PROVOCAREA BISERICII ÎN ERA DIGITALĂ

CREȘTINUL ȘI TEHNOLOGIA

În contextul existențial contemporan, asistăm la prezența a două lumi care coexistă, cea online și cea offline, care împărtășesc o tensiune reciprocă nemărturisită. Din punct de vedere creștin, această situație reclamă o înțelegere aprofundată a „efectelor mediei contemporane asupra credinței, a comunității, a identității și a cum să exprimăm și să mărturisim credința creștină prin mijloace digitale”. Ceea ce este obligatoriu în relația creștinului/ Bisericii cu societatea este că noi nu putem și nu ni se permite să schimbăm

conținutul consistent al credinței

creștine, dar trebuie să învățăm cum să-l prezentăm într-o societate în care publicitatea e un limbaj în sine. Tehnologia ne înlesnește/facilitează anumite lucruri, dar ne și influențează

felul în care ne percepem pe noi înșine

(identitatea), cât și relațiile noastre. Pe lângă coordonatele „clasice” ale formării identității și personalității confirmate generații la rând, apar și elemente noi specifice acestei ere digitale, în care „identitatea religioasă a individului se formează în conexiune cu cultura online și offline, instituțiile religioase și familie” (Wendi Bellar). În timp ce creștinul trebuie să se perceapă pe sine în raport cu noua creație care a devenit prin Hristos (2 Corinteni 5:17), apare în contrabalanță tentația oferită de mediul virtual de a te afișa așa cum

dorești și nu cum ești în realitate, adică

identitate virtuală. Creștinul practicant care și-a luat mântuirea, viața și veșnicia în serios, este chemat să îmbogățească dimensiunea acelei vieți noi (Romani 6:4b) în care a fost așezat prin har, la ceea ce contează acum înaintea lui Dumnezeu. Identitatea creștină, cu accentul mutat de la susținerea firii pământești prin orice mijloace (incluzând identitatea virtuală), la frumusețea unei vieți în care știi cine este Dumnezeul tău și cine ești tu din pricina Lui, va rămâne identitate creștină de o manieră inconfundabilă.

» INTERVIU CU MARCEL STRUBERT, PASTOR ȘI MASTER ÎN TEOLOGIE PUBLICĂ

Provocarea creștinului apare din puse la dispoziție și să am un beneficiu fascinația spiritualității atât de prezentă în spiritual maxim din ambele abordări), societate, când oamenii vehiculează ideea selectivitatea (nu orice accesări în „online” de a fi spiritual, dar nu neapărat religios și nu oricum) și respectul (față de eforturile și nu neapărat conectat unei comunități susținute ale ambelor perspective). sau tradiții religioase unde să fii integrat activ. Ne îndreptăm oare spre un creștinism „particularizat” în termenii: învățători după poftele lor (2 Timotei 4:3) specific vremurilor din urmă? Când se poate accesa orice în materie de creștinism și apare subtil la orizont opțiunea „descătușării” din acele „încorsetări” (poarta strâmtă, calea îngustă), pe care unii ar putea să le perceapă în cadrul unei comunități de credință în realitatea fizică? Iată două aspecte: Comoditate, poate chiar indiferență. Considerăm că nu ne lăsăm de credință, dar putem fi indulgenți cu noi înșine în privința participării efective la părtășie, la relațiile comunitare. Dar suntem oare pe cale să pierdem aspectul părtășiei, acel: „ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni? Toți erau nelipsiți de la întâlnirile zilnice de la Templu și din case”? ... (Faptele apostolilor 2:42, 46) Sau trebuie să înțelegem că aceasta - începi să cauți ceea ce consideri că ți se era o prezentare a „entuziasmului” specific potrivește mai bine, ceea ce ai vrea să auzi. oricăror începuturi, care a ținut o vreme - slujitorii Bisericii nu mai sunt îndeajuns apoi s-a stins? Dacă manifestăm interes și de relevanți în raport cu marile nume din perseverăm în aceste lucruri, am fi religioși? lumea evanghelică pe care acum le poți Am putea „răscumpăra” aceste coordonate urmări prin intermediul Internetului vitale ale unui creștinism funcțional de Atașamentul „emoțional” al omului postmodern față de dispozitivele mobile e un fapt confirmat în realitatea contemporană, sau un anumit nivel de dependență față de acel dispozitiv. printre labirinturile erei digitale și ale tehnologiei? Credința și dragostea, la mare căutare în vremurile din urmă, pot fi ele exprimate mai bine în cadrul comunității sau „online”? Tehnologia a ajuns să aibă rădăcini adânci Biserica provocată la acest nivel trebuie și ramificate în existența noastră de zi să continue să prețuiască valoarea cu zi. Răspunsul individului, respectiv prezenței fizice în părtășiile comunității. personalitatea acestuia este influențată Hristos s-a întrupat și a venit să locuiască de Internet în forma lui mobilă. Noi printre noi pentru a-și împlini lucrarea „stăpânim” tehnologia și dispozitivele mântuitoare printre oameni și nu ne-a conectate la Internet, sau prin ele ne este trimis mesajul Său într-un „pachet virtual afectată serios stăpânirea de sine? Suntem complet”, chiar dacă orice abordare din amprentați de tehnologia digitală, ea ne sfera comunicării supranaturale îi este influențează mai mult decât conștientizăm oricând la îndemână. S-a arătat alor lui identitatea care ne-o dorim a fi creștină. într-o prezență a învierii materializată, BISERICA ȘI TEHNOLOGIA perceptibilă, onorându-i cu prezența Sa. Asistăm la o dezafiliere sau o scădere a numărului participanților la serviciile spirituale ale bisericilor motivată de tehnologie sau la o continuitate a participării efective la servicii, respectiv Contextul digital în care ne aflăm solicită și provoacă Biserica, deoarece totul a trecut mult de granițele „liniștite și sigure” între care ne simțeam confortabili în perioadele anterioare. Unii cred că dacă „tragem obloanele”, ne focalizăm pe interior, păstrăm apartenența la părtășia sfinților? Teoretic „puritatea” Bisericii și a mesajului și așteptăm nu ar trebui să asistăm la o descreștere, ci până trece furtuna postmodernismului, o să ar trebui să privim conectarea „online”, ne descurcăm și să mergem mai departe. platformele media sociale și orice alte Aceasta este pură utopie. Indiferent de oportunități prezente sau viitoare ca structurile, stilurile, conținutul și exprimarea mijloace prin care comunitatea de credință să fie îmbogățită, nicidecum slăbită. Cele două abordări trebuie să conlucreze, noastră, specifice comunității credincioșilor din care facem parte, „sarcina noastră, în această tumultuoasă tranziție, este să găsim fiecare abordare are aspecte inedite, benefice, o modalitate de a risca, de a ieși din zona de binecuvântează și întregesc experiența confort, pentru a putea înainta” (Rex Miller). religioasă a credinciosului. Aici intervine înțelepciunea (înțelegerea echilibrată care În ce privește Internetul și tehnologia exclude extremele), discernământul (cum erei digitale, provocarea pentru noi, să mă aliniez la aceste realități care-mi sunt comunitatea de credință, este să evităm

extremele: o deschidere fără discernământ prin îmbrățișarea a tot ce ni se oferă, sau manifestarea unor rezerve nejustificate din dorința de a nu ne lăsa afectați de spiritul acestui veac. Fii lui Isahar aveau de la Dumnezeu darul de a deosebi vremurile. Același Duh Sfânt poate și azi să ofere daruri de felul acesta celor care le caută, pentru a ști ce să facem cu tehnologia, care să nu ne distrugă, ci să ne îmbogățească în mod individual și ca comunitate de credință.

O PREZENȚĂ CREȘTINĂ RELEVANTĂ ÎN MEDIUL VIRTUAL

Într-o lume atât de interconectată,

Biserica nu se poate aștepta să comunice

doar într-un singur sens ceea ce are de „zis” de la amvon înspre o audiență așezată disciplinat în rândurile ordonate ale scaunelor. Biserica nu poate să se rezume la răspunsuri simpliste date la problemele complexe ale societății, ci trebuie să asculte, să încurajeze

întrebări și să se angajeze în conversații

multi-direcționale, obligatorii pentru împărtășirea credinței creștine în mediul cultural contemporan. Asumarea acestei abordări va certifica măsura în care suntem reali într-o lume foarte reală. Pentru orice postare a serviciilor de biserică, predici, laudă și închinare, materiale scrise, tehnologia contemporană crează posibilitatea acelor comentarii care de multe ori nu sunt prea prietenoase. Se prea poate să avem de-a face cu „cinici, critici, căutători de adevăr, naivi și sceptici, imitatori și încurajatori, îngeri și demoni” (J.J. Dyikuk). Ne „punem” pe internet este echivalent cu ne „expunem”. În ce măsură Biserica este dispusă să își asume acest lucru? Există riscul de a fi comentați sau ridiculizați, apreciați sau depreciați, ridicați în slăvi sau trântiți la pământ - „bucuriile” expunerii comunității în era digitală. Biserica de factură convergentă, în perspectivă, trebuie să-și înțeleagă încă de pe acum provocările, să și le asume și să fie dispusă să renunțe la tendințele de a rămâne cantonată între „zidurile” comunitare și denominaționale. Categoric, nu trebuie să ne pierdem identitatea ca și comunitate de credință, nici să ne lăsăm târâți de spiritul acestei lumi prin diverse „fundături” ci, verticali în relația cu Dumnezeu și poziționați corect orizontal, în relația unii cu alții,

să înțelegem totuși vremurile în care

trăim, să uzăm cu discernământ de ceea ce tehnologia ne pune la dispoziție, dar fără a ne compromite în nici un fel. Folosind un limbaj biblic, nevoia de burdufuri noi nu a fost niciodată mai mare ca și acum, în era digitală. Biserica astăzi trebuie să continue să arate respect pentru tot ceea ce s-a clădit bine până acum, dar să nu fie reticentă sau obtuză față de noile structuri ale burdufurilor specifice erei digitale, ca să nu se piardă nici ceea ce astăzi este perceput ca burduf nou.

TEHNOLOGIA ȘI VIITORUL BISERICII

Biserica este o comunitate a credinței, așezată în ambientul societății care a devenit postmodernă și care provoacă Biserica în mod indirect, în dreptul formelor sau structurilor religioase care manifestă tendințe de înțepenire sau rigiditate, abordări care dacă continuă să persiste ne vor conduce ca și comunitate de credință la blocaje care nu vor avantaja pe nimeni. Generațiile erei digitale sunt avide după autenticitate. Biserica trebuie să promoveze această dimensiune ca parte a vieții ei, în care transparența și confirmarea adevărului pretins este o obligație de onoare. Orice impresie greșită asupra unui exclusivism în dreptul Bisericii și a oamenilor care o alcătuiesc trebuie eradicat. Biserica ar trebui să ofere accesibilitate oricărui om care ar dori să cheme Numele Domnului, să renunțe la orice prejudecăți și să urmeze în mod intenționat modelul lui Cristos. Realizăm că mass-media seculară nu împărtășește valorile creștine, având evident o altă agendă. În timp ce în societate este promovată înțelepciunea acestui veac, Biserica trebuie să continue să promoveze acele lucruri adevărate, vrednice de cinste, drepte, curate, de iubit, a faptelor bune, etc.(Filipeni 4:8). Biserica trebuie să uzeze de oportunitatea pe care o oferă digitalizarea, să fie vizibilă, săși promoveze valorile pe care să le prezinte în modalități creative contemporane, de înțeles pentru omul societății postmoderne. Să nu renunțe la părtășia creștină în forma ei tradițională (întâlniri publice congregaționale), să slujească cu dedicare și sacrificiu, oferind dragoste necondiționată. Trebuie să susțină și să încurajeze o identitate sănătoasă a creștinului în termenii lui Dumnezeu exprimați clar în Scripturi ca alternativa care, deși nu place firii pământești, este aducătoare de mântuire atât în dimensiunea de acum cât și a celei viitoare. „Oamenii au fost creați să își găsească scopul și sensul nu doar într-un mod simplu în ei înșiși sau în viața lor interioară, ci prin interacțiune și scop împărtășite cu cei din jur”, familie, biserică sau societate. (N.T. Wright). Biserica trebuie să devină la fel de conștientă și de faptul că după apariția pe scară largă a Internetului și mediei sociale,

ceea ce facem cu Internetul este la fel de

important ca ceea ce facem de la amvon. Înțelegerea faptului că nimic nu e nou sub soare, sau poate doar cu o altă „față”, este un atu pe care liderii seniori ai bisericilor pot să-l fructifice pentru a nu rămâne blocați în prejudecăți, reticenți la schimbările din societate care provoacă Biserica și pe slujitorii ei. Ar trebui promovată creativitatea în mijlocul comunității, pentru a distinge elemente noi în interacțiune. În timp ce ne păstrăm valorile bine așezate la locul lor, e nevoie să depășim granițele reticenței, pentru a diversifica modalitățile creative prin care comunitatea să fie „îmbogățită” în manifestarea ei. Cu acest ritm al schimbării în era digitală,

și formele de conducere trebuie să dobândească o anumită „flexibilitate”

pentru direcții optime și eficiente. Să aducem aproape tineri creștini care simt pulsul societății și dețin mijloacele de exprimare contemporane necesare pentru ca Biserica să înainteze! Slujitorii Bisericii se pot simți provocați, dar niciodată amenințați de această perspectivă. Astfel vor putea să-și îndeplinească mandatul de a duce Evanghelia până la marginile pământului, împreună cu poporul lui Dumnezeu pentru care sunt înainte mergători. Trebuie să ne oprim din a ne raporta în mod sceptic la media digitală, ca la un „mediu care a fost poluat”. Dacă e așa, cine îl va purifica? Cine va arunca „pumnul de sare” ca să „vindece apele”(2Împ.2:21,22), sau lemnul care să facă apa dulce (Ex.15:25)? Altă dată, procedeele acestea păreau absurde și, totuși, la cuvântul lui Dumnezeu, au funcționat. Ar fi astăzi ceva

de postat, de distribuit, de mărturisit, de

împărtășit, care nu va vindeca Internetul în esența lui (care oricum este amorală), dar prin care unii să ajungă la Hristos, la mântuire prin Har și credință împărtășită? Noe construiește o Arcă la instrucțiunile lui Dumnezeu, o tehnologie nemaiîntâlnită până la acea oră, fără să realizeze că era „nominalizat” pentru noi începuturi. Oricum, Biblia vorbește că în vremurile din urmă va fi ca pe vremea lui Noe (Mat24:37). În ce sens? Să fie vorba și de o paradigmă similară cu cea de mai sus? Noe nu văzuse arcă sau ploaie până în ziua potopului, dar a ascultat de porunca Domnului și aceasta l-a salvat și l-a propulsat într-o nouă dimensiune a Legământului. Cum ar putea arăta transformarea provocărilor în oportunități ca ordin de zi pentru o Biserică în ascultare de Dumnezeu, care ar putea experimenta noi forme de manifestare și exprimare pe un fond digital?