Revista Literară Bucovina, Nr. 5 by Artă si Literatură

REVISTA LITERARĂ BUCOVINA, Nr. 5

Revista literară Bucovina Nr.5, Mai 2012, ISBN 6208-584X

Chapter: Editorial

Revistă de cultură şi artă

REVISTA LITERARĂ BUCOVINA, Nr. 5 Editorial

ne cunoaștem pentru că avem suflet. Fără el, ce rost ar avea cunoașterea? Poți fi inteligent, dar fără suflet. Ca invenția de Boris Marian numită computer. Dar unde este sufletul? Peste tot, ca Dumnezeul lui Spinoza. O parte din suflet este iubirea de sine. Numai o parte. Restul este iubire de frumos. O, de ar fi așa. Nu încerc să definesc ceva, orice definiție limitează cunoașterea. Chiar aceasta este o definiție. Suntem făcuți pentru nedefinit, pentru infinit, așa este, cititorule? Formele se schimbă, energia se păstrează. Iubirea este energie. Forma corpului nostru se schimbă. Uităm aceste amănunte. Coranul spune să nu iei în seamă lucrurile care nu te privesc. Ușor de spus. Să-i dorești fratelui tău binele pe care ți-l dorești ție, dar cum o fi

în realitate? Să te miri „filosofic”? Excelent. În fața voastră vin, așa cum sunt, viu, inconstant, binevoitor. Șovăitori pe căi nebănuite, .sunteți frații mei. Am citit multe basme, la diferite vârste, mai multe decât în copilărie, când îmi plăcea să le ascult citite de alții. Cele mai frumoase mi s-au părut cele germane. Acum, dacă incep să citesc un basm mă cuprinde o teamă, dacă rămân pe acel tărâm și nu reușesc să mă mai întorc? Aveți cuvântul meu de onoare, așa se întâmplă. M-aș îngrozi să ascult ce spune un clovn în afara arenei de circ. Suntem niște prefăcuți. Nu putem fi niciodată senini. Senili, poate. Nu putem rămâne indiferenți când este vorba de noi. Vanitas vanitatum. Dar este bine să știi ce trebuie ignorat. Nietzsche spune că un măgar nu poate fi tragic. Eu sunt de părere contrară. Fiecare este puțin măgar și tragic

Răsăritul soarelui – Vicent van Gog

Chapter: Editorial

REVISTA LITERARĂ BUCOVINA, Nr. 5

-Trebuie să găsesc o iesire,bolborosesc -Vasileee! febril,o dacă aş avea lumină spun, şi de Ascult atent, dar din intuneric nu-mi o dată imi amintesc de chibrituri. Le răspunde nimeni. Privesc prin vizeta caut înfrigurat prin buzunare ,unde ingustă, în bezna groasă care mă dracu le-am putut pune mă întreb, apoi inconjoară, fără să disting nimic. imi amintesc. Şterg cu fularul lentilele groase ale -Vasile le-a lasat pe godin, da acolo ochelarilor, le aburesc suflând cald asupra trebuie să fie, exclam fericit ! lor, le şterg din nou, dar in zadar, Mă indrept şovăitor spre colţul din intunericul rămâne la fel de compact. Trag dreapta, nimeresc din prima, degetele disperat de uşa, inchisă cu lacătul de mele bâjbâie pe suprafaţa metalului Vasile, după ce a ieşit, „ ca să nu te fure rece, căutand cutia.O găsesc şi o nimeni cât lipsesc "cum l-am auzit spunând deschid precaut . Inăuntru mai sunt doar de Ionel Mony Constantin in timp ce răsucea cheia . cinci beţe. Incerc să scapăr unu, fără -O oră cel mult a precizat, când am decis succes, il iau pe al doilea… care din noi trebuie să plece . ATUNCI AM AUZIT PRIMELE BĂTĂI IN UŞĂ ! -Tu esti mai voinic si nici nu porti ochelari am motivat, dar de fapt gândeam altfel . *** -Am să iau lanterna cu mine ca să- ţi semnalizez când mă intorc, două lungi si una scurtă , tu stai şi mă urmăresti prin La canton ajunsesem pe la ora cinci. Se intuneca abrupt şi vizeta asta, aşa ca să nu adormi, râde Vasile. Iau si puşcociul , dinspre câmp incepuseră să se ridice fuioare de ceaţă. Clădirea râde din nou , ca sa mă apere de muşte. se afla la o intersectie la câteva sute de metri de şoseaua Am râs şi eu, de unde muşte in decembrie, ştiam că se referă la principală, o singura cameră din zid cu o usă metalică inchisă altceva , ce putea să facă cu o arma de premilitară, un „plici”, cu un lacăt a cărui cheie o primise Vasile. Aveti grijă,fusesem când afară se trăgea vârtos ? Pentru o clipă gândul mi-a revenit avertizaţi, e unică , celelalte s-au pierdut. insistent,spune-i adevărul mă indemnam, dar am preferat ca un Cei din oras ii spuneau Cantonul poate si pentru că pe lângă el prost să tac. trecuse cu mai multi ani in urmă o cale ferată îngustă. Pe ea -Tu nu fumezi, da’îţi las chibriturile mele cât lipsesc, a adăugat circula de două ori pe zi şi de mai multe ori noaptea , o din prag, in felul ăsta mai fac si eu o pauză la ţigări. Să nu locomotivă gâfâind asmatic, cap de coloană a unui şir lung de aprinzi focul şi mai ales să nu faci zgomot, a continuat apoi, săvagoane de marfă pline cu buşteni, la care dimineaţa şi la prânz mi dea sfaturi inutile. Ştii doar că nu trebuie să afle nimeni de era anexat un vagon de navetişti. prezenta noastră aici. Odinioară fusese branşat la curent, însă acum in dreptul Am fost tentat o clipă să-i sugerez să - si bage sfaturile undeva, fostelor traverse, peste care crescuse iarba, se inăltau aliniaţi dar am renunţat. Vedea si el că in afară de godinul rece in stâlpii liniei de inaltă tensiune care alimentau orasul, şi interior nu se mai află nimic, iar hârbul de radio cu tranzistori cantonul rămăsese fără lumină . Cineva, nu se ştia cine, dăduse pe care il adusese, îsi dăduse duhul la cinci minute după sosirea o gaură în zid şi instalase un godin iar mai târziu locul uşii de noastră. lemn îl luase una groasă de metal. *** Camera nu mai avea alte ferestre decât vizeta din sticlă groasă, De afară noaptea mă inveleşte ca o plapumă pufoasă, prin care ingustă ca o ambrazură de cazemată, la nivelul ochilor. De oricât de atent aş asculta nu se aude nimic .Atât cât se vede prin acolo privind drept puteai vedea de la distanţă ambele directii vizetă cerul pare si el o pajişte de antracit , pe care norii s-au ale drumului de ţară, care aici făcea o curbă largă, indreptândutolănit ca o cireadă de bivoli negri rumegându- şi in burţile se spre şosea. Din el se desprindea un altul mai ingust, un fel uriaşe tainul de zăpadă. de cale a hotilor cum îi spuneau localnicii, care o tăia de-a - Ar putea cineva să se apropie şi să mă omoare fără să ştie dreptul printre vii, până la halta din apropiere .Pe acolo plecase nimeni, îmi trece prin gând. Simt cum fiori reci imi coboară pe Vasile. şira spinării, iar degetele de la picioare imi amorţesc *** instantaneu Aşa le am şi acum amorţite in şosetele groase de lână, semn că incepe să-mi fie frică .E acelaşi lucru, unora li se La inceput au fost numai trei , rare şi precise, ca un metronom: umezesc palmele de emoţie, mie imi amorţesc picioarele. Parcă BAM –BAM –BAM ! şi in cameră s-a făcut mai cald, cu toate că sunt constient că -Vasile, bâigui intrebător cu o voce stinsă, tu esti ? Nu -mi este imposibil, cu soba stinsă . E iarnă şi oricât de blândă ar fi răspunde nimeni . vremea tot trebuie sa fie două, trei grade sub zero . -Te ai intors Vasile? Vasile nu glumi, îngân din nou şi strâng -Dar dacă e mai cald pentru că cineva a dat foc, ca eu sa ard cutia in pumn asteptând semnalul convenit, care intârzie să inăuntru ca un şobolan?. De asta m-a inchis Vasile ca să vină apară. ăia să mă omoare! Trădătorul! Linistea in jurul meu este deplină . Lumea s-a oprit din mers şi Inspir zgomotos aerul cu nările si gura larg deschise, încercând stă ingheţată undeva in univers ,universul intreg a ingheţat si el să identific orice urmă de fum. Ascult atent pentru a percepe ca o gigantică banchiză neagră, iar deasupra mea atârnând orice şoaptă, orice zgomot, tot corpul meu este o ureche imensă nemişcată, ca o sabie a lui Damocles, inchisă intr-o teacă de care ascultă! vată, stă tăcerea Incerc să mă calmez, să alung teama care se instalează treptat şi -Dacă iti spun numele, incetezi să mai exişti ,bolborosesc ca pe tinde să se transforme rapid in panică. Zidurile se strâng in o incantaţie vechea ghicitoare şi astept să se petreacă o minune. jurul meu ca o menghină, cantonul intreg devine o conservă in Imaginaţia mea a luat-o deja razna, bate câmpii prin care aerul este tot mai rarefiat. Mă sufoc, lovesc cu pumnii in imprejurimi, şi m-a lăsat ingrozitor de singur.Simt cum usa de metal şi zgâltii clanţa, dar totul e in zadar. Opreste-te, degetele imi amortesc din nou şi pielea mi se face de găină. Mă nebunule, imi zic, dar din interior, oarbă, spaima imi invadează apropii tiptil de vizetă, imi şterg din nou ochelarii şi turtindu-mi conştiinţa. nasul de geam scrutez inprejurimile. Indurându-se parcă de nelinistea mea , o rază de zid i-aş zări umbra, încerc să mă liniştesc, şi respir profund, lună luminează ca un proiector singuratic şoseaua şi drumul aproape oftând . Îmi hotilor.Nu se vede şi nu se aude nimic. Dacă ar fi cineva lângă revenisem aproape cu totul când... AM AUZIT A DOUA OARĂ BĂTÂND!

Chapter: Proză

Proză

REVISTA LITERARĂ BUCOVINA, Nr. 5 *** De data aceasta bătăile au fost mai dese şi mai repezi cu pauze intre ele , grupuri mai scurte sau mai lungi, de parcă cineva incerca să- mi transmită un mesaj, ciocanind intr- un fel de alfabet Morse, inventat ad-hoc. Lumina argintie s-a stins si ea brusc de parcă acel cineva ar fi intors un comutator şi m-am trezit iar, intr-un intuneric deplin .Ca Iona in pântecele Chitului, încep din nou sa elucubrez filologic. Incerc să-mi opresc respiraţia cât de mult pot, pentru a detecta chiar si cel mai firav sunet , dar pulsul imi bubuie in urechi, inima mi s-a facut cât un purice si o transpiraţie rece imi lipeşte cămaşa de spate. Sunt ca un şoarece prins intr-o capcană! Acum bătăile s-au oprit, dar reâncep cu mai multă forţă , mai repezi parcă, ori de cate ori mă mişc prin cameră -Mă simte, imi trece prin cap, vrea să mă avertizeze că stie ce fac , ta-ta, ta-ta-ta, ta-ta,imi comunică: NU AI PE UNDE SĂ IESI ! NU AI NICI O SCĂPARE ! ***

de Dumitru Negoiță

O poartă deschisă oricărui pelerin cu gânduri bune că...Sărmanul moş !Cel din adânci vremuri s-a păcălit după ce-a făcut-o pe ea pereche, că altfel rămânea acolo-n grădină. - Ce ai bătrâne, ce te-a apucat ? - Măi taică,măi !Dacă nu poți să observi ce se perindă,prin jur,prin depărtări, ori ascultă,ori stai liniştit că, de-ar fi să fie cum crezi tu,aş fi primul care te-ar felicita. - Haa !Ha-ha !Cumva,cândva ?Ai întâlnit vre-o pițipoancă,mai...mai,ca aceea pentru care Strămoşul a fost izgonit ? -Dacă,doar atât ai priceput şi crezi că aşa se stinge vinovatul, este treaba ta.

Linistea noptii e străpunsă de un şuierat prelung, haiducesc, şi pe tavan, pătrunzând prin vizetă, se prelinge o dâră de lumină: două lungi si una scurtă . -Vasileee ,strig fericit, bine că te- ai intors Vasile ! -Marş potaie, îi aud vocea alugând câinele aciuat lânga uşă, şi apoi scrâşnetul cheii in broască . -S-a terminat bă, râde gros când îi mărturisesc totul, după ce l-au impuscat aseară, teroriştii a incetat sa tragă .Te-ai speriat de pomană bă , că câinele săracu, n-avea de unde să ştie, dădea cu coada in tablă, când se scărpina. Că voi " telectualii "aveti boli de astea pretenţioase,se fasonează el, auzi colo" claustrofobie",ce o fi aia , nu ca noi ăstia amărăştenii care ne facem liceul pe apucate. Imi face cu ochiul, stie că nu mă supăr. Chiar dacă îi sunt profesor la seral, la Gărzi este superiorul meu. Plecăm indreptându-ne voiniceste către pasarelă. Ceaţa s-a risipit, simt pe faţă ceva umed, după atâtea zile au început să cadă primii fulgi. -Măcar de te-ai vindeca de frică, tot ar fi ceva , reia discutia in timp ce urcăm panta . Mă simt stors si nu prea am chef de glumele lui, aşa că i-o tai scurt: -Bă Vasile si ce ziceai tu că trebuia să păzim acolo ? de Ionel Mony Constantin -Nu stiu ! (din ciclul " Povestiri din vremea loviluţiei ")

-Nu,n-am nici o treabă,bătrâne !Te gândeşti că şi eu am o problemă ?

SE CEARTĂ GUVERNANŢII ÎNTRE EI JUCÂND ÎNTR-O ABSURDĂ COMEDIE CHELBOSULUI ÎI TREBUIE TICHIE

-Nu m-am gândit şi la aceasta până acum.

NEBUNUL ÎŞI ATÂRNĂ CLOPOŢEI

-Cum ?Să înțeleg că ai fi interesat...

de George Ioniță

-Interesat ?Interesat de ce vrei tu să ocoleşti. -Să ocolesc ?Ce ți se pare că aş ocoli ?

în noaptea asta albă am ucis

Tânărului i se îmbuibase scărița interioară cu o seamă de cuvinte pline de ironii că,nu ştia să asculte,până la capăt.

toate păsările

NAŢIONALIŞTI LA CLUJ SAU ODORHEI

şi zborul lor

SE CEARTĂ GUVERNANŢII ÎNTRE EI

am strivit florile

JUCÂND ÎNTR-O ABSURDĂ COMEDIE

pângărindu-le culoarea şi Te-am rugat pe Tine Doamne

O, DE S-AR PUNE TAXĂ PE PROSTIE

să schimbi această normă

PE CARE S-O PLĂTEASCĂ TOŢI ACEI

să nu mai fiu proscrisul alungat cu pietre

CE FAC DE RÂS SĂRMANA ROMÂNIE

să pot privi în ochi iar lumea

ACTORI RATAŢI, SINISTRĂ PARODIE

dar ruga mi-a fost surdă căci ce e scris aşa rămâne Tu n-ai putut decât atât să faci ai lăcrimat cu mine

SE CEARTĂ GUVERNANŢII ÎNTRE EI

Chapter: Proză

-Opreşte-te !Opreşte-te !Nu-mi mai îmbuiba mintea.

PLÂNG CROCODILIC DUPĂ MONARHIE

REVISTA LITERARĂ BUCOVINA, Nr. 5

de Boris Marian

Totodată mi se pune în vedere să nu mai repet eroarea, în caz contrar voi fi trimis pe Insula Diavolului, precum căpitanul Dreyfus, Henri Chariere.. Stâlpii de telegraf cântă ca nişte privighetori. Am visat că abia îmi mişcam picioarele, le simţeam din lut. Ochii abia mai vedeau, limba îmi era grea şi aluneca precum un somon, în gât simţeam un măr, m-am trezit. Aşa era, totul era adevărat, doar inima ticăia, mi-a spus, stai liniştit, sunt cu tine. Lângă Spitalul Colţea un cerşetor se bâţâia cu o viteză inimaginabilă. Mâinile, capul, genunchii, toate au mişcări oscilatorii. Oamenii nu prea îl băgau în seamă considerând că este un simulant. Are în cutia din faţa sa cam zece monede de zece bani. . Priveam covorul cu patrate concentrice, papagal refăcut după canoane estetice, ascultam geamătul mobilei retrăindu-şi căderea şi-un bâzăit în amiază, măsurând

încăperea. Trebuia să dorm după asprele legi ale creşterii, să dorm în loc să urc pe ziduri cu meşterii. .La fântâna nebăută-ndeajuns mă întorc, la anii noştri prea tineri, neistovita culoatre mov, jder în întunecime, horă-ntâlnind mâna ta, chip străin, oh, prea devreme murim prima oară, prea devreme murim... O parte din legi s-au şters prin plecarea voastră, tăcerea m-a învelit ca pe un vierme blând, de mătase, în edificiul părăsit cineva a intrat frumos şi alb, încăperile i-au devorat chipul, eu privesc prin transparenţa clipei.Cine mă va elibera de aripi înainte de a mă închide în mine? De la cenuşiu la albastru este o cale lungă. Cerşetorii sunt bătrâni şi cântă, le e foame. Poeţii sunt tineri şi cântă - tristeţe adâncă. În fiecare cântec, amarul şi dorul dau poame. Eu sunt prinţul şi lăutarul şi stau la poarta casei voastre. În scripca mea doarme o împărăţie care agonizează şi care moare neîncoronată.Nu eu am spuso.

de Boris Marian

Iar vântul deveni tăcut, între ruine umblă umbre. Durerea s-a întrupat în lut și s-a întors în turme sumbre, nici mugetul de val rănit nu se aude, alge-n tremur, privesc prin ceață răsărind, astrul solar strivit de vremuri. Dar peste turle și livezi, ghirlande de aur, oarbe, închipuire, cum să vezi, iubirea cum ne soarbe?

Înfrigurat ca firul ierbii, nici nu se știe când va pieri, dar tremurul, dar sunetul reverberând cu raza de lună vor duce chemarea de a retrăi.

Din violoncel crește un copac, copacul are voce, are ochi, este copacul de dincolo, o iei la vale, dai de el, îi atingi ramurile în tăcere, ai venit, spune copacul, aproape că te-am uitat, parcă erai mai albastru, nici tu nu arăți prea bine, copacule, cânți fals uneori, mi-ar fi plăcut să fii violoncel, zâmbești trist, uiți unde ne aflăm, aici este dincolo, nu mai facem ce vrem, dacă dorești, povestește-mi ceva despre tine, aveți copaci pe acolo? Oho, de fiecare copac e spânzurat un suflet, sub fiecare copac a fost zămislit un copil, dar eu nu te cred, răspunde copacul de dincolo, mai bine ai cânta ceva la rădăcina mea de violoncel.

Chapter: Proză

Pe patul spitalului, cuțitul este aproape de aortă, cineva lipește bucăți de ziar în albumul familiei, facem filozofie, eu și vecinul, mecanic de bloc. Afară soarele apune definitiv. Se aud zbenguieli de pisici în călduri, ce fericite sunt, Doamne, ce fericite. Să poți ucide omul pentru o floare sau floarea pentru un om, ce întrebare? Dar lumea este plină de legi pe care poți să și scuipi și să le negi. Într-un pahar am pus o gheorghină, ea seamănă cu trandafirul, ca lumină sau ca bujorul dragostei, drept care sunt gata să plătesc cu închisoare. Acolo te voi lua cu mine să ne iubim într-un tunel de lumină.

Recunosc, mi-e frică de moarte, dar mai mult îmi este frică de uitare, atunci mă aplec asupra hârtiei și scriu – „ Nu mă uita, iubito” – o simt cum tremură. Sunt bolnav de viață, sunt bolnav de moarte, sunt bolnav de toate, ai prea multă carte, râde un prieten, sunt bolnav de versuri, codrule, te legeni , dar mai înainte de oricare boală, de iubire gravă, cardio-cerebrală, sunt legat în lanțuri, vulturul mă cată, sfâșiat de viață, n-am să mor vreodată. Râde orișicare, râsul mi-e prieten, iele mănconjoară, codrule, te legeni.

REVISTA LITERARĂ BUCOVINA, Nr. 5 Poezii

De Boris Marian

P E T R UŢ P Â R V E SC U

Ce cauţi viaţă într-un chip de lut, priveşte-i ochii, ei sunt morţi de mult! Nici farul vechi ce-aşteaptă-n departare nu poate să-ţi arate drumul, doare! Nisipul dur al plajei copitele-l sfărâmă, privind napoi, nu poţi vedea vreo urmă! Te scaldă dacă poţi în viu lumina lunii şi-ascultă dacă poţi ori vezi, bătrânii! E lângă tine-acum apoi în van dispare, este doar umbra a tot ori doar o întâmplare că-l poţi vedea aievea şi îi săruţi sărutul, totul e-nchipuire doar i-ai săpat mormântul! Cum nu aş vrea în braţe să-i simt dorul, cum nu aş vrea să fiu doar călătorul care încet, cu pas uşor străbate firea, s-ajungă doar la capăt, să-i simtă împlinirea! Bezmetică sunt oare, ori doar nalucă oarbă şi-aştept în van dorinţele să-mi soarbă şi bruma de iubire, ce mi-a rămas pe buze într-un sărut stingher de vise reci, confuze!

anno domine undeva în europa de Sud-Est primăvara ziua vederii mă uit ascult văd şi aud prin peretele zilei din păcala făgeţelului toate satele acestui neam sunt la fel (lucruri şi fiin e asemănătoare arhivelor) mai mult semne şi noduri aruncate pe răboj cu ărani dobitoace morminte blide şi străchini TOATE de-a valma au luat-o de o vreme la vale trec urcă prin noaptea luminii calea fără de început i fără de sfâr it a robilor

(lui N. C.)

apoi nimic te opreşti şi spui simplu „va ploua” parcă viaţa şi-ar ţine respiraţia alergi cu viteza unui tren sălbatic şi brusc te izbeşti de zidul singurătăţii linişte mintea ta încearcă să iasă să explodeze chiar dacă degetele ţi-au rămas înţepenite pe mânerul iubirii apoi nimic simplu un chiştoc aruncat râzi deşi ştii că n-ar fi trebuit să plouă că n-ar fi trebuit să exişti te opreşti şi uimit îţi priveşti umbra plecând înainte apoi nimic

doar stelele din cer cad uneori în tăcere dintr-o noapte întro altă noapte mereu şi mereu tot mai des peste păduri peste livezi peste ape nimeni pe afară pe aproape prin vecini ca să vadă cât e de târziu cât de e frumos cât e de departe Doamne nici un război şi o mie de păci în patria fără de frontiere acolo unde doar bătrânii au mai rămas pe la porţi numere si litere scrise pe lemn sau cruci albe de sare niciunrăspunslacântatulc ocoşuluiînogradapragului doar amintiri decupate din albumul de familie fiii şi fiicele unor alese dezmo teniri drumuri de piatră cu opincile în spate printr-o europă ciudată înal ă la roma paris sau madrid monumentul acela promis românilor anno domine 2012 undeva în ţara mea la ţară primăvara m-am pomenit ziua în amiaza mare vorbindu-VĂ singur!

Chapter: Poezii

Asceza nu are mădular, dar Ordinea? Oho! Dar Adevărul? Mănclin şi m-ascund. Adulții să nu vorbească de adevăr. Cât despre foc, eu cred că el nu se stinge niciodată, indiferent de sex, rasă, vârstă, obiceiuri. Ne bucurăm de acelaşi soare, dar nu suntem frați. De ce? Prea mulți păcătoşi s-au dus în pământ. Năramzi printre măslini se-mpart, un dor, apoi durerea, zăpezile, se uită totul? Grădinile închid în ele o taină. Tu, cititorul meu aştepți să spun ceva. Ascultă şi tăcerea, e un sfat. Ghitara jalnic sună. Şi nici un drum nu te va mulțumi. Doar vânătorul ştie al său drum. Într-un adânc de ape vei găsi cuvinte. Diamante lichide. M-aş dărui şi lor, dar totul curge, omnia fluunt, omnia mutantur. Să nu uităm de facere, de întrupare. Să ne ferim de abstracțiuni, aşa zic. Ele ne aduc suferință. Arta este totul sau nimic, contemplarea este miezul. Misterele nu se schimbă în timp. Cea mai eroică este lupta lui Iaacov cu Îngerul. Până şi stelele cad. Purtăm peruci sau măşti, dar suntem încă noi, aceiaşi, din copilărie. Polonius, cel ascuns pe jumătate. Nu căuta instrumente în codru, în câmpie. Nu refuzați cântecul. Înflorirea, vestejirea, apar, dispar. Unde există formă, lipseşte esența. Există mereu o cale de întoarcere, dar noi nu o recunoaştem. Eu nu ştiu ce înseamnă omul adevărat, ştiu ce este omul. Există cuvinte care cuprind alte sute. Mai este şi sentimentul că nu exişti. Sânii tăi îmi acoperă fața. Între ei voi plânge şi mă voi bucura. Să pornim de la sfârşit spre început. Acolo şi atunci nu mai există. Timpul devine încâlcit, ne vom limpezi privind unul

RODICA CERNEA

REVISTA LITERARĂ BUCOVINA, Nr. 5 P A P A R U Z A DR I A N

E L E N A C I U RA

Să ne dezlege de magii, blesteme Şi lase-ne, în adorări boeme!

ADRIAN MUNTEANU apoi nimic te opreşti şi spui simplu „va ploua” parcă viaţa şi-ar ţine respiraţia alergi cu viteza unui tren sălbatic şi brusc te izbeşti de zidul singurătăţii linişte mintea ta încearcă să iasă să explodeze chiar dacă degetele ţi-au rămas înţepenite pe mânerul iubirii apoi nimic simplu un chiştoc aruncat râzi deşi ştii că n-ar fi trebuit să plouă că n-ar fi trebuit să exişti

Am deschis,de dimineaţă ,fereastra, pe răcoare Caisul se -mbrăcase in rozu-i preferat Pe ramuri îmboboceau perle şi nu floare! Iar cucul rămăsese ...siderat, Cerul , oglindă, revărsa mireasmă şi culoare! În grabă mare plecaseră ghioceii şi zambilele, Iar de lalele ce să zic?Harnicele grădinii româneşti Dau semne de exagerată politeţe Şi lasă florile, aduse de departe Să dea devreme, ochiului,bineţe! Doar Floarea Paştelui, în nuanţe variate Cu rochiţele de vânturi apretate Pândesc irişii lacomi,de culori înfometaţi Ce au cutreierat şi cerul şi pamântul Până au găsit trei- fraţi- pătaţi! Doar ei lipseau în zi de sărbătoare Să dea nou chip ouţului de Paşti În cuib de ierburi aromate şi frunze de trifoi Voi ştiţi.dragi prieteni,acesta este obicei,la no

te opreşti şi uimit îţi priveşti umbra plecând înainte

Îmi uit cuvântul. Te ating cu gura De la picioare aplecat spre pleoape. Străbat câmpii şi nu las să îmi scape Cuibare moi ce-mi înteţesc arsura.

Dau de scânteia pulpelor aproape

apoi nimic

Şi-mi prăvălesc dorinţele de-a dura Spre pârgul vieţii năucind făptura,

erai goală şi lumea se îmbulzea să te umple ca şi cum n-ai fi fost sau poate tocmai de aceea iar lacrimile ţi se învârteau în jurul capului ca un nimb sfidător erai goală în mijlocul celor plini de ei ca o păpuşă ca o lună ca un pahar şi sufletul tău gol îmi sorbea toate sentimentele îngrămădindu-le aşa la un loc ca într-o gaură neagră aş fi putut muri dar tu erai goală pe piedestalul ochiului meu de sticlă (şi oricum aş fi murit cu ochii deschişi)

De ce .oare,păsările”dădeau roate după pradă”?

Parfum uitat de anotimpuri Pe coasta delului umbrit, Abia aştept să-ţi aplec ramul Şi un sărut să îţi trimit În ceas de seară mituit, De visul aromatei veri tocmit… Şi multe flori de veghe din salcâm Vor fi noptii lustră şi–n suspin Vom închina un vin de Bohotin Cum fost-au zilele mai ieri…! Şi cântec de viori în game noi Ne vor purta prin amintiri Când .îmbracati doar în décor Imprumutam şi stelelor din dor! Şi vinovati de jocul ce-l jucam În templul dintre pruni ne retrăgeam Si ne rugam la florile de miere,albe Să mai ramână-n pom ca salbe

Ca din afund de patimi să se-adape.

La sâni trufaşi mi se opreşte lutul, La sfârcul poftei ce s-a-nfipt în lan Şi urc năvalnic, pârjolind ţinutul

Uitărilor ce s-au pierdut în van. Când buzele îşi vor topi sărutul, Cobor în tine, roditor liman.

Eu sunt cocoşul pus pe-acoperişuri Din tablă sură, înfruntând furtuna. Nu îl înmoaie vipia, nebuna, Nu se încurcă-n oarbele desişuri. De sus, oraşul mi se pare duna În care surzii îşi împlântă şişuri, Un soi ciudat de umbre şi hățişuri În care scurmă necurmat minciuna. Dar casa mea bătrână şi-a dus veacul, Şindrila curge moale în răstimp, Rugina groasă mi-a tăiat hamacul, Mă încovoi sub orice anotimp Şi peste noaptea ce-a pornit atacul Picioarele mi s-au desprins de timp.

Chapter: Poezii

dar tu erai goală şi cuvintele ţi se scurgeau pe bărbie pe sâni aproape nemestecate

În Grădina Ghetsemani stăteam şi ne uitam… Măslinii strâmbi de gândul cel nebun Aproape alergau să-mpiedice venirea Celui ce cupa cu amar ar fi trebuit s-o ducă înspre gură… Dar tot ce se-ntâmpla părea o făcăturăCel ce minuni face să fie pedepsit, Şi de către cine?De prietenii lui buni? Treizeci de-arginţi?lumea ar fi trebuit sa stea in loc, Pojarul să cuprindă trădarea şi să mute Pomi şi păsări,sub alt cer,alte stele... Dar,era preţul pe care îl plătea,Mântuitorul Ce s-a pierdut pe sine ,pentru a- fi tâlharului binele Sacrificiu-greu de inţeles,greu de purtat şi neînţeles de urmat Dar asta e o altfel de filosofie!

REVISTA LITERARĂ BUCOVINA, Nr. 5 Mă amenin ă,

ANDREEA

DAN SPRINCENATU

Mă cuprind ca-ntr-o-nchisoare ferecată De co mar. Himeră. A trecut timpul; Zahăr pe buze de toamnă; Cafeaua nu mai e nici amară,nici dulce Are gust de pământ cu melci.

Fire de rouă verde în ochi i bătaie de ceas în inima pădurii

Pe ziduri se răsfrâng umbre,

Adormite de veci.

Pe stradă suflete sărace;

E ora două.

Doar poezia mi-aduce alinare

În mine e dezordine:

Mai vii ?

în sufletul atât de pustiit

Am lăsat patul nefăcut

e calea ce-o prefer s-alung durerea,

Cu cearceaful albastru atârnând

anestezia dorului nestins

Mai mult de jumatate pe podea,

BORIS MARIAN

O scrumieră

Doar poezia îmi dă viaţă

În care fumegă mucuri de Sticle

igară ,

prin ea respir, întineresc

i urme de ciocolată;

Ursule ul de plu col .

e drumul meu spre mântuire,

aruncat într-un

Edenul pe care-n miez de noapte cu ochii minţii îl visez.

Mă sprijin ,naufragiată ,pe tâmpla cerului Norii ba-mi dau coate,

Doar poezia mă călăuzeşte

Ba-mi pun piedici

spre muza mea atât de tristă..

Aerul e îmbâcsit cu fum

i melancolie;

Ar fi trebuit să fac cură enie măcar în mine; Ora ul se va fi murdărit oricum de toamnă.

Cochilia unui melc În spirală; În spirală

i sufletul meu,

O scară Ce urcă spre tine ‘Ntr-un infinit. Răsuciri,creneluri, Frânturi de vise,

O navă de cristal pe-adânc inconștient, Cuvântul meu sărut îți pare, Mai e o șansă, poate ne-om salva, Îți spun – doar un sărut. Durerea e o treaptă, urmează - știm noi ce? Ne regăsim pe aceeași corabie cristalină, Cuvintele alunecă spre tine, val cu val, Într-un amurg ce poate prin foc să ne susțină. You know the day distroys the night, Mai dăm o raită , what is right? Ţii minte plânsul de copil? Ţii minte râsul ca un tril? Iubita nu mai e, pe-un nor Îmi văd doar trupul călător, , Dar ce umor, ce negru nor, Croncăne corbul NEVERMORE. Arca lui Noe s-a desprins, De Araratul trist și nins, Doar veseli papagali vorbind În limba noului/vechi Ind, Iubita-i pe o scară, văd Prin bluză sfârcul, trup de-omăt.

Ce mult te doresc, te iubesc ! Nostalgic, trist acum mă gândesc La nopţile noastre albastre de amor Număr pe cer stelele poleite cu dor

Ce mult aştept o romantică întâlnire Pe iarba înverzită, sanctuar de iubire Desculţi şi sfioşi în duet să păşim Prin parfumul de flori vise noi făurim

Ce mult preţuiesc soarele tău din privire Sufletul mi-l încălzeşti, lumi-i dau de ştire ; Am întâlnit un suflet divin, delicat şi imens

Fărâme de arte de sclipiri. Aievea. Bra ele tale ca două trompe uria e

Săgetată de Cupidon, inima suspină intens

Chapter: Poezii

i nu-mi dau răgaz să privesc stelele.

REVISTA LITERARĂ BUCOVINA, Nr. 5 sub mângâierea

Pe Tine fiu iubit vin azi să te slăvesc, Tu viaţa mi-ai salvat

dalbelor flori de măr. Ai plâns cu mine când am plâns şi-al tău surâs mi-ai dat. Ce greu mi-e iubito acum fără tine

Ploia iubirii e în noi

Serile noastre au încetat să fie senine

încolţesc mugurii speranţei...

Hristos a inviat!

Pe cerul iubirii nu mai e loc pentru stele Sunt tare trist, singur cu gândurile mele

M A R I A C ĂL I N E S C U

S-a ofilit speranţa, vad visul cum se surpă, Aud mugetul apei ce spală al meu trecut,

De dor sufletul meu devine o fântână

Un fulger brazdă cerul şi lasă totul mut,

În care zilnic te oglindeşti, tandră zână

Dorinţa de mai bine se pare că nascultă.

Te privesc ziua întreagă , noaptea călătoresc Totul în jur acum îmi arde-n mii de valuri,

Pe calea viselor pe tărâmul etern, îngeresc

Din multă durere şi lacrimi amare Un lac plin de nuferi izvorăşte în zare Cu emoţie-l aleg unul, pe cel mai frumos Ţi-l trimit însoţit de un cântec duios

Vreau să gust din tarta vieţii iubirea După multă tristeţe, reapare împlinirea Visele urzite-n vară din nou prind contur Te voi iubi toată viaţa, iubito îţi jur !

Invoc speranţa slavei, îl chem azi pe Hristos,

Şi mă scufund cu luntrea pe care n-am urcat,

In inima-mi pătrundă, nimic nu-i mai frumos.

Mă’nec în mii de lacrimi,nimic nu am uitat

Închin pios omagiu şi cer iertare Bunului Parinte,

Deşi mă mint frumos şi-ncerc să culeg lauri.

Învăţătura lui să o cinstesc, s-o iau în veci aminte.

Hristos tu, Bun parinte, m-ai ajutat cu gândul tau curat,

În noapte îmi văd umbra ce pare speriată,

Când de durere am strigat sau poate am oftat.

Păşesc fără curaj prin iarba azi uscată

Ai fost în dreapta mea, m-ai ajutat mereu, Să merg tot înainte chiar de-a fost drumul greu.

Ploaia iubirii cade torenţial din cerul plumburiu părăsit de stele peste sufletele noastre ascunse sub voalul tristeţii

Pe cer, eu număr pete ce-npodobesc azi zări,

Eu ţi-am simtit iubirea ca marea dragoste dintâi, Tu eşti a mea nemărginire tu, sfânt în suflet îmi rămâi, Iertare-ţi cer de răzvratirea mea în ceas de disperare, Hristos, eu crucea ţi-o sărut şi cred în bunătatea-ţi mare.

Ecoul sufletului meu aleargă-n depărtări.

Azi fruntea mi-o mângâie fuioarele de vânt, Mii gânduri se-ancorează în nerostite şoapte Şi-n palmă o să cadă azi lacrimile toate, Furtuni dezlănţuite coboară pe pamânt.

Mi-am pus speranţa-n visele ce vor veni Şi-n viitorul care, voiam eu să-l respir, Credeam că voi gusta al vieţii elixir,

care simt nevoia să se îmbăţişeze într-un dans ameţitor

Acum la ceas de sărbătoare, o! Doamne-ţi mulţumesc M-ai ajutat ca Tine eu să mă ridic, să vreau iar să trăiesc

Dar tot e amăgire, nimic nu va mai fi.

Învată-mă tu viată , că ceru-i cenuşiu, Tu lasă ploaia cadă pe focul meu nestins,

Chapter: Poezii

Ne atinge inimile vrăjite

REVISTA LITERARĂ BUCOVINA, Nr. 5 Şi uită ce-am cerut sau vieţii am pretins,

să pornim. Nu mai ninge cu petale

Cum eu am fost odată, nicicand n-o să mai fiu.

azi ninsoarea se opreşte nu o simte cel ce-n viaţă n-a iubit şi nu iubeşte …………………………., nu mai ninge

Nu îmi lua azi amintirea, dorul pot să ți-l ofer Tu-ai luat totul cu tine în tăcute veşnicii, Eu ramas-am doar cu viața şi al ei vis efemer, Ce nu au cum să ajungă în închise galaxii. Azi de pot privi un zâmbet, ce vine dintr-un tablou, Ce a-nsemnat cândva iubirea, fără de cuvinte scrise, Acum imi zâmbeşti a rece, eşti un înger întrun nou Spațiu histic bun şi sfânt, cu-a lui cărări închise.

s-a oprit.

Roagă timpul, deie-mi clipa, pare le-a luat pe toate, Vreau iar calda mea privire, nu lacrimile argintii, Pod de flori de iasomie petru mine dacă poate Roagă-l tu, pentru iubirea ce o ai …la căpătâi.

Fără a ta iubire-s un suflet răvăşit, Ce caut cu ardoare necunoscut zenit, Tu erai rădăcina cea care m-a hrănit

Erai un strop de rouă în noua primăvară, Eu te-am iubit mereu ca şi întâia oară, Te-ascund în mine-acum, ca pe o floare rară Să reinviu trecutul, trăit odinioară.

Când lacrimile curg şi sufletu-i pustiu

Şi-n nopţile cu lună iubirea mi-o lăsai. Ninge cu petale albe

ninge şi presară albul

Zidiţi voi aripi sincere şi calde, ca-n noaptea Învierii Să nu ucideţi zborul lin, să-l faceţi…efemer.

Poate-atunci durerea ta, ar deveni durerea tuturor. Nu faceţi florile să plângă, daţi din privire mângâiere, Aşa veţi estompa uşor din suflet o durere.

Voi încercaţi şi nu lăsaţi nici fluturi rătăcind, Ei sunt oglinda cu-amintiri ce-n viaţă aţi adunat În zborul lor pe veci rămân miracolul,visând Pustiul vostru-n gânduri dispare cu-n oftat.

Şi cum să le opresc aş vrea şi eu să ştiu, Le-scund sub pleoapele ce-ades le sărutai,

din gutuiul înflorit

Sau poate veti găsi un suflet ce-a rămas stigher,

Din ochii umezi nu lăsaţi să cadă lacrima de dor,

Îmi înfloreai surâsul din inimă venit. Da-mi a nopților curaj spre un cer cu multe stele, Ce îl ții doar pentru tine, refuzând rugile mele, Tu-aştepți să treacă timpul, împreună printre ele Să ne facem jurăminte, să le împletim cu…iele.

Când peste cer voi veţi zări o umbră a durerii

Tresar ades din vis dar visul mi te ia Şi pustieşte totul în noaptea tristă, grea.

Voi nu lăsaţi nici clipa să treacă mai grabită Stagnarea ei în suflet, miracol mai puţin sărac Să nu striviţi un suflet trist, fiinţă obidită Şi Tu si El sunteţi din trunchiul, bătrânului copac.

peste gând neprihănit. Ninge cu petale albe

Privesc apoi spre cer şi-ntreb o stea de vrea, Când oare depărtarea-napoi mi te va da?

în noaptea cu lună plină

Voi fiţi minunea şi tăcerea, fiţi visul ce s-a înplinit

şi-n petale eu văd iele chemând iubirea

Pastraţi mereu un cer cu stele, soare şi cu lună

Privesc din nou în pumnul vieţii, mai apoi

Trăiţi frumos cu cei iubiţi şi alungaţi orice furtună

să vină.

şi îmi scutură în plete dragostea ce nu o simt, dar mă cheamă ca alaturi

Puneţi cătuşe aurite… pe fericirea ce-aţi trăit.

Mă simt ninsă de viaţă chemându-te înapoi, Să-ţi spun măcar o dată… ce mult eu te iubesc.

Chapter: Poezii

Ninge cu petale albe

Stropesc cu lacrimi calde florile ce înfloresc,

REVISTA LITERARĂ BUCOVINA, Nr. 5 C E Z A R C. V I Z I N I U C K

De-aş fi năplazul dinaintea apei, sau fluviu care curge înainte,

Aş scrie de iubire-acum sub geana nopţii-n clar de lună plină,

Pe frunza vremii aş înşira poemele de viaţă ce-o să vină,

Aş înnoda noian de gânduri din fire colorate de cuvinte.

Şi în înscrisuri aş lumina cu dragostea şi noaptea fără stele,

Aş dezgoli şi zarea fără ţărmuri şi cerul fără vânturi,

Cu mintea aş ajunge unde e soare,iar mările-s pământuri

Aş presăra lumina din cuvinte în calea gândurilor mele.

Voi cauta un drum pe care va fi din nou în gând lumină

Cu mii de stele prinse-n cer şi cu sclipiri nepieritoare,

eu cred că pământul e pătrat şi ce dacă sunt contrazis e doar pătrat. Cine sunt eu să explic de ce? Poate pentru că are colţuri, pentru că avem senzaţia că mergem prea uşor ca mai apoi să dăm de prăpăstii sau pentru simplul fapt că este izbitor de pătrat încât ne face să credem că-i rotund? Vorbesc în dote? Sunt prea nebun şi de fapt capul meu e pătrat şi am mintea-n colţuri? dar ce să fac? Eu cred că pământul e pătrat! cu toţii vor înţelege când vor ajunge la marginile lui şi vor constata neputinţa

Aş vrea să scriu de doruri ce vin din universuri de visare,

atunci vor încerca să se întoarcă dar va fi prea târziu

Eu aş cânta un vis cuprins de necuprinsuri, despre ce-o să vină.

Eu am iubit, iubesc şi voi iubi iubirea, cuvintele ştiute,

Eu doar la umbra ei cer inimii să lase porţile deschise,

Durerea aş trimite-o în depărtarea speranţelor din vise,

Aş alunga eu plânsul, fluviu peste pleoapele-mi umplute.

Versul îl vreau izvor pe un pământ cu vorbe-alese, sfinte

Cuvântul să îmi fie-un dulce dar, purtat de palele de vânt,

Iar pe lumina slovelor ce-am scris, sa pot citi frumosul gând,

A preaslăvirii vieţii, iubirii acum şi-n veci pe-acest pământ.

ochi de femeie agățați pe perete chipuri şi umbre ce-mi răscolesc trupul totu-i pustiu doar visul rămas e o amintire ce plânge în unghere ascunse prăfuite-s cuvintele pătate-s de timp în noaptea asceasta sunt singur unde-i iubirea ce cândva palpita pe pereții de sânge ai inimii unde eşti tu femeie cu pielea-ți - un lapte cu ochi-ți - un cer cu păru-ți - o noapte şi gura-ți ce şoapte-mi sunau în urechi atunci când pe patul răscolit de trupu-ți tare iubirea curgea prin vene de foc

Chapter: Poezii

De-aş fi năplazul dinaintea apei, sau fluviu care curge înainte,

REVISTA LITERARĂ BUCOVINA, Nr. 5 păcatul din mine tună în creier şi-un fulger de moarte-mi străbate sufletul ucis

FLORINA DINU Azi, în prag de seară, îmi amintesc,

am rămas fără tine am rămas fără ea mă războiesc cu noaptea cu îngerii cu sfinții căci un ucigaş sunt mort printre vii

ziua despărțirii. De dragul amintirilor, mă îmbrac cu vorbele cândva spuse de tine, prind în mână

această dimineaţă zise "vin" "piatră" şi am ieşit între copiii comunităţii cu părul recent tăiat şi m-am aşezat în piaţă spre a distinge adjectivele exacte în calitate de lucruri aplecându-mi forţat auzul spre râsul şi ţipetele lor această dimineaţă îmi spuse numele tău dar în schimb te lăsă în tăcere adorându-te nu observă înţelepciunea ta şi numi explică justificare frumuseţii dar am simţit încurcat cum sângele mişca în mine într-o confuză îngrijorare

poza ta

sufletul,

şi cu lacrimi de venin

numai eu ştiu

o descompun

câte lacrimi veninoase

doar ca să beau

au sărutat pământul.

otrava ascunsă în ea.

Mi-ai furat visele, sechestrându-le

Ai furat o inimă,

în cuşca minciunii.

da, o inimă. ce cu greu va mai învăța iubirea.

Mi-ai tăiat

Chiar dacă

ultima urmă de speranță,

scapă din închisoarea cuvintelor tale

din vina ta

cu gratii de mângâieri pătimaşe

a căzut toamna peste noi.

nicio inimă nu-şi mai aduce aminte

Am apelat

să iubească.

la avocatul Cupidon să facă lumină

Cu miere,

în jocul nostru sentimental.

cu venin ai furat o inimă.

Aceste crime

E o infracțiune

nu au lege,

ce nu are lege,

judecată,

pedeapsă,

pedeapsă

iertare…

Chapter: Poezii

această dimineaţă spuse "verde" "cer" şi m-am simţit agăţat de realitate mă determină să decid dacă apa merida numele de "albă" sau "griargintie" şi am meditat cu grijă asupra lacului în fundul unui inel de pădure în amonte cu un mic nor în crepuscul şi minusculi înotători

Mi-ai otrăvit

REVISTA LITERARĂ BUCOVINA, Nr. 5 Retrospective

Cu toţii cred că,suntem de acord într-o mai bună soartă a românilor,indiferent unde s-ar afla. Ei,bine dragii mei, astăzi,acum şi aici,daţi-mi voie să vă prezint,un adevăr din "ADEVERUL" din decembrie 1934 (Perioada interbelică),un supliment cu multe zeci de pagini,în care-i redată,la nivel Înalt,prietenia : Româno - Franceză (dacă cineva v-a fi interesat voi veni şi cu fotografii). Pentru un început de istorie de acum 77 de ani,de când Republica Franceză avea ca preşedinte pe, Albert Lebrun.Atunci,cu prilejul trimiterii unui ministru în România,Louis Barthou,acesta,cu ocazia ținerii unui discurs la Academia Română, făcea următoarea declarație : "Am să vă rog să-mi permiteți să mai păstrez puțină putere în glas şi pentru zilele ce vor urma să pot povesti la întoarcere,guvernului meu,despre gandoarea țării dvs.Să le spun că am văzut cu satisfacție cum toate partidele româneşti sunt solidare față de Franța".

de Dumitru Negoiţă

Iată ! Dragii mei şi unele din cuvintele rostite de Carol al II lea,cu acest prilej : ... "Sosirea d-lui Barthou la Bucureşti este pentru mine un fericit prilej ca să afirm încă odată aceste sentimente şi de a putea adresa,prin mijlocirea dvs.,salutul meu amical Franței şi Parisului". Semnează,Regele României. Tot în această vreme, Marele nostru George Enescu,vorbeşte despre: "Afinitatea spirituală franco - română",ori comentariul,Principesei Martha Bibescu,vorbind de ceea ce înseamnă,călătoria la Paris...Vorbind de "Viața universitară de la Paris",iată ! Ce spunea,S.Charlety,membru al Institutului,venind în România :" În clipa când pentru prima oară ,pun piciorul pe pământul României,mă bucur că pot aduce tinerimii intelectuale a țării voastre,salutul şi dragostea credincioasă a tinerimii din Franța". De ce nu mai suntem cum eram ? Ce mai fac astăzi, Miniştrii de Externe,gen Nicolaie Titulescu de atunci ? Ce face tinerimea intelectuală de azi ? Dar populația de bune intenții ???

Opera lui Ben Corlaciu • Tavernale, Bucureşti, 1941; • Pelerinul serilor, Bucureşti, 1942; • Arhipelag, Bucureşti, 1943; • Manifest liric, Bucureşti, 1945; • Moartea lângă cer, Bucureşti, 1946; • La trântă cu munții, Bucureşti, 1949; • Candidatul, Bucureşti, 1950; • Timpii de aur, Bucureşti, 1951; • Pâinea păcii, Bucureşti, 1951; • Noaptea de la Ipoteşti: două episoade, Bucureşti, 1957; • Cazul doctor Udrea, Bucureşti, 1959; • Baritina, Bucureşti, 1965; ediția (Când simți cum moare vântul), Bucureşti, 1972; • Poezii, Bucureşti, 1969;

Chapter: Retrospective

Ben ( Benedict) Corlaciu s-a născut la 6 martie 1924, la Galați și a murit la 15 iunie 1981, la Paris. A studiat la București, absolvind Facultatea de Litere și Filozofie, a fost redactor la revistele „Albatros” ( cu Geo Dumitrescu și Dinu Pillat), „ Flacăra”, iar în 1975 s-a stabilit în Franța. Pentru a-și aduce familia a fost nevoit să facă o grevă a foamei, în fața Ambasadei române din Paris și a reușit. Poet, prozator, traducător, menționat și de GF. Călinescu, el este un nume practic necunoscut la noi, deși ar merita să fie citi și cărțile sale reeditate. În 1969 a apărut la Editura pentru Literatură , volumulantologie „Poezii”, cu o prefață de Laurențiu Ulici. Cunoscutul critic a știut să prezinte, cu elogii meritate, valoarea operei poetului. El a reținut și versuri care încântă – „ Sunt un munte fugit în pământ/m-am întors în fântânile mele de rocă bătrână/prea se cățăraseră mulți pe umerii mei/prea multe tălpi mi-astupaseră stelele cu bătături de țărână”. De asemenea – „ Frunzele vremii întoarcede Boris Marian le/toamnă, când intră în carte mioarcele/toamnă sărută-le, toamnă, deschide-le/pământul când stau și-l ascultă gravidele/ să vezi tu atunci cum mai ard vetrele/ s-auzi cum mai cântă cerbii și pietrele/să simți cum în inimă se desfac drupele/ pentru la anul, când vine copilul cu vinul și cupele”. Original, arghezian sau bacovian, prin stil, dar de o factură existențială proprie ( Corlaciu nu este nici evlavios, nici nu … blestemă), poetul are versuri memorabile – „ În locul ochilor tăi indieni/ a răsărit într-o noapte o cârciumă scundă”…„hei, tatăl meu, bețivul, taciturnul/tavernelor, vierul Cerului”… „Vinul curgea ca un cântec de moarte”… ” Frigurile bălților în noi au crescut/ ca o trestie, ca un păcat”…”Sunetul ciorapilor tăi de mătase/ amintindu-mi de sunetul roșcovelor toamna, poleite de vânt”, ș.a. Este ciudat, cum de asemenea versuri au putut să apară în mare parte după 1945, când mulți confrați, dintre cei nearestați sau care nu s-au refugiat în Vest, se întreceau în osanale, timp de patru decenii și mai bine, aduse conducătorilor PCR, sistemului socialist, etc. Poetul este chiar un revoltat, iată ce scria în 1967 – „ Plini de strigăte bolnavi de strigăte/ne scărpinăm de gardul așteptărilor/cad de pe noi numai strigăte/ se scutură cojile marilor strigăte arse/în noi printre aripi întoarse din drum”. Astăzi, unii poeți chiar foarte buni se afișează ca potențiali dizidenți, caută explicații pentru compromisurile făcute. Ben Corlaciu a scris cum a vrut, iar când nu s-a mai putut a plecat. Iar opera sa este încă necunoscută, nerecunoscută. Păcat, au trecut 30 de ani de la plecarea sa în neființă, va trebui readus în memoria noastră. BORIS MARIAN

REVISTA LITERARĂ BUCOVINA, Nr. 5

FLORINA DINU

Iubite,

• Poeme florivore, Bucureşti, 1972; • Starea de urgență, Bucureşti, 1972; • Strigoaica şi casa nebună, Bucureşti, 1973; • Arcul biologic, Cluj Napoca, 1974; • Tout espoir sera puni, traducere de Maura Barbul, Paris, 1984. Traduceri • Isadora Duncan, Viața mea, Bucureşti, 1946 (în colaborare cu Geo Dumitrescu); • Lehel Szeberenyi, Se urnesc munții, Bucureşti, 1954 (în colaborare cu Francise Munteanu); • Antoine de Saint-Exupery, Micul Prinț, prefață de Eugen Schileru, Bucureşti, 1962; • Leon Negruzzi, Extraordinarele aventuri ale lui Rodolphe Durant. Gangsterul. Politicianul, Bucureşti, 1974 (în colaborare cu Dana Konya-Negruzzi).

priveşte farmecul toamnei ascuns, într-o frunză aurie, Priveşte vântul şi furtuna, prin ochii cerului Priveşte stâncile, prin ochii apelor

Ben Corlaciu - Efigii în ceara În parcul acela imens, într-o seara, oamenii vineți, fără plămâni, scriau lapidar, cu ambele mâini, un cuvânt pe un petec de ceara.

Priveşte-mi sufletul şi inima prin ochii tăi albaştri.

Cuvântul acela suna: ftizie. Fiecare însa-l scria diferit, cu același condei de lemn înnegrit si-aceeași nesănatoasă beție. Cei ce-așteptau sa le vina rândul mureau fără cei dinaintea lor. Ca un pumnal, condeiul se îndreptă spre pieptul tuturor, în locul plămânului sec, străpungându-l.

Într-un colț de peşteră, rece, umedă, întunecată, stă un păianjen

Când oamenii vineți piereau, umbrele lor, aiurând, se-ntorceau în sanatoriul din parcul imens și gol.

şi-şi coase singurătatea… aş vrea să-mi găsesc loc lângă el dar sunt prea aproape de pământ

Joc de Hydrargir Pat îmi făcusem din masa aceea, grea, pentru adormire după crugul zilelor. În ultimul pahar dansul bacililor ca un exod lunar se arcuia.

şi-n bătaie de vânt. lângă el e loc pentru un sicriu

Cântecul violei în pieptul osos se înăbușea murind cu plămânii, mai palida, uscata, pielea mâinii, pe ultimul pahar, tremura.

iar sufletul meu e

Mercurul termometrului spart se scălda în vinul închegat al ultimei nopți în sângele altei neîndurate morți. Sfârșitul, îndepărtatul sfârșit, zăbovea prin aluviunile coastelor rărite.

Chapter: Retrospective

deja pe jumătate

Cei din urma prieteni, bacilii, scânceau lugubra melodie a ultimei toamne: acompaniindu-i, gura mea, Doamne, te înjura și ochii, demenți, râdeau.

REVISTA LITERARĂ BUCOVINA, Nr. 5 Cuprins E D I TO R I AL Boris Marian

PROZĂ Ionel Mony Constantin Dumitru Negoiță Boris Marian

R E D A C Ţ IA : POEZIE

Cezar C. Viziniuck – Redactor-şef fondator

Rodica Cernea

Boris Marian – redactor colaborator

Petruț Pârvescu

Imagine copertă: Iulian Mîndrilă

Paparuz Adrian

Email: revistabucovina@yahoo.com

Adrian Munteanu

Tel: 0749494117

Ionel Mony Constantin

Botoşani

George Ioniță

Web: http://rlbucovina.ucoz.ro

Elena Ciura Andreea

Parteneri: http://artaliteratura.ucoz.ro

Boris Marian

http://arta-si-literatura.spruz.com

Maria Călinescu

http://cititordeproza.ning.com

Dan Sprincenatu Cezar C. Viziniuck Florina Dinu

RETROSPECTIVE Dumitru Negoiță

Chapter: Cuprins

Boris Marian

Chapter: Cuprins

REVISTA LITERARĂ BUCOVINA, Nr. 5