NR. III al revistei cultural-artistice Vox Authors

N r . III, 2 0 17

1 | 79

Revistă cultural-artistică Anul II, Numărul III Iulie, august, septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie 2017 Apariție bianuală sub egida Bibliocarti.com ISSN 2501-9848 ISSN-L 2501-9848

VOX AUTHORS este o amplă revistă culturalartistică de lux, fondată de Roberto Kuzmanovic în anul 2016, cu apariție bianuală în format electronic și tipărit, independentă de orice influență sau interes, coordonată împreună cu Mara Caloian, menită să susțină și să promoveze cultura în țară, dar și peste oceane, într-un mod creativ.

Numerele revistei pot fi descărcate/achiziționate de pe Bibliocarti.com și/sau de la site-urile partenere.

Materialele (poezie, proză, eseuri, fotografie, pictură, ilustrații etc.) se trimit numai în format electronic, însoțite de informațiile autorului, la http://bibliocarti.com/contact/ Corectura/îmbunătățirea materialelor nu se face la redacție. În numele libertăţii de exprimare, autorii răspund în mod direct de conţinutul materialelor publicate sub semnătura proprie.

Instituțiile sau persoanele care doresc să sprijine financiar revista ne pot contacta prin mijloacele de comunicare puse la dispoziție. Pentru publicitate sau ediții speciale ale revistei vă rugăm să ne contactați. În acest număr: Beatrice Grigore, Ioana Racolţa, Allex Truşcă, Mircea Băduţ, Răzvan Nicula, Bota Lucian Victor, Ionuț Calotă, Dan David, Florin Radu, Sergiu Deac, Ovidiu Mihai.

Redacția editor-coordonator publicație: Roberto KUZMANOVIC co-editor publicație: Mara CALOIAN © Copyright Vox Authors N r . III, 2 0 17

2 | 79

Editorial……………………………Pag. 4

Articole, opinii, recomandări…….Pag. 37

➢ Vox – Roberto Kuzmanovic

➢ Episoade senzuale ale artelor – erotismul de ieri ➢ 3 picturi celebre care fascinează privitorii – Mara Caloian ➢ Comori şi adâncuri mult prea întunecate – Mara Caloian ➢ Personalități ale muzicii contemporane care au marcat lumea – Mara Caloian ➢ Picturile controversate ale lumii – Mara Caloian ➢ Află cu ce activitate banală a debutat Da Vinci în artă – Mara Caloian ➢ De la visător la autor – Allex Truşcă ➢ Lumea subacvatică în cărţi şi filme. O barieră de creativitate? – Mircea Băduţ

Paşi prin literatură……………...…Pag. 5 ➢ 3 autori contemporani pe care trebuie să îi citeşti – Mara Caloian ➢ Autorii din zodia ta scriu pe gustul tău?

– Mara Caloian ➢ Cu tine capăt glas de Roberto Kuzmanovic – recenzie de carte – Mara Caloian

Călătorii prin trecut…………..…Pag. 18

Convorbiri culturale………..……Pag. 55

➢ Scandaloasele istoriei – Mara Caloian ➢ Zeităţi şi pasiuni interzise – Mara Caloian ➢ Din secretele Mării Negre – Mara Caloian ➢ Fantomele mărilor – nave, dispariții și inexplicabil – Mara Caloian

➢ Pe note de vis cu Ioana Racolța – Interviu realizat de Roberto Kuzmanovic ➢ Dezbateri (ne) serioase literare cu Răzvan Nicula –Interviu realizat de Roberto Kuzmanovic Creativitate………………………Pag. 65

Mapamond sub lupă……..………Pag. 30 ➢ 5 locuri desprinse din basme pe care trebuie să le vezi – Mara Caloian ➢ Vacanţă în Braşov – obiective turistice de neratat – Mara Caloian ➢ 5 capitale europene pe care trebuie să le vizitezi – Mara Caloian ➢ 5 cele mai neobişnuite castele din lume – Mara Caloian

N r . III, 2 0 17

➢ Istoria se repetă – Mara Caloian ➢ Și îngerii au introspecții și totuși... vor mai mult – Roberto Kuzmanovic ➢ Iubesc corpul tău – Beatrice Grigore ➢ Poezii – Roberto Kuzmanovic ➢ Poeme – Dan David ➢ Versuri – Bota Lucian Victor ➢ Poezii de Ionuț Calotă Bibliografii și note

3 | 79

Adormisem într-un tren de noapte și mam trezit într-un avion de sezon. Plecasem dintr-un București târziu al zilelor noastre, după o bere băută-n grabă – alături de confratele R. Nicula și de co-editorul revistei noastre (Mara Caloian), unde am pălăvrăgit despre cărțile sale, apariția volumului „Cu tine capăt glas”, despre revistă, despre edituri ș.a., spre un Cluj căruia i-am spus, nu demult, un grabnic rămas bun. În aeroportul din Cluj mă scărpinam ca un cimpanzeu râios la cap, ținând neglijent biletul de călătorie spre Alicante. Ceo fi fost în mintea mea nu puteam să-mi imaginez. Turist? Nu. Călător? Mai cu seamă hoinar prin viață! Și toate deplasările acestea făcute cu toptanul mi-au dat nițel răgaz de gândire – detașat de preocupările cotidiene – astfel că scheletul, structura numărului III al revistei cultural-artistice Vox Authors a fost clădită din sud-estul Spaniei, la un pas de a da nas în nas cu Marea Mediterană. Drumețiile au fost făcute cu scopul de a-i asigura revistei, printre altele, fonduri de investiție pentru dezvoltare, asigurarea unui tiraj (mic, deocamdată, iar restul pe bază de comandă) și popularizarea ei în diasporă. Frunzărind (dar nu iarbă la câini) textul de față e o dovadă că am reușit. Am pus la punct și am implementat pentru artiștii români și niște servicii de publicitate premium, diversificate, cu apariții în librărie, recenzii, articole, interviuri, social media, tot tacâmul. Am profitat de ocazia binevenită a târgului de carte și am dus revista la Bookfest, unde am răsfățat lumea cu semne de carte. În fond nu suntem pe cai mari, ci călărim inorogii, cum îmi place să îndrug.

Creștem cu fiecare număr, așa cum am promis. În tot timpul acestei infinite (că altfel nu știu cu i se cuvine să-i spun) călătorii am avut ocazia de a cunoaște fel și chip de (ne)oameni, care mai de care, din diferite categorii sociale și diverse locații. O experiență remarcabilă, cu bune și… negreșit, cu rele. Interesanți au fost românii de peste hotare, dar și cei din țară, cunoscându-i pe mulți, mi-am permis să-mi fac asocieri, deducții, dar și ușoare comparații, care se prezentau într-o imagine de “eu citesc, chiar dacă fac parte din clasa muncitoare”. Mă bucur că ai timp și de așa ceva, dragă diasporă, dar ceva îmi scârție la urechi și parcă tare-mi N r . III, 2 0 17

surâde ideea de a vrea să văd cu ochii mei. Și am văzut. Însă rezultatele au fost ușor (?) dezamăgitoare!? Da. Pentru că există, întradevăr, un numeros public care, deși e pe afară și lucrează din greu ca să producă pentru viitor, majoritatea sunt cu mentalitățile programate de câțiva zeci de ani să muncească, să muncească și… să muncească. Destinderea, relaxarea, modul lor de a se informa despre restul lumii are să constate în cumpărături, grăbite plimbări, rezolvare probleme, în scurte conversații cu vecinii și… timp de odihnă mai au? Da! Câteva ore. Dar, atenție, ceea ce încerc a puncta aici nu este o opinie formată doar din ceea ce am investigat într-o țară, ci din mai multe, dar și din discuții cu persoane avizate. Și da, adevărul e că indiferent ce ai munci în afară, majoritatea, la cea considerabilă fac referire, pornește din țară cu gândul că în străinătate vor putea duce un trai suficient de bun încât să întrețină chiar și o familie din România; pesemne nu s-au raportat la prețurile, costurile și nevoile de întreținere din afară, decât după ce au descoperit pe pielea lor ce și cum. Aceștia urmează să aibă un trai altfel, e adevărat, pe care să și-l permită, însă mai există timpul care jurizează soarta lor. El decide dacă se vor mai citi încă două, trei pagini dintr-o carte care poate fi citită-ntr-o zi sau dacă trebuie să fugă rapid la supermarket să-și ia provizii pentru a următoarea zi. Deși m-am rezumat, oarecum, doar la cărți ca procurare a informației, aceștia sunt, mai cu seamă, mult mai predispuși în a consuma informație cu ajutorul unor instrumente, dar și a unei tehnologii avansate mult mai avantajoase din punctul lor de vedere, însă și al rapidității, iar TV-ul și Facebook încă mai sunt și continuă să fie o anumită perioadă (cât? – tehnologia știe) un punct de interes esențial, însă nu și cel mai bun. Un soi de concluzie ar fi că încercarea noastră, a tuturor, din aceeași breaslă, de a promova cultura peste oceane este posibilă, dar e nevoie să așteptăm ca oamenii să vină de la muncă, să își facă proviziile și dacă mai e timp și de-o carte… obiectivul nostru este atins.

Dorim ca aceia care-și permit luxul de a da voce culturii din interiorul diasporei să nu-și piardă speranța!

Roberto Kuzmanovic 4 | 79

ᴥ

PAȘI PRIN LITERATURĂ

10

cărţi clasice pe care trebuie să le citeşti

1. „La răscruce de vânturi” – Emily Brontë 2. „Mândrie şi prejudecată” – Jane Austen 3. „Dama cu camelii” – Alexandre Dumas (fiul) 4. „Martin Eden” - Jack London 5. „Portretul lui Dorian Grey” – Oscar Wilde

6. „Pe aripile vântului” - Margaret Mitchell 7. „Rebecca” – Daphne du Maurier 8. Jane Eyre – Charlotte Brontë 9. Anna Karenina – Lev Tolstoi 10. Idiotul - Feodor Dostoievski

Foto: Florin Radu (Flow Ra)

N r . III, 2 0 17

5 | 79

L

iteratura universală este plină de nume de autori mai mult sau mai puţin cunoscuţi, mai mult sau mai puţin apreciaţi, mai mult sau mai puţin talentaţi. Neam obişnuit deja cu cărţi care mai degrabă sunt sinonime cu maculatură, dar trebuie să recunoaştem că există şi scriitori care merită să ne înclinăm în faţa talentului de a folosi cuvintele. Noi am făcut o selecţie proprie de autori contemporani ce nu pot ignoraţi, iar operele lor literare sunt dovada vie a unei abilităţi remarcabile de a manevra fraze dar şi a unei vaste documentări înainte de a se aşeza la maşina de scris.

1. Dan Brown Autorul celebrului „Codul lui Da Vinci” a reuşit să fascineze cititorii din lumea întreagă cu teoriile sale ce par atât de verosimile prin aspectele istorice prezentate şi prin vasta simbolistică parcursă prin intermediul personajului său – profesorul Langdon. Autorul ne poartă prin tenebrele religiei, prin misterele simbolurilor, prin întunericul istoriei, pentru a ne pune faţă în faţă cu ipoteze ce au darul să zguduie credinţe vechi de secole întregi.

Dintre operele sale, mai menţionăm „Îngeri şi demoni”, „Fortăreaţa digitală”, „Inferno”.

2. Paulo Coelho Cu acea tentă psihologică fină, autorul romanului „Alchimistul” îşi duce cititorii pe un drum marcat de obicei de dramă, dar fără a uita să păstreze speranţa ca pe o lumină salvatoare.

Deşi a scris numeroase cărţi, fiecare dintre ele remarcându-se la nivel internaţional şi aducându-i faimă şi vânzări record, „Alchimistul” poate fi considerată carteaN r . III, 2 0 17

fenomen a secolului trecut, genul de carte care se scrie o dată la un timp îndelungat şi care, odată citită, are acel impact memorabil.

Alte opere ale autorului sunt „Unsprezece minute”, „Diavolul şi domnişoara Prym”, „Vrăjitoarea din Portobello”, „Adulter”, „Spioana”.

3. Anne Rice Creatoarea seriei „Cronicile vampirilor” merită cu siguranţă să fie citită. Creionarea inegalabilă a personajelor precum şi descrierile sale cu adevărat fascinante îi fac operele literare demne de admirat. Combinaţia de fantasy, gotic şi romance pe care o abordează în scrierile sale i-a adus autoarei multiple traduceri şi vânzări, aceasta devenind una dintre scriitoarele cele mai apreciate ale Americii dar şi ale lumii contemporane. În afară de „Cronicile vampirilor”, mai adăugăm seria „Vrăjitoarele Mayfair” şi seria „Cântecele serafimului”.

Este talentul acestor autori influenţat de astre sau documentarea temeinică joacă rolul principal în scrierea unei cărţi de calitate?

Mara Caloian

6 | 79

Scriitori născuţi sub semnul Berbecului Henry Bataille – 4 apr. 1872

N

imic nu este întâmplător şi nici coincidenţe nu există. Oamenii sunt unici şi totuşi asemănători dacă studiem cu atenţie astrogramele. Calităţi şi defecte comune unesc şi separă, iar rolul zodiacului este acela de a evidenţia aceste similitudini cât şi deosebiri. Ce ne spun astrele?

Ce ne ajută şi ce ne face rău? Ce ni se potriveşte şi ce nu are loc în traiul zilnic? Dar în ceea ce priveşte literatura suntem pe aceeaşi lungime de undă cu autorii din propria zodie?

BERBEC Semnul celor născuţi între 21 martie şi 20 aprilie o are pe Marte drept planetă dominantă şi este un semn de foc. Nativii zodiei Berbec sunt caracterizaţi prin forţă, impulsivitate, dinamism şi înflăcărare.

Berbecul este cel care preia iniţiativa, un lider prin excelenţă, un gânditor. Ca aspecte negative, pot fi menţionate excesul de zel şi imprudenţa, iar ca elemente pozitive sunt abilităţile sale de a conduce, precum şi energia de care dă dovadă în orice tip de activitate.

N r . III, 2 0 17

Poet şi dramaturg francez, Henry Bataille a studiat iniţial artele plastice pentru ca mai apoi să se dedice marii sale pasiuni: literatura. Prima sa publicaţie a fost volumul de versuri „La chambre blanche”, apoi a continuat cu piese de teatru inspirate din cotidian: „La Marche Nuptiale”, „L'Enfant de l'amour”, „Maman Colibri”, „L'Animateur” şi multe altele, jucate la teatre celebre ale vremii. Considerat unul dintre dramaturgii îndrăgiţi din Belle Epoque, piesele lui Henry Bataille sunt jucate şi astăzi pe scenă.

Hans Christian Andersen – 2 apr. 1805 Scriitorul danez, celebru pentru poveştile sale, a cucerit nu doar copiii de pe întreg mapamondul, ci şi adulţii. Mai puţin cunoscut este faptul că Hans Christian Andersen a scris nu doar basme, ci şi poezii sau jurnale de călătorie („Bazarul unui poet”, „În Spania”, „Eu sunt un scandinav” etc.). Ziua de naştere a autorului este celebrată pe plan mondial ca Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii. Printre cele 7 | 79

mai cunoscute basme se numără „Crăiasa Zăpezii”, „Degeţica”, „Mica sirenă”, „Fetiţa cu chibriturile”, iar lista poate continua.

Mario Vargas Llosa – 28 mar. 1936 Scriitorul de origine peruană este unul dintre cei mai apreciaţi autori de eseuri, critică şi romane. Câştigător a numeroase premii de literatură, Mario Vargas Llosa a vizitat chiar şi ţara noastră, iar în România i-a fost acordat Premiul Ovidius. Printre operele sale putem enumera ficţiune („Oraşul şi câinii”, „Conversaţie la Catedrală”, „Războiul sfârşitului lumii”), eseuri („Limba pasiunii”, „Adevărul minciunilor”, „Tentaţia imposibilului”), teatru („Domnişoara din Tacna”, „La Chunga”, „Seniorul balcoanelor”).

TAUR Caracterizaţi prin verbul „a avea”, nativii din zodia Taur vor şi face totul pentru a obţine ceea ce îşi doresc. Semn de pământ, având-o drept planetă ocrotitoare pe Venus, semnul taurului este pentru cei născuţi între 21 aprilie şi 21 mai. Deşi guvernaţi de posesivitate, Taurii sunt loiali, iubitori de artă şi cu un simţ al umorului dezvoltat. Unul dintre aspectele sale negative este inflexibilitatea generată de prejudecăţi, iar un avantaj major îl reprezintă obiectivitatea de care dă dovadă în relaţiile cu ceilalţi.

Scriitori născuţi sub semnul Taurului William Shakespeare – 23 apr. 1564 Cel mai mare scriitor al literaturii engleze, dramaturg şi poet, opera lui William Shakespeare a supravieţuit trecerii timpului rămânând nemuritoare. Piesele sale au fost puse în scenă şi sunt jucate şi astăzi cu acelaşi entuziasm. Amintim „Romeo şi Julieta”, „Hamlet”, „Visul unei nopţi de vară”, „Îmblânzirea scorpiei”, „Poveste de iarnă” ş.a.m.d., iar dintre poeme, menţionăm „Sonetele lui Shakespeare” şi „Venus şi Adonis”.

N r . III, 2 0 17

Charlotte Brontë – 21 apr. 1816 Poetă şi romancieră, sora mai mare a autoarei Emily Brontë îmbină în scrierile sale romantismul şi realismul, oferind cititorilor săi o imagine a unei epoci convenţionale. Folosind adesea pseudonimul de Currer Bell, Charlotte a dat literaturii engleze şi universale mai multe opere, printre care enumerăm: „Jane Eyre”, „Vilette”, „Shirley” şi „Poems by Currer”.

Honoré de Balzac – 20 mai 1799 Unul dintre marii scriitori clasici de origine franceză, Honoré de Balzac a nu s-a limitat la un singur gen literar, abordând atât romanul, cât şi critica, eseistica şi dramaturgia. El este cel care a pus bazele „comediei umane” în literatură, iar elemente din opera sa găsim inclusiv la marii autori români. Din scrierile sale, amintim „Vărul Pons”, „Verişoara Bette”, „Iluzii pierdute”, „Strălucirea şi suferinţele curtezanelor”, „Eugénie Grandet”.

GEMENI Gândirea este caracteristica principală a acestei zodii ce simbolizează unitatea şi prietenia. Firi comunicative, curioase şi inteligente, Gemenii sunt născuţi în perioada 22 mai – 21 iunie şi sunt guvernaţi de planeta Mercur.

Nativii zodiei au spirite întreprinzătoare, încep multiple activităţi intelectuale şi se dedică în special cauzelor măreţe. Un aspect negativ al zodiei este predispoziţia la visare care îi conduce de cele mai multe ori spre dezamăgire.

Scriitori născuţi sub semnul Gemenilor Dante Alighieri – 29 mai 1265 Marele poet şi filozof florentin a marcat Evul Mediu prin scrierile sale dar şi activitatea politică din Florenţa la care a luat parte.

Celebra sa pasiune pentru Beatrice Portinari ia adus inspiraţia pentru „Divina Comedie” alegoria în versuri, considerată o adevărată capodoperă. Alte scrieri ale sale sunt culegerea de versuri „Le Rime”, culegerea de sonete 8 | 79

„Vita Nuova”, dar şi alte opere filozofice precum „Banchetul”.

George Călinescu – 19 iun. 1899 Cunoscut academician român, cu o activitate intensă în domeniul literar, George Călinescu s-a făcut remarcat prin critica literară, dar a fost de asemenea romancier, dramaturg, publicist, istoric şi poet. Este unul dintre cele mai importante nume ale literaturii române, un intelectual, un autor cu o valoare incontestabilă. Dintre scrierile sale, menţionăm şi noi „Enigma Otiliei”, „Cartea nunţii”, „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, „Bietul Ioanide”, „Cronicile optimistului”, „Am fost în China nouă”.

Jean-Paul Sartre – 21 iun. 1905 Marele filozof francez a reuşit să influenţeze generaţii prin modul său de gândire reliefat în operele sale. Adept al existenţialismului el îşi va evidenţia ideile prin scrierile sale ce au căpătat notorietate şi au trecut testul timpului.

Printre cele mai cunoscute opere se numără „Greaţa”, „Zidul”, „Copilăria unui şef”, „Cu moartea în suflet” - proză, „Muştele”, „Morţi fără mormânt”, „Uşi închise” - piese de teatru.

RAC Iubitori ai verii, caracterizaţi printr-o intuiţie demnă de invidie şi guvernaţi de Lună, nativii din zodia Rac sunt născuţi între 22 iunie şi 22 iulie şi sunt semne de apă. Soarele este cel care le aduce zâmbetul pe chipuri, în timp ce vremea mohorâtă le creează o dispoziţie proastă.

Firi imaginative, sensibile, interiorizate, aceştia se simt în elementul lor alături de persoane cu care rezonează, lăsând la vedere tot ce au mai bun şi dăruind tot ce au.

Sunt pasionaţi de fantezie, mitologie şi romantism. Ca aspect negativ se menţionează impulsivitatea care poate fi dusă uneori la extrem.

N r . III, 2 0 17

Scriitori născuţi sub semnul Racului Marcel Proust – 10 iulie 1871 Scriitor francez, cunoscut publicului prin romanul „În căutarea timpului pierdut”, Marcel Proust a scris de asemenea eseu şi critică literară. Firea sa sensibilă şi predispoziţia la îmbolnăvire l-au izolat oarecum oferindu-i însă şi liniştea necesară pentru a scrie. În afara romanului considerat capodoperă a literaturii universale, Proust a mai scris „Le Plaisirs et les Jours”, „Jean Santeuil”, traduceri din Ruskin, „Contre Sainte-Beuve”.

Alice Munro – 10 iulie 1931 Scriitoare canadiană de roman şi nuvelă, Alice Munro a fost distinsă cu premii pentru activitatea ei literară şi de asemenea două opere i-au fost ecranizate. În 2013 obţine Premiul Nobel pentru Literatură. Dintre scrierile sale, recomandăm şi noi „Lives of Girls and Women”, „Runaway”, „Selected Stories”, „Too Much Happiness”.

Vasile Alecsandri – 21 iulie 1821 Scriitor de origine română, Vasile Alecsandri a îmbogăţit literatura română cu poezii, piese de teatru, diverse proze şi drame. Cu o operă vastă, Alecsandri s-a remarcat şi prin abilităţile sale politice şi prin intensa activitate culturală.

Dintre operele sale, nu putem să nu amintim colecţia de „Pasteluri”, „Poezii populare.

Balade”, „Chiriţa în Iaşi sau două fete şi-o neneacă”. „Chiriţa în provincie”, „Chiriţa în voiagiu”, „Chiriţa în balon”, „Opere complete”.

LEU Dacă racii sunt caracterizaţi de intuiţie, nativii din zodia Leului sunt undeva la polul opus, reprezentând focul şi regăsindu-se în verbul „a voi”. Doritori de putere şi strălucire, leii au un orgoliu pronunţat, dar şi multiple calităţi precum generozitatea, sinceritatea şi abilităţile artistice. Dominaţi de soare, cei născuţi între 23 iulie şi 22 august sunt plini de 9 | 79

o forţă vitală care le poate aduce gloria.

Aspectul negativ al zodiei este tendinţa de a fi în centrul atenţiei, fapt pentru care sunt dispuşi să devină aroganţi şi autoritari.

Scriitori născuţi sub semnul Leului J.K. Rowlling – 31 iulie 1965 Scriitoarea britanică a reuşit să captiveze întreg mapamondul cu seria fantasy Harry Potter.

Succesul i-a adus o avere colosală care a ajutato în acţiunile sale caritabile. Toate cele şapte volume ale seriei au fost ecranizate şi i-au adus autoarei numeroase premii. În afară de seria ce îl are drept protagonist pe deja faimosul vrăjitor, mai putem menţiona „Harry Potter and the Cursed Child” în colaborare cu alţi doi autori şi „Fantastic Beasts and where to find them”.

H.P. Lovecraft – 20 aug. 1890 Un maestru al literaturii fantastice, Howard Phillips Lovecraft este un scriitor de origine americană ale cărui opere le iubeşti sau le urăşti. Nu există cale de mijloc. Sărăcia, dar şi incapabilitatea de a-şi termina studiile l-au îmbolnăvit lent, sfârşind prin a-l ucide.

Subliniem câteva scrieri ale sale care au fost de altfel traduse şi în limba română: „Monstrul din prag”, „Cheia de argint”, Chemarea lui Cthulhu şi alte povestiri stranii”, „Demoni şi miracole”.

Guy de Maupassant – 5 aug 1850 Marcat de războiul franco-prusac, autorul francez va găsi în acesta o sursă de inspiraţie pentru operele sale realist-naturaliste. Guy de Maupassant a scris romane şi proză scurtă, iar opera sa se caracterizează prin limbaj accesibil, analiză şi elemente de psihologie. Demne de menţionat sunt: „Bel Ami”, „Notre Coeur”, „Une vie” - romane, „Clair de lune”, „Mademoiselle Fifi, „Yvette” - proză scurtă.

FECIOARĂ „A analiza” este verbul care descrie cel mai bine acest semn zodiacal. Fie că este vorba despre experienţele proprii sau trăirile celorlalţi, fecioarele vor diseca întotdeauna totul pentru a putea trage o concluzie. Aflaţi sub guvernarea planetei Mercur, cei născuţi în perioada 24 august – 23 septembrie sunt firi intelectuale, înclinate spre ezoterism, afaceri şi comerţ. Spiritul lor organizatoric, aspiraţiile înalte şi ingeniozitatea de care dau adesea dovadă le asigură de obicei o viaţă ordonată. Ca aspect negativ poate fi notată mania pentru detalii din care derivă şi o critică acidă.

Scriitori născuţi sub semnul Fecioarei Agatha Christie – 15 sept. 1890 Supranumită „Regina crimei”, scriitoarea de origine britanică este una dintre cele mai apreciate şi vândute autoare worldwide.

Majoritatea scrierilor sale se încadrează în genul literar poliţist, mai rar thriller sau romance, iar în afara romanelor, Agatha Christie a mai scris proză scurtă şi piese de teatru. Enumerăm şi noi „Crimă în Mesopotamia”, „Crima din Orient Express”, „Cadavrul din bibliotecă”, „Misterul celor şapte cadrane”, „Tragedie în trei acte”, „Black Coffee”.

Lev Tolstoi – 9 sept. 1828 Unul dintre autorii reprezentativi ai „Vârstei de Aur Ruse”, Lev Tolstoi este deasemenea şi unul dintre autorii cei mai de seamă ai literaturii universale. Romancier, dramaturg, filozof şi eseist, Tolstoi a dat literaturii scrieri nemuritoare şi a inovat specia literară a romanului. Noi menţionăm „Anna Karenina”, „Război şi pace”, „Confesiunile”, „Cu ce trăiesc oamenii”, „Cazacii”.

George Bacovia – 17 sept. 1881 Autor român simbolist, George Bacovia şi-a pus amprenta peste perioada interbelică românească tinzând oarecum spre

N r . III, 2 0 17

10 | 79

modernismul ce avea să urmeze. Deşi nu se putea lăuda cu foarte multe cărţi citite, Bacovia a reuşit prin operele sale să aducă un suflu nou literaturii, ajungând rapid să fie considerat unul dintre cei mai apreciaţi poeţi români. Dintre volumele bacoviene, amintim „Plumb”, „Comedii în fond”, „Bucăţi de noapte”, „Opere”.

BALANŢĂ Simbol al echilibrului, sugerând dreptatea şi legea, materialul şi spiritualul, opoziţia în general, semnul zodiacal al Balanţei este al celor născuţi între 22 septembrie – 22 octombrie şi este guvernat de planeta Venus.

Nativii zodiei sunt înclinaţi spre activităţile sociale, care implică relaţionarea cu ceilalţi, aceştia posedând abilităţi de comunicare, fiind firi amabile şi susţinători ai legii. De asemenea sunt diplomaţi, calculaţi şi generoşi. La aspectele negative va fi menţionată înclinaţia spre lene, atunci când motivaţia nu este suficient de puternică.

Scriitori născuţi sub semnul Balanţei

Scott Fitzgerald – 24 sept. 1896 Unul dintre cei mai mari scriitori ai Americii, Scott Fitzgerald a trăit din plin visul american, reuşind să îşi depăşească limitele şi condiţia. A fost asemănat cu Byron, iar operele sale i-au adus traiul mult dorit, femeia iubită şi aprecierea criticilor vremii. Scriitor de roman şi nuvelă, Scott Fitzgerald a lăsat literaturii universale cărţi valoroase. Dintre scrierile sale, menţionăm şi noi „Marele Gatsby”, „Dulce e noaptea”, „Cei frumoşi şi blestemaţi”.

Anne Rice – 4 oct. 1941 Autoare de naţionalitate americană, Anne Rice a ajuns faimoasă în special datorită Cronicilor Vampirilor. Talentul narativ de necontestat i-a adus nenumăraţi cititori, cele zece volume fiind considerate unele dintre cele mai bune romane gotice cu vampiri. Noi vă amintim de „Interviu cu un vampir” a cărui ecranizare a reprezentat N r . III, 2 0 17

de asemenea un succes răsunător, „Vampir ul Lestat”, „Regina Damnaţilor”, iar din Noile cronici ale vampirilor, nu putem omite „Pandora” şi „Vampirul Vittorio”.

Oscar Wilde – 16 oct. 1854 Cu o activitate literară intensă (a scris roman, poveşti, poezii, eseuri şi piese de teatru), Oscar Wilde, scriitor de naţionalitate irlandeză, se poate lăuda şi cu o viaţă personală controversată. Înclinaţia lui către homosexualitate (ilegală pe atunci) şi aventurile amoroase cu persoane de acelaşi sex l-au condus în închisoare.Cu toate acestea, opera sa rămâne o dovadă nemuritoare a talentului său. Noi punem pe listă „Portretul lui Dorian Gray”, „Prinţul fericit”, „The Canterville Ghost”, „La Sainte Courtisane”.

SCORPION „A dori” este verbul caracteristic al zodiei, iar planeta care o influenţează este Marte. Născuţi între 23 octombrie- 21 noiembrie, nativii din Scorpion sunt persoane atrase în special de partea matrială, drept pentru care sunt caracterizate prin ambiţie şi muncă.

Totodată sunt firi puternic sexuale, ce se lasă pradă instinctelor şi care se regenerează într-un mod uimitor deşi tinde să îmbrăţişeze drama.

Creativitatea este o altă caracteristică a celor născuţi în acest semn zodiacal, iar ca aspect negativ putem puncta vanitatea care îi determină pe scorpioni să ia decizii pripite şi să se încarce cu sentimente contradictorii.

Scriitori născuţi sub semnul Scorpi onului

Voltaire – 21 nov. 1694 Scriitor de origine franceză, Voltaire a fost de asemenea un istoric renumit şi un iniţiator al revoltelor social-politice din Franţa. În acelaşi timp a cochetat cu filozofia şi şi-a imaginat curente literare noi. Doctrinele sale i-au oferit o viaţă agitată şi s-a confruntat chiar şi cu un mandat de arestare. Opera sa va dăinui peste secole, iar noi amintim de „Oedip”, „Nanine”, „Mahomet”, „La Princesse de Navarre”.

11 | 79

Neil Gaiman – 10 nov. 1960 Scriitor britanic câştigător a numeroase premii, Neil Gaiman a fost mai întâi un cititor pasionat.

Copilăria îi va fi marcată de J.R.R Tolkien şi de „Cronicile din Narnia” - de aici şi fascinaţia pentru fantasy şi SF. Va scrie în paralel cu cariera de jurnalist, romane, romane ilustrate, benzi desenate. Noi menţionăm „Pulbere de stele”, „Zei americani”, „Oceanul de la capătul aleii” - romane, Murder Mysteries” - BD.

Fyodor Dostoievski – 11 nov. 1821 Autor de origine rusă cu influenţă majoră asupra literaturii universale şi asupra ideologiei secolului XX, Dostoievski a fost de asemenea un cititor împătimit încă din copilărie, când basmele, nuvelele şi povestirile l-au captivat.

Ideile sale politice i-au adus o perioadă de muncă silnică în îngheţata Siberie dar greul nu i-a oprit cariera literară. Dintre operele sale, noi amintim „Crimă şi pedeapsă”, „Fraţii Karamazov”, „Idiotul”, „Demonii”, „Amintiri din casa morţilor” - romane, „Nopţi albe” povestire, „Jurnalul unui scriitor” - eseu.

SĂGETĂTOR Caracterizaţi de verbul „a înţelege”, guvernaţi de Jupiter şi simbolizând materialitatea umană în combinaţie cu aspiraţiile sufleteşti, nativii zodiei Săgetător sunt consideraţi a fi eliberatori, vindecători, instructori. Născuţi în perioada 22 noiembrie – 20 decembrie, aceştia sunt personalităţi puternice, caractere optimiste, înclinaţi spre dezvoltare intelectuală, spre evoluţie, dar şi spre esoterism şi spiritualitate. Sunt fascinaţi de cunoaştere şi călătorie şi îşi folosesc inteligenţa atunci când trebuie să obţină ceva. Aspectul negativ al zodiei este înclinaţia spre capricii pentru care îşi risipesc adesea resursele.

Scriitori născuţi sub semnul Săgetătorului Mark Twain – 30 nov. 1835 Autor de origine americană, Mark Twain a reuşit să câştige un public larg de cititori printrN r . III, 2 0 17

un stil inconfundabil ce îmbină morala cu umorul. Veşnica sa veselie contagioasă i-a adus în afară de succes şi mulţi prieteni, aprecieri şi o viaţă de familie fericită. Opera sa rămâne şi astăzi la fel de vie şi aducătoare de zâmbete, iar noi amintim cărţile ce ne-au făcut copilăria mai luminoasă: „Aventurile lui Tom Sawyer”, „Aventurile lui Huckleberry Finn”, „Prinţ şi cerşetor”, „Advice for Little Girls”.

Nostradamus – 14 dec. 1503 Iniţial practicant al medicinei, Nostradamus se îndreaptă tot mai mult spre ştiinţele oculte, astrologie şi astronomie. După călătorii lungi, acesta îşi capătă renumele de „omul cu miracole” şi ajunge să fie apreciat inclusiv la Curtea Regală datorită premoniţiilor sale ce se adeveresc. Catrenele sale care prevestesc viitorul au ajuns celebre rapid şi sunt şi astăzi analizate, încercându-se decriptarea lor.

Amintim şi noi de Oracolele lui Nostradamus, în special de cele care prezic soarta României.

Jane Austen – 16 dec. 1775 Scriitoare britanică, al cărei talent nu poate fi pus la îndoială şi care a îmbogăţit literatura engleză şi universală cu opere nemuritoare, Jane Austen s-a bucurat atât de sprijinul necondiţionat al familiei sale cât şi de inspiraţia pe care prima dragoste i-a oferit-o. Situaţia financiară nu tocmai demnă de standardele nobilimii nu au ajutat-o însă în a avea parte de o dragoste împlinită, iar suferinţa produsă de o despărţire prea timpurie şi-a pus amprenta asupra carierei sale literare generând „tăcere”.

Menţionăm „Mândrie şi prejudecată”, „Raţiune şi simţire”, „Emma”.

CAPRICORN Semn zodiacal complex caracterizat prin „a folosi”, Capricornul este într-o permanentă ascensiune, dorind să cucerească metaforic Everestul, iar planeta guvernatoare, Saturn, îi influenţează puternic în această direcţie.

Persoanele născute între 21 decembrie -19 ianuarie sunt descrise prin curaj, loialitate, răbdare şi multă perseverenţă. Devotamentul şi 12 | 79

conştiinţa datoriei le aduce aprecieri în relaţiile cu ceilalţi şi la locul de muncă. Printre aspectele negative ce caracterizează nativii din Capricorn, regăsim negativismul derivat adesea din munca asiduă depusă.

Scriitori născuţi sub semnul Capricornului

J.R.R. Tolkien – 3 ian. 1892 „Părintele literaturii fantastice”, J.R.R. Tolkien şi-a captivat cititorii cu poveşti ce au învins timpul. Se spune că muşcătura unui păianjen a fost cea aducătoare de inspiraţie şi cea care a declanşat imaginaţia creatoare a artistului.

Dragostea pentru cărţi şi fantastic s-a dezvoltat încă de la o vârstă fragedă şi operele sale au dovedit o imensă popularitate. Menţionăm şi noi „Hobbitul”, „Stăpânul inelelor”, „Silmarillion”.

Ion Minulescu – 6 ian. 1881 Autor român simbolist, Ion Minulescu foloseşte cuvintele pentru a sugera şi nu pentru a defini. Îmbinând fantezia şi visurile proprii cu experienţe trăite, scriitorul reuşeşte să redea prin opera sa un univers cu totul special, apreciat pozitiv de critici, dar şi de posteritate.

Cunoscut mai ales pentru poemele sale cu o melodie specifică, Ion Minulescu a scris şi proză. Noi trecem în revistă titluri ca: „Corigent la limba română” - roman, „Romanţe pentru mai târziu” - versuri, „Nu sunt ce par a fi” - versuri.

Mihai Eminescu – 15 ian. 1850 „Luceafărul poeziei româneşti”, cu o vastă cultură filozofică, scriitor atins de romantism, Mihai Eminescu reprezintă o mândrie naţională a cărei voce se aude şi postum, reuşind să atingă inimi prin scrierile sale. În domeniul literar, Mihai Eminescu manifestă o activitate deopotrivă intensă şi productivă, lăsând posterităţii o operă de o valoare inestimabilă.

Putem menţiona „Luceafărul” - poem, „Avatarii Faraonului Tla” - nuvelă, „Sărmanul Dionis” - nuvelă.

N r . III, 2 0 17

VĂRSĂTOR Simbolizând cunoaşterea şi comunicarea, nativii din Vărsător, născuţi între 20 ianuarie - 18 februarie, sunt într-o permanentă căutare a libertăţii. Persoane altruiste şi prietenoase, vărsătorii sunt întotdeauna plini de idei, iar umorul nu le lipseşte. În acelaşi timp, sunt atraşi de tot ce înseamnă inovaţie, avangardism, modern. Au însă şi aspecte negative, dintre care cel mai important este spiritul de contradicţie care adesea izbucneşte în cele mai nepotrivite momente.

Scriitori născuţi sub semnul Vărsătorului

Charles Dickens – 7 feb. 1812 Scriitorul britanic a avut o copilărie marcată de evenimente nefericite, iar mai târziu, ca adult, şi-a căutat propriul drum care să îl mulţumească. Descoperind că scrisul îi aduce satisfacţia personală dorită, Charles Dickens şia îndreptat atenţia spre cariera literară şi a lăsat literaturii o moştenire valoroasă. Dintre operele sale, numim şi noi „Marile speranţe”, „David Copperfield”, „Oliver Twist”, „Colind de Crăciun”.

Virginia Woolf – 25 ian. 1882 Autoare de origine britanică, eseistă, povestitoare, romancieră, Virginia Woolf a fost atât criticată drastic cât şi apreciată. Pe plan profesional, activitatea ei literară denotă educaţia aleasă şi nivelul înalt intelectual. Pe plan personal, scriitoarea de o frumuseţe remarcabilă a fost căsătorită cu Leonard Woolf, alături de care a avut o căsnicie fericită şi cu care a colaborat fructuos din punct de vedere literar. Dintre scrierile sale amintim „Orlando”, „Doamna Dalloway”, „Spre far”.

Marin Sorescu – 19 feb. 1936 Scriitor român ce a abordat mai multe domenii literare cu succes, Marin Sorescu a avut o carieră literară mereu în ascensiune, iar multiplele premii câştigate sunt o demonstraţie 13 | 79

palpabilă a talentului acestuia. Funcţia de Ministru al Culturii este de asemenea grăitoare în ceea ce priveşte influenţa acestuia în artă.

Proză, poezie, dramaturgie sau critică, opera lui Marin Sorescu reprezintă o mândrie naţională.

Menţionăm şi noi „Iona”, „Trei dinţi din faţă”, „Singur printre poeţi”, „Unde fugim de-acasă?

Aproape teatru, aproape poeme, aproape poveşti”

PEŞTI Dominaţi de verbul „a crede” şi de planeta Neptun, nativii din Peşti sunt născuţi în perioada 19 februarie – 20 martie. Nativii zodiei sunt persoane înclinate către artă, imaginaţie, clarviziune.

Sunt persoane creatoare, dar şi superstiţioase, romantice şi sensibile, devotate şi sentimentale. Reprezintă misterul şi sunt caracterizate prin discreţie. Ca aspect negativ se menţionează naivitatea care deseori le aduce suferinţă.

Scriitori născuţi sub semnul Peştilor Victor Hugo – 22 feb. 1802 Scriitor de origine franceză, Victor Hugo a participat intens şi la viaţa politică a Franţei. A scris pamflete, piese de teatru, poeme şi romane ce rămân valoroase pentru literatura universală.

Implicările sale pe plan politic i-au adus exilul pe o perioadă de 19 ani, timp în care şi-a

N r . III, 2 0 17

desfăşurat activitatea literară, influenţând totodată viaţa din Franţa. Din vasta sa operă notăm „Notre-Dame de Paris”, „Mizerabilii”, „Ultima zi a unui condamnat la moarte”, „Orientalele”, „Angelo”.

Ion Creangă – 1 mar. 1837 Unul dintre marii prozatori români cu un stil unic şi inconfundabil, Ion Creangă este un simbol naţional. Opera sa cuprinde basme, poveşti, nuvele, anecdote, satire, memorii dar şi literatură erotică. În afară de cariera literară, Ion Creangă a cochetat cu teologia dar datorită unui comportament neadecvat este înlăturat din rândul clerului. Câteva scrieri memorabile sunt „Povestea lui Harap-Alb”, „Amintiri din copilărie”, „Popa Duhul”, „Păcală”, „Prostia omenească”.

Radu Tudoran – 8 mar. 1910 Scriitor de origine română, Radu Tudoran a scris numeroase best-seller-uri folosindu-se de talentul său narativ, de imaginaţia extrem de bogată, de latura sa romantică, dar şi de pasiunea pentru călătorie şi aventură. Atât romanele, cât şi nuvelele sau impresiile sale de călătorie au cunoscut un succes remarcabil.

Dintre acestea evocăm „O lume întreagă”, „Toate pânzele sus”, „Fiul risipitor”, „Oglinda retrovizoare”.

Mara Caloian și Roberto Kuzmanovic

14 | 79

acelora capabili să citească nu doar cuvinte ci şi trăiri.

S

criitor, publicist, editor, coordonator al revistei cultural-artistice Vox Authors şi fondator al site-ului Bibliocarti – Roberto Kuzmanovic este un nume cunoscut al mediului online în care este destul de activ şi, mai nou, poemele sale reunite în volumul „Cu tine capăt glas” ne dezvăluie o altă latură a sa, un alt talent ce merită recunoscut.

Despre volumul de poezii al lui Roberto Kuzmanovic mi-a plăcut să zic încă de la început că mă învaţă neologisme dintr-o limbă moartă. Aşa l-am simţit – având un limbaj cifrat ce ascunde sensuri, drumuri şi trăiri, iar descoperirea lor înseamnă o sondare adâncă în universul unic al poetului. Există însă şansa ca aceste neologisme să te vrăjească şi să nu mai poţi folosi cuvintele uzuale, iar incursiunea dincolo de aparenţe să cauzeze o rătăcire delicioasă la care să nu mai poţi renunţa. Jocul senzual cu timpul poate deasemenea să farmece şi să ofere o dulce speranţă de a putea, asemeni poetului, să manevrezi clipele... vei putea?

Rămâne de văzut cum va simţi fiecare necuvintele conţinute.

„Ai simţit pentru o clipă timpul oprit Dar numai în speranţa că gândurile negre Care-ţi invadează mintea se vor linişti?” „Cu tine capăt glas” este o aventură deopotrivă intelectuală, filozofică şi senzuală ce pune în scenă, prin intermediul unui limbaj abstract, probleme existenţiale contemporane ale căror soluţii îşi au sălaş chiar în subconştientul uman.

Având caracter multivalent, poemele lui Roberto Kuzmanovic transmit idei înalte pe care cititorul le va descoperi pe măsură ce va trece peste „prima vedere” şi se va lăsa purtat în miezul analizei, descifrând progresiv sensurile ascunse ale necuvintelor şi îmbrăţişând sugestiile şi nu aparenţele. În mod evident, volumul de poeme nu este destinat lecturii de suprafaţă – poetul asigurându-se că descifrarea limbajului va fi accesibilă doar N r . III, 2 0 17

„Se crapă de ziuă, mi-e teamă să-mi fie teamă, Nu mi-e dor de ochii care dor insuportabil Mă sting cu o ultimă ţigară şi-apoi somn uşor – cât ador” Lecturând poemele, este aproape imposibil să nu concluzionezi că Roberto este un element dinamizator al poeziei româneşti contemporane ce parcă s-a lovit de mult prea multe ori de ziduri. Avem aşadar ocazia de a ne simţi din nou mândri de poezia românească prin intermediul unui tânăr autor ce apare ca o speranţă strălucind puternic.

„Cum pot fi pierdut Când ştiu exact încotro mă duc?”

Istovind resursele emoţionale şi transpunândule în cuvinte, autorul realizează împlinirea unui vis – acela de a dărui din sine celorlalţi.

Porneşte de la realităţi, accesează sursele proprii de cunoaştere, răstoarnă valori spirituale, se plimbă prin atemporalitate, cochetează cu imoralul şi atinge visul – pentru că la final, visul materializat este cel care demonstrează că poetul a devenit un om complet. Versurile reuşesc să captiveze, să transforme paginile în scene pe care se derulează spectacole de viaţă; numai că, ieşind din tiparul omului obişnuit, autorul rupe funiile, nemailăsându-se manevrat de maestrul păpuşar divin. „Era cât pe ce să-mi schimb raţiunea În acest iad pământesc” Aparent un fel de revoltă împotriva unei divinităţi absente şi surde, poemele migrează spre gândirea simbolică, implicând totodată fantasticul şi mitologicul şi dobândind un caracter superior incontestabil. Aceste simboluri folosite de Roberto Kuzmanovic în volumul său de poezii orientează cititorul spre un tip de cunoaştere profund, parţial desprins din mit, parţial spiritual, parţial realist, parţial personal. Observăm operarea cu tipologii 15 | 79

mitologice pe care le transformă adesea în filozofie, ajutându-se de un limbaj secret, abstract, încărcat de semnificaţii ce nu se lasă descoperite decât după atente analize.

„Domnişoara mea, Medusa, Cu ochii din bârfe şi piele de răposaţi, Cu trupul tău monstruos voalat în cârpe fumurii, Priviri de ţi-aş acapara, aş împietri îndată” „Eu sunt dintr-o lume Unde mulţi se închină vag lui Yahweh, Însă îl slujesc prompt pe cel lipsit de aripi (nu că ar fi el întruchiparea vreunui rău)” Remarcăm în „Cu tine capăt glas” o căutare enigmatică a unui adevăr tainic generat de nelinişti cuceritoare ce par să îl îndrepte pe poet, mai degrabă spre latura întunecată a fiinţei umane.

Experienţele multiple aduc cu ele afirmaţia zguduitoare că „ne spunem rugăciunile de seară unor dumnezei prea ocupaţi” în timp ce „dansăm cu şerpi însoţitori”. Totodată, erotismul capătă valenţ e noi, fiind îmbinat cu sentimente intense şi contradictorii de iubire, atracţie irezistibilă şi respingere. „Mă mândresc că te iubesc şi aşa va fi mereu Să ţii minte întotdeauna: cazi tu, cad şi eu!

Aş putea spune oare acelaşi lucru despre tine?” „A meritat, zic eu naiv, Să-nveţi ce e cicatricea ce mi-o ceri” Simbolul se transformă în realitate, iar interpretarea lui capătă un aer sfidător la adresa N r . III, 2 0 17

însăşi autorităţii divine. Pendulăm între contrarii, ne învârtim în haos, ni se dă de ales între ferocitate şi acalmie. Şi care este alegerea? Cum să alegi graţia când sălbăticia e de fapt cea care te face să simţi că trăieşti? Cum să doreşti rolul unui zeu când condiţia efemeră este cea strălucitoare? Cum să optezi pentru paradis când păcatul este cel dulce? Merită câteva ore de viaţă o eternitate de damnare? Cât suntem dispuşi să plătim pentru a simţi? Întrebări şi răspunsuri uimitoare generatoare de emoţii şi gânduri haotice ce au darul de a modela mentalitatea se împletesc într-un dans ameţitor pe măsură ce versurile sunt parcurse.

Angelic şi demonic mixate cu sentimente ce ating intensităţi nebănuite, care sfâşie şi resuscitează totodată, dau glas poemelor lui Roberto Kuzmanovic.

O muzică desprinsă din timpuri mitice îi face versul alb să danseze pe un ritm necunoscut dar perfect conturat şi, dacă la început ai tendinţa de a te lăsa de bunăvoie pierdut printre taine, simboluri şi trăiri, ulterior începi să analizezi involuntar acele întrebări, metafore, expresii. „Sunt tot ceea ce nu eşti; Evă; când îmi lipseşti. Îmi lipseşti?” Închei prin a spune că vor fi mulţi care vor citi, iar din aceştia mulţi, o parte vor înţelege, o parte vor simţi, alţii probabil vor ignora, iar unii vor alege să ia cuvintele ca atare, prea ancoraţi în realismul cotidian pentru a evada din el. Roberto reuşeşte să ne ofere o poartă deschisă spre un univers poetic special.

Alegerea de a păşi prin ea ne aparţine însă în totalitate. Cu grijă însă dacă alegeţi să pătrundeţi în lumea lui... este posibil să nu mai reuşiţi ulterior să aflaţi calea de întoarcere.

Riscul, deasemenea, şi-l asumă fiecare în parte.

Mara Caloian 16 | 79

★ Servicii promovare pentru autori ★

⊙ Pachetul Silver ⊙

Vă prezentăm mai jos trei pachete de servicii gândite pentru a promova numele autorului, urmând a-l transforma în renume, dar și titlul cărții sale, cu rezultate imediate, însă și de lungă durată, măsurabile. Avantajul este că avem un public direct interesat de cărți, site-ul făcând parte dintr-o vastă rețea, link-urile create distribuindu-se simultan pe site-urile și blog-urile partenere. Numele autorului și titlul cărții nou apărute vor fi prezente pe rețelele sociale, pe motoarele de căutare, în librăria Bibliocarti, pe site-urile culturale și alte canale mass-media, iar publicul are posibilitatea de a accesa librăria de unde poate fi achiziționat produsul. La încheierea fiecărei campanii se va elibera un raport oficial, cu date statistice clare și print screen-uri. Pachetele pot fi, la cerere, personalizate, creându-se campanii publicitare complexe.

✓ Promovarea întreg conținutului publicitar în social media; ✓ Publicarea unei recenzii profesioniste a cărții; ✓ Includerea cărții în librăria Bibliocarti; ✓ Afișarea copertei cărții timp de o săptămână pe website; ✓ Publicarea unui text de prezentare a autorului, redactat profesionist, în baza informațiilor primite de la acesta, în limita a 400 – 500 de cuvinte; ✓ Un interviu cu autorul; ✓ Un comunicat de presă privind apariția cărții; ✓ Publicarea unui fragment din carte pentru a stârni interesul cititorilor; ✓ Timp de lucru: maxim 3 zile de la confirmarea plății și de la transmiterea materialelor. Prețul pachetului Silver este de 400 lei fără TVA.

⊙ Pachetul Bronze ⊙

⊙ Pachetul Gold ⊙

✓ Promovarea întreg conținutului publicitar în social media; ✓ Publicarea unei recenzii profesioniste a cărții; ✓ Includerea cărții în librăria Bibliocarti; ✓ Afișarea copertei cărții timp de o săptămână pe website; ✓ Publicarea unui text de prezentare al autorului, redactat profesionist, în baza informațiilor primite de la acesta, în limita a 400 – 500 de cuvinte; ✓ Timp de lucru: maxim 48 ore de la confirmarea plății și de la transmiterea materialelor. Prețul pachetului Bronze este de 200 lei fără TVA.

✓ Promovarea întreg conținutului publicitar în social media și site-uri partenere; ✓ Publicarea unei recenzii profesioniste a cărții; ✓ Includerea cărții în librăria Bibliocarti; ✓ Publicarea unui text de prezentare a autorului, redactat profesionist, în baza informațiilor primite de la acesta, în limita a 400 – 500 de cuvinte; ✓ Coperta cărții afișată două săptămâni pe website și pe bloguri din rețeaua noastră; ✓ Un amplu interviu cu autorul; ✓ Un comunicat de presă; ✓ Publicarea unui fragment din carte pentru a stârni interesul cititorilor; ✓ Semnalare puternic evidențiată a apariției cărții în revista tipărită Vox Authors. ✓ Timp de lucru: maxim 5 zile de la confirmarea plății și de la transmiterea materialelor. Prețul pachetului Gold este de 650 lei fără TVA.

N r . III, 2 0 17

17 | 79

CĂLĂTORII PRIN TRECUT

10

locuri spirituale pe care trebuie să le vezi

1.

2.

3.

4.

5.

Machu Picchu – Peru Bali – Indonezia Vârful Kailash – Tibet Yucatan – Mexic Kyoto – Japonia

ᴥ 6. Mumbai – India 7. Tel Aviv – Israel 8. Munţii Bucegi – România 9. Rila – Bulgaria 10.

Berat - Albania

Foto: Sergiu Deak

N r . III, 2 0 17

18 | 79

Elena din Troia

P

asiuni mistuitoare, inteligenţe ascuţite, scopuri măreţe şi intrigi ce şi-au pierdut numărul în negura vremurilor demonstrează că o mare parte a istoriei a fost scrisă... în pat, dincolo de priviri indiscrete, în spatele uşilor ferecate, sub dominaţia plăcerii.

Nu puţine au fost personajele feminine care au utilizat seducţia drept armă pentru a obţine puterea şi nu puţini au fost bărbaţii care au cedat această putere, în schimbul pasiunii devoratoare ce le făcea sângele să clocotească.

Erotismul a reuşit aşadar să guverneze din umbră vieţi şi destine, să decidă în locul raţiunii şi, de cele mai multe ori, să pună în pericol şi chiar să distrugă planuri şi imperii. Ridicat la nivel de artă în Asia, acesta era chiar predat în şcoli speciale, iar antichitatea cât şi vremurile moderne au grijă să sublinieze importanţa pe care acesta o deţine, reuşind să anuleze orice logică şi prin aceasta să înalţe sau creeze adevărate ravagii.

Istorie şi scandal Utilizându-şi farmecele şi frumuseţea, protagonistele de mai jos au ţinut în mâini soarta unor naţiuni întregi, influenţând decizii cruciale şi schimbând poate cursul istoriei.

Patru dintre cele mai seducătoare femei au scris istorie folosindu-se de propriul corp, neuitând însă să îşi păstreze mintea lucidă şi să îşi dezvolte inteligenţa cu fiecare pas făcut.

Frumuseţea neasemuită a Elenei nu i-a adus fericirea, dar i-a asigurat drept soţ, unul dintre cei mai puternici oameni ai vremii – viteazul Menelaus. Frumoasa iubită de zei este aşadar şi o femeie puternică în Sparta. Nu va renunţa la putere nici după ce fuge cu Paris de care se îndrăgosteşte. Va ajunge în Troia de mână cu fiul mai mic al regelui Priam şi va privi declanşarea războiului troian în urma căruia Paris moare. Elena se va căsători cu un frate al acestuia, pentru ca mai târziu să se întoarcă la soţul ei. „Cea mai frumoasă femeie de pe pământ” se va folosi de senzualitatea ei pentru a fi mereu în posesia puterii, subjugându-i cu farmece feminine pe cei mai puternici bărbaţi.

Madame de Pompadour Marchiza de Pompadour a fost una dintre cele mai controversate femei ale istoriei şi celebra amantă a regelui Ludovic al XV-lea.

Căsătorită cu Charles-Guillaume Le Normant d'Étiolles, aceasta îşi calculează interesele şi se desparte de soţul ei devenind metresa regelui şi instalându-se la Versailles. Pe numele adevărat Jeanne Antoinette Poisson devinde marchiză de Pompadour pentru a putea fi prezentată şi a rămâne la Curte. Îşi va folosi inteligenţa pentru a influenţa din umbră viaţa politică a Franţei şi va rămâne în graţiile regelui Ludovic al XV-lea până la moarte. Îşi va lăsa deasemenea amprenta în viaţa culturală, în economie şi în decoraţiuni interioare.

Leonor de Guzman Căsătorită la optsprezece ani cu nobilul Juan de Velasco, Leonor rămâne mult prea repede văduvă datorită vârstei înaintate a acestuia. Îl va cunoaşte pe regele Alfonso al IXlea al Castiliei care va fi profund impresionat de frumuseţea ei şi care o va lua drept metresă, dispreţuindu-şi soţia legitimă. Leonor se va bucura de multiple avantaje ca amantă a regelui şi va dobândi averi dar şi putere. Regele va continua să i se dedice cu totul femeii care îi va dărui zece copii, dintre care Henric va dobândi şi tronul. Leonor va avea şi implicări politice şi N r . III, 2 0 17

19 | 79

va stârni revolta nobililor, a bisericii şi a Portugaliei. Ea va sfârşi executată de către soţia regelui Alfonso după moartea acestuia.

Salomé Religia ne-o prezintă drept seducătoarea malefică, femeia care utilizează dansul ca pe element erotic fiind deosebit de periculoasă prin puterea ei de atracţie care subjuga bărbaţii şi care i-a adus moartea lui Ioan Botezătorul.

Istoria ne-o înfăţişează deasemenea ca pe o femeie fatală, căsătorită de două ori, regină a Armeniei şi o femeie deosebit de puternică.

Salomé este în acelaşi timp misterioasa dansatoare adorată de artişti, îndeosebi de pictori, care i-au conturat portretul în numeroase capodopere. Aceştia i-au surprins frumuseţea dar şi demonicul din privire precum şi satisfacţia morbidă de a primi capul lui Ioan ca răsplată pentru un dans memorabil în care şia etalat farmecele pentru a obţine cadoul dorit – o viaţă de om.

Arta seducţiei s-a împletit adesea prin faptele măreţe notate în arhivele istoriei.

Conştiente de frumuseţea posedată, femeile şiau folosit inteligenţa pentru a câştiga de pe urma magnetismului exercitat asupra bărbaţilor. Groucho Marx spunea că „În spatele oricărui bărbat de succes se află o femeie, iar în spatele ei se află soţia bărbatului.” Noi am schimba puţin şi ar fi: „În spatele oricărui bărbat puternic este întotdeauna o femeie inteligentă.”

Mara Caloian

N r . III, 2 0 17

20 | 79

O

plimbare prin mitologie are darul de a aduce la lumină, pe lângă credinţe străvechi ale unor popoare pierdute în negura vremurilor şi diverse legende despre zeităţile ce guvernau vieţi, destine, lumi şi fenomene. Dând pagini prăfuite de timp, aflăm că divinităţile păgâne erau într-adevăr puternice şi nemuritoare, posesoare ale unor atribute absolute, capabile să jongleze cu soarta universului... însă tot aceleaşi divinităţi slăvite de oameni erau şi capricioase, invidioase, impulsive, mincinoase şi deţineau cam tot arsenalul de defecte specific umane. Nu era însă suficient, pentru că zeităţile antichităţii erau adesea prinse în relaţii interzise cu muritori sau dădeau frâu liber pasiunii neţinând cont de orgoliile pe care le sfărâmau.

Astfel de iubiri arzătoare au adus multe perioade tumultoase în mitologie, au declanşat războaie, au dat naştere răzbunărilor, au generat conflicte şi au creat intrigi inimaginabile.

Mitologia greacă După cum bine ştim, măreţul Zeus s-a iubit în secret cu o muritoare, rănind astfel sentimentele Herei, care îi era soţie. Ca şi când umilinţa nu ar fi fost de ajuns, în urma nopţii de pasiune interzisă, s-a născut ulterior personajul arhicunoscut Hercule. Nu era în firea Herei să stea cu braţele încrucişate în faţa unei asemenea trădări, de aceea s-a folosit de toate mijloacele pentru a-l ucide pe fiul bastard al soţului ei.

Norocul pare însă să îl fi însoţit pe Hercule, care jumătate om jumătate zeu, a reuşit să treacă peste toate obstacolele generate de mama vitregă.

N r . III, 2 0 17

Despre Afrodita, cea mai frumoasă dintre zeiţe, născută din spuma mării şi căsătorită chiar de către Zeus cu Hefaistos, cel mai hidos dintre zei, se cunosc multe poveşti ce relatează iubirile ei extraconjugale. Capricioasa zeiţă îşi va lua singură dozele de fericire şi pasiune generând conflicte majore în Olimp. Întâi îl va seduce pe Ares, zeul necruţător al războiului, pentru ca mai apoi să se îndrăgostească nebuneşte de Adonis – un muritor a cărui frumuseţe o va cuceri pe cea a cărei perfecţiune nu putea fi întrecută. Focul răzbunării îl va împinge pe Ares să îl ucidă pe tânărul care îndrăznise să-l sfideze, iar legendele ne spun că Afrodita ar fi coborât pe tărâmul morţilor, în împărăţia lui Hades pentru a-l recupera pe cel pe care îl iubea. Cel care „repară” dezastrul este Zeus care încheie un fel de târg cu Persefona pentru a-l lăsa pe Adonis în compania Afroditei câteva luni pe an. La rândul său, Eros, fiul Afroditei şi al lui Ares, va avea parte de o iubire interzisă de însăşi mama sa. Acesta se va îndrăgosti de muritoarea Psyche, a cărei frumuseţe a reuşit să stârnească gelozia Afroditei. Această gelozie a împins-o să îi ceară fiului său să îşi folosească puterile pentru a-i crea fetei un destin plin de suferinţă.

Calculele zeiţei au fost însă date peste cap de dragostea care s-a născut între Eros şi Psyche, iar de aici la o relaţie ascunsă, dominată de o pasiune interzisă, nu a mai fost decât un pas pe care zeul cel tânăr al iubirii l-a făcut rapid.

Suspiciunile muritoarei l-au dezamăgit însă pe Eros care se va face nevăzut, iar pentru a se regăsi, ambii vor îndura suplicii şi obstacole.

Apollo, fiul lui Zeus dintr-o altă relaţie extraconjugală menită să o înnebunească pe Hera, a avut şi el o pasiune interzisă pentru nimfa Daphne, care nu s-a terminat deloc bine. Înzestrat cu multiple calităţi, dar şi cu o frumuseţe orbitoare, Apollo, zeul soarelui, a avut numeroase cuceriri, dar când săgeata lui Eros l-a atins (ce-i drept dintr-o greşală) el a fost refuzat tocmai de către cea de care s-a îndrăgostit. Mai mult, Daphne a preferat să se transforme într-un dafin decât să îi aparţină zeului, iar acesta s-a resemnat cu iubirea neîmpărtăşită purtând frunze de laur pentru veşnicie.

21 | 79

lebede. Angus Mac Og este asociat cu Apollo din mitologia greacă şi este unul dintre zeii veneraţi ai mitologiei celtice.

Mitologia egipteană

Mitologia celtică Se spune că Dagda, conducătorul zeilor în mitologia celtică, avea o activitate sexuală destul de rară cu zeiţa războiului – Morrigan.

Poate că ritualul de împerechere ce avea loc doar o singură dată pe an l-a determinat pe Dagda să aibe şi alte aventuri cu zeiţe sau muritoare celtice. Una dintre aceste aventuri este cea cu zeiţa Boann (soţia zeului înţelepciunii), pe care o lasă şi însărcinată, apoi este nevoit să anuleze lumina solară până ce i se naşte fiul.

După ce se chinuie să lupte şi să o răpească pe Emer pentru a se căsători cu ea, Cuchulainn (fiul zeului Lugh şi a prinţesei Deichtine) dezvoltă o pasiune pentru zeiţa mărilor – Fand.

O bună bucată de vreme aceştia îşi consumă pe ascuns iubirea pentru că, la rândul ei, şi Fand era căsătorită. Când relaţia le-a fost descoperită, iubirea lor interzisă a luat final cu ajutorul soţului zeiţei, care şi-a folosit magia pentru a şterge memoria celor doi. La rândul ei, Emer va uita şi ea trădarea lui Cuchulainn cu ajutorul unei poţiuni vrăjite.

Angus Mac Og, fiul lui Dagda şi al zeiţei Boann, este la rândul său zeu al soarelui în mitologia celtică şi este asociat cu iubirea şi săruturile pasionale. Nu este scutit însă de o pasiune născută fulgerător pentru Caer, fiica blestemată a lui Anubal, care se transformă în lebădă în fiecare toamnă. Angus Mac Og chiar va suferi atât de tare pentru femeia din visul său încât o boală va pune stăpânire pe el, în timp ce toţi cei din jurul lui încearcă să o caute pe Caer.

Când în sfârşit o află, zeul soarelui este nevoit să o ghicească pe cea aleasă dintre lebede şi pentru că reuşeşte, povestea are un final fericit, cei doi rămânând împreună sub formă de N r . III, 2 0 17

Povestea dintre Isis şi Osiris este deja cunoscută, iar tragismul ei cu siguranţă a impresionat, precum şi devotamentul zeiţei pentru soţul ucis în multiple rânduri de fratele cel rău. Felul în care Isis îl iubeşte pe Osiris poate fi de-a dreptul emoţionant, mai ales când de fiecare dată îi oferă viaţă din însuşi viaţa ei... numai că, specific zeităţilor egiptene, Isis era nu doar soţia lui Osiris ci şi sora lui, iar iubirea lor incestuoasă capătă pronunţate accente de interzis şi în mod inevitabil gândul zboară la dramatismul căsniciei lor ca un fel de pedeapsă pentru pasiunea interzisă şi consumată.

Incestul din mitologia egipteană îşi are însă începuturile încă din legendele despre Geneză.

Din pasiunea consumată între zeul aerului şi zeiţa ploii, iau naştere Geb (pământ) şi Nut (cer). Cei doi încep o legătură amoroasă interzisă până şi de Atum - zeul suprem. În zadar acesta încearcă să îi despartă pe cei doi fraţi pentru că ei îşi continuă relaţia intrigantă şi totodată generatoare de conflicte. Mai mult, în urma activităţilor sexuale descrise într-un mod cât se poate de abstract, aceştia au împreună şi copii care la rândul lor vor practica acelaşi incest promovat intens de mitologia egipteană.

Zeiţa Nephthys pare a fi un fel de Afrodita din mitologia greacă. Soră a lui Isis şi posedând o frumuseţe rară, Nephthys îi protejează pe cei morţi. Legendele ne spun că ar fi avut relaţii amoroase cu ambii ei fraţi: Seth şi Osiris. Dacă împreună cu Seth formează un cuplu, ei fiind căsătoriţi, în lupta dintre Seth şi Osiris, îi va ţine partea celui din urmă, fiind îndrăgostită de el. Pentru a obţine de la Osiris o noapte de dragoste, Nephthys se va deghiza în Isis şi îi va înşela privirile, obţinând de la acesta nu doar o

22 | 79

relaţie erotică ci şi un copil. În urma acestei legături se va naşte Anubis, adoptat ulterior de Isis – o întreagă telenovelă de familie cu incest, relaţii interzise, pasiuni mistuitoare consumate în rândul divinităţilor, mitologia egipteană pare a fi cea mai plină de astfel de evenimente controversate. Începând cu însăşi procesul de creaţie al lumii, mitologia presupune nu doar zei, nemurire şi puteri inimaginabile. Dincolo de imaginea de perfecţiune a eternităţii se ascund pasiuni interzise, iubiri mistuitoare, discordii şi conflicte care au prins atât lumea zeităţilor cât şi pe cea a muritorilor în încleştări dureroase lăsând la iveală acele aspecte umane ale divinităţilor din toate religiile.

Mara Caloian

N r . III, 2 0 17

23 | 79

A

dâncuri lichide ce ascund poveşti atemporale, legende ce plutesc pe valuri şi se sparg de ţărm, împrăştiind odată cu stropii de apă şi fraze ce se pierd în aer sau uneori, sunt prinse de auzul vreunui călător singuratic a cărui minte le descifrează sensul. Încă din timpuri străvechi, apele Mării Negre au purtat denumirea de „axeinas” dată de iranieni, cuvânt ce se traduce prin „întunecat”, „malefic”. Se pare că exista adevăr în acest nume, deoarece şi grecii antici i-au dat numele de Pontus Axeinus tradus prin Marea Neprimitoare.

Ameninţătoare sau calmă, albastră sau întunecată, liniştită în razele soarelui sau învolburată în vreme de furtună, Marea Neagră a reuşit de-a lungul timpului să păstreze în jurul ei o aură de mister de nestrăpuns şi să dea naştere la numeroase legende. Poveşti mitologice, mituri transmise prin viu grai din generaţie în generaţie, istorisiri ce incită imaginaţia, dar şi inexplicabil generator de întrebări şi temeri s-au ţesut în jurul apelor ce îşi ţin secretele bine ferecate în adâncuri.

Legendele Mării Negre

Una dintre legendele spusă şi astăzi de pescari este cea a oraşului Constanţa şi a pietrei albe cu contur uman de la Tuzla ce pare să poarte în ea un strigăt mut de durere profundă.

Povestea începe demult, pe vremea când turcii râvneau la bogăţiile de pe teritoriul ţării noastre şi un sultan s-a încumetat să treacă prin foc şi sabie oştirea micuţă ce i s-a opus. Bucuria i-a fost însă de scurtă durată deoarece frumoasa soţie a voievodului ucis a reuşit să-i fure inima pe vecie. Pentru a obţine iubirea româncei, padişahul a despărţit-o pe aceasta de singura fiinţă pe care o mai avea: fiica ei, Constanţa.

Durerea femeii a fost atât de mare încât a invocat vântul pentru a-şi recăpăta libertatea şi apele mării pentru a-i spăla ruşinea de a fi ostatecă. Ca şi când ar fi prins viaţă, natura a făcut dreptate luând în valuri atât pe domniţa N r . III, 2 0 17

prizonieră cât şi pe sultanul necruţător. În urma prăpădului, copila rămasă orfană a plâns până ce durerea a împietrit-o transformând-o în stânca de la Tuzla ce astăzi stârneşte curiozitatea. Numele ei este numele oraşului de astăzi – Constanţa.

O altă legendă face conexiuni între Marea Neagră şi potopul biblic, avansând ideea că mult-căutata Arcă a lui Noe s-ar găsi de fapt în adâncurile întunecate ale acestei mări. Această ipoteză a fost avansată chiar de către oameni de ştiinţă care încă mai caută corabia biblică încercând să demonstreze adevărul Scripturii.

Multiple cercetări par să susţină această teorie, mai ales că epavele găsite pe fundul mării alimentează imaginaţia căutătorilor. Să fi fost Potopul pe teritoriul României? Marea Neagră nu doreşte însă să ofere un răspuns, în ciuda tehnologiei care caută să-i sondeze întunericul.

Un alt oraş, Mangalia, are propria legendă pe care valurile par să o şoptească uneori aducând cu ele bănuţi sau pietre preţioase. Se spune că într-un timp uitat exista un oraş fără seamăn de frumos, în care bogăţia atingea apogeul. Acest oraş era al regelui Solon şi era închinat Zeului Negoţului şi al Tâlhăriei. Atât divinitatea din fildeş ce trona peste metropolă, cât şi măritul rege aveau inimi împietrite. Numai că, Solon şi-a dorit să simtă pentru o noapte sentimentul iubirii, iar dorinţa i-a fost acceptată de zeu care însă a şi cerut un preţ pe măsura cererii.

Necruţătorul din fildeş i-a cerut conducătorului oraşului nici mai mult nici mai puţin, decât săi jertfească personal, la răsărit, pe însăşi copila de care s-a îndrăgostit. Pe atunci marea era populată de zâne ce aveau în grijă soarta marinarilor, iar una dintre zâne, Manga, a fost nefericita ce şi-a dăruit inima de bunăvoie regelui Solon. Conform convenţiei, zorii zilei au îngheţat iubirea simţită de rege, iar Manga a fost târâtă pe altar. Această atrocitate a declanşat însă mânia Duhului Apelor care a scufundat oraşul opulent în adâncurile mării, împietrind pentru vecie oamenii din el şi distrugând zeul de fildeş. Manga a împietrit şi ea aruncată pe lespezile din piatră, iar oraşul Mangalia ce îi poartă numele încă aminteşte de frumoasa regină a oraşului scufundat.

24 | 79

!

Poveştile pescăreşti ne vorbesc şi despre numeroase creaturi fantastice care populează apele mărilor, iar Marea Neagră nu putea fi lipsită de supranatural. Folclorul românesc vorbeşte despre Sorbul Mării generator de secetă sau furtună, sirene ce îşi fac apariţia când apele sunt calme şi care „vrăjesc” marinarii ce le aud cântecul, Vidra Mării ce stăpâneşte apele şi fiinţele din mare şi care domneşte tăcut din palatul din adâncuri.

Insula Şerpilor înconjurată de apele Mării Negre este un alt loc populat de fantastic. Considerată a fi un portal magic, insula este o creaţie a lui Poseidon – zeul mării la greci – la dorinţa zeiţei Thetis.

Inexplicabilul din adâncuri În afara legendelor care învolburează apele Mării Negre, adâncurile par să aibă şi o aură de inexplicabil care intrigă şi atrage numeroşi cercetători, dar şi iubitori de paranormal. Aspectele sale stranii au determinat inclusiv o asemănare cu celebrul Triunghi al Bermudelor unde au avut loc multiple dispariţii. Cei de la NASA infirmă supoziţiile fanteziste despre OZN-uri în adâncul Mării Negre deşi s-a declarat în numeroase rânduri vizualizarea unor aparate de zbor cel puţin ciudate deasupra sau despre spirite malefice ale apelor, recunoscând însă existenţa unor anomalii magnetice existente în apele mării.

Mara Caloian N r . III, 2 0 17

În numărul III al revistei culturalartistice se află mai multe imagini cu picturi celebre.

Vă provocăm să le descoperiți, să le recunoașteți numele autorilor și operele acestora.

Pentru verificare ne puteți trimite răspunsurile pe pagina de Facebook fb.com/Vox.Authors.

Definiţia mea favorită a unui intelectual este: "Cineva care a fost educat dincolo de inteligenţa sa". – Arthur C. Clarke

25 | 79

Mary Celeste

A

pele întunecate ale mărilor şi oceanelor poartă în valuri un număr infinit de poveşti, ascund secrete în adâncuri şi păstrează veşnic mistere pe care uneori le sparg de ţărm, lăsând oamenii să se joace în încercarea de a le desluşi. „Fantomele mărilor” - „navele-strigoi” ce bântuie apele lumii – au fascinat dintotdeauna, iar legendele savurate în lumea navigaţiei le-au dat aură de imortalitate în pofida trecerii vremii. Chiar şi astăzi, nave celebre par să învie din negura timpului şi să plutească peste mările învolburate asemeni unor fantome ce comunică mut taine neînţelese.

Miturile ţesute în jurul acestor vase fantomatice conferă o vrajă aparte călătoriei pe apă, iar poveştile spuse de obicei la lăsarea întunericului transformă istorisirile într-unele captivante, sorbite cuvânt cu cuvânt atât de cunoscători cât şi de amatori.

N r . III, 2 0 17

Una dintre celebrităţile navelor fantasmagorice este fără îndoială Mary Celeste despre care s-au scris kilometri întregi de articole în încercarea disperată de a explica fenomenul bizar petrecut cu această brigantină.

Cu toate acestea, nici tonele de cerneală consumată, nici cercetările amănunţite şi nici titlurile menite să promită o explicaţie a celor întâmplate nu au reuşit să dezlege misterul din jurul acestui vas-fantomă. În 1872, la data de 7 noiembrie, brigantina Mary Celeste pleacă spre Genova din portul New York pentru a transporta o încărcătură de alcool. Un vânt calm, un cer senin şi un ocean tăcut nu prevesteau ce avea să urmeze. Şi totuşi...

Atunci când bricul Dei Gratia întâlneşte Mary Celeste şi brigantina nu răspunde semnalului de salut, căpitanul cargoului decide să urce la bordul acesteia pentru a verifica ce se întâmplă.

Nu mică i-a fost mirarea să constate că pe navă nu era nimeni. Pustietatea generează fiori reci, mai ales că totul indica prezenţa oamenilor cu cel mult câteva minute în urmă. O scrisoare deabia începută aştepta răbdătoare ca peniţa să fie scoasă din călimară pentru a-şi primi continuarea, o pernă încă păstra amprenta capului unui copil, banii şi valorile erau nederanjate. Nimic nu indica vreun potenţial atac. Totul inspira un calm înfricoşător, iar liniştea mormântală nu prevestea nimic bun.

Căpitanul bricului Dei Gratia investighează pe cont propriu absenţa echipajului de pe Mary Celeste dar, constată că lipsesc cu desăvârşire cronometrele, ceasurile sau documentele pasagerilor. Ultima speranţă este jurnalul de bord, însă lecturarea acestuia îi aduce un nou şoc: ultimele zece zile nu sunt trecute în jurnal lăsând totul într-o ceaţă de nepătruns. Era limpede că vasul fusese părăsit dar un „de ce” rostit în mod obsesiv atât cu voce tare cât şi mintal nu dă pace nimănui. Câteva pete răzleţe de sânge găsite pe punte şi absenţa bărcii de la pupa sunt singurele indicii care duc cu gândul la plecarea echipajului ce nu a mai fost găsit nicicând.

26 | 79

Ulterior au fost efectuate cercetări amănunţite de către experţi, marinarii au fost căutaţi în zadar, s-a încercat emiterea unor teorii logice şi plauzibile care să explice dispariţia subită a personalului şi a pasagerilor de pe brigantina abandonată şi au curs râuri de cerneală în multiple publicaţii ale vremii, povestea devenind virală şi fiecare ipoteză apărută transformându-se într-un adevărat deliciu pentru amatorii de senzaţional. Mary Celeste rămâne şi astăzi un mister nedesluşit, o enigmă a cărei dezlegare o are doar adâncul apei, o legendă spusă cu patos de marinari dornici de poveşti sinistre.

propriu. Căutările sale prin arhive şi informaţiile obţinute pe parcursul investigaţiilor l-au făcut chiar să ia hotărârea de a scrie o carte despre destinul neelucidat al marinarilor de pe Resolven. Acesta crede chiar că străbunicul său ar fi putut trăi şi că are şanse de a-i găsi mormântul.

Că a fost vorba despre un blestem al navei sau despre enigma Atlanticului, nu se poate spune cu certitudine, dar, Resolven se va pierde pentru totdeauna patru ani mai târziu în Northport.

Albion Resolven Bizaritatea ce învăluie Mary Celeste nu este singura de acest gen. Brigantina cu echipajul dispărut nu este un caz singular, acestei înfricoşătoare poveşti adăugându-se altele încă şi mai ciudate. Bricul Resolven a reuşit în acest sens să provoace adevărate ipoteze, care mai de care mai neverosimile şi mai încărcate de grotesc. Doisprezece ani mai târziu de la incidentul inexplicabil al vasului maritim Mary Celeste, o altă navă avea să genereze panică şi să intrige oamenii din toate colţurile lumii. Este vorba despre bricul Resolven care pleacă în zorii zilei de 27 august spre Grand Banks pentru a colecta peştele. În 29 august este întâlnită de un vas britanic – HMS Mallard – şi, la fel ca în cazul brigantinei Mary Celeste, se constată că nava este abandonată, şi de această dată tot în condiţii bizare. Căpitanul de pe HMS Mallard realizează cu stupoare că pasagerii părăsiseră nava cu cel mult zece minute înainte de urcarea lui la bord – focul aprins din bucătăria bricului o demonstra cu desăvârșire – şi totuşi, pe întinderea nesfârşită de apă, nu era nici urmă de marinarii care plecaseră cu o simplă barcă de salvare. Exista un motiv al dispariţiei subite?

Dacă da, acesta s-a pierdut în valurile mării, odată cu echipajul a cărui soartă rămâne şi astăzi o taină a apelor.

Prin multitudinea de articole referitoare la misterul bricului Resolven, recent, unul dintre strănepoţii căpitanului dispărut John James, s-a hotărât să cerceteze întâmplările pe cont N r . III, 2 0 17

Printre „fantomele mărilor” se numără şi aşa-zisa „navă de cristal” care a provocat nu doar rumoare ci şi panică. Construit în 1891 de Sir Raylton Dixon & Co., vasul de pescuit britanic Albion dispare în acelaşi an în condiţii inexplicabile în apele oceanului. Căutările sunt zadarnice deoarece nava nu este găsită.

Supoziţiile duc inevitabil către teoria scufundării deşi, în lipsa dovezilor, nimic nu poate fi luat drept concludent.

Până atunci, navele cristalizate erau un fenomen rar întâlnit; cu toate acestea, nu se putea spune că existenţa lor nu era cunoscută.

Urgiile mărilor nordice îi determinau adesea pe marinari să părăsească vasele, iar acestea înfruntau iarna fără a ajunge de fiecare dată în adâncul apei. Acestea puteau pluti în derivă luni întregi ajungând să îngheţe şi de aici aspectul de cristal dat de gheaţă. Forma vechilor vase de pescuit cu pânze ajuta la iluzia fantastică de navă-fantomă, iar marinarii dezvoltau adevărate poveşti sinistre despre acestea, în acelaşi timp, superstiţiile neîntârziind să apară, precum şi temerile generate de anumite zile pentru navigat în larg sau credinţele despre „apele blestemate” care ţineau vasele departe de ele ori înghiţeau oameni.

Cât anume era adevărat din povestirile marinăreşti nu se poate afirma, dar nava britanică Albion a avut totuşi parte de mai multă celebritate decât un simplu vas de pescuit eşuat în mările nordice. După bizara dispariţie, 27 | 79

Albion îşi face apariţia teatral, în vârful unui iceberg gigantic, îngheţată şi înfricoşătoare, provocând fascinaţie dar şi teamă. S-a încercat cu resursele vremii recuperarea cadavrelor marinarilor, dar încă odată forţa apei s-a dovedit a fi de neînfrânt, iar voinţa iernii de neclintit. Părând să râdă de efortul inutil al oamenilor, uriaşul de gheaţă s-a îndepărtat tot mai mult lăsând în urmă groaza de necunoscut şi loc de multiple interpretări care au animat cântecele şi istorisirile echipajelor navale de-a lungul vremii.

Ellen Austin „Orice vas are un suflet şi îi este scris un destin.” - ist. Nikolai Cerkaşin Pornind de la vorbele istoricului de origine rusă, se poate afirma că velierului Ellen Austin i-a fost predestinată pieirea în apele reci şi pline de mistere ale Atlanticului.

Triunghiul Bermudelor a dat naştere la numeroase poveşti înspăimântătoare, menite să ţină departe de apele oceanului multă vreme navele marine şi să incite cercetătorii să caute explicaţii logice şi argumentative pentru bizarităţile petrecute adesea în acest loc al tenebrelor. Teorii care mai de care mai fantastice au fost emise atât de oameni de ştiinţă cât şi de jurnalişti sau pur şi simplu de către iubitori de paranormal. Faptul că locul ar fi controlat de extratereştri este doar una dintre ipotezele fanteziste ce au iscat panică în istoria navigaţiei. Vasul american Ellen Austin şi-a găsit sfârşitul în Triunghiul Bermudelor după o întâmplare cel puţin ciudată. Întâlnind un schooner părăsit dar în stare bună, marinarii de la bordul velierului au decis să ia cu ei ambarcaţiunea, iar o parte din echipajul de pe Ellen Austin s-a urcat la bordul ei. Un vânt răzleţ venit de nicăieri s-a transformat în furtună şi a despărţit cele două vase pentru două zile. În cea de-a treia zi, căpitanul de pe Ellen Austin a realizat că cei patru marinari trimişi la bordul schoonerului erau de negăsit.

Faima Triunghiului Bermudelor era destul de cunoscută, oamenii au început să se teamă că nava ar fi blestemată şi au refuzat să se mai urce pe puntea ei. Căpitanul Baker a promis mari N r . III, 2 0 17

sume de bani pentru ca alţi membri ai echipajului să navigheze pe schoonerul abandonat. Nici de această dată norocul nu le-a surâs deoarece un nou uragan s-a pornit din senin, iar cele două nave au dispărut pentru totdeauna în mod inexplicabil. Înainte de a se pierde într-un Atlantic întunecat, Ellen Austin a fost avariată în multiple rânduri, fapt pentru care au apărut rapid presupuneri legate de un eventual blestem al navei. Despre schoonerul pierdut s-a emis însă o ipoteză mai verosimilă, aceea că numărul mic de marinari aflaţi la bord nu a putut face faţă condiţiilor atmosferice dezastruoase, iar scufundarea ambarcaţiunii a fost inevitabilă. Cu toate acestea, soarta tragică a velierului Ellen Austin a reuşit să dezvolte încă şi mai mult angoasele marinăreşti legate de oceanul Atlantic şi de predilecţia acestuia pentru vieţi omeneşti.

Hermania Secolul XIX aduce cu sine şi o dezvoltare a traficului comercial marin care atrage pirateria ca un magnet. Navele din lemn care erau atacate, erau deposedate de bunuri, iar membrii echipajelor erau, în cele mai multe cazuri, ucişi cu sânge rece şi aruncaţi ca hrană pentru peşti. Vasele atacate erau de obicei abandonate şi pluteau în derivă chiar şi luni întregi. În afară de piraţii mărilor, existau şi condiţiile meteorologice, deseori nefavorabile.

Orice uragan lăsa în urma lui nume de nave ce nu aveau să mai ajungă vreodată în porturi, iar vieţile pierdute în valuri umpleau liste întregi.

Miile de oameni dispăruţi în braţele apelor şi vasele fantomatice plutitoare au generat şi o varietate de legende, mai ales atunci când lipseau cu desăvârşire explicaţiile logice.

O astfel de legendă este cea schoonerului olandez – Hermania. Anul 1849, 31 aprilie, în sudul Angliei – cu mai bine de douăzeci de ani înainte ca Mary Celeste să creeze un adevărat ambarcaţiunea este întâlnită plutind în derivă de către vasul de pescuit Fame, cel din urmă constatând că Hermania suferise multiple avarii cel mai probabil dintr-o coliziune cu un iceberg sau cu un alt vas. Zgârieturile vizibile de pe corpul de lemn al navei precum şi catargele 28 | 79

frânte nu distruseseră vasul care se afla totuşi într-o stare destul de bună. Urcând la bordul Hermaniei, căpitanul de pe Fame realizează că echipajul lipseşte cu desăvârşire. Deşi s-a încercat căutarea marinarilor, aceştia nu au mai fost vreodată găsiţi, iar suspiciunile despre un eventual atac al piraţilor au început să capete contur. Deşi este o explicaţie logică, faptul că nici trupurile membrilor echipajului nu au fost vreodată găsite, au generat şi o serie de istorisiri fantastice despre un blestem al schoonerului Hermania încă din momentul în care aceasta ar fi plecat pe apă.

Lista navelor ce încă bântuie imaginaţia echipajelor marine chiar şi astăzi când tehnologia a avansat simţitor poate continua cu multe alte nume. Epoca „navigaţiei fără radar” a avut grijă să ofere posterităţii multe dispariţii misterioase şi cazuri neelucidate, iar apelor li sa dat un tribut uman colosal pentru dreptul de a naviga astăzi în linişte pe mări şi oceane. Cu toate acestea, se pare că poveştile fantastice nu sunt uitate şi, chiar şi cel mai mic incident duce rapid spre o adevărată istorisire în care supranaturalul îşi face treaba. Un asemenea caz este vasul Liubov Orlova. Conform publicaţiei The Sun, acesta a dispărut în repetate rânduri din porturile în care era ancorat şi abia anul trecut s-a reuşit recuperarea lui din apele Atlanticului. Liubov Orlova a fost un factor declanşator al vechilor poveşti marinăreşti, iar denumirea de vas-fantomă nicidecum nu mai produce uimire.

Mistere maritime, folclor marinăresc, date reale, imposibil, ireal, ambarcaţiuni celebre cu final tragic, suflete înecate... apele lumii ascund în adâncuri poveşti nerostite cu final niciodată cert.

Mara Caloian

N r . III, 2 0 17

★ Servicii promovare pentru edituri ★ ⊙ Abonament lunar Basic ⊙ ✓ Găzduirea unui banner al editurii; ✓ Publicarea și găzduirea listei/catalogului cu cărțile editurii; ✓ Articol de prezentare/reclamă a editurii; ✓ Publicarea tuturor comunicatelor de presă privind aparițiile și lansările din luna respectivă; ✓ Redactarea profesionistă și publicarea a maxim 4 recenzii/lună; ✓ Postarea anunţurilor de interes specific ale editurii pe site-ul nostru și pe cele ale partenerilor; ✓ Includerea a 10 titluri de carte în librăria Bibliocarti; ✓ Toate materialele promoționale vor fi publicate/distribuite și în bloguri, grupuri, pagini și profiluri din social media. ✓ Preț abonament lunar Basic : 320 lei fără TVA ⊙ Abonament lunar Premium ⊙ ✓ Găzduirea unui banner al editurii; ✓ Publicarea unui link către lista/catalogul cărților editurii și publicarea catalogului în revista tipărită Vox Authors; ✓ Articol de prezentare/reclamă a editurii în limita a 500 – 600 de cuvinte; ✓ Publicarea tuturor comunicatelor de presă privind aparițiile și lansările din luna respectivă; ✓ Publicarea de advertoriale pe site-uri și bloguri partenere (patru/lună); ✓ Interviu cu managerul editurii în revista cultural-artistică Vox Authors; ✓ Publicarea de recenzii sau/și texte de prezentare a maxim 4 cărți trimise editură; ✓ Includerea a 15 titluri de carte în librăria Bibliocarti; ✓ Publicarea planului editorial al editurii; ✓ Postarea de anunțuri de interes specific ale editurii pe site-ul nostru și cele ale partenerilor ✓ Toate materialele promoționale vor fi publicate/distribuite și în grupuri, pagini și profiluri din social media. ✓ Preț abonament Premium : 660 lei fără TVA 29 | 79

MAPAMOND SUB LUPฤ

10

istorici remarcabili

1.

2.

3.

4.

5.

Herodot Plutarch Vasily Tatishchev John Lingard Hegel

6. Daniel J. Boorstin 7. Niall Ferguson 8. Franรงois Furet 9. Huang Sen-Fan 10. Theodore Roosevelt

Foto: Ovidiu Mihai

N r . III, 2 0 17

30 | 79

o sursă de legende şi de speculaţii. Clădirea mai este cunoscută şi sub numele de „Turnul Victoriei” în cinstea Reginei Victoria.

P

oveştile încărcate de magie care ne-au fascinat copilăria şi continuă să provoace la visare şi universul adulţilor au în ele nu doar fantezie şi imaginaţie, ci şi picături de realitate adesea ignorate de cititori. Lecturând basmele, ne trezim plimbându-ne pe tărâmuri fermecate, de unde nu am mai dori să ne întoarcem în realitatea modernă dar cenuşie. Castele care îţi taie răsuflarea, peisaje magnifice, construcţii impunătoare sau locuri înfricoşătoare – toate atrag spre ele cu forţa unui magnet colosal.

Basmele au această putere – de a ne teleporta într-o lume magică unde totul este învăluit în mantia frumosului. Şi după călătorii memorabile prin paginile a zeci de poveşti, e vremea să vedem şi în plan real locuri şi clădiri magice ce par a fi ieşit dintre coperte.

Turnul lui Rapunzel – UK Vă amintiţi de fata blondă cu cel mai lung păr din lume? Ei bine, turnul înalt în care vrăjitoarea cea rea o ţinea închisă de la vârsta de doisprezece ani există în realitate şi este localizat în Huddersfield, UK. Privindu-l, parcă scenele de basm capătă contur, iar personajul cu părul ca aurul ce îşi despletea podoaba capilară pentru a-l ajuta pe prinţ să poată urca în turn cu ajutorul ei devine verosimil.

Construcţia este una ce datează de milenii şi dea lungul timpului a fost un subiect de discuţie, N r . III, 2 0 17

Castelul lui Făt-Frumos, Elveţia Poveştile cu Făt-Frumos sunt nenumărate, aproape în fiecare basm existând un erou masculin cu însuşiri excepţionale şi cu o frumuseţe menită să farmece privirile. Şi, aşa cum bine ştim, orice prinţ are şi un castel pe măsura calităţilor sale şi care fascinează călătorii prin basm. În realitate, Castelul lui Făt-Frumos îl găsim în Elveţia, în Gstaad, situat pe un deal şi oferind o privelişte de vis asupra Alpilor Elveţieni. Purtând denumirea de Gstaad Palace, construcţia este un hotel din 1913 care de-a lungul timpului a beneficiat de numeroase modernizări pentru a oferi oaspeţilor cele mai bune servicii. Rezervările se fac cu greu şi cel puţin cu unul sau chiar doi ani înainte.

Casa Hobiţilor – Franţa Bilbo Baggins, personajul lui Tolkien a reuşit să ne farmece nu doar cu aventurile sale, ci şi cu locuinţa confortabilă în care îşi ducea traiul. O astfel de căsuţă, ruptă parcă din paginile cărţii „O poveste cu un hobbit” a fost construită în zilele noastre de către Simon Dale în Franţa. Pretextând că ne aflăm în imediata vecinătate a unei „catastrofe ecologice”, bărbatul a ales să locuiască într-o căsuţă eco ce trebuie să recunoaştem că este incredibil de primitoare şi călduroasă – pe care şi-a 31 | 79

construit-o singur din materiale naturale şi recondiţionate. Ce a reuşit? O locuinţă cu adevărat fermecătoare.

Pădurea Fermecată – Germania În majoritatea basmelor există o pădure fermecată în care nu se ştie ce făpturi magice ai putea întâlni sau peste ce ai putea da. Învăluită în mister, atractivă prin necunoscutul în care păşeşti, pădurea conţine acel element de magie despre care nu ştii dacă e pozitivă sau din contră, malefică. O astfel de pădure găsim în Europa Park, Germania – un loc ce îndeamnă la aventură, desprins din poveştile Fraţilor Grimm. Europa Park este cel mai mare parc tematic din Germania, iar Pădurea Fermecată este din 2011 o nouă zonă a parcului.

Vă invităm să apreciați pagina noastră oficială de Facebook https://www.facebook.com/Vox.Authors/

Oraşul Vrăjitorilor – Belgia Basmele ne poartă adesea şi prin locaţii neobişnuite unde sălăşluiesc vrăjitori şi vrăjitoare, personaje mai mult sau mai puţin atractive, dar cu certitudine posesoare ale unor puteri ce întrec imaginaţia. Şi dacă în unele poveşti, aceste fiinţe trăiesc în păduri cum e cazul vrăjitoarei din Hansel & Gretel, în altele, trebuie să păşim pe tărâmuri încărcate de magie pentru a realiza că sunt locuite de vrăjitori. Un astfel de tărâm fermecat este considerat a fi oraşul Ghent din Belgia, oraş ce pare învăluit în lumini de vrajă de fiecare dată când întunericul se aşterne. Arhitectura medievală foarte bine conservată a locaţiei contribuie cu succes la aspectul fascinant creat alături de numeroasele parcuri naturale ale oraşului şi de multiplele muzee ce adăpostesc pagini de istorie.

Uneori, imaginaţia autorilor de poveşti se activează la vederea unei locaţii inedite şi aşa iau naştere plaiurile şi construcţiile magice.

Sau... poate că volumele de basme conţin un strop de magie care reuşeşte uneori să evadeze dintre pagini şi să metamorfozeze în lumea reală elemente de poveste. Oricum ar fi, locurile desprinse parcă dintr-un univers fantastic merită văzute măcar o dată în viaţă.

Mara Caloian N r . III, 2 0 17

Suntem aproape convinși că primele rămășițe ale unui dinozaur au fost descoperite de Gideon Mantell în 1822, în comitatul Sussex din Anglia!

Mulțumiri speciale paginii de Facebook “Cărți nemuritoare” pentru susținerea acordată revistei noastre și platformei Bibliocarti.com.

32 | 79

T

rebuie să admitem că există oraşe turistice care atrag vizitatorii ca un magnet, cu o forţă colosală. Aceştia revin în locurile care iau fascinat acumulând amintiri de neuitat, păstrate cu grijă în albume foto şi gravate în memorie. Braşov este unul dintre acele oraşe încărcate de obiective turistice, de istorie, de medieval, care te fac să revii de fiecare dată cu plăcere şi cu aparatul foto pregătit pentru a imortaliza momente memorabile. Călătorii descoperă un oraş modern şi în acelaşi timp posesor al unui mix neaşteptat de istorie, cultură şi artă contemporană. O simfonie de medieval, Braşovul reflectă o bucată din patrimoniul cultural al României care merită văzută, admirată şi, bineînţeles, împărtăşită la nivel internaţional ca un motiv de mândrie specific românească.

Considerat unul dintre cele mai frumoase oraşe ale României, Braşovul reuşeşte să atragă anual numeroşi vizitatori atât din ţară cât şi de peste hotare. Astăzi vă prezentăm pe scurt câteva obiective turistice în Braşov pentru care merită cu siguranţă să vă luaţi o vacanţă pentru a le vizita. Începem cu Castelul Bran pe care nu îl puteţi rata. Clădirea este un adevărat monument arhitectonic şi, în acelaşi timp o construcţie ce poartă în ziduri nu doar veacuri de istorie ci şi legende nenumărate, dintre care cele mai cunoscute sunt cele ale vampirului Dracula. Nu ne aşteptăm, bineînţeles, să vedem celebrul conte însetat de sânge umblând pe coridoare, dar un ghid amabil cu siguranţă va face o prezentare a vremurilor pe care Castelul Bran le-a cunoscut. Pentru aceia care au chef de distracţie la maxim, Parc Aventura este o locaţie mai mult decât ideală. Sportul este combinat cu relaxarea, iar adrenalina creşte la maxim, bineînţeles, în condiţii de siguranţă.

Traseele sunt concepute atât pentru copii cât şi pentru adulţi, iar activităţile sunt parcă menite să te scoată din rutina internetului.

N r . III, 2 0 17

Muzeul de etnografie Braşov este un alt obiectiv demn de bifat pe lista de vizite.

Colecţiile atent expuse oferă vizitatorilor informaţii importante despre cultura şi civilizaţia din Braşov de-a lungul vremii. Se poate admira un patrimoniu textil excepţional în care sunt ţesături decorative dar şi costume tradiţionale din zona Braşovului, precum şi războaie de ţesut sau instrumente meşteşugăreşti. Ne îndreptăm spre un alt muzeu, de data aceasta este vorba despre Muzeul civilizaţiei urbane din Braşov unde este evidenţiată evoluţia civilizaţiei pe parcursul secolelor. Pictură, fotografie, decoraţiuni, mobilier sau vestimentaţie sunt expuse în faţa vizitatorilor. Există şi expoziţii temporare ca „Bonbons, Chocolat, Caramels” - expoziţie despre istoria ciocolatei la Braşov cu aromă şi gust, bineînţeles, de ciocolată. Simbol al Braşovului şi situată chiar în centrul oraşului, Biserica Neagră este o bucată de istorie autentică imposibil de ratat într-o vizită în Braşov. Construit în stil gotic, monumentul arhitectonic poartă denumirea de „Biserica Neagră” datorită unui incendiu care i-a adus multiple daune dar şi fum. Edificiul de cult este cel mai mare din România şi, deşi restaurat în numeroase rânduri, reuşeşte şi astăzi să îşi păstreze grandoarea şi frumuseţea, impresionând privitorii. Deasemenea, colecţia fascinantă de covoare orientale din interiorul clădirii merită văzută. Atenţie însă, pozele în interior sunt din nefericire, interzise. Prima Şcoală Românească este o altă atracţie a Braşovului, iar ghidul explică foarte bine, sub formă de poveste, pagini de istorie ale clădirii, ale educaţiei şi ale Braşovului. Unicitatea exponatelor te face să realizezi rapid că ai în faţă chiar trecutul şi senzaţia că timpul s-a întors e fascinantă. Putem vedea prima biblie sau primul dicţionar, sala de clasă Anton Pann care aminteşte de acel stil de şcoală întâlnit în cărţile vechi, picturi, mobilier, icoane, etc.

Frumuseţea Braşovului atrage cu siguranţă numeroşi iubitori de istorie dar şi călători dornici de aventură. Genul de oraş pe care vrei să îl revezi iar şi iar, Braşov îşi aşteaptă în fiecare sezon turiştii cu braţele deschise.

Mara Caloian

33 | 79

C

apitalele europene atrag anual milioane de vizitatori din întreaga lume atât prin obiectivele turistice cât şi prin unicitatea lor în ceea ce priveşte cultura, istoria şi felul în care au reuşit să combine vechiul şi noul în aşa fel, încât ambele să se contopească în mod armonios. Iată un top 5 al capitalelor ce nu pot fi omise de pe lista destinaţiilor de vacanţă pentru că... trebuie să le vezi măcar o dată în viaţă.

Londra Capitala britanică este cu siguranţă unul dintre cele mai importante metropole ale lumii şi, în acelaşi timp, un veritabil centru culturalartistic ce nu trebuie ratat. Este unul dintre cele mai moderne oraşe şi, totodată, şi-a conservat trecutul în multiple opere arhitecturale şi în muzee ce găzduiesc istoria tumultoasă a Angliei. Numeroasele sale obiective turistice fac din Londra unul dintre oraşele adorate de turiştii din întreaga lume. Dintre acestea, menţionăm şi noi Turnul Londrei, Big Ben, Palatul Westminster, Catedrala Saint Paul, Hyde Park, Nationall Gallery.

Praga Denumită şi „oraşul celor 100 de clopotniţe”, capitala cehă are un centru istoric demn de vizitat ce a fost inclus în patrimoniul mondial UNESCO. Istoria Pragăi are multe momente de răscruce şi toate par să răzbată din fiecare străduţă pietruită. Pentru că, în Praga, străzile spun poveşti acelor care ştiu să le asculte. Unul dintre cele mai populare metropole europene dar şi mondiale nu poate fi omis de pe lista oraşelor pe care trebuie să le vezi măcar o singură dată în viaţă. Dintre obiectivele sale enumerăm şi noi Piaţa Oraşului Vechi, Muzeul Naţional, Cetatea din Praga, Cartierul evreiesc.

Roma Vechea capitală a Imperiului Roman şi actuala capitală a Italiei, Roma pare să îşi etaleze istoria cu mândrie chiar şi peste secole.

Important centru istoric mondial, metropola N r . III, 2 0 17

italiană îşi tentează anual vizitatorii cu multiplele sale vestigii antice ce poartă în ele legende memorabile. Este un alt oraş inclus în patrimoniul mondial UNESCO şi un must see pentru toţi iubitorii de istorie. Combinaţia irezistibilă de trecut şi prezent pe care o regăsim în Roma, fac din capitala europeană o bijuterie preţioasă a lumii. Notăm şi noi câteva locuri demne de vizitat: Colosseumul, Forumul roman, La Fontana di Trevi, Capela Sixtină, Castelul Sant' Angelo.

Paris Oraşul de pe Sena este asociat cu iubirea, romantismul şi aspectul vintage ce a reuşit să se adapteze modernului de-a lungul secolelor, făcând din capitala franceză un loc pe care îndrăgostiţii îl vizitează anual. De asemenea, cultura şi arta au primit un loc binemeritat în cadrul metropolei ceea ce aduce Parisului numeroşi turişti iubitori de opere de artă găzduite în muzeele celebre ale Franţei. Nu putem omite nici faptul că Parisul este un adevărat centru al modei internaţionale şi că este asociat cu eleganţa. Printre principalele sale obiective turistice se regăsesc Turnul Eiffel, Muzeul Luvru, Arcul de Triumf, Grădinile Tuilleries, Parcul Asterix, Disneyland.

Madrid Capitala Spaniei este un oraş bogat din punct de vedere cultural, iar caracterul deschis al locuitorilor atrage turiştii ca un magnet. Unul dintre cele mai primitoare oraşe europene are grijă să îşi „infecteze” vizitatorii cu bunădispoziţie, cu bucuria de a trăi, cu o viaţă de noapte extrem de animată, dar şi cu multiple obiective turistice prin care îşi evidenţiază cultura şi istoria. Trecem şi noi pe lista obiectivelor de neratat din Madrid următoarele: Muzeul Prado, Palatul Real, Piaţa San Miguel, Mânăstirea El Escorial, Stadionul Santiago Bernabeu, Parcul Buen Retiro.

V-am deschis apetitul pentru o excursie prin capitalele europene? Dacă da, vă invităm să lecturaţi şi informaţii mai puţin cunoscute despre alte oraşe ale lumii demne de vizitat, în rubrica de Travel a site-ului.

Mara Caloian 34 | 79

Palatul Potala – Tibet

C

onstrucţiile bizare atrag ca un magnet turiştii din întreaga lume. Concepte arhitecturale care provoacă imaginaţia, atât vechi cât şi noi, sunt adevărate must see pentru iubitorii de călătorii, iar dintre acestea, castelele sunt atracţiile principale. Fascinante, impunătoare, dominante, castelele au reuşit întotdeauna să creeze acea senzaţie de întoarcere în timp chiar şi pentru câteva secunde – poate de aceea, vizitatorii nu contenesc să vină an de an pentru a petrece timp în compania lor. Dar castelele nu sunt doar imagini de poveste. Ele sunt reale, tangibile, reci şi, în plus, unele dintre ele sunt cu adevărat neobişnuite. Forme ciudate, locaţii inimaginabile pentru astfel de construcţii, idei pe care arhitecţii vremii le-au pus în practică apelând la curaj şi multă istorie putem găsi păşind pe treptele celor mai neobişnuite castele din lume.

Castelul din peşteră – Slovenia Unul dintre cele mai neobişnuite castele ale mapamondului este cu siguranţă Castelul din peşteră (Predjamski Castle). Construcţia este situată în Slovenia, fiind în trecut foarte greu accesibilă. Creaţia arhitecturală datează în forma actuală din secolul XVI şi este construită în stâncă, la intrarea în peştera Postojna. Numeroase legende povestesc despre evenimentele la care acest castel a participat ca martor mut, trecând prin bătălii, dar şi prin momente de glorie.

Distrus atât de asedii cât şi de un cutremur major, Castelul din peşteră a beneficiat de reconstruire de două ori. Astăzi poate fi vizitat cu uşurinţă de către turişti, datorită drumului modernizat.

N r . III, 2 0 17

Cel mai mare monument al Tibetului, o dovadă palpabilă de măreţie şi grandoare, a fost construit în 637 de împăratul Songtsen Gampo pe unul dintre munţii din regiune, la o altitudine de peste 3000 de metri. Mult mai târziu, în 1645, au fost adăugate alte clădiri formându-se un complex arhitectural excepţional. Este unul dintre palatele foarte bine conservate ale lumii, nesuferind daune majore care să necesite o reconstrucţie. Clădirea masivă în stil tibetan a intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO din 1994 şi funcţionează astăzi ca muzeu deschis vizitatorilor.

Castelul Kelburn – Ayrshire Construcţia istorică datând din secolul XIII a fost împodobită în 2007 cu graffiti din permisiunea Lordului Glasgow care avea în plan renovarea faţadei. Castelul s-a transformat într-o mare de picturi murale colorate înfăţişând diverse scene şi personaje de desen animat care fac deliciul privitorilor. Unul dintre cele mai vechi palate scoţiene a încântat milioane de vizitatori prin culorile vibrante folosite de artiştii brazilieni. Recent, din cauza faptului că s-a descoperit că cimentul este deteriorat, s-a recurs la îndepărtarea picturilor, dar se pare că edificiul va fi repictat, iar desenele vor fi o surpriză.

35 | 79

Castelul de Hampshire

gheaţă

–

Lincoln,

New

Creatorul Castelului de gheaţă, Brent Christensen, a început uimitoarea construcţie cu câteva cuburi de gheaţă şi zăpadă. Astăzi, castelele de gheaţă sunt evenimente anuale remarcabile care ne duc cu gândul la Frozen deşi nu au nicio legătură cu producţia cinematografică. Construcţia unui astfel de castel necesită tone de gheaţă şi o muncă titanică – rezultatul fiind însă pe măsură, deoarece, la final, un castel de gheaţă pare cu adevărat desprins dintr-un basm având în special noaptea o aură de magie. Clădirile spectaculoase s-au transformat aşadar într-o afacere profitabilă, iar biletele de intrare în castelele de gheaţă se vând cu rapiditate.

Castelul Chenonceau – Franţa Celebrul castel primit în dar de Diane de Poitiers de la amantul ei, regele Henric al II-lea, a fost şi este una dintre bijuteriile Franţei, folosit chiar şi în literatura de însuşi Honore de Balzac. Astăzi, îl putem considera neobişnuit datorită grădinilor sale care găzduiesc peste 40 000 de flori ornamentale. Cunoscut şi drept Castelul Florilor, edificiul încărcat de istorie şi rafinament atrage anual mii de turişti din întreaga lume. Aceştia pot chiar achiziţiona flori de la Atelierul de flori deschis din prima zi a primăverii până la sfârşitul toamnei în fiecare an.

Frumuseţea arhitecturală combinată cu bizaritate reprezintă o atracţie majoră pentru milioane de pasionaţi de călătorie care trec pe listă obiective turistice ieşite din comun. Aceste castele – mix de istorie, fascinaţie şi neobişnuit – sunt cu siguranţă nişte locuri în care trebuie să ajungi cel puţin odată şi care îţi vor oferi cu siguranţă amintiri memorabile în albume foto păstrate peste timp. Cele mai neobişnuite castele din lume îşi aşteaptă vizitatorii în linişte lăsând timpul să treacă peste ele, ştiind că vremea nu le va afecta măreţia.

Mara Caloian

N r . III, 2 0 17

Pornind ca o comunitate online am desfășurat, de-a lungul anilor, cu succes măsurabil campanii, am donat cărți, am organizat evenimente culturale, am dăruit suplimente culturale cititorilor fideli, am promovat autori, ne-am implicat, cu dăruire și profesionalism, oriunde-am considerat că e cazul și, mai ales, oriunde-am fost solicitați. Și nu ne-am oprit aici. În 2016 ne-am propus ca în următorul an să aducem editurile, anticariatele, pe scurt vânzătorii de carte, mai aproape de cititorii noștri prin conceptul de librărie online BiblioCarti.

Cum funcționează?

Vânzătorii de carte ne propun noutățile editoriale pentru care doresc să-și sporească vânzările, iar noi le vom lista în librăria noastră, cuprinzând pentru fiecare titlu de carte următoarele detalii: titlu carte, autor, editura, an apariție, format carte, număr de pagini, tip coperta, ISBN, prețul produsului, imagine copertă, o scurtă prezentare și alte informații opționale relevante pentru potențialul client (a se lua în evidență eventualele oferte).

Produsul listat în librărie va avea atașat un formular de comandă simplu prin care cumpărătorul va expedia comanda direct spre adresa de e-mail al vânzătorului și/sau numărul de telefon, urmând ca acesta să o onoreze respectând modalitățile de transport, iar cumpărătorul va respecta la rândul lui modalitățile de plată aferente.

Cumpărătorul se va asigura că va completa corect informațiile necesare pentru a valida comanda și în funcție de ofertele vânzătorului, acesta va înțelege că prețul afișat conține TVA, livrarea o va face vânzătorul, costurile transportului sunt suportate de către client.

Facilităm accesul la librărie într-un mod ușor și rapid pentru un public vizat din România și Republica Moldova, oferim suport prompt pentru vânzători și cumpărători, le oferim posibilitatea de a-și lăsa impresiile/recenziile despre produse și interacționăm cu ei pe blog, dar și pe rețelele sociale. Mai mult, listarea fiecărei cărți apare pe site-ul nostru și are valoarea unei semnalări a apariției cărții, iar link-ul adițional spre siteul dumneavoastră vă poate ajuta din punct de vedere SEO. 36 | 79

ARTICOLE, OPINII, RECOMANDĂRI

10

descoperiri arheologice uimitoare

1. Gropile pline cu membre superioare umane din oraşul Avaris (Egipt) 2. Situl arheologic din apropierea Colosseumului descoperit odată cu săpăturile pentru metrou (Roma) 3. Relicvele medievale din Scoţia 4. Castelul mayaş din Palenque 5. Megaliţii din Stennes (Scoţia)

ᴥ 6. ea mai veche mumie europeană (Tirol) 7. Situl neolitic din Danemarca 8. Manuscrisele de la Marea Moartă 9. Desnele rupestre din Peşterile Lascaux (Franţa) 10. Ruinele Göbekli Tepe (Turcia)

Foto: Roberto Kuzmanovic

N r . III, 2 0 17

37 | 79

T

rebuie să recunoaştem că eroticul are ceva care atrage într-un fel magnetic şi de-a lungul timpului s-a regăsit nu doar dincolo de perdele trase şi uşi închise, ci şi în majoritatea formelor de artă de unde a fermecat priviri şi a încântat auzul. Mergând înapoi pe urmele eroticului îl descoperim şi în cele mai vechi timpuri cântat de barzi, adulat de poeţi, pictat, desenat, sculptat şi lista continuă. Încă din Antichitate, plimbându-ne prin legendarul Pompei, remarcăm existenţa erotismului în artă privind picturile romane. Spectacolul erotic intrigant oferit de Pompeii se continuă în Renaştere inclusiv în episoade religioase.

Diferitele concepţii asupra sexualităţii şi reprezentările lor în artă au fost subiecte controversate, interzise şi îndelung dezbătute până în zilele noastre când erotismul a explodat şi mai ales... vinde.

Erotismul în literatură Literatura universală nu s-a sfiit să folosească fraze pentru a reda sexualitatea întrun mod cât se poate de artistic şi de... incitant.

Cuvintele autorilor au avut darul de a stârni imaginaţia şi de a crea senzaţii deopotrivă de puternice. Începem călătoria prin erotismul literar cu „Ars amandi” a lui Ovidiu unde tehnicile de seducţie se adresează atât bărbaţilor cât şi femeilor în trei volume cuprinzătoare. Continuăm cu „Decameronul” lui Boccacio unde erotismul este ridicat pe un piedestal şi nu putem omite „Satyricon” de Petronius unde este abordat un subiect tabu al vremii şi anume homosexualitatea. Facem un popas prin cele „O mie şi una de nopţi” şi descoperim că orgiile sexuale”, adulterul, dar şi scenele erotice suave nu erau necunoscute în vremurile trecute, ba chiar sunt redate cât mai detaliat. Înaintăm prin timp şi ne oprim asupra operei lui Anais Nin, nu fără a da drept exemplu volumul „Incest”, şi asupra cărţilor lui Henry Miller care deasemenea abordează un erotism dus la extrem (probabil că în cazul ultimilor doi autori funcţionează zicala „cine se aseamănă se N r . III, 2 0 17

adună” deoarece relaţia amoroasă dintre ei a fost una tumultoasă). Bineînţeles că literatura clasică erotică a întâmpinat multiple restricţii şi interdicţii în numeroase state. Cu toate acestea, ajungem în zilele noastre când acest gen de literatură este devorat şi totuşi încă mai auzim de un „Fifty Shades” interzis prin Asia...

Erotismul în pictură Călătorim în antichitate şi rămânem cu privirile aţintite pe frescele din băile publice din deja precizatul oraş Pompeii. Diversele scene erotice mai mult sau mai puţin acceptate psihic se pare că erau destinate încântării ochiului şi venerării trupului. Secolul XVI îl are pe Tițian şi ale sale femei goale înfăţişate în diverse ipostaze senzuale, iar secolul XVIII îl putem exemplifica prin Francisco Goya şi 38 | 79

capodopera sa, „Maja goală”. Avansăm până în secolul XIX când iarăşi suntem surprinşi de animalicul reflectat în scenele erotice din pictură şi exemplificăm cu operele ungurului Zichy, majoritatea în alb şi negru, dar cu suficientă forţă de expresie. Erotismul şocant al antichităţii apoi al Renaşterii demonstrează că predecesorii noştri nu prea aveau prejudecăţi, ba mai mult, plăcerile vizuale erau expuse tocmai pentru a bucura pe toată lumea. Nu putem să nu amintim şi de gravurile lui Rembrandt sau de desenele lui Picasso care reflectă erotismul deosebit de artistic, sugerând doar, fără a încălca tabu-urile vremii. Nuduri sunt întâlnite şi la artişti români precum Grigorescu, Tonitza sau Petraşcu. În zilele noastre pictura de factură erotică nu s-a pierdut, ba din contră, încă este „pe val”, iar exemplul nostru este opera unui tânăr artist de origine română – „2 Mai” de Felix Aftene.

Erotismul în sculptură Nici sculptorii nu au ocolit erotismul, ba din contră, şi-au folosit talentul pentru a reda un adevărat spectacol nu doar vizual ci şi tactil.

Templele din India care înfăţişează diverse orgii sexuale sunt doar un exemplu din multitudinea de sculpturi care promovează eroticul. Elemente de sexualitate în sculptură sunt întâlnite încă din epoca de piatră când zeiţa fertilităţii era cioplită în piatră emanând senzualitate şi erotism. Tot sub pretextul reprezentării zeităţilor, sculptorii greci au redat prin operele lor un erotism estetic deosebit de atractiv. Amintim şi de sculpturile Renaşterii şi îl trecem revistă pe celebrul „David” al lui Michelangelo sau sculptura din marmură a zeului petrecerii, Dionis. Rămânem ancoraţi în contemporanitate şi facem o oprire în Coreea de Sud, în Jeju Loveland pentru a admira numeroasele statui ce înfăţişează diverse poziţii sexuale. Gustul pentru erotismul estetizant îl întâlnim şi în sculpturile feminine ale artistului francez Dominique Regnier şi nu putem trece mai departe fără a menţiona „Prinţesa X” a lui Brâncuşi, interzisă chiar la expoziţii pentru sugestia sexuală explicită.

Mara Caloian N r . III, 2 0 17

Erotismul în fotografie Fotografia este arta contemporană care ilustrează în zilele noastre cele mai profunde semnificaţii erotice. Principala formă de manifestare artistică a erotismului, fotografia a reuşit să impresioneze încă din momentul în care a luat naştere şi s-a concretizat în artă.

Deopotrivă controversate şi provocatoare, fotografiile care au ca temă erotismul trebuie să nu treacă dintr-un erotic rafinat în pornografie, iar graniţa este una deosebit de sensibilă. Deşi prima fotografie erotică ce datează din 1839 are un autor anonim, dacă mergem pe linia timpului, nu avem cum să nu observăm evoluţia acestei arte precum şi dezvoltarea surprinderii senzualităţii şi imortalizarea erotismului într-un mod care spune mai multe decât am crede. Ne amintim că o fotografie valorează o mie de cuvinte şi aprobăm această afirmaţie. Atât timp cât tehnologia a avansat, iar internetul oferă acces la o multitudine de imagini erotice, provocarea pe care o întâmpină arta fotografică erotică este una de proporţii majore. Menţionăm fotografiile lui Felix Jacques Moulin din sec XIX si cele ale lui Julian Mandel din secolul XX. Influenţa franceză a jucat un rol important în fotografiile ce reprezentau nuduri, francezii fiind şi cei care au promovat cărţile poştale cu fotografii erotice artistice. În timpuri moderne, fotografia erotică se cheamă glamour photography, iar artiştii au la dispoziţie tehnici ultramoderne pentru a realiza fotografii de succes. Adularea erotismului ca manifestare divină în antichitate sau libertinajul erotic din secolul XIX au dat lumii opere valoroase. În vremuri moderne, când erotismul nu mai este o controversă colosală şi când religia nu mai are puterea de a dicta norme morale de neîncălcat, putem vizita Muzeul Erotismului din Paris sau Muzeul Sexului din Shangai. De erotism artistic rafinat ne putem bucura şi prin intermediul dansului – să nu uităm că tango-ul este considerat un dans erotic şi senzual prin mişcările elegante şi lungi pe care le implică, fiind chiar respins iniţial în Londra. Muzica este o altă ramură artistică prin care erotismul se manifestă cu succes. Melodii şi versuri pasionale creează trăiri sufleteşti inedite şi încheiem recomandând „Let’s get it on” interpretat de Marvin Gaye.

39 | 79

G

aleriile de artă precum şi marile muzee ale lumii găzduiesc mai multe picturi decât ne-am putea imagina. Cu toate acestea, există picturi cu adevărat celebre, pe care le putem admira la nesfârşit fără ca vreun moment să se întrerupă acea fascinaţie exercitată asupra ochiului. Vă prezentăm şi noi astăzi 3 astfel de picturi celebre.

1. Fata cu cercel de perlă Pictura lui Johannes Vermeer, supranumită şi „Mona Lisa Nordului” poate fi privită în Haga la Galleria Mauritshuis având acelaşi puternic impact vizual de fiecare dată.

Privirea pierdută ce pare să conţină în ea regretele unei lumi întregi precum şi perla în formă de lacrimă sunt punctele forte ale tabloului devenit celebru.

2. Bal la Moara de la Galette Tabloul realizat de Pierre Auguste Renoir este găzduit în Paris la Muzeul d' Orsay.

Petrecerea de weekend înfăţişată în pictură redă imaginea societăţii pariziene din secolul al XIX-lea, când lumea profita de zilele de sărbătoare pentru a se distra. Balul este surprins detaliat făcând imaginea una foarte animată.

3. Crearea lui Adam Fresca lui Michelangelo poate fi admirată pe plafonul Capelei Sixtine în Vatican. Parte din Geneză, scena îl înfăţişează pe om creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Mâinile întinse dar fără a se atinge au creat controverse şi interpretări multiple, una dintre ele fiind aceea a unei imposibilităţi divine de a salva fiinţa umană de la păcat.

Privite anual de sute de mii de vizitatori, picturile celebre ale lumii rămân dovada incontestabilă a unui talent artistic uman ce stârneşte admiraţie. Dacă v-au atras operele picturale prezentate, puteţi lectura şi „Picturile controversate ale lumii” pentru alte opere de artă cu adevărat demne de privit care, în plus, ascund în ele taine şi mistere încă neelucidate.

Mara Caloian

N r . III, 2 0 17

40 | 79

P

rivind marea atunci când cerul se priveşte-n ape ca-n nişte oglinzi unduitoare, nici nu i-ai gândi tumultul din adâncuri când suprafaţa îi este atât de calmă. Şi totuşi, întunericul din străfunduri ascunde nu doar poveşti cu final tragic ci şi comori pentru găsirea cărora, mulţi şi-au închinat vieţile. Căutări nesfârşite, ani de scormonit în inima mărilor şi, de multe ori, ape răzbunătoare care nu doar că şi-au menţinut secretele bine îngropate, dar au şi luat suflete tribut pentru îndrăzneala oamenilor de a le tulbura adâncurile.

Cele mai „gustate” legende sunt cu siguranţă cele piratereşti, iar în jurul comorilor deţinute de piraţii mărilor s-au ţesut de-a lungul timpului poveşti şi mituri ce au incitat atât imaginaţia cât şi dorinţa de a găsi ceea ce alţii au căutat în zadar. Veacuri întregi, căutători de comori, cercetători sau oameni de ştiinţă au agitat adâncurile mărilor şi insulele înconjurate de ape după posesiunile piraţilor. Au reuşit însă doar să stârnească revolta naturii care şi-a ascuns încă şi mai bine avuţiile.

Cu toate acestea, încă şi astăzi, în secolul modern, mai există oameni dispuşi să îşi aloce şi ultimele minute din viaţă pentru a găsi bogăţii în abisurile mărilor... şi atât timp cât vor exista legende plutitoare pe valuri înspumate, nici dorinţa de a porni în căutarea comorilor nu se va stinge.

Celebru şi... sărac Celebrul autor al lui Robinson Crusoe a avut se pare o adevărată pasiune pentru piraţi, inspirându-se în povestirile sale şi din multiple cazuri reale. Un astfel de caz este cel al lui Benjamin Bridgeman, cunoscut cel mai adesea ca John Avery. Acesta, deşi nu a înfăptuit fapte mai atroce sau mai măreţe decât alţi camarazi de breaslă din epoca lui, a avut norocul ca povestea să-i fie făcută populară de către Daniel Defoe în „Regele piraţilor”. Din povestirea lui Defoe nu lipsesc anumite N r . III, 2 0 17

contradicţii pe care un cercetător le observă rapid şi nici o poveste de iubire care îi conferă încă şi mai multă celebritate piratului, a cărui viaţă personală s-ar fi pierdut altfel într-o mare de anonimat. Ceea ce nu s-ar fi pierdut însă în necunoscut este comoara acestuia strânsă prin jafuri care conţinea o cantitate impresionantă de diamante. Deşi Avery o pierde şi ajunge prea sărac pentru a-şi mai putea permite măcar un sicriu, căutătorii de comori încă îi urmăresc traseul în speranţa că într-o zi vor reuşi să găsească ascunzătoarea prăzii preţioase. Nu se ştie încă dacă celebritatea lui Avery a fost dată de Defoe în 1720, de piesa lui Charles Jhonson în 1712 sau chiar mai devreme, prin pamfletele lui J. Baker în 1709, diamantele au fost însă subiect de legendă, căutate şi controversate dea lungul vremii.

Există şi căutări încheiate cu success Despre Bartholomew Roberts se spune că a fost cel mai mare pirat al vremurilor, iar vitejia sa în lupte, precum şi strategiile pe care le planifica în detaliu au rămas şi acum în poveştile marinăreşti. Acesta a reuşit în doar câţiva ani să jefuiască mai mult de 400 de nave maritime, iar faima i s-a împrăştiat rapid pe ocean. Atacurile sale i-au adus şi o pradă pe măsură, iar după o moarte total absurdă (moare lovit de un catarg) comoara este dezgropată de unul dintre membrii echipajului său, care o oferă în schimbul graţierii. Primeşte însă o bună parte din ea ca răsplată. Nu are parte prea mult timp de bunurile primite pentru că îşi atrage moartea prin spânzurătoare, lăsând în urma lui o hartă. Comoara este căutată de unul dintre moştenitori care dispare în condiţii misterioase, dar este găsită douăzeci de ani mai târziu de către doi prieteni despre care nu se ştie cum au intrat în posesia hărţii. Această căutare este una dintre prea puţinele finalizate cu succes şi care au sădit în mintea căutătorilor de comori şi a cercetătorilor ideea că se pot îmbogăţi rapid prin găsirea unei astfel de avuţii.

41 | 79

Nu toţi sunt norocoşi

Comori scufundate

Bennet Graham (cunoscut drept Benito) este un alt pirat al mărilor care în secolul trecut, atras de pustietatea insulei Cocos, a ales să îşi îngroape aici comorile obţinute prin jafuri şi capturări. Un membru al echipajului său a făcut aceeaşi alegere, iar insula costaricană s-ar fi umplut astfel de bogăţii ce întrec imaginaţia şi care au sedus de-a lungul timpului, după moartea celor doi, atât de mulţi vânători de comori, încât Costa Rica a început să perceapă taxe pentru expediţiile desfăşurate pe insula Cocos. Taxele nu i-au speriat însă pe căutătorii de comori dispuşi să dea suma de bani cerută şi drogându-se cu speranţa înavuţirii rapide, mai ales că presa costaricană are grijă să stimuleze aceste săpături pe insulă şi în împrejurimi. Din păcate însă, visurile celor ce au scormonit vreodată pământul insulei sau străfundurile apei dimprejur s-au năruit cu fiecare efort depus zadarnic. Oare să îşi fi ascuns aici Benito celebrele comori sau totul a fost doar o inducere voită în eroare? Atât pământurile mutilate din Cocos, cât şi adâncul apelor par adâncite într-o muţenie rău-prevestitoare.

Multiple vase şi-au găsit sfârşitul de-a lungul timpului în braţele valurilor nemiloase, ajungând fără drept de alegere pe fundul mărilor şi al oceanelor, iar întunericul din adâncuri pare să le fi înghiţit bunurile.

Scafandri şi cercetători au învolburat apele în căutarea comorilor navelor scufundate, unele având un oarecare succes, iar altele lăsând doar speranţe deşarte. Un asemenea caz este cel al galionului Santa Margarita despre care se crede că transporta mult mai multe posesiuni valoroase decât cele care au fost deja recuperate. Căutările continuă şi în ziua de astăzi, totul pornind de la un bizar obiect din aur folosit pentru igiena dentară şi auriculară, care a generat se pare, ideea că, pe galionul scufundat, ar fi existat o adevărată comoară.

Mara Caloian

N r . III, 2 0 17

Privind înapoi, la nemărginita mare, atunci când norii cerului se admiră relaxați în ape, știm că nici corăbiile debusolate după năstrușnice furtuni, nici vântul plimbăreț n-ar bănui ce ascunde întunericul din străfundurile care au dat naștere unor povești nemuritoare, al căror final este adesea tragic, iar comorile considerate mai prețioase decât însăși viața, sau transformat în ținte și căutări nesfârșite. Dar știm că, reușind să privim în străfundul sufletelor noastre, vom descoperi adevăratele comori.

42 | 79

M

i-amintesc că acum câțiva ani - o seară de vineri friguroasă - am intrat întâmplător într-un music store din Christchurch (Dorset), după principiul „aceștia cu ce se laudă?”. Ceva mai retras din sfera actualităților industriei muzicale, prima impresie se prezenta promițătoare, deloc select, dar selectiv cu produsele, mă întâmpină un country ceva mai vintage, un soi de Alan Jackson care-mi poseda plăcut timpanele, o atmosferă liniștitoare, perfectă pentru a te face să te pierzi printre standurile cu casete și CD-uri – catalogate pe genuri muzicale. Și cotrobăind după câte una alta, am redescoperit splendori variate, un exemplu ar fi Jimmy Buffett, ori James Edward Ingram cu al său nominalizat „It's Your Night”, iar din sfera jazzului, acest „modus vivendi” al stilurilor, mi-au sărit în evidență Kurt Elling, Robbie Williams (fost membru al trupei Take That – imposibil să nu fi fredonat „Patience”) care a făcut furori și în România nu de mult timp – nominalizat și acesta pe la premiile Grammy, având multe altele câștigătoare, iar clasicii, ah, clasicii... Deja am ajuns la vinilurile cu Pavarotti, Chopin, compozitorul și dirijorul german Mendelssohn, Richard Wagner (despre el se știe că e unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai romantismului muzical) sau compozitorul italian Antonio Rossini. Un vârstnic plinuț și simpatic – cu stofă de instrumentist (clar avea buze pentru saxofon), ca în ’70, parcă îmi citise gusturile muzicale, orientându-mă cu un „rock is here” spre Bob Dylan, idolul anilor ’60, desigur că nici britanicul Ian Curtis nu avea cum să lipsească sau Chester Bennington cu momentele lor de glorie. Ca paranteză aș putea pomeni de Marilyn Manson al cărui stil și apariție au șocat, dar care a primit într-un timp relativ scurt „eticheta” de personalitate care a marcat tinerii. Spre pop am găsit Shakira, Christina Aguilera, Gwen Stefani sau Madonna care a influențat un număr mare de admiratori prin stilul său nonconformist, îmbinând sexualitatea pronunțată cu un talent muzical incontestabil. Felul în care a evoluat de la bad N r . III, 2 0 17

girl (album de referință: Like a virgin) la femeia din prezent – puternică și neconvențională au transformat-o într-un model pentru mulți dintre fanii ei. Am fost încântat de ce vedeam aici. Aveam și de ce.

Esențele tari se țin în sticluțe mici, cum s-ar spune, iar în cazul de față – acest magazin – că ai naibii să fim dacă nu este mai prezentabil și un oarecare charity shop – avea în portofoliu cele mai tari staruri din întreaga lume, așteptându-și consumatorul avizat care știa sigur ce și unde să caute. Povestind acaparați de subiect, am mai înșirat, noi, cei de la redacție, câțiva artiști și buni și nebuni, care mai de care mai năstrușnici şi am acceptat provocarea – într-un acces de temeritate nemăsurabilă – fără a ne intoxica cu vreo morbiditate – să vă prezentăm trei personalități ale muzicii contemporane care au marcat lumea.

Elvis Presley (8 ian 1935 – 16 aug 1977) „Regele Rock'n Roll-ului” - Elvis Aaron Presley – este şi astăzi, la aproape patruzeci de ani de la moartea sa, la fel de viu în amintirea fanilor şi muzica sa reuşeşte în continuare să cucerească chiar şi generaţia tânără actuală. Încă din copilărie, Elvis a manifestat interes faţă de muzică, iar influenţele country s-au resimţit în cariera sa. Începând cu 1956, succesul în plan muzical explodează, iar Elvis Presley devine cunoscut în întreaga Americă 43 | 79

lansând hit după hit. Sumele colosale câştigate din muzică şi film îl vor ajuta să obţină un alt trai şi un alt stil de viaţă, total diferite de ceea ce avusese anterior carierei muzicale şi actoriceşti.

Talentul demonstrat, atât în domeniul muzical cât şi în cel cinematografic, îi va aduce americanului un şir lung de concerte, producţii cinematografice şi emisiuni TV care îi vor oferi faimă pe plan internaţional, artistul reuşind să impună un stil muzical propriu cu influenţe gospel, blues şi country şi un fashion style „adoptat” de generaţii întregi. Din căsătoria cu Priscilla Beaulieu, sfârşită după doar şase ani, va un singur copil, pe Lisa Marie.

Celebritatea asumată, numeroasele turnee şi extenuarea îl vor îndrepta pe starul Americii către tot felul de pastile bizare, droguri şi alte „remedii” nocive. Succesul este însă în continuă dezvoltare, deşi Elvis este internat de mai multe ori. Dorind să realizeze cât mai multe recorduri de audienţă şi să-şi impresioneze fanii de pretutindeni, Elvis Presley uită pentru un moment că este fiinţă umană, iar acel moment îi va fi fatal. Decesul său din 16 aug 1977, la doar 42 de ani, va paraliza întreaga lume. Regele şi-a acordat prea târziu un răgaz de odihnă.

Varietatea de premii câştigate în plan muzical şi cele peste 20 de filme în care a jucat alături de melodii de neuitat îl menţin şi astăzi în topul preferinţelor muzicale worldwide.

N r . III, 2 0 17

Michael Jackson (29 aug 1958 – 25 iun 2009) „Regele muzicii pop”, pe numele său adevărat, Michael Joseph Jackson, a şocat, a sedus, a cucerit, a intrigat şi, nu în ultimul rând, a influenţat o întreagă generaţie de tineri.

Contribuţia pe care acesta a adus-o lumii muzicii pop nu poate fi trecută cu vederea, artistul reuşind să scoată hit după hit, ajungând să fascineze publicul şi să provoace o nouă cultură muzicală prin curajul de a opta pentru inovaţie. Influenţele lui Michael Jackson se resimt şi astăzi la mulţi artişti care au găsit în el o sursă de inspiraţie.

M. J. şi-a asigurat succesul pe plan internaţional nu doar prin talentul de necontestat ci şi prin faptul că celebritatea l-a ţinut pe prima pagină a tabloidelor care i-au speculat fiecare detaliu al vieţii personale destul de intrigante şi controversate. Multiplele relaţii amoroase, aventurile, distracţiile personale, dar şi şocul produs de schimbarea radicală a look-ului l-au propulsat într-un ritm rapid în topul preferaţilor revistelor de scandal.

Deşi s-a susţinut că albirea pielii i s-a datorat bolii vitiligo – o suferinţă pe care Michael a recunoscut-o public – „ajutorul” operaţiilor chirurgicale nu a putut fi ascuns. Iniţial artist de culoare, acesta ajunge într-un timp relativ scurt să obţină tenul alb dorit.

Scandalurile din viaţa personală par să nu se sfârşească pe durata întregii sale vieţi.

Căsătorit de două ori, Michael Jackson a avut trei copii şi nenumărate relaţii extraconjugale.

Acuzaţiile de pedofilie au contribuit cu brio la lista de probleme ale artistului, acesta reuşind să atragă atenţia asupra lui în mod negativ, mai ales când acestea s-au repetat în 2005. Deşi devine iarăşi subiect principal de bârfă în massmedia, acesta îşi pierde treptat fanii.

Numărul impresionant de premii obţinute pe parcursul carierei de artist – aceasta combinând muzica, dansul, coregrafia, actoria, designul vestimentar – va eclipsa variatele controverse existente în viaţa personală, iar Michael Jackson va rămâne în amintirea posterităţii drept un talent incontestabil al muzicii, un adevărat „rege” căruia i se va potrivi întotdeauna titlul de „The King”.

44 | 79

acerbă nu este de mirare faptul că pop-starul atinge succesul într-un timp scurt. În paralel cu faima obţinută, viaţa personală a vedetei cunoaşte urcuşuri şi coborâşuri mari şi mult prea rapide. Relaţiile încep bine şi se termină întotdeauna prost, iar Britney pare să nu îşi găsească jumătatea, implicându-se în tot felul de legături controversate. Se căsătoreşte de două ori şi din cele două căsnicii are doi copii. Mai mult, problemele cu drogurile şi cu alcoolul o duc direct într-o clinică de dezintoxicare, fapt care îi aduce pierderea custodiei celor doi copii ai săi.

Britney Spears (2 dec 1981 – prezent) Muziciană, actriţă şi dansatoare, Britney Jean Spears a reuşit prin talentul său muzical, dar şi printr-o energie demnă de invidiat să influenţeze o întreagă generaţie atât cu muzic a pop-dance interpretată, cât şi cu stilul vestimentar şi cu atitudinea de bad baby-doll cu care s-a lansat în cariera muzicală. Primul său album – Baby One More Time – sparge topurile de muzică şi adolescenta intră în Guiness Book cu cel mai bine vândut album. Într-un ritm ameţitor Britney se transformă în „Prinţesa muzicii pop”, iar succesul răsunător pe care îl înregistrează îi deschide şi porţile cinematografiei.

Indiferent de problemele sale personale şi de viaţa amoroasă complicată, Britney Spears a inovat muzica pop-dance printr-un stil ce îmbină genul muzical cu o voce inconfundabilă şi cu ritmuri diverse şi atrăgătoare.

De-a lungul vremii au existat o multitudine de personalități ale muzicii contemporane care au avut volens-nolens capacitatea de a marca lumea și care au devenit chiar și după moartea lor, embleme internaționale. Felul în care artiștii s-au construit ca modele, obstacolele prin care au trecut, munca depusă, impresionantele reușite – toate au contribuit și vor contribui la construirea lor ca personalități ale căror opere vor dăinui peste ani și ani.

Mara Caloian și Roberto Kuzmanovic

Istoria muzicii americane o consemnează drept una dintre cele mai bine vândute cântăreţe, Britney aflându-se în Top 10, ceea ce i-a adus şi un cont cu sume enorme.

Artista a cochetat de asemenea cu cariera scriitoricească, reuşind să scrie două volume, şi-a dezvoltat afaceri şi a obţinut numeroase premii muzicale precum şi discuri de diamant.

Având drept modele nume mari ale muzicii internaţionale şi suficientă determinare de a reuşi într-un domeniu unde concurenţa este N r . III, 2 0 17

45 | 79

C

ulori, coduri, chipuri şi mistere se ascund în multe opere de artă care, dincolo de frumuseţea izbitoare şi de talentul incontestabil al maeştrilor creatori, transmit mesaje codificate, sugerează prin simboluri sau... păstrează secrete întunecate, la care cercetătorii încă privesc uluiţi, încercând să descifreze tainele conţinute în mixul de culori. Multe dintre capodoperele picturale au stârnit controverse, au intrigat, au generat adevărate scandaluri la vremea când au fost descoperite publicului.

Altele continuă să intrige şi astăzi, pe măsură ce sunt dezvăluite tot mai multe secrete. Care este adevărul din spatele privirii Giocondei?

Din ce cauză şi-a sfârşit Rembrandt viaţa în sărăcie şi umilinţă? Ce ne „cântă” apostolii din ultima cină cu Hristos? În continuare vă prezentăm câteva dintre marile picturi ale lumii şi controversele lor.

Mona Lisa – Leonardo Da Vinci

Celebra pictură a lui Leonardo Da Vinci, expusă în Muzeul Luvru din Franţa, este fără îndoială una dintre cele mai mari celebrităţi controversate ale artei. Multitudinea de simboluri regăsite de numeroşi cercetători dar şi de către simpli iubitori de artă nu încetează să uimească publicul nici în zilele noastre. În primul rând, s-a pus la îndoială identitatea femeii pictate. Istoricii de artă sunt de părere că portretul aparţine soţiei unui negustor florentin – Lisa Gherardini.De curând însă, au fost lansate ipoteze conform cărora Mona Lisa nu ar reprezenta o personalitate reală. Surâsul abia schiţat şi atât de intrigant a fost interpretat de însuşi Freud ca o sugestie erotică, mergând chiar mai departe cu afirmaţia că Da Vinci suferea de Complexul Oedip.

Ochii Madonnei ascund şi ei o serie de simboluri microscopice descoperite de curând de cercetătorii italieni – simboluri care ar reprezenta un cod încă nedescifrat. Tehnologia avansată a permis cercetarea picturii cu infraroşu, fapt care a condus recent spre o nouă serie de descoperiri referitoare la opera controversată: unul dintre degete nu este terminat, voalul Giocondei a fost pictat ulterior peisajului din spate, zâmbetul ce a născut multiple dileme este creat în aşa fel încât se schimbă în funcţie de poziţia privitorului, fundalul „ascunde” cifra 72 care are o vastă simbolistică (cifra 7, a desăvârşirii, este alăturată cifrei 2 care semnifică eterna luptă dintre bine şi rău). O altă curiozitate este „sora” Mona Lisei aflată în muzeul Prado din Madrid.

Pictura aproape identică se crede a fi o primă încercare a lui Da Vinci de a picta portretul sau... cercetătorii au descoperit că suprapuse, cele două opere ar forma o imagine 3D a Giocondei.

Pictura în ulei de aproape cinci veacuri a fost subiect de analiză pentru mulţi artişti, istorici sau experţi în artă. Să ascundă oare aceasta mult râvnitul „cod al lui Da Vinci”?

Prin geamurile de protecţie ale muzeului parizian, surâsul Giocondei pare să vină ca un răspuns ironic la nenumăratele întrebări şi supoziţii formulate de-a lungul timpului.

N r . III, 2 0 17

46 | 79

Judecata de Apoi – Michelangelo Buonarroti

aspectul original, în urma unei restaurări minuţioase.

Recent, ist. Ellena Lazarini i-a adus acuzaţii grave pictorului invocând homosexualitatea. Conform spuselor sale, Michelangelo ar fi avut propriile modele masculine în realizarea personajelor din opera de artă.

Cina cea de taină – Leonardo Da Vinci

După ce pictase plafonul Capelei Sixtine într-un mod de-a dreptul fascinant, Michelangelo este solicitat pentru realizarea unei alte opere de artă menită să emoţioneze şi să producă impact – acesta începe astfel „Judecata de apoi”, o frescă ce înfăţişează sfârşitul lumii într-un mod subiectiv, teatral, magistral. Dorindu-se cel puţin la fel de bună ca prima lucrare, pictura de dimensiuni uriaşe comandată de Papa Paul al III-lea a reuşit însă să oripileze la vremea respectivă şi a fost chiar interzisă datorită nudităţii personajelor. În mod clar, în secolul XVI, nuditatea nu îşi avea locul într-un lăcaş sfânt precum Capela Sixtină. Întreaga Roma a perceput-o drept uimitoare, dar concepţiile vremii au îndemnat oamenii să îşi plece privirile în faţa trupurilor dezgolite şi a scenelor ce generau durere şi spaimă. Îndelung criticată, s-a făcut în cele din urmă un compromis pentru a se putea plasa opera într-un loc de cult: realizarea unor acoperăminte pentru părţile intime ale personajelor din pictură. Oameni, îngeri, sfinţi sau personaje mitologice sunt „îmbrăcate” pentru ca „obscenitatea” să fie abolită. Abia în secolul trecut, măreaţa operă a revenit la N r . III, 2 0 17

Romanul lui Dan Brown - „Codul lui Da Vinci” - a reuşit să intrige şi să creeze controverse aprinse referitoare la pictura aparent banală. O scenă biblică, şi anume Cina cea de taină, se transformă într-o adevărată reţea de simboluri ce pot fi interpretate în prea multe feluri pentru a se obţine un rezultat cert şi concludent. Zguduind lumea religioasă, ultima cină a lui Iisus alături de cei doisprezece apostoli este pusă sub o lupă analizatoare.

Rezultatul este acela că în dreapta Mântuitorului ar fi nimeni alta decât Maria Magdalena (chipul feminin al personajului permite această interpretare), iar V-ul creat între ei prin poziţia pe care aceştia o adoptă la masă este o sugestie a Sfântului Graal.

Mai mult, pictura maestrului ascunde o serie de coduri şi bizarităţi descoperite recent de către cercetători. Dacă peste opera de artă este suprapus un portativ, se observă că mâinile participanţilor la masă se transformă în note muzicale. Pictura are aşadar ascunsă în ea o partitură al cărei motiv nu are încă un sens.

Solniţa răsturnată de pe masă se vrea a fi un simbol pentru ghinionul şi necazurile ce aveau să urmeze sau, la fel de bine, ar putea sugera curăţarea de rău conform datinilor care puneau sarea, apa şi lumina împreună pe altar.

47 | 79

Rondul de noapte – Rembrandt

Venus dintre stânci - Diego Velazquez

O altă pictură încărcată de subînţelesuri şi coduri, „Rondul de noapte” a iscat la rândul ei numeroase controverse, mai ales din cauza peliculei Nightwatching. Filmul ne spune o poveste al cărei aspect verosimil ne atrage atenţia asupra operei de artă. Adevărul din spatele creaţiei pare să ascundă o crimă oribilă în rândul „miliţiei”, iar forţele de ordine s-au răzbunat ulterior pe pictor pentru acuzaţiile din arta sa. Cu reputaţia la pământ, acesta a murit în sărăcie, dar „Rondul de noapte” stă în continuare ca o mărturie asupra infamei fapte.

Portretul lui Venus privindu-se în oglinda ţinută de Cupidon a stârnit o multitudine de controverse şi interpretări datorită chipului reflectat, în totală neconcordanţă cu tinereţea şi frumuseţea zeiţei.

Este posibil ca faţa ridată pe care se vede accentuat trecerea timpului să sublinieze efemeritatea frumuseţii sau sufletul divinităţii sau un alt mesaj stă ascuns în spatele chipului zbârcit? Picturi ce o înfăţişează pe Venus privindu-se în oglinda lui Cupidon s-au mai realizat de-a lungul timpului, dar niciuna nu a contestat beatitudinea chipului zeiţei frumuseţii. Să fi vrut Velazquez să transmită ceva codificat? Mai mult, pictura este relaţionată cu o serie de evenimente ce frizează paranormalul deoarece toţi posesorii acesteia au fost loviţi de întâmplări care mai de care mai tragice. Acum, opera de artă se poate admira în Muzeul El Prado din Madrid alături de alte creaţii ale artistului.

Fie că au atentat la conceptele religioase ale vremii prin nuditate accentuată, că au atacat normele sociale, că au transmis mesaje prin intermediul artei sau că dincolo de capodopere, lucrările au însemnat coduri, mistere şi secrete, multe dintre marile opere de artă ale lumii au fost controversate şi supuse scandalului dar şi analizei riguroase, adesea fără un rezultat concret. Se pare că geniile încă surâd privind la muritorii intrigaţi ce încearcă descifrarea tainelor, iar picturile fascinează în continuare, în timp ce se încăpăţânează să rămână încremenite într-o muţenie care nu ajută cu nimic în relevarea secretelor conţinute.

În acelaşi timp, personajele creionate de artist au câte un exponent în viaţa reală, deşi acţiunea este mult mai mult scoasă în evidenţă prin culorile şi tonurile folosite. Acum, „Rondul de noapte” este una dintre cele mai scumpe picturi din lume cu toate că în secolul XVII a reprezentat o imagine scandaloasă şi ia adus lui Rembrandt un adevărat haos în viaţa privată şi în cariera artistică.

Mara Caloian

N r . III, 2 0 17

48 | 79

Artistul este uimit de talentul nemaiîntâlnit al ucenicului său.

M

agicianul Renaşterii ce a dus arta la un rang divin şi în jurul căruia s-au ţesut mituri şi au dansat mistere, a manifestat abilităţi remarcabile, grafice şi vizuale, încă din copilărie. Scria cu uşurinţă, deşi cu mâna stângă, şi desena hărţi topografice.

Deasemenea, Leonardo cocheta cu ceramica şi formele artistice ce implicau lutul – această practică a fost influenţată de bunica din partea tatălui care deţinea o afacere cu ceramică pictată. Tânărul Leonardo era fascinat de lutul ars, putându-şi manifesta astfel expresiile artistice. Ceramica era nu doar o modalitate de a-şi câştiga traiul. Dincolo de o afacere de familie, viitorul artist se simţea în largul său în preajma cuptorului unde lutul era ars.

Leonardo Da Vinci îşi va închina viaţa pe un altar imaginar al artei, apropiindu-se cu fiecare pas tot mai mult de sublim. Forţa vizuală exercitată de capodoperele sale a dat naştere multor controverse şi zvonuri, unele implicând supranaturalul, iar altele speculând secrete zguduitoare.

Cât adevăr şi câtă imaginaţie? Taina stă probabil bine ferecată în surâsul intrigant al Giocondei şi, din păcate, mult-analizata pictură refuză cu încăpăţânare să „vorbească”. Ceea ce însă putem afirma cu certitudine este că opera lui Da Vinci este nemuritoare şi atemporală, iar talentul său în artă nu poate fi contestat.

Mara Caloian

Dăruirea sa artei începe într-unul dintre atelierele lui Andrea del Verrochio în 1469.

N r . III, 2 0 17

49 | 79

P

robabil aşa începe pentru toată lumea. Poate visăm la asta din copilărie sau după ce trecem de un anumit prag pe care îl considerăm critic, dar cert este că unii dintre noi descoperă că vor să îşi aştearnă gândurile pe o foaie sau pe un monitor de laptop. Sunt gânduri care ne macină, gânduri care ni se nasc în minte şi cu greu mai pleacă de acolo. Poveşti care îşi ţes singure firul narativ şi te lasă pe tine, omul, ca pe un mic Dumnezeu să le hotărăşti finalul. Şi aici visătorul se întâlneşte cu scriitorul. În mod normal, scriitorul este mult mai stresat decât visătorul. E mult mai greu să scrii decât să visezi. Eu pot confirma asta cu prisosinţă. E frumos când ai povestea în cap, când în minte ţi se desfăşoară scenele, cum personajele iubesc, se dezvoltă sau mor pe muzica potrivită, dar e mult mai greu să le pui în cuvinte. Şi totuşi, unii dintre noi ne încăpăţânăm să nu renunţăm.

Scriem, ştergem, corectăm, adăugăm, ştergem din nou până când iese aşa cum ne dorim. Da, visătorul are aici neapărat nevoie şi de răbdarea, de perseverenţa şi pragmatismul scriitorului. Fără ele, i-ar rămâne doar visarea. Nu că ar fi ceva neapărat rău, dar mulţi se opresc aici. Unii dintre noi am reuşit însă să trecem mai departe. Citim încă o dată manuscrisul, cerem părerea (sinceră şi obiectivă, evident a prietenilor) şi decidem că vrem să şi publicăm. Teoretic e simplu, nu? Şi aici visătorul şi scriitorul se întâlnesc cu autorul. Ce ştie să facă cel din urmă? Păi în N r . III, 2 0 17

primul rând, trebuie să aibă şi mai multă răbdare. Mai ales dacă e debutant şi nu a auzit nimeni de el, în afară de vecinii din bloc. Oare să-şi folosească numele real? E mai bun unul străin? Din experienţa mea proprie şi personală, mulţi cititori cam fug de autorii români. Ştiu persoane care au publicat sub pseudonime străine, spunând că aşa au şanse mai mari. Nu le condamn, eu am vrut să fac la fel, dar m-am răzgândit (mai mult sau mai puţin). Unii cititori, din naţionalism totuşi, aleg să citească scriitori români. Clasici, spun ei. Morţi, le-aş spune eu. Bine bre, ca să apreciem o carte, trebuie să moară omul ăla? Dar hai să trecem aşa, de amorul artei la etapă următoare: ai carte, ai parte, ai numele ales şi începi să trimiţi manuscrisul la edituri. Uşor, nu? Ştiu o autoare tare de tot care a trimis la vreo sută de edituri şi doar câteva au catadicsit să îi răspundă că nu publică debutanţi. Să zicem că înţelegem şi punctul lor de vedere, mai uşor publici o Nora Roberts sau orice alt scriitor de care a auzit lumea decât pe X, nou apărut din România, chiar dacă acel no name are un manuscris mai bun. Să presupunem că totuşi se găseşte o editură drăguţă care doreşte să te publice.

Adică una din cele care au criterii de selecţie, mizează pe calitate, fac ceva promovare, contracte cu librării, etc. L-ai apucat pe Dumnezeu de un crac, nu? Şi uite aşa, păşeşti pe covorul roşu al celebrităţii... pe facebook.

Aici, trebuie să iei ceva Xanax. Credeai că lumea o să fie blândă cu tine? Credeai că într-o lume a artei totul e frumos şi roz? Ohooo, suntem artişti, dar dăm bine şi cu cuţitul. Sper că toată lumea la figurat doar. Nu poate să mai doarmă domnul Zuckenberg de scandalurile 50 | 79

dintre autori, edituri, bloggeri, critici, habarnişti, sculeri-matriţeri care-şi dau cu părerea. Şi tu, dragă autorule, trebuie să fii acolo, să îl protejezi pe visător, să îl încurajezi pe scriitor să continue. Şi nu uita, că odată ce ai acceptat să fii publicat, cele mai importante pentru tine sunt părerile cititorilor, cei care îşi rup din banii lor pentru a-ţi citi capodopera. Şi ghici ce, arta e a naibii de subiectivă. O să dai de persoane care nu vor aprecia genul şi or să spună că ai scris nişte tâmpenii. Sau de puritani care când văd că ai scăpat mai o înjurătură, mai o scenă de sex, mai ceva neortodox sau care nu se pupă cu modul lor de gândire, dau repede cu apă sfinţită şi te bălăcăresc de vuieşte tot internetul. Pe ăştia ignoră-i sau, dacă tu consideri că poţi învăţa ceva din spusele lor, e alegerea ta. Dar ai grijă ca dintr-un autor noncoformist şi extraordinar, să nu ajungi unul blazat, clişeic, că aşa vrea gospodina Y sau bunica Z. Şi dragă autorule, ţi-au mai rămas cititorii care îţi apreciază munca, cei care ştiu cu cât efort se scrie o carte, cei care văd dincolo de fontul de 12 sau cu cât e scrisă „opera”. Fii alături de ei şi ei te vor încuraja la nevoie şi îţi vor fi alături la rândul lor. Fii înţelegător, şi ei sunt oameni, la fel ca tine. Cartea ta le aduce o mică evadare din rutina zilnică, iar cuvintele lor frumoase îl fac pe visător să nu cedeze, iar pe scriitor să fie mereu pregătit. Ştii că fără ei, dragă autorule, ţi-ar fi infinit mai greu, da?

Acum mă adresez ţie, dragă cititorule. Îţi mulţumesc că exişti şi că ne dai ocazia să ne întâlnim cu tine. Uneori ni te imaginăm tolănit pe canapea când afară plouă, sau când îţi bei cafeaua pe balcon dimineaţa, strângând cartea la piept. Doar avem imaginaţie, nu? Uneori prea multă, recunosc. Alteori ne întâlnim cu tine, prin metrou, pe vreo bancă prin parc, prin vreo librărie, prin trenuri. Mă bucur să ştiu că eşti undeva şi aş vrea să îţi dau un singur sfat: dă o şansă autorilor români contemporani.

Mulţi dintre ei sunt mai buni decât cei străini, te asigur. Ţi-aş putea face o listă, dar aş fi subiectiv şi nu vreau să-ţi răpesc plăcerea de ai descoperi singur. Şi dacă vrei să mă descoperi şi pe mine printre ei, plăcerea este a mea: ne întâlnim pe la mijlocul paginilor romanului „Nebunul Alb”.

Semnez cu drag, visător, scriitor, autor, Allex Truşcă.

N r . III, 2 0 17

★ Servicii promovare pentru librării ★ ⊙ Abonament lunar Basic ⊙ ✓ Găzduirea unui banner al librăriei; ✓ Publicarea unui link către site-ul acesteia/librăria online; ✓ Articol de prezentare/reclamă a librăriei în limita a 300 – 400 de cuvinte; ✓ Publicarea tuturor comunicatelor de presă ale librăriei; ✓ Postarea de anunțuri de interes specific ale librăriei pe site-ul nostru și cele ale partenerilor ✓ Toate materialele promoționale vor fi publicate/distribuite și în grupuri, pagini și profile din social media. ✓ Preț abonament lunar Basic : 175 lei fără TVA

★ Servicii promovare pentru anticariate ★ ⊙ Abonament lunar Basic ⊙ ✓ Găzduirea unui banner al anticariatului; ✓ Publicarea unui link către site-ul de prezentare/lista/catalogul cărților anticariatului; ✓ Articol de prezentare/reclamă a librăriei în limita a 300 – 400 de cuvinte; ✓ Publicarea tuturor comunicatelor de presă ale anticariatului; ✓ Postarea de anunțuri de interes specific ale anticariatului pe site-ul nostru și cele ale partenerilor; ✓ Includerea a 10 titluri de carte în anticariatul nostru virtual; ✓ Toate materialele promoționale vor fi publicate/distribuite și în grupuri, pagini și profile din social media. ✓ Preț abonament lunar Basic : 225 lei fără TVA

51 | 79

S

-a întâmplat ca, propunându-mi să scriu despre cărţile şi filmele SF a căror acţiune se derulează (şi) sub ape, să ajung la o... deconstrucţie. Pe care v-o propun spre lectură.

De la 'subacvatic' la SF.

Am fost atras de mic de universul subacvatic şi, prin ani, în sezoane estivale, am tot experimentat interacţiunea cu acesta: fie prin scufundări apnee, fie prin scuba-diving şi snorkeling – deci combinând (când mai naiv, când mai coerent) observaţia naturii cu performanţa sportivă. Am şi scris despre aceasta: fie povestind speculativ (inclusiv pentru revista Helion), fie relatând nonficţional, fie documentând activitatea de mentenanţă a instalaţiilor energetice subacvatice.

Aveam eu vreo şase ani când s-a întâmplat ca Televiziunea Română, în maniera modestă specifică locului şi timpului, să transmită un film speculativ ficțional cu tramă subacvatică. Şi încerc acum, luând o pauză din tastarea documentului de faţă, să răscolesc din nou memoriile artificiale Google pentru a afla numele filmului. (Dau până la urmă de 'Omul amfibie', film sovietic, dar secvenţele de pe YouTube nu-mi spun mare lucru. Totuşi, îmi propun să-l vizionez în zilele următoare pentru o deplină edificare.) Însă nici de data aceasta nu reuşesc concret.

Da, filmul din amintirea mea – probabil completând senzaţiile pe care deja le experimentam acvatic în verile acelea – m-a impresionat în mod deosebit. Totuşi nu suficient cât să-i reţin numele sau ceva din N r . III, 2 0 17

poveste: îmi amintesc doar atât: că personajul avea abilităţi amfibiene. Trec peste momentul amnezic stânjenitor, şi revin asupra temei din 'liga-mică'. ([Adiţie ulterioară:] Da, într-una din zilele următoare am vizionat acel film, creat în studiourile Lenfilm din Uniunea Sovietică. Şi, chiar dacă – urmărindu-l cu firească curiozitate/speranţă – nu am întâlnit imagini care să reînvie amintirea mea, înclin să cred, printr-o logică a excluderii, că totuşi acesta a fost filmul care m-a impresionat în copilărie. Însemnând că amintirea mi-a fost înlocuită de meta-amintire – adică nu conţinutul a contat, ci „antetul” amintirii.)

Din memorie storc cu greu câteva filme SF cu miză subacvatică (20000 de leghe, Omul din Atlantis, Lumea apelor). Mă mai ajută Google să adaug câteva, iar web-site-ul IMDb se dovedeşte util în documentare. (Şi, da, recunosc! Am început cu filmele pentru că introspecţia este mai facilă.) Încerc o inventariere similară şi pentru cărţi, inclusiv cu recursul la căutarea web. Lista rezultată (vedeţi caseta de mai jos) n-a sporit grozav. Pot număra titlurile, cu indulgenţă, folosindu-mi doar propriile degete. Şi, tot privind lista, mă trezesc încercând să găsesc paleative pentru dezamăgire.

• CĂRŢI 'Sphere' – Michael Crichton (1987, ecranizat) '20000 de leghe pe sub mări' – Jules Verne (1870, ecranizat) 'The Silkie' – A.E.Van Vogt (1969) 'Camouflage' – Joe Haldeman (2004) • FILME 'Sfera' (1998; Barry Levinson; Dustin Hofmann) '20000 de leghe pe sub mări' (1954; Richard Fleischer; Kirk Douglas) 'Lumea apelor' (1995; Kevin Reynolds; Kevin Costner) 'Omul din Atlantis' (1977-1978; film serial; Patrick Duffy) 'The Core' (2003; Jon Amiel, Aaron Eckhart) 'Deepstar Six' (1989; Sean Cunningham) 'Omul-amfibie/Человек - амфибия' (1962) 52 | 79

'Inteligenţă artificială' (2001; Steven Spielberg) Cu ceva indulgenţă am mai putea adăuga aici o grămăjoară de filme de acţiune, producţii horror sau pulp-fiction (deci mai comerciale, cu mai puţină implicaţie/provocare introspectivă).

Cred că, la secţiunea proză, doar o eventuală şi coincidentă surpriză pe 2017 din partea perechii de autori Dănuţ Ungureanu şi Marian Truţă (urmând lui 'Vegetal' şi 'Mineral') ar putea să ne mai salveze de aparenţa penuriei.

Speculând asupra cauzelor Multe din creaţiile de ficţiune speculativă au îndrăznit să „iasă” din zona de confort, din mediul de obişnuit al omului. Iar genul Science-Fiction, prin inevitabila sa abordare anticipativ-ştiinţifică, a avut decenii întregi în care a înfruntat cu râvnă mediul astral: fie el vidul interstelar, ori vreo atmosferă otrăvitoare, sau poate o planetă cu 'G' strivitor.

Aşa că dilema revine, şi chiar o putem formula mai concret. „Oare de ce mediul subacvatic terestru, comparabil prin stranietate şi inospitalitate cu exotice planete, nu a fost şi el suficient onorat de creaţia SF?” (Şi facem o paranteză pentru a aminti că la NASA scufundarea subacvatică este o parte importantă a antrenamentelor pentru astronauţi. Bazinul principal de la Neutral Buoyancy Lab are adâncimea de 12,34 metri.)

Deşi riscul de a construi logici sofiste ne pândeşte apriori, încercăm totuşi însăilarea unor ipoteze. Şi începem formulând niscaiva date de plecare pentru eventuale raţionamente subsecvente. Deci, ce înseamnă mediul subacvatic pentru fiinţa om – ca eventual personaj de aventură speculativă –, în abordare SWOT: • Aspecte negative, respingătoare: » multe funcţii fiziologice ne sunt blocate sau grevate (respiraţie, hrănire, văz, auz, etc); » incursiunile au inevitabil autonomie de timp redusă sau limitată (aici identificăm trei paliere: (1) cele câteva zeci de secunde permise scufundării în apnee, (2) zeci-sute de minute cu costumaţie de scafandru autonom; (3) N r . III, 2 0 17

zile/săptămâni/luni de habitare în vreo navă/facilitate submarină); » incursiuni cu adâncimea scufundării limitată de presiune (presiunea creşte drastic odată cu adâncimea; domeniul uzual merge de la cei 3-5 metri permişi în scufundarea apnee, până la cei 20-30 de metri posibili la scuba-diving simplu (corespunzând presiunii de 3-4 atmosfere); însă cu instalaţii extraordinare se poate ajunge şi în Groapa Marianelor, ne-a arătat-o inclusiv James Camerun în 2012); » incursiuni limitate din cauza temperaturii (chiar şi o temperatură aparent suportabilă, de 20º C, devine problematică într-o scufundare de câteva zeci de minute; da, doar câteva liniuţe de termometru se interpun, sub apă, între disconfort, hipotermie şi deces); » uneori chiar şi vieţuitoarele din adâncuri pot fi periculoase (de la meduze otrăvitoare la rechini; până şi pielea, umedă fiind, ne este acolo mai vulnerabilă la rănire decât în mediul uscat); » etc. (probabil) • Aspecte pozitive, atrăgătoare: » din perspectivă vizuală, mediul acvatic ne dezvăluie o doză apreciabilă de stranietate estetică; » în zonele de apă naturală (cu vegetaţie şi cu faună) universul revelat scufundătorului este fascinant, iar senzaţiile vizuale sunt adesea dublate de nemaitrăite empatii cu vieţuitoarele subacvatice; » apa ne este oarecum la îndemână (ţărm de mare, coastă de ocean, lac de munte – ne sunt accesibile fără mari eforturi, în registrul credibilităţii necesar speculaţiei ştiinţificofantastice); » gestionarea aspectelor privind scufundările poate constitui o admirabilă provocare cerebral sportivă; ş.a.m.d.

Da, probabil că am mai putea găsi câteva aspecte, şi pro - şi contra -, şi aceasta doar rămânând în registrul realist. Pentru că, revenind la universul ficţional, speculaţia le poate anula pe unele, aşa cum le poate amplifica sau sublima pe altele. Sau, aşa cum dintre ele se poate chiar alege premisa ori cheia ficţiunii.

53 | 79

Speculând la circumstanţe atenuante De ce totuşi limita aceasta – dintre mediul obişnuit (în speţă uscat, aerob) şi mediul acvatic – a constituit o aşa de statistic eficientă barieră în demersurile creatorilor de artă science-fiction? De ce aşa puţine poveşti desfăşurându-se sub apă?

Să fie vreo teamă biopsihică, de genul claustrofobiei, de la ideea lipsei de aer? Un soi de tabu subconştient?

Să fie vreo fobie subliminală a riscului de înec? Înecul fiind un accident real, cu care omenirea s-a întâlnit din vechime, spre deosebire de riscul asfixierii în vid cosmic, pe care l-a experimentat respectiva omenire doar în şi prin imaginaţie şi doar în vremurile noi?

Să fie un reflex, dintre cele educate, de evitare a banalului? Cum că apă ar fi mai peste tot. Mult mai fascinant şi mai cutezător e să ridici ochii spre stele, decât să-i cobori în jos. În fond, să recunoaştem!, deşi are şi el fascinanţa lui, mediul subacvatic, fiind totuşi terestru, este limitat ca potenţial de tentaculare a aventurilor imaginare.

Comandă volumul de poeme CU TINE CAPĂT GLAS de ROBERTO KUZMANOVIC

Încheiere corolară Recunosc, eseul meu nu a reuşit să numească certamente cauza, ori măcar circumstanţa atenuantă pentru slaba fertilitate a ficţiunii subacvatice. El doar a identificat o prezumtivă limită – o frontieră (interfaţă reală) funcţionând ca barieră în creativitate –, şi a definit problema ei, creionând ipoteze de pornire şi chiar propunând câteva posibile, dar întotdeauna discutabile, concluzii. Însă, până la urmă, lucrurile nici nu sunt aşa de grave. Nu doar că mediul acvatic nu a fost pe deplin evitat de creatorii de ficţiuni, dar, la nevoie, sigur mai putem găsi în jur şi alte bariere care nu s-au tocit de prea multe încercări. În plus, acum, la final şi salvator, îmi vine în minte o carte deosebită, un roman SF satiric al cărui fir epic se derulează semnificativ în lumea apelor: 'Război cu salamandrele', de Karel Capek (1936).

Aşa că pot pune punct cu oarece împăcare.

Mircea Badut N r . III, 2 0 17

Disponibil în librăria Bibliocarti.com sau pe site-ul autorului

Contact KRoberto.com contact@kroberto.com 0758 700 165 Doar 24 LEI 54 | 79

CONVORBIRI CULTURALE

10

citate savuroase ale unor oameni celebri

Foto: Roberto Kuzmanovic

N r . III, 2 0 17

1. „Politica e arta de a sta la pândă.” – Corneliu Vadim Tudor 2. “Sa furi idei de la o singură persoană se numeşte plagiat. Să furi de la mai multe se numeşte cercetare.” - Wilson Mizner 3. „Mi-a luat 15 ani să descopăr că nu am niciun talent pentru scris, însa nu am mai putut să renunţ ulterior fiindcă în momentul acela eram prea faimos.”

Robert Benchley 4. „Americanii vor face mereu ceea ce trebuie... după ce au epuizat toate celelalte alternative”. Winston Churchill 5. „Nu sunt deștept, dar când privesc în jur prind curaj." – Ion Creangă 6. „Legile țării nu interzic nimănui să fie imbecil." – Grigore Moisil 7. „E mai bine să taci din gură şi să-i laşi pe ceilalţi să creadă că eşti un prost, decât să vorbeşti şi să înlături orice îndoială.” – Mark Twain 8. „Îl iubesc mai mult pe Mickey Mouse decât pe orice femeie pe care am cunoscut-o." – Walt Disney 9. „N-am anunțat poliția că mi-a disparut cartea de credit, fiindcă indiferent cine a furat-o cheltuieste mai puțin decât nevastă-mea.” – Ilie Năstase 10. „Din punct de vedere aerodinamic, bondarul nu ar trebui să poată să zboare. Dar bondarul nu știe asta și zboară în continuare.” - Mary Kay Ash

55 | 79

Vox Authors: Ioana Racolța este un exemplu demn de luat în considerare ținând cont că este o persoană care a decis să-și urmeze un vis și să se ocupe exclusiv de asta.

De la vis la realizare – presupunem că a fost un drum lung, cu bune și rele, de aceea am decis să o rugăm chiar pe artistă să ne povestească mai multe despre începuturile ei.

Ioana Racolța: A fost un drum lung, nu a fost ușor, pentru că totul presupune muncă, disciplină și o oarecare investiție financiară deloc de neglijat. Apoi aș zice că nu a fost nici greu pentru că am avut familia care m-a sprijinit mai ales moral atunci când „prietenii” încercau să mă descurajeze. Când pornești pe un astfel de drum trebuie să te gândești în primul rând că ești expus, foarte expus. Şi nu ești expus oricum ci judecății oamenilor, ești expus dezbaterilor diverse pe teme variate, pornind de la ce și cum ai cântat până la cum N r . III, 2 0 17

te-ai îmbrăcat. Și lumea nu se va gândi niciodată atunci când cânți că ai o supărare personală, că te doare o măsea, că e cineva bolnav în familie sau mai știu eu ce alte motive care te fac să nu fii tocmai în formă uneori.

Apoi, din start trebuie să fii convins de faptul că nu vei fi pe placul tuturor, nici măcar atunci când ești în formă maximă și, de fapt, nici nu e necesar acest lucru!

Am mai învățat tot pe pielea mea că atunci când nu faci compromisuri și nu intri într-un partid sau altul, fiecare parte va crede că „ești cu ceilalți”. Și atunci nu te invită nici stânga, nici dreapta, înțelegi?! Pentru că noi încă nu ne-am vindecat de mentalitățile învechite. Aș vrea ca lumea să știe că pe mine dacă mă cheamă partidul de la conducere sau opoziția, sau partidul naționalităților conlocuitoare, cânt la fel de bine și de frumos și din suflet, și nu ii refuz pe nici unii. Până acum nu am refuzat nicio invitație, nici măcar acolo unde sonorizarea era proastă. M-am descurcat cum am putut ca să fie bine și frumos pentru toată lumea, deși uneori poate m-am pus eu într-o lumină proastă. Dar când ești de unul singur e mai greu să iei unele decizii la început.

Pe de altă parte, dacă știi sigur că asta vrei să faci, dacă ești convinsă de valoarea ta și mai ales, dacă mai este și un profesor care te ghidează și te sprijină, cum a fost în cazul meu profesorul Șerban Bacilă, care s-a ocupat 2 ani de vocea mea, atunci nimic nu te mai poate abate de la drumul tău.

Momentul în care am decis că asta și doar asta vreau să fac, a fost momentul în care mi-am asumat această latură a mea cu tot sufletul, am avut suficient curaj să o fac și am hotărât foarte clar că nu pot merge 8-10 ore la birou și apoi să vin acasă, să repet și să fiu și fresh în weekend pentru un eveniment la care ar trebui să cânt 12 ore. Poți face de toate, la nivel de hobby, dar când treaba devine serioasă și vrei să te prezinți în fața publicului într-un mod impecabil e absolut necesar să îți stabilești prioritățile. Ține de respectul față de tine și față de public. Nu poți rata un concert din cauza oboselii sau a faptului că ai un șef care te stresează! În niciun caz nu sunt compatibile aceste lucruri! Începuturile mele au fost la Corul Astra din Câmpia Turzii, avem 19 ani atunci, apoi puțin, foarte puțin în Portugalia, iar în România a fost 56 | 79

fericita întâmplare de a-l întâlni pe Ricardo Caria în 2015 cu care am cântat pe aceeași scenă în cadrul turneului de fado Alma no Fado.

Vox Authors: Spune-ne câte ceva despre proiectele tale atât cele desfășurate cât și cele pe care le ai în plan.

Vox Authors: Când spunem Ioana Racolța la ce trebuie să ne gândim?

Ioana Racolța: Eu aș vrea ca cei care mă ascultă să simtă emoția, să se gândească la faptul că eu cânt din tot sufletul și că pentru mine muzica e viața mea. Eu nu cânt niciodată o melodie în care nu cred. Adică, atunci când decid că îmi voi introduce în repertoriu o melodie, trebuie să o simt cu mintea (să cred în ea și în mesajul ei), să o simt cu vocea (să fiu sigură că e pentru vocea mea sau că pot să o adaptez timbrului meu vocal) dar și cu sufletul (adică să mă facă pe mine să vibrez, să îmi provoace mie o emoție atunci când o ascult sau o cânt).

Vox Authors: Stăpânești stiluri diferite, de la muzică ușoară până la muzică populară românească, încânți inimile ascultătorilor cu rock, fado și pop în limbi diferite, dar care gen muzical ar fi cel mai apropiat de sufletul tău?

Ioana Racolța: Da, am început cu fado și muzică ușoară, dar ulterior mi-am introdus în repertoriu și muzică populară pentru că se cere la nunți și la diverse evenimente și pentru că am descoperit că pot cânta și așa ceva. Apoi am și rock în cadrul proiectului muzical Pub Electric Band pe care l-am pornit împreună cu chitaristul meu, Ciprian Sasa. Cânt în română, engleză, spaniolă și portugheză, dar niciodată nu cânt într-o limbă pe care nu o înțeleg sau a carei pronunție nu o stăpânesc. Cred că asta ține de o anumită disciplină și de un respect pentru public. Și cred că atunci când înțelegi și pronunți corect poți să transmiți și emoție.

Care gen ar fi mai apropiat de sufletul meu... cu siguranță fado. Dar pentru că ador să cânt, îmi place foarte mult să interpretez și muzică ușoară românească veche, precum și hit-uri internaționale sau musical-uri celebre. Și uneori chiar câte o doină sau câte o romanță simt nevoia să cânt.

N r . III, 2 0 17

Ioana Racolța: Încerc să nu îmi mai fac planuri. E foarte greu să îți faci planuri atunci când depinzi de alți oameni și de mulți alți factori. Eu sunt cam pe cont propriu deocamdată. Mi-ar plăcea să îmi găsesc un impresar serios care să se ocupe de proiectele mele muzicale și să îmi găsească diverse locuri în care să cânt - cluburi, cafenele, restaurante unde se pretează muzica pe care o interpretez eu, precum și evenimente private.

Mi-aș dori foarte mult să cânt pentru românii din diasporă, dar asta e deocamdată doar un vis.

Deasemenea îl aștept pe Ciprian, chitaristul meu, să termine cu examenele de licență și să începem din nou repetițiile împreună. Începând cu luna octombrie a anului 2016, cânt sâmbăta, cam de 2-3 ori pe lună, la cafeneaua culturală La Papion din Turda. Mă simt ca acasă acolo, am publicul meu fidel căruia i se adaugă în fiecare sâmbătă noi spectatori. Aici, ceea ce cânt eu prinde foarte bine pentru că publicul vine ca să mă asculte, să se simtă bine 57 | 79

pentru 2 ore în serile de sâmbătă și să socializeze. Am un public extrem de fain și îl iubesc mult! În cafeneaua „La Papion” am obiceiul de a invita copii talentați care să cânte alături de mine pentru a promova tinerele talente. Am invitat până acum și am cântat cu copiii de la clasa de canto a profesorului Șerban Bacilă de la Cluj. Am invitat și copii din Câmpia Turzii, dar, pentru moment, aceștia nu au dat curs invitației mele. Sper ca în viitor să fie mai deschiși, pentru că invitația rămâne deschisă și valabilă către toți cei la care a fost deja lansată.

Am încercat să dau curs şi altor idei de proiecte muzicale cu oameni talentați din orașul Câmpia Turzii, dar nu am găsit deschiderea necesară, din păcate, așa că probabil trebuie să mă îndrept spre alte zone.

cu public, cânta și ea la cafeneaua La Papion, sâmbăta, alături de mine. Exercițiul ăsta e foarte important pentru stăpânirea emoțiilor și pentru întărirea încrederii în sine.

Vox Authors: Ești invitată pe la diverse evenimente, inclusiv la nunți – un lucru admirabil. Ce feedback ai primit din partea ascultătorilor tăi?

Ioana Racolța: Așa cum am spus, a fost la început Ricardo Caria, cu care am mai cântat și la evenimente private și sper să mai colaborăm, e Ciprian Sasa cu chitara lui pe proiectul rock, sunt copiii de la Ministar Cluj... și am speranţa să vină și alte colaborări cu alți copii talentați (pentru moment am lansate deja vreo 25 de invitații - când se vor hotărî vom demara acțiunea). Aș vrea ca oamenii să aibă mai multă încredere și mai mult curaj, dar asta nu depinde de mine.

Ioana Racolța: Feedback-ul este întotdeauna unul pozitiv și eu sper din tot sufletul că oamenii sunt sinceri cu mine. Am nevoie de încurajări, de feedback, de oameni care să vină chiar și cu idei și sugestii. Asta mă ajută să merg înainte.

Vox Authors: Fiica ta se pare că îți calcă pe urme. Presupun că ești foarte mândră de ea.

Spune-ne câteva cuvinte și despre ea.

Ioana Racolța: Da, sunt foarte mândră de Irina mai ales că ea nu a cântat deloc cu vocea până acum un an și a evoluat foarte mult într-un timp destul de scurt. Ea a cântat la pian prin clasele 1-4, lua lecții particulare de la o profesoară ce venea acasă și când profesoara o ruga să fredoneze ce cânta la pian, Irina refuza total.

Până într-o zi, anul trecut în primăvară, când am surprins-o cântând una dintre melodiile mele și nu cânta rău deloc. Așa că am hotărât să o duc și pe ea la domnul Șerban Bacilă la câteva ore de canto. S-a simțit mult evoluția, a ajutat-o mult să fie ghidată de un profesor, iar anul acesta va participa la primul ei concurs muzical. Ea e în clasa a VI-a, deci are timp să studieze și să progreseze. Pentru antrenament N r . III, 2 0 17

Vox Authors: Ce colaborări ai avut până acum și ce colaborări ai în vizor pentru sezonul acesta?

Vox Authors: albumele tale.

Prezintă-ne,

pe

scurt,

Ioana Racolța: Din păcate nu pot vorbi despre „albume”, am doar un CD de colinde, Crăciun de Poveste, pe care l-am scos în 2015 și mai am un single, piesa Iubire fantastă cu inima rebelă pe versurile domnului Horia Muntenuş și pe muzica domnului Șerban Bacilă. Așadar, un album presupune multe, în afară de costuri și o marjă de siguranță că se vinde (mai ales că acum toată muzica e pe net), mai e nevoie și de un compozitor dispus să creeze pentru vocea mea. De exemplu Iubire fantastă cu inima rebelă nu a fost primit cu brațele deschise de către niciun post de radio pentru că „nu e o piesă comercială”. Singurii care mi l-au difuzat au fost cei de la Radio Transilvania și le mulțumesc pentru asta. În rest, se poate asculta pe YouTube. Nici nu îmi doresc neapărat să 58 | 79

cânt muzică comercială doar pentru a fi difuzată. Așa cum am zis, nu aș cânta orice, doar de dragul de a mă vedea pe ecran sau de a mă auzi la radio.

Vox Authors: Cum este văzută cariera muzicală în România acum?

Ioana Racolța: Pot să spun cum o văd eu: nu e ușor, multă lume cântă şi multă lume cântă bine. Depinde doar de public ce și cum alege.

Până la urmă de public depindem în industria asta cu toții. Publicul e destul de educat și știe să aleagă, cred eu, și știe a face diferența între calitate și... altceva.

Vox Authors: Ce satisfacții ai obținut din punct de vedere profesional?

Ioana Racolța: Pentru mine, cel mai important lucru este că am reușit să cânt fado pentru că mereu aveam impresia ca nu o să pot canta așa ceva. Apoi, un alt lucru foarte important este faptul că orele de canto cu profesorul Șerban Bacilă mi-au ajutat foarte mult. Uneori sunt mici sfaturi, aparent nesemnificative, care fac diferența și care m-au ajutat să cânt piese pe care nu le puteam aborda înainte. Și o mare satisfacție este că am publicul meu, oameni care vin oriunde cânt și știu că pot să mă bazez pe ei. De când am început să cânt am pierdut prieteni vechi, care nu s-au putut împăca oarecum cu această postură a mea, dar am câștigat mulți, foarte mulți prieteni noi.

Vox Authors: Recomandă-ne o melodie de suflet pe care să o punem pe repeat în perioada aceasta.

Ai produse sau servicii relevante revistei noastre și dorești să le promovezi?

Intentenționezi să îți sporești vânzările optând pentru o publicitate creativă?

Vox Authors este alegerea potrivită.

Oferim spațiu publicitar sub formă de text sau grafică în cadrul unei reviste în format atât tipărit cât și on-line care se distribuie gratuit internațional.

Audiență ✓ Public numeros format din femei și bărbați cu vârste cuprinse între 16 – 60 ani ✓ Interese comune în ceea ce privește cartea (în special beletristica – fantasy, poeme, ficțiune), filmul, fotografia, muzica, pictura, călătoria, antichități, artiști, oameni și instituții cultura le, evenimente cultural-artistice, descoperiri recente etc. ✓ 53% audiență organică ✓ Interacțiune activă cu cititorii pe canalele de comunicare ✓ Audiență parțială de la site-urile și blog-urile partenere unde se distribuie revista CONTACTEAZĂ-NE ACUM

Ioana Racolța: Iubire fantastă cu inima rebelă este cu siguranță o melodie de suflet, pentru că simt că îmi aparţine, a fost compusă special pentru vocea mea de către Șerban Bacilă, după ce domnul Horia Muntenuş a scris versurile la cerere. Pentru acest lucru, le mulțumesc din suflet celor doi autori. Și dacă vrei să alegi și un cover, La Bohemia este cu siguranță preferatul meu.

N r . III, 2 0 17

59 | 79

„Parcă te-aud şoptindu-mi, chemându-mă la tine Să ud pământul rece cu sângele din vine, Să mă alătur ţie, pe veci nemuritor Din clipa nemiloasă în care-o fi să zbor;” Din Spaimă (Răzvan Nicula)

Roberto Kuzmanovic: Iată impresionantul progres în materie de poezie, al creatorului de frumos Răzvan Nicula, care de mai bine de opt ani a dat culoare primei ciorne albe care avea să-i găzduiască destinul. Nu știu cât de sonor este numele autorului volumului de eseuri literaturizate „Din gândurile nopții”, al romanului „Pedeapsa cerului” și al promițătoarei cărţi de debut, „Nevermore sau Incursiune pe drumul spre Niciodată”, deoarece până nu demult, grupul meu de cunoscuți (tot din aceeași breaslă) ridicau ușor sprânceana – sceptici, când îl recomandam acestora. Asta până l-au răsfoit și au rămas cu ambele sprâncene ridicate, adică mirați.

Răzvan e genul de spirit luptător și nemuritor care a dăinuit ceva timp pe la tavernă, însoțit de gânduri (șprițuri mi-era să-mi zic), mirosind a uitare de sine și a râuri de emoții, izvorând din abisuri, dar la naiba că oricât de mult l-ar îmbăta metaforele, a dovedit că nu lasă niciodată arma jos, având și el cuvintele drept scut cu stimă de sine. Stemă. Luptă cu stil, iar când lovește, lovește cu literatura serioasă și ies din viziună doi iepuri dintr-o dată, anume „Abisuri” și „Uitarea mea de mine”. P-astea napucasem să le iau la puricat, dar vă propun săl urmăriți pe Răzvan Nicula vorbind despre cele două volume.

Răzvan Nicula: (zâmbind): Nici eu nu ştiu cât de sonor este numele Răzvan Nicula, sunt atât de obişnuit cu el încât mi se pare unul normal, exact ca orice parte din mine. Deşi, între noi fie N r . III, 2 0 17

vorba, pronunţat de străini, de englezi, de exemplu, are o sonoritate puţin ciudată, dacă nu de-a dreptul hilară. Cel puţin pentru mine. Pe meleagurile noastre însă, mă bucur că reuşeşte să răzbată şi să se facă tot mai des auzit. Chiar cred că mi-ar fi mai uşor să vorbesc despre numele meu decât despre cărţile mele, deşi din considerente sentimentale, părinţii sunt mai mult înclinaţi să îşi laude copiii decât să se laude pe ei înşişi.

Dar dacă este musai... Despre volumul de versuri „Uitarea mea de mine” nu ştiu cât de multe ar fi de spus. Este exact ceea ce spune titlul, uitarea de sine însuşi a prozatorului, a romancierului. Ca oricare dintre noi – sau poate ca cei mai mulţi dintre noi – mi-am început visul de a scrie cu versuri. În timp, deşi am ales drumul „muncitorului” din literatură (pentru că poezia, dacă este stare de graţie, dans, romanul este muncă sau „ocnă” cum spunea Rebreanu), nu am renunţat la obiceiul de a scrie versuri, fie în joacă, fie în serios. Când, la un anumit moment, a venit recunoaşterea ca prozator, 60 | 79

poate şi dintr-un spirit ludic, sau poate din dorinţa de a uimi, m-am gândit că este cazul să demonstrez că pot scrie şi poezie. Mărturisesc că am zâmbit multă vreme observând reacţiile, chiar manifestările temerilor că aş renunţa la proză pentru a lua drumul versurilor. Volumul a fost însă, doar o încăpăţânare de-a mea de a dovedi că pot surprinde şi că refuz să rămân în pătrăţelul meu de prozator. Cu atât mai mult cu cât un scriitor, atât timp cât pune iubire în ceea ce face şi are respect pentru cititorii săi, este dator să scrie ceea ce îl îndeamnă sufletul şi simte că îl ţin puterile. În cartea de debut, „Nevermore sau Incursiune pe drumul spre Niciodată”, am închipuit un personaj care, lipsit de sclipire, cocheta cu gândul de a face poezie. Am preluat din ea câteva poezii, scrise într-un mod mai stângaci, pe calapodul personajului, le-am revăzut, le-am adăugat altele, scrise fie în timp fie special pentru volum şi a ieşit această uitare a mea de mine. În privinţa volumului de povestiri „Abisuri”, au fost deja exprimate păreri care mau bucurat foarte mult. Deşi era un proiect pe care îl pregăteam pentru mai târziu, m-am gândit, luând în considerare intenţia de a publica „Uitarea mea de mine”, că o dublă lansare nu ar avea de ce să strice. Aşa că, pentru că un volum de poezii şi un roman puteau părea prea mult, mi-am schimbat planificările. În acest fel s-au născut Abisurile, volum de povestiri întunecate care tratează anumite aspecte ale condiţiei umane – cinci povestiri care ar fi putut deveni oricând romane.

Impresia mea este că cei mai înspăimântători monştri nu sunt nici în filmele de groază, nici în închipuirile povestitorilor, ci în noi. A fost o provocare să îmi pun personajele faţă în faţă cu abisurile din interiorul lor, cu întunecimile pe care fiecare dintre noi le posedă. Cumva, o proiecţie a unui proverb indian, „dacă porneşti la vânătoare de tigri, fii pregătit să întâlneşti unul”. M-am ferit pe cât am putut să mai adaug literaturii horror încă un volum. Deşi există N r . III, 2 0 17

similitudini, povestirile au în spate un mesaj, o idee, un altceva complet diferit de maniera în care sunt realizate. Luând în considerare ecourile pe care le-au trezit Abisurile, nu pot decât să mă bucur că m-am hotărât să le scriu şi că am făcut-o în acest fel.

R. K.: Vorbește-ne puțin despre poezia clasică vs poezia contemporană română.

Reușesc poeții să se ridice la rangul poeților clasici sau nu vom reuși să-i depășim niciodată?

R. N.: Este o întrebare la care un adept convins al clasicismului, aşa cum sunt şi eu, ar putea răspunde foarte scurt, poate chiar monosilabic.

Totuşi, aşa cum ştim, o limbă, oricare, este un organism viu care evoluează, care trece prin schimbări şi care, în primul rând, schimbânduse, se străduieşte să nu moară, sau să nu împietrească. Se vehiculează destul de mult o anume idee: „s-a spus tot, s-a scris tot”. Într-un asemenea caz, noi ce am face?! Ar trebui să ne atârnăm instrumentele de scris în cui şi să uităm de ele, ştiind că nu este nevoie să mai facem noi ce au făcut deja alţii? Ar fi o atitudine 61 | 79

prostească. Poezia vine din suflet şi, oricât de unitari am fi în anumite momente în simţire, suntem foarte diferiţi. Deci sentimentele fiecăruia trebuie exprimate şi astăzi, chiar dacă se ridicau ode iubirii, de exemplu, şi acum cinci sute de ani, şi acum două sute. Importantă în privinţa poeziei este capacitatea poetului de a exprima cititorului o anume stare, de a i-o transmite, chiar de a i-o induce. Răspunsul la întrebare? În zilele noastre există poeţi net superiori celor din Renaştere, la fel cum există poeţi net inferiori. Ţine de instrumentele personale ale fiecăruia, de înzestrarea şi de munca sa. Cu atât mai mult cu cât orice este perfectibil. În privinţa stilurilor abordate astăzi, este o altă discuţie. Mereu voi rămâne adeptul poeziei în formă fixă, dar am învăţat, citind poeţi contemporani, că şi versul alb poate să fie poezie. Nici minimalismul, nici versul alb nu mă vor caracteriza vreodată ca preferinţe, dar cred că statutul meu de cititor îmi permite să disting între ceea ce mi se adresează şi ce nu, între ce consider literatură şi ce maculatură.

Pentru că, în final, literatura este prin excelenţă supusă subiectivităţii şi în privinţa ei trebuie să se aplice mereu principiul „de gustibus”.

R. K.: Deoarece am început cu un soi de clasicism versus contemporan, cu permisiunea domniei tale, aș vrea să-mi permiți să-ți aflu opinia în ceea ce priveşte influența literaturii ruse, mai mult sau mai puțin, asupra literaturii române. Întreb cu o curiozitate macabră, deoarece nu doar că se speculează faptul că literatura americană e un idol pentru români, dar se și sugerează car fi în regulă. O fi sau nu în regulă, mă mai interesează dacă avem sau nu o identitate a noastră care merită păstrată.

R. N.: În septembrie 1946, dacă îmi amintesc bine, Uniunea Scriitorilor din Leningrad, întrunindu-se, lua o hotărâre care suna cam aşa: „Operele noastre trebuie să reflecte, demnă şi vie, imaginea omului sovietic, educat de N r . III, 2 0 17

Partidul Bolşevic, călit în focul Marelui Război de Apărare a Patriei, care îşi consacră toate energiile şi talentul nobilei cauze a construcţiei Socialismului”. Cam aceasta este, pe scurt, în opinia mea, influenţa pe care literatura rusă a avut-o asupra literaturii române. Nu am ştiut, nu am putut şi nici nu am avut capacitatea de a prelua din literatura rusă direcţii care să ne conducă înspre o literatură mare. Pentru că adevărul este, literatura română este săracă.

Influenţa literaturii ruse asupra celei universale este total diferită de influenţa asupra literaturii române. La noi contează mai puţin că Dostoievski este precursorul romanului psihologic. Şi în literatura română se pot întrezări elemente dostoievskiene.

Cât despre literatura americană, nu cred că este chiar un idol pentru români. Să nu uităm că în ultimii ani, explozii au avut mai degrabă literaturile „exotice”. Acum două decenii neam confruntat cu explozia literaturii sudamericane, de altfel una de foarte bună calitate, iar astăzi ne confruntăm cu consumul de literatură asiatică. Ambii Murakami sunt pe buzele oricărui cititor din România, la fel cum este şi Mo Yan, de când a fost distins cu premiul Academiei de la Stockholm.

Principiile americane însă, într-adevăr, ni le-am însuşit. Consumăm tot ce iese la suprafaţă, tot ce ni se bagă pe gât, indiferent de calitate.

Important este să fie la modă, comercial. Asta şi pentru că, dacă trebuie să fim brutal de sinceri, literatura română nu reprezintă, deocamdată, o alternativă viabilă.

R. K.: Cum consideri că este oportună o promovare a scriitorilor noștri, astfel încât să ajungem să avem impact pe piața literară internațională?!

R. N.: Într-adevăr, aşa cum scrisul este o artă, activitatea editorială este o operaţiune economică, o afacere. Din păcate, editurile româneşti nu au posibilitatea materială, nu au voinţa sau cunoştinţele necesare realizării unei 62 | 79

promovări de tip occidental. Poate cu excepţia editurii Humanitas care a ajuns la stadiul în care să ştie că feţele scriitorilor pe care îi are în ogradă trebuie să fie şi pe autobuze, şi în metrou şi, de ce nu, ca în Statele Unite în cazul persoanelor dispărute, până şi pe cutiile de lapte. Dar să nu aruncăm vina numai pe spatele editorilor. Cum spuneam, literatura română este una săracă, una de periferie. Nu putem avea impact pe piaţa internaţională în condiţiile în care venerăm romane precum „Moromeţii”, „Ciocoii vechi şi noi” sau „Viaţa la ţară”. În continuare avem o literatură preponderent rurală, care în niciun caz nu se adresează englezilor, francezilor, spaniolilor, italienilor şi, cu atât mai puţin, americanilor. Şi atât timp cât scriitorul român nu va înţelege că nu interesează pe nimeni nici ce cumpărături face la piaţă, nici ce mănâncă în noaptea de Anul Nou, nici ce visează când doarme, nu vom reuşi să ne cucerim cititorii.

R. K.: Ce anume se vinde pe piața de carte atât naţional cât și internaţional? Mai exact ce le place oamenilor să frunzărească?

R. N.: Cum spuneam, cred că vânzările de carte sunt în mare parte în legătură directă cu marketingul de care beneficiază. Acum mai mulţi ani, impresionat fiind de filmul „Parfum de femeie”, mi-am dorit să citesc şi cartea lui Giovanni Arpino. Deşi m-a dezamăgit, mărturisesc că nu am aflat de ea decât datorită filmului. Din acest punct de vedere, nu e de mirare că vânzările cărţilor ecranizate sunt dea dreptul stupefiante. Să ne gândim numai la operele lui Tolkien, la RR Martin, la J. K. Rowling. Şi totuşi, în clasamentul celor mai bine vândute cărţi din toate timpurile, conduce Charles Dickens, cu „Poveste despre două oraşe”, ceea ce îmi dă speranţa că nici pentru public literatura adevărată nu este muribundă.

R. K.: Dar tu, ce anume citești?

N r . III, 2 0 17

R. N.: Am prostul obicei de a duce la capăt o carte pe care o încep, chiar dacă nu îmi place.

Din acest motiv încerc să îmi bazez lista de lecturi pe recomandările oamenilor în care am încredere şi mai puţin pe cele publicitare.

Rămân un adept al stilului clasic şi respect principiul că există nu numai cărţi care trebuie citite, ci şi cărţi care trebuie recitite. Îmi împart lecturile în funcţie de timp, între cele necesare documentaţiei pentru volumele proprii şi cele de plăcere. Întotdeauna mă vor bucura Thomas Mann şi Gabriel Garcia Marquez, Dickens şi Dostoievski. De asemenea, o surpriză foarte plăcută a reprezentat-o romanul Laur al lui Evgheni Vodolazkin.

R. K.: Au trecut câțiva ani de la cărțile anterior publicate, menționate la începutul discuţiei noastre; permite-mi să te întreb cum ți-au schimbat acestea cotidianul, ce efecte au avut asupra ta, dar și feedback-ul primit din partea cititorilor.

R. N.: În primul rând, cred că tot ce am scris până acum m-a maturizat din punct de vedere literar. Înainte, simţeam ideea şi încercam să o cuprind în cuvinte, nu de puţine ori în mod impulsiv. Bineînţeles, ne referim la „exerciţii” sau la fragmente care ulterior şi-au găsit locul în cărţile publicate. Datorită lor, astăzi am învăţat nu numai că scrisul este o mare responsabilitate, dar şi că se face cu responsabilitate. Văzând reacţiile provocate de aceşti copii ai mei, mi-am promis că voi ţine mereu cont nu de gusturile cititorilor, nu de dorinţele lor neapărat, cât de necesitatea lor de a găsi în paginile mele literatură de calitate.

Este un principiu pe care mi l-am impus şi de la care mă voi încăpăţâna să nu derog niciodată.

Despre feedback-uri îmi este destul de greu să vorbesc, poate şi pentru că au fost multe care mi s-au lipit de suflet, dar şi pentru că fiecare dintre ele are importanţa sa. Nu de puţine ori mi s-a spus că s-a plâns, că au apărut gânduri şi identificări şi rememorări. Au fost mesaje de 63 | 79

felicitare impresionante, de la persoane complet necunoscute mie. În unele cazuri s-a lăsat şi cu fotografii însoţite de propuneri indecente – nu pentru că statutul scriitorului ar trebui considerat echivalentul termenului actual de „vedetă”, ci deoarece, poate, am reuşit să ating, într-un fel sau altul, părticele de suflet. Pentru că, în definitiv, asta trebuie să fie Literatura, şi pentru cel care o face, şi pentru cel la care ajunge: un exerciţiu al minţii şi al sufletului.

R. K.: Ai câțiva critici literari care te girează. Care sunt punctele forte pe care le-au sesizat la tine? Cu ce te laudă?

R. N.: Nu ştiu cât de plăcut ar fi să mă laud cu laudele pe care mi le aduce critica. Dar, dacă ar fi să pară că glumim puţin, mă laudă cu viitorul.

Dincolo de părerile formulate asupra operei scrise până în prezent, ajungând să mi se cunoască sistemul de lucru şi încăpăţânarea, cred că am oferit certitudinea că nu intenţionez să dau înapoi chiar dacă drumul Literaturii nu este uşor. Deşi se susţine că românul s-a născut poet, cred că în România există o mentalitate cel puţin păguboasă. Începem să scriem, apare o carte, maxim două, apoi mulţi dintre autori constată nu numai că nu apar laurii şi laudele, chiar mai mult, că este greu să ajungi să fii citit şi luat în seamă. Or, în asemenea cazuri, apare descurajarea, lipsa de răbdare, incapacitatea de a continua un drum care nu pare să ducă undeva. Şi sunt mulţi dintre cei care scriu, mai mult sau mai puţin talentaţi, care se dau bătuţi, renunţă la dezideratul de a crea şi îşi aleg altul, ceva mai lumesc. În ceea ce mă priveşte, dincolo de alte calităţi pe care mi le atribuie cititorii avizaţi, ştiu că nimic din ceea ce vine N r . III, 2 0 17

uşor nu poate fi apreciat. Cu atât mai mult o carieră literară şi o recunoaştere la o scară cât de cât largă.

R. K.: Ești tânăr, puternic, ambițios, dar nu prea ne încânți cu lansări. Ele, fie că ne place sau nu, par cruciale pentru scriitori. Ce lansări ai avut, ce lansări o să ai și, cel mai important, ce opinie ți-ai format despre acestea?

R. N.: Bineînţeles că lansările de carte conferă vizibilitate scriitorilor. Din păcate, politica editorială nu prea ia în seamă asemenea posibilităţi.

Aminteam mai devreme de dezinteresul sau de resursele limitate ale editurilor de a îşi promova autorii. Nu suntem în Franţa, unde un autor este luat pe sus, plimbat prin sute de oraşe şi arătat lumii cu degetul, pus să semneze cărţi până când nu îşi mai simte mâna şi îl ia cu leşin. O asemenea acţiune presupune nişte costuri care sunt peste posibilităţile financiare ale editurilor din România, şi ar genera mai degrabă pierderi decât câştiguri. În ce mă priveşte, îmi preţuiesc nu numai cititorii ci şi lansările, şi am avut parte până acum de câteva pe care îmi va fi imposibil să le uit. Volumul de eseuri „Din gândurile nopţii” şi cel de povestiri, „Abisuri”, pe lângă cele oficiale, au avut parte de lansări la Clubul de Proză al Uniunii Scriitorilor – Filiala Bucureşti, precum şi la târgurile de carte, Gaudeamus şi Bookfest. Deci nu au fost chiar puţine lansări. În continuare sunt discuţii pentru lansări ale Abisurilor, la sfârşitul verii, în Timişoara şi în cel mai apropiat oraş de sufletul meu, cel al cărui copil mă consider, Simeria, în judeţul Hunedoara. După aceea vom mai vedea ce va fi, dacă planurile nu se schimbă, probabil „botezul” unui nou volum.

64 | 79

CREATIVITATE

Foto: Roberto Kuzmanovic

N r . III, 2 0 17

65 | 79

D

oi ochi incandescenți mă zăresc, straniu, din întunericul morbid.

Parcă-mi ard carnea afurisiţii.

Mereu e la fel. Creatura aia dubioasă căreia nui văd chipul, care apare terorizându-mă cu privirea, care nu spune nicicând nimic şi pe care nu o pot ajunge din urmă oricât de rapidă aş fi. De fiecare dată apare când vânez. Când sângele cald al vreunui muritor pierdut în peisajul nocturn mi se prelinge pe buze şi haine.

Când ar trebui să simt deosebitul extaz de mă hrăni cu lichidul vital, cu esenţa vieţii mele.

Dar nu. La mine plăcerea se transformă în groaza de a fi urmărită de o creatură fără chip şi corp, iar gustul atât de aşteptat al sângelui încă viu, zbătându-se pe limba mea, se metamorfozează în greaţă şi conştiinţă. A dracu' conştiinţă făcută praf! Nu am nevoie de ea şi n-am avut vreodată! După aproape un secol de viaţă în umbrele nopţii, se duce şi ultima fărâmă de regret şi dorul de soare, iar judecătorul suprem din subconştient e anulat de necesarele instincte de supravieţuire. Bei sau îţi pierzi minţile şi dacă se întâmplă asta, ajungi să faci un dezamăgitor prăpăd în juru-ți şi atunci oricum cedezi. Am nevoie de sânge precum zeii de adepți ca să pot supravieţui. E ca în junglă. Omoară sau vei fi omorât poate chiar cu mai multă cruzime decât eşti capabil să-ţi imaginezi.

- Dispari! îi spun printre dinţii încleştaţi, dar nu obţin nicio reacţie.

Scot un mârâit furios şi abandonez prada din care luasem doar câteva înghiţituri. Mă ridic cu sângele proaspăt întins pe faţă şi fac câţiva paşi N r . III, 2 0 17

precauți spre gardianul nevăzut. Nu vreau să mă aventurez prostește într-o inutilă cursă de-a şoarecele şi pisica. Am pierdut de prea multe ori şi nu-mi mai doresc. Şi totuşi... mi se pare că de data asta am avansat mai mult. Încă un pas... încă unul... mă arunc într-un salt asupra creaturii pentru a-mi înfige colţii în blestematul ăla de coşmar care se transformase în umbra mea. Se înalţă însă cu câteva fracţiuni de secundă înainte să-l ating. Eu mă prăbuşesc dureros pe asfaltul dur în timp ce ochii arzători se pierd în întunecimea unui cer prea înalt şi prea departe pentru mine... ...

Muzica din club îmi bubuie în timpane, iar creierul meu se bâţâie ameţitor pe un technohouse oribil dar suficient de puternic pentru a transforma multitudinea de pahare cu votcă date peste cap, într-o poftă de sex animalică.

Ochii îmi cad rapid pe masculul care serveşte conştiincios la bar. E amuzant cum fiind înconjurat de alcool, rezistă stoic în a pune pe limbă măcar un strop. Şoaptele mele hipnotice îl fac să mă urmeze ca un umil servitor abandonându-şi postul care îl ţinea ocupat. Îmi place să fac asta. Să intru în gândurile muritorilor şi să-i manevrez ca pe păpuşi de cârpă fără voinţă proprie. Să demonstrez că monstrul din mine este superior speciei umane speriate şi slabe. Să arăt cumva că lumina nu e totul şi că întunericul este de fapt cel care deţine puterea. Eu sunt puterea. Afurisiţi muritori cu soarele lor cu tot!

Ador obscuritatea totală din parcare chiar dacă amărâtul din spatele meu pare să se împiedice la fiecare pas. Pierdut în negura nopţii şi în curând în braţele diavolului. Ar trebui să-mi fie milă? N-am legătură cu sentimentul ăsta. Nici eu n-am beneficiat de vreo picătură de 66 | 79

compasiune. Amărâta de pe stradă cu beregata sfâşiată de demoni şi transformată din amuzament în monstru... Îl împing în zidul de cărămidă din spatele clubului. Icneşte dar nu protestează. Mâinile mele îi desfac rapid nasturii jeanşilor şi atunci când îi cuprind penisul erect geme. Eu n-am prea mult de lucrat la capitolul haine. Îmi ridic genunchiul pe coapsa lui, iar rochia prea scurtă se ridică de la sine. Îi simt degetele dându-mi lenjeria intimă la o parte apoi intrând uşor în mine. Pentru câteva secunde mă las pradă senzaţiei de a fi pătrunsă şi îl las să mi-o tragă.

Dar eu am nevoie de mai mult. Eu nu ajung la orgasm aşa. Îmi trec limba peste buze, iar colţii îmi pulsează delicios în anticiparea gustului şi a plăcerii. Încerc întâi cu limba pielea fină a gâtului, iar gemetele muritorului mă fac să nu mai pot aştepta. Caninii mei se înfig în vena pulsândă combinând senzaţia de plăcere cu cea de durere. Simt cum ajung la extaz în timp ce sângele îmi şiroieşte pe bărbie şi corpul meu profită de excitarea fiinţei umane care încă pompează în mine fără să realizeze că viaţa se scurge din ea cu fiecare strop de sânge pe care eu îl sorb. Sunt atât de aproape... Las capul pe spate pentru a savura momentul...

- Aaaah! sunt aproape sigură că am răcnit cam tare. Îmi rotesc privirea pentru a verifica dacă nu cumva am atras atenţia asupra mea. Las corpul inert să se prelingă pe perete fără să ating punctul culminant. Îmi trag rochia pe coapse.

Dintr-o dată simt nevoia de a mă acoperi şi furia mă îneacă la propriu. Ochii ăia...

Blestemaţii ochi fluorescenţi mă privesc ţintă şi acuzator întrerupând şi alungând plăcerea posibilă. Mă năpustesc spre orice ar fi făptura aia. Tocurile mele scrâşnesc pe asfalt ca roţile unei maşini de formula unu. Viteza mea impresionantă nu e bună de nimic. Ştiu asta. Nam reuşit niciodată să ating posesorul privirii care mă scoate din minţi. Dar intensitatea furiei deja mă orbeşte şi acum chiar pare că îşi bate joc de mine. Mă lasă să îmi zdrobesc genunchii în căzături şi să îmi sucesc gleznele în sprinturi inutile prin gropile din parcare. Însă nu dispare.

N r . III, 2 0 17

Revine de fiecare dată în faţa mea cu aceeaşi privire care îmi omoară nervii.

- Du-te dracu'! mârâi gâfâind şi încercând sămi recapăt ritmul respirator normal.

Pariez că arăt jalnic cum stau în patru labe şi plină de sânge pe jos. Gustul sângelui din gură avea deja un gust amar, iar alcoolul băut anterior voia cu tot dinadinsul să iasă afară din mine.

Privirea mă părăseşte, îndepărtându-se lent, în înălţimi necunoscute mie. Se opreşte însă o secundă pentru a-mi arunca în bătaie de joc o singură propoziţie. Fix ca un os aruncat unei javre nemâncate de lângă un tomberon.

- De-acolo vin! ...

Lumina zilei mă ţine captivă între pereţii adăpostului sigur. Icnesc de greaţă şi durere.

Am nevoie de odihnă pentru a mi se reface corpul. Funcţionez cu sânge şi somn. Dar pleoapele mele refuză să se închidă, iar neuronii continuă să formeze sinapse defecte.

O voce îmi sună în minte repetând aceleaşi cuvinte la infinit, ca o mantră obsedantă care mă duce încet şi sigur spre nevroză.

De-acolo vin. De-acolo vin. De-acolo vin.

- Lua-te-ar toţi dracii!

Urletul meu se loveşte de pereţi şi are efect de bumerang făcându-mi mintea praf într-un mod dureros. Ţâşnesc din pat şi mă reped în sticla de votcă de pe masă. Din câteva guri conţinutul se duce şi tot ce rămâne din ea este o ploaie de cioburi pe cimentul rece.

- Ce vrei de la mine? întreb retoric înainte să mă prăbuşesc şi să mă pierd într-un somn vecin cu leşinul. ...

Mara Caloian

67 | 79

T

e iubesc! Te iubesc și atât.

Nelipsitele necuvinte ar fi îndreptățite să rezume totul?

Tot? O iubire complexă combinată cu ingenuitate care se vrea a fi necondiționată. Da. Trag din pipa asta, întrezăresc jarul dornic să ardă, să se ardă, fumul ilustrând feeric forme fine în timp ce se înalță dezlănțuit spre neant și mă întreb naiv cum reușesc să fac asta. Sunt uimit adesea, gândindu-mă profund la faptul că reușesc să te simt aproape. Reușesc? Reușim?

Iubirea (a mea – îndeosebi un amalgam de întrebări și tăceri) e precum jarul acesta. Cum ar putea fi altfel? La tine cum e? Dar la tine?

Ceilalți ce-ar putea să ne spună despre rațiunea și simțământul dragostei? Să tacă, îndrug.

Habar n-am și n-au că dumeresc mai bine decât orice neom neputința iubirii lor. Arde. Ard. Iese fum. Inspir, respir, eman și radiez. Din nou și din nou. Într-o lume în care pesemne iubirea e vrun biet mit popular la care s-au stors la infinit stropi de cerneală roșie (sau sânge, tot un necurat e) pentru romanele de doi lei de pe internet, eu... reușesc să simt ardoarea aia.

Venită la pachet cu sumbră durere, cu albe insomnii, cu neașteptatul dor, cu vise și visuri înghețate, cu fiori fierbinți, cu sclipiri pe sub pleoape, cu zâmbete timide ascunse-n colțul gurii, cu tine, cu toate tumult. Că te iubesc? E normal. Că iubesc să te iubesc? Asta e ceva mai special, enigmele universului meu. Specialul

N r . III, 2 0 17

acela care e de negăsit, dar care s-a găsit să dea buzna-n caracterul meu estetic, social, intelectual și moral, odată cu venirea ta. Ți-aș împleti pe degete cuvinte menite să-ți contureze frumusețea, dar ești un arhitect dat naibii de (ne)bun, n-aș reuși să o fac fidel. Țiaș picta formele atrăgătoare – relaxate pe patul cuvenit, dar nici maestrul Tițian n-ar putea reda acele detalii provocatoare. Te-aș ridica în slăvi – orbit de splendoarea ta, pe bună dreptate – și m-aș convinge că până la mine nu s-a găsit vreun romantic mai devotat. Spuneam cumva orbit? Mama natură a înzestrat trupu-ți sau ochii-mi? Găsesc prielnic, știi… faptul că aleg să-ți fiu. Să-ți fiu fericit. Un înger cu aripile vindecate, (co)rupte fiindu-mi veac și pururi până mai ieri, dar care te fac să te simți în siguranță. Dibui că asta ar trebui să o știu doar eu, să mă bucur liniștit, așa cum obișnuiesc, de intensele sentimente care mă fac să ard, iar în lipsa lor – m-aș face scrum – aș deveni una cu mucul de țigară nimicit, în grabă, într-o cenușieră crăpată. Însă e evident să fie așa – să vorbesc miraculos despre frăgezimea asta de iubire. Ce-mi veni cu ea? mă întreb uluit și confuz ca un creț, de atâtea secole. Eu, doar un alt gropar al sentimentelor – de care nu ne mai scapă nici dracii, un haos de Chaos-uri, găsindu-și liniștea în pătrunzătorul negru al minunaților tăi ochi de culoarea buzelor mușcate. Pupilele tale, de ele pomeneam, ca o oglindă cu 666 de colțuri în care mă surprind transformându-mă, încercându-mă toate nestările, regăsindu-mi umanitatea uitată-n cada dușului. Căci după cum spunea poetul

68 | 79

care a scris pe ușa sa: „Cel care intră aici îmi face o onoare, cel care nu intră îmi face o plăcere”, tu m-ai cinstit cu prezența acolo unde nu i-am permis nimănui să pătrundă. Și nestările tale se contopesc cu ale mele. Devin o stare de fapt. Don Juan, alături de iubirea vieții lui, ar admira filmul vieții noastre private. Doi nebuni de alb, neînțeleși, care au ales să se joace pe tabla de șah ca niște copii maturi ce sunt, ignorând preocupările inutile ale pieselor din jur. Două entități care și-au dat mâna și dansează senzual cu inteligența devoratoare de pseudoînțelepți... Dar noi, suav, ne sărutăm cu atâta poftă durerile în curs de refacere, ne dezbrăcăm tiptil de cele mai crunte poveri, exploatăm și atingem dezmierdător intimitățile înfierbântate, înfigem unghiile și mușcăm dornici din carnea dulce a mărului de aur interzis de zei, până la sânge, până la coloana infinitului. Fiecare emoție delicată născută-n decoruri mirifice o împărtășim prin atingerea pielii palmelor transpirate, ne respirăm lung și pasional prin fiecare por al piepturilor noastre, ne pipăim unison surâsuri cu sonate.

Amplificăm romanțe astfel încât gemetele dragostei le pasăm cu du-te vino în armonie simbolică. Și vibrează trupurile noastre alipite la fiecare năstrușnic fior dezlegat. Și totuși... vrem mai mult. Vrem apogeul iubirii libertine dincolo de plăceri carnale și alte epopei? Vrem totul care ne-a fost luat sau nu ne-a fost dat?

Fără teama de a ne pierde în necunoscut, conștienți că nu trebuie să vrem să cunoaștem atotștiința, fără a fi nevoiți să facem comerț cu sentimente la reducere, în speranța că vom economisi suficient pentru a plăti prețul libertății încătușată de monștri? Cuget că am luptat atât de mult împotriva lor încât am devenit noi înşine monștri zburători. Dar am învins. Ne-am întâlnit ca niște visători cu plumb în ochi și aripi, într-o închisoare transparentă unde se vagabondează aiurea și ne-am propus să dezlănțuim viitorul. Un viitor poetic al unei iubiri pasionale, animalice, dar și umane, echilibrat de luciditatea gândurilor, simțurilor și a trăirilor inconfundabile. O stare supremă de iubire. O nestare, de fapt. Tu ești o ediție unică de carte pe care o iubesc, iar asta-i o recenzie despre tine. Știi că aș putea scrie și un eseu, nu?

Roberto Kuzmanovic N r . III, 2 0 17

Semnele de carte handmade

Folosești semne de carte? Dorești să încerci ceva inedit? Încearcă semnele de carte handmade.

Avem în librăria Bibliocarti.com o gamă variată de semne de carte confecționate manual de către artiști cu experiență în domeniu.

Semnele de carte din material textil sau lemn, cu dimensiuni între 12 și 23 cm, sunt împodobite cu mici accesorii precum pietricelele de sticlă colorate sau simple, ciucurași confecționați manual, figurine adezive etc.

Toate semnele de carte sunt realizate manual, de aici și caracteristica de unicitate.

Acestea pot fi folosite atât de copii cât și de adulți pentru un lecturat cât mai plăcut.

69 | 79

I

ubesc ochii tăi cafenii, cei mai blânzi ochi care m-au privit vreodată; ochii care văd frumusețea dinlăuntrul meu chiar și atunci când eu însămi nu mai reușesc să o fac; ochii care îmi arată calea spre sufletul tău cald, locul în care mi-aș dori să locuiesc pentru totdeauna. Iubesc ochii tăi pentru felul în care ei reușesc să-mi vadă fiecare durere, mică sau mare, pentru felul în care îmi reflectă bucuria, îmi împărtășesc pasiunea, îmi domolesc fricile și-mi alină dorurile. Iubesc brațele tale care mă protejează și mă adăpostesc, care mă fac să mă simt invincibilă; brațele tale care mă țin departe de durerea din lume, care mă fac să mă simt Acasă. Iubesc mâinile tale care-mi șterg lacrimile, care mă mângâie atunci când sunt deznădăjduită și care mă fac să simt că nu mai sunt singură pe lume. Atunci când mă iei de mână, simt că prind dintr-o dată puteri și că nu va mai trebui să mă tem că voi cădea pentru că tu îmi vei fi alături și-mi vei întinde mâna să mă ridic. Iubesc inima ta pură, generoasă, nemărginită în dragostea pe care mi-o poartă; inima ta care s-a deschis pentru a mă primi pe mine în ea; inima ta care a învățat-o pe-a mea să iubească din nou; inima ta care-mi dăruiește atâtea dovezi de dragoste câte bătăi sunt într-un minut. Și dacă voi fi atât de norocoasă încât să îmbătrânesc alături de tine, vreau să știi că voi continua să fiu îndrăgostită de corpul tău. Voi continua să iubesc ochii tăi blânzi chiar și atunci când sprâncenele-ți vor fi albit, iar cafeniul din privirea ta va fi ascuns în spatele unor rame groase de ochelari. Voi continua să iubesc brațele tale care nu mă vor mai strânge cu aceeași vigoare ca acum, dar care îmi vor da același familiar sentiment de siguranță. Voi continua să iubesc mâinele tale pentru că, chiar și atunci când ridurile le vor fi acoperit, ele vor continua să îmi șteargă lacrimile sau să mă ajute să mă ridic. Și voi continua să iubesc inima ta pură, generoasă, pentru că mi-a permis să locuiesc pentru totdeauna în ea.

Beatrice Grigore

N r . III, 2 0 17

70 | 79

Demonii din îngerul fără glas Femeia care cerne frunze Aș da o galaxie întreagă pentru sărutul tău stângaci Îmi pari un tainic demon ce mă scoate din hău, Din hăul vieții mele cam devreme începută Ți-aș pune gentil lumea la picioare, De la răsărit la apus, și de la miazănoapte la sud Deși mi-e cumva să-ți murdăresc tălpile Din rai aș fura pentru tine Pilde, minuni, daruri și ce-o mai fi pe-acolo Crezând că se asortează cu ochii tăi sclipitori, Nici o șansă...

Mii și mii de versuri ți-am scris, milioane poate Ți-am sculptat buzele cafenii cu imaginația, cu părerea Părul ți-am mângâiat pe cearșafurile iubirii, Ca în visul de la șase și ceva dimineața.

Mă-ntreb ce toamnă zace în palmele tale mici Fine ca pielea unui copil nenăscut Mie îmi plac toamnele bulevardelor, Sunt cuminți și frumoase Și știu mai bine decât orice om putința iubirii Nu te-aș vrea întrupată, dar simt cu toată nesimțirea Cum cerni frunze de sus într-un apus, Apus demult Îmi vine să te ucid ca un gladiator Să nu râzi dacă-ți spun Că-s înger depravat și nemuritor, Îmi ajungi așa cum ești, Vis până la sfârșitul sfârșitului.

N r . III, 2 0 17

Priviri de copilă, cearcăne de gospodină, se îndreaptă ca o felină, despuiată, spre sticla de rom și cugetă că pătura-i mantă protectoare contra demonilor noștri – personalități imune, cu tentații nejuste, au măști pictate ce par a fi oglinzi scuipând palavre pe rădăcinile adevărului, să crească mare, glumește ironic singură, să zboare, îndeobște în goana după iluzii; furia îngerilor nu o impresionează, doar cel tăcut a reușit, printre visuri și vise ce îi trezeau instantaneu din somnul care îi făceau mai vii decât doreau.

Cândva au adormit. El, ea; restul.

Conștiența valorii de sine întreba: cu noi cum rămâne?

Sparge, impulsiv, sticla rămasă goală, o dor sânii, aleargă peste cioburi după o țigară și-o aprinde cu patos, lasă capul pe spate, își desprinde părul infinit mușcându-și buza, privește fumul ca liniștea din negură, ca ochii ei fără sclipire sau oase rupte-n carne, ca Don Quijote lipsit de nebunie sau dragostea fără orgasm, urlând spre tavan din răsputeri, nevăzându-l nicăieri: câte dihănii ți-au corupt aripile să semnezi pactul cu durerea?

A semnat și ea, într-un final și-a ales tăcerea.

71 | 79

În grădinile Raiului nu se cultivă nimic Eduard Cele mai noi povești le aflam de la Eduard.

Eram un tip singuratic, trăiam într-un cerc restrâns.

Nu știu cum se întâmpla, Dar băiatului ăstuia, cum ieșea pe stradă, Toate bârfele orașului îi ajungeau la urechi.

Eram „primul” căruia i le împărtășea.

Băi,..ești un tip serios, Știu că n-o să porți vorbele în dreapta, în stânga.

Ei....cum? vezi bine că nu!

Când mi-a povestit noutățile despre tine, le-am pus la-ndoială.

Nu se poate nene; o cunosc bine!

Treaba ta, ești prietenul meu; eu ți-am spus.

Mi-am făcut datoria; atât.

Ne-am despărțit; eram mereu trist.

O vreme nu m-am mai întâlnit nici cu Eduard.

Ajunsesem să-mi lipsească tainicele-i povești.

Mă simțeam rupt de lume, Nu mai știam nimic din ce se întâmpla prin oraș.

V-am văzut împreună; m-am mirat puțin.

Nu m-am simțit prea bine. „Ei... asta-i viața” mi-am zis.

După o vreme ne-am întâlnit.

Nu ne-am putut privi direct, ochi în ochi.

Am vorbit jenați, mai mult cu ochii-n pământ.

Până la urmă mi-ai mărturisit: „Cele mai noi povești le aflam de la Eduard.

Eram o tipă singuratică, trăiam într-un cerc restrâns.

Nu știu cum se întâmpla, Dar băiatului ăstuia, cum ieșea pe stradă, Toate bârfele orașului îi ajungeau la urechi.

Eram „prima” căreia i le împărtășea.

Băi,..ești o tipă serioasă, Știu că n-o să porți vorbele în dreapta, în stânga.

Ei....cum? vezi bine că nu!

Când mi-a povestit noutățile despre tine, le-am pus la-ndoială.

Nu se poate nene; îl cunosc bine!

Treaba ta, ești prietena mea; eu ți-am spus.

Mi-am făcut datoria; atât.”

N r . III, 2 0 17

La cârciumă cu domnul Ștefan, filozof cunoscut; A fost și paznic la Căminul Cultural.

Bem câte-un whisky canadian.

Sec, ghiață nu au.

Muște bețive se reped să se înece-n pahare.

La al treilea rând domnul Ștefan, negru de supărare: Dom’le, în Rai nu vreau să ajung, nici mort!

Păi de ce, frate?

Cum de ce? În Grădinele Raiului nu se cultivă nimic.

Nici pătrunjel măcar, nici mărar.

Ce să facă sfinții cu ele, domn’ Ștefan?

Ei, ce să facă!

Să gătească tocane, plăcinte, ori chiar grătar.

Dar îngerii și sfinții nu mănâncă, frate!

Nu? Și cu ce trăiesc?

Ei, cu ce; se hrănesc cu lumină.

Dar noi ăștia săracii, mai simpli?

Or fi având lumină destulă, Ori o să ne împingă mai în spate, la umbră?

Colțul umbrelor (Evangelyn) În pauza de prânz mă retrag în “Lunch Box Gallery”.

Sunt singur, e liniște.

Bondar scotocind într-o corolă parfumată, Telefonul mormăie satisfacut la încărcător.

Ei… dar visul apere mai târziu…..

Evangelyn, de ce ești îmbrăcată într-un măr?

Ai vrut să-mi faci o surpriză, ai vrut să mă minți?

Cunoșteam povestea; Șarpele era ascuns în colțul umbrelor.

Mă fixa tăcut cu privire parșivă.

Am înțeles; Fie ce-o fi, am semnat pactul păcatelor.

Buzele tale erau mai aprinse decât fructul promis.

Dar atât; n-am apucat mai mult.

Mărul era prea tare, mi s-au rupt dinții. În colțul umbrelor parșivul zâmbea de plăcere. Își număra satisfăcut arginții.

72 | 79

O afacere cu Alfred Nobel

Migrene 2

Nobil scăpătat rămas fără castel, stau rău cu banii.

N-am reușit să-i strâng în această viață, Așa cum am adunat anii.

Nu vreau să împrumut de la Rotchild; Îmi cer dobânzi ucigătoare, nu vreau să mor acum.

M-am decis să împrumut de la Alfred Nobel; Împrăștie în fiecare an milioane pentru fleacuri: Pentru literatură, dar lumea citește tot mai puțin.

Pentru medicină, în timp ce bolile devin incurabile.

Pentru pace, și războaiele devin mai crude.

Pentru știință, și planeta abia își duce zilele, otrăvită.

Pentru atâtea altele, În timp ce omenirea se apropie de extincție.

Fac o înțelegere cu el: o să-i ofer din plin oxigen, Lacuri albastre, curate ca lacrimile îngerilor, O lume fără dinamită, fără muniție; O liniște de început de Univers.

O să-i zic: Domnule Nobel, am nevoie de bani; Vreau să fac din planeta aceasta o grădină.

O voi popula cu maimuțe, îi voi zice; S-o luăm iar, cătinel, cătinel, de la început; De la a zâmbi, de la mers.

Vreau să las munții acolo unde sunt, Râurile să curgă în albiile lor către mare.

Credeți că o să-mi spună: “Despre ce vorbești domnule? Nu te-am înțeles!”

Seara băusem vreo trei pahare cu absint.

La Poarta Iadului am ajuns din greșeală.

Maricica mă pârâse lui Belzebut: „Mi-a furat ultima scânteie din suflet, m-a părăsit.”

Starostele, ce să mai cerceteze; a crezut; Mai ales că era o bombă de „Breaking News”.

A umplut Iadul cu tot felul de povești despre mine; Toate false, bineînțeles!

Discuția privată cu Necuratul A avut loc în biroul lui, sub scară.

Mi-a adus aminte de biroul meu de la muzeu; Îl împărțeam cu mumia unui faraon decrepit.

Nu te lua după dânsa, amice! Șoptitoarele astea spun vrute și nevrute.

Din tot ce-a spus, nu am crezut nimic.

Dar ușa biroului meu îți este deschisă, Dacă ai informații de împărtășit….

Am ieșit mestecând un blestem.

Seara mă plimbam prin fața porților Iadului, Depresat ca un miel înainte de cuțit.

Aerul nu era bun, persista un miros de acetilenă.

Ceremoniile de aprindere a rugului, cu carbid, Erau conduse de Caligula, cățărat pe o scenă.

I-am strigat de pe marginea cazanului: „Vai de tine împărate; rău ai ajuns!”

M-am trezit a doua zi cu un glonț în tâmplă; Ca o migrenă.

N r . III, 2 0 17

73 | 79

*** O parte din mine visează, cealaltă Parte gândeşte

*** Mi s-a scurs tinerețea Luând cu ea Toată prospețimea

Între cele două părți există O eroare de zbor

Dacă ar fi după mine Aş chema tinerețea Înapoi Să o iau de la-nceput

Nu mi s-au copt Încă Aripile Și totuși Mă prind cu mâna de cer...

Să merg pe căi neumblate Prin gânduri şi vise neatinse

3 mai 2017 *** Te trădează lumina Şi nu spui nimic Dar, vai!

Ce poezie e aceea Care nu plânge La lumina lumânării?

*** Eu îmi sunt zidirea Nu pot fi altceva mai mult Decât un copac Care crește din mine Cu ramuri cărnoase Până la cer

*** Îmi atârnă gândul De o aşchie a cerului Între două aripi, între Doi ochi de vultur

În mine se nasc zboruri...

Eu sunt zbaterea aripilor Îmi sunt zidirea ecoului Dincolo de morminte

19 aprilie 2017

Umbra mea cuprinde orinzontul În palmele gândirii Cu tâmpla aceasta ating cerul Nemurirea

*** Ți-am spus vreodată cât de mult Te iubesc?

Fărâmitura aceasta de pâine Păstrează răni adânci...

Și totuși sunt un biet copac Altceva Nu pot să fiu 10 mai 2017 *** Lumina ta prinde glas În palma mea Trupul tău se-nvârte În jurul axei mele Când cuvântul cade în diagonală La marginea pământului Zborul nostru Îmbrățișează eternitatea Luminii

Poate, mâine Îți vei da seama, dar atunci va fi mult prea târziu, Cerul se revoltă în mine Cu toți îngerii lui De atâta durere..

Vremea îşi schimbă Hainele primăvăratice Şi ghioceii Înfloriți în ochii tăi Îşi croiesc drumul crucii în mine...

23 aprilie 2017

3 mai 2017 N r . III, 2 0 17

74 | 79

*** Mi-a fost sufletul tăvălit prin rugină – Sunt departe de lumină Respir rugina acestor Trecători care trec zilnic Şi îmi calcă atriile, ventriculii, Ruginindu-mi inima...

Aşezată peste suflet Ca o plapumă de zăpadă peste grâul Încolțit Dar ai făcut ca Pământul să nu rodească Şi am cules neghina Şi veninul

*** Dacă aş fi un Zhivago Aş umbla prin toate zăpezile lumii Până am să te găsesc Pentru a-mi pune inima Să bată într-o zonă mai caldă... *** Se odihnește cerul Pe frunțile încrețite ale munților Apusul îi îmbracă sângeriu Peste umăr mi te aşezi comod Și asculți clipa ticăind A inimă

Pe seară...

22 martie 2017 *** Paşii tăi au lăsat Urme adânci Peste anotimpuri Acum Se văd rănile cicatrizante Copacul acesta Nu mai are Fotosinteza de ieri...

28 martie 2017 *** Umbrele întunericului mă îmbracă Din nou În mantaua durerii

22 martie 2017

Azi nu mai sunt...

*** Mi se zbat aripile Contra vântului La răscrucea luminii cu întunericul Între ființă şi neființă

Tărâmul acesta îmi târâie osemintele Dincolo de hăul luminii

Carnea mea îngenunchează În altarul cerului

Am crezut că iubirea ta e Vindecătoare

N r . III, 2 0 17

17 martie 2017

75 | 79

#poezia de după în această casă am întâlnit-o pe Virginia Woolf dansa pe lampadare de aburi în toate rochiile ei transparente o cunoşteam după ridurile fine ale tencuielii după cum se legănau paginile cărţilor între un perete şi altul valurile ei imense muşcau din geamurile încăperii aşteptând nerăbdătoare să ridic ochii asupra ei grădina îşi trimitea prin ferestre pomii să-şi tatueze fructele pe umerii mei cu toate culorile sunetelor acum strâng amintirile astea vechi într-o conservă de tablă viaţa este o carte într-un singur exemplar totul se întâmplă atât de repede cât pauza între reclame

#plămânii bunicului mă retrag într-un colţ şi când nu mă vede nimeni închid ochii derulez cinematografic paginile fiecărei zile soarele pare să aibă cearcăne noi iată cum cade culoarea de pe flori luna a luat-o razna pe drumul spre copilărie îmi arată un muzeu al sentimentelor plin cu relicve ale tuturor emoţiilor trăite mă aşez confortabil în fotoliu şi deşi nu fumez îmi aprind o ţigară bunicul meu pierdut voia să mai simtă o dată N r . III, 2 0 17

cum fumul îi usucă plămânii el îmi vorbeşte iar eu mă topesc odată cu poveştile sale telefonul sună de niciunde e ca atunci când încă mai locuiam în bunicul meu cu cuvintele mele

#portretul unei boli anunţate (fragment de chimiopoezie) acea sinecură m-a adormit m-am trezit braţe în braţe cu tomograful mă legau la tot felul de tuburi din şerpi lunecoşi prin care mi se scurgea frica mi-au bătut cuie în tălpi iar cuiele au început să curgă prin vene mi-au injectat păienjeni de parcă mi-ar fi pisat apă sau sticlă în cheagurile migratoare mi-au cerut tot felul de probe de durere seara, liniştea intră înaintea tuturor ca un gheţar în salon uşa se trânteşte singură disperată patul meu e puntea unui vas spălat de urgiile furtunii sub care mă învelesc cu o pătură de zăpadă am o bucată de viaţă la mine şi frâng din ea firimitură cu firimitură să nu fac risipă soarele cade brusc de pe cer se strecoară ca o şopârlă prin geamul uitat crăpat gândurile mele se adună aşa ca un nor deasupra cicatricelor 76 | 79

#într-un cerc pătrat

#fabula rasa

mă trezesc speriat noaptea şi deschid pe pipăite frigiderul să văd dacă mai trăieşte mi se pare că e mereu seară că orbesc când îmi stingi lumina sunt salvat abia dimineaţa la baie când mă bărbieresc şi văd că în loc de barbă îmi creşte iarbă cineva mă sună de câteva zile insistent ca să-mi dea explicaţii să-mi vândă câteva umbre ies în stradă să-l caut nu-l găsesc aşa că împietresc între statuile semafoarelor reci care chicotesc în toate culorile ştiu că într-o zi o să-ţi scriu o poezie fără cuvinte ştirea asta e atât de şocantă acel cineva iese din televizor şi îmi mănâncă toată cina

azi am decis să-mi ucid televizorul am ridicat telecomanda ca pe o armă şi am tras nu ştiu ce se întâmplă de la o vreme miroase a ştire stricată parcă-i un acvariu de cuvinte putrede i-au apărut dungi verticale ce mi se haşurează pe faţă ecranul lui arată doar o singură imagine scorojită, mumificată din care se lăţesc umbre în toată camera pe toţi pereţii îmi ocupă locul de la birou se aşază în locul meu la masă mă urmăreşte pe stradă merge cu mine la piaţă

N r . III, 2 0 17

azi m-am hotărât mă voi duce să-mi îngrop televizorul la groapa comună acolo unde s-a nenăscut în direct

77 | 79

Bibliografie

Contact

"Autorii din zodia ta scriu pe gustul tău?": „Horoscopul - calea vieţii”, Elena Lupşan, ed.

Solaris Prinț; „1500 de scriitori români, clasici şi contemporani”, Boris Crăciun, Daniela Crăciun-Costin; „The Oxford Dictionary of Literary Terms”, Chris Baldick, Oxford University Press.

"Fantomele mărilor – nave, dispariții și inexplicabil": John Pinkney 2011, The Mary Celeste Syndrome, ISBN 978-0-98709365-6-1; Cristian Crăciunoiu, Alfred Neagu, Dialogul omului cu marea, Editura Albatros, 1988.

Facebook: Vox Authors Web: Bibliocarti.com/contact eMail: Contact@bibliocarti.com Revistă: Bibliocarti.com/l/vox-authors

"Comori şi adâncuri mult prea întunecate": Dialogul omului cu marea, Cristian Crăciunoiu, Alfred Neagu - Editura Albatros, 1988.

Pentru abonare la revistă vă rugăm să ne contactați cu adresa de email pe care doriți să primiți noutăți și informații despre numerele revistei noastre.

"Personalități ale muzicii contemporane care au marcat lumea": Elvis and Me, Priscilla Presley, ISBN 13:9780425091036; Michael Jackson: The Magic, The Madness, The Whole Story, 1958-2009, J. Randy Taraborelli, ISBN 13:9780446564748; Britney Spears' Heart to Heart, Britney Spears, Lynne Spears, ISBN 13:9780609807019.

Surse foto și ilustrații

Abonare la revistă

Colaborări Doriți să colaborați cu revista noastră?

Aveți o idee de parteneriat eficient și de lungă durată? Suntem deschiși la propunerile dumneavoastră.

Parteneri media

Pixabay și Wikipedia pentru imagini cu tablouri, picturi și fotografii ilustrative, dar și arhive proprii. Fotografiile la care s-a specificat autorii aparțin autorilor și nu pot fi reproduse fără acordul acestora.

N r . III, 2 0 17

78 | 79

N r . III, 2 0 17

79 | 79