Traduceri

Traduceri Cristea Beatrice-Corina Cls. a IX-a Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiue Profesor coordonator: Căzilă Deliaplasticădu Corydon ceri Corydon

Sunt cel mai frumos din oraşul acesta, Pe străzile pline când ies n-am pereche, Atât de graţios port inelu-n ureche, Şi-atât de-nflorite cravata şi vesta. Sunt cel mai frumos din oraşul acesta.

Născut din incestul luminii cu-amurgul, Privirile mele dezmiardă genunea, De mine vorbeşte-n oraş toată lumea, De mine se teme în taină tot burgul. Sunt prinţul penumbrelor, eu sunt amurgul… I’m the most beautiful in this city, On crowded streets when I go out I have no equal, So stylishly wearing the ring in my ear, And so flowery my tie and vest. I’m the most beautiful in this city.

Born of the incest of lught with the twilight, My eyes caress the void, Everyone in town talks about me, The whole town is secretly afraid of me. I am the prince of the half shadows, I am the twilight...

Nu-i chip să ma scap de priviri pătimaşe, Prin părul meu vânăt, subţiri, trec ca aţa, Şi toţi mă întreabă: sunt moartea, sunt viaţa? De ce-am ciorapi verzi, pentru ce fes de paşe? Şi nu-i chip să scap nici pe străzi mărginaşe… I can’t escape lustful looks, Through my violet, thin hair they pass like a thread, And everyone asks me: am I death, am I life? Why do I have green socks, why a pasha fez? And I can’t escape on the side streets either...

Panglici, cordeluţe, nimicuri m-acopăr, Când calc, parcă trec pe pământ de pe-un soclu. Un ochi (pe cel roz) îl ascund sub monoclu, Şi-ntregul picior când păşesc îl descopăr, Dar iute-l acopăr, ca iar să-l descopăr…

Celalalt ochi, (cel galben) îl las să s-amuze Privind cum se ţin toţi ca scaiul de mine. Ha ! Ha ! Dac-aţi şti cât vă şade de bine, Sărind, ţopăind după negrele-mi buze. Celalalt ochi s-amuză şi-l las să s-amuze. Ribbons, headbands, trifles cover me, When I step, I feel like I’m stepping on the ground from a pedestal. I hide one eye (the pink one) under the monocle, And the whole leg when I step I uncover, But I quickly cover it, so I can uncover again...

I let the other eye, (the yellow one) have fun Watching everyone cling to me. Ha! Ha! If you only knew how good you look, Jumping, hopping for my black lips.

The other eye has fun and I let him have fun. C-un tainic creion îmi sporesc frumuseţea, Fac baie în cidru de trei ori pe noapte, Şi-n loc de scuipat am ceva ca un lapte, Pantofi cu baretă mi-ajută zvelteţea, Şi-un drog scos din sânge de scroafă nobleţea.

Toţi dinţii din gură pudraţi mi-s cu aur, Mijlocul mi-e supt în corset sub cămaşe, Fumez numai pipe de opiu uriaşe, Pe braţul meu drept, tatuat-am un taur, Şi fruntea mi-e-ncinsă cu frunze de laur.

Prin lungile, tainice, unghii vopsite Umbrela cu cap de pisică rânjeşte, Şi nu ştiu de ce, când plimbarea-mi prieşte, Când sunt mulţumit c-am stârnit noi ispite, Din mine ies limbi şi năpârci otrăvite.

Din mine cresc crengi ca pe pomi, mătăsoase, Şi însăşi natura atotştiutoare, Ea însăşi nu ştie ce sunt: om sau floare? Sau numai un turn rătăcit între case, Un turn de pe care cad pietre preţioase.

Sunt cel mai frumos din oraşul acesta, Pe străzile pline când ies n-am pereche, Atât de graţios port inelu-n ureche, Şi-atât de-nflorite cravata şi vesta. Sunt cel mai frumos din oraşul acesta. With a mysterious pencil I increase my beauty, I take a cider bath three times a night, And instead of spit, I have something like milk, Slingback shoes help my slenderness, And a drug taken from the blood of a sow my nobility.

All the teeth in my mouth are powdered with gold, My waist is sucked into my corset under my shirt, I only smoke huge opium pipes, On my right arm, I tattooed a bull, And my forehead is hot with bay leaves.

Through the long, mysterious, painted nails The cat’s head umbrella grins, And I don’t know why, when my walk suits me, When I am content to provoke new temptations, Poisoned tongues and worms come out of me.

From me grow branches like trees, silky, And the all-knowing nature itself, She herself does not know what I am: human or flower? Or just a tower lost between houses, A tower from which precious stones fall.

I’m the most beautiful in this city, On crowded streets when I go out I have no equal, So stylishly wearing a ring in my ear, And so flowery my tie and vest. I am the most beautiful in this city.

Buffalo Bill

Deseară poştalionul va trece prin strâmtoare Iar noi îl vom surprinde la locul cunoscut, Întocmai ca pe vremea când mânuiam topoare Şi flinte ghintuite. Întocmai ca-n trecut.

Azi însă nu de lada cu bani ne vom atinge, Nu de mătăsuri fine, podoabe sau găteli, Nu vom umbla prin punga rotundă ca o minge Şi nici prin buzunare cusute-n căptuşeli.

Azi nu ca să ne-nfingem în saci de aur braţul Ne vom lupta cu ceata de călători calici, Şi nici ca să mai râdem puţin, zvârlind cu lanţul. Ne vom ascunde ochii sub măşti, iubiţi amici.

Nu ca să punem mâna pe călătoarea blondă Ce tremură şi-şi vâră colierul între sâni, Nu ca să scoatem fetei inelul de logodnă Vom răsuci cu vervă pistoalele în mâini.

Azi nu vrem punga groasă a doftorului roşu Ce clănţăne alături din dinţi, înfricoşat, Nici corfele cu păsări de curte, nici cocoşul Ce dă din aripi lângă docarul răsturnat.

Un lucru mult mai nobil, prieteni, astă seară ...Aduce poştalionul, şi mai de preţ decât O călătoare zveltă, subţire şi sprinţară Sau saci cu bani de aur, umpluţi până la gât.

Diseară poştalionul aduce-un domn de seamă. Un călător de seamă şi-un hoţoman de soi, Aduce Timpul-domnul pe care nicio vamă Nu l-a putut vreodată întoarce înapoi.

Buffalo Bill

Tonight the postman will cross the strait And we’ll catch him at the usual place, Just like when I was handling hatchets And gunshots. Just like in the past.

But today we will not touch the money box, Nor of fine silk, ornaments or garters, We will not look through the round bag like a ball Nor through sewn-in pockets.

Not to put our arm in gold bags Will we fight today the fog of travelers, Nor to laugh a little, tossing the chain. We will hide our eyes under the masks, dear friends.

Not to get our hands on the blonde traveler Who trembles and shoves her necklace between her breasts, Not to take off the girl’s engagement ring Will we twist the pistols in our hands.

Today we don’t want the red doctor’s thick bag That grits its teeth, frightened, Neither the poultry baskets nor the rooster Which flutters its wings next to the overturned dog-cart.

A much nobler thing, friends, tonight Brings the stagecoach, and more than A slender, thin, sprinting traveler Or bags of gold, filled to the brim.

Tonight the stagecoach brings an important gentleman. An outstanding traveler and a thief of sorts, It brings the time-lord that no customs Could ever bring back back.

Boierul cu palate şi herghelii în care Trag cai de rasă anii albaştri după ei, Un negustor de vinuri, când dulci şi când amare. Şi-un hrăpăreţ pe care nu-l pot momi femei.

Bogat din cale-afară şi gras de nu-şi încape, Prin haină i se vede umflată punga grea, În degetele-i scurte inelele fac ape Şi pe reverul bluzei poartă fălos o stea.

Pe pintec îi străbate un lanţ de aur vesta Şi-un ceas rotund în care din când în când, zelos, Priveşte pe sub gene ca nu cumva-n aceasta Să fi rămas o clipă - din veacuri - de prisos.

Când aţipeşte-n jocul căruţei şi în saltul Legănător pe care catârii suri îl fac, El sforăie şi doarme ca orişicare altul, El moţăie cuminte ca orice prostănac.

N-are nimica straniu şi nici la chip nu-i groaznic Atâta doar că n-are pereche de zgârcit, Nu e vegheat de nimeni, păzit de niciun paznic, Călătoreşte singur şi-i veşnic obosit.

Aşa că nu vă temeţi de el, va fi o luptă Din cele mai uşoare, iar de-l vom prinde-n laţ, În pânza veşniciei de astă dată ruptă, Noi dintre toţi tâlharii vom fi cei mai bogaţi.

Căci dacă punem mâna pe el şi pe comoară, Ne-am pricopsit prieteni, cum nu ne-am aşteptat, Şi dacă punem mâna pe el în astă seară, Am dat o lovitură cum încă nu s-a dat... The boyar with palaces and studs in which The race horses drag the blue years after them, A wine merchant, sometimes sweet and sometimes bitter. And a predator that women can’t lure.

Extremely rich and fat enough not to fit, His heavy bag is swollen through his coat, In his short fingers the rings glitter And on the lapel of his blouse he is wearing a star.

A gold chain runs across his waistcoat And a round watch in which from time to time, zealously, He looks under his eyelashes So that no second – from centuries – is in vain.

When he falls asleep in the cart game and in the rocking jump That the gray mules make, He snores and sleeps like everyone else, He dozes off like any fool.

It’s nothing weird, and his face is not terrible at all It’s just that his stinginess has no equal, He is not watched by anyone, guarded by any guard, He travels alone and is eternally tired.

So don’t be afraid of him, there will be a struggle One of the easiest, and if we catch him in a noose, In the cloth of eternity this time broken, We will be the richest of all robbers.

For if we lay hold on him and on his treasure, We will be rich, my friends, as we did not expect, And if we catch him tonight, We hit the jackpot like never before…

MatacheAlexandru, clasa a XI-a Liceul Teoretic „Traian”, Bucureşti Profesori coordonatori: Reiter-Sandu Ionica, Oancea Paula

Adio la prieteni Goodbye to my friends

Fac reverența cuvenită Și mă retrag din adunare. O altă umbră mă invită. Stimate umbre, salutare!

Nu încercați la despărțire Să-ncrucișați cu mine spada. De-acum las totu-n părăsire, De-acum am rupt-o cu balada.

Rămâneți, cum sunteți, la mese Și nu vă pierdeți dispoziția. Nici unuia că plec nu-i pese Nu-mi luați în seamă dispariția.

Eu merg acum în altă parte, La alt banchet, unde-i mai bine, Mă duc la chef cu doamna moarte. Acolo se petrece bine.

Acolo se servesc bucate Ca-n altă parte nicăierea. Tăceri de foc nenumărate. Grimase ce-nspăimântă firea.

Iar la sfărșit amfitrioana, Ea însăși îți servește vinul Care-ți deschide larg Nirvana. Care-ți alină-n chinuri, chinul.

Deci, reverența obișnuită Și mă retrag din adunare! O altă umbră mă invită. Stimate umbre, salutare! I give a proper reverence While I retire from the meeting. Another shadow invites me. My dear shadows, greetings!

Do not try when parting To put me to the sword. From now on, I’ll leave everything behind, From now on I’ll break up with the ballad.

Stay, as you are, at the tables And be in a good mood. Nobody cares that I'm leaving Ignore my disappearance.

I'm going somewhere else now, At another banquet, where it's better, I'm having fun with the lady death. It's going well there.

Food is served there Like nowhere else. Countless silences of fire. Faces giving frightening grimaces.

And at the end the hostess, She serves you the wine herself Which opens Nirvana wide. That soothes your torments, the torment.

So the usual reverence And I retire from the meeting! Another shadow invites me. My dear shadows, greetings!

Argonautică

Lucrurile lumii acesteia Sunt bătute de vânturi ca trestia, Numai dragostea noastră stă dreaptă În bătaia vântului şi aşteaptă.

Desfăcută de toate ispitele Îşi închide cu grijă aripile Şi de-acolo, din vârful catargului, E stăpâna urgiei şi-a largului.

Niciun val nu-i abate privirile, Niciun sunet la cârmă rotirile, Printre pâclele moi ce se scutură Numai părul de aur îl flutură.

Împrejurul ei toate furtunile Răscoliră cu sete genunile, În zadar însă fură cu toatele. Pân-la urmă scăzură şi apele.

Şi acum iat-o-n limpede curgere, Lunecând prin vâltori, printre fulgere, Neatinsă, înaltă imagină. Pe când toate în jur sunt paragină...

Argonautics

The things of this world They are beaten by the wind like a reed, Only our love stands upright In the wind and waiting.

Undoing all temptations It closes its wings carefully And from there, from the top of the mast, She is the mistress of the plague and the sea.

No wave distracting him, No rudder spinning sound, Among the soft shaking mist Only golden hair flutters.

All the storms around her Hidden depths are shaking, But in vain did all these things exist. Eventually the waters receding.

And now here it is in clear flow, Gliding through the whirlwinds, through the lightning, Untouched, high image. While everything around is derelict ...

Pierşinaru Andreea, clasa a IX-a Liceul Teoretic “Traian”, Bucureşti Profesor coordinator: Reiter-Sandu Ionica

Cea mai frumoasă floare The most beautiful flower

«Ce să-ţi aduc, iubito, de pe mare ?» O întrebă în şoapte într-o zi. «Din insule pierdute-n depărtare Cea mai frumoasă floare care-o fi»

Abia se mai zăreşte-acum catargul. Pe ţărm cu ochii-nchişi şi mâna-n sân O fată albă, alb măsoară largul, Şi-n ochii ei clipeşte-un somn păgân.

Un an întreg prin insule cu soare Corabia opri şi strânse-n ea Morman de flori, căci fiecare floare Cea mai frumoasă-n felul ei era.

Dar florile, prea multe într-o seară, Cu peşti de aur prinşi la subţiori, Corabia de foc o scufundară, Şi toţi muriră-ncolăciţi de flori.

Pe ţărm stau doua fete-n aşteptare : «Ce ţi-ai dorit ca dar în acest an ? » «Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare –Cea mai frumoasă scoică din ocean»... «What can I bring you, my girlfriend, from the sea?» He asked her in a whisper one day. «From islands lost in the distance The most beautiful flower which will be»

The mast in barely visible now. On the sore with her eyes closed and her arm on her chest A white girl, white measures the offing, And a pagan sleep flashes in her eyes.

A whole year in the sunny islands The ship stopped and gathered Pile of flowers, because every flower The most beautiful of her kind it was.

But the flowers, too many in one evening, With goldfish caught in the armpits, The fire ship sank, And they all died wrapped in flowers.

There are two girls waiting on the shore: «What do you want as gift this year?» «I don’t remember. It seems to meThe most beautiful shell in the ocean»…

Trandafirul și călăul

După ce capul ei frumos căzu, Omul cu gluga roșie, sclipitoare, Proptit de stâlp, din părul lung văzu Un trandafir căzându-i la picioare.

Și ca lovit de-un trăznet nemilos Cu minteași privirile confuze, Îl ridică, fără să vrea, de jos Și-l apasă, însângerat, pe buze.

The rose and the executioner

After her beautiful head fell, The man with the glittering red hood, Leaning against the pole, he saw from his long hair A rose falling at his feet.

And as if struck by a merciless lightning With a confused mind and eyes, She unintentionally lifted him from the ground And he pressed it bloodily to his lips.

Din clipa-aceea, zile, nopți la rând, El care-a dus la moarte nepăsându-i Sute și zeci de suflete plângând Plânse amar, cu sufletul, la rându-i.

Și-ncins cu-o rasă neagră, plin de zel, Porni să caute milă și iertare, Erau atât de mulți uciși de el Că-ntregului oraș cerea-ndurare.

Dar totul fu-n zadar, căci nimănui Nu-I surâde aprezenta-aceasta neagră. Fugeau cu spaimă toți din calea lui. Se ascundeau de el, gonind în grabă.

Iar el, bătând orașu-n lung și-n lat, Nu înceta săplângă-n gura mare. Nu era nici oprit, nici ascultat. Țipa întruna, fără încetare.

Și urmărit de chipul ei frumos Ca-ntr-o imensă, stranie demență, Umblând cetatea-ntreagă-n sus și-n jos N-afla cerșind, nici pace, nici clemență.

Dar într-o noapte-adâncă, biet nerod, Cuprins pe străzi deodată de mânie. Se îndreptă spre vechiul eșafod Și-și puse iarăși gluga purpurie.

Pe urmă scoase floarea rea din sân Și frământând-o-n palme, plin de ură, O-ntinse pe butuc, rânjind păgân, Și-o despică în hohot cu securea.

A doua zi, pe stâlpul înroșit, Întăii trecători, stropiți cu rouă, Găsiră un cadavru, prăbușit Pe-un trandafir uscat, tăiat în două. From that moment, days, nights in a row, He who led them to death without caring Hundreds and dozens of souls crying He cried bitterly, with his soul, in turn.

And hot with a black race, full of zeal, Began to seek mercy and forgiveness, There were so many killed by him That he demanded mercy from the whole city.

But it was all in vain, because for no one This black presence smiled Everyone ran out of his way in fear. They hid from him, rushing away.

And he, crossing the city long and wide, He kept crying out loud. He was neither stopped nor listened to. He kept screaming, ceaselessly.

And watched by her beautiful face As in a huge, strange crazy, Walking the whole fortress up and down He didn't find out begging, no peace, no clemency.

But one deep night, poor barren, Suddenly on the streets content in anger. He headed for the old scaffold He put on his purple hood again.

Then he took the bad flower out of his breast And kneading it in his palms, full of hatred, He spread it on the log, grinning paganly, And he cracked it with an ax.

The next day, on the red pillar, The first passers-by, sprinkled with dew, They found a collapsed body On a dried rose, cut in half.

Tudor Terian-Dan, cls. a IX-a Colegiul Naţional “GheorgheLazar”Sibiu Proesor coordonator: Şerban Victoria

Ars doloris

Îmi trebuie o nouă suferință Ca să mă pot deprinde cu uitarea, Căci în furtună numai o furtună Astâmpăra, pe stânci, descătușarea. Îmi trebuie-o durere fără seamăn, Durerea veche să mi-o pot înfrânge, Căci numai când voi plânge în tăcere Pentru tăcerea ta nu voi mai plânge.

De ce te miri? E loc destul în mine Pentru-un vulcan ce-asteapta sa erupă, E loc destul în mine pentru vinul Turnat, la zile mari, din cupă-n cupă.

Sunt mai încăpător decât o rană, Mai vast decât o peșteră din ere Și poate că e loc destul în mine Și pentru tine și pentru tăcere.

Doar pentru mine nu e loc în mine, Eu singur nu-mi gasesc în mine locul, De-aceea vreau o nouă suferință Din care focul meu să-și soarbă focul,

De-aceea vreau o nouă încleștare Pe care harfa mea s-o strângă-n coarde. Căci numai când voi arde-n mii de ruguri, Pe rugul meu aprins nu voi mai arde.

Ars doloris

I long for a new grief, To learn how to forget, For in a storm only a storm Calm against the rocks may beget.

I long for an unequalled pain To extinguish sorrows consumed For only when I solitary weep Can I cease to weep for your silence.

Why surprised? There’s room enough in me To host volcanoes waiting to erupt There’s room enough in me for the wine Poured on grand occasions from cup to cup.

I am larger than a wound, Vaster than an ancient cave, Though there’s maybe room enough to host Both you and silent rave.

Only for me there’s no more room to let Inside myself, where I no longer rule And that’s why anguish new and bold Should come and feed my burning fire fuel

That’s why I long for torments new That my harp may tighten with its chord. For only when I’ve burned on thousands pyres, I will burn on my own pyre no more.

Tudor Terian-Dan, cls. a IX-a Colegiul Naţional “GheorgheLazar”Sibiu Proesor coordonator: Şerban Victoria

Sonet

A fost un timp acela plin de vrajă! Un timp pe care nu-l vom mai găsi! Stam hotărât să fac sub cort de strajă Și să veghez pe-uscat până la zi. În jurul meu, molatice, pe plajă, Muindu-se în undele-argintii, Fecioarele țeseau, dansând, o mreajă, Cu care să mă poată ispiti.

Eu le vedeam sărind printre rețele Și mă visam în mreajă, prins de ele. Iar marea mă chema cu glas înalt.

Și-n timp ce, întinzând năvodu-n grabă, Fecioarele pândeau bogata pradă, Eu, brusc, plonjam în valuri dintr-un salt!

Sonnet

That was a time of magical descent! A time forever gone! I was bent on setting up a tent And keep watch from dusk till dawn.

Around me, idle, on the sand, Swaying under silver rays, The maidens were sewing their magic strand To lure me dancing in their haze.

I saw them leaping through the knot And dreamt I was bewitched, caught. The sea’s shrill voice was calling for me from the deep.

As the maidens were gazing on their beautiful pray Throwing their magic nets with a sway I quickly leapt into the waves.

Panait Melisa, clasa a XI-a Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab”, Rm. Vâlcea Profesor coordonator: Toma Mihaela

Zic și eu...

Ce multe versuri, ah! ce multe versuri Şi totuşi ce puţină poezie! Unde te uiţi podoabe, panglici, dresuri, Nicio revoltă, nicio bucurie. O secetă imensă peste toate. Emoţii false, măşti şi platitudini. Poetu-şi face locul dând din coate Şi-n templu poze ia, nu atitudini. … Unde sunt timpii când feream urechea De ritmuri încâlcite şi vulgare, Când şlefuiam imaginea, străvechea, Cu noi oglinzi albastre, sublunare? Pe-atuncea poezia, în fiinţă Şoptită tainic, ca o rugăciune, Era o profesiune de credinţă. Astăzi credinţa e o profesiune.

I’m just saying...

So many lyrics, ah! so many lyrics And yet so little poetry! Where you look jewellery, ribbons, stockings, No revolt, no happiness. A big drought everywhere. Fake emotions, masks and platitudes. The poet is making his place by elbowing And in temple is taking photos, not attitudes ... Where are the times when we shelter the ear From tangled and vulgar rhythms When we were polishing the image, the ancient, With new blue mirrors, sublunary? At that time the poetry, in essence Secretly whispered, like a prayer, It was a profession of belief. Today the belief is a profession.

Mastan Adina, clasa a XI-a Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab”, Rm. Valcea Profesor coordonator: Toma Mihaela

Silentium Nocturn

Taci, să s-audă noaptea care vine! Taci, să s-audă pasul ei sfios! De-acum începe-alt glas să cânte-n mine, De-acuma glasul tău e de prisos.

Tăcere! Numai noaptea să cuvânte! Ea singură cu glasul ei sonor! Tu stai şi-ascultă-n pajişte ce vânt e, Ce vânt însângerat, prevestitor.

Nu te mişca! Să nu cumva să scape Urechii mele glasu-acela pur Pe care îl aud tot mai aproape Şi tot mai clar, mai fără de-nconjur.

Nu tulbura cu sunetele tale Această gravă muzică de sus, Mai bine taci sub vastele portale Sub care stai cu umărul adus.

Mai bine taci în noaptea care vine Şi-n care-atâtea patimi mari se nasc. Din nepătrunsa, larga-ntunecime Nu poţi să ştii ce noi dureri mă pasc.

Iubito!-n noaptea asta-mpărătească Numai tăcerea las-o să vorbească!

Nocturnal Silence

Silence, so the approaching darkness can be heard! Silence, so its gentle pace can be overheard! Another voice begins to quaver inside me right away, From now on, your voice sound is in vain.

Silence! Let the night speak on its own! With her charming voice alone! Stay still and listen how the wind blows on the field, Such a bloody and menacing wind!

Freeze! So it won’t disappear That celestial sound away from my ear Which I hear it approaching about Clearer and beyond doubt.

Do not bother it with your sound This tremendous melody from above, Rather soundless under the mighty gates The ones you stay strained.

Rather silent in the approaching night In which so many heavy sins arise. From the unrevealed and far-reaching obscurity You cannot know what new sorrow is waiting for me. My dear! In this majestic night Let it alone recite!

Mastan Adina, clasa a XI-a Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab”, Rm. Valcea Profesor coordonator: Toma Mihaela

Frunzele (Elegie de toamnă)

Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta, Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am. Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra, Să nu văd frunzele cum cad din ram...

Fă focul şi preumblă-te prin casă Fără să spui nimic, niciun cuvânt... Vreau să mă simt la tine ca acasă, Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...

Învăluită-n straie de culcare Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem, Şi deapănă mereu, fără-ncetare, Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem...

Fereşte-mă în preajma ta, de vasta Urgie-a toamnei care bântuie... Şi nu mă întreba în noaptea asta De ce mă înspăimântă frunzele...

The Leaves (Autumn elegy)

Don’t ask me anything tonight, Neither the hour or what’s in my mind. You better let me close the window, So I won’t see how the leaves fall down.

Make the fire and wander around the house Without saying anything, not even a sound… I want to feel myself at home, To not feel the leaves going with the flow…

Covered in bedtime dress Sit beside me with a ball of string, And spin it constantly, without a rest, So I won’t hear the sound of trampled leaves…

Guard me near your side, From the Autumn’s great fury… And don’t ask me tonight Why the leaves are scary…

Panait Melisa, clasa a XI-a Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab”, Rm. Vâlcea Profesor coordonator: Toma Mihaela

Oare sǎ fie drept

Oare sǎ fie drept cǎ n-am uitat Mirosul verii-n care te-am aflat Și iarba-n care proaspǎtǎ ai fost Litania știutǎ pe de rost?...

Oare sǎ fie drept cǎ n-am murit Sau numai cupa asta s-a golit… De când mǎ mint, iubito, cǎ te-aștept, S-a-mpiedicat ceasornicul din piept –

Pǎdurile sunt iar frumoase azi, Dac-ai veni am merge printre brazi Și-n aerul sǎlbatic de pe câmp Ne-am pomeni deodatǎ surâzând…

Iubirea noastrǎ? Piersicǎ și tei, Cǎ n-a ținut și n-a fost mare ce-i? Totuna-i dacǎ zilele descresc Ori dacǎ știi cǎ-i drept cǎ te doresc…

Tu nu iubești cuvintele, așa-i? Și nici nu-ți pasǎ dacǎ-i luna mai Sau dacǎ-n parcuri frunzele pǎlesc Sau dac-aduc caietul sǎ-ți citesc.

Tu nu ești câmpul greu de frumuseți, Nici ora dintre seri și dimineți, Tu nu ești glasul nopților ȋntins Și nici nu porți, iubito, pǎrul lins.

Tu nu ești jocul ȋngerilor, nu, Și-ți place dacǎ-ți spune lumea tu,

De câte ori pe inimǎ-mi-ajungi Ȋți vǎd ȋn minte degetele lungi, Ȋți simt ȋn palme umǎrul rotund, Oare sǎ fie drept cǎ ești porumb?... Oare sǎ fie drept cǎ mai pǎstrez Duminica din care te visez…?

Is it really right

It is really right that I didn’t forget The summer’s smell in which I’ve found you And the grass in which you were young The Litany known by heart?...

It is really right I didn’t die Or only this cup has emptied... Since I’ve been lying to myself that I’m waiting for you,darling, Even the clock has stopped-

The forests are again pretty today, If You’ll came, we would walk through the firs And in the wild air from the field We will find ourselves suddenly smiling…

Our love? Peach and linden, Because it didn’t last long and wasn’t big, so? It’s the same if the days decrease Or if You know that is right that I want you…

You don’t love the words, is it right? And you don’t care if is the month May Or if in the parks the leafs are gone Or if I bring the notebook to read for you.

You are not the heavy field of beauties Neither the hour between evenings and mornings, You are not the long voice of the nights And you don’t wear, darling, your hair straight.

You are not the angels’ game, no, And You like if the world is telling you, You, How many times You reach my heart I see in my mind your long fingers,

I feel in my palm your round shoulder, It is really right that you are corn?... It is really right that I still keep The Sunday from which I dreamed You…?

Voinescu Isabel, clasa a XI-a Santa Fe Preparatory School, New Mexico Profesor coordonator: Arnwine Douglas

Nocturnă

Intru-n Sibiu încet ca-ntr-o-ncăpere În care e un mort. Pe partea dreaptă Am zidurile surde de tăcere. Pe partea stângă, inima-nțeleaptă. În jur văd numai porți și-n porți, ferestre, Iar în ferestre, ochi care mă-ngheaţă. Intru-n Sibiu domol ca-ntr-o-poveste În care port viziera peste faţă.

Cu fiecare pas făcut prin sânge Tot mai adânc pătrund în noaptea care, Întâi de jos în sus în mâini mă strânge, Apoi de sus în jos mă prinde-n gheare.

Stradelele mă-nghit dintr-una-ntr-alta, Iar scările mă urcă și coboară, De nu mai știu: biserica e-n balta Cerului larg sau ceru-n ea scoboară.

Și peste tot, o linişte ca-n clipa Când marea se sărută cu pământul. Liliacu-şi linge-n somn trudit aripa Și printre arbori vechi foșnește vântul.

Intru-n Sibiu cum intră-n ceaţă luna, Mai mult alunecând decât cu pasul, Și-n liniștea ce-nchide-n ea furtuna Ascult cum bate-n turnul straniu ceasul.

Intru-n Sibiu livid, sătul de viață. Dar pregătit pe străzile uitate În fiecare clipă să dau faţă Cu mortul care umblă prin cetate.

Nocturne

I gently drift in Sibiu as if into a scene In which a dead man lays. On the right part The walls deafened by silence are seen. The left portrays a wary heart.

All around only doors and windows within doors look, The windows mirror an eye that chills my bone. I slowly drift into Sibiu as if in an open book In which my face is hidden by a shield, all alone.

With every footstep printed by blood, Deeper I pierce the night, That first in its hands spins upward as if in a flood, Then downwards as claws bite.

The streets swallow me from one to the other, While the steps lift and lower me, Until I don’t know: is the church in the water Of vast sky or does the sky descend in sea?

And everywhere, a peace like in the moment When water kisses earthen dust. The weary bat licks its wings while in a sleep of torment And between the ancient trees the winds gust.

I drift in Sibiu like the moon creeping into smoke, Gliding more often than taking a walk, In the stillness of the storm’s cloak, I listen to the strange beat of the tower’s clock.

I drift into Sibiu bloodless, drained of life. But waiting on the forgotten lanes In every moment prepared for strife With the deadman who wanders the walled terrains.

Voinescu Isabel, clasa a XI-a Santa Fe Preparatory School, New Mexico Profesor coordonator: Arnwine Douglas

Concert de orgă

Cântă-mi din nou din Dietrich Buxtehude, Bătrâne cantor smuls din veacul meu! În turn acuma nimeni nu ne-aude, Stăm muți în el doar noi și Dumnezeu.

Deschide iarăși filele uitate Și urcă iarăși treptele în cor, Acolo-și fac prin geam înmănuncheate Razele lunii mistic coridor.

Afară de noi doi, în catedrală Sunt numai sfinții palizi din picturi, Apasă-ţi deci, piciorul pe pedală Și degetele pe claviaturi! În fiecare tub veghează-un înger Și orga-ntreagă pare-un heruvar. Abia aștept să sufăr și să sânger. Abia aştept preludiul de cleștar.

Sunt zeci de ani de când mi-am pus armura Și-am părăsit cetatea-nfipt în şea. Am cunoscut doar sulița și zgura Și cornu-ncovoiat care vestea.

Acuma vreau s-aud acorduri pure Și să îmbrac cămașa sfântului. Orga aşteaptă-n zid, ca o pădure Cu pomii svelţi, sărutul vântului.

Să se fi scurs pe noi un val de șoapte Sau doar ecoul unui vechi mormânt? Știu? Prin 1707 Ea a murit la orga așteptând

Dar nu-i nimic. De-atunci sunt ani de zile Și rana mi s-a-nchis sub sânul stâng. Poți sa deschizi din nou aceste file! Acum am să le-ascult fără să plâng.

Organ Concert

Play me again Dietrich Buxtehude, Old cantor removed from my century! Now, in our tower no one can hear our solitude, Silenced we stand, us and the Divinity.

Open again the forgotten leaves, And the staircase of the choir once again soar, The beaming past the window weaves The moon’s rays into a mystic corridor.

Aside from us two, in the cathedral Reside only the pale saints from painted diaries, So, lay down your foot upon the pedal And your fingers on the ivories!

In every pipe an angel bears heed And the whole organ embodies a cherub. I can’t wait to suffer and to bleed. I can’t wait for the crystal prelude.

Many of years since I put on my armor And saddled, I abandoned the fortress. I only knew the spear and cinder And the curved horn that resonated importance.

Now I want to hear pure sounds And with the saint’s tunic donned. The organ awaits in the wall like timber of green and browns With tall, slender trees, the kiss of wind.

Did a wave of whispers spill onto us merely Or just the echo of an old tomb resting? I know! During the 1707th year, She died next to the organ awaiting. But it’s alright. Since then there have past ages And my wound has closed under my left breast. You can open again these pages! Now I will listen to them free of tears suppressed.

Brenda - Ayana Stefanescu, clasa a XI-a Colegiul Naţional “Matei Basarab”, București Profesor coordonator: Adriana Enescu

Seara medievala Medieval Evening

În turn s-au pornit iarăși vechile plângeri. Liliecii stau toți cu aripile-n jos. Iubito! Te-aștept să cobori și să sângeri Și-alături de mine să suferi frumos. O! Vino! Pe scara de piatră coturnul Foșnindu-l. O! Vino din cadra de-argint! De vânt se îndoaie și pomul și turnul, Armurile toate se-ndoaie vuind. Ridică-te, deci, de acolo de unde Dormi prinsă cu lacăte grele și mari. Acest paravan de paingi ne ascunde. Ascunși, vom privi cavalerii lunari. Am spada la brâu, peste piept scutur zale.

Tu vino cu umerii goi și-n cordon Purtând medalionul tristeților pale, Al multelor mele tristeți medalion. O lentă gavotă străbate-va sala, Pe tron un schelet suveran va ședea, Dorit cavaler iți voi prinde sandala Și-n brațe cu dulceață te voi legăna. Cercei, amulete, colier și brățară Cu mâinile-ntinse pe jos iți voi da, Dar tu să fii-naltă, subțire și rară Când, plină de taine, te vei apropia. Apropie-te, însă, și tulbură toată Serbarea, festinul și oaspeții mari In the tower the old cries started again. The bats all have fallen wings . Darling! I’m waiting for you to come down and bleed Beside me to suffer beautifully. Oh! Come! On the stone steps Your sabot creaking. Oh! Do come from the silver icon! Both the tree and the tower bend in the wind, Rumbling all armours bend. Therefore, rise from where You sleep chained by big, heavy locks. Hidden away behind this great spider wall. Hidden, we will gaze at the lunar knights. I wear my sword by the waist, across the chest I shake the chain. Come with bare shoulders in a belt Wearing the locket of my pale sadness, My deep sadness locket. A slow gavotte will cross the room, A royal skeleton seated on the throne, Desired knight I will buckle your sandal And in my arms I will sweetly cradle you. Earrings, amulets, necklace and bracelet Will be taken off by my outstretched hands, But you, hold yourself tall, slim and translucent When, surrounded by mystery, you will come nearer. Come closer, though, and disturb The festival, the feast and my noble guests

Precum altădată (O! Foarte-altădată) Adânc tulburai castelani legendari. Acuma castelul e doar o ruină, Dar tu vino, chiar dacă numai schelet. Sunt și eu fantomă. Vom fi o patină A evului nostru tăcut și discret. O! Vino! Prin vremea aceasta barbară S-aducem un aer ușor medieval, Să facem lumină în curți și pe scară, Să-ntindem ghirlandă cu flori pe portal. Și-n zgomotul oaselor leneș atinse Și-n sunetul tristului, vechi menestrel,

Cu ochii pierduți și cu brațele-ntinse Să punem fanionul din nou pe crenel. În turn s-au pornit vechile plângeri, Liliecii stau toți cu aripile-n jos, Iar eu te aștept să cobori și să sângeri Și-alături de mine să suferi frumos.

Zic si eu…

Ce multe versuri, ah! ce multe versuri Şi totuşi ce puţină poezie! Unde te uiţi podoabe, panglici, dresuri, Nicio revoltă, nicio bucurie. O secetă imensă peste toate. Emoţii false, măşti şi platitudini. Poetu-şi face locul dând din coate Şi-n templu poze ia, nu atitudini. Unde sunt timpii când feream urechea De ritmuri încâlcite şi vulgare, Când şlefuiam imaginea, străvechea, Cu noi oglinzi albastre, sublunare? Pe-atuncea poezia, în fiinţă Şoptită tainic, ca o rugăciune, Era o profesiune de credinţă. Astăzi credinţa e o profesiune. Like you used to do long ago (Oh, very long ago) Deeply disturb legendary lords. Now the castle is nothing but ruins, But do come, even if nothing but a skeleton, I am a ghost myself. We will be a patina On our silent and discreet times. Oh! Come! Through this barbaric times To bring a lightly medieval air, To light the courts and the stair, To stretch a flower garland over the portal. In the noise of the bones lazily touched And in the sound of the sad, old minstrel,

With vacant eyes and arms outstretched Let’s put the pennant again on the crenel. The old cryings began in the tower, The bats are all hanging with downward wings, While I’m waiting for you to descend and bleed To beautifully suffer alongside me.

I’m Just Saying

So many verses, oh! so many verses And yet so little poetry! Wherever you look just ribbons, tights and jewelry, No outrage, no joy. An immense drought covering all. False emotions, masks and platitudes. The poet is elbowing space to make room Taking not attitudes, but photos in his temple. Where are the times when I was keeping my ear far From tangled and vulgar rhythms When we improved the view, the ancient one, With new blue, sublunar mirrors? At that time poetry, in essence Whispered secretly, like a devotion, Was a faith promise. Now faith is a profession.

Pădurean Anisia, clasa a IX-a Colegiul Naţional “Octavian Goga”, Sibiu Profesor coordonator: Colpoş Maria-Codruţa

Argonautică

Lucrurile lumii acesteia Sunt bătute de vânturi ca trestia, Numai dragostea noastră stă dreaptă În bătaia vântului şi aşteaptă.

Desfăcută de toate ispitele Îşi închide cu grijă aripile Şi de-acolo, din vârful catargului, E stăpâna urgiei şi-a largului.

Niciun val nu-i abate privirile, Niciun sunet la cârmă rotirile, Printre pâclele moi ce se scutură Numai părul de aur îl flutură. Împrejurul ei toate furtunile Răscoliră cu sete genunile, În zadar însă fură cu toatele. Pân-la urmă scăzură şi apele.

Şi acum iat-o-n limpede curgere, Lunecând prin vâltori, printre fulgere, Neatinsă, înaltă imagină. Pe când toate în jur sunt paragină...

Argonautica

The world’s belongings Are blown away by winds of reed. It’s only our love standing straight Waiting in the blow of the wind.

Torn away by every temptation, She carefully closes her wings And from there, the top of the mast, She’s the queen of vexation and the sea.

No wave averts her gaze, Lack of noise from the spins of the rudder, Through the soft mists that tremble Only her golden hair flutters.

Around her, every storm Rummaged the deep with thirst. It was all in vain, After all, the waters decreased.

Watch her in clear flow, Sliding through whirlpools, through lightning, Untouched, higher power. When everything is derelict.

Pădurean Anisia, clasa a IX-a Colegiul Naţional “Octavian Goga”, Sibiu Profesor coordonator: Colpoş Maria-Codruţa

Silentium nocturn

Taci, să s-audă noaptea care vine! Taci, să s-audă pasul ei sfios! De-acum începe-alt glas să cânte-n mine, De-acuma glasul tău e de prisos.

Tăcere! Numai noaptea să cuvânte! Ea singură cu glasul ei sonor! Tu stai şi-ascultă-n pajişte ce vânt e, Ce vânt însângerat, prevestitor.

Nu te mişca! Să nu cumva să scape Urechii mele glasu-acela pur Pe care îl aud tot mai aproape Şi tot mai clar, mai fără de-nconjur.

Nu tulbura cu sunetele tale Această gravă muzică de sus, Mai bine taci sub vastele portale Sub care stai cu umărul adus.

Mai bine taci în noaptea care vine Şi-n care-atâtea patimi mari se nasc.

Din nepătrunsa, larga-ntunecime Nu poţi să ştii ce noi dureri mă pasc.

Iubito!-n noaptea asta-mpărătească Numai tăcerea las-o să vorbească!

Silentium nocturn

Quiet, so the ever-approaching night is heard! Quiet, so her shy step is heard! From this point onwards, a different voice sings in me. From this point onwards, your voice is futile.

Silence! Only the night can speak! Only her with its sonor utter. You could only stay in the meadow and listen to the wind, What a bloody, precursory wind.

Don’t you move! Lest it escapes That pure utter by my ear That I hear closer and closer, Clearer and clearer, with no surround.

Don’t disturb with your noise This grave music from Above, You’d better stay quiet beneath the vast portals Beneath the ones you stay with your shoulder bowed.

You’d better stay quiet in the everapproaching night In which passions are born.

From the unknown, vast void. You wouldn’t know the new pains that I suffer.

Darling! In this kingdom of a night Allow only the silence to speak!

Cea mai frumoasa floare

«Ce să-ţi aduc, iubito, de pe mare?» O întrebă în şoapte într-o zi. «Din insule pierdute-n depărtare Cea mai frumoasă floare care-o fi»

Abia se mai zăreşte-acum catargul. Pe ţărm cu ochii-nchişi şi mâna-n sân O fată albă, alb măsoară largul, Şi-n ochii ei clipeşte-un somn păgân.

Un an întreg prin insule cu soare Corabia opri şi strânse-n ea Morman de flori, căci fiecare floare Cea mai frumoasă-n felul ei era.

Dar florile, prea multe într-o seară, Cu peşti de aur prinşi la subţiori, Corabia de foc o scufundară, Şi toţi muriră-ncolăciţi de flori.

Pe ţărm stau doua fete-n aşteptare: «Ce ţi-ai dorit ca dar în acest an?» «Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare –Cea mai frumoasă scoică din ocean»...

The most exquisite flower

«What should I bring to you, my beloved, from the sea?» He one day asked her in a whisper. «From long lost island at far The most exquisite flower there might be.»

The mast is now barely seen On the shore with eyes wide shut and hand inside her breast A fairy white girl, whitely measures the high seas, While in her eyes a pagan sleep is flickering.

A whole year throughout the sunny islands The ship stopped and gathered A pile of flowers, as each flower Was the most exquisite in its way.

But flowers, too many in one naight, With golden fish wrapped around n flowers. Sank the fire ship And each and one had died wrapped around in flowers.

On the shore tow girls are in await: «What would you desire as a gift this year?» «I cannot remember. It seems to me –The most exquisite shell in the ocean»

Floarea-soarelui

Mă-nvârt, ca floarea-soarelui, pe câmp, După făptura ta strălucitoare, Iar când apui în zarea călătoare Obrazul mi-l aplec către pământ.

Stau noaptea-ntreagă aplecat aşa Şi numai când răsari tu dimineaţa, Descătuşând din neguri fruntea grea Eu îmi ridic setos spre tine faţa.

Sorb razele pe care le trimiţi Pe câmpul plin de-o harnică speranţă, Şi simt, treptat, cum nervii mei trudiţi Se umplu de-o frenetică substanţă.

Aceasta îmi străbate trupu-ntreg, Şi-mi urcă prin arterele rebele, Până când, împlinit, rodesc şi leg Cu toate florile fiinţei mele.

The sunflower

I turn in circles, like the sunflower, on the field Around your brightly figure And when you set into the travelling horizon I turn my cheek down onto the Earth.

All through the night I remain prone like so And only when you arise in the morning, Unleashing the heavy forehead from the mists I thirstly lift my face towards you.

I gulp the rays that you send On the field full of diligent hope, And I, slowly feel, as my overwrought nerves Become full of a frantic substance.

It crosses my entire body, And climbs throughout my rebellious arteries, Until, fulfilled, I blossomand bind With all the flowers of my self being.

Panait Melisa, clasa a XI-a Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab”, Rm. Vâlcea Profesor coordonator: Toma Mihaela

Zic și eu...

Ce multe versuri, ah! ce multe versuri Şi totuşi ce puţină poezie! Unde te uiţi podoabe, panglici, dresuri, Nicio revoltă, nicio bucurie. O secetă imensă peste toate. Emoţii false, măşti şi platitudini. Poetu-şi face locul dând din coate Şi-n templu poze ia, nu atitudini. … Unde sunt timpii când feream urechea De ritmuri încâlcite şi vulgare, Când şlefuiam imaginea, străvechea, Cu noi oglinzi albastre, sublunare? Pe-atuncea poezia, în fiinţă Şoptită tainic, ca o rugăciune, Era o profesiune de credinţă. Astăzi credinţa e o profesiune.

I’m just saying...

So many lyrics, ah! so many lyrics And yet so little poetry! Where you look jewellery, ribbons, stockings, No revolt, no happiness. A big drought everywhere. Fake emotions, masks and platitudes. The poet is making his place by elbowing And in temple is taking photos, not attitudes ... Where are the times when we shelter the ear From tangled and vulgar rhythms When we were polishing the image, the ancient, With new blue mirrors, sublunary? At that time the poetry, in essence Secretly whispered, like a prayer, It was a profession of belief. Today the belief is a profession.

Anghel Daria, clasa a IX-a Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu Tg. Jiu, Gorj Profesor coordonator: Banciulea Ionela Manuela

Cântec de toamnă Chanson de vieillesse

Nu te teme, nu te teme Dacă iar mor crizanteme, Dacă iarăşi pier în zare Păsările cântătoare... Nici nu plânge, nici nu plânge Când rupi frunza şi vezi sânge, Când rupi creanga şi prin creangă Moartea zice din talangă... Nu-ţi fă rană, nu-ţi fă rană Din a toamnei grea dojană, Nici nu spune, nici nu spune Gândurilor să se-adune... Veşnicia dacă şade Frunza, însă, cade, cade... Stelele din zeci şi sute Se răresc şi se fac slute... Sufletul se-nvârte-n sine Poticnindu-se de ştime... Luntrea lunecă pe apă Iară apa sapă, sapă, Sapă tot ce-i stă în cale Şi te-acoperă de jale... N'aie pas peur, n'aie pas peur Si les chrysanthémes meurent à nouveau, Si les oiseaux chanteurs Périssent à nouveau... Tu ni ne pleure, ni ne pleure Quand tu brises la feuille et quand tu vois du sang, Quand tu brises la branche et à travers la branche La mort dit tu talang... Ne te blesse pas, ne te blesse pas De vieillesse lourde remontrance Tu ne dis, ni ne dis Pensées à rassembler... L'étrrnité si elle s'assied La feuille, cependant, tombe, tombe... L'âme tourne d'elle-même Trébuchant sur l'estime... Le caveau glisse sur l'eau Et l'eau creuse, creuse, Creuse tout sur son passage Et cela te couvre de souffrance..

Pavel Mihaela, clasa a IX-a Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu Tg. Jiu, Gorj Profesor coordonator: Banciulea Ionela Manuela

Cina cea de dragoste

Ţi-a stins o vrăjitoare-n ochi cărbuni Sau pentru ce bolesc de dorul lor? Din boala asta s-ar putea să mor Că prea mă pârjolesc negri-ţi tăciuni...

Mai bine lasă-ţi pleoapele pe ei Să nu-i mai văd cum ard sub obroc. Rămâie totul doar un simplu joc Fără dureri şi fără de temei...

Le souper d'amour

Une sorcière a mis du charbon dans tes yeux Ou pour les choses qu'ils font de leur désir? Je pourrais mourir de cette maladie Que je me brûle avec des braises noires ...

Tu ferais mieux de laisser tes paupières dessus Ne les vois pas encore brûler sous le tapis. Tout rester qu' un simple jeu Sans douleur et sans aucune raison ...

Mais ça ne reste pas, je sais ... et en abondance Les flammes grandissent autour de moi, le désir ... Mon amour! viens vite avec un bol Pour récupérer mes cendres du feu ...

Dar nu rămâne, ştiu...Şi din belşug Cresc flăcările-n jurul meu, de dor... Iubito! vino iute c-un ulcior Ca să-mi aduni cenuşa de pe rug...

Cîrstoc Bianca, clasa a IX-a Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu Tg. Jiu, Gorj Profesor coordonator: Banciulea Ionela Manuela

Balada studenţească

Din noaptea-aceea neagră nu mai ştiu Nimic despre vecinul meu ca scrumul. Poate-a plecat în zori, de timpuriu, Poate-a murit, căutând zadarnic fumul.

Sau poate totul n-a fost decât vis Ori vreo halucinaţie, pe care Am încercat-o lâng-un manuscris Într-un amurg cu vânt şi febră mare.

Ballade étudiante

Je ne sais pas depuis cette nuit noire Rien chez mon voisin comme des cendres. Peut-être est-il parti à l'aube, de bonne heure, Peut-être qu'il est mort, cherchant en vain de la fumée.

Ou peut-être que c'était juste un rêve Ou une hallucination, que Je l'ai essayé à côté d'un manuscrit Dans un crépuscule avec du vent et une forte fièvre.

Cristea Beatrice-Corina clasa a IX-a Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu Profesor coordonator: Căzilă Delia

Corydon

Sunt cel mai frumos din oraşul acesta, Pe străzile pline când ies n-am pereche,

Atât de graţios port inelu-n ureche,

Şi-atât de-nflorite cravata şi vesta. Sunt cel mai frumos din oraşul acesta. Născut din incestul luminii cu-amurgul, Privirile mele dezmiardă genunea, De mine vorbeşte-n oraş toată lumea, De mine se teme în taină tot burgul. Sunt prinţul penumbrelor, eu sunt amurgul…

Nu-i chip să ma scap de priviri pătimaşe,

Prin părul meu vânăt, subţiri, trec ca aţa,

Şi toţi mă întreabă: sunt moartea, sunt viaţa?

De ce-am ciorapi verzi, pentru ce fes de paşe? Şi nu-i chip să scap nici pe străzi mărginaşe… Panglici, cordeluţe, nimicuri m-acopăr,

Când calc, parcă trec pe pământ de pe-un soclu. Un ochi (pe cel roz) îl ascund sub monoclu, Şi-ntregul picior când păşesc îl descopăr,

Dar iute-l acopăr, ca iar să-l descopăr…

Celalalt ochi, (cel galben) îl las să s-amuze Privind cum se ţin toţi ca scaiul de mine. Ha ! Ha ! Dac-aţi şti cât vă şade de bine,

Sărind, ţopăind după negrele-mi buze. Celalalt ochi s-amuză şi-l las să s-amuze. C-un tainic creion îmi sporesc frumuseţea, Fac baie în cidru de trei ori pe noapte, Şi-n loc de scuipat am ceva ca un lapte, Pantofi cu baretă mi-ajută zvelteţea, Şi-un drog scos din sânge de scroafă nobleţea.

Corydon

Je suis le plus beau de cette ville, Dans les rues bondées quand je sors, je suis unique, Si gracieusement portant une bague à mon oreille, La cravate et le gilet tellement fleuris. Je suis le plus beau de cette ville. Né de l'inceste de la lumière avec l`abîme, Mes yeux caressent le genou, Tout le monde en ville parle de moi Toute la ville a secrètement peur de moi. Je suis le prince des ombres, je suis le crépuscule… Je ne peux pas me débarrasser des regards passionnés, A travers mes cheveux fins et meurtris, ils passent comme un fil, Et tout le monde me demande: suis-je la mort, suis-je la vie? Pourquoi ai-je des chaussettes vertes, pourquoi le turban de pacha? Et je ne peux pas non plus m'échapper dans les rues secondaires… Des rubans, des cordons, des bagatelles qui me couvrent, Quand je marche, j'ai l'impression de marcher sur le sol depuis un piédestal. Je cache un œil (le rose) sous le monocle, Et toute la jambe quand je fais un pas je la découvre, Mais rapidement je le couvre, donc je peux le retrouver… L'autre œil, (le jaune) je le laisse s'amuser Regardant tout le monde s'accrocher de moi. Ha! Ha! Si seulement tu savais à quel point c'est bon, Sautant, sautillant pour mes lèvres noires. L'autre œil s'amuse et je le laisse s'amuser. Avec un crayon mystérieux j'améliore ma beauté, Je prends un bain de cidre trois fois par nuit, Et au lieu de cracher, j'ai quelque chose comme du lait, Les chaussures à rayures aident ma minceur Et un médicament pris dans le sang d'une noblesse de truie.

Daragiu Alexandra- Ștefania , clasa a IX-a Colegiul Național Ferdinand Bacău Profesor coordonator: Stanciu Florentina

Séparation

Il nous faudrait mille ans pour rebâtir Ce qu’on a brisé hier soir avec notre séparation Et ni même alors je n’en suis pas sûr qu’on puisse devenir Moi ton rameau d'or, toi ma feuille bleue.

Une ombre poussera toujours entre nous deux Nous qui autrefois on restait collés comme deux paumes Sur la poitrine d'une morte et toujours entre nous deux Pousseront des nuages apparemment silencieux.

Nous n'utiliserons plus le mot d'autrefois, nous Le silence unique depuis lors nous n’allons plus le taire Nous resterons toujours pareils aux dieux au-dessus Les mains sur des boucliers sévères et pacifiques.

Tristes, moi et toi on connaîtra l’heure mais non plus après des caresses Mais en la demandant partout aux passants , Plus morts que les morts, seuls et sans remords, On se heurtera parfois dans l’espace comme les nuages.

Nos baisers avec leurs flammes N’ allumeront plus les forêts bleues Et nos âmes, volant lentement, Ne se lèveront plus tout en tombant vers les étoiles.

Comme des épines, nous sortirons de nous deux peu à peu Les souvenirs et nous regarderons le visage De l'amour qui tombera sur nous en hésitant. Comment d'un rivage rocheux à une baie profonde le sable.

Mais la paix de ce temps-là, nous ne la retrouverons plus Et seuls nous passerons nos derniers instants Pendant que la mouette de l'amour mourra Et encore une fois de ses larges ailes battra ...

Radu Nicoleta Georgiana, clasa a IX a Colegiul Național Ferdinand I, Bacău Profesor coordonator: Stanciu Florentina

Frunzele (elegie de toamnă)

Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta, Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am. Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra, Să nu văd frunzele cum cad din ram...

Fă focul şi preumblă-te prin casă Fără să spui nimic, niciun cuvânt... Vreau să mă simt la tine ca acasă, Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...

Învăluită-n straie de culcare Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem, Şi deapănă mereu, fără-ncetare, Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem...

Fereşte-mă în preajma ta, de vasta Urgie-a toamnei care bântuie... Şi nu mă întreba în noaptea asta De ce mă înspăimântă frunzele...

Les Feuilles

Ne me demande rien ce soir, Ni quelle heure il est, ni mes pensées. Me laisse mieux fermer la fenêtre, Que je ne voie pas les feuilles tombées

Allume le feu et dans la maison promène-toi Sans rien dire, ni même une seule parole Je veux me sentir ici comme chez moi, Que je ne sente pas les feuilles voler aux vents...

Habillée pour l’heure du coucher Assieds-toi près de moi avec une pelotte de laine à la main Que tu effiles toujours et incéssament, Que je n’entende les feuilles gémir sous mes pas

Et protege-moi, toi, de cet immense Automne enragé qui me hante, moi ... Et ne me demande pas ce soir pourquoi les feuilles me font tant d’effroi...

Anghel Daria, clasa a IX-a Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu Tg. Jiu, Gorj Profesor coordonator: Banciulea Ionela Manuela

De-aş fi rege

De-aş fi rege-aş duce-o tot în chefuri Şi-aş întinde-ospeţe noaptea toată, Dar pe cei cu care-aş face-o lată I-aş ucide-a doua zi în beciuri.

Mi-aş vopsi picioarele cu roşu, Şi-aş iubi bomboanele şi danţul, Seara aş ieşi, plimbând cu lanţul, Când ogarul verde, când cocoşul...

Şi din ţara mea şi-a frumuseţii Tuturor le-aş face câte-o parte, Încât veacuri multe după moarte M-ar cânta tâlharii şi poeţii.

Si j'étais roi

Si j'étais roi, je me fêterais toujours Je prolongerais la fête en nuit, Mais ceux avec qui je ferais un marché Je les tuerais le lendemain dans les caves.

Je peindrais mes pieds en rouge/ en noblesse, Et j'aimerais les bonbons et la danse, Le soir je sortirais, en marchant avec la chaîne/ honnêteté, Quand le pauvre vert, quand le riche...

Et de mon pays et de sa beauté Je les partagerais à tous un cadeau, Tant de siècles après ma mort

Des voleurs et des poètes me chanteraient volontiers.

Radu Roberta Diana, clasa a IX-a F Colegiul Naţional “Ferdinand I”, Bacău Prof. coord. Stanciu Florentina

Crépusculaire

J'entre en Sibiu lentement comme dans une pièce Dans lequel il y a un mort. Sur le côté droit Mes murs sont sourds de silence. Sur le côté gauche mon cœur sage.

Autour de moi je vois des portes et dans ces portes des fenêtres, Et dans les fenêtres des yeux qui me tourmentent. Dans la ville de Sibiu douce comme une histoire Où je porte la visière sur mon visage tirée.

À chaque pas enfoncé dans le sang, Je m’enfonce de plus en plus dans la nuit D'abord de bas en haut il me serre , Puis de haut en bas il me resserre.

Les rues me dévorent l’une après l’autre, Et les escaliers me montent et me descendent, Que je ne sais plus: l'église est dans la flaque Du grand ciel, ou le ciel y descend.

Et partout un silence comme dans le moment unique Quand la mer embrasse la terre. La chauve-souris léche son aile en sommeillant Et parmi les vieux arbres le vent bruit.

J'entre en Sibiu comme la lune dans le brouillard, En glissant plus qu’en marchant, Et dans le silence cachant la tempête J'écoute l'horloge dans l'étrange tour.

J'entre en Sibiu le visage pâle, écœuré Mais prêt sur les rues oubliées A chaque instant prêt à affronter Le mort qui se promène dans la cité.

Stoica Adelina Valeria, cls.a XII-a C Liceul Tehnologic “Nicolae Bălcescu” Alexandria Profesor coordonator: Dinu Caliopi-Alina

Nocturnă Nocturne

Intru-n Sibiu încet ca-ntr-o-ncăpere În care e un mort. Pe partea dreaptă Am zidurile surde de tăcere. Pe partea stângă inima-nţeleaptă.

În jur văd numai porţi şi-n porţi ferestre, Iar în ferestre, ochi care mă-ngheaţă. Într-un Sibiu domol ca-ntr-o poveste În care port viziera peste faţă.

Cu fiecare pas făcut prin sânge, Tot mai adânc pătrund în noaptea care Întâi de jos în sus mă strânge, Apoi de sus în jos mă prinde-n gheare.

Stradelele mă-nghit dintr-una-ntr-alta, Iar scările mă urcă şi coboară,

De nu mai ştiu: biserica e-n balta

Cerului larg, sau ceru-n ea coboară.

Şi peste tot o linişte ca-n clipa Când marea se sărută cu pământul. Liliacu-şi linge-n somn trudit aripa

Şi printre arbori vechi foşneşte vântul.

Intru-n Sibiu cum intră-n ceaţă luna,

Mai mult alunecând decât cu pasul, Şi-n liniştea ce-ascunde-n ea furtuna Ascult cum bate-n turnul straniu ceasul.

Intru-n Sibiu livid, sătul de viaţă. Dar pregătit pe străzile uitate În fiecare clipă să dau faţă Cu mortul care umblă prin cetate. J'entre dans Sibiu lentement comme dans une pièce Dans laquelle il y a un mort. Sur le côté droit J'ai des murs sourds de silence. Sur le côté gauche, le cœur sage.

Tout autour de moi je ne vois que de portes et dans les portes des fenêtres, Et dans les fenêtres, des yeux qui me figent. Dans un Sibiu tranquille comme dans une histoire Dans lequel je porte la visière sur mon visage.

À chaque pas fait par le sang, Je vais de plus en plus profondément dans la nuit qui D'abord de bas en haut, elle me serre dans ses bras Puis de haut en bas elle me rattrape par ses griffes.

Les ruelles m'engloutissent de l'une à l'autre, Et les escaliers me montent et me descendent,

Que je ne sais plus: l'église est dans une flaque d'eau Vers le grand ciel, ou le ciel en elle descend.

Et le silence partout comme le moment Quand la mer embrasse la terre. La chauve-souris lèche son aile pendant le sommeil Et parmi les vieux arbres le vent bruit.

J'entre dans Sibiu comme la lune entre dans le brouillard, Plus glissant que marcher, Et dans le silence que la tempête s'y cache J'écoute le tic-tac de l'horloge dans l'étrange tour. J'entre dans Sibiu livide, fatigué de la vie. Mais prêt dans les rues oubliées Chaque instant à m’affronter Avec le mort marchant dans la forteresse.

Pavel Mihaela,clasa a IX-a Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu Tg. Jiu, Gorj Profesor coordonator: Banciulea Ionela Manuela

Cea mai frumoasă floare

« Ce să-ţi aduc, iubito, de pe mare? » O întrebă în şoapte într-o zi. « Din insule pierdute-n depărtare Cea mai frumoasă floare care-o fi »

Abia se mai zăreşte-acum catargul. Pe ţărm cu ochii-nchişi şi mâna-n sân O fată albă, alb măsoară largul, Şi-n ochii ei clipeşte-un somn păgân.

Un an întreg prin insule cu soare Corabia opri şi strânse-n ea Morman de flori, căci fiecare floare Cea mai frumoasă-n felul ei era.

Dar florile, prea multe într-o seară, Cu peşti de aur prinşi la subţiori, Corabia de foc o scufundară, Şi toţi muriră-ncolăciţi de flori.

Pe ţărm stau doua fete-n aşteptare : « Ce ţi-ai dorit ca dar în acest an? » « Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare –Cea mai frumoasă scoică din ocean »...

La plus belle fleur

«Que puis-je t'apporter, mon amour, de la mer? » Il lui a demandé dans un murmure dans une journné. «Dans les îles perdues au loin La plus belle fleur qui sera là »

Le mât est à peine visible maintenant. Sur le rivage, les yeux fermés et la main sur sa poitrine Une fille blanche et blanc mesure la largeur, Et un sommeil païen reste dans ses yeux.

Une année entière par les îles ensoleillées Le navire s'est arrêté et s'en est resserré Tas de fleurs, parce que chaque fleur Etait la plus belle de sa manière. Pe ţărm stau doua fete-n aşteptare : « Ce ţi-ai dorit ca dar în acest an? » « Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare –Cea mai frumoasă scoică din ocean »...

Mais les fleurs, trop en une soirée, Avec des or poissons capturés dans le mince, Le navire de feu a coulé, Et ils sont tous morts enveloppés de fleurs.

Sur le rivage il y a deux filles qui attendent «Qu'est-ce que tu as voulu comme cadeau cette année? » «Je ne me souviens pas. Je crois La plus belle coquille de l'océan »...

Hulpe Carmen Teodora, cls. a X-a Liceul Teoretic „Samuil Micu” Sărmașu, Mureș Profesor coordonator: Mititean Oana

De-aș fi rege Si j'étais roi

De-aş fi rege-aş duce-o tot în chefuri Si j’étais roi, je vivrais pour la fête Şi-aş întinde-ospeţe noaptea toată, Et j'offrais des plaisirs sans cesse, Dar pe cei cu care-aş face-o lată Pour ceux qui perdent la tête; I-aş ucide-a doua zi în beciuri. Je les tuerais dans la fortresse.

Mi-aş vopsi picioarele cu roşu, Je peindrais pieds en rouge, Şi-aş iubi bomboanele şi danţul, J’aimerais bonbons et dance Seara aş ieşi, plimbând cu lanţul, Chaque soir je promène et bouge Când ogarul verde, când cocoşul... Chien vert ou coq, pour la balance.

Şi din ţara mea şi-a frumuseţii De la beauté de mon pays Tuturor le-aş face câte-o parte, Donnons à tous une grande partie, Încât veacuri multe după moarte De ces siècles à l´infini M-ar cânta tâlharii şi poeţii. Coquins, poètes et mélodies.

Zic și eu Je dis juste que

Ce multe versuri, ah! ce multe versuri Trop de paroles! c’est juste la mélodie Şi totuşi ce puţină poezie! Pourtant il n´y a plus de poésie! Unde te uiţi podoabe, panglici, dresuri, Partout: bibelots, bijoux, rubans Nicio revoltă, nicio bucurie. Pas de plaisir, pas de rébellion . O secetă imensă peste toate. La sécheresse accable tout Emoţii false, măşti şi platitudini. Sans sentiments, mais masques et platitude Poetu-şi face locul dând din coate Les écrivains sont désarmés surtout Şi-n templu poze ia, nu atitudini. Et perdent alors le sens de l´attitude. … … Unde sunt timpii când feream urechea Pourquoi on a tenu l’oreille fermée De ritmuri încâlcite şi vulgare, Ne pas ouïr les rythmes trop compliqués, Când şlefuiam imaginea, străvechea, Quand la vieille image qui scintillait Cu noi oglinzi albastre, sublunare? Oblige la poésie toujours trembler? Pe-atuncea poezia, în fiinţă Alors, chaque poésie était familière Şoptită tainic, ca o rugăciune, Chantée dans notre âme, comme la prière Era o profesiune de credinţă. Qui s´offre seule et entière; Astăzi credinţa e o profesiune. Mais là, on a perdu la lumière.

Dănilă Ștefania Maria, clasa a IX-a Colegiul Național Ferdinand I, Bacău Profesor coordonator: Stanciu Florentina

Vizita

De la un timp mă vizitează moartea Aproape zilnic la căderea serii, Mi-apare-n prag, ministru al tăcerii, Şi-mi ia din mâini, încet, cu grijă, cartea...

Şi stăm aşa de fiecare dată Până târziu, la ore matinale, Doi cunoscuţi ce pun tăcuţi la cale, În taină, o afacere-nsemnată.

La visite

Depuis quelque temps la mort me rend visite Presque tous les jours au soleil couchant, Elle surgit au seuil de ma porte, ministre du silence, Et prend mon livre de mes mains, avec lenteur, soigneusement...

Et nous restons ainsi chaque soirée Très tard jusqu’à l’aube du matin, Deux connaissances silencieuses qui s’entendent, Sur une affaire importante, secrètement.

Stoica Adelina Valeria, cls.a XII-a Liceul Tehnologic “Nicolae Bălcescu” Alexandria Profesor coordinator: Dinu Caliopi-Alina

Urcuș

Pe cât de neschimbată ai rămas, Pe-atât sunt eu schimbat de vreme ...

Tu urci colina cu acelaşi pas, Eu mai anevoios şi mai alene.

Montée

Comme tu es restée immuable, Voilà à quel point je suis changé par le temps... Tu montes la colline du même pas, Moi, plus difficile et lentement.

Et pourtant nous avançons tous les deux Conduis par le même seul désir, Moi, dû enjamber sur les tombes, Toi, les contournées facilement ...

C'est notre chemin; route côtière, Tordu et lourd. Mais en haut, Là où le panorama est vaste, Et où, parmi les rochers, se trouve le vieil orme, C'est de là que celui qui arrive Il ne regardera pas en vain dehors ..

Şi totuşi mergem amândoi-nainte Mânaţi de-aceeaşi unică dorinţă, Eu nevoit să calc peste morminte, Tu ocolindu-le cu uşurinţă ...

Acesta-i drumul nostru; drum de coastă, Întortocheat şi greu. Dar sus pe culme, Acolo unde panorama-i vastă, Şi unde, printre stânci, bătrânul ulm e,

Acolo cel ce-ajunge dintre noi Nu va privi zadarnic înapoi ...

Matei Alexandra Gabriela, cls.a XII-a Liceul Tehnologic “Nicolae Bălcescu” Alexandria Profesor coordonator: Dinu Caliopi-Alina

Sunt cel mai frumos din orașul acesta Sunt cel mai frumos din oraşul acesta, Pe străzile pline când ies n-am pereche,

Atât de graţios port inelu-n ureche

Şi-atât de-nflorite cravata şi vesta. Sunt cel mai frumos din oraşul acesta. Născut din incestul luminii cu-amurgul, Privirile mele dezmiardă genunea, De mine vorbeste-n oraş toată lumea, De mine se teme în taină tot burgul. Sunt Prinţul penumbrelor, eu sunt amurgul…

Nu-i chip să mă scap de priviri pătimaşe,

Prin părul meu vânăt, subţiri trec ca aţa,

Şi toţi mă întreabă: sunt moartea, sunt viaţa?

De ce-am ciorapi verzi, pentru ce fes de paşe?

Şi nu-i chip să scap nici pe străzi mărginaşe…

Panglici, cordeluţe, nimicuri m-acopăr,

Când calc, parcă trec pe pământ de pe-un soclu.

Un ochi (pe cel roz) îl ascund sub monoclu

Şi-ntregul picior când păşesc îl descopăr,

Dar iute-l acopăr, ca iar să-l descopăr…

Celălalt ochi (cel galben) îl las să s-amuze

Privind cum se ţin toţi ca scaiul de mine.

Ha! Ha! Dac-aţi şti cât vă şade de bine

Je suis le plus beau de cette ville

Je suis le plus beau de cette ville, Dans les rues bondées quand je sors, je n'ai pas de partenaire, Si gracieusement je porte une bague à mon oreille Et si fleuris la cravate et le gilet. Je suis le plus beau de cette ville. Né de l'inceste de la lumière avec le crépuscule, Mes yeux caressent le ciel, Tout le monde en ville parle de moi, Toute la ville a secrètement peur de moi. Je suis le Prince des ombres, je suis le crépuscule… Je ne peux pas me débarrasser des regards passionnés, À travers mes cheveux meurtris, fins comme du fil, Et tout le monde me demande: suis-je la mort, suis-je la vie? Pourquoi ai-je des chaussettes vertes, pourquoi ce turban de tribun? Et je ne peux pas non plus m'échapper dans les rues secondaires… Des rubans, des cordons, rien ne me couvre,

Quand je marche, j'ai l'impression de marcher sur un piédestal. Je cache un œil (le rose) sous le monocle

Et toute la jambe quand je fais un pas je la découvre, Mais rapidement je la couvre, donc je peux la retrouver… L'autre œil (le jaune) je le laisse s'amuser

Regarder tout le monde s'accrocher de moi.

Ha! Ha! Si seulement tu savais à quel point s’il te va bien

Sărind, ţopăind după negrele-mi buze. Celalalt ochi s-amuză şi-l las să s-amuze.

C-un tainic creion îmi sporesc frumuseţea,

Fac baie în cidru de trei ori pe noapte Şi-n loc de scuipat am ceva ca un lapte,

Pantofi cu baretă-mi ajută zvelteţea Şi-un drog scos din sânge de scroafă, nobleţea.

Toţi dinţii din gură pudraţi mi-s cu aur,

Mijlocul mi-e supt în corset sub cămaşe,

Fumez numai pipe de opiu uriaşe, Pe braţul meu drept tatuat-am un taur Şi fruntea mi-e-ncinsă cu frunze de laur.

Prin lungile, tainice, unghii vopsite, Umbrelă cu cap de pisică rânjeşte Şi nu ştiu de ce, când plimbarea-mi prieşte,

Când sunt mulţumit c-am stârnit noi ispite,

Din mine ies limbi şi năpârci otrăvite.

Din mine cresc crengi ca pe pomi, mătăsoase,

Şi însăşi natura atotştiutoare Ea însăşi nu ştie ce sunt : om sau floare?

Sau numai un turn rătăcit printre case,

Un turn de pe care cad pietre preţioase?

Sunt cel mai frumos din oraşul acesta, Pe străzile pline când ies n-am pereche,

Atât de graţios port inelu-n ureche

Şi-atât de-nflorite cravata şi vesta. Sunt cel mai frumos din oraşul acesta. Sautant, sautillant après mes lèvres noires. L'autre œil s'amuse et je le laisse s'amuser.

Avec un crayon mystérieux j'améliore ma beauté, Je prends un bain de cidre trois fois par nuit Et au lieu de cracher, j'ai quelque chose comme du lait, Les chaussures à sangles aident ma minceur Et un médicament pris dans le sang de la truie, la noblesse. Toutes les dents de ma bouche sont poudrées d'or, Ma taille est aspirée dans mon corset sous ma chemise, Je ne fume que d'énormes pipes à opium, J'ai tatoué un taureau sur mon bras droit Et mon front est chaud avec des feuilles de laurier. À travers les ongles longs, mystérieux et peints, Le parapluie avec la tête de chat sourit Et je ne sais pas pourquoi, quand ma promenade est amicale, Quand je me contente de provoquer de nouvelles tentations, Des langues et des chiffons empoisonnés sortent de moi. De moi poussent des branches comme des arbres, soyeuses, Et la nature omnisciente elle-même Elle-même ne sait pas pas ce que je suis: homme ou fleur? Ou juste une tour perdue parmi les maisons,

Une tour d'où tombent les pierres précieuses?

Je suis le plus beau de cette ville, Dans les rues bondées quand je sors, je n'ai pas de partenaire, Si gracieusement je porte une bague à mon oreille Et si cravate et gilet fleuris. Je suis le plus beau de cette ville.

Matei Alexandra Gabriela, cls.a XII-a Liceul Tehnologic “Nicolae Bălcescu”, Alexandria Profesor coordonator: Dinu Caliopi-Alina

Trubadurul mincions Le Troubadour menteur

Eu am, iubito, -n Spania un castel. Porțile lui sunt prinse-n căngi de aur Și lângă fiecare stă un maur Cu fes de-argint, cu scut și cu cercel. Mon amour, j’ai en Espagne un château. Ses portes sont fixées dans des lingots d'or Et à côté de chacun se trouve un Maure Avec fez en argent, bouclier et boucle d'oreille.

Les lions royaux dorment sur de grands piédestaux verts Et les paons marchent tristement dans les ruelles, Danseuse souples avec des cordes longues et lourdes Elles rampent à travers les herbes de paresseuses calèches.

Pe socluri mari și verzi dorm lei regești

Și prin alei se plimbă trist păunii,

Cadâne moi cu lungi și grele funii

Târăsc prin ierburi leneșe calești.

La geamuri, vergi albastre străjuiesc, Și prin odăi, din amfore rotunde,

Un fum verzui dezbracă și ascunde Bazine cu făpturi ce dănțuiesc.

Castelul are turnuri fară preț Și turnurile-n vârf au streșini care

Când strălucesc aprins în depărtare Opresc în loc pe orice călăreț.

În zori de zi prin curți se joacă cerbi Și prin fântâni se scaldă porumbițe, Iar pomii încărcați cu flori și vițe Se leagănă-n văzduh ca niste șerpi.

Nu pas de om se-aude prin alei

Ci pas duminical de antilopă, Doar rozele tresar într-o sincopă

Când se presimte-n presuri mersul ei. Aux fenêtres, des tiges bleues gardent, Et à travers les salles, ă travers des amphores rondes, Une fumée verte se déshabille et cache Bassins avec des créatures dansantes.

Le château a des tours inestimables Et les tours au sommet ont des avant-toits qui Quand ils brillent au loin Elles arrêtent n'importe quel chevalier à la place.

A l'aube, les cerfs jouent dans les cours Et des colombes se baignent dans les puits, Et les arbres chargés de fleurs et de vignes Ils se balancent dans l'air comme des serpents.

Aucun pas humain ne peut être entendu dans les ruelles Mais pas de l'antilope du dimanche, Seules les roses sont surprises dans une syncope Quand sa démarche se fait sentir dans le sable.

Într-un ungher cu blăni de jder pe jos

Piticii scunzi beau miere din magnolii. Acolo eu primesc, pe perne. solii Și sorb tutun din pipe lungi de os.

Acolo, la un gong, pe tăvi de-argint Îmi vin fazani umpluți și fructe coapte Și curge vinul negru zi și noapte În cupele de crin și mărgărint.

Eu am, iubito, -n Spania un castel Și, dacă vrei, te fac stăpână-n el! Dans un coin avec des fourrures de martre sur le sol Les nains boivent du miel de magnolias. Là, je reçois, sur des oreillers des émissaires Et je sirote du tabac dans des pipes à os longs.

Là, sur un gong, sur des plateaux argentés Je reçois des faisans farcis et des fruits mûrs Et le vin rouge coule jour et nuit Dans les coupes de lys et de perles.

Mon amour, j’ai en Espagne un château Et, si vous voulez, je vous en ferai la maîtresse!

Cîrstoc Bianca, clasa a IX-a Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu Tg. Jiu, Gorj Profesor coordonator: Banciulea Ionela Manuela

Floarea-soarelui

Mă-nvârt, ca floarea-soarelui, pe câmp, După făptura ta strălucitoare, Iar când apui în zarea călătoare Obrazul mi-l aplec către pământ.

Stau noaptea-ntreagă aplecat aşa Şi numai când răsari tu dimineaţa, Descătuşând din neguri fruntea grea Eu îmi ridic setos spre tine faţa.

Sorb razele pe care le trimiţi Pe câmpul plin de-o harnică speranţă, Şi simt, treptat, cum nervii mei trudiţi Se umplu de-o frenetică substanţă.

Aceasta îmi străbate trupu-ntreg, Şi-mi urcă prin arterele rebele, Până când, împlinit, rodesc şi leg Cu toate florile fiinţei mele.

Tournesol

Je tourne, comme un tournesol, sur le champ, Après ta créature brillante, Et quand tu atterris dans l'horizon ambulant Je baisse ma joue au sol.

Je m'assois comme ça toute la nuit Et seulement quand tu te lèves le matin, Libérant son front lourd des brumes Je lève silencieusement mon visage vers toi.

J'absorbe les rayons que tu envoies Sur le terrain plein de travailleur l'espoir, Et je sens progressivement mes nerfs se tendre Ils sont remplis d'une substance frénétique.

Il traverse tout mon corps, Et ça grimpe dans mes artères rebelles, Jusqu'à ce que, accompli, je porte des fruits et je lie Avec toutes les fleurs de mon être.

Mariateresa Ierardi, clasa a X-a Uman Liceul Teoretic Teiuş Profesor coordonator: Romina Pop

Adio la prieteni

Fac reverența cuvenită Și mă retrag din adunare. O altă umbră mă invită. Stimate umbre, salutare!

Nu încercați la despărțire Să-ncrucișați cu mine spada. De-acum las totu-n părăsire, De-acum am rupt-o cu balada.

Rămâneți, cum sunteți, la mese Și nu vă pierdeți dispoziția. Nici unuia că plec nu-i pese Nu-mi luați în seamă dispariția.

Eu merg acum în altă parte, La alt banchet, unde-i mai bine, Mă duc la chef cu doamna moarte. Acolo se petrece bine.

Acolo se servesc bucate Ca-n altă parte nicăierea. Tăceri de foc nenumărate. Grimase ce-nspăimântă firea.

Iar la sfărșit amfitrioana, Ea însăși îți servește vinul Care-ți deschide larg Nirvana. Care-ți alină-n chinuri, chinul.

Deci, reverența obișnuită Și mă retrag din adunare! O altă umbră mă invită. Stimate umbre, salutare!

Auf Wiedersehen Freunde

Ich tue die richtige Ehrfurcht Und ich ziehe mich aus der Versammlung Ein weiterer Schatten lädt mich ein. Liebe Schatten, hallo!

Versuchen Sie nicht die Trennung Kreuze das Schwert mit mir. Von nun an verlasse ich alles, Die Ballade brach ich jetzt.

Bleiben Sie, wie Sie sind, an den Tischen Und verlieren Sie nicht Ihre Disposition. Niemand, den ich verlasse, kümmert sich Habe nichts dagegen meinem Verschwinden.

Ich gehe jetzt woanders hin, Bei einem anderen Bankett, wo es besser ist, Ich gehe mit der toten Dame zur Party. Da wo man richtig feiern kann

Es werden Gerichte serviert Wie anderswo. Unzählige Feuerstille. Grimase, die die Natur erschreckt.

Und am Ende der Amphitruona, Sie selbst serviert dir den Wein Das öffnet Ihr weites Nirvana. Das tröstet dich in Qual, Qual.

Die übliche Ehrfurcht Und ich ziehe mich aus der Versammlung zurück! Ein weiterer Schatten lädt mich ein. Liebe Schatten, hallo!

Brenda - Ayana Stefanescu, clasa a XI-a Colegiul National “Matei Basarab”, Bucuresti Profesor coordonator: Liliana Natalia Tircomnicu

Zic si eu…

Ce multe versuri, ah! ce multe versuri Şi totuşi ce puţină poezie! Unde te uiţi podoabe, panglici, dresuri, Nicio revoltă, nicio bucurie. O secetă imensă peste toate. Emoţii false, măşti şi platitudini. Poetu-şi face locul dând din coate Şi-n templu poze ia, nu atitudini. Unde sunt timpii când feream urechea De ritmuri încâlcite şi vulgare, Când şlefuiam imaginea, străvechea, Cu noi oglinzi albastre, sublunare? Pe-atuncea poezia, în fiinţă Şoptită tainic, ca o rugăciune, Era o profesiune de credinţă. Astăzi credinţa e o profesiune.

Ich sag ja nur

So viele Verse, oh! so viele Verse Und doch so wenig Poesie! Wo immer Sie nur Bänder, Strumpfhosen und Schmuck suchen, Keine Empörung, keine Freude. Eine immense Dürre, die alle bedeckt. Falsche Gefühle, Masken und Plattitüden. Der Dichter hat Raum, um Platz zu schaffen Nicht Einstellungen machen, sondern Fotos in seiner Schläfe.

… Wo sind die Zeiten, in denen ich mein Ohr weit gehalten habe? Aus verworrenen und vulgären Rhythmen Als wir die Aussicht verbesserten, die alte, Mit neuen blauen, sublunaren Spiegeln? Zu dieser Zeit im Wesentlichen Poesie Insgeheim geflüstert wie eine Andacht, War ein Glaubensversprechen. Jetzt der Glaube ist ein Beruf.

Cea mai frumoasa floare

“Ce să-ţi aduc, iubito, de pe mare?” O întrebă în şoapte într-o zi. “Din insule pierdute-n depărtare Cea mai frumoasă floare care-o fi”

Abia se mai zăreşte-acum catargul. Pe ţărm cu ochii-nchişi şi mâna-n sân O fată albă, alb măsoară largul, Şi-n ochii ei clipeşte-un somn păgân,

Un an întreg prin insule cu soare Corabia opri şi strânse-n ea Morman de flori, căci fiecare floare Cea mai frumoasă-n felul ei era.

Dar florile, prea multe într-o seară, Cu peşti de aur prinşi la subţiori, Corabia de foc o scufundară, Şi toţi muriră-ncolăciţi de flori.

Pe ţărm stau doua fete-n aşteptare: “Ce ţi-ai dorit ca dar în acest an?” “Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare –Cea mai frumoasă scoică din ocean”…

Die schönste Blume

“Was kann ich dich, Liebste, aus dem Meer holen?” Er fragte sie eines Tages flüsternd. “Von Inseln in der Ferne verloren Die schönste Blume aller Zeiten”

Der Mast ist jetzt kaum noch sichtbar. Am Ufer mit geschlossenen Augen und der Hand auf der Brust Ein weißes, weißes Mädchen misst die Breite, Und ein heidnischer Schlaf blitzt in ihren Augen auf.

Ein ganzes Jahr durch die sonnigen Inseln Das Schiff hielt an und zog sich zusammen Blumenhaufen für jede Blume Sie war die schönste ihrer Art.

Aber die Blumen, zu viele an einem Abend, Mit Goldfischen in der dünnen gefangen, Das Feuerschiff sank, Und sie alle starben in Blumen gehüllt.

Am Ufer warten zwei Mädchen: “Was wolltest du dieses Jahr als Geschenk?” “Ich erinnere mich nicht. Es scheint mir Die schönste Muschel im Ozean”…

Daniel Damșa Școala Gimnazială Regina Maria, clasa 7C Profesor coordonator: Camelia Silea

Vu l p ea

Ca tânărul spartan ascund sub haină

Vulpea furată-a timpului ce trece. Dacă mă muşcă tac şi-ndur în taină Fără să tulbur lumea ce petrece. Glumesc nepăsător şi râd cu hohot În timp ce ea îşi vâră colţii-n mine,

Simt sângele ţâşnind cu mare clocot

Dar mă prefac că-s vesel şi mi-e bine.

Şi mă voi mai preface-n continuare Chiar de mi-ar fi durerile-nzecite, Prea mare-i furtul ca să ţip că doare…

Aşa dor visurile împlinite… Ca tânărul spartan ascund în mine O vulpe… care atâta timp cât tace Şi muşcă-adânc din carnea mea, e bine…

Ce-am să mă fac când va porni să latre?

L a v o l p e

Come il giovane spartano nascondo sotto il vestito La volpe rubata al tempo che passa. Se mi morde sopporto in silenzio Senza turbare la gente che festeggia Scherzo non curante e rido con gusto Mentre lei affonda le sue zanne dentro di me, Sento il sangue schizzare via come un vortice Ma faccio finta di star bene e di essere felice.

E continuerò ancora a far finta Anche se il dolore si decuplica, E troppo grande il furto per poter gridare dal dolore... I sogni compiuti fanno così male... Come il giovane spartano nascondo in me Una volpe... che finchè starà zitta E morde profondamente la mia carne, va bene... Cosa farò quando inizierà ad abbaiare?

Lamentaţia Ioanei d'Arc pe rug

Aceasta-i vina mea: că n-am lăsat, Cu gând ascuns, feciori în preajma porţii. Şi-acum, când prima dată un bărbat Mă strânge-n braţe, sunt sortită morţii...

Dar flăcările creşte-vor mereu, Creşte-va mult şi strania orgie. Şi, în curând, flămând, iubitul meu, Întâiul meu iubit, fără să ştie,

Mă va cuprinde-atât de mult în el Încât nu va putea să mai despartă De trupul lui pe-al meu - şi-n alb inel Mă va iubi fum zvelt şi ceaţă moartă.

La lamentela di Giovanna d'Arco sul rogo

Questa è la mia colpa: che non ho lasciato, I ragazzi con pensieri nascosti vicino alla porta. E adesso, che per la prima volta un uomo Mi stringe tra le braccia, sono destinata alla morte...

Cresceranno per sempre le fiamme, Crescerà molto anche la strana orgia. E presto, affamato, il mio amato, Il mio primo amato, senza saperlo,

Mi avvolgerra così tanto in lui Che non potrà più separare Il suo corpo dal mio e in un bianco anello Mi amerà come fumo zvelto e nebbia morta.

Erbaru Daniel, clasa a X-a Liceul Teoretic „Traian”, Bucureşti, sector 2 Prof. îndrumător: Reiter-Sandu Ionica

Balada studențească

Din noaptea-aceea neagră nu mai știu Nimic despre vecinul meu ca scrumul. Poate-a plecat în zori , de timpuriu, Poate-a murit, căutând zadarnic fumul.

Sau poate totul n-a fost decât un vis Ori vreo halucinație, pe care Am încercat-o lâng-un manuscris Într-un amurg cu vânt și febră mare.

Ballata studentesca

Da quella notte oscura non seppi più nulla Del mio vicino come la cenere Forse andò via all’alba, molto presto Forse morì cercando in vano il fumo.

O forse tutto non è stato altro che un sogno Oppure un'allucinazione , alla quale Cercai vicino al manoscritto Ad un tramonto con vento e tanta febre.

Vizita La visita

De la un timp mă vizitează moartea Aproape zilnic la căderea serii, Mi-apare-n prag, ministru al tăcerii, Și-mi ia din mâini, încet, cu grijă, cartea...

Și stăm așa de fiecare dată Până târziu, la ore matinale, Doi cunoscuți ce pun tăcuți la cale, În taină, o afacere-nsemnată. Da tempo mi visita la morte Quasi ogni giorno al calare della sera, Mi appare alla porta, il ministro del silenzio E dalle mani pian piano e accuratamente, mi prende il libro...

E restiamo così ogni volta Fino a tardi, la mattina, Due conoscenti che taciono e pianificano, In segreto, accordi significativi.

Boboc Anna Maria, clasa a X-a Profesor coordonator: Nadiş Livia Colegiul Naţional “Vasile Goldiş” Arad

Corydon

Sunt cel mai frumos din oraşul acesta, Pe străzile pline când ies n-am pereche, Atât de graţios port inelu-n ureche, Şi-atât de-nflorite cravata şi vesta. Sunt cel mai frumos din oraşul acesta.

Născut din incestul luminii cu-amurgul, Privirile mele dezmiardă genunea, De mine vorbeşte-n oraş toată lumea, De mine se teme în taină tot burgul. Sunt prinţul penumbrelor, eu sunt amurgul…

Nu-i chip să ma scap de priviri pătimaşe,

Prin părul meu vânăt, subţiri, trec ca aţa,

Şi toţi mă întreabă: sunt moartea, sunt viaţa?

De ce-am ciorapi verzi, pentru ce fes de paşe? Şi nu-i chip să scap nici pe străzi mărginaşe…

Panglici, cordeluţe, nimicuri m-acopăr, Când calc, parcă trec pe pământ de pe-un soclu. Un ochi (pe cel roz) îl ascund sub monoclu,

Şi-ntregul picior când păşesc îl descopăr, Dar iute-l acopăr, ca iar să-l descopăr…

Cellalt ochi, (cel galben) îl las să s-amuze

Privind cum se ţin toţi ca scaiul de mine.

Ha ! Ha ! Dac-aţi şti cât vă şade de bine, Sărind, ţopăind după negrele-mi buze.

Cellalt ochi s-amuză şi-l las să s-amuze.

Corydon

Sono il più bello di questa città, Sulle strade piene quando esco non ho paragoni, Tanto grazioso porto l’anello nell’orecchio, E tanto fiorite la cravatta e la veste, Sono il più bello di questa città.

Nato dall’ incesto tra luce e crepuscolo, I miei sguardi accarezzano il baratro, Di me parla tutta la gente in città, Di me ha segretamente paura tutto il borgo, Sono il principe della penombra, io sono il crepuscolo…

Non c’è modo di scappare dagli sguardi passionali, Tra I miei capelli lividi, sottili, passano come l’ago, E tutti mi chiedono: sono la morte, sono la vita? Perchè ho i calzini verdi, per cosa fez di pascià? E non c’è modo di scappare neanche sulle strade di periferia…

Nastri, nastrini, inezie mi coprono, Quando calpesto, sembra che passi sulla terra dal plinto. Un occhio (quello rosa) lo nascondo sotto il monocolo, E l’intero piede quando cammino lo scopro, Ma veloce lo copro, per poi scoprirlo di nuovo…

L’altro occhio, (quello giallo) lo lascio divertirsi, Osservando come tutti son incollati a me come al velcro. Ha! Ha! Se sapeste quanto vi dona, Saltando, saltellando verso le mie nere labbra. L’altro occhio si diverte e lo lascio divertirsi.

C-un tainic creion îmi sporesc frumuseţea,

Fac baie în cidru de trei ori pe noapte, Şi-n loc de scuipat am ceva ca un lapte,

Pantofi cu baretă mi-ajută zvelteţea, Şi-un drog scos din sânge de scroafă nobleţea.

Toţi dinţii din gură pudraţi mi-s cu aur,

Mijlocul mi-e supt în corset sub cămaşe,

Fumez numai pipe de opiu uriaşe, Pe braţul meu drept, tatuat-am un taur, Şi fruntea mi-e-ncinsă cu frunze de laur.

Prin lungile, tainice, unghii vopsite Umbrela cu cap de pisică rânjeşte, Şi nu ştiu de ce, când plimbarea-mi prieşte,

Când sunt mulţumit c-am stârnit noi ispite,

Din mine ies limbi şi năpârci otrăvite.

Din mine cresc crengi ca pe pomi, mătăsoase, Şi însăşi natura atotştiutoare, Ea însăşi nu ştie ce sunt: om sau floare? Sau numai un turn rătăcit între case, Un turn de pe care cad pietre preţioase.

Sunt cel mai frumos din oraşul acesta, Pe străzile pline când ies n-am pereche,

Atât de graţios port inelu-n ureche, Şi-atât de-nflorite cravata şi vesta. Sunt cel mai frumos din oraşul acesta. Con una misteriosa matita mi aumento la bellezza, Faccio il bagno nel sidro tre volte la notte, E al posto dello sputo ho qualcosa come il latte, Scarpe con cinturino mi aiutan la sveltezza, E una droga tratta da sangue di scrofa la nobiltà.

Tutti i denti nella bocca mi sono impolverati d’oro, Il mio busto è ristretto nel corsetto sotto le camicie, Fumo soltanto pipe di oppio enormi, Sul mio braccio destro, ho tatuato un toro, E sulla mia fronte sono cinte foglie d’alloro.

Tra le lunghe, misteriose, unghie dipinte L’ombrello con testa da gatto sorride, E non so perchè, quando la passeggiata me lo permette, Quando sono soddisfatto di aver causato nuove tentazioni, Da me escono lingue e vipere avvelenate.

Da me crescono rami come sugli alberi, setosi, E la natura stessa onnisciente, Lei stessa non sa cosa sono: uomo o fiore? Oppure solo una torre smarrita fra le case, Una torre dalla quale cadono pietre preziose.

Sono il più bello di questa città, Sulle strade piene quando esco non ho paragoni, Tanto grazioso porto l’anello nell’orecchio, E tanto fiorite la cravatta e la veste, Sono il più bello di questa città.

Frunzele (elegie de toamnă)

Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta, Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am. Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra, Să nu văd frunzele cum cad din ram...

Fă focul şi preumblă-te prin casă Fără să spui nimic, niciun cuvânt... Vreau să mă simt la tine ca acasă, Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...

Învăluită-n straie de culcare Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem, Şi deapănă mereu, fără-ncetare, Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem...

Fereşte-mă în preajma ta, de vasta Urgie-a toamnei care bântuie... Şi nu mă întreba în noaptea asta De ce mă înspăimântă frunzele...

Le foglie (elegia d’autunno)

Non chiedermi niente stanotte, Ne che ora è, ne che pensieri ho. È meglio che mi lasci chiuder la finestra, Per non vedere le foglie come cadono dal ramo…

Fa il fuoco ed erra per la casa, Senza dire niente, neanche una parola… Voglio sentirmi a casa tua, Per non sentire le foglie volare nel vento…

Avvolta in abiti da sonno Siediti vicino a me con un gomitolo, E dipana sempre, senza fermarti, Per non sentire le foglie, sotto i passi, come gemono…

Proteggimi in tua presenza, dalla vasta Piaga dell’autunno che tormenta… E non mi chiedere in questa notte Perchè mi spaventano le foglie…

Voinescu Isabel, clasa a XI-a Profesor coordonator: Anna Weston, Santa Fe Preparatory School, New Mexico, SUA

Cenușa Ceniza

Ți-a stins o vrăjitoare-n ochi cărbuni Sau pentru ce bolesc de dorul lor? Din boala asta s-ar putea să mor Că prea mă pârjolesc negri-ți tăciuni… ¿Apagó una bruja los carbones en tu ojo, o por qué sufro de su anhelo? De esa enfermedad, morir, yo puedo, Tus negros carbones me ardan tanto.

Mejor cierra tus párpados sobre tus ojos, Para que no los vea quemándose debajo del techo, Todo sigue siendo solo un sencillo juego, Sin dolores y falta de motivos.

Mai bine lasă-ți pleoapele pe ei Să nu-i mai văd cum ard pe sub obroc. Rămâie totul doar un simplu joc Fără dureri și fără de temei…

Dar nu rămâne, știu … Şi din belșug Cresc flăcările-n jurul meu, de dor.. Iubito! Vine iute c-un ulcior Ca să-mi aduni cenușa de pe rug… Pero no sigue, yo sé… Y de abundancia, Crecen las llamas, abrazándome de anhelo, ¡Amor! Vengas pronto con ollas de barro, Para recoger la ceniza en la pira.

Sonet

Ca marea ce nicicând nu oboseşte Nici eu nu obosesc cântând iubirea Ce-ți port, maim ult pe-ascuns și tâlhărește Decât pe față, înfruntându-ți firea.

Dar ce să fac; pe semne potrivește Un zeu nebun astfel nepotrivirea, Încât, când ochiul meu te deslușește, Nu-ți pot afla, oricât ți-o caut, privirea.

C-apari, dispari e-un semn de întrebare. Ești val de țărm sau țărm desprins în mare Nici eu nu știu, ce-l ce te țin în brațe…

De jocul tău, de-ar fi să-l iau în seamă, Ar trebui – firesc – să-mi fie teamă, Dar eu îl gust, în el atât nesaț e…

Soneto

Como el mar que nunca duerme Tampoco yo no me canso cantando mi amor por ti, más en secreto y clandestinamente que abiertamente, enfrentando tu fervor.

Que puedo hacer; probablemente un Dios loco encaja así el no coincidente, Así que, cuando mi ojo te discierne, No puedo encontrar tu mirada, no importa cuánto busco.

Apareces, desapareces es un signo de interrogar. ¿Estás una ola de orilla o una costa separada en el mar? Aún no sé, yo quién te doy abrazos…

Si yo tengo en cuenta tu juego, debería - naturalmente- hacerme miedo, Pero me gusta, el tiene muchos deseos.

Bratu Cristina, clasa a XI-a Colegiul Naţional “Octavian Goga”, Sibiu Profesor coordonator: Colpoş Maria-Codruţa

Frunzele

Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta, Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am. Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra, Să nu văd frunzele cum cad din ram...

Fă focul şi preumblă-te prin casă Fără să spui nimic, niciun cuvânt... Vreau să mă simt la tine ca acasă, Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...

Învăluită-n straie de culcare Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem, Şi deapănă mereu, fără-ncetare, Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem...

Fereşte-mă în preajma ta, de vasta Urgie-a toamnei care bântuie... Şi nu mă întreba în noaptea asta De ce mă înspăimântă frunzele...

De ce dai voie vantului

De ce dai voie vântului să umble Prin părul tău și să ți-l răvășească? E mângâierea lui, făcute-n tumbe, Mai caldă, mai suavă, mai cerească?

Sunt degetele lui fâlfâitoare Mai meștere în joc, mai fără număr Când te cuprind din cap până-n picioare, Când îți dau jos buchetul de pe umăr?

De ce lași vântul ca să-și pună palma Oriunde vrea și,-ncolăcindu-ți sânul, Prin fustele subțiri ce zbor de-a valma, Să te privească cu-ochi blânzi, bătrânul?

De ce, când te pândește-ascuns prin iarbă Și vrea să-ți sărute gura-n voie, - În timp ce eu tânjesc cu plânsu-n barbă –Pe el îl lași ... iar mie, nu-mi dai voie ...

Las hojas

Esta noche no me preguntes nada, Ni qué hora es, ni qué pensamientos tengo. Mejor permíteme cerrar la ventana, Sin ver las hojas de la rama cayendo…

Enciende el fuego y pasea por la casa Sin decir nada, ninguna palabra… Quiero sentirme como en mi casa, Sin sentir las hojas volando en el aire…

Vestida de ropa de dormir Siéntate a mi lado con un bolo de lana, Para depurar recuerdos siempre, sin parar, Sin escuchar las hojas, bajo pasos, quejarse..

Protégeme a tu alrededor, de la amplia Plaga del otoño que nos persigue… Y no me preguntes esta noche ¿Por qué me asustan las hojas? …

¿Por qué permites al viento?

¿Por qué permites al viento caminar Por tu pelo y perturbarlo? ¿Es su consuelo, hecho en volteretas, Más caliente, más tierno, más celestial?

¿Son sus dedos agitando Más maestros en el juego, sin número Cuando abrazan tu cuerpo, Cuando te quitan el montón de tu hombro?

¿Por qué permites al viento poner la mano Donde quiera, y enrollarte el pecho, Por las faldas delgadas que vuelan libremente, Que te mire con ojos tan dulces, el viejo?

¿Por qué, cuando te vigila en secreto desde el césped Y quiere besarte tu boca, -Mientras yo estoy sufriendo llorandoA él lo dejas, pero a mí, me lo prohibes..

Dănilă Cristina Maria, clasa a XI-a Colegiul Naţional “Octavian Goga”, Sibiu Profesor coordonator: Colpoş Maria-Codruţa

Urcuş

Pe cât de neschimbată ai rămas, Pe-atât sunt eu schimbat de vreme... Tu urci colina cu acelaşi pas, Eu mai anevoios şi mai alene.

Şi totuşi mergem amândoi-nainte Mânaţi de-aceeaşi unică dorinţă, Eu nevoit să calc peste morminte, Tu ocolindu-le cu uşurinţă...

Acesta-i drumul nostru; drum de coastă, Întortocheat şi greu. Dar sus pe culme, Acolo unde panorama-i vastă, Şi unde, printre stânci, bătrânul ulm e,

Acolo cel ce-ajunge dintre noi Nu va privi zadarnic înapoi...

La subida

Cuanto sin cambios te has mantenido Por tanto me ha cambiado a mí el tiempo Tu subes la colina con el mismo ritmo de paso Yo más torpe y más despacito

Y aun así vamos los dos hacia delante Conducidos por el mismo deseo Yo necesitando pisar sobre las lápidas Tu rodeándolas con facilidad

Éste es nuestro camino; camino de costa Turtuoso y dificil. Pero en la cumbre, Allí donde el panorama es extenso Y donde, entre las rocas, el viejo olmo está,

Allí donde el que llegue No va a mirar hacia atrás en vano.

Balada studenţească

Din noaptea-aceea neagră nu mai ştiu Nimic despre vecinul meu ca scrumul. Poate-a plecat în zori, de timpuriu, Poate-a murit, căutând zadarnic fumul.

Sau poate totul n-a fost decât vis Ori vreo halucinaţie, pe care Am încercat-o lâng-un manuscris Într-un amurg cu vânt şi febră mare.

Balada estudiantil

Desde esa noche oscura ya no sé Nada sobre mi vecino como la cenzia Puede que se haya ido en la madrugada Puede que haya muerto, buscando ansiosamente el humo

O puede que todo haya sido solamente un sueño O una alucinación, que He probado al lado de un manuscrito En un crepusculo con viento y fiebre alta.

Sorin Creţoiu, clasa a XI-a Colegiul Naţional „Octavian Goga”, Sibiu Profesor coordonator: Colpoş Maria-Codruţa

Vizita

De la un timp mă vizitează moartea Aproape zilnic la căderea serii, Mi-apare-n prag, ministru al tăcerii, Şi-mi ia din mâini, încet, cu grijă, cartea...

Şi stăm aşa de fiecare dată Până târziu, la ore matinale, Doi cunoscuţi ce pun tăcuţi la cale, În taină, o afacere-nsemnată.

La visita

La muerte me vista desde hace un tiempo Casi a diario al pasar el dia Viene a mi puerta, ministro del silencio Y despacito, con cuidado, me quita de las manos el libro

Y nos quedamos así todo el tiempo Hasta tarde, en la madrugada Dos conocidos que en silencio están planendo Secretamente, un gran negocio.

Cina cea de dragoste

Ţi-a stins o vrăjitoare-n ochi cărbuni Sau pentru ce bolesc de dorul lor? Din boala asta s-ar putea să mor Că prea mă pârjolesc negri-ţi tăciuni...

Mai bine lasă-ţi pleoapele pe ei Să nu-i mai văd cum ard sub obroc. Rămâie totul doar un simplu joc Fără dureri şi fără de temei...

Dar nu rămâne, ştiu...Şi din belşug Cresc flăcările-n jurul meu, de dor... Iubito! vino iute c-un ulcior Ca să-mi aduni cenuşa de pe rug.

La cena de amor

Una bruja te puso carboncillo en los ojos ¿O por qué sufro tanto por su anhelo? Podria morir de este sufrimiento Que me estoy quemando con carbones negros

Será mejor que dejes tus párpados en ellos Para no dejarme verlos arder debajo del celemín. Que se quede todo en un simple juego Sin dolor y sin objetivo

Pero no se queda, lo sé...Y en abundancia Las llamas crecen a mi alrededor,anhelando ¡Cariño! ven rapido con una jarra Para recoger mis cenizas del fuego.