1 minute read

Cavalerul lui Carol cel mare la sibiu

Evident marele împărat franc nu a poposit niciodată pe meleagurile noastre și nici cavalerii săi nu au ajuns. Dar prin mijlocul secolului al XVI-lea, un maestru pietrar, pe numele lui Onofforus, realizează o statuie a cavalerului Roland pe care comunitatea o așează în Piața Mare a Sibiului. Eș este plătit cu 128 de florini pentru execuție. De asemenea contractul semnat cu pietrarul mai sus amintit, prevedea și plata a 113 florin pentru zece care de piatră de la Cluj și alte 44 de pietre din zona Rășinarului.

Această statuie este înlocuită secolului următor cu una mai zveltă, cea care astăzi poate fi admirată în galeriile Muzeului

Advertisement

Național Brukenthal. Ea rezistă în Piața Mare o perioadă bună de timp după care și-a găsit liniștea unde se află și acum.

Roland a fost un nobil, prieten al împăratului Carol cel Mare. Conducând ariegarda armatei imperiale este abuscat de cete de basci în timpul reîntoarcerii peste munții Pirinei. Refuzând a chema ajutorul împăratului, care evident s-ar fi întors să își apere vasalul, a preferat să se sacrifice împreună cu luptătorii săi, apărând astfel viața suzeranului. Roland devine rapid un simbol al Europei. Se scriu cântece despre el și se transformă într-o adevărată legendă a continentului. Elevii și astăzi învață despre el.

În Evul Mediu el a fost simbolul justiției și dreptății. De aceea orașele care primeau de la rege sau împărat dreptul de sabie (jus gladius –adică dreptul de execuție al celor condamnați la moarte) anunțau acest drept către localnici și către cei care le vizitau, prin poziționarea unei statui a cavalerului Roland cu spada în gardă, într-o zonă centrală. Puține orașe de pe continent au avut acest privilegiu, iar în Transilvania doar Sibiul l-a primit.

Toate execuțiile și arderile pe rug s-au făcut sub sabia miticului cavaler. Cel mai renumit moment surprins de gravorii vremii a fost execuția comitelui Johann Sachs von Harteneck. Desenul Pieței Mari realizat cu ocazia acelui moment este cea mai veche imagine a locului, iar în aceasta putem vedea și statuia cavalerului cu spada ridicată.

De aceea și Sibiul a avut o astfel de statuie. Poate, pentru importanța sa istorică, nu ar fi o idee rea să reașezăm statuia cavalerului în centrul orașului.

De 30 de ani, consultanţii EXIMTUR croiesc și planifică vacanţe și călătorii, pe stilul și gustul

This article is from: