COVER ����������������������������������������������������������

Habemus Revelion! Unde pot petrece sibienii în noaptea dintre ani?

Chiar dacă e al doilea an în care petrecem Revelionul diferit, asta nu înseamnă că nu poate fi la fel de festiv și semnificativ ca și în anii de dinainte de pandemie. Mai ales că în noaptea dintre ani vom putea petrece fără prea multe restricții. În Sibiu au fost anunțate deja câteva evenimente speciale unde sibienii își vor putea petrece noaptea de Anul Nou. Cu un pic de grijă și atenție ne vom bucura de un 2022 pe cinste.

După Revelionul online de anul trecut, în noaptea dintre anii 2021 și 2022 vom putea petrece fără prea multe restricții, la fel ca înainte de pandemie. Relaxările speciale anunțate de guvernul României pentru zilele de 31 decembrie și 1 ianuarie sunt o încercare de revenire la normalitate. Astfel, că în acest an putem spune, fără dubiu, ”petrecerea de Revelion există”. Cele mai importante măsuri de relaxare se referă la faptul că sunt permise organizarea şi desfăşurarea în aer liber a evenimentelor de Revelion, fără restricţii privind numărul de persoane şi intervalul orar, doar cu purtarea măştii de protecţie, iar activitatea restaurantelor şi cafenelelor e permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului fără restricţii orare pentru persoanele vaccinate, trecute prin boală sau care prezintă un rezultat negativ nu mai vechi de 48 de ore pentru testele antigen rapide sau 72 de ore pentru testele RT-PCR. O altă informație de interes este faptul că în ziua de 31 decembrie,

magazinele vor funcționa până la ora 23:00, astfel încât să se evite aglomerația. În contextul relaxării restricțiilor și scăderii semnificative a ratei de infectare, petrecerea dintre ani va fi marcată și în Piața Mare a orașului. Sibienii și turiștii se vor bucura de muzică și focuri de artificii, chiar dacă Revelionul 2021-2022 nu va avea amploarea petrecerilor din alți ani. Chiar și așa, pentru aceia cărora le-a lipsit atmosfera din Piața Mare, în 31 decembrie vor avea cadrul perfect pentru a traversa în noul an. Totuși, indiferent cât de mult am dus dorul Revelionului în aer liber din centrul istoric al Sibiului, nu trebuie să uităm că pandemia încă nu s-a încheiat și trebuie să fim în continuare precauți. Farmecul din Piața Mare e accentuat și de Târgul de Crăciun, care rămâne deschis până în cea de-a doua zi a noului an, cu o ofertă bogată și variată de petrecere a timpului liber: de la patinoar și roată panoramică, până la căsuțele cu băuturi calde și delicii gastronomice. Așa cum ne-a obișnuit, Filarmonica sibiană punctează finalul anului cu Concertul de Anul Nou. Pe 31 decembrie, de la ora 18:00, începe ”O seară ca-n filme”, protagoniști fiind solista de jazz Christiana Uikiza, pianistul Horia Mihail, dirijorul Gian Luigi Zampieri, Orchestra de cameră ICon Arts și balerini ai Teatrului de Balet Sibiu sub îndrumarea coregrafei Aleisha Gardner. Lucrări faimoase care au făcut înconjurul lumii vor fi interpretate într-o lumină nouă, în acorduri cross-over de jazz, swing cărora li se vor adăuga, nu în ultimul rând, sonorități ale muzicii clasice. ”O seară în care publicul va fi purtat pe aripile muzicii din aria cinematografiei clasice și moderne”, anunță organizatorii. Cea de-a XIII-a ediție a Concertului de Anul nou aduce spectatorilor și câteva surprize. În completarea atmosferei cinematice în care poveștile de dragoste încep la o cafea și se transformă în eternitate prin ciocnirea paharelor de șampanie, publicul va primi mostre de cafea Mogiana din Brazilia, pregătită manual, și doze cochete ale faimosului vin spumant Cava ”1551”. În ton cu atmosfera festivă dintre ani se aliniază și una dintre cele mai frumoase locații din împrejurimile Sibiului în care poți sărbători Revelionul, Versailles weddings & events. Tonul distracției se dă începând cu ora 20:00. Atmosfera va fi întreținută de DJ-ii de la Dirty Nano și de DJ Nicolae Scorvelciu. Meniul va fi variat și extrem de bogat, cu startere, feluri principale, salate, pește, deserturi și mâncăruri pentru vegetarieni. Toată distracția costă între 300 și 400 de ron, în funcție de numărul de persoane de la masă. Organizatorii petrecerii de Revelion de la Versailles weddings & events au pregătit și un dress code care să-i anime pe invitați: Black & Gold.

foto © Dragoș Dumitru

ROCK FM SANGE DE ROKER

POP-UP STORiEs

Yves Saint Laurent (Apa de toaleta Pour Homme, 1971) foto: Jeanloup Sief

Yves Saint Laurent 1977

1976, Yves Saint Laurent , 1981 foto: Guy marineau

YVES SAINT LAURENT

Arta unui fashion icon esenţial pentru Pop culture

În ianuarie se împlinesc 60 de ani de când Yves Saint Laurent şi-a lansat prima colecţie a casei sale de modă - pe care o înfiinţase în 1961 - printr-un statement implicit la adresa fluidităţii genurilor, care a zgâlţâit serios lumea fashion-ului, inspirat fiind în crearea ţinutelor feminine de structura vestimentaţiei bărbăteşti şi de sentimentul de putere care o acompaniază. Blurarea demarcaţiei între moda masculină şi cea feminină avea să rămână din acel moment o temă recurentă a creaţiilor sale dar prin acea prezentare a transmis un puternic semnal că venise timpul pentru o schimbare în industria modei. Iar ecourile produse de intervenţiile creative şi novatoare ale lui Yves Saint Laurent (1936-2008) continuă să reverbereze şi astăzi în întreaga cultură modernă. Poate cea mai bună dovadă pentru perpetuarea în arta contemporană a refuzului obstinat şi continuu de acceptare a oricărei frontiere, norme sau limite în actul creativ ce a caracterizat personalitatea designerului o reprezintă proiectul Self (2018-2020), curatoriat de Anthony Vaccarello (actualul Creative Director al casei YSL), o serie de filme experimentale şi instalaţii video realizate de personalităţi reputate pentru iconcolasm şi experimentalism, de la Abel Ferrara sau Vanessa Beecroft la Bret Easton Ellis şi Gaspar Noé, al cărui film, Lux Æterna, a rulat în toamna aceasta şi în cinematografele din România.

Anii ’50. Un tânăr algerian pasionat de modă şi de teatru, care în copilărie crea “garderobe” întregi în Oran decupând bucăţi de fotografii din revistele mamei sale, ajungea la Paris cărând cu el un teanc de schiţe de haine care îi atrăseseră atenţia scriitorului şi ilustratorului Michel de Brunhoff. În mai puţin de un an, era angajat ca asistent de studio al lui Christian Dior şi în 1957 a devenit Creative Director după decesul mentorului său. Precocele Yves Saint Laurent, care la doar 18 ani câştigase atât premiul 1 cât şi premiul 3 în prestigioasa competiţie International Wool Design, şi-a început astfel ascensiunea spre

panteonul icon-urilor fashion ce au avut în secolul XX o influenţă fundamentală în evoluţia modei şi a identităţii

feminine, până la retragerea sa din activitate la Marrakech în 2002 şi închiderea oficială a liniei de haute couture a casei YSL. Care s-a dovedit temporară, fiindcă Heidi Slimane a relansat-o în cadrul unui intens discutat şi disputat proces de rebranding în 2015. Nu business-ul este cel care dă însă culoare şi efervescenţă poveştii lui Saint Laurent, ci legăturile designerului cu artele şi cultura Pop, care i-au servit în mod constant ca inspiraţie, sprijin şi mediu de expresie.

În patru decenii de carieră, Yves Saint Laurent

mondrian collection

a produs zeci de colecţii şi a creat nenumărate ţinute, astfel încât e natural ca nu toate să reziste pregnant în memoria colectivă, înclinată să reţină cu precădere obiectele sau

subiectele alimentate de

controverse sau polemici. Iar cele din cazul său nu au fost deloc puţine, indiferent că e vorba de celebrul Le Smoking, fracul bărbătesc reinventat pentru corpul feminin, refuzat o vreme de mulţi comercianţi până când n-a fost adoptat cu evident entuziasm de trendsetteri precum Bianca Jagger (care l-a purtat la nunta ei cu Mick Jagger), sau evocarea exceselor din Parisul ocupat de nazişti în Libération, colecţia de primăvară din 1971, ori apariţia complet nudă a designerului în vizualurile promo ale primului parfum YSL destinat bărbaţilor, Pour Homme.

Yves Saint Laurent și catherine Deneuve

În 1965, Yves Saint Laurent a introdus arta în fashion prin seria inspirată de abstracţiile geometrice ale lui Mondrian pentru ca, un an mai târziu, să recidiveze cu tributul adus Pop Art-ului american cu colecţia de toamnă-iarnă, însă direcţia explorării artei plastice s-a manifestat constant pe parcursul timpului dacă avem în vedere, de exemplu, colecţia lui de primăvară-vară din 1988, în care YSL reiterează picturile lui Van Gogh, Floarea soarelui şi Irişi, brodate pe jachete. În ce priveşte The Mondrian Collection, în fapt doar 6 dintre cele 80 ţinute prezentate fac trimitere în mod explicit la estetica marelui pictor modern, dar asta importă mai puţin atâta vreme cât însuşi numele colecţiei reprezintă o moştenire ce reflectă forţa artei acestuia. Show-ul în sine a fost de fapt o odă adusă artei în general, pentru că în afara lui Mondrian, o rochie de seară cu paiete evoca picturile modernistului de origine rusă Serge Poliakoff iar alta lucrările artistului avangardist Kazimir Malevich. Pe măsura simplităţii căutate a ţinutelor, vechiul colaborator al lui YSL, Roger Vivier, le-a accesorizat cu pantofi eleganţi creaţi chiar de el, şi astfel şi-a făcut intrarea în societate modelul Belle Vivier, făcut celebru doi ani mai târziu de una dintre muzele lui Saint Laurent, Catherine Deneuve, în Belle de Jour al lui Luis Buñuel, pentru care designerul i-a creat actriţei întreaga garderobă.

Prieteniile puternice, precum cea cu Deneuve, au fost o

caracteristică definitorie a vieţii lui YSL, aflat în centrul turbionarei lumi a modei şi artei începând din anii ’50-‘60. Balerinii Rudolf Nureev şi Margot Fonteyn, designerul de bijuterii Paloma Picasso şi coregraful Roland Petit, cântăreaţa Sylvie Vartan şi ‘Papa artei Pop’ Andy Warhol (care i-a lucrat patru portrete), toţi i-au fost prieteni apropiaţi. Multe legături durabile s-au născut din colaborări artistice, pentru că YSL a creat costume pentru spectacole de balet (La Chaloupée de la Opera din Copenhaga, de exemplu), muzică (Johnny Halliday la Palais des Sports), filme şi piese de teatru, inclusiv pentru cea în trei acte a lui Jean Cocteau, Vulturul cu Două Capete, sau pentru Regina Margot a lui Alexandre Dumas. A îmbrăcat-o pe Claudia Cardinale în filmul Pantera roz din 1963 şi pe Romy Schneider în Max et les Ferrailleurs din ’71 dar, probabil, retina cinefilului reţine cel mai bine demonstraţia de stil a eclecticilor ani ‘80 pe care Saint Laurent a făcut-o în Subway al lui Luc Besson în 1983 prin intermediul lui Isabelle Adjani şi Christophe Lambert.

Chiar dacă îşi ducea viaţa în cercuri înalte, influenţa street fashion este cea care l-a animat însă cu adevărat pe YSL în creaţia lui, pentru că acesta şi-a dorit de la bun început să găsească o formă de a face estetica modei “premium & luxury” accesibilă oamenilor obişnuiţi. El a fost primul

designer de haute couture ce a

margot Fonteyn și Yves Saint Laurent (1965)

Yves Saint Laurent by Andy Warhol

Hollywood Paradise Foto: Francette Levieux

lansat o colecţie prêt-à-porter

aducând fashion-ul la nivel pop(ular) şi în 1966 a deschis magazinul Rive Gauche la Paris. Spre deosebire de haute couture, centrată pe crearea de ţinute la comandă pentru clienţi, prêt-àporter permitea creaţiei să fie reprodusă în masă şi vândută direct publicului larg, iar succesul lui Rive Gauche a făcut repede mulţi pui în întreaga lume. Pe măsura trecerii timpului, în căutarea inspiraţiei în artă, Saint Laurent şi-a mutat natural interesul din spaţiul cult tradiţional - pe care însă nu l-a abandonat - înspre modernitatea Pop culture. În 1978, colecţia Broadway Suit a omagiat eleganţa femeilor de culoare din Harlem cu ajutorul primei opere americane, Porgy and Bess al lui Gershwin - sursa notoriului standard de Jazz Summertime, iar în ’84 vechea lui prietena Zizi Jeanmaire i-a purtat ţinutele special concepute pentru spectacol în Musical-ul Hollywood Paradise. Nu în ultimul rând să ne amintim de monumentalul fashion

show de la Cupa Mondială

din 1998, de pe Stade du France, cu peste 300 de creaţii vestimentare în 15 minute de spectacol, urmărit la TV de aproape 2 miliarde de spectatori!

Pentru a marca aniversarea a şase decenii de la înfiinţarea casei YSL şi a primei colecţii a legendarului designer, Musée Yves Saint Laurent va lansa în iunie 2022 cartea

Yves Saint Laurent and

Art, în care creaţiile sale vestimentare sunt puse în oglindă cu opere de artă ale lui Manet, Matisse, Fontana sau Pollock, din patrimoniul muzeelor pariziene - Luvru, d’Orsay, Pompidou, Picasso -, reflectând modul în care Yves Saint Laurent şi-a găsit în mod regulat inspiraţia în artă, în căutarea de noi şi personale modalităţi de exprimare estetică prin intermediul modei.

vreme cât produsele nu erau totuşi accesibile oricui, dar cu certitudine a netezit drumul pentru fashionul ready to wear şi polenizarea încrucişată dintre haute couture şi (high) street fashion, devenită curentă în zilele noastre.

Saint Laurent a rămas şi acum pentru mulţi analişti asociat eminamente cu haute couture prin istoria colecţiilor sale avangardiste din anii ’60 iar transpunerea ideilor sale din spaţiul rezervat elitelor în versiuni vestimentare pop(ulare) tinde să fie trecută cu vederea ca fiind o diluare a creativităţii sale dar, în realitate,

Rive Gauche a fost laboratorul în care a putut experimenta cu surse de inspiraţie, tendinţe şi modele

estetice. În Rive Gauche s-au născut colecţii iconice, precum cele din ’76-’77 inspirate de Rusia şi China, şi tot aici Saint Laurent şi-a dezvoltat filosofia “esenţialelor” din garderobă, prin care a oferit femeilor un kit de elemente separate pe care acestea le puteau mixa şi asorta într-un numar infinit de combinaţii, ce diferea radical de ideea “look-ului total”, dominantă până atunci în creaţiile sale haute couture. Pentru a închide cercul, tot în 1971, Saint Laurent a lansat un parfum special pentru femeile independente şi lipsite de inhibiţii care călcau pragul magazinului său, dându-i chiar numele acestuia, Rive Gauche. Spre deosebire de sticluţele în care se vindeau parfumurile de obicei, menite a fi puse pe masa din dressing, Rive Gauche a fost primul

parfum al cărui ambalaj era un

tub de aluminiu... dar asta e o filă dintr-o altă poveste, cea a universului olfactiv YSL.

RIVE GAUCHE

Revoluţia YSL: Moda devine Pop(ulară)

Cu 50 de ani în urmă, în vara lui 1971, Yves Saint Laurent a apărut în revista Elle din Franţa flancat de fotomodele purtând ansambluri aproape identice, unul dintr-o colecţie a sa haute couture şi celălalt din linia lui prêt-à-porter, Rive Gauche, iar titlul articolului în care designerul oferea explicaţii prin compararea ţinutelor era “Yves Saint Laurent alege prêt-à-porter”. Cu Rive Gauche, Saint Laurent s-a dovedit capabil să se reinventeze ca abordare în creaţia vestimentară, devenind în anii ’70 aproape sinonim cu modernitatea.

În toamna lui 1966, în spaţiul unui fost magazin de antichităţi, Saint Laurent deschisese la Paris un boutique prêt-à-porter numit Saint Laurent Rive Gauche, ce marca lansarea în premieră

de către un designer a unei linii “gata de

purtat”. Situat pe malul stâng al Senei, în Saint Germain des Prés, într-o zonă în care locuiau mulţi studenţi, magazinul a fost un succes instantaneu, oamenii aşteptânduşi rândul la coadă şi câte trei ore. În scurt timp a devenit limpede că Rive Gauche este un nou far al culturii tinere. E discutabil dacă YSL a reuşit să democratizeze moda, atâta

Printre cei 800 de invitaţi s-au numărat personalităţi marcante din Pop culture precum Cher, fashion designerul Halston sau scriitorul Truman Capote. Andy Warhol a scris în jurnalul său că imposibilitatea de a ajunge la YSL Opium Party a fost unul dintre marile regrete ale vieţii sale. Mai ales că afterparty-ul s-a ţinut la legendarul Studio 54 din Big Apple.

Arc peste timp. Reinventarea Opium în secolul 21 a fost opera lui Tom Ford, atunci Creative Director la YSL, printr-o campanie ale cărei vizualuri, realizate de unul dintre cei mai de succes artişti fotografi, Steven Meisel, amicul Madonnei, o înfăţişau pe fotomodelul Sophie Dahl (nepoata scriitorului Roald Dahl) complet goală, machiată cu ruj purpuriu şi fard de pleoape verde, accesorizată doar cu bijuterii aurii şi sandale YSL, într-o postură care emana sex/senzualitate într-o asemenea măsură încât a intrat în

Top 10-ul celor mai criticate promoţii din istoria Advertising Standards

Agency datorită multiplelor acuze de “obiectificare” a femeii. Dincolo de aceste file de poveste cu parfum aureolat de controverse, Opium reprezintă şi acum un bestseller, o dovadă a perenităţii fiind Black Opium Extreme, cea mai recentă eau de parfum intrată în familie, susţinută de imaginea globală a YSL Beauté, actriţa şi cântăreaţa Zöe Kravitz. Deci the show will go on!

OPIUM

Povestea unui succes... scandalos de mare

Cu ocazia prezentării colecţiei Les Chinoises în 1977, Yves Saint Laurent a lansat un nou parfum, Opium, mix aparte de patchouli, vanilie şi smirnă, conceput sub directa lui supervizare, de la selecţia aromelor şi designul sticluţei inspirate de inro-ul japonez până la campania de promovare semnată de influentul fotograf Helmut Newton, ce o avea drept protagonistă pe Jerry Hall, fotomodel în mare vogă (apăruse deja pe mai mult de 40 pe coperţi de revistă, printre care Cosmopolitan şi Vogue), ce tocmai îl părăsise pe Bryan Ferry, liderul trupei de ArtRock Roxy Music, în favoarea lui Mick Jagger. Cu toate că parfumuri de inspiraţie orientală existau din 1913 (Nuit de Chine, Parfums de Rosine), Opium s-a dovedit un succes monumental chiar de la lansare - inclusiv afişele promo au fost sustrase ca suveniruri - fiind, alături de Chanel N°5, singurul care a încasat în Europa peste 30 de milioane de dolari în primul an de la intrarea pe piaţă.

Lansarea în SUA a parfumului Opium, interzis în

Orientul Mijlociu şi în Australia datorită numelui

inspirat de drog, s-a bucurat la rândul ei de o imensă popularitate, alimentată şi de controversele iscate de un ONG care a acuzat brandul de “insensibilitate la istoria chineză şi la problemele Americanilor asiatici”. Reacţia YSL? Organizarea uneia dintre cele mai memorabile petreceri din anii ‘70 pe istorica navă din portul New York-ului, Peking, decorată pentru eveniment cu lampioane roşii, mii de orhidee albe şi statui uriaşe.

barîșnikov la Sibiu: traseul unui miracol

Cine nu îl cunoaște pe Mihail Barîșnikov – această legendă a dansului mondial și unul din cei mai importanți coregrafi ai lumii? Cum să nu îți dorești, în calitate de director de festival de artele spectacolului, să prezinți publicului tău un asemenea artist? Ei bine, a fost nevoie de nouă ani de discuții și negocieri pentru a-l aduce pe Barîșnikov la FITS. Povestea acestui moment mult-așteptat pentru noi toți a început în Shanghai. Eram, așadar, în 2008, la Shanghai, cu ocazia unei burse de spectacole despre ceea ce înseamnă o coproducție internațională, când am primit un telefon de peste ocean. Era Joe Melillo, directorul artistic executiv de la Brooklyn Academy of Music: - Suie-te în avion și vino aici! În patru zile, avem o premieră cu Barîșnikov, în regia lui Bob Wilson. ... Sigur nu poți veni? ... Înțeleg că ești la Shanghai, dar... Te rog, fă tot posibilul să ajungi. Nu știu când mai ai ocazia să îl prinzi. Șaisprezece ore a durat zborul peste Pacific. Am ajuns în sala de spectacol, iar Joe Melillo mi-a găsit un loc chiar pe „rândul miliardarilor”. Acest rând special de 36 de locuri este destinat exclusiv finanțatorilor care susțin Brooklyn Academy of Music; un loc aparține directorului artistic executiv care poate chema un invitat. După încheierea spectacolului, urma o conferință de presă unde erau primiți numai 27 de oameni. Joe s-a întors spre mine: - Prinde-mă de mână și urmează-mă! Așa ne-am deplasat rapid prin mulțime, prin acel foaier plin de artiști excepționali, actori care luaseră Oscarul sau Tony, dar și autori de Pulitzer. Când am ajuns în sala de protocol, eram al 24-lea participant. După ce au mai intrat încă trei persoane, ușa s-a închis în urma noastră. Conferința a început... Iar, în 2017, Mihail Barîșnikov strălucea pe scena FITS. Despre marele Barîșnikov și prietenia sa cu Sibiul ar mai fi multe de spus. Însă poate cu ocazia unei alte povești.

Despre necesitatea luminițelor de crăciun

Spațiul public românesc este, de mulți ani, locul disputelor pe tema luminițelor de Crăciun din diferite orașe. Dincolo de opțiunile estetice (profund personale) și considerentele financiare (total realiste), prezența lor vine dintr-o necesitate mult mai profundă, pe care omul modern a uitat-o de mult.

Luminițele își fac simțită prezența în luna decembrie, atunci când durata nopții crește într-atât de mult încât, în ziua solstițiului de iarnă (în emisfera nordică în data de 21 decembrie 2021), depășește durata zilei. În tradiția românească (și nu numai) e vorba de cea mai lungă noapte din an. Necesitatea luminii devine, în acest context, imperioasă pentru mintea omului, care, prin natura sa, are nevoie de soare. Iar soarele e tocmai elementul ce lipsește în zilele de decembrie, când cerul e atât de înnorat, de obicei, încât pare noapte.

Din acest motiv, luminițele de Crăciun sunt acel element care, în lumea modernă, aduce lumina. Fără discuție, sunt o notă de consumerism contemporan. Însă, în fiecare an, lumea lunii ianuarie e mai gri și mai tristă decât lumea lunii decembrie, probabil și din cauză că luminițele lipsesc. Deci, de ce să nu ne bucurăm de ele cât timp cât le avem și de ce să nu le lăsăm să ne aducă un strop din sentimentul copilăresc al bucuriei de Crăciun?