Zile şi Nopţi Sibiu 21 iunie 2019

Page 1

WWW.ZILESINOPTI.RO

SIBIU | 21 IUNIE - 4 IULIE 2019


(

EAT EA T TRADITIONAL

Dacă e vară, vino pe terasă la Cămară! Pe terasă la boier acasă am pregătit o masă copioasă, alături de orchestra noastră. Te invităm la noi Pentru că muzica live și dansul sunt în toi. Pentru informații și rezervări, contactați-ne la 0269 505 600 sau info.sibiu@hilton.com


din revistă Interviu Cosmin Costea, organizatorul Turului Ciclist al Sibiului ▲ PAGINA 86

INTERVIU

Daniela Cîmpean

președinta Consiliului Județean Sibiu Interviu Andrei Oltean organizator Street ART Festival Sibiu International Street ART Festival (SISAF), cel mai amplu demers de acest gen la nivel naţional, își va lăsa amprenta pe zidurile gri ale orașului între 1 și 7 iulie. ▲ PAGINA 48

Vara aceasta se desfășoară sub însemnul gastronomiei, iar evenimentele din mediul rural se axează în mare parte tocmai pe acest aspect al Sibiului tradiţional. Însăși Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Judeţean Sibiu, este o mare amatoare a produselor locale, precum și a evenimentelor care au la bază gastronomia zonei. Despre acest subiect și multe altele am discutat cu Daniela Cîmpean în interviul de mai jos.

▲ PAGINA 18

Lucruri pe care le știi doar dacă ești cosmonaut: Dumitru Prunariu - singurul român care a zburat vreodată în spațiu.

Timp Liber Ediția aniversară a Zilelor Hungarikum

▲ PAGINA 58

▲ PAGINA 72

Unul din cele mai vechi festivaluri gastronomice urbane din Sibiu, Zilele Hungarikum, va avea loc în perioada 4-7 iulie 2019, în Muzeul ASTRA.

▼ plus în această ediţie 1. Salut Sibiu 2. 3 to do 3. Fashionation 4. Propunerile Zile și Nopţi 5. Sibiu pe gratis 6. Jurnal de Gurmand ZILE ȘI NOPŢI | SIBIU, 21 IUNIE - 4 IULIE 2019 | 03


Salut Sibiu

EDIŢIA DE SIBIU apare bilunar - gratuit nr. 12 (382) | 21 iunie - 4 iulie 2019

Răzvan Sădean Redactor Zile şi Nopţi Sibiu

Un meniu cinematografic bogat și divers Europa revine la Sibiu mai repede decât ne-am fi așteptat. La sfârșit de iunie, Sibiul devine o gazdă generoasă pentru trei evenimente cinematografice, care propun cinefililor o selecţie de filme europene recente și clasice, un festin vizual uluitor. Timp de șase zile, zeci de filme vor fi proiectate în tot orașul: în Piaţa Mare, Piaţa Mică, Piaţa Habermann, la Teatrul Gong, Centrul Cultural ”Ion Besoiu” sau în Muzeul ASTRA. Toate acestea, graţie TIFF Sibiu, care propune patru zile ca în filme, între 27 și 30 iunie, Festivalului Filmului European, cu filme alese pe sprânceană, între 28 și 30 iunie și Caravanei Metropolis, cu proiecţii de film în aer liber, între 25 și 30 iunie. TIFF-ul de la Sibiu se deschide în acest an cu cel de-al patrulea lungmetraj semnat de Tudor Giurgiu: ”Parking”, un film care vorbește despre ce simt oamenii care pleacă din România și care stau departe de familie, într-o ţară cu totul nouă unde se simt în permanenţă outsideri. Filmul atinge subiectul migraţiei, un subiect încă actual și sensibil, dar într-o mare măsură filmul e despre dragoste, șansă, (re)descoperire. Ca în fiecare an, filmele din programul TIFF Sibiu vor fi proiectate în mai multe spaţii, iar Piaţa Mare va fi transformată din nou într-o

sală uriașă de cinema în aer liber. Festivalul Filmului European propune o dezbatere multiculturală și o panoramare subiectivă, filtrată artistic, a temelor dominante pentru societatea contemporană. E vorba despre subiecte care dau ”pulsul Europei”, favorizând conversaţia pe teme fierbinţi, precum corupţia, lupta pentru putere, ecologia, construcţia identitară și asimilarea diferenţelor culturale, planul social versus cel intim, angajarea și izolarea. Filmul european nu e doar act de creaţie, ci și o oglindă a neliniștilor și emoţiilor care străbat Europa, oferind dincolo de stări și idei, și un context pentru a ne construi propria imagine a continentului sau pentru a ne facilita o analiză a societăţii. Piaţa Mică devine și ea sală de cinema în aer liber pentru Caravana Metropolis. Filme realizate de regizori europeni consacraţi, precum Pedro Almodóvar, Agnes Varga sau Fatih Akin, conturează un program care merită toată atenţia. Multe dintre filmele care vor fi proiectate în aceste zile au fost special selectate pentru a veni în completarea titlului de ”Regiune Gastronomică Europeană”, pe care Sibiul în poartă în acest an. De aici, alegerea vă aparţine.

Str Mărăști nr. 9, Sibiu sibiu@zilesinopti.ro sibiu.zilesinopti.ro www.facebook.com/zilesinoptiSibiu Pentru publicitate în ediţia tipărită sau online, vă rugăm să ne contactaţi: Publisher: Marius Dicoiu 0744 35 99 10 marius.dicoiu@zilesinopti.ro Redactori Cristina Bălău cristina.balau@zilesinopti.ro Razvan Sădean razvan.sadean@zilesinopti.ro Layout & DTP: Dani Gheorghiu dani.gheorghiu@outlook.com Dacă vrei să primeşti revista Zile şi Nopţi Sibiu te rugăm să contactezi departamentul de distribuţie: Alex Fălămaș 0755 02 29 57 Administrativ Simona Dicoiu 0755 02 29 55 simona.dicoiu@zilesinopti.ro Mare Publicitate: Regia MGSI Valeria Iliescu (valeria.iliescu@mgsi.ro) | Dacă doriţi să semanalţi un eveniment: e-mail sibiu@zilesinopti.ro. Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior. Ediţiile Zile și Nopţi în România: 235.000 exemplare lunar. Săptămânale: Bucureşti, Cluj, Timişoara / Arad Bilunare: Braşov (Poiana Braşov, Valea Prahovei, Bran-Moeciu), Sibiu (Mediaş), Bacău / Piatra Neamţ / Roman, Galaţi / Brăila, Oradea (Felix, 1 Mai), Piteşti, Bistriţa, Tg. Mureş. Lunare: Iaşi, Baia Mare, Satu Mare, Suceava (Rădăuţi)

 /zilesinoptiSibiu  zilesinopti.ro/sibiu



Viaţa oraşului PESTE 30 DE FILME AJUNG LA TIFF SIBIU, ÎNTRE 27 ȘI 30 IUNIE Cea de-a XIII-a ediţie a TIFF Sibiu va oferi cinefililor filme de autor, producţii premiate, participante la cele mai prestigioase festivaluri internaţionale de profil. În acest an vor fi inaugurate două noi spaţii de proiecţii: Piaţa Habermann și Centrul Cultural ”Ion Besoiu”. La nivel de program, TIFF-ul ţine cont că anul acesta Sibiu e capitală gastonomică și aduce pentru sibieni și filme legate de gastronomie, precum ”Extravirgin” (r. Jose Luis Lopez Linares) sau ”Fraţii Rocca în Scoţia” (r. Laura Otalora Pardo). Ediţia din acest an beneficiază de o gamă largă de proiecţii în aer liber, un program de proiecţii digitale, dar și de proiecţii-eveniment, precum ”Parking”, filmul de deschidere.

ESENŢIALE

”Parking”, cel mai nou film în regia lui Tudor Giurgiu, deschide în 27 iunie cea de-a XIII-a ediţie a TIFF Sibiu.

▼ TRADIŢIE

▼ FILM

▼ SPORT

Aflat la cea de-a VI-a ediţie, evenimentul ”Ziua Universală a Iei” va avea loc în acest an între 21 și 23 iunie, la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Manifestarea aduce laolaltă oameni și comunităţi, într-o sărbătoare-dialog a culturilor, a generaţiilor, a limbajului ţesografic străvechi. Ca în fiecare an, vor avea loc ateliere meșteșugărești, ateliere educaţionale, plimbări în ie pe cele mai cochete biciclete, un târg de ii și obiecte tradiţionale, prezentări de ii, momente muzicale.

Lumea nu se va salva singură, de aceea are întotdeauna nevoie de niște super eroi. De data aceasta, bărbaţii în negru sunt cei care vor avea de înfruntat o nouă provocare: o ameninţare extraterestră care poate lua orice formă, inclusiv a unui agent MIB. Cea mai nouă producţie din franciză, ”Bărbaţi în negru: Internaţional” e un mix reușit de comedie cu science fiction și aventură, plus o distribuţie de zile mari: Chris Hemsworth și Tessa Thompson. De neratat, la Cinema Arta Sibiu!

Buonavista Duathlon Challenge, una dintre cele mai inedite competiţii sportive din Sibiu care combină alergatul și pedalatul, revine sâmbătă, 29 iunie, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. O noutate a ediţiei e programarea startului competiţiei la ora 18.00. Peste 300 de concurenţi din Sibiu și judeţele învecinate sunt așteptaţi să participe. Locurile sunt limitate, iar înscrierile se pot face până în data de 25 iunie. Premianţii vor primi bani, cupe, medalii și diplome.

06 | VIAŢA ORAȘULUI | CITY LIFE



Viaţa orașului ▼ GASTRONOMIE

Nou în oraş

▼ CONCERTE

“Concerte à la carte”, la Biserica Evanghelică Din 21 iunie și până în 27 septembrie, în fiecare zi de vineri, de la ora 12:20, Biserica Evanghelică din Piaţa Huet va găzdui seria de “Concerte à la carte”. Concertele vor fi susţinute în Sacristia bisericii, o zonă a catedralei care a fost complet reabilitată. După fiecare concert e posibilă vizitarea turnului bisericii. De asemenea, vizitatorii au posibilitatea de a degusta deliciile culinare din piaţa ”Vinerea Verde”, care se desfășoară în același timp, în curtea din faţa bisericii.

Gastro Urban, în curtea Liceului Brukenthal Gastro Urban revine în curţile sibiene de acum și de odinioară! Evenimentul se reinventează, iar noile ediţii de vară devin o experienţă completă în care arhitectura, pictura și muzica se îmbină armonios cu mâncarea tradiţională reinterpretată. Printre invitaţii primei ediţii, se numără: Chef Ioan Bebeșelea, Chef Andrei Lumia, ambasadorii IGCAT Chef Joa Daniel, Chef Alin Barabancea și Chef Andra Andriuc, artistul Trif Alin, dar și muzicieni ai filarmonicii sibiene. CÂND: 28 iunie, ora 17 ▼ EXPOZIŢIE

Picasso, Matisse, Dali și Klimt, la Brukenthal

PREŢ: 15 lei ▼ TURNEU

Unul din cei mai captivanţi violoniști ai generaţiei tinere, Roman Kim, vine la Sibiu pentru a susţine un concert memorabil în cadrul turneului ”Passion without borders”, luni, 1 iulie, ora 19:00, la Sala Thalia. Înainte de a fi aclamat în săli mari de concerte, Kim a făcut mai întâi senzaţie în mediul online prin video-urile postate pe YouTube. După debutul său, presa de specialitate a remarcat că niciun alt muzician nu e capabil ”să scoată atâtea sunete și extravaganţe” precum Kim.

35 de lucrări de grafică și litografii semnate de patru dintre cei mai importanţi artiști ai lumii: Picasso, Matisse, Dali și Klimt, fac parte dintr-o expoziţie inedită, care poate fi vizitată la Muzeul Naţional Brukenthal, până la data de 30 august. Printre lucrările expuse se află și “Dans l’atelier, ou peintre, et modele examinant son portrait”, una dintre ultimele gravuri realizate de Picasso, care-l înfăţișează pe artist pictând în atelierul său.

PREŢ: 70/80/100 lei

PROGRAM: miercuri-duminică, 9-17

Roman Kim, la Sala Thalia

08 | VIAŢA ORAȘULUI | CITY LIFE



Viaţa orașului

SIBIU PE GRATIS Nu totul pe lumea asta se cumpără cu bani, dar schimburile vor dăinui pentru totdeauna. Primești gratuit, dai gratuit zâmbete și experienţe memorabile. BUJORUL DE MUNTE, CELEBRAT DIN NOU În 29 - 30 iunie 2019, Gura Râului e în sărbătoare, căci bujorul de munte, tradiţiile pastorale, gastronomia specifică locului, cântecele și dansurile ciobănești vor fi celebrate la cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului „Bujorul de Munte”. Festivalul se deschide sâmbătă, ora 18:00, cu o cină ca la stână, organizată în aval de baraj, la poalele Munţilor Cindrel. Vor fi degustate

preparate tradiţionale, precum bulzul ciobănesc și tocană la ceaun, iar spectacolul culinar va fi completat cu ritmuri populare, graţie recitalurilor susţinute de Ansamblul „Bujorul de munte” din Gura Râului și invitaţi de marcă ai cântecului popular românesc. Seara se încheie cu un foc de tabără, ce va fi aprins la ora 22:00. Duminică, de la ora 11:30,

are loc primirea oficială a oaspeţilor la poarta de intrare în comună, urmată de Jocul Junilor gureni. Apoi, localnicii și oaspeţii urcă la baraj pentru a se bucura de gastronomia tradiţională și spectacolul muzical-coregrafic, în compania Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” și a unor soliști de renume.

▼ ATELIER DE CREAŢIE,

▼ JOB-URI HI-TECH ÎN

▼ DISTRACŢIA SE ÎNTOARCE

LA ORAȘUL ARTIȘTILOR

CARTIERELE SIBIULUI

LA OBOR FEST

Micuţii care vor să își încerce talentul la pictură, pot face acest lucru la Orașul Artiștilor. Sâmbătă, 22 iunie, pictăm căsuţele vesele din Sibiu pe ghivece de ceramică pentru flori. Atelierul de creaţie este pentru copiii cu vârsta între 6-10 ani și se desfășoară între orele 11:00-13:00, sub îndrumarea Dianei Ribana. Participarea este liberă, fără taxă de înscriere, însă este necesară o înscriere prealabilă, completând formularul de pe site-ul Orașului Artiștilor.

10 | VIAŢA ORAȘULUI | CITY LIFE

Caravana locurilor de muncă ajunge în această perioadă în câteva dintre cartierele Sibiului. Locuitorii unor zone precum Broscărie, Ţiglari sau Gușteriţa vor avea ocazia să stea de vorbă cu specialiști în recrutare, să descopere oferta joburilor din judeţul nostru, din toate domeniile și pentru toate calificările. Totul gratuit!

Obor Fest readuce la marginea Sibiului meniul garantat pentru distracţie: locuri de joacă pentru copii de toate vârstele, pistă de masinute, bungee jumping, carusele, castele gonflabile, personaje de poveste, până la zone de desfăţ culinar, relaxare, concerte. Spaţiul de peste 10.000 de metri patrati va găzdui timp de 4 zile, începând cu 4 iulie, cel mai așteptat festival adresat atât copiilor, cât și tinerilor și adulţilor dornici de o experienţă de neuitat, iar intrarea va fi gratuită.





Viaţa orașului

3 to do de RĂZVAN SĂDEAN

Crosul ”Epilepsy Challenge”, la Muzeul ASTRA Sâmbătă, 22 iunie, ora 09:00 Prin crosul Epilepsy Challenge de 5 km care va avea loc în Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului, organizatorii își propun să adune fonduri pentru achiziţionarea a patru aparate video EEG prin care să dezvolte reţeaua deja existentă de Telemedicină în Epilepsie. Astfel, mai mulţi oameni care suferă de această boală fără să știe sau care călătoresc sute de km pentru o consultaţie, vor putea fi diagnosticaţi, trataţi și monitorizaţi mult mai ușor, rapid și corect.

Caravana Metropolis, în Piața Mică De marți până duminică, 25-30 iunie Cinematograful călător Caravana Metropolis se întoarce la Sibiu, în Piaţa Mică, pentru a aduce pe un ecran gonflabil imens de 120 de mp, unele dintre cele mai bune filme europene. Selecţia include șase filme care vor fi proiectate în șase zile, de la ora 21:30. Primul pe listă e documentarul ”Chipuri, Locuri” (r. Agnes Varda). Programul continuă cu comedia ”În libertate” (r. Pierre Salvadori) și drama ”Războiul rece” (r. Pawel Pawlikowski), care a strâns un palmares impresionant de premii, printre care și un OSCAR. Pentru a marca programul SRGE, vor fi proiectate și trei filme mai vechi: ”Volver” (r. Pedro Almodovar), ”Soul Kitchen” (r. Fatih Akin) și ”Willy Wonka și Fabrica de ciocolată” (r. Mel Stuart). Accesul la toate proiecţiile e gratuit.

Concerte estivale. Zilele Muzicale Româno-Americane Între 23-30 iunie Odată cu încheierea stagiunii, Filarmonica de Stat Sibiu dă startul concertelor estivale din cadrul celei de-a XVI-a ediţii a proiectului Zilele Muzicale Româno-Americane, care va avea loc între 23 și 30 iunie. Printre invitaţii de marcă se numără trompetistul Alexandru Szasz, violonistul Daniel Szasz, pianistul Yakov Kasman, violoncelistul Makcim FernandezSamodaiev, clarinetistul Ciprian Dancu, US Air Force Academy Band Brass Quintet și dirijorul Scott Speck. Seria de concerte ia start duminică, 23 iunie, de la ora 19:00, la Biblioteca Astra. Următoarele două concerte vor avea loc la Sala Thalia, în 25 și 27 iunie, de la ora 19:00. Evenimentul va culmina în 30 iunie, de la ora 20:00, cu tradiţionalul concert în aer liber din Piaţa Mare: Concert simfonic extraordinar ”Symphonic Dances”. 14 | VIAŢA ORAȘULUI | CITY LIFE



Viaţa orașului

CE NE PLACE / CE NU NE PLACE

Actualul mall al Sibiului

1

Ne place că în sfârșit, după mulţi (un pic cam prea mulţi) ani, a fost adus la standarde apropiate de cele existente în alte judeţe din ţară. Asta înseamnă mult mai multe opţiuni și cu atât mai mult timp de petrecut plimbându-ne la răcoare, în zilele toride.

2 3 4

Ne place că avem un food-court! Pofticioșii vor fi de acum fericiţi că după ore întregi petrecute prin mall au în sfârșit ocazia să aleargă din cele câteva localuri prezente la etaj, cu diferite mâncăruri, pregătite rapid.

Ne place că avem de ales dintr-o serie mult mai largă de brand-uri de când a fost redeschis mall-ul, iar lista de magazine urmează să fie actualizată în viitorul apropiat. Ne place că deși există scări rulante, proiectul a fost gândit în așa fel încât și persoanele cu scaun cu rotile sau mămicile cu cărucioare să poată urca. Un lift este disponibil în magazin, cu toate că este puţin cam ascuns și cu greu am reușit să îl observăm. 16 | VIAŢA ORAȘULUI | CITY LIFE

1 2

Nu ne place că nu se prea găsesc opţiuni culinare pentru copii. Cu toate că sunt destul de multe restaurante la etaj, unul singur este dedicat micuţilor, restul fiind în mare cam de profil fast-food, inadecvate copiilor.

Nu ne place că a durat prea mult ca mall-ul în noua versiune să fie deschis, mai mult decât se anunţase iniţial. Chiar și acum, pe alocuri continuă mici modernizări. Să sperăm că cel de-al doilea va fi deschis la data promisă.

3 4

Nu ne place că nu avem cinema. Da, știm, există alte două în oraș, dar nu ar strica unul în mall, așa cum găsim în alte mall-uri din ţară.

Nu ne place modul în care este configurată parcarea. Nu doar că locurile de parcare sunt prea puţine pentru numărul de vizitatori pe care mall-ul îl atrage în mod constant, dar parcarea în sine este ca o conservă de sardine. Prea multe mașini pe un spaţiu prea mic.



Interviu

de Cristina Bălău

Interviu

Daniela Cîmpean președinta Consiliului Judeţean Sibiu

18 | VIAŢA ORAȘULUI | INTERVIU


Viaţa orașului

Vara aceasta, o mare parte d ntre act v tăț le S b ulu se desfășoară sub însemnul gastronom e . Gurmanz sunt, des gur, ce ma fer c ț d n acest punct de vedere, f nd urmaț de m c producător local care sunt puș într-o tot ma mare măsură în valoare de even mentele organ zate pe tot parcursul anulu . Iată așadar cum S b ul trad ț onal, S b ul rural ș S b ul gastronom c dau mână cu mână ș formează un tot un tar deoseb t, extrem de aprec at de însăș Dan ela Cîmpean, președ nta Cons l ulu Județean S b u. O mare amatoare a produselor locale, precum ș a even mentelor care au la bază del c oasa gastronom e s b ană, președ nta CJ povestește cu mare însufleț re despre această latură a județulu nostru.

Dan ela Cîmpean a stat de vorbă cu no despre cele ma frumoase even mente ale anulu , agendele culturală, sport vă, agenda pentru t neret ș cea comun tară, precum ș despre preparatele care î aduc cea ma mare sat sfacț e. De asemenea, președ nta Cons l ulu Județean S b u a vorb t despre modul în care județul nostru este văzut în afară, spunând că feedback-ul pr m t de la ce cu care a ntrat în contact este unul poz t v, lucru care î aduce, b neînțeles, o mare bucur e. Despre toate acestea ș multe altele veț c t în nterv ul de ma jos.

Pe lângă evenimentele care apar an de an, din dorinţa sibienilor de a asigura diversitate în judeţul nostru, există desigur unele evenimente-etalon pentru Sibiu. Ne putem baza în continuare pe ele? Care sunt evenimentele la care participaţi mereu cu mare drag? D n fer c re, județul

S b u este deoseb t de ofertant cu even mente d verse- culturale, sport ve, educat ve, gastronom ce, de natură econom că sau care promovează Român a în Europa, even mente care se adresează tuturor vârstelor ș care ne nduc o abordare poz t vă, opt m stă în v ața de z cu z . Cele ma drag îm sunt cele la care part c pă cop ș t ner ș cred că în acestea trebu e să „ nvest m” cel ma mult pentru că e sunt nu numa prezentul nostru, c ma ales v torul. De cum creștem ș educăm t nerele generaț , dep nde cum vor f S b ul ș Român a de mâ ne. Fără îndo ală, cele ma multe d ntre even mentele etalon ale S b ulu sunt cele culturale ș , or cât de mar ar f efortur le, mer tă să le susț nem în cont nuare. Am învățat de la “S b u Cap tală Culturală Europeană 2007” că nvest ț a în cultură este o nvest ț e în educaț e ș o prem să mportantă pentru o dezvoltare econom că durab lă. Invest ț a în cultură a deven t

o ob șnu nță ș o pr or tate mportantă în județul nostru care, pr n raportare procentuală la bugetul autor tăț , alocăm cultur cel ma mult d ntre toate județele d n țară. Merg cu drag, de asemenea, la even mente care au loc în comunele ș orașele ma m c d n județ, unde pot întâln mulț oamen ma aproape de trad ț le noastre, de cultura populară pe care îm doresc să o putem conserva ș promova în această lume atât de rap dă ș d g tală.

Sibiul gastronomic este desigur în centrul atenţiei în 2019. Cât de mult accent pune Consiliul Judeţean pe această latură a judeţului nostru? În acest an, Programul S b u Reg une Gastronom că Europeană 2019 este pr or tar pentru no . Gastronom a are un rol deoseb t, f nd oportun tatea de a real za câteva ob ect ve mportante. În pr mul rând, vrem să poz ț onăm S b ul în centrul atenț e pe plan naț onal ș nternaț onal, să arătăm că a c , în Sudul ZILE ȘI NOPŢI | SIBIU, 21 IUNIE - 4 IULIE 2019 | 19


Viaţa orașului

Interviu Trans lvan e , poț petrece t mp de cal tate, poț să gușt atât trad ț a, cât ș noutatea t mpulu în care tră m. Poț exper menta în comun gustul bun al bucatelor ș v nulu trans lvănean, gustul pr eten e , gustul natur , gustul muz c , sau gustul spec al al creat v tăț ș al cultur locale. D n punct de vedere econom c, gastronom a este capătul unu lanț lung, cupr nzând agr cultura în general, producător local , meșteșugar în sensul larg, ndustr a HORECA, etc. Ne dor m să dezvoltăm acest sector, să încurajăm producător local ș să folos m ma mult lanțur le

20 | VIAŢA ORAȘULUI | CITY LIFE

„Cele ma drag even mente îm sunt cele la care part c pă cop ș t ner ș cred că în acestea trebu e să nvest m cel ma mult, pentru că e sunt nu numa prezentul nostru, c ma ales v torul.”

scurte, să conectăm med ul urban de cel rural ș să educăm publ cul larg să consume cât ma multe produse locale, care mpl c t ne aduc sănătate.

Care sunt reţetele și produsele locale fără de care nu puteţi trăi? Sunt o mare amatoare de tot ceea ce avem local: de la brânza telemea ș până la carnea de oa e. Am crescut cu gustul mâncărur lor găt te de bun ca mea după rețete trad ț onale, d n ngred ente d n curtea ș grăd na e de la țară. Încerc să aduc cât pot de des gustul cop lăr e ș în mesele pe care le pregătesc fam l e , fetelor mele ș , cu s guranță, asta se întâmplă întotdeauna cu mesele pregăt te de sărbător .


Viaţa orașului

Îm place să exper mentez însă gustur cât ma d verse atunc când călătoresc ș sunt adepta une bucătăr re nventate atunc când este cazul.

Cum este văzut judeţul Sibiu în afară, din impresiile pe care le-aţi cules în ultimii ani din postura de președintă a CJ? Cu mândr e vă spun că județul S b u este pr v t cu adm raț e nu numa în țară, dar ș peste hotare. De foarte multe or m s-a spus: „atâtea lucrur frumoase/bune se întâmplă la vo !”. Ș pentru că a c lucrur le ch ar se întâmplă, sunt mulț ce care ne doresc să le f m partener sau care vor să pre a exemple de bună pract că de la no . Bunăoară, pentru că ne-am câșt gat un bun renume în cal tatea even mentelor desfășurate la S b u, în 28 un e suntem partener Adv soryHub la SUMMITUL pentru SIMPLIFICARE. Even mentul îș propune să reunească asoc aț le autor tăț lor locale, dar ș med ul pr vat, pentru a d scuta măsur le de s mpl f care a procedur lor de absorbț e a fondur lor structurale. Concluz le se doresc a f propuner concrete de mod f care a leg slaț e naț onale în sensul s mpl f căr , propuner pe care să le îna ntăm celor care au competențe în leg ferare. Reg unea W elkopolska d n Polon a, cu care județul S b u este în partener at, ș -a propus

să pre a de la no modelele de conservare ș promovare a cultur trad ț onale după ce, în v z tele d n județul nostru ș în contactul cu nst tuț le noastre de cultură, în spec al C ndrelul-Jun S b ulu ș Muzeul Satulu , au conșt ent zat mpactul emoț onal, dar ș econom c, pe care îl poate avea valor f carea trad ț lor. Ș exemplele pot cont nua, ș nu sunt puț ne.

Cum vedeţi evoluţia proiectelor depuse de sibieni pe agendele sportivă, culturală, de-a lungul anilor? Devin localnicii mai inventivi sau se întorc treptat spre tradiţii? Cele două agende, cea culturală ș cea sport vă, au evoluat foarte mult, ar asta ne-a mot vat ș pe no să r d căm standardele. Pro ectele dev n d n ce în ce ma complexe, sunt foarte b ne documentate ș de multe or sunt foarte greu de departajat. Este o provocare pentru no să alegem pro ectele pe care ntenț onăm să le susț nem. Pe lângă agenda sport vă ș culturală, Cons l ul Județean S b u ma are încă două agende: una pentru t neret unde încurajăm t ner să propună pro ecte care sunt în nteresul lor ș ma avem agenda comun tăț care este ded cată even mentelor gastronom ce. Pe agenda comun tăț am ntrodus de anul acesta ș o componentă care ț ne de

responsab l tatea soc ală, pr n care ne dor m în pr ma fază să reducem consumul de mater ale plast ce la astfel de even mente, urmând ca de anul v tor el m narea acestora să f e o cond ț e obl gator e de îndepl n t. Ș pentru că no credem în forța exemplulu , ntroducem componente care ț n de sustenab l tate sau de responsab l tate soc ală ș în acț un le pe care le avem no sau nst tuț le d n subord ne. Suntem pract c pr ma autor tate d n Român a care apl că normele UE cu pr v re la folos rea ob ectelor d n plast c.

Ce mesaj aveţi pentru sibieni în prag de sezon estival, când vreme de câteva luni Sibiul va fi plin de viaţă și bucurie? Î îndemn să încerce să îș găsească răgazul necesar pentru a f parte d ntr-o poveste despre t mpur le de az ș despre bucur a de a tră într-un loc m nunat, un loc cu mult gust: gust de poveste, gust de cop lăr e fer c tă, gust de pădure ș de munte, gust de cap tală culturală europeană, gust de prăj tură de casă, de v n bun, de țu că curată de prune, dar ș gust de teatru, gust de muz că de cal tate, gust de culoarea p ctur lor ș arte v zuale, gust de aer curat ș de bucur e.

ZILE ȘI NOPŢI | SIBIU, 21 IUNIE - 4 IULIE 2019 | 21


Viaţa orașului

POVEȘTI DIN SIBIU

Unde mergem la mare vara aceasta: România, Grecia, Turcia sau Israel? Răzvan Sădean Redactor Zile şi Nopţi Atunci când vine vorba de vacanţe, posibilităţile sunt infinite. Visăm la plaje exotice, nisip fin, ape turcoaz, soare din plin, șezlonguri, umbreluţe, mâncăruri delicioase, plimbări pe faleză și peisaje de pus în rame. În loc să întoarceţi globul pământesc pe toate feţele în căutarea unei destinaţii, mai bine luaţi aminte la recomandările noastre: locuri de vis din România, Grecia, Turcia și Israel, cu plaje de top și orașe numai bune de cutreierat. În plus, nu lipsesc festivalurile de muzică și gastronomia locală cu preparate delicioase. Sa înceapă vacanţa!

22 | VIAŢA ORAȘULUI | UNDE MERGEM LA MARE VARA ACEASTA: ROMÂNIA, GRECIA, TURCIA SAU ISRAEL?


Viaţa orașului În plin sezon estival, litoralul românesc e neîncăpător, iar plajele sunt arhipline. În 2019,

doar tre plaje d n Român a au obț nut prest g osul Steag Albastru: plaja Vega V ntage d n Mama a ș plajele Phoen c a ș Mar na Reg a d n Năvodar . A c confortul ș cal tatea sunt garantate. Cu toate acestea, la fel de mulț tur șt se îndreaptă ș spre alte plaje d n Mama a, Neptun, Cost neșt sau Vama Veche. Tot ma mulț tur șt v n la Constanța atraș ș de anvergura fest valur lor de muz că, precum Neversea (4-7 ul e, Neversea Beach) ș Sunwaves (15-20 august, Aza Beach).

Grecia, cea mai populară destinaţie externă de vacanţă pentru români. Arh tectura,

plajele, gastronom a ș osp tal tatea grec lor sunt mot vele pentru care în această țară ajung într-un s ngur an peste 30 de m l oane de tur șt . Publ caț a ”The Telegraph” a nclus pr ntre cele ma frumoase plaje d n Grec a: Myrthos Beach de pe nsula Kefalon a, cu n s p al ș apă cr stal nă, Sarak n ko Beach de pe nsula M los, cu roc mar albe care contrastează cu apele albastre ale măr , plaja Lalár a de pe nsula Sk athos, cu stânc abrupte ș ur așe care es d n mare, plaja cont nentală Vo dok l a, care seamănă cu l tera greacă omega, plaja Gr as to P d ma de pe nsula Andros, cu plaje curate, stânc ur așe ș pădur de p n, Sh pwreck Beach de pe nsula Zakynthos, cea ma fotograf ată plajă d n Grec a, plaja Hal koúnas de pe nsula Corfu, deală pentru ce care preferă o plajă sălbat că, fără prea multă amenajăr , plaja Kamár de pe nsula Santor n , acoper tă de n s p negru. În ceea ce pr vește gastronom a, aveț la d spoz t e zec de t pur de salate cu brânză feta,

fructe de mare, gyros sau souvlak . La desertur , puteț încerca loukoum sau kourab edes.

Din Sibiu, direct pe plajă în Antalya, în doar două ore. Pe toată per oada ver , S b ul e conectat de ”R v era turcească” pr n două zborur săptămânale. Recunoscută drept cea ma populară dest naț e de vacanță a turc lor, Antalya e un parad s al plajelor, sportur lor naut ce ș gastronom e . Zona tur st că Antalya cupr nde zec de k lometr de plajă: de la Konyaalt Beach, Lara ș Kapuz Kald ran Beach, aflate la m că d stanță de oraș, până la plajele sălbat ce d n Kemer sau plajele cu n s p f n d n Belek, S de ș Alanya. Pentru gurmanz e un excelent pr lej de a savura preparate d n gastronom a otomană pe baza de carne, pește ș legume, pr ntre cele ma populare f nd menemen, s s kebab, patl can kebab sau merc mek koftes . Nu trebu e să rataț celebra cafea turcească preparată trad ț onal ”la n s p”, alătur de unul d n savuroasele desertur , precum baclavaua sau kaday f. Un lucru nteresant la Antalya, e comb naț a de mare cu munte. Ch ar dacă major tatea hotelur lor se află pe

plajă, ar tur șt aleg să-ș petreacă cea ma mare parte a t mpulu a c , o pl mbare pe munte e de neratat. O altă opț une nteresantă e m n croaz era pe mare, care durează aprox mat v 5 ore.

Plaje diverse, mult soare și distracţie nelimitată în ”New York-ul” de pe malul Mediteranei. Un alt oraș de

care S b ul e legat în mod d rect pe calea aerulu e Tel Av v, o dest naț e de plajă excelentă, un oraș în care nopț le de d stracț e se cont nuă ș după ce se crapă de z uă. Metz tz m Beach, H lton Beach, Gordon Beach, Banana Beach sau Alma Beach sunt doar câteva d ntre plajele Tel Av v-ulu , d n ce 16 km de plaje amenajate. Seara te poț retrage pe Rothsch ld Boulevard, cea ma frumoasă stradă d n Tel Av v, unde găseșt numeroase cafenele, clubur ș terase. De neratat sunt ș orașul vech Jaffa, cocoțat pe o stâncă ce se reflectă în mare, p ața Carmel sau o pl mbare lungă pe Tel Av v Promenade. La aprox mat v 100 de km de Tel Av v, se află Ha fa, care în traducere înseamnă ”coasta m nunată”, de unde nu l psesc plajele cu vegetaț e luxur antă, n s pul aur u ș apele turcoaz.

ZILE ȘI NOPŢI | SIBIU, 7 - 20 IUNIE 2019 | 23


CITYZEN

Păi nu?

CORINA GRUBER Foodie Scriitor

24 | CITY ZEN | OPINII

„Li-ber-ta-te!”, așa îmi aduc aminte că scanda strada în '89. N-am înţeles prea mult din ce se petrecea atunci. Am înţeles, însă, că oamenii din România începuseră să vorbească despre lucruri nepermise înainte. Să vorbească și să aibă opinii. Și am crescut fiind convinsă că exprimarea liberă e un drept fundamental. Fast forward 30 de ani (cam cât zice istoria că durează o generaţie). Da, ne putem exprima liber. Da, călătorim în Europa doar cu buletinul. Da, săptămâna aceasta, Sibiul e hub-ul artistic și cultural al Europei. Da, avem spirit civic și facem apel la el. Dar mai avem și privirile acuzatoare. Mai avem și dorinţa de a-l arăta cu degetul pe cel care nu e ca

noi. Iar actul artistic, sensibil prin însăși natura mesajului său, e judecat, de cele mai multe ori, după criterii ce nu au nicio legătură cu arta. Trăim încă într-o societate cu mentalităţi coercitive, ce nu permit abaterea de la niște norme imaginare și, de multe ori, învechite. Săptămâna trecută am stat între 70.000 de oameni, majoritatea peste 40 de ani (vârstă a maturităţii și a seriozităţii în lumea noastră), mulţi acoperiţi de tatuaje, cântând la unison versuri cu mesaje metaforice și sfidătoare, sub flăcările imense ale unor explozii controlate. Erau o minoritate, uneori privită cu ochi critic în presa locală. Dar în niciun caz nu erau outsideri. Cred că în asta constă libertatea unei societăţi: lasă-l pe cel de lângă tine să trăiască, fără a-l face să se simtă exclus. Până acolo, însă, mai avem vreo câteva generaţii.



CITYZEN CITY

Cu gândul de a pleca

TUDOR ŞT. POPA Când nu e arhitect, Tudor voluntariază pentru schimbarea în bine a comunităţii, implementează proiecte pentru înfrumuseţarea oraşului Sibiu şi, nu în ultimul rând, scrie pe blogul CeMerita.ro

26 | CITY ZEN | OPINII

Cu toţii am avut, probabil, momente în care am spus “Gata! Plec”. Ca în orice altă relaţie, și cea cu propria ţară are momente de cumpănă, în care motivele de plecare înclină balanţa spre gânduri ce nu ar trebui să ne vină niciodată prin minte: despărţirea de locuri, lucruri și oameni fără de care, odată, nu ne-am fi văzut trăind. Dar, la fel, ca în orice ală relaţie, unele momente din vaţă ne aduc în punctul în care am vrea să experimentăm ceva nou, gândind că încercarea moarte n-are. O escapadă scurtă la facultate în Polonia, un job de-un an găsit în Anglia ori, fuga

pentru câţiva ani în Italia nu îţi șterge din inimă dorinţa de a te întoarce “acasă”. Iar mulţi se întorc, înfrânţi de dor și amintirile frumoase de aici. Dar… odată experimentat sistemul de sănătate din Vest, nu te vor mai mulţumi neajunsurile din România. Odată circulând în lung și-n lat pe autostrăzi, știi că trebuie făcut ceva mai mult pentru a te simţi în siguranţă și pe drumurile românești. Odată găsit soarele plajelor, nu-ţi mai vine să te zgribulești patru luni pe an. Decizia este dacă alegi să trăiești cu dor, departe, sau încerci să schimbi România din interior.



CITYZEN

Nu trebuie să înțeleg ca să îmi placă

Crina Mareș

Pentru ea, muzeul e spațiu de dialog și de introspecție, hub comunitar și școală nonformală. Nu, nu doar de Noaptea Muzeelor...

28 | CITY ZEN | OPINII

De multe ori mă întreb ce procent din audienţa unui spectacol de teatru, dans, performance, expoziţie de artă contemporană sau orice altă formă de manifestare artistică actuală înţelege mesajul transmis de artiști fără a citi materialele explicative. Trebuie să admit că nu de puţine ori am făcut eu însămi parte din publicul neavizat, depunând eforturi considerabile să prind firul epic al unui spectacol, sau să extrag din abstractul manifestării culturale ceva familiar mie. Așa amatoare cum sunt, consum cu plăcere acte artistice neconvenţionale, încercând să le interpretez în cheia mea personală, probabil

de multe ori fără nicio legătură cu intenţia creatorilor lor. O văd că pe o provocare, un exerciţiu de deschidere a minţii, deși uneori îmi e destul de greu să fac legătura între modul de exprimare a artistului și mesajul pe care vrea să îl transmită. Mai presus de înţelegerea exactă a intenţiei artistice însă, pentru mine contează starea cu care plec de la eveniment. Mă încarc cu emoţii pozitive de fiecare dată când urmăresc profesioniști care transmit publicului că știu bine ce fac și își practică profesia impecabil. Până la urmă suntem confruntaţi zilnic cu situaţii pe care le înţelegem foarte bine, dar nu ne plac deloc.


Finanþator:

Organizator:

Parteneri:

Parteneri media:

Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu


CITYZEN

Un mesaj de mulțumire

BOGDAN FEDEREAC Când nu e l brar, Bogdan e drumeț, alergător sau blogger pe www.fede.ro

30 | CITY ZEN | OPINII

Cinismul lor este una dintre cele mai cunoscute trăsături. Dacă primesc o solicitare de intervenţie într-o zonă greu accesibilă, fără să aibă prea multe detalii despre incident, primul gând lucru pe care îl gândesc este „să luăm sacii negri cu noi”. Concediile lor de odihnă sunt în extrasezon pentru că cineva trebuie să fie pe munte să vegheze la siguranţa călătorilor. Deseori sunt înjuraţi și luaţi la mișto de haiduci care merg pe principiul „lasă că știu eu mai bine” sau „nu are nicio putere asupra mea, poate să îmi recomande, dar nu să-mi interzică”. Că sunt 30 de grade sau minus 30 de grade, ei sunt la datorie. Prin misiunea pe care o au, îi găsesc ca fiind cei mai asemănători medicilor de la urgenţe: tot timpul pregătiţi pentru

ce este mai rău, mereu punând binele aproapelui mai presus de cel propriu. Recent am participat la un skyrace în Munţii Retezat. Salvamontiștii prezenţi în diferitele puncte ale curselor au avut o zi de foc, de la transportarea unor alergători accidentaţi, la îndrumarea celor care au avut de înfruntat o grindină groaznică venită din senin pe creasta muntelui, la ridicarea moralului celor care aproape au fost înfrânţi de capriciile și forţa naturii. O mână de oameni a avut grijă ca sute de alergători să ajungă cât mai în siguranţă la finish. Tuturor acest Oameni, voluntari sau salvamontiști cu normă întreagă, le mulţumesc pentru că sunt acolo pentru noi.



CITYZEN

TAKÁCS GYÖNGYI S b ancă, îndrăgost tă de natură ș oamen . Coordonator pro ecte ș organ zator de even mente, voluntar ș gh d de tur sm.

32 | CITY ZEN | OPINII

Perfect, dar A fi ghid de turism în Sibiu reprezintă un privilegiu! Este un sentiment mai mult decât plăcut să vezi oamenii extaziaţi că au ajuns pe un tărâm legendar (cred că ar fi exagerat să scriu tărâm al făgăduinţei), e o plăcere să simţi exaltarea din ochii lor când se deschide în faţa lor panorama orașului din Turnul Sfatului sau pășesc pentru prima dată pe Podul Minciunilor. Sunt lucruri și locuri cu care noi sibienii ne întâlnim zilnic nu le mai simţim farmecul, nu ne mai lăsăm impresionaţi atât de ușor, dar ca ghid asculţi ode despre propriul tău oraș și obiectivitatea îţi este „compromisă”. Turiștii zilelor noastre nu mai sunt mișcaţi doar de obiective turistice, ei vor să simtă orașul cu toate simţurile, vin cu temele făcute, au citit tot ce se găsea pe net despre ceea ce dorești să le spui și sunt la curent cu știrile și evenimentele care se petrec în oraș. Nu e de mirare că se întâmplă des să trebuiască să răspunzi la întrebări surpriză când, pentru o secundă, stai să te gândești dacă să tragi aer adânc în piept și să explici tot ce nu se vede, care e diferenţa dintre a fi turist sau locuitor, a fi participant sau organizator? Cum uneori poveștile sunt depășite de realitate, un eveniment se vede altfel practic decât scrie în teorie, iar viaţa în Sibiu depășește siguranţa centurii de fortificaţie (și nu se construiește alta). S-a întâmplat, de exemplu, cu ocazia unui eveniment gastronomic din piaţă, când din grup a răsunat o întrebare de genul: „Ce ne recomandaţi să gustăm de aici, ceva cu specific local? Am auzit de tocăniţa de oaie cu mămăligă cu brânză ...” Ei am tras aer adânc în piept, încercând să-mi adun toate „skilurile” de diplomaţi și ridicând colţurile gurii mecanic ... C E S Ă L E S P U N?


Class concert

Spectacolul studiilor de balet 6 iulie, ora 19:00, sala Thalia Coregrafia: Aleisha Gardner și Mihai Babușka Regia: Mihai Babușka și Ovidiu Dragoman Muzica: colaj muzical realizat de Aleisha Gardner și Mihai Babușka Muzică Live: Monica Florescu • pian

Elevii, studentii și pensionarii beneficiază de 50% reducere. Biletele reduse sunt valabile doar însoțite de documente justificative: carnet de elev/carnet de student, talon de pensie.

BILETE

Biletele pentru aceste spectacole pot fi achiziționatre de pe site-ul kompostor.ro sau de la sediul Casei de Cultura a Municipiului Sibiu - Parcul Tineretului nr 1, Sibiu. Program luni-joi 09.00-16.00 sau vineri 09.00-13.30

Tribut Ceaikovski 7 iulie, ora 19:00, sala Thalia Coregrafia: Vittorio Gallaro Muzica: Piotr Ilici Ceaikovski

În programul viitor: 19 iulie 2019 Geneza, ora 21:00, Piața Mare


Viaţa CITYCULT orașului

Cronică de carte de BOGDAN FEDEREAC

CĂTĂLIN PAVEL

Arheologia iubirii. De la Neanderthal la Taj Mahal Pe Cătăl n Pavel îl cunoașteț f e în postaza de scr tor (ult mul roman publ cat: Ch hl mbar, ed tura Pol rom, 2017), f e d n cea de arheolog care publ că art cole în rev sta D lema Veche. Când am aflat că urmează să publ ce un volum de „popular zare a arheolog e”, eram conv ns că rezultatul va f un even ment ed tor al. Ș așa este. Pentru că ce poate f ma frumos decât să descoper dragostea d na nte poveșt lor scr se? Stud le de caz propuse de Cătăl n Pavel acoperă peste 45.000 de an de poveșt de ub re, de la pr m oamen , mult îna nte ca scr sul să apară ș să reprez nte o mărtur e, până la even mente mult aprop ate stor c, cele de la Auschw tz-B rkenau. Poveșt le de ub re au ex stat îna ntea l teratur , ar volumul de față, ch ar ș atunc când în d scuț e sunt texte scr se, trece peste cuv nte, se folosește de descoper r concrete ș scoate la veală ceea ce textele despre ub re nu vor putea spune n c odată. 34 | CITY CULT | CARTE



Viaţa CITYZEN orașului

Parenting de SMARANDA BĂLAN

Hashtag: vacanțaeconectare E cald și vară și poate nu avem disponibilitatea mentală să citim lucruri cu greutate. Dar tocmai fiindcă e cald și vară e și vacanţă, iar în vacanţă petrecem mai mult timp cu copiii. Prima oară când am citit despre teoria atașamentului a lui John Bowlby eram un adult care încerca să-și înţeleagă propriile trăiri și psihologia din spatele relaţiilor pe care tocmai le construiam. Am reluat însă această lectură ca părinte, urmărind cuvinte cheie precum contact afectiv și teamă de abandon, iar astăzi cred cu tărie că oricât de tare ne-am dezvolta din punct de vedere intelectual, în relaţiile noastre aducem tot bagajul emoţional al copilăriei. Atașamentul securizant este cel mai sănătos și echilibrat dintre toate. Copilul este deschis să reia oricând contactul cu figura de atasament și nu percepe plecarea, acesteia, de exemplu, drept un abandon. E un tip de relaţie al încrederii, în care nu există urme de ambivalenţă, iar conexiunea poate fi formată chiar și printr-o simplă privire. Atasamentul de tip evitant nu caută contactul, dar nici nu îl evită în mod neapărat. Sunt cazuri în care copilul respinge figura de atașament și se izolează, blocând astfel nevoia sa afectivă. Teoria spune că părinţii acestor copii sunt fie absenţi, fie sunt personalităţi care minimalizeaza impactul emoţional al relaţiilor de atașament. Atașamentul de tip anxios-ambivalent

36 | CITY ZEN | OPINII

apare atunci când copiii amplifică rolul mamei și devin suspicioși în relaţiile cu alte persoane. Au simultan reacţii de respingere și apropiere, iar ca adulţi tind să fie atrași de persoanele indisponibile. Copiii cu acest tip de atașament vor dezvolta teama de abandon și vor avea sentimente contradictorii faţă de partenerul de viaţă. Teoria mai spune că părinţii acestor copii sunt la rândul lor indisponibili emoţional și au deseori un comportement impulsiv. Atasamentul de tip dezorganizat e dominat de incertitudine, iar semnele care apar sunt specifice și atașamentului de tip anxios, dar și celui de tip evitant. In viaţa de adult, lucrurile capătă o perspectivă la fel de confuză, iar predispoziţia către diverse tulburari din spectrul psihologic este destul de mare. Copiii care au dezvoltat acest tip de atașament se simt deopotrivă în siguranţă, cât și ameninţaţi, iar acest lucru produce o dezorientare afectivă. E soare afară, ziceam și vom pleca în vacanţa pe care abia o așteptăm. Dar e foarte posibil ca vacanţa să însemne de fapt tot un fel de muncă, legiferată de această dată prin legea firii. Fiindcă după ce am bifat stelele hotelului, cifra factorului de protecţie optim pentru copiii noștri și numărul de zile de plajă, să punem în bagajul de drum și gândul că vacanţa nu e uitare, ci un bun moment de conștientizare a legăturilor de familie.



CITYZEN

38 | CITY ZEN | OPINII



Viaţa CITYCULT orașului

Jurnal de cititoare de ADELA DINU

25 mai 2019 Matei: "Afară mă doare soarele!" E înnorat. E cea ma capr c oasă pr măvară târz e.

27 mai 2019 Karl Ove Knausgård. Volumul c nc , aproape de f nal. L teratura ca exper mentum su tat s, ca mod de a vedea lumea, de a s mț , de a def n prec s nter orul ș exter orul, nter orul care se varsă în exter or, exter orul care nvadează nter orul. L teratura e calea luc d tăț , a apropr er senzaț lor, gustur lor, m rosur lor care desch d lum ș creează f sur în coaja memor e . "Lupta mea" înglobează totul, e f lozof e ș soc olog e, e stor e ș ps hanal ză, e peste toate astea, jurnal ș carte a v eț , fals îndreptar moral ș debușeu al întuner culu d n no .

28 mai 2019 Marț . Cop scr u un rezumat al unu art col d ntr-o rev stă. Despre tehnolog e, 40 | CITY CULT | JURNAL DE CITITOARE

B g Brother, v tor etc. Eu mă gândesc la ult mul volum al lu Knausgård, d n care am c t t ab a 110 pag n . A zecea parte. L teratura e nc z e în carne v e. F ecare gest trebu e consemnat. F ecare stare, senzaț e, cl pă trebu e prezentată luc d, nu neapărat anal zată. În termen lu Er ch Fromm, cartea pune problema une el berăr de sub o dom naț e t ran că. Relaț a cu tatăl este una kafk ană. Knausgård scr e ca să se el bereze, scr sul e când mântu re, când damnare. Moartea tatălu îl el berează aparent d n lanțur le constrângătoare ale autor tăț externe (tatăl), dar el berarea e luzor e, pentru că lanțur le sunt în propr a conșt nță (autor tăț le nter or zate). Constrânger lor nter oare l se adaugă pres unea res mț tă d n partea autor tăț lor anon me: c t tor , pr eten ș ce d n fam l e surpr nș în carte, mortal zaț fără vo a lor, cr t c l terar /op n a publ că.



CITYCULT

TOP 3 CĂRȚI RECOMANDATE DE LIBRĂRIA HUMANITAS Marin Mălaicu-Hondrari,

George R.R. Martin,

Trei poeţi români fac un legământ: fiecare va călători prin lume timp de cinci ani, în căutarea izvoarelor Poeziei. Acesta este punctul de plecare al unei povești în care biografiile celor trei se transformă pe nesimţite din realitate în ficţiune. Personajele, recognoscibile, scapă mereu din mâna cititorului, modificându-și traseele și profilul, camuflându-se cu abilitate. Când firele par unite, o bruscă răsturnare de situaţie schimbă radical perspectiva.

Cu sute de ani înainte de Urzeala Tronurilor, Casa Targaryen – singura familie de stăpâni ai dragonilor care supravieţuiește decăderii Valyriei, se stabilește la Piatra Dragonului. Aceasta va fi povestea generaţiilor de conducători care, începând cu legendarul Aegon Cuceritorul, se luptă pentru a păstra Tronul de Fier, până la rebeliunea care aproape i-a distrus. Ce s-a întâmplat, de fapt, la Dansul Dragonilor? Care au fost crimele oribile ale lui Maegor? Cum era Westeros când dragonii făceau legea din ceruri? Cum era Valyria după dezastrul care a lovit-o?

Apropierea (ediție limitată)

Dan Coman,

aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată Două femei, ale căror drumuri, fără intervenţia sorţii, nu s-ar fi intersectat niciodată, au destinele strâns legate până la capăt, în viaţă și în moarte. Una e văduvă și educată, cealaltă e orfană și a moștenit de la mamă darul de a lecui oasele sfărâmate ale oamenilor, iar amândouă își duc traiul într-un sat de munte care își modelează și remodelează la nesfârșit locuitorii. Relaţia celor două femei este providenţială la început, dar linia dintre prietenie și trădare este foarte subţire, secrete întunecate ies la suprafaţă, nedreptăţi imposibil de iertat au fost făcute și consecinţele nu întârzie să apară.

42 | CITY CULT | TOP 3 CĂRŢI RECOMANDATE DE HUMANITAS

Foc și sânge



Interviu

de Răzvan Sădean

Tudor Giurgiu director TIFF

Acum că majoratul TIFF-ulu de la Cluj s-a înche at, e momentul ca cele ma bune f lme să v nă la S b u, la cea de-a XIII-a ed ț e a TIFF S b u. Între 27 ș 30 un e, peste 30 de f lme ș numeroș nv taț vor purta publ cul c nef l între ma multe locaț d n oraș ș împrejur m . Am aflat toate noutăț le ed ț e d n acest an de la Tudor G urg u, d rector TIFF. Odată cu fiecare ediţie aţi inserat câte un element nou, indiferent că vorbim de spaţii de proiecţie sau de programare. Ce va fi ”altfel” la ediţia de anul acesta? Anul acesta vom naugura o nouă locaț e de pro ecț open-a r, în P ața Habermann, d n vec nătatea Teatrulu Naț onal ”Radu Stanca”. În acest cadru, vom ofer c nef l lor f lme de autor, producț prem ate, part c pante la cele ma prest g oase fest valur nternaț onale de prof l. Nu negl jăm n c pro ecț le ndoor ș ven m cu un nou spaț u în program: Centrul Cultural „Ion Beso u”. Des gur asta nu înseamnă că nu ne revedem în locur le ob șnu te de întâln re: în P ața Mare, punctul pr nc pal al Fest valulu , acolo vor avea loc pro ecț de f lm cu ntrare 44 | VIAŢA ORAȘULUI | INTERVIU

gratu tă pentru publ cul larg, ne revedem ș la Teatrul Gong pentru pro ecț ndoor. Avem d n nou ș pro ecț spec ale, una d n ele la Muzeul în Aer L ber Astra. La n vel de program, am ț nut cont de faptul că anul acesta S b u e cap tală gastonom că ș aducem a c f lme d ntr-una d n cele ma ub te secț un de la Cluj: F lm Food. Pr ntre f lmele legate de gastronom e pe care s b en le vor putea savura se numără ”Extrav rg n” (r. Jose Lu s Lopez L nares) ș ”Fraț Rocca în Scoț a” (r. Laura Otalora Pardo). Care sunt criteriile după care stabiliţi ce filme din programul de la Cluj ajung și la Sibiu? În pr mul ș în pr mul rând luăm în cons derare opț un le cele ma potr v te pentru publ cul s b an, ț nând cont mereu de feedback-ul pr m t an de an. Pentru că nu putem aduce toate f lmele, încercăm să le alegem pe acelea care pot face programul cons stent, dar în acelaș t mp acces b l. Ș nu în ult mul rând, luăm în cons derare spaț le pe care le avem la d spoz ț e pentru pro ecț : m zăm pe nterdependența d ntre d verse med art st ce, legătura d ntre f lm ș celelalte arte f nd o

caracter st că a programăr fest valulu . Cel mai recent film pe care l-aţi realizat, ”Parking”, a avut premiera mondială la Cluj. Va fi proiectat și la Sibiu? Da, cu s guranță, s b en vor vedea f lmul în prem eră pe 27 un e. Vom încerca să re-ed tăm atmosfera extraord nară de la prem era mond ală, vom pro ecta ”Park ng” în desch derea TIFF S b u, o vom face la Centrul Cultural „Ion Beso u” ș așteptăm cu nerăbdare întâln rea cu publ cul. Ce alte filme românești se vor regăsi în program? Ca în f ecare an acordăm mare mportanță selecț e de f lme româneșt d n programul TIFF S b u, așadar î așteptăm pe spectator la ”Moromet 2”, succesul box-off ce-ulu românesc al ult me decade, în reg a lu Stere Gulea, un f lm care a umplut P ața Un r de la Cluj în c uda plo ș a vrem d f c le, precum ș la ”Monștr ”, debutul reg zorulu Mar us Olteanu, o poveste de dragoste despre comprom s, pres un soc ale ș revelaț dureroase d n v ața unu cuplu. În program se regăsește


Viaţa orașului

ș ”MO”, cu Răzvan Vas lescu, Dana Rogoz ș Mădăl na Cra u în d str buț e, debutul în reg e al lu Radu Dragom r. Pro ectul a fost selecț onat încă d n faza de lucru la Sarajevo, în 2017, în programul secț un C neL nk, ar acum e gata să- șocheze pe spectator TIFF S b u, după prem era absolută pe marele ecran de la Cluj. O surpr ză pe care am pregăt t-o s b en lor e ș pro ecț a documentarulu ”Mar a, n ma Român e ”, produs de John Florescu. Acesta e cea ma amplă prezentare a Reg ne : mag n v deo d n t mpul celu de-al Do lea Războ Mond al, restaurate ș color zate de un d ntre ce ma bun spec al șt a lum , vocea Reg ne , însemnăr le e , relatăr ale celor care au întâln t-o ș nenumărate detal d n trecut. Cu ce invitaţi ne vom întâlni la ediţia din acest an? Ne vom vedea cu o mulț me de c neașt român , pr ntre e actor Șerban Pavlu, M ha Smarandache, Em l an Oprea, Ios f Pașt na, Dana Dogaru, Rod ca Lazăr, Jud th State, Cr st Iacob, dar ș reg zor Mar us Oltean, Radu Dragom r. Vom

anunța curând ma multe nume conf rmate, dar putem prom te că întâln r le cu publ cul vor f la fel de savuroase ca până acum. Deși Sibiul stă prost la capitolul săli de cinema, are trei evenimente cinematografice majore. Se poate forma un public de cinema chiar și-ntr-o astfel de situaţie paradoxală? Da, cred că pro ecț le sold-out d n f ecare an de TIFF S b u demonstrează că se poate ș , ma mult de atât, demonstrează că ex stă cerere d n partea publ culu . Or cum, suntem foarte bucuroș de faptul că observăm progrese în ceea ce pr vește s tuaț a săl lor d n S b u, s-a naugurat Centrul Cultural „Ion Beso u”, care are două săl la standarde reale de c nema ș vom face pro ecț acolo, marele regret al ed ț e de anul trecut fusese că nu am reuș t să ncludem această locaț e în program. Iată că în acest an n se îndepl nește această dor nță ș am speranță că lucrur le vor merge în ma b ne de a c încolo. Trebu e să înțelegem or cum că ob ce ur le de consum ale spectator lor se sch mbă, tră m o revoluț e în ceea ce pr vește

canalele pr n care avem acces la f lme, trebu e să ț nem pasul cu acest lucru. O formă pr n care am încercat să facem asta a fost lansarea ”TIFF Unl m ted”, o platformă românească 100% de VoD, care cont nuă onl ne exper nța de fest val. Ce anume îi face pe oameni să vină, an după an, la TIFF Sibiu? Atmosfera, programul, întâln r le ned te cu nv taț spec al , e un întreg complex de factor . În f ecare an, selecț a TIFF S b u e foarte d vers f cată ș d fer tă, fest valul pune accent pe f lm, dar î conectează pe spectator ș cu celelalte arte care se comb nă cu f lmul. TIFF S b u benef c ază de o gamă largă de pro ecț în aer l ber, un program de pro ecț d g tale, dar ș de pro ecț -even ment, numa la cea de-a tre sprezecea ed ț e va ofer publ culu peste 30 de f lme recunoscute la n vel naț onal ș nternaț onal, f lme care abordează relaț a d ntre f lm ș teatru, muz că, sculptură, dans, l teratură, gastonom e, f lme de autor, producț prem ate, part c pante la cele ma prest g oase fest valur nternaț onale de prof l. ZILE ȘI NOPŢI | SIBIU, 7 - 20 IUNIE 2019 | 45


FILM PREMIERĂ

Pentru că aventura acestui poet bistriţean idealist și visător vede lumina ecranului.

PARKING Regia: Tudor Giurgiu Cu: Mihai Smarandache, Ariadna Gil, Luis Bermejo, Carmen Florescu, Eric Frances Durata: 110 minute Premiera: 14.06.2019 Distribuit de Transilvania Film

str. Turnului nr. 2, Sibiu /GossipTree L - D: 1000 - 2000

46 | FILME

Parking Cel de-al patrulea lungmetraj semnat de Tudor Giurgiu spune povestea lui Adrian, un poet din Sângeorz-Băi care emigrează ilegal în Spania anului 2002. Ajuns în Cordoba, se angajează paznic de noapte într-un parc auto iar existenţa lui pendulează între imposibila poveste de dragoste cu o cântăreaţă spaniolă și dorul de casă, de familie. Călătoria lui în căutarea marii iubiri se transformă într-o poveste surprinzătoare, sensibilă și plină de provocări, pe care publicul din România a putut-o urmări în premieră la TIFF, vineri, pe 31 mai, pe ecranul gigant din Piaţa Unirii Open Air. Filmul are la bază cunoscutul roman cu același nume al scriitorului Marin Mălaicu-Hondrari, publicat în anul 2010.



Interviu

de Răzvan Sădean

Andrei Oltean organizator Sibiu International Street ART Festival

S b u Internat onal Street ART Fest val (SISAF), cel ma amplu demers de acest gen la n vel naț onal, îș va lăsa amprenta pe z dur le gr ale orașulu între 1 ș 7 ul e. Lucrăr le selectate în acest an de jur ul fest valulu - murale, nstalaț de artă, sculptur vor f mplementate ș apo adm rate de s b en ș tur șt în următor an , deven nd parte d n S b u Street Art Tour. Aceste lucrăr no vor completa cele 67 de murale real zate până acum ș ce 5.700 metr pătraț de culoare care acoperă z dur le gr ale școl lor, l ceelor, blocur lor ș nst tuț lor d n oraș.

Cine sunt artiștii care vor colora zidurile gri ale Sibiului în cadrul celei de-a V-a ediţii a SISAF? Până în acest moment, 18 art șt ne-au conf rmat prezența la fest val. Avem un jur u care ne-a ajutat la alegerea lor, d ntre ce înscr ș la Open Call - peste 120 de art șt au part c pat d n toată lumea - Braz l a, S ber a, Mex c, Noua Zeelandă, dar ș d n 48 | VIAŢA ORAȘULUI | INTERVIU

major tatea țăr lor europene. D ntre aceșt a, membr grupulu Sweet Damage Crew - Lost. Opt cs, Rec s ș Pandele - vor real za lucrăr nd v duale în st lul propr u; K tră execută o nstalaț e murală formată d n tre bucăț ; Iluc, care semnează v zualul ed ț e propune ș el o lucrare pe un z d, ar art șt cu potenț al d n noul val, precum

Harcea Pacea, Toma Andreea ș Felea Andre , vor part c pa pentru pr ma dată la fest val. Alătur de e , d n Român a î vom ma avea pe Cazac ncu Bogdan, John.S, Kaps Crew, M ha l Al n, Robert Obert ș Scutaru Cr st an, ar d n afara țăr vor real za lucrăr Danny F gueroa - W3SR d n German a, Mehsos d n Belg a ș Taker One d n Ungar a.


Viaţa orașului

Lucrările selectate în acest an gravitează în jurul ideii de deschidere. Cum reușește arta stradală să deschidă minţile, să-i facă pe oameni să fie mai deschiși unii faţă de ceilalţi? Lucrăr le de artă stradală au men rea să cupr ndă ș să transm tă mesaje putern ce. Sunt med de comun care în s ne, pr n care art șt reușesc să vorbească oamen lor. Un marjează pe murale cu mesaje soc ale sau pol t ce, putern c lustrat ve, care sunt înțelese întocma de pr v tor ; alț preferă lucrăr le abstracte, care nc tă ș nv tă la anal ză ș descoper re. Ind ferent de fel, arta stradală reușește să desch dă m ntea pr v torulu , făcându-l ma atent la med ul înconjurător, la oraș, la celălalt. Ce spaţii din Sibiu vor fi revitalizate de arta stradală în acest an? În 2019 ne-am propus să transformăm pereț anoșt a 12 locaț d n S b u în tablour v , care pulsează pr n culoare, forme ș emoț e. Pr ntre z dur le ce vor f p ctate la SISAF se vor regăs locaț care urmăresc localn c sau tur șt pe tot parcursul lor în oraș - de când ajung în S b u, unde locu esc, unde îș petrec t mpul l ber ș ma ales unde învață. Vorb m, așadar, de lucrăr executate pe fațade de grăd n țe / școl / l cee, nst tuț mportante pentru v ața culturală, dar ș spaț pr vate, care pr n

buna v z b l tatea pot face ș ma cunoscută această formă de artă. În afara lucrărilor permanente, ce alte puncte de atracţie mai conţine programul festivalului? D ncolo de artă stradală, SISAF e un adevărat fest val de cultură urbană. Programul f nal va cupr nde, la fel ca în f ecare an, concerte, confer nțe ș d alogur despre artă, întâln r cu art șt , workshop-ur , seară de f lm, expoz ț e ș pro ecț pe clăd r reprezentat ve d n oraș. Unul dintre evenimentele ”de rezistenţă” ale festivalului e Turul de Artă Stradală. Când e programat și de ce nu ar trebui ratat? La fel ca în f ecare an, ult ma z de fest val este ded cată adm răr lucrăr lor real zate, ce m ros a vopsea proaspătă. Dum n că, 7 ul e, porn m într-un tur pe b c cletele pr n f ecare locaț e, t mp de 2-3 ore, unde luăm un pr m contact cu f ecare mural ș vom cunoaște o parte d ntre art șt care fac ult mele retușur . SISAF și-a propus încă de la început să transforme Sibiul într-o galerie de artă. Dar știm că o galerie de artă nu poate supravieţui fără vizitatori. Sunt tutiștii interesaţi să descopere Sibiul și prin prisma artei stradale? Așa este. Totalul de 67 de lucrăr real zate până acum susț n t tlul pe care S b ul l-a

câșt gat pe bună dreptate, f nd o “galer e de artă stradală în aer l ber”. C rcu tul are un caracter un c în lume - e pr ntre s ngurele ș cele ma ample turur ce nclud lucrăr pe z dur le școl lor - ceea ce ne-a ajutat să atragem tur șt d n multe țăr , aflaț în vacanță în S b u. Aceșt a, b ne fam l ar zaț deja cu această formă de artă, sunt extrem de desch ș să descopere ș alte zone ale orașulu , pe care altfel nu le-ar f v z tat. Neam angajat de multe or să- gh dăm, ar când n-am făcut-o no , aceșt a au folos t harta t păr tă S b u Street Art Tour, ce se găsește gratu t la centrele de nformare tur st că. De ce contează SISAF pentru comunitatea de street art din România? Art șt street art român au puț ne contexte în care să-ș prez nte legal lucrăr le. Galer le de artă nu sunt foarte pr etenoase cu arta lor, aprobăr le pentru un z d sunt încă greu de obț nut nd v dual dacă nu șt de unde să încep , ar fest valur s m lare care să promoveze art șt de gen sunt în cont nuare prea puț ne. În acest context, SISAF dă șansa atât art șt lor talentaț , dar aflaț la început, cât ș celor veteran , să se expr me l ber. Pr n puterea exemplulu , am observat că fest valul reușește să nsp re t ner să aleagă arta ș să se perfecț oneze în acest sens, pentru ca odată să ajungă ș e să expună pe z dur le d n S b u. ZILE ȘI NOPŢI | SIBIU, 21 IUNIE - 4 IULIE 2019 | 49




Viaţa CITYZEN orașului

Fashionation de MITICHI

NOUA DIMENSIUNE Am mai vorbit în trecut despre modă ca industrie, despre pieţele de consum și despre consecinţele pe care întreg fenomenul îl are la nivel global. Moda este una dintre industriile cu cea mai ridicată rată de poluare. Unele voci poziţionează moda pe locul doi între cele mai poluatoare industrii. Organizaţii non profit dar și corporaţiile investesc în campanii de conștientizare și chiar în cercetare pentru a reduce nivelul de poluare. Tot mai mulţi designeri independenţi își gândesc noile colecţii în acord cu mesajele de conștientizare pe care le transmite atât piaţa cât și marii jucători. Cu tot acest context internaţional, ne aliniem și noi la Sibiu, vom face un pas important în Feeric Fashion Week, spre o industrie sustenabilă, promovând și organizând evenimente în acord cu toate demersurile internaţionale. Vom face apel la toate resursele apropiate, activând fiecare zonă ce poate fi un model de consum responsabil, sau de producţie cu finalitate pozitivă în raport cu mediul. Sub sloganul personal “Consume less, pollute less!” Landiana, vicepreședinte Feeric Fashion Week dezvăluie în imagini, în expoziţia cu același nume, cum a reușit să capteze atenţia fotografilor și a celor mai importanţi editori de modă de la reviste precum Vogue, Elle, Marie Claire, Harper’s Bazaar și multe altele, folosind aceleași articole în sezoane diferite fiind doar stilizate diferit. Ca urmare prin creativitate Landiana arată că poţi reduce consumul de haine, și dacă fiecare dintre noi își folosește resursa creativă consecinţele la nivel global vor fi însemnate. Ocantos, brandul Argentinian care vine pentru al 4lea an consecutiv la Feeric Fashion Week folosește materiale organice pictate manual de către artistul plastic Eduardo Perez Gonzalez Ocantos. În plus, în această ediţie lâna de lamă este unul dintre materialele noi, procesate prin metode tradiţionale. Istitutul Europeo de Design aduce în premieră în România o colecţie în întregime sustenabilă, prezentată la Pitti Uomo în Florenţa, și tot împreună cu IED si V fair am construit mai mult decât un eveniment. Încă din luna mai am declanșat o 52 | CITY ZEN | OPINII

competiţie de design sustenabil dedicate exclusive designerilor români. 10 finaliști vor fi aleși pentru a-și prezenta creaţiile în cadrul Feeric Fashion Week. Câștigătorul acestei competiţii primește o bursă de școlarizare gratuită în Barcelona. Am început să facem primii pași conștienţi într-o direcţie globală responsabilă faţă de mediu. Fie ca această ediţie de Feeric Fashion Week să genereze în conștiinţa participantilor un impact pozitiv ce poate schimba pas cu pas obiceiul de consum.



Viaţa orașului

PROPUNERILE ZILE ȘI NOPŢI În t mpul ver e foarte greu să ț m nte toate even mentele care se desfășoară pr n S b u. Ba o pro ecț e de f lm în aer l ber, ba un concert seara în club, ba un spectacol de teatru la care ț -a tot spus că o să ajung . Îț facem no agenda cu cele ma bune recomandăr .

CONCERT PHOENIX

Înfiinţată în urmă cu 57 de ani, trupa Phoenix, legenda muzicii rock românești, revine pe scenă în faţa fanilor sibieni, la Oldies Pub, sâmbătă, 22 iunie, de la ora 19:00. Cu un stil aparte, inspirat de rock-ul clasic de peste hotare, dar șlefuit ”românește”, trupa Phoenix are câteva hituri pe care cu siguranţă le puteţi fredona la orice oră din zi sau noapte: ”Andrii Popa”, ”Fată verde”, ”Fie să renască” sau ”În umbra marelui URSS”. Pentru cine știe să asculte, Phoenix are suficiente povești muzicale de oferit.

FESTIVALUL FILMULUI EUROPEAN Filmele europene iau cu asalt Sibiul! Festivalul Filmului European se deschide vineri, 28 iunie, ora 19:00, cu alegoria italiană ”Fericit ca Lazăr”, în regia lui Alice Rohrwacher, film selecţionat în 2018 în competiţie la Festivalul de film de la Cannes, unde a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun scenariu. Programul continuă sâmbătă, de la ora 14:00 și duminică, de la ora 15:00, cu alte șase filme care în complicatul context actual european, oferă o mai bună înţelegere a societăţii contemporane și multiple răspunsuri la întrebarea ”Încotro merge, de fapt, Europa?”. Festivalul se va desfășura la Centrul Cultural ”Ion Besoiu”, iar intrarea e liberă.

SIBIU SANDS

ELECTRA Actorii Teatrului Naţional ”Radu Stanca” nu se despart de scenă nici după terminarea FITS-ului. În această vară sunt programate aproximativ 20 de spectacole. Unul dintre ele e ”Electra” în regia lui Mihai Măniuţiu, a cărui reprezentaţie va avea loc joi, 4 iulie, de la ora 19:00. Spectacolul propune o întâlnire inedită între texte din marea tragedie greacă, fondatoare ale marilor mituri culturale europene și muzica populară maramureșană, interpretată live de Grupul Iza. ”Electra” readuce în prezent o mitologie fabuloasă, provocând crearea unui spaţiu al confluenţelor arhaice. Din distribuţie fac parte, printre alţii: Marian Râlea, Ofelia Popii și Mariana Mihu.

54 | VIAŢA ORAȘULUI | PROPUNERILE ZILE ȘI NOPŢI

A șaptea ediţie a turneului de volei pe plajă, Sibiu Sands, revine în Piaţa Mică, între 4 și 7 iulie, cu un număr mare de echipe care vor performa în faţa comunităţii sibiene. Categoriile de anul acesta sunt împărţite în OPEN Feminin și OPEN Masculin. Sibiu Sands e primul turneu de volei pe plajă organizat pe un teren amenajat de la zero într-o zonă istorică, din România. La ediţia din 2018 au fost prezente 35 de echipe. Pentru spectatori vor fi amenajate tribune, iar intrarea este gratuită.



28–30 iunie: Sibiu Centrul Cultural Ion Besoiu

Ieri / Tegnap / Yesterday

Vineri 21 iunie 19:00 Gala de deschidere a FFE Fericit ca Laz`r / Lazzaro Felice / Happy as Lazzaro – r: Alice Rohrwacher / Italia / 2018 / 120’

Ungaria, 2018, 119’, dram` Regia: Bálint Kenyeres Scenariul: Bálint Kenyeres, Matthieu Taponier Imaginea: Ádám Fillenz Cu: Vlad Ivanov, Féodor Atkine, Jo Prestia, Rainer Kühn, Djemel Barek Distribuit de: ONE TWO Films

Såmb`t` 22 iunie 14:00 Ieri / Tegnap / Yesterday – r: Bálint Kenyeres / Ungaria / 2018 / 119’ 16:30 Fiul Sofiei / O Gios tis Sofias / Son of Sofia r: Elina Psykou / Grecia / 2017 / 111’ 18:30 Femeie în r`zboi / Kona fer í stríð / Woman at War r: Benedikt Erlingsson / Islanda / 2018 / 101’ 20:30 Jocuri de putere / El Reino / The Realm r: Rodrigo Sorogoyen / Spania / 2018 / 122’ Duminic` 23 iunie 15:00 Piciorul meu stång / My Left Foot: The Story of Christy Brown – r: Jim Sheridan / Irlanda / 1989 / 98’ 17:00 Julia / Júlia ist – r: Elena Martín / Spania / 2017 / 96’ 19:00 Durerea / La douleur / Memoir of War r: Emmanuel Finkiel / Fran]a / 2018 / 126’ * Accesul publicului este gratuit, în limita locurilor disponibile.

Fericit ca Laz`r / Lazzaro Felice / Happy as Lazzaro Italia, 2018, 125’, ram` Regia [i scenariul: Alice Rohrwacher Imaginea: Hélène Louvart Muzica: PieroCrucitti Cu: Adriano Tardiolo, Agnese Graziani, Alba Rohrwacher, Luca Chikovani, Tommaso Ragno, Sergi Lopez, Natalino Balasso Distribuit de: Independen]a Film Finalul filmului este sfå[ietor. Singurul leac pe care-l ofer` Lazzaro împotriva sentimentului de disperare este frumse]ea sa nesfår[it`. A.O. Scott Povestea întålnirii dintre Lazzaro, un ]`ran tån`r atåt de bun, încåt este adesea luat drept neghiob, [i Tancredi, un june aristocrat arogant care se plictise[te la Inviolata, un c`tun izolat, aflat sub st`pånirea cumplitei Marchize Alfonsina de Luna, regina ]igaretelor. O prietenie ciudat` [i improbabil`, care îl ia prin surprindere pe Lazzaro [i se sudeaz` cånd Tancredi îi cere acestuia s`-l ajute s`-[i orchestreze propria r`pire. Alice Rohrwacher realizeaz` primul lungmetraj în 2011, Corpo Celeste (a c`rui premier` are loc la Quinzaine des Réalisateurs, la Cannes), urmat de The Wonders, Marele Premiu al juriului la Cannes, în 2014. www.ffe.ro www.facebook.com/ffeRomania

Victor Ganz, un b`rbat de 50 de ani, de]ine o companie de construc]ii civile care presteaz` servicii în toat` lumea. Din cauza unor probleme ap`rute pe un [antier din Maroc, este nevoit s` mearg` la fa]a locului, unde se va confrunta cu amintiri din tinere]e, pe care pån` acum reu[ise s` le îngroape. Printre întålniri cu partenerii, apari]ia unei iubiri pierdute [i o investiga]ie, Victor Ganz alunec` într-un carusel al emo]iilor, în care prezentul [i trecutul se intersecteaz`.

Jocuri de putere / El reino / The Realm Spania / Fran]a, 2018, 122’, dram` Regia: Rodrigo Sorogoyen Scenariul: Rodrigo Sorogoyen, Isabel Peña Imaginea: Alejandro de Pablo Cu: Antonio de la Torre, Mónica López, Josep María Pou, Nacho Fresneda, Ana Wagener Distribuit de: Transilvania Film Manuel Gómez Vidal este un politician popular: are o pozi]ie social` de invidiat, o familie iubitoare, prieteni [i carism`. În acela[i timp, îns`, este un politician corupt care s-a înfruptat ani de zile din bani publici. Dup` ce încearc` s` mu[amalizeze cazul unui asociat, Manuel r`måne expus. Dar nu se pred`. Cåt de departe va merge un om hot`råt s` fac` orice pentru putere? Rodrigo Sorogoyen: Stockholm (2013), May God Save Us (2016) [i scurtmetrajul Mother (2017).

Femeie în r`zboi / Kona fer í stríð / Woman at War Islanda / Fran]a / Ucraina 2018, 101’ comedie Regia: Benedikt Erlingsson Scenariul: Benedikt Erlingsson, Ólafur Egill Egilsson Imaginea: Bergsteinn Björgúlfsson Cu: Halldóra Geirhardsdóttir, Jóhann Sigurðarson, Haraldur Stefansson Distribuit de: Transilvania Film O poveste despre ecologie, care pune în discu]ie, cu umor, importan]a ac]iunilor individuale în raport cu iner]ia autorit`]ilor. Halla, o militant` islandez` declar` r`zboi deschis industriei aluminiului. Cum ac]iunile ei devin tot mai îndr`zne]e, reu[e[te


s` opreasc` negocierile dintre o corpora]ie [i guvernul Islandei pentru construirea unui combinat siderurgic în mun]i. Tocmai cånd preg`te[te cea mai elaborat` opera]iune, afl` c` va fi mam` [i totul se complic` exponen]ial. Benedikt Erlingsson a debutat în 2013 cu Of Horses and Men, care a cå[tigat premiul de regie la San Sebastián. În 2016 a fost cå[tig`torul Funda]iei Gan pentru Cinema. Femeie în r`zboi a fost selec]ionat la Cannes, sec]iunea Semaine de la Critique, [i este cå[tig`torul Premiului LUX 2018.

Fiul Sofiei / O Gios tis Sofias / Son of Sofia Grecia / Fran]a / Bulgaria, 2017, 111’, dram` Regia [i scenariul: Elina Psykou Imaginea: Dionysis Efthimiopoulos Cu: Valery Tscheplanowa, Victor Khomut, Areti Seintaridou, Thanassis Papageorgiou Distribuit de: Heretic Outreach Atena, 2004, Jocurile Olimpice de var`. Misha, un copil de 11 ani, vine din Rusia pentru a locui cu mama lui, Sofia. Ce nu [tie el, este c` aici exist` [i un tat`, care îl a[teapt`. În timp ce Grecia tr`ie[te visul olimpic, Misha este catapultat într-un mod brutal în lumea adul]ilor, alunecånd, mai degrab`, c`tre partea întunecat` a pove[tilor sale favorite. Elina Psikou a debutat în lungmetraj cu Eterna întoarcere a lui Antonis Paraskevas, a c`rui premier` a avut loc la Berlinale Forum. În prezent, Elina lucreaz` la documentarul To Live and Die in Europe [i la scenariul pentru cel de-al treilea lungmetraj.

Julia / Júlia ist Spania, 2017, 96’, dram` Regia: Elena Martín Scenariul: Maria Castellvi, Elena Martin, Marta Cruañas, Pol Rebaque Imaginea: Pol Rebaque Cu: Elena Martín, Oriol Puig, Jakob D’Aprile Distribuit de: Patra Spanou Film Marketing & Consulting

Durerea / La douleur / Memoir of War Fran]a / Belgia, 2017, 126’, dram`, biografic Regia: Emmanuel Finkiel, dup` romanul omonim al scriitoarei Marguerite Duras Imaginea: Alexis Kavyrchine Sunetul: Antoine-Basile Mercier Cu: Mélanie Thierry, Benoît Magimel, Elsa Amiel, Brett Gillen, Grégoire Gros, Christine RiviereAnissa, Myriam Riviere-Anissa Distribuit de: TF1 Studio În 1944, Fran]a se afl` sub ocupa]ie german`. Tån`ra scriitoare Marguerite este, al`turi de so]ul ei Robert Antel (autorul romanului L’Espèce humaine), membru activ în mi[carea de rezisten]`. Cånd Robert este arestat [i apoi deportat la Buchenwald [i Dachau, Marguerite încearc` din r`sputeri s`-l aduc` înapoi. Dornic` s` î[i reg`seasc` cåt mai rapid so]ul, începe o rela]ie ambigu` cu Rabier, un agent francez din Gestapo. Sfår[itul r`zboiului o va g`si pe Marguerite într-o a[teptare chinuitoare, f`r` speran]`, într-o nem`surat` durere, lent` [i t`cut`, în haosul de nedescris al eliber`rii Parisului. Emmanuel Finkiel debuteaz` în lungmetraj în 1999 cu Voyages, premiu pentru debut la Cannes. Urmeaz` Nulle part terre promise (2008) [i Je ne suis pas un salaud (2016). A mai realizat documentarele Casting (2001) [i Je suis (2012) [i serialele TV Melanie (1996) [i En marge des jours (2007). Durerea este o adaptare a romanului autobiografic scris de Marguerite Duras în 1944 [i publicat în 1985.

Piciorul meu stång My Left Foot: The Story of Christy Brown

Julia, student` la arhitectur` în Barcelona, decide s` plece cu o burs` Erasmus la Berlin. E prima dat` cånd pleac` de acas` [i porne[te în aceast` aventur` f`r` a sta prea mult pe gånduri. Plin` de speran]e [i f`r` pic de experien]` de via]`, Julia se treze[te într-un ora[ cenu[iu [i distant, în care a[tept`rile [i proiec]iile ei nu au nicio leg`tur` cu realitatea.

Irlanda / Marea Britanie, 1989, 98’, dram` Regia: Jim Sheridan Scenariul: Shane Connaughton [i Jim Sheridan, dup` romanul lui Christy Brown Imaginea: Jack Conroy Muzica: Elmer Bernstein Cu: Daniel Day-Lewis, Brenda Fricker, Kirsten Sheridan Distribuit de: Miramax Films Piciorul meu stång este povestea real` a scriitorului irlandez Christy Brown, care sufer` de paralizie cerebral`. Încurajat de mama sa, Cristy reu[e[te s` î[i direc]io-neze toate gesturile c`tre piciorul stång, singura parte a corpului asupra c`reia are control. Cu ajutorul piciorului, Cristy d` na[tere unor opere de art` [i unor volume de poezii [i nuvele de succes.

Oscilånd mereu între cinema [i teatru, Elena Martin a pus bazele laboratorului de crea]ie Els Malnascuts (Sala Beckett), a jucat la P14 Volksbühne [i a realizat spectacolul Like si lloras.

Nominalizat de [ase ori la Premiile Academiei, Jim Sheridan este cunoscut mai ales pentru The Field (1990), In the Name of the Father (1993) [i In America (2002).


CITYZEN

Lucruri pe care le știi doar dacă ești

COSMONAUT Dumitru Prunariu - singurul român care a zburat vreodată în spaţiu. Vârsta: 66 de ani „Cosmonautul este un om obișnuit, cu o profesie deosebită“ „Desigur, pentru a fi cosmonaut este necesar să ai niște calităţi native și profesionale. În primul rând e necesar să ai un IQ cât se poate de ridicat, să fii foarte stabil psihologic și apoi să ai dorinţa de a învăţa lucruri noi în permanenţă, dacă se poate și de a inova“. Timpul trece în spaţiu la fel ca pe Pământ „La fel ca pe Pământ, în spaţiul cosmic, timpul trece în funcţie de ce faci. În schimb acolo ești conștient că timpul misiunii tale este limitat. Dacă primele două zile de activitate la bordul staţiei orbitale mi s-au părut lungi pentru că treceam printr-o serie de modificări biologice, ultimele două zile au trecut ca o secundă, abia așteptam să fac mai multe lucruri în spaţiu“. Starea de imponderabilitate e euforică la început „La început e euforic să plutești. E o senzaţie pe care nu ai testat-o pe pământ. Dar euforia, plăcerea, dispare încet, încet pentru că apar modificări în organism și o stare de disconfort, care se accentuează timp de o zi, două, apoi începe să se diminueze, până când dispare“. Se poate mânca orice în spaţiu „Mulţi cred că se mănâncă pastile, dar există mâncare preambalată, pregătită special pentru cosmos. O bună parte din mâncarea pe care o foloseam acolo era deshidratată în niște condiţii speciale. În spaţiu trebuia să introduci 58 | CITY ZEN | OPINII

apă și o pui la o anumită temperatură. Ciorba era ambalată într-un tub ca de pastă de dinţi, doar că mai mare, iar friptura cu piure ambalată era atât de ușoară, încât putea zbura ca un fulg. Toate aveau același gust ca mâncarea proaspăt preparată al sol“. De acolo de sus, înţelegi că pământul reprezintă o unitate „De sus, nu mai vezi diviziuni pe pământ. Trebuie să înţelegem că problemele de pe Pământ sunt ale tuturor, nu numai a unei singure persoane. Privit de la o altă înălţime, înţelegi că ceea ce facem noi de regulă pe pământ, în bună parte e greșit“. Există timp liber și în spaţiu „Noi am participat la un zbor de scurtă durată. Pentru a avea timp liber ne luam din timpul de odihnă. Eu îl foloseam mai ales să stau în faţa hubloului cu aparatul de fotografiat, observând Pământul. Nu m-aș sătura niciodată de această imagine“. 35 de milioane de dolari, o săptămână în cosmos „Sir Richard Branson promite că trimite oamenii în imponderabilitate timp de 7 minute. Un bilet costă 200.000 de dolari. Pentru a putea zbura la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale timp de o săptămână, pregătirea și zborul costă peste 35 de milioane de dolari“. Vezi interviul integral pe www.zileșinopţi.ro



CITYLIFESTYLE

Cum să ne pregătim pentru vacanţa la mare în 3 pași? În sezonul estival, marea e una dintre cele mai căutate destinaţii. Indiferent în ce ape alegeţi să vă scăldaţi, până ajungeţi la plajă trebuie să faceţi faţă cu brio pregătirilor pentru vacanţă. Primul pas și cel căruia trebuie să-i acordaţi o foarte mare atenţie e pregătirea fizică. Dacă vreţi să scăpaţi de temerile legate de felul în care veţi arăta în costum de baie, atunci e important să optaţi pentru o dietă ușoară, mediteraneană, să renunţaţi la alimentele și băuturile care vă balonează, la alimentele bogate în sodiu și să faceţi cât mai multă mișcare fizică: mersul pe jos, pedalatul sau alergatul în parc pot face minuni. De asemenea, nu uitaţi să scăpaţi de părul nedorit de pe corp, să acordaţi o atenţie sporită tenului, manichiurii și

60 | VIAŢA ORAȘULUI | LIFESTYLE

pedichiurii. Al doilea pas constă în alegerea unui costum de baie care să vi se potrivească perfect cu silueta. Trebuie să ţineţi cont de două reguli: dacă vreţi ca șoldurile să pară mai mici, optaţi pentru un model cu un imprimeu bogat sau o culoare mai evidentă în partea de sus, iar dacă vreţi

să distrageţi atenţia de la burtă, evitaţi costumele întregi. Al treilea pas vă poartă spre geanta de plajă. Din ea nu trebuie să lipsească: o pălărie, o pereche de șlapi, o eșarfă, cremă cu protecţie solară, un balsam de buze, ochelari de soare, un prosop, o trusă de prim ajutor.


Primăria

Consiliul

Râmnicu Vâlcea

Județean Vâlcea

REBOOT • OXIA • NEVERDOGS ALEX KENNON • CHELINA MANUHUTU ADRIAN EFTIMIE b2b OPTICK DIRTY NANO • STEFAN BINIAK ROSARIO INTERNULLO SLLASH & DOPPE • MANUEL RIVA ANDRE RIZO • AFGO • GULLY ANDREW DUM • DAVE ANDRES

www.deepforestfest.com

Bilete online pe www.iabilet.ro și în Shopping City Râmnicu Vâlcea


CONCERTE

Billy Corgan Solistul Smashing Pumpkins, Billy Corgan, vine la București pe 9 iulie, la Arenele Romane, pentru un show exclusiv unde va prezenta live toate hit-urile trupei care l-a consacrat, dar și piese din cariera sa solo. William Patrick Corgan Jr. sau pe scurt Billy Corgan este cunoscut mai ales ca artistul din spatele The Smashing Pumpkins, formaţie care a fost înfiinţată de acesta în 1988. Cariera de artist a lui Corgan se suprapune evoluţiei trupei The Smashing Pumpkins alături de care a câștigat trei premii MTV, dar și două Grammy pentru Best Hard Rock Performance. Formarea sa ca artist a fost în prima fază influenţată de tatăl său, William Corgan Sr. care era chitarist de blues și rock. Prima sa chitară a fost o replică a unui

62 | VIAŢA ORAȘULUI | CONCERTE

Les Paul, iar tatăl său a fost cel care l-a îndemnat să asculte artiști sau formaţii precum Jimi Hendrix, Jeff Beck, Hohn Cale, Black Sabbath sau Queen. Cu toate că a primit oferte de la universităţi importante, Corgan a decis să aleagă calea muzicii. Anul 2004 marchează începutul carierei solo a artistului care lansează un album în care se regăseau elemente de shoegaze, alternative și chiar muzica electronică. Pe lângă pasiunea pentru muzică, Corgan este pasionat și de poezie, artistul lansând volumul "Blinking with Fists" care a ajuns pe lista New York Times Best Seller. Billy Corgan este un artist desăvârșit, uneori controversat, cu convingeri puternice și argumentate care a influenţat atât muzical, cât și ideologic alţi artiști.



CITYLIFESTYLE

Cum consumăm îngheţata fără a ne pune în pericol silueta? Colorată, albă sau neagră, dulce sau acrișoară, cu fructe sau topping, cu pudră de fistic, migdale sau alune, cu înveliș de ciocolată sau vanilie, la cornet, pe băţ sau la pahar, îngheţata e unul dintre cele mai consumate deserturi în zilele călduroase de vară. Dar știaţi că e și unul dintre cele mai recomandate dulciuri chiar și de către medicii nutriţioniști? Îngheţata e un amestec de lapte cu zahăr, din care zahărul se absoarbe lent, de aceea e desertul cel mai sigur pentru siluetă cu condiţia

64 | VIAŢA ORAȘULUI | LIFESTYLE

să alegeţi varianta fără prea multe topping-uri sau alune. Îngheţata hidratează, răcorește, satisface pofta de dulce, e o sursă bogată de calciu și consumată cu moderaţie nu influenţează greutatea. În plus, un lucru mai puţin cunoscut e faptul că în procesul de fabricaţie lichidul din care se face îngheţata e aerat, adică injectat cu aer. Asta înseamnă că îngheţata are un volum mare, dar o greutate mică,

adică avem impresia că mâncăm mult, dar de fapt totul e expandat. Și așa cum știm, aerul are zero calorii. Îngheţata e un exemplu de aliment cu densitate calorică mică. Și avantajele nu se opresc aici: consistenţa ei cremoasă stimulează o zonă specială din creier responsabilă de plăcere, de aceea consumul de îngheţată ne dă o stare de bine. Specialiștii atrag însă atenţia asupra cantităţii: nu mai mult de două cupe pe zi.



omul cu discurile

JOHN SCOFIELD ”COMBO 66” (Verve, 2018) Se pare că la o anumită vârstă a înţelepciunii, când cei mai mulţi își socotesc pensia, unii reușesc să treacă prin cea mai bună perioadă a carierei sau cel puţin printr-o impresionantă menţinere în formă, cu concerte ”sold-out”, inspiraţie, chef de cântat și albume de excepţie. Jeff Beck, John McLaughlin, Chick Corea, Herbie Hancock sunt doar câteva nume care vin rapid în memorie. Acest grup de super-artiști este completat de John Scofield, care, după câteva producţii formidabile, parte din ele premiate cu Grammy, revine cu un set de piese în același stil cel puţin la fel proaspăt, inovator, serios și plin de umor deopotrivă, reunite sub titulatura ”Combo 66”, de altfel și numele cvartetului în care a înregistrat alături de pianistul Gerald Clayton, basistul Vicente Archer și bateristul Bill Stewart. Albumul este construit pe același principiu al diversităţii stilistice, abundent în swing și magistral în improvizaţie. Scofield renunţă temporar la pedalele cu efecte, conectându-și chitara electrică direct la staţie, pentru

66 | VIAŢA ORAȘULUI | OMUL CU DISCURILE

un jazz curat și cu un aer de noutate, cu momente bine controlate de distorsiune și riff. ”Combo 66” dezvăluie și vârsta muzicianului școlit de Jim Hall și trecut prin experienţa Miles Davis, dar mai ales, după o ascultare, dinamica, tonul și stilul care-l fac unul dintre cei mai importanţi și agreabili artiști contemporani. Maeștrii nu se opresc niciodată, ei doar devin din ce în ce mai buni. John Scofield se reinventează permanent, folosind aceleași șase corzi cu care ne menţine într-o permanentă încântare. Berti Barbera


ZILE ศ I NOPลขI | SIBIU, 21 IUNIE - 4 IULIE 2019 | 67


SIBIU

BĂUTURĂ

CLUBURI

Top 10 Cluburi

1. 2. 3.

OLDIES

LIQUID THE CLUB

A

ici se poate savura un Guinness într-o atmosferă unică: se ascultă doar oldies, muzică bună care a intrat în istorie. Oldies Pub – Live Music este situat în centrul orașului Sibiu, pe strada Nicolae Bălcescu, în binecunoscuta clădire a Telefoanelor.

COTTON PUB Adresă: Strada Nicolae Bălcescu, 13 Telefon: 0722 632 223

4.

THE BOX

5.

MUSIC PUB

6.

MANGO BAR

7.

1 OLDIES

FAUST CAFE UND DISKO

8.

IMPERIUM

9.

THE WOLF

10.

AQUA PUB

68 ORAȘULUI | CITY2018 LIFE- 2019 90| VIAŢA | TOP 1O ZILE ŞI NOPŢI

4 THE BOX

C

lădirea care găzduiește The Wolf a făcut parte din ansamblul clădirilor Manutanţei și a fost inaugurată în 1888 de către primarul cetăţii Sibiu de la acea vreme, Wilhem Edler von Hochmeister, care a condus orașul între 1884-1894.

Adresă: Calea Dumbrăvii, 24 Telefon: 0748 587 373


SIBIU

CLUBURI

2 LIQUID THE CLUB

P

ilon al distracţiei din zona Ardealului, un loc cu spirit tânăr și vesel și cu ospitalitate deosebită, întâmpinându-și clienţii cu prietenie, dorind să fie niște gazde pe care musafirii să le ţină minte, dorindu-și să se reîntoarcă aici. Liquid The Club este un loc pe unde trebuie să ajungi și chiar să revii.

Adresă: Strada Someșului, 19 Telefon: 0748 111 893

5 MUSIC PUB

M

usic Pub este locul liniștit unde iţi bei cafeaua de dimineaţă și te bucuri de concerte live seara, savurezi liniștea orașului pe terasa pentru ca apoi sa treci direct în Extension unde te învăluie muzica ta favorita. Music Pub se remarcă în rândul localurilor sibiene prin varietatea stilurilor de muzică pe care le susţine și prin calitatea artiștilor care i-au trecut pragul. Adresă: Piaţa Mică, 23 Telefon: 0369 448 326

Viaţa orașului

3 COTTON PUB

F

iecare zi e o oportunitate pentru a descoperi și a experimenta. De aceea poţi rămâne surprins la Cotton Pub că o planificare alături de colegi și cafea poate da un start mai plăcut zilei tale; sau că la o „ședinţă”, programată după amiaza, compania halbelor de bere poate îndepărta orice urmă de tensiune.

Adresă: Strada Doctor Ion Raţiu, 9 Telefon: 0752 268 866

6 MANGO BAR

M

ango Bar este dedicat persoanelor deschise, mereu zâmbitoare. Acest loc este un centru distractiv în inima orașului nostru istoric! Dacă sunteţi rezident sau turist în Sibiu, nu rataţi să da-ţi o fugă pe aici.

Adresă: Strada Avocat Ilie Măcelaru Telefon: 0757 881 881

ZILE ȘI NOPŢI | SIBIU, 21NOPŢI IUNIE -2018 4 IULIE 2019| |91 69 TOP 1O ZILE ŞI - 2019


Viaţa orașului

SIBIU

7 FAUST CAFE UND DISKO

F

aust Caffe este una dintre locaţiile din Sibiu care susţine și promovează muzica underground cu dedicare și încăpăţânare. Weekend de weekend, petrecerile vibrante din oraș au loc aici.

Adresă: Piaţa Mică, 26 Telefon: 0766851048

CLUBURI

8 IMPERIUM

S

eară de seară, cele mai îndrăgite trupe sibiene urcă pe micuţa scenă și astfel transformă un sfârșit de zi obișnuit în adevărate momente de relaxare. Loc ideal de relaxare, concerte live, preparate gustoase și băuturi la oferte de necombătut.

Adresă: Strada Nicolae Bălcescu, 24 Telefon: 0369 454 690

9 THE WOLF

10 AQUA PUB

S

C

cena concertelor din Sibiu se schimbă prin performanţele găzduite la The Wolf. Cei de aici combină ambianţa unui concert cu atmosfera unui pub pe măsură!

Adresă: Strada Dobrun, 1 Telefon: 0771 160 937

7092| VIAŢA ORAȘULUI | TOP2018 10 ZILE ȘI NOPŢI - CLUBURI | TOP 1O ZILE ȘI NOPŢI - 2019

el mai tare club de muzică underground și hiphop din Sibiu, Aqua Pub, vă așteaptă cu cele mai tari petreceri și concerte!

Adresă: Ștrand Sibiu Telefon: 0729 052 521


Viaţa orașului

ZILE ȘI NOPŢI | SIBIU, 21 IUNIE - 4 IULIE 2019 | 71


Viaţa orașului

Ediția aniversară a Zilelor Hungarikum, pregătită cu numeroase surprize Unul d n cele ma vech fest valur gastronom ce urbane d n S b u, Z lele Hungar kum, va avea loc în per oada 4-7 ul e 2019, în Muzeul ASTRA. Cea de-a zecea ed ț e va ven către publ cul său cu ma multe surpr ze. Ca o noutate, cea de-a zecea ediţie a evenimentului va prezenta în deschidere un spectacol remarcabil al Ansamblului Bekecs din judeţul Mureș, ce va avea loc în Sala Thalia, pe 4 iulie, de la ora 19:00. Spectacolul va fi urmat de o recepţie cu gusturi maghiare, iar intrarea va fi liberă pentru întregul moment. Totodată, împreună cu Muzeul Astra și în Pavilionul acesteia, Sala Auditorium, organizatorii vor prezenta traducerea în limba română a celei mai vechi cărţi de reţete din Transilvania. Autorul traducerii este profesor doctor în istorie și va fi prezent la Sibiu. Desigur, evenimentele consacrate deja ale festivalului vor fi și de această dată prezente. Programul va cuprinde vernisaje de expoziţii, evenimente pentru copii, concerte în aer liber, construcţia iurtei, târgul creatorilor și meșterilor populari, târgul gastro-turistic ambele cu specific maghiar și mult îndrăgitul Concurs de gătit la ceaun. 10/10/10 ZileleHungarikum invită pentru ediţia aniversară un număr de zece chefi maghiari din Ungaria și România care vor găti zece preparate cu specific ungurești. Acestea vor putea fi degustate de publicul larg duminică, 7 iulie, la Târgul de ţară din Muzeul Astra. 72 | VIAŢA ORAȘULUI | ZILELOR HUNGARIKUM



CITYZEN

Cronica gastronomie de CRISTIAN CISSMARU

Când mâncatul îți schimbă perspectiva De 12 an , fără întrerupere, organ zăm sezon de sezon multe even mente de cultură gastronom că pr n sate. Ad că cunoscutele brunch-ur trans lvănene. La f ecare even ment în parte avem n ște gazde locale, gazde care gătesc pentru no ș toț ce care n se alătură în sate la îndemnul nostru. Despre localn c care ne pr mesc la e în gospodăr , curț , po en ș alte locur fa ne, vreau să povestesc az un p c ca să vedeț cât de s mplu putem, f ecare d ntre no , să le sch mbăm perspect va. De regulă munca noastră începe pr n a căuta ș forma ech pa locală. Ea este formată d n m c producător ș ce care prepară rețetele gustoasele locale. De ob ce sunt f e bucătăresele de la vec nătăț sau ce care ma oferă la căm n mese pentru nunț , botezur ș tot felul de cumetr . Pr ma reacț e a celor care produc este foarte des aceea de ușoară v novăț e legată de aspectul, forma ș s mpl tatea produselor pe care le au ș le pot aduce pentru găt t. În momentul d scuț e despre men ul care va f serv t ș ce vom pune pe masă nepreparat, au întotdeauna o rezervă v z b lă în a-ș aprec a sau ch ar lăuda produsele propr . La fel se întâmplă ș cu ce care le gătesc. Pr ma oară am ntesc de rețete ma sof st cate sau cele cu care, cred e , au un succes garantat la publ c. De ab a după câteva întrebăr ns stente aduc în vorbă preparatele lor t p ce ș adesea u tate. În momentul în care ns stăm să folos m exclus v produse locale ș rețete spec f ce loculu ș subl n em

74 | CITY ZEN | OPINII

că e mportant să f e așa, încă s mț m o oarecare neîncredere d n partea lor că ne vor mulțum pe depl n. Mândr a locală este încă foarte scăzută ș de a c ș aceste ep soade de ez tare d n partea gazdelor noastre. Totul se sch mbă după desfășurarea efect vă a even mentelor, atunc când oaspeț au mâncat deja. Ce care v n d n zona, orașe mar d n țară ș mulț stră n val dează în sfârș t ceea ce no ntu am. Bucur a ș fer c rea apar pe ch pul gazdelor noastre ab a spre f nal când toț î fel c tă ș î roagă să- ma nv te în sat. Așa că, da, conșt ent zaț ceea ce tocma am expl cat. No , ș nu altc neva, mâncând local ș de sezon, le sch mbă perspect va celor care produc ș prepară această hrană. Așa e acum. Poate mâncând ș ma des, în d verse contexte, î ajutăm să poată ș tră foarte b ne d n această muncă. S gur va funcț ona!



CITYFOOD

Jurnal de gurmand de CORINA GRUBER

Desertul copilăriei O dată cu nstalarea temperatur lor can culare, în p ețele s b ene (ș , de câtva t mp, ș în unele magaz ne) apar legătur de plante cu tulp n roz-verzur , cu o textură asemănătoare tulp n de țel nă ș cu un gust acr șor ș ac d. Personal, îm place ma mult când am pos b l tatea de a aduna tulp n le rozal d rect d n grăd nă. E vorba de rubarbă, o plantă ce a marcat desertur le cop lăr e mele, dator tă gustulu nconfundab l ș a comb naț e spectaculoase cu bezeaua. Pentru m ne, rubarba e o plantă pl nă de surpr ze. În pr mul rând, am fost surpr nsă să aflu că, în urmă cu câț va an , era destul de greu de găs t în orașele româneșt d n alte zone decât cea trans lvăneană, nef nd folos tă în bucătăr e. Apo , m-a u m t ș îngr jorat oarecum faptul că frunzele nu sunt doar necomest b le, c de-a dreptul otrăv toare (conț n ac d oxal c). Nu în ult mul rând, rețeta în s ne s-a doved t a f neașteptat de d f c lă. Nu m-am cons derat n c odată a f vreun mare cofetar, dar de ob ce , prăj tur le pe care le prepar nu îm fac surpr ze neplăcute. Prefer aluatul sablat, care lasă loc ma mult fructelor sau umplutur lor ș b scu ț d n altuatul de cheesecake. Dar nu mă dau în lătur n c de la a prepara pand șpanur ș creme compl cate pentru tortur . La pr ma încercare de plăc ntă cu rubarbă, însă, după jumătate de oră de copt, aluatul rămăsese l ch d ș bezeaua de deasupra era gumoasă. A doua var antă de rețetă pe care am obț nut-o (var antă de fam l e) m -a arătat că rețetele de pe nternet ș d n d verse cărț de bucate au 76 | CITY FOOD | OPINII

l m tele lor. Ingred entele erau exact aceleaș , dar ord nea în care se adăugau ș modul în care se separau făcea toată d ferența. Cel ma mult m -a plăcut trucul de a adăuga o l ngur ță de gr s peste aluatul acoper t cu bucăț le de rubarbă, gr s ce are scopul de a absorb umezeala lăsată de fruct (ma exact, planta folos tă ca fruct), d n cauza căre a aluatul nu se coace. S ngura problemă a plăc nte mele cu rubarbă a fost cea pe care o avea ș în cop lăr e, că stratul de bezea m se părea prea subț re. Plăc nta cu rubarbă, rețetă de proven ență săsească, e unul d ntre gustur le ver lor cop lăr e mele. Cu un aluat moale ș pufos, cu un amestec spectaculos de gust acr șor ș dulce, cu textura aerată ș crocantă a bezele de deasupra, e comb naț a perfectă de savurat vara, în grăd nă.



CITYBREAK

De ce merită vizitat?

EXTERN

COIMBRA Aflat pe drumul care leagă Lisabona de Porto și pe malurile râului Mondego, orașul Coimbra e renumit pentru Universitatea sa, una dintre cele mai vechi din Europa, care din vârf de deal arată ca o fortăreaţă care tronează deasupra orașului. Pentru a vizita principalele atracţii ale orașului va trebui să exploraţi la pas străduţele înguste și întortocheate, care urcă și coboară abrupt, însă efortul merită din plin. În afară de Universitate, în centrul istoric mai puteţi vizita trei dintre cele mai frumoase pieţe ale orașului: Praça

78 | CITY BREAK

8 de Maio, Praça do Comércio și Praça da República, dar și cele două catedrale Sé Nova și Sé Velha, Muzeul Naţional Machado de Castro, Porta și Torre de Almedina sau Grădina Botanică. Vă puteţi încheia plimbarea cu o croazieră pe râul Mondego. În timpul verii, orașul portughez găzduiește numeroase festivaluri, precum Festivalul de Arte sau cel Medieval. Dulciurile și muzica fado au rădăcini adânci în Coimbra, așa că nu ezitaţi să vă bucuraţi de amândouă la restaurantele și terasele din zona centrală.

Pentru viaţa universitară vibrantă și nenumăratele festivaluri din timpul verii, pentru străzile medievale, pentru colecţia fantastică de catedrale, muzee și grădini.



CITYBREAK

De ce merită vizitat?

INTERN

REȘIŢA Reșiţa a fost, înainte de 1990, un oraș industrial vibrant. Una câte una, uzinele orașului s-au închis, iar odată cu dispariţia lor, viaţa orașului pare că a apus. Cu toate că e genul de oraș pe care locuitorii își doresc să-l părăsească, iar turiștii îl ocolesc, o vizită în Reșiţa vă poate schimba părerea. Principala atracţie a orașului e Muzeul Locomotivelor cu Abur. Intrarea e liberă, iar printre exponate se numără și prima locomotivă construită la Reșiţa, în 1872. La orice plimbare prin centrul orașului și nu

80 | CITY BREAK

numai, veţi observa numeroase clădiri construite în comunism. Ba chiar, orașul deţine și un muzeu unde puteţi vedea televizoare cu mileuri, mașini de cusut, radiouri și tot felul de rămășiţe rămase din perioada comunistă. E vorba de Muzeul Banatului Montan. În ultimii ani, orașul încearcă din răsputeri să se reinventeze. Așa a apărut și Custom Reșiţa, un festival organizat în Poiana Golului, între 5 și 7 iulie. În acest an, pe scenă vor evolua artiști, precum John Newman, Uriah Heep sau Emir Kusturica.

Pentru Muzeul Locomotivelor cu Abur, amplasat în aer liber și care deţine 16 tipuri de locomotive făcute de-a lungul timpului în uzinele orașului.



CITYBREAK

Jurnal de călătorie de ALEXANDRA CRISTIAN / WWW.ALEXANDRACRISTIAN.RO

Castelul Neuschwanstein Sursă de nsp raț e pentru Castelul d n Frumoasa d n Pădurea Adorm tă de la D sneyland, castelul Neuschwanste n este de poveste. Cadrul în care a fost amplasat este ș el despr ns d n carț ar stor a acestu a, una nteresantă ș totodată tr stă. Impunatoarea clăd re a fost r d cată în m jlocul natur perfect conturată de lacur verz , dealur împădur te ș faln c munț în depărtare, castelul făcând parte d n l sta ob ect velor ce se pot v z ta pe “Drumul Romant c” d n Bavar a. Castelul romant c-renascent st a fost constru t la sfârș tul secolulu al XIX-lea în landul Bavar a d n German a, în local tatea Schwangau, la 119 km d stanță de Munchen. Regele Ludov c al II-lea al Bavar e a comandat r d carea acestu a, ca un omag u adus lu R chard Wagner, care d n păcate nu a ma apucat să îl v z teze. N c regele nu a apucat să locu ască foarte mult t mp a c , pentru că la 172 z le după ce s-a mutat în castel, acesta ș -a p erdut v ața într-un mod m ster os alătur de ps h atrul său, în lacul d n aprop ere. Imed at după moartea regelu , în anul 1886, castelul a fost desch s publ culu larg. Regele Ludov c, supranum t ș regele lebădă sau regele nebun a avut v z unea real zăr acestu mpres onant castel ar sch țele 82 | CITY BREAK

acestu a au fost real zate de către un scenograf al teatrulu regal care s-a nsp rat d n opera Lohengr n compusa de Wagner. Castelul a fost constru t cu dotăr nemaîntâln te la vremea respect vă ar dor nțele regelu s-au ext ns pe parcursul construcț e ceea ce a condus la depăș rea bugetelor est mate n ț al. Pentru a-ș duce la bun sfârs t grand osul pro ect, regele a făcut împrumutur , dator le acestu a r d cându-se la 14 m l oane de mărc . Consec nța obses e sale a fost p erderea tronulu , regele f nd cons derat ncapab l să ma domnească. La momentul morț , castelul nu era f nal zat ar aspectul actual nu co nc de cu planur le n ț ale deoarece o parte d n turnur nu au ma fost constru te.

Sus pe deal, în med ata aprop ere a castelulu , am găs t Podul Mar abrucke care m-a făcut să exclam de bucur e. Ce pr vel ște de poveste! De a c castelul se vede cel ma frumos, perfect, cocoțat pe stâncă, zolat în m jlocul natur . Constru t strateg c, suspendat între două stânc abrupte sub care trece învolburată o cascadă, podul Mar abrucke îț desch de în față o capodoperă, un tablou perfect. Inter orul dezvălu e cele 15 camere, d n cele 200 câte erau în pro ectul n ț al, grand oase, decorate cu dantelăr e d n lemn, sculptur ș p ctur murale. Sala tronulu , bucătar a castelulu ș dorm torul regal real zat în total tate d n lemn sunt cele ma mpres onante încăper .



CITYBREAK

#hailaţară #judeţulSibiu #Alma Vii Călătorii secolului nostru caută mai degrabă liniștea unei vacanţe în senzaţii și stimuli, decât în contemplare. Tocmai de aceea, obiectivele turistice sunt îmbrăcate în experienţe și introduse în circuite de neratat. Alma Vii este unul dintre cele mai concludente exemple din Transilvania, despre cum se poate reabilita și readuce la viaţă un monument și, prin susţinerea acestuia, o întreagă comunitate. Mihai Eminescu Trust a început lucrările de restaurare în 2008, dar nu doar a caselor, ci a întregii comunităţi implicate în munca de revitalizare a localităţii. Pentru că Fundaţia MET a realizat că, doar prin implicarea oamenilor locului, aceștia vor ajunge să creadă în proiect și să și-l asume. În prezent, locuitorii din Alma Vii își așteaptă oaspeţii în case tradiţionale, amenajate ca atare, îi cinstesc cu delicatese locale, materializează experienţe inedite în atelierele de meșteșugari unde le oferă suveniruri create de ei. Din dorinţa locuitorilor și sprijinul financiar obţinut din proiecte, a fost reabilitat ansamblul bisericii fortificate și transformat în „Centrul de interpretare a culturii tradiţionale Alma

84 | CITY BREAK

Vii”, unde puteţi urmări istoria localităţii, degusta produse locale și admira împrejurimile din turn. Urmăriţi povestea pe www.almavii.ro și nu ezitaţi să vă bucuraţi de un pic de liniște la umbra viţei de vie într-o curte pietruită, sorbind un pahar cu vin, sau de câte un concert la răcoarea bisericii fortificate, admirându-i bolţile înalte: @almaviiheritage



SPORT

Timp liber Interviu cu

Cosmin Costea organizatorul Turului Ciclist al Sibiului

Turul C cl st al S b ulu va avea loc în per oada 3-7 ul e 2019. Compet ț a va debuta, așa cum este trad ț onal, cu prezentarea ech pelor în P ața Mare a orașulu . Etapa I va avea loc pe ruta S b uSăl ște-S b u, urmând S b u-Bâlea Lac, apo etapa a III-a pe drumul S b u-Pălt n ș ș nu în ult mul rând, în 7 ul e, ruta S b u-Med aș-S b u. Am stat de vorbă cu organ zatorul Turulu C cl st, Cosm n Costea, despre ceea ce înseamnă ed ț a 2019 a compet ț e .

Care sunt cifrele ediţiei din acest an a Turului Ciclist al Sibiului? Turul C cl st al S b ulu a ajuns anul acesta la a noua ed ț e, o adevărată sărbătoare a c cl smulu pentru S b u, dar ș pentru Român a. Apar ț a TCS a amorsat o rev gorare a c cl smulu în Român a, f nd pr ma cursă de grupă valor că super oară (categor a UCI 2.1 d n 2013) ș s ngura cursă de acest n vel d n țară până anul acesta, când atât Turul B horulu cât ș Turul Român e au urcat ș ele în grupa valor că super oară a compet ț lor organ zate sub eg da Un un C cl ste Internaț onale. Aceasta arată că Român a este capab lă să organ zeze curse de cal tate, f nd doar o chest une de t mp până când 86 | CITYLIFE | INTERVIU

vom putea urmăr ech pe de World Tour în compet ț d n țara noastră. Ed ț a 2019 are formatul clas c, cu prolog ș 4 etape de fond, parcurgând 686,5 km, cu 8941 m d ferență de n vel cumulată, reven nd la formatul de 5 z le, după ce anul trecut a fost ma compact.

Ce trasee îi așteaptă anul acesta pe participanţi? Pe unde îi veţi purta? Prologul a deven t ș ma d f c l, cu ext nderea sectorulu de p atră de râu pe toată lung mea străz Centumv r lor, ajungând astfel la un total de 2,5 km, un adevărat regal de c cl sm în centrul stor c al S b ulu , cu startul ș sos rea în P ața Mare. Anul acesta rev ne f n șul de spr nt cu sos re pe Bulevardul V ctor e la f nalul etape I, cu ce 850 de metr în l n e dreaptă, acolo unde spr nter pur sânge au șansa une v ctor de etapă, după parcurgerea unu traseu care î va purta la început peste dealur le de la poalele munț lor C ndrel (Sadu, C snăd oara, Călugărul), apo pr n Săl ște, M ercurea S b ulu , pentru o buclă pr n țara Secașelor (Păuca), întorcându-se spre S b u pr n Mândra, Ocna S b ulu , Orlat, Poplaca. Urmează clas cele ascens un la Bâlea Lac

ș Pălt n ș, sarea ș p perul pentru suporter Turulu C cl st al S b ulu , cu menț unea că etapa 3 (Pălt n ș), pr n ncluderea a două trecer pe cățărarea de la Po ana S b ulu , depășește ca d ferență de n vel etapa de Bâlea Lac, cu un total de 2834 m, f nd astfel cea ma d f c lă etapă d n acest an. Etapa f nală va purta caravana pr n Med aș, B ertan, Agn ta, pentru a sos în P ața Mare, înche nd această sărbătoare a c cl smulu de la S b u cu fest v tatea f nală de prem ere care îl va urca pe pr ma treaptă a pod umulu ș îl va îmbrăca în galben pe cel ma bun d ntre ce bun .

Care sunt premiile puse în joc în această ediţie? Prem le se r d că în total la suma de 13.932 €. Adevărata valoare a compet ț lor organ zate sub eg da Un un C cl ste Internaț onale o reprez ntă însă punctele UCI. La o cursă 2.1, înv ngătorul pr mește 125 puncte, în t mp ce la o cursă 2.2, v ctor a la general este recompensată cu 40 puncte. D n acest mot v, n velul de performanță este ma r d cat la cursele d n grupa valor că super oară, ar c cl șt care au luptat pentru v ctor e de-a lungul t mpulu la S b u sunt


acum pr ntre protagon șt mar lor turur . Î pot am nt a c pe slovenul Pr mos Rogl c, care a purtat tr coul roz ma multe etape în ed ț a d n acest an a Turulu Ital e , pe Egan Bernal, columb anul care a dom nat autor tar ed ț a d n 2017 a Turulu C cl st al S b ulu ș care se anunță unul d ntre favor ț la câșt garea tr coulu galben în Turul Franțe , ar l sta poate cont nua.

Ce evenimente conexe Turului vor fi organizate în acest an? Vom începe cu even mentul conceput cu gând de mulțum re către ce care au făcut pos b lă apar ț a aceste compet ț : Sponsor Turulu C cl st al S b ulu . Cursa Sponsor lor va avea loc pe 22 un e, pe traseul consacrat: S b u Răș nar Poplaca S b u, pr n Curmătură – Călugărul la mascul n ș peste dealul Mănăst r la fem n n. Ech pele înscr se exclus v de sponsor îș d spută atât de apr g câșt garea aceste curse, încât s-a ajuns până la organ zarea de prel m nar nterne pentru a conf gura cea ma bună formulă pentru start! Deven tă ș ea deja trad ț e, cursa K ng of Mounta n, organ zată în partener at cu c cl sm.ro, va avea loc în desch derea f n șulu de etapă de la Pălt n ș, pe 06 ul e, ș perm te pas onaț lor de c cl sm să-ș încerce puter le pe urcarea la Pălt n ș, cu câteva ore îna ntea trecer plutonulu profes on st pe acelaș traseu. Nu- u tăm n c pe ce pas onaț de MTB, ofer ndu-le traseul de off-road, cu urcarea pe drumul forest er Șanta. Bonusul acordat de organ zator tuturor part c panț lor este part c parea la spectacolul electr zant al f nalulu etape a 3-a, unde, de multe or , s-a

dec s înv ngătorul Turulu C cl st al S b ulu . Green Day K ds este o compet ț e cu ma multe etape, organ zată împreună cu pr eten noștr de la Asoc aț a Tură în Natură S b u ș cupr nde concursur de îndemânare ș treasure hunt ng pentru ce m c , în z ua prologulu în P ața Mare ș P ața M că, precum ș un contrat mp nd v dual pe Bulevardul V ctor e îna ntea sos r d n etapa I. O compet ț e de asemenea amploare cum este Turul C cl st al S b ulu nu poate f dusă la bun sfârș t fără un consum mens de resurse umane ș mater ale. Toț ce care punem umărul la acest succes șt m că nu ar f pos b l fără spr j nul ș înțelegerea care ne sunt acordate de cele care ne sunt alătur . Pentru a subl n a mportanța acestu spr j n, nv tăm doamnele ș domn șoarele dum n că, 07 ul e, la parada B c clete Cochete.

Cum a evoluat competiţia de la prima ediţie și până în prezent? Cred că la această întrebare ar f ce ma în măsură să răspundă c t tor pas onaț de c cl sm a rev ste dumneavoastră, ce care ne urmăresc încă de la pr ma ed ț e. No , organ zator , putem vorb de evoluț a modulu în care se constru ește un asemenea even ment: un plan de secur tate care a evoluat de-a lungul t mpulu , deven nd d n ce în ce ma cupr nzător, ajuns acum la aproape 100 de pag n , personal act v în caravană care a ajuns, de-a lungul celor 9 an , la peste 50 de persoane cu responsab l tăț de arb traj, secur tate, îndrumare, plus peste 60 care se ocupă de log st ca necesară

pentru traseu. O evoluț e de care, fără falsă modest e, suntem mândr ș care a fost recent conf rmată de punctajul obț nut la evaluarea pro ectelor sport ve depuse la Cons l ul Județean în 2019. O evoluț e care nu ar f fost pos b lă fără spr j nul mportant menț nut de-a lungul celor 9 ed ț d n partea Pr măr e S b u ș a CJ S b u, cărora le mulțum m pentru spr j n.

Ce nume prezentaţi anul acesta, din cele cunoscute de pasionaţii de ciclism? Ech pa pro-cont nentală Andron G ocattol – S dermec v ne la S b u pentru a apăra t tlul câșt gat la ed ț a trecută, cu o parte d n c cl șt care au făcut o f gură frumoasă în G ro 2019. După exper ența de anul trecut, când a ocupat ult mele trepte ale pod umulu , ech pa pro-cont nentală Gazprom Rusvelo este putern c mot vată să câșt ge tr coul galben. D ntre ech pele cont nentale, trebu e am nt te Adr a Mob l, ech pă care a dom nat ed ț a 2014 a turulu C cl st al S b ulu , pr n v ctor a la general a lu Radoslav Rog na, care va f prezent la S b u ș la această ed ț e dar ș Team Illum nate, care are în palmares o frumoasă v ctor e de etapă sol tară, după o evadare de peste 100 km în 2017. Într-o formă deoseb tă este ș ech pa Elkov Author, care ș -a trecut în palmares o v ctor e de etapă ș locul 1 la ech pe în Turul B horulu 2019. După ce au câșt gat prologul în 2016 pr n Andre Nech ta ș au obț nut o v ctor e de etapă în 2017 pr n Ed Grosu, ne așteptăm ș de la membr Naț onale Român e să cont nue ser a de succese.

ZILE ȘI NOPŢI | SIBIU, 21 IUNIE - 4 IULIE 2019 | 87


ACȚIUNE CO-FINANȚATĂ DE PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SIBIU ȘI CONSILIUL JUDEȚEAN SIBIU, PRIN AGENDA SPORT

TRANSMIS LIVE PE

HTTPS://CICLISM.SIBIU.RO GSP.RO FACEBOOK.COM/TURULCICLISTALSIBIULUI

PARTENER OFICIAL AL TURULUI CICLIST AL SIBIULUI

SPONSORII ETAPELOR

SPONSORI AI TRICOURILOR DISTINCTIVE

SPONSORI SI PARTENERI

PARTENERI MEDIA

MAȘINA OFICIALĂ A TURULUI CICLIST AL SIBIULUI

PROLOG 18:00 - 20:00 ETAPA 1 13:15 - 18:10 ETAPA 2 10:45 - 15:15

ETAPA 3 11:15 - 15:50 ETAPA 4 15:45 - 20:10

APA OFICIALĂ A TURULUI CICLIST AL SIBIULUI

RADIO OFICIAL AL TURULUI CICLIST AL SIBIULUI


ea

ctor T o rd ăși

Strada Vi

M

g

ă

O

u

iril

ă

Str ad aM itro po lie i

as

Ha ra d

or

Ko n

Pia ța

oa nR Io

St ra da M

rilor

Strada Pânza

r Mo rilo

St

rad a

Strada Darstelor

n t io Bas da

Stra

op ei P

r filo gra

nd ru

a ad Str

xa

ion u lui Bas t ada

St

Str

rad aD oc tor

i

Str ad aM itro po lie i

Str ad

Ioa nL up

he

org

he

Ba

ard lev

riți

ii

stic

na

im

aG

rad St

ii

St

rei

Bu

ții etă aC ad Str

u

gu

na

ul

rad

SIBIU

Stra

i

rie

eră

aB

ul

St

ui

SIBIU SIBI

PROFILUL ETAPEI

iei

or ct Vi

laga

nB

ucia da L

at

an

aB

d ra

Șa

P Piata Mare 429m

Piata Mare 430m

460 m 430 m 400 m

2.5 km

0

TRANSMIS LIVE PE

https://ciclism.sibiu.ro gsp.ro facebook.com/TurulCiclistAlSibiului

PROGRAM

ORA 18:00 SIBIU Piața Mare

Start Prolog

ORA 19:45 SIBIU Piața Mare

Finish Prolog și Festivitatea de Premiere

ORA 20:00 SIBIU Piața Mare

Premiere Cursa Sponsorilor

MIERCURI, 3 IULIE, 18:00 - 20:00

u

os

op

uC

eli

orn

C ul

rad

aA nd

Ale da ra

nir

St

aG

St

o Ti p

Pia ța U

aA

Str ad aD ea lulu

eau

Șos

i ne ibu Tr da ra St

lia

Iu lba

i

ovic

ot

im

Xe

no p o

l

ad Str

r ză

PIAȚA MARE

aT

ei

La

STR. MITROPOLIEI

a Fil da

STR. ARHIVELOR

Orasul de Sus

i

ulu

he org he

STR. TRIBUNEI

mv da ntu ra St a Ce ad Str

aG

STR. TIPOGRAFILOR

r

da C oj oc arilo

a St ra Str

ad Str

STR. PAPIU ILARIAN

STR. CENTUMVIRILOR,

Stra

lor zofi Filo

SIBIU

r

STR. ODOBESCU

ea

Ale

Piața Mică

elo rhiv aA ad Str

STR. CETĂȚII

i ște Po

STR. N. BĂLCESCU

PIAȚA HUET

l

era

en

P

Centrul Istoric

a

lex

aA

ad Str

a ad Str

PIAȚA MICĂ

do

un rib aT rad

PIAȚA MARE

u sc

be

r nd

G da ra St

M ic

Tir

St

PIAȚA MARE

STR. S. BRUKENTHAL

a

cu ram Ian da Av Stra

i

ulu

in uV

t

ad Str

arilor D og

ia ța

or

ică

St rad aM alu lui

aril

ța Pia

ăs

Strad a Movile i

Alb ert Hu et

aM

i

Ș colii

Strada Croitorilor

r

i ulu ur Fa da ra St S t ra Az ilului da

l Pasaju

ulu

St rada Ocne i

lelo

Str ad

03 IULIE

aT urn

Strada Târgul Peștelu i

PROLOG

Strad

Str ad Lale

ilor

a Val

Str ada


22

ru ru h e agh e M al

eiu nofreiu uO

ETAPA ETAPA11 0404IULIE IULIE SIBIU SIBIU

13:30 13:30

CISNADIE CISNADIE

13:40 13:40

TĂLMACIU TĂLMACIU

14:00 14:00

SĂLIȘTE SĂLIȘTE

15:15 15:15

OCNA OCNA SIBIULUI SIBIULUI

17:30 17:30

SIBIU SIBIU

18:10 18:10

PROFILUL PROFILUL ETAPEI ETAPEI

TRANSMIS TRANSMIS LIVE LIVEPE PE

https://ciclism.sibiu.ro https://ciclism.sibiu.ro gsp.ro gsp.ro facebook.com/TurulCiclistAlSibiului facebook.com/TurulCiclistAlSibiului

PROGRAM PROGRAM

ORA ORA13:15 13:15SIBIU SIBIU Piața PiațaMare Mare

Startul Startulfestiv festival aletapei etapei1 1

ORA ORA13:30 13:30SIBIU SIBIU Parcare ParcareZoo Zoo

Startul Startultehnic tehnical aletapei etapei1 1

ORA ORA18:10 18:10SIBIU SIBIU Bulevardul Bulevardul Victoriei Victoriei

Sosirea Sosireadindinetapa etapa1 1

JOI, JOI, 4 4IULIE, IULIE, 12:30 12:30- 13:30 - 13:30/ 17:00 / 17:00- 18:30 - 18:30


33 ETAPA ETAPA22 0505IULIE IULIE SIBIU SIBIU

11:00 11:00

AGNITA AGNITA

12:20 12:20

AVRIG AVRIG

13:30 13:30

BÂLEA BÂLEA LACLAC

15:15 15:15

PROFILUL PROFILUL ETAPEI ETAPEI

SIBIU SIBI SIBIU

BÂLEA BÂLEA LAC LAC C 2007m 2007m m

LLesire Lesire SibiuSibiu 404m 404m 2300 m2300 m

Sp

Sp

1900 m1900 m

1500 m1500 m

300 m300 m 0 5.6 0

5.6

Nocrich Nocrich

28.6 28.6

Vard Vard AgnitaAgnitaC C

Săcădate

C

Săcădate

C

Marpod

DealulDealul Daii Daii

700 m700 m

Marpod

1100 m1100 m

61.1 64.2 61.1 64.2 54.0 54.0

AlbotaAlbota

133.7 133.7

TRANSMIS TRANSMIS LIVE LIVEPE PE

https://ciclism.sibiu.ro https://ciclism.sibiu.ro gsp.ro gsp.ro facebook.com/TurulCiclistAlSibiului facebook.com/TurulCiclistAlSibiului

PROGRAM PROGRAM

ORA ORA 10:45 10:45 SIBIU SIBIU Piața Piața Mare Mare

Startul Startul festiv festiv al al etapei etapei a 2-a a 2-a

ORA ORA 11:00 11:00 SIBIU SIBIU Ieșire Ieșire spre spre Agnita Agnita

Startul Startul tehnic tehnic al al etapei etapei a 2-a a 2-a

163.3 163.3 km km

VINERI, VINERI, 5 IULIE, 5 IULIE, 10:00 10:00 -11:00 -11:00 / 13:30 / 13:30 - 16:00 - 16:00

ORA ORA 15:15 15:15 BÂLEA BÂLEA LAC LAC Sosirea Sosirea dindin etapa etapa a 2-a a 2-a


44 ETAPA ETAPA33 0606IULIE IULIE SIBIU SIBIU

11:30 11:30

SĂLIȘTE SĂLIȘTE

12:00 12:00

DOBÂRCA DOBÂRCA

12:45 12:45

SĂLIȘTE SĂLIȘTE

13:15 13:15

DOBÂRCA DOBÂRCA

14:00 14:00

SĂLIȘTE SĂLIȘTE

14:30 14:30

CRISTIAN CRISTIAN

14:45 14:45

RASINARI RASINARI

15:10 15:10

PĂLTINIȘ PĂLTINIȘ

15:50 15:50

PROFILUL PROFILUL ETAPEI ETAPEI

SIBIU SIBI SIBIU

PĂLTINIȘ PĂLTINIȘ Ș

V Valea Valea Aurie Aurie 459m 459m

1433m 1433m m A

A

1500 m1500 m 1300 m1300 m

PoianaPoiana

1100 m1100 m 900 m 900 m 700 m 700 m

B

PoianaPoiana

B

B

B

ApoldApold

Orlat -Orlat Manastire - Manastire

C

ApoldApold

C

C

C

Curmatura Curmatura Orlat Orlat

500 m 500 m 300 m 300 m 0 0

17.0 17.0

40.0 40.0

56.2 56.2 64.9 64.9

83.0 83.0

108.6 108.6

127.3 127.3

143.0 143.0

159.4 159.4 km km

TRANSMIS TRANSMIS LIVE LIVEPE PE

https://ciclism.sibiu.ro https://ciclism.sibiu.ro gsp.ro gsp.ro facebook.com/TurulCiclistAlSibiului facebook.com/TurulCiclistAlSibiului

PROGRAM PROGRAM

ORA ORA 11:15 11:15 SIBIU SIBIU Shopping Shopping City City Sibiu Sibiu

Startul Startul festiv festiv al al etapia etapia a 3-a a 3-a

ORA ORA 11:30 11:30 SIBIU SIBIU Ieșirea Ieșirea spre spre Poplaca Poplaca

Startul Startul tehnic tehnic al al etapei etapei a 3-a a 3-a

SAMBATA, SAMBATA, 6 IUIE, 6 IUIE, 10:30 10:30 -11:30 -11:30 / 14:30 / 14:30 - 16:00 - 16:00

ORA ORA 13:00 13:00 CURMĂTURA CURMĂTURA ȘTEZII ȘTEZII King King of of thethe Mountain Mountain ORA ORA 15:50 15:50 PĂLTINIȘ PĂLTINIȘ

Sosire Sosire dindin etapa etapa a 3-a a 3-a


55 ETAPA ETAPA44 0707IULIE IULIE SIBIU SIBIU MEDIAȘ MEDIAȘ AGNITA AGNITA SIBIU SIBIU

16:00 16:00 17:30 17:30 18:45 18:45 20:10 20:10

700 m

700 m

600 m

600 m

500 m

500 m

400 m

400 m

300 m 200 m

PROFILUL PROFILUL ETAPEI ETAPEI

300 m 0

7.3

200 m 21.70

30.5 7.3

21.7

56.4 30.5

69.3

56.4

69.3 95.3

95.3 120.8

120.8 150.9

150.9

SIBIU SIBIU

SIBIU SIBIU

Giratoriu Giratoriu Inainte Inainte 408m 408m

Piata Piata Mare Mare 430m 430m

RichisRichis Sura Mare Sura Mare C

C

C

C

Vard Vard C

Seica Seica Mare Mare Rusi Rusi C

C

Cornatel Cornatel

C

Alma Alma - Atel - Atel

169.5 169.5 km km

TRANSMIS TRANSMIS LIVE LIVEPE PE

https://ciclism.sibiu.ro https://ciclism.sibiu.ro gsp.ro gsp.ro facebook.com/TurulCiclistAlSibiului facebook.com/TurulCiclistAlSibiului

PROGRAM PROGRAM

ORA ORA 15:45SIBIU 15:45SIBIU Piața Piața Mare Mare

Startul Startul festiv festiv al al etapei etapei a 4-a a 4-a

ORA ORA 16:00 16:00 SIBIU SIBIU Iesire Iesire spre spre Șura Șura Mare Mare

Startul Startul tehnic tehnic al al etapi etapi a 4-a a 4-a

ORA ORA 20:10 20:10 SIBIU SIBIU Piața Piața Mare Mare

Ceremonia Ceremonia dede premiere premiere finală finală

DUMINICA, DUMINICA, 7 IULIE, 7 IULIE, 15:00 15:00 -16:00 -16:00 / 18:45 / 18:45 - 20:45 - 20:45


SPORT

Schimbări importante la FC Hermannstadt După ce au reuș t să rămână în L ga I, au reuș t în sfârș t să joace acasă, după aproape un sezon întreg în care au jucat numa în deplasare, acum jucător S b ulu trec pr n încă o ser e de sch mbăr . Președintele FC Hermannstadt, Teodor Birţ, a transmis la jumătatea lunii iunie că antrenorul principal al echipei, Vasile Miriuţă, a reziliat contractul cu FC Hermannstadt, optând să fie mai aproape de familia sa și să antreneze la o echipă de prima ligă din Ungaria. „FC Hermannstadt îi mulţumește pentru devotamentul său din acest sezon și pentru profesionalismul său la conducerea echipei noastre. Îi suntem cu toţii recunoscători lui “Tati” pentru atingerea obiectivului în condiţiile dificile ale acestui sezon. Datorită priceperii și încrederii sale necontenite în atingerea ţelului propus suntem în

94 | CITYLIFE | SPORT

continuare în Liga 1! Mult succes în viitor, Vasile! La Sibiu vei fi oricând bine venit!”, i-a transmis Birţ lui Miriuţă. Pe de altă parte Hermannstadt s-a întărit cu un jucător care a jucat sezonul precedent la Gaz Metan Mediaș: David Caiado, de 32 de ani. Totodată, la echipă ar urma să mai vină peste 10 jucători, toţi cu experienţă în Liga 1. Se pare că noul antrenor al echipei va fi Flavius Stoican, cel care a renunţat la preluarea Petrolului. În cazul în care negocierile cu fostul dinamovist se vor bloca, sibienii îi mai au pe listă pe Antonio Conceicao și Costel Enache.


Sibiul va fi pentru 5 zile gazda performanţei europene. Te invităm la Sala Transilvania din 3 pâna în 7 iulie 2019 la:

Intrarea liberă

)

Oraganizator: Club Sportiv Activ Sibiu, sub egida Federaţiei Europene de Powerlifting şi a Federaţiei Române de Powerlifting



Suntem mult mai receptivi la ceea ce ne împărtășesc cei de lângă noi, mai empatici în modul de a răspunde dorinţelor celorlalţi. Se creează mai ușor apropiere sau dorim să reconstruim în jurul nostru atmosfera de cămin, de familie, de protecţie.

HOROSCOP  iunie 2019

Berbec

Începând din 3 iulie 2019, Venus, planeta care guvernează căsnicia Berbecilor, tranzitează casa familiei și a căminului. Cuplurile mai vechi beneficiază, astfel, de numeroase oportunităţi de a armoniza viaţa de familie. Unii Berbeci vor căuta mai mult decât oricând securitatea și siguranţa emoţională, arătând celorlalţi și latura lor mai vulnerabilă. Vor avea doar de câștigat în plan intim. Taur

Mercur, planeta care guvernează casa V a Taurului (iubirea, aventurile sentimentale, flirturile) retrogradează începând cu 8 iulie 2019 și te invită să îţi revizuiești modul în care îţi exprimi afecţiunea, să privești în tine și să îţi identifici dorinţele amoroase. Este important ca din când în când să recapitulezi ce îţi dorești în plan sentimental, ce așteptări ai de la partener/parteneră și ce ești pregătit să oferi în schimb.

Gemeni

În iulie ar fi bine să cugeţi la valoarea relaţiilor tale, la felul în care înţelegi intimitatea, dar și gestionarea resurselor comune. Cei mai mulţi Gemeni au chef de zburdat și sunt gata să se lepede de angajamentele asumate anterior, pentru că doresc mai multă libertate de mișcare. Gemenii celibatari se pun foarte ușor în valoare și seduc prin simţul umorului și capacitatea de a descoperi latura sensibilă a persoanei pe care doresc să o cucerească.

Rac

Eclipsa de Soare încurajează redefinirea personală, restructurarea la nivel individual, repoziţionarea în relaţiile de parteneriat. Este necesar să cauţi echilibrul între nevoile tale și nevoile perechii de viaţă. Pe de altă parte, în relaţiile foarte frământate de conflicte s-ar putea discuta despre divorţ. Unii Raci se gândesc să-și pună pirostriile, dar luna iulie nu este o perioadă bună pentru astfel de decizii. Leu

Leii celibatari tind să trăiască mai mult în trecut, cu nostalgia unei foste relaţii, sau depășesc cu greu ideea că nu se mai poate reedita o poveste de iubire din trecut. Eastrolog. ro îţi sugerează să folosești această perioadă meditativă, melancolică, pentru a-ţi defini nevoile afective, dar și pentru a-ţi clarifica ce ești dispus să oferi celorlalţi. Relaţiile la distanţă sunt marcate de instabilitate și conflict, mai ales în perioada 10-13 iulie 2019.

Fecioară

În loc să te tot gândești la trecut, îţi recomandăm să îţi faci prieteni noi, să ieși în lume. Ai mai mult de câștigat în plan afectiv dacă ieși din cercul strâmt în care te învârţi. Nu te grăbi să smulgi declaraţii și nici să dai tu un răspuns, dacă nu ești sigur de sentimentele tale. Mercur, planeta ta guvernatoare, retrogradează începând din 8 iulie, așa că este mai bine să îţi acorzi mai întâi timp de gândire, de reevaluare personală.

Balanţă

În iulie 2019, multe Balanţe simt nevoia să își exerseze sau să își redescopere puterea de seducţie, au nevoie de senzaţii tari sau sunt mai tentate ca oricând să se joace de-a flirtul. Încearcă să ţii cont și de sentimentele celorlalţi, nu le da speranţe deșarte. Din joacă, ai putea face pe cineva să se îndrăgostească de-a binelea de tine, de unde o mulţime de complicaţii și neplăceri.

Capricorn

Relaţiile cu ceilalţi nu sunt ușor de gestionat în luna iulie, probabil din cauză că nici relaţia ta cu tine însuţi/însăţi nu e pe roze. Îţi semnalăm că eclipsa de Soare din data de 2 iulie are loc în casa VII a Capricornului (parteneriatele și căsătoria) și poate marca un moment de criză ce conduce la reînnoire și schimbare.

Vărsător

Scorpion

Viaţa amoroasă a Scorpionilor este trepidantă și instabilă în luna iulie. Se pot ivi numeroase răsturnări de situaţie, mai ales după 9 iulie. Venus, planeta care guvernează relaţiile și căsnicia Scorpionilor, se află în tranzit prin casa IX (în perioada 3-28 iulie). Îţi recomandăm să ieși din zona de siguranţă, să cauţi abordări noi pentru viaţa amoroasă, pentru relaţia de cuplu. Ai putea folosi tranzitul lui Venus pentru a pleca într-o călătorie cu perechea de viaţă, pentru a ieși împreună la un muzeu, la o piesă de teatru etc.

În plan sentimental lucrurile tind să se miște încet sau să se încâlcească pe alocuri și e posibil să transmiţi mesaje confuze ori contradictorii sexului opus, sau să nu înţelegi prea bine care sunt intenţiile celorlalţi. Vărsătorii căsătoriţi ar putea profita de tranzitul retrograd al lui Mercur în casa VII pentru a medita la modul în care înţeleg să se exprime afectiv în cuplu. De asemenea, ar putea reanaliza, împreună cu perechea de viaţă, perspectiva de a avea (încă) un copil.

Pești

Săgetător

Săgetătorii celibatari sunt romantici și idealiști în iulie, în căutare de aventură. Ar putea fi mai atrași de persoane cu un intelect puternic, care să le stimuleze creativitatea, dar și impulsul erotic. Au șansa chiar de a cunoaște o persoană de peste mări și ţări. Dacă te numeri printre Săgetătorii aflaţi în căutarea iubirii, eastrolog.ro te sfătuiește să fii atent la o predispoziţie de a vorbi prea mult despre tine, de a te lăuda. Ar putea deveni obositor și dăunător.

În iulie emani romantism și poţi da restart vieţii tale amoroase. Dacă ești deja implicat într-o relaţie de perspectivă, ai putea intra cu ea într-o nouă etapă, mai profundă. Eclipsa de Soare de la 2 iulie are loc în casa V a Peștilor (iubirea, flirturile, aventurile sentimentale), dar această casă este influenţată puternic și de eclipsa de Lună de la 17 iulie. Prin urmare, se pot naște noi relaţii amoroase, iar altele se pot încheia. Cert este că viaţa amoroasă este plină de evenimente definitorii.

ZILE ȘI NOPŢI | SIBIU, 21 IUNIE - 4 IULIE 2019 | 97


CITYZEN CHESTIONAR DE #SIBIU

Ali Deac Născut la Sibiu, din 2008 actor al Teatrului Naţional ”Radu Stanca” Sibiu, joacă atât la secţia germană, cât și la cea română. La TIFF 2015 a fost unul dintre actorii selectaţi în programul ”10 pentru FILM”.

DE CE SĂ LOCUIEȘTI ÎN SIBIU

CEA MAI BUNĂ MÂNCARE DIN ORAȘ O GĂSEȘTI

Pentru că e un oraș relativ micuţ dar plin de viaţă și culoare, cu oameni calzi și primitori, în care mereu se întâmplă câte ceva. Pentru că te poţi refugia ușor în munţi sau în natură, poţi merge la plajă sau la baie sau îţi poţi încărca bateriile în unul din parcurile sau pădurile orașului. Pentru că e un oraș în care mereu te întâlnești cu cineva cunoscut pe stradă, iar asta îţi dă un sentiment de apartenenţă, de comunitate.

Syndicat Gourmet - micuţul restaurant cochet de pe strada Târgului

TREI LOCURI PE CARE ORICINE AR TREBUI SĂ LE VADĂ ÎN SIBIU

CE TE FACE SĂ ZÂMBEȘTI PE STRĂZILE SIBIULUI Oamenii care încă știu să fie frumoși și liberi, Loki (Jack Russell-ul meu) la plimbare sau la o tură de ”fetch”, pisicile din Piaţa Mică, pescărușii imigranţi, oamenii pe bicicletă. UN LOC PREFERAT DE UNDE POŢI VEDEA TOT ORAȘUL

Mărginimea Sibiului, Pădurea Dumbrava & Muzeul Satului, Centrul vechi, în special străduţele din Orașul de jos.

’Sus în dealul Gușteriţei, spre cruce, la răscruce...’

UN FESTIVAL TARE CU CARE ASOCIEZI SIBIUL

Malul Cibinului, Parcul Sub Arini, zona fostei Fabrici Independenţa, podul de piatră de peste Cibin, turnuleţele caselor boierești, ”Vila Nimănui” Resedinţa Metropolitană de pe Bd. Victoriei, târgul de vechituri.

FITS e unul dintre cele mai frumoase festivaluri din Europa. Timp de 10 zile artiști și spectatori de pe toate continentele se întâlnesc la Sibiu, își împărtășesc poveștile și vibrează la unison. FITS-ul transformă Sibiul și îl îmbracă în haine de sărbătoare. ÎN SIBIU MĂ INSPIRĂ Drumurile și locurile din Mărginime, străduţele boeme din orașul de jos, traseele montane pentru bicicletă sau hiking, priveliștea de sus din deal, liniștea regăsită în natura ce înconjoară orașul, amurgul văzut din turnul bisericii Evanghelice. UN GUST, UN PREPARAT SPECIFICE SIBIULUI Brânzeturile din Mărginimea Sibiului, gustul ciorbei de burtă de la Kon-Tiki

98 | CITY ZEN | CHESTIONAR DE #SIBIU

SPAŢII DIN ORAȘ CARE MERITĂ SĂ FIE REVITALIZATE

FORMULA CARE DEFINEȘTE STAREA DE SPIRIT A SIBIULUI Sibiu = O călătorie înapoi în viitor SIBIULUI ÎI LIPSEȘTE Viaţa de noapte, copacii (pe anumite străzi), locurile de parcare, niște piste (ca lumea) de bicicletă, un service auto specializat MINI (ăsta e un of personal), magazinele de mobilă, îmbrăcăminte & încălţăminte de nișă.  Răzvan Sădean, redactor - Zile și Nopţi




Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.