COVER

pOrCUpiNetree „Closer / Continuation”

Porcupine Tree nu au revenit, pentru că nu au plecat nicăieri. Au încheiat un capitol, într-un moment de hiatus creativ, de platitudine a rutinei și au continuat în momentul în care elementele s-au aliniat din nou în direcția calității și a consistenței. Asta nu ne anunță o reunire pe termen lung, dar ne dă ocazia de a mai primi ceva bun de la una dintre cele mai puternice trupe din rock-ul ultimilor ani, într-un moment în care ne așteptam mai puțin. Progresiv, desigur, dar tot rock rămâne, prin riff, greutate, presiune, atmosferă și sensul dat de niște muzicieni care oferă o formă personală, impresionantă, de unicitate. Closer / Continuation conține suficientă esență de Porcupine Tree pentru a ne face să credem că jumătatea a doua a titlului conține adevăr, iar legătura cu rock-ul progresiv al anilor ’70 se menține într-o proporție sănătoasă. Wilson, Harrison și Barbieri nu s-au mulțumit să recicleze limbajul obișnuit, ci au găsit entuziasmul de a descoperi viață în locuri pe care le credeam secate. Albumul menține tonul cerebral-melancolic care stă în amprenta grupului pe piese cântate confortabil la un nivel tehnic mult peste media generală a muzicienilor de rock/pop, păstrând tendința de a explora. Înseamnă asta o continuare pe termen lung? Contează mai puțin, la fel cum am ști că e chiar ultimul lor album. Merită ascultat? Nu doar că merită, dar e o audiție esențială în peisajul aparițiilor, cu o entuziasmantă doză de vigoare și calitate. Un excelent rezultat de grup!

18septembrie2022 stradaArhivelor 24septembrie2022 PiațaCoroana 1octombrie2022 stradaIoanLupaș 8octombrie2022 stradaFaurului 15octombrie2022 PiațaSchiller

Visătorii.

Dacă îți trăiești viața cu gândul la educație și respect, ești un visător. Dacă îți lași mașina acasă și te deplasezi pe jos crezând că faci bine Pământului, ești un visător. Dacă selectezi plasticul la plastic, hârtia la hârtie și biodegradabilele separat sperând că astfel vei schimba puțin lumea, ești un visător. Dacă încerci să reduci noxele pentru a respira un aer mai curat, ești doar un visător.

Proiectul de reorganizare a Bulevardului Victoriei într-unul prietenos cu pietonii și prioriar depasărilor nemotorizate, mi-a arătat că visurile nu sunt posibile nici măcar sibienilor. Citiți sutele de comentarii scrise de către sibieni în urma anunțării proiectului de transformare a Bdului. Victoriei într-o promenadă și veți înțelege că educația se oprește acolo unde confortul oamenilor este știrbit. Iar confortul pentru cei mai mulți este egal cu mașina personală. Mașină cu care să poți să te deplasezi oriunde și pentru care trebuie să ai acces la un loc de parcare cât mai aproape de ușa casei ori a cafenelei.

“Dar cine o să meargă pe acolo pe jos?” “Și eu unde îmi mai parchez mașina?” “Vin din Șelimbăr, trebuie să pot străbate orașul lejer cu mașina pentru că oricum fac prea mult timp de acasă până la muncă.” „Nu o să vă mai viziteze nimeni orașul dacă faceți străzi pietonale”. Vorbele astea nu le spun doar oamenii ce nu au văzut mai mult de granița țării ci chiar și arhitecți cunoscuți ai Sibiului. Iar asta ne învață multe – noi, ceilalți, suntem doar niște visători.

vonLetaPopescu

Sâmbătă,24septembrie,orele11:00&18:00 Duminică,25septembrie,ora11:00 Joi,29septembrie,ora18:00

Spectacolînlimbagermană,cusupratitrareînlimbaromână. 35’

1-4Jahren

Un spectacol care schimbă destine

Povestea de azi continuă, într-o anumită măsură, o alta pe care am istorisit-o acum ceva timp, și anume participarea spectacolului „Faust” la Festivalul de la Edinburgh din 2009. Spațiul care a găzduit spectacolul sibian a fost o hală destinată inițial creșterii de vite, însă aceasta a devenit la scurt timp de la cele nouă reprezentații ale „Faust”-ului nostru unul dintre cele mai importante centre culturale ale Scoției. Ei bine, capodopera semnată de Silviu Purcărete a mai călătorit de-a lungul Europei prin alte patru astfel de spații, ale căror destine s-au schimbat complet, grație entuziasmului produs în jurul acestui fenomen teatral: depozitul de tramvaie din Frankfurt (cu ocazia participării la Festivalul Goethe, în 2008); un depozit maritim din Bruxelles, cunoscut sub numele „Tour et taxis”, în 2011; o hală comunistă, extrem de similară spațiului în care „Faust” fusese creat inițial, din Maribor, în 2012; o gară dezafectată, proiectată de însuși inginerul Gustave Eiffel, din Budapesta, în 2017. Toate aceste spații sunt acum cele mai importante centre culturale ale orașelor de care am amintit. Astfel de întâmplări nu țin de hazard, ci de însăși forța teatrului și de gândul constructiv care activează energiile oamenilor sub semnul frumosului. „Faust” este rezultatul întâlnirii unora dintre cei mai mari artiști ai României și Europei, în aceeași măsură în care este produsul unei munci intense, pline de sacrificii, însă care a oferit publicului șansa de a se bucura de fiecare dată de miracolul scenei. Așa cum „Faust” a reușit să pună o cărămidă la temelia tuturor acestor importante centre culturale europene, tot așa am convingerea că noul său cămin, Fabrica de Cultură, trebuie să aibă un destin similar, trecând în subordinea Primăriei Municipiului Sibiu, și să devină primul centru de cercetare în artele spectacolului din România.

Interviu cu actorii din spectacolul ”MASS”

Onouă stagiune teatrală s-a deschis la Naționalul sibian cu premiera spectacolului ”MASS”, o coproducție TNRS și UNTEATRU din București, care-i reunește pe actorii sibieni Ofelia Popii și Marius Turdeanu și pe actorii invitați, Mihaela Trofimov și Richard Bovnoczki. Imediat după premieră am luat impresii la cald de la cei patru actori.

Noua stagiune teatrală de la Sibiu s-a deschis cu spectacolul ”MASS”. Ați avut de înfruntat nu doar emoțiile premierei, ci și emoțiile reîntânirii cu publicul. Cum ați simțit acest moment?

Mihaela: E o premieră faptul că joc pentru publicul din Sibiu pentru că am tot avut parte de publicul de la FITS. Am venit ani la rând cu diferite teatre aici și e minunat publicul sibian, dar ceva mă face să cred că publicul adevărat e cel dintr-o stagiune normală. Sunt recunoscătoare pentru colaborarea aceasta cu teatrul din Sibiu. Sunt recunoscătoare că Sibiul ne primește. Sunt recunoscătoare pentru bucuria aceasta de a juca cu doi actori minunați pe care îi admir demult, Marius și Ofelia. Pe Ricky îl cunosc demult, slava Domnului! Publicului aș vrea să-i spun că suntem 4 actori cu sufletul pus pe tavă în fața lui și că eu cred că asta e ceea ce poate să facă acest spectacol cu adevărat special. Richard: Am jucat la FITS, dar așa în cadrul unei stagiuni, un spectacol al teatrului, chiar dacă e o coproducție cu UNTEATRU, cred e o experiență specială. Publicul sibian e educat și iubitor de teatru. Marius: Publicul din Sibiu ne-a obișnuit cu dragostea. Asta e foarte frumos. Aveți ocazia să iubiți alți doi actori minunați, Richard și Mihaela, invitații noștri.

Povestiți-ne despre rolurile din MASS, cum le-ați construit și ce v-a atras la ele?

Marius: E un rol foarte frumos. E un om obișnuit, un tată de familie, un soț, un om cu responsabilități, un om cu bucurii, cu o viață, ai putea spune, absolut banală. Dar se întâmplă ceva și toată banalitatea aceasta devine un lux în momentul în care se întâmplă o tragedie, o pierdere foarte importantă și, ca niște piese de domino, toată viața i se schimbă. I se schimbă într-un fel în care devine cel mai singur om de pe pământ ca toți ceilalți pe care urmează să-i întâlnească. Din perspectiva publicului, ai senzația mereu că altora li se întâmplă tragedii. Acesta e și confortul publicului care vine la spectacol. Să

urmărească destinul unor oameni care sunt puși în niște situații, puțin spus, extreme și să găsească răspunsuri acolo unde e aproape peste puterea omenească să ierți, să găsești puterea de a merge mai departe. Cum faci asta? Încercând să pui vina în cârca altcuiva. Sunt lucruri care întind elasticul minții, al sufletului omenesc la maxim, asta mi-a plăcut foarte mult. Ofelia: Linda sunt eu si cred că e orice femeie care a născut o dată, și-a iubit copilul, iar apoi au început eforturi de a păstra acea iubire pentru că se întâmplă lucruri. Pentru că copilul acela face ceva. Greșește. Mult. Major. Și începe în această femeie un proces de recuperare a iubirii, dar și o recuperare a rolului ei de mamă. E dificil să mai poți să fii sincer în momentul în care toată lumea te învinovățește, în care tu însuți consideri că ești vinovat. Pentru că ești vinovat de punctul în care ajunge copilul tău, de educația pe care i-ai dat-o. Tot acest proces a fost unul deosebit de interesant pentru mine, dar apropiat și dureros. Lucrul a fost unul foarte interesant pentru că a trebuit să studiez în zone psihologice. Am ajuns să studiez despre ce înseamnă psihopatie sau schizofrenie și e un proces foarte interesant. Așa că procesul e în desfășurare și e în continuare fascinant felul în care psihicul uman are nevoie de răspunsuri, felul în care ne agățam de soluții și căutândule ajungi la concluzia că poate soluția nu e palpabilă. Se atinge și o zonă religioasă, extrem de sensibilă și frumoasă. E întradevăr un personaj fascinant din puctul meu de vedere și mă atrage felul în care se zbate să găsească în ea/ (el) frumusețea și iubirea, înțelegerea, iertarea, tot ce noi numim bun în ciuda întâmplărilor îngrozitoare. Și, deși e un om răvășit și dărâmat, luptă, luptă în continuare și asta mă atrage foarte tare. Faptul că încearcă și se agață de viață acolo unde moartea e atât de aproape, atât de ușor de atins. Richard: Personajul meu e un tată distrus, care nu va mai fi niciodată cum a fost înainte. Cred că e un tip exigent cu el însuși și e posibil să fi fost și cu familia lui. E cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla unui om, presupun, să treacă printr-un coșmar ca acesta. Cred că tuturor ne-a fost frică de acest text, de personaje, de temă. Puterea lor de a-și păstra umanitatea în situația aceasta, de a nu înnebuni, de a nu dispera, de a nu se lăsa, în cazul nostru, al Ofeliei și al meu, al părinților. Nu știu dacă e vorba de curaj sau de a nu ne sinucide, de a nu înnebuni în situația aceasta de a nu-și pierde echilibrul. Și în partea cealaltă, în perechea cealaltă de părinți, de a încerca să nu fie stăpâniți de răzbunare, de slăbiciuni de genul acesta, partea asta umană, puterea lor de a-și păstra umanitatea aceasta m-a fascinat. Mihaela: Eu sunt o mamă a cărei viață a fost dată peste cap de o tragedie și cred că asta e tot ce pot să spun pentru că mi se pare drept să las publicul să descopere singur povestea. Cum l-am construit? Aproape că sper să nu fi construit nimic. Cumva cred că textul acesta nu are nevoie de construcție și că orice construcție, orice artificiu i-ar dăuna cumva, s-ar întoarce împotriva ta. Așa că am simțit că treaba mea e să folosesc multele ore în care am discutat despre tot ce presupune povestea aceasta și să am o imensă încredere în intuiția mea, în regizori și în colegii mei minunați. Cred că asta e singura șansă să luăm publicul cu noi să fim pur și simplu cât de simpli, de sinceri și de adevărați putem.

Avalanșă de premiere la teatrele sibiene în noua stagiune

Ca în fiecare început de toamnă, teatrele sibiene își redeschid sălile pentru începerea noii stagiuni. Teatrul Național ”Radu Stanca”, Teatrul Gong și Teatrul de Balet Sibiu au anunțat deja programul pentru public. Printre spectacolele anunțate regăsim și numeroase premiere, care vor aduce în fața sibienilor producții semnate de regizori și coregrafi precum Silviu Purcărete, Andriy Zholdak, Andrei și Andreea Grosu, Hunor Horvath, Bogdan Sărătean, Oana Leahu, Simona Țăruș și Marcello Algeri.

Încă din vară, Teatrul Național ”Radu Stanca” a anunțat că sunt în lucru cinci spectacole. Două dintre ele au avut premiera în primele zile ale noii stagiuni. E vorba despre ”MASS”, de Fran Kranz, în regia lui Andrei și Andreea Grosu, o coproducție TNRS și Unteatru din București, care îi reunește în distribuție pe actorii sibieni Ofelia Popii și Marius Turdeanu și pe actorii Unteatru, Mihaela Trofimov și Richard Bovnoczki. Regizorii Andrei și Andreea Grosu au cucerit deja publicul sibian cu minunatele spectacole puse în scena reală sau cea digitală a naționalului sibian în ultimii ani, din care amintim ”Trei surori”, ”Cui i-e frică de Virginia Woolf” sau ”Autobahn”. Noua stagiune a TNRS a continuat cu o a doua premieră, ”Jocuri, vorbe, greieri…”, în regia lui Silviu Purcărete. După spectacolele de succes care au marcat în ultimii ani destinul teatral al Sibiului, spectacolul lui Silviu Purcărete a fost așteptat cu mare nerăbdare

de către spectatorii sibieni și nu numai, mai ales că vine la o distanță de patru ani de la ultimul spectacol montat de regizor la Sibiu. Luna septembrie mai aduce o premieră la TNRS, în zilele de 24 și 25 septembrie, când va fi prezentat cel mai nou spectacol în regia ucraineanului Andriy Zholdak. Acesta nu e la prima colaborare cu TNRS, el a mai montat la Sibiu spectacole precum ”Prințesa Turandot”, ”Othello” sau ”Viața cu un idiot”. Pentru acest nou spectacol, Zholdak a luat ”un clasic”, ”Romeo și Julieta” și l-a remixat. Regizorul (re)imaginează în stilul unui montaj cinematografic, non-linear, povestea celor doi îndrăgostiți, aplicând un filtru surrealist și lăsând să strălucească limbajului poetic al lui Shakespeare. “Romeo și Julieta” e o ploaie de meteoriți, întruchipată excelent de tânăra echipă de actori ai teatrului sibian și studenții secției de actorie. În perioada următoare vor avea premiera alte două spectacole aflate în lucru deja: ”Oleanna”, de David Mamet, în regia lui Bogdan Sărătean și ”Cameristele“, de Jean Genet, regia Hunor Horvath, spectacol al Secției Germane a TNRS. Programul complet al naționalului sibian e disponibil pe tnrs.ro/program. Și la Teatrul Gong noua stagiune aduce două premiere, gata să fie prezentate publicului până la sfârșitul anului 2022. O primă producție aflată în pregătire este ”Degețica”, în regia Oanei Leahu, un spectacol cu păpuși la vedere pentru copiii cu vârsta peste 5 ani. În același timp se lucrează și la producția ”Zonă minată”, de Pamela Dürr, în regia Simonei Țăruș, un spectacol pentru elevii de liceu despre prietenie și război, gândit să fie prezentat nu pe scena teatrului, ci direct în sălile de clasă pentru a crea un dialog mai intim între actori și adolescenți. Programul complet și noutăți despre spectacolele în lucru sunt disponibile pe teatrulgong.ro. Noua stagiune a Teatrului Balet Sibiu începe în luna octombrie. În zilele de 7 și 8 ale lunii, la Sala Mare a Centrului Cultural ”Ion Besoiu”, e programată premiera de dans contemporan ”Romeo și Julieta. Rock Story”, în coregrafia artistului de origine italiană Marcello Algeri. Cel mai nou spectacol din repertoriul TBS va avea două reprezentații internaționale, una la Landshut - Germania, în 23 septembrie și a doua la Teatrul Ariston din Sanremo - Italia, în 15 octombrie. În perioada septembrie - decembrie 2022, Teatrul de Balet Sibiu are programate 12 reprezentații de dans contemporan și balet clasic, producții proprii și spectacole invitate. Polish Dance Theatre, o companie poloneză de dans contemporan, cu o istorie de aproape o jumătate de secol, prezintă în zilele de 11 și 12 noiembrie la Sibiu, două reprezentații ale spectacolului de dans contemporan ”Lăsați viii să își îngroape morții”, creat de coregrafa Aleksandra Dziurosz. Programul complet al TBS e disponibil pe

sibiuballet.ro.

BOGDAN SĂRĂTEAN

”Observăm, pragmatic, că ediția de anul viitor are toate șansele să nu mai existe”

Când zici festivalul ”25 de ore de teatru non stop” zici spectacole de ”teatru independent din ăla bun” din toată țara. Anul acesta, maratonul teatral are loc în 24 - 25 septembrie, cu un prolog (16 - 17 septembrie) și un epilog (28 septembrie - 2 octombrie). Despre cum să ne găsim locul în ediția din acest an am stat de vorbă cu Bogdan Sărătean.

”Să fie loc pentru toți”, așa sună moto-ul celei de-a XII-a ediții. Cine sunt toți acești oameni pentru care festivalul vrea să facă loc?

E straniu că în secolul XXI când știința ne permite să fotografiem la propriu cosmosul, infinitul, când descoperim galaxii nesfârșite, oamenii se ucid în continuare pentru putere, pentru o bucățică de pământ (fie în Ucraina, Etiopia sau oriunde pe planeta noastră mignonă). Mesajul nostru e simplu și e exprimat prin grafica afișului, unde pe lângă conglomeratul de ființe umane, fiecare cu frumusețea-i unică, am introdus anul acesta “personajul” ucrainean, în semn de solidaritate cu oamenii din țara vecină care suferă acum din cauza ororilor războiului. Anul acesta, festivalul promovează din nou arta teatrală ca ustensilă a apropierii dintre oameni, ca instrument al includerii, al celebrării diversității, mai degrabă decât ca entertainment. În acest sens, pe lângă artiști profesioniști din București, Cluj, Sibiu, Oradea includem în program un spectacol al adolescenților din Ferentari (proiect PlayHood), două show-uri delicioase ale adolescenților din Sibiu (Fabrica de Teatru), proiectul Doar Sunt în care sunt implicate persoane cu dizabilități. De asemenea ne adresăm vârstnicilor dintr-un azil din oraș. Mă întrebi cine sunt acești oamenii care au nevoie de locul lor? Particularizând, sunt acei artiști care nu au încăput întru totul în sistem și care au nevoie de un spațiu al lor, de un pretext și de un context pentru a se exprima. Haideți să facem să fie loc (și) pentru ei!

Și ediția 2022 are trei capitole. Ce vom putea vedea de-a lungul celor trei weekend-uri?

În primul weekend, mai bine zis în 16 și 17 septembrie (vineri și sâmbătă), în cadrul Prologului Festivalului 25 de ore de teatru non stop, 9 actori tineri sibieni vor citi 9 texte scrise de dramaturgi tineri ucraineni. “Worldwide Ukrainian Play Readings Project” e un demers global, de amploare, izvorât din dorința de afirmare fermă a solidarității cu oamenii de teatru din Ucraina. O serie de texte scrise după începerea războiului, de dramaturgi ucraineni tineri, au fost lecturate în lumea întreagă în cadrul acestui proiect cultural-umanitar inițiat de criticul de teatru american John Freedman. Intenția noastră e de a face aceste lecturi în

agora, printre oameni, în una dintre piețele centrale ale orașului. Maratonul propriuzis se deschide sâmbătă, 24 septembrie, la Sala Thalia, cu o comedie delicioasă a Teatrului de Artă București (de neratat). Continuăm la Teatrul Gong cu un spectacol demențial al clujenilor de la Reactor, iar pe urmă ne împrăștiem prin mai multe spații din urbe, în funcție de dispoziția fiecăruia. Duminică, 25 septembrie, la ora 17, vă așteptăm la Grădina Bis, la spectacolul cu care am deschis această vară teatrală (care s-a scurs într-o clipită). ”Anaz și dragonul” e un spectacol pentru toate vârstele de-a lungul căruia expresiile spectatorilor încremenesc în melanjul acela de umire și bucurie pe care doar teatrul o poate produce. Diana Cătănescu și Mayatita Das (alias Alin State) sunt delicioși în acest show marca Bis Teatru.

An de an, selecția de spectacole funcționează și ca o oglindă a realității, a societății în care trăim. Dacă ar fi să faci o radiografie a programului, ce aspecte ale lumii surprind spectacolele pe care urmează să le vedem la Sibiu? (IN)CORECT, spectacolul Reactor care se joacă sâmbătă, ora 21, la Teatrul Gong, e o oglindă perfectă a societății românești, presărat cu mult, mult umor. Haideți să vă convingeți! Tot despre România noastră cea de toate zilele e vorba și în ”Moara cu noroi”, spectacolul adolescenților din Ferentari (proiect PlayHood). Iar joi, 29 septembrie, în epilogul festivalului, vă așteptăm la ”Mutat de la noi”, spectacolul instalație care tratează tema migrației, o temă care pentru societatea noastră capătă dimensiuni noi în ultima vreme, odată cu valul de refugiați care au fost nevoiți să fugă din calea războiului din țara vecină. Spectacolul va fi jucat în această toamnă în spații inedite: Sinagoga din Mediaș, Mina din Petrila, etc. În 29 e ultima lui reprezentație în Sibiu, în acest an. Dar ăl mai relevant e spectacolul de închidere, care face o radiografie perfectă a fenomenului teatrului independent. Vezi tu, azi, după 11 ediții de festival, cu mii și mii de spectatori, cu tone de pasiune și de timp investite, observăm, pragmatic, că ediția de anul viitor are toate șansele să NU mai existe. Cât de tist, nu? Despre asta e vorba, cumva, în spectacolul din închiderea maratonului, numit sugestiv (IN) dependenții.

Cu speranța că festivalul va continua să existe, spune-mi prin ce alte aspecte e tentat festivalul pentru public?

Prin atmosfera nocturnă pe care anul acesta vrem să o redescoperim, după două ediții pandemice în care am fost nevoiți să ciuntim această dimensiune a festivalului. La ora 23:30 cei care gustă zona experimentală, nișată, sunt invitați în Sala festivă a Bibliotecii Astra, unde Charlie Fălămaș reinventează show-ul muzival BEAT BUKOWSKI alături de alți doi artiști fenomenali (pe numele lor de scenă Crocodile Paradox și Matli MC). Iar cei care vor să râdă pur și simplu și să socializeze sunt așteptați la miezul nopții de sâmbătă spre duminică (24 spre 25 septembrie) în Atrium Café, în Piața Mică a burgului. Prin vibrația eventului Poezie la micul dejun de duminică dimineața, când, în Grădina Bis, adolescenți din Ferentari și din Sibiu vor recita poeme alături de actorii Alin Sate și George Constantinescu. Și da, vrem să vă tentăm deja cu EPILOGOL festivalului. Joi, 29 septembrie, la ora 19, jucăm la Grădina Bis spectacolul ”Mutat de la noi”, iar ulterior, vă așteptăm la Grădină seară de seară, până duminică inclusiv, când puteți vedea un one woman show a Teatrului Godot din București, cu actrița Denisa Ababei. Stați cu ochii pe programul Epilogului, prelungirea festivalului (iabilet.ro/biletefestivalulteatrunonstop/).

Ca un exercițiu final, în lumea de azi, cu toate problemele și provocările ei, în ce feluri mai poate fi relevant actul teatral pentru oameni?

E relevant dacă îl facem noi să fie relevant. Dacă găsim echilibrul între entertainmentul de care oamenii au într-adevăr nevoie și tratarea temelor mai puțin comode. Întradevăr, observând ororile care se întâmplă chiar acum în Europa și nu numai, un exercițiu final de sinceritate ar fi să abandonezi totul și să te înrolezi într-o misiune umanitară, undeva în lume. Nu-i așa?

Foto © Dan Susa

OFELIA POPII:

“Îmi place când sunt pe teren nesigur”

În luna septembrie, Teatrul Național Radu Stanca Sibiu prezintă premiera spectacolului MASS, de Fran Kranz, regia Andrei și Andreea Grosu, o coproducție cu UNTEATRU ce o are în distribuție, alături de Mihaela Trofimov, Richard Bovnoczki și Marius Turdeanu, pe OFELIA POPII, una dintre cele mai valoroase și apreciate actrițe din teatrul românesc contemporan, pe care iubitorii acestei arte o pot (re)vedea online, pe platforma Scena Digitală, în montări care îi dau ocazia unor interpretări remarcabile, precum: Trei surori, Autobahn, Cerere în căsătorie sau Felii (care i-a adus Ofeliei Popii al treilea Premiu UNITER din carieră, alături de cele pentru Faust și Povestea prinţesei deocheate, ale lui Silviu Purcărete). Dincolo însă de scenă, Ofelia Popii vine luna aceasta la întâlnirea cu cinefilii din toată țara, întrucât joacă unul dintre rolurile principale în Om Câine, primul lungmetraj de ficțiune al artistului vizual Ştefan Constantinescu, o dramă intensă despre dragoste și exil structurată sub forma unui Film Noir, ce va avea premiera pe 16 septembrie. Faptul că în 2022 se împlinesc 10 ani de la debutul în film al marii noastre actriţe, în Undeva la Palilula (r: Silviu Purcărete) și Rocker (r: Marian Crisan), de atunci premiată cu Gopo pentru rolul din Q.E.D. (r: Andrei Gruzsniczki) și nominalizată pentru Moon Hotel Kabul (r: Anca Damian), a fost un bun prilej pentru a aduce în discuție raportul ei cu cinematografia ca artă performativă.

Om Câine vine la 10 ani de la debutul tău, dar filmografia ta rămâne însă firavă, în raport cu extrem de consistenta ta activitate teatrală. Cum îți alegi proiectele? Întreb, fiindcă, din ceea ce ai mai spus, reiese că la tine, un rol esențial îl au intuiția și pofta ta de a te juca, şi s-ar fi putut ca scenariile primite să nu te captiveze.

Ai dreptate, dar în cazul filmului nu am avut acest principiu, pentru că oferta a fost deosebit de slăbuță... încât nu am mai stat să aleg. Dar, într-adevăr, preferința mea merge spre roluri care conțin acea “jucăușenie”, acel spirit ludic care mi se pare esenţial pentru creativitate. Mi se pare important să fie un rol “colorat”, dacă pot să zic așa. Selecția asta o fac însă în teatru, unde ofertele sunt mai bogate, dar în film, pur și simplu, n-am avut ocazia, am luat ce a venit și ce s-a nimerit să coincidă și cu un timp posibil în programul meu. În general, când a venit o ofertă, mi-am făcut timp pentru ea. Adică am ratat câteva și îmi pare rău, că, na, au fost evenimente și în viața mea.

Ce oferă filmul și nu poate oferi teatrul, de poate să nască în tine regrete?

În film nu sunt pe un teren atât de sigur. Deși pare că e vorba de aceeași meserie, din punctul meu de vedere, nu e. Eu depind în teatru destul de mult de partener, or în film, să zicem, doar în unele secvențe te poți baza pe partener, fiindcă în multe cazuri, partener îţi e doar camera, care e ceva foarte rece... nu ai un răspuns uman. Şi ca să înveți asta necesită timp și experiență, să știi cum să te plasezi în legătură cu camera, adică, pe scurt, e vorba despre o meserie pe care nu o cunosc. Dar aș vrea să o învăț, pentru că mă incită, exact cum era și teatrul la început. Mie îmi place când sunt pe teren nesigur. Sunt mult mai curată în momentul în care nu știu cum se întâmplă lucrurile și dacă în teatru înseamnă deja un efort conștient pe care îl depun ca să ajung într-un punct, în film, nesiguranţa e cumva asigurată, pentru că, pur și simplu, habar n-am despre ce e vorba... chiar nu știu. Și când, în general, pe finalul unor filmări simt că atunci aș putea începe şi, dacă ar apărea un alt film, aș putea să-mi dau drumul, să merg mai departe şi să nu mă mai intereseze partea tehnică, urmează o pauză suficient de lungă încât să uit tot ceea ce-am prins și o iau de la capăt. [...]

Ofelia, spune-mi câteva cuvinte despre cum percepi tu povestea din Om Câine şi despre rolul jucat de tine, cel al consoartei bănuită de infidelitate de către soţul plecat la muncă în străinătate.

Am văzut filmul abia la TIFF și m-a surprins. Adică, în principiu, este rolul de care sunt cel mai mulțumită până acum... cred. Mă rog, l-am văzut doar o dată și poate, când o să îl văd a doua oară, voi începe să cârcotesc. Mi se pare că are suficient de multe nuanțe, asta m-a interesat, de fapt, la personaj, pentru că n-aș fi vrut să fie o ființă prea încrâncenată. Ștefan [Constantinescu] îmi spunea mereu că vrea o femeie puternică și m-am gândit cum poți să fii puternică într-o situație din asta, de criză masculină constantă, mă rog, de criză în relație. Și m-am gândit că, probabil, umorul e într-un fel salvarea unui om inteligent și am încercat să parez cu puțin umor și, din ce am văzut în film, cred că asta a fost un lucru bun. Nicoleta e o femeie independentă, care reușește să aibă grijă de familie, adică de fiica ei, are două joburi, se descurcă. Calitatea ei se vede în raport cu mentalitatea asta care, din punctul meu de vedere, încă se regăsește foarte puternic, cel puțin la noi în țară, adică pretenția ca femeia să și muncească, să aibă grijă și de copii și, după aceea... “Da’ unde-i relația noastră?”. Adică, pretenții peste pretenții. [...]

Citiţi interviul complet cu OFELIA POPII pe www.zilesinopti.ro