ANIVERSARE

40 de ani de MTV… și totuși, unde-i muzica?

“Internetul a omorât starul sincretism. Ajungem astfel video” ar putea cânta duo-ul în punctul în care mentalul britanic The Buggles în 2021, în colectiv va îmbrățișa timp ce Freddie Mercury ar fi piesa cu videoclipul ce o nevoit să-și schimbe abordarea însoțește, fără a pune la versurilor piesei hit Radio Ga îndoială legătura dintre cele Ga, transformând-o, de ce nu, două… Billie Jean nu există în Video Ga Ga (sau… Tik Tok fară moonwalk, cum nici Ga Ga?!). Ce-i drept, istoria Macarena nu stă în picioare recentă ne învață că supremația fără mișcările de dans platformelor de divertisment nu rezistă mai kitchioase (dar să recunoaștem, delicioase). mult de două decenii, așa că nu ar trebui să ne Totodată, putem fi siguri că nici duo-ul The mirăm dacă peste câțiva ani tinerii muzicienii Buggles nu se aștepta să facă istorie la miezul edgy vor compune balade melancolice despre nopții cu videoclipul Video Killed The Radio iminenta dispariție a YouTube-ului. Până însă Star dar iată că profeticele versuri străbat ca această distopie să devină realitate, haideți casele americanilor din New Jersey pe 1 august să ne urcăm într-o mașină a timpului (precum 1981, aruncând în eter semnalul unei noi ere a cea în care membrii Queen călătoreau prin divertismentului global. “… Nu mai putem da tulburătoarea societate a lui Fritz Lang în înapoi / Am ajuns prea departe!” cânta Trevor videoclipul hit-ului din ’84 menționat mai Horn în pre-refrenul piesei, și ce-i drept, nu devreme) și să ajungem repede, ca și Marty se înșela absolut deloc. Dezamăgind părinții McFly în Back To The Future, în New Jersey-ul conservatori și bucurând tinerii care tânjeau anului de grație 1981. după Madonna și Cindy Lauper, MTV-ul avea

Cu Ronald Reagan proaspăt președinte și să “crească” o generație de adolescenți cool cu o eră disco aflată în moarte clinică, Statele și rebeli, eliminând treptat singurul adversar, Unite se afla pe punctul de a schimba cultura bătrânul și greu încercatul radio. pop globală odată cu lansarea primului canal “Cânți la chitară pe MTV / Bani degeaba și TV dedicat în întregime gagici pe gratis’’ spunea câțiva ani videoclipurilor muzicale. De mai târziu liderul Dire Straits, altfel, împachetarea vizuală Mark Knopfler, adoptând a artei sunetului stârnise poziția tatălui conservator, interesul multor interpreți mereu nemulțumit (probabil și regizori de-a același tată care o certa pe lungul deceniilor Cindy Lauper în videoclipul precedente, fără piesei Girls Just însă ca cineva Wanna Have Fun). să prevestească De altfel, cum putea viitoarea clasa muncitoare atracție a să supraviețuiască publicului în timp ce artiști tânăr față aparent netalentați de acest se îmbogățeau nou și straniu hipnotizând tinerii

The Buggles

pe TV? Ar fi deplasat să acuzăm MTV-ul de ultra simplificarea pop-ului, transformându-l dintr-o muzică ce începuse să adopte nestăvilit estetici tipice creaților culte într-o mișcare artistică de tip fast food, în plasa căreia au picat până și cei mai curajoși artiști ai anilor ’70? În timp ce fenomenul - mamut acapara din ce în ce mai multe locuințe americane, pop rock-ul era invadat de sintetizatoare, tobe electronice și structuri previzibile, dar atâta timp cât muzica “bună” nu este definită doar prin complexitate, putem să ajungem la concluzia că MTV-ul nu făcea decât să îndeplinească dorința publicului de a evada din cotidian prin piese accesibile, versuri fredonabile și mișcări de dans.

De fapt, accesibilitatea nici nu mai reprezintă cuvântul cheie la începutul anilor ’90, când grunge-ul, subgen al rock-ului cu originile în Seattle, începe să își facă simțită prezența pe tărâmul dominat de pop și new wave. De la Nirvana până la Soundgarden și Alice In Chains, chitarele cu distors acaparează mințile și televizoarele adolescenților, iar MTV-ul devine un autentic prieten al unei noi generații de tineri rebeli. Odată cu dezvoltarea World Wide Web-ului însă, videoclipurile vor pierde teren, iar animațiile și reality show-urile încep să domine programul în defavoarea muzicii. Beavis and Butt-Head (show de animație ce a sculptat cultura pop a anilor ’90, cu personaje principale inspirate din teribilismul adolescenților scăpați de sub control), Celebrity Deathmatch sau MTV Cribs devin veritabile puncte de reper ale pop culture-ului global, modelând felul în care publicul se raportează la divertisment.

Astfel, dacă în anii ’80 am fi acuzat MTV-ul de “distrugere” a pop-ului, la începutul anilor 2000 îl putem blama pentru obsesia omului de rând față de celebrități, televizorul devenind spațiul ideal de slujire a celor faimoși și bogați. E posibil oare ca fascinația din prezent a internauților față de viețile influencerilor să izvorască din reality show-urile MTV-ului? Până la urma urmei, postul ne-a învățat de-a lungul ultimilor 20 de ani că locuința unui artist e mai importantă decât creațiile acestuia, iar petrecerile de împlinire a vârstei de 16 ani trebuie neapărat să fie însoțite de șampanii scumpe și SUV-uri oferite în dar de către părinți (poate Mark Knopfler avea totuși dreptate!).

“I want my MTV back!”, am fi tentați să strigăm astăzi, dar iată că prezentul ne relevă dispariția lentă a platformei ce ne-a oferit cămășile cu pătrățele ale generației grunge și mișcările molipsitoare ale lui Michael

Jackson. Deși YouTube-ul și-a ratat șansa de a se lansa în 2005 cu acest slogan, putem spune fără niciun dubiu că într-un final, Internet really killed the video star!

Rosie O'Donnell vs. Oprah Winfrey la „Celebrity Deathmatch.”