Ballet Magazine Romania, editia de vara 2020

balletmagazine.ro

Ballet Magaz ne #04 | Vară 2020

Proiectul “Ballet photography” este singurul proiect din România care își propune promovarea fotografiei de balet și a artiștilor cu lucrări în acest domeniu, și se adresează oricărui fotograf ce are în portofoliu lucrări ce ilustrează frumusețea artei baletului.

1

CUPRINS #04

Cover Story

08

COPERTĂ Ilinca Nistor, fotografiată de Paul Daniel Schneider

Ediția de vară

Ballet photography Proiectul “Ballet photography” este singurul proiect din România care își propune promovarea fotografiei de balet și a artiștilor cu lucrări în acest domeniu, și se adresează oricărui fotograf ce are în portofoliu lucrări ce ilustrează frumusețea artei baletului.

Opinie

Interviu

04

30

Profesor Dr. Mariana Pintilie Pledoarie pentru studiul artei coregrafice

06

Prof. coregrafie Delia BOERU Colegiului Național de Arte ,,Regina Maria’’, o instituție cu recunoaștere internațională

2

Mihai Claudiu Costache „Am făcut performanță și în săli mici de balet”

38 Simona Noja, fosta directoare a Academiei de Balet a Operei din Viena “Mă mândresc cu cei 10 ani de succese care au avut loc acolo!”

46

74

Manuela Ardelean prim-solistă a Operei Naționale Române Timișoara „Profesorul are un rol esențial în viața unui balerin”

Profesori de dans clasic în vremea pandemiei.

Cum ne adaptăm

50 Rodica Murgu: „Împreună cu partenerul meu Ilie Filip facem o echipă bună și la școală și în viață”

76 Studiile în timpul pandemiei.

Oportunitățile educaționale pentru balerini

78 Lumea Baletului

56 File de istorie a Baletului din Republica Moldova

Cât câştigă balerinii profesionişti în SUA

80 Top 5 cele mai bune camere pentru fotografia de dans şi balet

82 64 Familii de balerini de top din istoria dansului PETIPA; NIJINSKY; PLISEȚKYMESSERER

Întâlnirea cu statuia vivantă

86 Fotografia de balet, între teorie şi practică, reguli şi licenţe 3

Opinie Pledoarie pentru studiul artei coregrafice Profesor Dr. Mariana Pintilie, Director şi profesor al Liceului de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia”, Cluj-Napoca.

Mariana Pintilie a absolvit Facultatea de Istorie şi Filozofie şi Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii BabeşBolyai din Cluj-Napoca. Are un masterat şi un doctorat în istorie şi specializări în etnologie (etnografie şi folclor) şi istoria baletului.

A publicat 10 cărţi ca autor şi coautor şi este alături de şcoala de balet clujeană de două decenii.

4

DEBUTUL STUDIULUI BALETULUI ÎN ȘCOLILE DE STAT În învățământul preuniversitar de artă, studiul baletului începe în clasa a IV-a. Planurile-cadru de învăţământ sunt adaptate profilului artistic și specializării. Studiul disciplinelor de specialitate se realizează pe clase, grupe sau individual, iar programele şcolare pentru disciplinele din planul-cadru care asigură educaţia artistică specializată respectă standardele educaţionale pentru profilul artistic.

Admiterea se realizează prin teste de aptitudini specifice învățământului obligatoriu, în conformitate cu art. 42 din Legea educației naționale 1/2011 și cu Regulamentul privind organizarea și funcționarea învățământului preuniversitar de artă, aprobat prin OMECTS 5569/2011 şi nu este condiţionată de domiciliul părinţilor. Pentru identificarea, în vederea selecţionării copiilor cu aptitudini artistice din învăţământul primar, cadrele didactice de specialitate desfăşoară, în şcoli şi în teritoriu, activităţi de depistare.

Structura probelor de aptitudini este următoarea: a) aptitudini motrice: mobilitate articulară, elasticitate ligamentară, detentă – se urmărește întrunirea calităților fizice minimale pentru o viitoare carieră de balerin-dansator; b) simț ritmic: reproducerea unor fragmente ritmice exemplificate prin bătăi de palme; c) aptitudini artistice: improvizație liberă pe un fond muzical.

Comisia de examinare şi de evaluare pentru probele de aptitudini este formată din preşedinte – director sau director adjunct al unităţii de învăţământ; vicepreşedinte – şeful catedrei de specialitate și doi membri cu drept de notare – profesori de specialitate sau de specialităţi înrudite. Probele de aptitudini sunt evaluate cu admis/respins, iar deciziile comisiei de evaluare sunt finale (nu se admit contestații).

Admiterea elevilor în învățământul coregrafic primar (clasa a IV-a) și gimnazial rămâne deschisă, elevii din

învățământul de masă putând solicita transferul la specializarea coregrafie oricând în timpul anului școlar, urmând a fi înmatriculați după promovoarea testului de aptitudini.

ADMITEREA ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL LICEAL, SPECIALIZAREA COREGRAFIE Specializarea coregrafie este accesibilă elevilor din școlile de masă și la sfârșitul învățământului gimnazial. Accesul lor în învățământul coregrafic liceal și al elevilor care provin din învățământul coregrafic gimnazial este reglementat prin Metodologia de organizare și desfășurare și structura probelor de aptitudini pentru admiterea în liceele vocaționale (Anexa 3 la Ordinul MEN nr. 4432/29.08.2014).

Probele de aptitudini preced examenul de Evaluare națională. Se organizează, de regulă, în a doua jumătate a lunii mai și constau din probe de dans clasic și dans românesc.

Proba de dans clasic presupune o oră de studiu cuprinzând exerciţii la bară, centru, sărituri, pointes și o variaţie în stil clasic. Proba de dans clasic este apreciată de fiecare evaluator cu o notă, care se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor acordate separat pentru ora de studiu și variația clasică. Proba de dans românesc se bazează pe dansurile din programa ultimei clase de gimnaziu. Această probă este apreciată de fiecare evaluator cu o singură notă.

Comisiile de examinare şi evaluare sunt numite prin decizia Inspectoratului Școlar Județean/al municipiului București și sunt formate din preşedinte – director sau director adjunct al unităţii de învăţământ; vicepreşedinte – responsabilul catedrei de specialitate; doi membri cu drept de notare – profesori de specialitate. Nota minimă de promovare pentru fiecare probă a examenului este 5 și se stabileşte ca medie aritmetică, calculată cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor examinatorilor.

Media finală la probele de aptitudini a fiecărui candidat este media aritmetică a mediilor de la probele I şi II. Media minimă de promovare a examenului este 6. La probele de aptitudini nu sunt admise contestaţii.

Admiterea în învățământul liceal vocaționalartistic, specializarea coregrafie, pentru anul școlar 2020-2021 a fost modificată în contextul pandemiei. Pentru absolvenții învățământului gimnazial coregrafic, probele de dans clasic și dans românesc au fost echivalate cu mediile anuale abținute în clasa a VIII-a la cele două discipline.

Echivalarea probelor de aptitudini din cadrul examenului de admitere s-a realizat în baza Ordinului 4.317/21 mai 2020 pentru modificarea şi completarea OMEC 4.948/2019 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2021, art. 1 pct. 4 alin. (1) și (2) și Anexa 3 la Ordinul 4.317/21 mai 2020, Metodologia de organizare și desfășurare și structura probelor de aptitudini pentru admiterea în liceele vocaționale.

Probele de aptitudini pentru absolvenții învățământului gimnazial, altul decât specializarea Coregrafie, au constat în evaluarea unui dans clasic și a unui dans românesc dintr-o înregistrare audiovideo transmisă de candidat. Au fost acceptate și înregistrări din anii școlari 2018-2019 și 20192020, de la festivaluri/concursuri de balet/dans, din competiții cuprinse în CAEN/CAER, care conțineau evoluții ale candidaților - dansuri clasice și românești. Învățământul coregrafic liceal rămâne accesibil celor care doresc să se tranfere în cursul anilor școlari cu condiția promovării examenelor de diferență. Din anul 2009, la trecerea de la ciclul inferior la ciclul liceal superior, elevii care au urmat specializarea coregrafie au posibilitatea să aleagă între două specializări: dans clasic sau dans contemporan.

5

Opinie Colegiului Național de Arte ,,Regina Maria’’, o instituție cu recunoaștere internațională Prof. coregrafie Delia BOERU, Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța

6

S

ecția de coregrafie a Colegiului Național de Arte „Regina Maria’’ și-a dobândit identitatea în anul 1990, când Liceul de Artă de atunci a devenit unitate școlară cu filieră vocațională, profil uman, astfel ȋncât absolvenții noștri îmbină cursurile de cultură generală specifice liceelor umaniste cu pregătirea și desăvârșirea acestora ca viitori balerini.

Formarea profesională debutează cu ciclul gimnazial, clasa a V-a şi continuă până la cel liceal, clasa a XII-a.

Admiterea la secția coregrafie constă dintr-un examen de evaluare a aptitudinilor (aspect fizico-estetic, mobilitate, simț ritmic) improvizație. În vederea îmbogăţirii ofertei educaţionale s-au introdus în regim opţional (C.D.S) disciplinele Dans de caracter la ciclul liceal şi Introducere ȋn dans contemporan la ciclu gimnazial, câte o oră pe săptămână.

Examenul de admitere la liceu dă posibilitatea accederii la învățământul vocațional și altor elevi decât cei care studiază deja în Colegiul nostru. Acesta constă în probe care țin de testarea aptitudinilor (aspect fizico-estetic, mobilitate, simț ritmic), improvizație și dans popular românesc. În acest scop, funcționează o grupă de Dans clasic avansați și Dans clasic începători, iar odată cu trecerea la forma de liceu superior, ȋn clasele a XI-a și a XII apare grupa de Dans contemporan.

Recunoaşterea naţională şi internaţională a competenţelor și performanţelor obţinute de elevii noştri în procesul de pregătire teoretică şi practică la specialitatea Coregrafie s-a concretizat ȋn obţinerea a numeroase diplome, premii, menţiuni, premii speciale, medalii, invitaţii, scrisori de mulţumire și mediatizare în mass media locală, națională și internațională.

Elevii secției de Coregrafie colaborează cu Teatrul Naţional de Operă și Balet „Oleg Danovski” atât în spectacolele de balet cât și în divertismentele din spectacolele de operă, participă la turneele din țară și de peste hotare. Absolvenţii Colegiului „Regina Maria” au devenit actualii prim-soliști, soliști sau au fost ȋncadraţi ȋn ansamblul companiei teatrului.

Ballet Magaz ne

BalletMagazine.ro Prima revista dedicata artei baletului din Romania

7

Special

8

9

Special

B A LLE T P H OTOGR AP H Y

MIHAIL CRATOFIL

Fotografiază aproape de când se știe, a avut în fața obiectivului fotografic nenumărate personalități din lumea cultural artistică locală, și nu s-a dat înapoi de la a împărtăși secretele fotografiei celor interesați sau pasionați de fotografie; un domeniu și el artistic la rândul lui. Fotograf “de clipă, trăire, stare sau expresie” ... sau fotoreporter, cum se autocaracterizează, Mihail Cratofil este unul dintre fotografii a cărui viață se împletește mai mult decât doar din punct de vedere al parcursului profesional, cu arta fotografică și arta baletului, rezultând astfel o viață dedicată fotografiei de balet.

10

Bucurându-se de o largă recunoaștere în rândurile multor generații reprezentative pentru lumea baletului, Mihail Cratofil vine să aducă un plus consistent de reprezentativitate și greutate acestei zone artistice, respectiv fotografia de balet, care este pe cât de spectaculoasă, pe atât de puțin dezvoltată și cunoscută în interiorul artei fotografiei în general.

Promovarea artei baletului a fost dintotdeauna o provocare la care lumea baletului a avut nevoie de un instrument adecvat de răspuns, spune Mihail Cratofil. Și cum “mai târziu” este mai bine decât “niciodată” Ballet Magazine, prin proiectul “Ballet Photography” vine să dea o parte a acestui necesar răspuns, propunânduși promovarea baletului prin promovarea fotografiei ce pune în evidență frumusețea acestei arte.

“Mirajul baletului constă în exprimarea sentimentelor prin mișcare” Acesta este contextual în care, Ballet Magazine a făcut o primă încercare de a atrage atenția publicului revistei asupra fotografiei de balet printr-un articol în care au fost enumerați o primă serie de 20 de fotografi care, prin preocuparea arătată acestei zone a fotografiei, am considerat că merită atenția publicului.

Completând lista, și mulțumindu-i pentru acceptarea invitației de a ne acorda un interviu, echipa Ballet Magazine aduce în paginile revistei perspectiva asupra fotografiei de balet, și o primă serie de lucrări fotografice de excepție ... transmise cititorilor de Mihail Cratofil! Un nume de referință atât pentru fotografia și fotografii de balet cât și pentru lumea baletului, în general.

Cum ați ajuns la fotografia de balet?

Preocuparea pentru fotografie a apărut în copilărie. Pasiunea mai târziu. Având 11

Special

B A LLE T P H OTOGR AP H Y

o perioda pe mână un aparat de fotografiat mai deștept am început să surprind diverse momente din filmele sau spectacolele de la televizor. Atunci leam făcut doar pentru aducere aminte. Nu știam că ele trebuie să exprime, să transmită ceva. Pentru mine erau doar amintiri. Pe la 20 de ani, când miam luat primul aparat cât decât mai bunicel m-am apucat să fotografiez de toate. Ceva mai târziu am îngroșat obrazul și mai trăgeam pe furiș imagini de la spectacole. În 1982 am fost “racolat” de o doamnă, pasionată de balet, să fotografiez spectacole de balet la ONB. Asta se întampla la un spectacol, parcă la Muzeul de Artă, cu grupul Contemp (Sergiu Anghel, Adina Cezar, Liliana (Tudor) Iorgulescu, Nataşa Trăistaru, Anca Drăgoiescu, Cristian Crăciun, Ortansa Niculescu, Mihaela Feber, Vava Ştefănescu, Răzvan Mazilu, Liliana Iorgulescu, Beatrice Duminică, Simona Iliescu, Carmina Giurgiu, Lucian Moroşanu, Alina Lazăr, Mihai Baranga, Gabriel Spahiu, Mihai 12

Mihalcea). Așa am ajuns sa fac fotografii de balet. Întâi din culise după care am devenit colaborator al ONB și trăgeam din sală așa cum e normal.

Care este atracția specifică exercitată de acest domeniu asupra dumneavoastră ca fotograf?

Fotografiasem până atunci alt gen de spectacole, de teatru, de muzică. A început să mă pasioneze pentru ca era altceva, aveam și mișcare și expresii.

Surprinderea momentului care e cel mai expresiv poate să fie altul pentru fotograf decât cel maxim pentru balerin. Asta ține de balerin ca ele să coincidă. E vorba aici de o fotografie tehnică față de una artistică.

Depinde ce vrem, să arătăm sau să exprimăm. Cu tehnica actuală nu mai reprezintă o problemă să prinzi momentul maxim al unei mișcări. Dar oare e suficient pentru a arăta că este un balerin valoros? Nu știu. Eu vorbesc din punctul de vedere al fotografului. Mirajul baletului constă tocmai în exprimarea sentimentelor prin mișcare. Asta nu înseamnă că baletul e doar

mișcare și execuție corectă. Grația, lejeritatea cu care sunt realizate mișcările plus expresia balerinului fac un tot.

Un actor, un cântareț, un balerin, dansator trăiește, are diverse stări pe care vrea sa le transmită. Daca tu ca fotograf nu prinzi aceste stări ce transmiți mai departe publicului?

Portrete cu artiști, cântăreți, dansatori?

De asta am spus ca este o diferență între fotografia de balet realizată pe scenă și cea cu balerini realizată în natură. Am văzut zeci și zeci de imagini. Sunt planuri întregi uneori chiar generale dar foarte rar acei balerini au o strare. Doar execută corect o poziție de balet într-un cadru de multe ori prost ales. Chestie de gust.

Ce ne puteți spune despre lucrările pe care le considerați cele mai reușite, din portofoliul dumneavoastră? Care sunt și ce le face să fie “reușite”?

Vedeți la întrebarea asta nu eu trebuie să răspund. Daca le-am publicat înseamnă că merită din considerente tehnice dar mai ales artistice. Eu sunt fotoreporter caut să surprind o clipă, o trăire, o stare, o expresie. Nu lucrez, așa cum e mai nou acum, pe proiecte cu o anumită temă. Nu mă interesează. Valoarea unei poze nu stă nici în titlul pe care i-l dai.

Asta e chestie de fotograf. Poți să pui ce titlu vrei tu dacă imaginea nu-mi transmite ce scrie în titlu ... e inutil. Fiecare cu dorințele lui, cu domeniul pe care îl abordează, cu publicul lui.

Fiind fotoreporter nu lucrez pentru un anumit segment de public. Fotografia trebuie sa fie pentru toată lumea nu numai pentru avizați.

Ce vă pot spune, după zeci de mii de imagini realizate într-o viață, este că pentru fotografie în general dar pentru cea de spectacol în special trebuie sa fii acolo. Nu numai fizic ci să trăiești cu ei, să simți ce simt ei. Doar așa poți să declanșezi cănd crezi ca e momentul optim.

Treaba asta trebuie s-o ai în tine nu ai la ce curs s-o înveți.

Care sunt recomandarile dumneavoastră pentru tinerii balerini în devenire în privința realizarii unor portofolii de calitate?

Așa cum spuneam, eu sunt fotoreporter, lucrez live nu fac poze de studio. Au fost situații când am făcut și poze regizate special pentru portofolii dar numai în cadru natural și foarte rar cu balerini.

Sunt fotografi specializați pe acest gen de fotografii. Cum îi alegi? Văzând portofoliul lor.

Depinde unde folosești portofoliul, ce ți se cere.

Pentru a aprecia dacă un fotograf e bun sau nu pentru ce au ei nevoie ar trebui să aibă și niște cunoștințe de fotografie dar asta e mai greu.

Reclama este sufletul comerțului, dar asta nu înseamnă și calitate.

Cum apreciați demersul revistei Ballet Magazine de a lansa proiectul “Ballet Photography” în vederea promovarii acestui gen de fotografie? Ce ați recomanda echipei pentru viitor pentru a avea succes maxim?

Este o inițiativă lăudabilă și mult așteptată. De zeci de ani își doreau balerinii, coregrafii, maeștri de balet dar și iubitorii genului așa ceva. Bine că s-a realizat acum. Păcat că nu s-a facut mai de mult.

Eu pot da sfaturi în domeniul fotografiei, atât cât mă pricep. Nu mă ocup de management și nici de marketing.

Eu sunt adeptul calității, pentru că o operă de valoare ramâne. Celelate au un succes efemer. Acum rămâne la latitudinea fiecăruia ce alege. Nu likeurile primite fac un fotograf sau o fotografie valoroasă. E chestie de gustul fiecăruia. E vorba de un elementar bun simț artistic cu care te naști și pe care e bine să-l cultivi ca să poți face diferența. Să auzim numai de bine și mult succes.

13

Special

B A LLE T P H OTOGR AP H Y

PAUL DANIEL SCHNEIDER Cum ați ajuns la fotografia de balet?

Care este atracția specifică asupra dv ca fotograf, față de acest domeniu?

Paul Daniel Schneider: Mai în glumă sau mai în serios ... Din intamplare!

După ani de fotografiat avioane, am simțit ca pot face mai mult în fotografie. Însă peisajele, natura, portretele, wild life, le-am încercat într-o oarecare măsură, nu erau tocmai cel mai aproape de ceea ce eu simțeam ca trebuie sa devină identitatea mea fotografică.

Apoi, dintr-o întâmplare, am ajuns în situația de a fotografia grație. Iar atunci s-a făcut lumină! Am știut, am simțit că asta vreau să fac. Iar mișcarea de la grație către balet a fost foarte naturală, a venit de la sine. Pe lângă asta, am avut marea șansă să lucrez cu profesioniști clasici încă de la început, iar asta m-a ajutat enorm pe parcurs. Și mă ajută în continuare Care este atracția specifică asupra dv ca fotograf, față de acest domeniu?

Cred că eterna căutare a perfecțiunii!

A superlativului absolut al grației. Și, în egală măsură, descoperirea de oameni noi, mereu mai frumoși!

Ce ne puteți spune despre lucrările pe care le considerați cele mai reușite lucrări ale dumneavoastră? Care sunt acelea ... și ce le facesă fie deosebite?

Paul Daniel Schneider: Mi-e greu să răspund unei astfel de întrebări.

Fotografiile mele sunt asemeni copiilor mei. Nu pot să am un favorit! Îmi plac toate în egală măsură, sunt ale mele, le ador! Sunt fotografii care au o atracție mai puternică la privitori din varii motive. Cred însă că privitorii fotografiilor mele pot răspunde mai bine acestei întrebări.

14

Care sunt recomandările dumneavoastră pentru tinerii balerini în devenire, când vine vorba de realizarea unor fotografii, și a unor portofolii de fotografii, de succes?

Ca paranteză, un portofoliu de calitate nu e întotdeauna un portofoliu de succes, însă un portofoliu de succes este, fără excepție, un portofoliu de calitate.

Foarte importantă e diferențierea dintre fotografia de portofoliu și cea pentru social media. O fotografie pentru social media poate avea în ea un crâmpei de artă, poate renunța la câteva procente de tehnică în favoarea artei, fotografia de portofoliu trebuie, și insist, trebuie să fie perfectă din punct de vedere tehnic. Apoi, e bine ca întreaga construcție a unui portofoliu să fie realizată de fotografi care au un minimum de cunoștințe de balet, sau sub îndrumarea atentă a unui specialist. Pentru că arta e completă doar în prezența unei tehnici imbatabile!

Cum apreciați demersul Ballet Magazine, prin proiectul Ballet Photography, de a promova acest tip de fotografie? Ce ați recomanda echipei pe viitor, astfel încât demersul să fie unul de maxim succes?

Aș spune “În sfârșit!”. Era de mult cazul ca cineva să facă asta! Cineva cu timp, cu prezență de spirit, cu atenție și multă multă pasiune. Mă bucur tare mult pentru acest demers, apreciez faptul că pot învăța foarte mult de la eventuala concurență, deci... chapeau! În ceea ce privește recomandările, aș vrea să pot face! Sunt însă prea tânăr în branșă, îmi lipsește experiența care să-mi permită să trasez linii de ghidaj!

15

Special

B A LLE T P H OTOGR AP H Y

CORINA RADU

Spectacol: Peer Gynt, TNOB Oleg Danovski Constanta

Cum ați ajuns la fotografia de balet? Care este atracția specifică exercitată asupra dumneavoastră ca fotograf, de acest domeniu?

Deși practic fotografia la nivel profesional din anul 2012 și am de mică atracție pentru tot ce înseamnă arta spectacolului, oportunitatea de a fotografia balet nu s-a ivit decât de abia în anul 2017, când 16

am devenit fotograful oficial al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța.

De atunci am fotografiat peste 50 de spectacole de balet. Fie că este vorba de operă, recital, teatru sau balet, imortalizarea momentelor din spectacolele cu public este întotdeauna o provocare. Cu toate acestea, baletul va fi întotdeauna mai greu de fotografiat (atât

Soliști: Irina Ganea Mihaiu, Adrian Mihaiu, Spectacol: Giselle, TNOB Oleg Danovski Constanța

din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere artistic) datorită mișcărilor rapide și complexe ale interpreţilor, iar această dificultate va fi întotdeauna atractivă pentru mine din punct de vedere al progresului profesional.

Ce ne puteți spune despre fotografiile pe care le considerați a fi cele mai reușite lucrări ale dumneavoastră? Care sunt acelea şi ce le face să fie deosebite?

Din punctul meu de vedere, fotografia de balet se referă în principal la imortalizarea artiștilor în cadrul reprezentațiilor pe care le susțin, în timpul studiilor sau repetițiilor. Scopul meu ca fotograf de balet este să imortalizez imagini care să redea cât mai corect realitatea acestei arte. Ȋmi doresc ca persoanele care vizualizează fotografiile realizate de mine să simtă, chiar și pentru o secundă, că se află alături de artiști, în sala de spectacol. Din miile de fotografii realizate, am câteva care îmi plac mai mult, dar consider că cele mai reușite lucrări vor fi dintre cele viitoare. Întotdeauna mi-am dorit să progresez, să aduc îmbunătățiri tehnicii și rezultatelor fotografice.

Care sunt recomandările dumneavoastră pentru tinerii balerini în devenire, în privința realizării unor portofolii de calitate?

Aparatul foto este întotdeauna înșelător și este datoria fotografului de a reda prin fotografiile sale o imagine cât se poate de apropiată de cea pe care o vedem cu ochiul liber (utilizarea luminii, compoziția, cromatica și post-procesarea sunt toate foarte importante).

Din punctul meu de vedere, un portofoliu foto pentru balerini/e ar trebui să conțină o fotografie portret clasic (bust), câteva fotografii tip portret artistic (în poziții specifice de balet prin care să se evidențieze calitățile fizice și interpretative) și câteva fotografii din repertoriu (spectacole, gale, concursuri etc.).

Cum apreciați demersul revistei Ballet Magazine de a lansa proiectul Ballet Photography în vederea promovării acestui gen de fotografie? Ce ați recomanda echipei pentru viitor, pentru a avea succes maxim?

Fotografia de spectacol este în general slab promovată, iar fotografia de balet cu atât mai puțin.

Astfel, consider acest demers unul benefic atât pentru comunitatea foto care activează în acest domeniu, cât și pentru cea a baletului.

17

Special

B A LLE T P H OTOGR AP H Y

ANDREI MIHAI CRISTIAN

N

umele meu este Andrei Mihai Cristian (www.dinmers.ro) şi fotografiez de când mă știu. Prin 2012 am început să iau în serios fotografia ca formă de exprimare și m-am apucat să citesc despre compoziție, tehnică, tot felul de sfaturi de la diferiți fotografi profesioniști etc. (Cu siguranță faptul că editam în Photoshop o groază de imagini care nu erau ale mele m-a făcut sa îmi doresc să cunosc cât mai mult această latură.)

Așa că mi-am cumpărat primul DSLR și, de îndată ce l-am avut, mi-am dat seama că tot ce studiasem era o nebuloasă, cheia fiind practica. Evident, am început să ies pe stradă și să mă antrenez cu diferitele setări manuale.

Cine a zis că „primele 10.000 fotografii sunt cele mai proaste” a avut perfectă dreptate, căci nimic nu se lega, totul era lipsit de esență, cel puțin pentru mine.

Am vrut să renunț. Am agățat aparatul în cui și m-am întrebat de ce vreau să fac asta, iar singurul răspuns care mi-a venit în minte a fost „pentru că așa simt”. Pur și simplu dorința de a comunica prin fotografie a fost mai mare decât obstacolele neștiinței și ale nemulțumirii de sine. Camera este un simplu accesoriu, ceea ce trăiești în momentul în care suprinzi clipa unică este esența fotografiei, lucru pe care aveam să-l învăț pe parcurs.

Așa că am continuat să muncesc. Până la urmă, orice lucru pe care îl faci în viață va fi nesemnificativ, dar este foarte important să-l faci.

Cum aţi ajuns la fotografia de balet? Care este atracţia specifică exercitată asupra dumneavoastră ca fotograf, de acest domeniu?

A fost odată ca niciodată o conjunctură pe la începutul anului 2015, când o balerină specială, pe nume AnaMaria, a discutat ore în șir cu un fotograraf, pe care tocmai îl cunoscuse, despre lumea baletului. De aici s-a născut un proiect intitulat Urban Swan (Lebăda urbană), și uite-așa am ajuns la fotografia de balet.

Cred că atracția, în ceea ce privește baletul, provine din curiozitatea personală de a vedea dincolo de aparențe. Atunci când spun „aparențe” mă refer la ceeea ce percepem ca spectatori: de pildă grația, eleganța, transpuse în mișcări uneori sublime pe scenă. Pur și simplu mi-am dorit să merg în spatele cortinei, să cunosc 18

oamenii care dau suflet acestei forme de exprimare și să documentez drumul către succes, adică orele istovitoare de muncă ce nu se văd atunci când, spectatori fiind, ne lăsăm pierduți în farmecul momentului.

Ce ne puteţi spune despre lucrările pe care le consideraţi cele mai reuşite realizări ale dumneavoastră? Care sunt acelea şi ce le face să fie deosebite?

Am trei proiecte, până în acest moment, pe care le consider realizări: Urban Swan (Lebăda urbană) - https://dinmers.ro/portfolio/urban-swan/, The Little Ballerina (Micuţa balerină) - https://dinmers. ro/portfolio/little-ballerina/ și Sara’s Story (Povestea Sarei) https://dinmers.ro/portfolio/saras-story/, care este încă în desfășurare.

Cred că aș putea să vorbesc la nesfârșit despre fiecare în parte, cum au luat naștere, cât au durat, cum au ajuns prin diferite publicații worldwide, însă prefer să o facă singure, pentru cei interesați. Ce pot spune este că sunt cu totul aparte, prin prisma personajelor pe care le au în centru (Ana-Maria Gȋlceavă, Anca Berteanu, Sara Ardeleanu) și a poveștilor acestora. Până la urmă, sublimul baletului este dat de cei care îl practică cu o pasiune de neclintit, o pasiune care implică sacrificii de la vârste fragede.

Care sunt recomandările dumneavoastră pentru tinerii balerini ȋn devenire, ȋn construcţia/realizarea unor portofolii foto, pentru realizarea unei fotografii/ unui portofoliu de calitate şi de succes?

Atunci când am o ședință foto cu balerini/balerine în devenire, totul se desfășoară într-o notă jovială, plină de optimism. Le ofer libertatea să facă ceea ce le place, îi las să execute mişcările lor favorite. Glumim, povestim, ȋi încurajez atunci când o mișcare nu le iese cum trebuie.

Mereu îmi doresc să surprind acel cadru ideal, acea emoție debordant de sugestivă, dar sunt conștient că, dacă personajul nu se simte în largul lui, acest lucru este imposibil de obținut. Atunci când există pasiune de-o parte și de alta, ideile vin din mers și rezultatul va fi cu siguranță calitativ.

Cum apreciaţi demersul revistei Ballet Magazine, prin proiectul Ballet Photography, de a promova acest tip de fotografie? Ce aţi recomanda echipei pentru viitor, astfel ȋncât demersul să fie unul de maxim succes?

Este o idee bună ca prin acest demers fotografii care spun povești să facă parte dintr-o expoziție, ce se va realiza, din câte am citit, la momentul lansării revistei Ballet Magazine în format print, deci implicit vor fi expuse unui public care se poate bucura de ele și le poate aprecia. Faptul că oamenii pasionați de acest tip de fotografie pot lua parte la realizarea calendarului „Ballerinas in red 2021” este de asemenea de aplaudat.

Un start promițător. Felicitări și mult succes! www.dinmers.ro https://www.instagram.com/dinmersphotography/ https://www.facebook.com/dinmersfoto 19

Special

B A LLE T P H OTOGR AP H Y

RAZVAN BORODA Sunt plăcut surprins de faptul că a apărut ȋn sfârşit şi la noi o revistă dedicată baletului, de initiativa privind fotografia de balet, precum şi de invitaţia lansată. Ȋn ȋncercarea de a fi cât mai expeditiv dar şi cuprinzător, am sa ȋncerc să vă răspund pe scurt despre mine, precum şi ideilor/ȋntrebărilor enunţate de dumneavoastră.

P

entru mine, pasiunea pentru fotografie a inceput la 12 ani, pe când fotografia pe film era ȋncă ȋn putere. M-am şcolit ȋntr-ale fotografiei la ceea ce se numea pe atunci Casa Pionierilor şi Șoimilor patriei, un fel de Palatul Copiilor din ziua de azi.

După o practică de vreo 8 ani şi mulţi bani investiţi de tatăl meu ȋn această pasiune, am pus fotografia ȋn cui, pentru a-mi concentra toate forţele pe prima mea iubire, pianul.

La terminarea Liceului de artă la pian clasic mi s-a oferit ocazia de a profesa ca şi corepetitor de balet pentru câţiva ani, luând astfel contact pentru prima data cu lumea baletului.

Am reluat pasiunea pentru fotografie, de astădată ȋn format digital, prin 2014. Ȋn 2018 am fost angajat ca şi corepetitor de balet la Opera Naţional Română Iaşi, unde am ȋncercat să-mi fructific şi pasiunea pentru fotografie, 20

prin colaborarea cu o parte din colegi, balerini şi balerine din cadrul Operei şi nu numai.

Pentru mine ca fotograf, atracţia faţă de balet poate fi privită din două unghiuri: unul practic şi unul emoţional. Unghiul practic ţine de postura corpului ȋn faţa obiectivului, atât de importantă dar şi dificil de obţinut de la modele, de un către un fotograf care nu lasă acest lucru la voia ȋntâmplării. Cel emoţional are a face cu partea actoricească a meseriei de balerin, cea care invocă nu doar expresivitatea mişcărilor corpului ci şi a mimicii şi emoţiilor pe care ele le transmit şi care cântăresc enorm pentru valoarea fotografiilor. Ȋntocmai acestea sunt definitorii pentru reuşita unor fotografii.

Un alt principiu, pe care ȋl urmăresc mereu ȋn fotografiile mele şi pe care ȋl pot recomanda balerinilor/balerinelor care doresc să-şi construiască un portofoliu interesant şi atractiv, este cel al contrastelor. Contrastul ȋntre graţia corpului, care ȋn meseria de dansator de balet este dusă pănă la perfecţiune, şi obişnuitul vieţii cotidiene, poate crea o poveste unică ȋn fiecare fotografie, care ȋn mediul „normal” de spectacol poate deveni firesc şi oarecum banal. Aici e un teren extrem de larg de explorat ȋntre fotograf şi model/balerin şi este specific fiecărui dansator, pentru că ţine strict de personalitatea şi de temperamentul său şi poate fi exploatat şi pus ȋn valoare de ochiul şi imaginaţia fotografului ȋn medii şi modalităţi diferite.

Nu ȋn ultimul rând, demersul revistei este mai mult decat lăudabil. Baletul este o artă care implică un impact vizual asupra publicului sau a posibililor admiratori, iar fotografia de balet este esenţială ȋn reprezentarea grafică a acestei arte ȋntr-o revistă de specialitate. Orice poveste de sau despre balet trebuie sa stimuleze şi vizual, pentru a oferi cititorului o reprezentare cât mai fidelă a ideii comunicate şi, de ce nu, pentru a-l aduce ȋn final ȋn sala de spectacol.

Pe mine personal, pot să spun că iniţiativa realizării acestei reviste mă stimulează şi mai mult ȋn a-mi ȋndrepta pasiunea către lumea baletului, şi nu pot decât să sper ca pe viitor să mă aflu printre fotografii cu care veţi colabora ȋn mod util şi constant.

Mulţumesc pentru invitaţie şi vă doresc succes ȋn tot ce v-aţi propus.

Din pacate, datorită perioadei de pandemie, portofoliul meu de balet nu s-a mai ȋmbogăţit cu alte imagini decât cele pe care probabil le-aţi văzut deja, dar există şi fotografii nepublicate, pe care voi ȋncerca să le propun pentru concurs, dacă primesc acordul modelelor.

21

Special

B A LLE T P H OTOGR AP H Y

PATRICIA TOMAS

A

m început să fotogafiez în urmă cu 8 ani, moștenind pasiunea din familie – tatăl meu a fost fotograf. Am crescut într-un sat din Sălaj, iar tatăl meu fotografia acum 25 de ani, pe film, toate evenimentele de la nunți la festivități de absolvire. În timp, m-am îndreptat spre fotografia de portret, modă și documentar.

Mi-am dorit întotdeauna să dansez, însă nu am avut posibilitatea de a-mi urma această pasiune în Sălaj, așadar, în momentul în care m-am mutat în Cluj, în urmă cu patru ani, am început să iau cursuri de latino din prima zi. Intrând încet în lumea dansului, am cunoscut oameni noi și am reușit să îmbin cele două pasiuni, fotografiind festivaluri de salsa, bachata, kizomba prin întreaga țară.

Primul contact cu baletul l-am avut atunci când am 22

cunoscut-o pe Nas Rebeca-Nicolle, prima balerină pe care am fotografiat-o în Constanța (ea fiind din București).

La scurt timp după, i-am cunoscut pe organizatorii Festivalului European al Școlilor de Dans „Grand Assemblé”, organizat în Cluj-Napoca în toamna anului trecut, unde am fost de-a dreptul onorată să fiu fotograful oficial.

Acela a fost momentul în care m-am îndragostit cu adevărat de balet. Am avut ocazia să observ pentru prima dată viața balerinelor / balerinilor în spatele scenei, am fost fascinată de perfecțiunea pe care o prezintă pe scenă și de munca din spatele fiecărei mișcări. A fost o provocare mare pentru mine să fotografiez cursurile de balet și apoi spectacolul în sine, deoarece totul era nou în percepția mea, însă eram atât de impresionată și trăiam fiecare

mișcare, încât am început să le învăț, să le anticipez și să înțeleg când se întâmplă acea fracțiune de secundă pentru a apăsa pe shooter.

Care sunt lucrările pe care le consider cele mai reușite în materie de fotografie de balet? Ei bine, aici cred că aș include câteva cadre din backstage de la Opera Națională Română din Cluj-Napoca, înainte de începerea spectacolului, deoarece surprind multe emoții diferite care se îmbină pefect cu atmosfera oferită de lumina slabă și monocrom. Țin să mulțumesc pe această cale doamnei Simona Noja, organizatoarea festivalului „Grand Assemblé” și fost director al Academiei de Balet a Operei de Stat din Viena. În ceea ce privește portofoliul foto al unui balerin tânăr din România, se poate asemăna pe alocuri cu imaginea pe care ar trebui să o aibă book-ul unui model, spre exemplu.

Fac această comparație pentru că, fiind nouă în domeniul

fotografiei de balet, nu am avut foarte multă experiență pe această nișă. Îmi doresc însă să mă axez cât mai mult pe balet în anii următori ... pentru că sunt îndrăgostită de asta într-un mod ireversibil.

Ce pot sugera tinerilor artiști este să opteze pentru un portofoliu cât mai diversificat în ținute, poziții, mișcări de dans, expresii și lumini, cadre, locații indoor și outdoor.

Cât despre „Ballet Photography”, trebuie să spun că mă încântă ideea. Este o oportunitate foarte bună de a progresa pentru fotografii aflați la început de drum în fotografia de balet; este în același timp o foarte bună oportunitate și pentru fotorgafii care au deja o vechime în domeniu de a arăta că sunt cu adevărat buni în ceea ce fac. Nu în ultimul rând însă, este o oportunitate și pentru dansatorii din România.

Așadar mult succes tuturor! Sunt nerăbdătoare să văd produsul finit.

23

Special

B A LLE T P H OTOGR AP H Y

DANIEL MÂNĂSCURTĂ

C

Clujean de origine, absolvent al Universității Politehnice București, Facultatea de Electronică și Telecomunicații, IT-ist de profesie în cadrul unei multinaționale și nu în ultimul rând familist; am două fete de care sunt foarte mândru, alături de soția mea

desigur!

Pasiunea pentru fotografie mi-a fost înfiripată de către tatăl meu, care îmi arăta de multe ori cum prinde viață o fotografie, de la declanșarea obturatorului, developarea filmului până la acel moment magic când o coală albă de 24

hârtie devine ofotografie. În acele vremuri se lucra pe film, “old school”.

Primii pași hotărâți în domeniul fotografie i-am făcut însă acum ceva mai mult de un an, când mi-am cumpărat primul aparat mirroless pentru a o surprinde pe mezina familiei, aspirantă la profesia de balerină. Din acel moment pot spune că a apărut pasiunea mea pentru balet.

Prin urmare, pasiunea pentru fotografie o am de copil, ca moștenire “genetică” de la tatăl meu, însă pasul spre fotografia de balet a fost determinat de alegerea fiicei mele de a urma cursurile Liceului de Coregrafie Floria Capsali

din București. Ador dinamica și emoția transmise de această artă, și caut mereu să le imortalizez prin fotografie.

Neavând o experiență vastă în fotografia de balet, cu fiecare fotografie realizată îmi dau seama că ultima este cea mai reușită; sunt în plină fază de învățare a tehnicii de balet așadar, iar lucrările transmise sunt realizări “reușite” din punctul meu de vedere. Ce îmi place și încerc să evidențiez este tehnica de balet în contextul de lumini și umbre.

Ca recomandări pentru tinerii balerini care vor să-și construiască un portofoliu foto, consider că este indicat ca aceștia să se orienteze pe fotorgafii care să evidențieze tehnica de balet, și nu să urmărească potențialul fotografiei de a aduce “inimioare” pe Instagram Ca încheiere consider proiectul revistei Ballet Magazine ca fiind unul foarte important atât pentru fotografi cât și pentru lumea baletului, rezultatul acestui demers aduce avantaje pentru ambele părți. Poate crește calitatea fotografiei de balet și se poate crea o comunitate în care putem colabora și cunoaște mai bine; se pot realize proiecte sau work-shop-uri.

As dori sa includeți în cadrul revistei o secțiune dedicată fotografiei în care să putem interacționa, nu numai în cadrul concursurilor, cu și ca o comunitate. Am avut spre exemplu placerea să mă întâlnesc cu colegul dumneavoastră Daniel Schneider, și am fost plăcut impresionat de deschiderea arătată în a împărtăși experiența sa în în fotografia de balet. Vreau sa-i mulțumesc pe această cale. Și nu în ultimul rând vreau sa mulțumesc și echipei Ballet Magazine pentru inițiativă!

Prima revista dedicata artei baletului din Romania

BalletMagazine.ro 25

Special

B A LLE T P H OTOGR AP H Y

LECZKI JOZSI

M

ă numesc Leczki Jozsi, m-am născut la data de 30.10.1973 ȋn Lugoj, judeţul Timiş. Sunt căsătorit şi am doi copii, un băiat de 13 ani şi o fată de 10 ani.

Nu mă pot considera fotograf de balet, poate nici măcar fotograf ȋn adevăratul sens al cuvântului, sunt doar un amator entuziast.

Deşi mi-ar fi plăcut ca fotografia să fie ocupaţia mea principală, a rămas doar la nivel de hobby.

Prima mea dragoste ȋn acest domeniu a fost şi a rămas fotografia sportivă, pe care am descoperit-o datorită fiului meu, care practică fotbalul de la vârsta de 5 ani şi, ca orice părinte mândru de odrasla lui, am ȋnceput să fotografiez meciurile de fotbal ale echipei sale. Ȋn prezent sunt colaborator al agenţiei Mediafaxfoto şi, ȋn măsura ȋn care timpul liber ȋmi permite, ȋncerc să acopăr o gamă cât mai largă de evenimente sportive locale, pentru diverse publicaţii locale sau centrale.

Primul contact cu fotografia de balet l-am avut ȋn urmă cu câţiva ani prin intermediul fiicei mele care, la momentul respectiv era elevă a Școlii de balet Denisse din Timişoara şi astfel ȋncercam să fotografiez fiecare spectacol sau concurs unde participau micuţele balerine, la ȋnceput ȋn calitate de părinte, apoi ȋn dubla calitate de părinte/ fotograf. Din păcate, la un moment dat am fost nevoiţi să abandonăm activitatea de mică balerină a fiicei mele, ȋnsă colaborarea mea cu Școala de balet Denisse a continuat şi dup acest moment, fiind invitat să fotografiez la galele de balet ale şcolii.

Consider că fotografia de balet se aseamană oarecum cu fotografia sportivă, ȋn măsura ȋn care ȋn ambele rolul fotografului este acela de a ȋncerca imortalizarea acelui moment perfect, moment care, odată scurs, nu se mai ȋntoarce niciodată.

Diferenţa dintre cele două domenii este că, ȋn timp ce la sport acel moment adeseori exprimă un efort extraordinar, poate agresivitate sau violenţă ȋntr-o oarecare măsură, la fotografia de balet este despre o poziţie perfectă a corpului, despre gingăşie, eleganţă, despre transmiterea unor sentimente. Ȋnsa ȋn ambele cazuri, de fiecare dată când ȋmi reuşeşte un cadru bun, mă simt de parcă aş fi reuşit 26

să opresc timpul ȋn loc, iar apoi acea clipa să o pot arăta la cât mai multă lume.

Cele mai reuşite lucrări ale mele probabil că sunt şi cele mai recente, datorită faptului că fac primii pasi timizi ȋn acest domeniu şi sunt ȋntr-un proces continuu de ȋnvăţare (ȋn mare parte ȋn mod autodidact), de aceea mi se pare că fotografiile mele devin mai reuşite de la o ocazie la alta.

Demersul revistei Ballet Magazine de a promova fotografia de balet ȋl consider un lucru foarte bun şi lăudabil, deoarece ȋn acest fel pot fi promovaţi şi fotografii amatori, aflaţi la ȋnceput de drum.

Prima revista dedicata artei baletului din Romania

BalletMagazine.ro 27

Interviu

M I H A I C LAUDIU COS TACH E

MIHAI CLAUDIU COSTACHE „Am făcut performanță și în săli mici de balet” Mihai Claudiu Costache a descoperit baletul la Palatul Copiilor din Ploiești alături de profesorul Robert Zahariuc care, observându-i potențialul, l-a îndrumat din clasa a V-a către Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din București. Pe parcursul liceului s-a remarcat prin talent, dedicare totală și ambiție, obținând premiul I la majoritatea Olimpiadelor Naționale de Coregrafie.

La 14 ani a început pregătirea pentru Festivalul internațional de dans Tanzolymp de la Berlin. În urma participării, a obținut burse de studiu la Basel Ballet School, London National Ballet School și la Academia de Balet din Viena.

Totodată, a obținut trei burse pentru școli de vară la New York, în Germania și la Washington.

A ales să plece și să-și termine studiile la Ballettschule Theater Basel, unde timp de trei ani a avut parte de o bursă integrală (cazare, masă, asigurare de sănătate și bilete de avion pentru a se întoarce acasă în vacanțe).

După absolvire, a colaborat ca balerin cu American Ballet Theatre, Los Angeles Ballet, iar din 2019 face parte din compania Sarasota Ballet din Forida.

Sena Vlădoiu 28

29

Interviu

M I H A I C LAUDIU COS TACH E

Mihai, ești unul dintre balerinii care au ales străinătatea. Puțini pleacă de la o vârstă fragedă din România. De ce ai plecat și cum te-ai acomodat ca elev la Basel, în Elveția?

Eu sunt o fire foarte sinceră și de aceea vreau să profit de ocazie ca să mă deschid în fața voastră. De ce am plecat din România sau, mai bine spus, de ce mi-am dorit să plec din școală cât mai repede posibil? Nu pentru că nu evoluam. Nu pentru că nu aveam un profesor care să-mi împărtășească din experiența sa sau să mă învețe tehnica dansului clasic. Voiam efectiv să am un spațiu mai mare unde să mă pot desfășura, să dansez fără frica de a lovi un perete sau pianul.

Să dau un exemplu: după ceva timp de stat la Basel, m-am întors în România într-o vacanță și, bineînțeles, voiam să rămân în formă. Revenind în sălile de balet de la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali”, chiar și Sala mare – nu exagerez cu nimic – mi s-a părut o cutie cu chibrituri ȋn comparaţie cu sălile din Basel.

Da, am făcut performanță și în săli mici de balet, schimbându-mă împreună cu ceilalți colegi ȋn spatele pianului. Aveam doar 10-15 minute de încălzire, în care trebuia să ne și schimbăm înainte de ora de studii. Știu că acum s-au mai schimbat câteva lucruri în școală, dar tot timpul mi-am dorit mai mult.

„Ce crezi, băiete, că afară sunt câini cu covrigi în coadă?”

Avea doamna Mateescu, prima mea profesoara de balet, o vorbă: „Ce crezi, băiete, că afară sunt câini cu covrigi în coadă?” Nu, afară nu sunt câini cu covrigi în coadă, nu este ușor, poate că trebuie sa muncești de două ori mai mult decât unul de-al lor. Ȋn același timp sunt foarte multe avantaje, sistemul lor de învățământ este diferit. Nu pot să spun că am fost un elev de nota 10, că iubeam toate materiile sau că studiam non-stop. Dar chiar dacă nu erai tu concentrat 100%, profesorii aveau un mod de a preda sau de a dezvolta anumite subiecte care îți treazeau interesul.

Erau foarte multe subiecte pe care le folosești efectiv în viața de zi cu zi. Lucram la proiecte despre cum să ai o viață sănătoasă, cum să-ți gestionezi banii. Un alt subiect foarte important despre care învățam era anatomia corpului.

Lucram foarte mult în grupuri, cu videoproiectorul, eram foarte implicați în ceea ce studiam.

Pe partea de balet, aveam doi sau trei profesori cu care făceam studii și repetiții săptămânal. Ca să nu mai vorbim de profesorii invitați pentru stagii de o saptămână, două sau chiar trei, care veneau din toată lumea să ne predea diferite tehnici de balet sau dans modern. Când spun din toata lumea, mă refer la Cynthia Harvey (American Ballet Theatre), Stefanie Arndt, care a montat o mică parte din baletul lui William Forsythe In the Middle Somewhat Elevated sau Nanette Glushak (Balanchine).

30

O ŞCOALĂ DE TOP ÎŢI OFERĂ PRIVILEGIUL DE A STUDIA CU MARI PERSONALITĂŢI ALE BALETULUI La vârsta de 16-17 ani, să ai privilegiul de a învăța de la așa personalități ale baletului este wow! Este un plus foarte mare pentru noi, ca viitori balerini, deoarece la 18-19 ani termini școala și trebuie să te angajezi într-o companie.

Odată devenit profesionist, nu foarte multă lume o să mai stea după tine să te învețe sau să te ajute. Așa că, având profesori diferiți deja din școală, viața noastră în companie devine automat mai ușoară, deoarece suntem oarecum obișnuiți cu noi coregrafii și noi tehnici de clasic sau modern.

„Când faci ceea ce-ţi place și mai ales dacă dansezi, nu simţi că e un loc de muncă, chiar dacă eşti epuizat” Ce înseamnă pentru tine baletul ca meserie, ce profesori ți-au rămas în suflet și de ce?

Sincer, de când am ieșit din școală și până astăzi, niciodată nu am simțit că muncesc. Este foarte greu, niciodată nu am să neg asta, să nu mă înțelegeți greșit – sunt zile în care sunt epuizat, dar făcând ceea ce-ți place și mai ales atunci când dansezi, nu se simte ca un loc de muncă!

Poate că aici o să fiu prea sincer, dar cred că asta simţim majoritatea dansatorilor, atunci când avem de învățat o coregrafie nouă sau când maestrul de balet ne corectează și suntem frustrați pentru că nu ne iese chiar așa cum am dori. Am momente când ȋmi spun că nu sunt bun de nimic, fiindcă obișnuiesc să mă compar cu alții mai buni decât mine. Ușor, ușor, chiar dacă încă sunt la începutul carierei mele, căpătând experiență de la an la an, am învățat că fiecare este unic în felul lui. Fiecare are ceva aparte, un coleg face 10 piruete, altul are săritura mai mare, nu putem avea totul mereu.

„Trebuie să știm și când să spunem stop” Pentru mine fiecare zi este o provocare și cred că fiecare balerin simte asta, doarece lucrăm cu corpul. Încercăm mereu să dăm chiar și mai mult de 100%, dar uneori trebuie să știm și când să spunem stop. Iar dacă noi nu știm când să spunem stop, cu siguranță ne va spune corpul, la fel ca o mașină, ori prin accident, ori rămânând fără benzină.

31

Interviu

M I H A I C LAUDIU COS TACH E

Ca profesori… nu o s-o pot uita pe prima mea profesoară de dans clasic, doamna Diana Mateescu. Unul și poate cel mai important lucru despre doamna profesor Mateescu este pasiunea pe care o pune în absolut orice face. Seriozitatea, severitatea și energia sa sunt lucruri pe care nu le-am văzut decât la ea.

M-a învățat foarte multe privind tehnica baletului clasic și, în general, despre dans. Pe mine m-a inspirat modul ei de a spune lucrurilor pe nume și energia pe care o emană. Există unii oameni pe care pur și simplu nu îi poți uita. Dumneaei este o persoană foarte directă, ori e albă, ori e neagră, adică ori ai executat o variație bine, ori ai făcut-o praf. Nu vă puteți imagina cum mă simțeam când îmi spunea: „Bine, Mihai!”, Polunin era mic copil pe lângă mine!

„Să nu-i uităm pe profesorii care ne-au dat aripi!”

Strictețea și severitatea mi le-a transmis și mie pe parcurs. Sunt foarte sever cu mine ȋnsumi în general, dar mai ales când vine vorba de dans. Ȋmi amintesc cu drag și câteva momente amuzante și vorbe de duh. Spre exemplu, atunci când la ora de studii nu-mi întindeam genunchii sau nu aveam destulă energie, găsea dânsa ceva sa-mi spună: „Costache, trezește-te, că zici că înoți în smoală!” sau „Costache, ești ca un snițel în tigaie, pleosc!”. Ȋn zilele când mă striga Costache, ceva nu era ȋn regulă. În zilele când mă striga Mihai, însemna ori că variația mi-a ieșit bine, ori ceva bine făcusem eu. Sunt multe lucruri de care îmi amintesc cu drag acum și-mi umplu inima de fericire. Ȋntr-o zi chiar mi-aș dori să stau cu dumneaei la o masă și să povestim despre anii din școală. De fiecare dată când vin în România, mă întâlnesc cu ea şi îi povestesc despre parcursul meu.

Consider că mulți dintre noi ar trebui să o facem și să nu uităm cine ne-a dat aripi. Nu voi ezita niciodată să vorbesc frumos despre doamna Diana Mateescu. Nu cred că-i voi putea mulțumi vreodată îndeajuns pentru tot ce m-a învățat.

Un alt dascăl drag, căruia doresc să-i mulțumesc, este domnul profesor Robert Zahariuc, care m-a îndrumat către performanță, către Liceul de Coregrafie. Fără el, sincer, cred că viitorul meu ar fi fost altfel.

Totodată, le mulțumesc tuturor celor care și-au adus aportul la educația mea, cărămidă cu cărămidă, încă de la început și până acum. Doamnei Director de la Basel Amanda Bennett, doamnei Julie Wherlock, pentru că mi-a oferit bursa de studiu de la Basel; ultimului meu profesor de balet și mentor în același timp, domnul François Petit, pentru toate sfaturile pe care mi le-a oferit pe parcusul ultimului an la Basel.

Sunt un norocos, am întâlnit ȋn timp foarte mulți oameni de la care am avut ce învăța, care mi-au deschis ochii, 32

m-au crescut, m-au educat și m-au ajutat să fiu acolo unde sunt astăzi.

„UCENIC” LA AMERICAN BALLET THEATRE STUDIO COMPANY Puțini români ajung la American Ballet Theatre (ABT), una dintre cele mai renumite companii de balet din lume. Cum a fost această experiență pentru tine?

American Ballet Theatre este într-adevăr una dintre cele mai bune companii din lume. Eu am avut norocul și onoarea de a intra în ABT Studio Company (următorul pas după terminarea școlii). Aveam în majoritatea timpului spectacole separate de cele ale companiei, dar am dansat și cu ABT, de exemplu în spectacolul Spărgătorul de nuci.

ABT este o companie mare, cu peste 100 de dansatori.

Sunt foarte stricți când e vorba de muncă, dar în același timp they have fun. Trebuie să recunosc că la început mi-a fost foarte, foarte greu.

Fiind departe de casă și de familie de multă vreme, am zis că New York-ul nu o să fie o mare schimbare pentru mine. Chiar dacă distanța dintre mine și familia mea era mai mare, tot un avion trebuia să iau, nu? Ei bine, nu a fost chiar așa de simplu. Ȋn NY nu o mai aveam pe Amyra Badro (singura colegă româncă, cu care puteam să vorbesc românește în Basel), nu mai eram în școală, acolo unde ne cunoșteam cu toţii. Ȋmi aduc aminte de prima mea zi în New York: ploua, eu cu trei bagaje imense și doar două mâini, mă chinuiam să ajung de la aeroport la apartamentul unde urma să locuiesc. Eram eu și cu mine însumi, în mijlocul New York-ului. Acum, descurcă-te Mihai!

Am ajuns în Manhattan, la etajul 5, un apartament cum rar am mai vazut, un living imens, o bucătărie imensă. Ȋn apartament (donat de unul dintre sponsorii ABT-ului) mai stăteau înca 4 băieți, dar totul era la superlativ.

„Venise Costache dintr-un sat din comuna Plopu, la New York…”

Nici acum nu-mi vine să cred. Trecând peste asta, mi s-a făcut foame. M-am gândit că trebuie să existe un McDonalds prin preajmă, doar eram în țara fastfood-ului, nu? Ȋntr-un final ajung la un McDonalds să-mi comand de mâncare. Dintr-o dată, văd așa, ușor cu coada ochiului, că se face umbră în partea mea dreaptă. Ȋntorc capul, un mulatru de 2 metri, cu lanțuri de aur la gât, dinți de aur în gură. Scoate dolarii din buzunar și plătește. Ȋn momentul acela am realizat că unul dintre visurile mele s-a îndeplinit. Eram în New York, totul era real ȋn jurul meu, tot ce văzusem prin filme. Da, atunci am realizat că trebuie să muncesc și mai mult.

33

Interviu

M I H A I C LAUDIU COS TACH E

Am ajuns în sala de studii, în blocul 890 de pe Broadway, acolo unde se nasc talente despre care se vorbește la televizor sau pe internet. Faptul că eram acolo unde Barâşnikov obișnuia să repete mă făcea să dau și mai mult, și mai mult. Așteptările erau mai mari, presiunea și mai mare.

Mi-a fost foarte greu şi fiindcă majoritatea balerinilor se cunoșteau ori din anii precedenți, ori din școală. Dacă nu mă înșel, doar eu și ȋncă o fată eram noii veniți.

Bineînțeles că ȋn companie coregrafiile erau deja făcute, cast-uri deja stabilite, așa că eu ce trebuia să fac? Să învăț aproape toate rolurile pentru cazul în care, Doamne ferește, cineva se accidenta sau nu mai putea să danseze – așa intram şi eu în coregrafia respectivă.

„Trebuie să fii mereu pregătit, gata să intri în locul altcuiva” S-a întâmplat de foarte multe ori să dansez în locul altcuiva, fără să fi fost anunțat din timp. Dar eu trebuia mereu să fiu pregătit, ca să fac o impresie bună noilor mei directori, nu? Nu e chiar ușor să fii mereu gata să intri pe scenă sau să faci parte din a doua distribuție. Dar asta trebuie să facem mereu, asta ne este meseria.

Americanii nu sunt o nație foarte sinceră. Totul este împachetat în foiță de aur, fie că e de bine sau de rău.

Niciodată nu o să vezi un american să vina la tine să-ți spună: măi, ești nebun / nu-mi place de tine / ieși afară. Ȋncepe cu „ești foarte frumos dar… nu prea îmi place de tine…”. Din păcate se întâlnește des falsitatea, dar am învățat ȋn felul ăsta că sinceritatea nu câștigă ȋntotdeauna.

Câteodată, în anumite situații, e ok să-ți împachetezi cuvintele…chiar și în foiță de aur.

Orașul, mirosul orașului, oamenii, mâncarea, mașinile de pompieri sau salvările extra gălăgioase, claxoanele, agitația, nebunia, totul este diferit în New York. A fost o schimbare foarte mare pentru mine, dar am avut numai de învățat.

ABT m-a învățat foarte multe lucruri în privința baletului clasic. Pot să spun că mi-a schimbat viziunea despre cum să privim oamenii, cum să îi abordăm.

Se spune că dacă reziști trei luni în New York, poţi rezista o viață întreagă în orice alt colț al lumii. Așa cum am povestit, la început mi-a fost greu, dar aș da orice să mă întorc înapoi în NY și să trăiesc viața de acolo.

Căldura infernală din timpul verii, frigul și zăpada mare de pe străzi din timpul iernii, luminițele care se văd noaptea de pe Brooklin Bridge, Central Park-ul imens, sunt câteva lucruri care te fac să iubești acest oraș.

Se spune că dacă reziști trei luni în New York, poţi rezista o viață întreagă în orice alt colț al lumii. Așa cum am povestit, la început mi-a fost greu, dar aș da orice să mă întorc înapoi în NY și să trăiesc viața de acolo.

34

IZOLAREA, ÎNTRE NECLARITĂŢI POLITICE ŞI AVANTAJE LOCALE Cum faci față actualei situații când, din cauza riscului răspândirii virusului COVID-19, suntem nevoiți să stăm mai mult în case? Cum reușești să te menții în formă? Care este situația în Florida?

Ce se întâmplă acum cu Sarasota Ballet?

Această situație pe mine mă afectează în primul rând pentru că, dacă vin acasă în România, există riscul de a nu mă putea întoarce. Nu se știe clar ce va fi în viitor și e posibil ca Trump să nu mă mai lase sa mă întorc în America. Pot spune că sunt un caz fericit: ȋn compania Sarasota Ballet s-a anulat continuarea sezonului la jumatatea lunii martie, deşi spectacole aveam până la sfârșitul lui aprilie dar, cu toate astea, directorul nostru a decis să ne plătească până la sfârșitul contractului.

Acum suntem în așteptarea șomajului și stăm acasă. Eu încerc să investesc în mine în perioada asta, să folosesc acest timp pentru mine. Ȋncerc să mă mențin în formă cât pot, fac măcar de 4-5 ori pe săptămână o bară, ținându-mă de ușa de la balcon.

Fac exerciții fizice cu greutatea corpului meu, îmi fac timp pentru citit și pentru filme. Încerc să-mi găsesc activități noi în fiecare zi sau talente ascunse. De exemplu, am descoperit o minipasiune de a tunde! Nevoit fiind, a trebuit să mă tund singur şi mi-a ieșit decent. Așa că mi-am zis să mă perfecționez și să fac din asta un job part-time.

Când totul va reveni la normal, poate îmi deschid un mic business! Glumesc…

Situația din Florida nu este la fel de critică precum la NY, de exemplu. Eu stau într-un oraș mai mic. Aici nu a fost nevoie de permisiune sau vreo hârtie pentru a ieși din casă, așa cum a fost în România. Printre măsurile luate în primă fază au fost închiderea plajelor, a frizeriilor, a restaurantelor, mall-urilor. Din data de 11 mai ȋnsă, lucurile au intrat ușor în normalitate. Plajele au început să se deschidă, frizeriile la fel. Sper ca lucrurile să fie mai bine de la zi la zi.

Compania Sarasota Ballet din Florida urma să efectueze un turneu la Boston și unul la New York la sfârșitul lunii iulie. Din păcate, ambele s-au anulat.

Ce părere ai despre apariția unei reviste de balet și în România?

Mi se pare o idee foarte bună. Cred că avem nevoie de o astfel de revistă, pentru a face și mai cunoscută arta baletului. Fiecare mică poveste din spatele scenei și a acestei meserii merită aflată. Ȋți dorim succes, răbdare să treci cu bine peste acest moment și să revii din nou pe scenă cu bucurie!

Ballet Magaz ne

BalletMagazine.ro Prima revista dedicata artei baletului din Romania

35

Interviu Simona Noja, fosta directoare a Academiei de Balet a Operei din Viena “Mă mândresc cu cei 10 ani de succese care au avut loc acolo!”

36

Interviu

S I M O N A N OJA

Între două ședințe foto, și într-un început de iunie călduros chiar în inima Vienei, colegul nostru Paul Daniel Schneider a preluat spre a transmite cititorilor Ballet Magazine câteva din gândurile și planurile pe care Simona Noja-Nebyla a dorit să le împărtășească celor care-i urmăresc activitate. Și dincolo de planurile de viitor, precum dezvoltarea unei platforme independente de formare și dezvoltare a tinerilor balerini – platformă despre care veți afla mai multe chiar din paginile revistei noastre, fosta directoare a Operei de Stat din Viena a revenit pe scurt la evenimentul care a marcat lumea baletului la finele anului 2019. Respectiv momentul demiterii de la conducerea Academiei de balet din Viena!

upă cum se știe, anul trecut, instituția s-a aflat în centrul unei anchete care a investigat o serie de presupuse abuzuri la adresa copiiilor. A fost un moment deloc plăcut din cariera sa! Cu toate acestea, Simona Noja își amintește cu drag de lucrurile pe care le-a realizat acolo. Lucruri despre care lumea a vorbit prea puțin, susține fosta prim-balerină. Împreună cu Manuel Legris, Simona Noja a condus Academia de Balet din Viena timp de 10 ani. A fost un deceniu încărcat de bucurii, dar a avut parte și de decepții, după cum a transmis cititorilor Ballet Magazine.

“Mă mândresc cu cei 10 ani de succese care au avut acolo loc. Și care în toată această criză nu au fost niciodată menționate. Astea sunt niște lucruri pe care le-am declarat și le declar și care sunt fapte în sine. Deci în acești zece ani de directorat alături de Manuele Legris n-am fost singură ci am fost împreună cu Manuel Legris, timp de 10 ani și am condus școala de balet. Peste 90 la sută din absolvenții noștri au avut un job. 40 la sută din compania de balet Wiener Staatsoper ballet au fost dintre elevii de la Academia de Balet. Doi au devenit prim balerin, în ultimii trei ani.” , ne-a declarat Simona Noja.

D

Simona Noja: „Am transformat școala de balet într-o academie” Fosta directoare a instituției vieneze se mândrește cu modul în care a reușit să revoluționeze Academia de Balet din capitala austriacă, și spune că despre reușitele sale s-a vorbit mult prea puțin în presă.

“Am transformat școala dintr-o școală de balet într-o academie de balet. Au intrat 31 de naționalități. Deci toată trupa, toată echipa Academiei de Balet a fost formată din 31 de naționalități. Au avut elevii de la școală peste 1.150 de apariții pe scenă. S-au câștigat peste 100 de premii internaționale. Am inițiat ce numim “summer programme”, unde sute de copii din afara Austriei, au putut să vină să cunoască cultura austriacă, Academia de Balet, Opera de Stat din Viena. Și într-o formulă inedită! Nu a fost un clasic program de vară, ca la toate celelalte școli. A fost un program de excepție care a creat o comunitate! Împreună cu profesorii și elevii școlii s-a creat această comunitate. Acestea sunt câteva lucruri pe care eu le am realizat împreuna cu Manuel Legris, la Academia de Balet din Viena”, a transmis fosta prim-balerină o mică parte din frumoasa poveste a evoluției instituției pe care a coordonat-o timp de un deceniu, aducând în discuție și lecțiile pe care ea însăși le-a avut de învățat în această perioadă.

“Pentru mine este importat de a vedea mai multe perspective asupra unei situații. De a vedea adevărul și din alte puncte de vedere. Astea sunt lucrurile pe care noi le-am realizat acolo. Ce am realizat eu din povestea asta? De fapt, noi toți continuăm să învățăm. Lecția pe care eu am învățat-o din acești 10 ani de la Operă este că, e important a crede în ideal. În idealul pe care mi l-am propus. Și de a nu mă abate de la drumul în care cred. Asta e cea am învățat eu din această poveste”, a mărturisit Simona Noja.

37

Interviu

S I M O N A N OJA

SCURT ISTORIC AL SCHIMBĂRILOR ȘI PROBLEMELOR DE LA ACADEMIA DE BALET DIN VIENA În aprilie 2019 a izbucnit deja celebrul scandal de la Academia de Balet din Viena, după ce în presa locală au apărut o serie de articole cuprinzând mărturii din care reieșea că profesorii Academiei ar fi recomandat elevilor să se apuce de fumat ca să nu se îngrașe.

Informațiile au fost publicate de ziarul austriac Falter, iar în articolele respective se susținea și faptul că elevii prestigioasei instuții ar fi fost și loviți. Subiectul a fost intens mediatizat de presa austriacă, și a creat ecouri puternice și în cea românească. În urma unor investigații oficiale, o comisie guvernamentală a stabilit că sănătatea tinerilor balerini ar fi fost pusă în pericol prin utilizarea unor “tehnici“ inadecvate de către profesorii instituției. Academia de Balet din Viena a respins acuzațiile, dar guvernul austriac a cerut conducerii să își schimbe sistemul de lucru cu elevii, și în cele din urmă, Simona Noja a fost destituită din funcția de director.

Academia, creată în 1771, este una dintre cele mai prestigioase școli de balet din Europa. Mulți dintre foștii studenți dansează pentru companii precum Baletul Regal (Royal Ballet) din Londra, Marea Britanie, pentru Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg, Rusia, și American Ballet Theatre din New York, SUA.

DIN PALMARESUL SIMONEI NOJA LA ACADEMIA DE BALET DIN VIENA La momentul destituirii, într-un demers de deschidere către public și autorități deopotrivă, Simona Noja a făcut o trecere în revistă a schimbărilor și realizărilor pe care le-a adus celebrei instituții vieneze, în cei 10 ani de mandat. Și, așa cum se poate vedea preluând informațiile publicate în presă și în social media la momentul respectiv, acestea nu sunt deloc puține. Între acestea: – Transformarea Scolii de balet a Operei în Academia de balet a Operei (2013) – Lărgirea arealului de selecție a elevilor și profesorilor; la momentul respectiv aceștia proveneau din rândul a 31 de naționalități – Organizarea sistematică de turnee și scouting pentru descoperirea de talente în cinci din cele nouă landuri ale Austriei (Kärten, Oberösterreich, Salzburg, Tirol și Vorarlberg), dar și într-un număr mare de alte țări – vecine, dar nu numai, precum: Cehia, Germania, Italia, Japonia, Romania, Rusia, Slovacia, Slovenia, Spania sau Ungaria.

– Înființarea Companiei de tineret a Academiei de balet (în 2013), și crearea prin aceasta, a unei 38

platforme de tranziție profesionistă spre cariera de balerin – Inițierea primei ediției a unei Școli de vară „Summer Program“, un program cu efecte benefice atât pentru elevi, oferindu-le șansa de a se întâlni și împărtăși experiența lor cu elevi din întreagă lume, dar și generator de venituri pentru instituția Operei de Stat.

Workshop cu Simona Noja

– Realizarea a peste 1150 de spectacole cu și pentru elevii școlii, toate având un rol esențial în acumularea unei prețioase experiențe de scenă, fundamentală pentru tinerii artiști – Un portofoliu de peste 100 de premii câștigate de elevi instituției coordonate de Simona Noja în perioada 2011 – 2019, la concursuri naționale și internaționale de balet în întreaga Europă (Austria, Bulgaria, Cehia, China, Coreea, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Italia, Japonia, Romania, Rusia, Spania) dar și în Turcia sau SUA. – O altă reușită majoră era dată de faptul că, la momentul debarcării Simonei Noja, peste 90% din absolvenții academiei reușiseră să-și găsească rapid un loc de muncă, fie în compania de balet a Operei, Wiener Staatsballett, fie în Compania de tineret a Academiei, fie în alte companii de balet din lume; doi dintre ei au reușit în mai puțin de trei ani să devină primbalerini la Wiener Staatsballett – În plus, 40% din balerinii ce formau la acel moment ansamblul de balet al Operei de Stat din Viena, erau absolvenți ai Academiei de balet (față de doar 25% cât era ponderea acestora înainte de începerea mandatului Simonei Noja, adică septembrie 2010) Mai multe despre planurile sale de viitor și despre oportunitățile de formare și dezvoltare pe care le va crea tinerilor balerini interesați, dar și multe alte noutăți găsiți în paginile revistei Ballet Magazine.

Prima revista dedicata artei baletului din Romania

BalletMagazine.ro 39

Interviu

O C TAV I A N CĂR AR E

OCTAVIAN CĂRARE „Cred că există un moment când poziția balerinului în zbor atinge perfecțiunea!”

După studii de științe politice, masterat în studii europene și o perioadă în care a lucrat pentru Comisia Europeană, Octavian Cărare a făcut o schimbare radicală. A ales să se exprime prin fotografie, urmânduși pasiunea din copilărie, inspirată de tatăl său. Se întâmpla acum opt ani, când a devenit fotograf profesionist. În ultimii patru ani și-a folosit pasiunea pentru a studia baletul – emoția înscrisă pe chip, forța brațelor, grația, săritura perfectă a balerinilor.

Mihaela Moldoveanu

40

„Scouting” și pe timp de carantină Sunteți în continuare în căutare de subiecte, de balerini, pentru a-i fotografia. Cum decurge activitatea dumneavoastră în această perioadă? Cum trăiți carantina?

Până acum câteva zile am definitivat proiectele la care am lucrat înainte de a se instaura carantina. Actualmente fac puțin „scouting” în ceea ce privește balerinii și identific locații unde aș putea să fotografiez. Așadar, sunt în continuare în căutare de balerini pe termen scurt dar și pe termen lung. Pe moment, în Belgia avem voie să ieșim din casă doar pentru activități sportive și recreative, nu cred că avem dreptul să lucrăm la proiecte artistice (oricât de trist ar suna). Înainte de fotografia de balet a fost fotografia, pur şi simplu. Cum v-ați descoperit această pasiune?

Cu siguranță pasiunea mi-a fost inspirată de tatăl meu care, în tinerețe, a cochetat cu fotografia. Conștient și intenționat am început să fotografiez când eram adolescent.

Apoi am descoperit fotografia de stradă și fotojurnalismul.

Am început să mă interesez asupra tehnicii și asupra compoziției și mai ales asupra istoriei fotografiei. Un rol important în a descoperi fotografia în sensul artistic a jucat-o Clubul Fotografilor din Iași, ținut la acea dată de Dan Mititelu, un fotograf și un om excepțional.

Când ați decis că vreți să trăiți din asta?

Acum 8 ani am luat decizia de a deveni fotograf cu acte în regulă. După studii de științe politice, masterat în

studii europene și după o scurtă perioadă în care am lucrat pentru Comisia Europeană, mi-am spus că e momentul să fac ceea ce îmi doresc în viață și nu regret.

Cum a apărut pasiunea pentru fotografia de balet, o combinație de arte atât de expresivă și de complexă?

Pasiunea pentru fotografia de balet a apărut acum 4 ani. Mă fascinează mișcarea și posibilitatea de a îngheța mișcarea, grația, forța și determinarea.

Ce presupune, ca tehnică, muncă, această artă? E mai mult muncă sau inspirație?

Cu siguranță este o combinație între cele două. E nevoie de multă muncă dar și de inspirație pentru a pune în valoare tot ce învățăm.

„Mă atrage arhitectura care contrastează sau se pliază cu balerinul” Cum surprindeți zborul? De câte încercări aveți nevoie? Sau reușiți din prima? În ceea ce privește săriturile („zborul”), grație aparatelor de fotografiat tot mai performante putem să suprindem subiectul în acțiune foarte ușor. Însă pentru a fotografia un balerin al cărui zbor e perfect, în sensul că nu poate fi ameliorat (brațele, picioarele, degetele, expresia facială, expresia corporală etc) e nevoie de obicei de mai multe încercări. E vorba de o continuă comunicare între fotograf și balerin.

41

Interviu

O C TAV I A N CĂR AR E

Cum alegeți locurile de shooting? De ce zonele urbane, aglomerate, acum însă goale?

Mereu am văzut fotografia în spațiile urbane ca pe o provocare. Ești pus în fața unui scenariu în care trebuie să te adaptezi, să lucrezi cu ce îți e dat (spre deosebire de fotografia de studio, unde ai un control absolut). Însă zonele urbane, aglomerate îmi permit nenumărate variații de lumină, arhitectura care contrastează sau se pliază cu balerinul, elemente care pot fi utilizate pentru a pune în valoare dansul, grația, forța. Petrec foarte mult timp studiind locurile unde pot fotografia, analizez lumina la diferite ore, unghiurile etc.

Ca să fotografiați un boxer/pugilist, ați luat lecții de box. De ce?

Sunt adeptul sportului și al mișcării și mereu mi-a plăcut boxul. S-a întâmplat să cunosc recent o persoană care face box și să mă inițieze. A fost o experiență solicitantă și interesantă.

„Cred că există un moment când poziția balerinului în zbor atinge perfecțiunea!”

Ați încercat să luați lecții de balet?

Mărturisesc că nu am încercat, dar niciodată nu e prea târziu.

Obișnuiți să povestiți în fața camerei ce urmează să fotografiați, filmați locațiile, spectaculoase, îmbinați imaginea în mișcare cu captarea fotografică a unui moment anume. De ce ați ales în favoarea uneia, deși vă folosiți și de cealaltă pentru a vă pune în valoare munca?

Cred cu tărie că există un moment al mișcării unde postura dansatorului, poziția balerinului în zbor atinge perfecțiunea și nu poate fi ameliorată. Fascinant e și faptul că în spatele unei fotografii înregistrate la a 1000-a parte dintr-o secundă sunt în spate ani grei de muncă și sacrificiile balerinelor.

Cum ați defini măiestria în fotografie? Și în special în fotografia de balet, dacă există diferențe specifice?

Poate nu e o definiție exactă, însă cred că e vorba de multă muncă, inspirație și de a fi prezent în acel moment, de a avea o atenție activă, deschisă și intențională asupra prezentului.

FOTOGRAFIA, TERAPIE ÎN IZOLARE Ce satisfacții vă aduce munca în această perioadă tulbure? Vă raportați altfel la ea?

Cred că este o perioadă de răgaz, în care putem învăța îndemânări noi, ne putem perfecționa abilitățile, când ne permitem să avem mai mult timp pentru a ne analiza munca și a face o proiecție post-corona virus.

42

Zilele astea, oamenii postează multe amintiri, fotografii dragi. Vi se întâmplă la fel, să navigați printre fotografii? Încerc să aloc câteva ore pe zi în care îmi sortez și triez vechile fotografii, dar în același timp lucrez și la două proiecte noi.

FOTOGRAFIA „PERFECTĂ” DE MÂINE Credeți că, în acest moment, fotografia este un element mult mai prețios care ne amintește de valoarea vieții?

Fotografia în sine este un element extrem de prețios, însă în momentele acestea ne permite să ne întoarcem la anumite aminitiri în care găsim confortul, căldura și interacțiunea socială. Are un scop terapeutic pentru mulți dintre noi.

Revenind la balet, ce părți ale corpului sunt mai expresive? Preferați corpul ca întreg sau mai degrabă expresiile faciale, emoțiile, încordarea, bucuria?

Atât părțile corpului cât și dansul în sine pot transmite diferite emoții și stări: fragilitate, forță, tărie, grație, stabilitate, suplețe, senzualitate, complicitate. Toate aceastea pot fi transpuse și scoase în evidență în fotografie.

Nu e de mirare că balerinii sunt instruiți și pe partea de teatru. Baletul este o artă completă.

Cea mai puternică fotografie, cea mai expresivă, cea în care ați surprins pe chip ideea de zbor, ați realizat-o deja sau încă nu? Și dacă da, ne-o puteți arăta?

Vă voi răspunde printr-un citat care îmi este foarte drag și promit să vă arăt „cea mai puternică și expresivă fotografie” la timpul potrivit. Citatul sună în felul urmator: „Which of my photographs is my favorite? The one I’m going to take tomorrow” şi ȋi apaţine lui Imogen Cunningham.

N.R. Una dintre primele fotografe profesioniste din America, Imogen Cunningham este cunoscută mai ales pentru fotografierea pantelor, alături de nuduri, peisaje industriale și scene de stradă. La începutul anilor 1920, ea fotografia în detaliu florile și plantele, cam în aceeași perioadă în care Georgia O’Keefe uimea lumea artei cu florile ei colosale.

Atracția și fascinația formelor de viață naturale a purtat-o timp de doi ani în studiul aprofundat și fotografierea în detaliu a florii de magnolie. În 1932 s-a alăturat Asociației de fotografi f64.

43

Interviu

M A N U E LA AR DEL EAN

MANUELA ARDELEAN

prim-solistă a Operei Naționale Române Timișoara Sena Vlădoiu 44

„Profesorul are un rol esențial în viața unui balerin” Manuela Ardelean a absolvit Liceul de Artă “Ion Vidu”, Timișoara, promoția 2002. În anul 2009 a obținut licența în Științe economice la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, iar mai târziu a devenit masterandă a aceleiași Universități, în Management turistic.

Din anul 2002, Manuela a devenit membră a colectivului de balet al Operei Naționale Române din Timișoara, iar din 2008 este prim-solistă a instituției. între 2014-2016 s-a alăturat catedrei de Coregrafie a Liceului de Artă „Ion Vidu” din Timișoara.

Deține un repertoriu bogat, ce cuprinde numeroase roluri din spectacole clasice și contemporane. De la Odette la Șeherezada, Giselle sau Nikia, reușeste cu fiecare apariție pe scenă să aducă multă bucurie publicului.

MANUELA ARDELEAN A ÎNCEPUT LECȚIILE DE BALET LA ȘCOALA PRIVATĂ A RODICĂI MURGU Cum ai descoperit baletul și când te-ai hotărât să faci o meserie din asta?

L-am descoperit prin intermediul părinților mei.

Frecventau spectacolele de balet ale Operei din Timișoara şi s-au îndrăgostit de această artă. Ei mi-au îndrumat pașii ȋn această direcţie încă de la o vârstă fragedă; astfel, am început să frecventez cursurile școlii private a doamnei Rodica Murgu, fostă prim-balerină a Operei din Timișoara.

Acolo am descoperit pasiunea și iubirea pentru balet, dorind să evoluez și să fac parte din această lume minunată nu doar pentru plăcerea personală, ci la nivel profesionist, fiind marcată de personalitatea deosebită a acestei mari doamne a baletului românesc.

„Profesorul de balet are un rol esențial în viața unui balerin!”

Cât de important a fost în viața ta profesorul de balet?

Din punctul meu de vedere profesorul de balet are un rol esenţial în viața unui balerin care, pe lângă determinarea personală, muncă, disciplină și pasiune, are nevoie de îndrumare profesionistă a executării mișcărilor într-un mod corect și a interpretării lor.

Pot spune că am fost privilegiată de faptul că pe tot parcursul formării mele ca balerină, atât în școală cât și în Operă, am avut ocazia să lucrez cu profesori şi maeștri foarte buni. Fiecare dintre ei și-au adus aportul în mod esențial la progresul și dezvoltarea mea profesională.

Doresc să îi amintesc pe maestrul Gheorghe Ștefan, fondatorul secției de Coregrafie a Liceului de Artă „Ion Vidu”, Alla Bojek, Alina Ilie, Claudiu Lupu, Laura Apetroaie, Carmen Cojocaru şi Francisc Valkay, cărora țin să le mulțumesc.

„ Îmi lipsește enorm tot ce e legat de viața de scenă” Trăim vremuri dificile din cauza virusului COVID-19. Din data de 16 martie, artiștii au fost şi sunt în continuare lipsiți de studiu, de atmosfera din Operă, lipsiți de actul artistic și de public. Cum reușești să treci prin această perioadă?

Da, din păcate aceasta este o perioadă extrem de dificilă pentru noi balerinii și pentru artiști în general. Îmi lipsește enorm tot ce e legat de viața de scenă, de emoții, public, de studii, colegi și de atmosfera pe care o avem la repetiții. Deși din lipsa activității o parte din mine suferă atât emoțional cât și fizic, încerc să îmi păstrez optimismul. Pe cât îmi permite spațiul de acasă, 45

Interviu

M A N U E LA AR DEL EAN

încerc să mă mențin fizic prin exerciții. Am speranța că în curând vom reveni la normalitate și ne vom putea relua activitatea artistică în toată splendoarea ei. Ȋmi amintesc cu drag premiera spectacolului Baiadera de Ludwig Minkus, în scenografia lui Dragoș Buhagiar, dirijată maiestuos de către maestrul David Crescenzi, în regia și adaptarea coregrafică a lui Ovidiu Matei Iancu, în care ai interpretat-o pe Nikia cu multă emoție și pasiune. În acea seară de neuitat, sala Operei Naționale Române Timișoara a fost extraordinar de caldă și emoționată. În special la finalul spectacolului, când printre personalități ale baletului timișorean, publicul s-a ridicat în picioare și a apaludat minute în șir.

Cum a fost colaborarea cu Iancu Ovidiu Matei, cum te-ai simțit în Nikia, cum te-ai pregătit petru acel rol și ce a însemnat acest spectacol pentru balerinii Operei Naționale Române Timișoara?

„Personajul Nikia îmi este la suflet poate mai mult decât alte roluri pe care le-am interpretat” 46

Premiera spectacolului „Baiadera” a fost atât pentru mine, cât și pentru compartimentul de balet al Operei Naționale Române Timișoara ca o gură de aer proaspăt. Un nou început și o speranță pentru viitor.

Ca pregătire pentru rolul Nikia, am studiat amănunțit libretul, perioada desfășurării acțiunii şi locația ei. Am vizionat numeroase spectacole cu „Baiadera” ale diferitelor companii de balet din lume, ca mai apoi să-mi însușesc eu personajul și povestea lui.Personajul Nikia îmi este la suflet poate mai mult decât alte roluri pe care le-am interpretat, datorită faptului că a apărut la o maturitate profesională și existențială. Acest lucru m-a ajutat să îl simt și să-l pot interpreta așa cum sufletul meu dorește să-l transmită marelui public. Îmi aduc aminte cu mare drag de perioada de pregătire a spectacolului sub îndrumarea și coordonarea lui Ovidiu Matei Iancu. În afara faptului că este un balerin de excepție, este un bun coregraf și o persoană minunată. Știe cum să te ajute să te pui în valoare, să te încurajeze spre progres si perfecțiune.

Are tot respectul si admirația mea și abia aștept o nouă colaborare cu el. Atât ca și coregraf, cât și ca partener de scenă.

Manuela Ardelean, Ȋți multumim pentru interviu, ne dorim cu nerăbdare redeschiderea instituțiilor de cultură și așteptăm să te revedem pe scenă!

Prima revista dedicata artei baletului din Romania

BalletMagazine.ro 47

Interviu

RO D I CA MURGU

Rodica Murgu: „Împreună cu partenerul meu Ilie Filip facem o echipă bună și la școală și în viață” Născută în 1941 la Caransebeş, judeţul Caraş Severin, Rodica Murgu a început studiul la Liceul de Coregrafie din Timişoara, apoi a urmat Liceul de fete „Carmen Silva” din Timişoara, pe care l-a absolvit în 1957. Mai târziu va urma cursurile speciale de perfecţionare coregrafică ale Centrului de Perfecţionare a Cadrelor din Cultură, Bucureşti (1980-1983).

Cătălin Caracaș

fost angajată în 1957 a Operei Române din Timişoara. Prim-solistă, maestră de balet şi coregrafă, şi-a ȋnscris ȋn repertoriu o largă paletă de roluri prime, ȋntr-o perioadă de mare ȋnflorire a Operei de pe Bega. Dintre spectacolele ȋn care a evoluat se cuvin menţionate: Fântâna din Bahcisarai de B.Asafiev (Maria); Macul roşu de R.Glier (Tai Hoa); Romeo şi Julieta de S.Prokofiev (Julieta); În calea trăsnetului de K.Karaev (Fanny); Frumoasa din pădurea adormită de P.I.Ceaikovski (Aurora); Lacul lebedelor de P.I.Ceaikovski (Odette-Odile); Copellia de L.Delibes (Swanilda); Giselle de A.Ch. Adam (Giselle); Primăvara de C.Trăilescu (Doina); Iancu Jianu de M.Chiriac (Sultana); Spărgătorul de nuci de P.I.Ceaikovski (Clara); Valsuri vieneze de J.Strauss; Şeherazada de N.Rimsky-Korsakov (Fetna); Legenda dragostei de A Melikov (Şirin); Chopiniana, suită de Fr.Chopin; Mioriţa de Carmen Petra Basacopol (Mioriṭa); Carmen de Bizet-Scedrin (Carmen); Luceafărul de ziuă de Tudor Jarda (Cătălina); Iaṭi, mireasă, ziua bună de Nicolae Boboc (Mireasa); Dance, Dance, Dance, colaj muzical (Dansul zilei şi al amintirii); Dacia Felix de Bujor Hoinic (Minvana);

A

48

Carmina burana de C.Orff, precum şi divertismente din opere: Aida de G. Verdi; Silvia de I.Kalman; Văduva veselă de Fr.Lehar; Noaptea Walpurgiei din Faust de Ch.Gounod (Elena).

“La un an, tata a spus „Asta se face balerină”. Și m-am făcut.”

Rodica Murgu a semnat regia şi coregrafia spectacolului de balet Magazinul de păpuşi de Josef Bayer, a participat la numeroase turnee ȋn străinătate şi a primit premii importante. A fost laureată a Concursului Internaţional de Balet de la Viena, ȋn 1959; ȋn 1982 i-a fost conferit Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a, iar în 2002 Ordinul Naţional Serviciu Credincios în grad de Cavaler.

Familia mea era din neam de preoţi de la Zăgujeni.

Tatăl meu a fost un excepţional medic la Teregova, locul său natal. Mama a urmat Conservatorul, a fost eleva lui Petre Ştefănescu Goangă şi a devenit solistă a Operei Române din Timişoara. Discuṭia în familie era de când aveam un an, când tata m-a ridicat de un picior și m-a ținut sus. Mi-a spus: „Stai dreaptă!”. Am stat. Apoi, a spus din nou: „Asta se face balerină”. Și m-am făcut.

In Carmina Burana, cu Carol Roderick

De aici începe povestea Rodicăi Murgu, poveste de legendă a baletului românesc, care a încântat generații de iubitori ai acestui gen, unind grația cu diafanul și apropiindu-se de vis cu naturalețea cu care Dumnezeu seamănă stelele pe cer. „…Aşa se face că am deschis ochii și am crescut prin sălile Conservatorului timişorean, ca mai apoi să-mi petrec toată copilăria în Operă.

Cam pe la șase ani, ca mulţi copii de familie bună, luam lecţii particulare cu maestra de balet a Operei Mercedes Pavelici, iar la 10 ani am intrat la Liceul de Coregrafie din Timişoara, în clasa a IV-a. Fericirea a avut picioare scurte, căci când am ajuns în clasa a VI-a Liceul de Coregrafie din Timişoara a fost desfiinṭat. Ca să continui, ar fi trebuit să plec la Liceul de Coregrafie din Bucureşti, dar părinții nu m-au lăsat, fiind singurul lor copil. Tata a vrut să mă fac farmacistă, să merg cu el la Teregova. Dar eu niciodată nu m-am gândit la altceva decât să devin balerină. Eram fascinată de lumea în care mi-am petrecut copilăria, prin sălile de repetiṭii din Operă. Am rămas la Timişoara şi am urmat Liceul de fete „Carmen Sylva”, pe care l-am absolvit în 1957.

TRIXY CHECAIS ŞI PROMISIUNEA CĂ VA DEVENI PRIM-BALERINĂ Obsesia mea pentru balet a făcut-o pe mama să vorbească cu maestrul Trixy Checais de la Operă, ca să iau lecții de balet în particular. Mi-a zis că dacă Maestrul spune că voi ieși prim-balerină voi continua; altfel, pentru ansamblul de balet, nu. Iar Maestrul a spus că va face din mine o prim-balerină. Ȋn primăvara anului 1957, Opera Română din Timişoara scotea la concurs câteva posturi şi, la numai 16 ani, am devenit balerină în ansamblu. După această primă izbândă a ȋnceput o muncă susṭinută, alături de maestrul Checais.

49

Interviu

RO D I CA MURGU

Îmi aduc aminte că am fost felicitată după spectacol de un cronicar al acelor vremuri „Învingând complexele probleme tehnice ale dansului, ai reuşit să redai trăsăturile lirice ale personajului printr-un joc de linii şi o mimică expresivă.”

„Niciodată să nu ridici un picior, să nu faci o mișcare fără să știi de ce!”

Rodica Murgu și Francisc Valkay în Frumoasa din pădurea adormită

Această meserie mi-a fost dată de la bunul Dumnezeu.

Trebuie să ai calități fizice pentru ea, iar mie mi le-a dat din naştere, nu a trebuit să mă chinui pentru a le obține: conformaţia fizică, deschiderea etc. Eu am lucrat la tehnică și pentru a avea forță în picioare: ore şi ore, în faṭa oglinzii din sala de balet, ridicându-mă pe demipoante de sute de ori, pentru întărirea gleznelor și a picioarelor…

Pot spune că eram pregătită pentru acest pas, întâlnirea cu baletul, care nu s-a lăsat mult aşteptată.

Am debutat mai întâi în divertismente din opere şi operete. Îmi amintesc că rolul care m-a propulsat a fost soloul din opereta Văduva veselă – un Dans apaş, unde jocul meu a ridicat sala în picioare.

„Cunoșteam coregrafia aproape a tuturor rolurilor din spectacol” A urmat primul meu mare debut, cu rolul Maria din Fântâna din Bahcisarai. L-am pregătit foarte minuṭios alături de Mimi Bardezian, o mare balerină a acelor vremuri. Întodeauna mi-a plăcut să cunosc cât mai multe despre personaj, să-i descifrez toate laturile, pentru ca în final să mă pot identifica cu el. În general nu m-am rezumat doar la rolul meu, cunoșteam şi coregrafia celorlalte roluri și chiar pe cea a băieților.

50

Am studiat fiecare rol după sfatul primului meu maestru, căruia şi azi îi port o vie amintire şi care îmi spunea: „Niciodată să nu ridici un picior, să nu faci o mișcare fără să știi de ce!” A urmat rolul Julietei care, la vârsta de 20 ani a fost un real succes. Am pregătit rolul chiar cu coregrafa spectacolului, doamna Gabriela Taub Darvaș.

La Timişoara am avut marea şansă să avem mereu maeștri foarte buni, care au terminat studiile de specialitate la Moscova. Am lucrat cu cinci dintre cei care au studiat în Rusia. Ȋn regimul trecut, asta ȋnsemna să ne putem adapta lucrul la şcoala baletului rus. Baletul românesc era atât de bun încât se spunea că suntem, ca valoare, imediat după aceștia. După experienṭa Julietei a venit şi cea a eroinei principale din Giselle, pe care tot cu maestra Gabriela Taub Darvaș am desăvârşit-o.

COLABORAREA CU OLEG DANOVSKI ŞI „DOCTORATUL ÎN BALET” Mă aproprii cu paşi repezi spre întâlnirea care mi-a marcat existenṭa ca balerină. Sosise momentul în care simṭeam bătaia braţelor, care este semnul unui suspin interior, suita de mişcări ale unei fiinṭe fragile şi sublime, care oscilează între osîndă şi mântuirea prin dragoste veşnică. Era noul univers al rolului Odette-Odile din fermecătorul balet a lui Ceaikovski Lacul lebedelor, care mi-a fost explicat în cele mai mici detalii. Experiența mea cu Oleg Danovski – căci despre el este vorba – a fost una deosebită. Am învățat foarte multe de la el.

După spectacol, mi-a spus că am făcut magistral rolul și că pot spune că mi-am dat „doctoratul în balet” cu această ocazie.

Dar în meseria asta întodeauna înveṭi, şi aici vreau să dau un exemplu care m-a marcat şi mi-a deschis noi orizonturi. Era undeva, la începutul anilor 1970, când am avut ocazia de a lucra cu Vasile Marcu la spectacolul Primăvara al maestrului Cornel Trăilescu. Marcu m-a invitat la Bucureşti, unde am ȋnvăţat coregrafia chiar de la interpreta premierei bucureştene, Magdalena Popa. Am stat câteva zile cu ea în sala de balet şi mi-a arătat pas cu pas variaṭia, dar ochii mei erau fascinaṭi de expresivitatea picioarelor, de cou de pied-ul ei. Am fost fericită că am putut lucra cu ea, iar corepetiṭia a fost

asigurată de pianistul Mihael Turlea.

Din colaborarea cu maestrul Marcu am ajuns să discern lucruri noi, de exemplu cum să stau în scenă normal, adevărat, nu ca o balerină. Cum stă capul, gâtul, piciorul etc – un nou raport cerut de acest rol, un alt relief lăuntric, o altă emoṭie. Am trecut de la clasicul pur la un clasic mult mai relaxat, fără închistările primului.

Rolul presupunea o ancorare în prezent, era o poveste reală, nu un basm cu prinṭese. Coregrafia era una pe măsură, actuală, contemporană. Trebuia să interpretez ceva real. Şi acum acum îmi amintesc cu nostalgie de acel rol, Doina…

Am învăṭat şi învăţăm continuu – deşi pot părea uneori lucruri minore, este foarte important pentru o meserie interpretativă, în care trebuie să fii pregătit mereu şi în pas cu timpul. Nu pot trece, în toată această perioadă, peste cei care mi-au fost parteneri de scenă, cu care am împărṭit aplauzele şi bucuria dansului: Iuliu Marpozan, Eugen Mărcui, Ion Gârba, Claudiu Lupu, Ion Busuioc, Francisc Valkay, Florin Brânduşe. Am dansat şi cu prim-balerinul rus Nikita Dolguşin, Artist al poporului, un spectcol cu Lacul lebedelor la Timişoara, care s-a bucurat de un mare succes, fiind considerat evenimentul cultural al anului 1977.

UN CUPLU DE NEUITAT PENTRU TELESPECTATORI, CU FRANCISC VALKAY Pe lângă frumoasa perioadă petrecută alături de Francisc Valkay, cu care am dansat foarte mult şi care mi-a fost şi soṭ, am realizat şi imaginea Baletului

Rodica Murgu si Francisc Valkay

timişorean prin apariṭiile noastre la Televiziunea naṭională. Ce timpuri! Ne chemau des, atunci când filmam Valkay facea coregrafiile, dansurile erau întodeauna pe poante. Nimic nu era lăsat la voia întamplării. Stăteam pe platourile TVR ore în şir, până când totul ieşea ca la carte. Era un dans liber, doar cu elemente din dansul clasic, plasticitatea corpului era pusă în evidenţă chiar dacă unii paşi erau stilizaṭi. Era o confruntare dintre limitat şi nelimitat. A fost o perioadă de mare efervescenṭă creatoare.

Revenind la Timişoara, trupa de balet de aici avea în perioada aceea la conducere pe Gheorghe Ştefan, unul dintre maeştrii care studiaseră la Moscova şi care avea un bogat bagaj al baletului academic. Colectivul era unul tânăr, ambiṭios şi cu mare potenṭial. Au urmat montări mari, atât din repertoriul românesc cât şi din cel universal: Iancu Jianu, Prinṭ şi cerşetor, Legenda dragostei, Corsarul, Frumoasa din pădurea adormită ş.a.

„N-aş da Sicilia şi Calabria pe America…”

In rolul Odette din Lacul lebedelor

Am avut şi numeroase turnee, cel mai importat a fost cel din SUA și Canada, unde am stat trei luni.

Am colindat de la New York, Miami, Seatlle, Detroit, Chicago pănă la Vancouver şi multe alte orașe. Deși am avut propuneri ademenitoare, nu m-a tentat să rămân în SUA. Nu m-am simṭit deloc bine în America și Canada.

Am suferit mult acolo, întodeauna am iubit Europa, în special Italia. Cine nu a văzut Sicilia și Calabria nu a văzut nimic…

Anii treceau şi se simṭea din ce în ce mai mult o lipsă de prim-balerini. Gheorghe Ştefan era şi profesor la Liceul de Coregrafie din Bucureşti. Aveam nevoie de un prinṭ, aşa că maestrul Gheorghe l-a adus pe Ilie Filip, care tocmai terminase Academia de Balet de la Moscova.

51

Interviu

RO D I CA MURGU

Un tânăr frumos, prezentabil, bun tehnician. Am lucrat cu el toate rolurile prime din spectacolele noastre, mi-a fost partener iar, în timp, prinṭul de pe scenă a devenit partenerul inimii mele, lângă care trăiesc cele mai frumoase momente. Pot spune că am ȋntâlnit un Prinṭ pentru o viaṭă!

Revenind la baletul Operei Naṭionale din Bucureşti, cum aş putea uita acele seri magice cu Lacul lebedelor alături de George Bodnarciuc, Florin Brânduşe, Ilie Filip sau cu Giselle alături de Mihai Babuşka?! Colectivul m-a primit cu căldură şi dragoste, iar publicul acela minunat aplauda frenetic la lăsarea cortinei. Dar toate acestea sunt amintiri, amintiri dragi care sunt păstrate fiecare în sertarele interioare ale sufletului…

După ce m-am retras m-am dedicat pedagogiei, am fost plecată în Italia, unde am predat balet la două școli, în Vibo Valentia și Lamezia Terme. Am iubit întotdeauna copiii, am lucrat și cu copii cu probleme, unul dintre ei era chiar adoptat din România. M-am întors în țară în 1997, deși mai aveam contract în Italia până în anul 2002. Mi se născuse primul nepoțel.

Rodica Murgu, Magazinul de papusi

DRAGOSTEA PENTRU COPII ŞI ȘCOALA DE BALET „RODICA MURGU” Ce fac acum? Am avut norocul să cunosc trei persoane deosebite, care mi-au netezit calea: prima ar fi europarlamentarul Maria Grapini, apoi doamna Doina Popa, de la Fundația Artmedia din Timişoara.

Le datorez foarte mult, de când am revenit în ţară. Împreună cu Lucia Nicoară, au înființat o școală de balet. Eu am preluat-o şi s-a numit „Rodica Murgu”. Şcoala şi-a început activitatea pe 15 septembrie 1998, la Clubul CFR, iar din 15 septembrie 2004 își desfășoară activitatea la Casa Tineretului. Am mari satisfacții cu ea, împreună cu partenerul meu de 35 de ani, Ilie Filip. Facem o echipă bună și la școală și în viață. An de an organizez la finalul anului şcolar spectacole de balet pe scena Operei. Facem spectacole cu subiect, montăm poveşti, astfel ȋncăt să dăm posibilitatea micilor dansatori să fie si interpreṭi.

Am realizat spectacole după povestirile lui Petre Ispirescu, alături de spectacole deja consacrate precum Cenuşăreasa, Visul unei nopti de vară, Călin, file de poveste, Trandafirii roşii ş.a.

Am trecut prin multe de-a lungul vieṭi, am prins războiul, a urmat foametea din anii ’50, cutremurul din ’77, acum această pandemie. Anul acesta ȋmi propusesem să montăm Petrică şi lupul, dar a rămas ȋn stadiul de proiect. Viaṭa merge mai departe şi noi odată cu ea. Sper ca Bunul Dumezeu să ne ocrotească şi să fie bine.”

Rodica Murgu si Ilie Filip 52

După o carieră lungă şi frumoasă, cu aplauze la scenă deschisă, drumul Rodicăi Murgu continuă, încercând prin cele mai tinere vlăstare ale dansului să ducă mai departe autencitatea, bucuria şi frumuseṭea baletului românesc.

Ballet Magaz ne

BalletMagazine.ro Prima revista dedicata artei baletului din Romania

53

Lumea Baletului

File de istorie a Baletului din Republica Moldova Pentru a dezminți învinuirile Occidentului, precum că URSS e „pușcăria popoarelor”, Moscova a avut o grijă deosebită ca în fiecare republică să fie inaugurată câte o orchestră simfonică, o capelă corală, un teatru dramatic naţional și altul rus, un teatru de operă și balet, un ansamblu de muzică şi dansuri populare, un teatru pentru copii și tineret, un teatru de păpuși și tot ce ține de cultură și artă. Tinerii specialiști erau școliți în marile centre culturale, la Moscova, Leningrad, Tallin, Kiev, Tbilisi și în alte capitale de republici unionale. Reîntorși acasă, ei deveneau piloni în domeniile alese.

Eugen Girnet 54

AVÂNTUL CULTURAL SOVIETIC POSTBELIC ÎN BENEFICIUL BALETULUI Ȋn vara anului 1945, imediat după război au fost selectaţi din orfelinatele Moldovei 30 de copii şi ȋnmatriculaţi ȋn renumita şcoală a baletului rus de la Leningrad (mai târziu Academia „A.Vaganova” din Sankt Petersburg). Cu aceşti copii a plecat şi Agnesa Bălan, care le-a fost ȋn toţi anii de studii educatoare şi profesoară de limba maternă. Au studiat cu mari pedagogi, o adevărată constelaţie de somităţi: la dans clasic-fete: Elizaveta Gromova, Natalia Kamkova (ambele eleve ale Agrippinei Vaganova); la dans clasicbăieţi: Alexei Pisarev și Alexandr Pușkin (profesorul lui Rudolf Nureyev şi Mihail Barâșnikov); la dans de caracter Alexandr Bocearov şi Igor Beliskii; la duet Nikolai Serebrenikov şi la Arta actorului Mihail Mihailov.

Relaţiile dintre profesori şi elevi erau nemaipomenite, profesorii fiind mentorii ucenicilor lor şi după absolvire.

Erau apropiaţi dar şi severi, astfel că au ajuns să susţină examenul de diplomă doar 9 fete şi 7 băieţi.

Pentru elevii moldoveni Vera Sălcuţan, Petru Leonardi şi Vladimir Tihonov, în anii de studii marele coregraf Leonid Jacobson a montat celebra sa miniatură coregrafică Micii spanioli, pe care am dansat-o şi eu, mult mai târziu, cu colegii mei de clasă.

Am fost şi eu elevul lui Igor Beliskii, la catedra Regie coregrafică a Conservatorului din Leningrad. Mi-a predat Dramaturgia în coregrafie. La prima lecţie ne-a întrebat de unde venim. M-am prezentat: „din Moldova”, iar dumnealui… ne-a cântat da capo al fine „Suflecată pân’ la brâu”!

Am fost uimit la culme. Am aflat că a fost profesorul profesorilor mei. A petrecut câteva vacanţe de vară lângă discipolii săi din Moldova, ȋmpreună cu care a călătorit cu barca pe Nistru de la nord pâna la Marea Neagră. („Ce meleaguri fantastice, ce oameni frumoşi!”). Radia de încântarea amintirilor. Am simțit atâta căldură și ataşament…

PRIMII BALERINI MOLDOVENI AU FOST ŞCOLIŢI ÎN URSS Grupul primilor elevi moldoveni a studiat nouă ani la Leningrad. Ȋn 1954, ȋntorşi acasă, ei au constituit nucleul și fundamentul Baletului moldovenesc.

Majoritatea au devenit mari artişti, profesori, coregrafi.

Printre ei au fost Vladimir Tihonov, care a devenit mai apoi prim-solist al Teatrului Bolşoi, partener al Maiei Pliseţkaia şi al altor mari balerine; legenda baletului moldovenesc Petru Leonardi; Vitalie Poclitaru, primsolist la Chişinău; Vera Sălcuţan, solistă la Chişinău; Vera Cukol, solistă la Odessa; coregrafa Maria Lazarev; Vlad Ioviţă, renumitul cineast şi scenarist, care a turnat printre multe altele şi capodoperele de lungmetraj „Dimitrie Cantemir” şi „Se caută un paznic” după „Ivan Turbincă” de Ion Creangă. Concomitent cu cariera

Cristina si Alexei Terentiev.

Foto: Ludmila Kucera

artistică s-au dedicat pedagogiei Mircea Mardari, Vitalie Poclitaru, Maria Pangolos, Vera Sălcuţan. În anii ’50-’55, la Leningrad a învăţat şi Gelu Barbu, care era inclus ȋn primele încercări coregrafice ale lui Petru Leonardi. Cei mai buni elevi participau, ca de obicei, la spectacolele Teatrului Kirov. Au inspirat mirosul scenei şi al culiselor măreţului Teatru Mariinsky, au admirat măiestria marilor artişti. După absolvire, întorcându-se fiecare la casa lui, au expirat acel parfum al înălţătoarei şi adevăratei atitudini faţă de artă, balet, teatru, creaţie.

Muncind, şi-au obţinut permisiunea de a păşi pe scenă.

Ceva mai târziu, a studiat în acea benefică atmosferă şi Leni Dacian. În toamna anului 1952 a început instruirea coregrafică profesionistă în Moldova. Unii absolvenţi ai şcolii din Chişinău împreună cu grupul de la Leningrad au constitutuit nucleul trupei de balet a Teatrului de Operă şi 55

Lumea Baletului

Scena din baletul Romeo si Julieta, coregrafia Eugen Girnet. Foto: Ludmila Kucera

Balet din Moldova, alţii au fost repartizaţi la Ansamblul de dansuri populare al RSSM.

ÎNCEPUTURILE BALETULUI TEATRAL ÎN MOLDOVA Descălecatul – vorba cronicarului – companiei de balet moldovenesc s-a ȋntâmplat în fericita zi de 27 februarie 1957, cu premiera baletului Fântâna din Bahcisarai. Pe lângă absolvenţii Școlii „A.Vaganova” şi absolvenţii din Chişinău, la premieră au participat şi absolvenţii şcolilor din Perm, Taşkent, Frunze, Kiev, care şi-au ȋnceput activitatea ȋn Teatrul din Chişinău. Ȋn rolurile principale au dansat: Zarema – Galina Melentieva/Galina Massini,

Maria – Rozita Potehina/Ludmila Nedremskaia, Vaţlav – Vladimir Tihonov/Petru Leonardi, Vitalie Poclitaru, Ghirei – Pavel Fesenco. În același an a avut loc primul turneu al Baletului Moldovenesc la Opera din Iași. Ȋn 1960 s-a desfăşurat „Decada literaturii și artei moldovenești la Moscova” (27 mai – 5 iunie). Era o metodă a dării de seamă a ceea ce se crea ȋn fiecare republică unională. Moldova a prezentat în premieră absolută patru spectacolele cu tematică națională: două opere (Grozovan de David Gherşfeld și Inima Domnicăi de Alexei Stârcea) şi două balete (Zorile de Vasile Zagorschi în coregrafia lui Vladimir Varcovişki și Spada frântă de Eduard Lazarev, ultima pe un libret după poezia „Strigoii” de Mihai Eminescu, în coregrafia lui Semion Drecin şi Natalia Danilova).

Natalia Kamkova şi Alexei Ermolaev au fost invitaţi la Chişinău pentru a pregăti trupa de balet să evolueze cât mai bine la Moscova. Interpretarea rolului lui Arald l-a lansat pe Vladimir Tihonov în rândul celor mai buni dansatori ai URSS, astfel ȋncât a fost invitat la Teatrul Bolșoi ca prim-solist.

NOI GENERAŢII DE BALERINI, NOI SPERANŢE DE VIITOR

Anastasia Homitchi (Giselle), Marina Anghelinici (Myrtha).

Foto: Ludmila Kucera 56

În 1959 au fost selectaţi alţi 7 copii pentru a studia la Școala din Moscova. Ȋntorși acasă, Mihail Kaftanat și Anatolie Mihalachi au devenit Artişti ai poporului, Dumitru Voronenco Artist emerit – angajaţi la Operă; Maria Suruceanu şi Eugen Sandu, Maeştri ȋn Artă, şi-au desfăşurat activitatea ȋn Ansamblul „Joc”.

Din altă promoţie moscovită (1964-73) au făcut parte Vladimir Ghelbet (Chile), Tatiana Pali (SUA), Olga Gurievsky, Artistă a poporului, Dumitru Furnică, Pavel

Scena din baletul Spartacus, solist Vlad Marculescu, ONR Iasi. Foto: Ludmila Kucera

Romaniuc. Ei au reprezentat a doua şi a treia generatie a soliştilor de prim rang. În 1973 au avut loc Zilele Culturii Ruse în Republica Moldova. Baletul Teatrului Mariinsky a prezentat la Chişinău o Gală de balet. Dimineaţa, cu permisiunea Tatianei Legat (nepoata lui Nikolai Legat, coregraful Teatrului Mariisky după Marius Petipa şi soţia marelui balerin Iurie Soloviev), am asistat la lecţia excelentei companii.

Seara am privit pentru prima dată tabloul Umbrelor din Baiadera. Ţin minte doar că, la câteva clipe de la începutul acestei măreţe meditaţii coregrafice, am decolat. Planam inconştient ȋntr-o stare euforică inexplicabilă în spaţiul sălii… Din zbor fantastic am aterizat pe scaun la sfârşitul acţiunii. Unde am fost? Ceam văzut? Ce-am simţit?

Toată viaţa venim la teatru ȋn căutarea acestei stări, dar nu tot timpul o găsim…

Mai toţi copiii grupului leningrădean, născuţi ȋnainte de război, trecând prin lipsuri, foamete, dureri şi chin au fost longevivi. Acum a rămas în viaţă doar frumoasa Claudia Osadciaia, care apărea în toate filmele lui Emil Loteanu.

ÎN VREMEA CÂND BALETUL SE CONFUNDA CU VIAŢA… Primul care ne-a părăsit a fost legenda baletului moldovenesc Petru Leonardi. Avea o pasiune enormă faţă de arta teatrală, era în culise mai la toate spectacolele teatrului leningrădean. O diviniza pe Alla Şelest, nu lipsea de la niciun spectacol în care dansa. Iar ea l-a simţit, l-a observat, l-a luat sub aripa sa, l-a ocrotit, l-a ghidat, l-a povăţuit. Peste ani, a venit special la Chişinău ca să-i fie alături la premiera baletului Antoniu şi Cleopatra.

A fost foarte iubit de public. Muncea până dincolo de epuizare. Pentru a nu pierde timp, deseori dormea în teatru, ca imediat cum se trezea să-şi cizeleze tehnica, rolurile, gesturile. Adora rolul lui Albert din Giselle. Şi-a presimt dispariţia şi a mărturisit că ar dori să fie înmormântat în costumul rolului îndrăgit. Ȋn timpul turneul Operei la Astrahani, în a 20-a zi după sărbătorirea celei de-a 30-a aniversări, el, care ȋnota ca peştele în apă, s-a înecat în Volga. În costumul lui Albert, în sicriul sigilat, a fost adus la Chişinău.

Lacul lebedelor, actul II 57

Lumea Baletului Artiştii îşi continuau turneul, Petru Leonardi a fost petrecut pe umerii publicului şi fanilor săi, pe jos, de la Teatru la locul de veci. Atâta solemnitate, tristeţe şi flori pe caldarâm, Chişinăul vedea pentru prima dată. Pleca un Mare Artist… Era ȋn vara anului 1966. În stagiunea 1965-66 eram în anul I la Coregrafie.

Cum au fost duşi ceilalţi la Leningrad, am fost aduşi şi noi, clasa mea, din satele şi orăşelele Moldovei la Chişinău. Prima noastră profesoară de dans clasic, Eugenia Sulzina ne-a dus la teatru. Pentru prima oară am privit un balet, era Giselle. Ceea ce am văzut m-a străfulgerat, m-a adus la lacrimi. Poate dansa El? La întrebarea profesoarei de ce plâng, am răspuns ca vreau să fiu între artiştii de pe scenă. Marea Artă e contagioasă!

PRIMUL TURNEU ÎN STRĂINĂTATE, PESTE PRUT În 1989, Baletul moldovenesc a susținut patru Gale la București, Brașov, Cluj și Iași, în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”. Acel program l-am pregătit eu. Pentru prima dată treceam hotarul URSS. Şi unde plecam? Ȋn România! Pentru mine, născut pe malul Prutului, era un eveniment mult visat.

Un moment dureros a fost când am văzut linia roşie de la mijlocul podului de peste Prut. Pe o parte era scris cu litere mari URSS (СССР), pe altă parte România.

Viza era obţinută la Moscova fiindcă republicile unionale nu aveau ambasade. În librăriile din Chişinău cartea românească era interzisă. Până la mijlocul anilor ’70 nu se permitea interpretarea doinelor, cântecelor de jale sau tristeţe. Numai de chef şi bucurie: „Turnaţi vin şi daţi sarmale”, „Bună-i viaţa în colhoz”…

După spectacolul susţinut la Opera din Bucureşti, Suzana Gâdea ne-a oferit o recepţie copioasă. Am avut neatenţia să spun primul toast ȋnaintea ei. A vorbit doar despre realizările Tovarăşului…

LEGĂTURI TOT MAI STRÂNSE ROMÂNO-MOLDAVE Ȋn 1993 am venit la Iaşi cu Romeo și Julieta, Don Quijote, în 1994 cu Lacul lebedelor.

Tot în aceşti ani am participat la două ediţii ale Concursului de coregrafie contemporană Eurodans organizat la Iaşi de Dan Brezuleanu. În una din ele am fost preşedintele juriului. Am adus baletele lui Leonid Jacobson (Rusia) şi Iurie Smorighinas (Lituania). Ȋn 1994 am scos în lumina rampei ȋn premieră pentru Moldova baletele lui Marinel Ştefănescu (un Triptic compus dintr-un balet pe muzica de Franz Liszt, Rădăcini, Poemul extazului de Alexandr Scriabin şi Dialog cu eternitatea de Adrian Enescu).

După 1988, Baletul a susținut numeroase turnee în Bulgaria, Germania, Anglia, Franța, Spania, Portugalia,

Frumoasa din padurea adormita.

Foto: Ludmila Kucera 58

Elveția, Grecia, Maroc, Italia, Cehia, Olanda, Belgia, Maroc ș.a.

Apogeul Baletului moldovenesc a fost ȋn anii ’80, perioadă în care coregraful principal era Marat Gaziev, fiul ultimului șah din Turkmenia. Compania număra circa 90 de balerini.

Publicul din Chişinău e deosebit de exaltat şi mulţămitor. În anii ’80 se jucau câte 3-4 balete pe săptămână, ȋn anii ’90 câte două, acum două-trei pe lună, ȋnsă cu sala arhiplină.

ÎNVĂŢĂMÂNTUL COREGRAFIC ÎN REPUBLICA MOLDOVA Instruirea coregrafică profesionistă în Republica Moldova a început ȋn 1952. Primii profesori au fost Raşeli Bromberg (din şcoala de la Moscova) și Roman Rohman (din şcoala de la Leningrad). Din prima promoție a făcut parte prim-balerina baletului moldav Eleonora Godova. Era cerească – plutea, zburând nu numai pe scenă, ci şi în viaţă…

Din promoția anului 1964 s-a distins Boris Eifman, coregraful de renume mondial, fondatorul propriei companii la Sankt Petersburg.

Din alte promoții au provenit prim-soliștii Valentina Scepaciova, Olga Ionel, Andrei Litvinov, Ghenadie Bădică, Margareta Alexandrov, Nadejda Coteț, Egor Scepaciov, Aliona Zaițev, Anastasia Homițchi, Alexandru Bălan, Tudor Tudose, Marina Anghelinici, Cristina şi Alexei Terentiev, Nicolae Nazarchevici, Maria Poliudov-Țurcanu, Vladimir Statnii.

Colegiul Naţional de Coregrafie are două catedre: Dans clasic şi Dans popular.

Studenţii secţiei populare sunt deţinători ai Premiului I la festivaluri folclorice din Ucraina, Bulgaria, Rusia, România, Ungaria, Turcia.

Cei de la dans clasic au obţinut Premiul I la Festivalul-concurs al şcolilor de coregrafie din ţările CSI ȋn 1992 şi au fost laureaţi ai Festivalului-concurs Vaganova Prix, ȋn 1995.

TRANZIŢIA FIREASCĂ DE LA SCENĂ LA PEDAGOGIE Mai toţi profesorii Colegiului au fost în trecut soliştii Operei. Alexandr Ivanov, Elena Ţaricov (şcoala din Kiev), Ludmila Cerececea (Voronej), Elvira Kern (Odessa) şi mulţi alţii au educat zeci de laureaţi ai concursurilor internaţionale organizate în România, Ucraina, Rusia, Bulgaria, Austria, Italia, Ungaria, Turcia, SUA etc, la care 6 elevi au obţinut Marele Premiu: Natalia Derli, Margareta Camâş, Anastasia Homiţchi, Alexandru Tcacenco, Veaceslav Burlacu, Constantin Tcaci (ultimii trei au interpretat la secţiunea contemporan coregrafiile mele). Cel mai mare trofeu a fost obţinut de Cristina Terentiev: Marele Premiu la Viena, Medalia de Aur şi premiul I la Concursul de la

Frumoasa din padurea adormita, actul I. Solista Nadia Cotet (Aurora)

Varna, Bulgaria, ediţia 2008.

După obţinerea independenţei, Colegiul Naţional de Coregrafie a rămas unica pepinieră de pregătire a artiştilor de balet din Republica Moldova. În ultimii ani, Colegiul a colaborat cu Christian Mândriș, care a organizat frumoase Gale ale elevilor la Brașov, Cluj, Galați şi Pitești.

BALERINI MOLDOVENI DE FRUNTE ÎN TEATRELE DIN LUME La Opera de Stat din Viena: Mihail Sosnovschi primsolist; Alexandru Tcacenco, Dumitru Ţăran, Marian Furnică solişti.

La Opera de Stat din Berlin: Dinu Tamazlâcaru primsolist; Alexei Orlenco, Ulian Topor, Georgeta Varvarici solişti.

La Opera din Chile: Valentina Scepaceva, Vladimir Ghelbet prim-solişti.

La Opera Naţională a Olandei din Amsterdam: Naira Agvanean solistă.

La Opera din Praga: Alina Nanu prim-solistă; Irina Burduja, Veaceslav Burlacu, Daria Lazukova, Seghei Gherciu solişti. Ȋn Rusia: La Moscova: Lina Șeveliova prim-balerina companiei ,,Imperschii”; Sofia Matiușenschi prim-solistă în trupa „Jacobson” din Sankt Petersburg; Anatoli Ustimov prim-solist la Opera din Rostov pe Don, Ecaterina Ustimova solistă.

La Opera din Bratislava, Slovacia: Adrian Ducin primsolist, Ilinca Ducin solistă.

La Opera din Budapesta: Cristina Balaban primsolistă. În alte teatre din Germania: Eugen Celenco, Maxim Perju soliști; Denis Untilă coregraf.

Mulţi discipoli ai şcolii basarabene activează actualmente ȋn teatre din Germania, Olanda, Franţa, SUA, colaborează cu companiile din Moscova, Sankt Petersburg ş.a.

59

Lumea Baletului populare al RSSM cu sediul la Chişinău. Din 1958 s-a numit Ansamblul de dansuri populare ,,Joc”, condus de maestrul Vladimir Curbet.

Printre performanţele Ansamblului s-au înscris: Premiul I şi Medalia de aur la al IV-lea Festival mondial al tineretului şi studenţilor de la Bucureşti (1953); Premiul I şi Medalia de aur la Festivalul mondial de la Moscova (1957); Premiul I la Festivalul folcloric din Dubrovnic, Iugoslavia (1965); Medalia de aur la Festivalul tineretului de la Berlin (1974); Diploma de gradul I şi Medalia de aur la Festivalul folcloric internaţional de la Burgas, Bulgaria (1979). În decursul anilor au fost invitaţi coregrafi care au montat suite de dansuri populare, dintre care s-au remarcat: din Rusia Igor Moiseev (a cărui mamă, Ana Grâu a fost româncă), care a montat suita Joc, celebra suită Moldovenească – lucrări menţinute în fondul de aur al Ansamblului –, miniatura Păcală, Coasa, La spălat ş.a.; Leonid Jacobson (Cumătrițele, Badea Macovei, Logodna, Domnişoara capricioasă, Am plecat la Chişinău); V.Mihailov: Suita rusească, Suita din Carpaţi.

Alte montări au aparţinut lui V.Varcovițki şi A.Carpovici.

Cristina Balaban

COREGRAFI ŞI DANSATORI CU FOC DE LA „JOC” SCURTĂ ISTORIE A ANSAMBLULUI „JOC” În 1938 la Tiraspol, capitala Republicii Sovietice Socialiste Autonome Moldovenească, pe lângă Capela corală ,,Doina” s-a creat un grup coregrafic, care în 1945 s-a detaşat, devenind Ansamblul de dansuri

Au fost invitaţi de asemenea coregrafi din Bulgaria (Metodii Cutev, E. Dimitrov, C.Harlampiev), Ungaria (Şandor Nep, Dejo Letai, G.Falcai), Ucraina (Vladimir Varcoviţki), Serbia şi Macedonia (Dobrevoi Putnic), Slovacia (Ș.Nosali), care au montat suite de dansuri ale ţărilor respective.

Ansamblul “Joc” 60

Dintre marii artiști ai „Joc”-ului se cuvine să-i numim pe Ion Furnică, Spiridon Mocanu, Tatiana Usaci, Gheorghe Forțu, Eugen Sandu, Iurie Gorșcov, Eliza Taraș, Nadia Hăbășescu, Boris Grigoruță, Iurie Madan, Lilea Mitati, Dumitru Bălţătescu, dar au fost mulţi, mulți alții.

şi realizeze visul şi speranţa. În vâltoarea bătăliilor intereselor oligarhice, sub pretextul politic de a fi în beneficiul poporului, cultura și arta au fost marginalizate, ignorate, în afara ariei de acoperire. Ultima premieră a baletului pe banii alocaţi de stat a fost Romeo și Julieta ȋn coregrafia mea, ȋn 1991.

Mai apoi au fost realizate premiere prin donaţii filantropice, dintre care Spărgătorul de nuci ȋn versiunea coregrafică a lui Iurie Grigorovici, ȋn 1998.

VA MAI LUCI LUCEAFĂRUL ÎN BALETUL DE LA CHIŞINĂU? Către jubileul Teatrului de Operă şi Balet (ȋn octombrie 2007), Preşedinţa a sponsorizat a doua versiune a baletului Luceafărul în coregrafia lui Gheorghi Kovtun şi Requiemul de Mozart în montarea lui Boris Eifman. Cea din urmă a fost şi ultima premieră coregrafică, după care Baletul moldovenesc a luat un lung respiro – sau poate un fermato fără termen limită, interminabil?! Sigur nu veşnic! Speranţa mai fumegă încă…

Dintre coregrafii români care au fost invitaţi şi au montat la „Joc”, menţionăm: Gheorghe Baciu: Suita oltenească, Suita din Muntenia, Suita din Transilvania, Suita din Carpaţi şi dansul Brâul; Andrei Săuţeanu: Suita din Oaş; Viorel Vatamaniuc: Hora satului; Dan Ionescu – Dansul de pe Someş; Constantin Leonte: Suita Bucovina; Nichita Dragomir: Căluşarii; Theodor Vasilescu: Suita Codru; fraţii Ilie au montat Ilăul, Raru şi Bărbuncul.

Stilul „Jocului” e unul mai academic, clasicizat, à la Moiseev, pe când stilul „Fluieraș”-ului e mai aproape de folclorul autentic. Aici montează coregrafii autohtoni, pe când la „Joc” montau doar coregrafii invitați din alte țări.

ÎNVĂŢĂMÂNTUL COREGRAFIC SUPERIOR ÎN REPUBLICA MOLDOVA În 1988 s-a înfiinţat Catedra de coregrafie pe lângă Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, pentru a pregăti coregrafi şi pedagogi. Până atunci studiile superioare puteau fi obţinute doar la Moscova sau Sankt Petersburg. În prezent, aici studiază 10 studenți din România.

Odată cu prăbușirea imperiului sovietic și obținerea independenței, totul s-a inversat. Nu mai există conexiunile culturale, teatrale, literare de mai ȋnainte, acum în companiile coregrafice din Republica Moldova activează doar absolvenții şcolii din Chişinău. Mulţi, poate cei mai talentați, pleacă în alte teatre, ȋn alte țări.

Peștele caută unde e mai adânc, artistul…unde poate să-

Spargatorul de nuci, actul I

Teatrul coregrafic își are urcușurile și coborâșurile sale. Născut din spiritualitatea umană, va dăinui veșnic, renăscându-se ca pasărea Phoenix. Îmi place să vin la teatru lunea, când artiștii au zi liberă. În scena unde licărește doar lumina de serviciu, în liniştea uluitoare mai poţi desluşi paşii şi respiraţia bunilor noştri predecesori, care muncesc la naşterea unor noi balete şi purifică spațiul scenic în așteptarea noilor noastre realizări…

61

File de Poveste

LUMEA BAL ET ULUI

FAMILII DE BALERINI DE TOP DIN ISTORIA BALETULUI

Petipa Vivia Săndulescu

FAMILIA PETIPA, CEA MAI IMPORTANTĂ ÎN ISTORIA BALETULUI DIN SECOLUL XIX Răspândită din Franţa ȋn Rusia, familia Petipa a fost cea mai importantă ȋn istoria baletului din secolul XIX şi s-a ȋntins pe mai multe generaţii, cel mai celebru exponent al ei fiind, desigur, Marius Petipa (1818-1910).

Născut la Marseille, Marius Petipa era al treilea dintre cei șase copii ai lui Jean Petipa, un renumit profesor și maestru de balet și ai unei actrițe. A ȋnceput să studieze baletul cu tatăl său, pe cȃnd locuiau la Bruxelles. După ce familia s-a mutat la Bordeaux, unde tatăl său era invitat ca maestru de balet, a continuat să se pregătească cu Auguste Vestris.

MARIUS PETIPA, PREMIER DANSEUR ȘI COREGRAF DEBUTANT La 21 de ani, a fost numit premier danseur la Ballet de Nantes, unde și-a ȋncercat și talentul de coregraf. După cȃțiva ani a revenit la Grand Théȃtre de Bordeaux, apoi a fost invitat la Madrid, la Teatro del Circo. Aici s-a afirmat ca un excelent dansator de caracter, interpret și partener și a avut ocazia să cunoască ȋndeaproape dansul spaniol.

Marius Petipa a trebuit să părăsească Spania ȋn grabă din cauza unei aventuri sentimentale, care era să-l coste libertatea și viața. Din fericire, ȋn 1847 a primit un angajament ȋn Rusia, ca premier danseur la Sankt Petersburg. A rămas acolo pȃnă la moarte, dar n-a ȋnvățat niciodată fluent limba rusă.

62

A avut succes ca interpret și a ȋnceput să monteze curȃnd, colaborȃnd uneori cu tatăl său Jean sau cu Jules Perrot, sosiți și ei cu contract.

MARIUS PETIPA, PATRIARHUL UNEI FAMILII DE ARTIŞTI Primul copil al lui Marius Petipa s-a născut dintr-o scurtă legătură cu o tȃnără care a murit după doar cȃțiva ani.

Marius Mariusovici Petipa a fost crescut de tată și de prima sa mamă vitregă și a devenit un actor cunoscut. A avut la rȃndul lui trei copii și toți au devenit actori.

Petipa a fost căsătorit mai ȋntȃi cu balerina Maria Surovșcikova, care a fost și ȋntâia sa muză și cu care a avut doi copii: Marie și Jean. Marie a avut o carieră respectabilă ca solistă a Baletelor Imperiale. Jean a fost ofițer și a murit tȃnăr. Cuplul s-a separat după 13 ani.

CELE DOUĂ SOȚII ALE LUI MARIUS PETIPA AU FOST BALERINE A doua soție a lui Marius Petipa a fost balerina Liubov Savițkaia, cu 36 de ani mai tȃnără. Au avut șase copii: Nadejda, Evghenia, Victor, Liubov „Luba”, Marius „Mari” și Vera. Victor și Mari au ȋmbrățișat tot actoria, ca și fratele lor vitreg.

Marius Petipa și-a dorit cariere ȋn balet pentru fiicele lui, dar nu pentru băieți. Nadia și Evghenia au fost și ele pregătite acasă, ȋn studioul particular. Nadia a făcut parte din Baletul Imperial, apoi s-a căsătorit și a avut cinci copii (dintre care o fiică a devenit balerină), iar mai tȃrziu a deschis o școală privată de balet.

TOATE FIICELE LUI MARIUS PETIPA AU STUDIAT BALETUL Evghenia, care era cea mai talentată dintre fetele Petipa, a suferit de cancer osos, i-a fost amputat un picior și a murit la 15 ani. În urma acestei tragedii, Marius Petipa și-a desființat studioul de acasă și le-a trimis pe Luba și Vera la Şcoala Imperială de Balet.

Luba avea un viitor promițător ȋn dans, fiind distribuită ȋntrun rol principal imediat după angajarea ȋn Baletul Imperial, dar a renunțat la scenă după doar un an, pentru un mariaj care s-a dovedit nefericit și a murit la doar 37 de ani.

Ultima muză a lui Petipa a fost fiica sa cea mică Vera. După ce debutase la rȃndul ei ȋn roluri principale, Vera s-a ȋmbolnăvit de tuberculoză. A supraviețuit, dar boala a forțat-o să renunțe la dans, devenind actriță și a continuat să joace ȋmpreună cu frații ei, Victor și Mari.

DE LA „EPOCA DE AUR A BALETULUI RUS” LA CĂDEREA CORTINEI Petipa a creat primele sale balete ȋn Rusia pentru soția sa Maria, dar nu a fost numit maestru de balet decȃt după plecarea lui Arthur Sant-Léon. Au urmat trei decenii glorioase, cȃnd compania se mȃndrea cu cei mai buni balerini și pedagogi din lume.

Cea mai productivă perioadă a coincis cu cea ȋn care la conducerea Teatrelor Imperiale s-a aflat Ivan Vsevolojski. Petipa a montat sau revizuit unele dintre cele mai mari balete, singur sau ȋn colaborare cu Lev Ivanov (Frumoasa din pădurea adormită 1890, Spărgătorul de nuci 1892, Coppelia 1894, Lacul lebedelor 1895, Fiica faraonului 1898, Raymonda 1898, Corsarul 1899, Esmeralda 1899, Baiadera 1900).

Ultimii săi ani au fost dificili, din cauza conducerii noi a Teatrelor Imperiale. Totuși, a continuat să monteze, distribuind ȋn roluri prime pe Ana Pavlova sau Vaslav Nijinski. Cȃnd sănătatea sa a ȋnceput să se șubrezească, Marius Petipa s-a mutat cu familia ȋntr-o stațiune din Crimeea.

A trăit 92 de ani. În 1948, rămășițele lui au fost transferate ȋn cimitirul unei mănăstiri din Sankt Petersburg, alături de Ceaikovski și Glazunov.

LUCIEN, UN BALERIN NU MAI PUȚIN FAIMOS DECÂT FRATELE SĂU MARIUS PETIPA Lucien Petipa (1815-1898), fratele lui Marius Petipa a studiat dansul cu tatăl lor Jean și a dansat la Bruxelles și Bordeaux. La Opera din Paris a creat roluri principale la premiera unor balete precum Giselle sau Paquita, dansȃnd cu Fanny Elssler sau Carlotta Grisi. A montat cȃteva balete și divertismente din opere.

S-a retras devreme, ca urmare a unei răni suferite la vȃnătoare și a devenit un maestru de balet foarte apreciat, la Opera din Paris și la Théȃtre de la Monnaie din Bruxelles.

MARIE PETIPA, O VIAȚĂ TUMULTOASĂ ȘI UN SFÂRȘIT NEDREPT Marie Petipa (1857-1930) a studiat cu tatăl ei Marius Petipa și a dansat pȃnă la 50 de ani, ocazional și mai tȃrziu, cu precădere roluri de caracter. A făcut numeroase turnee ȋn străinătate și a primit premii importante. A fost căsătorită civil cu Serghei Legat, care era cu mult mai tȃnăr decȃt ea și s-a retras după ce acesta s-a sinucis.

După Revoluția din 1917, Marie Petipa a pierdut totul, iar statul a refuzat să o ajute.

Autoritățile sovietice i-au denigrat amintirea, ȋnvinovățind-o de moartea soțului. În 1928 s-a mutat la Paris, unde a trăit extrem de modest.

La cȃțiva ani după ce a murit, Marie Petipa a fost reȋnhumată ȋntr-o groapă comună.

63

File de Poveste

LUMEA BAL ET ULUI

FAMILII DE BALERINI DE TOP DIN ISTORIA BALETULUI

Nijinsky De câteva săptămâni vă prezentăm familii de balerini de top din istoria dansului clasic, iar acum iată că am ajuns la Nijinsky. Născut la Kiev din părinți polonezi, Vaslav Nijinsky (1889-1950) s-a considerat întotdeauna polonez, deși nu vorbea fluent limba. A avut o soră, Bronislava și un frate, Stanislav. Părinții lui erau ambii balerini (tatăl, Thomas era premier danseur iar mama, Eleanora era solistă).

Vivia Săndulescu

Vaslav Nijinsky a ȋnceput studiul dansului cu tatăl său, apoi a intrat la Şcoala Imperială de Balet din Sankt Petersburg. A lucrat cu Serghei și Nikolai Legat și a obținut roluri solistice ȋnainte de absolvire, în baletele lui Petipa. A fost angajat imediat la Baletul Imperial (Mariinsky) direct cu rang de corifeu. În 1909 s-a alăturat Baletelor Ruse ale lui Diaghilev, căruia i-a fost iubit pentru o perioadă. A avut un succes enorm ca interpret și i s-a oferit de timpuriu ocazia de a monta balete.

VASLAV NIJINSKY, MAI CUNOSCUT CA BALERIN DECÂT ÎN CALITATE DE COREGRAF Lucrările lui Vaslav Nijinsky erau revoluționare, de aceea dificil de asimilat de către companie. Coregrafiile au stârnit scandal și controverse: După-amiaza unui faun, Sărbătoarea primăverii, Jocuri, Till Eulenspiegel. În 1913, Nijinsky s-a căsătorit cu Romola de Pulszky, fiica unui conte ungur și a unei actrițe faimoase, ȋn timpul unui turneu ȋn America de Sud. Cuplul a avut două fete: Kyra și Tamara.

Căsătoria sa a determinat ruptura cu Diaghilev, ȋn urma căreia Nijinsky a încercat să-și formeze propria sa companie, dar fără succes. În timpul primului război mondial s-a aflat sub arest la domiciliu în Budapesta, întrucât nu avea cetățenie maghiară. I s-a permis să părăsească țara pentru un turneu ȋn America abia ȋn 1916, după o serie de intervenții la nivel foarte înalt.

64

Vaslav Nijinsky

După ȋncă un turneu ȋn America de Sud în 1917, familia s-a stabilit ȋn Elveția. În același an a murit fratele său Stanislav, care fusese internat ȋncă din adolescență ȋntr-un sanatoriu de boli mintale.

CARIERA LUI VASLAV NIJINSKY A FOST FULMINANTĂ, DAR SCURTĂ Datorită dificultăților create de război și a instabilității sale crescânde, starea lui Nijinsky s-a deteriorat, a fost diagnosticat cu schizofrenie și ȋn 1919 a fost internat ȋntr-un azil. Şi-a petrecut următorii 30 de ani mai mult internat și nu a mai dansat niciodată. În 1947 familia s-a mutat ȋn Anglia. A fost ȋnmormântat la Londra, dar ȋn 1953 trupul i-a fost strămutat ȋn Cimitirul Montparnasse din Paris, alături de Gaétan Vestris, Théophile Gautier și Emma Livry.

Nu există filme cu Vaslav Nijinsky dansând, fiindcă Diaghilev nu permitea ca spectacolele Baletelor Ruse să fie filmate.

BRONISLAVA NIJINSKA, O SORĂ UMBRITĂ DE FAIMA FRATELUI EI Bronislava Nijinska (1890-1972) a început studiul dansului acasă, după care a urmat cursurile Şcolii Imperiale din Sankt Petersburg. A debutat ȋn carieră la Teatrul Mariinsky, apoi s-a alăturat Baletelor Ruse la Paris, ȋn 1910. A fost asistenta fratelui ei la După-amiaza unui faun și l-a ajutat la montarea Sărbătorii primăverii. În 1912 s-a căsătorit cu balerinul Alexandr Kocetovski, cu care a avut doi copii, Irina și Leo. Revenind ȋn Rusia, a supraviețuit cu greu dificultăților materiale la Sankt Petersbug și Kiev ȋn timpul primului război mondial și ȋn anii următori.

După ce a divorțat, s-a ȋntors la Paris ȋn 1921, unde a ȋnceput să creeze coregrafii, printre care Nunta pe muzica lui Igor Stravinski, ȋn 1923, care a devenit lucrarea sa cea mai cunoscută.

A avut un rol de pionierat ȋn coregrafia contemporană, pregătind totodată drumul către stilul neoclasic.

La ȋnceputul celui de-al doilea război mondial s-a mutat ȋmpreună cu fiica sa Irina la Los Angeles, unde a continuat să lucreze ca

Bronislava Nijinska in Petruska, alaturi de sotul ei, Alexandr Kocetovsky

director artistic, coregraf și a predat la școala proprie, Nijinska’s Hollywood Dance Studio. În anii ’60 a montat la Royal Ballet „Covent Garden” reluări ale unor creații din vremea Baletelor Ruse.

KYRA NIJINSKY A FOST MARCATĂ TOATA VIAȚA DE NUMELE DE FAMILIE Kyra Nijinsky (1914-1998), fiica cea mare a lui Vaslav și a Romolei a luat lecții de balet în copilărie cu tatăl și mătușa ei Bronislava. Apoi a studiat cu Nikolai Legat la Londra și, mai târziu la Paris, cu Lubov Egorova.

A dansat la ȋnceput ȋn Suedia, la cabaret și a dus o viață nomadă. A apărut ȋn balete montate de mătușa ei și de Ida Rubinstein, iar Marie Rambert a angajat-o ȋn compania Ballet Rambert la Londra, unde a primit roluri solistice ȋn coregrafii de Frederick Ashton şi Antony Tudor. În 1936 s-a căsătorit cu dirijorul ucrainean Igor Markevici, care colaborase cu Baletele Ruse spre sfârșitul anilor ’20 și fusese ultimul iubit al lui Diaghilev. S-a retras, a avut un fiu (Vaslav), a divorțat după câțiva ani. Băiatul a fost crescut de Igor Markevici și de cea de-a doua soție a acestuia și a devenit pictor.

Până ȋn 1958 a lucrat la Roma ca asistentă și traducătoare

Legenda spune însă că, în urma unor testări medicale necesitate de o accidentare, se constatase că oasele sale aveau o structură poroasă neobișnuită, apropiată de cea a păsărilor, ceea ce ar fi explicat înălțimea săriturii sale. Aceasta s-ar fi datorat unei mutații genetice, cum am numi-o astăzi, întrucât Vaslav era de fapt a cincea generație de dansatori din familia sa.

Vaslav Nijinsky in Petruska 65

File de Poveste

LUMEA BAL ET ULUI

Irina Nijinska

Kyra Nijinsky

ȋntr-un mare magazin de modă, apoi s-a mutat la San Francisco, unde a dus o viață solitară, ocupându-se cu poezia și pictura. În 1981 a fost realizat un film despre viața Kyrei Nijinsky, intitulat She Dances Alone.

TAMARA NIJINSKY NU ȘI-A VĂZUT NICIODATĂ TATĂL DANSÂND Tamara Nijinsky (1920-2017), fiica cea mică a cuplului Vaslav – Romola s-a născut la Viena. A crescut mai întâi cu părinții la Paris, apoi cu bunica maternă în Ungaria și nu și-a văzut niciodată tatăl dansând. În 1956 a emigrat ȋn Canada, apoi s-a stabilit ȋn SUA. A fost căsătorită cu evreul iugoslav Lazlo Weininger.

A fost pe rând actriță, profesoară și bibliotecară. Mai târziu a fost director executiv al Fundației Vaslav și Romola Nijinsky, ȋnființată de mama sa.

A publicat Caietele necenzurate ale tatălui său și a fost un promotor susținut al operei acestuia.

IRINA NIJINSKA = IRINA ISTOMINA Irina Nijinska (1913-1991) s-a născut la Sankt Petersburg.

După divorțul părinților, Bronislava a luat copiii cu ea la Paris, unde Irina a studiat dansul cu profesori de origine rusă și cu bunica ei paternă Eleanora.

66

A debutat ȋn trupa Olgăi Spesivțeva ȋn 1930. Mai târziu, a dansat ȋn alte companii cu care colabora mama ei, sub numele de scenă Irina Istomina. Ca și celelalte rude din familie, era cunoscută pentru ȋnălțimea săriturii sale. În 1935 s-a retras, din cauza rănilor provocate de un accident de mașină ȋn care fratele ei Leo a murit. Încă din timpul convalescenței, a devenit asistenta mamei sale pentru montări ale acesteia la New York sau Buenos Aires și, mult mai tȃrziu, la Roma sau Florența.

Descendenții lui Vaslav Nijinsky s-au străduit să-i promoveze numele și coregrafiile Irina Nijinska s-a mutat ȋmpreună cu Bronislava la Los Angeles ȋn 1940 și a predat timp de un deceniu la școala ei. A fost căsătorită cu Gibbs S. Raetz, cu care a avut doi copii, Natalie și George.

După moartea mamei ei, a editat și tradus prima parte a autobiografiei acesteia, Early Memoirs. Între 1972-1991 a produs numeroase montări ale lucrărilor Bronislavei la companii din Europa, America și Asia.

Natalie Raetz (1950-2011) a studiat dansul cu mama ei Irina Nijinska, apoi pictura la Universitatea Santa Barbara din California.

A contribuit la păstrarea și transmiterea moștenirii artistice a bunicii ei Bronislava, promovând reluări la mari companii din lume.

67

File de Poveste

LUMEA BAL ET ULUI

FAMILII DE BALERINI DE TOP DIN ISTORIA BALETULUI

Plisețky-Messerer Un adevărat „arbore cu două trunchiuri”, „clanul Pliseţky-Messerer” a fost unul dintre cele mai importante din baletul rus începând din a doua jumătate a secolului XX şi şi-a răspândit faima în întreaga lume prin intermediul stelelor pe care le-a dat în domeniul interpretării şi al pedagogiei dansului clasic.

Vivia Săndulescu MAYA, JUST MAYA Maia Plisețkaia (1925-2015), cea mai cunoscută reprezentantă a acestor familii de evrei lituanieni, s-a născut la Moscova. Tatăl, Mihail Plisețki, diplomat și inginer de mine, a fost arestat în 1937.

Mama, Rachel Messerer, actriță de film mut, a fost arestată în 1938 pentru că refuzase să confirme acuzațiile false aduse soțului.

A fost închisă într-un lagăr de concentrare până în 1941, împreună cu fiul său Azari, încă sugar. Maia a fost adoptată de sora mamei, Sulamit Messerer, iar fratele ei Alexandr de unchiul matern Asaf Messerer. Abia în 1956, când Mihail Plisețki a fost reabilitat, Rachel și cei trei copii au aflat că soţul şi tatăl lor fusese executat în 1938.

Maia a studiat la Şcoala de Balet a Teatrului Bolșoi cu Elizaveta Gerdt și cu mătușa ei Sulamit. A fost angajată după absolvire la Teatrul Bolșoi unde, deși a urcat rapid treptele profesionale, i s-a permis să participe la turnee în străinătate abia în 1959. După retragerea Galinei Ulanova ȋn 1960, a devenit prim-solistă şi ȋn scurtă vreme prima ballerina assoluta. În 1958 a primit titlul de Artist al Poporului din URSS. În același an s-a căsătorit cu Rodion Scedrin (n.1932).

MAIA PLISEȚKAIA: ACTRIȚĂ, COREGRAFĂ, DIRECTOARE DE COMPANIE A deținut rolul principal în mai multe filme. Au creat balete pentru ea Iuri Grigorovici, Roland Petit, Alberto Alonso, Maurice 68

Maya Plisețkaya

Béjart. Prima ei creaţie coregrafică a fost o variantă a Annei Karenina. Rodion Scedrin a scris muzica pentru mai multe balete montate de soția sa: Anna Karenina, Pescărușul, Carmen, Doamna cu cățelul.

A fost directoarea baletului Operei din Roma (1984-1985) și a Baletului Național Spaniol din Madrid (1987-1989).

Ca prim-solistă a Teatrului Bolșoi s-a retras la 65 de ani, iar la 70 a debutat ȋn coregrafia lui Béjart creată pentru ea, Ave Maya, pe care a interpretat-o şi la împlinirea a 80 de ani. Începând din 1994 a fost președinta concursului anual de balet „Maya”. În anul 1996 a fost numită Președinta Baletului Imperial Rus. A murit la München, în urma unui infarct.

A fost cremată și, conform dorinței lor, Rodion Scedrin va fi cremat și el iar cenușa le va fi amestecată și aruncată deasupra pământului Rusiei.

SULAMIT MESSERER, O MATRIARHĂ DISCRETĂ Sulamit Messerer (1908-2004) a studiat la Şcoala de Balet a Teatrului Bolșoi cu Vasili Tihomirov și Elizaveta Gerdt și a dansat la Teatrul Bolșoi între 1926-1950. În 1933, ea și fratele ei Asaf au fost primii

Asaf și Sulamith Messerer în “The Bright Stream”, 1933

balerini sovietici care au evoluat ȋn Occident. A fost de asemenea o înotătoare de forță și a deținut recordul unional la 100 m crawl timp de câțiva ani.

După 1961 a petrecut mult timp la Tokio, unde a pus bazele dansului clasic. Totodată, a contribuit la înființarea companiei Tokio Ballet.

A fost maestră de balet a Teatrului Bolșoi între 1950-1980 când, la 72 de ani a fugit în timpul unui turneu împreună cu fiul său Mihail. Ambii s-au stabilit în Anglia. A continuat să fie un pedagog foarte apreciat în Anglia, SUA, Japonia și Israel.

A primit onoruri și premii atât de la statul sovietic cât și, mai târziu, de la cel britanic.

MIHAIL MESSERER ÎMBINĂ CELE MAI BUNE TRADIŢII PEDAGOGICE RUSE ŞI OCCIDENTALE Mihail Messerer (n.1948), fiul Sulamitei Messerer şi vărul Maiei Pliseţkaia s-a născut la Moscova, unde a studiat mai întâi la Școala de Balet a Teatrului Bolşoi. Mai târziu a devenit profesor de balet la Institutul de Artă Teatrală. Ȋn 1980 a rămas în Anglia împreună cu mama sa, devenind treptat unul dintre cei mai apreciaţi maeştri de balet. Metoda sa îmbină cele mai bune tradiţii pedagogice ruse şi occidentale.

A fost profesor invitat şi a susţinut master classes la companii şi şcoli din întreaga lume (SUA, Franţa, Germania, Australia, Japonia, Italia, Argentina, Turcia, Ungaria, Finlanda, Anglia, Austria, Danemarca, China, Coreea de Sud, 69

File de Poveste

LUMEA BAL ET ULUI

în timpul căreia a fost și partenerul surorii sale Sulamit. Apoi a fost maestru de balet și coregraf și a scris un manual de balet de referință. În anii ’70-’80 a condus compania Teatrului Bolșoi în turnee internaționale.

A fost căsătorit cu actrița de film mut Anel Sudakevici și au avut un fiu, Boris (n.1933, un renumit scenograf și profesor, actualmente președinte al Asociației Oamenilor de Teatru, Cinema și Televiziune din Moscova).

A primit numeroase distincții din partea URSS și a Lituaniei.

AZARI PLISEȚKY, PARTENERUL FAVORIT AL ALICIEI ALONSO Mihail Messerer

Grecia, Singapore etc).

Din 2009 activează ca maestru de balet principal al Teatrului Mihailovsky, iar în 2018 a fost numit director artistic al companiei.

Aici a montat balete clasice în versiuni proprii (Baiadera, Don Quijote, Flăcările Parisului, Class Concert, Corsarul), adaptări şi reconstituiri (Laurencia).

ASAF MESSERER, PRIMUL BALERIN SOVIETIC CARE A EVOLUAT ÎN OCCIDENT

Azari Plisețky (n.1937), fratele cel mic al Maiei, s-a mutat împreună cu mama lor Rachel la Moscova după ce s-au întors din lagăr ȋn 1941. A studiat mai întȃi pianul. Apoi, a urmat Şcoala de Balet a Teatrului Bolșoi, sub îndrumarea unchiului său Asaf și a lui Nikolai Tarasov. Mai târziu, a intrat la Institutul de Artă Teatrală.

A devenit solist al Teatrului Bolșoi curând după angajare și a fost partenerul unor balerine celebre, printre care Olga Lepeșinskaia.

Asaf Messerer (1903-1992), unchiul Maiei Pliseţkaia a urmat Şcoala de Balet a Teatrului Bolșoi, apoi a fost angajat la Teatrul Bolșoi, unde a devenit prim-solist.

A fost directorul artistic al Teatrului în timpul celui de-al doilea război mondial. S-a retras în 1954, după o carieră de 33 de ani,

Asaf Messerer 70

Alicia Alonso și Azari Plisețky

În 1963 a fost angajat la Baletul Național Cubanez, ca partener principal al Aliciei Alonso, cu care a dansat timp de opt ani.

La Havana a început să predea și să creeze coregrafii și a contribuit la înființarea școlii de balet cubaneze.

A făcut turnee în țările socialiste și a fost invitat ca pedagog de Roland Petit la Marsilia. În 1973 s-a întors la Bolșoi și, după retragerea de pe scenă, a continuat să activeze ca maestru de balet și coregraf.

După 1978 a lucrat ca maestru de balet și pedagog la Baletul Secolului XX și Şcoala Mudra ale lui Maurice Béjart la Bruxelles, la Teatrul Kirov (Mariinsky), Teatrul de Balet de Stat din Moscova. A montat balete la mari companii europene. A fost maestru de balet și director adjunct al Baletului Liric Național Spaniol (1987-1989).

La 82 de ani continuă să lucreze (din 1991) la Ballet Béjart Lausanne și Rudra Béjart School Lausanne. Este invitat să predea la companii de prestigiu din Rusia (Mariinsky, Mihailovsky, Bolșoi), America (NYCB, ABT) și Japonia.

ALEXANDR PLISEȚKI A FONDAT COMPANII DE BALET ÎN AMERICA DE SUD Alexandr Plisețki (1931-1985), fratele mijlociu al Maiei, a absolvit Şcoala de Balet a Teatrului Bolșoi, apoi a fost solist al Teatrului Bolșoi (1949-1971).

Anna Plisetkaya in pas de deux din baletul Esmeralda

A fost profesor la aceeași școală și a lucrat ca maestru de balet și director artistic în mai multe orașe din URSS și în Finlanda.

A fost căsătorit cu balerina Mariana Sedova și au avut o fiică, Ana. Între 1974-1978 a lucrat în America de Sud, unde a fondat Baletul Universității San Marcos din Lima. A fost profesor și coregraf la Teatrul Colon din Buenos Aires.

A fost pedagog și coregraf la Opera Națională a Finlandei, maestru de balet la Opera din Tbilisi. A montat lucrări clasice și creații proprii la teatre din URSS și din lume.

A murit la Moscova, la 54 de ani, în timpul unei operații la inimă, amânată din cauza proiectelor sale profesionale.

ANA PLISEȚKAYA: BALERINĂ, ACTRIȚĂ ȘI PRODUCĂTOR DE PROGRAME TV Ana Plisețkaya (n.1971), fiica maestrului de balet Alexandr Plisețki și a balerinei de la Bolșoi Mariana Sedova (n.1946) s-a născut la Moscova. Copilăria și-a petrecut-o în America de Sud, unde tatăl său avea angajamente.

A studiat la Academia Vaganova din Sankt Petersburg, a absolvit în 1989 și a devenit curând solistă a Teatrului Mariinsky. Între 1993-1995 a fost solistă a Ballet Béjart Lausanne. Este actriță și producător de programe tv, iar ȋntre 1995-2006 a organizat o serie de gale intitulate Solo Ballet Program.

71

Opinie

LU M E A B A LE T ULUI

Profesori de dans clasic în vremea pandemiei.

Cum ne adaptăm În ziua de astăzi, când tehnologia reprezintă 70-80% din sistemul educațional mondial, profesorii de dans clasic, fie că vorbim de sectorul public sau privat, au nevoie de o adaptare rapidă la alternativa educației online, teleșcoala. Aceasta poate fi un impediment, deoarece dansul clasic face parte din aria artelor conservatoare.

Florin Chirițescu 72

D

e multe ori, noi ca profesori de balet avem o ușoară reținere față de educația la distanță. Putem spune că aceasta provine și din mentalitatea școlii rusești de dans. Între timp s-a schimbat și ea, acest lucru având lucruri bune, dar și rele. Arta, cu cât este mai conservatoare, cu atât continuatea ei este mai limitată și

Ballet Magaz ne

instabilă.

Aici putem vorbi de mai mulți factori. Cel mai decisiv din punctul meu de vedere este acela că, în majoritatea artelor conservatoare, cunoștiințele și experiența se transmit mult mai mult prin viu grai decât prin documente scrise. Dimpotrivă, în cazul operei și teatrului există foarte multe resurse materiale ce pot fi explorate.

CĂRȚILE, IZVOR DE INSPIRAȚIE PENTRU VIITORII PROFESORI Trăim vremuri complet diferite față de acum 20 de ani. Ceea ce atunci se găsea doar în format tipărit, în aceste zile putem găsi cu ușurință în format digital. Avem foarte multe platforme care ne ajută: Scribd, Amazon Kindle etc. Este vital pentru viitorii profesori să studieze cărțile de metodologie, de istoria dansului și a artei, muzicologie și corepetiția dansului clasic, anatomie și biomecanica mișcării.

Din păcate, multe dintre materiile de mai sus nu se studiază la noi decât parțial în învățământul superior. De aceea, ele trebuiesc studiate suplimentar. În articolul “Cărți de referință bune de urmat în studiul dansului clasic” puteți găsi câteva titluri care ar trebui parcurse. Cărțile sunt un adevărat izvor de inspirație pentru profesorii de dans clasic. Putem găsi în interiorul lor diferite metode psihopedagogice, anumite exerciții uitate ce pot fi aplicate cu succes la clasă. Astfel, redescoperim multe lucruri pe care odată cu trecerea timpului le-am uitat.

APLICAȚIILE DE MEETING-URI ONLINE, O ALTERNATIVĂ LA CLASELE DE STUDII ÎN SITUAȚIILE DE CRIZĂ Din păcate, ne aflăm într-un moment mai puțin fericit, la nivel mondial, din cauza pandemiei de Covid-19. Însă, de noi depinde cum se va termina această etapă. Este datoria artiștilor și a profesorilor să nu își uite principalele atribuții. Acestea sunt: de a bucura spectatorul și de a crea personalități. Am observat foarte multe școli de baletde renume care și-au închis porțile fizic, dar au trecut încet, încet la alternativa predatului online.

COMUNICAREA DINTRE PROFESORI ȘI ELEVI ESTE VITALĂ Există foarte multe aplicații precum Hangouts, Zoom, Skype, FaceTime etc, care ne ajută să menținem legătura cu elevii și clasele noastre, indiferent de domeniul de activitate al profesorilor. Din punctul meu de vedere, comunicarea și continuitatea studiilor sunt vitale pentru viitorii balerini.

Să nu uităm și de partea financiară, întrucât dacă școlile private de dans își opresc activitatea total și nu există o astfel de alternativă sau dacă părinți nu sunt de acord, sunt foarte mari sanșe ca elevul să nu mai aibă cum să se reîntoarcă la respectiva școală. Este foarte probabil ca aceste școli să fie nevoite să își oprească activitatea total din cauze financiare.

Desigur că predatul online nu este la fel de consistent ca cel tradițional.

Acest tip de clase, după cum am spus și mai sus, asigură o continuitate a studiilor, a școlii și a evoluției elevilor. Cred că în astfel de momente este vital să lăsăm orgoliul la o parte, gândindu-ne astfel la viitorul copiilor și la nevoia acestora de educație și cultură.

Prima revista dedicata artei baletului din Romania BalletMagazine.ro 73

Opinie

LU M E A B A LE T ULUI

Studiile în timpul pandemiei.

Oportunitățile educaționale pentru balerini Am realizat recent un articol - “Profesori de dans clasic în vremea pandemiei.

Cum ne adaptăm” - în care vorbeam despre adaptarea profesorilor de dans clasic la pandemia de Covid-19, predarea online, schimbarea radicala a vieții și a interacțiunii profesor-elev.

Acum voi vorbi despre adaptarea balerinilor din punct de vedere psihic și fizic în această perioadă, dar și despre oportunitățile educaționale pe care le au aceștia pe timpul acestei pandemii.

Florin Chirițescu

NEGAREA… APOI BRUSCA TREZIRE LA REALITATE. STUDII ONLINE La început cu toții negam, chiar și eu, apariția acestei epidemii, transformată ulterior din cauza evenimentelor care au evoluat negativ pe plan global, în pandemie. Apoi ne-am trezit cu toții într-un scenariu macabru, parcă scris de un regizor sadic și malefic și a trebuit să stăm în case.

Putem spune că persoanele care erau dependente de munca de birou nu au fost foarte afectate de acest lucru, în multe corporații existând varianta de work from home; însă balerinii, actorii etc au avut foarte mult de suferit, nu numai financiar ci și fizic. Ca artist, dacă în această perioadă nu ai avut nimic economisit, reinventarea este total necesară, iar dacă te consideri prea conservator pentru așa ceva, vei muri de foame. În aceste evenimente nefericite, balerinii au cel mai mult de suferit din punct de vedere fizic. Corpul lor este obișnuit zilnic cu un efort fizic enorm, iar în această perioadă acest efort este foarte 74

limitat. Studiile de acasă sunt o alternativă, dar nu pe termen lung deoarece, față de sala de balet, apartamentul are anumite unelte de distragere/ întrerupere – și să un uităm că energia dintr-o sală de balet este total diferită cu cea de acasă!

CUM FACEM STUDII ACASĂ ȘI CE OPORTUNITĂȚI AVEM PENTRU STUDIILE DE BALET ONLINE Studiile de balet realizate online, de acasă, trebuiesc făcute cu aceeași rigoare și seriozitate ca și cele din sala de balet. Cu ajutorul tehnologiei avem la dispoziție maeștri de balet de la Royal Opera House – Covent Garden, American Ballet Theatre, La Scala, cât și de la Bolshoi, Vaganova, Opera din Paris, Academia de Dans Princess

Grace.

Aceste studii pot fi o alternativă foarte bună, dar și o oportunitate de a învăța metode noi de predare, cum zic corporatiștii, dezvoltarea spiritului și a experienței multinaționale.

Totodată, nu trebuie să ne pierdem speranța, deoarece în câteva luni vom reveni în salile de balet ale Operelor și încetîncet ne vom relua acțiunile cotidiene, sperăm cu multe lecții de umanitate și solidaritate învățate.

Sprijinul moral și fizic, în vreme de pandemie și studii online Pot spune că sprijinul moral depinde foarte mult de cel fizic în cariera unui dansator, chiar și în afara contextului pandemiei. Este necesar să îți setezi zilnic sau săptămânal unul sau mai multe obiective, astfel trecerea timpului va fi mult mai rapidă, productivă și în același timp mai plăcută.

Această stare de stat acasă nu este un concediu sau o perioada de repaus în care vizionăm toată ziua filme, ne jucăm pe diferite console etc. Pentru balerini și viitorii balerini, astfel de perioade sunt aproape inexistente. Performanța presupune sacrificii imense.

Studiile, după cum spune și Vaganova, sunt ca un tratament pentru balerin, care la început este administrat de către

doctor – profesorul de balet – , apoi începe să și-l administreze zilnic, prin maturitatea și disciplina pe care o capătă în anii de formare.

Dacă nu găsim o cale prin care să ne autostimulăm, după ce lucrurile încep să revină la normal riscăm să ieșim total demotivați, depresivi și cu multe kilograme în plus. Tonusul muscular și psihic trebuie păstrat în permanență antrenat și ridicat. După cum am mai spus, avem oportunitatea de a ne dezvolta metoda de studii cu foarte mulți maeștri de balet sau profesori de balet, care au ales alternativa de predare a studiilor online, din teatre sau școli celebre.

Voi termina prin a spune că antrenarea psihică poate fi realizată și prin studiul teoretic al dansului și artei. Există foarte multă informație pe internet asupra acestor subiecte. Putem învăța noi lucruri despre istoria teatrului, istoria artelor, metodologia dansului clasic etc. Trebuie să valorificăm fiecare minut pe care îl avem pentru a ne dezvolta, altfel vom ieși din această perioadă mult inferiori față de cum am intrat.

75

Cât câştigă balerinii profesionişti în SUA Vivia Săndulescu 76

LUM E A B AL E T U LU I

Balerinii profesionişti folosesc limbajul trupului pentru a reda poveşti prin dans. O muncă foarte grea, ce necesită combinarea graţiei şi a expresivităţii artistice cu o foarte bună rezistenţă fizică. Ei trebuie să îşi menţină constant forma fizică şi corpul, acesta fiind instrumentul lor de lucru.

entru că poziţiile de balerini permanenţi sunt foarte rare, ei susţin frecvent audiţii și putini sunt cei norocoşi care ajung să câştige cu adevărat foarte bine din balet. Adesea, până la momentul afirmării, artiștii sunt nevoiţi să accepte angajamente incerte şi salarizări uneori chiar mediocre.

P

CÂT DE GREU ESTE SĂ FII BALERIN PROFESIONIST Ȋn spatele spectacolelor de balet sunt ore de antrenament nesfârşite, menite să asigure pregătirea fizică sau să pregătească reprezentaţiile. Cu toate că un balerin profesionist nu are un program fix, acesta ȋşi poate exersa şi lucra tehnica timp de câteva ore pe zi. Totodată, pentru a-şi păstra condiţia fizică, balerinul va participa la programe de fitness, cum ar fi Pilates, va repeta coregrafia cu sau fără costume, va participa la regia de scenă a spectacolelor.

Toate acestea sunt urmate de o reprezentaţie seara.

Pentru a reuşi ȋn această meserie trebuie să fii extrem de motivat. Flexibilitatea, ritmul, perseverenţa şi rezistenţa sunt calităţi fără de care nu poţi reuşi, iar acestea se dobândesc de la cele mai fragede vârste.

CERINŢE DE EDUCAŢIE PENTRU UN BALERIN PROFESIONIST Deşi este necesară doar obţinerea unei diplome de licenţă ȋn dans, majoritatea balerinilor aleg să urmeze mai ȋntâi cursurile

unei şcoli particulare de balet, ȋncepând pregătirea de la vârsta de cinci sau şase ani. De obicei, balerinii se antrenează multe ore, acestea nefiind plătite, pentru a ajunge la o audiţie ȋn cadrul unei companii de balet profesioniste, unde au şansa de a-şi ȋncepe activitatea plătită ȋntr-un ansamblu de juniori sau ȋn corpul de balet.

Concurenţa este dură şi este foarte probabil ca balerinii să participe la nenumărate audiţii ȋnainte de a semna un contract. Totodată, ei trebuie să fie flexibili ȋn ceea ce priveşte reşedinţa şi mereu pregătiţi să facă sacrificii pentru carieră.

SALARIUL UNUI BALERIN PROFESIONIST Potrivit DanceParent, una dintre cele mai reprezentative publicații online din Statele Unite, cu informații destinate părinţilor care au copii interesaţi de balet, din datele publicate de Departamentul Muncii din SUA reiese că, în anul 2018, un balerin câştiga un salariu mediu de 14,25 $/oră. Potrivit aceleiaşi surse, schema de salarii tipică a balerinilor profesionişti varia într-o plajă cuprinsă între 8,74-30,95 $/oră.

Evident, este de aşteptat ca salariile să fie mai mari ȋn companiile de prestigiu; de asemenea, salariul este diferit și în funcție de fişa postului. Balerinii tineri ȋncep ca membri ai corpului de balet, pot avansa până la poziţia de demi-solist, ȋn care pot prelua roluri mai mici şi apoi la cea de solist, care le oferă avantajul de a dansa ȋn lucrări importante, dar nu roluri principale. Numai câţiva balerini norocoşi au şansa de a deveni prim-solişti sau prim-balerini (principals), competiţia fiind globală.

Pentru a ne face o idee mai completă în acest sens, să ne uită din nou la cifrele Departamentului Muncii din SUA pentru anul 2018. Potrivit acestora, la momentul menționat salariul mediu al balerinilor a fost de 30.007 $ anual; • salariul unui balerin al companiei Houston Ballet a fost ȋn medie de 62.973 $ anual; • membrii corpului de balet din primul an de la Compania Boston Ballet au ȋncasat ȋn medie 1.262,53 $/săptămână; • membrii companiei de balet din St. Louis au câştigat ȋn medie 325 $/săptămână; • spectacolele independente au adus câştiguri cuprinse ȋntre 500-1.500 $/eveniment.

Baletul nu trebuie privit prin prisma câştigurilor pe care le poate aduce. Ȋnainte de orice, este o artă care necesită talent, dăruire, mulţi ani de pregătire şi, uneori, multe sacrificii personale.

Foarte probabil că Maia Pliseţskaya, Erik Bruhn sau Mihail Barâşnikov nu au pornit pe acest drum ȋntrebânduse cât vor câştiga sau câte sacrificii vor fi nevoiţi să facă.

Dacă iubeşti baletul şi simţi chemarea, nu ȋţi rămâne decât să ȋţi urmezi calea, câştigurile vor fi pe măsura implicării şi talentului tău, fiind pe deplin răsplătite de satisfacţiile faptului că faci ceea ce ȋţi este hărăzit să faci. Aplauzele vor confirma aceasta!

77

Top 5 cele mai bune camere pentru fotografia de dans şi balet Dansul este una dintre cele mai vechi forme de artă, iar fotografia digitală este una dintre cele mai noi. întâlnirea dintre aceste două lumi ale artei poate fi extrem de captivantă, ducând la obţinerea unor capturi

memorabile şi de nepreţuit.

Cele mai bune camere foto pentru dans şi balet permit accesul la impresii imposibil de uitat, în care două arte se întâlnesc într-un mod spectaculos. Iată un top 5 al celor mai bune camere pentru

fotografia de balet, realizat de Tripodyssey, o publicaţie online apreciată în întreaga lume pentru informaţiile pe care le oferă în domeniul camerelor foto.

Camera Canon EOS 80D DSLR cu obiectiv EF-S 18-55 mm Canon-ul 80D este unul dintre cele mai bune DSLR-uri de pe piaţă, atât pentru video, cât şi pentru fotografii. De asemenea, acesta vine cu o gamă variată de obiective, ceea ce oferă posibilitatea de a te apropia foarte mult de acţiune pentru a surprinde detalii de fineţe.

Senzorul de 24.2 MP format APS-C oferă o calitate remarcabilă imaginii, precum şi performanţe bune ȋn condiţii de luminozitate redusă, la un ISO extins de 25.600. De asemenea, camera dispune de un ecran LCD rabatabil, care permite unghiuri diferite de fotografiere. Ecranul are controale touchscreen pentru unele dintre funcţiile de bază ale camerei.

Autofocusul este rapid şi precis, folosind 45 de puncte de focalizare ȋncrucişate şi AF CMOS dual-pixel ȋn modul de vizualizare live.

Obiectivul 18-55 mm este compact şi dispune de funcţia de stabilizare a imaginii.

Camera digitală Wi-Fi Nikon Coolpix B500 Aceasta este o camera de tip bridge, fiind o alegere excelentă pentru a fotografia scene de balet. Dimensiunea senzorului de 1/2.3” 16 MP este comparabilă cu cea mai mare parte a camerelor performante. Performanţele ȋn condiţii de lumină redusă nu egalează camerele cu senzori mari, dar menţinerea rezoluţiei la 16 MP ajută mult.

Camera dispune de un obiectiv cu zoom 40 X, care echivalează cu un cadru de 35 mm echivalent 22.5-900 mm, fiind totodată uşor de utilizat. Stabilizarea imaginii şi funcţia de reducere a vibraţiilor permite utilizarea zoom-ului la maxim. Display-ul are un unghi de ȋnclinare de 3” şi este luminos.

78

Camera mirrorless Canon EOS M50 Una dintre cele mai spectaculoase alegeri pentru fotografia digitală o reprezintă noile camere mirrorless, care se remarcă prin faptul că sunt uşoare, rapide şi silenţioase. Canon EOS M50 este una dintre acele camere mirrorless de format mic care oferă calitate mare a imaginilor. Senzorul cu dimensiunea APS-C are 24.1 MP cu un ISO maxim de 25.600. EOS M56 este puţin mai mică decât un DSLR EOS APS-C şi se poate ţine uşor ȋn mână, datorită unei manşete foarte generoase.

Camera Nikon D5600 24.2 MP DSLR cu obiectiv AF-P DX 1855 mm Putem spune că Nikon a creat o cameră foto ideală pentru fotografia de dans şi balet, robustă şi totodată confortabilă de ţinut şi utilizat. Senzorul acestei camere APS-C de 24.2 MP 1.5 X ȋmpreună cu procesorul de imagine, care este foarte rapid, oferă o calitate sporită a imaginilor. Obiectivul kitului Nikon are o calitate optică deosebită, ȋnsă o construcţie mai puţin robustă decât obiectivele Nikon sau Nikkor de nivel profesional.

Camera Sony a7R III mirrorless 42.4 MP Full Frame

Aceasta cameră foto este o cameră de nivel profesional, preţul fiind unul pe măsură. Dacă eşti un fotograf profesionist care are nevoie de cea mai bună combinaţie ȋntre body şi lentile corespunzătoare pentru fotografia de dans, cu această cameră de la Sony ar fi greu sa greşeşti. Senzorul Full Frame 42.4 MP este unul dintre cei mai buni de pe piaţă, iar obiectivul 70-200 mm f / 2.8 este aproape perfect pentru calitatea optică focus rapid, robusteţe şi construcţie.

Cu ajutorul camerei foto care ţi se potriveşte, dar şi a mai multor ani de experienţă şi exerciţiu, poţi ajunge să combini armonios arta baletului cu arta fotografică, realizând capturi minunate, care vor ȋncânta o lume ȋntreagă. Fotografia de balet este un domeniu ȋn continuă expansiune, acest lucru fiind justificat de modul ȋn care avansează tehnologia, permiţând capturi incredibile, lucru care nu ar fi fost posibil ȋn urmă cu doar câţiva ani.

79

Întâlnirea cu statuia vivantă După o lungă carieră ȋn dans la ONB, străbătând etapele fireşti, dansând ȋn ansamblu şi apoi ca solistă, trăind un timp şi experienţa dansului contemporan ȋn compania „Orion”, unde am ȋnvăţat diferite stiluri de dans de la maeştri ca Miriam Răducanu, Raluca Ianegic şi Ioan Tugearu, credeam că ştiu destul de mult despre dans. Ȋnvăţasem deja din şcoală dans clasic, dans românesc, dans istoric, dans de caracter, dansasem diferite stiluri de dans modern ȋn emisiuni tv ȋn coregrafia Doinei Andronache. Odată cu absolvirea Facultăţii de Coregrafie din cadrul UNATC „I.L.Caragiale” ȋncepusem să creez.

Viaţa mi-a rezervat ȋnsă o surpriză. Am avut ocazia să colaborez cu Teatrul Masca ȋn calitate de coregraf.

Ucenicia mea ca asistent al maestrului Tugearu a folosit şi aici.

Mirela Simniceanu 80

TREI DECENII DE TEATRU „ALTFEL” Teatrul Masca este un teatru „altfel”, un teatru complex, care a implinit 30 de ani de activitate. Susţine spectacole ȋn sală dar şi afară, pe stradă, ȋn parcuri, la metrou, ȋn cartiere-dormitor sau ȋn centrul Bucureştiului. Este un teatru de stradă cu actori profesionişti, care practică un teatru de gest. Aici am ȋntâlnit statuile vivante, cu poveştile lor individuale sau de grup.

Este fascinantă trecerea de la nemişcarea statuii la trezirea ei la viaţă, spunând o poveste şi reintrarea ei ȋn nemişcarea iniţială. Este o tehnică pe care o stăpânesc doar cei de la Masca.

Unde este provocarea? Coregrafia pe care o gândeşti trebuie ȋmpletită cu tehnica statuii vivante, cu mişcările ei specifice, sacadate sau au relenti. Actorii teatrului sunt antrenaţi complex. Ei dansează, fac acrobaţii, jonglează, cântă din gură sau la un instrument, mânuiesc păpuşi, merg şi chiar dansează pe catalige. Toate acestea sunt studiate atent şi repetate până când sunt gata de prezentat publicului.

Statuile vivante sunt de cele mai multe ori ȋnconjurate de publicul care asistă.

Spectatorii sunt de toate vârstele, vorbesc ȋntre ei, se opresc cu bicicletele sau rolele ca să privească. Ȋn spectacolul de stradă, detaliile sunt foarte importante.

Autenticitatea statuii trebuie să fie exactă. Expresivitatea transmisă este

atent studiată. Costumele „statuilor” sunt adaptate poveştii pe care o spun, individual sau ȋn grup. Machiajul este la fel de important, contribuind la obţinerea autenticităţii şi conferind personalitate.

Materialitatea statuii poate fi marmura, lemnul, metalul, lutul şi va determina tipul machiajului şi al costumului. Ȋntre culoarea costumului şi cea a machiajului trebuie să existe o corespondenţă. Acestea vor trebui să atragă spectatorul, uimindu-l cu asemănarea cu statuia sugerată.

Costumul şi machiajul sunt parte a spectacolului, creând iluzia, ȋntreţinând-o.

De la ȋnceput, publicul este condus spre lumea pe care actorul doreşte să o ilustreze. Materialitatea costumului depinde de cea a epocii ȋn care are loc povestea şi care determină alegerea structurii: piatră, fier, lemn, marmură sau lut.

PURTATUL MĂŞTII CA ARTĂ, ÎN VREMURI NORMALE De multe ori actorii poartă pe ei marionete. Aceste păpuşi uriaşe realizate de Sanda Mitache dansează, joacă, iar povestea lor atrage ca un magnet. Nu este uşor de purtat şi nici de jucat „ȋmbrăcat” ȋn aceste marionete (mai ales vara), căci sunt costume care ȋi acoperă cu totul,

lăsând deschisă doar o porţiune mică, pe unde actorii văd şi respiră. Atunci şi coregrafia devine o provocare, pentru că proporţiile sunt altele, dispare vederea periferică… dar şi marionetele dansează, se exprimă prin gesturi potrivit personajului pe care ȋl ȋntruchipează, jonglează…

A alcătui povestea unei statui vivante sau a unui grup de statui vivante nu este uşor, dar sub ȋndrumarea regizorului Mihai Mălaimare devine posibil.

El „construieşte” statuia, apoi urmează completarea poveştii cu ajutorul dansului, ţinând cont de tehnica specifică a statuii vivante. Fiecare are povestea ei, este un personaj, o experienţă. Povestea are un scenariu bine pus la punct, bazat pe un subiect care aşteaptă să fie descifrat de public.

DANSUL, SORA TEATRULUI DE GEST Dansul şi teatrul de gest sunt foarte apropiate. Ȋn ambele cazuri, imaginea oferită publicului spune o poveste, o experienţă de viaţă, folosind corpul pentru a vorbi. Expresivitatea mişcărilor corpului, costumul, machiajul, muzica folosită ȋnlocuiesc cuvintele. Publicul ȋnţelege povestea şi de multe ori interacţionează cu personajele, adoră să facă fotografii cu ele.

Michelangelo spunea că statuile sale l-au aşteptat ca să le elibereze

de tirania pietrei. Astfel statuia, eliberându-se de adaosul de piatră, marmură, lemn, lut sau fier se trezeşte la viaţă şi se bucură de ea.

Viaţa statuii vivante este scurtă, căci la finalul spectacolului ea se va ȋntoarce la nemişcarea iniţială, aşteptând un alt moment când va fi eliberată şi va putea interacţiona cu lumea din jurul ei.

O statuie vivantă nu se mişcă natural. Indiferent de materialul dat, ea nu are decât două modalităţi de mişcare, relenti-ul şi mişcarea ȋntreruptă. Fără a intra acum ȋn detalii tehnice, nu pot să nu amintesc tipul de mişcare care m-a impresionat de la ȋnceput, cea au relenti. Pentru ea este nevoie de o bună stăpânire şi coordonare a ȋntregului trup. Orice clipit sau mişcare involuntară poate distruge iluzia. Unii o numesc cu umor „mişcare nesimţită”, pentru că statuia prezintă un punct de pornire a mişcării şi, fără ca ochiul spectatorului să prindă de veste, corpul acesteia sau părţi ale lui se mută ȋn altă direcţie.

Dacă, la ȋnceputul anilor ’90 şi chiar după aceea, mulţi oameni de teatru nu vedeau cu ochi buni un teatru care joacă afară, ȋn stradă, ȋn parcuri, la metrou sau ȋn cartieredormitor, acum sunt multe teatre care ies din sălile lor pentru a juca afară. Dar acesta nu este un teatru de stradă propriu-zis ci…. teatru ȋn stradă sau pe scene ȋn aer liber.

Teatrul Masca a rămas sigurul teatru de stradă.

81

Scurtă remarcă despre fotografia de balet din timpul pandemiei Am văzut de-a lungul timpului artiști fotografi care s-au dezlănțuit intens în călătorii, în medii care de care mai dure, mai ciudate, mai deosebite, pentru a surprinde un cadru dincolo de inedit, mai presus de artă. Am văzut fotografi care și-au riscat integritatea și chiar viața pentru un cadru „altfel”. Acum, în certele incertitudini ale pandemiei, am văzut fotografi care au dus fotografia la un alt nivel tehnic… fac online shootings.

Paul Schneider

CE ESTE DE FAPT UN ONLINE SHOOTING?!

CUM SE FACE FOTOGRAFIA DE BALET LA DISTANȚĂ Un online shooting este o modalitate de a obține cadre cu un subiect de la distanță, via internet. Mai precis, subiectul își pune telefonul într-o anumită poziție, iar fotograful face capture de ecran în funcție de pofta inimii. Este, propriu-zis, o forma complet nouă de fotografie, cu adevărat adaptată vremii.

Iris Marza, Cluj-Napoca.

Foto Paul Schneider 82

Unii fotografi obțin rezultate uimitoare astfel, aproape egale ca și valoare cu rezultatele pe care le-ar fi obținut în cadrul unui shooting normal.

Google Juan Pablo Zapata. Părerile legate de această tehnică sunt împărțite în funcție de X criterii. Cred că cel mai mult în funcție de interes.

Un fotograf care trăiește din fotografie și depinde financiar de aceasta e normal să încerce orice metode pentru a obține rezultate care să-i aducă un venit, dacă nu decent, cel puțin care să-l mențină cu capul deasupra apei. Un pasionat de actul fotografierii, asemeni mie, nu face asta. Eu, de pildă, sunt dependent de relația cu subiectul meu.

Dacă nu dialogăm, dacă nu râdem și nu ne împărțim cu mărinimie comenzi și directive, invective, onomatopee, pe toate tonurile pământului, nu pot face treabă. Fotografia mea nu este doar imagine, este rezultatul relației mele cu subiecții mei. Rezultatul comunicării noastre. Este chimie. Nu pot fotografia un om dacă nu-l simt, dacă nu-l văd tresărind la anumite cadre.

La balerine cu atât mai mult, depind de emoția lor! Fotografia mea de balet este, sau simt eu că este, emoția lor, surprinsă într-un joc de lumini și umbre. Nu aș putea face astea cu capturi de ecran, de la mii de kilometri distanță. Nici chiar cu o prelucrare solidă a cadrelor brute.

FOTOGRAFIA DE BALET ÎNTRE ONLINE SHOOTING ȘI NORMAL SHOOTING Emoția actului fotografierii este cel puțin identică cu emoția privirii spectacolului de balet. A o privi pe Giselle într-un monitor și a pretinde că simți, e sacrilegiu. Fouetté-urile din Lacul lebedelor sunt vii atunci când le privești din public și asculți respirația balerinei. Pe monitor… e rece! E tehnic, fără simțire. Așa e pentru mine fotografia. Dacă nu o simt, nu merge.

Chimia la distanță e doar teorie. Chimia aplicată e născătoare de viață, de emoții, de artă.

Da, pandemia și izolările impuse au schimbat și lumea fotografiei. Nu mă îndoiesc de faptul că vor fi descoperite și utilități ale actului fotografierii la distanță, așa cum există utilitate în Kindle … în cititul și purtarea la cingătoare a unei întregi biblioteci. Dar mirosul cărții vechi, citită la ceas de seară pe terasă, cu o pătură caldă pe picioare, nu va putea fi copiat și reprodus de nici o tehnologie.

Fotografia suferă și ea, precum tot ceea ce înseamnă artă, azi. Dar va reveni mai puternică, mai frumoasă, mai flămândă de artă, mai pregătită de sacrificii! Și se va redescoperi pe sine, prin evoluție, chiar și prin online shootings.

Sper și mă rog să revină la fel de plină de emoție!

Iris Marza, Cluj-Napoca.

Foto Paul Schneider 83

Opinie

LU M E A B A LE T ULUI

Fotografia de balet, între teorie şi practică, reguli şi licenţe Odată cu proiectul „Ballet Photography” preocuparea mea pentru fotografia de balet a revenit în actualitate. Nu am făcut fotografii niciodată, dar am fost adesea în situaţia de a alege imagini pentru programe de sală, coperţi de carte sau ilustrarea unor articole, cronici sau prezentări biografice. Dincolo de a avea un ochi format pentru imaginea de balet, aşa cum au probabil toţi balerinii, m-a interesat şi teoretizarea realizării acestora din punct de vedere estetic.

Vivia Săndulescu

ăutând pe net lucrări de specialitate despre fotografia de balet, ȋn care să-mi regăsesc ideile sau cu care să mă confrunt, am dat mai ȋntâi peste o serie de autori americani. Inițial, preceptele acestora sunau corect şi foarte profesionist, dar când le-am frunzărit galeria de imagini decepţia a fost promptă…

C

FOTOGRAFIA DE BALET ŞI NEVOIA DE A CUNOAŞTE DOMENIUL „DIN INTERIOR” Una dintre convingerile mele de bază este aceea că dacă vrei să devii un fotograf de succes ȋn acest domeniu, trebuie să ai cunoştinţe mai mult decât minime ȋn domeniul dansului clasic. Nu ȋntâmplător, unii balerini se reorientează către fotografie spre sfârşitul carierei, 84

Irina si Adrian Mihaiu in “Giselle”.

Foto: Adrian Mergiani

“În fotografia de balet, cel mai important e să-i faci pe balerini să arate bine”

Aurelia Dobre evoluând la bârnă

după ce au cochetat ȋndelung cu ea (Andrei Uspensky, Daria Volkova, Ira Yakovleva, Carlos Quezada, Laurent Liotardo, Rachel Neville, ca să numim doar câţiva dintre cei mai cunoscuţi pe plan internaţional). Și tot neȋntâmplător există numeroase exemple de cupluri ȋn care partenerul de viaţă al unor balerine de prim rang era sau a devenit fotograf profesionist – Sylvie Guillem (Giles Tapie), Alessandra Ferri (Fabrizio Ferri) sau Lynn Seymour (Colin Jones).

Desigur, există şi fotografi de mare clasă, specializaţi ȋn fotografia de balet, care s-au apropiat de această zonă treptat, deşi nu au avut iniţial tangenţe cu ea.

Printre aceștia se numără: David Hofmann, Luis Pons, Alexander Yakovlev, Graham Spicer, Gene Schiavone. Cu toţii au trăit ȋn mediul dansului, şi-au ȋncărcat retina cu frumuseţea baletului şi au ȋnvăţat să o ȋnţeleagă.

Să-i dăm cuvântul fostei balerine Rachel Neville, care pune câteva puncte pe i ȋntr-un articol din 2017 intitulat „Ce ȋţi trebuie pentru a fi un bun fotograf de balet”: „Dacă ai răspuns că cel mai important e să ştii când să declanşezi sau cum să foloseşti lumina, eşti la fel ca majoritatea fotografilor care surprind balerini. Dacă ai menţionat interacţiunea cu dansatorii, relaţionarea cu ei şi crearea propriului tău stil sau brand, aparţii celui de-al doilea cel mai mare grup de fotografi. Deşi toate acestea sunt importante, cred că preocuparea primordială şi, din păcate, cel mai adesea trecută cu vederea, este cum să-i faci pe dansatori să arate bine, creându-le imagini favorabile.

Priceperile de mai sus sunt necesare şi fac parte din proces. Dar 95% dintre fotografii care surprind imagini de balet greşesc bazându-se pe capacitatea dansatorului din faţa lor de a se pune singur ȋntr-o lumină bună găsind poziţia optimă, practic pregătind ei ȋnşişi imaginea, ȋn aşa fel ȋncât fotografului nu ȋi mai rămâne decât să declanşeze.

Dacă lucraţi cu dansatori profesionişti, sigur că o să aveţi rezultate mult mai bune, dar 98% din fotografia de dans are ca subiect dansatori neprofesionişti.”, susţine Rachel Neville.

FORMAREA UNUI OCHI BUN SE FACE ÎN TIMP Și tot ea afirmă că formarea unui ochi bun şi priceperea de a surprinde momente de bună realizare tehnică poate fi ȋnvăţată. Ȋntre metodele pe care le recomandă, la loc de

Foto: Vadim Stein

FOTOGRAFIA DE BALET /VS/ FOTOGRAFIA SPORTIVĂ Am ȋntâlnit recent afirmaţia că fotografia de balet e un fel de fotografie sportivă. Categoric nu! Departe deaşa ceva, pentru simplul motiv că baletul e artă şi nu sport, deci surprinderea lui trebuie să tindă spre redarea artisticului, nu doar spre fotoreportajul frust. De-aici şi o sumedenie de reguli care ţin de estetica mişcării, complet inexistente ȋn cazul fotografiei sportive, unde cele mai dizgraţioase poziţii pot fi apreciate de privitor dacă sunt spectaculoase.

85

Opinie

LU M E A B A LE T ULUI

frunte se situează aceea de a gândi ȋn 2D, spre deosebire de dansatori, care evoluează ȋn 3D. Fotografului ȋi revine deci sarcina de a-i face pe balerini să ȋnţeleagă cum săşi transpună mişcarea din studio sau de pe scenă pentru mediul plat al fotografiei sau ȋnregistrării video.

Dintre trucuri, Neville recomandă mai ȋntâi ca fotograful să ceară subiectului să-şi aleagă poza sau mişcarea ȋntr-un plan lateral, ȋntrucât majoritatea mişcărilor arată mai bine astfel, căci se elimină perspectiva care face ca braţele sau picioarele aflate mai departe de obiectivul camerei foto să pară mai mici şi mai scurte.

Desigur, ea se referă aici exclusiv la fotografia de studio, dar fotografia de balet are mai multe niveluri:

TRANSMITEREA EMOŢIEI PRIN INTERMEDIUL FOTOGRAFIEI DE BALET Unii fotografi (ca şi unii balerini, de altfel) tind să creadă că ceea ce simt ei va fi automat resimţit şi de privitor. Desigur, existenţa unei stări, a unei atmosfere este indispensabilă pentru o lucrare de calitate dar, ca şi ȋn cazul interpreţilor (dansatori, actori etc), receptarea ei de către privitor depinde de un complex de factori, ȋntre care

Martha Savin. Foto: © ?

NIVELURI ALE FOTOGRAFIEI DE BALET •

•

fotografia „de serbare”, de care se bucură ȋn general părinţii şi bunicii fetiţelor de la şcolile de balet.

Neregizată, spontană, are valoare sentimentală dar foarte arareori şi artistică, iar subiectul nu are de regulă şansa unei imagini „publicitare”, ci de suvenir. Nu necesită priceperi speciale, putând fi practicată de oricine. fotografia de studio (indoor sau outdoor). Este terenul cel mai fertil pentru punerea ȋn valoare a modelului, unde se pot folosi camere foto şi tehnici sofisticate, deşi simplitatea poate fi la fel de eficientă. O bună cunoaştere a dansului clasic de către fotograf este necesară, dar poate fi compensată şi de calitatea profesională a modelului, care are şansa de a alege din multitudinea de cadre pe acelea care ȋl avantajează, conlucrând astfel cu fotograful.

Fotografia “de serbare”. Foto: ©?

Un portofoliu de imagini bine gândit poate fi esenţial ȋn cariera unui dansator, mai ales ȋn perspectiva unor audiţii.

De aceea imaginile ȋn care poziţia surprinsă nu e tocmai corectă, cou de pied-ul cam lipseşte etc, ȋn loc să-i fie de folos modelului ȋl dezavantajează, aruncând o umbră de ȋndoială şi asupra profesionalismului autorului.

86

primează expresivitatea modelului, capacitatea lui de „a exterioriza interiorul”.

Pe de-altă parte, există uneori o tentaţie a „circului”, care face ca unele imagini să fie de-a dreptul urâte de dragul evidenţierii unor calităţi fizice precum hipermobilitatea.

• fotografia de spectacol. Cea mai dificil de realizat şi cea mai „serioasă”. Abia aici se cunoaşte adevărata pricepere a fotografului de balet, care nu are timp să-şi compună cadrul, ci trebuie să ştie cu o fracţiune de secundă dinainte, dacă se poate, când să declanşeze.

Pentru a obţine o imagine bună de ansamblu, el se plasează ȋn stal, ȋn mijloc (căci baletul clasic este gândit pentru a fi privit astfel); nu fotografiază niciodată mişcările de rotaţie (piruete, ture mari, tours en l’air, diagonale sau manejuri); surprinde corpurile integral şi nu lipsite de extremităţi; pentru a accentua ȋnălţimea

Asa nu… Foto: © ?

Ballet Magaz ne

săriturii sau lungimea picioarelor, ȋşi plasează obiectivul sub ȋnălţimea taliei subiectului, privind uşor ȋn sus; evită momentele când soliştii sunt ȋn părţile laterale ale scenei, lăsând centrul gol; urmăreşte captarea mişcării ȋn punctul ei de amplitudine maximă sau ȋn poză, niciodată pe parcursul ei sau la jumătate – şi multe altele, ţinând de bunul simţ vizual şi de estetica dansului.

Odată stăpânite acestea, licenţele sunt posibile: fotografierea de la balcon (uşor de sus ȋn jos) pentru a obţine o imagine mai clară a desenului de ansamblu, perspectiva oblică din culise, efectele de lumină şi/sau culoare etc.

FOTOGRAFIA DE BALET SE POATE ÎNVĂŢA Există cursuri universitare pentru fotografi, dar fotografia de balet e o nişă care nu se studiază separat ȋn cadrul acestor formări. Ȋn schimb, unele teatre sau fotografi consacraţi oferă workshopuri pentru a Mihaela Tiganus Vasilovici si Stefan Banica in “Peer Gynt”. Foto: Mihail Cratofil

Prima revista dedicata artei baletului din Romania ȋmpărtăşi doritorilor din secretele experienţei lor, care are ȋntotdeauna la bază ȋmbinarea priceperilor tehnice cu obişnuinţa ochiului de „a ȋnţelege ceea ce vede”.

BalletMagazine.ro 87

Top

LU M E A B A LE T U LU I

Există un top corect al şcolilor de balet din Europa şi din lume?

Ca în orice domeniu, și în balet există întrebări referitoare la cele mai bune școli din Europa și din lume. Dacă există un top corect al lor, am aflat pe scurt că nu, după îndelungi căutări. Profesioniştii au propriile lor convingeri, dar dacă ȋncercaţi să vă informaţi online, nu veţi ajunge la o imagine clară.

Vivia Sandulescu Bolshoi Ballet Academy graduates

C

ând mi-am pus ȋntrebarea asta şi am căutat topuri pe internet, mai ȋntâi am avut surpriza să văd ȋn capul listei şcoala La Sylphide din Bucureşti! După care mi-am dat seama că Google ȋmi oferea răspunsuri şi ȋn funcţie de locul unde mă aflam ȋn momentul căutării…

Apoi, am luat-o sistematic şi am constatat ceea ce mă aşteptam: anume că toate topurile sunt subiective, iar ȋn cazul celor alcătuite ȋn America, de către ceea ce se presupunea a fi site-uri de ȋncredere, patriotismul local şi ignorarea unor realităţi flagrante sunt lucruri comune.

TOPURI ALE ȘCOLILOR DE BALET DIN EUROPA ȘI AMERICA Potrivit Dance Channel TV topul școlilor de balet la nivel internațional cuprinde: 1. Vaganova School, St. Petersburg 2. Paris Opera Ballet School, Paris 3. Royal Ballet School, London 4. School of American Ballet, New York 5. John Cranko Ballett Schule, Stuttgart 6. Escuela Nacional de Danza, Havana 7. Australian Ballet School, Southbank, Victoria 8. San Francisco Ballet School 9. National Ballet of Canada’s School, Toronto 10. Juilliard School of Dance, New York 88

Pe de altă parte, potrivit publicației online www.dancesocksbcn.com clasamentul arată destul de diferit 1. Bolshoi Ballet Academy, Moscow 2. Royal Ballet School, London 3. Vaganova Ballet Academy, St Petersburg 4. Dance school of the Paris Opera 5. School of American Ballet, New York

IN POFIDA EVIDENȚEI, AMERICANII CLASEAZĂ “PRINCESS GRACE” ACA­DEMY DIN MONACO PE LOCUL 28 Total diferit este și clasamentul realizat de o altă publicație online dedicată baletului The Top Teens în care, din 50 de poziții, celebra școală “Princess Grace” Academy din Monaco apare abia pe locul 28.

1. Royal Ballet School, London 2. Joffrey Academy of Dance, Chicago 3. Juilliard School, New York 4. American Ballet Theatre, New York 5. Paris Opéra Ballet School 6. Bolshoi Ballet Academy, Moscow 7. Abby Lee Dance Company, Pittsburgh 8. Boston Ballet School 9. Canada’s National Ballet School, Toronto 10. Teatro alla Scala Academy, Milano

Totodată, potrivit publicației online A Ballet Education, într-un top al școlilor de balet la nivel internațional, realizat pentru anul 2017, situația este deasemenea diferită. De observat faptul că, Academia Grace de Monaco, apare abia pe locul 9.

Royal English Ballet School 1. Royal Ballet School, London 2. Vaganova School, St. Petersburg 3. Paris Opera School 4. Master Ballet Academy, London 5. John Cranko School, Stuttgart 6. School of American Ballet, New York 7. San Francisco Ballet School 8. Moscow Bolshoi Academy 9. Princess Grace Academy, Monaco 10. National Ballet School of Canada, Toronto

TOPURILE AMERICANE IGNORĂ ŞCOLILE DE BALET DIN CHINA ŞI COREEA Pentru noi românii, europeni şcoliţi ȋn tradiţia rusă, e de neȋnţeles cum din unele topuri lipseşte Academia de Balet a Teatrului Bolşoi sau cum de Academia Vaganova din Sankt Petersburg apare ȋn altele ȋn urma unor şcoli americane (inclusiv a propriului său pui din SUA, Kirov Academy of Ballet din Washington DC).

Iar unele şcoli ne sunt cu totul necunoscute (ex.: Abby Lee Dance Company) sau abia apărute ȋn peisajul pedagogiei dansului (Master Ballet Academy din Londra). Ca să nu mai vorbim de amestecarea unor şcoli de tradiţie multiseculară cu cursurile unor Universităţi…

Shanghai Ballet StudioCe mai observăm?! Nicăieri nu e menţionată vreo şcoală de balet din China, deşi tinerii balerini chinezi domină copios concursurile internaţionale.

Americanii tind să creadă că ei au inventat şi popularizat baletul, deşi au luat contact cu acesta târziu, mai ȋntâi datorită unor turnee-eveniment ale câtorva balerine franceze către mijlocul secolului XIX, iar cel care a creat prima adevărată şcoală de balet ȋn SUA a fost un rus: George Balanchine, ȋn prima jumătate a secolului XX. Ce nu se vede? Unele şcoli au devenit performante la nivel mondial tot datorită profesorilor ruşi, a căror diasporă s-a răspândit din Australia până ȋn America de Sud ȋn urma destrămării Baletelor Ruse ale lui Diaghilev, ȋn anii ’30.

Shale Wagman, absolvent al Academiei de Balet “Pricesse Grace” din Monaco

ȘCOLI CARE APAR ÎN TOATE TOPURILE Școlile europene care apar totuşi cu mai mare regularitate ȋn aceste topuri, deşi ȋn ordine diferită, sunt: Academia Vaganova, Academia Bolşoi, Royal Ballet School, Paris Opera Ballet School, John Cranko School din Stuttgart și Princesse Grace din Monaco. În timp ce, din afara Europei apar în mod frecvent National Ballet School of Canada, School of American Ballet, Escuela Nacional de Danza din Havana şi Australian Ballet School.

Prin urmare, fără să propunem o ierarhie a celor mai bune şcoli de balet din lume, cred că din Top 10 nu ar trebui să lipsească cele de mai jos, invitându-i pe cititori să le ordoneze după propria lor percepţie: *Academia Vaganova *Academia Teatrului Bolşoi *Ecole de Ballet de l’Opéra de Paris *School of Royal Ballet *School of English National Ballet *School of American Ballet *National Ballet of Canada *Académie Princesse Grace *Escuela Nacional de Danza *John Cranko Schule 89

90