Zile și Nopți Sibiu | 16-31 iulie 2024

Salut, Sibiu

Dă-mi

și mie un copac, doi, te rog!

Vin acum din oraș. Zice că sunt doar 20°C. Dar pe cuvânt că le simt ca pe 40. E vineri. E ora 15. Sunt pieton pe strada Constituției, prin Parcul Tineretului, pe strada Bâlea. Nu e niciun copac. Ajung topită acasă. Sibiu, dă-mi te rog un copac! E sâmbătă. E ora 16. Calea Dumbrăvii. Vin din pădure. Am fost să plimb câinele și să scap de căldură. Niciun pieton pe stradă. Nici măcar unul. Nici umbră nu prea e. Sibiu, dacă ai avea mai multă umbră ai fi și un oraș mai prietenos cu pietonii. Promit. E luni. Ora 12. Mă plimb pe jos în Orașul de Jos. Pe strada Turnului. Pe Faurului. Din Piața Coroana până la Dragoner. Merg spre Malul Râului Cibin. Niciun copac. Sibiu, îmi amintesc de Barcelona, de Lisabona, de Viena. Îmi amintesc cum orașe europene au investit în copaci, în zone de umbră, în umbrare, cu scopul de a deveni mai prietenoase cu pietonii. E o zi obișnuită a săptămânii, caut un loc de joacă unde să ies înainte de ora 20 cu copilul la joacă – nici măcar un umbrar deasupra noilor parcuri ale orașului. Nu zic de copaci, poate că nu se poate,

Ediţia de Sibiu

Apare bilunar - gratuit nr. 12 (434) | 16 - 31 iulie

 Str. General Magheru, nr. 54, Sibiu  /zilesinoptiSibiu

 zilesinopti.ro

Ediţiile Zile și Nopţi în România: 235.000 exemplare lunar. (Bucureşti, Cluj, Timişoara, Braşov, Sibiu, Bacău, Piatra Neamţ, Galaţi, Oradea, Piteşti, Bistriţa, Tg. Mureş, Iaşi, Baia Mare, Satu Mare, Suceava)

Dacă doriţi să semanalţi un eveniment: e-mail sibiu@zilesinopti.ro. Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior.

Pentru publicitate în ediţia tipărită sau online sau dacă vrei să primeşti revista Zile şi Nopţi Sibiu te rugăm să contactezi: Distribuție: 0743 56 66 60

înțeleg. Dar triunghiuri din acelea textile trase în cerc deasupra întregului loc de joacă. Ar bucura copiii teribil, Sibiu! Îmi doresc să plec în alt oraș, acolo am văzut eu în vacanță că au umbră! Sibiu, ce prietenos ai fi cu câte-un copac, doi. Sau cu câte-un umbrar. Sau lasă măcar oamenii din micile comunități ale orașului să se organizeze și să aducă ei umbră pe strada lor.

În schimb văd multe mașini. Câte un om într-o mașină. Care pesemne aleg această metodă de transport pentru că are umbră. Și aer condiționat. În schimb văd cum pietonala unui oraș cu laude istorice și arhitecturale a devenit concurenta falezelor de pe litoral, cu înghețată la suprapreț, în culori fosforescente, tec multicolor, vată pe băț, porumb fiert, săbii colorate din plastic și baloane în formă de cățeluși. Asta vrem noi? Asta ne dorim noi de la orașul nostru? Căldură și bâlci?

Hai Sibiu, hai, știu că poți. Știu că nu-ți dorești asta. Să te văd cum te mobilizezi, scapi de acareturile de pe centru și plantezi și tu un copac, doi. Și dacă n-are cine să ți-I planteze, vin eu și fac. Doar fă ceva!

Publisher: Marius Dicoiu | marius.dicoiu@zilesinopti.ro | 0744 35 99 10

Director vânzări: Marius Cătană | marius.catana@zilesinopti.ro | 0743 56 66 60

Administrativ -Vânzări: Mariana Trif | secretariat.sibiu@zilesinopti.ro | 0751 79 71 39

Redactor: Răzvan Sădean | razvan.sadean@zilesinopti.ro

Redactor colaborator: Monika Tompos

Layout & DTP: Gabriela Hogea

America lui Forest Gump după 30 de ani

Dragoste, minciuni și sânge

Fly me to the moon

MUZICĂ nu metal și rock progresiv la Artmania

CE ASCULTĂM ÎN LUNA IULIE

Lenny Kravitz .

FESTIVAL

sea

POP-UP STORiEs . . 21

Jocurile Olimpice, sport și Pop(ular) Culture

din Sibiu

Dă-mi și mie un copac, doi, te rog!

VIAȚA ORAȘULUI

SIBIU WALKS 8

Capela Crucii

SIBIAN/CĂ .......................................................

La 13 ani Christian știe ce vrea. Să schieze.

Festivalurile verii pe ritm de jazz & blues

LUCRURI

antreprenoare, cu Loredana Kaschovits

25

29

20

Eat&Drink

PE GUSTUL NOSTRU Nu mai există gastronomii mici 48

PIZZA

De la 360 la Zero Grade, așa se mănâncă o pizza bună

DE-ALE GURII

50

Există preparate românești cu iz american? 52

NOUA DACIA DUSTER

Viața orașului...

Vara în Sibiu este un continuu slalom printre festivaluri și competiții sportive. În perioada 16-31 iulie ne așteaptă Feeric Fashion Week, ICon Arts, ARTmania, Classics for Pleasure, spectacolul fenomen ”Faust”, Concerte pe Acoperiș, Red Bull Romaniacs sau Duathlon Offroad. Fugim de căldura zilelor de iulie în drumeții - vezi pe site calendarul programului Anii Drumeției, sau la bălăceală - vezi pe site unde poți face baie la Sibiu. Tot pe zilesinopti.ro/sibiu găsești și agenda completă a evenimentelor.

Cel mai longeviv festival rock din România continuă să scrie istorie și în acest an, în centrul Sibiului, în weekend-ul 26-28 iulie. Cea de-a 17-a ediție are un line-up pe măsură, în care regăsim nume precum Korn - unul dintre numele cele mai influente ale scenei rock și metal internaționale, Igorrr - senzația muzicii metal experimentale, Spiritbox - tânăra senzație metal a zilelor noastre, Satyricon - o legendă vie a black metalului, The Flower Kings - o trupă de rock progresiv cu o carieră bogată care a debutat în 1995 sau Monuments - o formație care și-a câştigat un loc solid în lumea muzicii metal progressive. În primele două zile ale festivalului, show-urile vor avea loc pe scena din Piața Mare, iar în cea de-a treia zi, concertele se vor muta în curțile muzeelor din zona centrală a orașului.

”Salvăm burduful de munte împreună, prin mișcare și implicare!” Sub acest îndemn va avea loc în 20 iulie Burduf Challenge, o competiție de alergare cu caracter submontan. Se aleargă pe poteci marcate în Râu Sadului și pe dealurile de la poalele Cindrelului.

A 21-a ediție a Red Bull Romaniacs, se va desfășura la Sibiu între 23 și 27 iulie. Concurenți din zeci de țări vor veni la Sibiu cu dorința de a termina cursa în care ai nevoie de cel mai complex set de abilități din sportul moto printre ele: trial, enduro, rally și anduranță.

Cea de-a 14-a ediție a festivalului Classics for Pleasure, intitulată ”Unity in Harmony”, va avea loc în perioada 17-21. Patru concerte susținute de Orchestra medicilor ”Dr. Emil Nichifor”, Violoncellissimo, Athenaeum Chamber Orchestra, Orchestra Filarmonicii Sibiu și invitații lor vor avea loc la Filarmonica de Stat Sibiu și pe scena din Piața Mare. În data de 18 iulie, Mia Popescu va susține un atelier și un concert de percuție pentru copii în Muzeul ASTRA..

BuRDuF CHAlleNGe

ClASSiCS FOR P leASuRe

ReD Bull ROMANiACS

ARTMANiA

Capela Crucii

Ajungi în gara sibiană și imediat istoria orașului te întâmpină. În piața din fața clădirii feroviare găsești o bisericuță de foarte mici dimensiuni. Astăzi o numim Capela Crucii. Povestea ei începe odată cu cea a Sibiului. Practic ne aflăm la intrarea în vechea cetatea, pe drumul dinspre Brașov și Sighișoara, care venea de pe valea Hârtibaciului. La finele secolului al XIII-lea pe acest teren se fondează o mânăstire, construită de călugării dominicani. Anii trec, mânăstirea prosperă iar pe la începutul secolului al XV-lea aceștia comandă la sculptorul austriac Peter Lantregen un crucifix de dimensiuni mari. Crucifixul a creat rumoare și mirare în cetatea Sibiului. Tragedia chipului, urmele

rănilor perfect sculptate provocau o reală emoție. Era la acel timp, probabil, cel mai important obiect de artă din oraș. Dar mânăstirea dominicanilor avea o fragilitate. Fiind în afara zidurilor, deja construite, ea a fost expusă tuturor atacurilor pe care Sibiul le-a suportat în acel secol. Asta i-a făcut pe călugări să solicite municipalității permisiunea de a-și reconstrui mânăstirea în interiorul zidurilor. Municipalitatea acceptă iar vechea mănăstire este abandonată cu crucifix cu tot.

Clădirile intră în decădere, se prăbușesc și odată cu ele se pierde și urma crucifixului. Secole la rând nimeni nu a știut de el. Pe locul mănăstirii sibienii au amenajat una dintre bălțile care protejau cetatea de atacuri și asedii. Târziu în secolul al XVIII-lea acestea au început să fie secate. Când a fost secată și balta de pe locul vechii mănăstiri, sibienii au redescoperit și crucifixul pierdut de secole.

Impresionați de valoarea artistică a acestuia, imediat hotărăsc păstrarea lui, exact în locul în care a fost redescoperit. Pentru început îi amenajează un parapet care să îl protejeze. Ulterior parohia romano catolică a Sibiului propune și construiește o mică bisericuță în jurul crucifixului, actuala Capelă a Crucii. Până în prezent sibienii trec zi de zi pe lângă acest monument, puțini știindu-i povestea.

La 13 ani Christian știe ce vrea. Să schieze.

Am stat o lună cu mâna în ghips. Chiar azi l-am scos. Încă nici nu pot să o mișc normal. Am căzut cu un fel de placă de surf, direct pe nisip, că apă nu era nici măcar de 10 cm. Am avut dublă fractură cu deplasare. Nu m-am accidentat atâția ani la concursuri sau antrenamente la munte și am reușit s-o fac pe plajă, așa, dintr-o prostie. Asta e. Mă bucur că măcar s-a întâmplat vara și am timp să mă recuperez până începe sezonul.

Pe la patru ani am învățat să schiez. Cred că pe la șase am avut prima competiție la Arena Platoș la Cupa Speranțelor. Îmi aduc aminte că acolo am luat locul 5. Și cam de atunci am început cu schiul, care a devenit de performanță pentru mine. Îmi place foarte mult, dar este și greu. Mă antrenez mult și mai sunt situații când se întâmplă să lipsesc de la școală și apoi trebuie să recuperez. De exemplu, mă întorc duminică seara și aflu că marți dau test, așa că luni seară și marți dimineață trebuie să învăț uneori un capitol întreg. M-am obișnuit, dar asta nu înseamnă că e ușor. Mulți colegi spun că am noroc că plec de la școală. Văd schiul ca pe o distracție din timpul liber. Profesorii, în cea mai mare parte, m-au

înțeles și le sunt recunoscător pentru asta.

Dacă n-aș fi făcut schi, nici nu știu ce job sau profesie mi-ar fi plăcut să am. Nu m-am gândit pentru că am fost tot timpul cu gândul la sport. Nu pot sta mai mult de două zile din șapte fără sport. Cum munceam mai mult, observam că am rezultate mai bune. Și când aveam rezultate bune, eram mai satisfăcut. De aceea mereu muncesc mai mult. Și o fac pentru că îmi place și mă și distrez.

Anul ăsta, la Pra-Loup, am câștigat proba de slalom uriaș și după aia au fost două curse la Val Dʼisère de slalom și super G. Acolo, la categoria de 2011, am ieșit pe locurile 3 și 5. E una dintre cele mai importante curse din an din Europa la care vin cei mai buni sportivi din toate țările. Urmează plecarea în Austria. Ne vom muta acolo unde o să merg la o școală pentru sportivi, o academie de schi, la care am fost admis tot anul acesta în ianuarie, după ce am dat o grămadă de probe sportive foarte dificile. Pentru mine este o super reușită. Îmi pare rău că plec din Sibiu, dar sunt bucuros că facem schimbarea asta pentru că îmi va fi mai ușor și sunt sigur că mă va ajuta să am rezultate și mai bune de acum înainte.

Citiţi text integral pe pagina de Facebook sibian/ că

Proiect dospit de Fundația Comunitară Sibiu, alături de wenglor Romania (

If music be the sound of love, play on!

Sibiul a fost considerat de mulți capitală europeană a culturii și gastronomiei…pentru scurte perioade de timp. Afirmațiile lui Vasile Ernu că Sibiul e un “oraș- pension”, “oraș-cimitir” sunt, zic eu, ceva mai ilustrative pentru prezent. Sibiul a devenit un oraș mut, surd sau orb, încă de decis. Nici una din caracterizările de mai sus nu o exclude neapărat pe cealaltă… În primul rând Sibiul e un oraș în care nu există cultura cafenelelor sau viața de noapte. Acestea sunt chiar descurajate. În Sibiu am asistat la o scenă orwelliană în care poliția locală somează un proprietar de terasă deoarece o plasmă standard transmite meciul la volum redus. Aceasta este scoasă din priză și transportată imediat în interior sub privirile stupefiate ale clienților microbiști. În Sibiu riști să primești amendă în cazul în care muzica din interiorul localului se aude în stradă. Tot în Sibiu toată zona centrală e mută, este interzis în unanimitate să se asculte muzică pe terase, indiferent de numărul de decibeli, indiferent ca terasa este în Piața Mică sau în

curți perfect izolate ori străzi înguste din orașul vechi. Nu pare complicat să delimitezi câteva străzi din oraș unde să reverși sufletul sofisticat al Sibiului. Pare de-a dreptul imperios pentru că, în absența vieții de noapte, a conectivității instante și a supapelor oferite de petreceri reușite și pe gustul orașului, Sibiul devine tot mai trist și mai depersonalizat. Dacă nu promovăm turismul de distracție ar fi frumos să oferim totuși localnicilor o alternativă la canapele, fie că sunt amplasate în curți sau în sufragerii. În așteptarea câtorva oaze ambientale unde să poți gusta muzică, meciuri sau filme de calitate și mai tarziu de ora 22 și a câtorva localuri de petrecere simt nevoia să punctez cu un nou citat din Vasile Ernu, ultimul: “Sibiul nu se mai închide la ora 21.00 - au apărut multe terase, oamenii stau chiar şi după 22.00. Ceea ce e un semn tare bun.” La cât mai multe semne bune și să nu uităm că muzica include, conectează și vindecă - ea este un ingredient important în orice local și pe orice terasă, atâta timp cât volumul este în limitele bunului simț.

Consistență!

Știi că îți dorești corpul acela sculptat, sixpack și să nu-ți mai dai duhul după ce urci două etaje de scări. Știi și că le poți avea dacă mergi constant la sală 1-2 ani. Dar cu toate astea, de câte ori te-ai apucat de sală cu gândul de a îți schimba viața dar ai renunțat să mai mergi după nici două luni de antrenament?

De la linia de start, cu toții pleacă cu același gând - să câștige cursa. Dar o câștigă doar cei care s-au antrenat cel mai mult. Nu talentul este de obicei cel care face diferența ci antrenamentul.

În clasă a V-a mi s-a spus că sunt mai talentat la desen decât profesorii. Îl și auzisem pe unul dintre ei spunându-i tatălui meu că este uimit de ochiul pe care-l aveam atunci când desenam după obiecte statice. Dar nu am avut

niciodată un interes real ca să îmi dezvolt acest talent.

A venit liceul și abia atunci am fost suficient de matur ca să realizez faptul că talentul meu nu mai era atât de important. Pentru a participa la olimpiadele de desen erau selectați alți colegi, unii dintre ei mult mai puțin talentați decât mine. Dar care erau al naibii de silitori, care desenau zi si noapte și luau meditații dacă simțeau ca nu stăpânesc anumite tehnici. Acei colegi au și terminat mai apoi facultatea de arte.

Pentru ca așa este în viața: atunci când îți dorești cu adevărat ceva, trebuie să fii consecvent, să te antrenezi constant până devii cel mai bun și nimic să nu te abată de la drumul tău. Cu toții avem visuri, doar cei care și le doresc le vor și îndeplini.

JOI, 18 i u l ie 2024

Ce să nu-i spui unei persoane cu ”depresie”

Când ne dăm seama că cel de lângă noi nu este bine, că suferă, ne dorim să fim de ajutor, să-l susținem să-și depășească starea și este o mare

satisfacție să știi că ai fost de folos. Dar bunele intenții nu sunt suficiente, pentru că putem da sfaturi proaste, care nu doar că nu ajută deloc, dar fac și mai mult rău. Următoarele afirmații chiar sunt inutile și nocive:

1. Bă, ai atâtea motive să fii fericit

2. Toți avem câte o zi proastă

3. Nu mai dramatiza atâta, nu te mai plânge

4. Alții au probleme și mai grave

5. Uită-te la partea bună

6. E doar vina ta

7. Nu mai gândi așa, nu fii negativist

8. Mănâncă ceva bun, dormi, fă ceea ce îți place

9. Mai du-te și tu la sală

10. Cred că ești prea egoist

În schimb sunt niște afirmații care pot ajuta și

anume:

1. Te iubesc și sunt aici pentru tine, orice s-ar întâmpla

2. Vrei să vorbești cu mine sau vrei să te las singur ?

3. Îmi pare foarte rău că treci prin astfel de momente. Sunt aici pentru tine dacă ai nevoie de mine

4. Ce pot să fac pentru tine acum ?

5. Nu pot înțelege ceea ce simți, dar îmi dau seama că e greu ceea ce simți

6. Ce simți tu are sens

7. Să știi că îmi pasă de tine

8. Pot să te îmbrățișez?

9. Voi fi întotdeauna lângă tine

10. Când te simți foarte rău ce ai gânduri ai?

11. Ce faci și te ajută să te simți mai bine ?

12. Știi, eu cunosc un psiholog foarte bun care a ajutat multă lume

povesti invizibile

Cel mai bun spectacol de teatru de animație / teatru pentru copii

„Este un moment istoric, cu o importanță deosebită pentru noi. Este pentru prima dată când UNITER include această categorie în Gală, iar ca atare îmi doresc din inimă ca acest premiu să fie dedicat tuturor oamenilor de teatru din România care își găsesc curajul să viseze și să creadă în magie și în puterea teatrului pentru copii.”

Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret GONG din stagiunea 2024 / 2025 la Teatrul Gong Sibiu

de MIHAELA MICHAILOV

LUNI, 22 IULIE, MEDIAȘ

Biserica Evanghelică

19:00 Deschiderea Festivalului ICon Arts

Invitați: Veronica Anușca (soprană), Cristian Hodrea (bariton), László Fenyö (violoncel)

La pian: Adina Alupei, Andra Mărgineanu

MARȚI, 23 IULIE, BIERTAN

Biserica Fortificată

18:00 Orizontul Doamnei B (Cine-Concert)

MIERCURI, 24 IULIE, SIBIU

Filarmonica de Stat

21:00 Concert de percuție Oh Percussion Ensemble și Ensemble PerFl, invitat Alexandru Anastasiu

JOI, 25 IULIE, MEDIAȘ

Biserica Evanghelică

19:00 Concert de chitară

Invitați: Duo Hesperus și Dragoș Ilie

JOI, 25 IULIE, RICHIȘ

Biserica Fortificată, Richiș nr. 119

17:00 Concert de operă

Invitați: Veronica Anușca (soprană), Cristian Hodrea (bariton)

La pian: Adina Alupei

Concert Ansamblul de percuție ICon Arts

Invitați: Oh Percussion Ensemble (coordonat de Seung Myeong Oh) și Alexandru Anastasiu

19:00 Gastronomie locală Curtea Richvini

VINERI, 26 IULIE, DEALU

FRUMOS, Biserica Fortificată

18:00 Concert de contrabas

Invitat: Marc Dorin

La pian: Szekely Alexandru Concert de violoncel

Invitat: László Fenyö

La pian: Andra Mărgineanu

19:30 Gastronomie locală

VINERI, 26 IULIE, SIBIU

Filarmonica de Stat

19:00 Concert de vioară

Invitat: Remus Azoiței

La pian: Clementina Ciucu

SÂMBĂTĂ, 27 IULIE, CUND, Valea Verde Retreat, Garden

12:00 Festivitatea de absolvire a masterclass-urilor de vioară, violoncel, canto, contrabas, chitară, percuție 14:00 Gastronomie locală

MARȚI, 30 IULIE, AGNITA

Biserica Fortificată

19:00 Concert Contempo Quartet

MIERCURI, 31 IULIE, BIERTAN

Biserica Fortificată

18:00 Concert de vioară

Invitat: Ladislau Csendes

La pian: Dolores Chelariu

19:00 Gastronomie locală

MIERCURI, 31 IULIE, SIBIU

Filarmonica de Stat

21:00 Concert Contempo Quartet

JOI, 1 AUGUST, COPȘA MARE

Biserica Fortificată

18:00 Concert MiniCellos

Invitată: Ella Bokor

JOI, 1 AUGUST, ALMA VII

Biserica Fortificată

19:00 Concert Avantgarde Quartet

20:00 Gastronomie locală

Punct gastronomic Belalma Rural

JOI, 1 AUGUST, SIBIU

Filarmonica de Stat

21:00 Concert de operă

Invitați: Elena Moșuc (soprană), Rareș Zaharia (regizor de operă)

La pian: Adina Alupei

VINERI, 2 AUGUST, DANEȘ

Domeniul Dracula

19:00 Concert de violoncel

Invitat: Andrei Ioniță

La pian: Edit Arva

VINERI, 2 AUGUST, SIBIU

Filarmonica de Stat

19:00 Concert Auftakt

SÂMBĂTĂ, 3 AUGUST, MOȘNA

Biserica Fortificată

12:00 Concert de flaut

Invitată: Karen Jones

La pian: Natsumi Kuboyama

SÂMBĂTĂ, 3 AUGUST, RICHIȘ

Biserica Fortificată

19:00 Concert de operă

Invitată: Elena Moșuc

La pian: Adina Alupei

SÂMBĂTĂ, 3 AUGUST, SIBIU

Filarmonica de Stat

21:00 Concert de percuție

Invitate: Kuniko Kato și Irina Rădulescu

DUMINICĂ, 4 AUGUST, AVRIG

Palatul Brukenthal

12:00 Festivitatea de absolvire - concerte ale masterclass-urilor de vioară, violoncel, canto, flaut, MiniCellos, percuție

SÂMBĂTĂ, 10 AUGUST, Brașov

Filarmonica Brașov, Sala Patria

12:00 Concert de operă și pian

Invitați: Iulia Isaev, Csíky Boldizsár Jr

La pian: Sena Ducariu

SÂMBĂTĂ, 10 AUGUST, Brașov, Biserica Evanghelică Codlea

18:00 Concert Jazz

Invitați: Ana Cristina Leonte, Alex Arcuș, Ciprian Pop, Ipso Facto, THQuintet

Sebastian Gheorghiu

”Pentru artiști, localitățile mici aduc liniștea necesară creației”

Peste 120 de artiști sunt angrenați în programul celei de-a XXII-a ediții a Festivalului ICon Arts, care va avea loc între 20 iulie și 11 august. Festivalul propune o experiență senzorială, auditivă, vizuală, olfactivă, gustativă și tactilă în mai multe sate și orașe demne de inspirație din Transilvania. Despre ce înseamnă pentru artiști să petreacă timp în localitățile mici, dar și ce înseamnă pentru micile comunități toate aceste evenimente efervescente din programul ICon Arts, am stat de vorbă cu Sebastian Gheorghiu, manager cultural și membru în Consiliul Director UCIMR.

Ce povești sonore, culinare sau vizuale va descoperi publicul în amplul periplu pe care îl propune festivalul prin satele și orașele transilvănene în acest an?

ICon Arts este o experiență senzorială, auditivă, vizuală, olfactivă, gustativă și tactilă. E o evadare din tumultul furnicarului cotidian, un moment de tihnă, combinat cu studiu, prietenii interculturale și

experiențe locale. Spațiile sunt demne de inspirație, obiective de patrimoniu, unele consemnate de UNESCO, altele, proprietăți pitorești, în care tradiția și ospitalitatea sunt îngânate de muzică.

În multe dintre micile localități incluse pe harta festivalului nu există instituții de cultură active. Cât de mult contează în misiunea ICon Arts să facă

posibil actul artistic în mijlocul unor comunități care au acces limitat la el? Între 20 iulie și 11 august, satele și orașele Agnita, Avrig, Biertan, Brașov, Copșa Mare, Cund, Daneș, Dealu Frumos, Mediaș, Moșna, Richiș, Rusești și Sibiu vor găzdui concerte de muzică clasică, contemporană și jazz, rezidențe artistice interdisciplinare și masterclass-uri pentru

interpreți. Pentru artiști, localitățile mici aduc liniștea necesară creației, pentru comunități, evenimente efervescente. Nu este singurul demers, am implementat proiectul MuziColine, ce a subliniat Biertan pe harta turismului cultural. Este încă o cărămidă pentru un templu cultural simbolic în care patrimoniul in/tangibil să fie descoperit. Mai mult, faptul că ICon Arts este co-finanțat de Consiliul Județean Sibiu și Ministerul Culturii este o garanție că suntem pe drumul cel bun.

Ce înseamnă pentru artiștii emergenți și cei consacrați participarea la programele ICon Arts?

Tinerii studiază sub îndrumarea artiștilor consacrați, alături de care susțin concerte. Sunt și artiști în rezidență care petrec timp să creeze opere inspirați de vestigiile istorice. În plus, invitați din țară și străinătate sunt oaspeții noștri. Oh Percussion Ensemble sau Kuniko Kato sunt câțiva.

O dimensiune esențială a festivalului este programul de masterclass-uri. Cine sunt artiștii care îi vor îndruma pe tinerii participanți la masterclass-uri?

Se vor desfășura trei sesiuni ale Academiei, coordonate de mentori cu nume sonore. Între 20 și 28 iulie vor avea loc masterclass-urile conduse de Remus Azoiței (vioară), Veronica Anușca și Cristian Hodrea (canto), Laszlo Fenyo

www.zilesinopti.ro

(violoncel), Marc Dorin (contrabas), Costin Soare și Dragoș Ilie (chitară), Seung Myeong Oh și Alexandru Anastasiu (percuție). Între 28 iulie și 5 august vor avea loc cele conduse de Ladislau Csendes (vioară), Elena Moșuc și Rareș Zaharia (canto), Andrei Ioniță (violoncel), Karen Jones (flaut), Kuniko Kato (percuție) alături de tânăra marimbistă Irina Rădulescu și Ella Bokor (MiniCellos). În Brașov revine masterclass-ul de pian ce va fi condus de Csiky Boldizsar Jr. Și, în premieră, un curs de canto condus de Iulia Isaev și o rezidență de jazz, între 4 și 11 august.

Ce ne puteți spune despre rezidențele de creație în care artiștii vor valorifica patrimoniul local din Biertan și Brașov ca resursă, îl vor procesa artistic și-l vor reda într-o nouă formă, contemporană?

Rezidențele oferă ocazia de a petrece timp în Biertan pentru a dezvolta creații sub coordonarea unor artiști reputați. Programul găzduiește proiectul ComPerformer cofinanțat de AFCN, în cadrul căruia muzicienii vor lucra sub mentoratul

violonistului

Remus Azoiței (România / Marea Britanie), ansamblului ConTempo

Quartet (România / Irlanda) și compozitorului Sebastian Androne Nakanishi (România / Elveția). Tot în cadrul proiectului debutează la Biertan o rezidență de fotografie a documentaristului

Mihai Benea. Rezidența de jazz de la Brașov e organizată în parteneriat cu Dublin City University, sub coordonarea chitaristului Ciprian Pop .

Reușește ICon Arts prin mix-ul de muzică clasică, elemente contemporane, epoci și știluri diferite, spații încărcate de istorie să schimbe mentalitatea oamenilor cu privire la muzica clasică, despre care se spune adesea că a încremenit în timp și nu reușește să suscite interesul publicului tânăr?

Credem că există public pentru orice tip de muzică și că experiența unui concert de muzică clasică poate schimba viața cuiva, educându-l către frumos și sublim. Prin creațiile contemporane dospite aici, muzica se reinventează cu ajutorul noilor tehnologii și devine mai accesibilă.

POP-u P STORi es

Jocuri Olimpice, sport și Pop(ular) Culture

Luna iulie, care aduce o nouă ediție a Jocurilor Olimpice de Vară, reprezintă un moment important nu doar pentru cei pasionați de sport, ci și pentru fanii Popular Culture. Astfel, alături de competițiile care vor avea loc la Paris între 26 iulie și 11 august, putem porni într-o călătorie fascinantă prin lumea cinematografiei, muzicii, jocurilor video și designului, marcate, de-a lungul timpului, de universul și valorile sportive.

Fiind printre cele mai urmărite evenimente din lume, Jocurile Olimpice construiesc referințe culturale semnificative atât prin intermediul performanțelor de excepție și poveștilor pline de speranță ale sportivilor, cât și prin momentele memorabile specifice ceremoniilor de deschidere, devenite spectacole grandioase formate din muzică, dans, acrobații, jocuri de lumini, focuri de artificii și elemente care reflectă cultura țării gazdă și valorile olimpice, precum excelența, prietenia și respectul.

Prima ceremonie de deschidere a Jocurilor Olimpice (moderne) a avut loc pe 6 aprilie 1896, la Stadionul Panathenaic din Atena (un simbol al istoriei grecești), unde aproximativ 60.000 de spectatori și 300 de sportivi din 13 țări au participat la o paradă începută printrun discurs ținut de prințul moștenitor, care l-a

rugat, la final, pe Regele George I să oficializeze deschiderea Jocurilor. Acest lucru a fost realizat printr-un cor (format din 150 de persoane) care a interpretat Imnul Olimpic, scris special pentru această ocazie de compozitorul grec Spyridon Samaras.

În anul 1996, în cadrul Stadionul Olympic din Atlanta, ceremonia de deschidere a reprezentat un spectacol fascinant, care a celebrat istoria, cultura și diversitatea

Statelor Unite. După o paradă a națiunilor, în care steagurile țărilor au fost purtate de sportivi pe stadion, în timp ce înotătoarea Janet Evans ducea torța spre destinația sa finală, aceasta a fost preluată de legendarul Muhammad Ali, care a inaugurat Jocurile dând foc cazanului olimpic. Patru ani mai târziu, pe Stadionul din Sydney, ceremonia a fost dedicată populației indigene a Australiei, prezentând, printrun show multimedia elaborat, istoria țării de la sosirea primilor oameni până în prezent. În 2004, la Atena, aceasta a avut în prim-plan celebrarea miturilor și legendelor grecești, în timp ce, în 2008, la Beijing, evenimentul a fost gândit de regizorul Zhang Yimou (Raise the Red Lantern), care a adus focuri de artificii, jocuri de lumini, proiecții digitale și mii de dansatori, luptători de arte marțiale și toboșari în întregul oraș, reprezentația costând aproximativ 6 miliarde de dolari.

avut la bază dorința de a reprezenta o lume mai bună, liberă și egală. Mergând pe aceeași idee, în 2016, regizorul Fernando Meirelles (City of God) a deschis Jocurile Olimpice din Rio amintind de istoria complicată și dureroasă a spațiului cultural, mulți reprezentanți ai grupurilor marginalizate din Brazilia considerând că tonul exagerat de vesel și superficial al spectacolului a înfrumusețat realitatea locului pentru a mulțumi comunitatea internațională.

Un alt moment iconic rămâne cel din 2012, când, cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Londra, Regina Elisabeta a II-a a apărut, alături de James Bond (Daniel Craig), într-o secvență promoțională jucând rolul faimoasei filmuleț putem vedea cum aceasta este escortată de 007 în avionul său privat, din care, mai târziu, amândoi se parașutează pentru a ajunge pe scena London Stadium, având pe fundal coloana sonoră a filmului.

Momentul conceput de regizorul Danny Boyle (Slumdog Millionaire

Alături de ceremonie, în spațiul Popular Culture, evenimentul a fost reprezentat, de-a lungul timpului, în producții cinematografice precum Chariots of Fire (1981), care urmărește povestea britanicilor Eric Liddell și Harold Abrahams (Jocurile Olimpice din 1924), explorând teme precum ambiția, perseverența, diferențele religioase și prejudecățile, Miracle (2004), unde este ilustrată, pe fundalul Războiului Rece, performanța echipei masculine americane de hochei din timpul Jocurilor Olimpice de Iarnă din 1980, I, Tonya (2017), în care Margot Robbie o interpretează pe patinatoarea Tonya Harding înainte și după atacul din 1994 asupra rivalei sale, Nancy Kerrigan, Foxcatcher (2014), care are la bază povestea lui John du Pont și relația sa cu frații Mark și Dave Schultz (campioni olimpici (2016), un biopic dedicat atletului american Jesse Owens, care a câștigat patru medalii de aur în 1936, pelicula explorând rasismul, discriminarea, determinarea și puterea sportului de a uni oamenii, și Visions of Eight (1973), un documentar care prezintă Jocurile de iarnă din 1972 din perspectiva a opt

Specific spațiului Pop Culture, care este dominat de o serie de mituri și elemente narative, atunci când discutăm despre sport ca formă de divertisment putem avea în vedere sintagma sports entertainment. Ne putem orienta, astfel, către wrestling, unde participanții devin personaje de teatru care reprezintă arhetipuri perfect definite de cei care construiesc realitatea din jurul lor, box, unde se prezintă întreaga istorie a luptătorilor într-un mod coregrafiat până la cel mai mic detaliu, fotbal, unde prezentatorii exagerează fiecare mișcare a jucătorilor pentru a crea sentimentul pe care privitorul îl are atunci când vizionează un film de acțiune, Formula 1, cu ceremonii și curse spectaculoase, baschet, unde meciurile sunt completate prin momente de dans, muzică live și celebrități, sau patinaj, înot, tenis și oricare alt sport care ilustrează ideea transformării competiției într-un spectacol captivant pentru public.

Între anii 1926 și 1941, în Statele Unite, odată cu ascensiunea sportului (baseball, fotbal american, box, baschet) și a primelor sale vedete, precum Babe Ruth, Jack Dempsey sau Red Grange, studiourile au început să construiască un nou mit al Visului American, care putea fi propagat, prin Popular Culture, unor audiențe mai largi. Astfel, sportul a devenit o instituție cu o puternică dimensiune socială, fiindu-i asociate valori precum competitivitatea, egalitatea de șanse, mobilitatea socială sau importanța comunității, promovate ca fiind americane. Acest aspect este vizibil și în cinematografie, în pelicule

www.zilesinopti.ro

precum Rocky, unde legendarul Rocky Balboa este reprezentativ pentru clasa muncitoare din Philadelphia anilor ‘70, sau Raging Bull, în regia lui Martin Scorsese, care are la bază memoriile campionului de box Jake LaMotta. Alte filme caracteristice acestui gen sunt Bull Durham, Creed, Remember the Titans, Field of Dreams, Invictus, The Wrestler, Ali și The Fighter. Pentru că luna iulie marchează și Turneul de la Wimbledon, nu putem uita nici de King

Richard, povestea familiei Williams, Battle of the Sexes, unde se prezintă legendarul meci dintre Bobby Riggs și Billie Jean King, Borg vs. McEnroe, care are în prim-plan o finală de Grand Slam din 1980, biopic-ul Citizen Ashe, documentarul Strokes of Genius, bazat pe rivalitatea dintre Roger Federer și Rafael Nadal, The Garden of the FinziContinis, în care acțiunea se desfășoară pe fundalul ascensiunii fascismului în Italia, și Challengers, cea mai recentă peliculă semnată de Luca Guadagnino.

Alături de cinematografie, putem discuta despre design prin intermediul sportivilor precum Cristiano Ronaldo, LeBron James, Michael Jordan, Serena Williams sau Roger Federer, care au influențat tendințele globale, construindu-și chiar și propriile branduri, și despre gaming, primul joc video cu teme sportive, John Madden Football (inspirat de Super Bowl), apărând în 1988.

Ca formă de divertisment, industria sportului rămâne una dintre cele mai profitabile din întreaga lume, cu o influență semnificativă asupra culturii populare și valorilor societății contemporane.

Muzică

Nu metal și rock progresiv la Artmania

După ce a adus la Sibiu nume marcante ale scenei rock, Artmania se întoarce anul acesta cu cea de-a 18-a ediție, în perioada 26-28 iulie. Dacă în trecut i-am văzut pe scenă pe Dream Theater, Haken, Steven Wilson, Opeth, Porcupine Tree, Tesseract, Messhugah, Mercyful Fate sau Leprous, anul acesta îi vom prinde în acțiune pe canadienii de la Spiritbox, pe norvegienii Satyricon, pe britanicii de la Monuments, dar și pe The Flower Kings, grupul suedez de rock progresiv care a schimbat masiv scena europeană a genului. De altfel, liderul Ronie Stolt a mai poposit pe scena Artmania și în 2022, atunci când a susținut un recital alături de supergrupul Transatlantic, împreună cu Neal Morse – chitară și voce, Pete Trewavas – chitară bas și Mike Portnoy – tobe. În plus, headlineri ai ediției de anul acesta sunt americanii de la Korn, trupa de nu metal formată în 1993 în California, care revine în România după concertul de la București, din 2015.

Cu 40 de milioane de albume vândute până în prezent, Korn reprezintă una dintre trupele de referință ale genului, cu o constantă prezență în cultura pop și fashion. Recent, parteneriatul Korn –Adidas a bulversat internauții, aceștia invadând site-urile pentru a face rost de îmbrăcăminte și încălțăminte inspirate de imaginea trupei. Debutând discografic în 1994, cu LP-ul omonim, Korn se strecoară prin scena grunge (devenită mainstream odată cu succesul albumului Nevermind, al trio-ului Nirvana) și îmbrățișează teme precum bullyingul și abuzul, îmbrăcându-le în acorduri morbide

și ritmuri violente. De altfel, cel mai recent album al trupei, Requiem (2022), a fost clasat de către publicații precum Metal Hammer, Kerrang! sau Loudwire în topul celor mai bune albume ale anului. Show-ul de la Artmania face parte din turneul de promovare a LPului, iar fanii își vor putea da întâlnire cu Korn în formula Jonathan Davis – voce, James „Munky” Shaffer – chitară, Ra Diaz – chitară bas, Brian „Head” Welch – chitară, Ray Luzier – tobe și Davey Oberlin – clape.

Slipknot, Sepultura și Machine Head sunt doar câteva dintre trupele care citează Korn drept influență, iar albume precum Korn (1994)

și Follow the Leader (1998) sunt considerate drept surse de inspirație ale genului nu metal, ajutând la pătrunderea acestuia în spațiul mainstream. Astfel, nu ne rămâne decât să dăm o fugă până la Sibiu luna aceasta și să ne dăm întâlnire cu trupe etalon ale rockului, în cadrul unui festival care a surprins întotdeauna cu lineup-uri eclectice și bine alese.

Ediția din 2023 a festivalului a reușit să atingă un nou record în ceea ce privește numărul de participanți. Care sunt așii din mânecă pentru ca și în 2024 ARTmania să scrie istorie?

Pentru această ediție ne bucurăm că am reușit să ne surprindem fanii și publicul iubitor de muzică în general cu o trupă foarte apreciată în România și la nivel global, care influențează industria muzicală internațională de peste 30 de ani: Korn. Trupa a ales ARTmania pentru concertul pe care îl vor susține la aproape 10 ani de la ultima întâlnire cu publicul din România, show care face parte din turneul european de promovare al celui mai recent album: ”Requiem”. În premieră pentru România, îi vom avea pe The Flower Kings,

condusă de talentatul chitarist și compozitor Roine Stolt, o trupă de rock progresiv care s-a remarcat prin sensibilitate melodică, versuri complexe și diversitatea influențelor muzicale ce variază de la elemente de rock'n'roll până la note clasice și acorduri de jazz. Line-up-ul e întregit de o serie de nume sonore, precum Spiritbox - recent nominalizată la premiile Grammy, Igorrr - unul dintre cele mai impresionante proiecte metal experimentale ale momentului, Satyricon, Borknagar, Lavina, TAINE alături de Alpha Q și Awake the Demons - cele două trupe câștigătoare ale Showcase-ului ARTmania, concurs pe care l-am organizat anul trecut pentru formațiile aflate la început de drum. În paralel cu pregătirile pentru ediția din acest an lucrăm deja intens pentru ediția aniversară

Codruța Vulcu

Cea de-a 17-a ediție a Festivalului ARTmania va lua cu asalt în ultimul weekend al lunii iulie

Piața Mare și alte locații din centrul Sibiului pentru a sărbători muzica rock & metal. ARTmania înseamnă concerte memorabile, evenimente culturale și o comunitate vibrantă. Despre cele trei aspecte ale festivalului am stat de vorbă cu Codruța Vulcu, director fondator ARTmania.

de anul viitor, când festivalul ARTmania va împlini 18 ani, pentru a ne surprinde fanii cu o serie de anunțuri importante.

Apropo de line-up, acesta poate face minuni sau dimpotrivă atunci când vorbim despre un festival de muzică. Care sunt așteptările de la cea de-a 17-a ediție prin prisma numelor incluse în line-up? Într-adevăr, line-up-ul e componenta centrală a unui festival și unul dintre elementele fundamentale care îl diferențiază și îi conferă nota de unicitate, esențială pe o piață din ce în ce mai concurențială. De fiecare dată ne dorim să oferim publicului o selecție cât mai variată de genuri muzicale ce aparțin culturii rock, iar pentru fiecare gen să aducem numele cele mai reprezentative și apreciate la nivel internațional. Ne bucurăm că am reușit și

anul acesta să punctăm câteva premiere, cum e cazul trupelor Spiritbox și The Flower Kings, care concertează pentru prima dată în România. Și ne bucurăm să avem ca oaspete un nume care marchează o revenire memorabilă, cum e cazul trupei Korn. Ziua de sâmbătă, în care aceștia concertează, fiind, de altfel cea care estimăm că va avea cea mai ridicată participare, această zi urmând să fie în curând sold out. Așadar, festivalierii vor avea ocazia să asculte live o varietate de genuri și subgenuri rock-metal: de la nu-metal, la progressive rock sau experimental metal și până la black metal, heavy metal sau neofolk. Toate acestea petrecându-se în eleganta piață centrală din cetatea medievală a Sibiului, în inima Transilvaniei.

ARTmania nu înseamnă doar trei zile de muzică. Care sunt activitățile care completează experiența pe care o oferiți publicului anul acesta?

Muzica e componenta de bază de la care a pornit totul, însă, reprezintă doar o parte din experiența pe care festivalul o are de oferit. Încă de la începuturi, festivalul a fost gândit ca o platformă culturală menită să ofere publicului cât mai multe evenimente și moduri de a experimenta forme variate de expresie artistică, cum e cazul concertelor, al expozițiilor - la care fanii noștri au acces în baza colaborării pe care o avem cu o serie de instituții culturale din Sibiu. Motiv pentru care, în afara show-urilor din Piața Mare, și în acest an, fanii vor avea

acces gratuit, în baza brățării de festival, la muzee și la evenimente organizate de acestea în perioada ARTmania, cum e cazul CNM ASTRA, al Muzeului Național Brukenthal sau la evenimente alternative organizate sub umbrela festivalului.

Din 2006 și până în prezent, comunitatea oamenilor pasionați de muzică rock și cultură v-a fost combustibil în organizarea festivalului. Cum reușiți să rămâneți relevanți și surprinzători pentru publicul țintă care constituie ADN-ul festivalului?

Fiecare festival e unic în felul său. De la locul în care se ține, la conceptul pe care îl are în spate - vizibil la nivel de nume, slogan, direcție grafică - și până la trupele incluse în line-up-ul fiecărei ediții. Iar acest lucru e valabil indiferent de genul muzical pe care respectivul eveniment îl abordează, indiferent dacă e un festival nișat sau adresat mai multor stiluri. Din această perspectivă, putem spune că ARTmania e un eveniment unic. La fiecare ediție ne dorim să oferim publicului o serie de premiere pentru piața din România și să-i reunim pe aceeași scenă pe unii dintre cei mai apreciați artiști ai diferitelor stiluri rock. Ne bucurăm mult că am reușit să facem din ARTmania cel mai longeviv și important festival dedicat genului rock de la noi din țară, lucru care nu e deloc ușor.

Din postura celui care vede de sus, dar cunoaște ca-n palmă și fiecare detaliu al

evenimentului, în ce fel crezi că reușește să contribuie ARTmania la binele orașului?

Cu siguranță am contribuit la punerea Sibiului și a României pe harta muzicală europeană, în special când vine vorba de muzica rock-metal, iar acest lucru e dovedit și de faptul că, de-a lungul celor 17 ediții, foarte multe nume consacrate la nivel internațional au cântat în premieră pentru România, la ARTmania. Nume pe care am tot avut apoi ocazia să le revedem în concert la noi în țară, readuși de colegi din industrie: Meshuggah și Mercyful Fate, Amorphis, Haggard, HIM, Within Temptation, Anathema, Dark Tranquillity, Steven Wilson, Wardruna, Swallow the Sun, Pain, The Sisters of Mercy, Die Toten Hosen, Nightwish, Porcupine Tree, Mercyfull Fate, Serj Tankian de la System of a Down. Datorită festivalului, Sibiul atrage în fiecare vară un număr important de turiști din țară și nu numai. La ediția din acest an estimăm ca aproximativ 20% din public e din afara țării. Turiștii contribuie la dezvoltarea afacerilor și a comunității locale: se cazează în Sibiu, mănâncă la restaurantele din oraș, se deplasează prin oraș, vizitează și cumpără bilete și la alte instituții culturale din Sibiu, în afara celor cu care avem parteneriate, aducând astfel bani la bugetul local.

Ce ascultăm în luna iulie

Luna aceasta ascultăm muzică electronică, hard rock și experimentări interesante realizate cu ajutorul sintetizatoarelor, fie că vorbim despre influenți mesageri ai beat-urilor electronice, legendari creatori ai rock-ului clasic sau regizori de la Hollywood.

Moby Always Centered at Night

Influent reprezentant al muzicii electronice, Moby revine cu cel de-al 22-lea album de studio, alcătuit din colaborări cu diverși soliști vocali autohtoni. ,,Am vrut să lucrez cu soliști extraordinari, care nu sunt la fel de cunoscuți ca David Bowie sau Gregory Porter”, a declarat acesta. Asta după ce ultimii câțiva ani au fost dedicați lansării albumelor cu prelucrări orchestrale ale hiturilor sale precedente. Deși Moby nu mai domină topurile așa cum o făcea la finalul anilor ’90, atunci când piese precum Why Does My Heart Feel So Bad? sau Honey acaparau petrecerile britanicilor, noul album merită ascultat cap-coadă, în contextul maturizării unuia dintre cei mai reprezentativi artiști ai genului.

Deep Purple = 1

Probabil că nimeni nu se aștepta la un nou album al rockerilor britanici, dar iată că aceștia ne surprind cu o lansare discografică proaspătă. Desigur, surpriza rămâne legată doar de neprevăzutul lansării, căci cântecele noului LP sunt cât se poate de previzibile, închizând membrii trupei într-o zonă de confort care îi face pe fani să vină în continuare la concerte. Plin de riff-uri de chitară scoase direct de la începutul anilor ’70, albumul prezintă un grup de septuagenari îndrăgostiți de muzică, gata să o cânte fără pretenția succesului în topuri. De altfel, abordarea pare că funcționează, căci Deep Purple cântă în continuare în arene sold-out și probabil o vor mai face ceva timp de acum încolo.

David Lynch & Chrystabell

Cellophane Memories

Dacă la începutul lunii iunie, fanii lui Lynch își imaginau cu nerăbdare posibilitatea apariției unui nou sezon Twin Peaks, iată că vestea bulversantului regizor este legată de cariera sa de muzician. După două materiale discografice lansate împreună cu Lynch și un rol în sezonul trei din Twin Peaks (2017), cântăreața americană Chrystabel își unește din nou forțele cu David, dând naștere unui album destul de pretențios, dar care are posibilitatea de a-i fascina până și pe cei mai sceptici ascultători. Misterios și întunecat, Cellophane Memories scarpină curiozitatea lui Lynch față de macabru și imprevizibil și ne oferă o performanță vocală de neratat a originalei Chrystabell.

Ciprian Ștefan

Astra Rock Festival marchează în perioada 16-18 august 2024 cea de-a III-a ediție! Am stat de vorbă cu Ciprian Ștefan, director general CNM ASTRA, despre cum și de ce se crește un festival de muzică rock în spațiul mirific al Muzeului în Aer Liber ASTRA din Sibiu.

Astra Rock e un festival tânăr, aflat la a III-a ediție. Ce te-a convins după primii doi ani de festival că e un proiect care merită continuitate?

Am fost convins încă de la început, având în vedere contextul de investiții în infrastructura culturală a Muzeului ASTRA, și anume scena de pe lac, că trebuie să organizăm un festival al nostru pliat pe ceea ce Muzeul vrea să construiască pentru valorificarea patrimoniului material. Și-n felul acesta am avut discuții ample cu specialiști în organizare de evenimente și prieteni ai Muzeului care ne cunosc și ne simt cu adevărat. Dacă nu simți Muzeul riști să vii cu un eveniment care nu-i face cinste și nici nu completează oferta culturală, nici măcar nu se integrează în peisajul fabulos din Dumbrava Sibiului. Am fost convins pentru că am primit reacțiile celor mai importanți beneficiari direcți ai festivalului, meșterii populari. În acea perioadă e organizat și Târgul Creatorilor Populari, un eveniment care e de-o vârstă cu mine, din 1983. Astra Rock atrage o altă

categorie de vizitatori, dar la fel de dornică să guste autenticul garantat de o instituție de cultură și de specialiști cum avem noi. Și astfel, meșterii populari pot să-și expună la vânzare marfa, dar și să realizeze ateliere interactive prin care vizitatorii să afle mai multe despre produse și cum pot fi utilizate azi, în secolul XXI. Vorbim despre produse prietenoase cu mediul. Noi ca instituție de cultură vrem să prezentăm publicului exemple concrete despre cum contribuim la tranziția verde. Am fost convins și văzând cum participarea la festival a crescut. Dacă la prima ediție aveam un public care mai mult asista la evenimente, începând cu a doua ediție am avut un public participativ. Și la nivel de autoritate, Consiliul Județean Sibiu și Ministerul Culturii, s-a înțeles mesajul acestui festival și s-a dorit să fie dus mai departe. Trebuie să menționez și aportul colegilor mei din țară care au fost prezenți cu oferta muzeelor lor în cadrul festivalului, dând un mesaj de unitate și un mesaj comun ca și discurs legat de produsele culturale viitoare oferite de muzeele din România.

Cât de mult contează în succesul festivalului faptul că are drept locomotivă o instituție de cultură performantă, atractivă și dinamică?

Muzeul ASTRA e cea mai profesionistă instituție de cultură din România, de aceea pentru o echipă ca a noastră cu atâtea rezultate remarcabile pe scena națională și internațională a sectorului muzeal și cultural e foarte simplu să organizeze un eveniment de înaltă calitate culturală, educațională, dar și cu eficiență economică.

Spuneai acum câțiva ani că ți-ai dori un concert Metallica pe scena de pe lac. Ești un fan al muzicii rock? Care e aportul tău în conturarea line-up-ului?

Am devenit în timp un iubitor al muzicii rock. Publicul acestui gen muzical e unul de înaltă calitate, dar care nu tot timpul are în plan să viziteze un muzeu. Iar prin Astra Rock Festival asta ne dorim, să aducem acest public în Muzeu. Muzeele trebuie să știe să se plieze pe nevoile publicului, iar în același timp să educe publicul să-și înțeleagă nevoile. E necesar să atragem și categorii noi de public și să le prezentăm Muzeul așa cum e el și cum ar trebui să fie pentru ei. Iar asta nu o poți face decât prin organizarea unor evenimente de calitate. Îmi doresc în continuare ca la inaugurarea scenei de pe lac să avem un concert

www.zilesinopti.ro

Metallica și voi face tot posibilul ca acest lucru să se întâmple. În conturarea line-up-ului și a activităților complementare festivalului lucrez cu echipa fabuloasă a Muzeului ASTRA, care a înțeles misiunea muzeului și care e dedicată trup și suflet acestei misiuni. Lucrăm și cu o echipă de profesioniști din București și împreună identificăm formațiile care întregesc cel mai bine conceptul fiecărei ediții. În acest fel construim un eveniment unic pe harta festivalurilor din Europa când vorbim de desfășurarea lor în spații neconvenționale.

Un concert într-un muzeu în aer liber e o raritate atât pentru public, cât și pentru muzicieni. Cu ce impresii pleacă artiștii de la Astra Rock Festival?

Un concert într-un muzeu în aer liber nu ar trebui să fie o raritate, ci normalitatea. Atâta timp cât el e pliat pe nevoile și pe produsele culturale ale muzeului. Pentru muzee e o oportunitate să dezvolte o altă comunicare a patrimoniului pe care-l gestionează și să-l aducă în acest fel în atenția comunității. În cadrul unui festival cum e Astra Rock ne propunem să transmitem acest mesaj și să generăm acea participare și asumare a publicului nu doar a produsului, dar și a patrimoniului existent în Muzeu pentru că el definește valorile celor care locuiesc în această țară. Pentru artiști, mai ales pentru cei din străinătate care nu ne-au mai vizitat până acum, Muzeul e un spațiu fabulos pentru că e o Românie în miniatură. Mulți au lăudat vibe-ul de aici. Reacțiile artiștilor pot fi ușor verificate pe paginile lor de socializare.

În afară de concerte, care sunt celelalte atracții ale festivalului?

Muzeul e deschis de la 8 dimineața până la 1 noaptea, iar până la ora 18 e plin de activități culturale și educaționale. Anul acesta vor fi peste 200 de creatori populari din toată țara, apoi avem Astra Poetics, programul ”Memoria secretă a obiectelor”, Școala în satul tradițional și taberele de educație din zona Etno Tehno Park, expozițiile fascinante de la poarta principală care vizează cel mai important element al patrimoniului material din România - ia, tot spațiul din Dumbravă care compune un peisaj complet. Concertele sunt de fapt cireașa de pe tort la oferta culturală bogată oferită de noi în perioada festivalului.

Știm că în weekend-uri sau în zilele de sărbătoare, parcarea Muzeului devine neîncăpătoare. Ce alternative la mersul cu mașina proprie au la dispoziție festivalierii?

Pentru că mesajul nostru e unul verde, sugerăm ca vizita la muzeu să se facă fie cu bicicleta, fie cu autobuzul. Avem un partener de nădejde în Tursib care va pune la dispoziție din 30 în 30 de minute autobuzul nr. 13. În felul acesta vom evita aglomerația și toată lumea va fi binedispusă la festival. Sperăm ca pe termen mediu să rezolvăm și problema cu parcările atât la poarta principală, cât și în Calea Poplăcii. Așteptăm pe toată lumea să se bucure de Astra Rock care nu e doar un festival, ci un fenomen, la fel cum Muzeul ASTRA nu mai e de mult un muzeu, ci un fenomen.

Seri de vară cu muzică la înălțime: Concerte pe Acoperiș

Cel mai îndrăgit festival al Filarmonicii sibiene - Concerte pe Acoperiș va transforma singura terasă aflată pe zidul cetății într-o oază muzicală de relaxare pentru serile călduroase de vară. Cea de-a V-a ediție va avea loc între 29 iulie și 10 august. Festivalul invită publicul să savureze prospețimea muzicii clasice, tango, jazz, pop, rock, folk sau de operă, în timp ce se bucură și de o perspectivă unică, panoramică, asupra Sibiului la asfințit.

MUZICĂ CLASICĂ

Trei cvartete vor susține recitaluri în cadrul festivalului! Seria de concerte e deschisă marți, 30 iulie de Cvartetul Avantgarde. Miercuri, 31 iulie, e rândul Cvartetului ConTempo, supranumit ”ABBA muzicii clasice”. Al treilea concert îi aduce în atenția publicului meloman pe Cvartetul Passione și Alexandra Ușurelu, cunoscută pentru vocea sa distinctă și personalitatea carismatică. În această formulă vor prezenta concertul intitulat ”Doar noi și cerul”.

Cea de-a V-a ediție a festivalului debutează luni, 29 iulie, de la ora 21:00, cu o seară de tango alături de Analia Selis, celebra cântăreață de origine argentiniană care și-a petrecut ultimii 20 de ani pe scenele muzicale din România, promovând tango-ul tradițional argentinian și muzica lui Astor Piazzolla. Solista va fi acompaniată de Mariano Castro la pian și Florentina Ciornei la contrabas.

TANGO

CONCERT DE PERCUȚIE

RECITAL DE OPERĂ

Pe 1 august, festivalul propune o seară cu arii celebre din repertoriul de operă universal. Acestea vor fi interpretate de celebra soprană Elena Moșuc - câștigătoarea premiului ”Oscar della Lirica” 2019, cea mai prestigioasă distincție internațională a muzicii de operă. Soprana va fi acompaniată de pianista Adina Alupei.

"Meticuloasă și plină de forță, în același timp primară și elegantă. Pur și simplu strălucită", așa descrie publicația The Sunday Times interpretarea marimbafonistei Kuniko Kato, una dintre interpretele de vârf ale scenei mondiale de percuție. Programul concertului care va avea loc sâmbătă, 3 august, de la ora 21:00, include lucrări de Keiko Abe, Toru Takemitsu și Akira Miyoshi.

JAZZ

POP-ROCK

Paula Seling, una dintre cele mai îndrăgite artiste din România, vine pentru prima dată la Concerte pe Acoperiș să (în)cânte Sibiul, acompaniată de Emanuel Ocos - pian, Ruben Micula - bass și Flaviu Dudas - tobe. Concertul va avea loc miercuri, 7 august. Trupa Partizan, care şi-a spus cuvântul pe scena punk rock-ului începând din 2001, cu piese ironice şi pline de haz, revine la Sibiu vineri, 2 august. Ei creează un univers paralel în care ne regăsim cu toţii.

Festivalul propune și două seri de jazz! În 6 august, pe scena de pe terasă va evolua Nils Petter Molvaer Trio. Producător, compozitor de muzică de film și teatru, Molvaer e unul dintre cei mai inventivi și curajoși trompetiști europeni. În 9 august, sibienii vor avea parte de prospețimea și energia tipică noii generații grație Dublin City University Jazz Group, un grup format din cei mai buni interpreți ai secției de jazz din cadrul universității irlandeze.

Cea de-a V-a ediție a festivalului se încheie sâmbătă, 10 august, cu un concert în doi: Ada Milea și Alex Neagu. Nici muzică, nici teatru, sau (poate) amândouă exact în același timp, concertul aduce în atenția publicului personaje de o tristețe comică zguduitoare.

FOLK

Festivalurile verii

pe ritm de jazz & blues

Jazzul și blues-ul se pregătesc să îmbrace culori culturale din cele mai diverse la cele mai așteptate trei festivaluri ale verii: Open Air Blues Festival Brezoi, Brașov Jazz & Blues Festival și Jazz in the Park. Despre line-up și artiștii confirmați, experiențe muzicale de neuitat, activități complementare și cum se simte atmosfera de festival la Brezoi, Brașov și Cluj, vă spunem în cele ce urmează. Să fie jazz, blues și mult soare!

Primul festival care vă va lăsa îndrăgostiți

iremediabil de muzica blues și jazz vara aceasta este Open Air Blues Festival Brezoi. De câţiva ani încoace, un micuţ oraş din judeţul Vâlcea, Brezoi, este capitala muzicii de calitate. Șase zile de carusel al muzicii blues de elită îi așteaptă pe festivalieri la ediția cu numărul 6, care va avea loc între 16 și 21 iulie.

În prima zi, pe cele trei scene ale festivalului vor evolua Vanesa Harbek, Anthony Gomes, Mr. Sipp "The Mississippi Blues Child", Jonathon

“Boogie” Long și Mazingo. În cea de-a doua zi vor concerta Noa & The Hell Drinkers, Danielle Nicole Band, Annika Chambers & Paul DesLauriers, CANAF, Paardekooper și Fără Zahăr. Programul celei de-a treia zile îi include pe Jörg Danielsen & Vienna Blues Association, NIGHTLOSERS, Shemekia Copeland, Ben Poole & Guy Smeets, DeWolff și OCRU. The Southern Cockroaches, Albert Cummings, Bywater Call, Selwyn Birchwood, Vasko The Patch, C3I TR3I, Ralu Stoica & Alex Tomaselli

vor contura muzical cea de-a patra zi de festival. Line-up-ul rămâne la înălțime și în cea de-a cincea zi de festival: Shaggy Dogs, Kaz Hawkins, The Damn Truth, Grainne Duffy, Dom Martin, Racila / Bowman / Kusak / Hoefer. În ziua de final sunt așteptați pe scene Boogie Boys, Dana Fuchs, SOUTHERN AVENUE, Matt Schofield, The BluesBones, Soul Serenade și George Sarluceanu.

Festivalul dispune și de spații de campare pentru corturi și rulote. Acestea sunt îngrădite, iluminate nocturn, dotate cu toalete și dușuri, posturi de alimentare cu energie electrică, WiFi gratuit, teren de sport și loc de joacă pentru copii. Zona de camping dispune de terase unde se poate servi masa, cafeaua și cocktailurile preferate. După Brezoi, muzica blues și jazz continuă să se audă la Brașov Jazz & Blues Festival . Peste 100 de artiști din toate colțurile lumii sunt așteptați la cea de-a 12-a ediție, care va

avea loc între 15 și 18 august. Festivalul va avea mai multe scene, dispuse în mai multe zone de interes din zona centrală a orașului: Piața Sfatului din Brașov devine epicentrul artiștilor locali, Parcul Central Nicolae Titulescu se transformă, pe timpul festivalului, în ”Parcul Muzical”, cu două scene, plus ateliere muzicale și filme pentru copii, iar Piața Brassai dobândeşte caracter de cinematograf în aer liber, unde vor rula diverse filme muzicale.

Printre cei mai așteptați artiști care vor ajunge la Brașov se numără Sugar Ray & The Bluetones feat. Rusty Zinn - pentru prima dată în România, Monster Mike Welch, King Kingconsiderată a fi ”cea mai bună trupă de bluesrock din lume”, Ana Carla Maza - “o veritabilă divă a momentului”, Markus Stockhausen, Sharrie Williams, Black Cat Biscuit sau Umberto Porcaro Band.

Pe final de vară ajungem la Cluj în Parcul Etnografic ”Romulus Vuia”, unde va avea loc între 30 august și 1 septembrie cea de-a 12-a ediție a festivalului Jazz in the Park . Printre artiștii anunțați se numără legendara trupă Cymande, Scott Bradlee’s Postmodern Jukebox, Avishai Cohen Trio, Tigran Hamasyan Trio, Jazzanova Live, Manu Katché, Kinga Glyk, KRiSPER, Amphitrio, Oreglo și Wasted Generation. Pentru a completa experiența de festival vor fi oferite momente culinare speciale și diverse activități complementare gândite pentru publicul de toate vârstele: ateliere de făcut pizza sau gin, un colț în care iubitorii de carte vor putea lectura cu muzică jazz live pe fundal, întâlniri pe prispă și discuții tihnite.

America lui FORREST GUMP după 30 de ani

Pe 6 iulie 1994, în trena celebrării Zilei

Naţionale ale Statelor Unite, a avut loc premiera unei dramedii intitulate neofertant, la prima vedere, Forrest Gump, adaptarea unei cărţi obscure pentru ale cărei drepturi Paramount cedase la schimb către Warner, surprinzător, scenariul la Executive Decision, devenit ulterior un Actioner de succes, cu Steven Seagal, Halle Berry şi Kurt Russell. Studioul a mizat cu 30 de ani în urmă pe numele lui Tom Hanks, tocmai oscarizat pentru Philadelphia, şi al regizorului Robert Zemeckis, ultra-popular atunci datorită trilogiei Back to the Future, iar cartea “jucată” s-a dovedit una câştigătoare, deopotrivă din perspectiva publicului (a încasat aproape 700 de milioane de dolari faţă de cei 55 de milioane investiţi) şi a criticii, fiind recompensat cu peste 50 de premii, dintre care nu mai puţin de 6 Oscaruri!

Acum, Forrest Gump este unanim considerat un ‘clasic’ al cinematografiei şi o reflectare antologică a Visului American, ceea ce nu l-a scutit însă de controverse pe parcursul timpului, iscate de variile trenduri ale corectitudinii politice, de la handicapul psihic al personajului principal până la atitudinea non-combativă, considerată de unii ca fiind necaracteristică spiritului naţiunii americane. Dincolo însă de orice interpretare am da poziţionării faţă de ‘American Dream’, Forrest Gump, epopeea unui om simplu care străbate istoria secolului XX, fiind asociat conjuctural cu evenimente majore ale acesteia, prin întâlnirile cu Elvis, Kennedy şi Nixon, participarea la Războiul din Vietnam sau investiţia în proaspăt înfiinţata companie Apple, rămâne un pentru orice iubitor al poveştilor cinematografice cu miez.

Aproape totul are încărcătură simbolică în Forrest Gump,

începând chiar cu numele lui, inspirat de Nathan Bedford Forrest, responsabil de crearea Ku Klux Klan-ului, referinţă la trecutul rasist al SUA şi la datoria faţă de comunitatea afro-americană, şi continuând cu personajele care gravitează în jurul său, precum Jenny, cu un destin ce reprezintă o metaforă a parcursului contrarevoluţiei Hippie, sau mama, a cărei dispariţie o implică pe cea a valorilor şi tradiţiilor americane de modă veche. Forrest Gump şi a sa existenţă “like a box of chocolates” continuă să ne ofere o lecţie irezistibilă de istorie a Americii prin modul luminos în care reuşeşte să acopere date, fapte şi situaţii notorii, cele mai multe seci, crude sau chiar neplăcute, cu un val atât de puternic de caniculă emoţională, încât ne reaminteşte că a celebra viaţa, în general, este întotdeauna mult mai important decât a ne plânge de neajunsurile sale.

UNA PRIMAVERA

Regia Valentina Primavera • 2018 • 80 min

ora 18:00 | 18 iulie 2024

Urmează să primiți Premiul de Excelență în cadrul celei de-a 23-a ediții a TIFF. Ce însemnătate are acest premiu?

Întotdeauna m-am uitat cu admirație la cei care primesc premii și mă gândeam cum aș fi eu într-o situație ca asta și îmi spuneam în același timp ”Bine că nu e cazul”. Ce mi se întâmplă zilele astea mă face să mă simt ca și cum parcă nu ar fi vorba despre mine, mă simt ca un spectator care asist la această întâmplare. Am venit la Cluj cu mare bucurie, cu atât mai mult cu cât Clujul e un oraș pe care îl iubesc mult de tot, am stat 10 ani, repartiția mea

după facultatea de teatru a fost aici. Pe lângă premiul oferit de TIFF, un alt premiu e revenirea mea la Cluj. Aici e o atmosferă absolut minunată! Pentru mine e onorant. E mare lucru când cineva are în vedere pe cineva sau ceva care pare căzut în uitare. E neașteptat și nu aș vrea să las ca această emoție a mea să îmi tulbure bucuria zilelor astea. Mă simt puțin stingheră, nu pentru că îmbrac haina modestiei. Mă și bucur, mă simt și mult prea băgată în seamă. Sunt momente în care te simți mai departe de ulițele pline de larmă ale vieții active și când te împaci cu gândul acesta un lucru din acesta neașteptat, cum e premiul, te modifică puțin.

Catrinel Dumitrescu

i-a dorit să facă teatru și numai teatru. Dar destinul, imprevizibil cum e el, i-a scos în cale și filmul. Le-a făcut pe amândouă, dar întotdeauna a simțit că ”arde” 100% pe scenă. Cu toate acestea, tot dinspre film au venit primele semne de recunoaștere: nominalizarea la Premiile GOPO pentru rolul din ”Aurora” în regia lui Cristi Puiu și Premiul de Excelență la TIFF 2024. Aceasta este minunata Catrinel Dumitrescu, cu care am avut ocazia să stau de vorbă la Cluj, în plin festival.

De ce vă simțiți departe de ”viața activă”, cum spuneți? Probabil că sunt complexele mele. Eu film nu am mai făcut de mult și nu din cauza altora, ci din cauza mea. E o chestiune personală cu prezentarea la casting și așa mai departe. Sigur, încă joc la teatru. Nu vreau să pozez în victimă, dar de o perioadă sunt momente în care mă simt ca un obiect de mobilier care trebuie înlocuit. Asta nu înseamnă că nu este loc pentru toată lumea și că nu există atenție din partea altora, ca dovadă prezența mea la TIFF. Posibil ca acestea să fie micile mele răsfățuri de actriță în vârstă care s-a bucurat de o oarecare popularitate.

Nu e un paradox că primiți un premiu pentru activitatea în film, deși știu că la începuturi nu ați avut un interes prea mare pentru film? Cum s-a întâmplat totuși să faceți film?

Am ajuns să fac film întâmplător. Eram studentă în anul II și pe atunci totul era la mine teatru, teatru, teatru. Profesorul meu Octavian

Cotescu mi-a spus că sunt niște probe pentru un film, dar eu tocmai atunci eram solicitată de un student în anul IV, Gabriel Oseciuc, care trebuia să-și dea examenul de final cu un spectacol în două personaje, care urma să se joace la studioul de teatru Casandra. Eram atât de topită de responsabilitatea și bucuria acestei întâmplări, încât nici n-am luat în calcul că profesorul Cotescu ar putea să nu-mi dea voie să joc. Ceea ce s-a și întâmplat. Mi-a zis că trebuie să am răbdare și m-a întrebat, din nou, dacă nu mă duc, totuși, la probele pentru film. Tot n-am vrut. Dar pentru că era profesorul meu, în cele din urmă m-am dus, din semn de respect. Era un film al unei regizoare, Cristiana Nicolae. Acesta a fost începutul, norocul. Așa am ajuns să fac primul film.

Și cum ați resimțit schimbarea, mai ales că studiile vă pregăteau pentru scenă, nu pentru film?

Filmul l-am învățat făcând, dar e un mare noroc să simți că viața te așează în preajma unor oameni cu spirit liber, generoși. Având și norocul să fiu lângă profesorul meu Cotescu

și mulți, mulți alții, m-am simțit ocrotită. În preajma lor simțeam că nu mi se poate întâmpla nimic rău. Făcând am învățat cum e cu dozarea mijloacelor de expresie, cu absolut tot ce ține de lumea fimului. Următoarele filme au venit fără probe. Mă vedea un regizor, mă chema. Asta s-a întâmplat până în ’89. La ce mi-a folosit mie filmul? Mai ales după ”Buletin de București” căpătasem o oarecare popularitate și atunci publicul de film venea să mă vadă și la teatru. Pe atunci mă gândeam că eu folosesc filmul și pentru că simțeam că tot pe scenă ard de fapt. Paradoxul e că teatrul pentru care am ars nu mi-a dat niciodată un moment ca acesta, tot filmul. Și acum mă întreb dacă despre mine e vorba, că mă simt de parcă mi-aș fi falsificat notele la școală. Cel mai probabil premiul acesta vine și de la public, care a simțit că nu mint, că nu mă prefac că am mai mult de dat decât am de fapt.

Sunt regizori cu care v-ar fi plăcut sau v-ar plăcea să lucrați în mod deosebit?

La mine visele au avut întotdeauna date de plecare reale. Nu m-am propus în viața mea în ceva. Sigur că eu aș fi dispusă să lucrez cu orice regizor tânăr sau în vârstă care are încredere în mine. În momentul acela sunt un material de lucru excepțional. Dar eu întotdeauna m-am mulțumit cu ceea mi s-a întâmplat și am făcut cât am

putut eu de bine ceea ce mi s-a cerut.

Ați pomenit de cei 10 ani petrecuți la Cluj. Tot în acea perioadă ați ajuns prima dată și la Sibiu. Cum s-a întâmplat? Ce emoții și amintiri vă leagă de Sibiu? Eram actriță la Cluj încă și Mihai Constantin Ranin m-a chemat la Sibiu să joc în ”Pygmalion”. Cum Sibiul era aproape, iar pe atunci eu nu eram obișnuită să stau pe loc, cred că mama m-a făcut în căruță, eram tot timpul cu traista în băț, am acceptat și așa am ajuns la Sibiu. A fost o bucurie acest spectacol. Tot de Sibiu mă leagă și filmările la ”Ion” care au început prin ’78-’79. Chiar m-am întâlnit de curând cu scenograful și ne-am amintit de Sibiel unde am filmat. Satul e cam la fel, nu s-au schimbat prea multe. La Sibiu am fost de multe ori și la FITS cu niște spectacole, cred că ultimul a fost ”Iarna” înainte de pandemie, în regia lui Mihai Măniuțiu. De câte ori ajung la Sibiu mă bucur și e o ușiță deschisă să mă întorc în sufletul meu în timp.

În ce spectacole puteți fi văzută la București? În momentul acesta sunt la Teatrul Nottara. Am câteva spectacole, unele mai vechi, dar și unul mai recent pe care îl joc de doi ani: ”Mama” de Florian Zeller în regia lui Cristi Juncu. Un spectacol care mi-e foarte drag, dar nu pot să spun că vreunul dintre ele nu mi-e drag.

Un thriller atipic de vară:

„Dragoste, minciuni şi sânge”

Love Lies Bleeding (Dragoste, minciuni şi sânge) ajunge în cinematografele din România pe 5 iulie, aducând pe marele ecran o poveste captivantă și intensă sub amprenta regizorală a lui Rose Glass, care schimbă registrul de la horror-ul Saint Maud (2019) la un neo-noir plin de suspans și răsturnări de situație.

Filmul ne transpune în

America anilor ’80, urmărind povestea lui Lou, interpretată de Kristen Stewart, manager al unei săli de sport dintr-un orășel din provincie, a cărei existență liniștită este perturbată de întâlnirea cu Jackie, o culturistă ambițioasă interpretată de Katy O’Brian. Între cele două se creează instant o legătură, iar pe măsură ce povestea avansează, relația lor este pusă la încercare nu doar de ambițiile lui Jackie, dar și de influența nefastă a familiei lui Lou, dominată de tatăl ei, un criminal notoriu, interpretat de Ed Harris. Filmul explorează teme precum

Ed Harris

obsesia, puterea și eliberarea personală. Este o poveste despre căutarea libertății într-un mediu opresiv și despre transformarea personală sub influența dragostei și a ambiției. Ce mi se pare și mai interesant în Love Lies Bleeding este explorarea dinamicii dintre putere și vulnerabilitate.

Rose Glass aduce în acest film o atmosferă vizuală puternică, un mediu în care tensiunea este palpabilă și în care fiecare scenă contribuie la creșterea suspansului, oferind o estetică ce reflectă perfect starea interioară a personajelor. De asemenea, reușește să evite stilizarea

excesivă și să mențină un ton visceral și autentic, care adaugă o gravitate aparte poveștii. Filmul își construiește tensiunea printr-o combinație de realism dur și elemente de suprarealism, reflectând stările interioare ale personajelor. Un alt aspect demn de menționat este felul în care utilizează simbolismul vizual și tematic pentru caracterizarea personajelor. Love Lies Bleeding a fost apreciat pentru refuzul său de a urma clișeele genului noir, oferind în schimb o poveste plină de răsturnări de situație și momente de violență intensă. Coloana sonoră compusă de Clint Mansell completează perfect atmosfera filmului, subliniind tensiunea și emoția din fiecare scenă. Criticii au apreciat, de asemenea, felul în care filmul reușește să fie simultan o poveste de dragoste și un thriller, lăudându-l pentru capacitatea de a îmbina aceste două genuri fără a pierde din coerență sau impact. Încă un plus îl reprezintă utilizarea inteligentă a dialogurilor în film. Scenariul lui Rose Glass și Weronika Tofilska este plin de replici care stratifică narativul, relevând treptat motivațiile interioare ale protagonistelor. Așadar, dacă v-am stârnit interesul, nu ratați ocazia de a viziona acest film pe marele ecran – perfect pentru o seară de vară plină de surprize.

NOUA DACIA SPRING

Ma șina din imag ine es te cu titl u de pr ezen t ar e D e t alii în r e ț eaua Dacia și p e dacia r o

Centru complet de servicii auto în Sibiu | Dealer autorizat Dacia

emanuel Pârvu

Imediat după premiera mondială de la Cannes, unde a obținut Premiul Queer Palm, filmul ”Trei kilometri până la capătul lumii” s-a văzut la Cluj în Piața Unirii, în cadrul celei de-a 23-a ediții a TIFF, în fața a mii de spectatori. Am stat de vorbă cu regizorul Emanuel Pârvu despre cum testează, tensionează și chestionează relația dintre părinți și copii în cel de-al treilea lungmetraj al său.

După proiecția mondială de la Cannes, filmul s-a văzut imediat la TIFF. Ai sesizat diferențe în modul în care a fost perceput filmul la Cannes și la Cluj?

La Cannes filmul a fost perceput foarte bine.

Publicul de acolo are niște pretenții extrem de ridicate, are o cultură cinematografică, știe să recunoască curente stilistice și estetice. E un

public extrem de avizat. În România, pentru că cei mai mulți dintre spectatori au fost vorbitori de limba română, s-a înțeles fiecare micronuanță și microintenție. Și chiar am fost curios de asta, de aceea am stat și eu în public la proiecție ca să văd cum reacționează oamenii. Iar în momentul

în care la sfârșitul filmului rămân peste 1.000 de oameni la Q&A și se ridică să-ți spună ”Aceasta e viața mea și vă

mulțumesc frumos pentru film”, nu poți avea decât un sentiment minunat. E cel mai emoționant lucru pe care l-am trăit.

Imediat după proiecția de la Cannes au apărut și discuțiile despre subiectul filmului. Care e de fapt tema cupolă a filmului?

Tema mare a filmului e iubirea dintre părinți și copii. Această iubire merge de la regnul

animal până la cel uman, din Noua Zeelandă până în

Statele Unite ale Americii, pe tot globul pământesc. Un film dacă reușește să aibă un limbaj universal, cred că are un avantaj. Asta îl face un pic mai bun. Și cred că asta e puterea filmului ”Trei kilometri până la capătul lumii”, faptul că se poate vedea în orice limbă, în orice cultură. Se poate uita oricine și cu siguranță va înțelege despre ce e vorba.

Cadrul familial e puternic perturbat în momentul în care există riscul ca localnicii să afle despre sexualitatea lui Adi. În ce fel influențează societatea relația intimă dintre părinți și copii?

Lucrurile merg mână în mână. În film avem reacția familiei, dar și a societății prin reprezentanții pe care am ales să-i expunem. În zona rurală instituția bisericii are o forță foarte mare în implicarea socială. Plus implicarea organelor statului prin poliție și protecția copilului.

Societatea nu-l dorește pe Adi acolo din momentul în care se vorbește despre sexualitatea lui. Oamenii la noi sunt în continuare aceste rămășițe ale unei mentalități învechite: ”Să nu afle lumea”. Asta cred că e o societate bolnavă. În momentul în care familia nu-ți ia apărarea, te trezești de fapt într-o închisoare dublă. Ok, societatea e urâtă, dar hai să facem cumva ca

măcar familia să fie frumoasă. Și atunci, dacă evenimentul depășește puterea de înțelegere a familiei, ce faci cu definiția iubirii? Că iubirea e prin definiție necondiționată. Și atunci ea de ce devine dintr-o dată condiționată?

Astea sunt de fapt temele noastre de dezbatere în film.

De asta era important ca filmul să se întâmple în zona rurală?

Era important ca filmul să se întâmple într-o societate unde întâlnești două secole diferite. Iar în comunitatea de acolo le întâlnești. Timp de nouă luni pe an lucrurile stau greu. Dar societatea aia de acolo, în restul de trei luni ale anului, vara, se izbește de cea mai cool și nouă mentalitate, cea a tinerilor turiști. E cel mai dorit loc de pe tot litoralul Mării Negre. Oamenii vor să fie acolo. E festivalul de film, sunt festivalurile de muzică. E o întâlnire de mentalități atât de diferite, încât am simțit că e nevoie în mod special de locul acela, care e într-adevăr la trei kilometri de ”capătul lumii”. Acolo se termină pământul și începe marea la propriu. Iar sensul figurat e că, din punctul nostru de vedere, dacă mergem în direcția asta suntem la trei kilometri de sfârșit.

Filmul prezintă versiunea care ne plasează la trei kilometri de sfârșit. În realitate cum ar trebui să fie lucrurile ca să nu simțim că suntem vecini cu sfârșitul? În momentul în care vorbești

de lucruri care țin de suflet cred că e nevoie de mai multă delicatețe. E frumos să încerci să te pui în condiția celuilalt. E foarte simplu să acuzi, să judeci. Nu cred că e cazul să explici tu oamenilor cum stau lucrurile. Hai să vedem cu blândețe dacă putem trăi împreună. Soarele răsare pentru toată lumea, chiar și pentru cei din pușcării. Cum putem noi să devenim un pic mai buni? E nevoie de mai multă încurajare. De aceea cred că investițiile în educație și felul în care ne creștem copiii pot face țara asta minunată mai bună. Cred că mergem în direcția care trebuie, dar nu-mi dau seama dacă mergem cu viteza cu care ar merita să mergem. În copii și în felul lor de a pune problemele stă viitorul. Trebuie neapărat să ne rupem de sistemul din trecut. Oamenii trebuie să comunice între ei, să nu mai fie totul cu fereală, pe la spate. Uite, noi încă nu avem în sistemul de învățământ debate-ul pus în programă. Debate-ul ține de filosofie, de psihologie, de logică. E o modalitate de a educa un copil să-și exprime civilizat punctul de vedere.

Doar puncte de vedere civilizate n-am văzut în scandalul național Babasha la concertul Coldplay. Chiar, tu cum ai ajuns la melodia din final? Nu te temi că vor ridica unii din sprâncene?

În genericul de final e o protomanea a fraților Pește. Nu-mi dau seama cum s-a auzit la proiecția din Piața Unirii,

dar în seara când tatăl stă pe prispă și bea bere și îl așteaptă pe Adi să vină, se aude din sat o petrecere cu aceeași melodie. Melodia de final e de fapt melodia de la petrecerea din sat. Am hotărât să o folosim pentru că la filmare noi auzeam petrecerile din sat și eram curioși să aflăm ce muzică ascultă localnicii. Ascultau melodii din anii ’90 cântate de Albastros, Generic, Frații Pește. E ceva care nu e ales întâmplător.

Întâmplător nu e nici faptul că până la genericul de final nu există muzică, nu?

Nu, a fost decizia noastră să creăm niște stări prin multitudinea de sunete care se aud în natura locului.

Tipul de vânt și tipul de ambianță folosit, lucrate astfel încât să susțină, nu să evidențieze, niște stări pe care dramaturgia le propune. După gustul meu, muzica în film are și rolul de a te trage de mânecă: ”Hei, acum e un moment dramatic” sau ”Hei, acum e un moment vesel”. Nu vreau să impun punctul meu de vedere privitorului, să-i spun că acum urmează o situație dramatică și să-i explic eu spectatorului cum stau lucrurile. Prefer să las multă libertate. Poate trecutul emoțional al spectatorului înseamnă mai mult prin interpretarea lui proprie decât dacă i-aș da eu ceva.

În finalul filmului, în momentul în care Adi se privește în oglindă se observă o fotografie a formației U2,

care ar putea funcționa chiar ca un nou trend: #U2 - și tu te poți regăsi oricând într-o condiție minoritară. Condiția minoritară e o condiție veșnică pe care o trăim cu toții. Că aminteai de momentul Coldplay - Babasha, aia e o condiție minoritară. Dacă vrei să sancționezi pe cineva neapărat sunt o grămadă de forme de a sancționa. Cred că huiduiala e una dintre formele spre final, care deja depășește limitele sancțiunii. De aici mai e un pas până la violența fizică. Cum se întâmplă în film, în cazul lui Adi.

Și cu ce ar trebui să înlocuim instinctul ăsta prin care suntem gata oricând să sancționăm pe oricine pentru orice?

Cred că de dialog e nevoie. Să vezi ce a vrut celălalt să spună. Despre asta e și filmul, despre dialog. Felul în care te raportezi la ceva ce depășește în momentul respectiv puterea ta de înțelegere. Puțină blândețe n-ar strica.

Dar cum facem când, exact ca în film, ideea de bine are semnificații diferite, atât de diferite încât binele unuia ajunge să fie răul altuia?

Eu cred că trecutul străzii cu japca nu e ceva ce ar trebui să se întâmple.

Poate mie mi-e bine pe trotuarul ăsta.

Dacă tu crezi că îmi faci un bine pentru că mă treci strada, măcar întreabă-mă înainte. Prefer să fiu întrebat înainte. Mă face să mă simt mai bine. Nu cred în binele făcut după cum crede cineva că îți face bine. Am multe întrebări despre ce înseamnă de fapt binele, unde se oprește binele general. Nu cred în adevărul unic. Adevărul unic e doar la Dumnezeu, restul sunt perspective. Și nu știu dacă perspectiva unuia poate fi mai bună decât a altuia în ceea ce privește chestiuni personale.

Trebuie doar să încerci să-l înțelegi pe celălalt și să vezi cum se vede din papucii lui.

Deci filmul își propune să trimită acasă spectatorul și cu multe întrebări?

Da! Mi-ar plăcea ca oamenii să plece cu întrebări, precum: Sunt un om bun? Sunt un părinte bun? Sunt un copil bun pentru părinții mei? Sunt în stare să am un dialog cu părinții mei / copilul meu?

Am reușit să ne spunem punctul de vedere astfel încât părinții noștri să nu se simtă intimidați, înfricați de ceva ce depășește puterea lor de înțelegere? Putem să avem grijă de omul de lângă noi?

foto

Lorand Vakarcs

„Fly

Me to the Moon” Despre misiunea Apollo 11, cu multă… dragoste

Pornind de la fondul istoric marcant al evenimentelor care au avut ca rezultat al misiunii NASA aterizarea pe Lună, mixul de comedie-dramă-film romantic Fly Me to the Moon (Trimite-mă la Lună) îi are în rolurile principale pe mult îndrăgiții Scarlett Johansson și Channing Tatum, fiind așteptat și creând deja valuri printre cinefilii de pretutindeni, entuziasmați să-i vadă pe cei doi împreună în cinematografe.

Lungmetrajul urmărește relația profesionalo-romantică tumultoasă dintre Kelly Jones (Scarlett Johansson), specialistă în marketing, și Cole Davis (Channing Tatum), directorul responsabil de misiunea Apollo 11. Dar cum ajung drumurile celor doi să se intersecteze, făcând parte totuși din lumi care în aparență par a fi diferite? În contextul unuia dintre cele mai mare triumfuri ale erei spațiale, președintele SUA încearcă să evite orice formă de eșec, subliniind importanța colosală a întregii misiuni chiar prin recurgerea preventivă la… înscenarea unei false aselenizări,

ca plan secundar, în cazul în care misiunea eșuează. Așadar, Jones este introdusă în film ca arma secretă adusă de Casa Albă în misiune pentru a colabora cu Cole cu obiectivul de a-i învinge pe ruși în „cursa către Lună” din 1969.

Conflictul se conturează în jurul viziunilor diferite ale celor

două personaje principale: în timp ce pentru Kelly, scopul scuză mijloacele, pentru Cole, Apollo 11 este mai mult decât un produs media, reprezentând „atingerea imposibilului”, declară Channing Tatum. Dinamica dintre cei doi, ritmul alert și suspansul din jurul misiunii Apollo 11, precum și felul în care directorul reușește să creeze în același timp un produs cinematografic amuzant și ușor de vizionat, dar și o dramă cu o morală valoroasă fac din Fly Me to the Moon un film pe care nu trebuie să-l ratezi vara asta. În Fly Me to the Moon, Johansson este prezentă atât în fața camerei de filmat, cât și dincolo de ea, în rol de producător, prin intermediul companiei sale, These Pictures, fondată alături de Jonathan Lia. După un scenariu de Rose Gilroy, avându-l ca director pe Greg Berlanti (cunoscut pentru Love, Simon, The Flash, DC’s Legends of Tomorrow, Riverdale) și cu o distribuție cu nume sonore, precum Jim Rash, Woody Harrelson, Anna Garcia, Donald Elise Watkins sau Ray Romano, pelicula va putea fi vizionată pe marile ecrane începând cu 12 iulie.

Nu mai există gastronomii mici

Scriu asta pentru că eu cred în umbrele mai mari care ne adăpostesc de burgeri și pizza. Estul e una dintre ele, dar fie vine cu o percepție prea largă (Rusia e în Est), fie cu realitatea geografică (Azerbaidjanul este în Estul Europei, chiar Sud-Est) fie vine cu una care suferă la nivel de imagine (Estul Europei, măcar de s-ar fi vorbit mai mult de Europa Răsăriteană). Europa de Est sau de Sud-Est nu a promovat un mesaj comun, nu a creionat o identitate. Totul e în ceață și nesigur. O altă umbrelă e cea a balcanismului, care e și mai coerent la nivel de percepție globală și mai intrigant decât Europa de Est. Poate ne e mai ușor să ne alipim trendului decât să încercăm să construim unul. De exemplu, în ceea ce privește Bucureștiul, din punct de vedere culinar, suntem mult mai balcanici decât arată geografia, chiar dacă micii, sarmalele sau

La momentul la care scriam acest text, Campionatul European de Fotbal încă nu începuse. După amicale, povestea cu nu mai există echipe mici se dovedise, iarăși, un clișeu nerealist. Noi suntem una dintre acele echipe, chiar dacă sperăm la o supriză la Euro. Cumva, tot așa e și cu gastronomia. Geografic, suntem în sud-estul Europei Centrale. Mai precis: pe undeva pe hartă. Nu suntem nici ai sudului (alături de Grecia), nici centrali (la masă cu Austria), ci mai mult ai Estului.

ciorba de burtă sunt ușor diferite față de variantelor lor de la sud de Dunăre. Dar ce faci cu restul țării, cu Ardealul ori Bucovina care, probabil că în caz de referendum, s-ar asocia cu Europa Centrală, nicidecum cu, de exemplu, fosta Iugoslavie. Și pe bună dreptate.

Ar rămâne ca opțiune barba noastră. Să ne diferențiem de toți ceilalți vecini și să devenim, culinar, seducători. E posibil, chiar și probabil să avem cu ce, doar că nu vreau să cad în capcana unui discurs populist, ultranaționalist. Mai mult decât atât, sunt sigur că la nivel central și local, administrațiile se vor arăta

dezinteresate de promovarea

României, la fel ca până acum. Nu cred că vreun partid sau alianță aflată la putere ar miza pe un proiect de țară turistică prin care să putem face diferența.

Dar, oare, am reuși să ne tranformăm prin investiții și metode de PR gastronomia într-un Graal culinar, într-o Europă mai puțin descoperită și care are multe de oferit? Să nu uităm că România este a VIII-a țară ca suprafață din Uniunea Europeană și cea mai mare din Sud-Est, iar Bucureștiul, ca număr de locuitori, principala metropolă a zonei. Și, totuși, în ciuda acestor statistici, din punct de vedere turistic, suntem insignifianți. Am putea să ne creăm propriul brand sau ar fi bine să ne asociem, transfrontalier cu vecinii pentru un efort comun, regional. Și dacă alegem ultima variantă, cu care dintre vecini? Și nu, gluma cu Marea Neagră nu funcționează acum.

De la 360 la Zero Grade, așa se mănâncă o pizza bună

Ca o experiență culinară să fie cu adevărat completă și memorabilă, meniul, locul și povestea trebuie să funcționeze ca un tot unitar. Pizzeria Zero

Grade Păltiniș le bifează pe toate trei! Până să ajungem la meniu ne oprim la loc, căci el e cel care ne sare primul în față. Construit întrun frumos A-frame, specific zonelor montane din străinătate, restaurantul este amplasat ideal, vis-a-vis de resortul de ski Arena Platoș, și are o terasă cu o priveliște largă asupra Cindrelului, minunată indiferent de anotimp. Pizzeria dispune de 40 de locuri în interior și 90 de locuri pe terasă.

Tot până să ajungem în fața meniului, privirea ne cade pe denumirea locului: Zero Grade. Conceptul restaurantului ne-a fost explicat de Ionuț Curtean, unul dintre cei doi fondatori ai pizzeriei:

”Dacă ne imaginăm blatul de pizza ca un cerc avem un total de 360 de grade. Pe măsură ce luăm câte o felie din cerc, cele 360 de grade scad. Promisiunea noastră e că vom face întotdeauna acea pizza pe care oamenii o vor mânca până la utima felie, astfel încât cercul inițial de 360 de grade va dispărea complet până vor rămâne zero grade.”

Ajunși în fața meniului avem de ales între 10 tipuri de pizza: Margherita, Prosciutto e Funghi, Tonno, Ventricina, Burrata, Tartufo, Prosciutto crudo, Quattro formaggi,

Capricciosa și Con carne. De la ingrediente până la cum e preparat blatul, totul are o poveste. ”Am plecat de la ideea de a aduce în vârful muntelui aroma originală a pizzei italiene napoletane. Am construit cu cuptor pe lemne, cuptor care e, probabil, la cea mai mare altitudine din țară: 1330 m. Secretul principal al oricărei pizze e blatul. Noi folosim făină italiană de cea mai bună calitate, frământăm aluatul cu hidratare de 70%, îl lăsăm la dospire lentă aproximativ 36 de ore, iar rezultatul e un blat aerat și corcant. Lemnele de fag pe care le folosim la coacere desăvârșesc gustul pizzei. Ingredientele sunt aduse în proporție de 60% din Italia: sosul de roșii, mozzarella, parmezanul, prosciutto, burrata, salamul Ventricina, uleiul de măsline”, ne explică Ionuț Curtean. Și cum o pizza bună merge mereu cu o bere bună, Zero Grade are un draught de Pilsner Urquell, o bere cehească cu o tradiție de 182 de ani, una din cele mai apreciate beri din lume. Pe lângă bere se poate servi o cafea de specialitate prăjită în cea mai veche prăjitorie din Sibiu, dar și o varietate de băuturi cu sau fără alcool: limonadă, sucuri naturale, cocktailuri, prosecco, vin și spirtoase. Nu putea lipsi din meniu un desert de vară răcoros, așa că experiența culinară la Zero Grade se poate desăvârși cu o înghețată artizanală de la gelateria sibiană Creme de la Creme.

Există preparate românești cu

iz american?

Bucureștiul este supranumit „Micul Paris”, dar cum ar fi dacă v-aș spune că românii sunt mai americani decât ați crede? Pentru început: avem și noi o Statuie a Libertății, la o scară mult mai mică, în orașul Boldești-Scăeni, dar știați că și mâncarea noastră e, într-o oarecare măsură, asemănătoare cu multe preparate americane?

V-ați gândit vreodată

cât de asemănătoare sunt macaroanele noastre cu brânză cu celebrul preparat american Mac n Cheese? Dacă pentru preparatul românesc folosim clasicele macaroane, la Mac n Cheese se folosesc paste melcișori. La preparatul american nu folosim telemea, ci cheddar și parmezan, dar folosim unt, spre exemplu. Diferența dintre Mac n Cheese și macaroanele cu brânză o fac două ingrediente: făina și pesmetul. La Mac n Cheese folosim făină și pesmet pentru a îngroșa sosul, în timp ce la macaroane putem fie să adăugăm o brânză sărată și să le lăsăm așa, fie să adaugăm stafide, brânză dulce de vaci și iaurt și să obținem desertul copilăriei.

La grătare suntem experți, dar asta nu înseamnă că americanii nu au „furat” și ei meseria. Pe un grătar românesc vom regăsi categoric micii și ceafa de porc, în timp ce pe un grătar american vor fi nelipsiți burgerii sau cârnăciorii de hotdog. Dar, din când în

când, vom avea pe ambele grătare niște coastă de porc. Pentru a prepara o costiță americană în sos barbecue autentică avem nevoie

pentru sos de: zahăr brun, fulgi de chilli, ketchup, sos de soia, sos Worcestershire, rom, usturoi, muștar, piper și puțin ulei - doar nu vrem să ni se lipească costița de grătar.

Oare care a fost prima: plăcinta cu mere românească sau cea americană? Nu am răspunsul, dar cert e că atât românii, cât și americanii

Mac n Cheese

Apple pie

Costiță americană în sos barbecue

iubesc plăcintele cu mere. Dacă noi, pentru clasica plăcintă cu mere răzuim obligatoriu merele, așteptăm să capete culoarea brună și adăugăm cât se poate de multă scorțișoară, americanii pun în plăcinta lor cu mere următoarele: mere Granny Smith (pentru necunoscători, acestea sunt mere verzi acrișoare), unt, făină, scorțișoară și zahăr, iar blatul de plăcintă este de cele mai multe ori cumpărat din comerț. Diferența majoră la plăcinta cu mere americană este faptul că merele sunt decojite, tăiate în felii subțiri și acoperite de mixul rezultat din combinarea făinii, scorțișoarei și a untului într-o tigaie încinsă, iar apoi puse peste aluat și băgate în cuptor.

Dacă nu ați mâncat până

acum Key Lime Pie, dar ați mâncat celebra prăjitură românească Albă-Ca-Zăpada, să știți că gusturile sunt izbitoare. Pentru un Key Lime Pie avem nevoie de: biscuiți, zahăr brun, unt nesărat, lapte condensat, iaurt grecesc, coajă și suc de lime, frișcă lichidă și zahăr pudră. Noi, pentru Albă-Ca-Zăpada am înlocuit laptele condensat cu lapte simplu, lime-ul cu lămâia și iaurtul grecesc cu făina, dar am zis să nu fim identici, să adăugăm mai multe straturi acestei prăjituri și să folosim cocos pentru ornat. Nu există român care să nu fi mâncat în viața lui orez cu legume și cu pui. Ei bine, aflați că orezul cu legume al americanilor se face cu creveți și cârnați și se numește jambalaya. Printre ingrediente se numără: baconul, pieptul de pui, bulionul, ceapa verde, usturoiul, țelina și apa în care a fost fiert pieptul de pui. Ceea ce dă jambalayei gustul autentic este cajunul, un mix

de condimente care include curcuma, chimion, coriandru, schinduf, pătrunjel, chilli, usturoi, fenicul, boia dulce , ghimbir, cardamon și scorțișoară.

Chiar dacă există multe preparate asemănătoare, aflați că americanii au destule preparate interesante care merită încercate. Unul dintre ele este Philly Cheese Steak, un sendviș apreciat chiar de fostul președinte american Barack Obama. Pentru un Philly Cheese Steak autentic avem nevoie de: antricot de vită, pe care îl asezonăm cu sare, piper și ulei de măsline, ceapă, ardei gras, brânză provolone, sos de cheddar și pâine.

În cazul în care nu sunteți interesați de preparate americane similare cu cele românești, puteți oricând încerca jerkey, pui și waffles, sendviș cu crab sau celebra supă chowder, iar că să intrați în spiritul american, puteți face acest festin chiar pe 4 iulie, atunci când SUA sărbătorește Ziua Independenței.

Key Lime Pie

Philly Cheese Steak

Jambalaya

JURNAL DE GURMAND

Madeleinearta patiseriei franțuzești

Am învățat să gătesc din surse diverse, din familie, dar și din revistele dedicate gurmanzilor. Dar nu pot spune că am făcut o pasiune din gătit decât în momentul în care am descoperit gastronomia franceză. M-a fascinat întotdeauna dificultatea rețetelor și etapele multe și extrem de stricte ce trebuiau respectate, în special în domeniul cofetăriei și patiseriei. Deci se poate spune că îmi plac rețetele complicate. În cele două luni de izolare am avut îndeajuns de mult timp pentru a testa tot felul de complexități culinare. După ce am epuizat rețetele tradiționale săsești (cu hencleș și plăcintă cu rubarbă și bezea), am trecut la torturi cu creme executate în 2-3 etape, apoi la Pavlova și, la final, la madeleine. Cele din urmă au fost o cerință a familiei și nu cred că înainte de aceste 2 luni de experimentat deserturi

complicare aș fi avut curaj să le prepar. Această prăjiturică franțuzească, făcută celebră de prozatorul Marcel Proust într-un episod rămas în istoria teoriei literaturii se regăsește printre deserturile reprezentative ale lumii. Pentru că gastronomia franceză e marea mea dragoste, am căutat cea mai autentică variantă de rețetă pe care am putut să o găsesc, adică cea din Larousse Gastronomique, în care aroma madeleinelor e cea de unt (cu foarte puțină lămâie). Rețeta în sine e foarte diferită de ceea ce mă așteptam. Credeam că e ceva mai apropiat de brioșe, dar aluatul de madeleine e cu totul altceva. Pe lângă făină, zahăr, gălbenușuri, ouă întregi și suc de lămâie, ingredientul cel mai

important e untul. Topit, în cantitate mare, el leagă și în același timp aerează aluatul, dându-i acea indescriptibilă calitate pufoasă. În cuptor, prăjiturelele nu cresc foarte mult, iar aluatul se coace în scurt timp. Lăsate prea mult, madeleinele devin prea uscate. Utilitatea tăvilor speciale se dezvăluie în momentul în care prăjiturile trebuie scoase din tavă, întrucât forma de scoică face ca acest lucru să se petreacă mult mai simplu. Cu gustul lor rafinat de unt și nota de lămâie, cu textura atât de aerată încât se topește în gură, madeleinele sunt perfecte atunci când sunt servite alături de o cafea sau un ceai, pentru o clipă de relaxare după-masa sau pentru un mic dejun care să te transporte cu gândul direct în Paris.

www.zilesinopti.ro

Sesiuni gratuite de alergare, toată vara în Sub Arini

Alergarea este sănătoasă doar dacă știi să alergi corect.

De aceea, până în 15 octombrie, Asociația Clubul Sportiv

Comunitar îi așteaptă pe sibienii cu vârste cuprinse între 18 și 75 de ani la alergat, în cadrul proiectulului ”Sibiu Aleargă”, cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Comunității 2024.

Antrenorii clubului îi vor ajuta pe începători cu planuri

de alergare, sfaturi utile și motivație continuă. În lunile iunie-octombrie, cei dornici de alergare sunt așteptați în fiecare zi de marți și joi de la ora 18:30 și sâmbătă de la ora 09:00, în parcul Sub Arini, cu întâlnire la stadion. În luna iulie, sesiunile de alergare vor avea loc și în stațiunea Păltiniș, în fiecare zi de joi, cu întâlnire la baza pârtiei vechi, de la ora 19:00. În luna septembrie, proiectul ajunge și în cartierele Sibiului: în zona centrală, Terezian, Țiglari și Vasile Aaron, în fiecare zi de joi, de la ora 18:00. Prin aceste acțiuni, organizatorii urmăresc dezvoltarea unei atitudini pro-sport și mișcare și crearea unei bune imunități a corpului. Alergatul are o mulțime de beneficii pentru sănătatea trupului, precum și pentru bunăstarea minții: ajută la construirea masei musculare și la pierderea kilogramelor în plus, arzând caloriile în mod accelerat.

Cursuri gratuite de dans pentru seniorii sibieni

Pentru oameni dansul nu e doar o activitate distractivă, ci are și nenumărate beneficii pentru sănătatea fizică și emoțională. Este o activitate fizică recomandată adesea de profesioniștii din domeniul sănătății și experții de fitness. Putem considera dansul drept un bun exercițiu pentru fizic deoarece încorporează o gamă largă de mișcări, ceea ce

antrenează mușchii, crește rezistența și îmbunătățește echilibrul și e o variantă de antrenament cardio, deoarece contribuie la intensificarea ritmului cardiac. Din luna iulie și până la sfârșitul anului, sibienii cu vârsta peste 55 de ani care vor să facă mișcare și să socializeze pot beneficia gratuit de cursuri de dans oferite de profesioniști în cadrul proiectului ”Dansul nu are vârstă”. Proiectul este inițiat de Club CS Fantasy Dance și finanțat de Primăria Sibiu, prin Agenda Comunității și de Tineret 2024. Seniorii sibieni care optează pentru aceste cursuri vor putea învăța vals lent, tango european și argentinian, vals vienez, rock`n roll, salsa, bachata, cha-cha-cha. Cursurile se vor desfășura săptămânal, în fiecare joi, între 10:30 - 11:30, în sala Aerobic a RActiv Sports Center - Blv. Victoriei nr. 42. O ocazie minunată pentru sibieni de a se bucura de toate beneficiile dansului.

ARIA ROOFTOP Relaxare, Soare și Cocktail-uri

Aria Rooftop te invită să te bucuri de cele mai frumoase momente alături de prietenii tăi și familia ta pe superba noastră terasă de bronz.

Situată deasupra agitației orașului, terasa oferă o evadare perfectă pentru a te relaxa și a te conecta cu cei dragi

Pe Aria Rooftop, soarele este invitatul principal, iar terasa noastră de bronz este locul ideal pentru a-ți petrece zilele însorite. Fie că îți dorești să te relaxezi pe un șezlong confortabil sau să te bucuri de priveliștea panoramică a orașului, aici vei găsi tot ce ai nevoie pentru a te destinde și a profita de fiecare moment. Cu o atmosferă primitoare și elegantă, terasa noastră este locul unde poți să te bronzezi și să te bucuri de căldura binefăcătoare a soarelui.

Aria Rooftop este mai mult decât o simplă terasă; este un spațiu unde amintirile frumoase sunt create și împărtășite. Aici, alături de prietenii tăi sau de familia ta, vei putea să râzi, să povestești și să te bucuri de fiecare clipă într-un cadru

deosebit. Fiecare colț al terasei este amenajat pentru a oferi confort și intimitate, permițânduvă să vă simțiți ca acasă, dar cu un plus de rafinament și stil.

Niciun moment petrecut pe terasa de bronz nu ar fi complet fără a savura unul dintre cocktailurile noastre delicioase. Roof bar-ul Aria Rooftop este renumit pentru varietatea sa de băuturi cu aromă de vară, fiecare cocktail fiind o explozie de gusturi și culori. Fie că preferi un mojito răcoritor, o margarita tropicală sau un cocktail semnătură creat de barmanii noștri talentați, vei găsi cu siguranță ceva pe gustul tău. Aria Rooftop este destinația perfectă pentru a te bucura de momente memorabile alături de cei dragi. Terasa de bronz, priveliștile impresionante, atmosfera relaxantă și cocktailurile savuroase te așteaptă să le descoperi. Vino să te relaxezi sub razele soarelui și ă creezi amintiri de neuitat la Aria Rooftop!

De luni până duminică

de la 10:00 la 21:00 PLAJA DE PE ROOFTOP

NAOMI CAMPBELL - In Fashion

Cunoscută drept una dintre cele mai influente personalități din lumea modei, Naomi Campbell a fost descoperită în anul 1986, la vârsta de 15 ani, când se afla la cumpărături cu prietenele sale. Un an mai târziu, modelul a apărut pe coperta revistei Elle, debutând rapid pe podiumurile internaționale, iar după o ascensiune remarcabilă, la doar 18 ani, a devenit prima femeie de culoare de pe coperta Vogue Paris, spărgând astfel barierele rasiale și marcând o nouă eră a diversității în industrie.

În cadrul V&A Museum, din Londra, NAOMI: In Fashion, deschisă până pe 6 aprilie 2025, explorează atât cariera sa inegalabilă, care se întinde pe parcursul a 40 de ani, cât și impactul semnificativ pe care l-a avut și încă îl are asupra designului. După ce expoziția începe prin intermediul videoclipurilor în care vizitatorilor le este prezentat faimosul său mers, secțiunea Becoming Naomi ilustrează copilăria modelului, marcată de iubirea ei pentru dans.

Segmentul următor, Supermodel, amintește de grupul din care Naomi Campbell a făcut parte începând cu anii ‘90, alături de Cindy Crawford, Linda Evangelista, Claudia Schiffer și Christy Turlington. Pentru că moda devenise deja o formă de divertisment urmărită de milioane de oameni din întreaga lume, supermodelul s-a aflat în centrul acestui fenomen, fiind transformată într-o celebritate internațională datorită colaborărilor cu designeri de renume, printre care se numără Gianni Versace, Karl Lagerfeld, John Galliano, Vivienne Westwood și Yves Saint Laurent. După ce a devenit cunoscută pentru

prezența sa extraordinară pe podium, asocierile cu fotografi precum Steven Meisel, Arthur Elgort, Patrick Demarchelier și David Bailey au creat unele dintre cele mai memorabile imagini ale epocii.

Mai departe, vizitatorii se pot plimba într-un spațiu dedicat relației dintre Campbell și creatorul tunisian Azzedine Alaïa, pe care l-a întâlnit în primele sale zile la Paris și pe care, ulterior, l-a poreclit „Papa”. Recunoscut pentru siluetele sale speciale, Alaïa vedea în fizicul sculptural al supermodelului un „corp perfect”, care a inspirat o mare parte din creații.

Expoziția continuă cu perioada în care Campbell s-a mutat în New York, momentul în care a efectuat muncă în folosul comunității, purtând, în ultima sa zi, ca răspuns pentru fotografii care îi urmăreau sosirea și plecarea, o rochie Dolce & Gabbana, prieteniile cu cele mai mari personalități din industrie, imaginile ei legendare și implicarea în sfera activismului: „Îmi plac cuvinte precum transformare, reinventare și cameleon. Un cuvânt care îmi displace este previzibil.”

Horoscop

Să acorzi atenție semnalelor pe care ți le transmite organismul tău și să cauți remedii pentru eventualele probleme. De asemenea, odihna și relaxarea pot fi deosebit de benefice în această perioadă pentru menținerea echilibrului mental și fizic.

Dacă ai o neplăcere care dă semne de cronicizare, ai șanse să găsești un specialist foarte bun, care îți rezolvă problema înainte ca situația să se agraveze. Important este să nu stai cu mâinile în sân, pentru că poți găsi numai căutând.

Să reflectezi la stilul tău de viață și la regimul alimentar, dar fără să te apuci să faci schimbări bruște ori de anvergură. Ai face bine să fii precaut când iei medicamente și să fii foarte atent la dozajul corect, pentru că în această perioadă există un risc crescut de eroare.

Să nu te lași copleșit de obsesii ori de anxietăți și să nu te izolezi de ceilalți. Dimpotrivă, ți-ar face bine să petreci mai mult timp împreună cu oamenii apropiați de sufletul tău, cu cei care știu să te aline, să te însenineze.

Armonizarea

emoțională contează mult și s-ar putea să simți mai puternic acest lucru în a doua jumătate a lunii iulie. Nu este exclus ca anumite relații conflictuale să te tulbure ori chiar să îți provoace suferință psihică.

Este momentul perfect pentru a-ți revitaliza corpul și pentru a-ți îngriji sănătatea. Să faci tot ce pot pentru a-ți îmbunătăți stilul de viață și regimul alimentar, astfel încât să te bucure de o viață sănătoasă și plină de vitalitate.

Tensiunile interioare și stresul par să continue și în luna iulie și îți pot afecta nu doar sănătatea, ci și deciziile profesionale. N-ar strica să apelezi la sprijinul celor apropiați sau al unui specialist și să nu te lași purtat de frustrare, de nervozitate sau de dorința de răzbunare.

Încearcă să îți dai seama dacă investești în ceea ce trebuie pentru a-ți menține echilibrul fizic și emoțional. S-ar putea să ai tendința de a cheltui inutil de mult pe suplimente alimentare sau pe tratamente neconvenționale care nu au efect.

Este important să gestionezi stresul întrun mod înțelept, să încerci să te menajezi și să acorzi atenție echilibrului emoțional. Metodele de relaxare și exercițiile de respirație te pot ajuta să îți regăsești echilibrul interior. Nu ar fi o idee rea să faci sport într-un mediu organizat.

Este posibil să te confrunți cu o problemă de sănătate, probabil într-o călătorie. Ar putea fi vorba pur și simplu despre acutizarea unui simptom mai vechi din cauză că ai tot ignorat semnalele pe care ți le transmite organismul tău. Dacă pleci undeva departe, să faci o asigurare de călătorie.

Fiind o perioadă de vacanță pentru mulți Săgetători, ai putea fi tentat să deguști tot felul de mâncăruri și băuturi care nu îți fac bine sau să exagerezi cu dulciurile. Este în interesul tău să fii moderat și să nu ignori semnalele pe care ți le transmite corpul și/sau problemele mai vechi, pe care le cunoști deja.

Este posibil ca tensiunile interioare să se amplifice și să apară tendința de a-ți face griji exagerate, de a te lăsa purtat de obsesii ori de o nevoie copleșitoare de a avea mereu dreptate. Cel mai înțelept ar fi să încerci să te relaxezi și să porți un dialog onest cu tine însuți.

Berbec Capricorn

Vărsător

Pești

Balanță

Scorpion

Săgetător

Rac

Taur Leu

Fecioară

Gemeni

Lucruri pe care le știi doar dacă ești

antreprenoare, cu Loredana Kaschovits

Loredana a fondat acum 15 ani brandul de cosmetice Luthelo. Dar până să ajungă o antreprenoare de succes a lucrat în sistemul medical.

A absolvit Şcoala Postliceală Sanitară de Stat din Sibiu și spune că și-a iubit meseria și faptul că putea fi aproape de oameni, însă ”sistemul medical e încă unul defectuos și am asistat inclusiv la un malpraxis care a dus la deces, perfect mușamalizat”, adaugă ea și continuă ”Ce s-ar fi ales de mine dacă vorbeam? Aveam doar 20 și ceva de ani. M-am simțit învinsă.” Întrebată cum a apărut ideea brandului Luthelo, Loredana se întoarce în timp: ”În concediul de creștere a copilului am fost nevoită să găsesc soluții

pentru fiul meu cu dermatită.

Așa a luat naștere Luthelo și, totodată, un mediu în care

eram capabilă să fac o schimbare în comunitate.”

Legat de cum a învățat să navigheze în domeniul antreprenoriatului, Loredana spune că ”Am înțeles că sunt antreprenoare doar după ce am scos capul din ultima criză. Am rezistat atâția ani, deși nu aveam deloc studii în finanțe, vânzări, marketing. M-a ghidat propria intuiție, dorința de cunoaștere și valorile personale. Am aflat că mă încadrez în categoria antreprenoriatului intuitiv. Știți tipologia elevului care mereu se descurcă la școală, învăță doar ce-l interesează, destul de rebel și, totuși, cu rezultate bune? Eu am fost fix așa. De aceea îi rog pe părinți și profesori să fie mai îngăduitori cu această categorie pentru că ei vor fi cei care se vor adapta indiferent de schimbările legislative.”

Rugată să le ofere un sfat din propriul parcurs celor care-și doresc să devină antreprenori, Loredana e concisă: ”În fața adevărului, a corectitudinii și a bunului simț nu ai cum

să nu înclini capul. Valorile principale pentru un business funcțional aș spune. În plus, ajută învățarea continuă și colaborările cu oameni care împărtășeșc valori comune. E important să-și respecte ritmul, să învețe să pună limite, să nu răspundă la presiuni, să nu ia decizii sub presiune, să ceară ajutor și îndrumare, să se întrebe mereu cum pot face lucrurile mai bine.”

Pentru că am văzut produsele Luthelo oferite la multe festivaluri, am întrebat-o pe Loredana cât de importantă e prezența unui business în viața culturală a comunității. E de părere că Luthelo e astăzi în picioare și datorită comunității: ”Avem nevoie de vizibilitate printre oameni care-și oferă lor timp de calitate la festivaluri. Tot ei pot alege mai departe și cosmetice de calitate create chiar în orașul lor. E nevoie de un echilibru între a primi și a oferi. Simțim să oferim și noi ceva înapoi comunității.” Luthelo nu e doar un business, ci și o asociație care oferă suport femeilor abuzate.

Loredana spune că cele două merg mână-n mână: ”Avem foarte multă experiență în abordarea victimelor astfel încât să nu rămână blocate în această etichetă, ci să o depășeașcă. Însă ca să ne putem continua treaba avem nevoie de resurse financiare consistente și de timp.”