Virgil Scripcariu: SuperMAM by AnnArt Gallery

virgil scripcariu

supermam

2014 1

Proiect cultural finanĹŁat de Ministerul Culturii Cultural project financed by the Ministry of Culture

virgil scripcariu supermam

despre iubirea magică şi ipsosul de bronz

Nu ştiam că îl cunosc pe Virgil Scripcariu, când treceam pe lângă Biserica Anglicană în drum spre magazinul-grădină cu plante şi flori din zonă. Mereu priveam visătoare femeia cu pântec rotund şi lance, lucrarea lui, instalată pe o insulă de trotuar. Era frumoasă, în hotărârea ei blândă şi războinică, de apărătoare a vieţii. Mă emoţiona. Am aflat cum îl cheamă pe artist pe seama unui mic scandal comic – când un jurnalist „l-a prins” că pentru această lucrare plagiase o lucrare renascentistă care trona, încărcată de înţeles istoric, pe o veche coloană de piatră, în parcul vilei Minovici. Nu era plagiată, era tot a lui – o variantă. Mai are una, altfel – în Irlanda. Şi acum mai are una, altfel – aşezată pe soclu de brad albbăiţuit, solitară, într-una din sălile de expoziţie la AnnArt. Sunt multe culoare pe care îl poţi întâlni pe sculptorul Virgil Scripcariu: lucrează cu arhitecţi de vază, în proiecte ale unor reşedinţe private, şcoli sau biserici, în lungul şi-n latul ţării; face instalaţii oţelit-multicolore, care ajung identitate corporată în mediul de business; face lecţii la pupitru şi la cuptorul de lut cu copiii din şcoala de la Piscu, înfăptuită împreună cu soţia lui, Adriana; toarnă bronz şi sudează cu masca pe faţă – nefiind asigurat că alţii fac cum îşi doreşte el sculptura; hrăneşte o mică tabără de bibilici, păuni şi iepuri în proiectul de zoologie domestică al şcolii rurale; propune şi este invitat cu obiecte de design la Londra, la Bruxelles şi la Veneţia; e tatăl, cu resurse nebănuite, celor şase copii ai lor, o mică armată de băieţi şi fete talentate (Maria, Tecla şi Ioan s-au oferit voluntar să cânte la pian Mozart la vernisaj); face, la cerere, portrete în

lut şi în bronz ale unor copii şi oameni mari – şi ale unor personaje intrate în istorie; lucrează pro bono pentru cauze civice de ecologie şi protecţia copilului; se lasă filmat şi întrebat de televiziuni şi portaluri on-line, în răspuns la mirarea tuturor de a descoperi un om neobişnuit, aglomerat de muncă şi liber. Invitaţia de a lucra cu galeria noastră l-a aşezat pe un culoar care îi place mult şi care îl defineşte: cel al concentrării absolute pe sculptura lipsită de cerinţe exterioare, sculptura pe care o face din unic interes lăuntric. Mă bucur să aflu de la el că l-am mobilizat – şi mă bucur totodată că noi am avut prilejul numit privilegiu, ca în vizitele la Piscu să vedem cu ochii noştri cum se întrupează ideea în corp de bronz. Am răsfoit planşe de tot felul cu schiţe şi desene în creion şi tuş şi am aflat cum, într-un moment oarecare, între trasarea multor linii şi linii, deodată ideea „se opreşte” şi atunci artistul se dumireşte întru totul asupra a ceea ce căuta. Am văzut apoi cum ideea „aceea” desenată trece în lut şi apoi, prin despicarea în două a formei, primeşte, în găoacea sa, un strat de silicon, ca o placentă hrănitoare. Forma albă se închide apoi încet, plină cu un mic şuvoi de ceară caldă de albine. În acest volum în aşteptare, se toarnă miezul de praf de cărămidă şi ipsos. Artistul aşteaptă. Bate cuie de fixare. Înveleşte piesa aceasta într-un cocon din ipsos pe care îl bagă în cuptor, trei zile şi trei nopţi, ca în poveste. Ceara se topeşte şi lasă loc viitorului bronz. Îngroapă forma caldă şi fragilă în pământ – şi aici toarnă bronzul. Iar aşteaptă. Abia când scoate miezul din praful de cărămidă – abia atunci

vede şi abia atunci ştie dacă ideea a străbătut cu bine drumul către bronz. Imperfecţiunile le „îndulceşte” apoi cu lovituri puternice de daltă şi ciocan. Patina iese din atingere cu acizi şi flacără… şi se opreşte sub un ultim strat de ceară. Acest lung drum, al genezei, nelipsit de dubiu şi tensiune, însoţit de un adevărat proces tehnologic, este impresionant şi te pune pe gânduri. Împreună cu sculptorul, am gândit şi am simţit vibrând propriile noastre arcuri interioare, care descriu condiţia noastră de copil şi de adult şi de părinte, mai ceva ca într-un curs de psiholgie frumosaplicată! Ne-am învârtit de jur-împrejurul exterior al unor forme magice de dragoste întruchipată: în Adam cu firul de argint înfrunzit în mână şi cu gura plină de măr mestecat; în baiatul cel mic şi curios, cocoţat pe scaun, să vadă vietatea necunoscută, cu pene şi căpşor rotit; în fiul cu mantie în vant ce ridică spre cer, halterofil şi triumfal, pe mama devenită mică la trup şi goală ca prima Evă inocentă; în pruncul cel mic, ţinut în braţele mamei purtătoare de lance şi rezemat de pântecul rotund în care aşteaptă, păzit, viitorul – următorul copil. Sunt unsprezece lucrări în această serie. Sensurile lor, multiple, se citesc în fel şi chip, de fiecare dintre noi, privitorii. Vedeţi expoziţia – ca să citiţi povestea voastră.

Vernisaj Supermam la AnnArt, noiembrie 2014

Gabriela Massaci Director AnnArt

on magical love and bronze plaster

I never realised I knew Virgil Scripcariu, each time I passed the Anglican Church on my way to a nearby garden centre. I would gaze dreamily at the woman with the round belly, holding a lance, installed on an island of pavement in front of the church. She was beautiful in her gentle and warrior-like determination, a protector of life. She moved me. I first learned the name of the artist through an amusing little scandal that broke out when a journalist “caught him out” for having supposedly plagiarised a Renaissancestyle piece that adorned an old stone pillar in the gardens of the Minovici Villa. He had not plagiarised anything: that sculpture was also one of his, a variant. He has another one, too, in Ireland. And now there is one more, different again, seated on a whitestained fir-wood plinth in one of the rooms at the AnnArt Gallery. There are many guises in which you may encounter the sculptor Virgil Scripcariu: he works with leading architects on projects involving private homes, schools and churches all over the country; he creates multi-coloured steel installations which subsequently become corporate identities in the world of business; he gives lessons at the blackboard and the clay kiln for children at the school he founded in the village of Piscu together with his wife, Adriana; he makes his own bronze casts and does his own welding, unsure that others would do the job to his liking; he is rearing a small contingent of guinea-fowl, peacocks and rabbits as part of the rural school’s animal-husbandry project; he creates objects of design and is

invited to exhibit them in London, Brussels and Venice; he is a father, with limitless energy, to six children, a small army of talented offspring (Maria, Tecla and Ioan even volunteered to play some Mozart on the piano at the exhibition opening!); on request, he makes portraits in clay and bronze of children and grown-ups, as well as historical figures; he does pro bono work in aid of environmental and child protection causes; he allows himself to be filmed and interviewed by television stations and online media, intrigued to discover a man so extraordinary, fully surrounded by work – and free. The invitation to do an exhibition with our gallery allowed him back on a path he very much enjoys and which defines him: absolute concentration on his sculpture, free of external demands, a sculpture which he creates out of pure free inner-need. I was pleased when he told me that we had provided him with a stimulu – and I was likewise pleased that we too had the opportunity, or rather the privilege, while visiting him in Piscu, to witness how an idea finds its embodiment in bronze. We looked at all manner of sketches and drawings in pencil and ink, and we learned how, at a certain moment while working on the drawings, the idea suddenly ‘stops’, and the artist realises what it is that he was searching for. We then saw how this drawn idea is transferred to clay, and then, by splitting the cast in two, it receives a coating of silicon, like a nutritious placenta, on its inside. The white cast is slowly closed and filled with a stream of hot beeswax. Into this volume-

in-waiting, a core of brick dust and plaster is poured. The artist waits. He hammers in the fixing nails. He then covers it in a cocoon of plaster, which he places in the kiln for three days and three nights, like in the fairy tale. The wax melts away, leaving room for the bronze. He then buries the hot and fragile cast in earth, and at this moment he pours in the bronze. Again he waits. Only when he removes the brick dust core, only then does he see and does he know whether the idea has made its way safely into bronze. He then removes any imperfections by heavy blows of hammer and chisel. Then, touches of acid and flame bring out the patina… finally sealed beneath a hardly visible layer of wax. This long journey of genesis, not without doubt and tension, accompanied by a real technological process, is truly impressive and makes you wonder. Together with the sculptor, we realize that we are able to think and to feel the vibration of our own inner tension, which outlines our nature as a child, an adult, a parent, something more akin to a beautiful course of applied psychology! We wander around the exterior manifestation of magical forms of embodied love: Adam holding a silver stem of leaves, his mouth full of chewed apple; the small, enquiring boy, standing up on a chair to see better the mysterious creature with feathers and the bowed little head; the boy, cloak blowing in the wind, triumphantly lifting his mother, now smaller and naked like the original, innocent Eve – way up above his head, like a weightlifter; the young child in the arms of its mother, holding a lance and resting on her round belly in which the future, the next child, is waiting in safety. There are eleven works in the series. Their multiple meanings are interpreted in all sorts of ways by each of us, the viewers. Come and see the sculptures and read your own stories in them.

Gabriela Massaci Director AnnArt

Biografia artistică a lui Virgil Scripcariu poate fi citită (şi) sub semnul unei fericite excepţii: arta şi viaţa lui par să se afle într-o rară sintonie, inspirându-se reciproc, într-un ritm armonic. Pedagogia artistică desfăşurată în satul Piscu, alături de soţia sa, Adriana, se împleteşte cu activitatea artistică din atelier, iar formele care se nasc aici sunt adesea inspirate din viaţa şi experienţa lor comună. Aşa se explică şi lumea pe care ne-o prezintă sculptorul în ultima sa expoziţie, deschisă la galeria AnnArt: unsprezece statui în bronz şi una din lemn (care străjuieşte oarecum ludic intrarea în galerie), însoţite de şapte desene ce se reunesc acum sub titlul generic de „Supermam”. Nu este un joc de cuvinte – autorul nu practică această dimensiune lingvistică, după cum nu este în largul său în a-şi boteza lucrările; a da/acorda titluri pare să fie ultima sa „grijă”, lăsând această misiune - cel puţin parţial – în sarcina criticului sau a curatorului. Supermam e chiar soţia sa Adriana, super-mama a şase copii minunaţi înşiraţi ca perlele nepreţuite de la bebeluş la adoscelent. Iată de ce statuile făurite de Virgil constituie o meditaţie profundă pe marginea unei teme fundamentale: creaţia, umană şi artistică deopotrivă. Se naşte astfel un dialog între cele două specii de „făurire”, dialog ce reprezintă, cred, cheia expoziţiei de faţă şi, în cele din urmă, misterul ei. Căci lumea formelor nu se traduce aici şi acum integral în cuvinte sau poveşti, nu se lasă descifrată până la capăt, făcând loc surprizei, care naşte, la rândul ei uimirea. „Uimire” se numeşte de altfel una dintre lucrări şi poate fi un posibil subtitlu, definind starea spectatorului. Perso-

najele întrupate de Virgil sunt inspirate din universul lui cel mai apropiat – familia sa – dar sunt transfigurate în stări şi vârste umane: „Primul pas”, „Năzuinţă”, „Biruinţă”, „Pubertate” şi „Uimire” pot fi citite - şi privite – ca metafore ale copilăriei, sau ca luare în stăpânire ale lumii, pe treptele experienţei. „Maternitate”, „Adam”, „Eva” şi „Rodul pământului” alcătuiesc o a două „grupă”, întruchipând o metaforă a cuplului: Eva devine o Madonă triumfătoare prin maternitate, supunând – sau îmblânzind – balaurul. Cele două grupuri de personaje comunică între ele tocmai prin îngemănarea mamei şi a copilului din „Supermam”. „Îngemănare” ar fi putut să se numească mica „Supermam”, în care braţele băiatului se contopesc cu trupul mamei. În marea „Supermam”, dimpotrivă, băiatul îşi poartă triumfător mama pe braţe, proclamându-şi parcă astfel iubirea faţă de ea. Efectul de surpriză e aici dublu: mama e (mult) mai mică decât băiatul, pentru că e reprezentată la altă scară, iar din perspectivă iconografică, mama e o stranie combinaţie dintre o „reclining Venus” şi Maica Domnului din Koimesis. Nu sunt convinsă că Scripcariu s-a gândit la aceste modele – cel puţin nu conştient –, dar cred că a vrut să dejoace şi să provoace privitorul/ spectatorul când a inversat posturile şi poziţiile mamei şi ale băiatului în legătura misterioasă pe care a creat-o între cele două personaje; acestea încetează să mai fie simple personaje, devenind ipostaze şi instanţe. Dacă punem conţinutul între paranteze, putem observa că arta lui Scripcariu este dominată de lumea formelor şi de dimensiunea lor haptică: fie că este vorba de prototipuri de arhitectură de interior (cum este prototipul scaunului Bubico, expus în pavilionul românesc la Bienala de arhitectură de la Veneţia în 2008), fie că este vorba de sculptura propriuzisă, există o plenitudine ce se regăseşte în toate încercările, experienţele şi realizările sale. Se creează astfel un alt fel de dialog,

între formă şi spaţiu, ce angrenează din nou spectatorul, invitat să „atingă” cu ochii, nu doar să privească sculpturile. Acestea se cer contemplate cu o vedere apropiată, pentru a le percepe tridimensionalitatea. Căci cunoaşterea formei şi a modalităţilor sale schimbătoare de apariţie se întemeiază – să nu uităm – pe capacitatea optică şi tactilă a văzului. Ambele moduri de percepţie se unifică la nivel de activitate senzorială în ochi. Văzul optic dezvăluie bidimensionalitatea imaginii privită din depărtare (viziunea sau vederea depărtată); văzul tactil/ haptic percepe tridimensionalitatea obiectelor văzute de aproape (viziunea sau vederea apropiată). Iar sculptorul pare să fie conştient că forma de percepţie a spaţiului este un produs nemijlocit al cunoaşterii, rezultat din reprezentarea spaţiului şi experienţa senzorială spaţială. El are, graţie capacităţii sale specifice de a percepe vizual şi tactil, menirea de a cuprinde şi figura conţinutul spaţial al naturii. Acesta este construit conform unor legi precise, arhitectonice, în totalitatea formală a fiecărei opere şi este înălţat astfel la o regiune mai înaltă, „poetică”. Căci, aşa cum spune la finele veacului al 19-lea sculptorul şi gânditorul Adolf von Hildebrand, „problemele formei, care apar în configurarea arhitectonică a unei opere, nu derivă nemijlocit din natură, ele constituie probleme exclusiv artistice”. Artistul rezumă multiplele forme posibile de apariţie ale naturii în unicitatea operei de artă. Obiectului – sau personajului - real din natură i se opune o formă plastică cu acelaşi conţinut, ce corespunde capacităţii umane de reprezentare. Arta se defineşte astfel ca o redare totalizantă a naturii, sau, am spune noi, a creaţiei. Este lecţia – sau mesajul – pe care ni-l transmite Virgil Scripcariu în ultimele sale lucrări, realizate pentru a ne stârni uimirea – stupore – ca stare a unui altfel de graţie – meraviglia.

Ruxandra Demetrescu

The artistic biography of Virgil Scripcariu can (also) be read in terms of a fortunate exception to the rule: his art and life appear to be in a rare state of syntony, each inspiring the other, in a harmonious rhythm. The artistic teaching activity he performs in the village of Piscu, together with his wife Adriana, intertwines with the artistic activity that takes place in his studio, with the forms created there often being inspired by their shared life and experience. This also explains the world he reveals to us through his latest exhibition, held at the AnnArt gallery: eleven statues in bronze and one in wood (which playfully appears to stand guard over the entrance to the gallery), accompanied by seven drawings, are brought together under the title of “Supermam”. This is not a play on words – the artist does not go in for that type of linguistic practice, just as he is not at home naming his works: giving/assigning titles appears to be the least of his “concerns”, and he leaves this task – at least, partially – to his reviewer or curator. Supermam is surely his wife, Adriana, the supermother of their six wonderful children, lined up like a string of priceless pearls, from small baby to adolescent. The statues created by Virgil reveal his deep meditation on a fundamental

theme: creation, both human and artistic. This gives rise to a dialogue between the two forms of “creation”, a dialogue which I believe provides the key to this exhibition and, by extension, its mystery. For the world of forms cannot be translated here and now entirely into words and stories, it refuses to be deciphered completely, leaving space for surprise, which in turn generates wonder. “Wonder” is in fact the name of one of the works in the exhibition and acts as a possible subtitle, defining the state of mind of the viewer. The figures depicted by Virgil are inspired by the world closest to him – that of his family – but are transformed into human ages and states of mind: “The First Step”, “Reaching Out”, “Victory”, “Boyhood” and “Wonder” can be read – and viewed – as metaphors for childhood, or taking control of the world, on the steps of experience. “Maternity”, “Adam”, “Eve” and “The Earth’s Fruit” form a second group, embodying the metaphor of the couple: Eve becomes a triumphant Madonna through maternity, subduing – or taming – the dragon. The two groups of figures communicate with each other precisely through the conjoining of mother and child in “Supermam”. “Conjoining” could equally have been used as the name of the small “Supermam”, in which the boy’s arms fuse into the mother’s

body. In the large “Supermam”, however, the boy bears the mother triumphantly in his arms, as if declaring his love for her. The effect of surprise is twofold here: the mother is (far) smaller than the boy, for she is depicted on a different scale; while from an iconographic perspective the mother is a strange combination between a “reclining Venus” and the Virgin in Koimesis. I’m not convinced Scripcariu had these images in mind – at least not consciously – but I do believe he wanted to foil and provoke the viewer by reversing the postures and positions of mother and child in the mysterious connection he creates between the two figures, which cease to be simple figures and become both hypostases and models. Leaving its content aside, we observe how Scripcariu’s art is dominated by the world of forms and their haptic dimension: whether his interior design prototypes (such as his Bubico stool, exhibited in the Romanian Pavilion at the 2008 Architecture Biennale in Venice) or his actual sculpture, a state of plenitude can be identified in all his attempts, experiences and achievements. This creates a form of dialogue between form and space that once more engages the viewer, who is invited to “touch” the sculptures with his or her eyes, not merely to view them. Close contemplation of his sculptures is required in order to perceive their tridimensionality. For knowledge of form and its changing appearances is founded – lest we forget – on the optical and tactile capacity of sight. Both means of perception unite as sensorial activity in the eye. Optical sight reveals the bi-dimensionality of the image viewed from a distance (distance vision or sight); tactile/ haptic sight perceives the tri-dimensionality of images viewed up close (near vision or sight). The sculptor appears to be aware that the way we perceive space is a direct result of knowledge, the result of the

representation of space and sensorial spatial experience. Owing to his particular capacity to perceive visually and tactilely, he finds himself called upon to comprehend and depict the spatial content of nature. This is constructed according to precise, architectural laws in the formal totality of each individual work and is thus elevated to a higher, more “poetic” realm. For, as the sculptor and thinker Adolf von Hildebrand said at the end of the 19th century, “the issues of form that appear in the architectural configuration of a work do not derive directly from nature, but are exclusively artistic concerns.” The artist syntheses the many possible manifestations of nature in the uniqueness of the work of art. The real object – or figure – is provided with an artistic counterpart with the same content that corresponds to the human capacity for representation. Art is thus defined as a totalising depiction of nature or, one might say, of creation. This is the lesson – or message – conveyed to us by Virgil Scripcariu through his latest series of works, which were created to provoke our amazement – stupore – as the manifestation of a different state of grace – meraviglia.

Ruxandra Demetrescu

SUPERMAM sau difuziunile fine ale vieţii în artă

Supermam înseamnă cea mai recentă serie de sculpturi Virgil Scripcariu, lucrată în decursul anului 2014 şi expusă în premieră la Galeria AnnArt, într-o expoziţie personală ce marchează începutul colaborării dintre artist şi galerie. Supermam desemnează totodată o anumită lucrare - un băieţel-supererou cu mantie fluturând victorios în vânt, care ţine deasupra capului o siluetă feminină - şi sugerează un omagiu adus vieţii şi creaţiei umane, prin jocul rolurilor inversate dintre mamă şi fiul ei. Observând grupul de sculpturi în bronz, coerent şi unitar la nivel formal şi de sens, putem constata că expunerea prezintă o etapă de maturitate a căutărilor şi a demersului anterior al artistului. Ea se insinuează firesc în continuitatea expoziţiei personale de la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia din 2012 şi desăvârşeşte specificul direcţiei sculpturale a lui Virgil Scripcariu, alături de celelalte coordonate ale creaţiei sale. Scripcariu are o practică artistică complexă, ce îmbină lucrările din sfera arhitecturii sau a design-ului – spre exemplu participarea şi contribuţia la stuctura şi conceptul Pavilionului României la Bienala de Arhitectură de la Veneţia din 2008, în cadrul căreia a prezentat şi prototipul scaunului Bubico – cu implicarea în iniţiative-manifest, precum proiectul ecologist 412 X 4, demarat împreună cu arhitectul Şerban Sturdza şi dedicat salvării fizice, iar apoi simbolice a unei livezi de la marginea Bucureştiului. Trunchiurile cireşilor tăiaţi au fost nituite şi transformate de sculptor în monumente-mărturii ale defrişărilor curente la nivel naţional, expuse apoi în instalaţia prezentată la MNAC în 2010.

Aceste direcţii convergente compun un profil creativ versatil, Virgil Scripcariu fiind un artist care utilizează un bogat repertoriu vizual şi o gamă largă de materiale tradiţionale şi experimentale, în instalaţii sau opere individuale. Lucrările Supermam atestă încă o dată capacitatea artistului de a crea personaje şi volume iconice, aşa cum sunt deja sculpturile sale de for public – Maternitatea cu fântână de pe strada Arthur Verona sau Arca lui Noe din faţa librăriei Cărtureşti – repere spaţiale şi vizuale familiare locuitorilor din Bucureşti. Direcţiile tehnice, estetice şi ideatice investigate de la începuturile carierei sale – precum cea dintâi sculptură post-studenţie, Primul pas – acumulează o împlinire, o concretizare rotundă în ciclul sculpturilor actuale, cu o formulă compoziţională diferită pentru tema Maternitate şi cu noi personaje şi ansambluri sculpturale cu accesorii ludice, întrupări expresive ale ipostazelor copilăriei. Sculpturile lui Scripcariu sunt dezvelite şi despovărate de orice înveliş inutil, simplificate până la a face vizibilă suprafaţa originară a acelei expresii unice şi irepetabile conţinută de fiecare în parte. Artistul expune aproape crud ceea ce se află de obicei la interior, extrage din profunzimile fiinţei umane şi ale materiei o formă-idee, căreia îi circumscrie conturul energetic al vieţii. Acest fenomen rar se produce deoarece Supermam îşi trage seva dintr-un rezervor adânc şi intim, din cumulul de experienţe, credinţe şi trăiri ce stau la baza existenţei creativ-cotidiene a artistului, care este una aparte şi spiritual-detaşată de hiperbolizarea lumii

Adam [detaliu | detail]

actuale. Deşi arta sa ne este contemporană în timp şi spaţiu, are totodată acea calitate atemporală a sculpturii esenţializate, care în loc de exemplare sau propuneri dezvoltă arhetipuri. Acestea compun în cazul de faţă o veritabilă iconografie a genezei fiinţei umane, o epopee a creşterii şi formării ei: de la Adam şi Eva, de la femeia însărcinată la copilul triumfător, care se susţin şi hrănesc reciproc. La nivel stilistic, artistul însuşi îşi asumă şi recunoaşte influenţele: alături de maestrul său Gorduz, sculptorul italian Marino Marini, cu care împărtăşeşte stilizarea specifică artei etrusce, un aer de antichitate mediteraneană revizitată, cât şi importanţa acordată siluetei umane, simplitatea arhaică a formei, ce la Scripcariu nu tinde să devină abstractă, ci rămâne până la final figurativă. De altfel, artistul a luat contact cu arta italiană încă din perioada stagiilor de documentare aferente bursei Theodor Aman, între 2003-2004. În conjuncţie cu aceste

repere exterioare, Supermam se inspiră din viaţă, atât din cea personală şi interioară a sculptorului, cât şi în general din existenţă ca experienţă şi stare împărtăşită de toate creaturile vii. Fiinţele Supermam emană multă energie vitală şi sensibilitate, care declanşează aceleaşi stări în cel ce le priveşte, printr-o afinitate, un transfer specific ce se produce între artă şi publicul său. Purtătoare de mesaje profunde, sculptura lui Scripcariu vorbeşte despre potenţialităţi, despre potenţialul creator şi făuritor cuprins în om, fie el bărbat sau femeie, despre potenţialul vizualului şi despre cel al materialului. Despre posibilităţile infinite cuibărite în chipul rotund al lui Adam şi în pântecele rotund al mamei, despre viaţa plină de mister către care se înalţă şi se întinde plin de curaj, copilul. Şi artistul, am putea adăuga. Diana Ursan Curator AnnArt

SUPERMAM or the subtle diffusions of life in art

Supermam is the title of the latest series of works by the sculptor Virgil Scripcariu, produced during 2014 and displayed for the first time at AnnArt Gallery in a solo exhibition that marks the beginning of the collaboration between the artist and the gallery. Supermam is also the name of an individual work – a child superhero, his cloak flapping victoriously in the wind, holding a female figure above his head – and acts as a tribute to human life and creation through a reversal of the mother and son roles. Viewing the group of bronze sculptures, coherent and uniform in terms of form and meaning, we note how the exhibition reflects a state of maturity in terms of the artist’s quest and work to date. It is a natural continuation of the solo exhibition at the Brâncoveanu Palace Cultural Centre in Mogoşoaia in 2012 and represents a high point in the development of Virgil Scripcariu’s sculptural endeavours, alongside the other directions of his artistic production. Scripcariu’s artistic activity is complex, combining the field of architecture and design – e.g. his participation in and contribution to the structure and concept of the Romanian Pavilion at the 2008 Venice Architecture Biennale, where he also presented his prototype stool Bubico – with the involvement in activist projects, such as the 412 X 4 environmental initiative, developed together with the architect Şerban Sturdza, which combined the physical, and subsequently symbolic, salvation of an orchard on the edge of Bucharest. The trunks of the felled cherry trees were plated with metal,

transforming them into symbols of the deforestation currently taken place on a national level, and exhibited as part of the installation shown at the National Museum of Contemporary Art in 2010. These convergent directions combine to create a versatile creative profile, Virgil Scripcariu being an artist who draws on a rich visual repertoire and uses a wide range of traditional and experimental materials in his solo installations and works. The Supermam works again demonstrate the artist’s ability to create figures and forms that are iconic – something that can already be said of his public sculptures, i.e. his Maternity with fountain on Arthur Verona Street and Noah’s Ark in front of Cărtureşti bookshop, both of which have become familiar spatial and visual landmarks for the people of Bucharest. The technical, aesthetic and conceptual directions pursued from the very beginning of his career – such as his first post-university sculpture, The First Step – achieve a state of fulfilment in his current series of sculptures, which employ a different compositional formula for the theme of maternity and feature new figures and sculptural ensembles with playful accessories, expressive embodiments of childhood. Scripcariu’s sculptures are stripped and unburdened of all futile layers, simplified to the point of revealing the original surface of the unique and inimitable expression contained within each individual. The artist exposes, almost suddenly, that which normally resides within, extracting from the depths of the human being and matter a form-cum-idea, which he bestows with the energy life. This rare phenomenon

occurs because Supermam draws its strength from a deep and private reservoir, from an accumulation of experiences, beliefs and emotions that form the basis of the artist’s everyday creative existence, which is unique and spiritually detached from the hyperbolicisation of today’s world. Although his art is contemporary to us both in time and space, it nonetheless possesses that atemporal quality of essentialised sculpture, which, rather than reproductions and proposals, creates archetypes. In this case these comprise a genuine iconography of the genesis of the human being, a saga of its growth and evolution: from Adam and Eve, from the pregnant woman, to the triumphant child, who support and nurture each other. On a stylistic level, the artist himself acknowledges his influences, other than his teacher Gorduz: the Italian sculptor Marino Marini, with whom he shares a stylisation characteristic to Etruscan art, an air of Mediterranean antiquity revisited and a focus on the human body, the archaic simplicity of

form, which in the case of Scripcariu does not tend towards the abstract, but remains figurative to the last. In fact, the artist first became acquainted with Italian art while conducting research during his Theodor Aman grant in 2003-2004. In conjunction with these external factors, Supermam is inspired by life, both the sculptor’s private and interior life, and, in general, by life as the experience and state common to all living creatures. The Supermam figures abound in vital energy and sensitivity, something that triggers the same states of mind in the viewer by means of an affinity, a specific transfer between art and its public. A conveyor of profound messages, Scripcariu’s sculpture is concerned with potentialities, with the creative potential of human beings, men and women, with the potential of the visual and the material. With the infinite possibilities to be found in the round face of Adam and the round belly of the mother, with the life, full of mystery, towards which Diana Ursan the child is fearlessly reaching out. AnnArt Curator As also, one might add, is the artist.

rădăcini şi rod

În sculptura noastră actuală, Vasile Gorduz (1933-2008) a rămas drept sacerdotul discret şi profund al iubirii elenice pentru corpul uman. Regretatul profesor a trei promoţii de artişti, de după 1990, a făcut să rodească lecţia primită la rândul său de la Ion Lucian Murnu. Admirabil creator al făpturilor modelate parcă în şoaptă, Gorduz a interiorizat raporturile formale ale clasicităţii mediteraneene, la care a adăugat, în ascensiunea creaţiei sale, o flacără interioară de duh bizantin. Lumina din lumină a primit-o, cu un palmares invidiabil pentru primul deceniu de carieră, un crăiuţ bălai, înalt, subţire şi fremătător precum un mesteacăn bucovinean: Virgil Scripcariu. Lecţia de austeritate, economie a formei şi gesticii figurativului, vibraţia internă a modelării volumului, hieratismul încălzit de duhul vieţii simple au fost preluate cu declarată admiraţie de la maestrul său Gorduz. Deţinător de premii, nominalizări şi participări internaţionale notabile, Scripcariu este pe cale să ne demonstreze prin traseul creaţiei (ca şi al vieţii sale) că arta cu fundal de tradiţie sacră poate, cu seninătate şi har inventiv, să rezoneze perfect cu modernitatea târzie a zilelor noastre. Rezident în Irlanda (2008), unde a propus o născătoare omorând balaurul, călător cu pruncul său pe drumuri artistice europene până în Siria, cu prima bursă Theodor Aman (2003), participant la Bienala de arhitectură de la Veneţia (2008), cu scăunaşul rudăresc, Scripcariu este şi acel Noe jucăuş din curtea Muzeului de Artă de la Bruxelles, apoi

din faţa Cărtureştilor (2007), este şi fântânarul Nativităţii din faţa bisericii anglicane din Bucureşti (2008). Alături de soţie, istoric de artă, şi cei patru copii, Scripcariu a devenit de câţiva ani sufletul reînvierii întru tradiţie a unui sat de olari de lângă Bucureşti. Virgil de la Piscu, cum se semnează pe ghizdul fântânii de la biserica Grigore Palama din incinta Politehnicii, s-a dovedit un ctitor de gospodărie ţărănescă primitoare de copii din toată ţara, un ziditor de cuptoare de ceramică şi de atelier doldora de sculpturi. Pe lângă seria parabolică a inocenţei, graţios hieratizată cu mesageri trompetişti, şarpe, cal troian, cavaler-prunc şi balaur-scrânciob, Scripcariu îşi poate asuma teme grave ale comunităţii. A conceput un ambient anticonsumerist cu portrete de localnici modelaţi din miez de pâine şi mai are de mântuit vestigiile de trunchiuri ale unei livezi de cireşi distruse pe Drumul Jilavei. Zâmbetul etrusc al neobositului sculptor se transmite empatic în compoziţiile volumetrice sau în xilogravurile de mari dimensiuni cu teme sapienţiale, cele în care biruinţa răului este datorată copilului, femeii, cuplului. Seninătatea feciorelnică a stilisticii lui Virgil Scripcariu păstrează ceva din austeritatea mentorului său, la care se adaugă echilibru melodios al personalităţii proprii, candoarea universului său familiar şi o mare deschidere dată de mobilitatea vieţii moderne asumată cu nădejdea credinţei.

Aurelia Mocanu 2009

roots and buds

In Romanian sculpture today, Vasile Gorduz (1933-2008) remains the modest yet profound high priest of the Hellenic love of the human body. The late professor of three generations of post-1990 artists, he imparted the fruits of the teaching he himself acquired from Ion Lucian Murnu. An admirable creator of human forms, fashioned as if in a whisper, Gorduz internalised the formal tenets of Mediterranean classicism, to which he added, at the height of his creative powers, an inner flame of Byzantine inspiration. A tall, slender, fair-haired young man, rustling like a Bukovina beech tree and with an enviable record for the first decade of his career, Virgil Scripcariu, who was born in 1974 in Vatra Dornei, received â&#x20AC;&#x153;light from lightâ&#x20AC;?. With overt admiration, he adopted from his teacher Gorduz an economy of figurative form and gesture, the internal vibration of the modelling of form, a hieratism imbued with the spirit of simple life. A recipient of prestigious international prizes and nominations, through his work (and life) Scripcariu show us how art rooted in sacred tradition is able, with serenity and inventiveness, to resonate perfectly with the late modernity of our times. Resident in Ireland (2008), where he created a virgin slaying the dragon, a traveller with his infant on his artistic journeys through Europe and on as far as Syria as a recipient of his first Theodor Aman grant (2003), and a participant in the Architecture Biennale in Venice (2008) with his traditional stool, Scripcariu is also responsible for the playful Noah in the courtyard of the Museum of Art

in Brussels and that in front of the Cărtureşti bookshop (2007), and is the creator of the Fountain of Maternity in front of the Anglican Church in Bucharest (2008). Together with his wife, an art historian, and his four children, for some years now Scripcariu has been engaged in a project to revive the pottery tradition in a village close to Bucharest. “Virgil de la Piscu”, as the artist signed the wall of the well outside the St. Gregory Palamas Church within the grounds of the Polytechnic Institute, is the founder of a traditional household that welcomes children from all over the country and a builder of pottery kilns and an atelier teeming with sculptures. Beside his allegorical series about innocence, elegantly expressed through hieratised depictions of trumpet messengers, the snake, a

Trojan horse, the Infant/ knight and a dragon/ swing, Scripcariu also addresses important community concerns: he created an anti-consumerist space containing sculptures of local people made out of bread, and is to salvage the trunks from a ruined cherry tree orchard on the Drumul Jilavei road. The Etruscan smile of this tireless sculptor is passed on to his volumetric compositions and the large-scale woodcuts with sapient themes in which the victory over evil is attributed to the child, the woman, the couple. The virginal serenity of Virgil Scripcariu’s stylistics retains something of the economy of his mentor, but to which he adds the melodic equilibrium of his own personality, the candour of his world and an openness borne of the mobility of a modern life lived in the hope of faith.

Aurelia Mocanu 2009

Adam 2014 bronz şi argint | bronze and silver 63 x 16 x 20 cm

Uimire | Wonder 2014 bronz | bronze 79 x 30 x 25 cm

Supermam 2014 tuş pe hârtie | ink on paper 18 x 21 cm

Nazuinţă Reaching out 2014 bronz | bronze 124 x 85 x 68 cm

Supermam 2014 bronz | bronze 101 x 56 x 72 cm

Primul pas | The First Step 2014 bronz | bronze 75 x 56 x 33 cm

Supermam 2014 tuş pe hârtie ink on paper 28 x 21 cm

Maternitate Maternity 2014 bronz | bronze 65 x 34 x 17 cm

Eva | Eve 2014 bronz şi argint | bronze and silver 61 x 21 x 45 cm

–

Pubertate | Boyhood 2014 bronz | bronze 41 x 16 x 28 cm

Biruinţă | Victory 2014 bronz | bronze 104 x 21 x 40 cm

Studii: 2003 – 2005 Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Departamentul de studii şi cursuri postuniversitare, Coordonator: Prof. Vasile Gorduz 1998 – 2003 Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice, secţia Sculptură, clasa Prof. Vasile Gorduz, asistent Adrian Pârvu Premii: 2009 Finalist al marelui premiu Prometeus Opera Prima oferit de Fundaţia Anonimul 2005 Bursa Uniunii Artiştilor Plastici din România 2004 Nominalizare pentru marele premiu Prometeus Opera Prima, oferit de Fundatia Anonimul 2003 Bursa Theodor Aman pentru arte plastice, acordată de Guvernul României 2003 Premiul pentru sculptură la jubileul Accente şi amprente, Galeria Apollo, Bucureşti, România 2003 – 2004 Stagii de documentare în străinătate (Franţa, Italia, Siria) în cadrul bursei Theodor Aman Lucrări din spaţiul public: 2012 Maternitate, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia, România 2010 Divan, sculptură în piatră, Parcul IOR, Bucureşti 2010 Ansamblu sculptural decorativ, metal, P&G Urlaţi, jud. Prahova, România 2009 Bustul arhitectului Paul Smărăndescu, str. Romulus, Bucureşti, România 2008 Maternitate, sculptură metal, Hilltown House, Irlanda 2008 Fântâna cu sculptură Maternitate, str. Arthur Verona, Bucureşti, România 2007 Bustul Generalului Comşa, sat Mândra, jud. Făgăraş, România 2007 Instalaţia Arca lui Noe din Scuarul Cărtureşti, Bucureşti, România Expoziţii şi rezidenţe artistice: 2014 Expoziţie personală Supermam, Galeria AnnArt, Bucureşti, România 2014 secţiunea Dialog: New Energies dedicată artei româneşti contemporane, ViennaFair, Austria 2013 lucrarea NINEL în cadrul Proiect 1990 2013 Expoziţie de grup, Romanian Design Week Bucureşti, România

2012 Expoziţie personală, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Mogoşoaia, România 2012 Expoziţie de grup Design Embassies, Holon Israel, 2012 Obiecte de design realizate pentru Librăria Humanitas Cişmigiu, Bucureşti, România 2012 Obiecte de design realizate pentru pavilionul României la London Book Fair, Marea Britanie 2010 Salonul de sculptură mică, galeria Orizont, Bucureşti, România 2010 Desene de sculptori, Galeria Simeza, Bucureşti, România 2010 Lemn.ro, MNAC, instalaţia 412 X 4, expunere manifest, Bucureşti, România 2010 proiectul 412 X 4, România, coautor arh. Şerban Sturdza, conferinţa Tippingpoint: Climate Change and the Arts, Bruxelles, Belgia 2009 expoziţie de grup, Recycle Nest, Bucureşti, România 2009 BOLT la Bucureşti, Librăria Cărtureşti Bucureşti, România 2008 Rezidenţă artistică la Hilltown House, Irlanda 2008 BOLT, Bienala de arhitectură de la Veneţia, Italia 2007 Lucrările Arca lui Noe şi La Centrale Electrique, Festivalul de artă Europalia.europa, Agorafolly, Bruxelles, Belgia 2007 Peisaj în curtea din dos a oraşului, manifest realizat împreună cu arh. Şerban Sturdza, în cadrul proiectului Spaţiul public bucureştean, organizat de Goethe Institut, România 2005 Expoziţia bursierilor UAP 2005, Galeria Şelari, Bucureşti, România 2005 Expoziţie de grup, Metropolitan Art Galery, Tokio, Japonia 2005 Expoziţie personală, Centrul Cultural Francez, Iaşi, România 2005 Expoziţie personală Galeria Cărtureşti, Bucureşti, România 2004 Salonul de sculptură, Galeria Apollo, Bucureşti, România 2004 Salonul de grafică, Galeria Artis, Bucureşti, România 2004 Expoziţie de grup, Sculptori români contemporani, Galeria Apollo, Bucureşti, România 2003 Salonul de sculptură mică, Galeria Orizont, Bucureşti, România 2003 Expoziţie de grup, Galeria Apollo, Bucureşti 2002 Simpozionul Tradiţie si Postmodernitate, Râmnicu Vâlcea, România 2002 Fundaţia pentru poezie Mircea Dinescu, Cetate, România

Education: 2003 – 2005 The National University of Arts Bucharest, student in the Master Programme of the Department for Postgraduate Studies, Programme Director: Vasile Gorduz 1998 – 2003 The National University of Arts Bucharest, Sculpture Department, Professor Vasile Gorduz, lecturer Adrian Pârvu Awards: 2009 Finalist nominee to the grand prize Prometeus Opera Prima awarded by the Anonimul Foundation 2005 The UAP (Visual Artists’ Union in Romania) Scholarship 2004 Nominated for the grand prize Prometeus Opera Prima, awarded by the Anonimul Foundation 2003 The Sculpture Award at the Accente şi amprente Jubilee, Apollo Gallery, Bucharest 2003 Theodor Aman Scholarship for Visual Arts, awarded by the Romanian Government 2003 – 2004 Research fellowship abroad (France, Italy, Syria) as part of the Theodor Aman Scholarship Works in urban spaces: 2012 Maternity, Mogoşoaia Cultural Center, Romania 2010 Divan, stone sculpture, IOR Park, Bucharest 2010 Decorative sculpture composition in metal for P&G Factory in Urlaţi, Romania 2009 Romanian architect Paul Smarandescu’s torso on Romulus Street, Bucharest, Romania 2008 Maternity, metal sculpture, Hilltown House, Ireland 2008 Maternity, fountain with sculpture, Arthur Verona Street, Bucharest, Romania 2007 Romanian General Comşa Leonte’s torso, Făgăraş County, Romania 2007 Noah’s Ark, installation in front of Cărtureşti bookshop, Bucharest, Romania Exhibitions and artistic residencies: 2014 Personal exhibition Supermam, AnnArt Gallery, Bucharest 2014 Dialog: New Energies section dedicated to contemporary Romanian art, ViennaFair, Austria 2013 1990 Project with the work NINEL, Bucharest, Romania 2013 Group exhibition, Romanian Design Week

2012 Personal exhibition, Mogoşoaia Cultural Center, Romania 2012 Group exhibition, Design Embassies, Holon Israel 2012 Design objects for Humanitas Cişmigiu bookshop, Bucharest, Romania 2012 Design objects for Romania’s London Book Fair stand, United Kingdom 2010 Small Sculpture Show, Orizont Gallery, Bucharest, Romania 2010 Sculptors’ Drawings, Simeza Gallery, Bucharest, Romania 2010 Group show Lemn.ro, National Museum of Contemporary Art Bucharest, manifesto installation 412 X 4, Romania 2010 412 X 4 project, coauthor arhitect Şerban Sturdza, Tippingpoint: Climate Change and the Arts conference, Bruxelles, Belgium 2009 Group exhibition Recycle Nest, Bucharest, Romania 2009 BOLT project, Cărtureşti bookshop, Bucharest, Romania 2008 Artistic residence at Hilltown House, Ireland 2008 BOLT, Venice Architecture Biennale, Italy 2007 Noah’s Ark and La Centrale Electrique at the art festival Europalia.europa, Agorafolly, Bruxelles, Belgium 2007 Landscape in the Backyard of the City, manifesto realized with architect Şerban Sturdza, inside the project Bucharest Public Space, by Goethe Institut, Romania 2005 UAP Scholarship 2005 exhibition, Şelari Gallery, Bucharest, Romania 2005 Group exhibition, Metropolitan Art Gallery, Tokyo, Japan 2005 Personal exhibition, French Cultural Center, Iaşi, Romania 2005 Cărtureşti Gallery, personal exhibition, Bucharest, Romania 2004 Group exhibition Sculpture show, Apollo Gallery, Bucharest, Romania 2004 Group exhibition Graphics show, Artis Gallery, Bucharest, Romania 2004 Group exhibition Contemporary Romanian Sculptors, Apollo Gallery, Bucharest, Romania 2003 Small Sculpture Show, Orizont Gallery, group exhibition, Bucharest, Romania 2003 Group exhibition, Apollo Gallery, Bucharest 2002 Tradition and Postmodernity Symposium, Râmnicu Vâlcea, Romania 2002 Mircea Dinescu Foundation for Poetry – Cetate, Romania

Acest catalog este publicat cu ocazia expoziţiei Virgil Scripcariu: Supermam organizată de Fundaţia AnnArt la Bucureşti în perioada 19 noiembrie 2014 - 16 ianuarie 2015. This catalogue is published on the occasion of the exhibition Virgil Scripcariu: Supermam organized by AnnArt Foundation in Bucharest, on 19 November 2014 - 16 January 2015. Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii Cultural project financed by the Ministry of Culture

texte | texts Ruxandra Demetrescu, Gabriela Massaci, Aurelia Mocanu, Diana Ursan traduceri | translations Samuel Onn, Ruxandra Albulescu foto | photos Alisa Aramă, Marius Caraman, George Dumitriu, Dragoş Lumpan grafică | layout Alisa Aramă

tipar | press Master Print Super Offset litera | typeface Brokman (Jonathan Hill, 2011) hârtie | paper DCM 150g tiraj | print run 1000 Exemplarele numerotate de la 1 la 11 sunt semnate de artist şi însoţite de un desen original. Copies from 1 to 11 are signed by the artist and accompanied by an original drawing.

ISBN 978-973-0-18049-7 © 2014 AnnArt Foundation © 2014 Marius Caraman Nicio parte din acest catalog nu poate fi reprodusă sau transmisă în niciun mod, sub nicio formă, fără consimţământul scris al deţinătorilor de copyright. All rights reserved to the copyright owners. No part of this catalogue may be reproduced or transmitted in any form or any means without prior written permission from the copyright owners.