Când o treime din populația lumii moare În octombrie 1347, un vas genovez ce aducea pește proaspăt din Crimeea ancora într-un port din Sicilia. Morți și muribunzi erau la vâsle. Marinarii aveau umflături negre de mărimea unui ou la subsuoară și în regiunea înghinală, din care se scurgeau sânge și puroi, iar pete și bube se întindeau pe piele. Cei bolnavi îndurau dureri îngrozitoare și mureau în cinci zile de la primele simptome.
se dezlănțui pentru încă șase luni. În 1349, a lovit Parisul din nou și a început să se răspândească prin Anglia, Scoția și Irlanda, dar și prin Norvegia, Suedia, Danemarca, Prusia și Islanda, adesea într-o manieră înfiorătoare. În largul coastelor Norvegiei, un vapor a plutit în derivă pentru a eșua lângă Bergen. Când cei de acolo au urcat la bord, au găsit doar o încărcătură de lână și echipajul mort.
cronicarii afirmă că numărul victimelor era de 62.000 (unii chiar de 120.000), deși populația orașului era probabil mai mică de 50.000. Cu exagerări sau fără, ciuma a devastat orașe. Mari proiecte au fost oprite. În orașul Siena din Italia, din cauza faptului că Moartea Neagră a luat mai mult de jumătate din locuitori, munca la construirea catedralei a fost oprită, deși ea trebuia să fie cea mai mare din lume.
Unele victime aveau și alte simptome, făceau febră mare și scuipau sânge. Aceste victime tușeau, transpirau puternic și mureau în maxim trei zile, uneori chiar în 24 de ore. Indiferent de simptome însă, la cei infectați, totul mirosea îngrozitor, iar deprimarea și disperarea se așterneau când realizau că au contractat boala.
Până la jumătatea anilor 1350, ciuma a răvășit majoritatea Europei. Rata mortalității varia între 20% în unele locuri și 90% în altele. În multe zone rurale, ultimii supraviețuitori se mutau din sat, iar satele erau apoi reînghițite de sălbăticie, casele devenind doar movile acoperite de iarbă. În ansamblu, estimarea unui observator medieval se potrivește cu cea a experților în demografie din perioada modernă: „o treime din lume a murit”, cam 20 de milioane de morți.
La început, preocuparea principală a fost îngroparea trupurilor moarte. Când cimitirele s-au umplut, cadavrele din Avignon au început să fie aruncate în râul Rhône, până când au fost săpate gropi comune. În Londra, trupurile morților erau atât de multe, încât se revărsau afară din gropile comune. Cadavrele erau lăsate în fața intrării caselor, iar lumina fiecărei dimineți dezvăluia noi mormane zilnic.
Acea boală, ciuma bubonică, era atât de letală încât unii mergeau la culcare sănătoși și mureau înainte de dimineață. Unii doctori se infectau stând la căpătâiul unui pacient și mureau înaintea lui. Răspândită prin intermediul vaselor ce navigau de-a lungul coastelor și pe cursul râurilor, până la începutul anului 1348, ciuma penetrase Italia, Africa de Nord, Franța și trecuse și canalul Mânecii. În același timp, se întinsese și dincolo de Alpi în Elveția și spre est spre Ungaria. În general, ciuma devasta o regiune anume timp de patru-șase luni și apoi dispărea gradual, cu excepția marilor orașe. Acolo, încetinea ritmul în iarnă, doar pentru a reapărea primăvara și a
4
ALFA OMEGA TV MAGAZIN
Cu alte cuvinte, între 1347 și 1350, Europa medievală a experimentat probabil cea mai mare catastrofă din istoria omenirii. Nu ar trebui să ne suprindă faptul că această plagă, sau Moartea Neagră cum a mai fost numită, și-a lăsat amprenta pe creștinismul medieval. În multe cazuri, amprenta lăsată de epidemie arăta la fel de hidos ca simptomele Morții Negre.
PĂRĂSIREA CELOR DRAGI La început, oamenii erau doar uimiți, iar martorii suprinși tind să își exagereze rapoartele. În orașul Avignon în Franța,
În loc să încurajeze ajutorarea reciprocă, faptul că ciuma era atât de mortală i-a îndepărtat pe oameni unul de celălalt. Un abate sicilian nota: „Magistrații și notarii refuză să vină să facă testamentele celor muribunzi”, ba chiar mai rău, „nici măcar preoții nu vin să le asculte spovedania”. Într-o relatare numită Decameron (nuvelă scrisă de Giovanni Boccaccio, n.red.), autorul afirma „un om se ferește de alt om, rudele se țin deoparte, frate e părăsit de frate, adesea și soțul de soție; mai mult, deși e greu de crezut, tații și mamele au ajuns să-și abandoneze proprii copii în prada sorții lor, fără a fi îngrijiți, fără a-i vizita, de parcă ar fi fost străini”.
