Revista Concursului Național "OCTAVIAN GOGA SAU ECOUL CÂNTECULUI PĂTIMIRII NOASTRE ÎN MILENIUL III"

Argument În Anul Centenarului Marii Uniri, este inevitabil să nu actualizăm personalitatea marelui poet Octavian Goga, despre care în mod nejustificat se crede că nu se mai poate spune nimic nou, nemaiavând vreun ecou în sufletul cititorului de azi.

Schițarea unui portret nou, specific secolului XXI, are ca scop spargerea imaginii schematice, rigide, sub care scriitorul este receptat, înlăturarea clișeelor stereotipe prin descoperirea unor înfățișări capabile să potențeze flacăra interioară de care fiul satului ardelean a fost animat.

Răsfrângerile în imagini poliedrice se sintetizează în lucrările elevilor din întreaga țară care de-a lungul a IX ediții au participat la Concursul Național ―Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III‖, (CAERI aprobat de MEN: Anexa nr.7 la OMEN nr.3076/17.01.2018, poziția 948), organizat de Colegiul Național ―Octavian Goga‖ din Sibiu, în parteneriat cu Asociațiunea ASTRA Sibiu, Universitatea Lucian Blaga, ISJ Sibiu și Biblioteca Astra Sibiu sub egida MEN. Anul Centenarului a stârnit mai mult decât în edițiile anterioare interesul elevilor și profesorilor de a cerceta opera lui Octavian Goga, de a reevalua specificul național și forța chtonică a expresiei poetice, lucru reflectat în secțiunea critică literară a concursului. De asemenea, secțiunea traduceri a dezvăluit talentul tinerilor traducători de a transpune în engleză, franceză, germană sau spaniolă structura sufletească ardentă a creatorului.

Artistul luptător a lăsat posterității o creație de o vibrație patriotică de rară tensiune dramatică, al cărei timbru trebuie permanent reevaluat ca un ecou al amintirilor și suferințelor satului ardelenesc spiritualizat.

Coordonator de proiect, prof. dr. Lidia Carmen PIRCĂ

6

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Mulţumiri speciale domnului prof. univ. dr. Dumitru Acu – președinte al Asociațiunii ASTRA Sibiu

7

Secțiunea critica literară AM FOST – OCTAVIAN GOGA Andreea Dobre-Milcu Colegiul Național “Alexandru Ioan Cuza”, Corabia, Olt Prof. Silvia Balica Poezia «Am fost» este plină de dramatism, dar şi de sentimente de tristeţe. Încă din primul vers, un fior străpunge corpul citiorului, integrându-l în lumea descrisă de poet. Poetul mărturiseşte că a fost «logodnicul durerii» ceea ce înseamnă că oricât ar fi căutat fericirea, nu a putut s-o găsească, izbindu-se de fiecare dată de aceeaşi durere, durere care nu a dispărut foarte uşor, dar până la urmă, poetul a reuşit să se elibereze de aceasta. Această logodnă, l-a făcut să devină unul şi acelaşi, trup şi suflet cu durerea, devenind un muzician, al cărui instrument era o vioara, mânuindu-o atât de bine, încât îşi făcea singur melodiile durerii. Muzicianul din el, încerca din răsputeri să se elibeze din această durere, compunând melodii care să-l ajute să învie şi să uite ceea ce simte .

Nopţile lui erau nopţi prea lungi, unde frigul nu-l cruţa şi îi amintea că era singur, fiind trup şi suflet cu durerea. Poetul, fiind un călător prin lume, ce-şi căuta iubirea, mângâierea, eliberarea din durere, se gândeşte mereu că poate găsi această lumină. El, iubitorul de lumină, nu o putea găsi nicăieri în acele momente, fiind astfel un prizonier într-o închisoare, părând că nu poate scăpa sub nicio formă.

Poetul foloseşte metafora «zidit din lacrimi şi dezastre», ce sugerează că de-a lungul timpului şi-a creat un scut din durere, ce îl protejează de orice lucru rău, dar şi de orice lucru bun, fiind imposibil să mai fie lovit de durere, durerea devenind una dintre caracteristicile lui.

Cu toate acestea, durerea l-a ajutat să creeze o lume nouă, o lume plină de fericire, ceea ce accentuează faptul că poetul ştie să-şi ascundă durerea foarte bine, iar atunci când trebuie să scrie pentru

8

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

cititorii lui, îşi pune inima pe tavă şi dă impresia că este o persoană foarte fericită, în ciuda faptului că nu era adevărat acest lucru. De asemenea, versurile surprind faptul că eul liric nu vrea ca cei ce-i citesc scrierile, să fie trişti, așa că, atunci când scrie, chiar dacă, în lucrările lui, el modelează lumea înconjurătoare, o modelează în aşa fel încât să pară că acea lume este minunată, fără probleme, fără dezamăgiri şi fără oameni trişti. Cu fiecare vers citit se vede din ce in ce mai mult dorinţa eului liric de a crea o legătură strânsă între el și cititorii lui, operele sale fiind doar o punte între el şi acestea.

Se poate observa că poezia este alcătuită doar din catrene, iar la sfârşitul fiecărui catren se află puncte de suspensie, ceea ce surprinde durerea pe care o poartă în suflet scriitorul, dar şi puterea lui de a o expune, pentru că atunci când vorbim despre durere, sunt puţini cei care au curajul de a expune în mod direct ceea ce simt. Eul liric are încredere în cititorii lui şi în puterea acestora de a înțelege ceea ce el le transmite. Chiar dacă nu-i este uşor să se lupte cu atâta durere, alege să fie el purtătorul acesteia, doar pentru a oferi cititorilor bucurie.

Această durere nu este provocată doar de singuratate, ci şi de ura pe care o poartă anumitor persoane, iar pentru acest lucru se simte lovit în fiecare moment de biciul urii, devenind rob şi al urii. În următoarele versuri, eul liric mărturiseşte că această ură care a pus stăpânire pe el, l-a cuprins de mai mult timp, nu de acum şi l-a făcut ca, de fiecare dată când deschide gura şi rosteşte anumite cuvinte, acele cuvinte să fie nişte săgeţi foarte ascuţite către cel căruia i-au fost adresate.

COBOARĂ TOAMNA Daniela Barbu Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu”, Constanța Prof. Alina Iftime Textul „Coboară toamna‖ de Octavian Goga se încadrează în lirica specifică descrierii cadrului natural, fiind publicat în volumul

9

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

„Din umbra zidurilor‖. Este un pastel, în care instanța poetică, aflat în ipostaza de fin contemplator, realizează, cu măiestrie, tabloul autumnal al naturii. Întrepătrunderea planului exterior („vârfuri de dumbravă‖, „geme vântul‖, „lumina soarelui‖) cu planul interior, al sentimentelor („un plâns‖, „îmi mai alunecă‖, „îmi luminează‖) conturează imaginea unui anotimp sumbru, dezolant care produce efecte atât în natură, cât și la nivel spiritual. „Coboară toamna-ncet din slavă, Năframa galbenă-i răsare Și peste vârfuri de dumbravă Îi flutură departe-n zare.

Atât de jalnic game vântul, Cum s-a pornit acum să zboare, Pare c-a prins în drum cuvântul Unei neveste care moare.‖ Titlul este elementul paratextual, care orientează cheia de lectură a cititorului, este un macrosemn lingvistic care sintetizează întregul mesaj poetic. Structura - titlu se distinge, la nivel morfologic, prin asocierea termenilor „coboară‖ - verb și substantivul comun „toamna‖.

Lexemele pot actualiza conotații diferite: din punct de vedere denotativ, titlul face referire la un reper temporal - toamna, care își face apariția, producând transformări ale cadrului natural; la nivel conotativ, acesta desemnează starea de angoasă, de tristețe ce se instalează în sufletul eului liric, pe fondul unui anotimp trist, înfrigurat.

Din punct de vedere artistic, structura titlu are dublu rol stilistic: personificare și inversiune, construite cu ajutorul unei imagini vizuale, cu rol reprezentativ în sporirea expresivității. În titlu regăsim câmpul semantic central al demersului poetic - toamna - care relaționează cu următoarele secvențe poetice: „năframa galbenă‖, „geme vântul‖, „taina codrului‖, „foile uscat‖, „lumina soarelui și-o frânge‖.

Fiind un text reprezentativ pentru specia literară pastel, identificăm valorificată tema naturii, actualizată la nivel textual, cu

10

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

ajutorul motivelor literare „toamna‖, „dumbravă‖, „vânt‖, „codru‖, „foi‖, „soare‖, „lumina‖, „rază‖.

Din punct de vedere compozițional, demersul poetic este structurat prin asocierea de planuri: planul exterior - al naturii și planul interior - al omului, respectiv al eului liric.

Partea inițială (versurile 1-6) ilustrează descrierea cadrului natural, pentru ca versurile următoare să contureze concordanța dintre natură și om. Descrierea de tip tablou se realizează cu ajutorul grupului nominal („maramă galbenă‖, „vârfuri de dumbravă‖, „taina codrului‖, „foi uscate‖) și prin multitudinea procedeelor artistice (personificare „coboară toamna‖, metafora „năframă galbenă‖, imagine vizuală „peste vârfuri de dumbravă‖, personificare „geme vântul‖, comparația „ca niște fluturi‖, metafora „foi uscate‖, imagine vizuală „o rază îmi alunecă pe frunte‖, imagine cromatică „argintul firelor cărunte‖).

Descrierea naturii în anotimpul toamna este asociată temei trecerii ireversibile a timpului, cu efemeritatea ființei umane „argintul firelor cărunte‖. „Din geana lui abia o rază Îmi mai alunecă pe frunte Și tremurând îmi luminează Argintul firelor cărunte…‖ Metafora „năframa galbenă‖, asociată cu personificarea „geme vântul‖, face trimitere la cromatica specifică anotimpului, dar și la suferința elementelor naturii, aflate în concordanță cu starea de spirit a eului liric.

Ideea centrală a demersului poetic este construită în jurul noțiunii de „moarte‖: o moarte generalizată, regăsită în imaginea planului exterior, dar și în plan uman „unei neveste care moare‖.

Comuniunea om - natură este susținută prin elementul comun „plânsul‖: „jalnic geme vântul‖, „un plâns se-mparte‖.

Implicarea afectivă a instanței poetice se realizează prin intermediul mărcilor lexico- gramaticale ale subiectivității: „îmi‖.

La nivel fonetic, ideea de jale generalizată, de tristețe profundă este susținută prin multitudinea vocalelor închise: o,u.

11

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Concluzionând, constatăm că prin această poezie, Octavian Goga își demonstrează valoarea, aspect ce l-a determinat pe criticul literar George Călinescu să afirme: „După Eminescu și Macedonski, Goga este întâiul poet mare din epoca modernă, sortit prin simplitatea aparentă a liricei lui să pătrundă tot mai adânc în sufletul mulțimii, poet național și pur ca și Eminescu‖.

Bibliografie: Goga, Octavian, Din Umbra Zidurilor Bucureşti, Editura Minerva, București, 1913; Călinescu, George, Istoria literaturii romane de la origini pâna în prezent, Editura Minerva, București, 1982; Papadima, Ovidiu: Octavian Goga, ed. a II-a, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București,1944; Popa, Mircea: Octavian Goga între colectivitate și solitudine, Editura Dacia, Cluj, 1981.

POET AL IDEALURILOR Oana Cicur Colegiul Național ,,Octavian Goga”, Sibiu Prof.dr. Lidia Carmen Pircă Sufletul surprinde fiinţa însetată de cunoaştere, eliberată din lăcaşul trupului, ce o leagă de cruda realitate şi se îndreaptă spre un spaţiu celest care să-i stăpânească nevoia de Absolut. În drumul său spre desăvârșire, artistul descoperă că fără empatia poporului a cărui durere o cântă în versuri, sufletul său ar trăi agonia iluziei de a fi.

Simțind forfota lăuntrică ce îl înalță deasupra firii, poetul Octavian Goga înțelege că trebuie să realizeze foraje în toate adâncurile inimilor de țărani sinceri, lăsându-și eul propriu să se substituie unui eu colectiv, care nu este altceva decât vocea unui popor chemat la viață.

Această renaștere stă sub semnul Unirii – ca singura forță propulsoare

12

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

care a salvat românismul și ia adus pe români în brațele aceleași țărimamă. Chiar dacă ideea de unire, năzuința neamului românesc de pretutindeni de a se strânge într-o singură închegare de stat, a trăit în toate vremurile, așa cum însuși artistul mărturisește, sfărâmarea granițelor lăuntrice constituie o problemă esențială. Prin poeziile și paginile sale publicistice, dominate de un sentiment patriotic pronunțat, Octavian Goga își întărește exclamația ,,omorâți granițele!‖ și își jertfește matricele existențial pentru unitate.

Poezia ,,Oltul‖ ,,cântă un inefabil de origine metafizică‖ (George Călinescu), devoalând degradarea societății metamorfozate de trecerea insesizabilă și ireversibilă a timpului, privit ca cea mai mare scamatorie. În această operă fundamental deschisă din punctul de vedere al reflexivității și originalității, timpul este prezent în toate cele trei condiții ale sale: timpul lung, asemenea fumului; cel gros, împletit și cel concentrat ca o mărgică. Ideile exprimate de acest joc al scurgerii vremii sunt multiple, consumatorul artistic tinzând la darul veșniciei râului - ,,frate plânsetelor noastre‖.

Oltul este martorul, iar timpul este liantul dintre frisonul ontologic ce înflorește în imperceptibilul sufletului de român și un contingent anevoios. Realitatea dură încearcă a dejuca și legile naturii (,,Neputincios pari și tu astăzi -/ Te-a-ncins cu lanțuri împăratul‖), Oltul șoptindu-i poetului glasul originii. Unul dintre idealurile lui Goga este să ajungă la organicitatea firii, la contactul cu spațiul imaginar primordial, iar această ocazie este oferită de simbolul curgerii râului. În ,,Oltul‖, se valorifică amintirea trecutului (,,Demult, în vremi mai mari la suflet/ Erai și tu haiduc, moșnege‖) și răzbunarea viitorului (,,Dar de ne-om prăpădi cu toții,/ Tu, Oltule, să ne răzbuni!‖), tot cu prilejul unei ape curgătoare, care atrage pe poet cu atât mai tare cu cât valurile sale duc spre binecuvântatul țărm al României libere.

Versurile care țes pânza invizibilă ce sugerează aspirația poetului spre Unirea abia întrevăzută sunt ,,Durerea unui neam ceașteaptă/ De mult o dreaptă sărbătoare‖. Acestea creionează chintesența poeziei naționale specific ardelenească care, ,,ca o lampă ateniană‖ (Eugen Lovinescu), tratează problemele noastre de existență.

Elegia se îmbină cu tonul profetic al revoluției naționale, al luptei

13

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

pentru unificare și valorificare a ,,veșnicului tezaur‖ ce ne particularizează ca ființe indubitabil îndreptate spre sine și divinitate.

Scriitorul este receptat ca un luptător, ca un deschizător de drumuri ce este călăuzit de ideea națională – credința fanatică în patrimoniul specific neamului. Patriotismul lui Goga, un simțământ adevărat și adânc născător de poezie, este favorizat de sensibilitatea colectivă ce îl are ca reprezentat pe poetul născut în Rășinari. Prin fiecare cuvânt al său, acesta își asumă vocea umanității. Lupta ce i-a permis să atingă prin ideal și vis imaginea Unirii, în februarie 1915, având rolul de conducător al Legiunii ardelene, a fost cea în care realitatea a depăşit cadrul fanteziei prin măreția ei. Așa cum mărturisește în Însemnări din zilele războiului nostru, el se zbate la nivel fizic și spiritual pentru a rămâne în memoria colectivă. Tabloul creat este superb prin faptul că un om ce și-a dăruit întreaga viață artei care să purifice ideologic și social poporul, cere în schimb doar o amintire, un gând către purtătorul idealurilor românilor - ,,să se păstreze câteva cuvinte adevărate pe seama cine știe cărui cetitor de mâine care va da peste ele‖. Aceste crâmpeie din risipirea de suflet au destinul de a se coagula în inima însetatului de Absolut. De fapt, Goga își dăruiește întreaga ființă aspirației către unificare, ca un Iisus ce a venit în lume spre mântuirea neamului.

Dimensiunea mesianică a poetului se valorifică și în mărturisirea sa: ,,Fericiți cei de mâine. Ei din mustul ce fierbe astăzi vor putea gusta vinul pur, după ce fermentația a încetat, unda s-a limpezit și drojdiile, vai, drojdiile s-au coborât la fund.‖. Drojdiile conturează simbolul luptătorilor pentru libertate, al celor fără de care Unirea ar fi rămas o utopie. Greșeala impardonabilă a celor ce ne bucurăm astăzi de sănătatea conștiinței noastre naționale este uitarea.

Prin acest mesaj subliminal, poetul tinde să aducă la suprafață gândul că superficialitatea omului modern îl va determina să întoarcă spatele către cei ce au realizat ,,unirea cea nouă‖. Astfel, este subliniată necesitatea cunoașterii trecutului, deoarece privind spre acesta, nu te desprinzi o clipă de prezent, ci invoci amintirea ca legitimare a unor adevăruri vitale. Mustul care fierbe devine metafora românului care păstrează speranța sau chiar a societății, care trăind minunea unificării fizice, materiale, se zbate să doboare granițele sufletelor parcă

14

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

nepregătite. Granițele s-au legat de poet ca praful de haina călătorului.

De aceea, el scrie, autosfătuindu-se și călăuzind românii, că trebuie ,,să alungați cât mai degrabă strigoii trecutului: omorâți granițele…‖.

Dacă ar fi să privim imaginea artistului transilvănean asupra altarului Unirii, asupra Alba-Iuliei, vom reuși să îi înțelegem nevoia pe care am enunțat-o și mai sus, aceea de a se dărui. O cale de acces către publicul larg sunt publicațiile, gazetele creionate de Goga ca ,,plămâni ai neamului‖. Prin intermediul lor, creatorul mărturisește la patru ani de la Unire că ,,Adunarea de la Alba-Iulia (…) este unul dintre punctele culminante ale conștiinței cu care poporul nostru în vâltoarea unei conflagrații universale și-a afirmat misiunea sa istorică‖.

Povestește, de asemenea, o întâmplare ce îi certifică empatia sa cu lumea: un sublocotenent adus de pe câmpul de luptă, împușcat fiind în piept, i-a încolăcit brațele după gât și i-a murmurat în frigurile morții – Alba Iulia. ,,Parola istoriei noastre de veacuri‖ este raiul unde Octavian Goga și-a putut vărsa iadul format de frământarea rațiunii sale, înspre zidirea desăvârșirii și a dogmei unității sufletești a românilor. În concluzie, Goga reușește să își ducă la îndeplinire rolul mesianic de înfrumusețare a cugetelor printr-un sprijin nesecat adus Unirii. De aceea, noi, ca oameni ce trebuie să le mulțumim veșnic entităților ce ne-au salvat din umbra morții, putem ca la Centenarul Marii Uniri să păstrăm în suflet gândul lui Goga: ,,Noi nu cunoaștem trecutul, căci ni-l acopăr acei care se tem că de ne-am cunoaște trecutul ne-am pricepe mai bine chemarea prezentului și atunci s-ar începe înfricoșătorul ceas al răsplătirii de veacuri…‖.

Bibliografie: Lovinescu Eugen, Critice, I, București, Editura Minerva, 1979, 105126; Guțan Ilie, Octavian Goga - aragumentul operei, partea I, București, Editura Minerva, 1987, 147-151; Goga Octavian, Mustul care fierbe, București, editura Scripta, 1992, 136-176; Goga Octavian, Însemnările unui călător, în Tribuna, 1911; Goga Octavian, Însemnări din zilele războiului nostru în colecțiile Arhivelor Naționale ale României din București;

15

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Goga Octavian, Pagini publicistice, Cluj-Napoca, Editura ,,Dacia‖, 1981, 263-239; Maiorescu Titu, Critice, Editura pentru Literatură, 1966, 579-591;

ÎNTRE TRAGISMUL SORȚII ŞI PUTEREA CONŞTIINȚEI Teodora Paraschiva Bratu Colegiul Național ,,Octavian Goga”, Sibiu Prof.dr. Lidia Carmen Pircă ―Nu suntem înfrânți. Ne-am cheltuit, dar nu ne-am istovit.

Puterea n-a secat încă şi credința rămâne în picioare... Speranța fâlfâie proaspătă şi întinerită peste steagurile ciuruite de gloanțe‖.

Octavian Goga, supranumit şi ―poetul pătimirii noastre‖, a concentrat în evoluția sa de scriitor şi om politic întreaga suferință a poporului român, militând prin prisma unui ideal poetic, dar şi implicat direct, pentru izbăvirea țării sale de sub ocupație străină, țară pe care a iubit-o cu patimă.

Devenit astfel mesager al aspirațiilor naționaliste ale românilor transilvăneni, Goga a fost ales secretar literar al ―Asociației transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român‖ (ASTRA)‖. Prin articole publicate în revista ―Țara noastră‖ a adoptat o poziție critică față de exploatarea la care erau supuşi țăranii din România şi față de guvernanții de atunci ai României.

La întrunirea politică organizată de ―Liga politică a tuturor românilor‖, la București, în anul 1915, poetul declara: ―Pentru jertfa de mâine am trecut granița, să venim în Țara Românească. Noi neam pierdut țara, noi ne-am pierdut patria, dar avem încă capetele noastre.

Vi le dăm dumneavoastră, faceți ce vreți cu ele. Ele pot să cadă, Ardealul nu poate cădea.‖ Spiritul justițiar al lui Octavian Goga mergea astfel până în punctul de sacrificiu suprem. Mai important decât redarea libertății

16

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Transilvaniei de sub ocupația Austro-Ungară nu era întrezărit nimic pe orizontul vijelios al începutului secolului XX. În urma ideilor sale netolerabile, Goga a fost deținut în iarna anului 1911 timp de o lună în penitenciarul din Seghedin.

Tragismul soartei celor pe ai căror umeri stătea Unirea, a făcut ca sentimentul morții să se strecoare devreme în sufletul zbuciumat al scriitorului. În 1923 se adresa lui Gh. Bogdan-Dincă: ―Vâltoarea mea recentă o cunoşti. Cea politică nu interesează, deşi mi-a smuls mulți nervi şi multă cerneală. În literatură, dacă-mi va fi îngăduit s-o mai privesc în față, mă simt astăzi ispitit de o poezie largă, umană, dincolo de plângerile trecătoare. Nu ştiu, e sufletul meu scăpat de tensiunea urii de ieri care mă trimitea mai sus ori e tendința unui acord cu eternitatea - un vag impuls din anticamera morții?‖. Prezența acestui sentiment umbrea sufletul poetului încă din anul 1917, în perioada în care scria ―Pământ şi cer‖: ―Azi în zadar vrea inima bolnavă/ Să-mi prindă-un vis din norii grei de seară,/ Azi umbrele amurgului de vară/ Miroase toate-a moarte şi-a otravă/ Rănit văzduhul tremură-n răsfrângeri,/ Se duc din el popoarele de îngeri/ Şi-n mintea mea un basm frumos se frânge./ Nu mai eşti sfântă rază diafană,/ Căci cerul alb şi fără de prihană/ Azi e stropit cu pete mari de sânge.‖ Cuprins între datorie şi deznădejde profundă, Octavian Goga continuă să lupte pentru ceea ce crede, conştient de puterea impactului pe care versul îl poate avea asupra cititorului şi ascultătorului. Unele dintre poeziile concepute în această perioadă au rămas în manuscris, altele au fost publicate după terminarea războiului. Majoritatea creațiilor cuprinse în volumul ―Cântece fără de țară‖ sunt rodul frământărilor care au bântuit conştiința poetului în perioada premergătoare intrării României în război.

Măsura în care Goga a fost activ în viața politică cu scopul slujirii idealului național este demonstrată de discursul închinat memoriei lui George Coşbuc, la primirea în Academia Română: ―Unitatea națională de astăzi este încoronarea unei opere de străduinți necurmate. Ea a venit ca o rezultantă a frământărilor de ieri... Neamul nostru şi-a răscumpărat în cursul vremii existența pe prețul unor jertfe şi încordări mari... Am trăit perioade tulburi de apăsare, sub loviturile

17

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

lor ar fi putut uşor să intervie stingerea noastră. Unitatea de suflet ni sa menținut însă fără ştirbire de-a lungul vremii‖.

Poezia ―Noi‖ este o creație reprezentativă a sentimentelor deznădăjduite ale românilor de pretutindeni, în care eul liric este vocea unanimă care dă ființă speranței că într-o zi România va fi liberă, dar şi unei tristeți sfâşietoare că întreaga idee este un vis deşart.

Prima strofă creeazā o barieră simbolică între cadrul natural şi un simțământ colectiv; între lumină şi întuneric, conturându-se motivul comuniunii om-natură:‖ La noi sunt codrii verzi de brad/ La voi atâția fluturi sunt,/ Şi-atâta jale-n casă/ La noi sunt cântece şi flori/ Şi lacrimi multe, multe...‖ Prin intermediul a două planuri (aproapele―noi‖, respectiv cel al departelui-―voi‖), se sugerează faptul că românii au ştiut mereu să întrezărească lumina în clipele grele ale vieții, putere sufletească ce le-a adus în final izbânda; de altfel, credința populară în care spiritul comunică puternic cu natura (element care de multe ori a jucat un rol esențial în puterea de adaptare a acestui neam) este reflectată în această poezie: ―Pe boltă, sus, e mai aprins,/ La noi bătrânul soare / De când pe plaiurile noastre / Nu pentru noi răsare/... Şi fluturii sunt mai sfioşi / Când zboară-n zări albastre/Dar roua de pe trandafiri/ E lacrimi de-ale noastre‖.

Poezia se finalizează printr-o concentrare a întregii esențe spirituale şi morale de la acea vreme, deznădejdea şi speranţa seculare fiind împletite deopotrivă: ―Avem un vis neîmplinit / Copil al suferinții / De jalea lui ne-am răposat/ Şi moşii şi părinţii.../ Din vremi uitate, de demult,/ Deşertăciunea unui vis/ Noi o stropim cu lacrimi‖. În viziunea poetului, copilul este o metaforă a visului - unitatea națională - un ―copil‖ născut de suferință, care necesită sacrificii tragice. Octavian Goga şi- a dedicat întreaga energie în realizarea acestui ―vis‖, atât de mistuitor dorit de sufletul întregii nații‖.

Scriitor de mari resurse romantice, agitator de conştiințe, a fost exponentul strălucit al pregătirii şi împlinirii visului național secular. ―S-a ars pe sine prin flacăra nestinsă ce ardea în el‖. (N. Iorga)

18

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

FĂRĂ ȚARĂ - DE OCTAVIAN GOGA Marin Gozob Colegiul Național „Traian”, Mehedinți Prof. Elisabeta Tămîș Litere puse cap la cap, formează cuvinte, folosite cu tehnică logică de Octavian Goga pentru a încremeni minți; pentru a suscita disponibilitatea la răutate a rațiunilor. El surprinde societatea în metaforă, își înlocuiește propria persoană în situații semnificative, simbolizând deșteptarea și exprimându-și trăirile; și instruiește atitudinile pierdute în abisul lumii false.

Construcția, într-adevăr numitei opere, este considerabil foarte estetică, pe placul cititorului. Pot spune că primul lucru observat de o persoana în vederea acestei lucrări poate fi acest factor, ce substituie o primă, dar nu practică premisă a conținutului acesteia. Pentru a valorifica curiozitatea cititorului trebuie folosită o premisă puternică ce îi stârnește „consumatorului” a-și dori lectura amănunțită până la final; secret ce este folosit în acest poem chiar din prima vedere de ansamblu, estetică, așa cum am menționat mai sus, dar și din titlul expresiv, ce totodată cu sentimentul de singurătate și de lipsă a unei comunități a autorului, inspiră și mister, gândurile ascunse ale lui Goga, și de ce acesta e de părere că cineva ar fi lipsit de o „țară”. Se poate observa simetria impecabilă a lucrării, purtătoare de cinci strofe a câte opt versuri fiecare. Detaliu ce constituie o idee a perfecționismului, ce ne oferă un sentiment de siguranță în care ne putem întinde rațiunea spre o relaxare psihologică. Totodată, o complexă componentă a facilității acestei scrieri este rima încrucișată.

Felul de rimă constituie indirect subiectul pe care vrei săl dezbați, dar și modul în care o faci. După denumire („încrucișată”) putem deduce că este o rimă ce îți poate crea dificultăți în fluxul exprimării și al cronologiei ideilor pe care dorești să le expui în versuri.

Cu toate acestea, poetul „sfidează” această lege, dând frâu liber inspirației nesecate, ce curge prin fiecare vers ca și sângele prin fiecare capilară. Astfel, nu există dubii regăsite în rândurile acestei poezii, cu siguranță perfecțiunea este un ideal, așa că variabilitatea mentalităților 19

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

de a critica o operă, diferă; deci, pot fi, totuși, interpretate mai multe sau mai puține secvențe în variate modalități. Prima strofă susține sentimente adânci, în versul al treilea, respectiv al șaselea, scriitorul face trimitere la un personaj biblic, mai concret „magul‖, ce inspiră pribegirea haotică produsă de un semn ceresc. Cel de-al doilea vers al primei strofe clădește o imagine vizuală ce poate fi ușor simțită de sufletele „bureților supuși îmbibării” cu geniul lui Goga, prin care poetul se compară cu „un strop de foc purtat de vânt”. Imagine vizuală ce conferă imortalizarea sufletului arzător al creatorului ce este purtat de valul vieții către nicăieri. În ciuda organizării de invidiat a acestei strofe, primul vers este în contradicție cu ultimele două, în incipit susținând că este un om „fără de țară‖, iar în concluzia celor opt versuri subtransmițând că totuși este în posesia uneia prin versurile: „să vaduc vouă/ Povești din țara mea”. În strofa secundară, sunt prezentate emoții copleșitoare legate de numărul considerabil de generații anterioare, autorul preluând în sineși tot amarul trăit de aceste trecuturi. Această secvență se continuă cu contemplatoarea idee a poetului de a deveni focul din furnalele celor săraci, o căldura sufletească, un adevăr pe care aceștia îl doresc mai mult decât ar avea nevoie de oxigen. Totodată, el ia onoarea acestora și o promovează în scopul unei posibile schimbări, idee ce se perpetuează de setea de dreptate a artistului. Acesta se dă drept model de urmat în desfășurarea individului în societate. Așa cum susține în ultimele patru versuri ale acestei strofe, „tărâmuri fără glas‖ sunt ca o mustrare menită generalității ei: poporul ce preferă a muri cu demnitate, decât a trăi în minciună și blasfemie este omagiat prin transpunerea poetului însuși în „strigătul”, reamintind durerea acestuia generațiilor ce au citit sau încă citesc aceasta monumentală creație artistică.

Strofa terțiară se concentrează pe imaginea auditivă „țipătul muiat în sânge‖, ce frapează ritmul inimii odată cu încercarea interpretării imaginare a acesteia. Imagine diluată, la un vers distanță, de recunoaștere a slăbiciunii umane, de semințele binelui, dar și ale răului căzute în sufletul lui, lăsat pradă fecundării acestora, se pierde ca un ecou în pustietatea golului suferinței.

20

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Tensiunea subconștientului este readusă la scurt timp după diminuarea ei, în cea de-a patra strofă, prin proiectarea unor cripte înfricoșătoare din care se resimt amintiri traumatizante, acestea constituind de fapt ridicarea scriitorului peste standardele normelor ordinare, deși reînviat spiritual, încă resimțind copleșitoarea prizonieră a egoului evadat. Închisoare, ce ca printr-o revelație se așează ca o mantie întunecată peste reîmprospătarea inspirației geniului, așa cum reiese din începutul strofei menită deznodământului. În concluzia acesteia se ivește un puternic îndemn, ce îți lovește spiritul observator ca un val de stâncă. La baza acestui îndemn, la fel ca și anterior, stă exemplul personal, ce domină și instigă raționamentul națiunii prin ambiția desfășurată în versul „Stropit de râs și de noroi”, ce reprezintă forța de a nu renunța la scopul propus atingerii. Exemplu sfârșit cu îndemnul indirect, cutremurător de adevărat: „Căci vai de cine-și pierde țara/ Ca să și-o ceară de la voi...”, ce nu mai are nevoie de descifrare, subconștientul oricui putând realiza vibrația metaforică a acestor versuri. În foarte precisul deznodământ al poemului, se constată puncte de suspensie ce marchează cititorul cu un gol ce trebuie completat, intervenind viclenia de a smulge un răspuns forțat, cu decizia finala ce constă în abordarea vieții acordată lumii în care trăiești. Tu decizi!

INIMA - OCTAVIAN GOGA Andreea Dobre-Milcu Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza”, Corabia, Olt Prof. Silvia Balica Poezia ―Inima‖ întruchipează inima ca fiind o cârciumă, la care se obişnuia să vină foartă multă lume. Dar atunci cârciuma era nouă şi poate avea ceva mai bun de oferit decât aveau celelalte cârciumi, ...dar,

21

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

de atunci, multe s-au schimbat, iar cârciuma care nu mai avea loc de atâţia oameni care-i călcau pragul, acum a devenit o cârciumă singuratică.

Aş vrea să încep prin a spune că poetul a făcut o bună asemănare între inima omului şi cârciumă. Inima este un loc atât de firav, care poate de multe ori fără să vrea primeşte în ea multe persoane care n-au ce căuta acolo, dar fiind naivă şi dorindu-şi întotdeauna să împartă iubire, nu realizează că va sfârşi singură şindurerată. Începutul poeziei arată o adresare directă a eului liric, acesta având un dialog direct cu inima, fiind personificată, putând săi răspundă poetul, iar acesta aşteptând răspunsuri de la ea. Încă din primul vers se observă că autorul mângâie inima, dar o şi ceartă pentru faptul că a primit atâta lume în ea. Îi spune: ―biată inimă bolnavă‖, de unde reiese că fără voia ei, inima a păţit ce a păţit, iar dorinţa ei de a oferi iubire a adus-o în această situaţie. Poetul vorbeşte despre uitarea de care dau dovadă oamenii atunci când nu îi mai ajuţi, dorindu-şi să facă parte din viaţa ta, doar pentru a primi ceea ce vor, iar apoi plecând fără a te anunţa măcar, ceea ce, cu siguranţă, te răneşte. Aleg să intre în viaţa ta şi tot atât de uşor aleg şi să plece. Ceea ce nu iau în considerare cei care vin şi pleacă din inima noastră este faptul că inima nu este o gară, iar ei nu sunt trenurile ce intră şi ies din gară. Oamenii trebuie să înţeleagă că o dată ce hotărăşti să pleci din viaţa unei perosoane, pleci… şi nu te mai întorci, pentru că vei răni acea persoană de două ori: o dată când ai plecat şi a doua oară atunci când te-ai întors, pentru că poate fără să vrei, răneşti acea persoană prin simplul fapt că-i aminteşti de ceea ce s-a întâmplat în trecut. Aşa cum am spus puţin mai sus, oamenii uită de cei care le-au făcut un bine şi pleacă fără a se uita măcar o secundă în spate. De aceea, poetul îi spune inimii că nu-şi mai poate aminti câte persoane au călcat pragul inimii şi mai mult îi spune ―câţi drumeţi te cercetară―, ceea ce înseamnă că oamenii nu au venit şi au plecat imediat, ci au rămas pentru o perioadă în sufletul cititorului, tocmai pentru ca plecarea lor să fie un lucru esenţial, un lucru care să nu poată fi uitat foarte uşor.

Zăvorul de la tindă este lacătul pe care unele persoane şi-l pun la inimă... iar aşa cum reiese din aceste versuri, inima poetului era darnică de oameni noi, nu avea restricţii în ceea ce priveşte oferirea de

22

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

iubire: oferea iubire tuturor, iar tocmai pentru faptul că nu se temea să facă acest lucru, ajungea de cele mai multe ori să sufere. Poetul se întoarce la asemănarea făcută la început, între inimă şi cârciumă, de aceea acesta preferă să foloseacsă termenul de zăvor, pentru că zăvorul fereşte cârciuma de oamenii răi, dar şi de necazuri, acel zăvor fiind ca un paznic al cârciumei. Apoi, se continuă prin accentuarea faptului că acea cârciumă oferea mereu mai mult călătorilor care veneau în ea, fără a se teme de faptul că într-o zi ar putea rămâne fără nimic, devenind o cârciumă pustie ce nu mai are nimic de oferit oamenilor care vin acolo.

Cărciuma cinstea pe fiecare cu câte ―un pahar de băutură ‖, tocmai pentru a sărbători faptul că venise un nou călător în ea. Este clar că o simplă cârciumă nu poate face toate aceste lucruri singură, ci dimpotrivă, avea nevoie de un ajutor, de cineva care să servească în cârciumă, la fel cum inima alege pe cine iubeşte, dar până la urmă trupul este cel care pune în aplicare această hotărâre, ceea ce înseamnă că dacă nu exista omul care să aleagă să iubească oamenii ce intrau în viaţa lui, aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat. Aşa cum o marionetă nu poate acţiona fără ajutorul unui păpuşar, nici inima nu poate să acţioneze fără suflet şi nici cârciuma să servească clienţii fără ajutorul unui chelner, de aceea cel mai vinovat pentru durerea pe care o simte acum inima lui, este poetul, el fiind unul dintre persoanele care au facut ca acestă durere să se împlinească. Dialogul direct pe care îl are cu inima, accentuează sentimentul de vină pe care îl simte, dar şi nevoia de refugiere, acea nevoie de a se destăinui cuiva care simte aceeaşi durere ca şi el, iar pentru că nu poate simţi nimeni în afară de inima lui, aceeaşi durere pe care o simte el, alege să i se destăinuie acesteia. Întrebarea retorică de la sfârşitul primei strofe, arată faptul că poetul caută ajutor, dar cu toate acestea, atunci când îl va primi, nu se va folosi de el.

Cea de-a treia strofă, pune în evidenţă caracterul oamenilor ce veneau la cârciumă şi faptul că de fiecare dată când veneau preferau să îl facă pe chelner să zâmbească, decât să plătească. Faptul că acei călători erau pribegi prin lume, arată că acea cârciumă primea mereu oameni în ea, chiar dacă plecau azi şi se întorceau peste luni de zile, cârciuma îi primea, considerând cârciuma, o casă, ştiind că acolo vor găsi tot ceea ce au nevoie, iubire şi hrană. Acum, dacă analizăm inima

23

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

în comparaţie cu cârciuma va rezulta faptul că inima primea mereu oamenii care plecau, fără a se supăra pe ei, îi primea pur şi simplu, de aceea călătorii se întorceau mereu în locul în care ştiau că sunt bine veniţi. Faptul că aceştia veneau până şi în miez de noapte arată din nou toleranţa de care dădea dovadă inima şi poate că toate aceste lucruri se întâmplau din naivitate. Oamenii iubeau să glumească, dar niciodată nu plăteau, adică niciodată nu realizau că au greşit plecând de atât de multe ori, iar pentru că nu realizau acest lucru, nici nu-şi cereau iertare pentru ceea ce făcuseră. Sfârşitul strofei cuprinde mai multe puncte de suspensie, care pun în evidenţă suferinţa eului liric şi, poate, faptul că nu mai are putere să spună ceea ce-l doare.

Aşa cum am spus puţin mai sus, resursele cârciumei nu aveau cum să fie nesfârşite, aşa că, la un moment dat, era clar că acele resurse se vor epuiza, iar pentru faptul că aceasta a dat dovadă de atâta bunătate, oferindu-le tutuor călătorilor un adăpost, acele reusurse s-au terminat foarte repede. Această bunătate de care cârciuma a dat dovadă, nu a ajutat-o, ci, dimpotrivă a făcut-o să rămână singură şi goală. Dacă ne întoarcem la asemănarea făcută la început, aceea dintre inimă şi cârciumă, vom observa, cu siguranţa, un înţeles pe care versurile îl au: cu cât eşti mai bun şi cu cât îţi doreşti să faci mai mult bine, cu atât vei rămâne mai singur, pentru că la început suntem obişnuiţi să oferim cât mai multă iubire oamenilor ce ne înconjoară şi încercăm să-i ajutăm pe aceştia să iasă din orice situaţie în care s-ar afla. Dar pentru că dăm dovadă de acestă bunătate de fiecare dată, oamenii vor încerca să profite de noi şi de bunătatea noastră, iar noi, fără să ne dăm seama, vom intra în acest joc al lor şi vom juca până nu vom mai avea de unde să oferim iubire oamenilor care contează cu adevărat.

Ultima strofă este cel mai încărcată de durere, fiind o concluzionare a tot ceea ce s-a spus mai sus. Aşa cum spunea şi mai devreme, resursele terminându-se, nici oamenii nu mai aveau de ce să vină la acea cârciumă, pentru că acum nu mai putea să le ofere nimic, aşa că acea cârciumă a rămas goală, iar omul care a servit în ea, nici el nu mai poate să facă acest lucru. Strofa se încheie cu o întrebare retorică, la fel ca şi prima ce accentuează faptul că nimeni nu va mai vizita cârciuma atâta timp cât ea nu mai are nimic de oferit. Inima, la

24

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

fel ca şi cârciuma, nu poate să ofere iubire dacă nu mai are de unde.

Această comparaţie dintre inimă şi cârciumă a surprins perfect ceea ce se întâmplă cu noi în viaţa noastră: oferim iubire tuturor persoanelor din jurul nostru, fără să putem distinge aparenţa de esenţă, iar atunci când trebuie să oferim cu adevărat iubire persoanelor care merită, nu mai avem de unde . Închei prin a spune că, dacă nu avem grijă de inima noastră, nu avem grijă nici de noi, sfârşitul fiind unul cunoscut... Vom ajunge să sfârşim singuri, pentru că nu am ştiut să oferim cui a trebuit iubirea noastră.

LA RĂSCRUCEA UNEI CLIPE Roxana Munteanu Colegiul Tehnic „Costin D. Nenițescu” Argeș Prof. Simona Fețeanu Publicată în volumul "În umbra zidurilor", poezia "O clipă", abordează o temă fundamentală a liricii universale, iubirea, aflată în relație directă, așa cum deducem încă din titlu, cu timpul.

Titlul textului prefigurează conceptul filozofic de timp, sub trecerea căruia eul poetic individualizează o clipă, menită să surprindă un moment unic, generator de sentimente de nostalgie. Astfel, substantivul nearticulat are valoare sugestivă și anticipativă, reliefând tematica textului și constituind, în egală măsură, unul dintre motivele literare specifice acesteia. Totodată, prin intermediul său, cititorului este introdus în atmosfera specifică de tristețe, ce acaparează universul liric.

Poezia surprinde dragostea, sub forma ei neîmplinită, căci eul liric rememorează iubirea pierdută și despărțirea ce îi tulbură sufletul.

Motivul revederii de-o clipă reliefează dezamăgirea eului poetic, ce conștientează imposibilitatea exprimării a tot ceea ce simte, incapacitatea de a dezvălui ființei dragi trăirile ce îi tulbură existența.

25

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Adverbul "iar" accentuează ideea pierderii repetate a celei iubite, motivul talazului făcând trimitere la ideea destinului nefast, pe care îl au cei doi îndrăgostiți. Acesta, simbol al repetabilității, amplifică sentimentele de regret profund al eului liric în fața iubirii pierdute, ce pun stăpânire pe întreaga sa ființă, determinându-l să revină constant la amintirea ce îl tulbură, proiectându-l în suferință.

Personificarea "pândea din umbră nenorocul" conturează ideea sorții care se opune iubirii celor doi, în drumul lor fiind despărțiți cu brutalitate. Sentimentele exprimate astfel sunt de amărăciune, deoarece eul poetic se simte neputincios în lupta contra destinului potrivnic.

Sintagma "Când tu-mi încolăceai grumazul" fixează cadrul temporal, dezvăluind că momentul despărțirii se suprapune celui al iubirii, celor doi nefiindu-le dat decât un moment, o clipă pentru a se bucura unul de prezența celuilalt. Deși dragostea este încă prezentă, în pofida distanței și a trecerii timpului, așa cum se surprinde prin intermediul gesturilor tandre ale celor doi, apariția lexemelor din câmpul lexical al timpului (abia, viață, clipă, noapte) sugerează o iubire efemeră, întrucât metafora "umbra" relevă proiecția unui lucru vag conturat.

Monologul liric adresat se focalizează în cea de a doua strofă asupra trăirilor puternice, căci dragostea pare că reușește să învingă bariera timpului, triumfând în fața separării fizice a celor doi.

Epitetul personificator "revederea noastră mută" sugerează pasiunea, sintagma reliefând faptul că aflați față în față, pentru cei doi cuvintele își pierd semnificația, tăcerea lor devenind strigăt. Observăm tema cunoașterii prin Eros, aceasta constituind singura cale de a descoperi cu adevărat universul celui iubit.

Epitetul "înțeles de-o viață-ntreagă" pune în evidență eternizarea trăirilor eului liric, care continuă să iubească, chiar dacă destinul nu le permite celor doi să fie împreună.

Metafora "fâlfâirea unei clipe" reliefează trecerea ireversibilă a timpului, întâlnirea celor doi fiind pusă sub semnul efemerului. Clipa este vitală, deoarece un singur moment poate schimba destinul ori opri evenimete ce schimbă traiectoria unei ființe.

26

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Sintagma "largul mării" dezvăluie solitudinea și vulnerabilitatea eului liric, care se simte pierdut, părăsit, în absența celei iubite. Acest sentiment este amplificat prin intermediul epitetului cromatic dublu "noaptea neagră se afundă", ce dezvăluie prăbușirea interioară a eului, căderea constantă a acestuia în noaptea singurătății.

Resemnat, acesta exprimă tot ceea ce simte într-un discurs liric aflat sub semnul nostalgiei, un suspin al iubirii nefericite pe care o trăiește pentru cea dragă. Anii tinereții sunt rememorați, eul idealizând trecutul, ce devine asemenea unei icoane ce îi luminează existența.

Ideea poetică este pierderea iubirii surprinsă în legătură directă cu tinerețea. Aceasta lasă loc amintirilor, ce revin periodic, tulburând liniștea celui îndrăgostit încă, ce încearcă salvarea sentimentului prin intermediul evocării.

Pusă sub semnul fatalității, clipa aduce cu sine durerea perpetuă, ce nu dă pace eului poetic. Verbul "scufundă", asociat substantivului "barcă", face trimitere la perisabilitate, fragilitate, mesajul fiind unul de regret al celui ce iubește fără speranță.

Substantivul "fulger" evidențiază tensiunea acumulată de-a lungul anilor de regret, neliniștea și retrăirea constantă a clipei fatidice.

Retrăind permanent pierderea tinereții, acesta rememorează clipa ce a schimbat cursul destinului său. Se dezvăluie astfel momentul în care amintirea invadează viața, tulburându-i existența, căci o singură clipă marchează eternitatea, zilele frumoase ale iubirii rămânând în trecut, dar nefiind uitate niciodată. Acestea continuă să genereze emoții vii, incomparabile oricărei alte trăiri. Substantivul "luntre", simbol al trecerii în neființă, descoperă cititorului pierderea speranței.

Din punct de vedere prozodic, textul este structurat în trei catrene cu măsura de 8-9 silabe și rimă încrucișată.

Atmosfera specifică poeziei lui Goga este una de suferință distilată în cântec, de tristețe transpusă în gestul ritualic al rememorării, de fericre pierdută. Starea paradisiacă generată de prezența celei iubite s-a preschimbat în infern necruțător, în timp ce eul asistă la propria-i însingurare.

Bibliografie:

27

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Ovidiu Papadima, Octavian Goga, ed. a II-a, București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1944; G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, ediția a II-a, București, Editura Minerva, 1982; Sorin Alexandrescu, Octavian Goga interpretat de..., București, Ed. Eminescu, 1974.

STRIGOII – OCTAVIAN GOGA Raluca Tufescu Colegiul Tehnic de Comunicații „N. V. Karpen”, Bacău Prof. Ioana Trișcaș Poeziile lui Octavian Goga au avut darul să deștepte o deosebită luare-aminte a publicului român. Cu poezia „Strigoii―, Octavian Goga evidențiază scopul denaturat al vieții și trecerea ireversibilă a timpului care marchează inconfundabil cadrele unei existențe fără margini. Eul creator subordonează arta scopului social, prezentând moartea ca pe un prilej de curaj absolut în trecerea către un spațiu sacru. Acesta face cu ușurință liantul dintre spațiul sacru și cel profan prin lupta nesfârșită a oamenilor cu viața.

Maturitatea cu care ne este prezentat cadrul, stilul sumbru de creație și ideea eului, cum că toți oamenii aparțin lumii acesteia ne induce un gând şi o strategie de viață. Metafora cu care debutează acesta „strigoii din vechime― protejează conceptul uman care dispare făcându-se treptat trecerea către dezumanizare. O dezumanizare care derivă însăși din viața autorului care trăiește o „traumă‖ de caracter marcată în poezia sa. Prin măreția și eleganța cu care ne este prezentat sumbrul adevăr al unei personalități pierdute, întruchipează valori etice cu care creatorul său induce în eroare cititorul dezorientat încă de la început de acele „case pierdute, bătrâne― ,indignate de „rușine și păcate―. De asemenea, prin elementele originale de prozodie, Octavian Goga ca un mare sufletist și nostalgic, impune o variantă cu impact tragic asupra cititorului care se așteaptă să primească o variantă pură a vieții și a cadrului descris de aceasta.

Semnele de punctuație folosite de către acesta precum „după voi ce mai rămâne?― readuc în prim plan necazul plin de candoare al eului

28

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

creator care încearcă sa găsească o explicație pe care mai apoi să o expună nouă oamenilor de rând, care privim și înțelegem, ascultăm și trăim aceleași sentimente puse, cu o excelentă măiestrie, în contrast, de către Octavian Goga.

Cu această poezie definește clar, încă de la început, păcatele unei patrii mult râvnite, gata să curme vieți pentru mândrie. Acestea ar fi premisele. Cât privește consecințele, situația și-așa fragilă a unei lumi defăimate se complică, fiind greu de înțeles pentru oricine alege să pășească în ea și să o cunoască.

OPERA LUI OCTAVIAN GOGA Mihail Vacarciuc Colegiul Tehnic de Comunicații „N. V. Karpen”, Bacău Prof. Elena Ciorcilă Octavian Goga își face intrarea în lirica românească într-o perioadă de sensibile și acute prefaceri. Sfârșitul de veac adusese confruntarea tot mai susținută a unui lirism paşoptist, cu noile curente înnoitoare moderniste, venite din direcție simbolistă și parnasiană.

Golul produs prin moartea lui Eminescu, care orientase poezia noastră spre marile surse ale unui lirism filozofic și vizionar, clădit pe o temeinică cizelare formală, era dureros resimțit. Octavian Goga reprezintă pentru poezia românească, și mai ales pentru cea transilvăneană, momentul depășirii impasului epigonic posteminescian și o nouă ridicare a liricii românești la condiția sa majoră, superioară, printr-o redimensionare și organizare a spațiului poetic autohton. Raportul dintre tradiție și inovație este folosit într-un chip surprinzător de original și adeseori cu o materie poetica nouă.

Dându-și seama în mod conștient că nu va izbuti în direcția cântecului liric, Goga convertește elegia erotică eminesciană în elegie socială și națională. Acesta este sensul noii mutații făurite de Goga în lirismul național. Poezia lui Goga va deveni prin urmare misianică și protestantă, confesivă și elegiacă în care, trece treptat, de la plângerea propriului destin la mărturia tragică a unei întregi colectivități, a unui întreg popor. Poetul devine, prin urmare, un „cântăreț al pătimirii noastre‖, prin asocierea sentimentului de suferință, de jale tragică, de 29

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

răzbunare și luptă pentru eliberarea socială și națională. „Lumea‖ evocată de poet este o umanitate înlăcrimată, îndoliată, atinsă de conștiița unui destin tragic, nemilos.

Goga e în același timp un mare creator de atmosferă. Deși legată de un context istoric sau social precis, poezia capătă dintr-o dată un aer de generalitate, de tipicitate aparte, care-i acordă înțelesuri general valabile. Se poate astfel observa că „ruralitatea‖ poetului nu ascunde, în sine, nimic sămănătorist. Satul nu e văzut ca un cadru al rostirii gospodărești, ci ca o „țară‖ în miniatură. Supus unor determinări socialistorice precise, satul lui Goga devine uneori terenul desfășurării unor acute conflicte sociale, a unor puternice încleștări de clasă. Goga este prin excelență un poet al țăranului revoltat, nemulțumit de propria sa condiție asuprită. În concepția sa, țăranii sunt „cei mai buni copii ai firii‖, „frați buni ai frunzelor din codri‖, „copii ai mândrei bolți albastre‖. Respectul sacru pe care li-l arată poetul, izvorăște dintr-o profundă convingere asupra rolului pe care acești truditori trebuie să-l joace în societate.

Cosmosul țărănesc pe care îl creează Goga presupune o ambianță armonioasă între om și natură, între om și pământul natal care l-a generat. E un fel de „determinism geografic‖, cum îl numește poetul, un fel de nostalgie a obârșiei, a izvoarelor, mult mai accentuată la scriitorii ardeleni decât la ceilalți scriitori români. Pământul și codrul capătă la el, ca și în cazul lui Eminescu, atributele unei ambianțe geografice protectoare. Omul nu este decât o părticică din acest cosmos umanizat, animat, o frântură din ciclul biologic general.

Ruperea legăturilor cu glia paternă generează o poezie a sfâșierii interioare, un lamento deznădăjduit. E a doua coardă de „jale‖ pe care vioara lui Goga o înstrună cu un succes perfect. Durerea, dezrădăcinarea, despărțirea de casă și solul natal dau naștere unei lirici a înstrăinării ce derivă în ultimă instanță tot din situația de luptător pe care comunitatea socială rustică o pretinde fiilor ei.

Momentul „simbolist‖ al poeziei sale, caracterizat prin părăsirea vechiului registru național-patriotic, marchează de fapt, o anumită etapă de criză în conștiința poetului. Ea coincide cu o tot mai accentuată abandonare a vechilor sale poziții social-politice înaintate, cu o aplicare clară spre politicianismul burghez. Orbit de „demonul‖

30

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

puterii, Goga își va călca încet-încet credințele vechi, glasul poetului fiind complet acoperit de cel al omului politic, de patima luptelor parlamentare care-l acaparează cu totul. Deși are momente de luciditate și de reculegere interioară, sub presiunea ideologiei oficiale, în zadar va mai încerca să se redreseze și să câștige din nou inimile mulțimii, pe care o trădase prin colaborarea directă cu cercurile politice de dreapta, retrograde și reacționare. Poetul plugarilor și al omului răsculat în 1907, devine astfel prizonierul propriilor sale idei. Cuprins de solititudine, cade în mrejele singurătații și disperării, încercând a construi o poezie subiectivă, în care durerile și luptele mulțimii se mai aud ca un palid ecou. Alteori, cuprins de un zbucium sincer și dureros, poetul se reîntoarce la vechile sale teme, făcând să răsune câteva „coarde vechi‖ sau încercând să adune din larg vibrația marilor elanuri colective, a vechilor sale crezuri. Cu toate aceste fluctuații, rostul poeziei sale în literatura română de la începutul secolului al XX-lea este de neînlocuit. Aducând în poezia noastră un veritabil suflu înviorător și îndemn la acțiune pentru slujirea unor idei și năzuințe nobile ale poporului nostru, el a impus dintr-o dată în atenția publicului larg o umanitate nouă a satului, cu o viață bogată și sugestivă, într-o expresie plină de forță și măreție tragică, de vibrantă și răscolitoare confesiune. Prin aceasta, poetul și-a cucerit dreptul la marea și binemeritata cinstire de care se bucură azi.

OLTUL Raluca Popa Colegiul Național Pedagogic ”Regina Maria”, Deva, Hunedoara Prof. Nicolae Mateș În 1905 în editura „Luceafărul‖ la Budapesta apărea primul volum de versuri al lui Octavian Goga – Poezii, mult apreciat şi premiat de Academie. Taina acestei reuşite provenea „mai întâi din forma frumoasă în care autorul a ştiut să exprime cuprinsul patriotic al multora din versurile sale‖. În raportul prezentat de Titu Maiorescu la 31

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Academie în 1906 se recunoştea că „patriotismul a devenit unul din izvoarele poeziei domnului Goga şi-l inspiră în modul cel mai firesc‖.

Una dintre cele mai frumoase poezii patriotice din volumul amintit este Oltul, scrisă, aşa cum mărturiseşte poetul, în 1904, la Budapesta, pe când nu văzuse încă acest râu, sub impresia puternică pe care i-o lăsase în suflet Dunărea.

Ideea personificării Oltului este cu atât mai expresivă cu cât apele lui fac legătura de veacuri între românii de dincolo şi de dincoace de Carpaţi, fiind astfel simbolul unui adevărat martor al istoriei şi al ideii atât de sfinte şi de măreţe ca cea a unirii tuturor românilor. Acest element simbol sporeşte încă de la început valoarea patriotică şi artistică a poeziei.

Considerată capodoperă a creaţiei în versuri a lui Goga, poezia Oltul reflectă sinteza universului artistic al acestui poet, capacitatea artistică plenară a cântăreţului "pătimirii noastre". În această poezie se realizează o adevărată osmoză între om şi natură, natura fiind structural integrată în viaţa oamenilor din Ardeal, participând direct la existenţa istorică a poporului asuprit în acele vremuri în Transilvania. Poezia a apărut mai întâi în revista "Luceafărul", la Budapesta. Este foarte semnificativă mărturisirea făcută de Goga în "Fragmente autobiografice", în care spune că poezia a fost scrisă înainte de a fi văzut vreodată râul Olt. Mai târziu, peste câţiva ani, trecând munţii şi stând o lună la Călimăneşti, unde îşi pregătea volumul "Ne cheamă pământul", poetul afirmă că vede pentru întâia oară Oltul: "În iarna aceea am simţit că e un trecut românesc, care mai vorbeşte de poveştile lui şi că sunt realmente în faţa tainei de familie, a misterului de leagăn al acestui popor. Atunci am verificat această poezie, silabă cu silabă, atunci vă pot spune că mi s-a părut că am înţeles-o mai tare şi că simţeam că vine de foarte departe".

Metaforic, Oltul semnifică fiinţa noastră naţională, vechimea ei, câmpia îmbrăţişată de ape, tăinuita jale, cântec şi dor; erou mitic, cu potenţe uriaşe izvorâte din amară durere, din lacrimi, nădejde şi deznădejde, Oltul e solidar cu cei asupriţi. Legătura această, statornică, durabilă, profund umană, este afectivă.

Oltul apare în chip simbolic, ca un Făt-Frumos din poveste, a cărui soartă, din vechime, este înfăţişată indisolubil cu aceea a

32

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

românilor din Transilvania. Trecutul Oltului, împletit cu istoria poporului român, aminteşte de vremurile de demult "mai mari la suflet", când, "un moşneag" de azi era "haiduc şi urla tăriilor amarul unei mânii înfricoşate". Oltul a fost martorul luptei sociale şi naţionale a maselor populare româneşti asuprite. "Visul neîmplinit", al unităţii naţionale, transmis din generaţie în generaţie, este mai pregnant formulat în Oltul decât în celelalte poezii. Oltul devine un simbol al acestor aspiraţii, este purtătorul milenar al setei pentru o existenţă mai dreaptă a ardelenilor Aducând, în "cetăţuia lui de apă", "comoara lacrimilor noastre", "cântecele noastre toate", Oltul ascunde: "Durerea unui neam ce-aşteaptă / Demult o dreaptă sărbătoare".

Părtaş al luptelor pentru dreptate, Oltul i-a însoţit adeseori pe răsculaţi întocmai ca un haiduc: "Tu, frate plânsetelor noastre, / Şi răzvrătirii noastre, frate, / Urlai tăriilor amarul / Mâniei talenfricoşate".

Oltul poartă în unda-i "gânditoare" o viziune sacră din partea "tovarăşilor lui buni", "de a-i răzbuna", dacă s-ar "prăpădi" cu toţii", ducându-i în altă ţară: "Să verşi păgân potop de apă / Pe serul holdelor de aur; / Să piară glia care poartă / Înstrăinatul nost' tezaur; / ţărâna trupurilor noastre / S-o scurmi de unde ne-ngroapă / Şi să-ţi aduni apele toate- / Să ne mutăm în altă ţară!".

Poezia este gândită din perpectiva antitezei dintre măteţia acelor vremi glorioase din care n-au mai rămas decât unele frânturi, pe de o parte, şi prezentul îngenunchiat, pe de altă parte: "Neputincioşi pari şi tu aztăzi- / Te-a-ncins cu lanţuri împăratul / Cu unda ta strivită, gemem / Şi noi, tovarăşii tăi buni". Fiind concepută ca un dialog între poet şi Olt, în poezie nu apare însă decât alocuţiunea poetului, care se manifestă de fapt ca un vorbitor anonim, identificat cu poporul însuşi. Întreaga creaţie este structurată pe existenţa celor doi poli poetici, Oltul şi noi, în jurul cărora gravitează toată atmosfera poeziei, precum şi mijloacele ei de expresie mai semnificative. Poetul, poporul şi fluviul se confundă, de veacuri, cu existenţa şi destinul lor, în aceeaşi zonă etică şi condiţii istorice comune. În poezie, Oltul este prezentat în patru ipostaze diferite, fiind invocat prin vocative — "Bătrânul Olt", "Oltule"; prin apelative ce înlocuiesc numele propriu — "moşnege" — , "frăţâne"; prin pronumele personal la persoana a II-a singular — "tu", precum şi printr-o apoziţie dezvoltată — "Drumeţ bătut de gânduri

33

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

multe". Invocaţia insistentă a Oltului naşte imaginea unei fiinţe puternice, dominante, de la care poporul întreg aşteaptă izbăvirea din robia socială şi politică atât de apăsătoare şi veche. Forţa de nebiruit a Oltului este sugerată şi de unele expresii, ca "grumaz de apă, cetățuia ta de ape, sânul tău, păgân potop de ape etc. Unele verbe, care denumesc acţiunile Oltului, consolidează imaginea atotputerniciei lui, dezvăluind forţa de cuprindere a fluviului: "îmbrăţişându-ne câmpia, în cetăţuia ta de ape… dorm cântecele noastre, fierbe tăinuita jale, duce unda-ţi… durerea unui neam". Tăria fluviului mai este exprimată şi prin verbele: "urlai", strigarea ta, "frângeai", "zâgazul, "să verşi" potop.

Personificarea Oltului conferă fluviului atribute umane, înfăţişindu-l mai intim, mai prietenos. În această ipostază, Oltul este denumit: haiduc, moşneag, frate plânsetelor noastre, răzvrătirii noastre frate, strigarea ta de tată, frăţine, toate aceste apelative sugerând ideea "relaţiilor de familie" între poet şi fluviu, relaţiile "de sânge" care circulau prin trupurile amândurora.

Ca şi în alte poezii, Goga foloseşte un limbaj metaforic abundent care măreşte considerabil forţa evocatoare a imaginilor. Astfel, poetul se exprimă: "Mărită fie dimineaţa / Ce-a săvârşit a noastră nuntă? / — Bătrîne Olt, cu buza arsă / Îţi sărutăm unda căruntă "; "În cetăţuia ta de apă"; "A visurilor sfărâmate", "Tu împleteşti în curcubeie / Comoara lacrimilor noastre" etc.

Unitatea de destin a românilor şi a Oltului, învederată îndeosebi prin "nunta", care devine simbolul central al poemului, un fel de mit al legăturilor străvechi între pământ şi neamul românesc, jalea profundă, care este infuzată întregii poezii, şi mitul nunţii conferă versurilor adâncimi insondabile.

Reţin atenţia modalităţile folosite de scriitor pentru exprimarea legăturilor pe care destinele Oltului şi ale poporului le-au cimentat dea lungul istoriei, acelor prin care scriitorul priveşte trecutul şi mai ales prin care vede în Olt un răzbunător necruţător al nedreptăţii şi al asupririi. Scrisă la persoana întâi, plural, poezia exprimă sentimentele românilor din Transilvania într-un moment istoric dat, al căror ecou se face poetul „cântării pătimirii noastre‖. Ca un adevărat arhitect al versului şi al verbului, Goga dă poeziei o construcţie de basorelief,

34

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

utilizând în acest sens perfectul compus pentru trecutul îndepărtat (strofa întâi), prezentul pentru momentul istoric dat (strofele a doua, a treia, a patra), imperfectul amintirii pentru trecerea în revistă a unor fapte cărora Oltul le-a fost martor (strofele a cincia, a şasea, a şaptea), strofa de sinteză (strofa a opta) în care proporţiile sunt păstrate în privirea pe care o face poetul asupra trecutului (două versuri), asupra prezentului (patru versuri) şi asupra viitorului (două versuri) şi strofa a noua, finală, care se declanşează ca un adevărat blestem de proporţii apocaliptice, în care Oltul este chemat să fie un răzbunător neiertător, într-o viziune a unui viitor, eventual nefericit, al acestui popor. Într-un fel, pe această linie tematică, Octavian Goga face trecerea de la poezia romantică a lui Mihai Eminescu la poezia "misterului" a lui Lucian Blaga.

Bibliografie: http://www.referatele.com/referate/romana/online26/Oltul-referatelecom.php

REFERINȚE CRITICE ASUPRA OPEREI LUI OCTAVIAN GOGA Florin Bejenaru Colegiul Tehnic de Comunicații „N. V. Karpen”, Bacău Prof. Elena Ciorcilă Octavian Goga (1881-1938) a fost poetul durerii transilvănene.

Cele patru volume antume de versuri: ″Poezii″ (1905), ″Ne cheamă pământul″ (1909), ″Din umbra zidurilor″ (1913) constituie o monografie lirică a satului ardelenesc de la cumpăna celor două secole.

Volumul de debut (″Poezii″) se deschide, în mod pragmatic, cu poeziamanifest intitulată ″Rugăciune″. Aceasta rezumă crezul estetic al autorului și-i definește opera viitoare drept ″Cântarea pătimirii noastre″. În adâncimea lor tragică, aceste cuvinte relevă principala trăsătură a lui Goga: evocarea suferinței colective a românilor transilvăneni care reeditează, în mod zguduitor, martirul lui Iisus.

De pe această Golgotă tragică a neamului său, privește poetul natura, țara și oamenii arcuind deasupra tuturor nimbul sfințeniei.

35

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

După Eminescu și Macedonski, e întâiul mare poet din epoca modernă... „poet național totdeauna și pur ca Eminescu‖, afirma George Călinescu. Rugăciune este uvertura primului volum ″Poezii″ (cu titlul inițial ″Acasă″), reprezentând un manifest artistic, un program de luptă literară, circumscris unei internaționalități sociale și politice, bine susținut din punct de vedere estetic.

Din toate ″rugăciunile poeților noștri″- sublinia Garabet Ibrăileanu - ″aceasta e cea mai frumoasă, cu mult mai frumoasă prin fond și mai ales prin formă. Eminescu și Goga cântă un inefabil de origine metafizică, o jale nemotivată de un popor stăvechi, îmbătrânit în experiența crudă a vieții, ajuns la bocetul ritual, transmis fără explicarea sensului. De aceea, poezia lui Goga este greu de comentat, fiind cu mult deasupra goalelor cuvinte, de un farmec tot atât de straniu și zguduitor.

După Eminescu și Macedonski este întâiul poet mare din epoca modernă, sortit prin simplitatea aparentă a liricei lui să pătrundă tot mai adânc în sufletul mulțimii, poet național totdodată și pur ca Eminescu, afirma George Călinescu în ″Istoria literaturii române de la origini până în prezent″.

Volumul de Poezii al domnlui Goga avu un succes răsunător, datorat și frumuseții artistice și atmosferei de sentimente de pe atunci.

Dar domnul Goga, în urma publicării acestui volum, făcu o evoluție.

Cauzele sunt variate. Mai întai, poate, ar fi aceea că, prin chiar natura ei, lira revoluționară are puține coarde. Apoi însuși duhul biblic al acestui apostol trebui să sufere o scădere.

Domnul Goga, cucerind celebritatea, începu să vină în contact cu cercuri mai largi de oameni, începu să frecventeze țara, să vină prin București, să cunoască domnia. Pe de altă parte, începu să devină un factor împortant în luptele din Ardeal, să pășească în arena politicii practice, lucruri care toate contribuiră să laicizeze pe profetul din Rugăciune. Și, dacă vom mai adauga fatala oboseală a inspiraţei în preajma vârstei de treizeci de ani a poeților români, atunci poate vom fi atins cauzele mai însemnate pentru care domnul Goga și-a spânzurat în cui lira sa revoluționară sau, ca să fim mai precişi, pentru care d-sa a început să înstruneze tot mai rar aceasta liră.

36

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Omul politic, care se tot degaja din profetul de altădată, s-a dovedit, însă, un ziarist de mare talent. Însemnările unui trecător, crâmpeie din zbuciumările de peste munți, un mănunchi de articole publicate acum câțiva ani, sunt scrise, în felul lor, tot așa de bine poate ca şi Poeziile - afirma Garabet Ibrăileanu. "Unitară, rotundă şi închegată se poate, totuși, stabili în sânul poeziei lui Octavian Goga, curba unei evoluţii. Poet al revoluției naționale, în primul său volum, el își păstrează tonul mesianic și în Ne cheamă pământul (1909) - din națională, mistica lui devine socială, existentă, de altfel, şi în Clăcaşii, ea se amplifică acum în Graiul pâinii.

Satul ardelean nu este zugrăvit numai prin figurile simbolice ale apostolului sau ale dascăliţei, ci este individualizat prin simple notații caracteristice. Înstrăinarea, de pildă, nu e exprimată numai prin vane blesteme împotriva civilizației - afirma Eugen Lovinescu despre opera lui Goga. "De o parte frăgezimea spațiului, simbolizat în dominantele lui plastice: codri verzi de brad, câmpuri de mătasă, imensa jale, caracteristică timpului în mersul istoriei.

Contrastul generează un sentiment al absurdului, natura nerămânând indiferentă. Se produce, ca în lirica populară, un fel de contaminare etică, însă nu de la natură către oameni, ci invers.

Neistovita suferință se revarsă, inundând mediul, încât "jale duce Murășul și duc tustrele Crișuri, fluturii sunt mai sfioși, roua trandafirilor se convertește în lacrimi". Miracol al artei, din propozițiile de o simplitate primară, emană fluidul unei melancolii extraordinare, în transparentele viziunii ale lui Goga, istoria împrumută misterul apelor adânci, în a căror oglindă iluzorie oamenii se revăd dincolo, transfigurați, pe un tărâm straniu. Situația istorică schimbându-se, capodopera subzistă în latura pur estetică. "Noi" e o doină indimenticabilă. Dar jalea, oricât de persistentă, nu sfârșește în dolorism și pasivitate absolută: doina de jale insinuează compensator revolta.

Liniștea, resemnarea, sunt numai o ipostază, căci sub masca lor de înfrânți se pregătește furtuna. Jalea tăcuților mucenici stă pe aproape de mâhnirea țăranilor sadovenieni, purtători de ″dureri înăbușite″. Asistăm la un fenomen psihologic de o natura specială:

37

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

jalea și revolta se întrepătrund, într-o unduitoare ambivalență"- afirmă Constantin Ciopraga. „Rar s-ar putea găsi în cadrele literaturii noastre o vocație mai precis exprimată chiar de la început, o activitate mai consecventă și o operă mai realizată în limite trase dinainte, ca vocația, activitatea și opera bardului ardelean. La o vârstă în care scriitorii se caută încă, el s-a afirmat cu o siguranță nedezmințită de nimic apoi; la o vârstă în care poeții nu se văd decât pe dânșii, el s-a considerat, de la primul vers, ca o expresie a unei colectivitați etnice și și-a fixat o misiune socială.

Caracteristică și impresionantă prin energia neșovăitoare a tonului, această convingere mesianică se identifică cu întreaga mișcare de redeșteptare a energiei naționale de la începutul veacului nostru (Eugen Lovinescu - Istoria literaturii române contemporane, vol. I, Editura Minerva, București, 1973, pp. 368-369).― Spiritul lui Caragiale a exercitat în societatea noastră o acțiune socratică și în aceasta constă importanța incomparabilă, fundamentală a acestui așazis «negativist». „Prin reducere la absurd, prin maieutică şi dialectică el tindea să aducă societatea la cunoaşterea de sine și la o conștiință morală.

Dialogurile lui din comedii și din momente au ceva din arta dialogului socratic. Însăși sociabilitatea acestui om, prezența sa ironică, interpelativă, în forul public, e de aceeași natură cu a lui Socrate, de asemenea și solitudinea lui și distanțarea lui scrutătoare.

Ca Socrate avea sentimentul că e inspirat şi cenzurat interior de un demon: ochiul eternității ce-i supraveghea, din spate, scrisul. Tot ca Socrate a fost acuzat de contemporani că destituie zeii cetății și pervertește spiritele și, de fapt, a trebuit să bea și el destulă cucută.‖ Al. Paleologul Bibliografie: http://www.autorii.com/scriitori/octaviangoga/aprecieri-critice.php https://ro.wikiquote.org/wiki/Eugen_Lovinescu

38

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

MAREA UNIRE- TRIUMFUL UNEI IDEI Iulia Stoica Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu Prof. Ramona Vișan Poezia este o vestitoare a libertăţii, un portal al libertăţii pe care orice popor și-o dorește neîncetat. S-a afirmat în acest context, pe drept cuvânt, că la începutul tuturor biruinţelor mari ale revendicărilor naţionale se află un mare triumf literar. Literatura a fost așadar o energie precursoare, în câmpul ei adunându-se inițial puterile latente ale unui popor, întinzând apoi prin proporţiile lor raza de întindere a măririlor viitoare. În acest context, Iliada lui Homer a luminat înaintea Athenei lui Pericle, orizonturile nemărginite ale lui Shakespeare au avansat cuceririle coloniale ale Angliei şi astfel, urmând o rânduială consacrată, România unită s-a putut înfăptui după ce gândul românesc s-a zbătut în avânturi înfrigurate, după ce poezia, prin culmile ei eterne, a săvârşit logodna, dându-ne pe de o parte geniul lui Eminescu şi pe de alta paginile exaltate ale lui George Coşbuc sau Goga.

Profund iubitor al pământului românesc, poetul este rând pe rând un Ulise care tânjeşte, croindu-și drumul înapoi după Itaka mult iubită, un Orfeu aventurat în lume cu lira-i sau un Mesia al devenirilor ulterioare. El este artistul implicat activ în viitorul țării sale, în construcția acestui viitor, iar creația sa, istorie trecută prin conștiința estetică: Viața care curge dinaintea mea mă cheamă, îmi sbuciumă inima și-mi infierbântă tâmplele. Problemele ei mă agită, chiotul ei mă tulbură, războiul ei nu-mi dă odihnă. În zadar trag obloanele și închid fereastra, degetele ei aspre îmi bat la geam și mă smulg din pacea senină a artei eterne. Pesemne din așa aluat sunt croiți unii oameni, să nu-și poată închide sufletul într-o căsuță de melc, să le fie inima ca harfa lui Aeol, pe care vântul o atinge și-o face să cânte psalmodii împletite din undele lui. Așa sunt unii; un înger ori un demon pe care îl poartă în ei îi împinge la luptă și nu le dă răgaz, glasul lor trebuie să răsune în strigătul celor mulți și numai după ce-au plâns cu cei

39

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

nenorociți ori s-au bucurat cu cei alintați de soartă, pot să se întoarcă din nou în pacea unei liniști creatoare. Poate că nu-i aceasta calea care duce la nemurire, poate că drumeții mari ai lumii s-au știut încercui totdeauna în seninătatea olimpică a artei lor, poate că tronul lor a fost prea sus, ca să străbată până la înălțimea lui vaierul mulțimei... Poate, dar eu, un biet trecător pe acest drum fără sfârșit, eu n-am înțeles niciodată această strălucire înghețată și la drept vorbind am cam zgriburit în apropierea ei... (Octavian Goga, Însemnările unui călător) Înțelegând, așa cum o făcuse cu secole în urmă Miron Costin că nu sunt vremurile subt om, ci bietul om subt vremuri, Goga se va impune ca un poeta vates care se remarcă prin implicarea socială activă, sfidând orice risc şi dispus la orice penitenţă sau sacrificiu, dar și ca un poet al istoriei, avatar al homericului Femios: Vremea noastră e o vreme de luptă. Aceste zile nu au ceasuri menite pentru truda migăloasă a sporurilor încete. Noi nu trăim astăzi viața orânduită a vremurilor de pace, când munca se desfășura în matca trainică, hotărâtă de pornirile firești ale sufletului. Azi sunt trebuințe de împlinit cari cheamă, cari tulbură orice inimă simțitoare. În vreme de război dascălii se ridică de la masa lor de scris, poeții se despart de muză, pictorii își aruncă penelul și, păstrând în suflet visul lor, ei se înșiruie alături de oșteni pe câmpul de bătaie. Astfel e vremea noastră. Ne cere tuturora o înfrățire de forțe, o strângere a rândurilor pentru apărarea unei averi comune. Sunt zile de jertfă zilele noastre. Numai aducând această jertfă mai putem nădăjdui că în viitor, mai curând ori mai târziu, va câștiga acest popor îndurerat cuvenita răsplată a unei munci de tihnă și răgaz. (Octavian Goga, Însemnările unui călător) Despre contribuţia lui Goga la înfăptuirea unităţii naţionale a tuturor românilor vorbeşte presa vremii, în care publică numeroase articole şi poezii, făcându-se purtătorul de steag în bătălia pentru realizarea acestui vis, aşa cum spun şi versurile sale: Avem un vis neîmplinit,/ Copil al suferinţii./ De dragul lui au răposat/ Şi moşii şi părinţii (Noi). Octavian Goga a ars așadar ca o flacără vie pe altarul ideii naţionale, al Marii Uniri, Nicolae Iorga numindu-l în acest context, suflet de luptător, herald al visului nostru milenar.

40

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Încă din anii studenţiei pe care i-a petrecut în capitală, Goga a fost călăuzit de ideea că soarele românilor de la Bucureşti răsare, devenind exponentul revoltei transilvănenilor. În acel context, publica volumul Poezii (1905), expresia luptei de eliberare a românilor din Transilvania. În anul 1914, numele lui era aşezat la loc de cinste între membrii Ligii pentru unitatea politică a tuturor românilor, alături de N. Filipescu, Take Ionescu, N. Iorga, luând parte la mobilizarea generală a maselor în lupta pentru realizarea unităţii naţionale.

Versurile sale sunt adevărate ordine de chemare la unitate: Veniţi români. Porniţi-vă spre munte, / V-arată drumul morţii din morminte / Să nu uitaţi a veacurilor carte,/ Veniţi, veniţi ! Căci adevăr zic vouă / Ori vă mutaţi hotarul mai departe,/ Ori veţi muri cu trupul frânt în două ! (Latinitatea din tranşee) Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, Goga devine un arc voltaic care scapără, arde, scrie şi vorbeşte enorm, după cum afirma I. Clopoţel. Acum îi apare volumul Strigăte în pustiu, sinteza unor patetice apeluri pentru eliberarea naţională a românilor subjugaţi, în care critica vremii vedea cele mai frumoase pagini de înflăcărare naţională ce s-au scris în româneşte. Cuvintele lui se înfigeau adânc în sufletul cititorului: N-o să fie atâta încăpere în sufletul d-voastră, câtă durere vă aduc eu din Ardeal sau Viitorul Ardealului e în raniţa soldaţilor români. În timpul neutralităţii, Goga s-a zbătut ca nimeni altul pentru crearea unui curent de opinie, publicând poezii brodate pe marea idee a vremii, de unire a tuturor românilor într-un singur stat. Sunt creaţii de înaltă vibraţie pe care le adună în volumul Cântece fără ţară (1916).

Semnificative pentru această perioadă sunt poeziile: Pajurei cu două capete, Ţara mea de suflet, Latinitatea strigă din tranşee, Poveste şi altele.

Poezia lui a produs un entuziasm zguduitor în rândul maselor, Goga afirmându-se ca poet, dar şi ca luptător pentru cauza pe care o servea. Sol al dragostei şi-al urii, vestitor de biruinţă, Goga acuză, într-o sacră mânie: Ca un blestem de cununie/ Ne stă pierzarea ta-n pervaz / Şi ghiara ta de veci ne scrie / Ruşinea vieţii din obraz;/ Căci n-are iadul vreun balaur / Mai rău şi mai înfometat,/Să ceară sângeatât şi aur,/ Cât bietul meu pământ a dat. (Pajurei cu două capete)

41

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Cum la obârşia fiecărei colectivităţi istorice organizate se întâlneşte un centru formativ, prin dezvoltarea căruia sau prin alipirea la care se realizează câte un organism național, poezia lui Goga oglindește faptul că acest centru este pentru poporul român Ardealul.

Așa cum unitatea politică și naţională a Italiei s-a realizat în jurul regatului Sardiniei, după cum fiinţa Germaniei s-a întrupat în jurul Prusiei, Ardealul nostru a fost considerat de poet o Prusie a României.

Deși știm cu toţii că din punct de vedere geografic și istoric nu în jurul Ardealului ne-am închegat noi ca stat naţional, ci că Ardealul e cel care s-a alipit ţărilor româneşti, în planul spiritualității româneşti centrul nostru naţional a fost Transilvania, acea învăţată Transilvanie - azil vecinic al naţionalităţii române, după cum afirma în trecut Nicolae Bălcescu. Așadar, în istorie unirea României s-a produs prin alipirea Ardealului la patria-mamă, dar în sfera spiritualităţii româneşti unirea s-a realizat prin alipirea la Ardeal ca la o patrie-mamă. De aceea, Ardealul reprezintă pentru Goga starea de veghe a românismului: acolo, în laboratorul sufletului ardelean, s-a constituit tipul viu de român, tipul de român înzestrat cu o conştiinţă de stăpân. Nu pentru că a existat acolo trufia românească, dimpotrivă, pentru că întotdeauna a existat acolo o nemulţumire românească. Marii învăţători ai Ardealului - scria Xenopol în istoria sa, vorbind despre Samuil Micu, Petru Maior şi Gheorghe Şincai - trăgeau, din adevărurile pe care le scoteau la lumină asupra originii neamului românesc, o învăţătură pedagogică, bazată pe deşteptarea unui simţământ foarte puternic de moralizare, simţământul ruşinii, dojenind poporul român pentru căderea lui atât de joasă, când el se cobora dintr-o aşa de mândră obârşie.

Funcţia spirituală a Ardealului, așa cum se oglindește în opera lui Goga, a fost așadar, de a nu se împăca cu istoria. Din virtuţile pe care le-a deprins creatorul dintr-o istorie umilită derivă convingerea într-o istorie triumfătoare.

Astfel, în jurnalul lui Goga intitulat Însemnări din zilele războiului nostru, ce se păstrează în colecțiile Arhivelor Naționale ale României din București, acesta nota cu exaltare: Sâmbătă, 13 augustUltima zi în România mică - sau Zilele 14-15 august: Trăiesc clipele cele mai zbuciumate din viața mea și dacă îndrăznesc să mai arunc pe

42

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

hârtie aceste însemnări - acum când cuvântul nu mai are nici un relief și când realitatea a depășit cadrul fanteziei prin măreția ei - o fac, pentru ca mai târziu, dacă voi mai scăpa cu zile, să-mi rămână încă amintirea acestor ceasuri, ori dacă mă voi duce eu, să se păstreze câteva cuvinte adevărate pe seama cine știe cărui cetitor de mâine care va da peste ele, cum am dat eu de șirele scrise pe evangheliile bătrâne ale strămoșilor mei.

Cu câteva luni înainte de 1 Decembrie 1918, Goga pleacă în Franţa, încredinţându-i-se o serie de misiuni diplomatice în vederea determinării marilor puteri de a recunoaşte desărvâşirea unităţii statale româneşti.

Actul de făurire a României Mari devine realitate. Într-o scrisoare îşi mărturiseşte regretul de-a nu putea participa la istorica Adunare de la Alba Iulia: Regret din tot sufletul că nu mi-a fost dat să văd aceste valuri de oameni şi să mă pătrund şi eu de bucuria cea curată care mi-ar fi răsplătit îndeajuns tot zbuciumul de o viaţă întreagă pentru triumful unei idei. Apoi, în versuri inegalabile exclamă cu entuziasm şi mare bucurie: Te-am dărâmat, hotar deodinioară, / Brâu împletit din lacrimi şi din sânge, / Veriga ta de foc nu ne mai strânge / Şi lanţul tău a încetat să doară. În loc de final, amintim aprecierile critice ale lui Eugen Lovinescu care definea pertinent și expresiv rolul lui Goga în lirica românească: Până acum n-am fost deprinși cu astfel de accente puternice, nu numai de poet, ci și de profet. Domnul Goga e poet în deplinul înțeles al cuvântului antic vates, care îl avea și pe cel de profet. Adevăratul profet e cel ce așteaptă o zi de sărbătoare pentru națiunea sa subjugată, oțelind inimile la luptă și sădind nădejdea în suflet, el e fiul pământului, care fură scânteia divină din cer și o aduce oamenilor-speranța.

Bibliografie: Goga Octavian, Însemnările unui călător, în Tribuna, 1911; Goga Octavian, Însemnări din zilele războiului nostru în colecțiile Arhivelor Naționale ale României din București; Lovinescu Eugen, Critice, II, Editura Minerva, 1979;

43

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Xenopol A.D., Istoria românilor din Dacia Traiană, editura Institutul de Arte Grafice și Editura Librăriei Școalelor C. Sfetea, 1914.

LACRIMI DE OCTAVIAN GOGA VOLUMUL „DIN UMBRA ZIDURILOR” 1913 Andreea Alecu Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca”, Osica de Sus, Olt Prof. Luiza Stan Octavian Goga a publicat următoarele volume de poezii: „Poezii‖ 1905, „Ne cheamă pământul‖ 1909, „Din umbra zidurilor 1913, „Cântece fără țară‖ 1916 și postum „Din larg‖ 1939. Această poezie face parte din volumul „Din umbra zidurilor‖ publicat în 1913.

Prin tematica rurală, atitudinea profetică, lirism subiectiv, versul cu rimă și ritm, Goga este un poet tradiționalist care integrează în creația sa și elemente neoclasice și neoromantice. În lucrarea sa, „Octavian Goga-monografie‖, Ion Dodu-Bălan apreciază opera acestui poet: ―pentru criticii și istoricii literari careși sprijineau judecățile de valoare pe principii etnopsihologice, Octavian Goga continuă energia spirituală, ținuta demnă, fermitatea și aspirațiile spre înălțimi a confraților rășinăreni, adunând în suflet jalea și mânia strămoșilor iobagi de pe Târnave. De aceea, în structura lui psihică, în talentul și inteligența lui sclipitoare, în felul de a fi sincer, cald, impetuos, în sensibilitatea sa ascuțită, unii au crezut că văd întruchipate toate virtuțiile colectivității rurale în mijlocul căreia se născuse și crescuse. Dintr-o asemenea perspectivă, omul acela „mic de stat‖, mare în faptă poetică, dinamic și năvalnic, cu ochii săi vioi, de culoarea albastrului de cer, cu o tinerețe întemnițată samavolnic, a devenit erou de legendă, subiect de ode, în versuri sau în proză, pentru numeroși poeți-amatori, învățatori și învățatoare‘.(Ion Dodu-Bălan, Octavian Goga - monografie, Editura Minerva, 1971, pag. 9.)

Acest critic literar apreciază simplitatea limbajului poeziei: „în poezia lui Goga dăm de structura poeziei lui Eminescu, dar astfel 44

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

acoperită încât abia se bagă în seamă. Goga a intuit mai bine decât oricare geniul lui Eminescu și a știut să-l continue cu materia nouă‖.

(Idem) Este numit de același critic literar „poet al satului natal și al dezrădăcinării‖ care îi apreciază volumul despre care spune că „rimele se împlinesc mai bine și se îmbogățesc, referirea la propria persoană se face mai discret, lirismul se adâncește și sentimentul unei forțe generalizatoare se face simțit‖ (idem, pag. 318) Poezia citată relevă misterul copilariei care îi face să tresară sufletul însingurat și copleșit de nostalgia paradisului apus. Amintirea este un leac pentru sufletul care suspină, iar lacrimile alină suferința. În textul poetic este prezentată trecerea timpului, copilăria trecută, cu râsul și plânsul specific. Titlul este alcătuit dintr-un substantiv comun, care în sens denotativ reprezintă „secreția lichidă, incoloră, sărată, alcalină, produsă de glandele lacrimale, care umezește suprafața globilor oculari și care se poate scurge în afară, în urma unor tulburări în starea psihofizică a omului‖, conform DEX. În sens conotativ, lacrimile reprezintă o reacție a omului care devine copleșit de emoții la amintirea frumoasei vârste a copilăriei.

Tema textului este copilăria, trecerea timpului, trecerea de la copilărie la viața de adult.

Poezia este organizată pe cinci strofe. În prima strofă este prezentat cadrul natural, inițiatic „rariștea de tei‖. Epitetul „copilăria pierdută‖ reprezintă perioada în care poți fi slab, poți plânge, în care te poți simți cum dorești. Incipitul e marcat de disperarea de care este cuprins eul liric conștient că nu mai este copil și nici nu se poate întoarce la copilăria pierdută.

A doua și a treia strofă ilustrează ideea că eul poetic nu mai are lacrimi, nu mai are capacitatea de a elibera emoțiile prin lacrimile care „mpotmolindu-se-n adâncuri/ Își sap-acolo taina lor...‖. Așadar, nostagia nu mai iese la suprafață prin lacrimi, astfel sufletul.

Lacrimile nu mai sunt un balsam care ușurează sufletul.

Cea de-a doua strofă susține ipoteza inițierii, trecerea de la copilărie la adult. Metafora „lacrimile-n suflet se cobor‖ sugerează închiderea-n sine. Lacrimile produse de tristețe încep a se așeza

45

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

„rânduri-rânduri‖, repetiție ce ilustrează intensitatea sentimentului de nostalgie. În a patra strofă, epitetele „nepătrunsa mare‖, „jalnica uitare‖ și comparația „ca bobii de mărgăritar‖ subliniază profunzimea sentimentelor eului liric copleșit de nostagia paradisului pierdut.

Lacrimile sunt asemănate cu bobii de mărgăritar, acele flori care se numesc popular și Lăcrimioare.Versul „Fundul nepătrunsei mări‖ se referă la sufletul care a acumulat în timp amintiri, vise, lucruri pierdute, experiențe.

Ultima strofă relevă influența amintirilor și a experiențelor acumulate în suflet odată cu trecerea prin viață și faptul că aceste experiențe sunt stocate și uitate într-un colț al sufletului până ies la iveală îmbrăcate în formă de versuri. Epitetul „haina albă‖ a unui vers sugerează în esență, puritatea și sensibilitatea versurilor izvorâte din străfundul sufletesc.

Goga e și un poet al copilăriei, al propriei copilării și al copilăriei în genere, cu toți factorii pe care îi implică: amintirea bunicilor, a părinților și a casei părintești, a lucrurilor natale, a prietenilor de joacă, a figurilor umane care s-au constituit în opera sa într-o galerie de figuri simbolice (Dăscălița, Apostolul, Laie Chiorul, Un om, etc.).

Octavian Goga s-a născut la 1 aprilie 1881 în comuna Rășinari de lângă Sibiu. Copilăria poetului a fost frumoasă, legănată de basme și legende, desfășurată în ritmul doinelor și al baladelor. Octavian (Tavi, cum i se spunea în familie, nume cu care a semnat multe poezii) era fiul dascăliței Aurelia Bratu și al poetului Iosif, născut în satul Crăciunel de pe Târnave, unde micuțul Tavi și-a petrecut multe vacanțe, zburdând prin livezi și pe câmpii.

Cu ajutorul mamei sale, dăscalița Aurelia, Goga va învăța să scrie și să citească. Va cunoaște viața satului și oamenii simpli, tradițiile și obiceiurile lor, universul lor spiritual așa cum se exprimă el în folclor și în toiul șezătorilor, căci ecouri din duhul și atmosfera lor vor răzbate puternic în poeziile sale, unde în pacea serilor de toamnă coboară Ileana Cosânzeana și zâne bălaie, vin eroi cu coifuri argintate, suspină doinele și râde hora, precum în poezia Plugarii.

46

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Eul liric își face sințită prezența prin pronume personale și verbe la persoana I: „ Mă-nfior‖, „mele‖, „ plâng‖. Măsura versurilor este de 8-9 silabe, iar rima este încrucișată. În concluzie, poezia „Lacrimi‖ prezintă o ipoteză a inițierii, sentimente trecute și ascunse, păstrate într-un colț al sufletului care apar la suprafață sub formă de versuri.

Tiparul stilistic care cuprinde expresii și cuvinte populare amintesc de lirica eminesciană și de spiritul poeziei pașoptiste. Prin nota senină a poeziei sale, prin abordarea unei teme precum copilăria și prin prezentarea unor sentimente puternice, Goga rămâne un poet simplu, dar profund.

Bibliografie: Octavian Goga, Poezii, Editura Cartex, București, 2008, pag . 94 Ion Dodu-Bălan, Octavian Goga-monografie,Editura Minerva,1971, pag. 9 www.universdecopil.ro

„LIRISMUL CORAL” LA OCTAVIAN GOGA Cătălin Homorozan Liceul Tehnologic Iacobeni Sibiu Prof. Vasile Zămăcău Οctavian Gοga (1881 - 1938) este un рοet ce se ridică vizibil, рrin fοrța talentului, deasuрra întregii рleiade de cântăreți de οrientare tradițiοnală ce s-au revelat înainte de Primul Răzbοi Mοndial. Мοmentul culminant în evοluția sa îl înscrie vοlumul de debut, Ροezii(1905), urmat de Νe cheamă рământul(1909), Din umbra zidurilοr (1913), Cântece fără țară (1916).

Culegerea рrima se deschide cu рοezia-manifest Rugăciune, ce rezumă crezul estetic al autοrului, definind imрlicit și cοnținutul și sensul „cântării‖ sale. Sрirit rοbust, imрetuοs, рοetul οрune рοeziei reveriilοr vagi, a dοrurilοr mărunte, a frământărilοr sterile, cântecul amрlu, fremătătοr, în care susрină și vuiesc simțiri cοlective. Adunând 47

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

în suflet „furtuna‖ unui рοрοr subjugat, el ο restituie, рrefăcută în cântec de durere și luрta, sрοrită cu un fiοr emοțiοnal inedit, grație căruia versul său intrοduce în lirismul cοral un timbru nοu, nemaiauzit și tοtuși în deрlină cοnsοnanță cu tοnalitățile ei sрecifice1. Ρrin Gοga, jalea și tânguirea, înalta melancοlie devin eхрresii ale sentimentului unei tragedii cοlective, istοrice ale lirismului cοral. Ρiesă rezumatică, cοncentrând în acοrdurile ei sοlemn elegiace tοt ce lirismul cοral al lui Οctavian Gοga are mai sрecific, рοezia Νοi înfățișează Τransilvania aflată sub stăрânire străină ca fiind un eden caрtiv, tărâm al sacralității încătușate, țară a durerii, a „visului neîmрlinit‖. Ρrοiectate рe fundal mitic, meleagurile traversate de Мureș și de cele trei Crișuri dοbândesc asemănări cu Мοldοva lui Cantemir, cu Dacia mirifică a lui Εminescu. Vοrbind desрre рlaiurile transilvane cu „cοdri verzi de brad‖, рοetul „рătimirii nοastre‖ ο face într-un limbaj рarcă secret: aluziv, cifrat, рunctat de ziceri рe cât de nelămurite, рe atât de tulburătοr-sugestive.

Structura рοetică și afectivă a lui Οctavian Gοga s-a înscris în рerimetrul unui singular gest de cοmuniune cu suferințele și umilințele celοr mulți. Ροetul рune între рaranteze (în vοlumele sale cele mai reрrezentative, cel рuțin) tribulațiile eului său îngust, regăsindu-se în eul cel larg, al cοlectivității, în năzuințele neamului din care face рarte.

Vοcea рοetului este tοt mai mult una care are rezοnanțe mesianice și accente de jale οri de răzvrătire.

Atmοsfera sрecifică lirismului cοral al lui Gοga este tοcmai aceasta, ο atmοsferă de suferință distilată în cântec, de jale transрusă în gestul ritualic, de eden рierdut în care mai adastă dοar sрοradic amintirea reliefului unei lumi de asрect mitic. Starea рaradisiacă din illο temрοre s-a рreschimbat în infern necruțătοr, lumina raiului a căрătat irizări dantești, în timр ce lucrurile și ființele caрătă рalοri ale damnării și ale unei dramatice claustrari în рrοрriul univers cοnstrângătοr.

Călinescu a surрrins fοarte bine structura acestei lumi рοetice, atunci când ο definește ca un inefabil de οrigine metafizică, ο jale G.Călinescu - Istοriɑ literɑturii rοmâne de lɑ οrigini рână în рrezent, Editurɑ Μinervɑ, Вucureşti, 1982, p. 88.

1

48

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

nemοtivată, de рοрοr străvechi îmbătrânit în eхрeriența crudă a vieții, ajuns la bοcetul ritual, transmis fără eхрlicarea sensului2.

Amestec de elegie și de energie a revοltei, lirismul cοral al lui Gοga transfigurează, în substanță sa intimă, relieful satului rοmânesc, transilvănean, în datele sale generice, cu figuri eхemрlare și cu destine reliefate eхtrem de рlastic. Valοarea estetică și etică рe care ο acοrdă Gοga satului ca matrice sрirituală mitică a etnοsului rοmânesc transрare și din câteva însemnări revelatοare din Fragmente autοbiοgrafice: Εu am рοrnit în literatură de la ο idee mοnοgrafică a unui sat: am crezut că satul reрrezintă рrin sine unitatea οrganică a sufletului acestui рοрοr; satul reрrezintă рrin sine eхрresia рurității de casă; să dau deci mοnοgrafie sufletească a satului, cu tοate frământările lui, cu tοt ce e zvârcοlire în el.

Satul lui Gοga este, desigur, unul determinat istοric, circumscris din рersрectiva devenirii sale în timр, dar în același timр, avem de-a face aici și cu ο geοgrafie mitică, în măsura în care gesturile țăranilοr, ale dascălului, рreοtului etc., au în ele ο aură de arhetiрal, ele reрetă un scenariu inițiatic, statοrnicit de ο tradiție milenară.

Sunt fοarte imрοrtante unele рarticularități ale viziunii lui Gοga asuрra satului: Lumea rurală este înainte de tοate țărănească, însă laοlaltă cu țăranul cοnviețuiesc în raрοrturi inseрarabile dascălul, рreοtul, judele, lăutarul etc., рărți cοnstitutive ale unui întreg univers cristalizat de-a lungul secοlelοr3. Ροezia Aрοstοlul se înscrie în datele esențiale ale cοnceрției estetice și cοrale a lui Gοga. Εste рrezent aici și sentimentul naturii, aflată în strictă cοmuniune cu durerile οamenilοr, este рrezent și mesianismul funciar al рοetului, ca și simțul de revοltă, sublimat în câteva gesturi, cοntrar la ο reрrezentare simbοlică.

Cele câteva elemente ale decοrului imрrimă sрațiului un asрect de sacralitate difuză ce рlutește în aer, redând lucrurilοr un cοntur mitic. Νimic distοnant în această atmοsferă de рace, de îmрăcare, de seninătate sublimă în care razele sοarelui se sting dοmοl, iar „zvοnul 2 G. Călinescu, Istοriɑ literɑturii rοmâne de lɑ οrigini рână în рrezent, Editurɑ Semne, Вucureşti, 2003, p. 54.

3 N.Dɑvidescu - Аsрecte şi direcţii literɑre, Editurɑ Μinervɑ, Вucureşti, 1975, p. 40.

49

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

din dumbravă‖ cοntenește. Ροetul рune în scenă, рrin această descriрție a armοniei unei lumi revοlute, cu sunete ce reverberează tοt mai slab și cu gesturi fragile, un ceremοnial al celebrării trecutului și, în același timр, un scenariu al suferințelοr ce vοr fi evοcate de „aрοstοl‖4. „Ροvestea‖ рe care ο eхрune рreοtul este рοvestea suferințelοr și a umilințelοr рe care neamul οrοрsit le-a îndurat de-a lungul vremii, e рοvestea unοr vremuri tulburi și fără de sрeranță, a rοbiei de veacuri îndurate. Ιmaginile evοcatοare ale рreοtului sunt cele ale unui рrοрοvăduitοr рentru cauza neamului său, iar cuvintele tulburătοare, рasiοnale, trezesc în inimile ascultătοrilοr sentimente de revοltă, ce întrețin setea de dreрtate a neamului οrοрsit. Găsim, în aceste strοfe, ecοuri din рοezia рοрulară, infleхiuni eminesciene, tοate adunate întrο teхtură sοnοră inedită, ce dă măsură talentului рοetic al lui Gοga. Între cuvintele de jale, revοltă și răzbunare ale рreοtului și glasul naturii se stabilește ο strânsă cοmuniune, un acοrd desăvârșit. Νatura, cu elementele ei simbοlice, рarticiрă la suferințele cοndensate în litania рreοtului, le cοnferă un accent nοu, le amрlifică dimensiunile și accentele οntοlοgice. Τragismul οamenilοr se răsfrânge asuрra dramatismului cadrului natural, care se încοrdează рentru a duce „cerului cuvântul‖.

Refleх al devοțiunii рοetului față de cei mulți și umili, al atașamentului față de idealurile neamului său, рοezia Aрοstοlul este рοrtretul liric cοral și, în același timр, simbοlic, al unei figuri emblematice рentru satul rοmânesc în care este sintetizat sрecificul națiοnal. Εхрοzitivă, de un retοrism sublimat în sugestie, viziunea lirică cοrală οscilează între celebrare și vaticinație, рentru că vοcația „aрοstοlului‖ este aceea de a întreține și рerрetua un cult al trecutului și al tradițiilοr seculare, dar, în același timр și de a cοnserva în sufletele și cοnștiințele semenilοr săi sрeranța, asрirația sрre ο lume mai bună.

Viziunea dramatică a рοeziei, tragismul funciar ce se degajă din suferință sunt cοmрensate de accentul mesianic și aрοteοtic din final5. Ε neîndοielnic faрtul că lirica cοrală a lui Gοga este una a рrοtestului și a fiοrului tragic, asumat în deрlin eхercițiu al suferinței N.Dɑvidescu - Аsрecte şi direcţii literɑre, Editurɑ Μinervɑ, Вucureşti, 1975, p. 44.

5 Ibidem, p. 47.

4

50

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

celοr mulți. Deрarte de a-și căuta refugiul în cine știe ce mοdele cοmрensative, рrecum rοmanticii, Gοga e un рοet ancοrat cu întreaga lui ființă în istοrie, în cliрa рrezentă, cu un cοntur dramatic, un eхрοnent al simțirii cοlective. Ρatimile, isрitele, rătăcirile, ursita sunt în creația lui Gοga elemente ale unui traseu inițiatic рe care рοetul, ființa înzestrată cu harul verbului, trebuie să-l рarcurgă рentru a-și atinge țelul sau рrimοrdial, acela de a eхрrima vοința, idealurile, durerile semenilοr săi. Ρrοfetul care se rοstește în рοezia lui Gοga se cοnfοrmează aрrοaрe întru tοtul mοdelului biblic: un intermediar între Dumnezeu și рοрοrul căruia acest viziοnar înfricοșătοr îi aрarține, misiunea sa fiind рersοnală și neрrοfesiοnală. Νu рοetul ca рοet vaticinează în strοfele lui grele și fluide ca aрele ce cad рe cataractă, ci tοcmai рοetul acesta, anume cοnvοcat de divinitate, рurtătοr al unei sarcini transcendente, al unui mesaj divin6.

Cοsmοsul rural aрare de dοuă οri sanctificat: mai întâi рrin cοndiția sa de deрοzitar al legilοr tradiției, cu adânci rădăcini în trecut imemοrial; aрοi, рrin martirajul milenar care, deрarte de a-i zdruncina credința în izbândă, i-a fοrtificat-ο și рurificat-ο. Οri de câte οri vοrbește desрre acest sрațiu și desрre umanitatea ce-l рοрulează, рοetul le asimilează lοcurilοr și οbiectelοr sacre, vrednice de adοrație și de cult: La vοi aleargă-ntοtdeauna / Τruditu-mi suflet să se-nchine / Vοi singuri străjuiți altarul / Νădejdii nοastre de mai bine – se scrie în Ρlugarii. Lοc de închinăciune deci, ca οrice incintă sacră, simbοlic izοlată de sрațiul рrοfan, țara mitică se reliefează ca atare și рrintr-ο sрecifică eхрeriență a ascezei, рe care viitοrul „misiοnar‖ i-ο imрune ca înaintea unei рătrunderi în temрlul ce nu îngăduie tulburările nici unei рatimi individuale. Vοința leрădării de sine, în рrοfitul unicei, frecventei credințe în destinul cοlectivității cu a cărei suferință se simte sοlidar рrimește întοtdeauna accente рatetice, angajând ο retοrică рarticulară.

Ρɑmfil, Аlinɑ, Studii de didɑcticɑ literɑturii rοmâne, Cluj-Nɑрοcɑ, Cɑsɑ Cărții de Știință, 2006, p. 79.

6

51

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Refleх al unοr „frământări intime‖, рοeziile adunate în рlacheta Din umbra zidurilοr (1913) atestă ο simрtοmatică dereglare a universului liric cοral, semnele unei tulburări la tοate nivelele sensibilității; ο lungă рauză de creație, efοrtul de a se întοarce la рοezie (Uitatul meu οstrοv de flοri) și descοрerirea uimită a unοr mutații secrete οрerate în chiar mοtivele fundamentale . Οctavian Gοga tratează, distanțându-se, рοрοrul cu care e sοlidar și рrin care el înțelege cu рrecădere țărănimea, ca рe ο fοrmă arhaică și durabilă de sοcietate, ca рe un dat dinainte de istοrie sau de рragul istοriei, însă nu imun la istοrie, și la care el se raрοrtează рrintrο cοnștiință istοrică. Ροрοrul fiind un element, dacă nu din οrdinea naturii, în οrice caz nedesрrins integral de natură, suferințele îndurate de el aрar ca рuteri elementare, jalea ca ο stihie. Τristețea aceasta cοsmică, ineхрlicabilă ca lοviturile sοrții și mânată de necesitate ca fenοmenele naturii, și-a găsit eхрresia vie în рοezia Νοi, cu рοlicrοmia amăgitοr atractivă, cu aura ei neagră, neliniștitοare. De faрt însă, în ceea ce рare aici cοsmic și misteriοs (datοrită рοate în aceeași măsură instinctului рοetic, ca și binefacerilοr cenzurii) se ascund realități națiοnale și sοciale рărând dοar imuabile, căci în numele lοr cuvânta рοetul vestitοr de furtună. Οctavian Gοga este рοet revοluțiοnar și ca atare рrezice schimbări radicale, nu numai istοrice, dar și рοlitice. Dacă în рοezii ca Aрοstοlul sau În cοdru, gândul său se рleacă limрede asuрra рatriei nefericite, în Ρlugarii, în Clăcașii, în Graiul рâinii, sensibilitatea lui reacțiοnează fără echivοc la οbida mulțimilοr înjοsite și mizere. Мai interesante artistic sunt tοtuși zοnele din aceste рοeme în care cele dοuă рersрective se cοntοрesc рrintr-ο unitate lirică cοrală рrοbând înclinația рrοfetică a scriitοrului7.

Cu Οctavian Gοga intră, de faрt, în рοezia rοmână imaginea cοmрleхă, dramatică, nu a unui sat ideal, ci a unuia рοрulat cu οameni ce cunοsc de veacuri nu dοar balsamul dοinelοr și al basmelοr, ci și suferința. Aflați într-un cοntinuu răzbοi al eхistenței, ei sunt victime

Ρɑmfil, Аlinɑ, Studii de didɑcticɑ literɑturii rοmâne, Cluj-Nɑрοcɑ, Cɑsɑ Cărții de Știință, 2006, p. 82.

7

52

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

nu numai ale рrigοanei națiοnale (ca rοmâni), ci și ale asuрririi sοciale (în calitate de clăcași рe mοșia celοr avuți). Ροet al Ardealului, рrin ο рarte a realitățilοr cοncrete ce-l insрiră, el este, în fοnd, рοetul întregii țări, рrin idealurile de unitate națiοnală și izbăvirile sοciale ce-l animă. Geοrge Călinescu îl numea, așezându-l duрă Εminescu și Мacedοnski, întâiul рοet mare din eрοca mοdernă, рοet națiοnal în același timр și рur ca și Εminescu8.

Sensibil la sugestiile liricii cοrale eurοрene cοntemрοrane, vădind οarecari receрtivități față de simbοlism, Οctavian Gοga rămâne însă, înainte de tοate, un mare rοmantic, înrudit cu Εminescu și cu Ρetöfi, dar și cu înaintașii рașοрtiști. În cοndiții de mișcare sοcială și națiοnală similare рână la un рunct cu acelea de la 1848, el este un tribun al luрtei рentru libertate, un eхрοnent al mulțimilοr, un militant, înzestrat cu suflet vulturesc.

Bibliοgrafie: G.Călinescu - Ιstοriɑ literɑturii rοmâne de lɑ οrigini рână în рrezent, Εditurɑ Μinervɑ, Вucureşti, 1982.

G. Călinescu, Ιstοriɑ literɑturii rοmâne de lɑ οrigini рână în рrezent, Εditurɑ Semne, Вucureşti, 2003. Ν.Dɑvidescu - Аsрecte şi direcţii literɑre, Εditurɑ Μinervɑ, Вucureşti, 1975. Ρɑmfil, Аlinɑ, Studii de didɑcticɑ literɑturii rοmâne, Cluj-Νɑрοcɑ, Cɑsɑ Cărții de Știință, 2006.

OCTAVIAN GOGA – TRIBUN AL LUPTEI PENTRU MAREA UNIRE Maria-Teodora Ancău Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu Prof. Georgeta Luca

8

Ibidem, p. 85.

53

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

La cumpăna veacurilor al XIX-lea şi al XX-lea, societatea românească din Transilvania se afla într-un climat de profunde mutaţii social-politice şi naţionale, pe fondul persecuţiilor şi al discriminărilor la care românii erau supuşi de autorităţile dualismului austro-ungar.

Suntem în plină epocă de afirmare a naţiunii române, angajată în lupta pentru emancipare naţională, o luptă ce venea din tradiţiile istoriei noastre, şi ai cărei precursori au fost Şcoala Ardeleană, generaţia paşoptistă, generaţia ASTREI şi a Memorandumului. Procesul era dublat de un efort intelectual corespunzător, de ridicare calitativă a naţiunii române prin cultură, la care s-a angajat întreaga „inteligenţă‖ românească, în spiritul unei „historia militans‖.

La 1 aprilie 1881, se năştea la Răşinari, într-o familie de preoţi cu rădăcini adânci în ţărănimea românească, Octavian Goga, cel care avea să rămână în memoria culturii româneşti ca „poetul pătimirii noastre‖. Într-o încercare de autodefinire, el însuşi spunea că s-a născut „cu pumnii strânşi‖, în atmosfera „celei mai sălbatice persecuţii a românilor din Transilvania‖, ramificată „până în cele mai mici îndeletniciri ale vieţii de la ţară‖. Era, în egală măsură, şi o vreme a protestelor: „…sufletul meu – ne împărtăşeşte Octavian Goga – s-a organizat din primul moment pentru protestare, pentru revoltă, cel mai puternic sentiment care m-a călăuzit în viaţă şi din care a derivat şi formula mea literară.‖ În anii premergători Marii Uniri, Octavian Goga şi-a pus în slujba idealului naţional întreaga energie militantă şi creatoare, activând în cadrul ASTREI, al Partidului Naţional Român din Transilvania, al Consiliului Naţional al Unităţii Române de la Paris ş.a.

El a folosit puterea cuvântului ca armă de luptă naţională atât în publicistica sa, cât şi în poeziile sale, exprimându-şi cu fermitate crezul în anul 1911: „În viaţa popoarelor luptătoare scriitorii au fost şi vor rămâne avangarda ce deschide bătaia. Scrisul lor e o trâmbiţă fermecată prin care propagă aspiraţiile unui neam.‖ Studiile superioare le-a făcut la Budapesta, având şi ajutorul material al societăţii „Transilvania‖ de la Bucureşti, într-o perioadă în care a activat şi în societatea cultural-naţională a studenţilor „Transilvania‖.

54

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

În anul 1905, Octavian Goga s-a angajat în lupta politică cu energia patriotică specifică multor tineri de atunci, a ajuns la conducerea Partidului Naţional Român, în fruntea grupului „tinerilor oţeliţi‖, activişti, cărturari talentaţi care se identificau în mod conştient cu aspiraţiile ţărănimii şi care se situau în fruntea mişcării de reorganizare a PNR-ului pe baze largi populare: George Coşbuc, Ion Agârbiceanu, Ilarie Chendi, Caius Brediceanu, Zaharia Bârsan, Gh. Bogdan-Duică. Imediat după terminarea studiilor, Octavian Goga şi-a început activitatea ca secretar II, apoi ca secretar literar al ASTREI (1906-1914), timp în care s-a ocupat de publicaţiile ASTREI şi de revista „Luceafărul‖.

A reuşit astfel să obţină sprijin şi fonduri pentru a publica revista poporanistă „Ţara noastră‖ (1907-1909, perioada sibiană), convins fiind că: „O gazetă ridică punte între sufletele cărturarilor şi ale ţăranilor care o slovenesc duminică pe genunchi.‖ Intransigenţa şi critica faţă de politica discriminatorie a regimului dualist au atras arestarea şi anchetarea unora dintre ziarişti, între care şi Octavian Goga, care, condamnat în 1910, şi-a ispăşit pedeapsa în închisoarea de la Seghedin.

Extrem de fertilă a fost activitatea poetului în perioada Primului Război Mondial. Când s-a declanşat războiul, în vara lui 1914, Octavian Goga se afla la Paris şi, convins că a sosit „ceasul cel mare‖, a ales să se stabilească în Ţară, unde s-a alăturat altui mare tribun al luptei naţionale, Vasile Lucaciu. În anii neutralităţii României (1914-1916), având convingerea că doar alianţa cu Antanta va servi cauza naţională a românilor din Transilvania şi eliberarea lor de sub tiranica monarhie dualistă, Goga a desfăşurat o adevărată activitate mesianică pentru a influenţa deciziile guvernanţilor şi pentru a grăbi evenimentele. El a fost prezent în presa cotidiană şi la întrunirile publice ale „Acţiunii Naţionale‖ şi „Federaţiei Unioniste‖ şi s-a pronunţat pentru intrarea României în „războiul pentru dezrobire şi unire‖, alături de oamenii străluciţi ai vremii, antantofili, între care Nicolae Iorga, Take Ionescu, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Nicolae Filipescu ş.a.

Popularitatea tribunilor ardeleni O. Goga şi V. Lucaciu era atât de mare, încât amândoi au fost cooptaţi în „Liga pentru unitatea

55

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

politică a românilor‖, noul nume al „Ligii pentru unitatea culturală a românilor‖, gest semnificativ pentru atmosfera vremii. Cei doi au activat şi în „Cercul bucovinenilor şi al transilvănenilor din Bucureşti‖, iar Octavian Goga a militat asiduu, în săptămânalul „Ardealul‖, pentru constituirea unui detaşament de voluntari ardeleni în armata României. În ziarul „Epoca‖ al marelui patriot Nicolae Filipescu, O. Goga a deschis rubrica „Ardealul vorbeşte‖, prin care şi-au făcut auzite gândurile şi alţi refugiaţi din imperiu: V. Lucaciu, O. Tăslăuanu, Z. Bârsan, O. Ghibu, V. Osvadă, C. Bucşan, Ghiţă Pop ş.a. În această perioadă îşi au originea volumul de publicistică „Strigăte în pustiu, Cuvinte din Ardeal într-o ţară neutrală‖ (1915) şi cartea de poezii „Cântece fără ţară‖ (1916).

Adevărat maestru al elocinţei româneşti, O. Goga a cucerit publicul român prin discursuri rostite la Ateneul Român, la sala „Dacia‖ din capitală și în diferite oraşe ale ţării, cu fraze de un dramatism incitant: „Eu sunt un slab ecou al unei ţări care nu poate să vorbească. Ardealul nostru este mut astăzi. Ardealul care până deunăzi era închisoare, azi e prefăcut într-un ţintirim.‖ „N-o să fie atâta încăpere în sufletul dvs. câtă durere vă aduc eu din Ardeal.‖ „Nam venit să ne răzbunaţi trecutul, ci să ne scăpaţi viitorul.‖ „Soarta românismului din Ardeal se hotărăşte acum şi la Bucureşti.‖ „Viitorul Ardealului e în raniţa soldaţilor români.‖ La mijlocul lunii august 1916, România a intrat în război alături de Antanta, iar ostaşii români treceau Carpaţii pentru a elibera Transilvania. Animat de spiritul datoriei faţă de ţară, O. Goga s-a înrolat ca simplu soldat voluntar, împreună cu fratele său Eugen, întrun regiment care a luat drumul frontului dobrogean, spre Turtucaia. Ar fi dorit să îndeplinească o misiune importantă pe frontul din Ardeal, dar mai-marii politici şi militari au decis altfel. Tot aşa sa întâmplat şi după ocuparea Ţării de către germani, la 6 decembrie 1916, când, nevoit să se refugieze în Moldova şi hotărât să plece din nou pe front, a fost oprit de generalul Prezan. Acesta i-a încredinţat misiunea de a conduce gazeta Marelui Cartier General al Armatei, „România‖, sub motivaţia: „Domnule Goga, (…) transformat în efect militar, efectul moral al câtorva pagini scrise de dumneata echivalează cu cel puţin două divizii‖. Majoritatea articolelor publicate de Goga în acest ziar de front

56

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

erau dedicate Lui – ostaşuluiţăran român şi au dovedit forţa mobilizatoare şi efectul scontat de generalul Prezan, contribuind la refacerea moralului armatei române. În aceeaşi vreme, în Transilvania, după retragerea armatei române, autorităţile ungare i-au silit pe fruntaşii români să facă declaraţii de „fidelitate faţă de Tron şi faţă de patria ungară‖, reacţia fiind constituirea „Comitetului de 12 al refugiaţilor ardeleni şi bucovineni‖, la 7 ianuarie 1917, sub conducerea lui O. Goga şi V. Lucaciu.

Comitetul a semnat declaraţia de război contra dublei monarhii şi a trecut la organizarea voluntarilor ardeleni şi bucovineni în armata română.

O. Goga a participat personal la organizarea prizonierilor români în Rusia, mergând la Petrograd, Kiev, Darniţa, Odessa, Cherson, întâlnindu-se şi colaborând cu mai vechiul său prieten, Onisifor Ghibu. La Odessa s-a constituit şi un Comitet Naţional al românilor subjugaţi din monarhia austro-ungară, Goga fiind ales preşedinte. Pentru toate acestea, O. Goga a fost condamnat, în contumacie, de autorităţile austro-ungare, la moarte pentru „înaltă trădare‖.

Din vara lui 1918, după ce România a ieşit temporar din război prin pacea de la Bucureşti-Buftea, Octavian Goga a luat calea străinătăţii, în Franţa, unde a activat ca vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Unităţii Române, constituit la 3 octombrie 1918 sub preşedinţia lui Take Ionescu şi recunoscut de Aliaţi ca reprezentant al intereselor României. Ţinut de datoria pentru ţară departe de Ţară, Octavian Goga na fost la Alba Iulia în măreaţa zi de 1 decembrie 1918, dar a primit cu bucurie vestea Unirii Transilvaniei cu România, aşa cum a fost ea decretată de Marea Adunare Naţională, precum şi alegerea sa ca şef al resortului propagandă al Consiliului Dirigent al Transilvaniei.

Emblemă a sacrificiilor, a suferințelor și a eroismului poporului român, Octavian Goga a strigat ca nimeni altul durerile Ardealului, dobândind, în istoria poporului român, un loc distinct printre uriașii care au împlinit destinul neamului: unitatea națională. Poet cu mari resurse romantice, patriot însufleţit, Octavian Goga a fost expresia

57

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

conştiinţei naţionale a românilor, nu numai ardeleni, exponentul strălucit al pregătirii și împlinirii visului național secular. „S-a ars pe sine prin flacăra nestinsă ce ardea în el.‖ (Nicolae Iorga)

ROLUL TRANSILVANIEI ÎN DEZVOLTAREA INTERBELICĂ A ROMÂNIEI MARI ÎN CONCEPŢIA LUI OCTAVIAN GOGA Camelia Munteanu Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr”, Avrig, Sibiu Prof. Petre Din Rolul Transilvaniei în consolidarea statului român după 1918 este un subiect amplu dezbătut în cultura română. Ca atare, Octavian Goga, exponentul strălucit al spiritualităţii româneşti din prima jumătate a secolului XX şi-a propus să abordeze implicarea, aproape mesianică a românilor transilvăneni în devenirea românească şi impactul acesteia la nivelul imaginarului românesc.

Demersul lui Goga are o valoare documentară deosebită pentru faptul că oferă preţioase informaţii privind viaţa politică transilvăneană, universul de aşteptare al românilor din Vechiul Regat, misiunea Transilvaniei în transparenţa valorilor politice şi democratizarea societăţii româneşti. „Între Vechiul Regat şi Ardeal sunt de pildă multe nedumeriri pricinuite de această neînţelegere reciprocă, pe urma căreia înregistrăm stări nebuloase şi inoportune surprize. Vă aduceţi aminte, cum în lunile de miere ale unirii axioma curentă la Bucureşti era: Să vie ardelenii! Sila de partidele istorice ale României vechi, dorinţa de mai bine şi mai ales necunoaşterea completă a împrejurărilor de-aici au dat curs acestui miraj strălucitor.

Prestigiul Ardealului în politica românească era covărşitor atunci şio aureolă încununa pleiada conducătorilor de la Sibiu‖1.

Primele alegeri desfăşurate după constituirea României Mari, au însemnat victoria coaliţiei Blocului Democratic alcătuit din Partidul

58

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Naţional Român din Transilvania, Partidul Ţărănesc şi Partidul Naţionalist-Democratic. Guvernul rezultat din această coaliţie a fost condus de Alexandru Vaida-Voievod, lider marcant al Partidului Naţional Român din Transilvania care a guvernat timp de trei luni (5 decembrie 1919 – 13 martie 1920). Guvernul VaidaVoevod a eşuat din cauza lipsei de omogenitate, coeziune şi a imposibilităţii de a se opune fluxului de greve şi demonstraţii care ameninţau stabilitatea socială şi politică a statului român2. „A venit guvernarea d-lui Alexandru Vaida şi în patru luni s-a produs prăbuşirea teribilă. Au fost deajuns câteva acte de guvernământ dictate de-un cras dilentatism, câteva păşiri nechibzuite la Cameră, ca lumea pripită să-şi schimbe radical părerea. De atunci şi până astăzi în măsură ce se sacrifică distanţa între anumiţi fruntaşi politici ardeleni şi cercurile din Regat, preţuirea Ardealului, judecat după senzaţii fugitive şi confundat cu o seamă de oameni aruncaţi la suprafaţă de capriciul sorţii este în permanentă scădere. Valorile acestei părţi de ţară cad tot mai jos la bursa politică.

Vina o poartă desigur îndrumătorii aşa-zisului partid naţional care au proiectat propriul lor discredit asupra Ardealului făcând să se reverse antipatia pentru dânşii asupra unei provincii întregi. Dar vina e şi în absoluta lipsă de competenţă cu care se urmăresc de obicei la Bucureşti frământările de la noi, în nepriceperea cea mai desăvârşită a împrejurărilor de aici, care înlocuieşte cu un impresionism maladiv cursul realităţilor‖3.

Un aspect important al publicisticii lui Goga este reprezentat de misiunea Transilvaniei în devenirea modernă a statului român. În aceeaşi abordare, ca şi cea a lui Emil Cioran, poetul din Răşinari conferă Ardealului rolul de a salva aspiraţiile legitime ale românilor compromise de personalităţi incompetente şi de a reabilita valorile social-politice ardelene. „Ar fi un păcat să nu risipim cât mai curând o atmosferă factice care naşte incertitudini, dar mai ales este de datoria noastră să salvăm aspiraţiile legitime ale acestui pământ, compromise de anume reprezentanţi pe cât de nepricepuţi pe-atât de de vremelnici. Ardealul trebuie reabilitat de pe urma penibilelor greşeli ale unor profesionişti politici, smulgând în mod radical

59

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

aparenţele vinovate şi punând opinia publică în faţa preciziunilor binefăcătoare‖4.

Bulversările politice din ultimele decenii ale scenei politice româneşti au fost însoţite de o efervescenţă mitologică caracterizată prin credinţa în spiritul personajelor salvatoare. Generată de o realitate politică fracturată, personajul salvator este investit în sensibilitatea colectivă cu instaurarea domniei dreptăţii şi restaurarea ordinii. Mitul salvatorului, al conducătorului providenţial este asociat simbolului purificării şi este cel care eliberează o comunitate de răul existenţial.

La nivelul sensibilităţii colective salvatorul are rolul de a instala încrederea cetăţenilor, de a calma stările negative şi de a diminua ameninţarea răului5. În acelaşi spirit al credinţei în personajul salvator se regăsea spectrul politic al Vechiului Regat. Dezamăgirea produsă de partidele politice tradiţionale, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Conservator a generat credinţa în personajul salvator identificat în lumea politică din Transilvania. „Greşeala de căpetenie a lumii politice din Regat în judecarea Ardealului este că necunoscând stările noastre a aşteptat de aici personalităţile salvatoare, oameni de mâna întâi, meniţi să ia din primele momente conducerea României unite şi s-o ducă la liman.

Dacă s-ar fi ştiut cât de cât luptele noastre de subt regimul unguresc, atunci s-ar fi degajat realitatea crudă în ochii tuturora.

Individualităţi excepţionale Ardealul românesc n-a dat în cele din urmă decenii pe terenul politic. Fruntaşii acestor vremi, în care ni sau măcinat subt apăsarea Budapestei cele mai de seamă energii naţionale, n-au depăşit proporţiile modeste ale obişnuitelor figuri provinciale, predestinate unor acţiuni locale, dar fără nicio pregătire pentru o conducere de stat. O cât de sumară cunoaştere a trecutului politic recent din Ardeal, fixând cadrul real al valorilor, ar fi cruţat opinia publică de dureroase decepţii şi triste dezamăgiri, înlăturând de la început iluzia că bunăoară d. Iuliu Maniu de la Blaj cu însuşirile pe care nimeni nu i le contestă ar putea deveni într-o zi îndrumătorul politic al României, sau d. Alexandru Vaida cu mijloacele intelectuale de care dispune, un reprezentant chemat al chestiunilor noastre externe”6.

60

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

În concepția poetului, eșecul guvernării Vaida-Voevod se explică printr-un complex întreg de factori. Activitatea de deznaționalizare a românilor transilvăneni s-a extins treptat în condițiile în care utilizarea limbii naționale în școală, administrație și justiție a fost interzisă. Regimul dualist austro-ungar a impus restricții dezvoltării economico-sociale și culturale și acest fapt a determinat o reprezentare insuficientă în Parlamentul de la Budapesta, inexistența unui teatru în limba română, absența unei Universități și la o reprezentare insuficientă a românilor în cadrul profesiunilor liberale 7.

Spirit pasional, temperament febril, Octavian Goga a exprimat aceste realități în creația sa publicistică. „Problema trebuie privită sub raportul determinismului implacabil al rosturilor noastre de viață din Ardealul de ieri. În situația specială în care ne găseam nu numai că nu se puteau scoate la iveală personalități de planul întâi, dar chiar înjghebarea unei clase conducătoare se lovea de cele mai grele obstacole. Subt pumnul de teroare al Ungariei moderne poporul nostru era aproape desființat politicește, neputând câteva milioane să trimită decât un mănunchi de oameni în parlamentul de pe malul Dunării, împrejurările de viață erau mici, orizonturile coborâte, continua izolare de aparatul puterii de stat condamna forțele la irosire. Cărturarii noștri împinși la puținele profesiuni libere trăiau în relații economice reduse și lupta grea pentru nevoile materiale curma avânturile sufletești. Gândiți-vă, în ce condiții de dezvoltare intelectuală a trăit un neam întreg aici, cu patru licee, fără un singur teatru, mulțumindu-și exigențele de artă cu naivitățile diletanților din comediile răposatului Iosif Vulcan, fără o școală superioară în limba lui, fără un tablou, fără niciun impuls care să vie din culmile de simțire ale umanității.

Nu asemenea inepții nu ne-au trecut prin minte celor care cunoșteam pustiirea istorică a Ardealului nostru de ieri. Noi ne-am dat seama că am fost prea nenorociți, ca să putem produce exemplarele de lux ale societăților constituite. Din primele momente ale liberării noastre am recomandat deci în politica fruntașilor ardeleni o atitudine de prudență și expectativă, o perioadă de ucenicie chiar, pentru

61

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

adâncirea problemelor de stat și pentru cucerirea lentă a treptelor care duc la vârful piramidei……

N-am fost ascultați și soarta s-a răzbunat. Pe urma falsului deo clipă s-au făcut rectificările categorice de mai târziu, adumbrind în treacăt și altare scumpe nouă tuturora….‖8. În virtutea adevărului trebuie să recunoaştem că bulversarea valorilor, parvenitismul, perturbarea morală a societăţii, notează Octavian Goga, sunt atribute existente atât în Vechiul Regat cât şi în Transilvania. Demagogia şi arivismul unor personalităţi ardelene conduc inevitabil la un soi de anarhie intelectuală şi la o viaţă politică obscură. Speranţa sa este că treptat tabla valorilor se va restabili şi luciditatea va triumfa în acţiunile politicienilor ardeleni. „Ce să mai umblaţi pe la Bucureşti, paşnici cetăţeni din Ardeal, deocamdată uitaţivă la voi acasă. Din mijlocul unei vieţi patriarhale un vifor a smuls parcă rădăcinile de ieri şi ne-am pomenit cu toţii, din bun senin, cu o fantastică exagerare a tuturor proporţiilor. Lumea a ieşit din făgaşul ei de normalitate, ierarhia valorilor s-a frânt. Politica a scormonit rărunchii societăţii şi ca în orice mare vâltoare bolovani grei s-au lăsat mai la fund, aruncând la suprafaţă vreascurile uşurele. Efectul e în adevăr dezastruos şi în multe nuanţe de ridicol. Spărgând coaja unei obscurităţi de o viaţă, a dat buzna înaintea noastră o falangă de „fruntaşi‖ în ale politicei. Toţi au reţete pentru durerile patriei, aceşti adorabili doctori ai Ardealului. Ei strigă la adunările publice jignind indulgenţa nemăsurată a bieţilor ţărani, ei dau interviuri la gazetele din Bucureşti care le anunţă sosirea în Capitală la ştirea zilei, ei dau lecţii de administrat Suveranului, ei lansează teorii constituţionale, ei din trei în trei zile se supără pe ţară şi ce e piramidal, eminenţii bărbaţi ai prezentului vorbesc ca de un Eldoradă de Ungaria, patria lor de ieri, când aceşti candidaţi de miniştrii actuali pledau procese de 50 de coroane la judecătoria de ocol din Dicio-sânt-Martin...

Ce volbură tristă îşi face de cap sub ochii noştri şi ce val de anarhie intelectuală mai ales s-a prăvălit asupra noastră. Cu o broşură de 30 de pagini s-a imobilizat cutare la o catedră universitară, în vreme ce alt cutare din rosturile modeste ale unor funcţiuni provinciale a ajuns diriguitor de milioane şi mare mogul al tantiemelor şi cupoanelor...‖9.

62

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

La finalul actualului studiu se impune formularea următoarelor concluzii: În cultura naţională Octavian Goga este o personalitate proeminentă prin contribuţiile în domeniul literaturii, politicii şi gazetăriei. Vocaţia publicistică se îmbină armonios cu talentul narator, liric, oratoric, poetul reuşind astfel să imprime dinamism şi forţă sugestivă articolelor sale de presă. Prin creaţia sa publicistică poetul îşi propune să revalorizeze aspectele morale ale românilor transilvăneni, lupta împotriva opresiunii austro-ungare şi idealul unirii românilor transilvăneni cu Vechiul Regat.

Un aspect important al creaţiei sale publicistice îl ocupă implicarea românilor transilvăneni în devenirea românească şi impactul acesteia la nivelul imaginarului românesc. În sensibilitatea colectivă românească Transilvania fundamentată pe valorile sale politice, economice, sociale şi culturale a devenit un element important în strategiile politicienilor din Vechiul Regat. Octavian Goga consideră că implicarea politicienilor ardeleni în actul guvernării de la Bucureşti, va determina consultarea factorilor de decizie locali şi va imprima mai multă transparenţă şi onestitate vieţii politice româneşti.

Bibliografie Octavian Goga, Pagini publicistice, Ediţie îngrijită, prefaţată şi note de Sabina Urdea, Cluj-Napoca, Editura Dacia, pag. 188-189; Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1999, pag. 309; Octavian Goga, op. cit., pag. 189-190; Ibidem, pag. 190; Raoul Girardet, Mythes et mythologies politiԛues, Editions Paris, 1986, pag. 15; Octavian Goga, op. cit, pag. 190-191; Nicolae Bocșan, Simion Retegan, Transilvania. 1848-1878, în Istoria Românilor (tratat), Acad. Dan Berindei (coord.), vol. VII ⁄ 1, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003, pag. 709-780; 8. Ion Bulei, Scurtă istorie a românilor, Bucureşti, Editura Meronia, 1996, pag. 90-91; Istoria României. Transilvania, vol. II (1867-1947), Cluj-Napoca, 1999, pag. 151171;

63

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Octavian Goga, op. cit., pag. 191-193; Ibidem, pag. 174 – 175.

OCTAVIAN GOGA - PĂRTAȘ LA MAREA UNIRE Andrei Brebenel Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu Prof. Ramona Vișan Cunoscut în mod special pentru activitatea sa literară, poetul Octavian Goga a fost însă și un important politician și un mare militant al cauzei Unirii Transilvaniei cu România, jucând astfel un mic, dar important rol în evenimentele care au dus la zdrobirea hotarului nedrept care rupea o țară în două și la unirea românilor de pe ambele părți ale Carpaților.

Povestea contribuției acestei mare personalități literare și istorice la cel mai fericit moment al poporului român începe în satul Rășinari, pe coasta Munților Carpați. Octavian Goga a venit pe lume sub jugul Austro-Ungariei, sub dominația străină care asuprea românii transilvăneni, în anul 1881, pe data de 1 aprilie.

Născut ca fiul unui preot ortodox și al unei învățătoare, el moștenea astfel o întreagă istorie de luptă pentru apărarea culturii, limbii și a religiei poporului român din Ardeal. Se poate spune că încă din momentul nașterii sale, Octavian Goga era sortit să continue strădaniile atâtor generații de intelectuali români, care au trăit cu visul unirii în suflet.

Tânărul Octavian și-a început drumul în viață la școala primară din satul său natal, unde a ajuns sub oblăduirea dascălului Moise Frățilă, un adevărat patriot care încerca să le insufle elevilor săi iubirea pentru tot ce însemna a fi român, în timpuri în care autoritățile străine încercau să înăbușe însăși identitatea românilor, așa cum dovedise întrun mod amar, soarta Memorandumului Transilvaniei și a acelor bravi oameni care l-au conceput, strigătul lor pentru libertate fiind ignorat, în timp ce ei au fost persecutați.

64

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Un băiat inteligent, cu mult potențial, Goga a intrat la liceul de stat din Sibiu, terminându-și între 1899 și 1900 această etapă a educației la liceul românesc din Brașov.

Activitatea sa în ajutorul strădaniei poporului român din Transilvania a început la Budapesta, unde viitorul nostru poet era înscris la Facultatea de Litere și Filosofie. La 1 iulie 1902, a apărut la Budapesta revista Luceafărul, creată pentru a sprijini pentru cultura și unitatea românilor din Transilvania, pentru care Goga a scris împreună cu studenții care aparțineau Societății Petru Maior, un grup de tineri care considerau că au datoria să apere visurile unui întreg popor.

Reprezentând rezistența culturală a ardelenilor români, numele publicației era, așa cum a afirmat Goga mai târziu, în 1933, înrudit cu starea sufletească și cu conștiința literară din acele vremi. Acest Luceafăr reprezenta speranța românilor de pretutindeni, luminândule sufletele în acele vremuri grele.

După terminarea studiilor, în 1904, Goga s-a întors în Ardeal.

Datorită aspirațiilor sale, a fost ales în septembrie 1906 drept secretar literar al Asociației transilvănene pentru literatura română și cultura poporului român (ASTRA), unde a avut un rol crucial în politizarea acțiunilor acestei asociații. Publicând articole în revista Țara noastră, Goga și-a ridicat glasul împotriva exploatării țăranilor din România și față de cei care guvernau atunci.

Pentru opoziția sa, Goga a fost arestat și ținut timp de o lună în penitenciarul din Seghedin, în iarna anului 1911. Eliberat fiind, Goga a fost persecutat în mod continuu pentru viziunile sale politice, fiind trimis din nou la penitenciarul din Seghedin în 1913.

Vremurile însă se schimbau rapid, cu toate eforturile celor care înlănțuiau popoare de a ține timpul în loc. În 1914, Primul Război Mondial, Marele Război, a fost declanșat de un glonț din Sarajevo.

După ce Austro-Ungaria a declarat război Serbiei și după ce aproape întreg continentul a fost cuprins de flacările conflictului, Octavian Goga a fost unul din românii de peste Carpați care a refuzat să rămână să lupte pentru o țară care le era atât de ostilă. În România, poetul a început să scrie o serie de articole care pledau pentru cauza românilor ardeleni, în ziarele Epoca și Adevărul, o adevărată luptă publicistică. Goga a participat la Congresul

65

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

extraordinar al Ligii Culturale, împreună cu importante personalități române ca Barbu Ștefănescu Delavrancea și Nicolae Iorga, unde Goga a reprezentat Ardealul.

Una dintre cele mai cunoscute declarații ale sale a fost rostită pe 15 februrarie 1915 în București, când Goga a susținut, în cadrul unei întâlniri patriotice în numele tuturor ardelenilor care se refugiaseră în România, că: Pentru jertfa de mâine am trecut granița, să venim în Țara Românească. Noi ne-am pierdut țara, noi ne-am pierdut patria, dar avem încă capetele noastre. Vi le dăm dumneavoastră, faceți ce vreți cu ele. Ele pot să cadă, Ardealul nu poate cădea.

Scrisoarea jurnaliștilor transilvăneni din România, semnată de Goga împreună cu Onisifor Ghibu, Octavian Tăslăuanu și Sebastian Bornemisza, publicată în ziarul Epoca, pe 15 iunie 1915, anunța intenția lor de a continua să lupte pentru alipirea Transilvaniei la Vechiul Regat.

Lupta patriotică și politică a lui Octavian Goga în România, efortul depus de poetul ardelean în lupta pentru libertatea Transilvaniei, i-a adus ura nestingherită a guvernului de la Budapesta.

Având calitatea de cetățean austro-ungar, Octavian Goga a fost condamnat la moarte în contumacie datorită unei acuzații de înaltă trădare. Goga a continuat să militeze pentru cauza Transilvaniei și pentru intrarea României în război alături de Antantă, articolele sale din diferite ziare românești influențând opinia politică a multor oameni.

Pe 27 august 1916, Regatul României a declarat război împotriva Dublei Monarhii împărătești și crăiești, începând astfel lupta armată pentru îndeplinirea idealului național. Octavian Goga sa înrolat în armată, luptând ca soldat în Dobrogea împotriva trupelor Puterilor Centrale. Sorții au fost însă potrivnici României în 1916, iar înfrângerea trupelor române a dus la pierderea Dobrogei, Olteniei și a Munteniei, guvernul și familia regală fiind forțate să se refugieze la Iași.

Cu toate sacrificiile bravilor soldați, situația internațională din 1917 și ieșirea Rusiei din război a forțat țara să semneze, într-o situație fără ieșire, Tratatul de la București, în ciuda opoziției multor români, care doreau să reziste până la capăt. Fiind într-un pericol de moarte,

66

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Goga a trebuit să părăsească țara fugind în Franța, fără să abandoneze însă lupta disperată a tuturor românilor.

La Paris, poetul nostru a continuat să susțină necesitatea distrugerii graniței nedrepte de pe Carpați. În vara anului 1918, când victoria popoarelor libere ale Antantei părea aproape, Goga a susținut înființarea Consiliul național al unității române, care avea ca scop influențarea marilor puteri pentru îndeplinirea idealului național.

Astfel, la sfârșitul anului 1918, prin efortul și sacrificiile românilor de pretutindeni, Marea Unire a adus în sfârșit toate provinciile românești în interiorul acelorași granițe. Lupta strămoșilor noștri pentru libertatea tuturor românilor și pentru unificarea neamului luase astfel sfârșit.

Octavian Goga a fost astfel, un membru marcant al generației care a îndeplinit visul poporului român din cele mai vechi timpuri.

Deși talentul său literar este cel mai cunoscut, Octavian Goga ar trebui să fie amintit și ca un erou, un om care a fost născut ca un urmaș al atâtor ardeleni care au rezistat cu bravură în fața tuturor încercărilor, un om care a luptat pentru România și pentru Ardeal cu toată inima și cu tot sufletul lui.

Bibliografie: Botoiu, Ștefan G.: Animatorii marelui ideal, Craiova, Tiparul Prietenii Științei, 1930; Wikipedia, Enciclopedia liberă Bodea, Gheorghe I.: Octavian Goga - o viață, un destin, Cluj, Editura Limes, 2004; Boia, Lucian, În jurul Marii Uniri de la 1918, București, Editura Humanitas, 2017.

LA MAL - OCTAVIAN GOGA Oana Ciotor

67

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Liceul Teoretic “Ion Gh. Rosca”, Osica de Sus, Olt Prof. Luiza Stan Goga a fost denumit ―poet al pătimirii noastre‖, întrucât întreaga sa operă e închinată istoriei vitrege și îndurerate a neamului său de țărani ardeleni, întrucât ținuturile Transilvaniei erau sub ocupație străină.

Cele 4 volume de versuri: ―Poezii‖ 1905, ―Ne cheamă pământul‖ 1909, ―Din umbra zidurilor‖ 1913 și ―Cântece fără țară‖ 1916 și volumul postum ―Din larg‖ 1939, constituie o monografie lirică a satului ardelenesc, ivită din suferința poetului. În ―Discursuri‖, Goga însuși spune ―eu am pornit în literatură de la o idee monografică a unui sat: am crezut că satul reprezintă prin sine unitatea organică a sufletului acestui popor; satul reprezintă prin sine expresia purității de rasă; să dau deci monografia sufletească a satului cu toate frământările lui…‖ G. Ibrăileanu este unul dintre criticii care apreciază opera lui Octavian Goga. În revista ―Viața românească‖, criticul notează, referindu-se la volumul ―Cântece fără țară‖, că ―D. Octavian Goga sa făcut cunoscut în 1906 printr-un volum de Poesii, în care aducea o lume nouă, un sentiment nou și o formă nouă. După Alecsandri, care cântase pe țăranul pitoresc și patriarhal când nu cântase pe țăranuldecor sau chiar pe țăranul-bibelou, veni Coșbuc care cântă viața idilică, idealizată a unei țăranimi fericite, iar după Coșbuc veni d. Goga care introduce în poezia noastră pe țăranul oprimat, așa cum se încercase altădată să ni-l zugrăvească, în treacăt și fără succes, Cezar Bolliac, sau, în timpurile mai nouă, cu un succes discutabil, N. Beldiceanu‖. Și criticul Pompiliu Constantinescu apreciază opera lui Goga ―D-l Goga aducea două mari calități creatoare: o armonie furtunatecă, cu adânci rezonanțe de orgă, și o limbă nouă-fericită contopire de expresii neaoș românești și de miresmate cuvinte ecleziastice. Ca fond – cântarea când jalnică sau potolită, când vehementă sau deznădăjduită a ―pătimirii‖ unui neam înăbușit de asuprire milenară‖ (referințe critice, pag. 117)

68

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Poezia lui Goga înseamnă emoție și exprimă sentimente puternice, așa cum remarcă și Teodor Vârgolici în ―Arta poetică, Retrospective literare, 1969: ―puterea de emoționare a poeziilor lui Octavian Goga izvorăște și din modul specific de distribuire a ideilor și sentimentelor în strofe. Acestea urmează o linie ascendentă, sunt dezvoltate treptat, culminând în strofa finală. În unele poezii, dealtfel destul de numeroase, Goga își înstrunează lira discret, în strofa inițială, cântecul său amplificându-se gradat în strofele următoare, în cea ultimă răsunând deodată lovitura de timpan încadrată în acordurile maiestoase ale unui final orchestral impunător. Pornind inițial discret, poetul operează cu elemente care nu servesc decât creării atmosferei, pregătind astfel pe cititor să se pătrundă mai adânc de vibrația ideii esențiale a poeziei retrospective, afirmată cu plenitudine în strofa ultimă‖ (referințe critice, pag. 121) Poezia ―La mal‖ face parte din volumul ―Din umbra zidurilor‖ publicat în anul 1913. Încă de la prima lectură, remarcăm caracterul confesiv al poeziei construite ca un monolog adresat mării personificate în ―mândra apelor crăiasă‖. Atmosfera din incipit este de basm.

Eul liric își face simțită prezența prin mărcile lexicogramaticale specifice: pronume și verbe la persoana I: ―eu‖, ―mi‖, ―simt‖, ―să mă uit‖. În construcția poeziei se remarcă folosirea antitezei între umanefemer și natural-veșnic.

Titlul poeziei este chiar coordonatul spațial ―la mal‖, un substantiv comun precedat de prepoziția simpla ―la‖. Malul este locul care întărește legătura om-natură.

Tema poeziei este condiția efemeră a omului în raport cu marea ca element natural. Omul, ființa muritoare vede întinderea de ape ca pe o ființă superioară, perfectă, cum numai un îndrăgostit o poate vedea. Eul liric se simte gol, pierdut, mărunt, pe lângă măreția, perfecțiunea și nemurirea naturii.

Poezia este alcătuită din șapte catrene, iar măsura versurilor este de 8 silabe. Fiecare strofă întărește ideea omului ca parte a naturii, integrat perfect, dar conștient că el reprezintă numai o mică parte din marele univers.

69

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Primul catren este o adresare directă către marea personificată în crăiasă. Versul ―ne-ntâlnirăm azi în cale‖ ilustrează întâlnirea dintre om și mare. Apare încă din prima strofă antiteza dintre cei doi: ―Eu, cu gândurile mele/ Tu, cu valurile tale‖.

A doua strofă ilustrează legătura magică om-natură, simbioza perfectă. Încă o antiteză subliniază diferențele dintre cei doi: ―Tu, eterna vremii doamnă, / Eu, un strop răzleț de viață‖.

Fiecare strofa cuprinde versuri care subliniază ideea de antiteză ―simt moșia ta cum crește/Și hotarul meu cum scade‖.

Următoarele strofe surprind și ele inferioritatea ființei umane în raport cu nemărginirea mării: ―Ți-ai pornit nemărginirea/ să mănfrunte, să mă frângă‖. Omul își păstrează luciditatea și își recunoaște inferioritatea.

Limbajul cuprinde cuvinte simple, dar încărcate de semnificații.

Se remarcă figuri de stil precum: comparația ―ca dintr-o carte‖, epitete ―întindere albastră‖, ―neînvinsa mare‖. În concluzie, aceasta poezie prezintă omul care se simte minuscul și neimportant, dar care are o legatură specială cu marea și nutrește dorința de a împrumuta din veșnicia apelor. În studiul său monografic, Ion Dodu Balan subliniază faptul că natura îmbracă în culoare și expresie stările sufletești: ―ca în poezia populară, natura subliniază, dă mai multa expresie și culoare stărilor sufletești; puternic umanizată, ea devine personaj simbolic‖. (Ion Dodu Bălan, Octavian Goga, București, Editura Minerva, 1971.)

Bibliografie: Ion Dodu Bălan, Octavian Goga, București, Editura Minerva, 1971 Octavian Goga, ―Poezii‖, Editura Porus, 1991, pag. 116

RAPORTUL EU-LUME ÎN POEZIA LUI OCTAVIAN GOGA Mihaela Ciobanu Liceul Tehnologic Cisnădie, Sibiu Prof. Alexandra Popescu 70

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

În lirica lui Goga perceperea realității s-a concretizat prin „deslușirea de sine și instituirea unei ordini interioare‖9. Realul i se dezvăluie ca o structură complexă care „alimentează înclinarea atât către faptă, cât și către reverie‖ 10 . Sufletește, poetul se simte influențat atât de prezentul imediat, cât și de trecutul transpus clipei de față.

Istoria îi zbuciumă ființa, e conștient de menirea sa, de rolul mesianic pe care îl are, de îndatoririle pe care i le insuflă un mesaj venit de departe („un strigăt de chemare‖) și care i se revarsă și îi freamătă în sânge: „Ce vifore înfricoșate, Ce patimi fără de măsură, Și din vechime ce păcate Închizi în orice picătură?

Din care strigăt de chemare, Din ce fior aprins de luptă, Din ce adâncuri îmi tresare Zvâcnirea ta neîntreruptă ?‖ (Sângele) În ființa poetului, „moșii și strămoșii‖ sunt prezență vie ca embleme ale permanenței. Asemănarea eului poetic cu aceștia până la identificare („Eu vă port în suflet, plămădiți în sânge‖) indică asumarea datoriei față de jertfa lor: „Noi suntem flacără pribeagă Din neîmblânzita lor văpaie, Cu moștenirea noastră-ntreagă Venim pe câmpul de bătaie.

Cu mine vin, roiesc întruna Cei fără neam și fără număr, Ce-au sprijinit întotdeauna Eternitatea pe-al lor umăr Vin cei de-o lege cu pământul, 9

Ilie Guțan, Octavian Goga – Argumentul operei, Ed. Minerva, București, 1987, p.100 Ibidem

10

71

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Copiii soarelui de-o vară, Eu, solul lor, le port cuvântul, Și-n suflet sfânta lor povară.‖ ( Strămoșii...) În subconștientul său, poetul receptează programatic, cu neclintită ascultare, îndemnurile. Toate trăirile interioare, toate frământările, au la bază „conexiunea eu personal – eu colectiv‖ 11 .

Poezia trebuie astfel înțeleasă ca o deschidere a propriei interiorități, ca o reacție promptă la diverse apeluri sau impulsuri provenite atât din realitatea curentă, cât și din conștiința istorică a eului liric. Altfel spus, eul individual este receptorul realității, sufletul său fiind deschis tuturor căci „nu poetul se îndreaptă spre alții, ci aceștia îi invadează spațiul memoriei‖ 12 . În concepția poetului, orice eliberare este echivalentă cu un act de întemeiere. Astfel, în poezia Rugăciune, el râvnește investitura supremă, cea de creator, cu scopul renașterii spirituale. „Ruga‖ adresată divinității are accente de cântare, gestul poetului fiind unul eretic, de atentator la ordinea existențială deoarece acesta revendică o altă postură existențială decât cea hărăzită inițial.

Destinul trasat de voința supremă este contestat, refuzat, deoarece poartă însemnele deșertăciunii și pierzaniei; poetul cere impetuos altă soartă, în consonanță cu ce a descoperit singur: o lume tragică, dar fascinantă, al cărei izbăvitor prin cântece se vrea: Dă-mi tot amarul, toată truda Atâtor doruri fără leacuri, Dă-mi viforul în care urlă Și gem robiile de veacuri.

De mult gem umiliții-n umbră, Cu umeri gârbovi de povară....

Durerea lor înfricoșată În inimă tu mi-o coboară. (Rugăciune) Comunicarea eului cu divinitatea se realizează printr-o notă retorică, prin adresarea directă: „orânduie-mi cărarea, văzul meu 11 12

Idem, p.103 Idem, p.104

72

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

îndreaptă, dezleagă minții mele taina‖. Dialogul poetului cu lumea începe, așadar, cu un subtil reproș adresat cerului indiferent și cu asumarea libertății de opțiune. În următoarele versuri este evidentă lepădarea de sine percepută ca o deschidere către ceilalți, poetul aspirând la transformarea suferinței într-o cântare prevestitoare a multașteptatei izbăviri: „Nu rostul meu, de-a pururi pradă Ursitei maștere și rele, Ci jalea unei lumi, părinte, Să plângă-n lacrimile mele‖. (Rugăciune) Luciditatea cu care își dezvăluie conflictul lăuntric izvorât din „mărturia patetică‖ a poetului care constată că voinței lui i se opune o forță obscură. Percepând acest lucru, poetul devine nemulțumit, e cuprins de temeri și are o atitudine de revoltat. Poezia „Rugăciune‖ nu este expresia unei ființe smerite care își acceptă destinul cu resemnare, ci este a unui răzvrătit care râvnește o altă condiție. „Rugăciune‖ reflectă una dintre temele cele mai complexe ale universului poeziei lui Octavian Goga, constituind „una din sursele cele mai abundente de dramatism și tragism ale liricii sale‖ 1314 .

Implicarea sorții în existența eului liric și al celor de-un neam cu el relevă o percepție tragică asupra realității, a „unei istorii maștere și 14

rele‖ .

Octavian Goga a reușit să redea în poezia sa mai mult decât limba, „ceva din spiritul și din viziunea sa biblică‖ 15 , acestea fiind reminiscențe ale creșterii sale într-o atmosferă religioasă care și-a hrănit sufletul cu lectura cărților sfinte. La el, prezența elementului religios „nu e livrescă, e organică, firească așa cum e prezența cântecului popular‖16.

Ion Dodu Bălan în prefața volumului Poezii de Octavian Goga, Ed. Casa de Editură și Presă „Viața Românească‖, București, 1992, p.63 14 Ibidem 13

15 16

Garabet Ibrăileanu, Cântece fără țară în Opere II, Ed. Minerva, 1975, p.194 Ion Dodu Bălan, op.cit., p. 77

73

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

RECITINDU-L PE GOGA. ABORDĂRI STILISTICE Georgiana Matei Liceul Tehnologic Cisnădie Sibiu Prof. Alexandra Popescu O abordare stilistică a poeziei lui O. Goga trebuie realizată atât din punctul de vedere al specificului lexicului folosit în lirica sa, cât și al observării naturii elementelor lexicale. Autorul însuși a indicat izvoarele lexicului său: „primul, folclorul, limba românească vorbită în regiunea în care m-am născut, al doilea, cărțile bisericești, al treilea, literatura cultă‖16.

Referitor la emiterea unor observații privitoare la caracterul lexicului, E. Lovinescu afirma că limba acestuia este una „specific ardelenească rurală‖17. Alți exegeți precum Gheorghe Bulgăr sau Al. Bojin notau că „Goga scrie aproape exclusiv cu elementele limbii vechi, ale graiului popular‖18 sau că „poezia lui Goga se distinge printro limbă neaoșă, autentic românească, cu un fond lexical dominant popular‖19.

Prezența elementelor populare, regionale sau „provinciale‖2021, arhaice în lexicul lui Goga a fost apreciată având funcție estetică. De asemenea, s-a constatat că poetul a utilizat un număr mare de cuvinte din literatura și ritul religios, acesta conferindu-i operei sale Octavian Goga, Fragmente autobiografice, în Discursuri, București, Ed. Cartea Românească, 1942, p.20 17 Eugen Lovinescu, Poezia sămănătoristă, în Octavian Goga, col. „Bibliografie critică‖, București, Ed. Eminescu, 1974, p. 146 18 Gheorghe Bulgăr, Despre limba poetică a lui Octavian Goga, în Studii de stilistică și critică literară, București, E.D.P., 1971, p.92 19 Al. Bojin, Lexicul poeziei lui Goga, în Studii de stil și limbă literară, București, E.D.P., 1968, p.126.

20 Theodor Vârgolici, Octavian Goga : Arta poetică, în Octavian Goga, col.„Biblioteca critică‖, Ed. Eminescu, p.236 21 Gheoghe Bulgăr, op.cit., p.93 16

74

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

22

„solemnitate‖ , unii critici literari afirmând chiar că Goga se înscrie într-o „limbă biblică sau bisericească‖22. Același lucru s-a întâmplat și cu elementul arhaic, mult mai expresiv, cu o mare forță de evocare ș23i sugerare, care reînvie scene istorice sau trimite la un trecut extrem de îndepărtat, menit să ne ateste prezența și continuitatea istorică.

Predominanța elementelor lexicale a fost observată și prin prisma rezonanței lor în context. Elementul popular și cel religios au avut în volumul Poezii „efecte estetice și emoționale fără 24 precedent‖ în timp ce volumul Cântece fără țară s-a remarcat printr-o „laicizare a limbajului‖ 24 , elementul religios devenind „șocant‖25 după aprecierea lui Garabet Ibrăileanu.

Lexicul lui Goga a fost privit și prin prisma tematicii, a conținutului și a împrejurărilor istorice în care poetul și-a creat opera.

Cuvintele folosite nu puteau fi altele decât cele specifice graiului ardelenesc rural precum fonetisme, unități sintactice și morfologice ușor recognoscibile.

Conform opiniei lui Mircea Goga, în poezia lui Octavian Goga au fost identificate „șase sectoare lexicale‖ 26 , cel mai bine reprezentat fiind cel al termenilor denumind viața senzorial-afectivă, fiziologică și spirituală. Astfel, universul liric al lui O. Goga cuprinde cuvinte ce aparțin următoarelor sectoare: a) Sectorul lexical al termenilor ce denumesc realități ale naturii cosmice sau terestre: adânc (străfund), aer, aluniș, amiază, amurg, aramă, argint, argintat(ă), aripă, asfințit, baltă, boltă, brad, brădet, busui, cenușă, chiparos, cicoare, câmpie, cânepă, decor , depărtare, desiș etc. b) Sectorul lexical al termenilor din fondul mitologic (de proveniență religioasă creștină, păgână, superstiții sau credințe 22

Ibidem, p. 93 Mircea Goga, Lexicul și structura stilului în poezia lui Octavian Goga, Ed. Minerva, București, 1989, p.24 24 Garabet Ibrăileanu, Cântece fără țară, în Octavian Goga, col. „Bibliografie critică‖, Ed. Eminescu, București, 1974, p.134 25 Mircea Goga, op.cit., p. 37 26 Idem, p.50 23

75

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

populare: adormit (mort), agheasmă, alai, altar, apostol, arătare (vedenie), arhanghel, aureolă, balaur, bine, binecuvântare, blestemat, bobotează, bocet, botez, canon, cantor, cardinal, catapeteasmă, catedrală, cavou, cădelniță, ceaslov, cer (providență), chilie, cleric, clopot etc. c) Sectorul lexical al termenilor denumind realități din sfera vieții rurale: aramă, așternut, babă, baci, bade, bătătură, bordeiaș, brazdă, 27 carte (scrisoare), căpăstru , căpătâi, căpiță, cărare, căruță, cătănie, chimval, cingătoare etc. d) Sectorul lexical al termenilor denumind viața senzorialafectivă, fiziologică și spirituală: acoperit (tăinuit), ademenitor, agonie, aievea, amar, amintire, bătrân, bătrânețe, blândețe, boală, bocet, bolnav, blajin etc. e) Sectorul lexical al termenilor denumind realități din sfera vieții citadine: agent, alee, arcadă, asfalt, bal, bulevard, cafenea, cavaler, cămin, menajerie, paradă, metropolă, muzeu, oraș, orchestră etc. f)Sectorul lexical al termenilor denumind realități din sfera social-politică: armă, armură, asalt, batalion, biruință, boier, burghez, caporal, coif, coroană, divan, domnie, națiune, neam, popor, robie etc.

Cele șase sectoare lexicale enumerate mai sus sunt împărțite pe diferite volume. Astfel, sectorul termenilor denumind realități ale naturii cosmice sau terestre înregistrează cea mai mare pondere în volumele Ne cheamă pământul și Poezii. Viața rurală este cel mai bine reprezentată în volumul Poezii iar termenii afectivi, spirituali, se regăsesc în cea mai mare măsură în volumul Ne cheamă pământul.

Sfera vieții citadine l-a preocupat pe poet în mai largă măsură în volumul al treilea, Din umbra zidurilor. Sectorul termenilor din sfera social-politică cuprinde cu precădere volumul Din larg.

Diferitele sectoare lexicale identificate în poezia lui O. Goga nu au rolul de a surprinde, deoarece în opera sa „se simte un clocot al 28 trăirilor‖ . Prin intermediul liricii sale poetul a reușit să redea cu fidelitate expresia celor mai profunde trăiri interioare a 27

Ibidem

76

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

poporului său. Frecvența termenilor denumind realități ale naturii cosmice sau terestre are la bază ideea transferării trăirilor omenești pe seama elementelor naturii, reflectându-se ideea comuniunii omnatură.

Numărul mare de termeni din sfera vieții rurale se explică prin intenția autorului de creare a „unei adevărate monografii poetice a satului transilvan‖ 28 . Selectarea termenilor din fondul mitologic sporește expresivitatea limbajului poetic și a imaginilor artistice, aceștia fiind considerați „termeni plini de rezonanțe‖ 29 . Elementul lexical popular constituie o altă realitate a limbii poeziei lui Octavian Goga la care poetul a apelat în permanență, el „a turnat tot ce a preluat din lexicul popular în imagini de mare profunzime‖3031, lirica sa fiind dominată de o mare expresivitate și forță a imaginii, fiind din acest punct de vedere inedită.

Elementele lexicale „sunt reluate în mod echilibrat și 32 armonios‖ , prin contextualizarea lor acestea devin „reale valori pentru întreaga poezie‖32.

Concluzionând cele relatate se poate afirma că împletirea elementului popular cu celelalte elemente (regionale, arhaice) „în zestrea extrem de bogată a limbii comune‖33 are ca efect naturalețea, simplitatea și plasticitatea creației, asigurând poeziei lui Goga o atmosferă de solemnitate „care îl distinge atât de pregnant în concertul literaturii române‖34.

28

Idem,p.51 Ibidem 30 Theodor Vârgolici, op.cit., p.233 31 Ibidem 32 Ibidem 33 Mircea Goga, op.cit., p.53 34 Gheorghe Bulgăr, op.cit., p.93 29

77

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

PUSTIU - DE OCTAVIAN GOGA VOLUM „CÂNTECE FĂRĂ ȚARĂ” 1916 Ana-Maria Muti Liceul Teoretic “Ion Gh. Roșca”, Osica de Sus, Olt Prof. Luiza Stan „Încă de la sfârșitul primului deceniu al veacului nostru, Goga fusese considerat drept continuator al marilor tradiții, în diversele domenii de activitate cărora a știut să le dea dimensiunile și nervul epocii sale.

Dezvoltând tradițiile generației de la 1848, feciorul popii din Rășinari a dus, încă de tânăr – de când era student la Budapesta – o susținută lupta împotriva conformismului, a gândirii politice și estetice anchilozante, împotriva „bătrânilor ruginiți‖.

Poezia „Pustiu‖ scrisă de Octavian Goga face parte din volumul „Cântece fără țară‖ publicat in anul 1916.

Titlul se află în strânsă legătură cu conținutul textului, concentrând esența acestuia; creează un orizont de așteptare cititorului și introduce tema poeziei.

Titlul este un adjectiv care introduce încă de la început ideea de singurătate, suferință și neliniște sufletească.

Tema poeziei este singurătatea, eul liric se simte incomplet și cu sufletul întristat si însingurat. În concordanță cu starea sa sufletească se află și mediul înconjurător, pare că sentimentul de singurătate este un ecou transmis din interior spre exterior.

Ideea poetică subliniază intensitatea simțirii de singurătate, trăirea deplină a sentimentului, fapt ce înalță starea de suferință prin profunzimea acesteia.

Primul vers sugerează o coborâre în sine a eului liric. Prima strofă ilustrează frământările interioare și teama eului liric din cauza pustietății copleșitoare prin intermediul mărcilor lexico-gramaticale: pronume la persoana I, „eu‖ , „în mine‖, „mă‖ etc.

78

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Poezia este organizată în două catrene având rima încrucișată, iar măsura versurilor este de nouă silabe.

Prima strofă evidențiază planul terestru prin imaginea casei care este pustie, ca și sufletul eului liric. Cadrul terestru este construit prin imagini artistice: imagini vizuale: „casa goală‖, ‖perdeaua trasă‖epitete. Casa pustie este, de fapt, o metafora pentru sufletul eului liric, a sentimentului de singuratate apăsătoare.

Strofa a doua evidențiază pustietatea ogrăzii; perdeaua trasă, până și colțurile casei simt mâhnirea eului liric. Epitetul ‖ograda pustie‖ subliniază încă o dată ideea de singurătate trăită de eul liric.

Figurile de stil exprimă stările sufletești apăsătoare: „sărmanul suflet‖ - epitet personificator. Eul liric nu se simte bine în singurătate.

Finalul marchează agonia eului liric care exclamă cuprins de disperare: „Stăpanul e plecat de acasă!‖.

Poezia este scurtă, dar cuprinde idei profunde exprimate în cuvinte puține și simple, dar cu impact asupra cititorului care simte singuratatea eului liric.

Ideea poetică este creionată și îmbogațită prin intermediul imaginilor vizuale: ‖casa goală‖ care nu arată doar spațiul trist, dar și sentimentul interior care te face să gândești că ești singur într-un loc gol, fără un gram de fericire și fără viață, doar unul sinistru, tăcut și înfricoșător.

Imaginile artistice construiesc ideea poetică pesimistă la fel de zbuciumată ca sufletul eului liric sătul parcă de singurătate și care vrea să împărtășească cu noi, cititorii, fiecare fior de înspăimântare pe care îl simte în casa goală cu „ograda pustie‖ și cu „perdeaua la fereastra trasă‖, dar și cu perdeaua sufletului trasă, fără a se gândi măcar o clipă să revină la viață.

Stăpânul nu se mai simte stăpân în casa sa, ci se simte străin și îndepărtat datorită sentimentelor care îl macină în interior, și parcă toate simțirile se răsfrâng în fiecare colțisor al casei, al ogrăzii și al ferestrei cu perdea care așteaptă cu nerăbdare acea scânteie de fericire.

Colțul indică acea părticică de pesimism pe care eul liric o împrăștie atât în suflet, cât și în mediul înconjurător în care trăiește.

Acasă nu mai este acasă, deoarece eul nu se poate destăinui, dimpotrivă, chiar se închide în el și se rupe de realitatea și frumusețea

79

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

lucrurilor văzând totul ca pe o povară, o pierdere de timp, negăsind plăceri ale vieții, ci doar posomorându-se și alegând să trăiască în tristul infern creat chiar de propria persoană și de interiorul care alege nostalgia și suferința eternă.

Putem afirma ca această poezie a lui Goga are elememente asemănătoare cu poezia simbolistă a lui Bacovia. Se remarcă starea de agitație a eului liric deranjat de starea de singurătate care îl copleșește.

Epitetul „casa goală‖ este de fapt un simbol al sufletului eului liric.

La prima lectură interpretăm poezia ca pe o prezentare a casei și mediului înconjurător ce par pustii, însă sensul este mai profund.

Limbajul este simplu, dar încărcat de semnificații profunde. În concluzie, cele două catrene zugrăvesc un tablou al sufletului eului liric.

O LACRIMĂ - CALEA SPRE INFINIT Ionuț Subașu Tiberiu Colegiul Național “Al. I. Cuza”, Olt Prof. Simona Achimescu Poezia ―O lacrimă‖, scrisă de Octavian Goga, este o capodoperă lirică, prin intermediul căreia, poetul își exprimă, într-un mod original, sentimentele deosebit de profunde față de cele mai puternice trăiri ale sufletului, care sunt răscolite de iluzia dorinței de a primi de la ființa iubită cel mai frumos dar. Încep, prin a sublinia faptul că cele mai prețioase daruri care pot fi oferite unei persoane nu trebuie să aibă o densă cantitate, ci adevărata valoare a unui cadou stă în calitatea acestuia. Astfel, poetul își dorește de la ființa iubită, doar o lacrimă.

Dacă analizăm cu atenție dorința sa, vom constata că, deși, la început, lacrima pare a fi doar o picătură de rouă trecătoare, vom fi surprinși de adevărata semnificație a acesteia. Viața noastră, dacă nu o vom trăi în adevăratul sens al cuvântului, odată ajunși la o vârstă înaintată, avem a concluziona că a fost doar o umbră și că a trecut 80

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

asemenea unui vis. Cu toate acestea, dacă prețuim fiecare moment al existenței noastre, bucurându-ne de cele mai frumoase clipe ale traiului nostru pe pământ, ni se va părea că timpul stă pe loc. Cât de sublimă este legătura care se stabilește de poet, între lacrimă și viață. Deducem astfel că, prin intermediul poeziei, Octavian Goga a dorit să transpună lacrima ca fiind punctul de acumulare al celor mai puternice sentimente ale vieții omenești și totodată aceasta este văzută ca fiind cufărul în care sunt adăpostite totalitatea bogățiilor sufletești.

Analizănd în continuare conținutul poeziei, vom înțelege că lacrima pe care poetul dorește să o obțină de la persoană iubită, reprezintă adevărata valoare pe care o are cea din urmă. Cu toții știm că ochii care au vărsat lacrimi în trecut, în viitor, vor remodela sufletul acelei persoane, umplându-l de iubire și de o bucurie excepțională. Cei mai frumoși ochi sunt cei care au vărsat cele mai multe lacrimi!

Observăm, astfel, de unde apare marea dorință a poetului de a primi doar o lacrimă de la ființă iubită. Având o singură lacrimă acestuia nu îi va trebui altceva, deoarece în ea se regăsesc toate calitățile femeii mult dorite.

Prima strofă a poeziei este dominată de dorința orbitoare a poetului, de a obține, din ―toate darurile‖, doar o lacrimă. Cererea acestuia este accentuată de folosirea verbului la condițional optativ ―ar fi‖, prin care ni se exprimă de asemenea și imposibilitatea parțială a îndeplinirii dorinței. Poetul realizează acest monolog liric interior, la nivel de conștiință, vizualizând cu ochii minții efectele pe care le-ar fi avut îndeplinirea acestei cereri. Prin intermediul strucuturii ‖din toate bogățiile‖ ni se atrage atenția asupra numeroaselor calități de care dispunea ființa iubită. În cadrul celei de a doua strofe, poetul meditează în continuare asupra efectelor, pe care le-ar fi avut împlinirea dorinței. Cererea sa, care la început, după cum spuneam, părea una lipsită de valoare, ulterior se va dovedi a fi extrem de prețioasă. Prin folosirea formei populare de viitor, ―mi-ai da‖, Goga dorește să sublinieze aspectul imposibilității împlinirii cererii sale. De asemenea, în următoarele versuri ni se va prezenta efectul pe care l-ar fi avut îndeplinirea dorinței. Într-un mod extrem de profund, lacrima ființei iubite, este

81

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

văzută ca fiind o bucată din sufletul acesteia, în care poetul se va regăsi cu desăvârșire: ―ce din adâncuri îmi răsare‖. În ultimele două versuri ale poeziei, Octavian Goga, pare a veni cu o învățătură adresată cititorului: ‖Căci numai din adâncul mării/ Se pescuiesc mărgăritare‖. Prin intermediul acestora, poetul se retrage din monologul visării, revenind în lumea concretă a realității. Acest lucru este subliniat de adevărul cuprins în conținutul versurilor. Ceea ce dorește a arăta scriitorul este că cele mai frumoase aspecte ale existenței, niciodată nu vor veni cu ușurință, fără muncă și uneori fără a vărsa câteva lacrimi. De asemenea, putem afirma că lacrimile reprezintă totodată și drumul spre desăvârșire, în atingerea unui ideal.

Aș dori să închei, prin a susține că poetul Octavian Goga, a avut o idee deosebit de originală în construcția acestei capodopere, alternând sentimentele de nostalgie cu cel de iubire. Prin intermediul creației sale, poetul depășește standardele acelor vremuri, adaptând poezia românească la valorile timpurilor modern și deschizând cititorului noi orizonturi de ieșire din monotonia de zi cu zi.

RUGĂCIUNE Bianca Berghea Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, Sibiu Prof. Andreea Trifu Opera „Rugăciune‖ de Octavian Goga a fost publicată în anul 1905, în volumul „Poezii‖, fiind o confesiune lirică subiectivă, exprimată sub forma unei poezii de 6 strofe, alcătuite din 8 versuri fiecare. Așezată în deschiderea volumului, această poezie abordează tema scopului poetului și al poeziei sale, prin intermediul mitului creatorului și al creației. Apelând la motivul călătoriei și al luminii, eul liric se adresează în mod direct Divinității, sub forma unei rugăminți.

Titlul „Rugăciune‖ este sintetic, conotativ, fiind alcătuit dintrun substantiv comun, simplu, nearticulat, fapt ce denotă generalizarea conceptului și asocierea acestuia cu întregul popor, întrucât eul liric

82

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

doar dă glas suferinței oamenilor. Asfel, eul liric devine mijlocul de comunicare între Divinitate și popor.

De asemenea, titlul denotă scopul comunicării, respectiv scopul persuasiv, căci eul liric încearcă să Îl convingă pe Dumnezeu să le ierte păcatele oamenilor din Transilvania.

Așadar, prima strofă este dominată de dezorientare și confuzie, sentimente conturate prin intermediul metaforelor „trupul istovit de cale‖, „în negură se-mbracă zarea‖ și al epitetului „ochi tulburi‖, fiind folosit motivul călătoriei și cel al luminii, motive identificate prin cuvintele sferelor semantice specifice: „drum‖, „cărare‖, respectiv „strălucire‖ A doua strofă conturează sentimente de suferință, dar și de speranță, fiind invocată Divinitatea în exclamația retorica „Tu, Doamne‖. Este folosit motivul vederii, ca formă de interacțiune cu Dumnezeu, de îndeplinire a rugăminții. Astfel, se creează un oximoron între păcat și iertare, căci eul liric conștientizează greșelile sale în personificarea metaforică „Eu simt ispitele cum sapă,/ Cum vor să-mi tulbure izvorul/ Din care sufletul s-adapă‖, dar dorește iertare, atmosfera fiind liniștită.

A treia strofă este însă focalizată asupra poetului răzvrătit, iar atmosfera opusă celei din strofa anterioară, respectiv o atmosferă ușor disperată, este conturată de folosirea verbelor la imperativ: „dezleagă‖, „sădește‖, „dă‖, „învață‖.

De asemenea, ultimele trei strofe au la bază verbe la imperativ, fapt care indică nevoia urgentă a eului liric, de a îi fi îndeplinită rugămintea. Sunt conturate în continuare sentimente de jale și tristețe, prin intermediul substantivelor reprezentative acestor trăiri: „durerea‖, „lacrimile‖, „amarul‖, „truda‖. În aceste strofe poate fi identificat și mitul istoric, dar într-o variantă atipică. Având în vedere că eul liric face apel la compatrioții săi, nu să fie doar martori, ci și făuritori ai istoriei, se creează un oximoron între trecutul păcătos și un viitor mai bun.

Concluzionând, textul sonor al poeziei „Rugăciune‖ de Octavian Goga reprezintă durerea unui neam întreg, făcându-se apel la patriotism și credință, căci această operă este clădită pe baza unui paradox între greșeală și iertare, între trecut și viitor. Opera abordează

83

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

atât tema păcatului din trecut, cât și tema iertării acestuia în prezent, astfel încât este identificată confesiunea subiectivă a eului lirc în calitate de exponent al poporului.

84

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Secțiunea lirică COASA MILENARĂ Iuliana Bacriu Școala Gimnazială „Ioan Slavici”, Sibiu Prof. Veronica Kiss Iarba fu răpusă iar, a mia oară, Cu trudă, de o coasă milenară. Și-n urmă mirosea a fân cosit, Și, pentr-o clipă, timpul s-a oprit S-aducă parcă dacii înapoi, Din timpuri când erau eroi între eroi.

Razele se transformau în țărăncuțe, Porneau în horă flăcăii cu mândruțe Beau vin și se-ncruntau din frunți, Bătrânii se adunau să țină sfat în munți, Femeile rodeau prunci bravi și drepți Ce aveau s-ajungă eroi și înțelepți, Copiii învățau respect și cutezanță Că erau liberi ș-aveau în ei speranță Și tremura pământul pătruns de trapul lor Femeile plângeau la ei, de jale și de dor Pe când plecau bărbații la Zalmoxis, întinși pe scut Când apărau hotarul, așa cum toți au vrut Și steagul lor de luptă stătea semeț și demn Ca să-i adune-n grabă, de apărea vreun semn Ei nu-și doreau trădarea, nici măcar în gând Ca viața să le fie-n tihnă, oriunde și oricând Iar toamna, … toamna să se adune-n vie Să-și soarbă vinul-nobilat de glie

85

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Să cânte slavă de-nălțare către zei Să bucure de-o seamă bătrâni, bărbați, femei Și-n urmă …, să miroas-a fân cosit! Dar, pentru o clipă, coasa s-a oprit Profundă și distinsă ca o domnișoară Ce rupe un fir de iarbă pentru prima oară S-aștepte, poate o nouă zi, Când alți eroi și altă iarbă s-a ivi!

ÎNTRE MINE ȘI NOI Cristina-Gabriela Vasiliu Colegiul Național „Gh. Munteanu Murgoci”, Brăila Prof.dr. Ana Coman Între mine și umbra ta Se-ascunde un gând ne-nțeles, anonim, Ce desparte două ființe ce-și cântă povestea Pe același portativ divin.

Invadați de silabe incerte, Ce reclădesc propriul hotar, Nu înțelegem unul altuia destinul Ce ne leagă-ntr-un unic sanctuar.

PĂMÂNT VIU Petra Mirică-Bobiț Școala Gimnazială Nr. 28, Galați Prof. Mariana Mihai

86

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Raiul nu se ascunde de mine.

E chiar aici, sub tălpile mele. În crăpături de flori, liniile vieții Străbate un cer senin Caută jumătăți de suflet.

Printre maci, Gândul meu, săgeată spre soare, Deasupra câmpului de grâu.

Sub coaja cuvintelor mele Se află o mână Care vorbeşte cu luna Şi se ascunde Ca un amurg zăbovit În spatele unor zile de august.

Am găsit sferturi de zori Care-şi căutau orizontul Înotând zorit Printr-un râu limpede.

Mi-am găsit reflexiile Jucânduse pe malul apei, Imitându-mă.

ECOU Georgiana Daniela Muntean Colegiul Tehnic „A.T. Laurian”, Agnita. Sibiu Prof. Daniela Pănăzan La răsărit de lumină Aud șoapte de amor Pătându-mi fereastra.

Soarele-ți topește pleoapele pe-asfalt, Cruda iarbă scufundată-n ceară.

Afară Doi pomi defineau iubirea Vâslind spre-amurgul fericirii, Lăsând mâinile să-și biciuiască dorul Și gura să-și adape dorința. Razele

87

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

de pe streșină Dansează cu vântul un tango Pe cearcănele bătrânului codru.

Păsările pictează văzduhul Cu zâmbetul Primăverii.

O, naiv înger; Mireasă a copilăriei, Mă scufunzi în comoara cu galbeni tainici!

METAFORA SUFLETULUI Marco Nicula Colegiul Tehnic „A.T. Laurian”, Agnita, Sibiu Prof. Daniela Pănăzan Bumerangul privirii tale mistuitoare trece prin retina mea de sticlă, mă descătuşează de gândurile - lăcate din metafore de lacrimi şi îmi străpunge, parcă, trupul, se face una cu mine.

Inima mea se împarte în cuburi uitaţivă, sunt plin pe mâini, pe picioare, pe întreg trupul de cubuleţe desprinse din inimă.

Oamenii trec pe lângă mine şi adună bucăți de inimă de pe jos...

PRIMĂVARA Mara Ghircoiaș

88

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, Sibiu Prof. Lăcrămioara Dimulete Pământul reavăn se trezeşte Din somnul rece-al iernii Și, gingaş, firul încolțeşte De sub povara vremii.

Pe-o creangă, sus, o gâză mică, Cu ochii de mărgele, Priveşte frunzele cu rouă Și se-oglindeşte-n ele.

Toporaşi cu păru-albastru Se uită cu mirare Şi-şi mişcă trupu-nţepenit De-atâta aşteptare.

E-o linişte de dimineaţă Şii dulce reveria, O cinteză doar, îndrăzneaţă, Ce-şi strigă tare-a ei poveste, Îi strică armonia.

SUFLET ANONIM SAU NUME PIERDUT Bianca Maria Tulbure Colegiul Național „Frații Buzești”, Craiova, Dolj Prof. Irina Căpățînă Toată această fericire Şi sutele de zâmbete trucate Ascund doar carnea putredă a inimii mele Ce a fost tranşată de singurătate Şia putrezit în întuneric Cine sunt eu… Nu mai contează Îi pasă cuiva într-adevăr de Cele şase litere ce formează Un cuvânt, de fapt, un nume Dacă îţi pasă, ei bine, îmi pare rău să te dezamăgesc Dar am rămas fără semne de punctuaţie şi ca să-ţi spun numele meu Ar trebui să am o virgulă, poate şi un semn al exclamării

89

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Însă am să îţi scriu aşa, simplu, fără nume şi fără semne Să-ţi spun cât de mult însemni TU pentru mine Şi cum mi-ai adus o picătură de lumină În sufletul meu obosit şi negru Prezenţa ta mi-e antidot Căci trezeşte în mine emoţie Tristeţe, fericire, iubire, oare, îndoială Un amalgam de sentimente ce se roteşte în mintea mea Luându-mi gândul de la morbidul joc al vieţii mele.

POEZII Bettina Filip Liceul Teoretic ,,Constantin Noica”, Sibiu prof. Petrina Dobrotă aș vrea să scriu despre mine ca despre un copil e ziua în care nu am inspirație privesc pe afară e târziu și în curând se va întuneca undeva, în depărtare o pasăre plânge. (e atât de frig) mă gândesc la tot ceea nu înțeleg la toate cuvintele pe care nu le-am spus aș vrea să scriu despre mine ca despre un copil într-o lume indiferentă. dar am rămas fără memorie - totul e alb...

CHESTIUNE DE PERSPECTIVĂ

90

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Elena Diana Câmpanu Școala Centrală, Bucureşti Prof. Mădălina Scarlat Ochii lui nu erau ochi, ci sufletul meu în jumătăţi.

I-am desenat urechi ca să mă vadă cu sufletul, I-am făcut mâini de lut ca să pice greu peste ochii mei.

Prin urechea stângă intram ca să mă întind în mintea lui, Iar seara ieşeam prin dreapta, ca să ne întindem amândoi pe covor. Îmi zicea: „Hai să ne culcăm pe cearşafurile sufletelor noastre Şi să ne îmbrăţişăm visele‖, Iar eu torceam între coastele lui, Ce mă acaparau în noi...

CIOBURI Anisia Pădurean Colegiul Național ,,Octavian Goga”, Sibiu Prof. Laura Radu Îmi vei îneca durerea?

O să-mi iei viaţa?

O să-mi seci venele de sânge Roşu ca spiritul tău demonic?

Poate îmi vei peţi sufletul În ploaia de la inima nopţii!

Vine balaurul care îşi doreşte Răzbunarea.

Ochii tăi incolori Hipnotizează omul. Cel care cu jale buciumă Ajunge scrum Dacă îmi iei sufletul, Du-l în miez de noapte,

91

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Lângă cei doisprezece infanţi ai sorţii.

ULTIMUL GÂND Alexandra Ungureanu Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Bacău Prof. Alina Casian În întuneric trupul mi s-ascunde Și tot acolo el se frânge.

Ca o sabie, Încercând Să mă aducă la realitate.

Sunt trasă de un fir de ață, Agățată de un nor prăfuit, Ruptă de pe cer Și adusă pe pământ.

Pielea îmi e brăzdată de emoții, Glasul îmi e atins de tăcere, Însă ochii te zăresc Printre chipuri gri și palide Dispărute.

Simt Cum păcatele mă străpung

AL NOSTRU… Andreea-Mădălina Popa Colegiul Național ,,Gib Mihăescu”, Vâlcea Prof. Mihaela Radu Doamne, îmi strig durerea neîncetat, La fel ca și ieri. Poate ai uitat?

Mă întreb de ce îngerii îmi cântă, De ce în sufletu-mi se avântă Oare îmi spun ruga? Îmi cuvântă, Că mâine voi fi din nou mort, În pământul abia copt,

92

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

De soarele care coboară Lăsând stăpână a stelelor lumină amară.

De ce doamne mă lași pradă nemuririi Și îmi dai tristețea dragostei ca pecete a gândirii?

De ce măicuța mea cea bună Vine la mormânt chiar și pe furtună?

Să îmi aștearnă un covor de spini, A lacrimilor eterne amintiri, A dorului care o apasă, Că i-a plecat feciorul de acasă.

A plecat într-o lume deșartă, În care umbra ca giulgiul îl îmbracă, În care îngerii îi pun cununa de bucurii Izvorul nesecat al chinului de iubiri.

Dragostea curată de mamă pribeagă Care și-a sfâșiat pântecul, dar neagă Că și-a pierdut a sufletului speranță, Atunci când copilul nu a mai ajuns acasă.

A murit pe front, în depărtare Pe umedul pământ, mângâiat doar de răcoare Mângâiat doar de doina, cântare de jale A cruntelor și nemiloaselor arme de vânătoare.

A oamenilor deșertăciune neîndurare, Ce luptă până la moarte, pentru sfintele hotare.

Trimiși departe, pribegi în căutare Să apere ale țării frumuseți mistuitoare, Se lasă vrăjiți de a triumfului candoare Pictată pe fața fetei trădătoare.

E chipul morții încântătoare Ce te cheamă pe drum, spre uitare,

93

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Să-ți aperi țara cu mâinile goale Lăsând familia doar cu amintiri date spre uitare.

Te întorci copile în sicriul de lemn Pe care scrie, ca și un semn Al tău nume de soldat demn Ce a plecat la război, doar la un îndemn, Al unui curajos sedentar ministru Ce laude aduce curajului sinistru Curajul de a-ți lăsa familia în pacea timpului De a-i lăsa în schingiurile groaznice ale biciului.

Acum auzi doar cum plânge a ta mumă Cea care doar ca într-o stranie glumă Varsă lacrimi din a izvorului tristețe Pe mormântul pătat de flori de tinereții.

Acum, mă plâng copacii cu ramuri mute, Mă plâng păsările cerului nevăzute, Mă plânge cerul însuși cu lacrimi nemuritoare Strigând: Oh, Doamne, mai dă-mi răbdare Să pot să țin în pântecele mele Copii nevinovați, pierduți prin rele!

Măicuță, nu te întrista, Îngerii negri mă asistă deja În drumul meu în care Nici iubirea nu mai are uitare.

STELUȚA VISĂTOARE Geanina Moțățeanu Colegiul Național „Traian”, Mehedinți

94

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Prof. Elisabeta Tămîș Pe cer s-aprinde cea dintâi steluță Și vântul s-a culcat c-a obosit.

Mă-ntorc acasă încet pe potecuță Privind pe cerul parcă adormit.

„De unde mi se trage rădăcina‖.

Ea strălucind mai mult, încet mi-a zis: Să îmi privesc cât mai atent grădina.

Atuncea am simțit curgând în mine Seva pământului, precum un blând izvor. Și-am hotărât că este mult mai bine Să râd și să iubesc, să nu Și m-am rugat să îmi răspundă-n vis duc dor. Și mă întreb deodată cu mirare, Privind steluța ce sclipește sus: „Ce n-a văzut această visătoare Și cât de multe ar avea de spus?‖

RĂVAȘ Alexandru Drăgușinoiu Colegiul Energetic, Vâlcea Prof. Liana Miercan De ce m-ai adus în lumină, mamă?

Ca să scurm printre păpuși marionete, zadarnic să caut o fărâmă de suflet, să-l prind în podul palmei și să-l așez la piept ca aripile sufletului meu să-l îngroape în cochilia lor?

De ce nu m-ai cuibărit pentru totdeauna la sânul tău cald?

95

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Să simt cum bătaia inimii o caută pe a mea, cum fluturele ochiului tău varsă o lacrimă pentru mine?

De ce m-ai aruncat în vâltoarea vieții?

Ca să mă izbesc de măști, de șerpi cu limbi ascuțite, Să adulmec precum un turbat istovitorul adevăr de prețioasa minciună? E prea mult pentru trecătorul meu trup Și prea puțin pentru nestăvilita-mi inimă.

PRIN VENE, CU STELE Bianca Roșu Colegiul Național „Dimitrie Cantemir”, Onești, Bacău Prof. Raluca Miloiu Acolo unde lumina întâlnește întunericul Și îngerii descoperă demonii, Acolo unde sufletul întâlnește trupul Și luna cuprinde soarele.

Acolo unde viața se unește cu moartea Și eu mă nasc în luptă, Acolo unde planează doruri Și se sting inimi.

Acolo unde cerul se face roșu sub noi Și începe să ningă, În sufletul meu.

Acolo unde a început să curgă prin vene, cu stele, Acolo sunt eu.

96

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

GENEZĂ Vlad Sălbatecu Colegiul Național „Dimitrie Cantemir”, Onești, Bacău Prof. Raluca Miloiu Pârâind ca un pepene copt s-a crăpat burta pământului şi am eclozat, şapte miliarde şapte sute şaptezeci şi şapte, roşii şi goi şi urlând ca din gură de Şarpe. Şi noi am fost Oamenii, veseli, frumoşi şi goi şi-am împărţit totul ca fraţii, şi am învăţat să ne jucăm, să cântăm şi să râdem, am învăţat să sculptăm oameni noi, şi prin vene ne curgea Lapte.

Până când copaci au început să ne crească, pe faţă şi pe mâini şi pe picioare, până ce în vene a început să curgă seu, şi ne-am uitat la soare cum moare în zare şi i-am spus Dumnezeu.

Atunci am smuls copacii cu dinţii şi am făcut icoane, și cei mai păroşi i-au vândut la spâni pe comisioane şi am rămas golaşi şi ne-a fost Frig.

Atunci am învăţat să ne sărutăm şi să ne iubim, dar tot ne era frig, aşa că am dat foc la icoane şi am învăţat să minţim, iar pielea ni s-a acoperit cu cărbune şi oţel,

97

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

am devenit urâţi şi strâmbi am văzut că nu suntem la fel şi am început să ne Urâm. Şi ne-am ridicat ochii la stele care străluceau aşa frumos că le-am vrut doar pe ele şi am uitat să cântăm şi am uitat de icoane şi am uitat de mama pământ care a început să plângă când prin vene a-nceput să ne curgă Foc. Şi ne-am sfâşiat şi am plâns şi am învăţat să ucidem şi am învăţat să murim, şi toţi s-au întors plângând în sânul mamei pământ şi a rămas doar unul Omul, care avea toate stelele, dar zăcea, trist, urât şi gol, prin vene curgându-i Petrol.

FRAGIL Andra Tontoroiu Școala Gimnazială „Anghel Saligny”, Focșani, Vrancea Prof. Elena Manole Tu ai devenit la părerea celorlalți, ostil. La aşteptările lor, adaptabil. La propriile gânduri, Fragil.

Ai înţeles că nu eşti îndeajuns... nu mai au nimic de spus. Le asculți dorințele rând pe rând, Dar faci tot ce ți-ai pus în gând.

Cu gândurile tale e mai greu, Nu sunt bune mai mereu Ele ştiu unde să te rănească

Ceilalți nu te mai deranjează Ai ajuns cum voiai.

Nu te mai interesează.

98

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Eşti fragil, Ca un fulg, Gândurile, doar ele, te duc.

da, mai tare, Ele nu ştiu că totuși, te doare ... Şi chiar dacă ar şti, Nu le-ar păsa, Demult nu mai ai inima ta.

Te-ai topit. Timpul s-a scurs aşa ...

ULTIMA VARĂ Bianca Alexandra Cojocaru Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale”, Prahova Prof. Gelu Ionescu A fost ultima vară În care nu am mai dormit, Ci doar te-am visat încontinuu.

Ultima vară Când diavolul a mai râs de mine, Ştiind că te iubesc.

Au fost ultimele nopţi negre Ce s-au albit De sinceritatea conversaţiilor noastre Şi ultimele dimineţi când mă trezeam Cu sufletul plin de cenuşa amintirilor noastre Cărora le dădeam foc sub lună.

Au rămas doar nişte demoni mântuiţi Şi o iubire neîmplinită Ce va mirosi pentru totdeauna

99

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Precum socul pus la uscat în şopronul bunicii.

Secțiunea epică ȘI NATURA PLÂNGE Ioana Rotaru Colegiul Național “Samuel von Brukenthal” Sibiu Prof. Lăcrămioara Dimulete De când țara ni se ,,scurge‖ printre degete precum sângele se prelinge dintr-o rană deschisă, ochii mei văd doar alb-negru. Pregătită să renunț la ideea că nu ne vom primi țara înapoi, ceva m-a oprit.

Simțeam că un suflet, aproape de mine, plângea și el din cauza nenorocirii.

Cu inima pustie observam de pe geamul casei mele cum sălciile triste, cu ramurile plânse, atârnă greu și frunzele plângeau asemenea lacrimilor unui om. Și ele știau că nu au țară. Vremea era răzbunătoare, fulgerele strigau durerea și vântul îngheța liniștea.

Soarele stătea ascuns după norii cenușii, căci știa și el că nu are o țară. Și florile se ofileau și animalele se ascundeau după copacii plângători.

Vântul flutura steagul României atârnat de casa mea, sperând că cineva îl va observa. Uitându-mă pe geamul casei mele, simțeam durerea naturii.

Două lacrimi mari îmi căzură pe obraz, iar o rândunică mi-a șters cu aripioara obrazul pătat de tristețe. Sentimentele naturii erau sentimentele mele… sentimentele mele erau sentimentele naturii… și ea are inimă de român… și natura își vrea țara înapoi. Și natura plânge cu noi, cu inimile fără loc și fără țară, cu inimile care încă speră că ne vom lua țara înapoi.

CÂND LUMINILE SE STING

100

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Iulia Natea Colegiul Național „ Octavian Goga”, Sibiu Prof. Alexandra Tischer Se-aprind lumini. Visele sunt toate-n fața mea, le pot vedea și le pot atinge, iar toate coșmarurile care mi-au călcat speranța în picioare de mii de ori sunt cu mult în urmă. Sunt însă legată de ele și nicicând nu aș putea să respir fără să le simt adânc greutatea. Dar mă înalț, din nou și din nou, căci sunt o balerină, iar scena este destinul peste care îndrăznesc să pășesc cu mintea îmbibată într-un curaj nebun, ca și cum nu ar exista tentații sau frici care să mă arunce în abisul banalului, al comunului, al normalului.

Uneori, nu văd în fața ochilor decât acel gol pe care-l cunosc mult prea bine, spre marea mea nefericire, și-n care temerile și eșecurile își arată colții, gata să sfâșie sufletul ce încă vibrează plin de nădejde în mine. Dar apoi îți întâlnesc privirea, ochii ce au văzut mereu aceleași lucruri și mă întreb: ―sunt oare un clișeu sau poate o enigmă?―. Nu pot spune despre mine că sunt un clișeu pentru că în minte și în inimă îmi port propriile iluzii și dezamăgiri, iar în zâmbetele și în lacrimile mele se ascunde o iubire pe care nimeni nu o înțelege. Însă nici misterul nu mi-e cunoscut. Cum să fiu eu o enigmă, când fiecare pas pe care-l fac dezvăluie tot ce nu am fost vreodată în stare să rostesc?

Uneori mă simt asemenea unei pene în vânt, atât de liberă și, totuși, purtată spre locuri pe care nu vreau să le văd, dar îmi amintesc repede că sunt, de fapt, atât de ancorată în realitate încât mă doare.

Iubirea pe care ți-o port îmi dă viață, însă simplitatea ființei tale mă ucide fără pic de milă. Prezența ta îmi dă aripi, dar gândul tău ce nu poate zbura peste ale tale porți mereu închise mi le taie cu o cruzime pe care eu reușesc s-o iert. Ce rost ar avea să plutesc spre infinit de una singură? Ce plăcere aș putea găsi în agonia asta a nepăsării în care te stingi fără să-ți dai seama?

Aș obosi… Zâmbetul tău îmi vindecă sufletul, dar tăcerea ta, nemilosul tău strigăt mut, mă sfâșie. Chipul ți-e luminos, însă mi-e teamă că-n inimă ții captive prea multe umbre. Ce vrei să ascunzi? Un exces sau o lipsă? Am fost dintotdeauna conștientă că timpul nu stă în

101

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

loc, nici măcar o secundă, chiar dacă uneori simțeam că, dac-aș întinde mâna, aș putea prinde o firmitură de eternitate, pe care s-o eliberez în văzduh atunci când îmi vedeam sfârșitul în zare. Cu toate astea, iatămă așteptând iubire de la cineva care nu va putea niciodată s-o simtă așa cum o simt eu.

Am gândit despre tine că ești un om născut pentru a alerga printre reguli, fără a fi în stare să le încalci vreodată, am știut că ai limitele tale – oh, și cât de multe sunt –, dar am fost suficient de egoistă pentru a trece cu vederea incapacitatea mea de a înțelege iubirea. Cred că iubirea nu e o teorie pe care s-o înțelegi. Nu e nimic de înțeles, trebuie doar să simți. Mi-am zis că iubirea se poate strecura prin orice crăpătură, că, asemenea vântului, poate răscoli și cele mai temeinice gânduri, dar am uitat că pentru a aprinde focul este nevoie de mai mult decât o simplă adiere. Îți adoram privirea, iubeam acei ochi pătrunzători și reci, dar nam putut regăsi în ei decât reflexia mea, doar efortul și dorința care veneau dintr-o singură direcție și, din păcate, nu era suficient. Și nu doar ochii ți-s reci și triști, dragule, ci și inima. Iubirea pentru tine e ca un strigăt de ajutor într-o peșteră, este absurd să aștept ceva în schimb… În inima ta nu se va înălța vreodată un foc, așa că m-am lăsat pradă propriilor mele flăcări, căci dacă-n al tău foc n-am putut renaște, aveam de gând să mor în al meu. Îmi ridic mâinile în aer cu o disperare chinuitoare ce nu m-a mai încercat nici măcar o dată, de parcă mi-aș dori să prind sufletul înainte să mă părăsească, dar la ce bun să-mi împart trupul cu dorința de a iubi omul care nu vrea să fie iubit? Am fost o balerină care a dat mereu tot ce-a avut mai bun pe scenă, iar ție ți-a plăcut întotdeuna spectacolul.

Mi-am frânt sufletul și l-am aruncat în vânt, i-am simțit lacrimile ca pe o ploaie violentă, dar tu n-ai înțeles cât mă doare singurătatea.

Ai fost un simplu spectator și n-ai putut ajunge nici cu mintea, nici cu inima în spatele scenei, acolo unde mi-am ascuns toate visurile spulberate, toate temerile și toate dezamăgirile.

Ai fost un simplu spectator, m-ai putut vedea numai atunci când străluceam la înălțime, căci atunci când greutățile mă țintuiau la pământ păreai a fi orb. Când luminile sunt aprinse sufletu-mi evadează

102

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

din ghearele umbrelor și mă bucur, fiindcă atâta timp cât muzica mă ghidează, pe ale ei ritmuri pot să zâmbesc. Când luminile se sting, te pierd și mă regăsesc pe mine. Și-atunci, dacă sunt aici, de ce mă simt pierdută?

RAFTUL CU AMINTIRI Iuliana Bacriu Școala Gimnazială „Ioan Slavici” Sibiu Prof. Anca Rusu E sfârșit de an. De fiecare dată mă comport de parcă sunt la școală. În loc să îmi fac ghiozdanul pentru a doua zi și să îmi pun în el cărțile și caietele, eu în decembrie îmi golesc ghiozdanul de amintiri, să mi le pun frumos pe raft.

Câteodată ghiozdanul, pe parcursul anului se face mare, dodoloț, și greu de simt că e gata-gata să îmi rupă umerii. Atunci îl las jos, chiar dacă el nu vrea. Încerc să arunc din el tot ce e greu și urât. În decembrie le scot pe toate, le întind pe covor și le aleg. Cele dragi mie le așez frumos pe raftul cu amintiri, cele urâte încerc să le gonesc, să le arunc.

Sunt câte unele încăpățânate care, nu știu cum fac, dar mă trezesc cu ele înapoi pe raft.

Cine le-a adus înapoi? Cine le-a amestecat printre cele plăcute?

Se leagă între ele ca verigile unui lanț, se trag unele pe altele, bune cu rele, vechi cu noi, chiar dacă văd cum unele din ele s-ar despărți bucuroase de altele, și și-ar pune bariere trainice între ele.

Trăiesc bucuria celor vesele prin comparație cu cele triste. Le leagă o vrajă, o taină ascunsă și fiecare încearcă în felul ei, poate și în ciuda altora, să rămână veșnice.

Stau cu ele câteodată, seara, la taifas și mă întreabă fiecare, pe rând, dacă am învățat ceva din cele întâmplate. Le răspund și eu doar la cele la care îmi convine... Râd eu, râd și ele. Râd cele noi de se cutremură raftul cu ele și așa, din când în când, cu râsul lor zguduitor le mai scutură praful vremii, ca o haină grea, și de pe celelalte.

Niciodată nu mi-a reușit să mi le aduc aminte pe toate, în aceeași ordine în care le-am adunat.

103

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Mă uit pe raft. Din loc în loc mai văd câte un gol. Nu îmi aduc aminte de ce e așa. Poate am uitat voit vreo amintire, sau poate atât am uitat de ea, încât nu o mai văd eu din cauza prafului.

Răscolesc superficial, speriată de ideea că aș putea găsi ceva neplăcut, și trec mai departe. Nu vreau ca aerul să devină înecăcios. Și în fiecare an, cu același rucsăcel, tot mai ros, puțin câte puțin, îmi îmbogățesc colecția de pe raft.

Dacă cumva ne vom întâlni, uitați-vă bine în ochii mei, căci acolo mi-am ascuns rafturile…

VREAU SĂ ȘTII...

Alexandra Fulga Colegiul Național „Frații Buzești”, Craiova, Dolj Prof. Irina Căpățînă Vreau să știi că doare, de fiecare dată, când cuvintele tale aspre îmi îngenunchează spiritul, îmi sperie încrederea și îmi știrbesc mândria. Doresc cu ardoare să înțeleg, ce te îndeamnă să faci asta? Te simți mai puternic, te simți superior? Poate e doar vina mea, numai eu te provoc, când mâncarea nu este gata la timp sau când nu îți poți găsi cheile sau când, pur și simplu, un alt bărbat mă privește în ochi. Ajutămă să înțeleg ce s-a întâmplat, unde am greșit, promit că o să fiu mai bună, mai receptivă, că o să fac totul în felul tău. Doar, te rog, opreștete și iubește-mă cum o făceai înainte, pentru că eu nu m-am oprit niciodată din a te adora. Încă din clipa când te-am văzut zâmbind, inima mea a început să bată mai tare. Și acum inima mea bate cu putere, de fiecare dată când te apropii de mine, cu pumnii ridicați întro îmbrățișare, care îmi arată cât de mult mă iubește, atunci când îmi lasă semne.

A trecut ceva timp, dar vreau să-ți reamintesc că doare, atunci când palma ta face contact cu obrazul meu, când mă uit în oglindă și văd doar umbra unei alte persoane, cu ochii precum vișinele coapte, pe care le mâncam vara la mine în grădină. Acum, livada noastră s-a 104

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

uscat, dar nici pe asta nu o înțeleg. În fiecare zi, o ud cu lacrimile mele, dar se ofilește și mai tare. Azi, ar fi trebuit să merg la serviciu, dar, dacă mă dădeam jos din pat, simțeam că mă sparg în mii de bucățele și cine avea să le strângă până veneai tu acasă? Tot azi am uitat să-ți calc cămășile. Acum, cele care vor simți fierul încins vor fi palmele mele. Dacă asta este dragostea, atunci nu vreu să știu cum e ura. Deja îmi imaginez momentul în care tu vei intra pe ușă, sunetul pe care îl face cheia când este aruncată pe blatul de la bucătărie, vocea ta vibrându-mi în oase când o să întrebi unde sunt. Privirea ta, care face flăcările iadului să pară o blândă mângâiere. Până dimineața, ochii mei o să rămână închiși și doar razele soarelui o sămi încălzească spatele înghețat de durere.

Sunt o ființă îngrozitoare! Cum poate să-mi fie atât de frică de persoana pe care o iubesc cel mai mult pe lume? Cum este posibil să mă simt dezgustată, doar gândindu-mă la el!? Și mă mai întreb de ce mă tratează în felul ăsta! Poate chiar merit și sunt prea proastă să văd cât de mult rău îi provoc. Astăzi, mă voi duce la el și îl voi implora să mă ierte, îi voi spune că, într-adevăr, e numai vina mea, o să-i iau mâna care m-a lovit de atâtea ori încât numai ea știe, i-o voi săruta și îl voi ruga să-mi dea o a doua șansă. Să avem un început nou, să uităm tot coșmarul ăsta și să înlocuim cu visul nostru fericit. Până la urmă, ce nu poate repara iubirea?

Abia acum realizez cât de oarbă și supusă am fost. Cât de mult am greșit! Câinele credincios, care nu-și ridică deloc capul, care îl urmează pe stăpân zi și noapte, care latră fioros ca să-l apere și care dă din coadă atunci când îi este aruncată o privire cu un dram de compasiune. Înțeleg cum mă spânzuram singură cu propriul lanț, lanț pe care îl creasem cu inocența unei copile îndrăgostite pentru prima dată, lanț al cărui component nu este fierul, ci dragostea arzătoare pentru această ființă dezumanizată.

De ce m-am trezit așa de târziu? De ce am crezut că ăsta îmi e raiul, când, de fapt, mă scufundam în cel mai adânc abis? Oricum cine să mă creadă? Cui să-i spun că fiecare zi a devenit un chin asurzitor, că fiecare dimineață corpul meu este o hartă a durerii. Când eram mică, mama îmi spunea că monștrii se ascund sub pat și, dacă sunt curajoasă, vor dispărea. Acest monstru doarme noaptea lângă mine și, cu fiecare

105

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

respirație a sa, îmi reamintește că nu va dispărea, atunci când voi închide ochii și îi voi țipa să plece. Fata care visa odată la prinți și castele fermecate este prinsă în propriul turn, cu mărăcinii adânc înfipți în piele, cu rănile care, chiar dacă se vindecă, tot la fel dor. Tu, cu sufletul tău păgân ai venit și l-ai murdărit pe al meu, l-ai otrăvit cu neputința, m-ai furat și folosit cu obrăznicie și acum m-ai lăsat pradă corbilor care au venit să ciugulească ce a mai rămas. M-am săturat să fug către o inimă care nu mă poate iubi.

Vreau să știi că, după toți acești ani, te-am iertat, dar niciodată nu am uitat. Pot spune că mi-ai schimbat viața, că m-ai făcut mai puternică, mai hotărâtă și, de când te-am părăsit, am văzut lumea cu alți ochi. Ochi, pe care tu mi-ai dat, când i-ai înnegrit de atâtea ori.

Corpul meu, ale cărui coaste nu-ți vor uita vreodată loviturile, e mai rezistent, nu este suflat de primul vânt al urii și al mâniei și pentru asta ar trebui să-ți fiu recunoscătoare. Sunt mândră că ți-am supraviețuit și nu o să mă opresc niciodată din a lupta pentru săracele suflete care se cred la fel de neputincioase, cum eram eu odată. Sunt dovada vie că nu merită să te lași învinsă în fața unui om, care lovește o femeie doar ca să se simtă puternic. Toporul uită ceea ce pădurea își va aminti mereu.

PRIMA IUBIRE Maria Matei Colegiul Național „ Octavian Goga”, Sibiu Prof. Laura Luca Verdeș Iubirea, ce sentiment confuz... mai ales în perioada adolescenței când habar nu avem ce se întamplă cu noi. Toți adulții le numesc ―iubiri de copil‖, uitând cât de mult au suferit după prima iubire și cât de mari pot fi sentimentele la vârsta asta.

Dintotdeauna am crezut că iubirea este o pierdere de timp specifică oamenilor mari și întotdeauna îi conduce spre suferință.

Niciodată nu mi-a fost ascultată părerea despre iubire, tot timpul am primit replica ―Ești doar un copil, ce știi tu despre iubire?‖ și este 106

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

adevărat, sunt doar un copil care nu a trecut așa mult prin viață, încât să-mi pot da cu părerea despre ce înseamna cu adevărat sentimentul acesta. E un cuvânt greoi și imposibil de spus cuiva față de care nu simți asta. Însă, odată cu trecerea timpului, am realizat că nu este chiar așa inutil sentimentimentul ăsta.

Aș face o descriere a setimentului, însă ar fi inutil, nu vreau doar să scriu niște fraze nesemnificative pentru un sentiment așa complex.

Până la urmă suntem doar niște adolescenți, încă învățăm. Mințim, criticăm, ne certăm din cele mai banale motive, ne îndrăgostim și în final ajungem răniți.

Toate lucrurile astea care fac acum parte din retină, într-o zi or să dispară și o să devenim niște adulți stresați care nu vor mai putea vedea frumusețea vieții. Putem sta să ne facem iluzii despre perioada asta a vieții sau putem să ne atașăm de un zâmbet frumos și să ne reamintim că o singură dată în viață suntem adolescenți și cât de frumos este să iubești pentru prima dată!!!

Alege să stai cu visătorii, cu diferiții clasei care niciodată nu or să se încadreze într-un tipar, alege să stai cu visătorii, dar cel mai important este să stai cu persoane care văd cel mai bun în tine, chiar dacă tu te subestimezi și nu vezi asta. Chiar dacă unele persone la început par să te distrugă fără ca tu să fii anunțat în vreun fel, poate tot ce vor ei de fapt e să-ți spargă pereții în care te afli și să lase lumina soarelui să-ți învăluie sufletul.

Fii entuziasmat de orice, de ieșirile cu cei mai buni prieteni, de purtarea unor noi haine pentru prima dată, de noul băiat drăguț din clasa ta, de orice! Pentru că odată cu timpul entuziasmul și fericirea se șterg ușor.

Nu lăsa un univers gri să te împiedice din a străluci. Ai grijă cu cine-ți faci amintiri, oamenii se schimbă, amintirile nu.

E o diferență între a te maturiza și a ști când ai făcut-o destul.

Nu lăsa adultul din tine să calce copilăria din tine. Zâmbește! Zâmbește la o melodie care-ți aduce aminte de un loc, la un mesaj de la o persoană dragă, zâmbește din orice. E foarte frumos ca în ipostaza de copil să găsești o persoană care să se îndrăgostească de mintea și sufletul tău.

107

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Când vezi o persoană perfectă o admiri, însă imperfecțiunile ne fac diferiți și ne fac să ne îndrăgostim. Niciodată să nu-ți pui cheia fericirii în buzunarul altuia.

Riscăm să ne pierdem pe noi înșine, riscăm un uragan de nori care să nu ne mai lase să vedem lumina zilei. E extraordinar să găsești un om în ai cărui ochi să ne pierdem și să ne putem contempla sufletul. Îndrăgostit ești atunci când nu poți să adormi pentru că în final realitatea este mai bună decât lumea viselor. Este minunat să iubești!

Este minunat să fii adolescent!

GÂNDURILE, IDEILE, TRĂIREA SUNT FERESTRELE DESCHISE ALE SUFLETULUI MEU! Sonia Drăghiță Liceul Tehnologic ,,Avram Iancu” Sibiu Prof. drd. Dragoș Curelea Privesc printre deschisele ferestre ale gândului meu. Mă regăsesc rătăcind printre aceste străzi pline de oameni, care trec pe lângă mine în grabă şi parcă atât de indolenţi. Ştiu însă bine că nu e aşa. Asta este doar o impresie a mea filtrată printre ferestrele deschise ale gândului meu, prin poarta atât de îndoielnică a ochilor şi a părerilor. Şi totuşi aceasta este realitatea care se poate constata păşind dis-dedimineaţă pe aceste străzi din cetatea luminii.

Atunci îmi dau seamna cât de real este timpul şi deopotrivă cât de mult el poate să doară fiinţa prin aortele sale atât de zgribulite, de îngheţate de riduri şi apăsarea unor secunde ce n-au de gând să piară.

Dunele trăirii se întipăresc, adâncindu-se pe o frunte, pe o frunte a tuturor. Şi totuşi ceva rămâne dincolo de imperiul atât de perisabil al biologiei noastre psiho-soci- ale.

Gândul, ideile, trăirea, exprimate toate prin vorbe şi cuvinte ce pot alcătui arhitecturi atemporale care reuşesc să subziste în timp.

Toate puse în excelenţa rostirii pe muchia alegerii duale, putând ascunde, tăinui, ori din contră, releva şi demonstra magnaniana realitate şi excelenţă a unui gând.

108

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Electricitate statică, deloc confuză, deloc iluzorie, gândul irumpe din realitatea receptării lăuntrice a mediului metacognitiv prin care existăm şi prin care vrem-nu-vrem procedăm convenţional la parametrii reductivi necesari actului comunicării. Şi atunci eu exist, întrucât fiinţez prin atitudinile mele, în dimensiunea unui gând, prin prisma existenţei acestuia, privind înainte, prin fereastra deschisă de gândul meu, spre mintea mea, spre lume şi spre realul pe care îl parcurg şi îl trăiesc în cotidian, printre ferestrele deschise … ... cu atâta ardoare pășim (adeseori) spre nicăieri ...

Alergând printre semeni şi iluzii, păşim cu atâta ardoare spre nicăieri. Iluzii ni se aştern zilnic în faţa efemerelor noastre clipe. Un joc atât de straniu care ne poartă şi ne petrece printre culorile rătăcirilor noastre cuminţi. Dimineţi noi, prin care păşesc pe o stradă desprinsă parcă din alchimia împovărătoare şi atât de chinuită a acestor lumini solitare. Privind pritre toţi cei care păşesc acum spre o destinaţie atât de neclară.

Iluzii spre care alergăm aderând fiinţial şi părăsind adăpostul atât de siguri- al cuvintelor ştiute. Numai banalul ne înconjoară prin nopţile acestea nestinse peste care arcuim într-un efort nou, doar căutarea unui sens aparte din care izvoreşte fiinţa acestor trăiri inedite.

Lumini filtrate tranzitoriu se perindă şi se pierd printre degetelemi deschise. Furate cuante, neştiute din timp şi respiraţie, doar pentru a mă regăsi păşind iarăşi peste aceste alei din culoarea acestui ireal moment. Alergăm demult ducând fiinţa prin acest joc litanic al iluziilor spre ghilotina evurilor, spre timpul din care se desprinde în univers momentele irosiriilor proprii.

Totuşi ce mare de iluzii aleargă împreună cu mine, germinânduse din însăşi suma existenţei ce păşeşte fiinţial printre semenii şi duratele acestui moment …

TĂRÂM AL MORȚII

109

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Andreea-Mădălina Popa Colegiul Național ,,Gib Mihăescu”, Drăgășani, Vâlcea Prof. Mihaela Radu Acum…Acum sunt bine. Am scăpat de umezeala și de mirosul greu al beciului, care din când în când îmi mai bântuie mintea, amintirile înfierbătundu-mi trupul, paralizându-mi mâinile, făcândumă să nu uit urgiile temniței sfâșiată de negura întunericului. Am scăpat în sfârșit de șobolani, prietenii care îmi făceau în ciudă, evadând din veacurile de noapte veșnică, și fugind prin canalurile ce duhneau a moarte spurcată către biserica de lemn ce se ridica maiestuos în fața noastră, mânjind zidurile temniței coroită de vreme cu strălucirea divină a cupolei poleită cu aur. Se rugau pentru sufletul meu la icoanele roase de aerul otrăvitor, pricinuit de al babelor suferințe, în interiorul cărora stăteau nemișcați sfinții. E povestea mea. Povestea unei plevi umane, cu sufletul și trupul secate de ale războaielor cataclisme. Îmi priveam adesea capul ușor lunguieț, teșit și pletos în băltoaca stătută de un tulbure nedeslușit, ce emana doar moarte și pustiu. Părul, odată galben, era acum stacojiu, secerat de câteva fire cărunte. La fel ca și ceilalți condamnați, purtam și eu dinți în gură, ba chiar prea mari, acoperiți de o mustață stufoasă ce parcă le făcea în ciudă sprâncenelor ce acopereau ochii de un albastru spălucit.

Sufeream adesea. Fizic, din cauza unghiilor rupte, a degetelor pe care nu le mai puteam mișca și care se loveau ca o obișnuință de pietrele tăioase ale carcerei. Îmi mușcam buzele cărnoase pentru a îmi ascunde durerea, care îmi străbătea întregul trup, până când se oprea ca un cui înroșit în flăcări între ochi, făcându-mă să scrâșnesc din dinți.

Picioarele mă ascultau cu greu, animate de puțina vlagă pe care o mai aveam în trup. Mâinile, cu care mângâiam peretele de piatră neagră, se propteau cu greu în crăpăturile croite de șiroaiele de apă. Amețeala mă cuprindea îndată, amplificată de fragilitatea trupului și energia maniacală a creierului care nu voia să moară, care mereu găsea gânduri de care să se preocupe. Semănam adesea în mișcările produse cu un om netezit de aburii unei beții lungi, asemenea unuia care își petrece viața și suferința în tovărășia halbelor. Ajungeam în curând, după această defilare de un comic savuros, umplut cu tragic, la o scobitură

110

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

în perete, rotundă ca o gură de fântână plină de apă dulce, liniștitoare, seva vieții prin care mai reușeam să trăiesc.

Era fereasta care îmi arăta cerul, eternul loc al soarelui, care se rușina câteodată de privirea mea insistentă, ascunzându-se după norii întunecați. Vedeam ulițele înguste, pavate cu case înfipte în pământul putrezit. Erau case ce se acundeau sub acoperișurile groase de stuf, acoperindu-și ferestrele cu zăvoare de fier, trăgându-și parcă obloanele pentru a ascunde secretele oamenilor însetați de singurătate. Prezența acestor nevinovate făpturi era anunțată de câteva culmi ancorate cu ciorapi rupți de lână și cârpiți cu petice mari, amintind de soioasele, tocitele și găuritele cizme ce făceau posibilă trecerea prin noroaiele câmpurilor înnegrite de umbrele tancurilor ce mărșăluiau pe acele meleaguri. Auzeam adesea fantomele gemetelor, țipetelor și văicărelilor soldaților mâncați de zborul gloanețelor ce le zdrobeau țeasta capului cu un sărut. Simțeau întâi o lovitură puternică, apoi simțeau o simplă amețeală. Gândurile zburau la cei lasați acasă, apoi urechile înregistrau doar o bubuitură îngrozitoare însoțită de un infernal zgomot de fiare care se loveau între ele. Pământul îi atrăgea, îi striga, îi dorea. Izbititura de pământ îi amețea și mai rău. Însă aveau puterea pentru câteva secunde să își ridice ușor capul și să se uite la ce s-a întâmplat. Apoi îi văd și pe ceilalți picând ca niște spice secerate, mușcați de gloanțele ce se strângeau grămadă în jurul trupului, până îi sleia de tot de puteri. Vedeau natura virgină, cu izvoarele ce murmurau ușor, copacii cu scoarțe cafenii, cu ramurile strâmbe, pe care aruncau în scârbă un frunziș gălbui, din care se iveau câteva fructe zbârcite.

Văzusem urgiile războiului, la fel ca și ceilalți. Erau marcate pe fețele trase, galbene, slabe ale martirilor ce-și răcoreau obrazul pe pământul umed. În loc să ajungă la părinți acasă, ajungeau sub pământ, înainte de asta fiind răsfățati de muștele care îi alintau cu bâzâitul lor. Îmi aminteau de aceste scene înghețate de timp corbii care zburau pe deasupra pădurii înnegrite de baionetele care îi retezaseră vârfurile.

Cadavrele lungite pe câmp erau înlocuite acum de cruci de lemn, înfipte rând pe rând, lângă fiecare, fiind grămăjoare de pământ acoperite cu un amestec de iarbă și pământ. La fiecare pas, te pândea moartea, ca o damă bună care te cheamă la ea. Războiul te călea însă, îți dădea puterea să ignori moartea. Adesea, fumam toți ca niște șerpi,

111

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

fiind singura noastră libertate. Ne întâlneam privirile secerate de furie pe coridoarele înguste. Ceilalți mergeau tăcuți, cu capetele plecate spre pământ, asemenea pocăiților care cereau iertare Dumnezeului din cer.

Mergeau încolonați unii după alții, singura lor legătură fiind zalele care le împodobeau mâinile uscate și aspre. Acest marș milităresc era asemenea cortegilor funerare. În acest dans amețitor, ne scoteau afară, în curtea pustie, mlăștinoasă, care era privată de soare din cauza unor salcâmi, care ca o ironie a sorții, primăvara, trimiteau mirosuri dulci, ademenitoare, înspre acest loc de mult uitat de Dumnezeu. Cârdul nostru își etala jalnicul mers, lăsându-și urmele, parcă vrând să amintească că și noi am fost odată acolo. Întorceam capul, uitându-mă îndărăt. Vedeam movile mari de oameni ce se întindeau în spatele meu, mergând ca și când nu știau unde o să ajungă în final. De parcă știi vreodată când pleci la drum unde o să ajungi. Vedeam în stânga mea câmpurile ce odată îmi fuseseră adăpost, urmele trecerii noastre fiind rănile pe care le-am scrijelit în pământ cu mâinile pentru a ne proteja de gloanțele care cădeau ca un val de mireasă asupra noastră. Ne ascundeam ca niște cârtițe oarbe, lăsând ca pecete dâre de sânge. Ploile ne sărutau pe atunci în fiecare noapte când eroismul nostru pălea în fața frigului, care ne făcea să dârdâim. Însă ne răsfățam găsind două căpățâni de ceapă răsărite ca o mână dumnezeiască în pământul udat de sânge. Orașul părea acum doar un copil pitit în umbrele sălcilor și plopilor. Cerul era încă limpede, dar începuse să sângereze, în depărtare căpătând culoarea roșie, deasupra noastră aruncând o lumină fumurie. În fața mea, un băiat înalt și zvelt, nu mai mare cu două capete decât mine, își întorsese fața muncită de vărsatul de vânt, cu mustața abia mijită, fulgerându-mi privirea cu a lui, înghețată de spaima necunoscutului. Departe, peste oraș, liniștea serii se lăsase. Soarele scăpătase, mijind asupra noastră doar câteva raze cât să mai putem vedea vreo patru vlăjgani care își aprinseseră țigările groase. Năpădi deodată întunericul asupra noastră. O alarmă înfricoșătoare care parcă anunța apocalipsa îmi îngheța pata de suflet pe care încă o mai aveam în mine. Eram toți atenți. În fața noastră, fâlfâia scurt lumina unui băț de chibrit. Cele câteva raze de căldură pornite din această minune a omului îmi dădură palpitații. Îl văzusem pe el. Pe cel care ne promisese

112

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

libertate deplină. Era blond, lat în spate, cu gâtul scurt și umerii largi.

Mergea agale, de-a lungul mării de oameni, măsurându-ne pe toți din priviri. Mersul lui nu se opri la mine, ci la un ins, mai în vârstă decât mine, pe care-l căuta de mult, dar nu îl găsea. Comandantul puse mâna pe el. Făcu un pas în față și își continuă drumul, ca un învingător de data asta, alături de mai marele nostru. Scăpase de moarte. Vorba aceea ,,Să te faci frate cu dracul până treci puntea‖. Eu însă nu mai credeam demult în lumea aceasta și lumea de dincolo. Pentru mine moartea devenise ca un basm, pe care vântul mi-l spunea în fiecare noapte în care somnul mă fura.

La fel cum se întâmpla și acum. Mă obișnuisem să alung foamea și setea să o trimit după ea. Dar somnul îmi dădea târcoale din ce în ce mai mult, cu cât timpul trecea. Așa că adormi. Ce visam? Nu știu, însă îmi amintesc că mă scăldam într-o baltă stătută, care duhnea a hoituri împrăștiate în urma și înaintea mea. Ce se întâmplase? Nu știu. Îmi amintesc însă și acum bine, cum mirosea a carne pârlită, a păr ars, a zdrențe arzând încontinuu. Unii țipau, alții urlau, însă eu mă simțeam liniștit. De ce? Poate că primisem ceea ce meritam. Primisem mântuirea de a mă îndrepta spre Dumnezeu.

Simțeam cum trupul mi se răcorește chemat de pământ. Sângele începuse să mi se scurgă în râuri. Vedeam acum doar niște soldați bătrâni, cu berete cenușii, înfipte pe cap, spunând: ,,Oameni ai nimănui. Părinții, frații, surorile nu or să afle nimic despre voi.

Dezertorilor‖, spunând asta cu o ură însetată manifestată printr-un picior dat vreunui mort, oricum sfâșiat de gloanțele căzute în timpul nopții. ,,O să vă aștepte un timp, dar apoi…‖ Îmi venea să-l scuip cu ultimele puteri, însă ce reuși să fac, fu doar o înjurătură pe țigănește, spusă printre dinții de câine turbat de durere.

Eram doar eu. Un biet soldat, a cărui libertate fusese promisă în urma dezertarii, a cărui viață este amintită, acum, la ceas de poveste, doar de niște colaci tămâiați, primiți de fieștecine, pe care îi mânca în numele răposatului, cu o foame haină. Oameni plini de ură.

Mă dezgustați! Însă, mergeam acum către o lume însorită, plină de nădejde, că într-o zi, cineva mă va mai pomeni, nu doar ca un erou anonim ce a

113

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

dezertat din slujba țării, ci ca un soldat a cărui libertate i-a fost trasată de destin, și de oameni nemiloși. Aceasta e patima mea. Că m-am născut ca om!

IMPROMPTU Sebastian Bleaja Colegiul Naţional „Octavian Goga” Sibiu Prof. Ramona Vișan ...din alergare căzuse în spatele unui copac. Fugea de atât de mult timp, încât uitase de ce fugea și totuși nu asta conta acum. Cu o mișcare, ochii i se concentraseră asupra unui felinar, asupra unei singure lumini difuze în depărtare. Strigase, dar strigătul era distant, strigase doar în mintea lui. Se sprijinea acum cu mâinile pe scoarța umedă și aspră a copacului, acum nu mai încerca să strige, strigase destul, acum în mintea lui era liniște. Se uita periodic după colț, se uita la locul din care venise. Vedea acum o potecă de pădure și un drum înconjurat de copaci. Descoperea acum drumul pe care fusese adineauri, ca și cum acum putea să vadă, putea să vadă fără a fi orbit de cortina propriei minți. Nu gândea, nu avea rost să mai gândească, nu avea rost să simtă, uitase acum parcă ce înseamnă a simți, se fragmentă, era difuzat în tot, intra din ce în ce mai mult într-un vis.

Drumul îi deveni neclar, oricum nu mai avea nevoie de el, tot ceea ce era în spatele lui nu mai conta acum, plutea în vid, existând.

Se uita... nu știa, nu știa unde se uita, dar avea sentimentul că așa trebuia să fie. Nu vedea nimic, nesurprinzător, nu se aștepta să vadă nimic oricum și totuși la un moment dat văzu o lumină, un mic fascicul de lumină pâlpâia în depărtare. Cu mișcări mărunte, ținânduși respirația până când golul din interiorul plămânilor lui începu să îi provoace durere, își propti mâinile pe iarba umedă și rece. Simțea că nu are putere, își simțea mâinile amorțite, corpul slab, nu mai avea puterea să se ridice. Simți o senzație ciudată, rece în mâini, apoi în palme, urcând, își simțea membrele cum parcă își revendicau dreptul 114

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

la a exista singular, fiecare parte a corpului își revendica dreptul de a trăi. Era înspăimântat, buzele i se învinețiseră, privirea i se încețoșa, ochii i se înlăcrimaseră, voia să țipe, voia să strige după ajutor, în mintea lui era haos, îi era frică, era înspăimântat, nu știa ce să facă, voia să trăiască dar acum murea. Simțea sfârșitul apropiindu-se încet, cu pași siguri, luându-l și pe el împreună cu tot ce a fost, ce este și ceea ce urma să fie. Plângea stând la baza copacului, pierzându-și ușor conștiința, pierzându-și încet contactul cu realitatea ca și cum parcă, visa. Își deschise ochii brusc, era confuz de mediul care îl înconjura, ciripitul unei păsări îl trezise parcă din moarte sau poate doar din somn. Își propti iarăși mâinile în iarba acum udă de rouă. Acum putea să se ridice, corpul îi era amorțit, simțea o durere înțepătoare în spate. Avuse un somn infernal, iar acum se înviora. Făcuse câțiva pași pe iarbă, își mută greutatea de pe un membru pe altul. Se uita în spate, lăsase urme în iarba udă. Vremea era plăcută, nu îi era frig, nu îi era cald, era normal. Încă nedumerit, făcuse câțiva pași sfioși printre copaci, văzuse un loc deschis, ascuns între copaci și îl lovi un sentiment de nostalgie, mai fusese acolo, știa locul și începu să îl parcurgă în pași mari.

Mergea de la un capăt la altul, din spatele unui copac către un altul și după câteva minute obosi. Se așeză iarăși jos, pe iarbă și închise ochii.

Era calm acum, își reda scena petrecută cu o seară în urmă. Începu să râdă isteric și totodată... să plângă. Trăia! Era fericit, era în culmea fericirii. Își șterse lacrimile cu o mișcare bruscă a mâinii și porni înspre nord.

După câteva minute de mers încercă să își aducă aminte ce zi a săptămânii e, nu voia să întârzie la expoziția organizată în centru, își făcuse planuri de mult timp să meargă împreună cu ea și nu voia să o supere, știa că avea să îl ignore iarăși pentru o zi întreagă dacă uită. Își scoase micul carnețel din buzunarul de piele din interiorul paltonului subțire de toamnă. Astăzi trebuia să facă poze pădurii, dar își uitase camera. Lumina se prelingea de pe frunzele copacilor în ochii lui căprui, se așezase într-un luminiș lângă un pârâu, nu îi era sete, se simțea mai calm ca de obicei, își amintise momentele în care se certau, se certau des. De fiecare dată începea cu un pahar de ceva, apoi două chiar trei, până când, pierzând controlul, începea să povestească despre

115

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

premiile și pozele pe care le făcuse cu o aroganță uimitoare, toată persoana lui se schimba, era plin peste măsură de el, ea ura acest lucru la el, era înspăimântată de ambivalența lui și în ziua următoare îl certa.

Era o fire delicată, un suflet blând cum îi spusese mama sa deseori în copilărie și trecând peste faptul că stăteau doar în camere diferite îi scria întregi scrisori, plângea și se frământa în aripa opusă a casei, se plimba pe holurile lungi ale vechii vile, iar ea le citea, citea tot ceea ce scria, citea scrisorile îndesate pe sub pragul ușii și le punea în sertarul de la marginea patului, îi sorbea fiecare cuvânt, iar a doua zi vorbea cu el de parcă nu se întâmplase nimic și el respecta acest lucru și făcea la fel. Urma să îi spună cât de mult ține la ea într-o ultimă scrisoare pe care a scris-o acum fără să se mai certe.

Se ridicase pentru a-și continua călătoria, mergea prin pădurea care părea fără sfârșit, sperând că poate va da peste un drum de țară.

Timpul trecea lent, atât de lent încât parcă se oprise, trecuse atât de mult timp și totuși soarele nu se clinti din punctul în care a fost și la începutul călătoriei, cerul era albastru fără nicio pată albă de nor, aerul era plăcut, îmbibat de iarbă și apă rece, de izvor. Într-un final, drumul lui se termina, mersese până acum hipnotizat de pădure, nu dorea să se despartă de ea, nu voia să o părăsească, vedea acum poarta spre drumul care avea să îl conducă afară din pădure, uitase parcă de ea, uitase pentru numai o secundă de ea și cuteza a se gândi să rămână acolo, pădurea îl atrăgea în ea și lui îi plăcea, începu să uite de viața pe care o avuse, începu să uite de fotografiile și de premiile pe care le câștigase, începu să uite de propria-i ființă și într-un ultim moment în care încercă să își amintească, uita de ea. Buzele îi schițară un cuvânt, șoptise numele ei, îi șoptise numele pentru o ultimă dată și după aceea îl uitase, oricât dorea să își amintească nu putea să îl pronunțe, apoi uitase ce dorea, uitase ce e a șovăi și cu o mișcare se întoarse înspre pădure, pășind încet pe iarba verde, inspirând aerul rece, pierzându-se în depărtare...

SUNT BOLNAVĂ…

116

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Andreea Denisa Pîlșu Colegiul Național „Traian”, Mehedinți Prof. Elisabeta Tămîș … căci iubesc. Iubesc luna și soarele. Iubesc vântul și frunzele.

Iubesc să trăiesc, dar iubesc și moartea. Iubesc răsăritul și apusul, vara și iarna, norii și, mai ales, stelele. Și de ce cred că sunt bolnavă? Căci iubesc să iubesc… și ăsta este cel mai oribil mod de a iubi. Eu nu îl iubesc pentru că e înalt și frumos. Pentru că e deștept și amuzant. Pentru că nu îl pot avea sau pentru că îmi creează iluzia unei frumoase plăceri. Eu îl iubesc pentru că iubesc să îl iubesc. Iubesc senzația și fiorii ochilor lui ațintiți asupra mea. Iubesc fluturașii din stomac ce se zbenguie nebunește când îmi zâmbește… Și poate crezi că asta înseamna a te îndrăgosti cu adevărat de cineva. Dar nu asta simt eu pentru el, căci nu-l iubesc. Iubesc ceea ce mă face el să simt. Și în locul lui ar putea fi oricine, căci nu aș simți nicio diferență. M-am îmbolnăvit din cauza unei iubiri toxice. Unei idile imaginare. Mi-am creat propriul univers roz, de frică să nu fiu distrusă de realitatea înțepătoare. Iubesc și frica, căci ea mă ajută să creez lucruri frumoase, artă și noi universuri unde îmi pot imagina că îl iubesc cu adevărat… și că mă iubește. Și boala se agravează pe zi ce trece, căci nimic nu se întâmplă. Și eu continui să iubesc și să ard singură, doar eu și cu mine. Mă lupt pentru o dragoste imaginară și pier din ce în ce mai mult teren și resurse. Și o să lupt pentru nimic, până când mă voi distruge și din mine va rămâne doar cenușa. Însă, ce păcat că nu sunt o pasăre phoenix! Aș putea renaște mai puternică și mai frumoasă ca înainte. Și poate așa m-aș îndrăgosti de el, nu de ceea ce cred eu că e. Dar nu sunt și cenușa mea va pluti pe aerul rece al primăverii spre marea albastră.

Se va pierde în orizont și cu ea și iubirea mea pentru Adonis. Cenușa mea va cutreiera lumea și va privi cum două persoane se iubesc, dar nu și-o mărturisesc.

Dar asta e așa clișeic… Și cu toate că eu mi-am mărturisit gândurile, el nu va ști niciodată. Nu îmi va săruta buzele cireșii cu ardoare! Nu își va băga mâna gentil în părul meu șaten pentru a mă

117

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

apropia mai mult! Nu-i voi privi ochii negri, spunându-i ce simt! Nimic din astea nu se va întâmpla. Și vom continua să ne comportăm ca niște necunoscuți. Dar până la urmă, asta suntem. Nu îl cunosc, nu mă cunoaște. Nu știe că îl iubesc, nu știu dacă m-ar putea iubi. Și voi continua să ard cu gândul la el…

Oh, Eminescu, Shakespeare! Veniți și vărsați-vă sângele la unison cu al meu pentru o altă dragoste neîmplinită. Să plângem împreună după zei frumoși și zâne bune, căci nu-i vom întâlni niciodată… Și, cu aceste cuvinte, tânăra cu păr creț și ochi sclipitori trase un ultim fum din țigara aproape terminată și o aruncă dincolo de pervazul ferestrei. Chiștocul aprins zbură în bătaia vântului ca o stea căzătoare.

Iubea această imagine.Închise ochii și își puse o dorință la acea stea a morții. Știa că nu avea să se împlinească și tocmai speranța că s-ar putea înșela îi ținea focul din suflet încă aprins după atâta amar de vreme. Știa că nu mai este speranță, știa că totul se încheiase, știa că trebuie să meargă mai departe. Știa cât de naivă și prostuță e. Știa tot ce trebuia știut despre ―drama‖ ei. Și, totuși, nu s-ar fi oprit, căci îi plăcea. Fiorii, drama, privirile. Îi plăcea să trăiască în lumea ei, deși știa că totul e doar o pierdere de timp. Și avea să ardă și să se consume până când va ceda.

Oare atunci va răbufni și va schimba ceva? Sau va capitula și se va așeza în mijlocul câmpului de război cu steagul alb țesut pe pielea ei fină? Nu știa, dar nici nu îi păsa. Adora senzația unei false iubiri, care o alimenta cu ceea ce avea nevoie mai mult: sentimente, trăiri și iluzii, căci din ele se nasc cele mai frumoase piese de artă… Așa a luat și ea naștere. A fost o greșeală frumoasă care acum fumează pe balcon și scrie despre prințese călare pe balauri gigantici ce salvează prinți.

DOAR GÂNDURI...

Lavinia Hoinoaia Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân”, Rm. Vâlcea Prof. dr. Geanina Oprea A pierit timpul...

118

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

S-au oprit ceasurile, iar singura inimă ce bate este a mea. Lumea pluteşte în surdină, într-un joc mut de culori. Nici urmă de ei, de oameni! Pereții nu mai şoptesc, dar mă privesc de parcă aş fi o abominație a naturii. Ploaia? Se aude cumva ploaia? ... Nu prea cred, e doar un gând ce-mi plânge!

E sinistru! Tăcerea e sinistră! Mă tem de cuvintele nerostite, de sunetele neproduse, de timpul care nu trece, mă tem de oameni atunci când tac. Mă tem de ei, de mințile lor ce funcționează eronat, de puterea imaginației lor abundente pe care nu o pot controla așa cum se cuvine. Mă tem de mine însămi şi de tăcerea din jur ce accentuează sunetele copleșitoare din interiorul meu. Parcă întreaga activitate sonoră s-a adâncit în mintea mea. O iau razna! Stări de fericire, de agonie, de tristețe, de plăcere alternează, derutându-mi percepțiile asupra lumii şi a oamenilor. Ce spuneam despre aceștia? A, da! Nu-i înțeleg, însă, ce-i drept, mă bucur de acest aspect. Numai un om cu adevărat nebun i-ar putea înțelege pe toți. De ce aş vrea săi înțeleg, la urma urmei? Sunt şi aşa suficient de ocupată cu desluşirea neînțelesului ascuns în adâncimea gândurilor mele. Sunt şi aşa suficient de prăbușită în taine. De pildă, taina schimbării bruște şi neașteptate a stării de spirit pe parcursul a două momente inseparabile, cu alte cuvinte, bipolaritatea... un moment mă simt de parcă pașii uriași ai gravitației mă strivesc nemiloși, scoțând din mine suflarea sub forma unui abur dens şi încețoșat, mă simt despicată, descompusă în molecule, în atomi, cât pe-aci să dispar fără urmă. Iar în următorul moment mă simt de parcă aş fi un locaș în care sălășluiește energia supremă, magia cu care am fost înzestrați şi pe care am negat-o cu toată ființa, parcă aş fi o autostradă pe care circulă pozitivitatea şi gândurile creatoare de fericire absolută!

Noi, oamenii, suntem cufere vii, din carne şi oase, în care, uneltele ce au făurit lumea -mintea şi inima- își ascund identitatea, ca niște supereroi modești, pe care te poți oricând bizui. Suntem, în același timp, cutiuțe superficiale din care atrocitățile realizate la nivel cognitiv pot evada în orice clipă. Suntem ființe raționale şi uneori ne pierdem controlul voluntar, transformându-ne în supușii loiali ai unei puteri infinite şi anume - puterea gândului.

119

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Am senzația că lumea îşi pierde conturul. În linişte totul se deformează. Ascultă! Cred că tocmai s-a auzit ceva! Oh, ba nu... Asta a venit din neocortexul meu senzitiv, eram doar eu, celălalt eu.

Probabil vrea să-mi ia locul! Nu mă supăr, atât timp cât are de gând să stea doar câteva momente. Eu înteleg şi, oricum, e loc pentru mai mulți aici. Nu-mi aminteam să fie chiar atât de gălăgios, dar fiindcă universul a amuțit, vocea eului meu produce un zgomot acut, intens şi aproape insuportabil. Era mult mai bine înainte, când vocile veneau din afară şi nu din interior. Acum totul îmi pare lipsit de viaţă. În jurul meu este un adevărat masacru! Au murit cântecele, a murit zgomotul paşilor, au murit şoaptele vântului, a murit susurul apelor, până şi ploaia a murit, cerul se teme să mai plângă, nu vrea să trezească din acest somn funerar natura, oamenii! A murit şi soarele... sau poate e doar bolnav, căci lumina lui tremură, e palidă şi e gata să se prăpădească! În liniştea întunericului m-aş putea prăpădi eu. Să sperăm că o să mai reziste ceva vreme! S-au stins vocile oamenilor sau poate e ceva în neregulă cu mine. Poate că nu le pot auzi eu. Poate că totul este, de fapt, într-o ordine firească şi nimic ciudat nu se întâmplă cu ceilalți. Poate că este mintea mea atât de zgomotoasă încât mă împiedică să aud. Tu ce crezi?

De ce te întreb oare? Nu îmi este de niciun folos! Cititul tău este la o eternitate distanță! Eu vreau să ştiu acum.

Nu am timp! De fapt, nu mai am timp! S-a dus, m-a lăsat aici, în bucla asta, trăiesc aceeași zi la infinit. A trecut pe lângă mine, ca şi când n-aş fi existat, aşa că şi eu îl consider mort. Timpul pentru mine nu există! De ce mi-ar trebui? Eu trăiesc în două lumi paralele, iar asta nu se prea poate în prezența unui banal contabil al zilelor. Renunț la ideea de a număra clipe. Pot face asta! Şi tu poți!

Așadar, susțin ideea eternității vieții! Cei care şi-au pierdut până astăzi toate zilele şi au sfârşit ajungând la exitus sunt cei ce au îmbrățișat ideea străveche a trecerii timpului. Zilele nu trec, schimbările fenomenelor naturii creează impresia scurgerii timpului, când, de fapt, există o singură zi în repetarea căreia unii alegem să fim triști, fericiți, tineri, în vârstă, frumoși, răi, buni sau alegem să murim.

Noi suntem cei ce au creat această credință eronată, cum că moartea chiar e ceva sigur şi stabil. Noi am făcut-o să existe, deci tot noi o putem scoate din joc. Crezând atât de mult într-un lucru, reușim să-l

120

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

materializăm cu ușurință. Într-o lume plină de abundență şi energie, de ce să credem în limite? Moartea nu există pentru cei ce cred în puterea minții lor. Schimbarea cursului vieții şi morții stă în mințile noastre.

Tu alegi ce gânduri să cultivi! Eu am ales deja! Eu nu mai am sfârșit!

Mă detașez treptat de batalionul acesta plin de soldați care cred doar în forța fizică şi în controlul suprem venit din afara lor. Aceștia se îndreaptă cu o dorință nebună către "războiul final" fără să știe că adevărata putere pe care ar trebui să se bazeze se află în mințile lor şi habar nu au că ar putea foarte simplu să nu ia parte la acest conflict.

Trebuie doar să nu şi-l imagineze! Ce nu există în gândurile noastre, nu poate exista nici în afara lor! Noi creăm oameni, situații, oportunități şi lucruri, nu ne supunem niciunui destin, niciunui regizor, niciunui scriitor sau mai ştiu eu ce! Noi suntem singurii responsabili ai eșecului şi succesului nostru, pentru că noi alegem cum să gândim!

E liniște acum. Gândește-te cum să gândești! Te poți auzi mai bine! Eu mă aud numai pe mine!

Suficient! S-a obosit atât de mult să țină prelegeri despre gândire, nemurire şi tot feluri de fleacuri şi ce a rezolvat? Probabil doar te-a obosit, corect? I-am acordat destul timp. Unde rămăsesem? Ce mai conteaza? Putem oricând s-o luăm de la capăt! Uite, a început să plouă.

Ce ciudat! Eu tot nu pot să aud! Dar simt mirosul asfaltului ud, al pământului ud, al frunzelor şi al trupurilor ude. Nici urmă de sunete!

Aici, acum... doar gânduri.

Această surdină îmi otrăvește gândirea. În liniște nu-i chiar atât de simplu să gândești, așa cum spunea celălalt eu, în liniște te poți rătăci în propria minte. Cred că am făcut-o deja. Nu știu cine mai sunt cu adevărat! Eu... eu sunt mai mulți, niciodată singură! Alternanța personalităților mele nu mă ajută... mă împiedică să te aud pe tine! Știu că vrei să-mi spui ceva. Poate vrei să-mi spui că ești de acord cu mine sau poate crezi că nu am o activitate cerebrală întocmai sănătoasă sau potrivită... poate vrei să-mi spui asta. Nu mă supăr! Te înțeleg, cel puțin o parte din mine o face. Ești liber să gândești precum dorești.

Acuză-mi gândirea eronată, acuză-mi imaginația prea complicată, acuză-mă de ce vrei! Sunt doar un om!

121

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Mi-am amintit un lucru. Trăiesc! Trăiesc într-un spațiu nelimitat. Sunt una cu pământul, cu cerul şi marea, trăim în acelaşi regat al energiei. Şi tu la fel! Eu... Tu... Noi... Un întreg!

Unda mea sonoră poate că nu are contact cu a ta, dar cu toate astea reuşesc să-ti vorbesc. Sunt acum în mintea ta. Cuvintele mele au ajuns la tine şi le auzi fără să le rosteşti. S-au transformat în propria ta voce interioară. Observi? E încă linişte şi totuşi am obosit. N-ar fi trebuit, dar vezi tu, încă nu am capacitatea de a mă juca cum se cuvine cu această putere energetică ce-mi stă la îndemână, sunt încă un învățăcel în ceea ce priveşte arta controlului minții. În această silențioasă împrejurare, ascultă totuşi! Pătrunde cu adevărat în trupul tău şi ascultă cu atenție! Inima! O uriaşă sursă de energie, toată numai şi numai pentru tine! Şi credeai că nu ai tot ce-ți trebuie? Ai exact ceți trebuie, ba chiar mai mult, cu inima bătându-ți tu poți cuceri lumea, poți să întâlneşti alte inimi, alte energii, poți descoperi mecanismul celei mai sofisticate maşinării, sufletul, şi în final poți să creezi orice după bunul plac!

Sunt binedispusă, altfel n-aş fi abordat o asemenea discuție!

Trebuie să mai lucrez la asta, la controlul emoțiilor, al stărilor, al manifestărilor exterioare. Atât timp cât îmi stă în putere să aleg cum anume vreau să fiu, de ce să irosesc clipe fiind exact opusul? Eşti de acord? Probabil ai să spui da, din reflex sau pentru că eşti cu adevărat de aceeaşi părere. Oricum ar fi, mulțumesc! Sunt momente în care tot ce vreau să fac este să spun mulțumesc. Acum este unul dintre acele momente! Şi am să încep prin a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru tot, pentru că ne-a oferit fără nicio reținere o parte din puterea lui creatoare!

Ne-a oferit posibilitatea de a ne crea propria lume, propriul film, în care singurii producători şi regizori suntem noi înşine. Suntem liberi să ne scriem replicile, să ne alegem modul de a le prezenta, suntem liberi să fim cine şi cum vrem să fim! Omul e liber! Mulțumesc naturii pentru frumoasele spectacole pe care le pune în scenă, mulțumesc soarelui pentru persistența sa, mulțumesc pământului pentru înțelegerea acordată, pentru că nu se plânge niciodată de molestanta prezență a omenirii. Şi, încă o dată, îți mulțumesc ție pentru că mă asculți. Este impropriu spus, ştiu, nu mă poți auzi! Mai bine zis: îți

122

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

mulțumesc, fiindcă ai răbdarea de a-mi culege gândurile din aceste rânduri!

O clipă! Cred că aud ceva...

Oh, ba nu, când mintea îmi vorbeşte, universul tace, ascultă cu atenție următoarea mea dorință.

Aici, acum... doar... gânduri...

CĂTRE FIICA MEA, VISĂTOAREA Elena Daniela Vîrtejanu Școala Centrală, Bucureşti Prof. Mădălina Scarlat Mă privesc în oglindă și nu-mi vine a crede cât de mult reflexia mea s-a schimbat, parcă doar la un simplu pocnet din degete. Dincolo de ridurile ce reflectă adunătura de clipe trecute, mă uit atent în ochi și văd imaginea aidoma celei de acum cinzeci de ani… o imagine plină de inocență, o imagine vulcanică în care spiritul realist și cel subiectiv se împletesc. Sufăr în tăcere după tinerețea demult apusă, dar știu că de mi-aș da tot aurul pentru ea, nu se va mai întoarce.

Sunt în vacanță. Colind malurile Atlanticului așa cum făceam acum câteva secunde… pardon, decenii (să-mi fie iertată greșeala, dar m-am încurcat în spațiul temporal). Este dureros cum acesta se menține fermecător și întinerește, în timp ce eu mă scufund în amarul bătrâneții ce nu mă iartă, marcându-mă cu un păr alb asemenea culorii norilor scindați în opalul lin al eterului. Mă joc cu mintea mea, închipuindumi că mai sunt o copilă, atunci când mă opresc să iau câte o scoică.

Mama a adunat scoici cu mine, eu cu fiica mea, iar fiica mea la rândul ei cu fiul său. Toți patru le-am păstrat și le vom păstra veșnic, pentru ca cele proaspăt adunate să se întâlnească cu cele luate acum mulți ani.

Seara trecută am ieșit să mă plimb pe țărm. Un cadru nocturn atât de ocult, ce nu putea fi înțeles, dar nu trebuia, fiindcă am rămas mută în fața frumuseții sale. M-am așezat pe o stâncă numai ca să fiu atentă la vapoarele din larg, spunându-i fiecăruia câte un secret ce dispărea în nevăzut în mai bine de un moment. De pe acea bucată de piatră vegheam întregul val ce se jertfea supus malului iar și iar. Întro clipă de neatenție am zărit doi amorezi tineri, veseli cu esența 123

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

farmecului în ochi și sclipiri în suflet. Au trecut, ce-i drept, prin fața mea în câteva secunde, dar i-am oprit câțiva ani, savurând a lor prezență. Eu și George… timpul se întorsese pentru noi în alte trupuri și ne bucuram cu toată inocența de clipele dragostei pure ce înviază o singură dată în viață. Și iată cum bătrâna de mine ținea cu dinții de anii `50, sparți acum în bucăți și oferiți în această seară iar pentru mine. M-am simțit atât de bine în îmbrățișarea acelor vremuri. Cum am întors ceasul invers, asemenea unei jucării cu rotițe ? Cum mi-am permis să văd acei ani, mândră că trăiam cu toată ființa mea ceasuri cronometrate, fără nici cea mai mică urmă de păsare că se vor pierde în sacul veșniciei…

Dragostea mea de atunci s-a păstrat intactă. Îmi amintesc cum George mă ținea în braţe și îmi susura povești… romane interminabile ce conțineau oglinda viitorului nostru. Bineînțeles că nu îl credeam și îl mai trăgeam de guler ca să îl trezesc, căci visa cu ochii deschiși…

Acum regret. Dar așa a fost să fie. Nu poți să te impui unui destin, poți doar să te întrebi unde ai să ajungi, dar fără să aștepți vreun răspuns.

Deodată, am simțit o mână ce mi-a învelit umerii și gâtul.

George începuse să privească împreună cu mine tinerețea și încerca să o reconstituie din cioburi, asemenea unui vas de sticlă. Am rămas doar noi pe faleză… părăseam realitatea dură și ne întorceam unde erau mierea și mireasma învechite și neprețuite. Mi-a șoptit în ceafă că, sub ochii lui, Junia și cu mine vom fi mereu proaspete și că nu va permite niciunui fir de praf să ne atingă, în ciuda timpului neiertător.

IARNA DIN SUFLETUL MEU… Iulia Subţirelu Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân”, Rm. Vâlcea Prof.dr. Geanina Oprea Resimt osteneala ȋn fiecare pǎrticicǎ din mine, mai sunt câteva zile pânǎ la vacanţǎ. Mǎ aflu ȋn staţie, aştept autobuzul cu numărul şapte, este destul de frig, ninge abundent. Drumul cǎtre şcoalǎ este destul de lung şi de plictisior, de obicei stau şi ascult muzicǎ.

124

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Autobuzul soseşte cu o ȋntârziere de cinsprezece minute. Mǎ duc ȋn spate sǎ prind un loc. Mǎ aşez lângǎ un domn ȋn vârstǎ. Are în jur de şaptezeci de ani. Ȋl studiez atentǎ din cap pânǎ ȋn picioare: o pǎlǎrie neagrǎ, destul de mare pentru capul sǎu, ochelari borcǎnaţi, un palton negru foarte lung, blugi negri şi nişte cizme negre. Ce mai, un adevarǎt personaj!

Se uitǎ curios la mine, mă uit curioasǎ la el. Aş vrea să intru în vorbǎ cu aşa un vecin de navetǎ, dar ceva mă reţine, probabil timiditatea de care ȋncǎ mǎ tratez. Domnul misterios, probabil bun psiholog, ȋmi simte neliniştea şi, cǎutând adânc ȋntr-un buzunar, ȋmi oferă tǎcut o gutuie. Mǎ uit întrebǎtoare la el, sincerǎ să fiu, nu am mai primit pânǎ acum gutui de la necunoscuţi! Și, dintr-odatǎ, ȋncepe sǎ povesteascǎ, parcǎ desprins din poveţile cărţilor vechi. Și aflu cǎ este de baştinǎ dintr-un mic sǎtuc, cocoţat pe vârful unui deal, de la şosea la cǎtun fiind drum de o jumǎtate de orǎ, ȋn glodul cǎruia, pe timp de ploaie, ȋţi pierzi ȋncǎlţǎrile. Cǎsuţa copilǎriei este lângǎ biserica satului, mult spus acum sat, pentru cǎ au mai rǎmas doar câteva familii ȋn acea lume desprinsǎ de realitǎţile noastre. Și-mi povesteşte vrǎjit, cu blândǎ tristeţe ȋn voce, despre copilǎria lui. Aflu astfel cǎ cel mai iubit anotimp al copiilor de atunci, de altfel ca şi cel al celor de astǎzi, era iarna, cu crivǎţ, cu flori de gheaţǎ ȋn ferestre, cu lemne arzând ȋn sobe şi cu gutui coapte ȋn cuptor.

Iarna cu motani ascunşi ȋn firida sobei, cu jocul focului pe pereţii fiecǎrei dimineţi când tatǎ-sǎu aprindea prima cǎldurǎ a zilei. Devin, într-un fel, personaj al poveştii sale! Mǎ vǎd micǎ, micǎ, printre nǎmeţi cât casa, dusǎ ȋn spinare de tata la prima şcoalǎ ȋnfiinţatǎ acolo, ȋn vârf de deal. Mǎ vǎd cu mâinile şi picioarele ȋngheţate la târlie (aşa-i spunea el în copilǎrie la sanie), dar, ȋncercând şi viteza albiei micuţe de lemn (el ȋi zice şi troacǎ). Ce mai, sunt deja ȋn copilăria lui! Ajunşi la şosea, facem o micǎ haltǎ la vǎrul lui unde bem o cǎnuţǎ cu vin fiert şi mâncǎm cozonac, picioarele fiindu-ne atârnate deasupra plitei din bucǎtǎrie (aproape că ne dor cât se ȋncǎlzesc!). Și râdem, şi povestim, şi ne-aducem aminte cǎ se lasǎ seara şi trebuie sǎ urcǎm dealul, ȋnapoi la vatra caldǎ şi la cuptorul parfumat.

Ajunşi acasǎ, ne doboarǎ mirosul de turtă dulce: o coace mamǎsa şi apoi o-nşirǎ pe aţǎ, ne-o agaţǎ ȋntre tocurile odǎii mici şi avem

125

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

acum şi-un concurs: cine prinde doar cu gura turtă dulce, a lui sǎ fie. Și ne pregǎtim de Crǎciun, ȋmpodobim chiar coarnele boilor. Peascuns, tata ne-aduce cu greu un brad din pǎdure. Și-i zarvǎ mare, cocoşǎm brǎduţul cu nuci gǎtite în polei, cu bomboane mici şi lumânǎri. Și-i cântǎm bradului, frumos primeniţi ȋn hainele bune cu care mama ne ȋmbracǎ doar de Paşte şi de Obrejenie. Și-abia acum ȋncepe Noaptea de Crǎciun: vin prietenii pǎrinţilor şi ne colindǎ, cor bǎrbǎtesc mângâiat de sunetul viorii scoase de tata din cutia cu pat de catifea. Se bea ţuicǎ fiartǎ şi se mǎnâncǎ şoric, caltaboş, tobǎ şi cârnaţi.

Colindǎtorii primesc poame de mere şi de pere şi turtǎ dulce. La miez de noapte avem ochii mici. Nu avem televizor, ce sǎ mai vorbim de tablete sau telefoane! Dar cine sǎ mai aibǎ nevoie de aşa ceva? Uşa dintre cele două camere, a noastrǎ şi a pǎrinţilor, e permanent deschisǎ, pǎrinţii ne spun poveşti, motanul toarce ȋn voie, radioul bâzâie uitat ȋntr-un colţ. Ȋi atât de bine ȋn copilǎria vecinului meu de navetǎ! Parcǎ nu aş mai pleca de acolo! Mai stau preţ de câteva clipe sǎ savurǎm ȋmpreunǎ câte o felie de dovleac copt şi câte o gutuie rumenitǎ ca obrajii fetelor la sǎniuş. Și-atunci ȋnţeleg gestul omului de lângǎ mine: de fapt, el nu mia oferit o gutuie, mi-a oferit portiţa prin care am văzut o altfel de copilǎrie! Ȋi mulţumesc mult şi-i spun că povestea lui a fost la fel de fascinantǎ ca un film văzut la Mall, doar cǎ povestea lui a fost ȋn vorbe şi nu ȋn imagini! Și mai înţeleg cât de importante sunt vorbele povestite din suflet!

Ajung la şcoalǎ, cobor luându-mi rǎmas bun de la o altfel de copilǎrie pe care eu nu pot sǎ o trǎiesc decât prin poveştile ȋnaintaşilor mei! Nu mai sunt obositǎ, merg zâmbind, gândindu-mǎ la iarna secretǎ din sufletul meu...

Secțiunea traduceri LIMBA ENGLEZĂ

126

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

SONG Georgiana Mangîru Școala Gimnazială Nr.1, Slatina, Olt Prof. Claudia Iulia Georgescu Shall the wind come to you Carrying my bitter story Don‘t let its mourning overwhelm you, Nor should you be hurt by its reprehension!

Don‘t blame yourself ... it's written In the law of nature The poisoned kiss of the hunch Murders the roses in autumn.

And who would stop crying?

A leafy leaf in the path, When the woods whisper nearby And laugh in the sunrise?

“DISCREPANCY” Oana Moza Colegiul Național “Octavian Goga” Sibiu Prof. Georgiana Săvescu In my path, I met her yesterday, Up there, at crossroads, near the nut tree, Years have passed since we last met The daughter of the county lord Zabun.

My sweetheart from steep bank,

127

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

The one from the soiree evening Rooted her sight onto the ground, Dreary and dreamy.

To caress, her little hand in mine I took, Puzzled she stared at me, My sweetheart from steep bank „Sir‖, she called me so shyly.

But when I grabbed her waist And slowly kissed her lips, She hid her face on my chest, and whispered ―Why did you have to go study?...‖

PRAYER Bianca Viorica Hompoth Liceul cu Program Sportiv Bistrita, Bistrița Năsăud Prof. Dana Harpa ―A wayward stray, with eyes a-mist, My body wasted on this way, I helplessly now fall, my master And ‗fore your radiance I now lay.

My path is full of dark abysses And darkness my horizon‘s holding, I, on my knees, for you am seeking, My Father, pray, my trail be moulding!

Within my chest rocked by desires, I feel temptations how they‘re linking, They wish to turn to murky waters The spring from which my soul is drinking.

128

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

From worldly waves tear me asunder, And may your counsel wisely sway; On those I left behind forever, Lord, make my gaze devoted stay.

Un-riddle for my mind the mystery, The charms from nature‘s law above, And in my arm forever settle The strength of hate, the strength of love.

Grant me the song, grant me the light Chime of a soul in love forever, Grant summer sunrays in abundance And my spent eyelids kindly lever.

Drive now away my deepest passions Forever break their swaying power And for the agony of others Teach me to feel and weep each hour. Not to my need forever prey, Like some cruel fate, deceitful, evil, But the dark sadness of the world, May in my tears find its retrieval.

ETERNAL SEA Claudia Crăciunoiu Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului, Arad Prof. Agneta Nistora Eternal sea, as always afore, Infinite and tireless, Full of questions and restlessness, I rush today towards your shore.

With twitchingbwaters and light Your mirror thrills me with pain,

129

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

And healed wounds start hurting again, From old flames that in my mind unite.

Little by little, I feel as if reviving And seems as trumpets and cymbals play Our forgotten great kingdom.

And I don‘t know what seems harder The advice from your infinity Or the mysteries of my own depths.

MY HEART Loredana–Cristina Criste Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaş” Bihor Prof. Ioana Clop My poor sick heart, Not good lovers but bad jokes Like an inn in the countryside. tellers.

Is there someone remembering you From all those who had visited You were a shelter for them all, you?

A real support after all. Till you vanished on the roads, You were opened all the time, As your cellars did them both.

Nothing expensive to buy, Looking after everyone Poor and empty are you now, With a wonderful glass of wine.

Even your owner does not know how, Wandering in the midnight, Make you open, make you alive, Lonely travellers came by.

Like an inn in the countryside. As they were your owners,

130

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

SOMETIMES INSIDE OF ME Ruxandra Boca Colegiul Național Militar„Tudor Vladimirescu”, Craiova, Dolj Prof. Verona Popa Sometimes inside of me I feel it‘s getting dark, From lifeless times, nights come to leave their mark, Unknown screams and songs and whispers, Are singing at my house.

Sometimes inside of me farmers dressed in grey robes And jokes and temptations and all that the village knows Blend in, swarming about in the yard Coming to gossip around...

Sometimes inside of me a heavy silence falls Scenting like curly mint and jasmine flowers, While a humble bearded priest Is preaching his sermon...

ABANDONED Iulia Bultean Colegiul Național „I.C.Brătianu”, Hațeg, Hunedoara Prof. Daniela Basarabă Moments are passing away, And nobody knocks at my door any more When the weather spreads on my soul Her rough and deadly ash.

131

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Mist comes with the night on its shoulders, And the darkness swallows me, silly, And even the heathen storm is coming To break the wings of my dreams.

There is no beam to caress my forehead, Slowly descending from the stars... Will my worship altar Ever shine again?

The oak of many hopes Shakes its dead leaves... Oh, you are so beautiful, And yet so far away...

YOUR SILENCE Robert Liehn Colegiul Național Militar„Tudor Vladimirescu”, Craiova, Dolj Prof. Verona Popa Can you remember that first night, A humid sky-blue night; In whose vibrant quietness Just our silence could be heard.

So many nights have passed since then, All nights with whisper and with words.

From stories shared side by side, There‘s nothing I can now recall.

132

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

But to the endmost bit of time In what I‘ll always take delight And what will always speak to me Remains your silence from that night.

PRAYER Iulia Olărescu Colegiul Național „I.C.Brătianu”, Hațeg, Hunedoara Prof. Daniela Basarabă A wayward stray, with eyes a-mist, My body wasted on this way, I helplessly now fall, my master And before your radiance I now lay.

My path is full of dark abysses And darkness my horizon's holding, I, on my knees, for you am seeking, My Father, pray, my trail be moulding!

Within my chest rocked by desires, I feel temptations how they're linking, They wish to turn to murky waters The spring from which my soul is drinking.

From worldly waves tear me asunder, And may your counsel wisely sway; On those I left behind forever, Lord, make my gaze devoted stay.

Un-riddle for my mind the mystery, The charms from nature's law above, And in my arm forever settle The strength of hate, the strength of love.

Grant me the song, grant me the light

133

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Chime of a soul in love forever, Grant summer sunrays in abundance And my spent eyelids kindly lever.

Drive now away my deepest passions Forever break their swaying power And for the agony of others Teach me to feel and weep each hour. Not to my need forever pray, Like some cruel fate, deceitful, evil, But the dark sadness of the world, May in my tears find its retrieval.

Grant me the bitterness and toil Of many longings without cure, Grant me a hurricane that's howling, Where groans of slavery endure.

Since long ago have the downtrodden Sighed with the world's weight on their shoulder...

Their frightening pain, my Lord I'm begging, Drop in my heart, make me its holder.

Sow in my soul the wildest tempest, To feel how in its core it struggles.

Taste bitterness that's overflowing, And over quivering strings now juggles.

Let now beneath this burning vault The lightning-blue enamel gong, Release its chiming voice of bronze, And let our anguish sing its song.

PRAYER Iulia Sar 134

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Colegiul „Mihai Eminescu”, Bacău Prof. Ana-Monica Cojocărescu Wandering, with troubled eyes, Exhausted from the walk, I, powerless, fall down, my Lord In front of all Your splendour.

On my long way, huge chasms are opened And in dark mist the horizon dresses I, on my knees, for you I‘m looking: Oh, Father - my footway, please, brighten!

In my own soul, tortured with longing, I feel temptations digging deep, Wanting to reverse my wellspring From where my soul is filling in.

From the flow of their world, please, get me And with your all so sage a guidance Forever on those left behind me Oh, Lord, you, my sight, straighten!

Break down the mystery of my thinking And the law of the charms of nature, Plant straight in my arm, and forever, The strength of love and hatred.

Give me the song and give the lighting And all the whisper of a lover, And give the sunshine of the summer To my too-wounded eyelid.

Force out my sufferings, For ever, their cry just break it, And all the pain from other bleedings Give it to me to loudly cry it.

And not my life, forever victim 135

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Of fate, cunning and evil, But all the mourning of the mankind, Father, To cry along in my hard tears.

Give me the bitter, all the toil Of all the longings without cure, Give me the storms in which are yelling And weep for centuries, the slaves. Since long, the humble groan in shadows, With shoulders bent in burden... Their ever frightened wretchedness In my own heart, you bring it.

And in my soul, just seed the tempest To feel it in its bottom how it struggles, As its whole bitter brims all over And how on strings it quivers; And how under its burning vault In enamel of bluish lightning The brass-made voices get together: The song of our sufferings.

SUNSET Sabin Andrei Arama Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, Brăila Prof. Felicia Florea Sunday. There is no one in the alley, In the night‘s petrified peace, The old park looks like a cathedral, Its altar, a layer of orchids.

136

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Blended in the gentle blossoming flowers Down below, the sun stopped to stay, The last red-toned rainbows Are broken on a white, sepulchral cross.

Then, smoothly…One by one, descends goes down ...

The Shadows search the trees to cover them Until the moon arises from the lake.

Its cold light embraces the palm trees, As we, two heroes in a ballad, Savor the massive song of silence ...

THE RING DANCE OF THE WAVES Oana Țîmpău Școala Gimnazială Axente Sever, Sibiu Prof. Georgiana Stîngaciu My old faithful poison, ever wand'ring woe Let us build our dwelling on the ocean strand; Little cares the inland if amok we go!

Waves are sympathetic, waves will understand.

Presently the twilight is made a recorder, Ripple talks to ripple and gives full account, My unwritten ballad overflows each border, Falls down with the billow, with the billow mounts.

How the sea–vales deepen under the wind's plough, What reverberations to my voice reply! What ravines are moulded by the breakers! How, When the earth keeps silent, do the waters cry!

137

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

THE WANDERER Diana Boariu Colegiul Național „Octavian Goga”, Sibiu Prof. Gabriela Silaghi A blackbird in an oiser‘s crying In the east of the big hill…

A pathway someone‘s slowly climbing It‘s a man, riding a steed…

Down there, into the sun it‘s fading The villagers‘ tower, while shining; The steed is digging and it‘s whinning And into the valley it‘s heading…

In his saddle the man lifts, He sees a chalet through the glades, And suddenly, with his shirt‘s sleeves From his eyes he wipes the tears…

He tightens the briddle in a second And turns it some other way, He strongly shuts his eyelids closed ‘Take me, steel, far, far away!...‘

With its horseshoe shattering the gutters The steed lays again its way- And over the rare-leaved poplars The weeping sunset fades away…

138

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

TEARDROP Felix Marcel Simion Liceul Cu Program Sportiv Bistriţa, Bistriţa Năsăud Prof. Alexandra Mihăilă If you were to share at least for once All riches that you own From all the given gifts to you I‘d ask but a single teardrop.

You‘d give me then a bit of soul Rising from deep Since only down the sea There are pearls to find within.

A MOMENT Mihai Roșca Liceul cu Program Sportiv Bistriţa, Bistriţa Năsăud Prof. Alexandra Mihăilă Barely had we seen each other for a moment When the sea wave split us up Misfortune lurking from the dark When you curled around my neck.

But our silent get together Was all enough to still revive A life-long meaning In a flick of moment‘s time.

It seemed to me that large at sea, In the pitch dark night, I see under the lightning strike A boat going down deep.

139

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

HEART Adrian Cătuna Liceul cu Program Sportiv Bistriţa, Bistriţa Năsăud Prof. Ionela Ilin Poor sickened heart, Endless inn from country crossroads, Who else might recall How many wanderers for your search and all?

There was no lock on your door, Nor expensive way of measure, You have treated each of them With a glass of booze whenever.

How they came along at midnight Outcast travellers throughout the world All of them, so called masters of your home, While paying bad, but good at jestling though.

You gave a roof to all of them, And a stopover on the way, Down in your cellars full, Till it got all wasted far away.

Still empty and poor this day And the innkeeper dying on the way Who else might pass your threshold Oh, inn from country crossroads.

140

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

YOUR SILENCE Georgiana Ţivrea Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară ,,Terezianum”, Sibiu Prof. Iulia Fulga Can you remember our first night A wet, blue night In her shivery peace Only our silence speaks.

So many nights have passed away Together with our words and whispers But none of those can I remember Of all the words that we have spoken.

And till the moment I will die It will be my enchantment The first night‘s silence of your voice So be it - speak forever !

HEART Corina Lungu Școala Gimnazială Ostroveni, Dolj Prof. Camelia Iancu Heart, sick and poor, Badly paying, nicely joking.

They promissed on the country road But walkers remembers who?

You gave everyone a rest How many were looking for you? And you put stoppage as test Until on the roads was scattered You did not have a lock for porch The fullness of your cellar.

141

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Or too sweet you were for truth And every single one you treat, honestly, with A glass of drink.

As you came during mid-night Lonely travelers in the flight, All masters at your hommy

Today you are empty and poor And the innkeeper serves death to you.

Who else will pass your threshold They were promisses on the country road.

THE HEART Cătălin Strîmbu Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” Piatra-Neamț, Neamț Prof. Irina Secară Poor, sick heart Tavern on a country road Who still remembers How many travellers searched for you?

You had no latch at your door Neither expensive meals, However, you served every single soul With a glass of wine.

How they came at midnight hour Wandering travellers through the world Played the masters with your home – Bad at payment, good at jokes…

You provided them a shelter And a rest in their path Until your generous cellars Had no bottle to be found.

142

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Now you‘re empty and so poor While your hostler is just dying, Who shall ever cross your threshold, Tavern on a country road?

THE SCHOOL MASTER Andreea Ungureanu Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” Piatra-Neamț, Neamț Prof. Irina Secară Kind old man, I do wish your serene face Be my guardian for ever.

The shiny sun of my childhood years Can still be traced on your forehead.

Inside my soul I deeply feel the darkness of night vanishing And all that comes is nothing but the lovely dawns You are looking into my heart And I feel the ice citadel slowly melting.

Today, alike a saint from an old icon, You come before my mind‘s sight, With your gentle smile, your kindly, clear eyes So bright with tears and light.

You bring us so valuable gems From time‘s richest treasures And memory takes me to its country By slowly step, in its golden chariot.

I see myself living better days…

A house on the hill, with bent eaves

143

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Where there was so much laughter and good health While all were listening to your wise advice. In front of all, you looked like a magus When the sun, on its way over the fountain, Was slowly piercing through the thatch-roofed eaves And was shining over your old book.

It was long ago – a ray fightning In vain againist the fields of ice.

You see, today a different wave of life guides me And the wisdom of another world teaches me, Yet my soul still has its nest High up there, in the mountain village, Where even today still smiles in peace The spotless honesty of my silver-grey hair.

Under the beam, your old book Rests its dead learning But your voice, on holy days Still hears the heaviest burden of all.

Wrapt up in thoughts I listen to your prayers And all this moment appears mysterious and solemn to me It seems the spirit of another world Gently touches my forehead with its wing.

For I feel floating through the smoke of myrrh The holiness of the pure hymns Which brought inspiration to the whole world With its piety of long-forgotten times.

And I can see a spark in your eyes.

From the great fire of the love for justice Which through the chaos of black centuries Has lit our wondering paths.

144

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

LIMBA GERMANĂ ERWARTUNG Elena Şaldorfean Școala Gimnazială Axente Sever, Sibiu Prof. Daniela Bochiș Drei Rosen in einem Glas, Drei Rosen in völler Blüte; Reinige die Perle, Sie haben gestern vergebens auf dich gewartet Um sie im Gurt zu fangen.....

Sie haben auf dich gewartet, arme Blumen, In meiner Totenstille Und vergilbt von Nervenkitzel, Sie wurden jedes Mal geschüttelt Wenn einen Schritt am Tor drückte.

Die Dämmerung des Aprils Wanderte durch das Haus, Wenn das Blätter, auf Zehenspitzen, Wie Kindertränen, Sie fielen langsam auf den Tisch.

EINE TRÄNE Raul Burcea Școala Gimnazială Axente Sever, Sibiu Prof. Daniela Bochiș Wenn du einmal teilen würdest, Den Reichtum, den du hast, 145

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Von alle deinen Gaben, Ich würde dir bitten, mir eine Träne zu geben.

Du würdest dann mir einen Tropfen Seele geben, Welcher aus der Tiefe zu mir erhebt sich, Weil nur aus der Tiefe des Meeres Man fischt Perle.

EINE TRÄNE Andreea Nistor Colegiul Național „Octavian Goga”, Sibiu Prof. Nicoleta Maier Wenn es einmal wäre, zu verteilen Dein Reichtum, den du hast Von allen deinen Gaben, würde ich um eine Träne bitten.

Dann würdest du mir einen Tropfen aus der Seele geben Der mir aus den Tiefen aufgeht Weil nur aus der Meerestiefe Perlen gefischt werden.

DIE KOHLEN Andreea Nistor Colegiul Național „Octavian Goga”, Sibiu Prof. Maier Nicoleta Wenn die Kohlen in deinem Kamin brennen werden,

146

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

In den Nächten der späten und leeren Jahren, Und du an dem Grabstein stehend Gedenke, dass wir auch gebrannt haben.

Und wenn aus den schwarzen Glutenaugen Funken-Funken erscheinen werden, Sollst wissen, dass mein wilder Traum Noch einmal in ihnen angezündet ist.

MEINE LIEDER Oana Cicur Colegiul Național „Octavian Goga”, Sibiu Prof. Nicoleta Maier Ich rufe euch aus Träumen wieder, Ich hole euch von Sternen runter, Ich liebkose euch heimlich, Meine LiederWie in einem Nest, schlafe ich euch in der Seele ein, meine Lieder!

Zwitschert dort, Kahle Vögelchen, Zwitschert und wachst Wie ein Säugling in Windeln, Weint und lacht an meiner Brust. Über euch Pflechten den Kranz Sonnenstrahlen, MondesstrahlenWie viele Dinge sagen die schlauen Mondesstrahlen euch?

Eines Tages betrügt euch

147

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Die blaue Ferne, Sie trennt Eure Flügel von mir Wer kann mir den Weg eurer Flügel zeigen?

Irrend weiterhin herum Ihr Zugvögel Soll eures Nest nicht kennen- Kennt ihr ihn denn noch?

Die weite Welt durchstreichend, kennt ihr mich wohl noch?

Der Regen prasselt durch die Regenrinne, Das alte Nest ruft euch, verlassen und allein; das Nest zerfällt Ohne eures Gezwitscher, zerfällt das Nest!

DIE KOHLEN Ruxandra Chiriță Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”, București Prof. Nicoleta Mihai Wenn Kohlen in dem Herde brennen An Abenden der späten Jahre Und du am Stein des Grabes sitzend Sollst daran denken, dass wir brannten.

Und wenn noch aus den glühenden Augen Die Funken werden sprühen sprühen, Sollst wissen, dass mein wilder Traume Nochmal in ihnen werde funkeln.

148

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

DIE VORFAHREN...

Oana Cicur Colegiul Național „Octavian Goga”, Sibiu Prof. Nicoleta Maier Die Vorfahren sterben nie, Sie führen ihren Krieg in uns, denn ihr Land wurde zerstört, Aber ihre Feindschaft ist nicht tot. Der uralte Haβ wird von Greis zu Greis, von Vater zu Vater geerbt und heute, jenseits des Todes, Verlangen sie uns noch ein Gericht.

Wie schauen wir uns an, nach Kampf sehnsüchtige Feinde, unsere Ungeschicklichkeit lernt von ihrem unablässigen Haβ. Wir sind die umherirrende Flamme aus ihrer unbezähmten Flamme, Mit unseren ganzen Erbschaft Kommen wir auf das Schlachtfeld.

Sie kommen mit mir, sie schwärmen unablässigdie ohne Volk und ohne Zahl- die haben immer die Ewigkeit auf ihre Schulter gestützt. Sie kommen, die eins mit der Erde, die Kinder der Sommersonne, Ich bin ihre Bote und ich führe das Wort, Auch in der Seele, ihre heilige Bürde.

Sie kommen in Reihen, Scharen werden gebildet aus der alten Lava der Jahrhunderte, von Stunde zu Stunde, von Augenblick zu Augenblick,

149

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Wächst noch mein wunderbares Heer.

Ich sehe überall den Schwarm; Sie verlangen ihre späte Gerichtigkeit und jede will seinen Emporkömmling In Urteil zu halten.

Mehrere kommen vom Grab zum Vorschein, Sie erscheinen und bleiben in meinem Gedächtnis.

Erschöpfte Bauern von dem Spaten und die Heiducken mit dem langen Gewehr kommen.

Sie kommen mit meinem Gefühle an.

Die Armen, können nicht mehr warten: ‖Heda! Wir sind gekommen, Urenkel, damit du uns in deinem Heer empfängst.‖ Ich sage: ‖Kommt jetzt, Vorfahren von den Zeiten, Und gib` mir das Lied und den Scherz und euren unendlichen Jammer. Kommt, denn eure Stimme ersteht Neue Morgengrauen auf; Ihr, die in der Ewigkeit gestorben seid, Seid ihr heute hungrig vor Leben!

Sie kommen mit übernachteten Seelen, deshalb vernichten sie schwere Ketten, deshalb heult und sträubt sich der Schmerz meiner Lieder.

Aus dem Spinnwickel der Jahrhunderts, verflechte ich die Peitsche des Hasses; Der lebendige Jammer der Zeiten hat mir den Fluch auf den Gaumen geschrieben.

Also bin ich bereit für den Kampf... Durch mich fordert eine ganze Hölle Belohnung.

Ich habe Durst jetzt... Ich warte auf dich, Nachbar, und meine heidnischen Augen suchen nach dir.

150

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Ich will dein Strahl aus Stahl und dein großes Heer; Der ganze Himmel mit Sternenaugen Leuchte unseren Kampf. * Ich warte auf dich...ich warte auf dich...Aber ich höre keine Trompete Kein scharfes Summen der Panzerhemden.

Die Leidenschaft lässt mich nicht; ich rege mich auf: Zeig mir deine Reihen!

Und wie ich dich rufe,auf einem Teil des Landes.

Suchten die Bote nach dir zwecklos. Du näherst dich der Achselhöhle mit einem von Motten zerlöcherten Abt. Ich sehe euch... Ich bemitleidige den armen Griechen mit der zerissenen Jacke Du zerbrachst eine Gruft im Kloster um einen Partner im Kampf zu gewinnen... Ich sehe euch. Und mein Heer wird zu Hause langsam von mir angeleitet. Oh weh!- mein Hass verlässt mich, denn deine Armut tut mir weh...

DICHTER Teodora Piroș Colegiul Național ,, Samuel von Brukenthal”, Sibiu Prof. Andreea Trifu Als sie ihn gefangen haben Und die Waechter vor ihm standen Alles von ihm genommen haben Auch sein armes Hab und Gut...

Er wurde zwischen Rebellen gebracht 151

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Nach der kalten Mauer geschmissen, Wo alle ihre Taten vergessen haben Und nur die Gedanken geblieben sind.

Ihr ungeahnter Fiskus Wurde ganz verlassen Und im vergoldeten Leichentuch Seine Seele umgebunden hat.

Vergebens schlaegt er die Fluegel zusammen Und wegen der Todesangst zittert Vergebens schreien die Raubvoegel Aus dem schwarzen Gefaengnistum.

In dem stolzen Zauber erfreut er sich Im schmalen und armen Eck Und ein verzaubertes Garten Die Straeflingszelle.

Und, wenn, eine Strahle Zitternd aufs Bett faellt, Verleuchtet aengstlich Eines Kaisers Traum...

DER BRIEF Teodora Piroș Colegiul Național ,, Samuel von Brukenthal”, Sibiu Prof. Andreea Trifu

152

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Siehst du, wie die Zeit vergeht, Und du, du bist immer noch weit entfernt, Ich hab mir jetzt gedacht Dir jetzt ein Buch zu schicken.

Der Pelargonium aufgeblueht In unser Garten Und die ist so rot Die Mohnblume vor Fenster...

ist

noch

Und Vater ist weg Mutter ist zu Hsuse und naeht Und, die Arme, weint Denn du bist nicht zu Hause.

Ich, tief denkend, Geh am Abend duch den Hof, Wein dort in voller Ruhe, Wein dort, wo sie mich nicht sehen koennen...

dem

Die Beete auf dem Feld Sind alle ausgesaeht Taufpatin, sie wuenscht dir Viel Gesundheit.

Und es gibt Nachricht,

-Weisst du vielleicht welcheNach einer Woche Wird sich Blume heiraten.

Pruegele den Wildnis Deren fremden Laender... Wir denken an der Hochzeit Wir denken an dir...

eine

DIE KOHLEN Florin Iftene Colegiul Național „Octavian Goga”, Sibiu Prof. Mirela Iancu Wenn Kohle brennt in deinem Kamin In den Abenden der späten, nackten Jahre, Auf die Steinplatte sitzend, Denke, dass wir auch verbrannt haben…

Und wenn aus den Augen der Glut

153

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Werden Funken entspringen, Sollst wissen, dass mein wilder Traum, noch einmal in ihnen erleuchtet war.

EIN SPÄTER ZWEIG Florin Iftene Colegiul Național „Octavian Goga”, Sibiu Prof. Mirela Iancu Ist es dir nicht passiert zu sehen, Wenn der blasse Herbst herabsteigt In einem verlassenen Garten, Ein später Zweig Der zum zweiten Mal blühte?

Hast du nicht inne gehalten Um dich zu fragen, Welch ein Geheimnis deiner Weisheit weggehalten wird Von den Blütenblättern, Die morgen ohne Sonne sterben?...

Und wenn eine sanfte Zärtlichkeit Dein Licht für einen Moment im Auge unterbrochen hat, Wie du da, fragend, stehst Wenn du auf die Blüte blickst, Verstehst du wessen Schuld es ist?

Es ist der Schein, der dem stummen Herbst Die Frühlingsstimmung gab.

Und um den aufgetauchten Tod,

154

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Tropft es, ohne zu sagen, Ein Tropfen des Auferstehungliedes..

DER WOLF Rareș Apreutesei Colegiul Național „Octavian Goga”, Sibiu Prof. Mirela Iancu Ich habe dich gehört, wie du von weitem heultest, Den verschneiten Wald erschaudernd, Alter Wolf, mit erschöpftem Maul, Ewig Umherziehender der toten Felder.

Ich habe dich gehört, wie du von weitem heultest.

Ich habe dich gehört, und in schweren Zeiten, Die mich mit wildem Winde jagen, Habe ich deinen brüderlichen Ruf entziffert Und habe verstanden, dass in den Nächten ohne Sterne Du der Begleiter meiner Träume bist...

Du, nur du, wildes Tier, Das klagst der Wildnis deine hungrige Leidenschaft, Und in der Verfolgung der auf der Lauer liegenden Hunde Trägst deinen einsamen Hass durch den Wald, Du verstehst eine Seele ohne Heimat...

VERLASSEN Rareș Apreutesei Colegiul Național „Octavian Goga”, Sibiu Prof. Mirela Iancu

155

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Es sterben viele Teile der Augenblicke Und niemand klopftt an meiner Tür Wenn die Zeit in meiner Seele ausbreitet Ihre Asche, hart und tot.

Es kommt Nebel mit der Nacht auf ihre Schultern Und die Dunkelheit verschluckt mich, dumm, Und der Schneesturm kommt, der Heide, Die Flügel der Träume zu brechen.

Kein Sonnenstrahl ist da, meine Stirn zu streicheln, Langsam aus den Sternen herunterscheinend...

Wird nochmals glänzen Der Altar meiner Anbetungen?

Die Eiche vieler Hoffnungen Schüttelt ihre toten Blätter ab... Oh, du bist so schön, Und du bist mir so fern...

LIMBA FRANCEZĂ À L’AUBE Johanna-Esther Prială Colegiul Naţional ,,I.C.Brătianu”, Haţeg, Hunedoara Prof. Liliana Neiconi D‘un souffle lourd les eaux sommeillent, Dans les champs sommeillent lourdement les épis, D‘en haut, sur la forêt, veille La cité éternelle des étoiles.

156

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Dans un monde de givre, l‘astre malade Clignote nonchalamment des yeux, Alors la nostalgie errante, depuis une crête d‘orme Gémit dans les champs de maïs sauvage…

Telle une plainte, la douleur s‘élève vers le ciel, Effrayant les champs de lumière, L‘astre ressent la brûlure ardente Et tremble, pauvre de lui, et meurt.

Les yeux embués de larmes, toutes les étoiles partent Se coucher sur un lit de nuages, Par amour, étouffée dans des lueurs de brume La tranquillité tombe doucement, goutte à goutte.

Dans le secret du silence se met à souffler le vent Consolant le roseau des vallées, L‘embrassant furtivement, mais son amour Rencontre les lucioles en chemin.

Et les lucioles en parlent aux feuilles de sureau, Et le sureau en parle à la forêt, Et toutes les feuilles empressées sursautent Et la forêt commence à résonner.

Le vent repart, voyageur étranger, Déployant timidement ses ailes, Enflammé de nostalgie et voyageant éternellement Une complainte se répand nonchalamment.

Et cette complainte, les noisetiers de la clairière la chantent Et la source la murmure en tremblant, Et la complainte éveille le troupeau sur la colline, Et le troupeau éveille le berger.

Du plus profond des antres défilent des ombres Écoutant le chant de l‘amertume, Passionnées par la complainte, les ombres se meurent, 157

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Des larmes coulent sur les cils de l‘aurore, Et la forêt étirée s‘effraie, Alors qu‘en pénétrant rapidement les brumes Un rayon descend en messager: Ouvrez grand la porte, sapins argentés, Que le roi de gloire vienne, Qu‘il console la langueur de l‘amour inassouvi, Qu‘il réconcilie les douleurs de la chair…

LA CHÊNE Alexandru Spiru Școala Gimnazială Nr. 12, Tulcea Prof. Mihaela Cenățeanu En haut de la colline, à l‘infini de neige La chêne, vieux solitaire, il vit comme un veilleur Sous la couronne les corbeaux cherchent le siège Les ombres de la soirée couvrent toute la grandeur.

Partout c‘est vide, c‘est froid, c‘est horreur Seule l‘affamée chansonette des loups l‘on écoute De temps en temps en nuit elle prouve avec peur Qu‘au loin le mal est encore vif et lourd.

Le doux chêne, sans voix, tout droit et digne, Il vit là-bas, parmi les tempêtes et les orages Fortement soutenu par le pêchê des ses racines …

Il est en paix avec sa conscience C‘est arbre porte comme voile sa dignité En attendant le printemps comme dans un rêve vivant.

NOUS

158

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Andreea Bianca Prichici Școala Gimnazială Mihai Viteazul, Brăila Prof. Silvia Necula Chez nous, on trouve des forêts de sapins verts Et des champs en soie couverts, Chez nous, il y a tant de papillons, Mais tant de chagrin dans les maisons.

Les rossignols d‘autres régions, Viennent écouter notre chanson Chez nous il y a des chants et des fleurs Mais tant et tant de pleurs.

Chez nous, tout en haut de ciel, Le soleil brille d‘avantage, Depuis que sur nos plaines Il ne se lève plus pour nous…quel dommage !

Chez nous, on raconte les peines, De forêts épaisses, Et le Mureş apporte le chagrin, Tout comme les eaux des trois Criş.

Chez nous, les femmes pleurant, Amassent le fil de leur gorge, Et la peine embrassant, Le père et le fils montrent leur éloge.

Sous notre ciel attendri La ronde est plus lente Car nos chants sont plus tristes Aux yeux de tout touriste.

Nos papillons sont plus timides, Lorsqu‘ils volent à l‘étranger, Seulement la rosée des roses De nos larmes est faite.

159

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Les bois qui nos frères sont Frissonnent à l‘infini Disant que le vieil Olt, De larmes est construit.

On a un rêve inaccompli, Enfant de la souffrance, Les vieux et les parents aussi, Ont succombé à sa malchance.

Des vieux oubliés temps Regardant les souffrances lourdes, La vanité d‘un rêve sourd, Nous l‘arrosons de larmes.

MON AMOUR Ovidiu Andrei Goglinache Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”, Brăila Prof. Silvia Necula Dans les montagnes avec des crêtes grises, du blanc cœur de roche, On a formé le lac et de profonds abysses Il a surmonté la terre. Pour toujours instable dans la poitrine Il grandit aujourd‘hui et grandit demain, avide du ciel et de lumière.

Parce qu‘il a de l‘amour avec le ciel pour garder l‘eau en mouvement Et dans son agenouillement païen, elle était au bord des trous, Fracasse des coups de poing la terre et hurle la douleur qui lui fait mal.

Vers le ciel étend ses bras - que son époux vienne: Ciel !

Quand les rayons insatiables embrassent la face claire de l‘onde, Honteuse, la mousse blanche trésaille prolongement et passionnément, Tant d‘arcs-en-ciel tremblent dans son tourbillon de pics,

160

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Quand les sables brillants dansent profondément…

C‘est mon amour, comme cette large forteresse Sa profondeur est perdue dans le mystère de la profonde Némésis Avec des tempêtes et des arcs-en-ciel, comme de longues vagues bouillonnantes, Avec des pics qui tremblent au visage d‘un soleil éternel!

LE MONT CEAHLĂU Bianca Boz Liceul „Alexandru Vlahuţă” Şendriceni, Botoşani prof. Adina Dănilă C‘était un jour de printemps Avec de tristes rumeurs au loin, À travers la nouvelle frontière Quand personne ne peut pleurer La Comme une sauvage colère division de notre pays.

Criant vers la terre de la Moldavie, Dans le noir des années Une montagne s‘est arrêtée pour Le calvaire commencerait venir.

Et seulement les vieux gens diraient Où la frontière il y avait.

Alors le chroniqueur marquera Un jour orageux, Alors tout bougera brusquement Le mont Ceahlău aux ennemis Dans un grand tremblement n‘est pas resté, Le mont Ceahlău chez soi s‘est Et un sourd cri retourné.

Partagera l‘infini.

LARMES Antonia Diaconu Liceul Tehnologic „Construcţii de Maşini”, Mioveni,

161

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Argeş Prof. Laura Cepăreanu Mon enfance perdue Depuis longtemps, dans une clairière d‘un bois de tilleuls, Elle a emporté, avec son rire éclatant, Elle a emporté aussi ses larmes…

Dès cette époque mes yeux ne pleurent plus, N‘importe pas quelles tourmentes brisent mon esprit, Oh, je frissonne quand ma pensée raconte Depuis quand je ne pleure plus.

Il semble que mes larmes Maintenant descendent dans mon esprit, Et s‘enlisant dans des profondeurs Elles y fouillent leur secret…

Doucement, elles viennent tour à tour Sous le voile de l‘oublie sombre Comme les gouttelettes de rosée Dans les profondeurs de la mer.

Elles y dorment jusqu'à parfois Le passage du temps me les embrale, En les tissant étincelantes Dans le vêtement blanc d‘un vers…

ABANDONNE Denisa-Maria Frătean

162

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Colegiul Național „Octavian Goga”, Sibiu Prof. Mirela Istrate Mateescu Beaucoup de moments meurent Et personne ne frappe à ma porte Quand le temps étend sur mon âme Sa cendre dure et morte Les ténèbres viennent, la nuit sur leurs épaules Et la nuit m‘engloutit, empotée Et l‘orage vient, païen Pour anéantir les ailes de mes rêves Il n‘y a pas un rayon pour caresser mon front En descendant doucement des étoiles Brillera-t-il parfois L‘autel de mes prières?

Le chêne à beaucoup d‘espoirs Se secoue des feuilles mortes Hélas, tu es tant belle Mais de moi tu es si loin.

LE NOUVEL AUTOMNE Camelia Gheorghiş Colegiul Economic „P.S.Aurelian”, Slatina, Olt Prof. Mădălina Din

163

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Comme il est triste le matin À voir les larmes de cet automne, À voir la vie quitter les arbres Et les feuilles jaunes qui tombent.

On sent le monde agoniser Dans une tige courbée, Dans tout bruit c‘est un délai Un rêve dans chaque feuillée. À peine tombé le cruel frimas L‘été déjà s‘est enfui, Surgissent des tas et des tas

De feuilles mortes à côté de moi.

Quel mystère les a détachées sans bruit Aujourd‘hui plus que jamais, Quels rêves sont morts dans la nuit Avec autant de feuilles éparpillées?

Des icônes noires se montrent, Je ne sais pas comment mais il paraît Que dans cette nuit funèbre Une pucelle est décédée.

LE RÉVERBÈRE Mariana Lazăr Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” Dolj Prof. Loredana Ionică Le réverbère veille éveillé, Obligé à observer le mystère de la nuit, L‘ancien coin de la rue lui est compagnon, Et le trottoir, son conseiller de la solitude.

Il saisit la proie de la vie infinie, Le goudron lui dit sa passion et sa peine, Devant lui, il promène son entier calvaire La balade obscure du siècle…

La lumière s‘éteint paisiblement, Papillotant doucement d‘une lueur rare, Il semble un œil attristé qui pleure Dont 164

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

j‘entends le soupir bizarre: «Pourquoi vous m‘allumez chaque soir Luire votre misère?...»

MES CHANSONS Cristina Pîrvu Liceul Teoretic „Sfânta Maria”, Galaţi Prof. Aurelia Codrescu Des rêves je vous appelle, Des étoiles, je vous descends, Je vous gâte secrètement, Mes chansonsComme dans un nid, je vous fais endormir dans mon âme, mes chansons!

165

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Là-bas gazouillez, Petits oiseux nus, Gazouillez et grandissez Comme dans leurs couches les bébés Pleurez et souriez dans mes bras, comme dans leurs couches les bébés .

Par dessus de vous Une couronne est liée Des rayons du soleil, Des rayons de la lune Combien de choses ne vous disent pas, rusés, les rayons de la lune?

Un jour vous vous trompez De l'horizon bleu, De moi vous séparer, Vos ailesQui peut me dire la route de vos ailes?

Errez loin, Oiseux voyageurs, Savezvous encore vos nids- Les sauriez-vous, vraiment?

Partis au monde entier, vous vous souvenez de moi encore?

La pluie souffle par dessus l‘avant-toit, Votre ancien nid vous appelle, Seul et abandonné,

166

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Le nid s'effondrait Sans vos gazouillements, votre nid s'effondrait !

L’ORANGE Viorica Petronela Tache Liceul Teoretic „Dr. Victor Gomoiu”, Vânju Mare, Mehedinţi Prof. Bianca Bulata L‘éternelle reine l‘appelle, Sa passion invaincue le mène, Et l‘orage n‘a pas de repos.

Ouvre ta fenêtre vers la mer, Ȏ, belle au sein de glaçon, Ouvre-la et regarde à l‘horizon, Ecoute son chant ardent Et prend un peu de son avertissement.

Regarde son sein qui tressaute, Le frisson de l‘amour la ronge, La mer désireuse se tourmente Et gémit, et crie, et explose L‘eau bleue de colère.

Tu vois, les ondes en cercles Ondoient à cause de la peur, Des ténèbres profondes on entend, Un cri furieux pénétrant, De son vol le crépuscule fendant.

Le marié sauvage descend, Ses foudres sont des cymbales, Sa voix fait trembler la coupole Et l‘onde pure frémit Quand, grandiose, il y surgit.

C‘est le temps de la ronde païenne, Quand l‘orage procède du chaos,

Il a un nimbe d‘éclairs, Son souffle allume le ciel, Un cri de noces retentit, Avec la mer il se marie,

167

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Regarde, de bras il l‘envahit.

Vient au loin dans l‘éther ; Le monde entier apprend sa prière… Ȏ, belle au sein de glaçon, Pourquoi pleures-tu, le visage au coussin?

ses

Un désir ardent de vie

LIMBA SPANIOLĂ VOSOTROS ME ACOMPAÑÁIS Andra-Maria Ivan Colegiul Național Pedagogic ”Andrei Șaguna” Sibiu Prof. Mihaela Filip Vosotros me acompañáis, ejército irreal, Mis antepasados de los días muertos, Vuestro consejo es ejemplo mudo para nosotros y En el remolino del mundo, nuestro destino nos parte.

Desde hace mucho, desde la neclaridad de los tiempos pasados Yo oigo como viene una andante canción Como una campana secreta, mi corazón late Desde la profundidad, os llama para acompañarme. Yo os llevo en el alma, y en mi sangre Y por vuestra culpa mi pecado está encerrado.

Vuestra voz cuando llora grita mi tristeza...

Mi suspiro desapareció de más de cien años llorar...

De vosotros aprende mi imparable odio a quemar, y La mano a venerar, habéis muerto todos para darme una vida, 168

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Muertos mantenidos en el alma, vosotros me acompañáis De nuestra tristeza, cuando viene el momento de la despedida El alma os siente como os desvanecéis de este mundo.

Como en una chiquita casa, blanca, del pueblo Yo os veo al lado, con mucho cariño, Sois numerosos, padres de barbas blancas, Con el brillo escrito en las frentes claras, Guardabosques y pastores de las montañas, Ejercito infinito, vosotros me acompañáis.

En vuestra reunión mi mente recoge Misterios de los pergamentos, aprendizajes de las fuentes escritas, Los pastores se me quejan por las leyes injustas Y me suspiran durante la noche la oración de las santas escrituras Con humildad mi mente escucha.

Como los fragmentos de siglos gritan de las ruinas Casi una gota atrapa del agitado torbellino Y os respeta, porque me acompañáis. Del gran ejército yo soy sólo el mensajero, Piadoso aprendiz os anuncio el mensaje.

NOSOTROS Betuel Adriel Popa Colegiul Național Pedagogic ”Andrei Șaguna” Sibiu Prof. Mihaela Filip Aquí hay bosques verdes de abeto 169

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Y campos de seda, En lo nuestro hay tantas mariposas, Y tanto luto en la casa.

Ruiseñores de otros países vienen Nuestra doïna a escuchar; En lo nuestro hay canciones y flores Y muchas lágrimas, muchas…

En lo alto, en el cielo, es más brillante, En lo nuestro, el viejo sol, Desde cuando en nuestras tierras No sale para nosotros…

En lo nuestro cuentan de luto Los matorrales del bosque, Y luto lleva el Mureș.

Cómo también llevan los tres Criș.

En lo nuestro las mujeres lloran Aumentando el lino en el huso, Y abrazando su luto lloran El padre y también el hijo.

Debajo de nuestro cielo conmovido El baile popular es más tranquilo, Porque nuestras canciones lloran En los ojos de todo el mundo.

Y las mariposas son más tímidas Cuando vuelan a los cuatro vientos azules, Sobre todas las rosas hay rocío Que no es otra cosa sino nuestras lágrimas.

Y los bosques que, unidos con nosotros, Se asustan en el interior, Dicen que está atado de lágrimas También el pobre Olt, el viejo...

170

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Tenemos un sueño incumplido, Niño del sufrimiento, A causa de su tristeza se murieron Nuestros antepasados y nuestros padres… Desde hace mucho tiempo, olvidado, Estamos gemiendo de gran dolor, La inutilidad de un sueño La chapoteamos con lágrimas…

UNA LÁGRIMA Laura Jeitan Colegiul Național “Octavian Goga” Sibiu Prof. Daria Pîzgu Si alguna vez tuvieras que compartir Las fortunas quetútienes, De todostusregalos, Yo te pediría que me dieras una lágrima.

Entonces, me darías un pedazo de tu alma, Que me sale desde las profundidades, Porque sólo, desde el hondo del mar Se pueden tomar perlas.

171

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

CONTENTS ARGUMENT ...................................................................... 5

SECȚIUNEA CRITICA LITERARĂ ....................... 7 AM FOST – OCTAVIAN GOGA .................................................. 7 Andreea Dobre-Milcu ................................................................................... 7 Colegiul Național ―Alexandru Ioan Cuza‖, Corabia, Olt .............................. 7 Prof. Silvia Balica ......................................................................................... 7

COBOARĂ TOAMNA ...................................................................... 8 Daniela Barbu ............................................................................................... 8 Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu‖, Constanța ........................................ 8 Prof. Alina Iftime .......................................................................................... 8

POET AL IDEALURILOR .......................................................... 11 Oana Cicur .................................................................................................. 11 Colegiul Național ,,Octavian Goga‖, Sibiu ................................................. 11 Prof.dr. Lidia Carmen Pircă ........................................................................ 11

ÎNTRE TRAGISMUL SORȚII ŞI PUTEREA CONŞTIINȚEI 14 Teodora Paraschiva Bratu ........................................................................... 14 Colegiul Național ,,Octavian Goga‖, Sibiu ................................................. 14 Prof.dr. Lidia Carmen Pircă ........................................................................ 14

FĂRĂ ȚARĂ - DE OCTAVIAN GOGA ...................................... 17 Marin Gozob ............................................................................................... 17 Colegiul Național „Traian‖, Mehedinți ....................................................... 17 Prof. Elisabeta Tămîș .................................................................................. 17

INIMA, OCTAVIAN GOGA ........................................................ 20 Andreea Dobre-Milcu ................................................................................. 20 Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza‖, Corabia, Olt ............................ 20 Prof. Silvia Balica ....................................................................................... 20

LA RĂSCRUCEA UNEI CLIPE ................................................. 23 Roxana Munteanu ....................................................................................... 23 Colegiul Tehnic „Costin D. Nenițescu‖ Argeș ........................................... 23 Prof. Simona Fețeanu.................................................................................. 23

172

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

STRIGOII – OCTAVIAN GOGA ................................................ 26 Raluca Tufescu ........................................................................................... 26 Colegiul Tehnic de Comunicații „N. V. Karpen‖, Bacău ........................... 26 Prof. Ioana Trișcaș ...................................................................................... 26

OPERA LUI OCTAVIAN GOGA ............................................... 27 Mihail Vacarciuc ........................................................................................ 27 Colegiul Tehnic de Comunicații „N. V. Karpen‖, Bacău ........................... 27 Prof. Elena Ciorcilă .................................................................................... 27

OLTUL ............................................................................................ 29 Raluca Popa ................................................................................................ 29 Colegiul Național Pedagogic ‖Regina Maria‖, Deva, Hunedoara .............. 29 Prof. Nicolae Mateș .................................................................................... 29

REFERINȚE CRITICE ASUPRA OPEREI LUI OCTAVIAN GOGA ............................................................................................. 33 Florin Bejenaru ........................................................................................... 33 Colegiul Tehnic de Comunicații „N. V. Karpen‖, Bacău ........................... 33 Prof. Elena Ciorcilă .................................................................................... 33

MAREA UNIRE- TRIUMFUL UNEI IDEI ............................... 36 Iulia Stoica .................................................................................................. 36 Colegiul Național „Octavian Goga‖ Sibiu .................................................. 36 Prof. Ramona Vișan .................................................................................... 36

LACRIMI DE OCTAVIAN GOGA VOLUMUL „DIN UMBRA ZIDURILOR” 1913 ....................................................................... 41 Andreea Alecu ............................................................................................ 41 Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca‖, Osica de Sus, Olt ................................... 41 Prof. Luiza Stan .......................................................................................... 41

„LIRISMUL CORAL” LA OCTAVIAN GOGA ....................... 44 Cătălin Homorozan ..................................................................................... 44 Liceul Tehnologic Iacobeni Sibiu ............................................................... 44 Prof. Vasile Zămăcău .................................................................................. 44

OCTAVIAN GOGA–TRIBUN AL LUPTEI PENTRU MAREA UNIRE ............................................................................................ 50 Ancău Maria-Teodora ................................................................................. 50 Colegiul Național „Octavian Goga‖ Sibiu .................................................. 50 Prof. Luca Georgeta .................................................................................... 50

173

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

ROLUL TRANSILVANIEI ÎN DEZVOLTAREA INTERBELICĂ A ROMÂNIEI MARI ÎN CONCEPŢIA LUI OCTAVIAN GOGA ...................................................................... 54 Camelia Munteanu ...................................................................................... 54 Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr‖, Avrig, Sibiu ........................................ 54 Prof. Petre Din ............................................................................................ 54

OCTAVIAN GOGA - PĂRTAȘ LA MAREA UNIRE .............. 59 Andrei Brebenel .......................................................................................... 59 Colegiul Național „Octavian Goga‖ Sibiu .................................................. 59 Prof. Ramona Vișan .................................................................................... 59

LA MAL - OCTAVIAN GOGA .................................................... 63 Oana Ciotor................................................................................................. 63 Liceul Teoretic ―Ion Gh. Rosca‖, Osica de Sus, Olt ................................... 63 Prof. Luiza Stan .......................................................................................... 63

RAPORTUL EU-LUME ÎN POEZIA LUI OCTAVIAN GOGA ......................................................................................................... 66 Mihaela Ciobanu ......................................................................................... 66 Liceul Tehnologic Cisnădie, Sibiu .............................................................. 66 Prof. Alexandra Popescu ............................................................................ 66

RECITINDU-L PE GOGA. ABORDĂRI STILISTICE ............ 69 Georgiana Matei ......................................................................................... 69 Liceul Tehnologic Cisnădie Sibiu ............................................................... 69 Prof. Alexandra Popescu ............................................................................ 69

PUSTIU DE OCTAVIAN GOGA VOLUM „CÂNTECE FĂRĂ ȚARĂ” 1916 ................................................................................... 72 Ana-Maria Muti .......................................................................................... 72 Liceul Teoretic ―Ion Gh. Roșca‖, Osica de Sus, Olt ................................... 72 Prof. Luiza Stan .......................................................................................... 72

O LACRIMĂ - CALEA SPRE INFINIT ...................................... 75 Ionuț Subașu Tiberiu................................................................................... 75 Colegiul Național ―Al. I. Cuza‖, Olt ........................................................... 75 Prof. Simona Achimescu ............................................................................ 75

RUGĂCIUNE ................................................................................. 77 Bianca Berghea ........................................................................................... 77 Colegiul Național „Samuel von Brukenthal‖, Sibiu ................................... 77

174

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Prof. Andreea Trifu ..................................................................................... 77

SECȚIUNEA LIRICĂ .............................................. 79 COASA MILENARĂ .................................................................... 79 Iuliana Bacriu ............................................................................................. 79 Școala Gimnazială „Ioan Slavici‖, Sibiu .................................................... 79 Prof. Veronica Kiss ..................................................................................... 79

ÎNTRE MINE ȘI NOI ................................................................... 80 Cristina-Gabriela Vasiliu ............................................................................ 80 Colegiul Național „Gh. Munteanu Murgoci‖, Brăila .................................. 80 Prof.dr. Ana Coman .................................................................................... 80

PĂMÂNT VIU ............................................................................... 80 Petra Mirică-Bobiț ...................................................................................... 80 Școala Gimnazială Nr. 28, Galați ............................................................... 80 Prof. Mariana Mihai.................................................................................... 80

ECOU ............................................................................................. 81 Georgiana Daniela Muntean ....................................................................... 81 Colegiul Tehnic „A.T. Laurian‖, Agnita. Sibiu .......................................... 81 Prof. Daniela Pănăzan ................................................................................. 81

METAFORA SUFLETULUI ....................................................... 82 Marco Nicula .............................................................................................. 82 Colegiul Tehnic „A.T. Laurian‖, Agnita, Sibiu .......................................... 82 Prof. Daniela Pănăzan ................................................................................. 82

PRIMĂVARA ................................................................................ 82 Mara Ghircoiaș ........................................................................................... 82 Colegiul Național „Samuel von Brukenthal‖, Sibiu ................................... 82 Prof. Lăcrămioara Dimulete ....................................................................... 82

SUFLET ANONIM SAU NUME PIERDUT .............................. 83 Bianca Maria Tulbure ................................................................................. 83 Colegiul Național „Frații Buzești‖, Craiova, Dolj ...................................... 83 Prof. Irina Căpățînă ..................................................................................... 83

POEZII ........................................................................................... 84 Bettina Filip ................................................................................................ 84 Liceul Teoretic ,,Constantin Noica‖, Sibiu ................................................. 84 prof. Petrina Dobrotă .................................................................................. 84

175

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

CHESTIUNE DE PERSPECTIVĂ .............................................. 84 Elena Diana Câmpanu ................................................................................ 84 Școala Centrală, Bucureşti .......................................................................... 84 Prof. Mădălina Scarlat ................................................................................ 84

CIOBURI........................................................................................ 85 Anisia Pădurean .......................................................................................... 85 Colegiul Național ,,Octavian Goga‖, Sibiu ................................................. 85 Prof. Laura Radu ......................................................................................... 85

ULTIMUL GÂND ......................................................................... 85 Alexandra Ungureanu ................................................................................. 85 Colegiul Național „Vasile Alecsandri‖, Bacău ........................................... 85 Prof. Alina Casian ....................................................................................... 85

AL NOSTRU… .............................................................................. 86 Andreea-Mădălina Popa ............................................................................. 86 Colegiul Național ,,Gib Mihăescu‖, Vâlcea ................................................ 86 Prof. Mihaela Radu ..................................................................................... 86

STELUȚA VISĂTOARE .............................................................. 88 Geanina Moțățeanu ..................................................................................... 88 Colegiul Național „Traian‖, Mehedinți ....................................................... 88 Prof. Elisabeta Tămîș .................................................................................. 88

RĂVAȘ ........................................................................................... 88 Alexandru Drăgușinoiu ............................................................................... 88 Colegiul Energetic, Vâlcea ......................................................................... 88 Prof. Liana Miercan .................................................................................... 88

PRIN VENE, CU STELE .............................................................. 89 Bianca Roșu ................................................................................................ 89 Colegiul Național „Dimitrie Cantemir‖, Onești, Bacău .............................. 89 Prof. Raluca Miloiu .................................................................................... 89

GENEZĂ ........................................................................................ 90 Vlad Sălbatecu ............................................................................................ 90 Colegiul Național „Dimitrie Cantemir‖, Onești, Bacău .............................. 90 Prof. Raluca Miloiu .................................................................................... 90

FRAGIL ......................................................................................... 91 Andra Tontoroiu ......................................................................................... 91 Școala Gimnazială „Anghel Saligny‖, Focșani, Vrancea ........................... 91

176

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Prof. Elena Manole ..................................................................................... 91

ULTIMA VARĂ ............................................................................ 92 Bianca Alexandra Cojocaru ........................................................................ 92 Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale‖, Prahova ...................................... 92 Prof. Gelu Ionescu ...................................................................................... 92

SECȚIUNEA EPICĂ ................................................ 93 ȘI NATURA PLÂNGE .................................................................. 93 Ioana Rotaru ............................................................................................... 93 Colegiul Național ―Samuel von Brukenthal‖ Sibiu .................................... 93 Prof. Lăcrămioara Dimulete ....................................................................... 93

CÂND LUMINILE SE STING ..................................................... 94 Iulia Natea................................................................................................... 94 Colegiul Național „ Octavian Goga‖, Sibiu ................................................ 94 Prof. Alexandra Tischer .............................................................................. 94

RAFTUL CU AMINTIRI ............................................................. 96 Iuliana Bacriu ............................................................................................. 96 Școala Gimnazială „Ioan Slavici‖ Sibiu ..................................................... 96 Prof. Anca Rusu .......................................................................................... 96

VREAU SĂ ȘTII.. .......................................................................... 97 Alexandra Fulga ......................................................................................... 97 Colegiul Național „Frații Buzești‖, Craiova, Dolj ...................................... 97 Prof. Irina Căpățînă ..................................................................................... 97

PRIMA IUBIRE ............................................................................ 99 Maria Matei ................................................................................................ 99 Colegiul Național „ Octavian Goga‖, Sibiu ................................................ 99 Prof. Laura Luca Verdeș ............................................................................. 99

GÂNDURILE, IDEILE, TRĂIREA SUNT FERESTRELE DESCHISE ALE SUFLETULUI MEU! .................................... 101 Sonia Drăghiță .......................................................................................... 101 Liceul Tehnologic ,,Avram Iancu‖ Sibiu .................................................. 101 Prof. drd. Dragoș Curelea ......................................................................... 101

TĂRÂM AL MORȚII ................................................................. 102 Andreea-Mădălina Popa ........................................................................... 102 Colegiul Național ,,Gib Mihăescu‖, Drăgășani, Vâlcea............................ 102

177

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Prof. Mihaela Radu ................................................................................... 102

IMPROMPTU.............................................................................. 106 Sebastian Bleaja ........................................................................................ 106 Colegiul Naţional „Octavian Goga‖ Sibiu ................................................ 106 Prof. Ramona Vișan .................................................................................. 106

SUNT BOLNAVĂ… ................................................................... 109 Andreea Denisa Pîlșu ................................................................................ 109 Colegiul Național „Traian‖, Mehedinți ..................................................... 109 Prof. Tămîș Elisabeta ................................................................................ 109

DOAR GÂNDURI... .................................................................... 111 Lavinia Hoinoaia ...................................................................................... 111 Colegiul Național ‖Mircea cel Bătrân‖, Rm. Vâlcea ................................ 111 Prof. dr. Geanina Oprea ............................................................................ 111

CĂTRE FIICA MEA, VISĂTOAREA ...................................... 115 Elena Daniela Vîrtejanu ............................................................................ 115 Școala Centrală, Bucureşti ........................................................................ 115 Prof. Mădălina Scarlat .............................................................................. 115

IARNA DIN SUFLETUL MEU… ............................................. 116 Iulia Subţirelu ........................................................................................... 116 Colegiul Național ‖Mircea cel Bătrân‖, Rm. Vâlcea ................................ 116 Prof.dr. Geanina Oprea ............................................................................. 116

SECȚIUNEA TRADUCERI .................................. 119 LIMBA ENGLEZĂ ..................................................................... 119 SONG ............................................................................................ 119 Georgiana Mangîru ................................................................................... 119 Școala Gimnazială Nr.1, Slatina, Olt ........................................................ 119 Prof. Claudia Iulia Georgescu ................................................................... 119

“DISCREPANCY” ...................................................................... 120 Oana Moza ................................................................................................ 120 Colegiul Național ―Octavian Goga‖ Sibiu ................................................ 120 Prof. Georgiana Săvescu ........................................................................... 120

PRAYER ...................................................................................... 120 Bianca Viorica Hompoth .......................................................................... 120

178

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Liceul cu Program Sportiv Bistrita, Bistrița Năsăud ................................. 120 Prof. Dana Harpa ...................................................................................... 120

ETERNAL SEA ........................................................................... 121 Claudia Crăciunoiu ................................................................................... 121 Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului, Arad ..................... 121 Prof. Agneta Nistora ................................................................................. 121

MY HEART ................................................................................. 122 Loredana–Cristina Criste .......................................................................... 122 Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaş‖ Bihor ..................................................... 122 Prof. Ioana Clop ........................................................................................ 122

SOMETIMES INSIDE OF ME .................................................. 123 Ruxandra Boca ......................................................................................... 123 Colegiul Național Militar„Tudor Vladimirescu‖, Craiova, Dolj............... 123 Prof. Verona Popa ..................................................................................... 123

ABANDONED ............................................................................. 123 Iulia Bultean ............................................................................................. 123 Colegiul Național „I.C.Brătianu‖, Hațeg, Hunedoara ............................... 123 Prof. Daniela Basarabă ............................................................................. 123

YOUR SILENCE ......................................................................... 124 Robert Liehn ............................................................................................. 124 Colegiul Național Militar„Tudor Vladimirescu‖, Craiova, Dolj............... 124 Prof. Verona Popa ..................................................................................... 124

PRAYER ...................................................................................... 125 Iulia Olărescu ............................................................................................ 125 Colegiul Național „I.C.Brătianu‖, Hațeg, Hunedoara ............................... 125 Prof. Daniela Basarabă ............................................................................. 125

PRAYER ...................................................................................... 126 Iulia Sar .................................................................................................... 126 Colegiul „Mihai Eminescu‖, Bacău .......................................................... 126 Prof. Ana-Monica Cojocărescu ................................................................. 126

SUNSET ....................................................................................... 128 Sabin Andrei Arama ................................................................................. 128 Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau‖, Brăila ............................................. 128 Prof. Felicia Florea ................................................................................... 128

179

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

THE RING DANCE OF THE WAVES .................................... 129 Oana Țîmpâu ............................................................................................ 129 Școala Gimnazială Axente Sever, Sibiu ................................................... 129 Prof. Georgiana Stîngaciu ......................................................................... 129

THE WANDERER ...................................................................... 129 Diana Boariu ............................................................................................. 129 Colegiul Național „Octavian Goga‖, Sibiu ............................................... 129 Prof. Gabriela Silaghi ............................................................................... 129

TEARDROP ................................................................................. 130 Felix Marcel Simion ................................................................................. 130 Liceul Cu Program Sportiv Bistriţa, Bistriţa Năsăud ................................ 130 Prof. Alexandra Mihăilă ........................................................................... 130

A MOMENT ................................................................................ 131 Mihai Roșca .............................................................................................. 131 Liceul cu Program Sportiv Bistriţa, Bistriţa Năsăud ................................. 131 Prof. Alexandra Mihăilă ........................................................................... 131

HEART ......................................................................................... 131 Adrian Cătuna ........................................................................................... 131 Liceul cu Program Sportiv Bistriţa, Bistriţa Năsăud ................................. 131 Prof. Ionela Ilin ......................................................................................... 131

YOUR SILENCE ......................................................................... 132 Georgiana Ţivrea ...................................................................................... 132 Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară ,,Terezianum‖, Sibiu ................ 132 Prof. Iulia Fulga ........................................................................................ 132

HEART ......................................................................................... 133 Corina Lungu ............................................................................................ 133 Școala Gimnazială Ostroveni, Dolj........................................................... 133 Prof. Camelia Iancu .................................................................................. 133

THE HEART ............................................................................... 133 Cătălin Strîmbu ......................................................................................... 133 Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu‖ Piatra-Neamț, Neamț ................... 133 Prof. Irina Secară ...................................................................................... 133

THE SCHOOL MASTER .......................................................... 134 Andreea Ungureanu .................................................................................. 134 Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu‖ Piatra-Neamț, Neamț ................... 134

180

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Prof. Irina Secară ...................................................................................... 134

LIMBA GERMANĂ ................................................................... 136 ERWARTUNG ............................................................................ 136 Elena Şaldorfean ....................................................................................... 136 Școala Gimnazială Axente Sever, Sibiu ................................................... 136 Prof. Daniela Bochiș ................................................................................. 136

EINE TRÄNE .............................................................................. 136 Raul Burcea .............................................................................................. 136 Școala Gimnazială Axente Sever, Sibiu ................................................... 136

EINE TRÄNE .............................................................................. 137 Andreea Nistor .......................................................................................... 137 Colegiul Național „Octavian Goga‖, Sibiu ............................................... 137 Prof. Nicoleta Maier ................................................................................. 137

DIE KOHLEN ............................................................................. 137 Andreea Nistor .......................................................................................... 137 Colegiul Național „Octavian Goga‖, Sibiu ............................................... 137 Prof. Maier Nicoleta ................................................................................. 137

MEINE LIEDER ......................................................................... 138 Oana Cicur ................................................................................................ 138 Colegiul Național „Octavian Goga‖, Sibiu ............................................... 138 Prof. Nicoleta Maier ................................................................................. 138

DIE KOHLEN ............................................................................. 139 Ruxandra Chiriță ....................................................................................... 139 Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc‖, București........................... 139 Prof. Nicoleta Mihai ................................................................................. 139

DIE VORFAHREN... .................................................................. 139 Oana Cicur ................................................................................................ 139 Colegiul Național „Octavian Goga‖, Sibiu ............................................... 139 Prof. Nicoleta Maier ................................................................................. 139

DICHTER .................................................................................... 142 Teodora Piroș ............................................................................................ 142 Colegiul Național ,, Samuel von Brukenthal‖, Sibiu ................................ 142 Prof. Andreea Trifu ................................................................................... 142

181

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

DER BRIEF ................................................................................. 143 Teodora Piroș ............................................................................................ 143 Colegiul Național ,, Samuel von Brukenthal‖, Sibiu ................................ 143 Prof. Andreea Trifu ................................................................................... 143

DIE KOHLEN ............................................................................. 143 Florin Iftene .............................................................................................. 143 Colegiul Național „Octavian Goga‖, Sibiu ............................................... 143 Prof. Mirela Iancu ..................................................................................... 143

EIN SPÄTER ZWEIG ................................................................ 144 Florin Iftene .............................................................................................. 144 Colegiul Național „Octavian Goga‖, Sibiu ............................................... 144 Prof. Mirela Iancu ..................................................................................... 144

DER WOLF ................................................................................. 145 Rareș Apreutesei ....................................................................................... 145 Colegiul Național „Octavian Goga‖, Sibiu ............................................... 145 Prof. Mirela Iancu ..................................................................................... 145

VERLASSEN ............................................................................... 145 Rareș Apreutesei ....................................................................................... 145 Colegiul Național „Octavian Goga‖, Sibiu ............................................... 145 Prof. Mirela Iancu ..................................................................................... 145

LIMBA FRANCEZĂ .................................................................. 146 À L’AUBE .................................................................................... 146 Johanna-Esther Prială ............................................................................... 146 Colegiul Naţional ,,I.C.Brătianu‖, Haţeg, Hunedoara............................... 146 Prof. Liliana Neiconi ................................................................................ 146

LA CHÊNE .................................................................................. 148 Alexandru Spiru ........................................................................................ 148 Școala Gimnazială Nr. 12, Tulcea ............................................................ 148 Prof. Mihaela Cenățeanu .......................................................................... 148

NOUS ............................................................................................ 148 Andreea Bianca Prichici ........................................................................... 148 Școala Gimnazială Mihai Viteazul, Brăila ................................................ 148 Prof. Silvia Necula .................................................................................... 148

182

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

MON AMOUR ............................................................................. 150 Ovidiu Andrei Goglinache ........................................................................ 150 Școala Gimnazială „Mihai Viteazul‖, Brăila ............................................ 150 Prof. Silvia Necula .................................................................................... 150

LE MONT CEAHLĂU ............................................................... 151 Bianca Boz ................................................................................................ 151 Liceul „Alexandru Vlahuţă‖ Şendriceni, Botoşani ................................... 151 prof. Adina Dănilă .................................................................................... 151

LARMES ...................................................................................... 151 Antonia Diaconu ....................................................................................... 151 Liceul Tehnologic „Construcţii de Maşini‖, Mioveni, Argeş ................... 151 Prof. Laura Cepăreanu .............................................................................. 151

ABANDONNE ............................................................................. 152 Denisa-Maria Frătean ............................................................................... 152 Colegiul Național „Octavian Goga‖, Sibiu ............................................... 152 Prof. Mirela Istrate Mateescu.................................................................... 152

LE NOUVEL AUTOMNE .......................................................... 153 Camelia Gheorghiş ................................................................................... 153 Colegiul Economic „P.S.Aurelian‖, Slatina, Olt ...................................... 153 Prof. Mădălina Din ................................................................................... 153

LE RÉVERBÈRE ........................................................................ 154 Mariana Lazăr ........................................................................................... 154 Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu‖ Dolj ............................. 154 Prof. Loredana Ionică ............................................................................... 154

MES CHANSONS ....................................................................... 154 Cristina Pîrvu ............................................................................................ 154 Liceul Teoretic „Sfânta Maria‖, Galaţi ..................................................... 154 Prof. Aurelia Codrescu ............................................................................. 154

L’ORANGE.................................................................................. 156 Viorica Petronela Tache ........................................................................... 156 Liceul Teoretic „Dr. Victor Gomoiu‖, Vânju Mare, Mehedinţi................ 156 Prof. Bianca Bulata ................................................................................... 156

183

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

LIMBA SPANIOLĂ .................................................................... 157 VOSOTROS ME ACOMPAÑÁIS ............................................. 157 Andra-Maria Ivan ..................................................................................... 157 Colegiul Național Pedagogic ‖Andrei Șaguna‖ Sibiu ............................... 157 Prof. Mihaela Filip .................................................................................... 157

NOSOTROS ................................................................................. 158 Betuel Adriel Popa .................................................................................... 158 Colegiul Național Pedagogic ‖Andrei Șaguna‖ Sibiu ............................... 158 Prof. Mihaela Filip .................................................................................... 158

UNA LÁGRIMA .......................................................................... 159 Laura Jeitan............................................................................................... 159 Colegiul Național ―Octavian Goga‖ Sibiu ................................................ 159 Prof. Daria Pîzgu ...................................................................................... 159

CONTENTS ................................................................................. 161

184

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

185

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

COMISIA DE JURIZARE A LUCRĂRILOR:

Profesori de limba română din Colegiul Naţional „Octavian Goga” Sibiu: Prof. dr. Luiza Bratu Prof. Laura Luca-Verdeș Prof. dr. Lidia Carmen Pircă Prof. Laura Radu Prof. Achim Stoian Prof. Ramona Vișan Prof. Lucia Duican, Liceul Tehnologic ”George Bibescu”, Craiova Prof. dr. Maria Daniela Pănăzan, Colegiul Tehnic „A.T. Laurian”, Agnita, Sibiu Prof. Mirela Iancu - Insp. gen. adj. ISJ Sibiu

Profesori de limbi moderne din Colegiul Naţional „Octavian Goga” Sibiu: Prof. Cosmina Almășan Prof. Monica Man Prof. Nicoleta Maier Prof. Mirela Istrate Mateescu Prof.

Daria Pîzgu Prof. Georgiana Săvescu 186

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Premiile acordate la Concursul Național “Octavian Goga sau ecoul cântecul pătimirii noastre în mileniul III” ediția a IX-a, mai 2018 SECȚIUNEA CRITICĂ LITERARĂ Premiul I: CICUR OANA, Colegiul Național „Octavian Goga‖ Sibiu Prof. dr. Pircă Lidia BREBENEL ANDREI, Colegiul Național „Octavian Goga‖ Sibiu Prof. Vișan Ramona Premiul II: HOMOROZAN CĂTĂLIN, Liceul Tehnologic Iacobeni Sibiu Prof. Zămăcău Vasile MUNTEANU CAMELIA, Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr‖, Avrig Sibiu Prof. Din Petre Premiul III: STOICA IULIA, Colegiul Național „Octavian Goga‖ Sibiu Prof.

Vișan Ramona MATEI GEORGIANA, Liceul Tehnologic Cisnădie Sibiu Prof. Popescu Alexandra Mențiuni: MUNTEANU ROXANA, Colegiul Tehnic „Costin D. Nenițescu‖ Argeș Prof. Fețeanu Simona BRATU TEODORA PARASCHIVA, Colegiul Național ,,Octavian Goga‖, Sibiu 187

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Prof.dr. Pircă Lidia Carmen

SECȚIUNEA LIRICĂ - GIMNAZIU Premiul I: NICULA MARCO, Colegiul Tehnic „A. T. Laurian‖ Agnita Sibiu Prof. Lorinczi Maria-Daniela VASILIU CRISTINA- GABRIELA, C.N. „Gh. Munteanu Murgoci‖ Brăila Prof. dr. Coman Ana Premiul II: BACRIU IULIANA, Școala Gimnazială „Ioan Slavici‖ Sibiu Prof. Kiss Veronica PĂDUREAN ANISIA, Colegiul Național ,,Octavian Goga‖, Sibiu Prof. Radu Laura Premiul III: MIRICĂ-BOBIȚ PETRA, Școala Gimnazială Nr. 28 Galați Prof.

Mihai Mariana MUNTEAN GEORGIANA DANIELA, Colegiul Tehnic „A. T. Laurian‖ Agnita Sibiu Prof. Lorinczi Maria-Daniela Mențiuni: GHIRCOIAȘ MARA, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal‖ Sibiu Prof. Dimulete Lăcrămioara TONTOROIU ANDRA, Școala Gimnazială „Anghel Saligny‖ Focșani Vrancea Prof. Manole Elena

SECȚIUNEA LIRICĂ - LICEU Premiul I: TULBURE BIANCA MARIA, Colegiul Național „Frații Buzești‖, Craiova Dolj Prof. Căpățînă Irina 188

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

CÂMPANU ELENA DIANA, Școala Centrală, Bucureşti Prof. Scarlat Mădălina Premiul II: SĂLBATECU VLAD, Colegiul Național „Dimitrie Cantemir‖, Onești Bacău Prof. Miloiu Raluca FILIP BETTINA, Liceul Teoretic ,,Constantin Noica‖ Sibiu Prof. Dobrotă Petrina Premiul III: ROȘU BIANCA, Colegiul Național „Dimitrie Cantemir‖, Onești Bacău Prof. Miloiu Raluca MOȚĂȚEANU GEANINA, Colegiul Național „Traian‖, Mehedinți Prof.

Tămîș Elisabeta GÎJULETE MELANIA, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară ,,Terezianum‖ Sibiu Prof. Fulga Iulia Mențiuni: POPA ANDREEA-MĂDĂLINA, Colegiul Național ,,Gib Mihăescu‖ Drăgășani Vâlcea Prof.

Radu Mihaela DRĂGUȘINOIU ALEXANDRU, Colegiul Energetic, Vâlcea Prof.

Miercan Liana UNGUREANU ALEXANDRA, Colegiul Național „Vasile Alecsandri‖, Bacău Prof.

Casian Alina COJOCARU BIANCA ALEXANDRA, Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale‖ Prahova Prof.

Ionescu Gelu

SECȚIUNEA PROZĂ - GIMNAZIU Premiul I: SUBŢIRELU IULIA, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân‖, Rm. Vâlcea 189

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Prof.dr. Oprea Geanina Premiul II: MATEI MARIA, Colegiul Național „Octavian Goga‖, Sibiu Prof. Verdeș Laura Luca Premiul III: BACRIU IULIANA, Școala Gimnazială „Ioan Slavici‖ Sibiu Prof. Rusu Anca Mențiuni: ROTARU IOANA, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal‖, Sibiu Prof. Dimulete Lăcrămioara

SECȚIUNEA PROZĂ - LICEU Premiul I: HOINOAIA LAVINIA, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân‖, Râmnicu Vâlcea Prof. dr. Oprea Geanina VÎRTEJANU ELENA DANIELA, Școala Centrală, Bucureşti Prof. Scarlat Mădălina Premiul II: BLEAJA SEBASTIAN, Colegiul Naţional „Octavian Goga‖ Sibiu Prof.

Vișan Ramona FULGA ALEXANDRA, Colegiul Național „Frații Buzești‖, Craiova, Dolj Prof. Căpățînă Irina Premiul III: NATEA IULIA, Colegiul Național „Octavian Goga‖, Sibiu Prof. Tischer Alexandra POPA ANDREEA-MĂDĂLINA, Colegiul Național ,,Gib Mihăescu‖, Drăgășani Vâlcea Prof.

Radu Mihaela Mențiuni: 190

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

PÎLȘU ANDREEA DENISA, Colegiul Național „Traian‖, Mehedinți Prof. Tămîș Elisabeta DRĂGHIȚĂ SONIA, Liceul Tehnologic ,,Avram Iancu‖ Sibiu Prof.drd. Curelea Dragoș

SECȚIUNEA TRADUCERI LIMBA ENGLEZĂ - GIMNAZIU Premiul I: OLĂRESCU IULIA, Colegiul Național „I.C.Brătianu‖, Hațeg, Hunedoara Prof. Basarabă Daniela Premiul II: ROȘCA MIHAI, Liceul cu Program Sportiv Bistriţa, Bistriţa Năsăud Prof. Mihăilă Alexandra SIMION FELIX MARCEL, Liceul cu Program Sportiv Bistriţa, Bistriţa Năsăud Prof. Mihăilă Alexandra Premiul III: BULTEAN IULIA, Colegiul Național „I.C.Brătianu‖, Hațeg, Hunedoara Prof. Basarabă Daniela CRĂCIUNOIU CLAUDIA, Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului, Arad Prof. Nistora Agneta Mențiuni: ȚÎMPĂU OANA, Școala Gimnazială Axente Sever, Sibiu Prof. Stîngaciu Georgiana MANGÎRU GEORGIANA, Școala Gimnazială Nr.1, Slatina, Olt Prof. Georgescu Claudia Iulia LUNGU CORINA, Școala Gimnazială Ostroveni, Dolj Prof.

Iancu Camelia 191

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

LIMBA ENGLEZĂ – LICEU Premiul I: HOMPOTH BIANCA VIORICA, Liceul cu Program Sportiv Bistrita, Bistrița Năsăud Prof.

Harpa Dana BOCA RUXANDRA, Colegiul Național Militar„Tudor Vladimirescu‖, Craiova, Dolj Prof. Popa Verona Premiul II: LIEHN ROBERT, Colegiul Național Militar„Tudor Vladimirescu‖, Craiova, Dolj Prof. Popa Verona SAR IULIA, Colegiul „Mihai Eminescu‖, Bacău Prof.

Cojocărescu Ana-Monica BOARIU DIANA, Colegiul Național „Octavian Goga‖, Sibiu Prof. Silaghi Gabriela Premiul III: UNGUREANU ANDREEA, Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu‖ Piatra-Neamț, Neamț Prof. Secară Irina ŢIVREA GEORGIANA, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară ,,Terezianum‖, Sibiu Prof. Fulga Iulia MOZA OANA, Colegiul Național ―Octavian Goga‖ Sibiu Prof. Săvescu Georgiana Mențiuni: CRISTE LOREDANA–CRISTINA, Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaş‖ Bihor Prof. Clop Ioana ARAMA SABIN ANDREI, Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau‖, Brăila Prof. Florea Felicia CĂTUNA ADRIAN, Liceul cu Program Sportiv Bistriţa, Bistriţa Năsăud Prof. Ilin Ionela STRÎMBU CĂTĂLIN, Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu‖ Piatra192

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Neamț, Neamț Prof. Secară Irina LIMBA GERMANĂ - GIMNAZIU Premiul III: ȘALDORFEAN ELENA, Școala Gimnazială Axente Sever, Sibiu, Prof. Bochiș Daniela LIMBA GERMANĂ - LICEU Premiul I: CICUR OANA, Colegiul Național ―Octavian Goga‖ Sibiu Prof: Maier Nicoleta Premiul II: IFTENE FLORIN, Colegiul Național ―Octavian Goga‖ Sibiu Prof. Iancu Mirela Premiul III: PIROȘ TEODORA, Colegiul Național ,, Samuel von Brukenthal‖ Sibiu Prof. Trifu Andreea Mențiune: CHIRIȚĂ RUXANDRA, Colegiul Național Bilingv ―George Coșbuc‖, București, Prof.

Mihai Nicoleta APREUTESEI RAREȘ, Colegiul Național ―Octavian Goga‖ Sibiu Prof.

Iancu Mirela

LIMBA FRANCEZĂ - GIMNAZIU Premiul I: SPIRU ALEXANDRU, Școala Gimnazială Nr. 12, Tulcea Prof. Cenățeanu Mihaela Premiul II: PRICHICI ANDREEA BIANCA, Școala Gimnazială Mihai Viteazul, Brăila Prof. Necula Silvia Premiul III: 193

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

GOGLINACHE OVIDIU ANDREI, Școala Gimnazială „Mihai Viteazul‖, Brăila Prof. Necula Silvia LIMBA FRANCEZĂ - LICEU Premiul I: GHEORGHIȘ CAMELIA, Colegiul Economic „P.S.Aurelian‖, Slatina, Olt Prof. Din Mădălina Premiul II: TACHE VIORICA PETRONELA, Liceul Teoretic „Dr. Victor Gomoiu‖, Vânju Mare, Mehedinţi Prof. Bulata Bianca Premiul III: BOZ BIANCA, Liceul „Alexandru Vlahuţă‖ Şendriceni, Botoşani Prof.

Dănilă Adina DIACONU ANTONIA, Liceul Tehnologic „Construcţii de Maşini‖, Mioveni, Argeş Prof. Cepăreanu Laura Mențiuni: LAZĂR MARIANA, Colegiul Naţional Militar „T. Vladimirescu‖ Dolj Prof. Ionică Loredana PÎRVU CRISTINA, Liceul Teoretic „Sfânta Maria‖, Galaţi Prof. Codrescu Aurelia PRIALA JOHANNA-ESTHER, Colegiul Naţional ,,I.C.Brătianu‖, Haţeg, Hunedoara Prof. Neiconi Liliana

LIMBA SPANIOLĂ - LICEU Premiul I: POPA BETUEL ADRIEL, Colegiul Național Pedagogic ‖Andrei Șaguna‖ Sibiu 194

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Prof. Filip Mihaela Premiul II: JEITAN LAURA, Colegiul Național ―Octavian Goga‖ Sibiu Prof. Pîzgu Daria Premiul III: IVAN ANDRA-MARIA, Colegiul Național Pedagogic ‖Andrei Șaguna‖ Sibiu Prof. Filip Mihaela

195

Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

196