Adrian IIfoveanu: Pasari by AnnArt Gallery

Ä&#x192; s Ä&#x192; r adrian ilfoveanu

adrian ilfoveanu

este o galerie de artă contemporană şi casă de licitaţie fondată în Bucureşti în mai 2011. Promovează şi vinde în România şi în străinătate artişti consacraţi şi emergenţi. is a contemporary art gallery and art auction house established in Bucharest in May 2011. It promotes and sells in Romania and overseas the best and brightest established masters and emerging talent

adrian ilfoveanu

Ä&#x192;

Despre sculptorul-căutător Nu eu l-am descoperit. Eu eram în căutare de verde. Aveam în schiţă un program prin care să instalez lucrări de artă în diverse ierburi bucureştene; vroiam să văd cum se pot înrudi duşumelele verzi ale oraşului cu cei patru pereţi albi ai galeriei. Căutam şi un artist anume, care să aibă o rezonanţă aparte faţă de natura cu reavăn şi natura cu beton. Şi aşa a apărut domnul Adrian Alexandru Ilfoveanu, necunoscut mie – din fericire. Zic din fericire pentru că descoperirile uimite îmi par mai fertile decât certitudinile documentate academic. Oana Bratiloveanu, proprietarul AnnArt, mi l-a prezentat vara trecută, cu ocazia unei vizite la Snagov. Acolo artistul urma să fie protagonistul unui alt proiect cu verde: prima expoziţie de sculptură în aer liber, pe care o avea în pregătire, cu spirit liber-generos, dl Roşca-Stănescu, iubitor de artă şi prevăzut cu o reşedinţă impresionant de verde şi de primitoare. Acolo am văzut prima oară lucrările lui Adrian Ilfoveanu. Se iveau, în piatră şi bronz, din dosul unei sălcii, pe creasta unui mic deal, în muchia unui acoperiş de stuf, pe zidul unei case scufundate până la brâu în pământ. Nişte vietăţi cu aripi şi gârbovite şi cu ochi mari, care tăceau prevestind frumos zborul. Sar peste detaliile planului pus la punct atunci: destul să spun că Adrian Ilfoveanu este acum artistul care lansează programul Arta la Verde al galeriei AnnArt şi care se alătură portofoliului nostru de creatori care au însemnătate în arta contemporană din România. Din toamna trecută a acestei descoperiri ne-am tot întâlnit cu Adrian, am constatat rapid şi cu răsuflare uşurată că nu este, artistic vorbind, ‘fiul ilustrului său tată’ – ci un artist puternic-autonom, cu o marcă de

identitate unică, întrucâtva singuratică, în peisajul înconjurător. Omul creează într-un teritoriu permanent deschis: de la animale cu răsunet ancestral până la omuleţul Gopo, trofeul Oscar-românesc, de la Eva incolăcită de cârnaţi până la bila de bronz menită să fie un monument al libertăţii cuvântului. La atelier am văzut opera, înscrisă limpede în tradiţia sculpturii animaliere: personajele lui Ilfoveanu - păsări, pisici, insecte, bivoli ... sunt însă nişte arătări stranii, făpturi misterioase felurit întrupate: mari peste un stat de om şi mici de ţinut în palmă şi mijlocii în toate gradele, din piatră rugos-cenuşie, din lemn neted-lustruit sau în aşchii aspre, din bronz cu oglindire, din tablă roşie-purpură, din plastic străveziu – şi, din ce îmi spune, sculptorul, inclusiv din carne voluptoasă de Pleşcoi (sic!) ... Drept care l-am întrebat ce caută şi am primit, într-o clipită, ne-sperat, întreg crezul său artistic drept răspuns: nu ştiu ce caut şi nici nu vreau să găsesc pentru că atunci m-aş opri, ori eu vreau să caut întruna, drumul căutării este cel care îmi dă energie şi emoţie.

În aceste căutări scormonitoare, Adrian Ilfoveanu dă la iveală nişte păsări uimitoare, care ascund în penajul lor, când falnic când jumulit, oameni. Păsările acestea sunt nişte portrete ale unor oameni care i-au marcat viaţa – şi dacă zăbovim cum trebuie în apropierea lor, zărim, poate, ascuţimea şi truda, zborul liber şi cazna pământului, zbenguiala şi tragicul condiţiei noastre omeneşti. Alături de tehnica intens-personală abordării temei, observ că Adrian adaugă încă un strat de semnificaţie lucrărilor lui prin alegerea unor materiale ‘cu trecut’, cum spune el când povesteşte despre bucata de piatră scobită - o treaptă încărcată cu sute de ani de paşi - pe care a recuperat-o din molozul mânăstirii Văcăreşti sau de trupul de lemn din ulmul care se spune că a fost plantat de Aman în locul donat Academiei de arte de astăzi. La fel cum la Galleria dell’Accademia Sclavii neterminaţi şi nu David m-au emoţionat mai profund, tot aşa – în atelierul lui Adrian am fost marcată de păsările aproape-gata: cu lemnul abia cioplit şi cu însemnări febrile în cărbune ‘mai activ’, o săgeată şi haşură pe aripi - ‘prea lăsat’: impresionant laboratorul de lucru, cred că ar trebui să însoţească ‘la vedere’, în expunere, lucrări-

le frumos-încheiate. Acestea, la rândul lor, intră în vibraţie acută cu privitorul pentru că ne deschid gândul spre o lume telurică, cu înţelesuri ascuns-şoptite, aflată la limita magicului şi care, prin ochi şi nu prin chip, ne vorbesc despre zborul şi jertfa noastră, despre condiţia feminină a naşterii şi despre libertate ca formă a singurătăţii. Adrian Ilfoveanu crede că, odată terminată, opera este ruptă din el, creatorul său, şi că rămâne singură în lume. Sunt de părere că au cursă lungă singurătăţile acestea desprinse din mâinile lui Adrian Alexandru Ilfoveanu. Îmi pare bine că peste 15 Păsări alese de autor vor face un popas spre a fi privite în expoziţia tri-partită la verde: în galeria AnnArt şi în a sa gradină, în parcul public precum şi în întretăierea de oraş şi ţară a SilişteiSnagovului. Sper totodată că prin întâlnirea cu aceste lucrări de certă şi tulburătoare valoare, colecţionarii de artă să găsească piesa care să le îmbogăţească subtil şi temeinic colecţia personală. Cu oraşul colecţionar-deartă – şi ale sale locuri de popas – vom vorbi separat :) Gabriela Massaci, Director Programe, AnnArt Gallery

About the Sculptor on a Quest It was not me who discovered him. I was in search of green, myself. I had a plan to place artwork among various grass-fields in Bucharest, trying to see whether there was a match between the city’s greengrass floorboards and our gallery’s great white walls. I was also looking for a particular kind of artist, who could relate meaningfully with fresh-soil nature and cement-garden nature. Enter Mr. Adrian Alexandru Ilfoveanu, on cue. He was unknown to me, fortunately. I say fortunately because random, exhilarating discoveries seem to me more fertile that scholarly-documented certainties. Oana Bratiloveanu, the owner of the AnnArt Gallery, introduced him to me last summer, during a visit we made in Snagov. The artist was going to be the centerpiece of another greengenerated project: he was going to show his work in the first outdoor sculpture exhibition organized, with free and generous spirit, in a private residence, by Mr Roşca Stănescu - a serious art-lover and also equipped with a suitably vast and welcoming garden-domain. This is where I first saw Adrian Ilfoveanu’s works. They appeared, in stone and bronze, from behind a willow tree, on top of a little hill, perched on a thatched roof, nailed on the wall of a house which was burried into the ground up to its waist. These were some kind of winged,

stooping creatures, wide-eyed and silent - in beautiful anticipation of flight. I will skip over the details of the plan we hatched that day: suffice to say that Adrian Ilfoveanu is now the artist we invited to launch AnnArt Gallery’s Art in the Green programme; he is joining our portfolio of artists whom we consider meaningful in the field of contemporary Romanian art. We have had several meetings with Adrian since. To my relief, I could quickly tell that, artistically-speaking, he was not merely “his illustrious father’s son” – but a decidedly-autonomous artist, with a powerfully unique identity, albeit somewhat solitary in the local surroundings. He works across a permanently open territory: from primeval animals to the Gopo man (the localOscar effigy), from an Eve encircled in sausages to the bronze ball meant to become the ‘freedom of speech’ monument. In his atelier I got to see his work at close quarters: it clearly originates in the animalsculpture tradition. Ilfoveanu’s animals though – birds, cats, insects, bulls – are strange, mysterious beings which occupy various kinds of bodies: they stand taller than an average person or are small to fit onto the palm of your hand; likewise, they come in all sizes of ‘medium’. Made in rugged-gray stone, in smooth wood or rough splinters, in mirror-shine bronze or purple-red tin, in translucid plastic or indeed, I am told, in voluptuous meat of Pleşcoi (sic!) … I have asked him therefore what it is that he is looking for and, in a split second, I have received, unhoped-for, his very own artistic credo as an answer: I don’t know what I am looking for and I don’t even want to find it, whatever it is, because I would stop in my quest then; and I want to be on a permanent quest, it is this very journey of pursuit which gives me energy and emotion. Following these intense searching, Adrian Ilfoveanu has created these amazing birds. Behind their splendid or ruffled and torn feathers, these birds are people. These birds are portraits of people who have marked his life and if we pause and look hard into them, it is quite likely that we see the sharp edge of the suffering, the free flight and the toil of the earth, the carefree play and the tragic in our human condition. 9

Alongside with the intensely-personal technique he employs in treating his themes, I learn that Adrian adds another layer of meaning to his works by choosing materials which ‘have history’. He tells me about the piece of chiseled, sloping stone – a former step which carries its hundreds of years of steps, which re rescued from among the demolition ruins of the Văcăreşti monastery or indeed about the body of wood from the elm tree they say Aman planted in the piece of land he subsequently donated to what is today the Academy of Art. In a similar way in which I was more profoundly moved by the unfinished Slaves than I was by David at the Galleria dell’Accademia, in Adrian’s atelier I was touched by his not-quite-finished birds: in freshly-chiseled wood, covered in his rapid, black-charcoal scribbles – ‘more thrust’, an arrow saying ‘too low’ – these birdsin-the-making show an impressive laboratory. I really do believe that these ‘not quite there’ works should join in display the beautifully-finished ones. The latter, in turn, give the viewer a keen sense of vibration because they open our thoughts

to an eerie world of the Earth, with halfwhispered meanings, at the limit of the magic. Through the intensity of their eyes and not of the face, they speak to us about our flight and our sacrifice, about the feminine nature of birth and about freedom as a form of solitude. Adrian Ilfoveanu believes that, once completed, the art work is torn away from the artist and is left alone in the world. I, for one, believe that the art works which emerge from the hands of Adrian Alexandru Ilfoveanu have a long-distance loneliness and solitude about them. I am very pleased that over fifteen such Birds have paused in order to be seen in the three-fold green exhibition: in the AnnArt gallery and its garden, in the public park space and in the town-and-country grass at Siliştea-Snagov. At the same time, I hope that coming upon these works of definite and disquieting value, the art-collectors will find that particular piece which will become a subtle and solid addition to their private collections. We will approach the art-collecting city – and its spaces of quiet urban reflection – in a separate conversation :) Gabriela Massaci Programme Director, AnnArt Gallery

Pasărea-om

Cam aşa arată începutul

Iată un traseu cel puţin bizar. Dacă nu cumva fantastic. Adrian Ilfoveanu îşi identifică o sursă de inspiraţie în invenţiile lui Henri Coandă. De unde până unde o asemenea legătură dintre sculptură şi aerodinamică? Puţini ştiu că Henri Coandă, la început, a studiat sculptura. Aşa a ajuns la formele care străbat cerul. Pe Adrian Ilfoveanu, elementele farfuriei zburătoare, proiectată de Coandă, îl inspiră în realizarea corpului păsării. Iar forma avionului cu reacţie îi oferă elemente importante ale aerodinamicii aceleiaşi păsări. În fine, efectul înălţării spre cer este dat de tehnica ataşării aripilor într-o poziţie verticală. Dar pasărea lui Ilfoveanu nu este pasăre. Este om. Pasărea-om. Prima sa lucrare, evident o pasăre-om, este făcută abia la 23 de ani. Până atunci, începând de la 11 ani, nu a făcut nimic altceva mai important în viaţă decât să studieze spaţiul şi volumele. A făcut-o direct pe lucrările maeştrilor. Ale marilor sculptori ai lumii. La început, a studiat lucrările lor mai ales din albumele de artă pe care le-a găsit în atelierul familiei. Familiei sale de artişti. Abia după 11 ani a îndrăznit. Să se înalţe cu fantasticele sale păsări. A început printr-o revelaţie. A ajuns întâmplător într-un pod. Acolo se află un cimitir de porumbei. Circa 50 de păsări mumificate. “Din cauza curenţilor de aer şi a temperaturii, ei se mumifică. Formele lor sunt fantastice. Deşi sunt morţi, senzaţia este că zboară în continuare. Zborul e veşnic. Şi abia atunci m-am gândit să dau din nou viaţa acelor porumbei. Prin formă. Aşa a apărut prima pasăre. Pasărea ca simbol.” Dar oare pasărea este doar un simbol? “Nu. În primul rând, ea înseamnă libertate. Prin sfidarea gravitaţiei. Apoi, pasărea este un mesager. Este o fiinţă care transmite ceva de la pământ spre cer. şi invers. Pasărea e folosită de Dumnezeu ca să îi transmită omului mesaje.”

Totuşi, Henri Coandă nu se poate afla la începutul începutului decât, eventual, dintr-un punct de vedere. Să-i spunem, tehnic. Dar estetic? Oare a fost Brâncuşi? “Da. A avut indiscutabil o influenţă. În ceea ce eu denumesc a fi punctul lui de pornire. Punctul de pornire al marelui maestru. Eu cred că, iniţial, el, Brâncuşi, s-a inspirat din Tezaurul de la Pietroasa. E mai mult o intuiţie decât rezultatul unor informaţii pe care le-aş avea. Dar un lucru e cert. Brâncuşi a studiat aprofundat corpul de pasăre şi, mai ales, penajul. A muncit imens asupra sintezei formei. Eu am simţit nevoia să le pun aripi păsărilor, spre deosebire de Brâncuşi, care le simplifică.” De ce? “Pentru mine aripa e mai importantă decât corpul. Eu simt nevoia mai mult să zbor. Pentru mine libertatea e mai importantă.” Din ce cultură derivă această lume ciudată a formelor? A volumelor care se înalţă. A oamenilor primordiali, a animalelor fantastice? “Filozofia indiană. Modul de sinteză din upanişade. Poezia care explodează din descrierea începutului lumii. Orice descriere a începutului lumii m-a fascinat. Asa se explică cum au apărut, în sculptura mea, Adam şi Eva. Primii oameni. Primele fiinţe de pe pământ. Forţa începutului. Chiar dacă acest început a fost nu numai măreţ, ci şi primitiv. Ar urma sculptura cicladică. Sculptura marilor mituri. Sculptura greacă. Şi cred că tot la început, ca o temelie, există şi creştinismul primitiv. În fine, mai este muzica. Sculptura este o muzică a formelor. Eu aud muzica formelor.” Ce este senzaţia formei? “Forma trece prin suflet şi se duce direct în mână. Iar mâna modelează şi sculptează.” Şi atunci, cum am putem grupa aceasta creaţie, creaţia ta, care este extrem de unitară şi, în acelaşi timp, foarte diversă? Sunt zeci de lucrări realizate în mărimi pornind de la câţiva centimetri până la dimensiuni monumentale. Sunt nenumărate forme create în bronz, în piatră, în lemn ori chiar în mase plastice. Cum putem ordona această lume? “Am putea să începem prin ceea ce eu denumesc “prima arătare”. Sunt femei păsări. Portrete de femei în corpuri de păsări. Caracterul unui om, forma unui om, în corp de pasăre. Toate păsările sunt inspirate de energia unor oameni. De cei care mă inspiră pe mine. Sunt senzaţii sau pot fi senzaţii. Stii care e prima imagine care îmi vine în minte atunci când mă refer la prima arătare? Tacit, a descris o pasăre-spirit cu un caracter incendiar. Era mică de tot. Lua în cioc bucăţi de jar şi le 11

Adrian Ilfoveanu astăzi

arunca pe case, declanşând vâlvătăi de foc. Ce am preluat de aici? Am preluat focul dar nu în sensul lui distructiv. Ci ca semnal. Ca mijloc de comunicare. Apoi ar urma un alt ciclu “primii oameni”. Aici intră “Adam şi Eva”. Mitul Evei. Din Biblie reiese că Adam a trăit 970 de ani iar Eva, la 270 de ani, a făcut al treilea copil, apoi a mai făcut, nu se ştie în câţi ani, mulţi fii şi fiice. Nu este fascinant? Mă gândesc obsedant la “Eva prima”. Doar prima nu are frunză. Abia apoi urmează Eva cu frunza. Am făcut extraordinar de multe crochiuri şi studii ale corpului femeii. Cu ce m-am ales? Cu acele volume care se apropie cel mai mult mitului Evei prime.” Aceste sculpturi par grele. Masive. Înfipte iremediabil în pământ. şi totuşi sunt imponderabile. Plutesc. Este un paradox care mă uimeşte. Simt nevoia să înţeleg. Al treilea grup de sculpturi sunt “animalele fantastice”. Sunt sinteze ale unor elemente ale corpului uman, transfigurate în animale. În contrast cu păsările, aceste forme sunt foarte apropiate de pământ. “David şi Goliat”. “Îngerul căzut”, din bronz. “Femeia pisică-insectă”. O influenţă a lui Salvador Dali? “Nu. Mă fascinează Salvador Dali dar mai ales în ceea ce scrie. Ideile lui au asupra mea un efect mai mare decât opera sa plastică.” Dar oare unde ar putea fi plasată “Imaculata concepţie”? O pasăre care sparge oul. Primul gest terestru al oricărei păsări. “Am studiat asta. Tot în ideea de gest primordial. De fiinţa primordială. Oul este o expresie a perfecţiunii. Dar şi ciocul şi aripile care îl sparg.” Iată în rândurile de mai sus cum am încercat să surprind câte ceva din personalitatea complexă a sculptorului Adrian Ilfoveanu. Un introvertit. Un artist care şi-a construit o filozofie proprie. Şi în general tainică. Pe care preferă să o exprime în forme. Şi mai rar în cuvinte. Acestei filozofii i se subsumează spiritul fiecărei lucrări. Adrian Ilfoveanu nu dispune de reţete. Refuză reţetele. Nu mi-am propus, şi ar fi fost un demers imposibil, să descifrez alchimia lui. Am lăsat să vadă lumina tiparului, cel puţin pentru moment, doar câteva stră-

fulgerări ale unei uzuale conversaţii. Între un jurnalist şi un artist. Cu certitudine, criticii îi vor descifra mai bine opera. Iar biografii, viaţa. Eu încerc doar să intuiesc omul. Nu să-l descopăr. Ar fi imposibil. Pentru că pur şi simplu nu am cum să călătoresc în altă lume. Adrian Ilfoveanu vine dintr-o altă lume şi se duce într-o altă lume. Aici e temporar. E ca un tren rapid, care rămâne doar pentru o extrem de scurtă secvenţă de timp în staţie. Cum de abia după 10 – 12 ani de studiu s-a încumetat să facă prima lucrare? Cândva, cei care se ocupă de istoria artelor plastice vor fi nevoiţi să răspundă la această întrebare. De ce a muncit atât de mult până când a decis să intre în levitaţie? Şi de ce primul monument al lui Adrian Ilfoveanu este un “Arc de Triumf”? Ce legătură există între prima lucrare, care a fost o pasăre, şi Arcul de Triumf, instalat în 1997 în oraşul Eltingen. Cum au călătorit păsările şi oamenii săi primordiali şi Evele sale şi animalele sale mitologice în Norvegia, în Emiratele Arabe Unite, în Italia, în Germania, în Danemarca şi în SUA? Cum vor călători ele în România? Chiar aşa. Cum? Adrian Ilfoveanu este acum autorul primei expoziţii personale de sculptură în aer liber din istoria României. Este începutul unui proiect AnnArt, cu bătaie lungă. “Arta la verde”. Este o expoziţie pe malul Snagovului. Simultan cu expunerea altor lucrări ale sale în grădină din Mahatma Gandhi. Dar şi cu o “sală verde” în Galeria AnnArt. Personalitatea lui Adrian Ilfoveanu este atât de puternică, lumea sa de forme este atât de şocantă şi de penetrantă atunci când volumele sunt puse laolaltă în mediul lor, care nu poate fi altul decât natura, încât aproape am respins ideea de a începe aşa cum aş fi fost tentat să încep. Adică extrăgându-l pe Adrian din familia marilor artişti Ilfoveanu. Sorin, Ruxandra şi Nicolae. Adrian Ilfoveanu s-a născut la 11 iunie 1971, la ora 5 dimineaţa, la Piteşti. Şi se trezeşte în fiecare dimineaţă la ora 5. Oriunde s-ar afla în lume. Şi de la ora 5 dimineaţa visează fabulos. Sorin Roşca Stănescu

Human-Bird This is a very uncommon path, to say the least. Or maybe even fantastic. Adrian Ilfoveanu is inspired by Henri Coandă’s inventions. How does such a link between sculpture and aerodynamics come about, I hear you say? Few people know that Henri Coandă first studied sculpture. This was how he created the forms which cross the skies. When creating the body of the bird, Adrian Ilfoveanu draws inspiration from the flying saucer designed by Coandă. While the shape of the jet aircraft provides him with important elements of aerodynamics of the same bird. Lastly, the effect of soaring towards the sky is achieved by the technique of attaching the wings in a vertical position. However, Ilfoveanu’s bird is not a bird. It is human. The human-bird. His first work, a human-bird, of course, was produced when he was already 23. Until then, and since he was 11, he had done nothing more important in his life than studying space and volume. He did this directly through the works of the masters. The great masters of the world. To start with, he studied their works mainly in the art albums he found in the family workshop. His is a family of artists. It was only after the age of 11 that he dared. To soar with his fantastic birds. It started with a revelation. He happened to be in an attic. There he found a pigeons’ graveyard. Around 50 mummified birds. “Because of the air currents they became mummified. Their silhouettes are amazing. Although they are dead, one has the feeling they are still in flight. The flight is everlasting. That’s when the thought came into my mind of giving these pigeons their life back. Through form. That’s how the first bird came into being. The bird as a symbol”. But is the bird only a symbol? “No. Firstly, it means freedom. By defying gravity. Then, the bird is a messenger. It is a being which carries a message from the earth to the sky. And the other way round. The bird is used by God to send messages to the humans.” Still, Henri Coandă may be there right from the start, but only from one point of view. Let’s call it ‘technical’. What about the aesthetic one? Could it have been Brâncuşi? “Yes. He was undoubtedly influential in what I consider to be ‘his starting point’. The great master’s starting

point. I think that, initially, Brâncuşi himself drew inspiration from the Pietroasa Treasure. This is based on intuition rather than information and facts. One thing is certain, though. Brâncuşi did study the bird’s body in great detail, particularly its plumage. He worked strenuously on the synthesis of form. I, however, felt the need to give wings to my birds, unlike Brâncuşi, who simplified them”. Why? “For me, the wing is more important than the body. I feel a stronger need to fly. Freedom is more important to me”. What culture gave birth to this strange world of shapes? Of soaring volumes. Of primordial people, of fantasy animals? “Indian philosophy. The way of synthesis found in the Upanishads. The poetry which explodes with every description of the beginning of time. I’ve always been fascinated by stories about the beginning of time. This explains why Adam and Eve are present in my sculpture. The primordial couple. The first beings on earth. The might of the inception. Even though this inception was not only grandiose but also primitive. Then there is Cycladic sculpture. The sculpture of the great myths. Greek sculpture. I think that the point of departure also involves primitive Christianity. And lastly, there’s also music. Sculpture is the music of form. I can hear the music of form.” How does one experience form? “Form passes through your soul and goes directly to your hand. The hand, then, models and sculpts.” How could we group this work, then, your work, which forms an extremely coherent whole but is also very diverse? There are tens of works of sizes ranging from a few centimetres to monumental proportions. There are countless figures created in bronze, in stone, wood or even plastic. How can we classify this world? “We could start with something I call ‘the first apparition’. These are bird-women. Portraits of women in birds‘ bodies. A human character, a human shape in a bird’s body. All the birds are inspired by certain people’s energy. By those who inspire me. They are sensations or they can be sensations. Do you know what first comes to mind when I

Icar

refer to ‘the first apparition’? Tacitus described a spirit-bird with a fiery character. It was really tiny. It used to pick up burning ambers in its beak and throw them on houses setting them on fire. What have I taken from this? The fire, but not in its destructive sense. Rather as a signal. As a means of communication. Then there could be the cycle of the ‘primordial people’. “Adam and Eve” belongs here. Eve’s myth. From the Bible we find out that Adam lived for 970 years and Eve had her third child when she was 270 and then went on to have some more, for an unknown number of years - a lot of sons and daughters. Isn’t that fascinating? I’ve been obsessively thinking about ‘Eva prima’. She is the only one without a fig leaf. It was after her that the Eve with the fig leaf appeared. I’ve made so many sketches and studies of the woman’s body. What have I gained from this? Those volumes which come closest to the myth of the ‘Eva prima’.” These sculptures look heavy. Massive. Irrevocably rooted into the ground. Yet they are weightless. They float. This is a paradox which perplexes me. I want to understand. The third group of sculptures comprises the ‘fantasy animals’. These are syntheses of some elements of the human body, transfigured into animals. In contrast with the birds, these forms are very close to the earth. ‘David and Goliath’. ‘The Fallen Angel’, in bronze. ‘The Insect-cat Woman’. An influence from Salvador Dali? “No. Salvador Dali fascinates me, but particularly his writings. His ideas have a greater impact on me than his works of art.” I wonder where the ‘immaculate conception’ could be placed? A bird breaking out of the egg. The first action of any bird, on land. “I’ve studied this. Again, in its quality of primordial gesture. Of primordial being. The egg represents perfection. But also the beak and the wings which break it.” I tried, in the lines above, to capture some aspects of Adrian Ilfoveanu’s complex personality. An introvert. An artist who has developed his own philosophy. Often concealed. Which he

prefers to put into forms rather than words. This philosophy underpins the spirit of each of his works. Adrian Ilfoveanu doesn’t make use of recipes. He rejects them. I haven’t set out to decipher his alchemy, it would have been an impossible task. I have disclosed for publication, at least for the time being, only a few glimpses of a normal conversation. Between a journalist and an artist. Critics will be able to gain better insight into his work, most certainly. And biographers, into his life. I am only trying to fathom the man. Not to discover him. That would be impossible. Simply because I cannot travel into a different world. Adrian Ilfoveanu comes from a different world and travels into a different world. He is here only fleetingly. He is like a fast train, stopping at the station for an infinitesimal amount of time. Why did it take him 10-12 years of study before he dared to produce his first work? Sometime, those dealing with the history of art will have to provide an answer to that question. Why did he work so hard before he decided to enter levitation? And why is Adrian Ilfoveanu’s first monument a ‘Triumphal Arch’? What is the connection between the first work, a bird, and the Triumphal Arch erected in Eltingen, Germany, in 1997? How did his birds and his primordial people, his Eves and his mythical animals fare in Norway, in the United Arab Emirates, in Italy, in Germany, in Denmark and in the USA? How will they fare in Romania? That’s a good question. How? Adrian Ilfoveanu is now the author of the first solo sculpture exhibition held in the open air, in Romanian history. This marks the beginning of a long-term AnnArt project. ‘Art in the Green’. The exhibition is/will be taking place on the shores of lake Snagov. At the same time, a few other works of his are/will be displayed in the garden of the Mahatma Gandhi St. location of the gallery. But also with a ‘green room‘ at AnnArt gallery. Adrian Ilfoveanu’s personality is so powerful, his world of forms is so shocking and penetrating when the volumes are put together in a context which can only be nature, that I almost dismissed the idea of starting in a very tempting way. That is by depicting Adrian in the context of the family of the great Ilfoveanu artists. Sorin, Ruxandra and Nicolae. Adrian Ilfoveanu was born in Piteşti, on 11 June, 1971, at 5 a.m. Every morning he wakes up at 5 a.m. Wherever he may be in the world. And from 5 a.m. he dreams fantastically. Sorin Roşca Stănescu

pﾄピﾄビi

Strigﾄフul 2007, bronz | bronze, 170x320x35 cm

Bărbat şi copil 2012, lemn aurit cu foiţă de aur | wood plated with gold leaf 200x80x30 cm | 160x90x40 cm

Schiţă Păsări 2003, tuş pe hârtie | ink on paper, 35x28 cm 34

Animalul Soarelui 1998, bronz | bronze, 14x8x7 cm

”Shade, Do you love me mother?”, 2011, oil & ink on backlit, 60 x 70 cm

Animalul Soarelui 2005, piatrÄ&#x192; | stone, 85x50x30 cm

ĂŽntrupare

Adam şi Eva bătrâni 2004, piatră | stone, 100x170x80 cm

Schiţe (pagină dreapta) 2000, tuş pe hârtie | ink on paper, 35x28 cm

Adam şi Eva bătrâni l Old Adam and Eve, 2004, piatră l stone, 100x150x80 54

58 56

Eva Prima 2006, bronz | bronze, 160x130x110 cm

60 58

Născut în 1971, în Piteşti, România. Trăieşte şi lucrează la Bucureşti, România.

Born on June 11th, 1971, in Pitesti, Romania. Lives and works in Bucharest, Romania.

Studii: Academia de Artă din Bucureşti, secţia sculptură, Bucureşti, România

Education: Bucharest Art Academy, Sculpture department, Romania

1995 - la finalul facultăţii este beneficiarul unui program de rezidenţă oferit de Grupul Lions, ocazie cu care realizează primul său monument denumit "Arc de Triumf", in oraşul Etlingen, Germania

1995 - attends a residency program offered by Lions Group, during which he creates his first monument called "Triumph Arch" at Etlingen, Germany

Expoziţii personale: 1998 - prima expoziţie personală la Galeriile de artă Bancorex, Bucureşti, România 1999 - Valbert, Germania, 1999 - Copenhaga, Danemarca 2002 - Galeria Littman & White din Portland, S.U.A. 2005 - expune la Palatele Brâncoveneşti, Mogoşoaia, Ilfov, România 2007 - expoziţia "EVA a trăit la Pleşcoi" la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, România Participări la expoziţii de artă contemporană internaţionale: 1997 - participări la 2 expoziţii, Oslo, Norvegia 1997 - Simpozionul Internaţional de Artă de la Sharjah, Emiratele Arabe Unite 2007 - Institutul Cultural Francez din Helsinki, Finlanda 2007 - expoziţia "Pe urmele lui Brâncuşi", Muzeul de Artă Modernă, New Delhi, India 2010 - expoziţia "Arhetipuri subiective" organizată de Muzeul Naţional de Artă al României, Perugia, Italia Premii, medalii, burse: 1993 - obţine o bursă a programului european de studii Tempus la Aachen, Germania 1997 - bursă de studii oferită de Ministerul Italian de Cultură, Roma, Italia 1999 - bursă de studii oferită de Ministerului Italian de Cultură, Roma, Italia 2003 - a câştigat Concursul Naţional de Proiecte pentru reamenjarea soclului fostei statui a lui Lenin cu sculptura numită "Monumentul Libertăţii Cuvântului", Bucureşti, România 2003 - Premiul pentru tineret oferit de Uniunea Artiştilor Plastici, Bucureşti, România 2006 - Premiul pentru cea mai bună expoziţie a anului oferit de Uniunea Artiştilor Plastici, Bucureşti, România 2007 - realizează trofeul pentru decernarea premiilor industriei cinematografice româneşti numite Premiile Gopo Lucrări în colecţii private.

Personal exhibitions: 1998 - his first personal exhibition at Bancorex Art Gallery, Bucharest, Romania 1999 - exhibition, Valbert, Germany 1999 - exhibition, Copenhagen, Denmark 2002 - exhibition, Littman & White Art Gallery, Portland, U.S.A. 2005 - “The Brancovan Palaces”, Mogoşoaia, Ilfov, Romania 2007 - “EVA lived at Pleşcoi” exhibition, Romanian Peasant Museum, Bucharest, Romania Participation in national and international contemporary art exhibitions: 1997 - has taken part in two art exhibitions in Oslo, Norway 1997 - International Art Symposium, Sharjah, United Arab Emirates 2007 - French Cultural Institute, Helsinki, Finland 2007 - “On Brancusi’s footsteps”, Museum of Modern Art, New Delhi, India 2010 -“Subjective archetypes” organised by the Romanian National Art Museum in Perugia, Italy Scholarships and awards: 1993 - scholarship, Tempus European study program, Aachen, Germany 1997 - scholarship awarded by the Italian Ministry of Culture, Rome, Italy 1999 - scholarship awarded by the Italian Ministry of Culture, Rome, Italy 2003 - has won the National Projects Contest for redesigning the socle of the former Lenin statue; his proposal – a sculpture called “Freedom of Speech Monument”, Bucharest, Romania 2003 - Youth Award of the Romanian Artists’ Union, Bucharest, Romania 2006 - Best Annual Exhibition Award of the Romanian Artists’ Union, Bucharest, Romania 2007 - designs the trophy for the Romanian Film Industry Awards - The GOPOS Works in private art collections.

www.annartgallery.ro

Acest catalog este publicat cu ocazia expoziţiei Adrian Ilfoveanu, „Păsări” organizată de AnnArt Gallery, în perioada 8 - 31 mai 2012 This catalogue is published on the occasion of the exhibition Adrian Ilfoveanu "Birds" organized by AnnArt Gallery in Bucharest, on 8 - 31 May 2012 texte | texts Gabriela Massaci, Sorin Roşca Stănescu traduceri | translation Luminiţa Townson, Gamma foto | photos Steluţa Roşca Stănescu, Adrian Ilfoveanu grafică | layout Ilina Schileru

Exemplarele numerotate de la 1 la 22 sunt semnate de artist şi însoţite de un desen original Copies from 1 to 22 are signed by the artist and accompanied by an original drawing

Nicio parte din acest catalog nu poate fi reprodusă sau transmisă în niciun mod, sub nicio formă, fără consimţământul scris al deţinătorilor de copyright. | All right reserved to the copyright owners. No part of this catalogue may be reproduced or transmited in any form or any means without prior permission frim the copyright owners.