Zile și Nopți Sibiu 16 Decembrie 2021 - 31 ianuarie 2022

Page 28

TEXT EDITAT DE ANGELAPOP ZAPOROJAN CULTURE MAGAZINE

Lukas descoperă culturi

Sunt din estul Germaniei, locuiesc la Leipzig și studiez acolo Teologia din 2017. Prima dată am ajuns în România când aveam 5 ani, am venit în vizită la o familie pe care o cunoșteau ai mei. Nu-mi amintesc multe pentru că eram foarte mic, dar acesta a fost primul meu contact. În 2014, am mai ajuns din nou aici, cu un grup de 16 tineri, în cadrul bisericii. Era un proiect în Harghita, prin care răspândeam învățături biblice, dar și educam copiii romi. Dura 2 săptămâni și am fost acolo din 2014 până în 2017, în fiecare an, câte 2 săptămâni. Aveam cele 2 săptămâni pentru lucrul cu copiii romi din comunitate și timp liber pentru a călători prin România. Atunci am aflat despre Transilvania, partea săsească (stăteam în Harghita, dar am făcut scurte excursii la Sighișoara și Sibiu de exemplu), am fost și la Marea Neagră, în Munții Făgăraș. Apoi am avut oportunitatea să aplic pentru o bursă Erasmus și m-am gândit că Sibiul este de fapt o opțiune. [...]

PAGINA  PAGINA

28 28

Printre nașe și nași am 3 preoți și un alt teolog. De mic am fost mereu în Biserici, nu numai pentru slujbe, pentru că aveam și multe altele de făcut. În vacanțe stăteam în casa lor și am experimentat cel mai captivant job pe care îl poți avea. Pentru că însoțești oamenii de la naștere până la moarte: ai botezuri, ai confirmări, ai nunți, până în ziua în care mor și îi înmormântezi. Ai toate aspectele vieții umane și treaba ta este să ai grijă de ele și este o modalitate grozavă de a... da, cred că este cea mai tare slujbă pe care o poți avea, să fii lucrătorul lui Dumnezeu pe Pământ. [...] Un alt motiv pentru care mi-am dorit să devin preot este pentru că, atunci când eram la nașul meu, ei invitau mereu oameni ca pelerinii să înnopteze acolo, iar acest sentiment de ospitalitate este din ce în ce mai rar în societatea noastră. Să fii de ajutor altor oameni. Când am venit la Sibiu, profesorul de muzică m-a întrebat ‘Ai bicicletă?’ și am spus ‘Nu’. ‘Vrei una? Eu am 3'. Și mi-a dat o bicicletă. Iar preotul care este responsabil și de Slimnic mi-a dat un pian electric să exersez pentru orgă sau orice altceva. Aici, în România, există un alt simț al comunității, simt că oamenii de aici sunt mai conectați unii cu alții și se ajută reciproc mai mult decât în țările vest-europene sau cel puțin mai mult decât în Germania. [...] Dar ca să menționez și un lucru negativ, la început, când de-abia venisem, nu vorbeam româna deloc, știam doar maghiară, de când mergeam în Harghita, și de 3 ori am încercat să vorbesc în maghiară, iar o dată aproape că am fost lovit din cauza asta.”

(

foto © Gabriela cuzepan

SIBIAN/CĂ 16 decembrie 2021 - 31 ianuarie 2022

Proiect dospit de Fundația Comunitară Sibiu, alături de wenglor Romania www.zilesinopti.ro www.zilesinopti.ro


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.