bucătăria lui Confuz Vodă prin lobodî

Bucătăria lui Confuz Vodă prin lobodă

Există în mojarul lexical culinar de la noi o sumedenie de termeni, unii vechi alții recent intrați în limbajul frecvent, pe care încă nu îi stăpânim și de multe ori îi utilizăm greșit. Tot felul de franțuzisme, grecisme, turcisme, englezisme puse de-a ghiotura în aceeași oală și ferte la foc molcom cât să ne dea nouă lumea peste cap. E normal să nu mai folosim a da în undă, a undui, pentru a opări (o frunză de varză de exemplu pentru sarmale) dar e cât se poate de cumsecade să folosim și a blanșa tot pentru aceeași acțiune. Trasul la tigaie e sotat, gătitul într-un lichid ce nu a atins punctul de ferbere e poșat ș.a.m.d. Puriștii or să îmi sară în cap, o să mi-l taie și or să-l pună la fert ca să facă tobă. Personal nu mă deranjează nici măcar cât pământul de sub unghii după o vânătoare de trufe. Există, însă, alte confuzii culinare care mă scot din pepeni.

Tradițional versus autentic

Ținem noi morțiș să spunem că nu există nimic românesc dacă nu “au mâncat și gurile” lui Deceneu și Burebista. Spre deosebire de autentic – care înseamnă inventat aici, tradițional desemnează și mâncăruri din rețetarul internațional pe care le consumăm cu frecvență de minimum trei generații. Pe de altă parte, când vorbim de porturi tradiționale nu ne sfim să folosim termenul de motive forale autentice de zici că în Maramureș și Bucovina a fost inventat cusutul de fori pe in. O dublă măsură pe care nu o pot pricepe neam. Așa și cu tomatele că nu-s neaoșe, că le-am adus de la americani, dar la piață le căutăm pe alea românești că-s mai bune.

Momițe

Momițe versus fudulii

Am mai scris chiar și la acest raion: momițele sunt glande de la gât (un fel de amigdale dacă vreți) care se osifcă la populațiile adulte de vite, ovine, caprine etc. Sunt delicioase. Fuduliile sunt testicole și nu ai nevoie de c**e ca să le mănânci. Sunt organe pline de savoare, dacă sunt gătite corect.

Fudulii de cocoș Fast & slow food versus fast & slow cooking

Simplu de tot: traducem literal. Mâncare rapidă versus gătit rapid. O friptură de vită necesită doar câteva minute ca să nu devină talpă, timp berechet pentru a desigila o pungă de salată deja spălată și a încropi un dressing: fast-cooking. O șaorma necesită multă răbdare. Faptul că burgerul ăla sau porția de aripioare pane îți sunt servite repede, la botul calului, transformă povestea în mâncare de tip fast-food, de multe ori concept care se suprapune cu nesănătos. Așa și cum mâncarea mult prea procesată.

Pe de altă parte, o tocăniță care ferbe îndelung înseamnă slow cooking, pe când slow food reprezintă o mișcare internațională care militează, printre altele, pentru scurtarea lanțului alimentar.

Din păcate spațiul editorial nu mă lasă să mă lăbărțez prea mult și să scriu și despre ce înțeleg unii prin reinterpretarea mâncărurilor, nu de alta, dar am dus termenul într-un derizoriu monstruos și și povestea modernizării bucătăriei tradiționale chiar nu merită treaba asta.