“Fiecare tânăr creator are impresia că este buricul târgului”

Interviu nepublicat

“Fiecare tânăr creator are impresia că este buricul târgului” interviu cu scriitorul Ion Machidon (n. 1 martie 1951)

Prozator, dramaturg, poet şi critic literar, Ion Machidon este directorul Revistei Culturale "Amurg Sentimental", autor a peste paisprezece volume de poezie şi proză, fiind publicat, în toată această perioadă a activităţii sale literare, în aproximativ şaizeci de antologii. Este omul, care ştie să citească privirea omului şi să­i asculte punctul de vedere. Îl cunosc îndeaproape, în condiţiile în care am crescut şi mi­am deschis anumite orizonturi în imediata sa apropiere şi în mijlocul grupării sale literare, căruia i­am fost secretar literar vreme de aproximativ cinci ani. Pentru mulţi tineri ai generaţiei mele din perioada 1997­2002, Orizontul Literar Amurg Sentimental a fost sursa de încredere, bunăvoinţă şi terenul de luptă pentru testarea aptitudinilor, valenţelor literar­artistice a acelora care i­au deschis porţile. ­ Domnule Ion Machidon, cum vă definiţi activitatea creatoare? ­ Aş defini­o de pe mai multe poziţii. Una dintre este din dorinţa de a scrie, de a mă adresa cititorilor, fie prin poezie, proză, fie prin critică literară sau eseu dar, mai cu seamă urmăresc ca ceea ce scriu să aibă o anume trăire literară şi care să mă reprezinte ca om şi scriitor. ­ Care ar fi cerinţele de îndeplinit ale unui scriitor pentru a crea în bune condiţii? ­ Are nevoie de foarte multe. În primul rând are nevoie de bani. Dar în ciuda sărăciei în care, în general scriitorii trăiesc, ei reuşesc până la urmă, cu destule greutăţi, sacrificii să­şi procure revistele şi cărţile pentru a se putea informa. Astfel îşi poate fructifica la parametrii normali această dorinţă a lui de a scrie, acest dar. Un om nu poate fi scriitor fără să aibă o chemare, fără să fie înzestrat cu acest talent. Niciodată un scriitor, mai ales în zilele noastre nu se poate realiza dacă nu are o bază materială. Dar, cum spuneam, scriitorul se sacrifică din dorinţa de a scrie, de a­şi vedea slovele împlinite şi materializate în plachete, cărţi, antologii etc. ­ Dar, concret, dumneavoastră, de ce aţi avea nevoie pentru a vă asigura o continuitate în scris? ­ De foarte multe. Dar consider că un scriitor nu trebuie să se afişeze public cu neajunsurile lui, să se plângă de ceva. Eu duc lipsă de finanţe pentru a­mi tipări cărţile.sponsorii nu au fost niciodată generoşi cu mine şi nici nu am avut acest noroc în a mă sprijini cineva. ­ Ce facilităţi aveţi ca membru al Uniunii Scriitorilor? ­ Cel mai important pentru mine este acel carnet eliberat de Uniune, de care sunt mândru, deoarece este dovada reuşitei mele pe acest drum literar. Dar dacă vorbim de facilităţi, avantaje că sunt membru USR, acestea sunt zero. Eu cu ajutorul Uniunii nu am publicat cărţi, nu am plecat în excursii în ţară şi străinătate, să mă relaxez sau să public la casele de creaţie, cum erau odată. Nu am beneficiat de nimic din toate acestea. ­ Este scrisul, în cazul dumneavoastră, o sursă de venit? ­ Din cărţile pe care un scriitor, ca şi mine le­a scris şi le­a publicat nu se pune problema să aibă vreun câştig. Din cele aproximativ 14 cărţi publicate de mine nu am avut niciun fel de cîştig pecuniar. De ce? În cazul în care s­ar vinde cărţile ar trebui să aibă un tiraj mare, cel puţin 5000 de exemplare ca să putem vorbi şi despre un anume profit. Deci, în cazul meu,

vorbind despre un tiraj foarte modest, nu se poate discuta despre un câştig de pe urma lor.

Cărţile au fost editate pentru critici, pentru revistele culturale, prieteni, pentru un număr restrâns de cititori. Dar sunt cărţi care au beneficiat de mare popularitate în rândul criticilor literari. ­ Cum v­aţi promovat cărţile? ­ Ele au fost cunoscute prin intermediul presei, reviste de specialitate, prin întâlnirile dese avute cu diverse grupări literare din ţară şi în cenaclurile bucureştene, dar şi la radio şi foarte rar la televiziune. ­ Cum ar trebui susţinută activitatea scriitorilor? ­ Ar trebui susţinută de Ministerul Culturii, de Uniunea Scriitorilor din România, de Asociaţia Scriitorilor din România, de filialele existente în ţară dar, având în vedere că trăim într­o economie de piaţă, că nu mai există un regim totalitar care să diriguiască cultura, mi se pare firesc şi corect totodată ca, fiecare om care vrea să­şi tipărească lucrările în paginile unei cărţi să se căznească să­şi ducă acest proiect până la capăt şi să se zbată pentru a­şi găsi sponsori sau din alte surse. E neplăcut ceea ce spun acum şi exemple sunt destule, încă mai există mentalitatea ca cineva să vină şi să ne ofere bani pentru a ne tipări cărţile. Înainte de plângeam că nu aveam libertatea de a publica, iar acum avem pretenţia – în condiţiile în care se scrie foarte mult – să vină Ministerul Culturii şi să ne tipărească lucrările. ­ Dar, cu toate astea sunt scriitori care se bucură astfel de activitatea literară şi de rezultatele sale. ­ Sunt scriitori care se bucură şi­ntr­adevăr au facilităţi, dar nu orice scriitor, şi aici nu iau în calcul valoarea lui. Scriitorul politic sau cel implementat într­o structură politică. Nu putem să spunem că nu sunt scriitori care trăiesc din scrisul lor sau nu au facilităţi. Sunt foarte mulţi. În general, scriitorul de mâna a doua, ca să nu zic de scriitorul la mâna a patrusprezecelea, care nu va beneficia niciodată de niciun fel de înlesniri din partea diriguitorilor structurii neamului. Şi asta din cauza lui, a autorului. Un artist, un creator trebuie să se bizuie doar pe forţele sale proprii, atât din punct de vedere al actului creator cât şi al promovării creaţiilor acestuia. Şi, din păcate sunt scriitori, poeţi, care îşi lasă manuscrisele la voia întâmplării. Deci, repet, scriitorul, mai ales în perioada aceasta a industriei literaturii, a poeziei care domină ca gen activitatea literară din ţară, trebuie să fie ambiţios şi să încerce să iasă în evidenţă. De exemplu, la un cenaclu literar sunt 20 de membrii, cu acelaşi nivel de cunoştinţe literare, dar şi ca valoare, din punct de vedere al creaţiei. Dacă unul ia taurul de coarne – cum îmi place mie să rostesc mereu această expresie – şi iese în evidenţă reuşind să publice de unul singur atunci voinţa scriitorului respectiv a ajuns la cote superioare faţă de grupul din care face parte, fără să mai accepte ca statul să­i întindă o mână de ajutor. În situaţia în care ne aflăm astăzi, statul nu mai există. ­ Există o lipsă de comunicare, de relaţionare între scriitori sau grupări de scriitori? ­ Nu cred. Se mai întâmplă, pe ici­pe colosă existe anumite polemici, pe care le ştim cu toţii din presă, având sau nu fond, dar există o comunicare importantă şi fructuoasă între scriitori. Şi asta se vede din presa literară. Dacă răsfoim revistele literare vom vedea că scriitorii, cu mici excepţii, se iubesc şi se respectă prin faptul că îşi citesc unii altora cărţile şi colaborează în aceleaşi pagini de gazetă.Totodată, se respectă prin cronicile realizate despre cărţile colegilor, chiar dacă aceştia se cunosc sau nu. Există, totuşi o solidaritate între scriitori. O dovadă în plus a comunicării între scriitorii din toată lumea şi a prieteniei ce îi leagă este “Festivalul Zile şi Nopţi de Literatură” de la Constanţa. ­ Şi cum vedeţi atunci activitatea anumitor scriitori împărţiţi în aşa­zisele bisericuţe, grupări literare care se promovează între ele, fără a avea mereu deschisă o portiţă de

intrare şi promovare a celor noi care vin din urmă? ­ Dintotdeauna au existat bisericuţe, grupuri dintr­acestea. Cei noi nu s­au orientat către un grup mai puternic, cu mai multă influenţă. Problema este că, unii dintre scriitorii care fac parte din grupările – să le zicem de elitişti – deja rezistă graţie grupului din care fac parte şi nu operei pe care au scris­o. Aceştia nu au talent, nu au operă literară şi s­au aciuat acestor grupuri mari fiind acceptaţi din varii motive. Dar, în mod normal, un scriitor care are sevă literară nu ar trebui să aibă nevoie să pătrundă în asemenea grupuri, dar, în condiţiile actuale nu ar putea urca şi nu ar putea să reziste fără aceste grupuri puternice şi bine consolidate. ­ Şi dacă, totuşi sunt scriitori buni care nu reuşesc să pătrundă şi să fie promovaţi, nu rămân doar nişte talente necunoscute care, în timp, se pierd? ­ Dacă ei vor continua cu seriozitate, în stilul lor personal de lucru şi vor privi cu forţă drumul lor scriitoricesc, atunci, ei vor fi recunoscuţi în timp. Timpul va fi cel care îi va face cunoscuţi neamului din care îşi trag seva. Nu există un drum al scriitorului fără a fi tributarul atât al bucuriilor cât şi al tristeţilor. ­ Cum vedeţi relaţia dintre generaţiile tinere, aspirante şi cele deja afirmate, cu experienţă literară? ­ Din toate timpurile a existat o luptă între generaţii, indiferent de pe ce poziţie s­au aflat. Dar vorbind despre prezenţa tinerilor în mijlocul unui cenaclu în care sunt oameni cu o activitate literară puternică şi cu o experienţă bogată de viaţă, putem spune că lupta între generaţii sau schimbul de opinii între generaţii este destul de aprig, în anumite situaţii chiar neplăcut. Am avut, de exemplu, surpriza să particip la o lansare de carte la Uniunea Scriitorilor unde, în sală erau vreo 50 de persoane, scriitori vârstnici, dar şi vreo doi­trei tineri care, prin poziţia lor, deja dăduseră naştere la anumite conflicte. Deci, există conflicte între generaţii pentru că, cei vârstnici au o experienţă în spate şi nu cunosc viaţa celor tineri, iar cei tineri n­au cum să cunoască sau să ştie biografia celor dinaintea lor. Contradicţii există. ­ Să fie vorba de diferenţa de mentalitate? ­ Nu, dintotdeauna au existat contradicţii şi nu este vorba de mentalitate. Cei tineri pozează în ipostaza că sunt mai buni decât cei dinaintea lor. Fiecare tânăr creator are impresia că este buricul târgului, ca el nu mai există nimeni şi vede altfel lumea modernă, iar cei vârstnici nu mai reprezintă nimic pentru el. Şi lupta aceasta şi toate contradicţiile nu sunt numai în lumea scriitoricească. Aceasta a existat din toate timpurile, indiferent de mediu. A existat şi va exista tot timpul.