SIBIAN/C������������������������������������������������������

foto © Gabriela cuzepan

Lukas

descoperă culturi

„Sunt din estul Germaniei, locuiesc la Leipzig și studiez acolo Teologia din 2017. Prima dată am ajuns în România când aveam 5 ani, am venit în vizită la o familie pe care o cunoșteau ai mei. Nu-mi amintesc multe pentru că eram foarte mic, dar acesta a fost primul meu contact. În 2014, am mai ajuns din nou aici, cu un grup de 16 tineri, în cadrul bisericii. Era un proiect în Harghita, prin care răspândeam învățături biblice, dar și educam copiii romi. Dura 2 săptămâni și am fost acolo din 2014 până în 2017, în fiecare an, câte 2 săptămâni. Aveam cele 2 săptămâni pentru lucrul cu copiii romi din comunitate și timp liber pentru a călători prin România. Atunci am aflat despre Transilvania, partea săsească (stăteam în Harghita, dar am făcut scurte excursii la Sighișoara și Sibiu de exemplu), am fost și la Marea Neagră, în Munții Făgăraș. Apoi am avut oportunitatea să aplic pentru o bursă Erasmus și m-am gândit că Sibiul este de fapt o opțiune. [...] Printre nașe și nași am 3 preoți și un alt teolog. De mic am fost mereu în Biserici, nu numai pentru slujbe, pentru că aveam și multe altele de făcut. În vacanțe stăteam în casa lor și am experimentat cel mai captivant job pe care îl poți avea. Pentru că însoțești oamenii de la naștere până la moarte: ai botezuri, ai confirmări, ai nunți, până în ziua în care mor și îi înmormântezi. Ai toate aspectele vieții umane și treaba ta este să ai grijă de ele și este o modalitate grozavă de a... da, cred că este cea mai tare slujbă pe care o poți avea, să fii lucrătorul lui Dumnezeu pe Pământ. [...] Un alt motiv pentru care mi-am dorit să devin preot este pentru că, atunci când eram la nașul meu, ei invitau mereu oameni ca pelerinii să înnopteze acolo, iar acest sentiment de ospitalitate este din ce în ce mai rar în societatea noastră. Să fii de ajutor altor oameni. Când am venit la Sibiu, profesorul de muzică m-a întrebat ‘Ai bicicletă?’ și am spus ‘Nu’. ‘Vrei una? Eu am 3'. Și mi-a dat o bicicletă. Iar preotul care este responsabil și de Slimnic mi-a dat un pian electric să exersez pentru orgă sau orice altceva. Aici, în România, există un alt simț al comunității, simt că oamenii de aici sunt mai conectați unii cu alții și se ajută reciproc mai mult decât în țările vest-europene sau cel puțin mai mult decât în Germania. [...] Dar ca să menționez și un lucru negativ, la început, când de-abia venisem, nu vorbeam româna deloc, știam doar maghiară, de când mergeam în Harghita, și de 3 ori am încercat să vorbesc în maghiară, iar o dată aproape că am fost lovit din cauza asta.”

Proiect dospit de Fundația Comunitară Sibiu, alături de wenglor Romania

Film

 PREMIERELE LUNII: „GHOSTBUSTERS: AFTERLIFE” / „ANNETTE” / „THE KING’S MAN:

ÎNCEPUTUL...” / „TITANE” / „SPENCER” / „SPIdER-MAN: NO WAY HOME” / „dEEP WATER”/

„MORBIUS”  ANIVERSARE: A CLOCKWORK ORANGE

Cum va arăta anul 2022 pe marele ecran

După doi ani în care cinematografele și cinematografia au funcționat pe avarii, certificatul verde a făcut posibilă revenirea la o oarecare normalitate, chiar dacă pandemia încă n-a fost învinsă și tot se întoarce peste noi în valuri. În 2022, pentru prima dată din 2019, vom avea parte de o explozie de lansări spectaculoase și se anunță un an cu atât de multe premiere încât cinematografele ar putea funcționa în regim de 24-7.

În primul rând, supereroii vor lua cu asalt marele ecran cu „The Batman”-ul lui Robert Pattinson (4 martie), cu The Rock transformat și el în antierou în „Black Adam” (29 iulie), cu Jared Leto în rolul vampirului „Morbius” (28 ianuarie), un antierou din universul Spider-Man, pe modelul „Venom”. DC va lansa și „The Flash” (4 noiembrie), dar și a doua parte a cele mai de succes francize din portofoliu, pe 16 decembrie: „Aquaman and the Lost Kingdom” (la box office, prima parte a avut încasări de 1,14 miliarde de dolari). Din MCU vom avea „Doctor Strange in the Multiverse of Madness” (6 mai), „Thor: Love and Thunder” (8 iulie), „Black Panther: Wakanda Forever” (11 noiembrie).

Mai mult, dacă anul 2021 a fost destul de subțire la capitolul blockbusters (cu câteva excepții), motivele fiind evidente, în 2022 se pare că nu vom duce lipsă de așa ceva. La o distanță de 13 ani de la prima parte vom avea în sfârșit ocazia să vedem „Avatar 2” (16 decembrie), un film despre care se va vorbi foarte mult, cu siguranță. Dinozaurii revin și ei în sălile de cinema cu „Jurassic World: Dominion” (10 iunie). Apropo de dinozauri care par că nu îmbătrânesc, Tom Cruise are și el programate două blockbustere pentru 2022: „Mission: Impossible 7” (30 septembrie) și „Top Gun: Maverick” (27 mai). MI este o franciză care rezistă deja de 25 de ani pe marele ecran, cu Cruise în rolul principal.

Daniel Craig a încheiat capitolul 007 în 2021, dar în 2022 revine cu partea a doua din „Knives Out”. Nu este singura partea a doua dintr-o franciză cu detectivi care va avea premiera în următorul an, „Death on the Nile” (11 februarie) ne va oferi următoarea aventură al Hercule Poirot-ul lui Kenneth Branagh. Premiera ar fi trebuit să aibă loc în 2020, dar s-a întâmplat pandemia și iată-ne în 2022. La capitolul animații aș vrea să menționez doar faptul că, deși saga Toy Story a ajuns la final odată cu episodul al 4-lea, în 2022 vom avea parte de un spin-off care va dezvolta o nouă franciză în jurul personajului Buzz (Chris Pine). Se va numi „Lightyear” și este un origin story ce va avea premiera pe 17 iunie și e de așteptat să arunce box office-ul în aer. Așadar, toate semnele indică că anul 2022 va arăta pe marele ecran chiar mai bine ca înainte de pandemie, asta și pentru că certificatul verde va permite accesul în sala de cinema chiar dacă peste noi va pica încă un val al pandemiei.

A fost odată ca niciodată... A CLOCKWORK ORANGE

Pe 19 decembrie se împlinesc 50 de ani de la premiera capodoperei lui Stanley Kubrick, Portocala Mecanică, adaptarea cărţii din 1962 a scriitorului şi compozitorului Anthony Burgess. Povestea suprarealistă a tânărului sociopat Alex DeLarge care-şi duce zilele într-un viitor distopic comiţând aleatoriu acte de “ultraviolenţă” împreună cu ai săi acoliţi (droogs), ce sfârşeşte transformat în cobai pentru “tehnica Ludovico” - metodă pavloviană de vindecare a pornirilor agresive prin brainwashing -, rezistă excepţional chiar şi după atâta timp transcendând cancel culture, iar meritul le revine deopotrivă scriitorului şi cineastului, care au creat o satiră cinematografică feroce la adresa justiţiei şi politicii, ce chestionează morala şi moralitatea într-un mod dureros de relevant (inclusiv) pentru spectatorul milenial.

Transformarea lui Alex prin deprivarea de liberul-arbitru într-o portocală mecanică, ambalaj organic al unor rotiţe (ca) de ceas, nu îi schimbă compasul moral ci doar îi reprimă instinctele. Mai mult, Odă bucuriei continuă să stârnească în Alex tot violenţă şi nu modifică natura umană după cum şi-ar dori promotorii terapiei prin aversiune. De altfel, o dimensiune memorabilă pe care filmul o adaugă poveştii scrise, ranforsându-i atemporalitatea, este tocmai muzica, prin inversiunea clişeului young rebel în cazul acestui adolescent nefiresc de pasionat de ‘clasică’, frumuseţea lucrărilor lui Rossini şi Beethoven servindu-i regizorului pentru a coregrafia actele de urâţenie socială comise de Alex cu atâta nonşalanţă.

Înainte de sunetul sintetizatoarelor lui Wendy Carlos şi de imaginea ochilor iconicului Malcolm McDowell a fost însă cuvântul, iar cineastul nu uită asta. “I'll meet you with chain or nozh [cuţit] or britva [brici] anytime”, îl previne Dim pe Alex în Korova Milk Bar... pasionat lingvist, Anthony Burgess a inventat un nou limbaj, jargonul cockney-rus ‘Nadsat’, care l-a făcut pe Kubrick să rejecteze iniţial proiectul, convins fiind că nu va reuşi să ajungă prin el la public, dar cineastul a revenit asupra deciziei după ce tineri realizatori ca Dennis Hopper (Easy Rider, 1969) sau George Lucas (THX 1138, 1971) au îndrăznit la rândul lor să păşească pe căi nebătătorite. Stanley Kubrick a rămas fidel spiritului cărţii pe care a purtat-o permanent cu el şi s-a consultat constant cu echipa în timpul filmărilor pe marginea modului în care anumite pasaje puteau sau trebuiau materializate cinematografic. În timp, modelul a fost preluat şi de alţi cineaşti iar felul în care Sin City al lui Frank Miller a fost utilizat direct ca storyboard de către Robert Rodriguez în 2005 este un bun exemplu. Dar asta e o altă poveste... “It had been a wonderful evening and what I needed now to give it the perfect ending was a bit of the old Ludwig van.” Alex dixit!

Stanley Kubrick și Malcolm McDowell

Sobrul, sumbrul şi spectaculosul STEVEN SPIELBERG

Unora dintre noi le-a rămas poate în memorie Columbo, serialul poliţist difuzat şi în România la începutul anilor ’70, pe vremea comuniştilor, cu Peter Falk memorabil în rolul detectivului mărunţel cu ochii mijiţi, nedespărţit de un trenci etern şifonat, dotat însă cu o logică imbatabilă, dar puţini îşi mai amintesc de regizorul primului episod, Murder by the Book, difuzat în toamna lui 1971, cel mai tânăr regizor angajat vreodată cu un contract pe termen lung - 7 ani - de către un mare studio de la Hollywood (Universal), pe numele său... Steven Spielberg.

Pe 18 decembrie, cel mai celebru şi influent cineast şi producător din istoria cinematografiei moderne, Steven Spielberg, împlineşte 75 de ani. Tot luna aceasta, premiera noului său film, remake-ul Musical-ului din 1961, West Side Story, are loc la jumătate de secol de când Spielberg a debutat pe marile ecrane cu Duel pe autostradă, film conceput iniţial pentru televiziune, inspirat de o povestioară publicată de autorul de SF & Horror Richard Matheson în Playboy. După 50 de ani de carieră cinematografică de un imens succes comercial şi de critică, în decursul căreia i a primit aproape 400 de nominalizări şi premii, de la Oscar, Primetime Emmy ori BAFTA, la César, David di Donatello şi Palme d’Or, Steven Spielberg nu mai surprinde prin faptul că îndrăzneşte să refacă un film clasic, premiat la vremea sa cu 10 Oscaruri, sau că intră pe teritoriul unui gen de care s-a ţinut până acum deoparte, Musical-ul. Pentru simplul motiv că, oricât de mult a riscat în aventurile sale, nu există spaţii tematice neexplorate de Spielberg creativ în cinematografie (cu excepţia Western-ului, fiindcă nu a semnat vreunul ca regizor... încă, dar este în schimb producătorul lui True Grit al fraţilor Coen).

De la satira feroce (1941), dramedia emoţionantă (The Terminal) şi fantasy-ul familial (Hook, The BFG), până la road movie (The Sugarland Express), animaţia computerizată tratată ca live action (The Adventures of Tintin) şi filmul... autobiografic (The Fabelmans, actualmente în post-producţie), Spielberg a acoperit totul, imun la etichetări, întrucat esenţială pentru el a fost întotdeauna POVESTEA. Filmele lui au făcut istorie - şi extraordinar de mulţi bani, ca prim indicator al succesului de public deopotrivă în spaţiu şi timp - pentru că Steven Spielberg a rescris istoria, ba chiar şi preistoria, şi ne-a arătat viitorul din multiple perspective, din postura de storyteller matur, inspirat şi perfect stăpân pe sine, din care însă inocenţa, prospeţimea şi spiritul jucăuş al copilului nu au dispărut niciodată.

De Spielberg cel spectaculos şi mereu surprinzător nu se poate vorbi decât în termenii unui bilanţ provizoriu cu caracter de rememorare, fiindcă imaginile şi muzica poveştilor sale sunt mult prea puternice în faţa cuvintelor în memoria oricărui cinefil de pe această planetă, indiferent că cineastul şi-a asumat pe parcursul acestei ultime jumătăţi de secol doar rolul de producător (Back to the Future, Men In Black, Transformers) sau de autor (Indiana Jones, Jurassic Park). Terenul de joacă favorit al cineastului l-a reprezentat în mod constant SF-ul, pentru că a specula pe marginea viitorului oferă infinit mai multe posibilităţi pentru visare şi escapism decât revizitarea trecutului sau ambalarea forţată a realităţii cotidiene în staniolul entertainmentului. Acceptarea ideii de existenţă a unor civilizaţii radical diferite şi reacţiile umane în contact cu “alienii”, indiferent de natura acestora (Close Encounters of the Third Kind, E.T., War of the Worlds), inteligenţa artificială şi încălzirea globală (A.I. Artificial Intelligence), liberul arbitru vs. determinism într-o societate supertehnologizată (Minority Report), evadarea în realitatea virtuală şi emergenţa corporatismului “online” (Ready Player One), sunt teme serioase care îşi conservă relevanţa atemporală dincolo de ultra-spectaculosul packaging cinematografic prin care Spielberg imersează spectatorul în mediul poveştii sale. “I don’t dream at night, I dream at day, I dream all day. I’m dreaming for a living.”

Deasupra oricărui alt reper din filmografia lui Steven Spielberg sub aspectul spectaculozităţii, pe toate nivelele posibile, de la scenariu la execuţie, se ridică Raiders of the Lost Ark, chintesenţa filmului de aventuri, una dintre pietrele de hotar între cinematografia Vechiului şi Noului Hollywood. Impactul lui Indiana Jones în Pop culture este gigantic - Red Notice, Captain America: The First Avengers şi X-Men Apocalypse sunt doar 3 dintre blockbusterele relativ recente care îi sunt tributare - iar continuitatea francizei ce a debutat cu 40 de ani în urmă îi consolidează lui Indy poziţia dominantă în panteonul celor mai populare personaje din întreaga istorie a cinematografiei. Sub trăsăturile lui Harrison Ford, Indiana Jones s-a impus ca un nou model de erou de acţiune, fără de care este posibil ca personaje precum Jack T. Colton (Romancing the Stone), Allan Quatermain (King Solomon’s Mines), Rick O’Connell (The Mummy) şi, nu în ultimul rând, John McClane (Die Hard), să nu fi ajuns să mai existe pe ecrane.

E.T. Indiana Jones

Prin intermediul lui Dr. Jones,

Spielberg s-a jucat cu istoria

şi a familiarizat publicul cu mitologii şi simboluri născute în negura timpului, de la Arca Legământului, Sfântul Graal sau Shiva Linga, până la Seven Cities of Gold, Cutia Pandorei şi craniile de cristal precolumbiene. Şi după ce ne-a purtat prin Africa şi Europa între mormintele faraonilor şi ale templierilor, ne-a povestit de conquistadorii Coronado şi de Orellana în cele două Americi, şi de Împăratul Nurhaci, unificatorul triburilor Manchu(riene) în Asia, nu pare deplasat să ne imaginăm că Indy şi-ar putea încheia aventurile in al 5-lea film, ce are premiera anunţată în 2022, în... Australia.

Conştient că într-un basm anvergura răului dă valoarea eroului ce luptă împotriva sa, deci că “the dark side” poate fi un filon exploatabil în sine şi nu doar element de coloratură precum în Indiana Jones and the Temple of Doom, Spielberg ne-a arătat că poate fi şi... cel sumbru, horror chiar, încă de la camionul-monstru din Duel şi până la teoria haosului ilustrată de T-Rex în Jurassic Park/ World. Landmark-ul din multiversul spielbergian - dincolo de producţii remarcabile pe care le-a girat (Poltergeist, Gremlins, Twilight Zone) - rămâne însă, evident, Jaws, prototipul blockbusterului estival, care nu s-a limitat la a genera o suită de sequel-

Schindler’s List

uri, ci s-a constituit într-un template pentru sute de alte filme Horror, mai fioroase (The Deep, Deep Blue Sea) sau mai... Camp (Sharkenstein, Attack of the Jurassic Shark).

Conflictele sunt determinante pentru Spielberg cel sobru şi în selectarea proiectelor care i-au echilibrat eticheta de realizator “comercial”, începand cu şocul pe care l-a produs detractorilor săi prin drama epică The Color Purple, nominalizată la 11 premii Oscar, având ca subiect problemele femeilor afroamericane la început de secol XX. “Albul” Spielberg avea de altfel să continue să îşi manifeste preocuparea pentru problemele rasiale şi etnice prin Amistad, Lincoln şi, acum, West Side Story, iar dovezile că istoria este tratată de cineast cu seriozitatea cuvenită s-au acumulat apoi constant. Trioul centrat pe WWII, Empire of the Sun - Schindler’s List - Saving Private Ryan, a fost urmat de abordarea unor topic-uri legate de războaie cu implicatii majore în evolutia civilizaţiei occidentale moderne, Războiul Rece (Bridge of Spies), cel din Vietnam (The Post) şi cel împotriva terorismului (Munich). Cu 50 de ani în urmă, era greu de crezut că un regizor ce părea să urmeze modelul Roger Corman va ajunge să ofere lumii capodopere ale artei cinematografice precum Lista lui Schindler dar tocmai asta îl face pe Steven Spielberg unic... “Our one

goal is to give the world a taste of peace, friendship, and understanding through the visual arts, the art of

celebration of life.”