lei; 10 lei
³³ 20:00 XX AVRIG
CIMPOIERII SCOȚIENI „READING” GBR / spectacole de stradă / 1H
UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA DIN SIBIU DEPARTAMENTUL DE ARTĂ TEATRALĂ ROU / spectacole de teatru / 2h preţ bilete: 10 lei
15 iunie
XX Hala Balanța
WOYZECK Regia: Vlad Massaci
Théâtre d’Esch LUX / spectacole de teatru / 1h25min preţ bilete: 20 lei; 15 lei
XX Casa de Cultură a Sindicatelor
UN BASM ÎNTUNECAT Coregrafia: Yossi Berg & Oded Graf
Yossi Berg & Oded Graf Dance Theatre ISR / spectacole de dans / 1h05min preţ bilete: 20 lei; 15 lei
³³ 22:00
XX Piaţa Mare
DANSUL ZMEILOR Crispus & Cobzality
XX Zidul exterior al TNRS
Platforma de arte vizuale - Dan Perjovschi CITIES ON STAGE - Moving Cities
³³ 08:00
XX Mojo Café
EXPOZIȚII DE COSTUME - LIA MANȚOC ROU / EXPOZIȚII / 16H
³³ 08:00
Mocanu Alexandru ROU / EXPOZIȚII / 12H
³³ 09:00
XX Piaţa Mică
CAUSA FATALIS Teatr Novogo Fronta CZE / spectacole de stradă / 1
³³ 23:00
XX Sala Studio a Teatrului Naţional „Radu Stanca”
BEZNĂ DE MINĂ Regia: Sebestyén Aba
Teatrul Național Târgu-Mureș - Yorick Studio ROU / spectacole de teatru / 1h50min preţ bilete: 20 lei; 10 lei
XX Centrul Cultural Habitus
LITERATURA ŞI FORUMUL TRANSCULTURAL ÎN EUROPA Mike Phillips în dialog cu Octavian Saiu GBR / conferinţe şi seminarii / 1h
³³ 13:00
³³ 14:00
XX Librăria Humanitas „Constantin Noica”
CAMERA MEA FRIGORIFICĂ de Joël Pommerat, traducere de Vlad Russo Invitaţi: Joël Pommerat, George Banu, Didier Detour, Vlad Russo FRA / spectacole lectură / 1h
³³ 14:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
GRUPUL DIN CARAIBE ETHNICK ’97 GLP / spectacole de stradă / 45MIN
³³ 15:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
ARUNCĂTORII DE STEAGURI DIN RIONI DI CORI ITA / spectacole de stradă / 1H
³³ 15:00
XX Atrium Café
XX Primăria Muncipiului Sibiu - Centrul de Informare Turistică
CONVERSAȚII CULTURALE
EXPOZIȚII DE COSTUME - DOINA LEVINTZA
Noel Witts
ROU / Expoziţii / 8H
ROU / spectacole de stradă / 40min
³³ 22:45
³³ 11:30
USA / carte / 1h
³³ 00:00 - 24:00
JURNALUL SECRET AL DIALOGURILOR DE DIMINEAȚA
JPN / spectacole de teatru / 1h30min preţ bilete: 20 lei; 10 lei
ESP / ateliere / 4h30min
de Nic Ularu, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă Invitat: Ileana Alexandra Orlich Moderator: Octavian Saiu
XX Piața Mică
DOJOJI Yamanote Jijosha
Atelier de scriere dramatică cu Esteve Soler
Expoziţii FOTO - sebastian marcovici
³³ 21:00
Regia: Masahiro Yasuda
XX Muzeul de Etnografie Universală Franz Binder
ÎNVĂȚÂND DE LA NOII CLASICI: PINTER, MAMET, LABUTE, KANE
XX Centrul Cultural Habitus
XX Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu - Corp A, parter
XX Cetatea Cisnădioara
³³ 10:00
LANSARE DE CARTE: LIVADA DE VIŞINI – O CONTINUARE, SISTEMUL ŞI HIERONYMUS
ROU / Expoziţii / 24H
³³ 21:00
XX Centrul Cultural Habitus
³³ 00:00 - 24:00 ROU / Expoziţii / 24H
³³ 21:00
15 iunie
³³ 10:00
XX Hotel Ibis
BURSA DE SPECTACOLE DE LA SIBIU Ediția XVI ROU / Evenimente speciale / 5H
³³ 10:00
XX Sala cu Frescă
Universitatea Metropolitană Leeds Universitatea Lucian Blaga din Sibiu GBR - ROU / conferinţe şi seminarii/ 1h
³³ 16:00
XX Centrul Cultural Habitus
DIALOG ECONOMIE-FINANŢE-CULTURĂ. ŞANSA DIALOGULUI ÎN CRIZĂ Mugur Isărescu și Răsvan Radu, în dialog cu Emil Hurezeanu ROU / conferinţe şi seminarii / 1h
Expoziţii DE COSTUME – DRAGOŞ BUHAGIAR ROU / expoziţii / 8H
³³ 10:00
XX Centrul Cultural Habitus
Expoziţii FOTO FITS – MIHAELA MARIN ROU / expoziţii / 8H
³³ 16:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
CIMPOIERII SCOȚIENI „READING” GBR / spectacole de stradă / 1H
15 iunie
15 iunie
16 iunie
³³ 16:00
³³ 20:00
³³ 00:00 - 24:00
LES EPHEMERES (2009)
ARUNCĂTORII DE STEAGURI DIN RIONI DI CORI
Expoziţii FOTO - sebastian marcovici
XX Casa de Cultură a Sindicatelor – Sala Studio, intrarea B Regia: Bernard Zitzermann
Théâtre du Soleil FRA / film/ 5h47min
³³ 17:00
XX Teatrul pentru Copii și Tineret Gong – sala etaj
CLOVNII FRANKENSTEIN Kallo Collective FIN / spectacole de circ / 1h preț bilete: 20 lei; 10 lei
³³ 17:00
XX Biserica Evanghelică Sf. Ioan (lângă Casa Teutsch)
ARMONIILE ÎNGERILOR Acapella
XX AVRIG
XX Biserica Reformată
NU-ȚI PIERDE SUFLETUL IDMC Gospel GBR / spectacole de muzică / 1h preț bilete: 10 lei
³³ 21:00
XX SALA THALIA
FITS GALA ANIVERSARĂ / CEREMONIE DE DECERNARE A STELELOR Evenimente speciale
Coregrafia: Amir Kolben
Kolben Dance ISR / spectacole de dans / 1h10min preț bilete: 20 lei; 15 lei
³³ 21:00
XX Cetatea Cisnădioara
DOJOJI Regia: Masahiro Yasuda
Yamanote Jijosha JPN / spectacole de teatru / 1h30min preț bilete: 20 lei; 10 lei
XX Piaţa Mare
³³ 23:00
ALBINA
INIMI DE ÎNGERI
JPN / spectacole de teatru / 1h12min preţ bilete: 30 lei; 20 lei
³³ 19:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
GRUPUL DIN CARAIBE ETHNICK ‘97 GLP / spectacole de stradă / 45MIN
³³ 20:00
XX Piața Mică
FORȚOSUL Bash Street Theatre GBR / spectacole de stradă / 55min
XX Piaţa Mare
Theater Tol
XX Colegiul Naţional „Octavian Goga” - sala de sport
REUNIFICAREA CELOR DOUĂ COREI Regia: Joël Pommerat
Odéon-Théâtre de l’Europe - Compagnie Louis Brouillard - Cities on stage FRA / spectacole de teatru / 1h50min preţ bilete: 20 lei; 15 lei
³³ 20:00
XX Colegiul Naţional „Octavian Goga” - sala de sport
expoziţie moving cities Cities on stage FRA / expoziţii / 3h
ROU / Expoziţii / 16H
³³ 08:00
XX Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu - Corp A, parter
JURNALUL SECRET AL DIALOGURILOR DE DIMINEAŢĂ Mocanu Alexandru ROU / Expoziţii / 12H
³³ 09:00
XX Primăria Muncipiului Sibiu - Centrul de Informare Turistică
Expoziţii DE COSTUME - DOINA LEVINTZA ROU / Expoziţii / 8H
³³ 10:00
XX Sala cu Frescă
Expoziţii DE COSTUME – DRAGOŞ BUHAGIAR ROU / expoziţii / 8H
BEL / spectacole de stradă / 40min
³³ 23:00
XX Sala Studio a Teatrului Naţional „Radu Stanca”
MELODIE VARŞOVIANĂ Coordonatori artistici: Veronica și Cătălin Pătru
UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA DEPARTAMENTUL DE ARTĂ TEATRALĂ ROU / spectacole de teatru / 1h15min preţ bilete: 20 lei; 10 lei
³³ 23:00
XX Oldies Pub
DESPRE VISE ŞI ALTE AMĂGIRI Lipicioşii
³³ 20:00
XX Mojo Café
ROU / spectacole de muzică / 1h30min
³³ 19:00
Tokyo Metropolitan Theatre
ROU / Expoziţii / 24H
Expoziţii DE COSTUME - LIA MANȚOC
CONCERT VUNK
Regia: Hideki Noda
CITIES ON STAGE - Moving Cities
KMEHIN
CIMPOIERII SCOȚIENI „READING”
XX Teatrul Naţional „Radu Stanca”
XX Zidul exterior al TNRS
Platforma de arte vizuale - Dan Perjovschi
³³ 08:00
XX Casa de Cultură a Sindicatelor
³³ 18:00
GBR / spectacole de stradă / 1H
³³ 00:00 - 24:00
³³ 21:00
³³ 21:30
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
ROU / Expoziţii / 24H
ITA / spectacole de stradă / 1h
ROU / spectacole de muzică / 50MIN preț bilete: 10 lei
³³ 18:00
XX Piața Mică
ROU / spectacole de muzică / 1h30min Biletele se găsesc la Oldies Pub
³³ 23:00
XX Studioul CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte - ULBS
CUTIA DE CARTON Regia: Şerban Puiu și Ana Mujat
UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA DEPARTAMENTUL DE ARTĂ TEATRALĂ și Asociatia Proiect 1200 ROU / spectacole de teatru / 1h30min preţ bilete: 10 lei
³³ 10:00
XX Centrul Cultural Habitus
Expoziţii FOTO FITS – MIHAELA MARIN ROU / expoziţii / 8H
³³ 11:30
XX Centrul Cultural Habitus
CONFERINŢĂ SPECIALĂ Jonathan Mills şi Pawel Potoroczyn în dialog cu Octavian Saiu GBR – POL / conferinţe şi seminarii / 1h
³³ 13:00
XX Centrul Cultural Habitus
CONFERINŢĂ SPECIALĂ ȘI LANSARE DE CARTE – VREMEA PAMFLETULUI DE MIRCEA DINESCU ROU / conferinţe şi seminarii / 1h
³³ 16:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
CIMPOIERII SCOȚIENI „READING” GBR / spectacole de stradă / 1H
³³ 17:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
ARUNCĂTORII DE STEAGURI DIN RIONI DI CORI ITA / spectacole de stradă / 1H
16 iunie
16 iunie
³³ 17:00
³³ 19:00
UN TRAMVAI NUMIT POPESCU
ARMONIILE ÎNGERILOR
Regia: Gavriil Pinte
Acapella
XX Tramvai Sibiu-Răşinari-Sibiu
XX Biserica Ursulinelor
Teatrul Naţional „Radu Stanca ” Sibiu ROU / spectacole de teatru / 1h30min preţ bilete: 30 lei
ROU / concert de muzică / 50min preţ bilete: 10 lei
³³ 19:00
³³ 17:00
XX Sala Thalia
XX Casa de Cultură a Sindicatelor
REVISTA ÎN SĂRBĂTOARE
LP12-LE RETOUR
Regia: Cezar Ghioca
Les parfaits inconnus
Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”
CAN / spectacole de circ / 1h05min preţ bilete: 20 lei; 10 lei
ROU / spectacole de teatru / 2H30min preţ bilete: 40 lei; 20 lei
³³ 17:00
XX Teatrul pentru Copii și Tineret Gong – sala parter
EQUUS
³³ 20:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
CIMPOIERII SCOŢIENI „READING”
Regia: Gavril Cadariu
GBR / spectacole de stradă / 1H30MIN
Universitatea de Arte din Târgu Mureş ROU / spectacole de teatru / 1h30min preţ bilete: 20 lei; 10 lei
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
GLP / spectacole de stradă / 45MIN
GRUPUL DIN CARAIBE ETHNICK ‘97
XX Piața Mică
GLP / spectacole de stradă / 1H30MIN
Bash Street Theatre
³³ 20:00
GBR / spectacole de stradă / 55min
³³ 19:00
XX Colegiul Naţional Octavian Goga Sibiu – sala de sport
ALBINA
Regia: Joël Pommerat
REUNIFICAREA CELOR DOUĂ COREI
XX Teatrul Naţional „Radu Stanca”
Odéon-Théâtre de l’Europe - Compagnie Louis Brouillard - Cities on stage
Regia: Hideki Noda
Tokyo Metropolitan Theatre
FRA / spectacole de teatru / 1h50min preţ bilete: 20 lei; 15 lei
JPN / spectacole de teatru / 1h12min preţ bilete: 30 lei; 20 lei
³³ 19:00
³³ 20:00
XX Sala Studio a Teatrului Naţional „Radu Stanca”
AUTOPORTRET & DANS CU TETSU Nam Jeong - Ho KOR / spectacole de dans / 37min cu pauză preţ bilete: 20 lei; 10 lei
ROU / spectacole de teatru / 1H20MIN preţ bilete: 20 lei; 10 lei
³³ 21:00
XX Cetatea Cisnădioara
NU-ȚI PIERDE SUFLETUL IDMC Gospel GBR / spectacole de muzică / 1h preţ bilete: 20 lei; 10 lei
³³ 21:00
XX Casa de Cultură a Sindicatelor
LP12-LE RETOUR Les parfaits inconnus CAN / spectacole de circ / 1h05min preţ bilete: 20 lei; 10 lei
CONCERT LOREDANA
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
FORȚOSUL
Teatrul Luni & Compagnie 28
ARUNCĂTORII DE STEAGURI DIN RIONI DI CORI
³³ 20:00
³³ 19:00
Regia: Eugen Jebeleanu
³³ 21:30
ITA / spectacole de stradă / 1H30MIN
GRUPUL DIN CARAIBE ETHNICK ‘97
DONTCRYBABY
³³ 20:00
XX Pietonala Nicolae Bălcescu
³³ 18:00
16 iunie
XX Colegiul Naţional „Octavian Goga” - sala de sport
expoziţie moving cities Cities on stage
XX Piaţa Mare
ROU / spectacole de muzică / 1h15min
³³ 22:00
XX Hala Balanţa
FAUST Regia: Silviu Purcărete
Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu ROU / spectacole de teatru / 2h20min preţ bilete: 40 lei; 30 lei
³³ 22:45
XX Piaţa Mare
PEDALÂND SPRE CER Theater Tol BEL / spectacole de stradă / 30min
³³ 23:00
XX Studioul CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte - ULBS
LIVADA DE VIȘINI Regia: Bronwyn Tweddle, Filip Odangiu și Sinko Ferenc
Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca - Facultatea de Teatru și Televiziune ROU / spectacole de teatru / 2H15MIN cu pauză
FRA / expoziţii / 3h
³³ 20:00
XX Teatrul pentru Copii și Tineret Gong – sala etaj
³³ 23:45
XX Cazarma 90
SPECTACOL DE ARTIFICII
bilete online prin eventim.ro și sibfest.ro Programul de evenimente al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu poate face obiectul unor modificări. versiune actualizată în 23/05/2013
2222 | capitol nou în oraș
trei concerte ”verzi” în piața huet
THE AMSTERDAMS, THE MONO JACKS ŞI SIBIENII DE LA DOMINO CONCERTEAZĂ LA HUET.URBAN. TIMP DE DOUĂ ZILE, ÎN PERIOADA 1-2 IUNIE PIAȚA HUET, CEA MAI VECHE PIAŢĂ DIN SIBIU, ÎŞI SCHIMBĂ ÎNFĂŢIŞAREA. este picnicul urban. Vom aduce 100 m de gazon cu care vom decora Piaţa Festivalul Huet.Urban Huet, iar sibienii şi turiştii Green & Smart îşi propune sunt invitaţi să vină cu să redecoreze PiațaHuet coşul de picnic, sau le într-o oază urbană oferim noi coş de picnic cu destinată familiilor, produse tradiţionale. Apoi sibienilor şi turiştilor care trupele care vin la festival doresc să se relaxeze la sunt trupe cunoscute care umbra unor clădiri cu vechi reprezintă România la rezonanţe istorice. Picnic festivaluri internaţionale, în iarbă, teatru, traseu iar alături de ei îi avem Parkour, multe ateliere, pe sibienii de la Domino, prelegeri şi expoziţii despre trupă deja cunocută, managementul urban, care combină rock-ul cu proiectele câştigătoare folclorul românesc. Şi în concursul de instalaţii de asemenea, au fost urbane, târgul tinerilor desemnaţi câştigătorii designeri sau zone concursului pentru de gastronomie vor instalaţii urbane, realizat transforma acest vechi împreună cu Asociaţia spaţiu într-unul viu şi pentru Înfrumuseţarea primitor. Oraşului Sibiu , iar cele „Vreau să menţionez trei trei lucrără vor fi expuse în evenimente principale Piaţa Huet”, a spus Michael din cadrul festivalului, Un Engel, directorul Fundației eveniment foarte drăguţ Heritas, organizatorul ȘTEFAN DOBRE
stefan.dobre@zilesinopti.ro
Accesul la toate evenimentele din cadrul Huet.Urban Green & Smart este gratuit. Festivalul se va desfășura pe parcursul a două zile, între 1 și 2 iunie, în Piața Huet.
festivalului. Dacă partea „green” a festivalului va face ca în locuri pe care sibienii le știu acoperite de ciment sau piatră cubică să răsară iarbă, partea „smart” se va axa pe reuniunile între specialiştii în urbanistică. Aceştia vor prezenta soluțiile viitorului pentru ca orașul să devină unul din ce în ce mai adaptat cerințelor din acest domeniu. Conferințele și atelierele se vor concentra pe eficiența energetică, pe abordarea ecologică a conceptelor urbane în Sibiu dar, în același timp, și pe promovarea turistică a acestui minunat oraș. „Tema Smart este una infinit mai complexă decât cea din anul precedent. Ne oferă nenumărate oportunități de a crea, de a căuta soluții, de a reuni specialiști în domenii care până acum rar au ieșit în prim-plan. La Huet.Urban se vor prezenta, soluții viabile pentru viitor”, mai spune Michael Engel.
Star Trek la Sibiu
Cinematograful Arta din Sibiu prezintă în perioada 31 mai – 6 iunie producția ”Star Trek Into Darkness”, cu Benedict Cumberbatch, Chris Pine și Zoe Saldana în rolurile principale. Filmul spune povestea celebrului echipaj de pe Enterprise, care găsește o forță rău intenționată, de neoprit, din cadrul propriei organizații, iar căpitanul Kirk pornește o vânătoare de oameni într-o zona de război, pentru a captura o armă de distrugere în masă. Pelicula rulează începând cu orele 14:00, până la 21:30 seara. Prețul unui bilet de intrare este de 12 lei.
Nuanțe intuitive
Sala de expoziţii a Primăriei Sibiu găzduiește până în data de 3 iunie expoziția de pictură ”Nuanțe intuitive”, semnată de artista Melania Kosmopoulou. Pentru Melania Kosmopoulou, originară din România, pictura este „o călătorie interioară, un monolog… o cădere şi o înălţare” (cum singură declară), singurul loc în care se simte deplin liberă şi de aceea abordează pânza cu multă dezinvoltură şi fără idei preconcepute. Curatorii expoziției sunt Valentin Mureşan și Iulia Mesea. Accesul în sala de expoziții a municipalității este gratuit.
24
focus pe cultură
începe festivalul international de teatru de la sibiu!
ÎNTRE 7 ȘI 16 IUNIE SIBIUL DEVINE CAPITALA EUROPEANĂ A ARTELOR SPECTACOLULUI, CEA DE-A 20-A EDIȚIE A FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE TEATRU PROGRAMÂND CÂTEVA SUTE DE EVENIMENTE, ÎN TOT JUDEȚUL. ȘTEFAN DOBRE
eveniment, unul dintre cele Sezonul rusesc de la Sibiu marchează o gală mai așteptate momente a tinerilor actori ruși în este cel semnat de Sasha Programat pentru prima dialog cu vechea generație Waltz. Compania Sasha oară, în întregime, în Waltz & Guests prezintă de actori de la Moscova luna iunie, Festivalul vineri, 7 iunie, ora 21:00, și St. Petersburg. Selecția Internațional de Teatru de la Sibiu își propune spectacolul de dans de la Sibiu anunță o ediție „Continu”. Evenimentul să evidențieze noile aniversară de excepție, cu va avea loc la Casa de tendințe din acest spațiu evenimente și spectacole teatral, oferind publicului Cultură a Sindicatelor. pentru toate gusturile și o viziune provocatoare ”Când faci 20 de ani este vârstele. Spre exemplu, în asupra lumii din jur și a greu să mai faci schimbări, premieră vom avea parte limitelor umanității prin în același timp trebuie să de o secțiune ce explorează ai întotdeauna un plus complexitatea montărilor limitele corpului uman de valoare. Am pornit la propuse de unii dintre cei într-o serie de reprezentaţii prima ediţie cu trei țări și mai importanți creatori ce îmbină arta circului opt spectacole și am ajuns europeni ai momentului. cu dansul contemporan, Unul dintre cei mai premiați la această ediție mamut, muzica, poezia, comedia aniversară, prin care dramaturgi și regizori şi gimnastica. Cele patru încercăm să sărbătorim ruși, Ivan Vârâpaev va fi producţii prezentate în prezent la Sibiu pentru excelența celor 20 de ani secţiunea circ din acest a-și prezenta spectacolul de existență. Așa cum am an oferă în premieră „Iluzii/Illusions”, o spus de fiecare dată, dorim naţională la Sibiu şansa să fim în slujba publicului melodramă a valorilor de a descoperi un univers nostru, este rațiunea sincere, fără complexe, magic, al imaginarului, noastră de a fi”, a declarat sub forma unui dialog cu în care mişcarea devine Constantin Chiriac, publicul. limbajul comun al unui directorul festivalului. Cât privește spectacolelegrup numeros de artişti din Australia, Canada, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu este cel mai Finlanda, Noua Zeelandă şi important festival de artele spectacolului din România şi al Spania. treilea din Europa ca amploare şi dimensiune. Timp de zece O altă secțiune mult zile peste 2500 de artişti şi producători din toate așteptată este cea dedicată colţurile lumii prezintă peste 350 de evenimente spectacolelor din Rusia. ce au loc în 60 de spaţii de joc din Sibiu. stefan.dobre@zilesinopti.ro
Lumini și umbre
Cabinetul de Cartografie din Palatul Brukenthal este gazda expoziției ”Lumini și umbre în cartografie”, proiect ce îşi propune să prezinte publicului sibian și turiștilor câteva dintre hărţile aflate în cabinetul cartografic. Aveți astfel ocazia de a vedea câteva hărți considerate documente istorice. Curatorul expoziției este Gabriella Zsigmond.
Sibiu Fashion Days
Idea Events & Nicolle Stanese Cioltea prezintă în perioada 31 mai – 1 iunie, în Piața Mare, o nouă ediție a Sibiu Fashion Days. Evenimentul aduce la Sibiu câțiva dintre cei mai cunoscuți designeri români, precum Doina Levintza sau Rita Mureșan. Prezentările de modă se vor încheia cu două concerte, pe scenă urmând a urca DJ Moshu și Corina.
focus pe cultură
teatru pentru copii de 1 iunie
25
Strada cu cărți
ȘTEFAN DOBRE stefan.dobre@zilesinopti.ro
Teatrul Gong prezintă în data de 1 iunie, în Parcul Tineretului, de la ora 10:30, spectacolul pentru copii ”Puiul de lebădă” după Hans Christian Andersen. Spectacolul este o adaptare după povestea scrisă de autorul de literatură pentru copii Hans Christian Andersen, care are drept erou un boboc de lebadă, clocit de către o raţă. ”Câte umilinţe a putut să îndure micuţul, din partea tuturor, doar pentru simplul fapt că nu era asemena celorlalte! Toţi îl dispreţuiau şi se purtau urât, spunându-i în
faţă cuvinte grele şi rănind-o chiar şi pe mama raţă, care îl iubea la fel de mult ca pe ceilalti puişori ai săi. Ba chiar fuse sfătuită să îl alunge, căci facea de râs neamul mândru al raţelor. Vă puteţi închipui, copii, ce era în sufletul bietei “raţuşte”?! Simţea exact ce simte un
amic de-al nostru pe care îl batjocorim, fie că e prea înalt, prea scund, prea gras sau prea slab”, anunță reprezentanții Teatrului Gong, în descrierea spectacolului. Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 şi 8 ani.
În perioada 6 – 9 iunie Strada Cetății din Sibiu devine ”Strada cu cărți”, mulțumită unui eveniment de stimulare a lecturii în rândul publicului larg, care prilejuiește întâlnirea dintre edituri, scriitori, autori, publisheri, cu pasionații de lectură. Beneficiul major este dat de interacțiunea dintre participanți și specificul cultural al evenimentului.
26
cover story
Festivalurile verii 2013. Unele dintre cele mai bune trupe din lume vin în România
A venit vara şi odată cu ea vin şi zecile de concerte mult aşteptate pe care ni le oferă cele mai longevive festivaluri din România, dar şi unele evenimente aflate la prima ediţie. Artişti şi trupe din toate colţurule lunii, vin să concerteze în Sibiu, Bucureşti şi Cluj, din iunie până în august. dorina niȚu dorina.nitu@zilesinopti.ro
În iunie, startul la distracţie cu muzică bună îl dă Cluj Arena Music Fest, un eveniment care va avea loc pe 7 şi 8 iunie, pe cel mai
nou stadion al oraşului, Cluj Arena, şi pe care vor concerta legendarii Deep Purple şi UB 40. Deep Purple va concerta în 7 iunie şi va aduce în faţa publicului unele dintre cele mai cunoscute piese, precum “Smoke on the Water” şi “Child in Time”.
Trupa fondată în Marea Britanie, în anul 1968 a fost una dintre trupele de marcă ale stilului heavy metal din anii ’70. Alături de Led Zeppelin și Black Sabbath, cei de la Deep Purple fiind considerați unii dintre pionierii heavy metal-ului și hard rock-ului.
A doua zi pe scena Cluj Arena Music Fest va urca formaţia UB 40. UB 40 este una dintre cele mai apreciate trupe de raggae din lume. A fost înființată în anul 1978, în Birmingham. Formația a vândut peste 70 de milioane de discuri. Preţurile biletelor la festival
variază între 65 - 250 de lei, din scena electronica în prima seară, şi între 45 - de DJ şi live acts. Printre 200 de lei în a doua seară. aceştia se numără şi Morcheeba, Stanton Tot în iunie, în perioada Warriors, Pendulum DJ Set 21-23 iunie va avea loc şi Telepopmusik. prima ediţie a Festivalului Morcheeba, trio-ul Electric Castle, care se format din fraţii Paul şi va desfăşura la Castelul Ross Godfrey şi Skye şi Domeniul Bánffy din Edwards, a subliniat, pe Bontida, în apropiere de parcursul unei cariere de Cluj-Napoca. Peste 40 15 ani, ce este trip hopde artişti vor fi prezenţi ul. Unul dintre scopurile pe cele 4 scene ale formaţiei Morcheeba a fost festivalului, unele din cele întotdeauna acela de a crea mai importante nume un album diferit de fiecare internaţionale şi autohtone dată, un album de colecţie.
28
cover story
Pendulum este o trupă australiană de drum and bass/ rock/electronic formată în Perth, Australia în 2002 şi mutata în UK în 2003. În 2005 au lansat albumul de debut „Hold Your Colour”, iar în 2008 albumul „In Silico”. Greu de încadrat într-un singur gen muzical, stilul trupei este o fuziune ce variază de la dubstep și drum and bass la rock alternativ, heavy metal și chiar electro/house. Abonamentele la festival costă 100 de lei, pentru întreaga perioadă. Luna iulie aduce 3 festivaluri care nu trebuie ratate: B’estfest Summer Camp, Peninsula şi Rock the City. La primul festival, care se va desfăşura între 5 şi 7 iulie, va cânta în premieră în România trupa scoţiană Texas, dar şi Nas, Nneka, Chase & Status live, Enter Shikari, Tiamat, Soilwork, Noisia, Joker şi Friction. Trupa Texas cu peste 25 de milioane de albume vândute în întreaga lume, a fost premiată cu numeroase discuri de argint, aur şi platină în Marea Britanie, Franţa, Olanda, Elveţia, Suedia, Germania şi Norvegia. Tot la B’estfest vine şi Nas, renumitul rapper de origine americană, nominalizat anul acesta la patru premii Grammy. Festivalul Peninsula nu dezamăgeşte nici anul acesta, iar în perioada 18-21 iulie pe scena festivalului vor urca Emir Kusturica şi trupa Kaiser Chiefs. Emir Kusturica alături de formaţia sa „The No Smoking Orchestra” şi britanicii DragonForce vor cânta în 19 iulie. Ei
vor urca pe scenă Rammstein şi Bullet For My Valentine. Rammstein revine în Bucureşti după Sonisphere 2010 şi va aduce în faţa publicului nu doar melodii care au făcut istorie, dar şi o îmbinare perfectă de muzica, energie, forţă şi spectacol. Bullet For My Valentine, cea mai spectaculoasă trupa metalcore din lume, vine pentru prima dată în Romaânia la Rock The City 2013.Trupa galeză va susţine un recital extraordinar în a doua seară a festivalului – 28 iulie.
“Nu o să ratez nici anul acesta Peninsula şi Artmania, şi poate mă duc şi în Bucureşti la Rammstein” _ Dani, 29 de ani
“Deocamdată mă duc să văd cum va fi noul festival de la Râşnov, alte planuri încă nu am” _ carla, 23 ani
“Eu m-aş duce la toate, dar să văd cum reuşesc să mă impart şi cu munca şi cu distracţia” _ emilia 26 ani
vor fi urmaţi de una dintre cele mai bune trupe din Marea Britanie, Kaiser Chiefs. Preţul unui bilet/ abonament variază între 50-240 lei, în funcţie de
zonă şi de perioadă. Festivalul Rock the City 2013 încheie seria festivalurilor din luna iulie. În perioada 27-28 iulie, la Romexpo, Bucureşti
Luna august debutează la Sibiu, cu festivalul Artmania, care se va desfăşura în perioada 5-11 august. În Piaţa Mare vin cele mai cunoscute trupe rock, printre care şi Within Temptation, Haggard, Deine Lakaien, Orphaned Land, Xandria si Amaranthe. Biletele de-o zi costa 90 lei (până pe 30 iunie) sau 100 lei (până pe 10 august), iar abonamentele 130 lei (până pe 30 iunie) sau 150 lei (până pe 10 august). Rockstadt Extreme Fest singurul festival de metal extrem din România, debutează cu nume mari pe scena de la Râşnov, printre care şi Napalm Death şi Primordial. Primordial activează sub actuala demunire pe scena internaţională de metal din 1992 şi este unul dintre numele cele mai apreciate ale scenei metal contemporane. Napalm Death sunt recunoscuţi drept fondatorii genului Grindcore, o fuziune între thrash metal şi hardcore punk.
săptămâna ta
31
săptămâna ta 31 mai - 13 iunie
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu 2013 7 - 16 iunie 2013
rubrică recomandată de
program 31 mai - 13 iunie
32
Vineri 31.05.2013 Film Cinema Arta Star Trek În întuneric Ora: 14.00; 16.30;19.00; 21.30 Tel: 0269/440300
bună dispoziție. Dansăm împreună pe diverse ritmuri, de la melodiile care au ocupat primele locuri în anii 80-90 până la cele mai noi hituri. Xpose House Lady’s Night
Live – Party
The Harp Pub Str.Hipodromului(vis-a-vis de Mediu) Karaoke
Oldies Pub-Live Music Nicolae Bălcescu nr.13 Oldies Party
Sâmbătă 01.06.2013
Oldies 90’S and dance Vasile Cârlova nr.4 la Ştrand Oldies Party New York Concerte live pe suport blu ray Vintange Pub „Vintage Party” Einstein Cafe 10.00-13.00 Einstein Suit LiveMix 20.00-01.00 Cocktails & Sound Warm Up LiveMix Union Club Dăm startul la distracție și
Film Cinema Arta Star Trek În întuneric 3D Ora: 14.00; 16.30;19.00; 21.30 Tel: 0269/440300
New York Rock Cafe Concerte live pe suport blu ray Vintage Pub Live music & after party Einstein Cafe 10.00-13.00 Einstein Suite LiveMix 20.00-01.00 Cocktails & Sound LiveMix Union Club Muzică pe toate gusturile și din toate timpurile în clubul unde “Distracția este la ea acasă”. Xpose House Special Guest/Events/ Surprises
Duminică 02.06.2013
Live – Party
film
Oldies Pub-Live Music Nicolae Bălcescu nr.13 Oldies Party
Cinema Arta Star Trek În întuneric 3D Ora: 14.00; 16.30;19.00; 21.30 Tel: 0269/440300
Oldies 90’S and dance Vasile Cârlova nr.4 la Ştrand Oldies Party
Live – Party Oldies Pub-Live Music Nicolae Bălcescu nr.13 Staff Party Oldies 90’S and dance Vasile Cârlova nr.4 la Ştrand Seara Latino New York Rock Cafe Concerte live pe suport blu ray Einstein Cafe 10.00-13.00 Einstein Classic LiveMix 20.00-01.00 Lounge & Chill LiveMix Union Club Înarmează-te cu bună dispoziție și chef de distracție și vino alături de noi să încheiem săptămâna în atmosfera Union Xpose House Retro Party
Luni 03.06.2013 Film
Cinema Arta Star Trek În întuneric 3D Ora: 14.00; 16.30;19.00; 21.30 Tel: 0269/440300 Live – Party Vintage Pub “back in time in vintage pub “ Oldies Pub-Live Music Nicolae Bălcescu nr.13 ”Muzical ne merge bine. Călătorie... armonioasă în centrul Sibiului” New York Rock Cafe Concerte live pe suport blu ray Einstein Cafe 10.00-13.00 Einstein Classic LiveMix 20.00-1.00 Lounge & Chill LiveMix
Marţi 04.06.2013 Film Cinema Arta
Star Trek În întuneric 3D Ora: 14.00; 16.30;19.00; 21.30 Tel: 0269/440300
Live Party Oldies Pub-Live Music Nicolae Bălcescu nr.13 ”S-auzim ce zic ai noștri! Muzică românească, vorbe de duh, refrene de neuitat” Vintage Pub Events night New York Concerte live pe suport blu ray Einstein Cafe 10.00-13.00 Einstein Classic LiveMix 20.00-01.00 Lounge & Chill LiveMix
Expoziții Focus Sibiu: Un an în imagini Retrospectiva anului 2012 in imagini. Artist: Sebastian Marcovici Primăria Sibiu, Sala Expo Ora : 10.00
program 31 mai - 13 iunie
34
“Oshibama – Arta verde” Muzeul de Istorie Naturala Ora: 10:00 Lumini si umbre in cartografie Palatul Brukenthal, Cabinetul de Cartografie Ora: 10:00
Miercuri 05.06.2013 Film Cinema Arta Star Trek În întuneric 3D
Ora: 14.00; 16.30;19.00; 21.30 Tel: 0269/440300 Live – Party Oldies Pub Live Music Nicolae Bălcescu nr.13 Karaoke Party
LiveMix 20.00-01.00 Disco Night Fever LiveMix
Palatul Brukenthal, Cabinetul de Cartografie Ora: 10:00
Expoziții
Joi 06.06.2013
Oldies 90’S and dance Vasile Cârlova nr.4 la Ştrand Ladies Night,cocteiluri gratis pentru fete
Focus Sibiu: Un an în imagini Retrospectiva anului 2012 in imagini. Artist: Sebastian Marcovici Primăria Sibiu, Sala Expo Ora : 10.00
New York Rock Cafe Concerte live pe suport blu ray
“Oshibama – Arta verde” Muzeul de Istorie Naturala Ora: 10:00
Einstein Cafe 10.00-13.00 Einstein Suite
Lumini si umbre in cartografie
Film Cinema Arta Star Trek În întuneric 3D Ora: 14.00; 16.30;19.00; 21.30 Tel: 0269/440300 Live – Party Oldies Pub-Live Music Nicolae Bălcescu nr.13 Concerte și muzică live
Vintage Pub After work party & karaoke New York Rock Cafe Concerte live pe suport blu ray Einstein 10.00-13.00 Einstein Suite LiveMix 20.00-01.00 JazzClub & Sulfuric Night LiveMix Xpose House Student Night Party
Expoziții Focus Sibiu: Un an în imagini Retrospectiva anului 2012 in imagini. Artist: Sebastian Marcovici Primăria Sibiu, Sala Expo Ora : 10.00 “Oshibama – Arta verde” Muzeul de Istorie Naturala Ora: 10:00 Lumini si umbre in cartografie Palatul Brukenthal, Cabinetul de Cartografie Ora: 10:00
Vineri 07.06.2013 Film Cinema Arta Furios şi iute 6 Ora: 14.00; 16.30;19.00; 21.30 Tel: 0269/440300 Live – Party Union Club Dăm startul la distracție și bună dispoziție. Dansăm împreună pe diverse ritmuri, de la melodiile care au ocupat primele locuri în anii 80-90 până la cele mai noi hituri. Oldies Pub Live Music Nicolae Bălcescu nr.13 Oldies Party Oldies 90’S and dance Vasile Cârlova nr.4 la Ştrand Oldies Party New York Rock Cafe Concerte live pe suport blu ray Einstein Cafe 10.00-13.00-Einstein Suit LiveMix 20.00-01.00- Cocktails &Sound Warm Up LiveMix Xpose House Lady’s Night Vintange Pub „Vintage Party”
The Harp Pub Str.Hipodromului(vis-a-vis de Mediu) Karaoke
Expoziții Focus Sibiu: Un an în imagini Retrospectiva anului 2012 in imagini. Artist: Sebastian Marcovici Primăria Sibiu, Sala Expo Ora : 10.00 “Oshibama – Arta verde” Muzeul de Istorie Naturala Ora: 10:00 Lumini si umbre in cartografie Palatul Brukenthal, Cabinetul de Cartografie Ora: 10:00
Sâmbătă 08.06.2013 Film Cinema Arta Furios şi iute 6 Ora: 14:00, 16:30, 19:00, 21:30 Tel: 0269/440300 Live – Party Oldies Pub Live Music Nicolae Bălcescu nr.13 Oldies Party Oldies 90’S and dance Vasile Cârlova nr.4 la Ştrand Oldies Party Vintage Pub Live music & after party New York Rock Cafe Concerte live pe suport blu ray Einstein Cafe 10.00-13.00 Einstein Suite LiveMix 20.00-01.00 Cocktails & Sound LiveMix Union Club Muzică pe toate gusturile și din toate timpurile în clubul unde “Distracția este la ea acasă”. Xpose House Special Guest/Events/ Surprises
Expoziții Focus Sibiu: Un an în imagini Retrospectiva anului 2012 in imagini. Artist: Sebastian Marcovici Primăria Sibiu, Sala Expo Ora : 10.00 “Oshibama – Arta
program 31 mai - 13 iunie
36
verde” Muzeul de Istorie Naturala Ora: 10:00 Lumini si umbre in cartografie Palatul Brukenthal, Cabinetul de Cartografie Ora: 10:00
Ora: 14.00; 16.30;19.00; 21.30 Tel: 0269/440300 Live – Party Union Club Înarmează-te cu bună dispoziție și chef de distracție și vino alături de noi să încheiem săptămâna în atmosfera Union
Seara Latino
Expoziții
New York Rock Cafe Concerte live pe suport blu ray
Focus Sibiu: Un an în imagini Retrospectiva anului 2012 in imagini. Artist: Sebastian Marcovici Primăria Sibiu, Sala Expo Ora : 10.00
Xpose House Retro Party
Film
Oldies Pub-Live Music Nicolae Bălcescu nr.13 Staff Party
Einstein Cafe 12.00-15.00 einstein classic livemix 20.00-01.00 lounge & chill livemix
Cinema Arta Furios şi iute 6
Oldies 90’S and dance Vasile Cârlova nr.4 la Ştrand
Xpose House Retro Party
Duminică 09.06.2013
“Oshibama – Arta verde” Muzeul de Istorie Naturala Ora: 10:00 Lumini si umbre in cartografie Palatul Brukenthal, Cabinetul de Cartografie
Ora: 10:00
Luni 10.06.2013 Film Cinema Arta Furios şi iute 6 Ora: 14.00; 16.30;19.00; 21.30 Tel: 0269/440300 Live – Party Oldies Pub-Live Music Nicolae Bălcescu nr.13 ”Muzical ne merge bine. Călătorie... armonioasă în centrul Sibiului” Vintage Pub “back in time in vintage pub “ Einstein Cafe 12.00-15.00 Einstein Classic LiveMix 20.00-01.00 Lounge & Chill LiveMix
Expoziții Focus Sibiu: Un an în imagini Retrospectiva anului 2012 in imagini. Artist: Sebastian Marcovici Primăria Sibiu, Sala Expo Ora : 10.00 “Oshibama – Arta verde” Muzeul de Istorie Naturala Ora: 10:00 Lumini si umbre in cartografie Palatul Brukenthal, Cabinetul de Cartografie Ora: 10:00
Marţi 11.06.2013 Film Cinema Arta Furios şi iute 6 Ora: 14.00; 16.30;19.00; 21.30 Tel: 0269/440300 Live – Party Oldies Pub-Live Music Nicolae Bălcescu nr.13 ”S-auzim ce zic ai noștri! Muzică românească, vorbe de duh, refrene de neuitat” Vintage Pub Events night New York Rock Café Concerte live pe suport blu ray Einstein Cafe 12.00-15.00 Einstein Classic
LiveMix 20.00-01.00 Lounge & Chill LiveMix Miercuri 12.06.2012 Film Cinema Arta Furios şi iute 6 Ora: 14.00; 16.30;19.00; 21.30 Tel: 0269/440300 Live – Party Vintage Pub “vintage bartender night” Einstein Café 10.00-13.00 Einstein Suite LiveMix 20.00-01.00 Disco Night Fever LiveMix Oldies Pub Live Music Nicolae Bălcescu nr.13 Karaoke Party Oldies 90’S and dance Vasile Cârlova nr.4 la Ştrand Ladies Night,cocteiluri gratis pentru fete
Joi 13.06.2013 Film Cinema Arta Furios şi iute 6 Ora: 14.00; 16.30;19.00; 21.30 Tel: 0269/440300 Live – Party Vintage Pub After work party & karaoke New York Rock Cafe Concerte live pe suport blu ray Einstein Café 10.00 - 13.00 Einstein Suite LiveMix 20.00 – 01.00 JazzClub & Sulfuric Night LiveMix Oldies Pub-Live Music Nicolae Bălcescu nr.13 Concerte și muzică live Xpose House Student Night Party
Expoziții Focus Sibiu: Un an în imagini Retrospectiva anului 2012 in imagini. Artist: Sebastian Marcovici Primăria Sibiu, Sala Expo Ora : 10.00
orașul tău
45
orașul tău 31 mai - 13 iunie Turnurile catedralelor Orașul de Sus
ce se întâmplă
unde se întâmplă
evenimente
Modă
Film
SPORT
46/48
52
50
74/76 HOROSCOP
81
Scott Eastman eastmanphoto
.com
această secțiune este recomandată de
46
review
lansare de gală pentru ”festivalul internațional de muzică sibiu – hermannstadt”
ÎNCEPÂND CU ANUL 2014 SIBIUL VA AVEA UN NOU FESTIVAL DE AMPLOARE ÎN PROGRAMULCULTURAL - FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE MUZICĂ SIBIU ”HERMANNSTADT”. din Tokyo, Concertgebouw din Amsterdam, Opera de Stat din Viena, Salle Noul festival al Sibiului Pleyel din Paris și Sydney va prezenta, timp de o Opera. Christian Badea a săptămână, între 24 și înființat Fundația Română 31 mai 2014, o serie de pentru Excelență în Muzică concerte susținute de tineri în 2011, „din dorința de muzicieni români împreună a sprijini dezvoltarea cu artiști de renume artistică a generației tinere internațional. În aceeași de muzicieni români prin perioadă, se va desfășura colaborarea cu cei mai mari și Academia Festivalului, creată pe modelul atelierelor artiști ai lumii”. „Suntem încântați să avem la Sibiu un pictorilor Renașterii, unde eveniment de o asemenea artiști consacrați vor împărtăși din experiența lor talie, fapt pentru care îi felicit pe organizatori atât tinerilor muzicieni români, printr-o colaborare colegială. pentru ideea evenimentului de lansare cât și pentru Inițiatorul festivalului este alegerea drept scenă pentru dirijorul român de renume acest concert a uneia dintre internațional Christian bisericile emblematice ale Badea, recunoscut pentru Sibiului. Acustica specială activitatea sa muzicală în cele mai mari centre artistice a Bisericii Catolice va ale lumii, de la Carnegie Hall complimenta atât piesele muzicale incluse de și Metropolitan Opera din organizatori în program, dar New York la Suntory Hall ȘTEFAN DOBRE
stefan.dobre@zilesinopti.ro
și măiestria incontestabilă a dirijorului Christian Badea. Mă bucur că am putut să sprijinim acest concert de lansare și așteptăm cu plăcere ediția de debut a Festivalului Internațional de Muzică Sibiu în 2014” a declarat primarul Sibiului, Klaus Iohannis. Festivalul Internațional de Muzică Sibiu - Hermannstadt a fost lansat pe 24 mai 2013, printr-un concert de gală la Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” din Sibiu, la ora 19:30. Programul a cuprins: Anotimpurile de A. Vivaldi, cu ansamblul baroc La Stravaganza - solist Giuliano Carmignola și Simfonia „Jupiter” K. 551 de W.A. Mozart, interpretată de orchestra Mozart Kammerphilharmonie sub bagheta dirijorului Christian Badea.
EUROPAfest la Sibiu
Finala Jeunesses International Piano Competition ”Dinu Lipatii” s-a desfăşurat anul acesta, pentru prima dată, în Sibiu. Finaliştii au fost acompaniaţi de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu condusă de dirijorul Romeo Rîmbu. Concertul a avut loc vineri, 24 mai, la Sala Thalia, unde nu mai puțin de 144 de pianişti, de pe toate continentele, şi-au dat întâlnire. Festivalul EUROPAfest promovează valorile şi cultura prin celebrarea universală a muzicii de calitate. Ediţia din acest an a fost una specială, fiind dedicată marelui muzician, Dinu Lipatti.
”Solitaritate” în avanpremieră
Teatrul Naţional ”Radu Stanca” din Sibiu a prezentat în ultimul week-endal lunii mai avanpremiera spectacolului ”Solitaritate” de Gianina Cărbunariu. Gianina Cărbunariu este considerată copilul teribil al dramaturgiei contemporane româneşti. Şi-a început studiile dramatice în 1999, la Universitatea Naţională de Teatru şi Film “I.L. Caragiale”, Bucureşti, unde a continuat un Masterat în Scriere Dramatică (2006). Gianina este membru fondator al grupului dramAcum. Piesele sale “Stop the Tempo” (2003) şi “mady-baby.edu/ Kebab” (2004), publicate şi montate în Germania, Franţa, Irlanda, Polonia, Marea Britanie şi Italia.
48
ce se întâmplă
Proiecții speciale şi filme multi-premiate la TIFF Sibiu 2013
dorina niȚu dorina.nitu@zilesinopti.ro
Festivalul Internațional de Film Transilvania își pregătește revenirea în forță la Sibiu, pentru o nouă ediție de calitate. În perioada 19 – 23 iunie 2013, Sibiul va fi gazda unui eveniment de amploare, în care filmele de top se vor completa armonios cu documentarele dedicate dansului și muzicii, cu ecranizări de senzație ale unor romane și cu pelicule clasice. Două dintre cele mai mari titluri ale momentului –„Flight” (r. Robert Zemeckis), nominalizat de două ori la Oscar și câștigător a
numeroase alte premii și „Cloud Atlas”, vor fi proiectate în cadrul celei de a șaptea ediții a festivalului. Un alt titlu de Oscar – „Anna Karenina”, avându-i în distribuție pe Keira Knightley și Jude Law – va fi prezentat publicului din Piața Mare. Lista filmelor – vedetă continuă cu „Hitchcock” (r. Sacha Gervasi, 2012, cu Anthony Hopkins, Helen Mirren și Scarlett Johansson), un film despre viața unuia dintre cei mai influenți și mai fascinanți cineaști din istorie. Tot în Piaţa Mare va fi prezentată în premieră pelicula „Funeralii fericite”, o comedie savuroasă şi plină de răsturnări
de situaţie cu Horaţiu Mălăele în dublă ipostază, de regizor şi actor în rol principal. În „Funeralii fericite”, Horaţiu Malaele este Lionel, un român reîntors din Franţa unde a lucrat în construcţii, care luptă împotriva destinului şi a propriului viitor. Când o razie duminicală îi pune pe fugă din cârciuma „La imigrantul fericit”, Lionel şi cei doi prieteni ai lui descoperă că viaţa le-a rezervat o ultimă surpriză. Aceştia ajung lângă un teren viran unde s-a instalat o tabără de ţigani. Ca să se distreze, cei trei plătesc o ţigancă să le ghicească viitorul. Distracţia începe atunci când femeia le prezice data
exactă a morţii şi modul în care vor muri. Pelicula este cea de-a doua realizare regizorală a lui Mălăele după succesul înregistrat cu „Nuntă mută” (2008) şi are în distribuţie actori consacraţi de teatru şi film - Igor Caras-Romanov, Mihai Gruia Sandu, Dorina Lazăr, Alexandru Bindea, Florin Zamfirescu - dar şi tinere talente precum Crina Semciuc sau Antoaneta Zaharia. Coloana sonoră a filmului este semnată de celebrul compozitor Vladimir Cosma, care, de-a lungul carierei sale, a primit două premii Cézar. La proiecţie va fi prezentă şi o parte din echipa filmului, în frunte cu Horaţiu Mălăele.
50
focus pe film
Star Trek în întuneric 3D aducând pe ecrane în 2013, mult așteptata continuare a Star Trekului din 2009. Star Trek În ÎntuneStarfleet este pusă în peri- ric este cel de-al doisprezecelea col, când o forță de neoprit film al francizei și cel de-al doilea instituie teroarea în interi- al lui J.J Abrams. Cu siguranță orul organizației, aruncând în aer fanii vechi ai Star Trek vor fi întreaga flotă. Echipajul de pe Enextaziați la început, iar după ce terprise, chemat înapoi acasă, vor vedea filmul vor avea comendescoperă astfel că teroristul John tarii, așa cum s-a întamplat si cu Harrison (Cumberbatch) este resfilmul din 2009. Dar cu aceeași ponsabil pentru această situație de siguranță vă spun că vor aștepta criză majoră care se desfășoară și continuarea Star Wars (tot de chiar în inima organizației. Căpita- J.J Abrams) chiar dacă vor avea nul James T. Kirk (Pine) pornește de comentat, așa cum șade bine astfel o misiune a Federației, într-o oricărui fan adevărat al acestor zonă de război, cu scopulde a da de tipuri de francize. urma celui care este sursa armelor de distrugere în masă.
Mihnea Arbore
bucuresti@zilesinopti.ro
PĂREREA EDITORULUI
J.J. Abrams îndeplinește dorințele a mii de fani ai francizei
ianni e le donne G Regie: Gianni Di Gregorio Cu: Gianni Di Gregorio, Valeria De Franciscis, Alfonso Santagata, Elisabetta Piccolomini, Valeria Italia, 2011, 90 min.
52
fashionation
Feeric on Tour
Text: MITichi Foto: Alina Todea
Un nou proiect se demarează începând de anul viitor “cu dedicație” din partea Sibiului pentru România. Feeric Fashion Days, cel mai mare festival de modă din țară pleacă în turneu acasă la designeri. Cei mai mulți dintre designerii care au venit la Sibiu s-au întors și a doua oară și vin constant an de an. Mereu ne invită la ei și astfel ar trebui să onoram invitațiile designerilor din București, Iași, Cluj, Timisoara etc. Mai nou din ediția precedentă a festivalului am fost invitați acasă și la designerii din Moldova și Spania. “Ce-ar fi să mergem la ei” ne-am gândit. Și asta am și făcut
de probă anul acesta urmând ca anul viitor totul să se constituie într-un proiect amplu pe care îl vom numi Feeric on Tour. Vom pleca așadar într-un turneu de promovare a festivalului în orașele din care vin designerii și acolo împreună cu ei ne propunem să facem câte un eveniment. Vom prezenta festivalul, cum a evoluat și cum funcționează dezvăluind câteva mici secrete din culise. Proiectăm filme și fotografii din edițiile precedente și ne vom conforma curiozităților celor invitați , presei și bineînțeles vom derula minim o prezentare de modă a designerului din acel oraș. Vrem să facem un eveniment deschis publicului și să ne
apropiem de cei interesați de Feeric Fashion Days. Ceea ce vă descriu am experimentat deja recent. Coordonatorul echipei foto și a workshopului de fotografie de modă Quantuum din cadrul FFD, este Horațiu Curutiu. Un fotograf complex care în ediția precedentă a organizat cei 20 de fotografi din festival încât cu toții au experimentat ramurile fotografiei de modă. Este încă de la prima ediție unul dintre organizatorii Photo Romania Festival de la Cluj Napoca și a dedicat o zi din festival Feericului. Am captat atenția celor prezenți cu o prezentare generală, cu exemple și workshop și bineînțeles cu o prezentare de modă a designerului
Adriana Goilav, în spațiul expozițional. Photo România (PHR) este cel mai important festival de fotografie din Europa de Est, adunând la Cluj invitați din 20 de țări, fotografi internaționali de renume și peste 100.000 de entuziaști ai fotografiei. A treia ediție a festivalului a conținut 75 de evenimente: expoziții și vernisaje, cursuri și workshop-uri de fotografie, concursuri foto, concerte și alte evenimente foto neconvenționale. Sediul central al Photo Romania 2013 este vechea Grădină de Vară Boema, într-o casă din centrul Clujului, construită în 1830 și redeschisă publicului larg cu prilejul festivalului, după 10 ani în care a fost abandonată.
54
instituții
instituții TEATRUL NAŢIONAL RADU STANCA Adresa:Bd. Corneliu Coposu, Nr. 2 e-mail:management@ sibfest.ro +40 269 21 00 92; +40 269 21 13 82 TEATRUL GONG Str.Alexandru Odobescu nr.4 +4 269 211 349 / +4 0269 210 468 Rezervări bilete: +4 0269 210 906 gongsibiu@clicknet.ro www.teatrulgong.ro
AGENŢIA TEATRALĂ Str. Nicolae Bălcescu, nr. 17 0369/10 15 78 Program: Luni – Vineri :11.00 - 18.00 Sâmbătă : 11.00 - 15.00 În zilele de spectacol la sediul teatrului, cu 30 de minute înainte de ora de începere a reprezentaţiei. www.sibfest.ro FILARMONICA DE STAT SIBIU Adresa:str.Cetăţii. Nr. 3-5. cod 550160 Sibiu Secretariat muzical: 0040 269/ 206 508;0040 269/ 206 507
filarmo@filarmonicasibiu.ro ASTRA FILM SIBIU Piaţa Huet No. 12 aff@astrafilm.ro This e-mail address is being protected from spam bots, you need JavaScript enabled to view it +4 0269 210 134, +4 0269 213 442, +4 0756 085 778 CASA DE CULTURĂ A MUNICIPIULUI SIBIU Parcul Tineretului nr. 1 40-269-22.96.27 ccmfestsibiu@yahoo.com CASA DE CULTURĂ A STUDENŢILOR SIBIU
Adresa: Calea Dumbrăvii , Nr. 34A , Sibiu 0269/212.883 ccs.sibiu@yahoo.com www.casastudentilorsibiu.ro ACADEMIA EVANGHELICĂ TRANSILVANIA SIBIU Str.Livezii 55, Sibiu, 550042, judeţul Sibiu Tel:+40 269 219914 eas@akademie.ro www.eas.neppendorf.de CENTRUL CULTURAL GERMAN SIBIU str. G-ral Magheru nr. 4
+40-(0)269-21 08 30 +40-(0)269-23 80 70 leitung@kulturzentrumhermannstadt.ro www.kulturzentrumhermannstadt.ro CASA DE CULTURĂ ŞI DIALOG "FRIEDRICH TEUTSCH" A BISERICII EVANGHELICE Mitropoliei 30 40/(0)269/206730 teutsch-haus@evlk. artelecom.net www.evang.ro/teutschhaus Centrul Cultural Maghiar din Sibiu str. Felinarului, nr. 6, tel./fax: 0374.048088 mobil: 0745.300234 e-mail: hid@szeben.ro web: www.szeben.ro MUZEUL BRUKENTHAL P-ţa Mare , Nr. 4-5 0269/211.699; 0269/217.691 info@brukenthalmuseum.ro MUZEUL DE ISTORIE Str. Mitropoliei , Nr. 2 0269/218.143 MUZEUL DE ISTORIE NATURALĂ SIBIU Str. Cetăţii , Nr. 1 0269/436.868
MUZEUL DE ISTORIE A FARMACIEI P-ţa Mică , Nr. 26 0269/218.191 MUZEUL DE ARME ŞI TROFEE DE VÂNĂTOARE Str. Şcoala de Inot , Nr. 4 0269 217873 MUZEUL DE LOCOMOTIVE CU ABURI Str. Dorobantilor , Nr. 22 (Depoul de Locomotive Sibiu) 0269/431.685 MUZEUL DE ETNOGRAFIE SI ARTA POPULARA SĂSEASCĂ EMIL SIGERUS P-ţa Mică , Nr. 12 0269/218.195 MUZEUL DE ETNOGRAFIE UNIVERSALA FRANZ BINDER P-ţa Mică , Nr. 11 0269/218.195 MUZEUL CIVILIZAŢIEI TRANSILVANE ASTRA P-ţa Mică , Nr. 11 0269/436.960; 0269/218.195 MUZEUL CIVILIZAŢIEI POPULARE TRADIŢIONALE ASTRA Calea Răşinari 0269/242.599
info point PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SIBIU Str. Samuel Brukenthal, nr. 2, Intrarea din Piaţa Mare E-mail: turism@sibiu.ro *Tel: 0040 269 208913*
CISNĂDIE Cetăţii nr. 1 +40.269.561.236 info_cisnadie@sibiuturism.ro www.cisnadie.ro
AEROPORT SIBIU Sos. Alba Iulia, nr. 73 (in incinta noului terminal) Tel/fax: 0040 269 253 999, turism@sibiu.ro
RĂŞINARI Str. Sibiului FN +40.269.557.200 info_rasinari@sibiu-turism.ro
SIBIU – MUZEUL ASTRA Calea Răşinari +40.269.252.976 info_astra@sibiu-turism.ro www.muzeulastra.ro AVRIG Gheorghe Lazar Nr. 3 +40.269.523.163 info_avrig@sibiu-turism.ro BAZNA Avram Iancu FN +40.269.850.011 info_bazna@sibiu-turism.ro www.comunabazna.ro BIERTAN Al. Ioan Cuza nr. 8 +40.269.553.512 info_biertan@sibiuturism.ro www.primariabiertan.ro
SIBIEL Principală nr. 298 +40.269.552.560 info_sibiel@sibiu-turism.ro www.saliste-sibiu.ro
galerii ART Vo Sibiu, str. Gen. Gheorghe Magheru Nr. 10 (+4) 0269 211 823 ART VO este singura galerie de arta particulara din Sibiu, iar noul sediu va gazdui lucrarile a peste 800 de artisti din domeniile picturii, graficii si sculpturii UNIUNEA ARTISTILOR PLASTICI Sibiu, Băii Nr. 10 (+4) 0269 213 256
56
ce se întâmplă
Everybody in the Piaţa Mare cu Zdob şi Zdub și Horațiu Mălăele Trupa din Republica Moldova este cunoscută pentru modul unic în care combină Un concert incendiar și o hardcore-ul şi folclorul premieră de zile mari aduce românesc/moldovenesc Festivalul Internaţional de şi pentru show-urile live Film Transilvania 2013 la spectaculoase. Sibiu Zdob şi Zdub a concertat în În cadrul TIFF sibienii vor peste 20 ţări, la festivaluri avea parte de cea mai bună de renume, şi a deschis muzică, alături de filmele show-urile unor trupe multi-premiate cu care şi-a consacrate precum Red Hot obişnuit spectatorii an de Chili Peppers, Emir Kusturica an. Etno-rockerii de la Zdob & No Smoking Orchestra, Biohazard, Rollins Band, şi Zdub vor fi cei care vor Rage Against The Machine, concerta, anul acesta în Piaţa Mare, într-un spectacol Soulfly, The Garbage şi Fun programat joi, 20 iunie, de la Lovin’ Criminals. Cei şase membri ai ora 19:30. dorina niȚu
dorina.nitu@zilesinopti.ro
formaţiei se bucură de notorietate în rândul publicului din România şi prin prisma creaţiilor originale, înregistrate şi interpretate live cu solişti de folclor precum Vasile Dinu (MC Vasile, din România), Surorile Osoianu (Moldova), Trio Erdenko (Rusia). În deschidere, pe scena din Piața Mare va urca trio-ul sibian Domino. Romulus Cipariu, Sebastian Marcovici și Valentin Oancea sunt cei trei sibieni care au avut ideea de a cânta Beatles la țambal și de a include acest instrument complex
în multe alte combinații suprinzătoare. Muzica lor se încadrează în categoria rockului alternativ, însă are foarte multe influențe, mai ales din folclorul românesc, ceea ce face ca stilul lor să fie unul greu de definit. Preţul unui bilet este de 25 lei, iar biletele se găsesc la Agenţia Teatrală din Sibiu, Librăria Humanitas, infopoint-urile de la Casa Luxemburg şi Piaţa Huet, Einstein Café, Kulturhaus Café şi Atrium Café. Biletele vor putea fi achiziţionate şi online, de pe site-ul www. tiffsibiu.ro.
58
concerte
Patricia Kaas
Luni, 24 iunie 2013, începând cu ora 20:30, Patricia Kaas va concerta la Sala Sporturilor “Horia Demian” din Cluj-Napoca, în premieră. Concertul este un tribut adus legendarei Edith Piaf şi face parte din turneul internaţional “Kass chante Piaf”, ce se traduce prin “Kass cântă Piaf”. Proiectul comemorează 50 de ani de la moartea lui Edith Piaf şi se concentrează pe 21 de piese iconice ale artistei, reorchestraste de Abel Korzienowski, noul “copil minune” al muzicii hollywoodiene de film. Atmosfera spectacolului va fi una unică, cu un design al scenei inedit, ce propune să transporte spectatorii în Parisul de altădată. Cei care vor asista la concert vor avea prilejul să vadă imagini needitate, extraordinare şi nemaivăzute cu Edith Piaf, ce vor fi piesa de rezistență a spectacolului. Astfel, pe scenă vor fi prezente două mari nume ale muzicii franceze. Cele mai cunoscute şi iubite
piese ce aparţin lui Piaf vor fi cântate cu pasiune şi căldură de Patricia Kass, ca un omagiu, însă investite cu emoţia şi experienţa artistei. Aceasta a crescut pe muzica lui Piaf şi îi datoreză o parte din succes prin simpla inspiraţie pe care i-a oferit-o. Spectatorii se vor bucura să audă piese ca:“Mon Dieu”, “Milord”, “La Foule”, “La Vie en Rose”, “Non, Je Ne Regrette Rien”într-o atmosferă tipică Parisului postbelic. Vocea artistei va fi acompaniată de trei instrumentişti: un violinist, pianistul Johnny Dyke şi producătorul Fred Helbert, la multiple instrumente şi ca DJ. Pe lângă forţa interpretării muzicale, spectatorii vor fi surprinşi cu momente teatrale, poetice şi chiar de dans artistic, totul într-un show grandios, conceput să impresioneze.
Patricia Kaas Sala Sporturilor “Horia Demian”, Cluj-Napoca Luni, 24 iunie 2013 Preţul biletelor: 75-300 lei
Deep Purple & UB 40
Trupele Deep Purple şi UB 40 vor concerta, în perioada 7-8 iunie 2013, pe Cluj Arena, în cadrul “Cluj Arena Music Fest”. Pe 7 iunie va cânta Deep Purple, iar în deschidere vor concerta: Mircea Baniciu, Josef Kappl, Ovidiu Lipan Ţăndărică & Friends, Holograf, Compact, Bere Gratis şi Proconsul, iar în 8 iunie vor cânta UB 40, iar în deschidere Smiley, Alex Velea, Ştefan Bănică şi Antonia. Trupa britanică Deep Purple şi-a început cariera în urmă cu 45 în Hertford. Consideraţi a fi printre pionierii heavy metal-ului şi hard rockului modern, Deep Purple au intrat în Cartea Recordurilor în 1972 pentru “cea mai gălăgiosă trupă”. Cunoscută pentru piese ca “Smoke on the Water”, “Black Night” sau “Child in Time”, trupa care a vândut peste 100 de milioane de albume la nivel mondial este considerată una dintre cele mai influente din istorie. Tot din Marea Britanie vin şi cei de la UB40. Trupa, care s-a format în 1978, s-a diferenţiat rapid prin stilul unic de reggae. UB40 a vândut peste 70 de milioane de albume la nivel mondial, lansând piese ca “Red Red Wine”, “Can’t Help Falling in Love”, “I Got You Babe”, “Don’t Break My Heart” sau “Kingston Town”.
Cluj Arena Music Fest Cluj Arena 7-8 iunie 2013 Preţul biletelor: ziua I-a între : 65-250 lei ziua II-a între : 45-200 lei abonamente : între : 85-350
60
baruri și cafenele
bar & PUB B BUSINESS CAFE Promenada Mall&Galeria Comercială Carrefour WIFI, 10-22, 0722722060 www.businesscafe.ro
C CHEERS str Rennes nr.14, CENTRUM BAR Emil Cioran nr.2, în incinta Hotel Ramada 0269 / 235.505. Interior 138
L-D 11:00 - 21:00 www.ramadasibiu.ro
info.sibiu@hilton.com www.sibiu.hilton.com
d
H
DOWNHILL Pub V.Carlova , 6 - colt cu Sos.A.Iulia tel : 0729 759 517
THE HARP Str. Hipodromului 0369 45 47 47 0760 69 89 53
e
i
ENGLISH BAR Pădurea Dumbrava nr. 1 (în incinta hotel Hilton Sibiu) 0269 505 600
IRIS GARDEN str BRUTARILOR nr 4 0269 / 212389;0740 / 348472 10.00 – 00.00
Deschis după ora 7:00
CAFÉ WIEN Piaţa Huet nr.4,tel 0269 / 223 223 www.cafewien.ro croquis art-caffÉ Piata Mica, nr. 24. L-V 10-24, S-D 11-24 facebook.com/CroquisArtCaffe Tel: 0724.289.784
J JAZZY BAR Emil Cioran nr.2, în incinta Hotel Ramada 0269 / 235.505. Interior 137. L-D 21:00 - 05:00 www.ramadasibiu.ro JUST BEER Str.Bastionului nr.3 Zilnic -17 până la ultimul client Tel: 0722/684994(Alex) 0746/100511(Martin)
NAF NAF str. Mărăşeşti Nr 1 0722 / 228.455 09 - până la ultimul client O OLDIES PUB LIVE MUSIC Str. Nicolae Bălcescu Nr. 13 0751 / 87 99 87 sau 0722 / 63 22 23 office@oldiespubsibiu.ro www.oldiespubsibiu.ro
incinta ştrandului 0751 / 87 99 87 sau 0722 / 63 22 23 S Supporter Sports Club B-dul Victoriei , nr.26 Tel : 0269 218065 www.supporter.ro
V
OLDIES PUB 90’s AND DANCE Str. Vasile Cârlova, în
VINTAGE pub Str. Zaharia Boiu 0757 / 881.881
0269 / 242.242 ; 0727 / 212121 L - S 09.00 – 03.00 D - 11.00 – 03.00 www.cafeeinstein.ro
Str. Someşului 22 0755 642 783
Piața Huet, nr. 3 facebook.com/kleinscafe
K
L
H HALLER CAFÉ Piata Mare nr 20 0720 / 110.194 L-V 08.00 -24.00 S-D 09.00-24.00
KULTUR CAFÉ SIGI Piaţa Mică nr.16, în subsolul casei Luxemburg 0736 / 661.337 0269 / 244.036 office@kulturcafe.ro Program zilnic: 08.00 - 03.00
LEONIDAS Piaţa Mare, nr. 16
Hideout pub & more
KLEINS CAFE
N
cafenele A ATRIUM „O altfel de cafenea” Casa Luxemburg- la parter 0269 / 242.000 AMY CAFE Bld.Victoriei, nr.40 Tel:0740/522993 Axxa Cafe Str.9Mai nr.9 Tel: 0369.454.824
B BUSSINES CAFE In incinta Promenada Mall Wireless Cafe 0269 / 244 074 10.00 - 22.00 www.businesscafe.ro
C
E EINSTEIN CAFE : P-ţa Mică nr13
N NeW York ROCK CAFE Str. Justiţiei, nr.1A 0744/536.163P
62
servicii
servicii A AXELADS Creaţie & new media Printuri; Media buying Str. Aleea Petuniei, nr.2, bl. 55/6 Tel: 0736.391908 office@axelads.ro axelads@gmail.com
B Biothecare Estétika www.biothecareestetika.com Sibiu, Calea Dumbrăvii nr.99 0744 92 00 03 / 0369 43 56 83
BELL OPTIQUE Cabinet oftalmologic optică medicală B-dul Genaral Magheru nr.21 Tel:0269/214144
C CLUB CONFORT by Dr.Miţariu Fitness-întreţinere corporală şi facială Str.Ştefan Cel Mare nr.6 Tel/Fax:0269/252740 Mobil:0755/072716 e-mail: confortmitariu@
yahoo.com COMPLEX SPORTIV LUCEAFARUL SIBIU Str.Ioan Lupaş nr.2 Tel:0722/551073 www.luceafarulsibiu.ro CINDY Magazin Îmbrăcăminte Tineret Str.Telefoanelor nr.1 Magazin Dumbrava -parter, etaj I:etaj II MEDIAS – Str.M.Eminescu nr.4
G
GineProMedical Str. Someşului nr. 11 (lângă Eon Gaz) Tel: 0269 243 884 Email: info@ginepro.ro Web: www.ginepro.ro GYMBO dance Str. Mărăşeşti, Nr. 9 (Clădirea MISAM), Et. 1 Tel: 0758.132.192 /0785.431.285 contact@gymbodance.ro http://www.gymbodance.ro
H
HILTON SIBIU-SPA Pădurea Dumbrava, nr.1 Rezervări şi detalii la : Tel:0269/505650 spa.sibiu@hilton.com www.sibiu.hilton.com
M MOBEXPERT Şos.Sibiului 5A Şelimbăr www.mobexpert.ro MSM BEAUTY CENTER Str.Bahluiului , nr.8 Tel:0747/472021 Mobil: 0721/059083
O ONE DIAMOND STYLE Str.Someşului nr.22 0751/642543, 0725/426911
P SALON PRANA Epilare definitivă Consultaţii biorezonanţă Galeria Real,DN1 Şelimbăr Tel:0757/890707
S SENZA SALON B-dul Victoriei nr.26 Tel: 0755/256800
SENZA SALĂ DE AEROBIC STR.Someşului NR 26,(Lângă HOTEL IBIS)
T TOP BODY – WELLNESS CENTER Str.Ştefan Cel Mare, Nr.147, Bl.18, Et.1 În incinta “Opera Residence” Tel: 0730/270970 TON MARIAGE Str.Măgura nr.34 Tel:0269/248016 Mobil:0728/226990 office@tonmariage.ro www.tonmariage.ro TRENDY SIBIU Depozit - Str.Triajului nr.1 Magazin- Str.Bihorului nr.2 Tel:0269/244312 Mobil:0740/155660
u uniflora str. Martin Hochmeister, nr. 11 Telefon +40 269 229122 Mobil +40 724 050333 Email contact@uniflora.ro Program Luni-Vineri 9:00-20:00 Sâmbătă 10:00-16:00 Duminică 10:00-16:00
Devino fan Zile şi Nopţi pe Facebook! Dă-ne like: zilesinopti FAST FOOD/PIZZA K KEBAB – KEDRIVE Servire şi la volan, lângă magazinul Dumbrava Blocul cu Plombă
L Lucas super sandwich Piaţa Mare, lângă Palatul Brukenthal 0372/775.822
M MC DONALD`S Şos Alba Iulia –Autogării 0269 / 228992
P PIZZA HOT
Str.Rusciorului nr3 0269 / 222277; 0269 / 212121; 0748 / 213074 Calea Dumbrăvii nr.137A 0269 / 232303 ; 0369 / 301484 ; 0741 / 232302 POMODORE Strada Ocnei - sub Podul Minciunilor 0751.576.240
0369.440.541S SIMBA str Calea Dumbrăvii nr 12, 0269 / 216005
U UNION PIZZA Piaţa Mică nr 6 0730 / 519.996
64
restaurante
A ATRIUM Emil Cioran nr2,în incinta Hotel RAMADA 0269/235505 Interior 141 L-D : 11.00-24.00
B Butoiulde Aur Str. Turnului Nr.4 (Pasajul Scarilor) 0269 / 210.461 orar :12.00-24.00
C
CĂMARA BOIERULUI Pădurea Dumbrava nr. 1 (in grădina hotelului Hilton Sibiu) 0269 505 626, info.sibiu@hilton.com, www.sibiu.hilton.com CRAMA SIBIUL VECHI Str.Papiu Ilarian nr.3 0269 214277 CASA VECHE Str. Liviu Rebreanu Nr. 4 +40.269.213.034 / +40.745.491.495 / +40.740.422.911 Orar : 9.00 – 23.00
www.casavechesibiu.ro Casa Sibiană Str. Someșului nr. 31 0269/430.138 0741/585.134 0740/170.180 casa.sibiana@yahoo.com Casa Medievala P-ta Huet , 3 , Sibiu tel : 0269 244773 Casablanca Bd. Victoriei nr. 34, tel : 0269/244.000 www.restaurantcasablanca.ro
caruL cu flori str. Luptei, nr. 34 0748/126.687 0744/355.822
d delis Piaţa Mică 29 Tel.: 0747 399 252
F Felinarul Str.Felinarului nr.8 0749/901171 0741/393063
M - S : 12,00 – 24,00 D – L : închis 585 FUSION Str. Școala de Înot 2, cod poștal 550005 Tel: +40 269 234000 Fax: +40 269 234000 office@goldentulipsibiu.ro
H HERMANIA str Filarmonicii nr 2 0755 / 055999 www.hermania.sobis.ro office@hermania.sobis.ro
i INSIEME Promenada Mall tel : 0369 801025
J JUDITH BISTRO Str.Hipodromului, nr.3 Zilnic între orele 12-24 Informații și rezervări: Tel:0369.426.053; 0720.544.825 www.judithbistro.ro
K KORONA Str:Luptei, nr.8 0269/225533 ; 0369/405444 Orar : 12.00-24.00 www.pensiunea-korona.ro/
L LA dobrun Str. Dobrun nr. 1 office@ladobrun.ro Tel: +40.269.240.040 Tel:+40.751.242.754 Fax: +40.269.240.040 http://www.ladobrun.ro LA PIADA Bulevardul Victoriei nr. 13, colţ cu Justiţiei LA TURN Piaţa Mare Nr.1 Sibiu 0727 / 528876 orar : 12:00 – 24:00 www.laturn.com contact@laturn.com LUCEAFĂRUL- Complex Sportiv Str. Ioan Lupaş, Nr. 2 0771 / 629 355; 0722 / 551 073 www.luceafarulsibiu.ro
M MARA’S STEAK HOUSE str Nicolae Bălcescu nr.21 0269/218.307; 0744/698.726; 0744/642.026; 0744/549.987. Zilnic : 11.00-24.00
N
NeW York AMERICAN RESTAURANT Str. Justiţiei, nr.1A 0744/536.163P PANORAMIC Str.Turismului nr.15(intrarea prin curtea fundatiei Romano-germane),tel: 0269/215118;0720044183 mpm@mpm-catering.com www.mpm-catering.com PASAJ Str.Turnului nr.3,tel 0369/437687;0730300357 L-V : 09.00 – 24.00 ; S – 10.00 Marţi : Bucătărie Românească Vineri : Bucătărie Siciliană www.lapasaj.ro PIVNIŢA DE VINURI WEINKELLER Str.Turnului nr.2 0742 / 419906 Ma – D : 12.00 -24.00
T TREI STEJARI str. Fabricii nr. 2 0269 / 430631 orar 10.00-24.00 www.restaurant-treistejari.ro
S La Sepp str.Livezii,nr.61 tel : 0740 248255 SIBIU VECHI str A. Papiu Ilarian nr. 3 0269-210461 orar 12.00-24.00 www.sibiulvechi.ro
u UNION Str. Piata Mica nr. 6 Tel: 0730519996 Orar: 09:00-02:00 www.unionsibiu.com
v VERSAILLES Pădurea Dumbrava nr. 1 (în hotelul Hilton Sibiu) 0269 505600 info.sibiu@hilton.com www.sibiu.hilton.com
y YUMMY YANG Promenada Mall 0369 / 438300 Specific chinezesc
z ZORBA- restaurant grecesc Str. Piata Mica nr. 8 Tel: 0731909111 Orar: 11:00-02:00 zorba.unionsibiu.com
66
interviu
Arbori cu lalele, expoziţii pe foiţă de aur şi preparate delicioase la Palatul Brukenthal din Avrig
Palatul Brukenthal din Avrig a devenit una dintre locaţiile preferate de sibieni, dar şi de turiştii care vin să viziteze cele mai atrăgătoare locuri din judeţ. Cum s-a transformat Palatul Brukenthal şi de ce merită vizitat, ne spune Mihaela Klingeis. dorina niȚu dorina.nitu@zilesinopti.ro
Reporter: După restaurarea palatului din 2011, locul a devenit nu doar o locaţie preferată de sibieni pentru o seară de relaxare, dar un loc perfect pentru nunţi şi alte evenimente. Ce îi atrage cel mai mult pe vizitatori la Palatul Brukenthal? Mihaela Klingeis: La Palatul Brukenthal vin vizitatori din toată ţara, dar şi din străinătate. Unii dintre aceştia vin doar să viziteze şi să afle mai multe informaţii despre istoria locului sau, pur şi simplu, să bea ceva sau să mănânce o îngheţată pe terasă. Ceilalţi doresc să rămână mai multe zile, pentru a se bucura de linişte şi a se odihni, mai
ales că provin din oraşe aglomerate şi zgomotoase ale ţării. În sezonul cald funcţionează o terasă amplasată chiar în faţa clădirii Orangeriei, iar când vremea este prielnică poţi vedea oameni care stau, pur şi simplu la o cafea sau o băutură rece şi admiră frumuseţea locului. În ceea ce priveşte organizarea de evenimente, avem deja programate pentru acest an, dar şi pentru anul viitor, nunţi, botezuri şi banchete. Cred că ceea ce îi atrage cel mai mult pe vizitatori este liniştea pe care o oferă parcul Palatului, dar şi frumuseţea grădinilor. Reporter: Grădina adăposteşte plante minunate, unele foarte rare, printre care arborele
lalea aflat în parcul palatului. Vin sibienii special pentru a vedea aceste rarităţi? Mihaela Klingeis: Sibienii, şi nu numai, au aflat din diverse surse, de existenţa plantelor rare crescute în Grădina Palatului. E mare păcat că unele dintre acestea s-au pierdut. Dar a rămas unul dintre puţinele exemplare de arbori lalea (Tulipanul) din România. Copacul a fost adus la Avrig chiar de către baronul Samuel von Brukenthal, acum aproximativ 250 de ani. Reporter: Ultima expoziţie din Orangerie este una specială, care cuprinde lucrări realizate pe foiţe de aur şi argint. Ce ne puteţi spune despre această expoziţie şi cum alegeţi artiştii care vin să expună aici?
Mihaela Klingeis: În cadrul expoziţiei intitulate „Quantic” au fost expuse, în premieră, aproximativ 25 dintre operele pictoriţei Ştefania Nistoreanu, sub îngrijirea artistului Ovidiu Cărpuşor. Expoziţia reuneşte lucrări cu teme abstracte sau fantastice, care aduc în atenţia privitorului scheme subtile inspirate din fizica cuantică. Lucrările au fost realizate pe pânză, unele dintre acestea chiar pe foiţă de aur şi argint. Artiştii care doresc să-şi expună operele în Orangeria din cadrul Palatului Brukenthal trebuie să abordeze teme artistice care se încadrează în stilul baroc al locaţiei. Reporter: Restaurantul are un meniu bogat şi acum am văzut că aţi introdus un meniu special de primăvară. Ce bunătăţi preparaţi şi recomandaţi? Mihaela Klingeis: În acest anotimp, am introdus un meniu de primăvară, bazat pe verdeţuri şi legume cultivate în sera din incinta parcului Palatului. Recomandăm supa de legume din grădina lui Brukenthal, buchetul de salată cu sparanghel şi somon afumat, friptura de miel sau purcel cu gratin de cartofi şi roşii cherry sau spanacul din grădina lui Brukenthal cu piure şi ochiuri, iar ca desert, ceva proaspăt: compotul de rubarbăr cu căpşuni.
68
hoteluri A
ANA OIL Soseaua Alba Iulia 120 (+40) 0269 228 856 Email: rezervari@hotel-ana.ro office@hotel-ana.ro
B BEST WESTERN FÂNTÂNIŢA HAIDUCULUI Pădurea Bradului 0269/525300 www.cfh.ro / office@cfh.ro
C
A ALBOTA – PĂSTRĂVĂRIE –COMPLEX TURISTIC DN 1- ARPAŞU DE SUS 0743-321015 office@albota.sobis.ro www.albota.sobis.ro ANDRA Şoseaua Sibiului – Poplaca 5 km de Sibiu 0744-519031 Preţuri Promoţionale!
C Casa Frieda , N.Balcescu,40 tel : 0269 218821
HOTEL CLASS Str.Rahovei , nr.40 Tel : 0269 206 999 rezervari@hotel-class.ro www.hotel-class.ro CONTINENTAL FORUM Str.Piaţa Unirii nr.10 +4 0372 - 692692 Forum.sibiu@continentalhotels.ro www.continentalhotels.ro COMPLEXUL BALNEAR OCNA SIBIULUI Loc.Ocna Sibiului Str.Băilor nr.22-24 +40 0269 577348 +40 0269 577387
CASA LUXEMBURG Piaţa Mică nr.16 0269-216854, 0729-887478 office@casaluxemburg.ro www.casaluxemburg.ro Casa romană Str. General Macgheru, nr. 40 0369 / 442.966, 0740 / 612.270 www.casaromana sibiu.ro Carmen , str.Podului , nr.79B tel : 0751 221 281
D DANIEL Str.Măsarilor nr.1
rezervari@ocnasibiului.ro www.ocnasibiului.ro G GOLDEN TULIP ANA TOWER Şcoala de Înot 2 +40 269 234000 office@ goldentulipanatowersibiu.com GRAND Pădurea Dumbrava nr. 14 0269-214022
H HILTON SIBIU
Pădurea Dumbrava, nr.1 +4 0269 505 600 info.sibiu@hilton.com www.sibiu.hilton.com I IBIS Calea Dumbrăvii nr 2-4 Rezervari : (+40)269/218100 (+40)269/218100 www.ibishotels.ro
Î ÎMPĂRATUL ROMANILOR Str.Nicolae Bălcescu nr.4 0269 216.500 hir@rdslink.ro
0269-243924, 0749-400738 daniel@ela-hotels.ro www.ela-hotels.ro
@pensiuneahappyday.ro
E
KORONA Str.Luptei–ComplexComercial 0269-225533, 0369-405444 www.pensiune-korona.ro
ELA Str.Nouă nr.43 0269-215197, 0744-916893 ela@ela-hotels.ro www.ela-hotels.ro 7 camere cu 2-4 locuri, 1 apartament cu 2-5 locuri
h HAPPY DAY Sibiu, str. Lunga, nr.2 D Tel./fax. 0269 234 985 rezervari
K
KON – TIKI Str.Tudor Vladimirescu nr.12 0269-220350
L LA VIOREL Str.Lector nr.2 0269-211410;0741 / 107337 La bradul înalt
L LIBRA Calea Guşteriţei nr.21-23 0369-428 000, 0369-428 824 www.hotel-libra.ro office@hotel-libra.ro
P PARC Str.Şcoala de Înot nr.1-3 0269-424,455; 0369-408,993 office@hotelparcsibiu.ro www.hotelparcsibiu.ro PREMIER Str.Vasile Milea , nr.76 0269-244804, 0369-439344 0744-503059
Porumbacu de Sus, nr. 258 0269.211.121 0722.654.007 0723.632.587 GPS: N 45.7180762 E 24.4686172 O OLD TOWN HOSTEL 0269-216.445 hostelsibiu.ro contact@hostelsibiu.ro Piața Mică, nr. 26
P PERLA PĂLTINIŞULUI 0788-502200 contact@perla-paltinisului.ro
office@hotel-sibiu.ro www.hotel-sibiu.ro R RAMADA Emil Cioran nr.2 0269-235505 reservation@ramadasibiu.ro www.ramadasibiu.ro
S SILVA Aleea Mihai Eminescu nr.1 0269-243985
www.perla-paltinisului.ro Vila Romana Păltiniș Tel:0740/817827 www.vilaromanapaltinis.ro
S Motel Select Şoseaua Alba Iulia, Nr. 49 0269 / 243.333 PENSIUNEA SMARALD Str.Hipodromului, nr.3 Informații și rezervări: Tel:0369.426.053; 0720.544.825 info@pensiuneasmarald.ro.
70
restaurante
72
servicii
74
ce se întâmplă
sport pentru toată lumea la ”sibiu challenge” Nu mai puțin de 20 de zone în care sibienii pot practica sporturi vor fi amenajate în data de 8 iunie, începând cu ora 09:00, în fața stadionului municipal din Parcul Sub Arini. Accesul tuturor celor interesați va fi liber.
În fața Stadionului Municipal, pe zona de asfalt și de iarbă, în intervalul 09:00 – 21:00, Clubul Sportiv Puma vor fi amenajate 20 de zone organizează în data de 8 iunie, în care cei interesați pot în Parcul Sub Arini, cea de-a practica după preferințe: doua ediție a evenimentului fotbal, baschet, escaladă, Sibiu Challenge, un proiect tenis cu piciorul, tenis de care urmărește dezvoltarea câmp, volei, ping-pong, unei atitudini pro-sport la fitness, gimnastică, nivelul comunității sibiene. handbal, arte marțiale, Inspirat de conceptul “World badminton, rugby, escaladă, Challenge Day”, un concurs atletism, mountain-bike, internațional al sportului de etc. ”Fiecare spațiu de joacă este coordonat de mase, organizat la Sibiu în personal specializat care va anul 1993. Sibiu Challenge oferi participanților sfaturi oferă tuturor participanților utile și informații despre absolut toate condițiile sportul dorit. Instructorii îi pentru practicarea unui sport: infrastructură sportivă, vor iniția pe cei care practică pentru prima dată o anume echipamente și îndrumare disciplină sportivă, punânduspecializată. ŞTEFAN DOBRE
stefan.dobre@zilesinopti.ro
le la dispoziție echipamentul necesar și experiența lor”, au transmis organiztorii evenimentului. Acțiunile se vor desfășura după un anumit program pe bază de înscriere, fie în avans pentru grupuri organizate, fie la fața locului în cazul în care terenurile sunt disponibile. Pentru mai multe informații legate de modul de desfășurare a evenimentului și programul complet, accesați pagina de Facebook a evenimentului.
În total, peste o mie de sibieni, copii și vârstnici, sunt așteptați să facă mișcare și să simtă bine împreună cu ocazia ”Zilei în care Sibiul face micșcare!”. Acțiunea este cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria și Casa de Cultură a Municipiului Sibiu și realizată în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Sibiu, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu. Parteneri: ANDU, UCM și Marquardt.
76
sport
performanțe notabile pentru rugby-ul sibian
ÎN URMA VICTORIEI OBȚINUTĂ LA ARAD, ÎN ULTIMUL WEEK-END AL LUNII MAI, ECHIPA DE RUGBY A SIBIULui A URCAT TOCMAI PE LOCUL DOI ÎN CLASAMENTUL GRUPEI DE VEST. ŞTEFAN DOBRE stefan.dobre@zilesinopti.ro
Echipa de rugby CSM Sibiu arată că poate obține perfomanțe deosebite, în ciuda condițiilor destul de proaste existente la Sibiu. În data de 25 mai CSM Sibiu a reușit să obțină prima victorie in deplasare, pe terenul echipei Lions Arad, cu scorul de 27-20. Astfel, în urma punctelor acumulare echipa sibiană a urcat pe locul II in clasamentul grupei vest. Și mai important, echipa are acum șanse mari de calificare în finala mică a Diviziei A la rugby. Important de menționat faptul că echipa de rugby a Brașovului s-a instalat confortabil pe prima pozitie a clasamentului, în urma a nu mai puțin de patru victorii, la care se adaugă un punct bonus ofensiv în patru meciuri. La cum se prezintă clasamenul
în acest moment, lupta cea mai crâncenă pentru ocuparea poziției secunde se dispută între echipele din Arad și Sibiu, iar echipa noastră conduce cu scorul general de 2 la 1 în urma a trei meciuri disputate. Ultimul meci direct al sezonului este programat a se desfășura la Sibiu, în luna septembrie. Condiții precare Performanțele sibienilor sunt cu atât mai notabile cu cât condițiile oferite sportivilor nu sunt deloc impresionante. Dimpotrivă, o analiză recentă a conducerii CSM a scos la iveală foarte multe probleme. Condițiile au rămas practic aceleași ca acum 45 de ani. Rugbyștii se schimbă, spre exemplu, într-un vestiar mai atipic, dar nu pentru că și-au propus acest
lucru, ci pentru că pe post de cabină folosesc un vechi vagon CFR. „După 45 de ani, perioadă în care rezultatele au fost deosebite, modernizarea bazei a rămas în urmă cu... este în aceeași condiție ca acum 45 de ani. Există două terenuri de rugby, unul de antrenament și altul de joc. Ca vestiare - un vechi vagon CFR, fără utilități și condiții de a practica acest sport”, a declarat pe această temă directorul CSM, Viorel Cintean. CSM Sibiu joacă în ediția 2013 în Divizia A, în Grupa Vest, alături de echipele CFR-CSU Brașov și CS Lions UVVG Arad. Înființat în data de 1 februarie 2012, CS Rugby Sibiu este un club multisport, cu activitate principală rugby. În cele doua centre din Sibiu și Poplaca în jur de 40 de copii învață rugby.
Un sibian sub Pietricica
Sibianul Viorel Hizo a preluat de la jumătatea lunii trecute conducerea tehnică a echipei Ceahlăul Piatra Neamț. Hizo, care și-a început cariera de antrenor la Inter Sibiu, este în vârstă de 66 de ani și are drept obiectiv salvarea de la retrogradare a moldovenilor. Hizo l-a inlocuit pe Costel Enache la cârma echipei de pe locul 13. Născut pe 6 februarie 1947, sibianul Viorel Hizo a pregatit de-a lungul carierei echipe precum Inter Sibiu, Rapid, FC Brașov, Dinamo, Ceahlaul, Farul, Pandurii sau „U” Cluj. De menționat că Hizo s-a despărțit, în luna aprilie a acestui an, de gruparea FC Vaslui.
Sibiu Open în toamnă
Sibiul va găzdui la finalul lunii septembrie unul dintre cele mai mari turnee de tenis organizate în România. Sibiu Open va fi organizat la Clubul Pamira și va avea o valoare totală a premiilor de 75.000 de dolari. Iar câștigătorul turneului va primi nu mai puțin de 100 de puncte ATP. Mai mult decât atât, organizatorii turneului speră să aducă la Sibiu câțiva dintre cei mai bine cotați jucători de tenis din România, precum: Victor Hănescu, Adrian Ungur sau Marius Copil. Accesul la meciuri va fi liber, cu excepția partidelor din semifinalele și finală, când biletul va fi în jurul sumei de 20 de lei.
78
servicii
80
night life
horoscop
horoscop
81
e scris în stele
31 mai - 13 iunie BERBEC Vei putea avea un câştig sau ai putea primi un cadou inspirat de la un prieten. La serviciu te aşteaptă o zi destul de agitată, căci este posibil să apară tot felul de neînţelegeri în relaţia cu colegii. În cazul în care ţi se propune o colaborare, mare atenţie, căci ar putea ascunde tot felul de capcane. Intuiţia este punctul tău forte pentru ziua de azi.
LEU N-ar fi exclus să ai o controversă cu cineva din anturajul apropiat. De altfel atmosfera va fi destul de tensionată, căci se vor ivi o mulţime de urgenţe pe ordinea de zi. Iar aceasta ar putea avea repercursiuni asupra stării tale generale. Deciziile prompte nu îţi sunt astăzi favorabile; gândeştete de două ori înainte de a spune sau a face ceva.
SĂGETĂTOR Situaţia financiară are toate şansele să se îmbunătăţească în această zi. Totuşi, ţine cont de faptul că impulsivitatea poate determina apariţia unor neînţelegeri cu cei apropiaţi, mai ales cu cei din familie. Ar fi de dorit să nu încerci să îţi impui punctele de vedere. În plan profesional eforturile tale se vor bucura de succes şi vei primi sprijinul unor persoane cu funcţie.
TAUR Chestiunile cu care te vei confrunta pe acasă nu îţi vor permite să dai tot randamentul la serviciu, dar colegii te vor sprijini atâta cât vei avea nevoie. Dacă vei dori să demarezi o lucrare mai deosebită cu siguranţă şansa va fi de partea ta, cu condiţia să nu aştepţi rezultate imediate. Unul dintre prieteni va avea nevoie de un sfat; găseşteţi timp şi pentru el!
FECIOARĂ Vitalitatea ta este în creştere. Şi din punct de vedere intelectual vei fi deosebit de eficient, aşa încât dacă ai de realizat o lucrare mai dificilă, de dat un examen sau chiar de luat decizii, rezultatele te vor satisface. Relaţia cu partenerul se va îmbunătăţi simţitor, ceea ce ţi-ar putea permite să obţii acordul acestuia într-o chestiune la care te gândeai de mai mult timp.
CAPRICORN Iniţiativele tale din această perioadă se vor finaliza cu întârziere, aşa că nu este cazul să te grăbeşti nici măcar un pic. Dacă doreşti să faci o investiţie de mai mari dimensiuni, gândeştete bine! Ai putea avea unele neînţelegeri cu partenerul de viaţă sau cu cel de afaceri pe teme financiare. Cel mai bine ar fi să amâni câteva zile deciziile pe care doreşti să le iei în acest domeniu.
GEMENI Eforturile pe care va trebui să le faci la în această zi vor fi mari, ceea ce te va ţine încordat o bună bucată de vreme. Nu este cazul să mizezi pe sprijinul celor din jur, care vor fi concentraţi pe alte proiecte. O activitate pe care ai considerat-o finalizată se va dovedi a nu fi întru totul şi va fi nevoie de un efort suplimentar. Vei reuşi, însă, să te descurci cel puţin mulţumitor.
BALANŢĂ Comunicarea cu cei din jur va fi ceva mai dificilă, căci vor exista situaţii în care nu vei reuşi să te faci înţeles de cei din jur. În relaţia cu părinţii lucrurile evoluează bine. Impulsul de moment ar putea să îţi dea serios de furcă în această perioadă. Ar fi bine deci, să te gândeşti de două ori înainte de a face sau de a spune ceva.
VĂRSĂTOR Din punct de vedere sentimental situaţia va fi destul de tensionată şi ar fi bine să nu te implici în discuţii în contradictoriu. Ar fi de dorit să dai dovadă de ceva mai multă răbdare şi toleranţă decât în mod obişnuit. Proiectele pentru timpul liber ar trebui regândite şi n-ar fi rău să porţi o discuţie cu prietenii pe această temă. Acordă mai multă atenţie sănătăţii!
RAC Cheltuielile pe care le vei face în această perioadă se vor arăta inspirate, mai ales dacă vei asculta sfaturile celor din jur. Nu este exclus ca una din rudele tale îţi facă o surpriză cel puţin plăcută. Ar fi bine să nu ripostezi, căci nu vei reuşi decât să tensionezi atmosfera. Activităţile financiare pe termen lung te vor favoriza, dându-ţi ocazia să îţi îmbunătăţeşti veniturile.
SCORPION Traversezi o perioadă în care va trebui să munceşti din greu, dar realizările pe care le vei obţine acum vor fi de durată. În anturajul apropiat vei avea parte de o atmosferă mai puţin plăcută; nu este însă momentul să îţi exprimi nemulţumirile. Oricum, în scurt timp lucrurile se vor lămuri într-un fel care te va avantaja. Dacă vrei să ieşi la cumpărături, mai bine amână pentru altă zi.
PEŞTI În cazul în care doreşti să iei decizii în ceea ce priveşte semnarea unor documente oficiale, este bine să chibzuieşti totul cu răbdare. În general relaţia cu străinătatea te va avantaja în această perioadă, indiferent că este vorba de călători sau afaceri. N-ar fi exclus să primeşti o veste îmbucurătoare de la un prieten aflat pe alte meleaguri.
82
agenda
agenda Previ
e
perioadei viitoare
ZDOB SI ZDUB
w
14 -
27 Iunie
FEERIC FASHION O săptămână “fashion” cu normă întreagă. Cel mai mare festival de modă din România se derulează în Sibiu pe durata a 6 zile în perioada 25-30 iunie. Designeri români și străini, din 10 țări, prezintă colecții în peste 20 de spații spectaculoase și inedite. FEERIC FASHION DAY 25-30 iunie, Piața Mică și împrejurimi
Transilvania Tattoo Expo
Etno-rockerii din Republica Moldova de la “Zdob şi Zdub” vor concerta pe data de 20 iunie în Piaţa Mare din centrul istoric al Sibiului, într-un spectacol programat în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania(TIFF) Sibiu 2013.
Pentru cei care iubesc tatuajele evenimentul reprezintă o șansă unică de a-i întâlni pe cei mai mari tatuatori din lume. Pentru această comunitate, pentru cei plini de prejudecăţi şi pentru marea majoritate, cei care nu au suficiente informaţii despre acest curent artistic, Transilvania Tattoo Expo reprezintă un liant, o platformă culturală care facilitează exprimarea liberă în cele mai originale moduri.
20 Iun ora 19:30 - 21:30, Piata Mare Sibiu
21-23 iunie 2013
EDIȚIA de SIBIU
apare bilunar- gratuit Nr. 11 (231) 31 mai - 13 iunie 2013
Publisher Marius Dicoiu 0744 35 99 10 marius.dicoiu@zilesinopti.ro Vânzări Răzvan Roman 0755 02 29 56 razvan.roman@zilesinopti.ro
Administrativ Simona Dicoiu 0755 022955 simona.dicoiu@zilesinopti.ro Redactor cultură Dorina Nițu dorina.nitu@zilesinopti.ro Redactor evenimente Ştefan Dobre stefan.dobre@zilesinopti.ro Fotografie Sebastian Marcovici Distribuţie Alexandru Fălămaş 0755 022957 DTP Dani Gheorghiu daniel.gheorghiu@zilesinopti.ro
PUBLICITATE NAŢIONALĂ: Miruna Toma Senior Sales Manager miruna.toma@zilesinopti.ro
Dacă vreţi să ne semnalaţi un eveniment sau un parteneriat, contactaţi-ne la: Str. Mărăşti 03, Sibiu Tel./Fax: 0369 411 898 sibiu@zilesinopti.ro Zile și nopţi este marcă înregistrată a S.C. Zile și nopţi S.R.L. Redacţia nu își asumă responsabilitatea pentru modificările de program survenite ulterior intrării în tipar. Responsabilitatea pentru exactitatea informaţiilor revine exclusiv instituţiilor care le furnizează.
Zile și Nopţi Sibiu nu își asumă responsabilitatea pentru conţinutul machetelor publicitare și eventualele greșeli de tipar. Conţinutul revistei aparţine în întregime Zile și Nopţi Sibiu. Reproducerea parţială sau integrală a conţinutului este ilegală fără acordul prealabil al Zile și nopţi Sibiu. Ediţiile Zile și nopţi în România: 720.000 exemplare lunar Săptămânale: Bucuresti, Cluj, Iasi, Timisoara/Arad Bilunare: Brasov (Poiana Brasov, Valea Prahovei, Bran-Moeciu), Constanta (Litoral), Sibiu (Medias), Tg. Mures (Sighisoara, Reghin, Sovata), Bacau, Piatra Neamt, Baia Mare/Satu Mare, Galati/Braila, Oradea (Felix, 1Mai), Ploiesti (Câmpina, Breaza), Pitesti, Deva/Alba Iulia (Sebes, Cugir), Bistrita Lunare: Craiova, Rm. Vâlcea, Suceava (Radauti)