
4 minute read
MUZICĂ NOUĂ
ST. VINCENT: Daddy’s Home un straniu album de familie

Advertisement
Eclectismul
estetic care o face imposibil de încadrat stilistic în vreun gen muzical, având ca urmare o plafonare a fanbase-ului la cei deschişi spre fuziunile inedite, în care Avangarda şi Art-Rockul coabitează cu Jazz-ul de cabaret iar Indie Rock-ul capătă inflexiuni Electropop, precum şi ambiguitatea cultivată în jurul orientării sale sexuale “fluide”, a cărei singură manifestare notorie a fost relaţia pasageră cu fotomodelul Cara Delevigne, i-au conferit lui St. Vincent - pseudonimul artistic a polivalentei cantautoare americane Annie Clark,
singura femeie care a
reinventat chitara (modelul fabricat de Music Man) în ultimul deceniu - un statut aparte de celebritate a Pop culture, asociat unui mix neomogen de admiraţie, curiozitate, respect şi indiferenţă din partea publicului de masă.
Daddy’s Home, cel de-al
şaselea album semnat St. Vincent, se lansează pe 14 mai şi se anunţă ca unul dintre produsele muzicale excepţionale ale anului, dacă e să judecăm după single-urile Pay Your Way in Pain şi The Melting of the Sun, dar şi după performance-ul din popularul show Saturday Night Live (episodul în care gazda a fost actorul Daniel Kaluya). Excepţional... în sensul de ieşit din comun şi nu neapărat atractiv pentru toţi amatorii de muzică nouă dată fiind personalitatea aparte a lui Annie, care spunea într-un interviu că “Îmi place să creez câte o
lume în care mă refugiez şi unde trăiesc timp de 2-3
ani ca fiind altcineva. Cine şi-ar dori să fie el însuşi toată viaţa?” Ei bine, cu albumulconcept Daddy’s Home, ea este cea care devine... Daddy, fără vreo legătură substanţială cu eliberarea din închisoare a tatălui său după aproape 10 ani, în iarna lui 2019, la puţin timp după primirea de către St. Vincent a unui nou premiu Grammy (pentru Masseduction, considerată cea mai bună piesă Rock).
Tatăl, acum un ex-Daddy, rămâne doar “inmate 502” şi un “starting point” pentru St. Vincent, care
îşi asumă ea emoţional
“costumul” patern într-o imaginară întoarcere în timp în New York-ul cenuşiu şi nihilist ai anilor ’70, cel de dinainte de
Studio 54, de Glam şi de
Punk. De aici look-ul atent studiat de blondă fanată care aminteşte deopotrivă de Gena Rowlands în Gloria şi de Candy Darling, superstarul lui Warhol, dar şi sound-ul retro pe alocuri impregnat cu synth-funk, inspirat de discurile cu Stevie Wonder şi Sly and the Family Stone pe care Annie le asculta cu tatăl ei în copilărie. Pentru a decide dacă veţi încerca Daddy’s Home, recomandarea e să vă testaţi mai întâi gustul cu single-ul The Melting of the
Sun, un tribut psychedelic
feminist adus unora dintre eroinele lui Annie - Marilyn Monroe, Nina Simone, Joni Mitchell. “It’s just the melting of the sun / I wanna watch you watch it burn.”
Vintage & Modern Surprizele primăverii
Muzica pop-rock, augmentată de resurgența vinyl-ului și a casetelor audio, revine la origini, iar artiștii îmbrățișează puternic un format pe care mulți l-au crezut dispărut - LP-ul ca și inițiativă artistică primordială. De la acordurile visătoare ale Lanei Del Rey până la umorul subtil al fostului toboșar Beatles, primăvara lui 2021 ne încântă cu lansări ce aduc în prim plan albumul, fie el fizic sau digital.
LANA DEL REY- Chemtrails Over The Country Club
Puțini artiști reușesc să îmbrățișeze estetica Americii de mult apuse, dar Lana, cu ale sale influențe retro regăsite atât în vers cât și în muzică, izbăvește în a purta ascultătorul prin peisajele Californiei și ale deșerturilor aride, destăinuinduse cu o ușurință demnă de invidiat. Muzica noului material discografic, spațioasă, melancolică și îmbrăcată în referințe pop culture, “respiră” autenticitate și se distanțează de mult mai ritmatul album precedent, Norman F**king Rockwell. O veritabilă punte între sonoritățile prezentului și estetica trecutului, Lana oferă o nouă porție de pop visător și de-a dreptul vintage.
KINGS OF LEON - When You See Yourself
În timp ce vinyl-ul începe să capete amploare în rândul preferințelor noii generații, When You See Yourself intră în istorie ca fiind primul material discografic lansat în format NFT (non-fungible token), un tip de criptomonedă care conține active unice precum muzică și artă. Impresionant prin performanța tehnologică și însoțit de o producție spațioasă, noul Kings Of Leon nu se remarcă atât de mult prin muzică sau vers, ci prin păstrarea liniei componistice ce caracterizează trupa încă de la debut. Astfel, LP-ul nu iese din zona de confort a ultimelor albume, dar dă totuși ascultătorului șansa de a descoperi una din puținele formații care încă rămân “pe poziții” în arena mainstreamului muzical.
RINGO STARR - Zoom In
Iată că într-un an în care fanii Beatles au comemorat jumătate de secol de la despărțirea trupei, Ringo decide să înregistreze un album ‘’pandemic’’, rezultatul izolării în studioul său din Los Angeles. Mai mult de atât, ascultătorii se vor bucura la auzul refrenului piesei Here’s To The Nights, acesta fiind interpretat alături de fostul coleg de trupă, nimeni altul decât Paul McCartney. Caracterizat prin texte și orchestrații ușor de digerat, Zoom In abundă de voie bună și umor, iar carisma lui Ringo îi salvează momentele mai puțin inspirate. Așadar, nu putem decât să admirăm stamina unui muzician care la cei 80 de ani ai săi, încă se “încăpățânează” să îmbrace planeta în peace & love!