1
Artă şi literatura 2012
2
Cezar C. Viziniuck
Amintiri de la miezul nopĹŁii poezii
3
AMINTIRI DE LA MIEZUL NOPŢII
veghez umbra albastră a livezii în amurgul de safir fantomă a nopţii veşnice închipuiri umbre stafii gânduri ce mă-nfioară în faţa inevitabilului veghea mea este pentru zi pentru viaţă oscurul umed al nopţii îşi întinde aripile tăcerii a fricii peste lumea mea scăldată în amintiri ce mă dor (cât de mult îmi doresc o cană de vin sub crengile bătrânului nuc) veghez cu gandul la vis
4
DORMI
dormi în liniştea nopţii îngeri cereşti îţi veghează visul lumina lunii pune coruri de crini la fereastră eu îţi privesc chipul înfloreşte iar păru-ţi despletit precum teii aur căldură dând parfum ochii la umbra genelor mureau încet ca valurile la ţărm Botoşani, 2 martie 2011
5
MAI LASĂ-MĂ
cuvintele tale muşcă din mine mai lasă-mă un răsărit o adiere de vânt să mă zbengui sub clar de inimă să te dor încă o dată în desprinderea şatenei frunze din ram Botoşani, 15august 2011
6
RUGĂ
mă rog la vânt mă rog la apă mă rog la stele mă aşez la umbra petalei de trandafir şi mă rog - de ce te rogi la acestea toate mă întreabă îngerul ce apăru aşzat cu picioarele pe mâinile împreunate - pentru mine - şi de ce nu te rogi lui dumnezeu - pentrucă toate au fost făcute prin el şi pentru el i-am răspuns încrezător (Trillo, 14 Februarie 2007)
7
ÎNGERUL PĂZITOR
în noaptea de humă îngerul m-a întrebat: - şti cine sunt? - da, i-am răspuns, demonul ce-mi interzice plăcerile vieţii. şi îngerul a plecat, dând aripi poftelor mele pentru a atinge tabu-ul.
8
PEISAJ DE IARNĂ
Frig. Un val de linişte, apăsătoare, cuprinde oraşul îngheţat. O beznă stranie se lasă încet aducând lumea în amorţire... Visare... Ochii de cristal ai Lunii veghează pământul de argint. Nucul din grădină, bătrân şi golaş îşi ţine crengile de gheaţă ridicate spre cer într-o rugă tacită. Străzile oraşului, sub ochii felinarelor galbene, fantomatice, par nişte văgăune pustii printre clădirile cenuşii, fantome moarte. Nimic şi nimeni nu poate distruge imaginea oraşului mort în nopţile de iarnă, geroase...
9
NOAPTE DE DECEMBRIE (variantă) gerul îngheaţă liniştea apăsătoare a straniei tenebre ce-mi amorţeşte visul prin ochii de cristal ai lunei pământul mi se deschide o mare de argint bătrânul nuc îşi înalţă rugăciunea spre cer prin crengile îngheţate golaşe străzile oraşului sub ochi felinarelor galbene văgăune pustii al sufletului meu rătăcit printre clădirile de plumb a oraşului îngheţat fantomatic
10
în imensitatea iernii doar eu
NOAPTE DE IARNĂ (variantă) frig un val de linişte apasă oraşul îngheţat o beznă stranie mă amorţeşte visând prin ochii de cristal ai lunei veghez pământul de argint nucul bătrân şi golaş invocă rugăciuni spre cer prin crengile îngheţate umbre negre imense conductoare de slavă străzile oraşului îngheţate sub ochii felinarelor galbene fantomatice văgăune pustii printre fantasme de cenuşă nimic şi nimeni cu mine în imaginea oraşului mort
11
AZINOAPTE (Elenei G.) azinoapte în timp ce dormeam am visat că tu eşti cerul meu placat cu stele şi comete placat cu mii de luminiţe ce formau un milion de oglindiri în ochii tăi am visat că erai eternă te-am visat suavă liberă arzând azinoapte dormind am simţit în pieptul meu chipul tău sânii tăi mâinile tale corpul tău sentimentele tale erai plină de mister azinoapte am simţit unghiile tale în piele azinoapte erai lumina ce lumina liniştea mea erai tu eram eu eram împreună eram doar noi tu şi eu unul singur pentru o clipă împlinită eram al tău erai a mea eram unul şi acelaşi
12
pielea ta era pielea mea transpiraţia ta era amestecată cu a mea
părul tău încurcat în palmele mele strălucea de lumină azinoapte cerul meu erai tu îmi umpleai de bucurie viaţa erai tu eram noi eram un cer încă o dată şi pentru totdeauna placat cu stele şi comete doar pentru tine ceea ce-mi umpli viaţa de fericire (Salmerón, Decembrie 2006)
13
VISE (Elenei G.) am visat că eram înger şi zburam pe deasupra mării tremurânde iar tu o sirenă cu părul de cărbune îmi cântai arii de Bach - cine te crede mai întrebat - visele nu trebuiesc crezute ele trebuiesc simţite ţi-am răspuns şi am murit...
14
TRAGEŢI OBLONUL
în lumina prea puternică a soarelui reflectată în tine mi-a rămas pironită privirea trageţi oblonul ochilor mei de lut mi se pârjoleşte iarba vieţii în primăvară...
15
LUNA
Luna stă agăţată pe cer. Cu chipu-i de aur; cu lumina ei minunată şi cu mărirea ei, ne face s-o privim în fiecare noapte când cerul este senin. Luna, mama nopţilor, ne priveşte din regatul ei cu ochi-i de foc şi cu bucurie dându-ne lumina ei pentru ca noi să fim fericiţi.
16
DORINŢĂ (in memoriam) să privesc în miez de noapte luna şi să visez la tine iubirea mea să te văd din nou păşind pe muşchiul gros al pădurilor de brazi zâmbind la fiecare floare descoperită în poieniţele minuscule acoperite cu muşchi să te văd bucurându-te la câte o veveriţă ce ne tăia calea atunci când îmbrăţişaţi străbăteam cărările munţilor să te văd din nou fericită rotindute contra vântului răsfirându-ţi părul în lumina soarelui urcată pe vreo stâncă şi cântând cu vocea-ţi dulce “dragoste la prima vedere” a lui Mădălina Manole oh iubito ce-n stele te ascunzi te-ai dus pe meleaguri necunoscute iar eu trăiesc sperând că odată ne vom întâlni şi îmbrăţişaţi vom străbate cărările pline de flori ale paradisului 17
18 August 2004
TRĂIM
Trăim speranţele zilelor de ieri Şi ducem versuri la casap Poveri Ai anilor senili Noi nu suntem poeţii care-au fost Pe timpuri când poezia Şi omul păstrau armonia Trăind în preajma marilor iubiri Simţiri E post Şi-n poezie-i post Şi-n versuri nu mai este sânge Şi-n cuvinte nu e trup Şi plânge Inima de lut Se opreşte-n drumu-i soarele Ca şi cum ar fi uitat Ceva în urmă-n asfinţit Şi clipocind uşor ostrovele Îl oglindeşte-n răsărit (Botoşani, Decembrie 2010)
18
DURERE
ea dormea întinsă lângă o ceaşcă de cafea eu eram treaz o priveam şi mă dureau ochii de frigul iernii sau poate de caldura trupului ei şi eram obosit şi eram ninsoare şi eram iarnă şi eram eu bărbatul ce-o dorea atunci când ea dormea întinsă lângă o ceaşcă de cafea (Doroteia, 21 Februarie 2011)
19
ŞI DACĂ... (pe albumul lui E.) Şi dacă-ncet se pleacă codrii Bătuţi de vânt la lună, Tu-ncet, încet să mi te-apropii Sărut de noapte bună. Şi dacă ramuri verzi se frâng În vijelii, nebună, Să vi la pieptu-mi să te strâng În semn de noapte bună. Şi dacă luna se-oglindeşte În lacul tremurând Din sufletu-mi tot izvorăşte Amorul rând pe rând. Şi dacă greierii sub geam Îţi cânt şi te trezesc E ca în veacuri să te am Şi-n veci să te iubesc. Acum, când seara-ncet se lasă Peste-al nostru sat E ca să fi a mea mireasă Sub cer întunecat. Să te iubesc în crângul rece Pe patul înflorit; Să-ţi simt fiorul lin cum trece Prin trupu-ţi dezgolit. (Voroneţ, 3 Iulie 2011) 20
ANDREEA
ai ales să străluceşti pe bolta cerească îm loc ca inima să-mi umpli de iubire mormântul tău este presărat cu raze de lună şi la lumina ei lacrimile mele au înflorit
21
***
Întins pe margini de asfalt Recit din versu-mi către soare Şi-mi pare cerul de cobalt Şi trist acuma versu-mi pare Dureri ascunse-n praful cenuşiu Păreri apose-n versul care-l scriu Şi ritm şi rimă Totu-mi pare trist De-o margine A-ntinsului abis Se-anină Al nostru Antihrist Şi totul pare-un vis... Coşmar al nopţilor târzi În care-ntunericul pare Mai întunecat Şi de ştim ori de nu ştim Se pare Că din coşmarul vieţii Nu ne-am deşteptat
22
ELENA
eşti la fel de frumoasă precum umbra acestui poem proiectat în cuvinte pe Zidul plângerii ai strălucirea unei lacrimi în colţul narcisei la adierea zorilor că te iubesc spune poemul şi de iubire plânge narcisa că te ador spun zorile şi de adoraţie săgetează soarele
23
STELUŢA (unui înger) De ce treci aşa sublimă Prin al meu gând inviforat? De ce priveşti aşa senină Spre chipu-mi trist, îngândurat? De ce tu-n bătaia lunii Surâzi tandru, virginal Şi-nchizi ochii, culoarea murii Peste celestul abisal? De ce străpungi a mea gândire Cu chipu-şi sălbatec, fecioresc? De ce mă ucizi cu o sclipire? De ce mă faci să-nebunesc? De ce? te-ntreb în noaptea neagră Şi u pe cer doar străluceşti, Nu vrei să-mi spui o vorbă, dragă; Nu vrei în ochi să mă priveşti. Mă chinui doar cu-a ta lucire Şi cu-al tău chip de foc, dar rece. O, înger blond, o, grea iubire, De ce mă dori şi nu-mi dai pace? (Gura Humorului, 3 Octombrie 2011)
24
PLOAIE ÎN NOAPTE (lui Viorel Gongu)
ploua cu versuri ploua cu rime rare peste pod la Mogoşoaia ploua torenţial un soldat stătea agăţat de arma lui şi scria versuri cu baioneta pe cerul de plumb ploua şi era noapte la lumina felinarelor umbra soldatului şoptea versuri pentru noi reflectată în apă (Voroneţ, 6 Octombrie 2011)
25
FRIG
urcam muntele Rarău în iarna de pe platoul pustiu viscolul a stat pulberea zăpezii arde în soarele de ianuarie ...şi rup cetina din prăpastia umbroasă nimic nu mai e decât lumina încheindu-şi pe spinările omătului neatins cursa infinită în cerc ultim cerc... ...şi aştern cetina verde pe zăpadă pat virginal facem un culcuş şoptesc un culcuş... ...şi presar flori pe pieptul iubitei şi aprind arome... ...şi aşez în preajmă lăute să ne bucurăm... ...şi fac şi-un foc un foc iute şi-o punte peste râul ascuns între sălcii... ...vulturul se roteşte în seninul zilei calculând... ...şi întreb precaut: "ţi-e frig?... frig?..."
26
POEMUL MAREI RATĂRI
urmărind perfecţiunea ne-am ratat infinitul ce-l avem atât de aproape ne-am ratat iubirea am rata viaţa suntem conştienţi că nu putem cuprinde universul că nu putem atinge soarele dar nu ne dăm seama de ratare decât la sfârşit când ne este frică să nu ratăm celălalt infinit
27
POEMUL NOPŢII
stătea goală în mijlocul abisului ea femeia visurilor femeia ce ne-a răscolit nouă bărbaţilor nopţile abisul era negru dar nu întunecat un negru prin care se putea vedea un pat plin de copii ce o priveau pe ea şi deodată au început să strige „ţâţe ţâţe” ea îi privea iar sânii ei ce altădată a ademenit mii de bărbaţi curgeau precum tumoare pubisul ei acoperit de un păr negru nu mai arăta a sex ci semăna cu un animal sălbatec o luă la fugă cel tare din faţa celui slab dar cel slab era mai numeros părea mai puternic şi copiii se luă după ea ţipând şi mai tare „ţâţe ţâţe” „lapte lapte” „mama mama”
28
LITOST
te chinui să faci ceva nu-ţi iese şi alţii pot dar tu nu poţi nici nu te străduieşti să poţi te cufunzi tot mai tare în propia-ţi neputinţă în propia-ţi mizerie te crezi cineva dar nu eşti şi când descoperi adevărul te doare şi îi urăşti pe toţi şi doreşti răzbunare şi te afunzi tot mai tare în litost şi devi litost
29
CREATURA CE TRÎIEŞTE ÎN TINE
Creşte în tine. Se mişcă. O simţi, dar n-o doreşti. "E prea devreme", zici. "Sunt prea tânără", te plângi. Dar ea creşte. Face parte din tine. Se hrăneşte cu sângele tău. Te laşi cuprinsă de teamă, de influenţa familiei şi vrei să renunţi la ea. Îţi faci programare la medic. Îţi urmezi drumul fără să te gândeşti că acea creatură este carnea ta. Este sufletul tău. Este prinsă. Trasă. Ruptă din tine. Se trage înapoi încercând să scape. Nu-i venise timpul. Vrea să trăiască. Simte pentru prima dată durerea. Plânge în sufletul ei. Ţipă chiar, tacit... Tu strângi din dinţi şi aştepţi să scapi de ea... O viaţă se stinge. Un suflet îşi plânge trupul în care urma să locuiască. Acum se rătăceşte prin neant căutându-şi locul. Plânge la porţile Raiului dar nu e primit. Se tânguieşte la cele ale Iadului, dar nici în cărţile lor nu e scrs. Nu are identitate. Nu a cunoscut nici viaţa. E singur. Părăsit. A nimănui. Tu pleci uşurată acasă. "Asta e!", îţi spui. Şi nu te mai gândeşti la ea. Face parte dintr-un trecut negru de care nu vrei să-ţi mai aminteşti...
30
PETE DE CULOARE (lui Iulian Mîmdrilă)
privirea ta e dincolo de cer e direct în locaşul îngerilor
tu nu vezi copacul ce se-nalţă semeţ dinaintea ta tu-i vezi doar existenţa iluziile viaţa
soarele pentru tine nu-i doar o pată de culoare pe un cer prea albastru el este focul vieţii
le surprinzi momentul le surprinzi trăirea interioară umbra timpul
31
a ceea ce a fost dar nu mai e şi totuşi există
steaua ce se mişcă norul ce-i împins de vânt tu le opreşti şi opreşti timpul prin pete de culoare
1 Decembrie 2011, Botoşani
32
TU-MI SPUI
tu-mi spui, iubito, că cerul greu te doare şi cântecul meu e un joc de oglinzi plângându-ţi, pe umărul zilei ce moare, umbrele părului, iar ochi-ţi fierbinţi taie-nserarea cu aripi de păsări, şi mîinile tale mi-aduc frământând aroma mângâierilor neîmplinite între noi. sunt cuvintele murmurând, sugerând.
33
POEM CU ÎNGERI
îngerii cântă din harpele lor din lemn osanale celui preaînalt îngeri blonzi îngeri brune i îngeri galbeni sau negri ace tia sunt îngerii adevăra i m-am trezit înconjurat de îngeri îngeri ce mă păzeau îngeri ce mă enervau dar ce spune i că nu to i erau îngeri vre i să mă contrazice i pe mine care i-am văzut erau îngeri aveau aripi aureole harfe i cântau osanale celui preaînalt dar fiecare înger avea propriul lui preaînalt
34
CUPRINS
Amintiri de la miezul nopţii. Dormi Mai lasă-mă Rugă Îngerul păzitor Peisaj de iarnă Noapte de decembrie Noapte de iarnă Azinoapte Vise Trageţi oblonul Luna Dorinţă Trăim Durere Şi dacă Andreea *** Elena Steluţa Ploaie în noapte Frig Poemul marei ratări Poemul nopţii Litost Jurnal Creatura de trăieşte în tine Pete de culoare Tu-mi spui Poem cu îngeri
35
Toate drepturile aparţin autorului Exclus vânzarea ei Cartea poate fi folosită mumai în scop personal noncomercial
36
37