Nr. V al revistei cultural-artistice Vox Authors by Bibliocarti

Fondator Roberto KUZMANOVIC Editor Mara MĂDĂLINA VOX AUTHORS este o amplă revistă cultural-artistică, fondată de Roberto Kuzmanovic în anul 2016, cu apariție sezonieră în format electronic și tipărit, independentă de orice influență sau interes, coordonată împreună cu Mara Caloian, menită să susțină și să promoveze cultura în țară, dar și peste oceane, într-un mod creativ. Revista se distribuie în mod gratuit în ambele formate, astfel ajungând la o mulțime de cititori din țară și diasporă. Pentru publicare: Materialele (poezie, proză, eseuri, fotografie, pictură, ilustrații etc.) se trimit numai în format electronic, însoțite de informațiile autorului. În cazul publicării, autorul este contactat. Corectura/ îmbunătățirea materialelor nu se face la redacție. În numele libertăţii de exprimare, autorii răspund în mod direct de conţinutul materialelor publicate sub semnătura proprie. Pentru reclamă: Oferim spațiu publicitar sub formă de imagine/banner (a se înțelege și copertă de carte) și text (advertoriale, recenzii, articole speciale). Pentru publicitate în revistă sau ediții speciale dedicate vă rugăm să ne contactați la adresele puse la dispoziție. REVISTĂ CULTURALARTISTICĂ ISSN 2501-9848 ISSN-L 2501-9848

CUPRINS Editorial........................................................................... 3 Recenzie a unei cărţi mult-aşteptate: 6 poveşti cu draci . 7 Despre talentul și stilul inconfundabil al unui critic de carte ............................................................................... 11 Cărţi pentru o iarnă magică ........................................... 20 Ce trebuie să facă un autor după ce a publicat o carte .. 25 La un pahar de glumă și poveste cu Dana Fodor Mateescu ....................................................................... 32 Filozofii şi filozofi ........................................................ 42 Asigură-ţi un an plin de noroc – tradiţii şi obiceiuri de Anul Nou....................................................................... 47 Cele mai frumoase târguri de Crăciun europene........... 50 +∞ ................................................................................. 54 Regretele vin întotdeauna prea târziu ........................... 55

Editorial A fost un an productiv. Și spunem acest lucru în numărul V al revistei cultural-artistice „Vox Authors” deoarece acest număr face trecerea dintre MMXVIII către MMXIX. Am tras linie și am numărat... filele. Se depășește mia! Cinci numere stufoase și atent apreciate de către confrați sunt doar ale revistei. Însă sub egida acestei publicații mai avem antologia de poezii contemporane „Ad Infinitum” (Deh, se observă după titlu că a fost tot mâna noastră!) cuprizând suficiente poeme de la fiecare scriitor încât să vă faceți o idee dacă e sau nu pe gustul vostru și... stilurile lor total diferite, cuprinse între paginile antologiei vă promit că e imposibil să nu găsiți niște poeme care să vajungă la suflet. A apărut și publicația online, cuprizând o amplă colecție de „Citate pentru anotimpul sufletului tău”. Am gândit-o ca pe o surpriză de iarnă, dar de care cititorii noștri să se poată bucura tot anul. Am bifat și acest lucru. Probabil acum o să vă gândiți că n-avem nimic interesant și o să spuneți Ah, poezie, citate... altceva n-aveți? Ba da, însă motivele noastre au fost destul de lesne de înțeles. Chiar dacă există un interes scăzut în ceea ce privește poezia (pesemne de-asta nu prea se înghesuie lumea să se îngrijească de acest aspect), el există și ne-am adus contribuția, asigurându-ne că autorii respectivi vor fi citiți, nu doar înghesuiți într-o antologie, după cum se

practică pe la unele... case. Privind colecția de citate, știm că ele sunt căutate și distribuite în special pe rețelele de socializare, chiar dacă uneori avem impresia că sunt tratate superficial. Astfel că, le-am pus în valoare prin această inițiativă. Iată însă că avem și un almanah destul de stufos ca volum de informație, intitulat „D’ale literaturii”. În cele peste 400 de pagini sunt cuprinse recenzii de carte, cronichete, articole documentare, opinii, clasificări de cărți și recomandări, astfel încât lucrarea să servească atât ca divertisment cât și ca suport de studiu privind piața literară. Era o vreme când lumea aștepta cu sufletul la gură un nou almanah, astăzi puțini sunt cei care mai lansează pe piață astfel de publicații, iar noi sperăm să reușim să dăm un imbold sau măcar să reamintim de acele momente. Deși formatul în care lucrăm noi se pare că prezintă mai mult decât interes. Așadar, cum spuneam, a fost un an productiv pentru noi, însă nu pozând neapărat pe la evenimente cu plachete fără esență, ci scriind și împărtășind lumii literatură. Privind numărul de față al revistei, acesta debutează cu primii pași prin literatură, cu recenzia unei cărți mult-așteptate a unei cărți semnate de un autor român bine cotat, iar în continuare, vă întâmpinăm cu recomandări de carte potrivite pentru o iarnă magică. Putem afirma că doar după primele pagini ale revistei deja vă puteți face o listă de lectură. Descoperiți noutățile literare, aflați despre ele și vă decideți ce să citiți în anul MMXIX. Avem câteva sfaturi și pentru autorii debutanți,

oferindu-le câteva sugestii pe care le pot pune în aplicare pentru a schimba și ei ordinea lucrurilor în favoarea lor. Iar dacă ești autor și vrei să știi cum procedează unul care face mici furori cu textele sale, avem și un interviu hazliu, dar care poate să inspire dacă-i surprindeţi esența. Țin să atrag atenția asupra unor materiale care subliniează importanța tradițiilor și obiceiurilor Anului Nou, dar și a unora care pune mapamondul sub lupă căutând de data aceasta cele mai apreciate târguri europene de Crăciun. Încheierea numărului se face cu rubrica de creativitate în care sunt incluse creații literare de o profunzime aparte, care răscolesc pe interior, care emoționează. Acestea fiind precizate, până la următorul număr al revistei, putem ține legătura pe pagina de Facebook a revistei, iar noi vă dorim La mulți ani cu multă sănătate și fericire, multe realizări de care să fiți mândri, mult spor în toate! Fie ca magia anului acestuia să vă umple de speranță, de zâmbete, de încredere în faptul că anul care vine vă va aduce de două ori mai multă bucurie. Să neauzim cu bine și nu uitați: hrăniți-vă cu lectură și iubire!

Recenzie a unei cărţi mult-aşteptate: 6 poveşti cu draci 6 poveşti cu draci ne oferă o lectură altfel, un adevărat festin narativ, care ne poartă prin istorie, artă, credinţe populare, religie şi ne face cunoştinţă cu nişte personaje, demonice pe de-o parte, adorabile pe de altă parte. Ca şi cum în oastea lui Satan s-ar fi strecurat şi draci „necorespunzători”, ca şi cum valori precum etica sau sentimentalismul ar fi pus stăpânire pe slujitorii întunericului, Igor Bergler ne înfăţişează nişte draci atipici care smulg zâmbete cititorului, dar care totodată îl plimbă prin lumi marcate de supranatural, îl pun în situaţii confuze, îi ridică semne de întrebare. 6 poveşti cu draci este doza de relaxare aşteptată îndelung, care ne promite momente captivante şi povestiri incitante de la autorul care deja şi-a câştigat cititorii prin cele două volume publicate până acum: Biblia pierdută şi Testamentul lui Abraham. Încă din titlu suntem invitaţi într-un univers distinct, plin de mistere, inedit. Dracii lui Igor Bergler nu sunt creaturile folclorice româneşti, deşi, în mod clar, provoacă la mai multe semne ale crucii. Mai mult, cifra 6 le este alăturată, iar valenţele simbolice ale acestui număr

par să se lovească de simbolistica dracilor. Aşadar, 6, cifra misticului, a echilibrului şi a perfecţiunii poate fi totodată un număr atribuit păcatului, opoziţiei, ambivalenţei. Dracul, cel care marchează începuturile asemenea lui Dumnezeu, este adesea întâlnit la români cu mai multe nume, pe care le vom regăsi şi în carte (Necuratul, Scaraoţchi, Ucigă-l Toaca etc.). Ceea ce este cert, e că dracul nu este vreun personaj pozitiv în viaţa oamenilor, ci din contră, este sinonim cu răul, cu bolile, cu necazurile, cu moartea. De ce a fost creat? Nu se ştie. Dar Igor Bergler îl recrează şi le atribuie însuşiri, gânduri, acţiuni total contradictorii în raport cu dracul aşa cum îl cunoaştem din folclor, datini sau credinţe populare. Cele 6 poveşti cu draci ale lui Igor Bergler scot demonii din tiparul prestabilit, îi înzestrează cu anumite atribuţii atipice şi îi plasează în contexte cu totul inedite. În tot acest timp, limbajul este unul lejer, dat totodată vădeşte cunoştinţele autorului din varii domenii de specialitate. Nu lipseşte umorul cu care autorul deja şi-a obişnuit cititorii şi care are darul de a destinde şi cele mai încreţite frunţi. Cartea poate fi o lectură uşoară, distractivă, dar în acelaşi timp, şi una incitantă, care provoacă la analiză şi dezbatere, dacă cititorul este dornic să pătrundă în esenţa fiecărei povestiri, să privească dincolo de cortina întâmplărilor. Din punct de vedere personal, notele de final ale unor povestiri mi-au generat o ridicare de sprânceană, concluziile nefiind formulate la

nivelul aşteptărilor, dar asta este o altă poveste, neîncadrată în cele 6 ale volumului. Cartea este alcătuită din 6 povestiri („Intrusul”, „Un detectiv şi nişte tablouri dintr-o expoziţie”, „Dracomorfoză”, „A doua moarte a piratului Francis Dracul, Sir, cavaler şi pungaş”, „Cele trei Magdalene”, „Anul dintre două Nopţi ale Valpurgiei”) plus un bonus considerabil pe post de surpriză. Avem aşadar un „intrus” demonic care, deşi la început ne provoacă fiori reci, pe parcurs, devine simpatic şi este aproape imposibil să nu îl îndrăgeşti. Călătorim prin marile muzee ale lumii, pe urmele unor draci dornici de celebritate, evadaţi din propriile tablouri pentru a-şi găsi un loc confortabil în altele, de o grandoare incontestabilă. Asistăm la o adevărată dracomorfoză anunţată printr-un vis anterior, mai mult amuzant decât credibil, însă având consecinţe dramatice şi ca soluţie… un cuvântenigmă. Avem parte de un itinerariu de călătorie infernal şi de o reîncarnare ciudată a lui Sir Francis Drake cu un final deopotrivă comic şi dramatic, povestire care ne aminteşte oarecum de menţionările lui Borges şi Camus. Dacă ne amintim de personajul Magdalena a Crucii din Testamentul lui Abraham, de data aceasta vom afla povestea care i-a dat fiori autorului şi pe care s-a decis să ne-o relateze pe larg în 6 poveşti cu draci. Această povestire ne va purta paşii pe urmele unei enigme ce pare

de nedezlegat, dar care îşi va găsi totuşi explicaţia prin condeiul lui Bergler. Ajungem şi la Nopţile Valpurgiei, alături de un drac trimis printre muritori, într-un sat bizar, unde întâmplările supranaturale se ţin lanţ, iar acţiunea ia o turnură neaşteptată. Ce e fericirea? Povestirea ne subliniază un aspect total opus idealului social. La final, cititorul va avea un zâmbet larg, dar şi un semn de întrebare asupra demonilor înfăţişaţi de Bergler în opera sa literară. Aşa cum am menţionat, aceştia nu sunt dracii populari deşi multiple elemente din credinţele româneşti străvechi se regăsesc în aspectul şi capacităţile lor. Nu sunt nici demonii cu care ne-am obişnuit de prin cărţi fantasy, nici creaturile odioase ale infernului aşa cum religia ni-i prezintă. Mai degrabă par izvorâţi din natura duală a omului, ca şi când moneda s-ar întoarce pe cealaltă parte, sau mai pot fi percepuţi ca o sfidare a divinităţii întro manieră total neaşteptată, menită să contrazică oarecum datele consemnate în Biblie. Rămâne să vă formaţi însă propria părere lecturând cartea şi oferindu-vă o lectură binemeritată.

Despre talentul și stilul inconfundabil al unui critic de carte Nu puține-au fost momentele, drăcia dracului – și tot mi-am zis că-ntr-o zi o să-mi pese de faptul că nu e tocmai profesional să începi literalmente cu o negație –, în care am scris despre oameni de cultură și, așijderea, când am întreprins acest fapt, în care am dat curs sincerității opiniilor mele, fără îndoială, elogiile aduse fiecăruia s-au dovedit merituoase! Negreșit am început cu negație pentru a nu vă forma așteptări de piedestale de la textul de față, dar vă promit, că în urma lecturării lui, veți ajunge să cunoașteți un om, un portal mai cu seamă, prin care bagajul de cunoștințe se poate îmbogăți considerabil. Și o să aflați concis la ce mă refer în curând. Mi-am propus o formă de cronică ce cuprinde o parte din activitatea socio-culturală a publicistului și criticului literar Mara Mădălina, făcând ușoare paralele cu diverse aspecte ale acestei sfere din societatea de astăzi, dar nu pentru a mă feri de un letopiseț - nedorit de mai nimeni – cât pentru a sublinia importanța cuvenită al acestui portret.

Mara Mădălina a debutat în această breaslă a culturii prin anul 2013, cu diverse texte de opinii și treceri în revistă a unor cărți clasice (amintesc aici de Emily Brontë, Jane Austen). Și chiar dacă începutul său independent nu avea o bază formată din așteptări, acesta ilustrând dorința pură de împărtășire a unor stări, a unor sentimente, a unor păreri, se reliefează un început promițător datorită asumării intelectuale de a vorbi despre niște romanciere cu care am putea spune că debutează orice cititor. Căci una e să îți ții sufletul la gură atunci când lecturezi și altceva e să îți formezi propria opinie; dar opiniile ei s-au făcut remarcate prin sesizarea unor detalii pe cât de fine pe atât de semnificative. Nu mi-e cu putință să cuget cine a reușit să o împingă de la spate mai bine decât pasiunea sa pentru citit, astfel încât să continue – și bine a făcut – să schițeze din ce în ce mai des – până la constant - impresiile sale despre cărți și să le împărtășească potențialilor cititori sau să propună cititorilor dezbateri găzduite de diverse publicații on-line de rețelele sociale. Este mai mult decât o formă de socializare, este un schimb de experiență vizând universul cărților, o formă modernă de evoluție a ceea ce știm că este cenaclul sau clubul de carte. Căci da, lumea evoluează în galop și niciun domeniu nu rămâne foarte mult în urmă, astfel că, în prezent, nu ar mai trebui să fie un șoc suportul de lectură digital cu ale sale ebook-uri, recenziile ca factori de decizie pentru cumpărare a unui produs la mare răsfoire pe internet și așa mai departe.

Astfel că subiectul de față, sesizându-și sau nu obiceiul, a reușit să stârnească interesul oamenilor de pe internet și să capteze atenția scriitorilor români contemporani care, după aprecierile binemeritate, au început să-i solicite opinii privind operele lor. Subliniez naturalețea prin care s-a născut, a crescut și dezvoltat acest hobby al său pentru a nu mai fi necesară prea multă argumentare privind importanța unor asemenea oameni în mediul literar. Trecerea treptată, dar nu definitivă, de la studiul, cercetarea și aprofundarea clasicilor (români, englezi, americani și – din păcate – arar ruși) la contemporani, a fost justificată din vaste motive și, dacă ne reamintim întreaga perioadă a anilor 2010 - 2018, piața de carte a promis literatură de calitate, a promis autori pe măsura prestației clasicilor. O perioadă de tensiune a fost la începutul acestor ani pentru scriitori deoarece erau diverse conflicte de impresii vis-a-vis de operele lor care... sunt o rușine sau nu sunt o rușine – sunt viitorul, poezia moare, literatura se transformă, maculatură, capodoperă, plagiat, inedit – adevărul străluceşte undeva la mijloc și cu nimic diferit (dacă nu luăm în calcul schimbarea, adaptarea) față de alți ani. Anume că există scriitori buni în a așterne cuvintele și alții, care au un singur atu: dorința de afirmare. Chiar dacă punctasem la modul general, în România situația a fost asemănătoare, formându-se pesemne o ușoară confuzie pentru cititori, dar nu pentru cei avizi – desigur, nemaiștiind dacă timpul alocat unei

cărți va fi pierdut sau câștigat. Recomandările în acest caz au fost o măsură de precauție înainte de a se cheltui o sumă nesimțită după părerea unora dintre cititori sau echivalentă unui pachet de țigări după părerea unora dintre scriitori. Mara Mădălina a avut talentul de a mirosi cărțile bune, dar și preferințele cititorilor, puse în balanță – de ce nu? – cu gusturile sale literare și a oferit publicului impresii fidele demnității și recomandări literare cu o rată scăzută – aproape inexistentă a dezamăgirii consumatorului. După câțiva ani de activitate, simțind parcă responsabilitatea consumatorului mulțumit, aceasta a ajuns să își șlefuiască talentul și a oferit presei culturale online recenzii, articole, comentarii, clasificări de carte, dar nu a omis să-și facă remarcat stilul și nu neapărat prin popularitatea numelui său (publicase adesea sub psudonime sau nici nu-și semna materialele) cât prin calitatea textelor sale. De la talent la atitudine, experiența de lucru cu cartea, cu autorii și editurile colaboratoare evidențiinduse într-un portofoliu nescris, a mai fost doar un pas, dar unul măreț, reușind în calitate de co-fondatoare să demareze proiectul Chick Lit Magazine. O realizare impresionantă cu atât mai mult că dincolo de online-ul care găzduia între câteva sute și mii de cititori, exemplare ale mai multor numere consecutive au fost distribuite gratuit. Totul pentru a depăși barierele și evada în lectură

– conform motto-ului revistei. Cu apariție bilunară, Mara Mădălina, editorul revistei, a reușit să ruleze un format A4 cu peste 60 de pagini, existând până la finele anului 2016 – șase numere a publicației. Vorbim aici de un volum mare de muncă prestată de un registru redacțional format din două persoane. Titlul publicației nu mai merită comentat fiind destul de sugestiv, dar trebuie menționat faptul că, după cunoștințele mele, au fost primele persoane cu un asemenea profil literar, după un trend în creștere prin străinătate, un proiect promițător și dorit pentru noi. Urmărindu-i evoluția îndeaproape, a reușit - după ce a semnat (aș afirma că mai bine de două volume de publicistică) pentru publicații online, unele fiind sub egida unor edituri, pentru blog-uri și site-uri, a început să-și îndrepte atenția și către publicații tipărite, nemaifiind o noutate pentru ea, deoarece în paralel a mai purces la realizarea mai multor antologii literare și de specialitate. A publicat ocazional în reviste renumite precum „Cărticica practică”, „Caligraf Cultural” și „Woman Journal”, dar nu s-a rezumat doar la domeniul cultural, Mara Mădălina dovedind că stăpânește cu ușurință și domenii de fashion, casă și grădină, beauty și... alte rubrici pntru femei. O să revin asupra acestui aspect îndată pentru a păstra ordinea cronologică. În 2016 a aderat la publicația online Bibliocarti.com, redactând până în prezent câteva sute de materiale constând în critică de carte, scurte prezentări de tip spoiler, articole documentare, referințe și

top-uri. Implicarea ei a fost recunoscută într-un mod special, încât a reprezentat adesea publicația pe la evenimentele literare și în inițiative ale organului de presă menționat. La scurt timp, a preluat cu entuziasm partea editorială a revistei cultural-artistice Vox Authors și, punându-și nu doar amprenta ci și sufletul, a demarat acțiuni impresionante împreună cu restul colectivului redacțional fondat de către mine. Motiv pentru care consider legitimă inițiativa acestei cronici, precizia constatărilor în urma evenimentelor fiindu-mi la îndemână pentru relatare. Astfel că voi încerca să ilustrez evoluția stilului său inconfundabil – așa cum spuneam și în titlu. Fidelizânduși cititoarele, adresându-se la persoana întâi, într-un mod trendy, catchy, dar captivant totodată, nedeviind de la subiect decât pentru a relata note personale sau stările generate de subiect, adaptate la un mix dintre stilul jurnalistic și revistă sau blogging, nesfiindu-se să împrumute cuvinte din alte limbi (arareori franceză – plasate parcă precum o cireașă pe tort, constant cuvinte de origine slavă, amintind de împrumuturile poporului (sic!) și adesea din engleza britanică – sugerând o deschidere la nou) – dovedindu-se astfel un bilingv devotat, strecurând un limbaj uzual în stilul colocvial, dar având aievea metafora ca artificiu stilistic, obținându-și profunzimea aparte, necesară textelor. Un stil potrivit pentru a prinde și a atinge cititorul, nelăsându-l să plece până la ultimul punct și... nelăsându-l să plece fără a-și lua o informație

valoroasă, dar și o doză de divertisment. Nici umorul – ceva mai domol sau mai timid aș spune – nu e lipsit din scrierile sale, asigurându-se că smulge câte-un zâmbet. S-au simțit fluctuații, schimbări semnificative ale stilului său - și se poate atesta acest lucru făcând trimitere la textele apărute pe Bibliocarti.com sau cele din Vox Authors, unde registrul literar impune o prestație ceva mai obiectivă și sobră, demonstrându-și astfel seriozitatea lucrurilor, ordinilor, ideilor. Aceste schimbări nu sunt altceva decât încercările și reușitele perfecționării stilului Marei Mădălina, găsindu-și zona confortabilă în care livrează calitativ noutăți. A redus puțin semnificativ din împrumuturi, valorificând tezaurul limbii române, a mai redus din subiectivitate în favoarea obiectivității și... fiind foarte atașată de aceste două publicații, simțindu-se într-o echipă sau, mi-ar plăcea să spun, ca acasă, se adresează audienței la persoana întâi plural, altfel spus... vorbește în numele publicațiilor. Acestea fiind semnalate, cred că e suficient pentru a se simți progresul său frumos, elegant, solid. Au girat-o autori de renume, critici literari și cititori, o girez și eu, dar în calitate de publicist. O girez pentru activitatea sa de publicistică, o girez pentru activitatea de critic literar, chiar dacă Mara Mădălina ar spune că sunt niște etichete neatestate de vreo hârtie sau de vreo personalitate importantă. Recenziile ei, până la urma urmei, nu sunt doar niște simple păreri rezumânduse la banalul „mi-a plăcut”, căci la o analiză mai

amănunțită, echivalează cu cronica de carte, a prefațat și redactat sinopsisuri, iar articolele sale n-au pretenții de blogăreală, ocupate fiind să facă furori prin reviste. Se diferențiază de alții, conform spuselor unor confrați, prin interpretarea foarte apropiată și adesea corectă de viziunea creatorilor operelor, ceea ce îi conferă un alt plus major. Ca preferințe literare și abordări i-am sesizat înclinarea spre literatura de dragoste, literatura ușoară – percepându-le ca niște doze binemeritate de răsfăț la cafea – nefiind deloc pudică atunci când vine vorba de erotism rafinat, fantasy, YA, magic, supranatural, gothic, dark și umor. Dacă mai condimentăm cu puțin simbolism și inserții mitologice – despre care a dovedit în Vox Authors că e capabilă să facă adevărate referate – nu o mai putem scoate cu nasul din carte. Îi punem devotamentul la încercare și îi putem lansa mai în glumă, mai în serios, provocarea de a promite public să dea spre lectură și proză scurtă, eventual și un roman – căci mânuiește iscusit instrumentele de scris. În încheiere, deși textul de față a fost gândit mai degrabă pentru a păstra o evidență publică a notațiilor semnificative ale demersului său literar, contribuind la ilustrarea criticilor de mâine, ea având viitorul asigurat în acest sens, nu mai rămâne decât să-i urăm succese și împliniri pe plan profesional. Dacă dumneavoastră ați avut răbdarea de a mă urmări până la final, vă voi recompensa cu câteva

referințe, făcând trimitere la câteva texte redactate de Mara Mădălina, convingându-vă că nu am vorbit aiurea în tramvai. Un documentar text, „Iluzioniştii de ieri”, apărut în numărul IV al revistei cultural-artistice Vox Authors, „Autorii din zodia ta scriu pe gustul tău?” – un articol ambițios care ajută cititorii să-și descopere și să înțeleagă preferințele literare, iar recenzia pe care i-a făcut-o cărții „Și la sfârșit a mai rămas coșmarul” – Oliviu Crâznic vă va convinge să citiți un autor de calibru mare. Și credețimă, știu ce vorbesc. A se arunca o privire și peste site-ul ei, MaraMadalina.com, căci are suficient material, numai bun de savurat.

Cărţi pentru o iarnă magică Atunci când magia iernii se împrăştie peste locuri şi suflete, atunci când fulgii de nea dansează prin aer cu visuri şi vise, este timpul poveştilor – poate nu la gura sobei ca pe vremea bunicii, dar cu siguranţă într-un fotoliu confortabil alături de un ceai cu scorţişoară şi o carte care să ne invite într-o atmosferă de basm. Cu siguranţă oferta de cărţi numai bune de lecturat în anotimpul alb este una vastă, dar cu siguranţă propunerile noastre vă vor face iarna mai frumoasă, mai plină de farmec, mai călduroasă, mai specială. Există cărţi care ne pot introduce în lumi magice, care ne pot oferi din spiritul iernii şi din vraja sărbătorilor, care reuşesc să dea timpul înapoi în vremea copilăriei când nămeţii şi basmele sezonului rece erau o adevărată încântare. Astfel de cărţi am selectat şi noi, poveşti cu care ne putem delecta şi care ne pot ispiti să privim dincolo de cortina unui ţinut de gheaţă.

Crăciunul în cele mai frumoase povestiri Colecţia de 10 povestiri, semnată de nume sonore precum Charles Dickens, Oscar Wilde, Mark Twain, Sir Arthur Conan Doyle, O. Henry şi mulţi alţii, conţine poveşti ideale de lecturat în luna decembrie. Fiecare cu un tâlc aparte, fiecare cu un strop de magie, povestirile sunt perfecte pentru serile în familie, dar şi pentru câteva minute de destindere, pentru o pauză de cafea, pentru o doză de farmec înainte de somn. În preajma sărbătorilor, putem învăţa lecţia blândeţii şi a bunăvoinţei de la spiriduşii Crăciunului, putem avea sărbători minunate alături de Dolly, sau putem obţine înţelepciune de la Magi. „Crăciunul în cele mai frumoase povestiri” este un volum de care te poţi bucura indiferent de vârstă, este cadoul pe care Moş Crăciun l-ar lăsa oricui cu plăcere sub brad, este cartea ce ascunde între coperte personaje şi lumi desprinse parcă dintr-un timp uitat.

Poveste de iarnă – Mark Helprin Iarna este un anotimp feeric, iar iubirea capătă accente magice – este dusă dincolo de un simplu sentiment uman, transcede timpul şi imposibilul. Peter şi Beverly au parte de o poveste de dragoste unică, magică, frumoasă la superlativ, însă tot ce e frumos se curmă prea repede, iar fata moare din cauza unei boli necruţătoare care nu este impresionată de iubire. Peter nu acceptă totuşi pierderea fiinţei iubite – trebuie să existe ceva care să i-o aducă pe Beverly înapoi. Tânărul porneşte pe un drum 21

riscant, iniţiatic, unde se va regăsi pe sine în primul rând, unde va descoperi fantasticul, unde îşi va da seama că graniţa dintre real şi supranatural nu a fost trasată niciodată, iar atunci când iubeşti nu există imposibil. Va reuşi să o smulgă pe Beverly din ghearele morţii? Un roman care încântă, care sfâşie şi reconstruieşte sufletul înapoi precum un puzzle.

Regina zăpezilor – Joan D. Vinge O reinterpretare absolut fermecătoare a basmului creat de Hans C. Andersen, „Regina zăpezilor” este un roman pe care nu îl poţi rata în nopţile reci de iarnă. O combinaţie de SF, fantasy, distopie şi romance, povestea ne poartă într-o călătorie deopotrivă magică, antrenantă şi cuceritoare, pe meleaguri desprinse parcă din basme cu câteva inserţii futuriste interesante, populate de personaje dinamice, creionate atent şi detaliat. Arianrhod este Regina zăpezilor, iar lunga ei domnie de peste un veac este pe cale să se încheie. Puterea însă o motivează să ticluiască un plan diabolic pentru a nu-şi pierde tronul, iar suspansul este unul care ţine cititorul în priză pe tot parcursul romanului. Inteligenţa reginei este cea care captivează imediat după frumuseţea aproape ireală a acesteia, iar finalul este unul neaşteptat. De asemenea avem elemente ale mai multor culturi şi civilizaţii care provoacă la documentare, precum şi urzeli inteligente sau descoperiri uluitoare.

Circul nopţii – Erin Morgenstern Genul de carte care seduce de la început până la sfârşit, care te face să te îndrepţi spre tot soiul de piste false şi să crezi în zadar că poţi anticipa. Circul a sosit în oraş, iar în lumea circului ştim că totul este o iluzie. Dacă mai adăugăm şi faptul că acesta nu este un circ al culorilor ci unul black & white, obţinem o imagine destul de intrigantă. Poveşti, teorii, modern, real toate se combină într-un carusel care sperie şi totodată atrage cititorul întro lume a magiei şi a iluziei. Ce se află în spatele cortinei? Cu siguranţă veţi rămâne uluiţi. Bineînţeles că nu lipseşte romantismul care îndulceşte totul. De ce este această carte potrivită pentru iarnă? Din cauza magiei care învăluie povestea, datorită iubirii care încălzeşte şi a suspansului care ţine cititorii captivi în lectură atunci când zilele scad, iar nopţile devin mai lungi.

Mr. Dickens and His Carol – Samantha Silva Absolut adorabilă această carte. Se asortează perfect cu sezonul rece, simţi că reuşeşti să te integrezi cumva în pagini, în lumea din poveste. Fermecătoare, dar şi amuzantă, povestea este un reply pentru Charles Dickens. Cartea este scrisă sub forma unei scrisori de dragoste către Charles Dickens şi este şi un apropo subtil către una dintre cele mai iubite poveşti de Crăciun ale acestuia – A Christmas Carol. Se pare că Dickens suferă de un fel de blocaj inspiraţional şi autoarea îl ia într-o călătorie de neuitat care aminteşte cumva de Scrooge, personajul celebrului scriitor. Este o poveste pe care o veţi citi cu plăcere, care vă va încălzi sufleteşte, vă va aduce un zâmbet şi nu în ultimul rând vă va oferi nişte descrieri minunate. Cu bagajele încă nedesfăcute complet, iarna pare să se instaleze, suflându-şi magia albă şi rece peste întreg ţinutul. Alături de o cană cu ciocolată fierbinte, o carte seducătoare este tot ce mai trebuie pentru o zi relaxantă.

Ce trebuie să facă un autor după ce a publicat o carte Există autori care nu știu ce trebuie să facă după ce au publicat o carte și care consideră că activitatea lor se rezumă doar la a scrie. Lucrurile nu stau însă chiar așa! Noi am mai spus-o: Scriitorul… scrie! Numai că, trăim în România și multe din sarcinile care li se cuvin cititorilor parvin, culmea, tot scriitorului. Nici editurile nu se înghesuie să facă treabă prea multă. Spre exemplu, dacă vă așteptați la cititori care să vă ofere cronici și critici gratuite, doar pentru simplul fapt că v-a cumpărat cartea… ei bine, va trebui să vă mulțumiți, în cel mai bun caz, cu o scurtă părere despre carte, aceasta rezumându-se adesea la: Mi-a plăcut cartea! Pasiunea, de cele mai multe ori, se combină în mod strălucit cu business-ul aşa că, orice autor debutant, după publicarea primei cărţi, se aşteaptă şi la vânzare, iar această vânzare nu se traduce întotdeauna prin dorinţa de a alimenta un cont bancar neapărat, ci şi prin împlinirea unui vis – acela de a ajunge cartea la câţi mai mulţi cititori, de a fi citită, cunoscută, apreciată. Din păcate, după publicarea cărţii, uşile par să se închidă, iar cartea rămâne

cumva pe un raft (virtual sau fizic) de librărie urmând să îi permită timpului să aştearnă pe ea praful uitării. Autorul debutant aşteaptă de regulă să fie îndrumat de către editură, nu ştie ce ar putea face în acest sens şi în acele momente, nici nu se arată doritori care să îl înveţe sau care să-l orienteze. Pentru a nu da şanse prafului să se pună pe o carte de-abia publicată, iată ce trebuie să facă un autor după ce şi-a văzut cartea în format fizic.

Lansare de carte Lansarea unei cărţi nu trebuie să fie doar una. O.K. Cartea a fost lansată la o săptămână după publicare, în oraşul X, la locaţia Y. Nu trebuie să se oprească acolo neapărat, bătut în cuie. Se pot organiza alte câteva lansări, în oraşe diferite, în contexte diferite, în locaţii diverse. Cartea va ajunge astfel la mai mulţi cititori, iar aceştia vor avea ocazia de a cunoaşte personal autorul, iar relaţia autor – cititor este una foarte importantă atunci când reuşeşte să treacă în mediul offline. Prezenţa autorului va spori întotdeauna vânzarea unei cărţi, iar lansările de carte alături de alte evenimente literare sunt ocaziile ideale. Relaţia dintre autor şi cititori este la fel de importantă şi în mediul online, unde, de obicei, un scriitor îşi ţine publicul la curent cu noutăţile despre evenimentele literare la care urmează să participe, despre apariţia cărţii în diverse librării, despre alte volume în pregătire, despre

articolele publicate despre carte, reduceri la volumul respectiv sau, pur şi simplu, comunică liber cu cititorii, stabilind totodată o amiciţie constructivă din care poate primi feedback.

Promovarea cărţii Ei bine, publicitatea pe care o carte o are îi asigură şi succesul. Promovarea poate fi atât offline cât şi online. Dat fiind faptul că promovarea offline implică de obicei nişte costuri colosale (bannere, pliante, prezentări, deplasări şi lista poate continua), promovarea online rămâne la îndemâna autorilor de carte atât prin costurile reduse, cât şi prin implementarea şi eficienţa rapidă. De cele mai multe ori, autorii încep pe cont propriu o astfel de promovare, pe care o abandonează însă din lipsa timpului sau pur şi simplu din necunoştinţa tehnicilor de promovare. La urma urmei, un scriitor nu este vreun agent de marketing, iar în acest punct, cartea e menită uitării. Interviuri, recenzii, includerea cărţii în articole variate care să îi evidenţieze potenţialul literar, apariţia copertei în social media sau publicaţii culturale online şi/sau tipărite, selecţie de citate, fragmente gratuite, scurte video-uri, colaje foto, imagini, comunicate de presă, concursuri, fotografii şi lista este una foarte lungă – toate contribuie la promovarea unei cărţi recent publicate alături de direcţionarea lor către publicul ţintă. Este o muncă asiduă şi, de cele mai multe ori, o „voce”

profesionistă în domeniu îşi poate spune cuvântul în publicitate. Promoterii culturali sunt esenţiali în acest sens.

Menținerea legăturii cu cititorii Se poate face cu ajutorul unui site de autor. Oferte se pot solicita aici în cazul în care nu știți de unde să începeți. Cititorii pot fi ţinuţi la curent cu noutăţile autorului, cu scrierile sale, cu evoluţia cărţii. În afara faptului că un site de autor încurajează publicul să urmărească ascensiunea literară a unui scriitor, acesta este deosebit de important pentru primirea de feedback, testimoniale, crearea unei „mişcări” în jurul cărţii (o campanie, un club de carte, o întâlnire cu cititorii etc.). Un site de autor ajută atât în promovarea autorului cât şi a cărţii, este un canal de comunicare profesionist între scriitor şi cititori, este o sursă de informare rapidă şi prestigioasă despre tot ceea ce are legătură cu cariera literară a unui autor (scrieri, evenimente, comunicate, apariţii, publicaţii, lansări, campanii etc.). Pentru a readuce însă, permanent, cititorii pe site, aceştia trebuie motivaţi/ stimulaţi prin postări dese, de impact, de interes. Un blog integrat site-ului este o modalitate foarte bună în acest sens, iar dacă timpul este unul limitat, există mulţi redactori care pot crea aceste postări şi care pot ţine cititorii în priză. Administrat corespunzător, un site de autor poate spori cu certitudine vânzarea de carte.

Traducerea cărţii Pentru a obţine mai multe vânzări de carte și pentru a accesa piața de desfacere, volumul poate fi tradus într-una din limbile de circulaţie internaţională (engleză, germană, spaniolă). Nu se recomandă însă riscul unei traduceri… nu tocmai profesionistă. În afara creşterii numărului de vânzări, traducerea cărţii asigură implicit ascensiunea volumului, ajungerea acestuia la un număr cât mai mare de cititori, recunoaşterea pe plan internaţional. De obicei, oamenii aparţinând unor culturi diferite găsesc traducerile foarte interesante deoarece, dincolo de poveşti, personaje, acţiuni, pot face cunoştinţă cu alte ideologii, obiceiuri, alte medii sociale, alte culturi. Experienţa este una plăcută, deşi efortul de a traduce o carte este unul destul de mare. De asemenea, dacă deținerea controlului asupra traducerii nu este prioritară, editorul sau oamenii de legătură, cu care se presupune că v-ați dezvoltat deja o relație, vă pot ajuta, astfel încât să vă fie tradusă cartea.

Feedback-ul De cele mai multe ori este cel mai neglijat aspect, din diverse considerente, dar importanța lui este evidentă. Solicitați feedback, culegeți-l și studiați-l, nelimitându-vă doar la plictisitorul Mi-a plăcut cartea. Veți constata că vă va fi de mare folos. 29

O nouă ediție de carte și alte produse adiacente Credem că dacă ați ajuns în momentul în care luați în considerare o traducere a cărții, succesul, indiferent cum îl interpretează fiecare, este asigurat. Astfel că, e posibil să vă fie epuizat stocul de carte. Că tot pomeneam mai sus de feedback, e posibil, ca în urma studierii acestuia, să descoperiți că unii cititori își doresc o ediție de buzunar a cărții, fiindu-le mai ușor să o citească în tren, în vacanță etc. Așadar, printr-o nouă ediție de carte se poate înțelege o carte într-un nou format. Vom include aici și revizuirile necesare efectuate cărții, în cazul în care au scăpat la BT (corectură, tehnoredactare, design etc). O altă opțiune mai este și formatul digital al cărții. Ebook-ul și audiobook-ul vă pot aduce noi cititori (din diasporă sau nevăzători), reduc costurile de comercializare și asigură – în acest format – un stoc nelimitat, pe viață. Și nu în ultimul rând, o altă opțiune este o ediție de carte cu adăugiri. Câteva texte în plus față de prima ediție cu siguranță vă vor încânta cititorii. Fie că ați uitat să adăugați câteva pasaje pe care le considerați importante, fie că anumite aspecte aparent neimportante merită dezvoltate mai mult… opțiunea aceasta vă dă ocazia de a vă îmbunătăți produsul. Produs? Da! Produs! Din punct de vedere al marketing-ului, cartea dumneavoastră trebuie privită ca un produs. Astfel că, vor fi binevenite şi produse adiacente, care să servească drept mostre, bonusuri și 30

cadouri pentru fanii cărții, precum tricouri, brelocuri, semne de carte și așa mai departe.

Filme și piese de teatru Poate vi se par visuri, dar noi știm că mulți dintre autorii cu care am lucrat până acum visează să se facă un film sau o piesă de teatru după cartea lor. Și mai știm că nu e imposibil. Există câțiva autori care au reușit. E adevărat acum, că nu o să reușiți niciodată dacă nu contactați persoanele cheie care vă pot ajuta în acest sens, dacă nu vă puneţi în mişcare, dacă nu vă promovaţi cartea.

O nouă carte! Ideile noastre pot fi multe și mărunte, dar, oricâtă importanță le-am da noi, suntem conștienți că esenţial este ca autorul să continue să scrie! Nu neglijați acest aspect. O nouă carte vă va spori credibilitatea și seriozitatea în demersul literar. Continuați să scrieți și să vă îmbunătățiți stilul de a scrie. Calitatea scriiturii va fi mereu pe primul loc pentru autorul de carte, iar aceasta fiind spusă – credem că nu mai e nevoie de alte argumente. Acestea sunt modalităţile prin care o carte recent publicată poate ajunge în bibliotecile personale ale cititorilor şi prin care o operă literară poate primi recunoaşterea meritată. Aveţi nevoie de ajutor? Bibliocarti.com vă este alături cu servicii profesioniste pentru o promovare eficientă a autorilor şi operelor literare. 31

La un pahar de glumă și poveste cu Dana Fodor Mateescu Cu un stil inconfundabil de a scrie, înzestrat cu umor 100% românesc, dar și cu povești care reliefează perfect țara în care trăim, Dana Fodor Mateescu aduce în fața dumneavoastră cartea „Tembelă până la moarte”, despre care vom vorbi în cele ce urmează. Unii s-ar putea să o recunoască din Revista 13, alții de pe la Dilema Veche, publicând texte și pe acolo (oare prin ce reviste n-a scris?), dar cu siguranță o veți remarca din cartea cu Povestiri din București. A debutat cu poezie în Ziua Literară, prin anul 2000, urmând ca demersul său literar să se dovedească a fi unul impresionant. Până în prezent, autoarea are în portofoliu mai multe publicații, din care amintim „Inimioară de căţel”, „Regele cu coroană de hârtie”, „Aventurile lui Bâz-Bâz cel isteţ”, „Fetiţele din cimitirul Roşu”, „Cum am devenit informatoare”, „Daniel Ciripescu”, „Tembelă până la moarte” și „Norocosul”. Este ceva ce ar mai trebui să știm? Dana Fodor Mateescu: Nu știu cât ar interesa și pe cine, dar eu sunt, mă rog, am fost jurnalist. Prima mea dragoste

a fost radioul. Am lucrat câțiva ani, la începutul anilor ’90, la două dintre cele mai ascultate și interesante posturi de radio din București: Uniplus și Radio 21. A fost o experiență uluitoare. Apoi am aterizat brusc în presa scrisă, în 1999 mai precis. A fost o cotitură esențială în cariera și formarea mea ca jurnalist. De la știri în FM și relatări de la fața locului, am trecut la reportaje ample și anchete. Cred că am scris și singură, și împreună cu colegul meu, Răzvan Mateescu, (care a devenit ulterior și soțul meu) mii de articole, în mai toate ziarele bucureștene și în reviste. Am scris la Adevărul, Dimineața, Național, Evenimentul zilei (colaborare), Cronica Română (Sub pseudonimul Ecaterina Fluture. Ştiu, e frumos, Mircea Micu mi l-a ales!), Libertatea, Plai cu boi, Aspirina Săracului, Academia Cațavencu, Singurul Atu, Gazeta de Sud, de la Craiova, Dracula, Claudia, Povești adevărate, Femeia, Miresici, Pentru Patrie, Dialog magazin (revista chinezilor din România), Dilema Veche etc.. Mă opresc aici. Mai sunt câteva, dar e de ajuns. Ai împreună cu soțul tău proiectul Artizanescu, menit să vândă obiecte tradiționale românești. Ne poți detalia puțin? Dana Fodor Mateescu: Încerc. Ideea proiectului a fost a lui. El e tatăl lui Artizanescu.ro. Eu doar l-am ajutat, atât cât m-am priceput, mai mult la editarea textelor, la advertoriale discrete, la facturi, note de transport pentru curieri și la împachetarea coletelor.

Cum s-a nÄ&#x192;scut Artizanescu? Frumos Č&#x2122;i greu. Eram doi oameni entuziaČ&#x2122;ti Č&#x2122;i naivi. Of! MÄ&#x192; abČ&#x203A;in sÄ&#x192; scriu Č&#x2122;i â&#x20AC;&#x17E;naiviâ&#x20AC;?, darâ&#x20AC;Ś uite, na, cÄ&#x192; al naibii cuvĂ˘nt nu mÄ&#x192; ascultÄ&#x192; Č&#x2122;iâ&#x20AC;Ś se Č&#x203A;ine de mine ca beČ&#x203A;ivul de gard! Eu ĂŽl Č&#x2122;terg, el nimic! Tot aici e! AČ&#x2122;a cÄ&#x192;â&#x20AC;Ś ĂŽl las Č&#x2122;i pe el. đ&#x;&#x2DC;&#x2030; De ce naivi? Pentru cÄ&#x192; ne-am aruncat aČ&#x2122;a, crezĂ˘nd ĂŽn oameni, de parcÄ&#x192; n-am fi Č&#x2122;tiut cÄ&#x192; trebuie sÄ&#x192; avem grijÄ&#x192; la selectarea prietenilor Č&#x2122;i a colaboratorilor. Dar, asta e. Se ĂŽntĂ˘mplÄ&#x192; ca printre cei serioČ&#x2122;i, cumsecade, sÄ&#x192; mai fie Č&#x2122;i din Ä&#x192;Č&#x2122;tiaâ&#x20AC;Ś, care-Č&#x203A;i distrug liniČ&#x2122;tea Č&#x2122;i cĂ˘t pe ceâ&#x20AC;Ś afacerea. SÄ&#x192; revin la Artizanescu: ideea a fost a lui RÄ&#x192;zvan, i-a venit pe vremea cĂ˘nd lucram ca reporteri speciali la AdevÄ&#x192;rul. Ă&#x17D;n numeroasele Č&#x2122;i minunatele delegaČ&#x203A;ii prin Č&#x203A;arÄ&#x192;, descopeream de fiecare datÄ&#x192; oameni frumoČ&#x2122;i Č&#x2122;i la propriu Č&#x2122;i la figurat, meČ&#x2122;teri populari, continuatori ai tradiČ&#x203A;iilor populare romĂ˘neČ&#x2122;ti: olari, pictori de icoane, femei care coseau cÄ&#x192;mÄ&#x192;Č&#x2122;i, ĂŽncondeiau ouÄ&#x192;, sculptori ĂŽn lemn de tei. Ă&#x17D;ncercau sÄ&#x192;-Č&#x2122;i cĂ˘Č&#x2122;tige existenČ&#x203A;a prin aceastÄ&#x192; muncÄ&#x192; extraordinar de grea Č&#x2122;i de frumoasÄ&#x192;. Č&#x2DC;i RÄ&#x192;zvan zice: â&#x20AC;&#x17E;Hai, domnule, sÄ&#x192;-i promovÄ&#x192;m! Facem un magazin online.â&#x20AC;? Am acceptat, eram ĂŽncĂ˘ntatÄ&#x192;, mai ales cÄ&#x192; urma sÄ&#x192; umblÄ&#x192;m teleleu prin Č&#x203A;arÄ&#x192; dupÄ&#x192; obiecte. Ce poate fi mai potrivit pentru mine? CÄ&#x192;lÄ&#x192;torii (am praf de mers ĂŽn vene!), cunoČ&#x2122;tinČ&#x203A;e noi, texte ce urmau sÄ&#x192; fie scrise. DacÄ&#x192;-mi pui ĂŽn faČ&#x203A;Ä&#x192; un teanc de bani, o rochie, o poČ&#x2122;etÄ&#x192; (poČ&#x2122;etÄ&#x192;??? Ahahahaha!!!) sauâ&#x20AC;Ś ĂŽmi propui o cÄ&#x192;lÄ&#x192;torie neaČ&#x2122;teptatÄ&#x192;, oriunde, la orice orÄ&#x192;, ce crezi cÄ&#x192; aleg?

În perioada aceasta, în centrul atenției este Rebeca – „tembela” până la moarte, dar aș vrea să o luăm cu începutul. Care au fost cele mai semnificative etape din cariera ta literară? Dana Fodor Mateescu: Etape? Habar n-am. Eu scriu de la șapte ani. Notam tot ce făceau vecinii. Mi se spunea „informatoarea cartierului”. Cel care a văzut în mine ca printr-un pahar a fost domnul profesor Ovidiu Râureanu, „poet fără noroc și ziarist de conveniență”, cum îi plăcea să spună, alintându-se ca un cotoi venerabil. Domnul profesor făcea parte dintr-o generație minunată a „poeților damnați”, făcuse parte din cenaclul literar „Unu”, frecventa „Sburătorul” lui Horia Lovinescu și scria la revista „Albastros”. Se întâlnea în fiecare zi la „Cafe de la Paix” cu amicii lui, avangardiștii: Sașa Pană, Ilarie Voronca, Ioan Larian Postolache, Virgil Ierunca, Constant Tonegaru, Geo Dumitrescu și Dimitrie Stelaru. Da. Superbul și nebunul Dimitrie Stelaru, cel care n-a cunoscut niciodată fericirea… deci, domnul profesor Râureanu a fost primul care a crezut în mine și în puterea cuvintelor mele. El m-a susținut și m-a împins de la spate să scriu. Pentru cei care încă nu au apucat să citească texte marca Dana Fodor Mateescu, aș vrea să le prezinți puțin, în calitate de autoare, ce, cum și despre ce scrii, eventual să le recomanzi și câteva povestiri cu care să înceapă lectura.

Dana Fodor Mateescu: Nu vreau să pun pe nimeni să citească și nici să propun ceva. Pur și simplu, cine e curios poate da o căutare pe net dacă vrea să mă găsească. Am un site unde „urc” texte când pot, când am timp. Acolo pot citi despre mine, despre Bucureștiul meu, despre „epoca de aur”, despre personaje reale sau combinate. Tot acolo sunt și câteva fragmente din Tembelă până la moarte, Norocosul și prima parte din Povestiri din București, apărute tustrele la editura Cartea Românească. Nu pun toate textele, pentru că mi se fură. E o practică obișnuită și, firește, nepedepsită de nimeni. Este imposibil să nu fi primit feedback până acum, iar cunoscându-ți scrierile, aș putea afirma că este un feedback îmbucurător. Așadar, sub forma unui „duel”, vrem să știm ce au spus cititorii versus criticii literari/cronicarii despre textele tale. Dana Fodor Mateescu: Hahaha! Sunt o femeie fericită, am avut critici de treabă până acum, ba unul dintre ei a spus în public că în viața lui n-a citit asemenea stupizenii. Era chiar uluit. Ahahaha!! Se referea la Tembelă până la moarte și la Norocosul. M-am bucurat, firește, eu sunt un pic altfel. Și Tembela și Norocosul au fost scrise special pentru prietenii mei de pe Facebook care au cancer sau sunt în depresii. Iar dacă ei au râs trei secunde măcar și sau simțit bine când au citit că gravida Rebeca Dorneanu poftește, nu la piersici cu pricomigdale, ci la cremă de

ghete maro sau la semnele de circulație, pentru mine înseamnă enorm. Pentru că scrii o ficțiune atât de (in)credibilă, găsesc cuvenită întrebarea: au unele personaje o bază reală pentru inspirație? Dana Fodor Mateescu: Firește că au o bază reală. Hahaha! Îmi place să mă joc cu ele, cu personajele. Fac ce vreau cu ele. De mică am făcut asta. Îmi confecționam din hârtie zânițe, prinți, Feți-frumoși, Feți-urâți, babai, zmei și gheonoaie, regi și regine. Pffuai… și inventam niște povești triste, de plângeam ca proasta, singură. Lacrimilemi curgeau șiroaie, pentru că, vezi tu?, prințesa mea (avea moacă de japoneză!) era obligată de mă-sa, o femeie rea, geloasă, mustăcioasă și cu buze subțiri (o desenam ca atare!) să se pupe cu prinții încrezuți, prostălăi, dar bogați și de rang mare. Ah, biata prințesă! Ce soartă crudă! Îl iubea în secret pe micul paj, oaleu, ce mai amor! Nu mai putea după el! El era alesul. Mă-sa o bătea, o înjura, o lega în lanțuri… Pajul, pe de altă parte, turba și el fără prințesuca lui cu ochi și buze de japoneză. Schimbam finalurile mereu. Uneori pajul o fura și… trăiau fericiți până la sfârșitul sfârșitului, alteori, prințesa se arunca în râu și se transforma într-o piatră albă și fină ca pielea ei. Pajul murea și el în diferite feluri: în luptă, în foc sau aruncându-se de pe castel, direct în cap. Revenind acum la textele… noastre. Unele personaje sunt chiar reale (Sonata, țiganca de la Gara de Nord, nenea

Tudorel, ofițerul care compunea romanțe și era prieten cu celebrul Cristian Vasile, tataia Săndulescu, cizmarul Orășanu, nenea Ari, bunicul lui Samuel Goldman…) Dar Pigei Pandele, actorul principal din Norocosul, nu există, asta se vede/simte de la o poștă. E pură ficțiune. Anumite întâmplări pe care le expun acolo, însă, sunt reale, trăite de mine sau auzite la prieteni. Uneori, ficțiunea devine mai credibilă decât realitatea. Mă crezi că am primit mesaje de genul: „Hei, ai scris despre mine! Sunt ca Pigei Pandele”… sau: „Dana, soția mea e mai tâmpită decât Rebeca-tembela!” Nu mi-a venit să cred! Vorbește-ne puțin și despre cea mai recentă carte publicată, Tembelă până la moarte. Dana Fodor Mateescu: E un text pe care l-am scris ca să destindă cititorul. Ca să-l amuze, să-l facă să mai uite de ANAF, de frig, durere, necazuri. Eu nu prea am ce să vorbesc despre cartea asta. Vorbește ea în locul meu! Phiii… și ce mai vorbește!! Nu-i tace gura! Cum a fost procesul de scriere a cărții și cât a durat? Dana Fodor Mateescu: Aaa, rapid. 10.000 de semne, (patru pagini A4) cam într-o oră, cu tot cu corectură. Deci, toată Tembela, cu unele pauze, că aveam și alte treburi, să fi fost terminată cam în două zile. Eu scriu foarte repede. Și nici nu citesc ce scriu. Decât la sfârșit. Știu, un scriitor adevărat le pritocește, face planuri, schițe, notițe. Eu nu fac nimic. Sunt haotică și-mi place să fiu așa. Bine, nici

nu am pretenția că sunt o scriitoare, nici nu vreau. Hahaha! Nu mă interesează. Mie mi-a zis un nene important odată: „Scriitori sunt ăia din Uniunea Scriitorilor, fetițo!” Și-am băgat la cap! Care a fost tehnica de a scăpa de Nicornilă? Dana Fodor Mateescu: Te interesează? Fumezi? Hahaha! Să știi că brusc! Pur și simplu nu am mai fumat. Pe 9 decembrie fac trei luni. Sper să mă țină de data asta. Am mai renunțat eu la fumat, dar m-am reapucat. Ultima oară am stat nouă ani fără țigări. M-am oprit când am aflat că sunt însărcinată. De ce, dintre toate caracterele literare, ai ales umorul? Dana Fodor Mateescu: Nu l-am ales eu, el se tot ține după mine, nu știu ce dracu` tot vrea! M-o fi văzut mai fraieră, mai ușor de manipulat? Hihihi! Nu țin neapărat să fiu amuzantă, vreau să fiu și eu serioasă măcar un timp. Și să știi că pot, reușesc, dar… greu. Vrei să plângi? Știi câte texte triste am? Prea multe! Pe vremuri, Răzvan îmi spunea: „Scrie un text din ăla de-al tău special, să plângă mă-sa lu Cătănoiu!” Cătănoiu ăsta era un șef de-al nostru din presă. El verifica reportajele mele cu ajutorul mamei lui. Dacă ea izbucnea în hohote de plâns, erau perfecte. Dădea BT-ul. Așa-mi făcea Răzvan și când nu mai lucram la publicația respectivă. Eram la Libertatea, Puterea sau 7 Plus și voia să impresioneze cititorii: „Scrie un text din ăla, să plângă mă-sa lu Cătănoiu!” Hahaha! Săraca! A

plâns ligheane de lacrimi din cauza mea. Sunt o nemernică, recunosc! Ahaha! Cum a fost lansarea cărții de la Gaudeamus? Dana Fodor Mateescu: Minunată! Habar n-am ce-am zis acolo, dar am fost fericită că au venit mulți prieteni de pe Facebook, special pentru nebuna de tembelă. Însă cea mai mare bucurie mi-a făcut-o diriga mea din Liceul Economic și de Drept Administrativ nr. 1 (acum Madgearu), doamna profesoară Rodica Butnaru, care a fost alături de mine cu inima ei mare și bună. Știm că ții cititorii în priză (dar nu 220V) pe online. Unde te pot găsi cei care vor să se delecteze cu mostre… (moca era să spun!) din scrierile tale? Dana Fodor Mateescu: Aici: https://revistatreispe.wordpress.com/ sau aici: https://artizanescu.ro/blog/ . Ce urmează pe plan literar? Dana Fodor Mateescu: „În pielea goală pe acoperișul fierbinte”. O carte cu texte. Fără poze! Hahaha! Cum a fost experiența ta ca reporter de teren? Dana Fodor Mateescu: Bogată. Superbă. Palpitantă. Cu greșeli… pentru că e omenesc. Periculoasă adesea.

În încheiere, în loc de un mesaj pentru cititori, am să te rog să lași o glumă. Dana Fodor Mateescu: O glumă? Să fie a mea? Nu-mi vine acum. Dar pot să-ți zic una mișto, pe care am pescuito de pe Facebook recent. Mi-a plăcut prea mult! Fii atent aici! Cică Rașelica era pe patul de moarte. Îl cheamă pe Ițic și, spășită, îi zice: -Ițic, dragă, tre` să-ți mărturisesc ceva: Ștrul nu e băiatul tău. -Cum nu e al meu? Dar al cui? Cu cine l-ai făcut? -Cu studentul ăla frumos care a fost în gazdă la noi. -Oi vei! Oi vei! Și cum ai procedat? -I-am dat bani! -De unde? -Din buzunar de la tine! -Aaa, păi atunci de ce zici că nu-i copilul meu?!

Filozofii şi filozofi De-a lungul timpului au existat oameni care şiau pus întrebări existenţiale, aceleaşi pe care oamenii de rând le ignoră, aceleaşi cărora oamenii nu le acordă de obicei importanţă. Astfel au luat naştere filozofiile, iar întemeietorii anumitor concepte sau teorii au început să poarte cu mândrie peste veacuri numele de filozofi. Astăzi vă prezentăm şi noi trei personalităţi marcante ale filozofiei care au trecut proba timpului. Friedrich Wilhelm Nietzsche a revoluţionat gândirea filozofică a secolului al XIX-lea, reuşind să-şi pună amprenta şi asupra gândirii deceniilor ce au urmat. Şi în zilele noastre, filozofia nietzscheană este adoptată, inovată, renovată şi folosită în scrierile autorilor. Nietzsche a pus sub lupă filozofia greacă, a analizat-o, a clasificat-o şi a definit-o. A emis judecăţi de valoare, a luat arta Greciei la control, iar rezultatele la care a ajuns au purtat amprenta „voinţei de putere” – conceptul care caracterizează filozofia lui Nietzsche. Această „voinţă de putere” este însăşi esenţa umană, valoarea potenţialului uman care zace în stare latentă până când omul o conştientizează şi implicit, o foloseşte. Dorinţa de putere este una care există în fiecare fiinţă umană, este instinctuală, face parte din om. De aceea Nietzsche o priveşte ca pe un principiu existenţial. Totul – gânduri, idei, acţiuni – derivă din voinţa de putere, până şi

divinitatea este un factor care poate îndeplini această dorinţă de putere. Voinţa de putere a dat naştere la numeroase interpretări, iar argumentele aduse peste vreme, pro sau contra acestui concept, sunt unele destul de interesante. În timp ce Martin Heidegger priveşte voinţa de putere ca pe o aspiraţie mentală a omului, pentru Gilles Deleuze, aceasta este o concentrare de forţe calitativă şi cantitativă. „Ce nu mă omoară mă face mai puternic.” Pasionat de muzică, o fire interiorizată, adept al lui Schopenhauer şi veşnic preocupat de întrebări, concepte, analize şi concluzii, Friedrich Wilhelm Nietzsche se va prăbuşi într-o nebunie cumplită care nu îi va mai da drumul din gheare până la sfârşitul vieţii. Revoltele sale interioare, prea profunde pentru perioada în care a trăit, gândirea sa prea complexă şi afirmaţiile făcute cu nonşalanţă i-au adus o recunoaştere mult prea târzie de care filozoful nu s-a mai putut bucura. A venit prea devreme pentru o lume care nu a ştiut să-l înţeleagă, iar conceptele sale legate de divinitate l-au transformat într-o figură a nebuniei şi a ereziei în ochii multora. Să ne amintim în acest sens de un „Dumnezeu a murit.” Criticile sale îndreptate împotriva bisericii şi a credinţei orbeşti iau adus de asemenea multe dezaprobări în acele timpuri. Era doar un prea tânăr ateu cu idealuri neelucidate de societatea vremii, chiar dacă astăzi este unul dintre cei mai apreciaţi filozofi ai tuturor timpurilor.

Immanuel Kant a fundamentat idealismul critic şi filozofia modernă. În raţionamentul lui Kant, spiritul este pe primul loc, iar materia îi urmează. Idealurile umane sunt cele care contează, iar planul real concret poate fi schimbat prin valori şi principii. Idealismul critic se ramifică în mai multe accepţiuni, dar, referindu-ne la Kant, acesta este un idealist transcendental, punând sub semnul întrebării factorii exteriori, ceea ce vedem, ce atingem, ce trăim. Oare nu ne joacă imaginaţia un joc? În schimb, interiorul, spiritul este gravat cumva în conştiinţă. Acesta nu are cum să ne înşele, să ne genereze dubii. Mari autori ai tuturor timpurilor s-au lăsat influenţaţi de filozofia lui Kant, reliefând-o în opere nemuritoare ce au rezistat testului timpului. Activitatea sa profesorală uimeşte deoarece a reuşit să predea mai toate disciplinele şi să ţină cursuri atât din domenii reale cât şi din cele umane. Înclinat spre fizica lui Newton pe care l-a studiat intens şi spre filozofia întemeietorului iluminismului german, Leibniz, Kant combină cumva raţiunea cu intuiţia pentru a defini cunoaşterea. „Trei lucruri ne ajută să suportam greutăţile vieţii: speranţa, somnul şi râsul; acestea au fost date omului ca echilibru al suferinţelor pe care le are de îndurat în timpul vieţii.” Apariţia lui Immanuel Kant a fost pentru filozofie o gură de aer proaspăt, o revigorare într-un moment în care era absolut imperioasă. Idealul cunoaşterii capătă valenţe noi exact atunci când se afla într-un mare impas,

iar teoriile kantiene delimitează ştiinţele exacte, sigure, evidente, de metafizică, pe care o analizează prin prisma experienţelor, a adevărului, a simţului interior. Sensibilitatea şi intelectul sunt doi factori care, în viziunea filozofului alcătuiesc adevărata cunoaştere, iar această cunoaştere este trecută printr-un filtru personal, aşadar, este una subiectivă, diferită de la un individ la altul. Pentru a ajunge la cunoaştere, raţiunea şi simţirea trebuie să facă pace, să îşi dea mâna cu prietenie. La fel ca şi Nietzsche, Kant lansează nişte teorii contrare Sfintei Scripturi şi destul de controversate în lumea creştină. Un exemplu ar fi problematica eternităţii care la Kant nu există. Nimic nu este etern. Totul este limitat în timp şi nici chiar timpul nu are o condiţie eternă. Deşi a urmat cursurile Universităţii de Teologie, Kant respinge evident existenţa unui Dumnezeu perfect, omniprezent şi omnipotent, subliniind faptul că puterea îi este dată divinităţii de către om. Platon a reuşit să treacă prin timp, iar filozofiile sale să dăinuie parcă sfidând uitarea şi secolele. Filozof al Greciei Antice, când arta se tatua oamenilor pe spirit şi intelect, Platon a continuat munca lui Socrate, care i-a fost şi profesor, iniţiindu-l în tainele gândirii. Fondator al Academiei din Atena, Platon a inovat dialectica ale cărei baze le pusese anterior Socrate. Dialogurile care îi compun opera sunt celebre, iar din ele se extrag multiple teorii şi filosofii. Dintre acestea, Teoria formelor este cea mai dezbătută. Criticată aspru de Aristotel, această teorie a formelor nu poate fi percepută şi elucidată decât în

măsura în care se poate înţelege semnificaţia formei pentru filozoful grec, iar cum acesta nu o explică detaliat, de-a lungul timpului, aceasta a fost interpretată divers. Una dintre explicaţii ne spune că forma era pentru Platon ceva universal, precum o umbră, un abstract al unui real, aşa cum umbra este pentru un corp. Teoria ideilor este de asemenea importantă în filozofia lui Platon, aceasta reprezentând însăşi esenţa gândirii atenianului. Absolutul poate fi atins. Există un adevăr absolut, un bine absolut, o iubire absolută, iar ele sunt tangibile. Calea spre absolut se luminează prin eliberarea de propriile îngrădiri, de forme, de umbre, de acea realitate materială care poate fi doar un prototip. (Făcând o paranteză, îmi amintesc de personajul lui Camil Petrescu – Gelu Ruscanu – care a atins absolutul în cele din urmă… prin moarte.) „Prima şi cea mai mare victorie este să te învingi pe tine însuţi.” Dacă la Kant nimic nu este veşnic, la Platon întâlnim ideea de suflet nemuritor, de iubire eternă, de viaţă trăită cu bună-credinţă deoarece trupul este doar o închisoare a sufletului, de moarte văzută ca formă de eliberare a spiritului care primeşte permisiunea de a se transforma în idei. Teoria ideilor este populată şi cu multiple simboluri precum soarele ce sugerează ideea de bine, întunericul ce ne duce cu gândul la ignoranţă sau peştera ca aparenţă. Alegoriile lui Platon sunt cu siguranţă unele interesante care pot da naştere la multiple dezbateri subiective.

Asigură-ţi un an plin de noroc – tradiţii şi obiceiuri de Anul Nou Tradiţiile şi obiceiurile de Anul Nou sunt printre cele mai respectate, îndrăgite şi transmise din generaţie în generaţie. Sosirea unui nou an aduce cu sine o multitudine de datini menite să asigure prosperitate, sănătate, dragoste şi armonie. De la culori, la urări, meniu culinar sau ritualuri, ultima zi a anului vechi şi întâmpinarea anului ce vine sunt marcate de o serie de obiceiuri şi superstiţii bine înrădăcinate. Iată câteva dintre ele! Zgomotul asurzitor face parte din tradiţiile româneşti de Anul Nou. Strigătele, chiuiturile, lovirea obiectelor metalice, petardele, muzica dată la un volum cu mulţi decibeli alungă spiritele rele din preajma locuinţelor şi a oamenilor. Pentru a nu goni norocul, belşugul sau sănătatea, nu e bine să aruncăm nimic în ultima zi a anului. Nici vorbă de dus gunoiul sau de strâns de prin casă obiecte ce nu mai sunt de trebuinţă. Curăţenia se va face în ziua precedentă sau după Anul Nou. Tot referitor la prosperitate, 00:00 trebuie să te prindă cu bani în buzunarul hainei pentru a beneficia de

un buget mărit în următorul an, iar boabele de grâu sau orez trebuie să existe şi ele prin buzunare din aceleaşi motive. La capitolul meniu culinar, carnea de pasăre se va evita, fiind aducătoare de ghinion. Se va opta în schimb pentru preparate din peşte şi boabe de struguri care asigură bunăstarea în anul ce vine. Tot de Anul Nou, trebuie să purtăm ceva roşu (haine, accesorii, lenjerie etc.) deoarece se crede că roşul ne va aduce dragoste şi noroc. Tot norocos este şi vâscul care a devenit o piesă esenţială în decoraţiunile pentru Revelion. Certurile sau lacrimile sunt interzise cu desăvârşire în ultima zi a anului. Cei care nu doresc un an plin de discuţii în contradictoriu sau de tristeţi vor şti să se simtă bine la trecerea dintre ani. Pluguşorul şi Sorcova sunt tradiţii româneşti de Anul Nou menite să le aducă oamenilor sănătate şi belşug tot anul. Este de rău augur să nu primeşti urătorii. Mai mult, în noaptea dintre ani, la miezul nopţii, uşile casei se vor deschide larg pentru ca anul vechi să poată pleca, iar cel nou să poată fi primit cum se cuvine. Focul face şi el parte din tradiţiile de Anul Nou, acesta având rolul de a alunga necazul, boala sau tristeţile anului precedent. În România se fac focuri de tabără, iar în Scoţia se aprind roţi date cu smoală în prealabil. Plumbul topit este important în datinile germanilor şi austriecilor. Acesta se topeşte, iar lichidul rezultat se va

turna repede într-un recipient cu apă rece, formând diverse figurine ce prevestesc cum va fi noul an. Şampania este şi ea aducătoare de noroc şi belşug, iar italienii aruncă paharul din care beau imediat după toast. Printre obiceiurile ciudate de Anul Nou putem enumera purtarea de valize pe parcursul zilei din Columbia – localnicii cred că astfel vor avea un an plin de călătorii, obsesia pentru formele circulare din Filipine – de la mâncare până la decoruri, totul trebuie să fie rotund, asemănător monedelor, pentru a aduce bunăstare sau lenjeria aurie din America de Sud – menită să aducă purtătorilor prosperitate. În majoritatea ţărilor, Anul Nou este întâmpinat alături de persoane dragi, de familie, de prieteni. Distracţia şi voia bună, iertarea şi liniştea, alături de o dorinţă venită din inimă vor asigura un an armonios, prosper, plin de noroc.

Cele mai frumoase târguri de Crăciun europene Uneori timpul parcă zboară şi, fără veste, decembrie bate la uşă, sărbătorile se apropie, iar în faţă avem zile pline de culoare, de bucurie, de căldură… de vacanţă. Lista de cumpărături este cu siguranţă una lungă (cam ca cea a Moşului cu toate cadourile pe care trebuie să le ducă fiecărui copil) şi parcă am vrea totodată să ne bucurăm şi de câteva zile binemeritate de concediu. Soluţia cea mai la îndemână este îmbinarea utilului cu plăcutul, iar târgurile de Crăciun sunt ideale pentru vacanţă şi totodată pentru achiziţionarea de daruri pentru persoanele dragi, dar şi de produse de sezon. Noi am selectat cele mai frumoase târguri de Crăciun europene. Iată aşadar unde puteţi petrece momente memorabile în aşteptarea lui Moş Crăciun.

Un spectacol în alb – Târgul de Crăciun din capitala Estoniei Centrul medieval al oraşului Tallinn este anual gazda celei mai frumoase pieţe de Crăciun de pe hartă şi asta nu doar 50

din cauza abundenţei zăpezii care oferă o privelişte ce te duce cu gândul la magie ci şi datorită amenajării de sărbătoare cu puțin peste 60 de căsuţe din lemn de dimensiuni mici, unde se vând coroniţe confecţionate manual, lămpi, covoare din piele de oaie, plus miere, turtă dulce, vin fiert pentru a amorţi frigul şi multe alte dulciuri tradiţionale, produse handmade sau decoraţiuni de iarnă. Muzicieni și dansatori se împletesc prin mulțimea de oameni, iar piaţa este dominată – în afară de sculpturile de zăpadă iluminate, – de cel mai faimos și mai mare pom de Crăciun din Estonia. Cu adevărat superb, târgul de Crăciun din Tallinn merită vizitat cel puţin o dată în viaţă.

Crăciun în spirit britanic – Târgul de Crăciun din Manchester A început simplu, cu un grup de tarabe din lemn, dar astăzi, 16 ani mai târziu, piaţa de Crăciun a oraşului Manchester este o adevărată fantezie festivă ce atrage anual aproximativ 7 milioane de vizitatori. Cele 300 de mini-căsuțe din centrul orașului au toate tipurile de cadouri personalizate, de la bijuterii fine până la ghivece cu bonsai, ornamente, instalaţii, picturi, haine, tricotaje, accesorii etc. Pentru cocktail-uri absolut delicioase, se merită un popas în Christmas Vintage Lounge în stil popup din Piața Exchange. Nu lipsesc nici delicatesele culinare diverse de pe Albert Square – de la paella spaniolă până la gulașul maghiar- aşa că vă sfătuim să plecați pe stomacul gol la acest târg de Crăciun. 51

Winter Wonderland – Târgul de Crăciun din Praga Praga este un adevărat tablou medieval cu păduri, turnuri şi castele magnifice ale secolului al IX-lea. Plimbați-vă pe străzile pietruite, prin curțile ascunse și pe punțile frumoase spre Staromestské Námestie sau Piața Wenceslas, pentru cele mai mari și mai magice piețe. Ele sunt umplute cu ansambluri corale pentru o atmosferă autentică de sărbătoare, cu brazi giganți de Crăciun și tarabe care vând cadouri tradiţionale şi personalizate, inclusiv ceramică de lux și lumânări parfumate. Concertele de colinde îi oferă capitalei cehe un plus de ambient specific Crăciunului, iar scenele biblice confecţionate din statuete, lemne, jucării şi decoruri împânzesc târgurile din oraş. Târgul de Crăciun praghez ţine de la sfârşitul lunii noiembrie şi până după Anul Nou.

Iarnă de basm – Târgul de Crăciun din Viena Având o tradiţie de peste 7 secole, Târgul de Crăciun din Viena este unul dintre cele mai frumoase târguri europene. Pe lângă tarabele cu delicatese culinare, decoraţiuni şi multiple cadouri de iarnă, aici au loc ateliere pentru copii, concerte de colinde, spectacole de teatru, scenete biblice etc. Totul face parte dintr-un frumos basm de Crăciun, iar decorurile şi atmosfera sunt de asemenea unele de sărbătoare. Produsele de artizanat sunt printre cele mai apreciate daruri, iar la atelierele handmade atât adulţii cât şi copiii pot învăţa cum să confecţioneze

ornamente, felicitări, mici construcţii sau cum să amenajeze casa în acord cu celebrarea Crăciunului.

Sărbători magice – Târgul de Crăciun din Paris Toată luna decembrie, Parisul este plin de târguri de Crăciun, iar oraşul îndrăgostiţilor capătă un aer de sărbătoare. Romantismul rămâne plutind în aer, iar feeria de lumini care îmbracă metropola oferă o imagine magică mediului urban. Unul dintre cele mai iubite târguri de Crăciun este Disney Village, de unde nu lipsesc îndrăgitele personaje Disney, Moş Crăciun, jucăriile, dulciurile, decorurile fermecătoare, culorile şi colindele. Place Saint Germain des Pres este o altă piaţă amenajată special pentru sărbătorile de iarnă şi unde sunt comercializate produse tradiţionale (culinare sau decorative). Maison D’Alsace de pe Champs-Elysees este o adevărată încântare pentru parizieni, dar şi pentru turişti care găsesc aici suveniruri, produse de sezon, o varietate de dulciuri, preparate tradiţionale franţuzeşti, ornamente şi multe altele. Aşteptaţi-l pe Moş Crăciun cu inimile pline de căldură şi bucuraţi-vă de o vacanţă de neuitat în spirit de sărbătoare!

+∞ (Plus infinit) Roberto Kuzmanovic Într-o cameră albă, luminată intens artificial, lipisem pe toți pereții, pe podea și pe tavan, bilețele multicolore (de parcă și culorile-și aveau rostul) pe care notasem cam toate întrebările posibile și imposibile la care eu și noi, oamenii în general, aveam nevoie de răspunsuri; unele fiind aparent naive, dar pline de esență, altele moralizatoare, dar… pentru cele cu adevărat importante realizasem că nu mai aveam loc unde să le pun; așadar, drept învățătură de minte, le lipisem pe frunte, pe mâini, pe abdomen, până mă trezisem într-o haină din hârtie. Apoi îi invitasem pe toți care se simțeau în măsură să vină și să răspundă la întrebări. Câțiva mă refuzaseră din start, cică altă treabă n-am? Unii, văzându-mă, făcuseră glume: „Uite, nebunul, nu-i mai convine cămașa de forță!”, dar majoritatea s-au înghesuit să răspundă de parcă adevărul era în ei, însă greșeau amarnic. Spre exemplu, la o întrebare despre ce e lumea, s-a găsit unu` să spună că e paradisul dinozaurilor… Cei care răspundeau corect în cele din urmă, îmi dădeau de lucru fiindcă, după o vreme, apăreau de nicăieri, valuri-valuri, tot mai multe întrebări… 54

Regretele vin întotdeauna prea târziu Mara Mădălina —Opreşte-te! Îi spuneam asta prea des. I-o spuneam chiar şi atunci când se oprise de mult, iar eu am văzut asta într-un prea târziu. Am continuat să îi urlu acel „opreşte-te”, dar cu sens opus, iar ea nu l-a mai înţeles. Îl luase în braţe pe primul şi îl strângea atât de tare încât azi îmi vine să îmi dau un pumn că nu i l-am smuls cu forţa din mâini. Braţele ei trebuiau să mă strângă pe mine, nu tăceri, nu lacrimi, nu urlete şi fraze aruncate cu furie. Le-a strâns însă pe toate în ea cu o aviditate care m-a şocat. Aş fi vrut să pot da delete la tot ce i-a furat zâmbetul de pe faţă aşa cum o făceam cu orice fişier nedemn de păstrat în calculator. Cum însă să-i şterg din minte tocmai cuvintele mele? Mă durea tot ce făcea, uneori şi ceea ce spunea… aş fi vrut s-o pot rupe din mine cu riscul de a mă sfâşia. Aş fi vrut să-i urlu că e toxică, că mă ucide, că mă sufocă. Nu m-am gândit că ea, toxicitatea, mă ţinea în viaţă şi abia când nu a mai fost am reuşit să simt ce înseamnă să doară şi niciun urlet nu ar putea reda pustiul ars din urma ei. —Opreşte-te! am urlat. … din drum, aş fi continuat. … şi întoarce-te la mine, vino în braţe, am reuşit să-mi mai şoptesc doar mie.

Citisem undeva că obişnuim să distrugem ceea ce iubim. Mi-aş fi dorit să distrug o lume întreagă, dar nu pe ea. Şi ştiu azi, că dacă ea - cea care rămânea mereu - a plecat, a făcut-o cu o inimă bucăţi şi lacrimi în ochi. Lacrimi. Iar eu tot îi spuneam că în ochii ei se merită doar lacrimi de fericire. Ce am avut noi… a fost cu siguranţă toxic. Ce am în lipsa ei… este letal. Regretele sunt pentru cei slabi, îmi spun şi pornesc spre un alt tren. De data asta am reţinut ceva, iubito! De data asta nu îţi voi mai da drumul din braţe. De data asta ochii tăi nu vor mai plânge! De data asta va fi altfel. E rândul tău să ai braţe calde şi o mână întinsă permanent şi un zâmbet. … doar spune-mi unde să te găsesc! De data asta îţi rămân şi nu, nu mai pleacă niciunul. … Iubim cu porţia şi oferim în rate sentimente. Nu acceptăm oamenii aşa cum sunt, dar avem pretenţia de a fi acceptaţi. Şi afirmăm că iubim, dar vai, cum iubirea se transformă în furiile greceşti şi formează un tsunami atunci când persoana iubită nu corespunde cerinţelor, standardelor şi nivelului nostru de acceptare. Ajungem să trasăm reguli, să ne expunem nemulţumirile, să facem liste cu reproşuri îmbrăcate în hainele unei discuţii. Uităm să înţelegem înainte de a cere înţelegere şi dacă ajungem să înţelegem, atunci uităm să şi o arătăm. Ascultăm superficial, luăm în braţe artificial, promitem luna

conştienţi că nu o putem atinge şi mângâiem după ce lovim fără să avem însă puterea de a cicatriza rănile celuilalt. Nu avem nici tăria de a trece peste propriile orgolii şi nu ştim aşadar când e cazul să ştergem lacrimi şi nu să le provocăm. Ajungem să plângem propriile dureri abia atunci când nu mai e cine să ne audă şi atunci când pierdem ce aveam în braţe în urmă cu o secundă.

Nr. V al revistei cultural-artistice Vox Authors

Articles inside

O scurt\u0103 prezentare a revistei Vox Authors