
2 minute read
Jumătate de secol fără Louis Armstrong
1967, studiourile United Recording, Las Vegas, Nevada. În vârstă de 66 de ani, Louis Armstrong, unic maestru al trompetei și infuent improvizator al jazz-ului, înregistrează What A Wonderful World, piesă scrisă special pentru el de către compozitorii George Weiss și Bob Teile. Deși marile hituri ale artiștilor nu sunt neapărat și cele mai inspirate din punct de vedere interpretativcomponistic, acestea îndeplinind mai degrabă criterii efemere ale industriei muzicale, single-ul înregistrat în grabă va pătrunde imediat în mentalul colectiv, oferindu-i lui Armstrong un puternic act fnal al carierei.
Cu câteva decenii în urmă, Satch (așa cum era adesea alintat de către public și prieteni) schimba pentru totdeauna felul în care publicul consumă jazz-ul, făcându-se remarcat atât prin harul său interpretativ, cât și prin abilitățile sale de showman. De altfel, puternic adept al curentului swing, Armstrong ajungea să fe mai mereu ridiculizat de noua generație de muzicieni bebop, un subgen al jazz-ului caracterizat prin tempo-uri rapide și improvizații agresive, apărut în anii ’40 ca reacție împotriva “banalității’’ swing-ului.
Advertisement
Improvizațiile au fost însă punctul forte al lui Armstrong încă din momentul debutului. Astfel, în timp ce mai toți muzicienii improvizau colectiv, prelucrând linia melodică a piesei, Satch se distanța puternic, compunând pe loc solo-uri de trompetă de sine stătătoare, desprinse parcă de întregul context al melodiei. Mai mult, într-o Americă segregată, acesta devine un nesperat superstar al genului, faima ajungând de multe ori să îi eclipseze genialitatea, reliefată nu numai prin unicitatea cântatului la trompetă, cât și prin popularizarea artei improvizației vocale. Astfel, aparițiile sale media, de la show-uri radio de maximă audiență până la cele peste zece flme hollywoodiene în care a împărțit ecranul alături de Sinatra, Bing Crosby sau Grace Kelly, îl transformă într-o vedetă ce penetrează cultura pop, în ciuda abordării unui gen complex, dar și a contextului social nefavorabil. Să nu uităm totuși că anii ’50, deceniu important în cariera lui Armstrong, au fost marcați de crize sociale pe tot teritoriul Statelor Unite, de la cazul Rosa Parks până la desegregarea liceului Little Rocks, Armstrong find mereu vocal în ceea ce privește drepturile persoanelor de culoare.
Așadar, într-o lună în care comemorăm jumătate de secol de la trecerea sa în nefință, ne aducem aminte nu numai de popstar-ul Louis Armstrong, ci și de omul, improvizatorul, compozitorul și interpretul ce a construit un pod între complexitatea jazz-ului și accesibilitatea pop-ului, schimbând radical felul în care gustăm muzica americană.
