ACTIVITĂŢI DERULATE ÎN ANUL 2013 ÎN CADRUL PROIECTULUI DE IMPLEMENTARE A EDUCAȚIEI FINANCIARE ÎN ÎNVĂȚĂMANTUL PRIMAR În condițiile în care industria financiară a atins, pe plan internațional, un grad foarte înalt de complexitate, se impunea ca și la nivelul școlarizării din România să se introducă o disciplină de Educație Financiară, al cărei scop să-l constituie asigurarea responsabilizării viitorilor consumatori de servicii financiare în ceea ce privește cunoașterea valorii banilor și a administrării acestora cu chibzuință. Ținând cont de faptul că Banca Națională a României, prin proiectele sale educaționale, nu acoperise segmentul de vârstă 8 – 10 ani, Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a aprobat în martie 2013 Proiectul privind implementarea la nivel național a disciplinei opționale Educație Financiară pentru învățământul primar, proiect care urma să se desfășoare într-un cadru instituționalizat. În vederea îndeplinirii primei etape a proiectului, a fost necesară parcurgerea, în principal, a următoarelor activități: - efectuarea de activități–experiment prin organizarea unor lecții deschise pe teme financiar-bancare la Banca Națională a României, la diverse școli din București și din provincie, în vederea realizării unui studiu de impact al introducerii noului opțional, atât asupra elevilor și cadrelor didactice, cât și asupra părinților și a publicului larg; - popularizarea noii discipline opționale Educație Financiară atât în București, cât și în provincie, prin organizarea, împreună cu reprezentanții sucursalelor regionale și ai agențiilor Băncii Naționale a României din teritoriu, a unor mese rotunde și lecții deschise pe tema educației financiare; - furnizarea auxiliarelor curriculare adecvate pentru un număr de 10.000 elevi, auxiliare recomandate deja prin programa școlară. Astfel, începând cu anul școlar 2013 – 2014, Banca Națională a României a demarat, în colaborare cu Ministerul Educației Naționale, proiectul de implementare la nivelul învățământului primar a disciplinei opționale “Educație financiară” (CDȘ). Proiectul are la bază programa școlară pentru disciplină opțională - învățământul primar “Educație financiară”; programa a fost aprobată de Ministerul Educației Naționale prin Ordinul nr. 4887/26.08.2013 al ministrului educației. Educați Ed ucațiee Introducerea în școli a noii discipline opționale “Educație financiară”, s-a realizat prin semnarea Protocolului de colaborare F i n a nc ciia an ar nr. 6/26.11.2013, respectiv 10830/25.11.2013 de către Banca Națională a României și Ministerul Educației Naționale pe o periodă Fin ră ă Banii pe în țelesul copi ilor de 4 ani. CORINA
LIGIA GEO RGESCU MOHOREA -GOLOȘ OIU (coordonator )
STELA OLT EAN
Programa școlară afer entă disciplinei opționale la decizia școl financiară “, destinată ii “Educați e învă proiectată a se desfășu țământului primar, este ra pe o peri oră pe săp tămână și oadă de 1 va fi continu – 2 ani, o Educație fina ată cu pro nciară pen grama de tru gimnaz realizânduiu și se elevilor, spe în acest fel o pregătire liceu, cifică vârstei. continuă a
Scopul proiectului: • creşterea gradului de implicare a cadrelor didactice, copiilor şi părinţilor acestora în activităţi de educaţie financiară și cunoașterea mai bună a particularităților culturale românești; • conturarea unei imagini complete a modului în care banii sunt percepuţi, cheltuiţi, economisiţi, împrumutaţi, investiţi în societatea de azi, concomitent cu dobândirea unor abilităţi de gestionare a banilor. isbn 978
-606-935
25-3-3
BA
NC
A
GHID ÎNVĂȚĂ UL TORULU I
U