Provocarea Bisericii în era digitală » INTERVIU CU MARCEL STRUBERT, PASTOR ȘI MASTER ÎN TEOLOGIE PUBLICĂ
CREȘTINUL ȘI TEHNOLOGIA În contextul existențial contemporan, asistăm la prezența a două lumi care coexistă, cea online și cea offline, care împărtășesc o tensiune reciprocă nemărturisită. Din punct de vedere creștin, această situație reclamă o înțelegere aprofundată a „efectelor mediei contemporane asupra credinței, a comunității, a identității și a cum să exprimăm și să mărturisim credința creștină prin mijloace digitale”. Ceea ce este obligatoriu în relația creștinului/ Bisericii cu societatea este că noi nu putem și nu ni se permite să schimbăm conținutul consistent al credinței creștine, dar trebuie să învățăm cum să-l prezentăm într-o societate în care publicitatea e un limbaj în sine. Tehnologia ne înlesnește/facilitează anumite lucruri, dar ne și influențează felul în care ne percepem pe noi înșine (identitatea), cât și relațiile noastre. Pe lângă coordonatele „clasice” ale formării identității și personalității confirmate generații la rând, apar și elemente noi specifice acestei ere digitale, în care „identitatea religioasă a individului se formează în conexiune cu cultura online și offline, instituțiile religioase și familie” (Wendi Bellar). În timp ce creștinul trebuie să se perceapă pe sine în raport cu noua creație care a devenit prin Hristos (2 Corinteni 5:17), apare în contrabalanță tentația oferită de mediul virtual de a te afișa așa cum dorești și nu cum ești în realitate, adică identitate virtuală. Creștinul practicant care și-a luat mântuirea, viața și veșnicia în serios, este chemat să îmbogățească dimensiunea acelei vieți noi (Romani 6:4b) în care a fost așezat prin har, la ceea ce contează acum înaintea lui Dumnezeu. Identitatea creștină, cu accentul mutat de la susținerea firii pământești prin orice mijloace (incluzând identitatea virtuală), la frumusețea unei vieți în care știi cine este Dumnezeul tău și cine ești tu din pricina Lui, va rămâne identitate creștină de o manieră inconfundabilă.
20
ALFA OMEGA TV MAGAZIN
Provocarea creștinului apare din fascinația spiritualității atât de prezentă în societate, când oamenii vehiculează ideea de a fi spiritual, dar nu neapărat religios și nu neapărat conectat unei comunități sau tradiții religioase unde să fii integrat activ. Ne îndreptăm oare spre un creștinism „particularizat” în termenii: învățători după poftele lor (2 Timotei 4:3) specific vremurilor din urmă? Când se poate accesa orice în materie de creștinism și apare subtil la orizont opțiunea „descătușării” din acele „încorsetări” (poarta strâmtă, calea îngustă), pe care unii ar putea să le perceapă în cadrul unei comunități de credință în realitatea fizică? Iată două aspecte: - începi să cauți ceea ce consideri că ți se potrivește mai bine, ceea ce ai vrea să auzi. - slujitorii Bisericii nu mai sunt îndeajuns de relevanți în raport cu marile nume din lumea evanghelică pe care acum le poți urmări prin intermediul Internetului Atașamentul „emoțional” al omului postmodern față de dispozitivele mobile e un fapt confirmat în realitatea contemporană, sau un anumit nivel de dependență față de acel dispozitiv. Tehnologia a ajuns să aibă rădăcini adânci și ramificate în existența noastră de zi cu zi. Răspunsul individului, respectiv personalitatea acestuia este influențată de Internet în forma lui mobilă. Noi „stăpânim” tehnologia și dispozitivele conectate la Internet, sau prin ele ne este afectată serios stăpânirea de sine? Suntem amprentați de tehnologia digitală, ea ne influențează mai mult decât conștientizăm identitatea care ne-o dorim a fi creștină.
BISERICA ȘI TEHNOLOGIA Asistăm la o dezafiliere sau o scădere a numărului participanților la serviciile spirituale ale bisericilor motivată de tehnologie sau la o continuitate a participării efective la servicii, respectiv apartenența la părtășia sfinților? Teoretic nu ar trebui să asistăm la o descreștere, ci ar trebui să privim conectarea „online”, platformele media sociale și orice alte oportunități prezente sau viitoare ca mijloace prin care comunitatea de credință să fie îmbogățită, nicidecum slăbită. Cele două abordări trebuie să conlucreze, fiecare abordare are aspecte inedite, benefice, binecuvântează și întregesc experiența religioasă a credinciosului. Aici intervine înțelepciunea (înțelegerea echilibrată care exclude extremele), discernământul (cum să mă aliniez la aceste realități care-mi sunt
puse la dispoziție și să am un beneficiu spiritual maxim din ambele abordări), selectivitatea (nu orice accesări în „online” și nu oricum) și respectul (față de eforturile susținute ale ambelor perspective). Comoditate, poate chiar indiferență. Considerăm că nu ne lăsăm de credință, dar putem fi indulgenți cu noi înșine în privința participării efective la părtășie, la relațiile comunitare. Dar suntem oare pe cale să pierdem aspectul părtășiei, acel: „ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni? Toți erau nelipsiți de la întâlnirile zilnice de la Templu și din case”? ... (Faptele apostolilor 2:42, 46) Sau trebuie să înțelegem că aceasta era o prezentare a „entuziasmului” specific oricăror începuturi, care a ținut o vreme apoi s-a stins? Dacă manifestăm interes și perseverăm în aceste lucruri, am fi religioși? Am putea „răscumpăra” aceste coordonate vitale ale unui creștinism funcțional de printre labirinturile erei digitale și ale tehnologiei? Credința și dragostea, la mare căutare în vremurile din urmă, pot fi ele exprimate mai bine în cadrul comunității sau „online”? Biserica provocată la acest nivel trebuie să continue să prețuiască valoarea prezenței fizice în părtășiile comunității. Hristos s-a întrupat și a venit să locuiască printre noi pentru a-și împlini lucrarea mântuitoare printre oameni și nu ne-a trimis mesajul Său într-un „pachet virtual complet”, chiar dacă orice abordare din sfera comunicării supranaturale îi este oricând la îndemână. S-a arătat alor lui într-o prezență a învierii materializată, perceptibilă, onorându-i cu prezența Sa. Contextul digital în care ne aflăm solicită și provoacă Biserica, deoarece totul a trecut mult de granițele „liniștite și sigure” între care ne simțeam confortabili în perioadele anterioare. Unii cred că dacă „tragem obloanele”, ne focalizăm pe interior, păstrăm „puritatea” Bisericii și a mesajului și așteptăm până trece furtuna postmodernismului, o să ne descurcăm și să mergem mai departe. Aceasta este pură utopie. Indiferent de structurile, stilurile, conținutul și exprimarea noastră, specifice comunității credincioșilor din care facem parte, „sarcina noastră, în această tumultuoasă tranziție, este să găsim o modalitate de a risca, de a ieși din zona de confort, pentru a putea înainta” (Rex Miller). În ce privește Internetul și tehnologia erei digitale, provocarea pentru noi, comunitatea de credință, este să evităm
