PULS - Aprilie

Nr 4, An I, Aprilie 2011

În acest număr: Păcăleală Ce inseamnă “ a păcăli”, “ a minţi”?

Cum explică limba romană aceste situaţii de viaţa?

Pasiuni Elevi si profesori uniţi intr-un limbaj universal:Muzica.

Interviuri Anca Albici, de 6 ori participantă si premiantă la olimpiade nationale ne spune secretul succesului.

Cuprins Puls opinii

1 Aprilie in lume

P.4

Pasaje secrete ale istoriei sau Istoira ne minte uneri ...

P.4

Păcăleala în dicţionare

P.6

Argoul contemporan al eternei păcăleli?...minciuni?

P.8

Oracole vs. Facebook 2001 – 2011 Un deceniu de modernizare

P.10

Speranţa de viaţă a comediilor

P.12

Se caută mincinoşi!

P.13

Anagrama

P.13

Împreună în ajun de Paşte

P.14

Răspunsuri naive şi nu prea…

P.15

Arc peste timp

P.16

Portretul braşoveanului pentru care limba franceză a însemnat libertate

P.17

Vacanţă în Ţara lalelelor

P.19

Filosofii vorbind despre minciună

P.20

Pentru mine, muzica...

P.21

De ce şi MUZICĂ? De ce nu!

P.22

Muzica la catedră şi dincolo de ea

P.23

Puls interviuri

Interviu cu Anca Albici

P.24

Puls competiţii

Despre familia cu 40 de fete

P.27

O experienţă de neuitat

P.29

Vocea profesorului sau bagheta magică a dirijorului

P.29

Iluzionismul-o păcăleală spectaculoasă

P.30

Ce să nu faceţi în timpul vacanţelor în strainatate…

P.31

Mincinoşi celebri şi fascinanţi: Baronul Műnchhausen

P.32

Păcăleli celebre

P.33

O incursiune în viaţa lui Păcală

P.35

Puls junior

Puls anchetă Puls cultural Puls pasiuni

Puls amuzant

2

„Cine nu râde cu noi, e împotriva noastră!”

Aprilie a început în forță cu ziua păcălelilor, o zi în care majoritatea am fost cu garda sus, nu cumva să fim păcăliți, iar unii chiar am pus la cale pozne. Aproape nimic nu se compară cu o farsă reușită, în care ți-ai stresat ținta, ca până la urmă să se termine cu râsete... sper.

Totuși, pe lângă păcălitul altora, ne păcălim și pe noi înșine în fiecare zi. Motivul? Frica. În fiecare dintre noi există câte o doză de frică ce se manifestă sub diverse moduri. Ezitarea când luăm o decizie este o formă a fricii. Aceasta apare din teama de necunoscut, noi dorindu-ne să putem anticipa orice eveniment. Singurul mod în care putem neutraliza această frică este prin cunoaștere, prin învățare, însă ce ne facem dacă nu avem cunoștințe?

Din păcate, din dorința de a părea curajoși, deci fără frică, tindem să acceptăm niște idei propuse de alții pe care le -am putea verifica, dar nu vrem. Curajul acesta ne orbește, făcându-ne superficiali.

O să puteți vedea în articolele ce urmează diverse farse realizate prin mass-media în care mulți oameni au căzut în plasă, deși era evident că este o glumă. O să spuneți că „eu nu aș fi crezut gluma asta!”, însă nu cumva cu toții am sărbătorit cu pompă trecerea în mileniul trei de Revelionul lui 2000, deși acest nou mileniu a început abia în 2001?

Dar care este povestea ce ne-a „păcălit” la numărătoare? Anul 0 nu a existat, deci primul an a fost anul 1.

Astfel, în anul 2000 eram încă în secolul al XX-lea – mileniul 2, iar abia în 2001 s-a trecut în noul secol, deci și noul mileniu. Cauza a fost refuzul oamenilor de accepta existența lui 0 ca număr până în secolul al XVI-lea.

Explicația este una simplă. Număratul a fost folosit la începuturi pentru a stabili mulţimea animalelor, pentru a ține evidența asupra proprietății și asupra trecerii timpului. Spre exemplu, pentru numărarea animalelor, în gândirea noastră puteau fi două situaţii: cineva avea un animal sau mai multe. Părea absurd să se spună că oamenii au 0 curci și 2 găini; spuneau doar că au 2 găini. Apoi, tehnica de numărare s-a diversificat, însă nu se considera că este nevoie să numeri ceva ce nu există.­­­ Revenind de la poveste la viaţa de zi cu zi, ar trebui să-l acceptăm pe zero, dar doar ca pe un număr. În ceea ce priveşte acţiunile noastre, 0 nu ar trebui să existe. E important să avem voință și să ne dorim mai mult de la noi.

Octavian Movilianu, XA P.S. Credeaţi că nu mai apărem? V-am păcălit! Acesta este “ nebunul” Aprilie!

3

1 Aprilie în lume Ziua de 1 aprilie este recunoscută ca fiind ziua păcălelilor şi a farselor în majoritatea ţărilor din lume. Cu toate acestea, este o sărbătoare de origine europeană, dar care s-a răspândit în toate colţurile lumii.

De asemenea, ziua păcălelii este recunoscută şi în Marea Britanie. Mark Twain afirma: ,,ziua de 1 Aprilie este ziua în care ne amintim ce suntem în celelalte 364 de zile ale anului’’. Britanicii numesc această sărbătoare ,,noddy day’’, păcălitul fiind pus să poarte, drept pedeapsă, o coadă ataşată pantalonilor sau fustei. Importanţa cu care este privită ziua păcălelii în Marea Britanie este dovedită de emisiunile TV, care au derutat populaţia, prin informaţiile eronate transmise. La scoţieni sărbătoarea are aceeaşi Se presupune că semnificaţie, însă este numită ,,April qowk’’ prima ţară care a Ziua Păcălelii are o importanţă deosebită şi în sărbătorit ziua Păcălelii America Latină. În Peru şi în Columbia, de exemplu, a fost Franţa. Conform tradiţiei, cel care ajungea ziua păcălelilor poartă numele de ,,Dia de los victima unei farse era numit ,,poisson d’Avril’’ şi Inocentes’’, însă se sărbătoreşte pe data de 28 trebuia să poarte întreaga zi o hârtie prinsă cu un ac şi decembrie. Chiar dacă data diferă, obiceiurile legate decupată în formă de peşte, aceasta pentru că în luna de farse sunt aceleaşi. Sărbătoarea de 1 Aprilie a intrat aprilie soarele părăseşte semnul zodiacal al Peştilor. şi în cultura musulmană, marcându-se în special în În prezent, francezii continuă să sărbătorească ziua de Iran şi India.

1 Aprilie, celebrând prin cadouri care constau de În România, sărbătoarea a intrat începând cu obicei în felicitări sau bomboane de ciocolată. secolul al XIX-lea. Farsele practicate variază,de la farse simple până la farse elaborate de unul sau mai mulţi membri ai familiei, care complotează împotriva unei aşa-zise victime. Există şi superstiţii în ceea ce priveşte sărbătoarea. Se spune că farsele trebuie făcute înainte de ora prânzului, pentru că altfel, cel ce va face farsa va fi urmărit de ghinion tot anul.

Roxana Mirică, X F

Pasaje secrete ale istoriei Sau

Istoria ne minte uneori...

Când vine vorba despre fapte istorice, suntem tentaţi să acceptăm totul ca pe un adevăr, fără însă să ne gândim că până şi aceasta are pasajele ei ascunse. De-a lungul timpului, o serie de personaje relevante pentru umanitate s-au dovedit a fi doar nişte măşti puse realităţii.

O figură reprezentativă din seria personajelor controversate ale istoriei este Ioan al VIII-lea sau Papesa Ioana, o prezenţă care nesocoteşte în mod flagrant normele sociale, religioase şi politice ale unei epoci. Între anii 855 şi 858, scaunul pontifical a fost ocupat de Ioan al VIII-lea Angelicul, sub numele căruia se

4

ascundea de fapt, o femeie. Poate că nimeni nu ar fi psihiatric, îi aflat acest lucru, dacă, în aprilie 858, „Ioan al VIII-lea mărturisea unei Angelicul” nu ar fi adus pe lume un copil în timp ce infirmiere presupusa ei identitate: spunea că este Anastasia, unica supravieţuitoare a execuţiei. Mult timp, această minciună a fost acceptată, până când, după moartea presupusei Anastasia, ştiinţa a dovedit faptul că lumea a fost păcălită de o tânără care căuta atenţie.

Un exemplu mai puţin tragic îl reprezintă falsa presupunere că faimoasa regină Cleopatra a Egiptului era de o frumuseţe deosebită. Cu toate că în asista la o procesiune. Biserica nu a negat existenţa „Papesei Ioana”.

Un alt mit binecunoscut este cel al Anastasiei, fiica ultimului ţar al Rusiei. În plină revoluţie Bolşevică, Nicolae al II-lea şi familia sa au fost treziţi în plină noapte de gardienii bolşevici cu scuza că

documentare şi cărţi este reprezentată ca o figură încântătoare, în realitate Cleopatra era mică de înălţime, cu trăsături masculine şi nas coroiat.

Această distorsionare a imaginii ei, a luat naştere pentru a explica impactul reginei asupra celor doi mari conducători: Caesar şi Marc Antoniu. Cu toate că nu frumuseţea orbitoare era specifică Cleopatrei, şarmul, trebuie să pozeze pentru o fotografie de grup, după rafinamentul, inteligenţa şi exotismul ei i-au adus treisprezece luni de captivitate. De fapt ei au fost faima. executaţi, astfel luând sfârşit regimul ţarist. În 1920, o tânără internată într-un spital

5

Ca victimă a unor invidii şi răutăţi, regina Marie Antoinette a Franţei, a căpătat statul de „persona ingrata”, această imagine fiind menţinută pentru mult timp. Apariţia ei simplă şi încântătoare, în neconcordanţă cu expectativele populaţiei faţă de imaginea unei Delfine, a dus la transformarea ei, prin intermediul propagandei, la o regină dezmăţată şi cheltuitoare. Supranumită şi „Madame Deficit”, se presupune că ea a dus Franţa la ruinare economică.

Astfel, celebra replică: „Dă-le cozonac!”, la protestul oamenilor cauzat de lipsa pâinii sau presupusele ei aventuri cu diverse persoane din anturajul regal sunt doar rezultatul unor comploturi, ce aveau ca scop defăimarea reginei.

Puţine, dar relevante, aceste exemple sunt doar câteva mostre ale pasajelor secrete ce împânzesc arhitectura istoriei.

Niţă Iulia X F

Păcăleala în dicţionare

PĂCĂLEALA, tipărită cu diacritice pe pagini roase de timp, prinse-n cotor jerpelit de dicţionar, apare definită ca „faptul de a păcăli, înşelare, amăgire, glumă cu care este păcălit cineva”(Dicţionarul explicativ al

6

limbii române, 1998). Păcălitorul, sau păcăliciul, este şi el tipărit în dicţionare, devenind fibre de lemn într-o pagină îngălbenită: „persoană care are obiceiul să păcălească pe cineva, să facă farse cuiva, pentru a se amuza”. În limbajul popular, el este o „persoană care spune glume, vorbe de duh”, sau, un „păcală”.

Dicţionarul limbii române literare (editura Academiei Republicii Populare Române), îl citează pe Delavrancea pentru a arăta că acest „păcală” poate însemna, rar, şi „păcăleală”: „Nu e ghiceală şi păcală ca să ne dea de... ocară”. Păcălitorul este întrupat şi în termenul „papugiu”, a cărui primă semnificaţie este aceea de „meşteşugar ce confecţionează papuci”, dar Conform noului Dicţionar eplicativ al limbii române, înseamnă „om de nimic, care se ţine de înşelăciuni, care trăieşte din şiretlicuri”. Motivul evoluţiei semantice la aceste depreciative este, pentru Iorgu Iordan, acela că „un asemenea meşteşugar poate fi dispreţuit dacă-l punem alături de un cizmar adevărat”. În opera lui Caragiale, termenul apare numai asociat cu ideea de „şarlatan, înşelător”; astfel, scena I din primul act al piesei „O noapte furtunoasă” îl surprinde pe Rică Venturiano spunând: „Iacă, nişte papugii... nişte scîrţascîrţa pe hîrtie! ’I ştim noi! Mănâncă pe datorie, bea pe vereşie, trag lumea pe sfoară cu pişicherlicuri...” iar Iancu Pampon, în „D’ale carnavalului”: „am jucat la

Podul Gârlii contina cu nişte papugii până la şase az- „prăjitură” făcută dintr-un aluat care, prăjindu-se-n ulei încins, se umflă, conferă o înfăţişare înşelătoare, dimineaţă”.

El „trage sforile” (Dicţionarul de expresii provocând accepţia figurată de „minciună” a româneşti, editura Institutul European), ca un păpuşar termenului „gogoaşă”. Tot cu acest înţeles, el „spune care trage nişte sfori, mânuind mişcările marionetelor; (sau „îndrugă”) cai verzi pe pereţi”, această expresie pe scena vieţii, el unelteşte, îi manevrează pe cei naivi. cuprinzând două repere ale absurdului, fiind vorba de De aici „a juca păpuşile”, sau „a juca pe degete”, caii cu a lor culoare verde, şi pereţii care conturează şi existând şi „păpuşi îmbrăcate pe mână”, care apar ei ideea de joc al imaginaţiei. spectatorilor numai pe jumătate şi ale căror mişcări se datorează jocului creat de degetele păpuşarului.

Degetele cu care „lucreză pe cineva în foi de viţă”. În dicţionare se citează utilizarea acestei expresii de către Camil Petrescu: „Toată lumea îşi amintea cum îl lucrase în foi de viţă pe Tudor Vladimirescu în acele luni din 1821”. Foile de viţă, într-o operaţie de prelucrare, sunt folosite, de regulă, pentru învelirea sarmalelor iar, după Iorgu Iordan, „sarmalele cu frunză de vie, spre deosebire de cele cu foaie de varză, cer mai multă îndemânare din partea gospodinei”. Astfel, metafora sugerează ideea de a lucra fin, cu şiretenie şi perfidie, astfel ca victima să nu-şi dea seama. „Surâzând subţire”, păcălitorul îl leagă la ochi pe cel „lesne-crezător”, îl „leagă la gard”, îi „pune pingeaua”, îi „aruncă cu praf în ochi” sau „face praf”.

La Creangă, în „Povestea lui Harap-Alb”, păcălitorul „trage butucul”, expresia fiind remarcată în replica lui Ochilă: „Măi, fetişoara împăratului ne-a tras butucul”.

Păcălitul nu simte cum „i se pun ghiocei la ureche”...

Acum, când scriu cu condeiul, iar păcălitorul „trage condeiul”, în opera „Ivan Turbincă” de Ion Creangă stă scrisă expresia „şopârcai cu cine şopârcai!”, cu sensul de a înşela pe cine poţi înşela, „strecurându-te” ca o şopârlă; varianta „şopârcă” se poate explica prin apropiere de „napârcă”. Tot la Creangă, apare formula „Şi-am încălecat pe-o căpşună / Şi v-am spus o mare şi gogonată minciună”, care în basme este mai des întâlnită mai ales ca „Şi-am încălecat pe-o şea, şi v-o spusei aşa”(atenţie, nu „pe cal”!) ca şi cum autorul ar fi spus „am glumit”, „am minţit”. Acest enunţ bufon ar putea avea modelul latin „inequitavi et sic vobis narravi”, unde „inequito” înseamnă „încalec”.

Păcălitorul poate spune doar nişte „vorbe-n vânt”, vorbe de clacă”, ocolind esenţialul, sau, într-o exprimare peiorativă, „făcând literatură”. Atunci, el „vinde gogoşi” sau, la Negruzzi, Alecsandri, Caragiale, „spune gogoşi”. Substantivul, numind un fel de

Aceeaşi idee este surprinsă şi în alte expresii care îl caracterizează pe păcălitor, pe acest „înţărcat de dracu (sau Scaraoţchi)”, căruia „îi joacă ochii în cap”: a avea papagal, a scoate panglici pe nas, a o lua pe după piersic, a o şurubui, a umbla cu şoalda, a umbla cu uite popa, nu e popa, a mânca praz (Dicţionarul de expresii şi locuţiuni ale limbii române, editura Albatros).

Este un „taler cu două feţe” care „joacă ocoţcă”, „se joacă de-a hămişliul”, „grăieşte cu năpaste”, „face toporul”, gura „tăindu-i în fier şi în oţel”, „fură oul de sub cloşcă (sau cloşca de pe ouă) fără să cârâie”.

Expresia din urmă apare în romanul lui Nicolae Filimon, „Ciocoii vechi şi noi”, în titlul capitolului al XVI-lea: „Fă-te om de lumea nouă / Să furi cloşca de pe ouă”, exprimând faptul că acţiunea de a „înşela”, a „fura”, este nu numai dificilă, (ştiut fiind că o cloşcă se apără, „cârâie”), ci şi inutilă: oul clocit nu are nicio valoare, ca şi cloşca, privită ca pasăre – această idee este subliniată şi de referirea la o pasăre de pădure: „fură oul de sub coţofană”. Acţiunea „a păcăli” se pronunţă şi în „a spune braşoave”, fiind o expresie veche, apărută, probabil, în Evul Mediu, provenind din încercarea negustorilor braşoveni de a-i păcăli pe unii cumpărători. Prin altă expresie, cel „înşelat”, cel „trişat” (Dicţionarul de sinonime, editura Litera Internaţional), este ademenit cu „şoşele şi momele”, ca în Macedonski: „ademenea pe altele cu şoşele, cu momele, şi când le încolţea, vedeau pe dracul”. În argoul de azi, păcăleala este o „ciumecărie, clapă, cocaială, fentă, pârleală, plasă, ţeapă, vrajă” (Dicţionarul de argou al limbii române, editura Niculescu). Păcălitorul, sau „găinarul”, „guşterul”, „dă (sau „trage”) ţeapă”, „ţepuieşte”, „duce cu zăhărelul ( „de nas”, sau „cu preşul”)”, sau „face Maradona”, „duce cu iordanul”. Păcălitul „ia plasă (sau „ţeapă”), „cade de fazan”, fiind „cu ciunga-n păr”, sau o specie numită „cretinacee”, adică persoană care se lasă uşor păcălită. În argoul deţinuţilor, păcălitorul devine un „pastramagiu” – un om de nimic, pe care nu te poţi baza.

Crina Bega, X F

7

Argoul contemporan al eternei păcăleli?...minciuni?

Unul dintre cele mai bune moduri, şi totodatã cel mai la îndemânã, de a pãcãli pe cineva, este limbajul.

Este uşor, nu necesitã foarte multã muncã şi pentru un neştiutor, cuvintele argotice pot reprezenta o limbã strãi nã: „Se vorbeşte în limba mea şi cu toate acestea nu înţeleg nimic, ar putea foarte bine sã vorbeascã şi în chinezã, pentru cã ar fi acelaşi lucru”.Aceastã reacţie provine din neînţelegerea noilor sensuri pe care le primesc cuvintele, sau a metaforelor ori a jocurilor de cuvinte.

O definiţie, sau mai bine zis o explicaţie a ceea ce este şi înseamna argoul, ne este oferitã de Rodica Zafiu: „Argoul e o variantã socialã a limbii, prin care un anumit numãr de vorbitori îşi marcheazã apartenenţa la un grup sau la o comunitate <<marginalã>> şi, implicit, diferenţierea faţã de cultura oficialã si faţã de limba standard.”Argoul reprezinã deci, un limbaj secret inaccesibil celor din afara unui grup,şi vrea sã marcheze o diferenţiere a membrilor faţã de outsideri.

De cele mai multe ori însã, expresiile verbale ale tinerilor, cuvintele argotice sunt adoptate şi utilizate şi de persoanele din generaţiile anterioare, perpetuându-le astfel şi devenind cuvinte argotice uzuale.

Tipul acesta de limbaj are o ipostazã triplã: ludicã, esteticã şi expresivã.Cea care este cea mai fascinantã şi care, cred eu, duce la rãspândirea cuvântului sau a expresiei argotice este ipostaza ludicã. Creaţiile sunt de foarte multe ori glumeţe, ironice( exemplu: „a avea pitici pe creier”, „a pune bila pe cinci”, „a se da lebãdã”, „împuşcat în aripã”).Astfel de sintagme trebuie utilizate însã doar în anumite

8

contexte şi trebuie în special evitate când suntem nevoiţi sã utilizãm un limbaj oficial.

Expresiile argotice „pãcãlesc”practic limba românã, şi nu numai, prin noile sensuri pe care le atribuie cuvintelor.Aceste noi sensuri pot crea confuzie, dar sunt o parte esenţialã şi principalã din limbajul nostru de zi cu zi.

Fumul, ceaţa, aburul reprezintã metafore pentru vag, astfel verbul a aburi cu sensul de „a convinge fãrã argumente solide, prin vorbãrie (adesea mincinoasa), a pãcãli, a înşela” , a schimba încetul cu încetul o realitate a vieţii cotidiene.Când nu suntem pregãtiţi sau suntem luaţi prin surprindere , încercãm adesea sã trecem aceste obstacole aburind diferite persoane, invocând unele dintre cele mai puţin credibile motive posibile.Pentru o persoanã care are darul vorbirii, abureala a reprezentat cel puţin o datã, modalitatea de a trece „elegant” peste o situaţie incomfortabilã.

Verbul se foloseşte însã, nu doar pentru a desemna o persoanã aburitã.Atunci când se foloseşte fãrã complementul care indicã victima înşelãciunii, forma verbalã face trimitere la nişte acţiuni neconcludente sau vorbe lipsite de ancorã în realitate.Mai pe scurt şi argotic, atunci când se vorbeşte „aiurea-n tramvai”. „A aburi concurent serios al verbului a vrãji este relativ nou, o creaţie a ultimelor decenii”. Împreunã cu derivatele sale (aburealã, aburitor), are rolul de a ascunde adevãratele intenţii de înşelãciune şi manipulare. Alãturi de a aburi şi a vrãji apar sporadic expresii care conţin termenul texte ( exemplu:”L-a aburit, bãgând nişte texte...”).

Toate aceste verbe şi derivate denotã o

neîncredere generalizatã şi sunt folosite în special de cãtre tineri.Deci ce sã înţelegem noi prin asta?Eu aş înţelege cã abureala e forma prin care tinerii, şi nu doar ei, se eschiveazã şi pãcãlesc. Folosesc cu foarte mare lejeritate aceşti termeni şi între ei, şi pot ajunge la un moment dat la incertitudinea: Oare m-au aburit şi ei pe mine?

De câte ori nu ne exprimãm trãirile prin interjecţii? În cele mai multe dintre cazuri, aceste interjecţii au rolul de a accentua sentimentele noastre.

Oha este un cuvânt argotic, puţin utilizat în scris, care este folosit atât ca interjecţie, cât şi ca marcã discursivã sau chiar pronume negativ: „iţi aplici un strat pe maşinã...şi oha..., radarul nu mai vede nimic”. De asemenea, oha este folosit deseori şi ca un substitut pentru alte cuvinte argotice, de exemplu: canci, zero, pauzã, sufletu’.În limba vorbitã este folosit de obicei în construcţia la oha, sinonimã cu : la mişto,la vrãjealã, etc,astfel sintagma este utilizatã cu sensul de „înşelãtor, fals, neserios”.

Cãnd vrem sã subliniem neseriozitatea cuiva, sau intenţia de a pãcãli, a minţi utilizãm deseori expresia: „Eee...a zis la oha!”.

Şi totuşi, de ce zicem ceva la oha???

Un ultim cuvãnt argotic pe care aş vrea sã vi-l prezint este „ţeapã”.

Expresia „ai luat ţeapã este deja celebrã în limbajul nostru de zi cu zi, şi o folosim de obicei într-un mod ironic, ca sinonim pentru sintagma: ai fost pãcãlit. Este recent intrat în „categoria argotismelor” şi s-a bucurat de o rãspândire rapidã.

La origine, expresiile a da/a trage/a lua ţeapã însemnau „a fura, a înşela”, deşi sunt şi astãzi folosite cu aceste sensuri, sensul preponderent este acela de „pãcãlit”.

Substantivul ţeapã şi-a cãpãtat noul sens, tocmai din aceste expresii „un alt tip de ţepe, de fapt nişte glume puţin mai sadice, se fac, mai nou, prin telefon”( România liberã, 2415, 1998).Familia lexicalã a cuvântului cuprinde însã şi numele de agent ţepar, ţepuitor şi verbul a ţepui sinonim cu a da ţeapã .

Acestea sunt printre altele, câteva cuvinte, sau expresii argotice folosite de noi în viaţa de zi cu zi pentru a desemna pãcãlelile, minciunile sau înşelãciunile.

Fie cã aburim pe cineva, îl vrãjim cu texte care de care mai inteligente, fie ţepuim pe cineva, ne exprimãm nemulţumirile prin nenumãrate cuvinte argotice şi oha-uri, pentru cã am înghţiit gogoaşa.

Dacã nouã nu ne place sã fim minţiţi, oare de ce simţim nevoia, atunci, sã ii minţim pe alţii?

Trãim într-o lume în care minciuna este atât de necesarã pentru a reuşi sã trecem peste diferitele obstacole ce ne apar în cale?Şi dacã da, cum am ajuns aici?

Cum am ajuns sã trãim înconjuraţi de minciunã?

Ioana Chiva, X F

9

Oracole vs. Facebook 2001 – 2011 Un deceniu de modernizare De ce oracole ? De ce 2001 – 2011 ? De ce „deceniul de modernizare” ? Răspunsul este simplu şi îl putem lua din multe caiete de amintiri : de aia. În mare parte, pentru că generaţia noastră a trecut prin aceste schimbări ce ne-au afectat stiul de viaţă , dar şi situaţia socială a fiecăruia. Ne-am hotărât, în ceea ce urmează, să vă prezentăm cronologic evoluţia mijloacelor de socializare în deceniul modernizării.

2001 – 2003 : Apariţia primelor oracole în generaţia noastră Aceste oracole erau rudimentare. De cele mai multe ori, erau făcute pe un caiet de română sau pe un vocabular. Erau scrise de mamele sau de bunicile noastre. Curios este că încă de pe atunci se dezvolta fenomenul de socializare în masă. Cum anume? Prin întrebări precum : „Cum te numeşti ?” ; „Câţi ani ai ?” ; „Unde locuieşti ?” ; „Număr de telefon ?”.

Aceste detalii erau obligatorii pentru reuşita unui caiet de amintiri.

2003 – 2005 : Oracolele personalizate

Oracolele personalizate au intrat în trend precum intra o briză de noutati vestice pe piaţa autohtonă. Ce erau oracolele personalizate? Erau acele oracole care deseori erau făcute într-o agendă a părinţilor sau pe caiete speciale. A rămas o modă a fetelor, pentru ca erau foarte puţini băieţi care îşi desenau oracolele cu margini roz si lipeau abţibilduri cu Barbie şi Winnie the Pooh. Fetele luaseră avânt şi erau cele care se întreceau in oracole. Domnişoara cu cel mai mare, mai roz si mai completat oracol câştiga premiul de Miss Oracoliţă!

10

Au apărut întrebări mai sofisticate precum : pagină asigurau intimitatea relaţei dintre autorul „Care sunt actorii tăi preferaţi ?” ; „Care e mâncarea ta amintirii şi posesorul oracolului. preferată ?” ; „Care sunt trupele tale preferate ?”.

Deliciul acestor întrebări constă în răspunsul lor. Nu aţi auzit de Byuce Willis, de Sandra Bruoc sau de Daniel Reattcliff ?

Totodată a

apărut o temă precum „Love”, care includea întrebări de genul: „De cine îţi place ?” şi a început diviziunea oracolelor în secţiunea de întrebări şi secţiunea de amintiri.

Amintirile erau profunde şi erau făcute în speranţa de a ajunge direct la sufletul posesorului oracolului. Poezii precum : „Cum doreşte căpriioara apă dulce din izvor , aşa-ţi doresc eu ţie fericire-n viitor!” şi secretele scrise în colţ de

2005 – 2007: Oracolele ,,gata-făcute” Oracolele din categoria ,,gata-făcute” erau preferatele băieţilor. Foile erau deja tipărite, întrebările erau gândite de altcineva, foile de amintiri erau special făcute pentru fiecare persoană ce completa oracolul.

Bătălia se ducea între cel mai modern oracol cu Harry Potter şi clasicul oracol roz cu Barbie.

2007 – 2011 : Reţelele de socializare Apariţia internetului ne-a făcut să uităm de celebrele caiete de amintiri. A apărut Hi5, a apărut Facebook. Toată lumea îşi transcria oracolul din clasele mai mici pe Hi5 într-un tabel. Iar acum, stăm conectaţi pe Facebook să mai ştim unul de celălalt.

Poate era mai bine în perioada oracolelor şi a jurnalelor. Poate e mai bine acum, când tehnologia e la fiecare pas al vieţii noastre. Sigur este faptul că fiecare generaţie îşi aminteşte cu plăcere de clasele mai mici şi de modele şi “trend-urile” din perioada lor.

Alexandra Gheorghe & Horia Benga , Clasa a IX-a C

11

Speranţa de viaţă a comediilor Acum câteva săptămâni, în timp ce luam doza zilnică de internet, am văzut pe pagina de start a bătrânului Google un omagiu adus celebrului personaj alb-negru (cu o mustaţă cam ... demodată) Charlie Chaplin. Aşa am început să mă întreb: Cum se face că Chaplin (după 122 de ani) este încă destul de celebru, încât Google să facă un filmuleţ inspirat din arta lui? Ştiam din filmul „Chaplin” (7,3 pe IMDB) că el a fost printre pionerii filmului artistic. După o fugă mică pe Youtube, mi-am amintit de stilul lui foarte fluid de a se mişca atunci când intră în conflict cu o persoană, de obicei de două ori mai mare decât protagonistul (pe ritmul muzicii clasice de fundal). Deşi mă uitam la filme cu Chaplin încă de când aveam patru ani, încă nu pot să-mi dau seama cum de reuşea să îşi schimbe expresia feţei atât de repede. Oricum, trebuie să recunosc că papucii gigantici ce-l fac să meargă ca Mr. Flintstone mi se par, încă, foarte amuzanţi.

traducerea ar fi inutilă: Queen: Did you miss me, Edmund?

Blackadder: Madame, life without you was like a broken pencil.

Queen: [confused] Explain...?

Blackadder: Pointless.

Chiar vă recomand să vedeţi seria „Blackadder”, mai ales pentru că Hugh Laurie (sarcasticul Dr. House) joacă în unul din rolurile principale. Acum serios, cui nu-i plac glumiţele lui House? Înaintând încă un pic prin timp, ajungem în era full HD. Deja monopolul serialelor de comedie îl deţine SUA. Ce se poate spune? Există două grupe: cea a desenelor animate care sunt atât de absurde, încât sunt amuzante (South Park, Family Guy, American Dad, The Simpsons, Futurama) şi cea a serialelor de comedie care doar uneori sunt absurde (The Big Bang Theory e cel mai interesant). Constat însă că astăzi comediile americane se beazează în proporţie de 90% pe contextul social, astfel încât nu le prea văd peste 120 de ani pe pagina principală a Google-ului.

Prin urmare, comediile care au rezistat trecerii timpului îşi spun poveştile simplu, expresiv, pornesc de la întâmplări ce nu au neapărat legătură cu timpul Timpul a trecut... a apărut sunetul, au apărut culorile în care au avut loc. Desigur, contează mai ales cine şi a apărut Mr. Bean, interpretat de celebrul Rowan spune poveştile, Atkinson care (conform Wikipedia, desigur) a studiat cât de mult îl Inginerie Electrică înainte să fie actor. Mr. Bean (copilul în corp de bărbat) face oamenii să râdă, deoarece mereu intră în oarecare bucluc când încearcă să facă lucruri banale, conversând mereu cu tovarăşul său, Teddy (ursuleţul lui de pluş) şi conducând a doua cea mai mică maşină din Londra (luându-i mereu locul de parcare celei mai mici maşini din Londra). Întocmai lui Chaplin, Mr. Bean se foloseşte foarte mult de expresia feţei.

Atkinson a mai jucat şi în mai puţin cunoscutul serial „Blackadder”, în care se vede cu adevărat umorul englezesc. Personajele întreţin dialoguri cu replici foarte rapide, câteodată te simţi cam sufocat de glume ce vin una după alta, dar tocmai acesta este farmecul filmului. Majoritatea se bazează pe jocuri de cuvinte. Iată un exemplu, pentru care

12

Se caută mincinoşi! În fiecare an, luna noiembrie, în Marea Britanie are loc Competiţia ‘The World’s Biggest Lair’ (cel mai mare mincinos din lume). Aici se întrec oameni în minciuni incredibile. Aceştia au 5 minute la dispoziţie să convingă juriul, cu povestea lor, că merită să câştige titlul de Cel Mai Mare Mincinos.

Cel mai faimos câştigător a venit in faţa juriului si a declarat : ‘Nu am spus niciodată in viaţa mea vreo minciună!’

Această competiţie are loc în memoria lui Will Ritson (1808 1890), un hangiu care îşi încânta clienţii cu poveşti amuzante, care spre surprinderea noastră, erau crezute. Una dintre ele spunea că hangiul a gasit un vultur rănit in gradina sa. Dupa ce l-a ingrijit si i -a redat libertatea, Will a descoperit puii caţelei sale care aveau aripi. De atunci, oamenii din Cumbrian au mai multa grijă de câinii lor.

ANAGRAMĂ Te provoc la un joc:

INCMUNĂI

ĂMCSRĂCII

Indiciu: prin revistă

Indiciu: Si ceva mai complicat: REPS ĂC ET-IA DSIRTTA !

Indiciu: amuzament

Stănescu Anca Clasa a X-a F

13

Împreună în ajun de Paşte Acum câteva săptămâni am avut o mare bucurie: am participat la Sfintele Slujbe şi am vizitat cetatea din Prejmer, alături de colegii mei şi de domnul profesor de religie, Goian Vasile.

Primul punct al activităţii noastre a fost vizita la cetatea din Prejmer, urmând slujba la biserică.

La prima privire a cetăţii m-am simţit mică, o furnică, în faţa zidurilor care tronau în centrul localităţii. Deşi cetatea era închisă, am aflat istoria acestui loc, care nea captivat, fiindcă misterul nu lipseşte, nefiind ştiute data fondării sau originea acestei aşezări.

Ceea ce m-a încântat în mod deosebit a fost faptul că am avut prilejul de a participa la slujbă şi de a fi aproape de Dumnezeu. Impresionante au fost şi picturile din lăcaşul sacru, icoanele de lemn care prezentau scene din viaţa lui Iisus Hristos. În final, cred că această excursie a reuşit să ne unească pe noi, ca şi clasă şi să ne determine să devenim mai buni, mai iubitori...să devenim o adevărată familie.

La finalul excursiei, ca de fiecare dată, domnul profesor şi soţia sa ne-au oferit prăjituri de post şi un ziar ortodox.

Amintirea aceasta este o filă nouă şi frumoasă în albumul de familie al clasei a VI-a!

Badea Oana, VI

14

Răspunsuri naive şi nu prea…

Într-o pauză, elevii clasei aVa au fost rugaţi, pe nepregătite, să definească minciuna şi păcăleala. Am Baboiu Răzvan spune că : transcris câteva răspunsuri: “Deosebirea dintre minciună şi păcăleala este aceea că la păcăleala nu îţi place la început ce ţi s-a făcut, dar în viitor îţi vei aminti de acea întâmplare şi Miclăuş Sorina crede că: “Minciuna este lucrul aproape cel mai rău pe care vei râde, însă minciuna îţi spune că nu poţi să mai ai îl poate face un om, iar păcăleala este de obicei o încredere în cel ce te-a minţit. glumă, mai puţin rea, dar deseori poate fi mai Păcăleala este acceptată pentru că într-un anumit răutăcioasă. Atunci când minţi pe cineva înseamnă că mod este amuzantă, dar minciuna îţi arată că acea vrei să-i ascunzi ceva, atunci când păcăleşti pe cineva, persoană nu te respectă şi de aceea nu e agreată.” de obicei îi faci o glumă.”

“Păcăleala este acceptată pentru că nu este rea, deşi Blaj-Voinescu George zice ca : trebuie să ştii în ce situaţii să o faci. Minciuna nu este “Minciuna este când ai făcut o faptă rea şi spui că acceptată pentru că atunci când îi ascunzi ceva cuiva, de fapt nu ai făcut. acela nu mai poate avea încredere în tine.”

Păcăleala este atunci când inseli pe cineva şi este doar de joacă.

Benko Claudia zice că: Minciuna este o faptă rea pe când păcăleala este o “Minciuna=cand ascunzi adevărul şi nu spui ce s- faptă mai puţin rea.Minciuna nu este acceptată pentru a întâmplat “ că este unul din cele 7 păcate. Păcăleala este acceptată “Păcăleală =farsă” pentru că este o formă de joacă.”

“Deosebirea dintre ele este faptul că minciuna se produce din cauza fricii, în timp ce păcăleala se produce Vlădărean Maria-Monica considera ca : din cauza umorului.”

“Minciuna este un lucru foarte urât pe care noi, “Păcăleala este acceptată deoarece, în cele mai mai ales copiii, îl spunem pentru a scăpa de ceva rău pe multe cazuri, este o glumă şi nu poate face rău, în care l-am făcut, dar,de multe ori, nu realizăm că schimb minciuna, chiar dacă pare că e bună, nu este, şi persoana pe care am minţit-o îşi poate da seama şi aşa cum spune proverbul Minciuna are picioare scurte mincinosul poate fi pedepsit mai aspru decât dacă ar fi şi adevărul o ajunge din urmă, se va descoperi foarte spus adevărul. repede şi vei avea parte de şi mai multă muştruluială Păcăleala este un mod de a te distra pe seama din partea celui pe care l-ai minţit. În plus, dacă arunci altcuiva şi apoi de a face mare haz de ce i s-a întâmplat. vina pe altul şi acela poate suferi.”

Păcăleala e un lucru care, în final, poate deveni amuzant chiar şi pentru cel păcălit.

Schmidt Karin consideră că: Minciuna,faţă de păcăleală, este un lucru urât “Păcăleala e acceptată pentru că este amuzantă şi deoarece, când minţim, noi facem un om să creadă întrse află adevărul mereu, pe când minciuna nu este un lucru ireal, iar păcăleala înseamnă şi puţină distracţie amuzantă şi uneori e foarte gravă.” pe lângă, poate, mica minciună.”

Negrea Cristina, X F

15

Arc peste timp « Am citit o carte nemaipomenită! Autorul a avut un parcurs incredibil! Ghici unde a învăţat franceza?...La liceul Andrei Şaguna! Este cunoscut în Braşov? » O întâmplare fericită, o confuzie iscată din prea multă dragoste pentru o ţară şi un popor adesea hulit în exterior, două fotografii, cinci pagini scanate trimise din Franţa, şagunişti inimoşi, care au încercat să descifreze misterul, plecând de la câteva informaţii, o altă şagunistă pasionată de limba franceză, care a realizat varianta în limba franceză, aşteptată de editura «Le Bruit du temps», cea care ne-a prilejuit contactul cu fiica autorului…şi iată-ne porniţi în aventura descoperirii unui braşovean de etnie germană.Aceeaşi fericită întâmplare a făcut ca fetiţa cu codiţe din fotografia făcută, alături de părinţii ei, în iarna anului 1946 în Parcul Central din Braşov, la întoarcerea de la biserică, să vină la Braşov în zilele premergătoare apariţiei acestui articol în revista şaguniştilor, fericită şi emoţionată de întâlnirea de peste ani, de întâlnirea cu cei care doresc să îl redea pe tatăl său memoriei colective a oraşului în care a văzut lumina zilei.

Fetiţa de odinioară, cea care işi însoţea tatăl la primele reprezentaţii de la Paris ale pieselor lui Eugène Ionesco, pentru a umple sala şi a da amploare aplauzelor, pe vremea când acesta din urmă era un simplu debutant, este azi o doamnă respectabilă, Anne-Marie Biemel-Montarnal, alături, de această dată, de unul dintre copii, profesor de limba franceză, precum şi de nepoţii săi, veniţi pentru prima oară să descopere România, iar tatăl său este Rainer Samuel Biemel, un om ce printr-o limbă a reuşit să îşi schimbe viaţa şi chiar, în anumite imprejurări, să îi dea altă semnificaţie, fără a avea nevoie de prea multe alte lucruri.

Un om pentru care limba franceză a însemnat mai mult decât un atuu, a însemnat libertate, sursă de venit, sprijin şi chiar refugiu.

Se ştie că orice lucru trainic şi bine făcut este datorat «bazelor». În cazul personalităţii evocate mai sus, bazele au fost puse de orele de franceză desfaşurate într-un ambient inconfundabil la acea vreme în spaţiul transilvănean, ambientul şagunist.

Chiar dacă nu a fost elev al liceului Andrei Şaguna, spiritul sagunist, transmis prin profesorul de franceză al acestui lăcaş de cultură a reprezentat pentru Rainer Samuel Biemel, ca pentru toţi ceilalţi care trec prin şcoala șagunistă sau au contact cu aceasta, un spaţiu al modelării şi formării intelectuale, culturale sau lingvistice.

Rainer Biemel cu soția și fiica sa pe o stradă înzăpezită din Brașov

16

Dar să vedem cine a fost acest om despre care Franţa sau Germania ştiu mai multe lucruri şi i-au acordat mai multe premii decât ţara sa natală, România.

Portretul braşoveanului pentru care limba franceză a S-a născut în data de în care, forţat de împrejurări, decide să plece în Franţa 14 martie 1910 la pentru a-şi termina studiile liceale la Toulouse, Braşov. finalizate cu diploma de bacalaureat, obţinută în 1928.

A fost traducătorul, în limba franceză, a lui Thomas Mann şi al lui Rainer Maria Rilke, doi mari scriitori filosofi ai lumii.

În 1929 se înscrie la Universitatea Sorbona, fapt care îi permite lărgirea orizonturilor, deoarece aici intră în contact cu mari profesori, care îi vor marca dezvoltarea ulterioară. Termină facultatea, obţinând licenţa la Facultatea de Litere, precum şi o licenţă în filosofie, dar nu uită de pământurile sale natale şi visează la o Transilvanie care să fie eliberată de sub A avut o influenţa nazistă de către ruşi. activitate extraordinară Se întoarce în România pentru a-şi efectua stagiul la editurile din Paris şi militar şi ocupă chiar si funcţia de redactor la un ziar a influenţat mari scriitori contemporani cu el. Totuşi, el german din Bucureşti, dar în 1934 primeşte un post la nu a dus o viaţă lipsită de probleme, mărturie stă chiar Agenţia Română de Telegraf, unde lucrează până în perioada pe care a petrecut-o în gulag, perioadă despre 1938.Rainer Biemel - o persoană care nu făcea care va şi scrie o carte , „MON AMI VASSIA” - care niciodată nimic fară a se dedica pe de-a întregul se va bucura de o critică favorabilă. activităţii sale, stăpânind foarte bine cele două limbi, A reuşit însă să ţină fruntea sus şi să nu se franceza şi germana - a reuşit să se impună ca jurnalist, ferească de ceea ce i-a scos în cale destinul, folosindu- traducător şi editor. se de pasiunea sa pentru limba franceză.

Publică traduceri în limba franceză ale unor opere extrem de importante pentru literatură, şi anume, Numele său este Rainer Samuel Biemel. „Faust” de GOETHE, „Scrisori către un tânăr poet” El este omul despre care se spune că a avut două şi „Elegiile duineze”, aparţinând lui RAINER MARIA nume pentru o singură viaţă, deoarece în registrele de la RILKE, dar şi „Avertisment Europei” şi „Victoria Makeevka, localitate în care s-a aflat împreună cu finală a democraţiei” ale lui THOMAS MANN. regimentul său, figurează sub numele de Jean Are şi o importantă activitate radiofonică între Rounault, nume care i-a fost dat, se pare, de camarazii anii 1936 şi 1939 care, coroborată cu articolele săi ruşi şi sub care semnează de altfel prima sa carte. publicate în jurnalele franceze, prezentau pericolul Samuel Biemel provine dintr-o familie de saşi din nazist care ameninţa Franţa.

Transilvania, iar legăturile sale cu limba franceză s-au Tot în această perioadă leagă prietenii strânse cu dovedit a fi foarte importante încă din copilărie. Elev mari personalităţi de origine română precum Emil fiind, a observat că limba franceză este limba pe care o foloseau diplomaţii pentru a purta tratativele Cioran, Eugen Ionesco, Paul Celan şi Monica internaţionale, fapt pentru care decide să înveţe această Lovinescu, dar şi cu mari scriitori francezi precum limbă, cu speranţa că într-o zi va reuşi să apere cu Antoine de Saint-Exupéry, autorul „Micului Prinţ”, pe succes drepturile transilvănenilor în faţa administraţiei care îl încurajează să scrie „Terre des Hommes”. româneşti. Pe vremea când tatăl său era administrator al Locuinţa îi este percheziţionată şi maşina de hotelului Korona, intră în contact cu René Landry, un scris confiscată. Astfel, el se întoarce în România cu profesor al liceului Andrei Şaguna, care era membru acte militare şi se alătură „ Vânătorilor de Munte”, dar al misiunii universitare franceze şi care reuşeşte să îi este detaşat la Ministerul Propagandei, la Bucureşti, stârnească tânărului Biemel dorinţa de a afla cât mai unde se foloseşte din nou de cunoştinţele sale de limba multe informaţii despre cultura şi civilizaţia franceză. franceză pentru a realiza diferite traduceri.

Această dorinţă se transformă în realitate în momentul

17

După întoarcerea armelor de către armata română, în august 1944, Biemel se stabileşte la Bucureşti şi devine redactor al ziarului de limba franceză „ L'Indépendance Roumaine”. În ianuarie 1945 încep deportările minorităţilor de origine germană, iar neşansa face ca Biemel să se afle şi el printre cei deportaţi.

Astfel, el petrece un an de zile la Makeevka în Ucraina, unde va şi primi cel de al doilea nume al său, Rouno, nume dat de camarazii săi ruşi, după marca de automobile Renault. El va publica prima sa carte în limba franceză, o carte a mărturiilor despre sine şi despre perioada petrecută departe de casă, sub numele de Jean Rounault.

Recent, cartea a fost republicată în Franţa, de către editura „Le Bruit du temps”, editură al cărei obiectiv este să readucă în memoria colectivă oameni pe care istoria vrea să îi păstreze. În anul 2000, cartea „Prietenul meu Vassia – Amintiri din Doneţk” a apărut şi în limba română la editura „Universal DALSI”, cu o prefaţă de Monica Lovinescu. Fratele scriitorului, Walter Biemel, scrie despre Jean Rounault: „ ... a arătat că şi într-o perioadă de tiranie, bunătatea umană poate dăinui.

Acesta este mesajul care te face să speri, chiar şi în vremuri dificile. Un mesaj care ne priveşte pe toţi şi pe care trebuie să-l transmitem mai departe.”.

Personalitate remarcabilă, cu o prezenţă importantă în mai multe domenii de activitate,Rainer Samuel Biemel a rămas mereu ataşat de plaiurile natale şi a cultivat spiritul de dreptate pentru care s-a luptat o viaţă întreagă, chiar dacă în cale i s-au ridicat obstacole ce păreau de netrecut. Totul a fost posibil, după cum istoria personală a şi dovedit-o, datorită cunoştinţelor sale de limbă franceză, o limbă care l-a ajutat întotdeauna să traverseze cu succes diferite perioade ale vieţii şi să îşi exprime opiniile despre societate, dar în aceeaşi măsură şi talentul deosebit pe care l-a avut şi pentru care s-a luptat.

Vlad Bradu & Lavinia Baciu, XII A

18

Anne-Marie Biemel-Montarnal, însoțită de nepoți, alături de șaguniști la Seara muzicii franceze, 15 aprilie 2011

Vacanţă în Ţara lalelelor

„Amsterdam, iniţial un oraş de pescari situat pe malul râlui Amstel, de la care a preluat numele, devine in secolul al XVII-lea, perioadă cunoscută ca Epoca de Aur a Amstredamului, unul dintre cele mai bogate oraşe din lume. În aceasta perioadă, el înfloreşte din punct de vedere cultural si devine un centru comercial important.” Asta e tot ce am reţinut dupa un google rapid înainte de plecare!

Cum a început totul?

După crunta aşteptare de două ore în aeroportul Băneasa, drumul interminabil cu avionul şi continuarea lui cu autocarul, am ajuns în final in camping. Obositi, murdari si înfometaţi, tot ce am fost in stare să vizităm in prima seară, după duşul rapid de 6 minute pe ceas si înfulecarea ultimului sandwich făcut de mama, a fost interiorul sacilor de dormit cu care am venit echipaţi de acasa, speriaţi de vremea rea eronat anunţată pe internet.

Prima zi a fost o cunoaşterea împrejurimilor.

Drumul cu metroul ni s-a părut plictisitor, dar odată ajunşi în Central Station totul s-a schimbat.

Din liniştea metroului am ieşit in forfota orşului. Fluxul continuu si aparent dezordonat de masini, autobuze, biciclete, tramvaie şi oameni ne-a luat prin surprindere si ne-a captat atenţia pe tot parcursul excursiei.

Primul popas: Piaţa Dam dominată de impresionantul Palat Regal (Koninklijk Paleis) langă care se află noua biserică a Amsterdamului. Ne-au mai plăcut in această piaţă Teatrul Madame Tussaud, Muzeul de Ceară, iar peste drum de piaţă Monumentul Naţional închinat eroilor din cel de-al II-lea Război Mondial pe care le-am remarcat cu greu din cauză ca piaţa era transformată într-um mic parc de distracţii pe care l-am testat si noi in zilele următoare.

După Piţa Dam am vizitat Muzeul de istorie unde ne-am familiarizat cu specificul zonei.

Nerăbdători să descoperim oraşul, am plecat mai departe să colindăm strazile, piaţa de flori, canalele, să tragem cu ochiul înauntrul Muzeului WilletHolthuysen (conac din secolul XVII) şi să descoperim o parte din viaţa lui Rembrandt vizitându -i casa memorială.

A doua zi ne-am relaxat printre numeroasele straturi de lalele din parcul Keukenhof. În timp ce fetele au imortalizat toate culorile parcului, consumând memoria aparatului de fotografiat, băieţii s-au odihnit

la umbra copacilor înfloriţi. Seara am hotărât să mergem în centrul Amsterdamului pentru a ne plimba de-a lungul canalelor si podurilor iluminate. Suna frumos, dar, fără hartă si atraşi de misterioasele străduţe întunecate, ne-am rătăcit şi am pierdut ultimul metrou spre campus. În următoarea zi, deşi obosiţi, eram toţi dornici de vizitat, mai ales ca prima destinaţie a fost Cartierul Felinarul Roşu unde am admirat, bineînţeles, doua biserici: Biserica Ons'Lieve şi Biserica Veche. A urmat vizita Palatului Regal care ne-a încantat prin măreţia sa şi a altor doua muzee foarte interesante, Muzeul de Istorie al Evreilor din Amsterdam si Muzeul Ermitaj. Profitând de timpul liber pe care l-am avut dupa aceste muzee, ne-am plimbat prin numeroasele magazine de suveniruri. În sfarşit, ziua care mi-a plăcut cel mai mult! Am început cu Muzeul Anne Frank care pe mine m-a atras în mod special şi am continuat cu închirierea bicicletelor cu care ne-am plimbat până a doua zi. Astfel, cu ajutorul unei hărţi, am reuşit să cunoaştem foarte bine până şi cele mai înguste străduţe. După o tură a oraşului pe bicicletă, ne-am dus la Muzeul Diamantelor si la Rijksmuseum, unde am observat în de’aproape faimoasele picturi ale lui Rembrandt.

19

ştiinţa şi ne-am dus să-i vedem capodoperele lui Van Gogh.

Ultima zi petrecută în Amsterdam a fost cu totul diferită de restul prin simplul fapt că am vizitat ceva mult mai modern: Muzeul Nemo de ştiinţă şi tehnologii. Aici am făcut diferite experimente de fizică, chimie şi biologie. Dupa prânz am părăsit

Cele două zile de la sfârşit au fost de relaxare. Am vizitat puţin Haga şi am lenevit pe malul Marii Nordului.Am avut timp să medităm asupra faptului că toate aceste frumuseţi se află pe un pământ pe care olandezii l-au cucerit de la apă! În ultima zi, înainte să mrgem la aeroport, am facut o scurta plimbare prin centrul Bruxelles-ului.

Ce credeţi? Ne-am făcut deja şi planuri pentru excursia viitoare!

Maria Pană Clasa a XI-a F

Filosofii vorbind despre minciună Apărută la editura Humanitas în anul 2007, cartea lui Gabriel Liiceanu porneşte de la sursele clasice, Sofocle , Platon şi Machiavelli, ajungînd în contemporaneitate , unde se opreşte la România, surprinsă „în zodia Spânului”. Incitantă şi aerisită, lucrarea „Despre minciună” este o lectură plăcută care pune spiritul în mişcare, căci scriitorul nu vorbeşte despre minciună în sensul ei particular, ci în sens public: „despre minciuna colectivă în care unul sau mai mulţi îi mint pe mulţi , care la rândul lor sunt fie minţiţi, fie mint in corpore, trăind împreună cu cei care îi mint într-un vast scenariu al minciunii”.

Constatăm că omul a trăit dintotdeana între două ecuaţii esenţiale, pe care Liiceanu le numeşte „Ecuaţia lui Ahile” , rezumată în formula „ nu se poate birui cu orice mijloc şi cu orice preţ” şi Ecuaţia lui Odiseu, dirijată de eficacitatea pragmatică , având la bază credinţa că „minciuna aduce cu ea salvarea”, aceasta din urmă fiind ecuaţia care întemeiază morala modernă, respectiv minciuna pusă în slujba „binelui comun”. Cel mai interesant capitol pentru un cititor tânăr este cel referitor la mecanismul, formele şi efectele minciunii în comunism, definit ca timp în care minciuna „îşi pierde sensul odiseic”. Fiind repetitivă, ea devine ideologie, „este constantă, monotonă şi bine articulată”. Este totodată „sfruntată, gogonată, de la obraz” şi „devine adevăr prin teroare”. Este generalizată şi colectivă, deci „atotcuprinzătoare”.

Fără să fie dificil de citit, această carte rămâne în sfera jocului intelectual superior şi surprinzător, joc atât de necesar într-o societate excesiv pragmatică şi previzibilă.

Redacţia AS

20

Pentru mine, muzica... Îmi plăcea să cânt din ce în ce mai mult şi , chiar dacă înainte să urc pe scenă mereu aveam emoţii şi îmi simţeam inima undeva în gât, când începeam să cânt, emoţiile se risipeau. Mă simţeam în largul meu şi îmi plăcea că pot transmite ceva prin ceea ce cânt.

Unul dintre lucrurile care m-au făcut să aleg Şaguna a fost chiar corul liceului despre care citisem pe Internet. Eram încântată şi aşteptările nu mi-au fost înşelate. Am participat în 2008 şi 2009 la Festivalul de Muzică Uşoară pentru Tineri Gaudeamus din Braşov, unde am luat, de fiecare dată , locul III. M-am bucurat fiindcă reuşisem asta fără să iau lecţii de canto.

Am învăţat că nu poţi fi mereu câştigător sau pe placul tuturor celor ce ascultă, dar experienţa concursurilor (de exemplu Festivalul Chants, sons sur scene!) m-a ajutat mult. Ultimul premiu pe care l-am obţinut este la Festivalul Ecoul Pietrei Craiului din Zărneşti, unde am avut în juriu nume cunoscute, ca Ilie Micolov, Felicia Filip, Mihai Vanica. Am câştigat locul II şi un trofeu care se află acum în camera mea.

Ca gen de muzică , pot spune că îmi plac melodiile pop, jazz şi , de curând, reggae. La concursuri am ales să cânt melodii din repertoriul unor artişti ca Alicia Keys, Natasha Sant Pier, Cheryl Cole, Colbie Caillat.

Sunt mândră de realizările mele în muzică şi sper ca ele să continue , chiar dacă drumul profesional pe care l-am ales este diferit. Mulţumesc cu drag oamenilor care m-au ajutat, colegilor, prietenilor, dar mai ales doamnei profesoare Andrada Mureşan, care m-a Încă de mică mi-a plăcut foarte mult să cânt şi să sprijinit mereu, ca şi părinţii mei. fie pe scenă. Ţin minte primul concurs la care m-au dus Sunt sigura ca datorită persoanelor care mă părinţii mei, Tip Top Minitop. Nu îmi amintesc perfect, susţin, niciodată nu o să mă înstrăinez complet de deoarece aveam doar 4 ani, însă ştiu că am luat premiul muzică şi de scenă. Oriunde aş ajunge în viaţă, muzica III şi ştiu şi acum versurile melodiei pe care am cântatva rămâne mereu o parte din mine, o parte din ceea ce o. Părinţii mei au văzut că mă atrage foarte mult tot ce fac şi voi face. Hobby sau cariera, mereu voi cânta din ţine de scenă, de muzică, de ritm, aşa că s-au hotărât să plăcere, pentru mine şi pentru cei din jurul meu. mă dea la lecţii de pian, lecţii care au continuat săptămână de săptămână până în clasa a şaptea, când timpul nu mi-a mai permis.

Pentru mine, muzica este ceva fără de care nu aş putea trăi. Fie că o ascult la player, fie că o cânt, fie că o aud undeva, într-un troleu plin de lume, este o parte din mine şi din viaţa mea.

Găvan Evelina Clasa a XII-a F

21

De ce şi MUZICĂ? De ce nu! vocală, am cântat în cor şi în orchestra şcolii.

Experienţa muzicală începuse deja când am intrat la liceu, pentru că de la 10 ani tatăl meu m-a dus în corul Episcopiei din Galaţi, unde am rămas vreme de 20 de ani. Acolo aveam să pun în practică multe dintre cunoştinţele teoretice muzicale, ba chiar să pătrund în tainele dirijatului.

Mai târziu, cariera muzicală a mers alături de cea didactică. Profesor de geografie şi de limba franceză fiind, colaboram, în paralel, cu Teatrul Muzical „N. Leonard” din Galaţi: mai întâi corist, apoi regizor tehnic scenă şi, înainte de a părăsi acest oraş, între anii 2001-2005, dirijor al corului acestui teatru.

De multe ori am fost întrebat: „Ce legătură este între muzică şi geografie sau între limba franceză, muzică şi geografie?” Aparent, niciuna. Evident, cei care voiau să afle un răspuns aveau în vedere vreun articol despre activitatea mea artistică sau vreun concert ori spectacol în care eram implicat. Ei ştiau că eu sunt, de fapt, profesor de geografie sau de limba franceză. Având şi cea de -a doua licenţă, n-am considerat niciodată muzica doar o pasiune, ci o parte integrantă a activităţii mele. Căci muzică am făcut dintotdeauna, de mic copil. Autodidact la începuturi, când am început să cânt la mandolină, apoi din ce în ce mai studios sub Am fondat de-a lungul timpului o serie de îndrumarea profesorilor. formaţii: Corala SF. NICOLAE, Grupul vocal VOX Trecând prin Liceul Pedagogic din Galaţi, de DANUBII, în Galaţi, Corala LAUDATE DOMINO, care funcţionează în prezent la biserica Sf. Apostoli unde sunt originar, am studiat vioara, muzica Petru şi Pavel din Ghimbav, Grupul Coral CANTORES CORONAE, înfiinţat în anul 2009, grup profesionist, având ca membri artişti de la Opera Braşov.

De-a lungul celor 30 de ani de activitate ca artist liric şi dirijor am susţinut numeroase concerte în ţară şi în străinătate (Franţa, Grecia, Italia, Germania, Austria).

Cel mai important trofeu până în prezent rămâne Premiul I şi Medalia de Aur obţinute la Concursul Internaţional Rhodos 2001 cu VOX DANUBII ( imagini cu această formaţie pot fi vizionate pe Youtube).

Perspective? Da, am în vedere înfiinţarea unei fundaţii culturale, ceea ce ar putea încununa Profesor, Aurel Mantaroşie

22

Muzica la catedră şi dincolo de ea Inepuizabilă, dinamică şi foarte fermă, aşa o întâlnim pe coridoarele liceului pe profesoara de muzică, Andrada Mureşan. Dincolo de această imagine, Andrada Mureşan este o artistă adevărată, a cărei activitate pe scenă, în calitate de conducătoare a grupului Anatoly, o recomandă de multă vreme în viaţa culturală braşoveană . Doamna profesoară ne-a oferit un impresionant CV al Grupului Anatoly .

Tot mai des present pe scenele naţionale, Grupul vocal Anatoly s-a constituit în anul 2000 la initiativa celor trei tineri care-l alcătuiesc, uniţi fiind de o singură pasiune, muzica.

Ineditul consta in abordarea lucrarilor corale intr-o maniera atipica de trio (alto, tenor si bariton) in timp ce grupurile corale clasice de tip restrans se regasesc sub forma cvartetelor (sopran, alto, tenor, bas). Repertoriul grupului este variat şi cuprinde peste 300 de lucrări á capella şi cu acompaniament, preclasice, clasice şi romantice, religioase, prelucrări folclorice, colinde şi cântece de Crăciun cât şi lucrări din literatura

Liturghie a Sf. Ioan Gură de aur” a fost propus în anul 2006 pentru Premiile Academiei Romane.

Alături de Corala „Gheorghe Dima” din Braşov condusă de maestrul Nicolae Bica, Orchestra Filarmonicii din Roma, Orchestra Filarmonicii din Braşov şi Orchestra Facultăţii de Muzică din Braşov, trio-ul Anatoly a participat la o serie de concerte vocal simfonice.

Din anul 2005, trio-ul vocal „Anatoly” este membru în „Asociaţia Română de Cânt Coral”, membru în asociaţia culturală internaţională „A Coeur Joie”şi membru de onoare în Asociaţiunea Transilvăneană „ASTRA”. Începând cu anul 2008, „Anatoly” fiinţează sub egida Centrului Cultural ”REDUTA” din Braşov.

In perioada 2009-2011, grupul a sustinut mai multe turnee alaturi de artistii Mariana Anghel, Paul Surugiu (Fuego), Irina Loghin si actorul Dorel Visan.

Membrii grupului sunt: ANDRADA MURESAN (alto), GABRIEL BACIU (tenor), contemporană.

CIPRIAN CUCU (bariton).

Trio-ul a susţinut numeroase concerte şi recitaluri, Grupul este o prezenţă constantă şi în viaţa a realizat imprimări radio şi TV, atât în ţară cât şi în şaguniştilor, oferind un recital şi în cadrul Serbării de străinătate (Grecia, Franţa, Anglia, Italia); a înregistrat Crăciun din 2007. opt compact discuri ce cuprind lucrări din repertoriul românesc şi universal dintre care „Dumnezeiasca

23

Interviu cu Anca Albici de 6 ori participantă la Olimpiada Naţională de Limba Germană şi câştigătoare a locului I în anii 2009, 2010 şi 2011 Când au apărut primele satisfacţii datorate cunoaşterii acestei limbi?

Era primul an în care aveam voie să particip la olimpiadă (clasa a VII-a), iar eu nu doream, deoarece eram mult prea nesigură pe mine. În acel an am obţinut pentru prima dată premiul întâi la faza naţională a olimpiadei de limbă germană maternă. Acest lucru se pare că nu a fost doar pentru mine de necrezut, deoarece, sunând-o pe mama, persoana căreia ii datorez cel mai mult faptul că am învăţat germană, prima ei reacţie a fost: „Nu se poate. Eşti sigură? Du-te şi mai verifică odaă, cu siguranţă au fost afişate rezultatele în ordine alfabetică!”

Cum îţi explici faptul că ai participat, de atunci la atâtea olimpiade? Ce te-a fascinat? În ce limbă sunt primele tale amintiri? Îmi amintesc cum, pe când eram încă mică, nu închideam seara ochii, iar mama nu ieşea din cameră până eu nu imi spuneam scurta rugăciune: “Ich bin klein, mein Herz ist rein, es soll niemand drin wohnen, nur Herr Jesus allein”. Acesta este un amănunt care mă face să realizez că limba germană a reprezentat mereu o parte din mine, a fost un element care m-a format ca ceea ce sunt astăzi.

Care este prima amintire din anii copilăriei care se asociază cu limba germană?

Am început să vorbesc germană acasă, chiar dacă nu toţi membrii familiei înţelegeau această limbă, am continuat să învăţ la grădiniţă, iar după primul meu an şcolar pe diploma de absolvire a clasei scria : „În acest an am fost foarte bună la: germană” („Sehr gut war ich im Fach: Deutsch”).

Gândindu-mă în urmă, observ că în primii ani de şcoală nu am pus accentul în mod deosebit pe învăţarea limbii germane, ci am fost mai degrabă eleva care a încercat să fie cât mai bună la toate materiile. Ba chiar mai mult, nu voi uita niciodată cât de mult a trebuit mama să insiste pentru a mă convinge să mă duc la olimpiada de germană.

24

Nu atât premiul obţinut, cât mai mult plăcerea de a mă confrunta cu situaţii noi, de a cunoaşte persoane atât de diferite şi atât de fascinante, dorinţa de a acumula mai multă experienţă şi de a învăţa din fiecare întâmplare m-au convins că merită să mai particip şi în următorii ani.

Olimpiada m-a maturizat în timp, m-a schimbat câte puţin în fiecare an în care am participat, deoarece fiecare an a fost unic în felul său.

Cum te-ai decis pentru colegiul nostru? În clasa a opta am decis să mă înscriu la C.N. „Andrei Şaguna”, ceea ce i-a şocat pe toţi colegii mei şi...nu doar pe ei. Motivul pentru care am hotărât astfel a fost foarte simplu: doream o schimbare. Această schimbare a fost radicală, deoarece, dacă timp de opt ani obişnuisem să petrec şapte ore pe zi într-un mediu în care se vorbea limba germană, deodată, atât colegii cât şi profesorii mi se adresau toţi doar în română. Chiar dacă iniţial mi s-a părut neobişnuit, am reuşit să mă adaptez la noua şcoală, însă trebuie să recunosc că nu am părăsit definitiv nici liceul „Johannes Honterus”, nici foştii colegi, nici pe profesorii care m-au îndrumat în primii ani. Pe parcursul liceului am continuat să îmi vizitez fosta şcoală, iar ocazional chiar am participat la ore şi aceasta mereu cu foarte mult drag.

În ce măsură apreciezi ca un progres faptul că, părăsind o şcoală de limba germană, Liceul Honterus, ai urmat cursurile unui liceu în limba română? Şi faţă de noua mea şcoală am devenit în timp la fel de ataşată, deoarece nu m-am simţit mai puţin susţinută aici. Îi sunt recunoscătoare d-nei prof. Georgeta Ţoţea, deoarece mereu s-a implicat în progresul meu, iar şcoala, profesorii, au ştiut mereu cum să se angajeze spre binele elevului. Am apreciat întotdeauna şi faptul că elevilor participanţi la olimpiade le este permis să rămână acasă pe un anumit interval de timp cu scopul de a se pregăti, deoarece aceasta ajută enorm. Am simţit mereu că Şaguna este şcoala care transformă fiecare om într-o valoare, şcoala care scoate din fiecare om ce are el mai bun, iar din aceste motive nu voi regreta niciodată decizia mea de a fi elevă a acestui colegiu.

portiţe.

Ai avut vreodată dovada avantajelor pe care ţi le poate aduce cunoaşterea limbii germane? În timp am constatat că limba germană îmi influenţează personalitatea şi evoluţia, deoarece prin intermediul olimpiadelor am avut ocazia de a progresa enorm şi pe alte ramuri. Spre exemplu, datorită premiilor obţinute mi-au fost oferite două burse de studii în Germania, fiecare durând câte trei săptămâni. În cadrul acestor burse am locuit la două familii, am participat la un curs de pictură, am pătruns într-un centru de cercetare a mediului din Bremen, unde am avut ocazia de a mă implica în experimente concrete, mi-am aprofundat studiile de literatură germană, iar pe lângă toate acestea m-am împrietenit cu oameni deosebiţi. De aceea, am privit germana mereu ca pe o cheie care mi-a deschis mai multe

Ce ai învăţat din experienţa atâtor olimpiade?

Nu este necesar să spun că pentru a ajunge la performanţe în orice domeniu este nevoie, pe lângă talent sau noroc, în primul rând de muncă. Însă cred că orice muncă se uşurează şi poate deveni chiar o pasiune dacă este abordată cu puţină plăcere. Faptul că a munci merită l-am înţeles la olimpiade, mai ales în cadrul proiectelor organizate. Grupaţi în echipe de 6-7 persoane şi fără a se cunoaşte iniţial, elevii au aproximativ două zile timp pentru a citi o carte şi pentru a dezvolta un întreg proiect pe tema acesteia (o planşă şi o piesă de teatru). Grupele au cărţi diferite şi se află în concurenţă, la final organizându-se un adevărat spectacol în cadrul căruia fiecare grupă susţine ce a lucrat.

Am participat la patru asemenea proiecte, obţinând două premii, iar amintirile acumulate sunt de neuitat. În acel val de idei se creează o luptă a originalităţii, iar rezultatul este întotdeauna cel puţin haios. Îmi amintesc cum în clasa a 11a, fiind într-o grupă compusă doar din fete şi având de tratat o carte despre „băieţi de cartier”, am decis să ne costumăm toate în băieţi şi am compus o întreagă coreografie de dans pentru piesă. Ceea ce a şocat juriul când eram în clasa a 10a a fost felul în care grupa mea a abordat tema căderii Zidului Berlinului: cei dezavantajaţi de acea perioadă au fost eliberaţi simbolic printr-o pată de culoare – pe scurt: i-am stropit cu multă culoare dizolvată în apă!

25

Cum a fost impresionant. ultima olimpiadă din viaţa ta de licean?

Cred că cu cea mai multă nerăbdare am aşteptat olimpiada anul acesta. Fiind al şaselea şi ultimul an în care imi era permis să particip, mi-am dorit să mai revăd toţi concurenţii odată, să mai trăiesc odată întreaga experienţă. Înainte de a pleca mi-am mai reluat odată toate obiceiurile legate de olimpiadă: în fiecare an obişnuiesc să îmi sun prietenii din alte judeţe pentru a mă asigura că toţi au trecut la faza naţională a olimpiadei, iar apoi...scriu un text sau poezii, considerând acesta un mod de a mă reobişnui cu gânditul în germană.

Faptul că am tradus o carte din limba germană în limba română pentru o editură, cursul de pregătire pentru faza internaţională a olimpiadei şi conferinţa de la Lisabona (februarie, 2011) au fost alte trei experienţe prin care am simţit un progres prin muncă. În cadrul conferinţei tema centrală făcea referire la multiculturalitatea din diferite ţări, iar proiectul pe tema minorităţilor din România pornit în colegiul nostru cu aproape doi ani în urmă a reprezentat modelul ţării noastre în cadrul conferinţei organizate.

A cunoaşte un număr mare de persoane de diferite naţionalităţi, fiecare cu o perspectivă diferită, uneori opusă asupra problemelor, cu idei atât de diferit formate în legătură cu aceeaşi temă a fost cu adevărat Ce le-ai transmite şaguniştilor?

Consider că orice om care îşi descoperă o pasiune trebuie să persevereze în aceasta, numai astfel progresul şi satisfacţia vor veni în mod firesc, în timp.

Albici Anca – Maria, Clasa a XII-a E

26

Şi în final, o întrebare surpriză: dacă n-ar fi germana, ce-ar fi?

Totuşi, limba germană este doar o parte a personalităţii mele. Sunt o persoană obişnuită care în copilărie a purtat mult prea mulţi ani aparat dentar, care nu a avut voie să înveţe să meargă pe bicicletă şi care acum este indecisă, visătoare şi idealistă, o persoană despre care mare parte a cunoscuţilor nici nu ştiu că a participat vreodată la vreo olimpiadă. Desigur că am şi alte pasiuni care mă definesc şi care au mai puţin de a face cu şcoala.

Fiind mereu fascinată de artă, m-am axat asupra dansului timp de şapte ani. În primii ani, baletul m-a învăţat ce înseamnă să îţi stăpâneşti mişcările şi corpul, să simţi fiecare sunet şi să te exprimi liber prin dans, iar dansurile sportive asupra cărora m-am concentrat mai apoi mi-au dovedit ce important e lucrul în echipă. Având în vedere că într -o perioadă frecventam cursurile de dans chiar 12-15 ore pe săptămână, am înţeles devreme că munca nu se mai numeşte muncă atunci când devine o pasiune.

Nemaiavând timp să mă ocup la fel de intens atât de şcoală, cât şi de echipa de dans, am fost nevoită să renunţ la dansuri, ceea ce voi regreta mereu. Un alt lucru pe care îl regret este faptul că nu am reuşit

Despre familia cu 40 de fete Despre corul Şagunei se pot spune multe lucruri… însă, cum probabil că vă daţi seama, istoria unei familii nu se poate rezuma în câteva rânduri. Totuşi, aş să vă povestesc despre un eveniment recent, şi anume Concursul Coral regional, desfăşurat la Reghin, unde am ocupaaaaaaaaat: aţi ghicit, locul 1! După patru ani de muncă şi încercări mai puţin reusite ( fie că a fost vina noastră sau nu), corul a obţinut calificarea la Faza Naţională care se va desfăşura la Arad.

Concursul a avut loc pe 1 aprilie ( nu, nu a fost o păcăleală, în caz că vă întrebaţi) şi, după un drum lung de 4 ore ( pe durata căruia nu am avut voie să vorbim, să mâncăm snacksuri sau să facem orice altceva vătămător pentru fizicul şi psihicul nostru) am ajuns în orăşelul în care s-au născut chitările româneşti. Peste mai puţin de jumătate de oră, eram îmbrăcate ( norocul doamnei profesoare Mureşan că are cor de fete, aşezate în formaţie şi pregătite (sau mai puţin pregătite) de recital. Aveam emoţii foarte mari, pe care încercam să le stăpânim din greu, căutând privirile “profei”. Mare greşeală, căci şi dânsa era la fel de emoţionată ca noi. Bineînţeles, asta nu a oprit-o din ne încuraja până în ultimul moment.

Astfel, când momentul nostru a sosit, ne-am împleticit spre scenă ( glumesc, de fapt am fost graţioase ca nişte balerine) şi ne-am susţinut repertoriul, rugându-ne

ca totul să se termine mai repede (şi să nu cădem în timpul dansurilor). A fost un moment frumos, inedit prin împletirea a două sentimente care rar îşi găsesc loc unul lângă altul: frica si bucuria.

După câteva ore, eram în acelaşi loc, în aceeaşi sală cu acustică proastă şi pian dezacordat, şi cu aceleaşi emoţii.Urma să se anunţe câştigătorii, iar noi eram pe punctul de a face atac de cord( sau de nervi), din pricina suspansului prelungit de prezentator. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc a fost glasul acestuia, care anunţa corul din Sfântu Gheorghe ca ocupant al locului 2. Nu ne-am auzit numele, însă nu a mai contat. Câştigaserăm. Eram sigure, şi dintr-o dată ne îmbrăţişam ţipând ( Dumnezeu ştie ce) şi plângând. Am fost invitate să cântăm din nou una din piese şi din nou, nu a mai contat faptul că nu mai eram îmbrăcate în uniforma de cor, sau că nu eram aşezate în formaţia iniţială, sau în orice formatie, de altfel . Ţipetele şi gălăgia au durat până mai târziu…(spre oroarea timpanelor şi sistemului nervos al doamnei profesoare). Drumul spre casă a fost mult mai scurt, însă foarte frumos.Am cântat împreună până la epuizare, compensând perioada în care am rămas în stand-by, pe durata drumului spre Reghin, refrenele celor mai cunoscute piese. Probabil va trebui să ne găsim alt şofer pentru naţionale...de preferat unul surd şi posesor al unui autocar cu geamuri Sekurit.Una peste alta, a fost o experienţă muzicală excepţională a unei mari familii.

Sencovici Antonia Cls. XI F

O experienţă de neuitat Muzica adevarată vine din inimă, iar pe scenă am simţit cum s-au deschis 40 de inimi pentru a spune o poveste. Povestea noastra, a corului Şagunei, căci în cele 12 minute a trebuit să arătăm munca şi iubirea investite în atâţia ani.

Teama de a falsa, de a greşi, s-a risipit atunci când doamna profesoară a dat tonul. Ştiam că în 12 minute se va termina, dar am dat tot ce e mai bun din noi.

Multe coruri au “strigat” in cântece “vrem să câştigăm”, dar noi am fost acolo pentru a oferi muzică şi pentru a câştiga experienţă. Fapt ce, probabil, ne-a

adus locul I. Emoţia simţită dupa aceea este incomparabilă.

Era o bucurie traită nu doar de tine, ci de un grup de 40 de fete, fapt ce făcea sentimentul să fie trăit mai intens. Poate atât de intens încât, dacă nu am fi ştiut că avem de mers si la o naţională, am fi explodat.

Astfel, concursul a fost o experienţă ce ne va rămâne în amintire, dar şi în suflet. Va face parte din acele experienţe la care, atunci când ne vom gândi, vom simţi un fior.

Stănescu Anca Clasa a X-a F

27

28

Vocea profesorului sau bagheta magică a dirijorului Despre participarea corului la etapa zonală a Concursului Naţional Coral pentru licee care a avut loc în oraşul Reghin, profesoara Andrada Mureşan, dirijorul corului, ne mărturiseşte: „Fiind singurul cor de liceu teoretic din judeţul Braşov care a fost prezent la concurs, am considerat că acest lucru este o onoare pentru noi, dar şi o mare responsabilitate. Am concurat cu alte cinci coruri de liceu din alte judeţe şi, spre bucuria noastră, am fost desemnaţi câştigători cu 100 de puncte, punctajul maxim. Drept urmare, vom participa la faza naţională a acestei competiţii.

Desigur, obţinerea acestui rezultat a însemnat foarte multă muncă, multe renunţări, multă pasiune şi dragoste pentru cânt, dar şi un spirit de echipă accentuat. Acum ne pregătim intens, iar speranţa noastră de a aduce acasă un premiu naţional este dublată de răspunderea de a reprezenta judeţul, dar şi colegiul nostru.

Prof. Andrada Mureşan

Cele 40 Cum te-ai simţi dacă ar trebui să participi la un concurs coral in altă localitate şi ai constata că pianul este dezacordat, iar notele sunt ori cu cinci octave mai sus decât ar trebui ori cu zece octave mai jos? Cum teai simţi dacă nu ar exista o cheie la camera unde ţi-ai lăsat lucrurile(pantofii, imbrăcămintea si rucsacul), iar camera ar fi şi ea un loc foarte îngust unde 40 de fete se inghesuie pentru a-şi pregăti uniforma? Ei bine, senzaţia ar fi un cumul de supărare, dezamăgire, deznădejde, ca şi când balonul cu speranţe s-ar fi izbit de un copac. Aceste sentimente s-au revărsat în inimile celor 40, lucru observat in vocile dizarmonice şi puţin false: o voce mai sus, alta mai jos, o alta - pe la mijloc, dar niciuna ca una. Nici profesoara nu era mai fericită decât noi la repetiţii: ”Las’ că vă rezolv eu”; “I-auzi, pian dezacordat”. În ciuda furiei împotriva lor, ea se revărsa şi asupra noastră: “Cântaţi, tu! Ce v-a apucat?

Vă dau afară –astea noi!”

Zâmbet de copil nevinovat!”

La “decernarea premiilor”, două licee se aflau pe locul I. Lacrimi, emoţii, teamă, întrebări, inima aproape ieşind din piept, o clipire de nădejde. “ Pe locul I cu 98 de puncte se află Liceul…”. Poftimmm?

Jumătate din sală era in picioare, ţipând, plângând,aplaudând, necrezând, de fericire. Dar care liceu câştigase locul I cu 100 de puncte si mergea mai departe, la naţională, la Arad? Amândouă se bucurau.

Cred că deja vă imaginaţi. Şaguna - Locul I. Nici nu se putea mai bine, în ciuda obstacolelor apărute.

După câteva minute mă gândeam: ”Să fie oare o păcăleală? E 1 Aprilie. Să fie o farsă faptul că am câştigat? Ar fi posibil în orice moment să ne anunţe că totul a fost o păcăleală.”

Cine ştie ce s-ar fi putut întâmpla dacă s-ar fi gândit cei de acolo să ne facă o farsă? Important e că La intrarea pe scenă, veşnica replică: „Zâmbiţi! noi am câştigat; restul nu mai contează...

29

Iluzionismul-o păcăleală spectaculoasă

Când vine vorba de păcăleli, majoritatea ne gândim la mici şotii puse la cale de prieteni sau persoane apropiate. În orice caz, planul unei păcăleli este în cele din urmă descoperit, fiind înlăturată orice urmă de îndoială.

Totuşi, de multe ori până acum ne-a fost demonstrată capacitatea aparte a unor oameni de a pune la cale un adevărat spectacol al păcălelii.

Bineînţeles că mă refer aici la acei iluzionişti celebri ale căror trucuri au avut ca efect până şi convingerea oamenilor că fenomenul paranormalului există.

Unul dintre aceşti oameni este Robert Houdin,

supranumit şi „Parintele Magiei Moderne”. Deşi a avut o carieră de numai unsprezece ani, inovaţia adusă în domeniu este neatinsă de trecerea timpului. Începând ca ceasornicar, el a reuşit să elaboreze mecanisme misterioase care i-au adus faimă. Un bun exemplu îl reprezina iluzia portocalului-un portocal mecanic în care, în mai puţin de două minute creşteau fructe reale.

Remarcabil este şi trucul în care batista unui voluntar este sustinuta în aer de doi fluturi, sau cel în care fiul său, legat la ochi poate identifică obiecte ale spectatorilor.

Influenţa lui Houdin nu s-a oprit la publicul din teatre. În 1850, el a pus capăt revoltei algeriene din acea perioda, confruntându-se cu o grupare numită Marabout despre care se presupunea că are puteri magice. Houdin a reuşit prin şocuri electrice aplicate unui soldat să creeze impresia că acesta şi-a pierdut puterile.

Trucurile magicianului au fost introduse în filmul „Iluzionistul”, ca un omagiu adus artistului.

Inspirat de marele Houdin, Ehrich Weiss şi-a schimbat ulterior numele în Houdini, pentru a arată că este ,,ca Houdin" fără să ştie însă că numele aparţinea de fapt soţiei iluzionistului.

Cariera lui a evoluat în mod miraculos, de la magicianul fără succes devenind în scurt timp „Regele Cărţilor de Joc” şi ,,Regele Catuselor". Cariera lui a devenit înfloritoare, odată cu evadările sale din diverse locuri. Accepta provocări ca evadarea din închisori, frânghii, cătuşe sau chiar cămăşi de forţă.

Houdini, a murit, în mod paradoxal, în ziua de Halloween, 1926, în urma unui refuz de a fi tratat de apendicită la timp.

Dacă e să vorbim de iluzionişti mai apropiaţi de timpurile noastre, un nume cunoscut este David Copperfield, care a şocat prin binecunoscuta iluzie în care a făcut Statuia Libertăţii să dispară pentru câteva minute.

Talentaţi şi curajoşi, aceşti oameni au dovedit de multe ori că arta păcălelii poate fi dusă la o extremă care lasă semnele de întrebare să fie prezente în viaţa Niţă Iulia Clasa a X-a F

30

Ce să nu faceţi în timpul vacanţelor în strainatate…

Instinctiv, omul se simte îngradit atunci când cineva îl obligă să se supună unei reguli care îl limitează într-un fel sau altul. Constrângere, coerciţie, obligaţie…oricum aţi numi-o, cert este că legea aduce armonia, fiind unica normă care direcţionează societatea spre funcţionare şi care, de altfel, o şi defineşte. Am spune aşadar că legile sunt un instrument esenţial al lumii şi că cei care le realizează au probabil o slujbă îngrozitor de apăsătoare, având în vedere ca în mâinile lor stă evoluţia echilibrată a societaţii universale.

Cu toate acestea, am realizat un top al celor mai ciudate legi pe care şi Harap-Alb, care traieşte într-o lume în care orice este posibil (inclusiv să hraneşti cu jăratic o mârţoagă fără să nu fii acuzat de cruzime asupra animalelor), s-ar înfiora când le-ar citi. În anul 1935, guvernul României a introdus o lege prin care personajul de desene animate Mickey Mouse a fost interzis pe motiv că era atât de urât desenat, încât speria copiii mici.

Este contrar legii pentru orice cetaţean britanic să moară în interiorul Palatului Parlamentului din Londra. În oraşul Miami din Florida este interzis de lege să imiţi orice fel de sunete emise de animale. În statul american Oklahoma, orice persoană care se strâmbă în mod voit la un câine, ajunge la inchisoare sub învinuirea de agresiune asupra celui mai bun prieten al omului.

Nota: deşi acest numar este dedicat lunii Aprilie şi implicit păcălelii, aceste legi sunt cât se poate de reale

În Anglia, oricine lipeşte greşit un timbru care o reprezintă pe regină, poate fi acuzat de trădare de ţară.

Texas este singurul stat care le dă voie cetaţenilor să voteze din spaţiu. În statul Carolina de Nord este interzis de lege să înjuri în prezenţa morţilor.

Legile statului Ohio pedepsesc cu închisoarea pe oricine încearca să îmbete un peşte. În Paraguay duelul este permis de lege, atâta timp cât cei doi participanţi la duel fac dovada că donează sânge spitalelor. În Bangladesh, chiulitul de la şcoală este interzis de lege. Orice elev prins în afara orelor de curs ajunge la închisoare.

Pe teritoriul Franţei este ilegal să dai numele de Napoleon unui porc. În oraşul Baltimore din Maryland, este ilegal să intri cu un leu intr-o sală de cinema.

Sonia Duţă Clasa a X-a F

31

Mincinoşi celebri şi fascinanţi

Baronul Műnchhausen Preluând numele faimosului baron, boala psihică sindromul Műnchhausen prezintă aceeaşi obsesie precum cea a baronului de a inventa poveşti fantastice.Sindromul este întâlnit în special la copii, fiind cauzat de nevoia exagerată de atenţie.

Fiecare cultură se poate mândri cu un personaj care a reprezentat ideea de păcăleală, indiferent de generaţia care îl descoperea. Dacă pentru noi acest rol îi este atribuit lui Păcală, reprezentativ pentru poporul german este Baronul Műnchhausen.

Karl Friedrich Hieronymus, Freiherr von Műnchhausen, cunoscut sub numele de Baronul Műnchhausen, a fost un nobil german faimos pentru întâmplările fantastice povestite prietenilor. Poveştile conţineau secvenţe incredibile precum călătorii pe lună sau despre modul uimitor prin care s-a salvat de la înec cu ajutorul propriului păr. Datorită numeroaselor scene pline de întâmplări incredibile, Baronul Műnchhausen a devenit un etalon al mincinosului cu o imaginaţie debordantă.

Oana Alexandra Zara, X C

32

Păcăleli celebre „Păcăleală de 1 aprile”, expresia ce produce reacţii dintre cele mai diferite: pentru unii crize de râs incontrolabile, pentru alţii puseuri de furie sau un sentiment de uşurare.Totul depinde de cum eşti păcălit, de cine eşti păcălit şi mai ales de personalitatea şi temperamentul fiecăruia. Cu toţii ne aşteptăm la glume şi farse atunci când se apropie întâi aprilie. Devenim mai atenţi, mai vigilenţi, iar în ziua de 1 aprile paranoici, punând sub semnul întrebării tot ce ni se spune. Reuşim să demascăm unele dintre păcălelile prietenilor, dar atunci când acestea vin din partea unor publicaţii, canale de televiziune sau siteuri bine cunoscute, situaţia se complică şi, de cele mai multe, ori dăm crezare mass-media. Când vine vorba de păcăleli, creativitatea mass-media atinge cote maxime, de la spaghete care cresc în copaci până la ipoteze derutante despre încălzirea globală. În anul 1976, astronomul britanic Patrick Moore a anunţat la radio că la ora 9:47 va avea loc un eveniment unic: planeta Pluto va trece în spatele planetei Jupiter, provocând temporar o aliniere care ar putea contracara şi diminua gravitaţia Pământului.

Gluma nu s-a oprit aici. Ascultătorii erau încurajaţi să simtă efectele fenomenului rar întâlnit în propriile locuinţe. Recomandarea era ca fix la acea oră, ei să sară în sus de câteva ori. La foarte scurt timp după ora indicată, biroul BBC Radio 2 a început să primească sute de apeluri în care oamenii povesteau despre senzaţia unică de plutire.

Ziarele au reprezentat o altă modalitate prin care mass-media a profitat de naivitatea oamenilor. Pentru următoarea farsă ţinta au fost bărbaţii. Pe prima pagină a ziarului Irish Times scria mare :”La pagina 3 găsiţi numele şi adresele tuturor bărbaţiilor înşelaţi de neveste din Irlanda.”Ghiciţi ce? În ziua de întâi aprilie a anului 1956, ziarul a înregistrat vânzări record.

O altă farsă de 1 aprilie, care de acestă dată a pus pe jar întreaga populaţie a Londrei, a constat în apariţia unei ştiri despre un OZN care a aterizat în oraş .Întreaga societate s-a panicat şi ample echipaje ale forţelor de ordine s-au deplasat la locul faptei, dar nici poliţiştilor nu le prea venea să se apropie de obiectul zburător. Prizând curaj, unul dintre ei s-a apropiat de el cu arma la înaintare, dar, în mometul în care uşa OZN-ului s-a deschis, iar un omuleţ argintiu a ieşit, poliţistul a fugit mâncând pământul.Din fericire pentru rasa umană, omuleţul era directorul unei companii importante şi un mare pasionat de farse.

Un alt post de radio, de acesta dată din Koln, a dat o ştire care a nemulţumit foarte multe persoane.

Conform unei noi legislaţii, oamenii nu mai aveau voie să alerge în parcuri mai repede de 9 kilometri pe oră. Motivul? Orice viteză care o depăşeşte pe cea „legală” ar fi stresat veveriţele care erau în perioada de împerechere. Imediat au apărut şi susţinători ai acestei cauze, iar unii au militat pentru ea şi după ce au aflat că legea fusese o farsă.

33

Nici lumea ştiinţei nu s-a lăsat mai prejos în ceea ce În anul 1962, în Suedia exista doar un singur post de priveşte glumele. Ediţia de aprilie a unei publicaţii ştiinţifice a anunţat că statul Alabama a decis prin vot schimbarea constantei matematice Pi de la 3.14159, la „valoarea biblică „ 3”. Cu puţin ajutor din partea internetului, vestea s-a răspândit cu repeziciune, însă impactul unei asemenea informaţii a fost sesizat numai când oficialii au început să primească telefoane de protest de la cetăţeni.

Una dintre cele mai amuzante farse a fost realizată prin intermediul televiziunii .În anul 1957, BBC a anunţat în cadrul programului de ştiri că datorită unei ierni blânde ,fermierii elveţieni au obţinut o cultură

televiziune, care transmitea alb-negru. Pe întâi aprilie, expertul tehnic al televiziunii a apărut pentru câteva clipe la ştiri şi a anunţat o „noua descoperire”: telespectatorii pot viziona emisiunile color dacă îşi înveleau ecranul cu nailon. Numeroşi suedezi l-au imitat pe tehnician sperând la o minune tehnologică.

Coincidenţa a făcut ca primele imagini color să fie transmise în Suedia tot într-o zi de întâi aprilie, însă opt ani mai târziu. bogată de spaghete: „agricultorii elveţieni se lăuda cu o recoltă excepţională, ce-i drept nu chiar pe măsura celor din Italia, cărora, mulţi telespectatori le-au admirat probabil plantaţiile de spaghete”.Ştirea era însoţită şi de imagini cu fermieri „culegand” pastele din copaci.

Foarte mulţi spectatori au fost păcăliţi, unii dintre ei sunând chiar la BBC pentru a afla detalii despre cum să îşi cultive singuri spaghetele. Răspunsul jurnaliştiilor: ”Puneti o crenguţă de spaghete într-o cutie de sos de roşii şi speraţi la ce e mai bine !”.

Neozeelandezi au elaborat în anul 2007 „ipoteza oilor albe”. Un site ecologic a anunţat că a descoperit adevărata cauză a încălzirii globale . De vină ar fi fost numărul din ce în ce mai ridicat de oi albe, care reflectau din ce în ce mai multă lumină în atmosferă, astfel încălzind-o din ce în ce mai puternic. În ciuda faptului că noua ipoteză era extrem de hilara, câteva mii de cetăţeni au cerut imediat soluţii, unii sugerând ca oile să fie vopsite de urgenţă în alte culori mai puţin reflectorizante.

Colţea Denisa, X-a F

34

O incursiune în viaţa lui Păcală ( Isprăvile lui Păcală). Petre Dulfu nu este singurul autor care a scris poveşti despre Păcală, printre autorii consacraţi regăsindu-se Ion Creangă (Păcală) şi Ioan Slavici (Păcală în satul lui) A existat cu adevarat Păcală?

Nu sunt dovezi concrete cum că ar fi existat un om cu acest nume, care să fi devenit celebru prin glumele sale.Totuşi, în localitatea Făgeţelul din judeţul Olt, există un sat, numit Păcală.Potrivit tradiţiei locale, numele satului se trage din numele unui ţăran isteţ şi mereu pus pe şotii, care se spune că ar fi trăit acolo cu mult timp în urmă.Nu ştim exact cum s-au răspândit zvonurile despre acest om pe teritoriul ţării noastre ( ba este foarte posibil să fi existat mai mulţi “păcălici” despre care să se fi scris sub pseudonimul Păcală).

Cert este că astăzi, orice român ştie cine a fost Păcală şi cunoaşte măcar una din peripeţiile sale. În încheiere, iată o mică snoavă amuzantă: El crede Intr-o zi, Păcală ducea un porc să-l vândă la târg.Pe drum nu ştiu ce-i veni porcului,că nu voia nici în ruptul capului să meargă înainte.

Trage Păcală încoace,trage încolo,îl beşteleşte, se înfurie,dar porcul să se mişte: neam!

Sunt convinsă că orice elev a auzit la un moment dat în viaţa sa de Păcală. Fie prin intermediul părinţilor, care ne-au aşezat discret cartea cu întâmplările lui pe birou, sperând că vom lăsa deoparte desenele animate şi jocul pe televizor timp de cinci minute, pentru a citi măcar câteva pagini, fie prin intermediul şcolii ( cu lectura obligatorie nu e de glumit).

Văzând că nu o poate scoate la cap cu animalul,îi veni lui Păcală o idee: începu să se învârtească împrejurul animalului şi, luându-l apoi de frânghie, porni din nou la drum.De astă dată porcul îl urmă supus.

Pe drum se întâlni cu Tândală,care-l întrebă: - Dar unde duci porcul ăla, măi Păcală?

- Vorbeşte mai încet, vere! răspunse Păcală în şoaptă.El crede că-l duc înapoi acasă!

Ei bine, Păcală este un erou al snoavelor populare româneşti, cunoscut pentru umorul şi isteţimea sa (părerile sunt împărţite), ascunse sub o mască de naivitate şi simplitate. În folclor, poznele acestui personaj sunt reunite într-un ciclu de snoave, care stă Sencovici Antonia Clasa XI F la baza prelucrărilor ulterioare ale lui Petre Dulfu Cine este Păcală?

35

Cerinţe tehnice: 

fontul folosit trebuie să fie Times New Roman



dimensiunea fontului de 12



textele trebuie să fie scrise cu diacritice

Observaţii:

Adresa redacției: puls_ziar@yahoo.com Consultant tehnic: Octavian Movilianu (X A)

Colectivul de redacţie: 

Octavian Movilianu, X A - redactor șef



Mădălina Păcala X F - colaborator



Liviu Iulian Lovin IX A - redactor



Alexandru Şolot IX A - redactor

36



materialele scrise trebuie să fie trimise în .doc sau .docx (Word)



ataşaţi şi câteva poze care să vă ilustreze materialele



precizați numele (cu diacritice) și clasa

Profesor coordonator:  Prof. Cornelia Stroe