ÎNTREBĂRI NORMALE ÎN VREMURI ANORMALE cu V. Pustan, F. Ianovici și C. Barbosu

Întrebări NORMALE în vremuri ANORMALE

Extras dintr-un Dialog realizat pe 8 mai 2020 între Cristian Barbosu (pastorul Bisericii „Harvest” din Arad), Vladimir Pustan (pastorul Bisericii „Sfânta Treime” din Beiuș) și Florin Ianovici (pastorul Bisericii „Renovatio” din București). Cristian Barbosu, moderator: Am trecut printr-o perioadă de șoc din martie până în prezent. Am înțeles-o, ne-am acomodat forțat cu mari sacrificii. Iată că ziua revenirii la normal se apropie și, cu toate că mulți vor reveni la normal, probabil că Biserica nu va reveni la normalitate. Chiar dacă vom primi anumite libertăți, noi, cei care organizăm întâlniri publice în spații restrânse, vom continua tot în „anormalitate” fiindcă anumite restricții sigur vor continua. Cum ar trebui să își plănuiască biserica și păstorii activitatea, în contextul anormal în care ne aflăm? Cum ne putem înfăptui datoria, cum ne adaptăm, ce trebuie să schimbăm, ce nu?

PREDICAREA

Vladimir Pustan: În prezent, a predica e o nebunie, un exercițiu de depresie pastorală. De când s-au golit bisericile, nu mai știu zilele de când predic la scaune goale. Ce le recomand pastorilor este să înțeleagă ce înseamnă lipsa oamenilor. Există două motive pentru care bisericile pot fi goale: o pandemie sau o predică prost întocmită. Poate această criză durează 3 luni, dar există biserici în criză de 30 de ani, din cauza predicatorilor, nu din pricina COVID-19. Pe aceștia îi sfătuiesc să predice Evanghelia. Dacă scaunele care au fost odată pline sunt acum goale, vina nu este a oamenilor, ci a predicatorului. Fiecare dintre noi trebuie să își facă un exercițiu de conștiință, nu de omiletică, ci de caracter, de lucrare. Oamenii pleacă din cauza lipsei de „pâine” și vin când există pâine, și nu se întorc singuri, ci mai aduc pe cineva cu ei, ca Naomi și Rut. Florin Ianovici: E dificil să stai în fața unei biserici goale, e dureros, sunt lecții pe care trebuie să le învățăm fiecare. Cred că, fiindcă Dumnezeu nu a fost de acord cu normalul pe care l-am avut, a schimbat vremurile, și fiecare trebuie să tragă concluzii. M-am uitat la anumite biserici și am văzut că, în prima fază, pastorii au început să predice online, după care au renunțat să mai predice online, pentru că nici măcar cei din biserica lor nu-i mai urmăreau. Avem și o perioadă de testare a ceea ce înseamnă impactul, relevanța noastră pentru credincioși. Cred că în momentele următoare trebuie să găsim o cale de a ne adapta la vremurile care vin. Propun ca fiecare dintre predicatori să caute

să dea un răspuns potrivit cu vremurile în

care ne aflăm. Scenariile apocaliptice sunt o avalanșă în mediul online, credincioșii sunt asaltați cu povești despre raze și monștri, sau scenarii ticluite prin locuri obscure. Noi, predicatorii, trebuie să avem răspunsuri clare, să ajutăm oamenii să nu intre în plasa scenariilor care aduc spaimă, să fim la curent cu ce se întâmplă și să spunem potrivit Bibliei ce este corect și ce nu. Să avem mesaje de încurajare, frica și confuzia sunt mari. Autoritățile și media ne infectează cu vești rele, suntem în fața unei crize economice, oamenii se panichează. Datoria predicatorului e să transmită Cuvântul lui Dumnezeu, de

încurajare, zidire și luminare, răspunsuri

biblice la aceste situații neașteptate. Și să ne înarmăm cu răbdare, s-ar purea să dureze mai mult decât ne așteptăm, iar noul normal să nu mai fie cel pe care l-am știut cândva. Cristian Barbosu: Și eu cred că ceea ce întărește inima omului e credința, care „vine în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu”. Mai degrabă decât să ne axăm pe diverse interpretări ale unor vedenii și prorocii, predicarea Cuvântului este esențială în aceste vremuri. La fel ca voi, am auzit de pastori care nu mai predică, ci fac devoționale scurte, unii împrumută predici de la alții. Cred că dacă Dumnezeu te-a pus păstor peste turmă, ești responsabil să îi hrănești, ei au nevoie de tine să le vorbești, chiar dacă vor urmări și alți predicatori. Ca să te poată urmări, e important și stilul predicării. Poate că e o vreme în care ar trebui să-ți regândești stilul, să te recalibrezi, să vorbești cu alții, chiar și cu ai tăi. Fă-ți o evaluare a predicilor tale. Mai ales acum, când nu îi mai prinzi să te asculte până la capăt. Când erau în biserică, nu puteau să iasă de rușine, stăteau cu tine până la final, dar acum ies oricând vor ei, Facebook le oferă o varietate de opțiuni. De aceea, esența predicării trebuie să fie o hrană sănătoasă.

EVANGHELIZAREA

F.I.: Contextul evanghelizării s-a schimbat total. Nu îi mai poți aștepta pe oameni să vină la biserică, nu mai funcționează evanghelizările clasice, în care prietenii veneau în casa lui Dumnezeu. Va trebui să mergem să îi căutăm pe oameni. De aceea, primul lucru la care ne-am gândit a fost să avem impact social. Bucureștiul e un oraș sufocant, cu multe situații de sărăcie. Am gândit un proiect de evanghelizare cu tinerii și am alocat resursele financiare ale bisericii pentru a procura oamenilor care trec prin situații grele în această perioadă ajutoare de care au nevoie: alimente, medicamente, dezinfectanți sau alte necesități. Campania, pe care o susținem zi de zi, a reușit să ajungă în casele oamenilor, mulți au fost atinși. La momentul actual, avem 5 persoane care s-au hotărât pentru botez și până la alte 15 persoane pe listă, în urma campaniei desfășurate de samaritenii Renovatio. L-am găsit pe om

acasă, am vorbit cu el acolo unde s-a putut

și, în felul acesta am transmis Evanghelia. De asemenea, toți membrii sunt constituiți pe grupuri de Whatsapp. Comunicăm în fiecare zi, ne rugăm împreună la o oră anume, avem zile de post. Am lansat ideea ca credincioșii

din biserică care au un partener sau copii necredincioși, să organizeze întâlniri acasă

după ce se ridică restricțiile. Întrucât nu mai poți aștepta ca omul să vină la biserică, mergem noi acasă la el. Vom avea discuții cu cei care vor să audă Evanghelia și în casă, vom sta de vorbă cu ei. Cred că așa se poate desfășura evanghelizarea. Desigur, e altceva, la biserică omul vine în contextul tău și îi spui ce vrei tu. Dar acasă la el, te așezi unde vrea el și trebuie să răspunzi la întrebări total diferite de cele pe care le generezi la biserică. Acasă la om trebuie să fii pregătit și înarmat, va conta foarte mult experiența, maleabilitatea și înțelepciunea care vine de sus. V.P: De ani de zile spun: „Să ieșim afară, cei care trebuie evanghelizați sunt afară, trebuie să vă duceți la ei cu mâncare, cu Scriptura, sărutându-i, îmbrățișându-i”. Am avut doar două tipuri de evanghelizare, cea de tip Ioan Botezătorul, care îi chema la el și apoi îi pocnea zdravăn, și evanghelizarea de tip Isus, care se ducea acasă la oameni, la vamă, la locul de muncă. A venit vremea să ieșim afară, să evanghelizăm dincolo de zidurile noastre, să mergem în lumea lor. C.B: Avem aceeași călăuzire, chiar dacă suntem din biserici diferite și avem viziuni diferite. Exemplul lui Isus ne ajută. Și El, când a văzut o nevoie fizică, a împlinit-o și abia apoi a predicat Evanghelia. Trebuie să fim atenți, să căutăm intenționat să ne apropiem

de oameni, pentru a împlini anumite nevoi

ale inimii lor sau probleme din cauza stării date de virusul și incertitudinea în care trăim. Și noi am dus resurse la spitalele din Arad. Am format o echipă de criză, am început să sunăm intenționat oameni, mai ales din afara bisericii, despre care știam că au fost contaminați, și ne-am rugat pentru ei. Personal, am sunat medici și autorități din Arad, despre care știam că au fost afectați. Avem o adresă de e-mail unde oamenii pot scrie dacă au nevoie de încurajare, rugăciune. Emailurile primite indică nevoia oamenilor de a se mărturisi, de rugăciune, de a se comunica cu ei. Avem oameni care îi sună. Depunem un efort intenționat de a ne conecta cu ei. La acest moment, Cuvântul vine prin conexiunea inimii. Și Pavel a avut perioade de izolare forțată, cu restricții, a fost închis pentru perioade de luni sau ani. În aceste perioade, nu a stat, ci a trimis scrisori, era forma de împărtășire a acelei vremi. Astăzi avem transmisiunea

online. Chiar dacă nu ne putem vedea din cauza restricțiilor, putem folosi acest mijloc pentru a comunica. În Biblie ni se spune să mergem și să propovăduim Evanghelia, dar nu ni se spune cum. Acum, evanghelizarea are un vad prielnic, trimis de Duhul Sfânt.

PASTORAȚIA

F. I.: Nu văd o diferență mare între păstorirea pe care am făcut-o înainte și cea de acum, faptul că nu ne mai vedem la biserică pentru predicare nu schimbă esențial actul păstoririi. Și înainte, sarcinile erau bine delimitate, timpul de sfătuire, de zidire a oamenilor erau bine puse la punct. Acum avem același mod de părtășie ca înainte. Dar ne lipsesc rugăciunile de peste săptămână, aveam rugăciuni în case, la biserică. Și unul dintre modurile practice a fost să împărțim biserica pe grupuri WhatsApp de 100-120 de membri. Comunicăm unii cu alții, știm unii de alții, dacă apare o nevoie, o transmitem. Dimineața avem un timp de rugăciune și cuvânt de întărire. În plus, e esențial să ne amintim că biserica nu are doar un pastor, suntem o echipă, iar cei din echipă trebuie să poarte o parte din responsabilitate. Zilnic, fiecare lucrător este implicat într-un act de slujire, un îndemn la rugăciune sau o acțiune specifică. Păstorirea se poate realiza când comunici permanent cu turma. O situație concretă: o tânără a trecut prin COVID-19. Am avut grijă de ea, ne-am rugat și ne-am sfătuit cu ea. În momentul de față, nimeni nu restricționează o vizită la domiciliu când e vorba de voluntariat. Nimeni nu împiedică o persoană să vină la locul unde ne rugăm pentru a mă ruga pentru pentru persoana respectivă, în condiții de securitate a sănătății. Ne lipsesc rugăciunile de peste săptămână, altminteri cunoaștem situațiile prin care trece fiecare credincios. S-a schimbat mijlocul

de comunicare, altminteri părtășia este

neafectată. S-a schimbat modul în care sunt oficiate slujbele, dar nu constat o diferență mare în privința păstoririi. Ne-am adaptat unor mijloace, dar grija este aceeași. Îndrăznesc să spun că și rezultatul e același. V.P.: Biserica din Londra e formată din tineri, spre deosebire de cea din Beiuș. Am hotărât să dăm Cina de două ori pe lună, în prima duminică din lună în biserica din Beiuș, iar duminica a treia o dăm pe Zoom, sunt 1000 de locuri pe Zoom, toată biserica poate fi prezentă. Pot cânta împreună, pot să Îl laude pe Dumnezeu, se pot întâlni cu pastorul executiv de acolo. La biserica din Beiuș nu s-a modificat nimic. În afară de ungerea cu untdelemn, am făcut tot ce făceam de obicei, birourile nu au fost închise, pastorii au lucrat non-stop. Cina am dus-o la bătrâni acasă. Împreună cu diaconii bisericii, ne-am dus la toți membrii acasă, dacă nu au putut veni la biserică. De câțiva ani, oamenii sunt interconectați prin SMS, bătrânii nu au WhatsApp, dar folosesc serviciul SMS. În fiecare zi le-am trimis versetul zilei. Dacă un frate a fost la spital, toată biserica a aflat în cinci minute. Ne-am rugat, am ținut post cu toată biserica. Pastorația a funcționat ca până acum. C.B.:Îmi lipsește mâna strânsă, îmbrățișarea, ochii ce îți comunică mai mult decât cuvintele. Numai când vezi omul față în față, îți dai seama de starea acelui om, și îmi lipsesc lucrurile care țin de grija pastorală. Dacă duc dorul a ceva, e să văd oile, să le simt lâna, să îmi dau seama cum sunt. În Arad, noi am creat un cont separat pe Facebook și ne-am asigurat că membrii noștri sunt conectați. Unii oameni în vârstă nu stăpânesc bine tehnologia, însă am încercat să îi conectăm și pe ei, să îi ajutăm. Un avantaj pe care îl avem îl reprezintă grupurile mici, suntem organizați în acest mod de câțiva ani, și fiecare grup interacționează pe WhatsApp și organizează întâlniri pe Zoom. Avem întâlniri și cu liderii grupurilor mici. În acest mod, poți afla oricând cum sunt oamenii tăi, fiindcă mini-păstorul care slujește grupul de 12-15 oameni ține legătura cu ei în permanență și ne informează despre starea lor. Lucrarea cu copiii se desfășoară online. În fiecare duminică, când încep adulții, copiii se întâlnesc pe grupuri de vârstă, petrec timp și se roagă împreună. Echipele de consilieri și-au organizat cazurile online sau telefonic. Și lucrarea cu tineretul se desfășoară online. Lucrăm la o programă pentru lucrarea cu femeile, tot pe internet. La fel și întâlnirile de prezbiteri, diaconi, conducerea bisericii. F.I.: Biserica are două dimensiuni. Prima: ea este un organism viu, care nu va putea fi niciodată împiedicat în funcționarea lui. A doua dimensiune se referă la instituția administrativă, în cazul căreia statul are un cuvânt de spus privind clădirile și alte aspecte. Situația cu care ne confruntăm testează flexibilitatea descrisă în Iacov drept „înțelepciunea care vine de sus și care este ușor de înduplecat”. Avem a face cu o inerție instituțională care există în biserici, fără ca ele să se gândească la fundamente. Luând ca exemplu botezul, la ora actuală este permisă oficierea slujbelor cu 8 persoane. Dacă e nevoie, de dimineață până seara, din oră în oră, botezăm câte o persoană. Dar dacă am căzut în plasa unor automatisme instituționale și nu facem anumite lucruri decât în anumite moduri fiindcă așa ne-am obișnuit, atunci vom fi blocați. Dacă vrei să faci lucrarea lui Dumnezeu, El va oferi soluții. Nu se poate opri lucrarea lui Dumnezeu. Biserica e un organism viu, care nu trăiește prin subvenții sau regulamente omenești, ci prin Cuvânt, prin Duhul Sfânt și prin părtășie, nu se va putea opri. Tot ce trebuie e să avem flexibilitate. Câte discuții au fost pe internet, câtă aprindere, câte răniri - de exemplu despre Cina Domnului! Sunt niște înțepeniri, niște automatisme funcționale. Nu găsim soluții, fiindcă facem lucrurile așa cum ne-am obișnuit. Soluțiile se găsesc când ești flexibil, când iubești lucrarea lui Dumnezeu, când iubești omul și mergi spre el.

RAPORTAREA LA AUTORITĂȚI

C.B.: Trebuie accentuat că platformele online sunt un substitut temporar la ceea ce nu ni se permite prin lege la momentul acesta. Dorința noastră e să slujim și să păstorim oamenii în biserică dar, dacă situația actuală nu e prielnică, nu putem să nu facem nimic până când se deschid bisericile. Unii sugerează că obediența Bisericii nu ar reflecta învățătura Scripturii, alții că nu e normal ca lăcașurile de închinare să fie închise dacă afacerile sunt deschise. Mai sunt și unii ce ne amintesc de exemplul pastorilor din Chicago, care au dat statul în judecată din pricina interdicției de a oficia slujbe religioase. V.P.: Biserica e creația lui Dumnezeu și nu poate avea substitut. Se spune că suntem virtuali cu turma noastră, însă nu e așa. Putem să fim împreună în Duhul, dar nu virtuali, așa părtășia ar fi o minciună. Se vorbește despre obediența Bisericii, dar problema e de natură medicală. Dacă autoritățile ar fi hotărât fără un asemenea motiv ca noi, creștinii, să nu ne putem întâlni, n-am fi ascultat, ne-am fi văzut prin păduri, vestind Cuvântul lui Dumnezeu. Dar COVID-19 mi se pare și încercare, și ispită: mulți s-au îmbolnăvit, unii au murit. Nu am vrut să fim

generatori de boală și de moarte, suntem

chemați să aducem viață. Dar, dacă statul face din situația de față o normalitate ca să ne țină acasă, nu ne vom supune.

F.I.: Respectul pentru viața celuilalt ne-a oprit să organizăm întâlniri bisericești

fiindcă boala e „ciudată”. Unii sunt purtători asimptomatici, ar putea veni la biserică, crezând că sunt sănătoși, și să transmită virusul cuiva mai vulnerabil, iar omul respectiv să se îmbolnăvească și chiar să moară. Totuși, mă pune pe gânduri faptul că

Biserica nu a fost prezentă în discuțiile cu

președintele despre măsurile de relaxare. S-a vorbit despre deschiderea restaurantelor și barurilor, dar despre biserici nu s-a menționat nimic, ca și cum ar fi fost ultima instituție din România... Urmăriți dialogul integral pe paginile „Biserica Harvest Arad”, „Misiunea Renovatio” și „Cireșarii”.