Dialog în Oglindă

Dragomir Smaranda, clasa a V-a Colegiul Naţional „Octavian Goga” Sibiu Professor coordinator: Ducu Luminița Minut de primăvară Spuneai că niciodată n-o să piară Acel minut și totuși a pierit,

Acel minut de primăvară Pe care eu l-am isprăvit!

Puteam să admir o floare Și să îi simt mireasma îmbietoare!

Puteam să stau la soare, Ca să mă bucur de strălucirea razelor lui strălucitoare! Puteam să privesc zăpada cum se topește Și să admir faptul că primăvara sosește!

Dragomir Smaranda, clasa a V-a Colegiul Naţional „Octavian Goga” Sibiu Professor coordinator: Ducu Luminița Să taci…

Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta, Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am,

Ci lasă-mă în fața șevaletului, pictând o lume care nu există încă, o lume în care noaptea și gândurile neexprimate vreodată nasc creaturi fantastice.

Tu... Tu trebuie să taci ca să faci parte din ea...

Filip Marian, clasa a VIII-a Colegiul Național ”Samuel von Brukenthal” Sibiu Profesor coordonator: Dimulete Geta Lăcrămioara

9 Dar acel minut s-a scurs, Pe apa sâmbetei s-a dus! Ca pe un râușor, care curge încetișor, Spre copacul vieții roditor.

Căci viața este scurtă! Dar poate fi trăită cât o sută, O sută de vieți bine trăite, vieți împlinite! Și merită trăită din plin! Fără ca vreodată să suspini! Căci viața este ca o floare, Tânără, înfloritoare, și apoi moare…

Umbră cu pălărie… Se ține după mine cineva... De mi-aș întoarce capul l-aș vedea,

Dar, dac-aș face-o, chiar m-aș îneca în frică. M-aș sufoca în spaima de a o recunoaște Pe-acea umbră ce-mi bântuia coșmarurile din copilărie.

Am încercat să mă ascund, dar tot timpul mă găsește.

Atunci încerc să nu mai întorc capul, ci doar mă uit înainte în ochii oamenilor fără pălărie.

Cu cetatea mea în minte Aș putea scrie romane. Ale sale ziduri ‘nalte Oprind invazii dușmane.

Calfe și harnici zidari Pentru oraș au construit

Un șir de ziduri mari, Un scut de neclintit.

Oameni isteți și muncitori Un burg semeț au înălțat. Comerțul său înfloritor Ducându-i faima-n lung și-n lat.

Badea Claudia, clasa a X-a Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Alexandria Profesor coordonator: Bozeanu Mariana

Azi

Prin urmare nu mă mai iubești, nu mai vrei comori înflăcărate,

nu trebuie azi să te sfiești, tu poți pleca spe lumi îndepărtate.

Am înțeles, azi nu vorbești, căci ai ales o altă lume, deși simt că mai dorești să spui încet al nostru nume.

Un suflet gol azi vei lăsa în urmă, oare se va mai umple vreodată? Eu încă îți văd a ta umbră în gândurile mele purtată.

Pe-un drum ce nu-i și-al meu știu bine că tu te-ai pierdut... Mă obsedează gândul greu, căci azi, tu trist ai dispărut.

Păun Valentina, clasa a XII-a Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Alexandria Profesor coordonator: Bozeanu Mariana

De dor

Ţi-a stins o vrăjitoare-n ochi cărbuni Sau pentru ce bolesc de dorul lor?

Pășesc neostenit prin aer, dar ce minuni mă leagă veșnic de-al tău pridvor? E chipul tău de lună și de soare, pictat de-o mână de artist divin, și zâmbete de mici mărgăritare, ce îmi aduc în suflet mult senin?

Sau poate-i vocea ta cea caldă, ce-n inimă-mi presară stele, și fluturi fac în pieptu-mi salbă de dragoste și de durere?

E mângâierea ta ca perlele de rouă, pe mâna meu de nobile cristale, care se strâng atunci când plouă, furtuni de flori și de petale?

Da, sunt toate-acestea laolaltă, un dor nebun de ochii de cărbune, pe care-o vrăjitoare de-altădată șoptit l-a spus: descântec-rugăciune!

10

Păun Valentina, clasa a XII-a Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Alexandria Profesor coordonator: Bozeanu Mariana

Începutul

La început a fost sărutul Şi el era pe gura ta ...

Din abisuri albastre izvorâte Creșteau în mine flori de „nu-mă-uita”.

Luminile se nășteau în zori Prin umbre de dor strecurate, Iar porțile cetății sfărâmate Se loveau de zidurile neapărate.

Se înălțau aurorele multicolore, Când răsuflarea ta caldă mă ocrotea, Zburam pe talazurile mării de sare, Zâmbind lăuntric în margine de stea.

Ce început de neuitat! Sărutul de pe gura ta, Abis și zbor nemăsurat, În inimi cântă încă dragostea.

Delcea Carmen, clasa a X-a Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Alexandria Profesor coordonator: Bozeanu Mariana

Toamnă

Privește din fereastra deschisă podgoria Și câmpul de-astă vară! Ce repede s-au stins.

Acoperă-mi umbra și memoria, O mantie rece azi m-a cuprins.

Am sufletul greu și mă cheamă, Fără de margini, un somn apăsat, Iar trupul tău, în frunze de-aramă, E-ntr-o capcană înveșmântat.

Privește spre cerul de noapte Vârtejuri fumurii și grele, Și gândul nu-l spune în șoapte, Trimite-l în cărțile mele.

E toamnă cenușie printre noi, Copacii pictează un negru labirint. Să-ți amintești mereu de noi doi, De dorul nostru nemărginit.

Bîrsan Ionela, clasa a XI-a Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu Tg. Jiu, Gorj Profesor coordonator: Banciulea Ionela Manuela

Deschidere

Știu, sufletul acesta care e Ȋndrǎgostit de toate stelele,

Știu, chipul acesta care e, Îndrăgostit de toate nopțile.

Petrecute pe bancă, împreună, Admirând în înuneric la lună, Și-mi dădea motive să îndrăznesc, Să fiu, să râd, sau să zâmbesc.

Și mă privea cu ochi strălucitori, Blânzi, sinceri, ocrotitori, Și-mi șoptea la inimioară: Iubirea noastră n-o să doară.

Și mă pierd în nemurire, Curg lacrimi pân’ la orbire, Când mă gândesc că suntem muritori, Pe lume veșnic, simplii călători.

Și simt că-l știu din altă viață, Același suflet, altă față. L-aș recunoaște-n orice lume, Sub altă întrunchipare și alt nume.

Brad Lorena, clasa a XII-a Colegiul Naţional ”Octavian Goga”, Sibiu Profesor coordonator: Stoian Achim

Cum? Mai alergi și-acuma pe țărmuri s-asculți marea? Acele-apusuri roșii și-acum le mai privești?

Tu asemenea mie, încă le-auzi chemarea? La fel ca-n acea vară, crezi încă în povești?

Eu cred, și tot aș crede și de ar fi doar basme, Și de-ai veni să-mi spui că visul ți-e fictiv. Căci doar atunci când aleg să mă-ncred în fantasme, Credința mi se-nalță, crescând superlativ.

Cum? Te-ai întors la plajă? Mai cauți și acuma Ce-atunci ai îngropat trist în nisipul fin? Se pare că după un an ai făcut suma, Văzând că cerul nu mai este la fel de senin.

Nisipul și-a lăsat aurul valurilor; Acestea l-au purtat pe un curent rebel, Știind că doar așa va fi nemuritor, Și bineînțeles! Tu ai făcut la fel.

Ți-ai pus toată speranța într-un cufăr secret La care astăzi te simți pregătit să vii, Gândindu-te că te voi aștepta discret Să mai intrăm o dată în Marea noastră Gri.

11 Dar glasuri de sirene și-o poftă imatură De ne-ar chema aievea și de ne-ar fermeca,

Am trece cu același curaj de geamandură Și încă o dată, în larg ne-am îneca.

(după Anacronism romantic) Am uitat cum era să aud sinistrele cuvinte, Două vorbe care cândva păreau adevărate, Dar acum au ajuns doar niște simple minciuni depănate…

Drăguț Alexia Gabriela, clasa a IX-a Colegiul Național Bilingv George Coșbuc, București Profesor coordonator: Roșca Teodora La început a fost sărutul Și el era pe gura ta…

S-a transmis ușor către a mea M-a purtat prin lumi divine, Iar când buzele ni s-au atins plăpând Am simțit un fior cum s-a prelins ușor, Lăsând vechile amintiri în zbor.

O vrajă parcă ne-a învăluit pe amândoi Ne-a purtat peste mări și țări O nouă lume am contopit, Din sfintele raze ce ne-au cuprins dormind…

Și-am deschis deodată ochii Am început sa mă întreb ce s-a întâmplat, Buzele tale trandafirii dispăruseră în noapte, Așa că m-am lăsat purtată de niște șoapte…

Am închis din nou ochii, sperând că voi deschide iarăși orizonturi, Am simțit o atingere caldă Și am tresărit ușor căzând în al abisului dor.

Prin urmare nu mă mai iubești Nu mai vrei comori înflăcărate

Nu mai vrei să pătrundem împreună În noi lumi ce domnesc sub o aură comună. Ai uitat ce a fost între noi, Ai pătat sufletul îmbălsămat cu flori, Care acopereau cândva un drum Umplut cu firave amintiri deșarte, Amuțite acum pentru totdeauna printre fiori… Erau dulci precum niște petale Aruncate într-un labirintic dans Prin al inimii extaz.

Ichim Ramona, cls. a XII-a Liceul Tehnologic “Nicolae Bălcescu”, Alexandria Profesor coordonator: Dinu Caliopi-Alina

Fata cu vioara

Acum, când ochii ei nu mai privesc, Când degetele ei prelungi, de ceară,

Tresar sub a arcușului vioară, Pe note triste, lacrimi înfloresc.

Se scutură și trandafirii-n vază, În a suspinelor de ceteră cântări, Prin voalul fin, ea, umbra pe cărări, Doar luna în luciri mai scânteiază.

Deodată… și vioara se oprește În plânset adunat pe-argint de strune, De parcă azi nu are ce mai spune, Iar fata în fantasme se topește!

Pătrașcu Patricia Florina, clasa: a IX-a Colegiul Național Ion C. Brătianu, Pitești Profesor coordonator: Firuță Dorina De-ai mai fi o dată... De n-ar fi decât visul și tot ar fi de-ajuns Sǎ mi te-aducǎ-n minte când mǎ cuprinde dorul,

Să mai simt înc-o clipă prea dulcea revedere, Să mă cuprindă-ndată amarul și amorul.

De-aș mai avea o viață de amintiri senine N-aș mai cere nimic, m-aș mulțumi cu tine, Să mă cuprinzi cu totul cu al tău șarm unic, sfânt, Cum n-a mai fost vreodată o ființă pe Pământ.

De mi s-ar da o clipă să îți mai văd prezența

12

Atât ar fi de-ajuns să-mi înceteze existența, Să mă sfâșie profund și să-mi dea viață pură, Cum doar tu ai putea prin simpla ta natură.

Luminile uitării iubirii tale pline de noi Distrug întreaga negură a unei zile senine, Când visul și speranța devin fapte cerești, Iar dragostea și-uitarea îmi par mai pământești.

Atâta obscuritate îți luminează ființa, Iar cerul e în flăcări și porți se tot deschid Spre a lumii substraturi deșarte, pustiite Și nu te văd în fața-mi și nu te văd în vid...

Și chiar și vrajă ca de umbră parcă nu mai are rost Și însăși ploaia-i plină de fantasma ta, dar pentru ce... Căci dragostea e un sfârșit și trage doar necazuri după ea Și nu știu dacă simți și tu acum toată durerea mea?! Care îi aduce pe aceste meleaguri pentru buna îndeletnicire.

Totuși, nu detest să-mi caut cuvinte potrivite, Pe placul unor spirite extrem de odihnite, Deoarece chiar și în spatele epitetelor "strivite" Se vor regăsi ființe la fel de mâhnite, Care încearcă cu disperare să descopere versuri pentru suflete rănite, Ce îmi călăuzesc aceste gânduri istovite, Cu scopul de a le face să se simtă iubite.

Voi preda aceste vreascuri de rime în voia sorții, Așteptând să le decidă destinul aflat în pragul morții, Iar până atunci voi sta în fața porții, Delectându-mi cititorii cu poezii de mari proporții, Știind că sacrificiul de poet va păstra în inimi doar emoții.

Rămân urme de lacrimi pe ai lumii obraji reci, Căci chiar și ei ar plânge de-ar ști că-ai să mai pleci; De la Romeo și a sa Julietă dragostea n-a mai durut atât de tare Dar fără tine ce sens mai au toate acestea oare?...

Petrescu Letiția, clasa a IX-a Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”, București Profesor coordonator: Roșca Teodora „Sacrificiu”

Ce multe versuri, ah! ce multe versuri Şi totuşi ce puţină poezie!

Câteodată simt că fac economie De cuvinte și sintagme ce pot aduce frenezie Unor mari lectori care parcă mă citesc doar din amintire, O amintire răsfirată de amnezie,

13

Anemona Similache, clasa a X-a Liceul Teoretic Teiuş Profesor coordonator: Romina Pop

Frunzele (Elegie de toamnă) ,,Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta, Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.”

Nu-mi spune: te iubesc, s-ar putea să te cred... Dar nici: nu te iubesc s-ar putea să mă pierd. Nu mă privi așa, că o să mă îndrăgostesc Dar nici nu mă evita, că o să mă smintesc... Mâna să nu mi-o lași, că o să îmi lipsești Dar nici să nu m-atingi, că o să stârnești. Nu mă băga în seamă, că mă deschid nespus Dar dacă mă ignori, am sufletul distrus. La mine nu zâmbi, c-o să zâmbesc și eu. Dar nu vreau să plângi, c-o să plâng mereu. Cu mine să nu stai, c-o să mă obișnuiesc Dar nu cumva să pleci, c-o să mă topesc. Iubirea ta mă face și tristă și fericită Cu tine mă simt sigură, dar sunt și rătăcită. Puternică ea mă face și cu toate că slăbesc Și sănătoasă mă ţine chiar dacă înnebunesc.

Urăsc la mine faptul că te iubesc așa! Urăsc și sentimentul că ești inima mea. Fiindcă la mine-n brațe eu nu pot să te țin. Urăsc că zi și noapte mă lupt cu acest chin! Urăsc să mă prefac că nu simt dragostea, Urăsc la nebunie că nu te pot avea...

De-aş fi rege ,,De-aş fi rege-aş duce-o tot în chefuri Şi-aş întinde-ospeţe noaptea toată”

Regina mea fără de rege, stăpână pe-ntuneric ce plânge-n taină la apus. Pedeapsa mea fără de lege, m-ai obligat să mă ridic mi-ai interzis tot ce e sus.

Regina mea fără de rochii, acoperită cu mister, cu umbră deasă de sidef copila mea ce-nchide ochii fereastra către alte lumi amor de basorelief.

Regina mea fără de care n-ar exista nicio silabă din ,,te iubescul” meu tăcut, comoara mea fără valoare ascunde-te și așteaptă să vin să te sărut.

Popovici Loredana Ștefania, clasa a X-a Colegiul Național „Alexandru Vlahuță” Râmnicu Sărat

„Ce multe versuri, ah! Ce multe versuri și ce puțină poezie!“

Totul se scaldă într-o negură pustie Atunci când înșiri cuvinte pe hârtie Nepătrunzând înțelesul în profunzime Tu autorule trebuie să înțelegi odată Că poezia este artă În mintea cititorului deschizi o poartă Pe care versurile-l poartă Într-un la labirint ca să poată Să găsească esență adevărată. Tu în cadrul unui text Vocea proprie o renegi Lăsând munca ta toată De narator prezentată Iar de rima ta nu este bună Ori de cuvintele nu stau bine împreună Să-i arăți celui ce în universul tău s-avantă Că să – nvatați împreună. Important e ca la final de zi Să vezi răsăritul în asfințit.

Nicolae Marina, cls. a IX -a Liceul Tehnologic “Nicolae Bălcescu” Alexandria Profesor coordonator: Dinu Caliopi-Alina

Prin urmare nu mă mai iubești Prin urmare nu mă mai iubești, nu mai vrei comori înflăcărate,

și pas cu pas, ușor, mă părăsești, te urci pe șei de vânt ca să te poarte…

Sunt singură, un val de mare dus pe-ale albastrei plaje preasărate, sunt lacrimă, ori zâmbet în colț pus, o mască agățată-n par de o cetate!

Sunt sau…nu sunt, nu știu prea bine încă… eu fără tine nu mă mai exist, cu aripele frânte, în râpa cea adâncă, mă prăbușesc spunând un acatist.

14

Năstase Daria Nicola, clasa a IX-a Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”, București Profesor coordonator: Roșca Teodora Tainele copilăriei De ce dai voie vântului să umble Prin părul tău şi să ţi-l răvăşească?

De ce dai voie lacului cristalin Chipul senin de copil să ți-l oglindească? De ce amurgul în culori calde te uimește

Și parfumul lalelelor de aprilie te-amețește? Să fie această taină ascunsă în a inimii cutie? Acest secret căutat de-o veșnicie? Sau oare ai săi căutători au uitat de ... copilărie? Copilăria dragă, îndepărtată într-o temniță întunecată, Cu încuietoarea ferecată a fost aruncată. Dar ea evadează când omul mare cutează Ochelarii vrăjiți să-i dea jos și să privească Lumea înconjurătoare cu o seninătate copilărească.

Mocanu Eliza, cls. a XI-a Liceul Tehnologic “Nicolae Bălcescu” Alexandria Profesor coordonator: Dinu Caliopi-Alina

Tristețe de toamnă Privește din fereastra deschisă podgoria Și câmpul de-astă vară! Ce repede s-au stins.

Cât de puțin a curs prin vis, călătoria, Acum, e cerul palid, e noapte și a nins!

Văd parcă struguri atârnând pe joarde, În brumă îmbrăcați, în puful alb de vie, Iar noi, râzând și alergând în hoarde Pe-ntinderea de glie, în toamna arămie.

Vor fi și alte toamne mai coapte decât asta, Și strugurii în vin se vor preface, Ne vom juca de-a dragostea pe coasta A strugurilor dintr-o toamnă ce se coace!

Tudoran Roxana, clasa a X-a Colegiul Național Bilingv "George Coșbuc", București Profesor coordonator: Teodora Roșca Chiriaș Din noaptea-aceea neagră nu mai ştiu Nimic despre vecinul meu ca scrumul.

A închiriat o cameră în mintea mea Și uneori îi mai simt parfumul. Nu plătește mai nicodată chiria Dar câteodată când trec pe lângă cetate Parcă aud vocea lui, șoapte Sau poate doar câteva gânduri încă necugetate.

"Cui pe cui se scoate!", mi-am zis, Și pe loc am decis Că trebuie să trăiesc alt chin Sau poate chiar o serie de întâmplări cu venin.

15 Oricum, am dat anunț în ziar Poate îmi găsește cineva o suferință Dar am fost dezamăgită Peste toate am trecut cu ușurință

Am trecut la alt plan: mă fac soldat Să fiu mai aproape de amintirea sa. Dar abia când am fost refuzată M-am simțit revelată.

Tu uneltești cu ei împotriva mea Te-ai săturat de mine și Nu mai găsești modalități Prin care să nu mă mai bag în treaba ta

Găsește-ți o altă cameră Folosește-te de ochii tăi duioși Va trebui să stai în mintea altcuiva Că nu suport chiriașii neserioși.

Ungur Alexandru-Cristian, clasa a IX-a Colegiul Național Bilingv “George Coșbuc”, București Profesor coordonator: Roșca Teodora Dorințe Îmi trebuie o nouă suferință Ca să mă pot deprinde cu uitarea

Aceasta este a mea dorință Pentru a începe căutarea. În propria-mi lume a imaginilor Gânduri, vise, simțiri dansează lent, Iar eu-s captiv în cușca anilor De care mă simt și-acum dependent. Oh, atâtea zgomote văd în întuneric Și atâtea voci pierdute în lumină,

Dar când se ivește acel tărâm feeric Doar la tine mă gândesc, străină! Poate o nouă îndurerare Va alunga clipele plăcute La care visez în disperare În nopțile cele mai tăcute. Eu aștept pentru o evadare Să scap din ghearele trecutului, Să mă găsesc pe-un drum de plecare Din propria-mi închisoare-a sufletului.

Ungureanu Alyssa-Alexandra, clasa a IX-a Colegiul Național Bilingv “George Coșbuc”, București Profesor coordonator: Roșca Teodora Oare sǎ fie drept cǎ n-am uitat Mirosul verii-n care te-am aflat

Ori parfumul tău de zâmbet proaspăt Ce-mi vuia pe piele ca un freamăt. Te-am visat în nopțile cu stele În mintea mea, purtai mărgele Nu erai nici blândă fantezie Nici nu-ntrupai recea iluzie Te-aflai la limita eterului Încercând să mă convingi de-orice spui. Și dulce tare îți mai era vorba Mai că ți se împleticea limba Atent, să nu aluneci în neant Cu o mână desenai galant Memorii ale timpului trecut. Of, dar tu nu știi ce mult a durut Să-mi amintesc vremuri de demult... Ne-am iubit ca soarele și luna Alergând unul după altul întruna Tu, scăldat în arșița luminii Eu, în răcoarea obscurității Mi-ai șoptit povești pline de minuni Când cerul era secat de lumini; Eu răsăream uneori la apus Știi, aveai frică de noapte, ți-am spus Îți voi fi dulce ghid și protector Lasă timpul să curgă pe mosor... Te-ai jucat cu al vremii fuior Fără mine, ai încurcat zile Cu nopți, ah, au venit zăpezile! Ai umplut ținuturile cu-atâtea Lacrimi țepene și doine de nea Acesta-i semnul că rău iți părea?

16 Ce păcat, ți-ai fost singur călău... Iertarea mea vine fără voie Iată accept, mai mult de nevoie Să-mi fii orice ne dorește destinul De-acum și până n-om fi niciunul; Ne-am iubit ca soarele și luna Ca minciuna și întotdeauna. Se face prea târziu pentru mine, Neîntârziat, dimineața vine Raze de lumină iți șterg urma Iar roua iți înlătură aroma.

Știu, sufletul acesta care e Îndrăgostit de toate stelele,

De șoaptele cusute în mătasea nopții, De secrete împletite printre raze de lună, El cunoaște în detaliu arta frumosului A naturii, a omului, a vieții. Și cu ochii bandajați, feriți de relele lumii, Caut dincolo de bolta cerească Căci nimic cu adevărat desăvârșit Nu se dezvăluie privirii omenești. Ori eu nu îmi doresc să mă uit la stele de stele, Ci aștept cu o nerăbdare aproape infantilă Valsul universului de la miezul nopții. În pas cadențat, mii de constelații împânzesc cerul, Într-o celebrare a sărbătorii necunoscute omului. Un murmur subtil și dulceag umple aerul Iar de asculți cu atenție, undeva în dreapta ta Poți auzi destinul țesând poveștile noastre. Pentru un moment, fie cât o suflare, Când lumea înțepenește, amorțită de propria-i povară Ochii mei sunt și ai tăi, iar viitorul nu mă sperie Nu încă, nu pentru o secundă, nu cât sunt aici Cu privirea ațintită asupra oceanului de întuneric Pierdută atât de adânc în mrejele somnului, Căutându-i o explicație care întârzie să apară. Iarta-mă dacă îți par visătoare ori nesăbuită, Dacă dorințele mele îți par fără de realitate; Dar uiți că suntem făuriți din praf de stele? Consecința a miliarde de posibilități și accidente, Aruncați parcă fără remușcare în neant.

Și totuși, în ciuda tuturor sorților, iată-ne Încercând să dezlegăm misterele vieții Împiedicându-ne de inimi frânte și dispreț rânced Iar speranța plăpândă ghidându-ne fiecărui calea. Cu astfel de gânduri promit Să nu regret împlinindu-i visul Sufletului acestuia care e Îndrăgostit de toate stele.

Năstase Daria Nicola, clasa a IX-a Colegiul Național Bilingv “George Coșbuc”, București Profesor coordonator: Roșca Teodora Vrăjitoarea arămie

Nu te teme, nu te teme Dacă iar mor crizanteme,

Dacă vântul pe cărare Cântă florilor de-nmormântare, Dacă ploaia răcoroasă Ține oamenii în casă. Ale toamnei capricii, Vara sunt delicii. Vrăjitoarea arămie Nu domnește-o veșnicie...

Eni Alexandrina, clasa a X-a Colegiul “Mihai Eminescu”, Bacău Profesor coordinator: Eni Alexandrina

Toast

Ridic acest pahar pentru iubire Și-l beau dintr-o suflare pân-la fund;

Îl beau pentru o frumoasă amintire, Pe vremea când simțeam ceva profund. Cu gând greu ominteam zeci de seri Mă deșteptam că azi, de fapt e-o altă ieri. Am ridicat imperii unde nu le vede nimeni Scăpat de durere am fost doar eu și cu mine. Mai simt și azi acel fior, Când doar ocazional te povestesc. De-acele vremi, mă mai încearcă câte-un dor, Dar nu-mi permit să mai iubesc. Vindecat de toate câte au fost, La acest ceas, acest pahar pot să închin. Abia acum prins-au toate rost, Abia acum pot să trăiesc din plin.

17