CE FACE DUMNEZEU ÎN ACEASTĂ VREME

» INTERVIU CU ADIEL BUNESCU, PASTOR, BISERICA „MISSIO DEI” BUCUREȘTI

Cred că perioada aceasta ne-a arătat cât de vulnerabili suntem. În partea vestică a lumii, trăim adesea cu iluzia că suntem în control, ne facem planuri, ne aranjăm lucrurile pe agende pe perioade lungi de timp. Ei bine, virusul acesta ne-a dat peste cap din mai multe puncte de vedere. Ne-a anulat planurile. În acest moment, cu toții planificăm doar „în creion”, doar tentativ, pentru că nu ne permit circumstanțele. Mi-aduc aminte că, la începutul măsurilor restrictive luate de Guvern, a sărit fetița noastră extrem de îngrijorată de faptul că concediul nostru de familie din luna iunie urma să fie amenințat. Sigur, a fost desființat sau cel puțin amânat concediul de familie. Dar mă gândeam că are mai mult sens acum ce spune apostolul Iacov: „Ascultați voi care spuneți: «Azi sau mâine ne vom duce într-o anume cetate, vom sta acolo un an, vom face negoț și vom câștiga!» și nu știți nici măcar ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Sunteţi un abur, care apare pentru puţin timp și apoi dispare. În schimb, ar trebui să spuneți: «Dacă Domnul va vrea, vom trăi și vom face cutare sau cutare lucru»“. Cât de adevărat! E foarte „la zi” textul acesta! E o bună reamintire a faptului că suntem vulnerabili, ca un abur. Nu suntem cu mâinile ferm pe hățurile vieții, cum adeseori avem impresia că suntem. Iar acest set de împrejurări cred că e o bună reamintire a acestor realități. Perioada aceasta, de asemenea, ne-a oferit multora anumite spații în program. Unii au lucrat mai puțin, alții au lucrat de acasă, alții deloc. Cu siguranță, cei care am lucrat de acasă nu am mai mers la lucru, nu am mai dus copiii la școală. Cum am folosit acest timp în plus? Am avut ocazia de a petrece mai mult timp în familie, cu copiii, a ne juca, a povesti, a le citi din Scriptură, a face activități benefice pentru familie. A fost o veste bună, alături de posibilitatea de a ne odihni, mai ales cei care trăim în orașele mari și ducem vieți într-un ritm aglomerat cu motoare turate la maxim. Cred că timpul petrecut în familie, odihna și slăbirea ritmului vieții au fost vești bune pentru unii din noi. Am avut și ocazia de a aloca un timp mai consistent pentru cultivarea relației cu Dumnezeu. A fost unul din accentele pe care eu l-am urmărit, să îmi iau timp mai mult de studiu al Scripturii, rugându-mă și meditând, asta în contextul statisticilor care spun că foarte mulți credincioși nu reușesc să petreacă un timp regulat cu Dumnezeu. A fost o bună ocazie de a crește în acest domeniu esențial pentru viețile noastre spirituale, atât de neglijat deseori. Dacă ne gândim la biserici în perioada aceasta, în general, schimbarea nu este un concept drag bisericilor, sau cel puțin unei părți a bisericilor de la noi. Ei bine, perioada aceasta ne-a oferit tuturor ocazia de a exersa schimbarea de nevoie. Sub presiunea limitărilor severe și intempestive, multe biserici s-au văzut nevoite să schimbe, să folosească tehnologia pentru întâlniri, să se adapteze specificului mediului virtual, să adapteze elemente de conținut ale întâlnirii, să caute soluții noi, să schimbe. Cred că e un lucru de bun augur în sine. Cred că perioada aceasta a dat multor biserici ocazia să dezmorțească articulațiile și să exerseze schimbarea. Nu căutăm schimbarea de dragul schimbării, dar cred că bisericile de la noi au nevoie să crească în abilitatea de a „citi” mediul cultural în care există și apoi să se adapteze într-un mod sănătos mediului acestuia, pentru a putea comunica inteligibil mesajul atât de puternic, de înnoitor și transformator al Evangheliei, pe limba omului de astăzi, prin mijloacele prin care omul de astăzi primește informația sau influența. Nu vorbesc despre schimbarea din categoria compromisului, ci la schimbări neutre din punct de vedere normal, schimbarea de forme, de ritmuri, de mijloace folosite, de accente puse sau limbaj folosit, adică elemente care nu alterează mesajul, ci permit comunicarea mesajului într-un mod care rezonează cu omul de astăzi. Un alt beneficiu al perioadei acesteia este că Biserica are ocazia să-și redescopere identitatea ei primară de organism viu, dinamic. Nu ne mai întâlni, nu ne mai putem folosi clădirile și spațiile proprii, însă avem ocazia să redescoperim că Biserica nu depinde nici de locație, nici de clădire, nici de un cadru dat de întâlnire, ci Biserica e un organism viu, alcătuit din oameni care împreună Îl urmează pe Hristos, cresc împreună și își poartă de grijă unii altora și sunt folosiți de Dumnezeu în misiunea Lui în lume. Aceasta e, sumarizând, identitatea Bisericii. Cred că avem ocazia să ne focalizăm mai mult pe elementele care contează cel mai mult și să descoperim că reușim să ne descurcăm fără unele elemente pe care, până de curând, le consideram indispensabile. Însăși procesul acesta de a reflecta, de a cântări, de a reordona prioritățile cred că e de bun augur pentru Biserică și Dumnezeu folosește perioada aceasta pentru binele nostru. La intersecția între Biserică și societate, un lucru bun pe care îl face Dumnezeu în perioada aceasta este că mesajul Evangheliei a inundat spațiul virtual într-o măsură fără precedent, pentru că foarte multe biserici își înregistrează sau transmit live întrunirile, mesajele, predicile și cântecele. Există mult conținut, o mare parte a lui de calitate, care poate fi accesat de oameni care își petrec viața în online, pentru că nu numai bisericile s-au mutat online; toți petrecem mult timp în mediul online. Cred că mai mulți oameni au ocazia să dea peste adevărul Evangheliei în spațiul virtual. Nu știu cum va fi Biserica după toată această perioadă, dar sper că va fi mai mobilă, mai adaptată realității în care trăiește. Sper să fie mai orientată pe oameni, pe slujirea și echiparea lor, pe ucenicie și ducerea Evangheliei acolo unde sunt cei ce au nevoie de ea, mai preocupată și mai focalizată pe oameni și mai puțin pe programe, clădiri, instituții sau pe politica bisericească. Nu că toate acestea ar fi rele, doar că sunt secundare ca importanță. Cred că vom fi mai recunoscători pentru lucrurile pe care până acum le-am luat de bune, cum ar fi posibilitatea de a ne aduna fizic în același loc. Realitatea este că ajungem să prețuim lucrurile pe care le avem abia după ce suntem privați de ele. Sper că recunoștința noastră va crește în urma acestei perioade. De asemenea, cred că Biserica va folosi mai mult tehnologia. Sunt mulți care spun că unele din lucrurile pe care acum le facem de nevoie, probabil într-o măsură mai mică, vom continua să le facem de voie, pentru că le vom fi descoperit eficacitatea și ne vom fi dat seama că ne prind bine. Iar tehnologia cred că este unul din lucrurile pe care Biserica le va folosi mai mult în următoarea perioadă.

Biserica și criza actuală

» INTERVIU CU CRISTIAN BARBOSU, PASTOR, BISERICA „HARVEST” ARAD PERIOADA PANDEMIEI

Este o perioadă grea pentru societate, însă o vreme extraordinar de prielnică pentru Biserică și pentru creștini, când în sfârșit putem vorbi despre Dumnezeu liber, pentru că oamenii sunt cu mult mai mult deschiși, au urechi să asculte și inimă să înțeleagă. Noi primim zilnic, la biserică, mesaje de la oameni care fie au nevoie de rugăciune, fie vor să-și mărturisească păcatele, fie vor să se apropie de Dumnezeu. De aceea, e un timp de har, dar e și un timp de provocări, fiindcă ne întinde credința la maxim, fiindcă în incertitudine, noi ne pierdem controlul și această pierdere a controlului generează frică. Problema e că, acolo unde este frică, nu mai există credință. De aceea, deși e normal să simțim teamă, ca credincioși, trebuie să luptăm să avem încredere în Dumnezeu, pentru că El este în control, chiar și atunci când noi sau cei din jurul nostru nu mai știm ce să facem.

CE LUCRĂRI FACE DUMNEZEU ACUM

Crizele niciodată nu scot la iveală lucruri noi, ci doar lucruri pe care noi le aveam și le țineam în noi înainte de criză. Multora, această criză le-a tras un semnal de alarmă că așa nu mai pot continua. Altora, criza le-a descoperit lucruri noi, de exemplu au înțeles să prețuiască mai mult familia și copiii în locul slujbei și banilor, iar asta nu înseamnă că ei nu mai muncesc, dar să fie siguri că acordă mai mult timp familiei. Mai ales cei plecați în străinătate să muncească temporar, au înțeles să revină acolo unde Dumnezeu i-a așezat și i-a făcut responsabili, lângă familia lor, în țara în care s-au născut. Nu cred că ne putem permite să reintrăm în normal când știm cât de anormal am trăit înainte de criză. Eu cred că Dumnezeu ne-a dat șansa să ne resetăm pe anumite domenii și să continuăm așa, chiar și când revenim la „normal”. Revino și rămâi la normalul pe care Dumnezeu îl vrea de la tine! Ce lucrări face Dumnezeu la nivel corporativ, la nivelul Bisericii? Cum spuneam, crizele scot la iveală anumite neajunsuri, slăbiciuni sau apucături nesănătoase pe care noi oricum le aveam înainte de a apărea criza. În criză, când presiunea crește, acele probleme nerezolvate de obicei ies la suprafață. Din păcate, și la nivel de biserici, acest lucru este adevărat. Unele biserici care au fost goale înainte de criză, tot goale vor rămâne și după, dacă păstorii nu vor începe să facă schimbările necesare. Și Dumnezeu se așteaptă să le facă pentru că, așa cum spune Apocalipsa, Isus își evaluează mesagerii, pe cei responsabili, păstorii lor. Din păcate, în loc să fie uniți și să lupte pentru lucrurile importante în perioada de criză, unii păstori și biserici au continuat să-și arate lacunele, mai pronunțat chiar datorită crizei, și au continuat să creeze disensiuni, să atace și să critice, uitând că Dumnezeu așteaptă dragoste și unitate, mai ales în perioadele de criză. Am văzut și lucruri pozitive, cum Duhul Domnului lucrează mai ales interconfesional prin dialog și proiecte comune între slujitorii diferitelor biserici, oameni care știu să facă diferența între ceea ce contează și ceea ce pare a conta, fiind conștienți că în ceruri nu vor mai exista aceste garduri pe care noi căutăm să le punem aici pe pământ. Uneori e nevoie de o criză să ne aducă aminte de aceste adevăruri fundamentale. La nivel mondial, Dumnezeu a arătat lumii că oricând poate spune „STOP” și poate da peste cap orice planuri ale oricărui guvern, putere sau autoritate pământească, printr-un simplu virus. Noi credeam că ne putem mișca și fără El, dar iată că ne-a dovedit că nu e așa. Nu vi se pare interesant că ne-a oprit doar pe noi, fără a opri animalele, insectele, peștii sau plantele? De ce? Pentru că a vrut să ne trimită un mesaj clar: nu noi, oamenii, ci El este în control.

BISERICA DUPĂ IZOLARE ȘI COVID

Unele biserici vor fi mai vii și mai axate pe evanghelizare și slujirea altora, acum când parcă Dumnezeu ne-a forțat să împlinim literalmente mandatul din Matei 28, să nu tot așteptăm să vină cei din lume spre noi, ci noi să mergem spre ei. Însă alte biserici vor fi mai spre moarte, ca să folosesc antonimul bisericilor vii, prin faptul că oamenii, conștientizânduși starea efemeră, vor căuta biserici vii unde să-și poată trăi credința, și vor părăsi acele oaze seci acele biserici pline de ritualuri și forme fără viață și le vor lăsa goale. Și bisericile probabil vor muri. Sper să nu fie așa.

PRIMELE 3 PROVOCĂRI ALE BISERICII ÎN ACEASTĂ VREME

Prima este nevoia de a ieși din amorțeală. A doua este de a ieși în lume, focalizândune pe câștigarea ei, nu pe mentenanța membrilor și a programelor noastre. A treia este nevoia de a ieși din anonimat și de a ne implica în societate, slujind, nu doar criticând.

SUNT SUBIECTE CARE AR TREBUI DEZBĂTUTE MAI MULT ÎN BISERICA DE AZI?

Desigur. Diferența dintre absolute și convingeri. Cele mai multe scandaluri în biserici, dar și între biserici, se dau pe cutume bisericești, generând conflicte și anatemizându-i pe cei ce nu cred la fel, considerându-i chiar vrăjmași, dar uitând că singurul nostru potrivnic este satan și nu fratele de lângă noi sau biserica X sau Y. Apoi evanghelizarea intenționată în afară, prin relații și proiecte de ajutorare care să schimbe percepția oamenilor despre bisericile evanghelice în general, percepția că suntem ghetouri închise (și cam așa am ajuns unii dintre noi), aplicând un fel de lege sharia membrilor noștri. Mai apoi, unitatea în diversitate, să fim învățați să împlinim, nu doar să vorbim despre porunca cea nouă, „să vă iubiți unii pe alții”. Fiindcă prin aceasta, și e interesant că nu prin doctrina sau regulile noastre, ci prin dragostea aceasta vor cunoaște oamenii că suntem ucenicii Lui, când avem această dragoste manifestată unii față de alții. Aici e problema, e greu să ne iubim unii pe alții cât timp nu putem să acceptăm că suntem diferiți și că Dumnezeu ne primește și așa, cât timp recunoaștem pe Isus Hristos ca Domn. Biblia niciodată nu a cerut uniformitate prin conformism, ci unitate în diversitate.