Pandemia și eternitatea » INTEVIU CU AUREL AVRAM, PASTOR, BISERICA SPERANȚA TIMIȘOARA, DIFUZAT ÎN EMISIUNEA REALITĂȚI ȘI PESPECTIVE slujeam ca păstor în prima linie, și că Dumnezeu îmi va purta de grijă.
COVID - EXPERIENȚA PERSONALĂ Am avut o experiență ca familie, dar și cu familia din biserică pe care am asistat-o ca păstor. Acolo am fost infectat (cu COVID, n.red.). Am avut și această experiență, ca sora din acea familie să plece acasă la Domnul, dar și mama-soacră să ajungă și ea infectată în spital. La vârsta de 83 de ani, Domnul a chemat-o acasă. Mi-a fost dat să văd, în experiența familiei mele, această realitate a morții care a venit în viața unor credincioși care erau pregătiți. Mama-soacră, a doua mamă pentru mine, a fost o femeie evlavioasă, toată viața a așteptat întâlnirea cu Domnul. Era o femeie a rugăciunii, care avea mesaje din partea Domnului și avea convingerea fermă că se duce în prezența Lui. Sora din biserică avea 66 de ani când a chemat-o Domnul acasă. Cu două zile înainte să plece la spital, a scris o scrisoare către fiica ei, plecată într-o altă țară. Nu știa că urma să ajungă în spital, să stea două săptămâni în comă. Eu am vizitat-o chiar când o lua salvarea, doar să-i facă o perfuzie în spital și apoi să o aducă acasă, așa mi-a spus doctorul. Dar, cu două zile înainte, ea a scris acea scrisoare tulburătoare, testamentul ei spiritual, în care spunea clar „eu mă duc să mă întâlnesc cu Domnul”. Ea nu știa că are COVID, credea că are o gripă, acest fapt a făcut să mă duc și eu la ea fără să fiu echipat, atunci nici nu se cunoșteau toate datele despre coronavirus. Domnul a îngăduit această experiență, dar am văzut cum Dumnezeu a controlat toate evenimentele, cum și aceste două surori, care au fost și prietene și surori de părtășie de-a lungul anilor, au ajuns să plece la Domnul în acest fel. A fost dramatică înmormântarea, nu am putut să participăm, doar copiii noștri au participat. E dureroasă despărțirea de cineva drag, dar există și acea mângăiere pe care o ai, e planul lui Dumnezeu care se derulează. Am știut că trebuie să ajung în spital pentru că eram în planul Lui,
8
ALFA OMEGA TV MAGAZIN
Fiica mea a pus o poză pe Facebook în care eu zâmbeam (la momentul urcării în izoletă/ambulanță pentru internare, n.red.), dar eu aveam pacea înăuntrul meu, știam că e voia lui Dumnezeu și că acest virus nu are ce să îmi facă. Acum câțiva ani m-am mai dus în acel spital cu o problemă mult mai serioasă, o infecție cu un alt virus, am avut hepatita C, și un an de zile am fost supus unui tratament despre care nu știam dacă va avea efect. Am parcurs atunci acest drum al credinței, am dus crucea aceasta cu o injecție de interferon în fiecare săptămână pe care mi-o făceam, un tratament greu de suportat cu un antiviral foarte puternic, la fel cum mi-au dat și acum (pentru COVID, n.red.). Atunci am văzut mai clar realitatea morții, pentru că nu știam dacă va avea efect tratamentul respectiv, pe atunci nu era o soluție, deși între timp s-a descoperit că era, iar hepatita C nu mai e o boală letală. La momentul respectiv nu știam dacă sunt „pe rampa de lansare” și mă duce Domnul acasă. Când ți-ai rezolvat o dată problema fricii de moarte, nu o mai ai. M-am dus acum în spital convins că nu au ce să-mi mai facă și am fost destins. E adevărat că am avut o formă foarte ușoară (de COVID, n.red.). Soția mea a avut și ea o formă ușoară, dar puțin mai serioasă, în așa fel încât presupunea o anumită asistență. Dar așa a orchestrat Domnul lucrurile, încât atunci când a venit mama-soacră în spital, soția a putut să se mute cu ea în salon și, timp de o săptămână, a ajutat-o și a fost cu ea. Așa cum, la 46 de ani, când mama-soacră a rămas văduvă, ea a rămas alături de fiica ei, ele au rămas împreună până în ultima clipă. Am văzut mâna lui Dumnezeu, cum ne-a călăuzit, am avut împăcarea că planul lui Dumnezeu s-a încheiat cu mama-soacră. A dus-o Domnul în veșnicie. Nu știu dacă COVID-ul a contribuit cu ceva, practic a fost o trecere lină în locul cel mai bun. Noi, ca familie, am înțeles clar că a fost voia Lui cea bună, plăcută și desăvârșită. Da, doare despărțirea, ne-am fi vrut să-i avem pe cei dragi în continuare, dar știm că sunt într-un loc mult mai bun.
PERIOADA ACTUALĂ Nu există accident, Dumnezeu e suveran. Tot ce vine trece prin mâna Lui, un Tată
iubitor și înțelept care nu va îngădui lucruri pe care nu le putem gestiona în planul lui Dumnezeu. Clar, nu putem ignora acest moment, să spunem că va fi o perioadă de câteva luni până vor descoperi vaccinul. Va fi un fel de reintrare la normal, dar un alt normal. Realitatea e că viața e într-o schimbare continuă, noi ne schimbăm și realitățile se schimbă, dar suntem chemați să ne adaptăm schimbărilor, să valorificăm ce poate fi bun. Sunt convins că vom pomeni de ceea ce s-a întâmplat în 2020. Spontaneitatea cu care a apărut acest moment pe scena lumii, suprinderea... faptul că se pot schimba lucrurile peste noapte, la scară planetară, felul cum au reacționat oamenii, teama de necunoscut. Am crezut că noi controlăm viitorul, dar pandemia ne-a făcut să ne blocăm, iar blocajul a însemnat docilitatea cu care ne-am așezat în case, fără a pune sub semnul întrebării cerința autorităților de a nu ne mai permite o libertate care e în natura noastră socială, aceea de a ne întâlni cu alții. Am stat fiecare pitiți în case, ne-am conformat. Lumea e coaptă pentru a asculta de cineva care le poate asigura ziua de mâine, chipurile, care le dă speranță. Vedem acest strigăt cum străbate profețiile biblice, după cineva care, atunci când lumea va ajunge la o criză, ne va salva. Când era război, puteai spune „cutare națiune a declanșat războiul”, dar acum pe cine să dai vina? De aceea, au apărut teoriile conspirațiilor, pentru că avem nevoie de narațiuni simple, de explicații. „Cineva e la butoane, dacă îl tragem jos, revine normalitatea și controlăm din nou lumea noastră”. Dar descoperim că trăim într-o lume fragilă și, de fapt, Dumnezeu controlează toate lucrurile, nu omul, nici NATO, nici știința cu avansul ei uriaș. Probabil cine scoate primul vaccinul va avea întâietate, sunt sume uriașe în joc și profituri în industria pharma, dar strigătul este după un salvator, care să asigure siguranța, protecția, bunăstarea și liniștea, un Mesia iluzoriu. Dar acum a fost dărâmat de pe soclu idolul științei, al puterii economice și militare, tot ce glorifica realizările ființei umane și ne-am dat seama că, de fapt, pentru noi nu rămân decât familia, valorile la care ne-am întors și Biserica la care ne uităm cum își duce menirea în valurile învolburate de acum.
