1 minute read

Rock.Blues.Pop. Recomandările lui iulie

Deși începutul anului ne-a obișnuit cu muzici tributare esteticilor trecutului, iată că luna iulie ne oferă albume proaspete, produse impecabil și puternic ancorate în zeitgeist-ul lui 2021. De la rockul industrial al lui Gary Numan până la prelucrările actuale ale celor de la Te Black Keys, noile materiale discografce merită ascultate atât pe platformele de streaming, cât și (de ce nu?) pe vinyl.

GARY NUM AN Intruder

Advertisement

Poziționându-se în vârful new wave-ului britanic la începutul anilo sintetizatorului pentru a introduce ascultătorul în peisajul dezolant al ritmurilor computerizare și al versurilor cu tentă science fction. Astfel, noul material discografc al cantautorului dă naștere unui întunecat univers al muzicii repetitive, în care tobele scrise pe calculator se împletesc cu livrări vocale deprimante, însoțite de puternice infexiuni orientale. De altel, nici că ne-am f așteptat la altceva de la Numan, o prezență stranie în peisajul muzical global de peste patru decenii.

THE BLACK KEYS Delta Kream

După ce a cucerit topurile cu hitul Lonely Boy, duo-ul format din Dan Auerbach și Patrick Carney (pe care îl cunoaștem și datorită genericului serialului Bojack Horseman) aduce un omagiu sincer muzicii blues, gen ce stă de aproape douăzeci de ani la baza sound-ului formației americane. Înregistrat în doar zece ore, crud și autenic, Delta Kream nu sună deloc învechit, ci din contră, folosindu-se de noi tehnici de producție, actualizează piese ‘’de modă veche’’, făcându-le digerabile și pentru urechile noilor generații. Selecția cover-urilor este de-a dreptul oldschool, iar nouă nu ne rămâne decât să punem acul pe vinyl și să pătrundem în lumea Americii anilor ’70.

MAROON 5 Jordi

Deși am f tentați să spunem că Maroon 5 rămâne una din puținele trupe ce încă stau pe poziții, adevărul este că cei cinci (aproape) necunoscuți colegi ai solistului Adam Levine nu par a f decât instrumentiști executanți ai muzicii compuse alături de armate de producători. Totuși, îmbrăcat în sonorități moderne, noul LP al americanilor este proaspăt și plin de colaborări inedite (în mod surprinzător, Levine se ‘’duelează’’ în piesa Remedy cu Stevie Nicks, regina neîncoronată a rock-ului clasic). Cu siguranță această alăturare nu va schimba însă percepția fanilor ce încă visează la o reîntoarcere la originile heavy ale trupei, noua identitate Maroon 5 find în continuare controversată, dar mereu pe placul adepților curentului mainstream.

This article is from: