Nr. IV al revistei cultural-artistice Vox Authors

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

1

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

VOX AUTHORS

REVISTĂ CULTURALARTISTICĂ Pentru publicare: Materialele (poezie, proză, eseuri, fotografie, pictură, ilustrații etc.) se trimit numai în format electronic, însoțite de informațiile autorului. În cazul publicării, autorul este contactat.

Fondator Roberto KUZMANOVIC Editor Mara MĂDĂLINA VOX AUTHORS este o amplă revistă cultural-artistică, fondată de Roberto Kuzmanovic în anul 2016, cu apariție sezonieră în format electronic și tipărit, independentă de orice influență sau interes, coordonată împreună cu Mara Caloian, menită să susțină și să promoveze cultura în țară, dar și peste oceane, într-un mod creativ.

Corectura/ îmbunătățirea materialelor nu se face la redacție. În numele libertăţii de exprimare, autorii răspund în mod direct de conţinutul materialelor publicate sub semnătura proprie.

Pentru reclamă: Oferim spațiu publicitar sub formă de imagine/banner (a se înțelege și copertă de carte) și text (advertoriale, recenzii, articole speciale). Pentru publicitate în revistă sau ediții speciale dedicate vă rugăm să ne contactați la adresele puse la dispoziție.

Revista se distribuie în mod gratuit în ambele formate, astfel ajungând la o mulțime de cititori din țară și diasporă.

CONTACT facebook.com/Vox.Authors contact@bibliocarti.com 2

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

Ia o pauză de cafea și alege o carte!

Librăria Bibliocarti oferă literatură de calitate la preţuri pentru toate buzunarele. Pe rafturile noastre găseşti cărţi din toate categoriile, inclusiv noutăţi literare sau volume mai rare, iar comanda se face simplu, prin completarea formularului cu datele necesare livrării.

Pentru a vă ajuta în alegerea cărţii potrivite, fiecare produs este însoţit de o descriere şi de un fragment gratuit care să ofere certitudinea că volumul rezonează cu preferinţele cititorului.

Accesează www.BIBLIOCARTI.com Profită acum de ofertele actualizate ale librăriei online şi alege o carte!

3

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

Mara MĂDĂLINA Este redactor şi editor la platforma culturală Bibliocarti.com; redactor şi editor la revista culturalartistică Vox Authors, corector şi tehnoredactor la diverse edituri. Totodată activează ca promoter cultural, scrie pe site-ul maramadalina.com, dar şi pe blogul Breathing The World. În trecut a fost co-fondatorul revistei literare Chick Lit Magazine şi redactor-colaborator la mai multe publicaţii on-line şi tipărite, scriind atât articole din domeniul cultural-artistic, cât şi din alte domenii precum călătorii, timp liber, casă şi grădină etc. În paralel cu activitatea redacţională, este cadru didactic, participând în acest sens la realizarea mai multor antologii literare şi de specialitate.

Roberto KUZMANOVIC Este scriitor, publicist și promoter cultural. Autor de poezie, publicistică și proză scurtă, prezent în diverse reviste, antologii și publicații on-line și/sau tipărite, unde a mai semnat nenumărate texte de opinii, schițe umoristice, editoriale, articole, recenzii literare, comunicate de presă, știri și interviuri. Este fondatorul Bibliocarti.com și al revistei cultural-artistice Vox Authors. În 2017 publică volumul de poeme „Cu tine capăt glas‖.

4

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

CUPRINS M.M.: Plimbare prin Cluj-Napoca - Vrăjitoare de atunci şi de acum .................................................................................................. 6 M.M.: Destinaţii turistice cu amprentă de sacralitate ............ 17 M.M.: Atingerea imposibilului - Iluzionismul de ieri şi de azi ..................................................................................................... 22 R.K.: Tibi Tarite ne vorbește despre forța interioară și despre cartea sa........................................................................................... 34 R.K.: Despre gramatică, educație și cultură cu ........................ 39 Constantin Voinescu .................................................................... 39 R.K.: Să înceapă circul – George Dinu ...................................... 53 M.M.: Ai grijă ce-ţi doreşti – Violeta Lepădatu....................... 55 R.K.: Cărți cu povești diferite decât cele cu care ne-am obișnuit ........................................................................................... 60 M.M.: Cărţi romantice numai bune pentru weekend ............ 65 R.K.: Emigrantul Sociopatiei ...................................................... 70 M.M.: Blonda din tren ................................................................. 71 VIZITAȚI www.MaraMadalina.com www.BIBLIOCARTI.com www.KRoberto.com

5

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

EDITORIAL Aveți în fața dumneavoastră numărul IV din MMXVIII al publicației cultural-artistice VOX AUTHORS. Acest număr este unul special prin prisma modificărilor majore și importante efectuate la baza lui.

Pesemne știți că frecvența de publicare era bianuală, însă în urma feedback-ului primit ne-am sesizat că se dorește o frecvență mai sporită. De aceea, acum vă vom promite patru numere pe an, tematice, în funcție de anotimp.

Formatul revistei a devenit ceva mai practic din punct de vedere tehnic, ajutându-vă să lecturați mult mai simplu.

Din iulie MMXVI am fost continuu alături de cititori prin intermediul internetului, cu ajutorul paginii de Facebook și a platformei culturale Bibliocarti.com, vam scris și ne-ați scris. Am observat că unora le-a fost dificil să ajungă la noi, deoarece am utilizat doar două platforme (cele pe care le-am dibuit ca fiind mai eficiente), să ne transmită mesajele lor, iar în acest sens, nu vă promitem că vom fi pe tot internetul, însă vă asigurăm că vom fi acolo unde există interes, inclusiv pe platforme de specialitate. Da, ne vom crește vizibilitatea pe internet. Ne bucură enorm de mult că ne-ați remarcat calitatea după care tânjim la fiecare număr și că ați înțeles viziunea noastră. Nu ne-am dorit o revistă timpurie pe care să dați banii și apoi să devină o simplă hârtie, informațiile nemaifiind de actualitate, dimpotrivă, am 6

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

căutat să oferim numere de colecție pe care le puteți citi și reciti ori de câte ori aveți nevoie. Ne diferențiem cu atât mai mult de alții prin transparență și prin gratuitatea numerelor publicației. În acest număr o să găsiți polemici interesante cu scriitori, despre spiritualitate, despre dezvoltare personală, despre viață, despre educație și cultură, despre gramatică și literatură. Totodată vă vor fi prezentate, cu ajutorul unor cronichete, diverse cărți pe care le puteți citi, dacă le găsiți de interes. Și o să vedeți că fiecare, în felul ei, are câte un plus-valoare pe care noi am apreciato. Revista debutează cu articole inedite despre subiecte precum vrăjitorie, magie, iluzionism, sacru, iar spre încheiere, după o amplă sesiune de recomandări literare, vă vom răsfăța cu proză scurtă și poezie.

Privind bârfele naive pe care le-au lansat unii la adresa noastră, nu putem decât să ne-amintim de-o vorbă hazlie: cititorii noștri sunt mai inteligenți decât scriitorii altora. Importanța pe care și-au dat-o a fost, pentru ei, mult prea mare, încât n-au putut să observe că noi n-am făcut Can-Can și nici nu vom face vreodată. Concluzia?

S-au băgat singuri în nămol. Adevărul îl poate observa oricine, direct din revista noastră, dar absolut oricine nare capul în pământ ca struțul. Vă mulțumim tuturor pentru că sunteți alături de noi și vă dorim lectură splendidă. Iar până în iarnă vă dorim o toamnă productivă!

7

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

Bibliocarti.com oferă pachete de servicii gândite pentru a promova autori, edituri, anticariate, librării online și offline. Avantajul apariției pe acest site este existența unui public numeros, interesat de cărți. Site-ul făcând parte dintr-o vastă rețea, linkurile create distribuindu-se simultan pe site-urile și blogurile partenere. Numele autorului / editurii / anticariatului / librăriei și/sau titlul cărții nou apărute vor fi prezente pe rețelele sociale, pe motoarele de căutare, pe site-urile culturale și alte canale mass-media, iar publicul are posibilitatea de a accesa librăria/site-ul on-line de unde poate fi achiziționat produsul/produsele. La încheierea fiecărei campanii se va elibera un raport oficial, cu date statistice clare. Pachetele prestabilite sunt disponibile la cerere, dar ele pot fi și personalizate, în funcție de bugetul alocat promovării.

Putem oferi, de asemenea : ✓ Design grafic pentru copertă de carte, semne de carte, afiş, cărţi de vizită, logo sau WEBSITE de prezentare a autorului/cărții etc; ✓ Tehnoredactare computerizată; ✓ Scriere conţinut textual pentru articole, descrieri şi recenzii produse, eseuri, rapoarte etc; ✓ Recenzii sponsorizate; ✓ Corectare sau rescriere text, introducere diacritice, îmbunătăţire text; ✓ Şi multe alte servicii.

8

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

PLIMBARE PRIN CLUJNAPOCA Vrăjitoare de atunci şi de acum

I

ată ce nu știai despre aspectul de vrăjitorie din secolele XVI-XVII din Cluj Napoca. Îți vom prezenta și femei arse pe rug acuzate fiind de vrăjitorie, dar nu lipsesc nici recomandările de cărți istorice despre vrăjitoare și demonologie.

Plimbările pe străzile cu aer medieval din ClujNapoca te duc cu gândul la o epocă apusă, dar de o frumuseţe incontestabilă. Secole ce şi-au lăsat amprente suficient de puternice pentru a dăinui până în prezent, multe legende, poveşti, clădiri ce parcă le-a adus cineva dintr-un alt timp şi le-a plasat în era modernă, oameni care s-au adaptat mixului de vechi şi nou şi servesc Frappé pe o terasă desprinsă din Evul Mediu.

Multiple scenarii îţi trec prin minte atunci când te bucuri de un început de toamnă în Piaţa Centrală a metropolei… şi cu siguranţă îţi vin nenumărate poveşti şi imagini legate de impunătoarea catedrală gotică, dar oare se gândeşte cineva că Biserica Sf. Mihail din Cluj-Napoca a fost de zeci de ori martoră a unor procese şi execuţii groteşti? Nu vorbim aici despre judecarea unor 9

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

răufăcători, infractori, criminali, hoţi ş.a.m.d. ci despre… vrăjitoare.

Secolul XVII nu a îngrozit doar celebrul Salem, iar vânătoarea de vrăjitoare a atins inclusiv zona Transilvaniei, conducând pe rug numeroase femei acuzate de vrăjitorie din mai multe motive – unele banale, altele ridicând semnul întrebării. Oricum ar fi, nebunia ce cuprinsese din câte se pare întreaga Europă, a ajuns şi pe teritoriul transilvan, unde superstiţiile combinate cu legende şi cu groaza oamenilor de inexplicabil s-au concretizat repede într-un soi de psihoză având ca rezultat torturarea tuturor acelora care nu se încadrau într-o normalitate şi nu în ultimul rând execuţii horror.

Ca să ne înţelegem, nu vorbim aici despre Mama Omida a zilelor noastre care pretinde că poate „face şi desface‖, care „vede‖ viitorul şi îţi promite luna… da’ nu aia de pe cer. Se spune despre persoanele care practicau vrăjitoria în secolele XVI-XVII că aveau adevărate pacte cu diavolul, iar magia lor presupunea răul iremediabil, vânzarea sufletului, trezirea morţilor, transformarea fizică a oamenilor etc. Dacă vă vine în minte vreo scenă Voodoo, sunteţi pe-aproape cu imaginaţia.

Unul dintre procesele celebre ale istoriei este cel al Clarei Botzi din 1565. După ce a îndurat chinuri oribile pentru a dezvălui relaţiile sale cu diavolul şi implicit 10

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

pentru a mărturisi vrăjitoria, Clara a avut parte şi de un deznodământ grotesc: sentinţa a fost moartea prin ardere pe rug. Mai mulţi martori au relatat că femeia obişnuia să facă afirmaţii ce nu aveau o bază… umană, iar farmecele, poţiunile, aşa-zisele doctorii şi incantaţii aveau puterea de însănătoşi, de a ucide, de a aduce belşug sau pagubă, de a face bine, dar şi de a face un rău inimaginabil. Cât este adevăr şi cât este doar o teamă absurdă de tot ceea ce e diferit, neînţeles, fără o bază logică – nu ne putem pronunţa astăzi. Poate femeia era doar „dusă‖ şi totul se petrecea în mintea ei, poate ajunsese să cunoască foarte bine efectele diferitelor plante, dat fiind faptul că pe atunci era moaşă, poate că aşa-zisele „vrăji‖ influenţau din punct de vedere psihologic, iar în realitate să fie egale cu zero.

Sau (aşa cum există mereu un „dar‖, există şi un „sau‖) să fi fost într-adevăr o perioadă în care vrăjitoria, magia, farmecele au… explodat spre groaza oamenilor, care au încercat să le pună capăt… eliminând purtătoarele, adică vrăjitoarele?

S-a ajuns astfel la o serie de procese incorecte, în care metodele de testare erau de-a dreptul inimaginabile.

De exemplu, femeia presupusă a avea puteri demonice era legată fedeleş şi aruncată în apă – dacă reuşea să nu se înece, însemna că NU era vrăjitoare – sau era condamnată la spânzurătoare şi iarăşi, dacă funia se rupea, NU era vrăjitoare. Pe bune? Adică e aproape 11

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

imposibil să scapi din aşa ceva, iar dacă înfăptuieşti imposibilul, atunci eşti perfect normal.

Oare nu cumva ar fi trebuit să fie invers? Ah! Ştiu!

Miracolul! O salvează Dumnezeu! Acelaşi care le permitea vrăjitoarelor să se plimbe liniştite pe străzi.

Oricum ar fi, cu vrăji sau fără, cu proces, cu flăcări, cu chinuri groaznice… parcă istoria a avut o perioadă de orbire. Hai să credem în vrăji! Bun aşa. Credem! Dar oare de ce s-ar lăsa o vrăjitoare prinsă? Dacă e vrăjitoare, cum speri să o şi prinzi, să o şi judeci, să o arzi şi pe rug întrun final?

Interese ale timpului, o teroare care avea nevoie de sânge vărsat pentru a putea fi domolită sau o altă modalitate de dominaţie a religiei?

Trecem peste întrebări şi mai aducem în atenţie încă un caz de vrăjitorie din Cluj-Napoca, de data aceasta din 1593, când Erszebet, o femeie de 31 de ani este acuzată de vrăjitorie, trecută prin proba cu apa şi… surpriză, înecându-se. Nu s-a trecut nici peste arderea pe rug… pesemne vrăjitoarea ar fi putut învia şi să îşi ia zborul ulterior pe vreo mătură.

Apropo de numele de Erszebet, ne amintim cu siguranţă de contesa sângeroasă Bathory. Ceea ce este însă mai puţin cunoscut, este faptul că în Cluj, locuia verişoara acesteia, Anna, considerată a fi la rândul ei o vrăjitoare, despre care s-au creat multiple legende şi 12

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

poveşti. Relaţia incestuoasă cu propriul frate, sângele proaspăt şi magia neagră care îi menţinea o frumuseţe aproape ireală, moartea bruscă şi misterioasă a primului soţ – au trezit suspiciuni asupra ei ceea ce a condus către acuzaţii de vrăjitorie şi implicit către proces. Nu a ajuns însă la execuţie datorită originilor sale nobile. Anna s-a ales doar cu un exil şi, bineînţeles, fără averea strânsă şi moştenită. A fost procesul Annei doar o modalitate de defăimare a acesteia şi de deposedare a averilor sale sau, gândindu-ne la atrocităţile pe care verişoara ei le-a săvârşit şi la frumuseţea ei ieşită din comun, era întradevăr una dintre femeile demonice care doar pot zâmbi la neputinţa muritorilor de rând şi care manevra vieţi după placul diavolului? Şi dacă în trecut putem da vina pe neştiinţă, pe multiple superstiţii ale oamenilor, pe legi şi judecători de-a dreptul fără discernământ, pe o cultură precară şi pe multe altele, ce spunem în prezent, în era digitală, în epoca vitezei, a informaţiei, a omului perfect raţional despre faptul că în Cluj încă se mai practică reuniuni ale vrăjitoarelor (de data asta fără Inchiziţie, fără acuzaţii, fără sentinţe aducătoare de moarte)? Îmi amintesc că era prin 2010 când „flacăra violet‖ care se tot „arăta‖ prin Parlamentul României a făcut ca mai multe „vrăjitoare‖ să îşi etaleze talentele magice în îndepărtarea ghinionului – buruieni, fierturi, incantaţii, culori (or fi fost şi dansuri pe acolo, dar habar n-am), cifre fatidice şi… blestemul 13

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

violet dus a fost. Sună bine, nu? Se pare că azi nu mai avem o problemă cu vrăjitoria deoarece o percepem ca pe ceva… distractiv, fără vreun efect (poate doar curiozitate dacă se „nimereşte‖ ce ne-a spus Baba Tanţa la ghicit în cărţi), fără consecinţe. Dăm aşadar un fel de ignore şi cu toate acestea, avem încă numeroase superstiţii de care suntem parcă legaţi din vechime şi nu de puţine ori, chiar dacă nu îl băgăm în seamă, inexplicabilul ne produce o precauţie inconştientă şi involuntară. Pentru aceia care vor să se documenteze suplimentar, las mai jos o listă cu câteva cărţi despre vrăjitorie din care se pot obţine informaţii bine documentate.

The Literature of Demonology and Witchcraft – Montague Summers Lucrarea este una care tratează diversele aspecte ale răului, credinţele păgâne ale oamenilor de pe teritoriul Europei şi Americii, teama oamenilor de necunoscut şi forţele oculte, variatele forme de magie şi apelarea la vrăjitorie şi implicit la diavol în situaţii fără ieşire.

14

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

Malleus Maleficarum: Hammer of the Witches – Heinrich Kramer Cartea ne spune totul despre vrăjitoare, farmece, demoni. Nu ştii cum să recunoşti o vrăjitoare? Această carte explică detaliat semnele distinctive ale femeii demonice. Vrei să contracarezi efectele unei vrăji? Cartea are răspunsul. Singurul tratat de vrăjitorie care a ajuns bestseller, fiind al doilea după Biblie mai bine de două secole. Manualul după care se ghidau inclusiv „vânătorii de vrăjitoare‖ şi care era urmat cu stricteţe pentru a obţine mărturisiri de la „slujitorii diavolului‖. Una din cărţile care, după părerea mea, evidenţiază cel mai bine groaza oamenilor dusă la apogeu şi care i-a şi determinat să recurgă la metode de tortură inumane.

The Salem Witch Trials: A Day by Day Chronicle of a Community Under Siege – Marilynne K. Roach Nu ne putem opri la capitolul „vrăjitoare‖ fără o trecere prin Salem. Cartea publicată în 2002 ne explică pas cu pas ceea ce s-a întâmplat de fapt în Salemul anului 1692. Poveşti nespuse, originile vrăjitoriei, prefăcătoria, dar şi adevărul din spatele măştii şi răul care niciodată nu a putut fi atins.

15

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

Witchcraft and Demonology in Hungary and Transylvania – Gábor Klaniczay, Éva Pócs Cartea reuneşte mai multe studii de specialitate şi reuşeşte să creioneze o imagine clară a unei perioade aflată sub dominaţia superstiţiilor şi credinţelor de tot felul. Pare-se că Dumnezeu era oarecum ocupat în acele vremuri, iar oamenii recurgeau la tot felul de grozăvii pentru a se „feri‖ de farmece şi demoni. Vânătoarea de vrăjitoare este foarte bine explicată, lucrarea având la bază documente publicate şi nepublicate de-a lungul timpului. Un exemplu este un studiu de caz în care este analizată medicina vremurilor respective şi cum tămăduitorii puteau fi cu uşurinţă suspectaţi de practici diabolice.

16

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

DESTINAŢII TURISTICE CU AMPRENTĂ DE

SACRALITATE

D

estinaţiile turistice cu amprentă de sacralitate au dat naştere unui turism religios care s-a practicat de secole şi este şi astăzi la fel de viu. Sacrul reuşeşte să atragă profanul cu forţa unui magnet, iar accentele de mister ce adesea sălăşluiesc în locurile considerate sfinte sunt o altă sursă de „chemare‖ a numeroşi vizitatori.

Fără să negăm sau să confirmăm sacralitatea acestor destinaţii turistice religioase, vă prezentăm în cele ce urmează câteva locuri peste care secolele au trecut lăsându-le însă aceeaşi putere de atracţie, aceeaşi graţie şi capacitate de a fascina.

Oraşul Sfânt (Ierusalim) aparţine mai multor entităţi religioase (creştină, musulmană, armeană şi evreiască) şi este o destinaţie turistică aleasă de credincioşii dornici să se simtă mai aproape de Dumnezeu. Pentru musulmani, evrei şi creştini, Ierusalimul înseamnă ceva diferit şi relaţionat cu propriile credinţe (leagănul civilizaţiei iudaice, răstignirea lui Iisus pe cruce sau locaţia în care divinul i s-a arătat profetului Mahomed).

17

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

Deşi Biserica Sfântului Mormânt sau impresionantul Dom al Stâncii sunt obiectivele turistice principale din Oraşul Sfânt, Zidul Plângerii este totuşi la fel de important, oamenii ajungând să îşi scrie rugăciuni şi dorinţe pe bileţele care ulterior sunt bine împăturite şi introduse prin fisurile apărute în acest zid. Mai bine de un milion de vizitatori practică acest obicei anual cu speranţa că ruga le va fi ascultată. De aceleaşi rugăciuni pline de fervoare are parte şi Biserica Sfântului Mormânt (cunoscută în lumea creştină şi drept Biserica Învierii) care a devenit cel mai notabil loc de pelerinaj pentru credincioşii de pe mapamond. Aici, oamenii îşi amintesc de minunile petrecute şi speră probabil ca Iisus să mai săvârşească astfel de minuni şi în vieţile celor ce se roagă în acest lăcaş de cult.

Mormântul Fecioarei din Guadalupe din Mexic este o bazilică ce are milioane de vizitatori în fiecare an.

Lăcaşul de cult a fost ridicat în apropierea dealului Tepeyac unde se spune că Fecioara din Guadalupe i s-a arătat Sfântului Juan Diego Cuauhtlatoatzin. Deşi viziunea a fost îndelung dezbătută şi au fost mulţi sceptici care au pus la îndoială apariţia divinităţii, Juan Diego a fost declarat sfânt în anul 2002. Credincioşii vin pentru rugăciune şi pentru a se simţi mai aproape de Fecioara din Guadalupe ale cărei binefaceri sunt cunoscute. Biserica a fost construită la dorinţa Sfintei Fecioare care i-a cerut lui Juan Diego acest lucru, iar el a 18

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

împărtăşit asta episcopului. Dovadă spuselor sale stă tilma în care Maria şi-a imprimat chipul. Icoana a fost analizată de specialişti care nu au putut stabili originea culorilor, mai ales că acestea se refac în mod miraculos chiar şi după afectarea lor cu acid clorhidric. Analiza ochilor Fecioarei a relevat o nouă descoperire – reflecţia chipului lui Juan Diego.

Bunătatea şi căldura Mariei de la Guadalupe atrag şi astăzi oameni din toate colţurile lumii care îi închină cele mai arzătoare rugi ale sufletului.

Rapa Nui sau insula polineziană cunoscută sub denumirea de Insula Paştelui este o destinaţie turistică sacră asupra căreia planează misterul. Statuile gigantice moai au fost ridicate de locuitorii insulei despre care nu se ştie cum au reuşit să care uriaşii de piatră pe o distanţă atât de mare. Un alt aspect asupra căruia merită să ne oprim este faptul că aceste statui reprezintă figuri umanoide cu capul foarte mare în raport cu restul corpului. Se crede că această insulă izolată anexată statului Chile ar reprezenta centrul pământului sau locul în care omul poate stabili o conexiune cu cerul. Alte credinţe ne vorbesc despre cultura vechilor indigeni care credeau în influenţa morţilor asupra traiului celor vii.

Mai mult, cei decedaţi erau zeificaţi şi li se atribuiau statui uriaşe pentru a veghea asupra celor rămaşi pe pământ.

19

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

Mitologia ce însoţeşte Rapa Nui, numeroasele descoperiri, dar şi misterele neelucidate de pe această insulă atrag anual foarte mulţi turişti convinşi că în acest loc se vor regenera spiritual şi mental. Probabil că şi descoperirea ei în ziua de Paşte a contribuit la aura de misticism ce astăzi o înconjoară. Cei care au vizitat-o afirmă că este un loc special, fermecător, în care îţi vei dori să revii iar şi iar.

Hagia Sofia este o bijuterie arhitecturală bizantină decorată într-o manieră artistică şi totodată un important lăcaş de cult al creştinilor de pretutindeni. Construită în strălucitorul Constantinopol, clădirea este o dovadă de grandoare a creştinismului, dar şi de putere. Istoria tumultoasă de care a avut parte nu a reuşit să distrugă construcţia măreaţă, ba din contră, i-au adus încă alte edificii împrejur. Astăzi, Catedrala Hagia Sofia este un simbol al Istanbulului care a transformat biserica gigantică într-un muzeu deschis credincioşilor din întreaga lume. Aceştia vin nu doar pentru rugăciune sau arhitectură, ci şi pentru curiozităţile miraculoase din interiorul edificiului sacru. Cetatea Înţelepciunii lui Dumnezeu este una dintre cele mai vizitate destinaţii turistice religioase, un loc în care oamenii spun că se poate simţi harul divin, pacea, armonia, echilibrul.

Templul Mahabodhi este un loc sacru pentru budiştii de pe mapamond şi se află localizat în India, mai precis în Bodhgaya. Importanţa acestui templu derivă 20

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

din sacralitatea sa – aici se consideră că Buddha a atins iluminarea divină, a avut loc marea lui trezire. Templul despre care se crede că datează din secolul V adăposteşte o statuie imensă a lui Buddha, suflată cu aur. Anual, pelerini budişti, dar şi de altă religie vizitează acest loc considerat sacru pentru liniştea interioară pe care o oferă.

Parcul de meditaţii construit lângă templu este mai mereu populat şi se crede că aici se poate atinge o iluminare superioară, locul fiind unul special cu accente mistice. Se păstrează până şi un descendent al arborelui Bodhi – cel sub care Buddha însuşi a meditat.

De-a lungul istoriei, civilizaţiile de pe tot globul au acordat o importanţă deosebită locurilor sacre. Încărcate de legende şi de spiritualitate, aceste locaţii au jucat roluri cheie în multiple culturi şi religii. Există locuri sacre pe care se spune că trebuie să le vezi măcar o dată în viaţă pentru a te transforma din punct de vedere spiritual, iar aceste destinaţii turistice, cu amprentă de sacralitate, sunt doar câteva dintr-o lungă listă de obiective de vizitat.

21

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

ATINGEREA IMPOSIBILULUI Iluzionismul de ieri şi de azi Puţină istorie

C

uvântul magie provine din greaca veche însemnând atât ceva minunat, inexplicabil, cât şi ceva ocult, vrăjitorie sau scamatorie.

De la vechile ritualuri ce implicau forţe necunoscute la iluzionism au fost necesari zeci de ani, iar în secolul XVII chiar au fost publicate multiple cărţi ce dezvăluiau aşa zisele „magii‖ – The Discoverie of Witchcraft, Natural and Unnatural Magic, The Art of Conjuring, The Art of Juggling etc. Pentru că iluzionismul era asociat cu vrăjitoria, mulţi magicieni au fost înecaţi sau arşi pe rug din ordinele precise ale Bisericii, chiar dacă au fost călugări precum Roger Bacon care au scris adevărul despre iluzionism şi despre inofensivitatea acestor practici destinate strict amuzamentului.Secolul XVIII aduce cu sine o explozie a spectacolelor de magie, iar iluzioniştii devin celebri, unii dintre ei deţinând chiar propriile teatre, cum este cazul lui Jean Eugène RobertHoudin care îşi deschide un teatru de magie în Paris. Din spectacole de stradă, acestea s-au transformat în show-uri de scenă cu public select. Iluziile şi trucurile erau 22

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

nenumărate; iluzioniştii putând face obiecte să apară şi să dispară, reuşind să distrugă, dar şi să refacă lucruri ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, având puterea de a „citi‖ minţile oamenilor, de a realiza acţiuni total inexplicabile, de a manevra cărţile de joc în moduri uimitoare, de a manipula funii, hârtii, foc sau apă, iar lista poate continua pe multe pagini. Până în secolul XX, iluzionismul s-a transformat într-un hobby, stârnind curiozitatea, dar şi dorinţa tinerilor de a înfăptui trucuri cu cărţi de joc, eşarfe, funii, monede etc. Faptul că oamenii nu cunoşteau trucurile (deşi erau conştienţi de existenţa lor) făcea ca spectacolul să fie unul de-a dreptul fascinant, aşa cum este de altfel şi în zilele noastre dacă iluzionistul aduce în faţa publicului iluzii şi efecte noi.

23

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

Iluzionişti de ieri Jean Eugène Robert-Houdin Un maestru al magiei care a inspirat mulţi iluzionişti, Robert-Houdin s-a născut în Franţa şi a devenit pasionat de arta iluzionismului prin lectura unui volum de carte. Din acel moment curiozitatea i-a fost activată şi încercările tot mai numeroase. A continuat să înveţe şi să cerceteze până ce trucurile i-au ieşit aşa cum îşi dorea. Marile spectacole de magie din Paris l-au fascinat într-atât încât şi-a dorit propriul său teatru şi chiar a reuşit să îşi înfăptuiască visul. Numerele sale de iluzionism se bazau unul pe celălalt reprezentând adevărate surprize şi cu timpul acestea au devenit clasice.

Unul dintre acestea este portocalul magic, dar şi multe altele bazate pe lichide şi mentalism. Micul teatru al lui Houdin a devenit rapid un loc pe care pasionaţii de iluzionism îl frecventau adesea, dar din păcate revoluţia a închis toate teatrele franceze, iar maestrul a debutat în Anglia la teatrul londonez St. James. După câteva luni de spectacole în Marea Britanie, Houdin s-a întors la Paris, a redeschis teatrul şi a pornit într-un tur al Franţei oferind publicului show-uri memorabile. De asemenea a şi scris câteva cărţi referitoare la magie (Secrets of Conjuring and Magic, The Secrets of Stage Conjuring). S-a retras din lumina reflectoarelor la vârsta de 48 de ani şi a trecut în nefiinţă la 65 de ani din cauza unei pneumonii contactate în timpul războiului.

24

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

Harry Houdini Cariera „magică‖ a lui Jean Eugène RobertHoudin l-a captivat atât de mult pe tânărul Erik Weisz, încât acesta nu doar că s-a specializat în arta iluzionismului, ci a şi modificat numele idolului său prin adăugarea unui „i‖, apoi l-a preluat ca nume de scenă.

Houdini a devenit celebru la rândul său, având nişte numere cu adevărat fascinante, fiind un as în desfacerea lacătelor şi cătuşelor, dar şi în dispariţii şi apariţii misterioase. S-a bucurat de succes atât în America cât şi în Europa, a depăşit numeroase audienţe, a dat naştere unor întrebări despre talentul său, iar la un moment dat chiar se specula faptul că ar deţine abilităţi paranormale, iar magia sa ar proveni din surse oculte. Harry Houdini, unul dintre magicienii celebri ai tuturor timpurilor a decedat într-un mod cât se poate de banal, datorită unei apedincite acute care l-a răpus din cauza încăpăţânării sale de a accepta un ajutor medical la timp. Inclusiv după moarte, Houdini a avut parte de… magie, soţia sa aranjând mai multe şedinţe de spiritism în speranţa că va reuşi să comunice cu acesta, iar aceste şedinţe au continuat până în zilele noastre organizate de magicieni deţinători de diverse obiecte personale ale lui Houdini ce încă speră să li se dezvăluie secretele magiei marelui maestru al iluzionismului… chiar dacă aceste secrete ar veni din lumea de dincolo.

25

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

David Copperfield Avansăm până în secolul XX şi este imposibil să nu îl amintim pe David Copperfield al cărui nume stă gravat pe aleea Hollywood Walk of Fame. Iluzionist american cu un succes răsunător, acesta a revoluţionat lumea magicienilor prin show-uri care au adunat milioane de spectatori. Pe numele adevărat, David Seth Kotkin, magicianul a debutat în lumea magiei încă de la zece ani. Şi-a luat numele de scenă la 18 ani, inspirat de personajul lui Dickens, când deja devenise celebru în domeniul iluzionismului. Numerele sale de magie au făcut înconjurul lumii devenind celebre. Putem aminti aici dispariţia Statuii Libertăţii, levitaţia deasupra scenei sau evadarea din Alcatraz. Cariera sa din televiziune i-a adus o doză în plus de celebritate, magicianul ajungând să participe la numeroase show-uri televizate, să joace în filme şi să organizeze spectacole grandioase cu audienţă uriaşă. A câştigat premii internaţionale şi a intrat în Cartea Recordurilor de mai multe ori. „La limita imposibilului în viziunea lui David Copperfield‖ ne prezintă şi o serie de povestiri prin care iluzionistul ne apropie şi mai mult de necunoscutul şi neprevăzutul magiei. Iluzionistul din New Jersey a captivat America şi şi-a câştigat renumele ajungând să atingă imposibilul cu numere de magie absolut incendiare.

26

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

Părerea Bisericii despre magie şi iluzionism Cuvântul „magie‖ este întâlnit de trei ori în Vechiul Testament şi de încă trei ori în Noul Testament, iar cuvântul „magician‖ de mult mai multe ori. Cartea Exodului ne vorbeşte despre practicile magicienilor denumite „arte secrete‖, iar despre egipteni ştim că obişnuiau să aibă numeroase ritualuri magice închinate diverşilor zei – ne putem aminti de Moise şi de magicienii egipteni. Există însă o mare diferenţă între magicienii despre care ne vorbeşte Biblia şi iluzioniştii zilelor noastre. În timp ce primii practicau vrăji oculte sau de venerare a zeilor, cei din urmă creează doar iluzii pentru divertisment. Altfel spus, vechii magicieni îşi trăgeau puterile, care erau cât se poate de reale, din diverse surse malefice, iar iluzioniştii zilelor noastre realizează doar un spectacol cu numele de magie. Dat fiind faptul că nu este nimic rău în talentul magicienilor contemporani, Biserica nu are nimic împotriva showurilor iluzioniştilor, mai puţin însă când vine vorba de persoane care susţin că se folosesc de forţe oculte pentru a săvârşi anumite magii. Pe scurt, instituţia bisericii nu este contra iluzionismului atât timp cât nu are legătură cu supranaturalul sau vrăjitoria. De asemenea, tot Biserica ne spune că există o diferenţă uriaşă între miracol şi magie. Unele dintre faptele Mântuitorului pot fi cu uşurinţă numite miracole, dar ar fi o greşală să-i atribuim acţiunile magiei. Miracolele sunt strâns 27

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

relaţionate cu divinitatea, au un sens bun, pozitiv, generator de bine, în timp ce magia poate avea sursă umană sau demonică şi poate face bine, dar şi un rău colosal. Deşi majoritatea iluzioniştilor îşi spun astăzi magicieni, termenul folosit în denumire este oarecum incorect deoarece se presupune că se cunoaşte adevărul – acela că de fapt există o serie de trucuri, mişcări rapide, iluzii optice care induc privitorul în eroare, făcându-l să creadă că executantul actului a reuşit imposibilul „ca prin magie‖.

Dacă astăzi iluzioniştii sunt lăsaţi în pace de către cleric, nu mereu a fost aşa. Cea mai veche dintre artele practicate a fost persecutată şi privită acuzator de către Biserică, mai multe secole la rând. Fie că vorbim despre mentalism sau despre simple trucuri cu cărţi, efectul de uimire produs era atât de mare, încât preoţii nu puteau decât să îşi arate dezaprobarea faţă de astfel de practici care le generau teamă. Iluzionismul a continuat însă să se dezvolte stârnind fascinaţia oamenilor din ce în ce mai mult. Abia din secolul XVIII a reuşit însă să câştige suficientă popularitate încât să nu mai fie asociat cu ocultismul, iar spectacolele de „magie‖ au început să aibe tot mai mulţi spectatori – asta după ce în secolele XVI – XVII s-au şi scris numeroase cărţi care încercau explicarea magiei pentru a demonstra că, de fapt, totul e doar un show de divertisment ce nu conţine nimic fantastic sau demonic.

28

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

Convinsă în cele din urmă de inofensivitatea iluzioniştilor şi a trucurilor acestora, Biserica s-a declarat neutră în ceea ce priveşte spectacolul de iluzionism, rămânând astfel şi în zilele noastre.

Magicienii celebri ai zilelor noastre Dynamo Magicianul britanic, pe numele său adevărat Steven Frayne, a revoluţionat lumea magiei cu numere absolut uimitoare. În afară de vestitele trucuri cu cărţi de joc, acesta a şocat publicul cu mersul pe bloc, aruncări de la etaj, mersul pe Tamisa, apariţii şi dispariţii misterioase, multiplicare de bani, vindecări ca prin minune şi multe altele. Spectacolele sale stradale, în faţa unui public aleatoriu, creează senzaţia de verosimil, iar graniţa dintre iluzie şi magie devine una aproape invizibilă. Noutăţile pe care le aduce în faţa oamenilor îl transformă într-unul dintre cei mai îndrăgiţi şi apreciaţi iluzionişti ai zilelor noastre, iar faptul că într-o epocă dominată de ştiinţă, logică şi raţiune, un om poate realiza imposibilul dând naştere la întrebări şi provocând îndoieli este de admirat.

Un strop de magie într-o lume tehnologizată, o „magie a imposibilului‖, efecte şocante şi o mare de oameni care îi adoră spectacolele – acestea sunt realizările lui Dynamo care a fost introdus în lumea magiei de către bunicul său de la o vârstă fragedă. Cariera sa a evoluat până la succesul răsunător de astăzi când are în palmares 29

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

numeroase premii şi este admirat atât de oameni simpli cât şi de celebrităţi. Seria TV „Dynamo: Magician Impossible‖ a avut în toate cele patru părţi ale difuzării milioane de vizionări, iar performanţele sale au fost cu adevărat uluitoare.

Criss Angel Influenţat de celebrul Harry Houdini, americanul Criss Nicholas Sarantakos a păşit în lumea magiei încă din perioada adolescenţei când crea divertisment la diverse evenimente restrânse. Mai târziu şi-a luat numele de scenă de Criss Angel şi a doborât mai multe recorduri mondiale (ex. 24 de ore scufundat sub apă), a câştigat mai multe premii şi a devenit la rândul său celebru.

Spectacolul de scenă Criss Angel Believe realizat în Las Vegas i-a adus o sumă frumuşică în cont, iar de atunci, iluzionistul nu a mai dus grija zilei de mâine… ca prin magie. A fost numit Magicianul Deceniului în 2009 şi Magicianul secolului în 2010 de către Organizaţia Internaţională a Magicienilor. Show-ul de televiziune Criss Angel Mindfreak are mai multe sezoane, iar performanţele iluzionistului sunt într-adevăr uimitoare.

Vorbim despre levitaţie, suspendare în aer între două clădiri, dispariţii de obiecte mari precum un Lamborghini şi chiar un elefant, mers pe apă, supravieţuiri imposibile etc. De asemenea, Criss Angel este şi autorul unui volum literar în care vorbeşte despre lumea iluzionismului dar şi despre experienţa sa: Mindfreak: Secret Revelations.

30

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

Un alt proiect în care iluzionistul s-a implicat cu succes este muzica (a făcut parte din formaţia Angel, a colaborat cu Klay Scott şi a scos mai multe albume muzicale abordând genul heavy metal). De asemenea, a scos pe piaţă un kit de magie pentru copii.

Kevin Spencer Kevin Spencer nu este doar un magician celebru al zilelor noastre ci şi producător de film, profesor, trainer în educaţie şi sănătate, orator. În 2009 a obţinut Premiul Merlin pentru Cel mai bun magician al anului. Spencer o are ca ajutor de nădejde în numerele sale pe soţia sa, Cindy, împreună cu care a avut numeroase spectacole şi show-uri televizate. Se bazează foarte mult pe efectele benefice ale iluzionismului şi pe un tip de magie cu proprietăţi vindecătoare. În acest sens, realizează multiple workshop-uri pentru studenţi în care îi încurajează pe aceştia să pătrundă în tainele unor fenomene aparent inexplicabile şi la rândul lor, să creeze altele. „Magic Camp‖ mixează predarea de magic tips & tricks cu poveşti, muzică, teatru, abilităţi practice sau dans. În cadrul cursurilor, elevii îşi valorifică potenţialul creativ magic şi descoperă că imposibilul nu există.

Programul Hocus-Focus este de asemenea demn de menţionat, iar în cadrul acestui proiect, cursanţii au parte de activităţi interdisciplinare din lumea magiei care este văzută şi tratată ca o artă. Kevin Spencer este şi fondatorul programului Vindecare prin magie unde 31

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

trucurile magice sunt folosite pentru a ameliora şi trata diverse afecţiuni. Un scurt documentar realizat în 2014 – Powerful Medicine: Simply Magic – combină mai multe poveşti de viaţă motivaţionale care demonstrează puterile terapeutice ale magiei.

Cărţi despre iluzionism şi trucuri explicate Fiind un domeniu deopotrivă captivant şi şocant, iluzionismul a fascinat oamenii încă din antichitate, iar cărţile care să dezvăluie secretele marilor magicieni nu au întârziat să apară. De-a lungul timpului aceste volume nu au fost doar surse de divertisment şi relaxare, ci şi punctul de pornire în cariera multor iluzionişti care au dat dovadă de perseverenţă în realizarea perfectă a unor numere cu trucuri combinate până când au reuşit să păşească în lumina reflectoarelor care le-a asigurat celebritatea.

Iată câteva volume care să vă inspire: Mark Wilson’s Complete Course in Magic Maestrul magician, Mark Wilson, prezintă în acest volum peste 300 de trucuri magice clasice şi moderne.

Cartea de peste 500 de pagini explică totul pe înţelesul tuturor. Conţine numere cu cărţi de joc, cu monede, cu funii, dar şi unele complexe precum levitaţia sau dispariţia. Este o carte potrivită pentru cei care doresc să se iniţieze în artele magiei.

32

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

Encyclopedia of Card Tricks Secolul XX a stat sub semnul trucurilor cu cărţi de joc, iar pagini întregi de ziare au fost umplute cu articole despre cum oricine se poate iniţia în realizarea unor astfel de trucuri. Cartea de faţă conţine peste 600 de trucuri colectate de-a lungul timpului, explicate şi exemplificate pentru ca „magia‖ să funcţioneze perfect. Un volum indispensabil atât pentru profesionişti cât şi pentru magicienii amatori.

Magician’s Magic Scrisă de Paul Curry, cartea este un compediu al istoriei magiei care ne descoperă o mulţime de secrete din spatele cortinei, dar şi cum se realizează inexplicabilul. Cititorul este purtat prin magie începând din Egiptul antic şi până în zilele noastre, când numerele poartă amprentă modernă. În zilele noastre, când Harry Potter a reuşit să ne fascineze cu un strop de magie inserat în cotidian, spectacolele de iluzionism sunt tot mai mult apreciate de un public larg. Atingerea imposibilului a devenit o artă care ne uimeşte şi care ne oferă deopotrivă divertisment cât şi speranţa şi optimismul că orice poate fi realizat.

Simple trucuri sau magie? Unele secrete rămân pentru a alcătui „corola de minuni a lumii‖ despre care Blaga ne vorbea în poemul său că nu ar trebui strivită cu mintea ci din contră, amplificată pentru a păstra frumuseţea misterioasă a universului.

33

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

TIBI TARITE NE VORBEȘTE DESPRE FORȚA INTERIOARĂ ȘI DESPRE CARTEA SA

T

ibi Tarite este din Piatra Neamț și a propus pe piața literară românească volumul Drumul către mine – o carte plină de moralitate, așa cum afirmă și autorul, o punte de legătură între fizic, spirit și psihic. Dacă această carte este drumul către autor, ei bine, în cele ce urmează, vom avea ca subiecte de convorbire atât volumul cât și identitatea autorului.

Prof. Mariana-Steluța Cocora spunea la un moment dat despre cartea dvs. că v-a ajutat să rezolvați problema identității, fapt care ne-a captat atenția și pesemne ar trebui să începem cu prezentarea unui CV literar pentru a vă cunoaște, dar nu, noi vrem să ne spuneți care este identitatea dumneavoastră.

Tibi Tarite: În acest moment al vieții, mă bucură nespus faptul că am reuşit să accesez forța interioară, acea energie vitală, pentru a-mi șlefui identitatea complicată, acum putând spune că am o identitate pe cât de simplă, pe atât de complexă.

34

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

Cum a contribuit „Drumul către mine” la această identitate?

Tibi Tarite: Nu mă așteptam la efectul imens de constructiv ce l-a produs ulterior, a reușit să cristalizeze și să stabilizeze toată informația ce se afla în mintea mea. În acest mod, m-am împăcat cu trecutul meu și mi-am dat seama că am niște principii sănătoase însușite din toate întâmplările parcurse. A fost o eliberare atunci când am fost pus în fața faptului de a-mi asuma această transparență. Nu am făcut pasul înapoi ci, cu un curaj nebun, am simțit că această poveste de viață poate să ajute, iar scriind-o m-a ajutat și pe mine.

Povestea cărții pare una acaparantă! De la dependența de droguri la o viață “curată” nu e tocmai un pas simplu de făcut. Mai ales că actul s-a produs doar cu puterea minții. Dezvoltă-ne, te rog, aceste aspecte ale cărții.

Tibi Tarite: Totul pornește de la dorință, aceasta este de obicei destinația minții. Dintotdeauna mi-am dorit să îmi depășesc condiția și am avut dorințe peste pregătirea mea. Dar știți cum se spune: ―când elevul este pregătit, apare și învățătorul‖; așa au apărut majoritatea informațiilor și persoanele de bază din viața mea. Acest act al transformării s-a produs într-o perioadă destul de mare, aproximativ șase ani, în care mi-am dedicat toată energia introspecției. Deciziile radicale își au și ele locul lor important, fără acestea, nu aș fi reușit.

Care este povestea prezentă a autorului Tibi Tarite?

35

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

Tibi Tarite: Pot spune că viața mea este completă în acest moment. Mă bucură fiecare secundă ce o trăiesc, fiindcă sunt conectat la starea de Prezență. Deși sunt iarăși în proces de transformare, proces ce probabil va dura toată viața, am o bază solidă ce îmi dă încredere.

Uneori pictez, uneori meditez, dar de cele mai multe ori contemplu viața așa cum este ea. Această contemplare mă ține ancorat în acest prezent ce îmi este dat să îl trăiesc.

Cum v-ați găsit vocația?

Tibi Tarite: Chemarea am simțit-o de mai multe ori, dar probabil că nu eram încă pregătit. De când mă știu tot caut sensul vieții. Cred că l-am găsit destul de repede, acesta fiind ajutorarea semenilor. Toate au convers spre această vocație, însăși povestea mea de viață trăită până în prezent mi-a creat suportul necesar.

Rutina cotidiană ne îndreaptă volens nolens spre devalorizări individuale și nu numai. De ce credeți că se întâmplă asta și încotro ar trebui de fapt să ne îndreptăm?

Tibi Tarite: Atenția este un factor foarte important în această situație, fără să ne dăm seama, suntem educați din ce în ce mai mult să ne concentrăm atenția în exteriorul nostru, pe lucrurile ce nu țin de noi. Există distrageri la orice pas, dar cu răbdare, putem învăța ca atenția să o aducem spre interiorul nostru. Aceasta, dacă este folosită cu precauție, şlefuieşte ego-ul după propria dorință. Atenția și concentrarea conștientă asupra lumii 36

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

interioare ne poate reconecta cu natura noastră pură iar mai apoi cu cei din jurul nostru, într-un mod mai profund!

Cum ne ajută cartea dumneavoastră să ne descoperim identitatea? Dar să devenim creatori ai propriei noastre vieți?

Tibi Tarite: Poate fi un plus de încredere pentru cititori, iar acest exemplu real de viață, îi poate provoca.

Dacă eu am reușit, având doar unsprezece clase, să îmi depășesc mereu condiția ajungând la liniște și prezență, cred că poate oricine. Această carte nu oferă pași concreți pentru a descoperi identitatea, ci un exemplu concret că se poate! Fiecare fiind diferit prin natura sa umană, va avea altă cale spre a deveni creatorul propriei vieți, important este să înceapă să aibă încredere că poate fi acest creator.

Titlul cărții este unul sugestiv ce poate fi supus la numeroase interpretări. Personal, când mă uit la „Drumul spre mine”, cartea îmi transmite un lucru: esențele tari se țin în recipiente mici! De ce ar trebui să cumpere oamenii cartea dumneavoastră?

Tibi Tarite: Cred că prin lectura acestui drum spre interiorul ființei, cititorul ar înțelege mai bine problemele cu care se confruntă umanitatea în ziua de astăzi. Iar în felul acesta ar putea chiar să ajungă la acceptarea celor din jurul lor ca mai apoi, dacă este nevoie, să le ofere sprijinul.

Lansări?

37

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

Tibi Tarite: Deocamdată nu este nimic programat.

M-am simțit minunat la prima lansare ce a avut loc la Iași. Deși emoțiile m-au copleșit în timpul discursului, îmi doresc să repet experiența lansării, se simte minunat! Ținând cont de faptul că scrisul pentru dumneavoastră este modul de a transmite ceea ce interiorul simte, e legitimă întrebarea: lucrați la o nouă carte?

Tibi Tarite: Da, este volumul II al seriei „Drumul către mine‖.

Planuri literare?

Tibi Tarite: O, da. Îmi doresc să îmi îmbunătățesc stilul de scris și cred cu tărie că lucrarea vieții mele, în planul literar, va fi conceperea unui nou stil de viață bazat pe idei și principii simple, dar puternice.

Un mesaj inspirațional pentru cititorii acestui interviu?

Tibi Tarite: Am început acest drum către mine singur, din întuneric, chiar de sub pământ aș putea spune. Până am început să văd un fascicul de lumină care mai apoi a adus în viața mea tot felul de persoane și informații care m-au ajutat într-un final nu să văd, ci să fiu și să trăiesc în lumină.

Ai puterea de a schimba tot ce îți dorești la tine, trebuie doar să îți propui și să fii atent la ce îți oferă viața.

38

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

DESPRE GRAMATICĂ, EDUCAȚIE ȘI CULTURĂ CU CONSTANTIN VOINESCU

A

utorul Constantin Voinescu (născut în 1944, Timișoara) a profesat în învățământ din anul 1967 până în anul 2007. În prezent se îngrijește de revista culturală OLTART, despre care putem spune că este o publicație de excepție.

Remarcant la acest scriitor este stilul inconfundabil cu care își delectează cititorii și care se regăsește încă din titlurile cărților sale. Vorbim despre o combinație de umor cu academic care se adresează tuturor și totuși nu orișicui! În materie de cărți, autorul C. Voinescu are în portofoliu portret literar, proză scurtă, roman, proză umoristică, epigrame, jurnal de călătorie și poeme. A debutat în 2002 cu „Dau cuvântul și stau jos‖ – un titlu de carte pe care numai un profesor ar putea să-l gândească. În 2004 a scris romanul „Bomba lui Țeparul‖, iar în 2008 apare volumul de portrete literare „Oameni care au fost‖.

39

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

După această operă literară, urmează o nouă propunere pe piața literară românească, anume „Facă-se voia TA!‖ – 2011 – și ați putea crede că autorul și-a mai potolit umorul, dar ironia faptului este că, deși titlul ar putea să vă sugereze o tematică religioasă, este vorba despre o proză umoristică. Epigramele „Țepigrame‖ au fost publicate în 2012 și tot în acest an apare și „Teleleu prin Europa‖ – un jurnal fals de călătorie, scriitorul demonstrând că n-are de gând să glumească în ceea ce privește gluma, luând-o în serios și întorcând-o pe toate părțile pentru a se asigura că nu rămâne nimic neșlefuit.

La un an diferență, apar poemele „Sărutul interzis‖, iar apoi, în 2014, pentru că probabil cititorilor săi le-a fost dor și de-un roman, apare „Mai mult ca trecutul‖. Nici de cronici literare n-a putut sta deoparte, spiritul său critic manifestându-se în voie și astfel, în 2015, ne livrează „Scriitori din Olt‖. În 2016 apare „Like Gramatica‖, iar în 2018 „agramatica‖ – două cărți prin care se predă o gramatică îmbrăcată în haina umorului.

Roberto Kuzmanovic: Domnule Constantin Voinescu, am ratat ceva din CV-ul dvs. literar?

Constantin Voinescu: Poate că doar exercițiul meu jurnalistic îndelungat și susținut, începând cu anii studenției, la Studioul Teritorial de Radio Timișoara (așa se numea în anii ´60), trecând apoi prin câteva ziare argeșene și, desigur, slătinene, din 1975, când m-am

40

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

stabilit în orașul de pe Olt și am devenit colaborator constant, într-o vreme, la Radio Craiova.

Cum vă simțiți aruncând o privire spre realizările literare?

Constantin Voinescu: Mă tem că nu am satisfăcut pe deplin exigențele estetice ale cititorilor mei, că ar mai fi trebuit să spun ceva, că textul ar mai fi trebuit șlefuit, că dacă l-aș fi scris acum, când am mai adăugat anilor mei niște lecturi, ar fi ieșit mai bine, aș fi fost, poate, mai convingător. Mai ales în acest timp paradoxal în care trăim, când se scrie foarte mult și se citește, parcă, din ce în ce mai puțin. Unii dintre noi se culcă seara sănătoși și se trezesc dimineața loviți de morbul poeziei, alții, care toată viața au avut o profesie onorabilă, ei înșiși fiind oameni onorabili, caută cu tot dinadinsul ridicolul, la senectute, când scriu poezie cu dezinvoltura cu care joacă table, în maiou, pe banca din fața blocului. Și, nu în ultimul rând tinerii care cred că poezia începe cu ei și se va termina cu ei, că nimic din ce a fost înaintea lor nu mai are valoare, că totul este perimat, revolut și că pierzi timpul degeaba citindu-i pe Coșbuc, Bacovia sau Pillat. În felul acesta ei neagă chiar continuitatea culturii române, a literaturii, care începe cu cronicarii și parcurge același traseu urmat de cultura europeană, dar mereu cu un pas înaintea noastră.

Dorința sau obișnuința de a-i învăța pe alții este evidentă în tot ceea ce faceți, ea păstrându-se intactă și 41

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

în cărți, chiar dacă nu mai profesați în învățământ.

Putem trage de aici o concluzie a faptului că tinerii (și nu numai) sunt receptivi în a învăța?

Constantin Voinescu: Mi-am prelungit, după pensionare, activitatea didactică, ajutându-i pe mulți să înțeleagă de ce învață gramatică, ce învață și mai ales cum să învețe. După cei opt ani de gramatică din școala gimnazială, așezați în limitele de înțelegere a vârstei de 14-15 ani, li se cere absolvenților de liceu, după alți patru ani, fără gramatică, să susțină un dificil examen de limbă, la Drept, Academia de Poliție, Litere, de pildă, corespunzător însă capacității de înțelegere a vârstei, care acum este de 18-19 ani. Gravele carențe de sistem ale învățământului, mai ales după ´89, au sporit analfabetismul funcțional, iar consecințele nefaste se văd mai ales la persoanele publice, cocoțate la tabloul de comandă a societății. Gustul elevului pentru fiecare dintre disciplinele programei școlare, se educă, se stârnește, se întreține, cu un randament care nu trebuie să fie de sută la sută, din varii motive, dar nici la nivelul alarmant de scăzut de acum. Și, continuând răspunsul, tot vocația mea de dascăl (cel puțin așa susțin foștii mei elevi) m-a îndemnat să scriu câteva cărți și să conduc colectivul de intelectuali ai locului, care scot trimestrial, cu sprijinul Editurii Hoffman, revista de cultură OLTART. Eu nu simt că sunt de unsprezece ani pensionar.

42

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

Cele două cărți dedicate gramaticii limbii române sunt, volens-nolens, un semnal de alarmă din care aflăm că foarte mulți români (unii mai având și funcții înalte) nu știu să scrie. Cât de grav credeți că este acest lucru?

Constantin Voinescu: Dreapta rostire în limba cea de mumă este strâns legată de nivelul cultural al fiecăruia, dar nu trebuie să atingi cote intelectuale maxime pentru a vorbi corect, fiindcă normele gramaticale se învață în anii de școală, treptat, aplicativ.

Trebuie doar să ți se cultive dragostea față de limbă, să ți se dezvăluie, pe text, posibilitățile de transmitere nuanțată a ideii, să ți se arate calea prin care să pătrunzi în subsolul cuvântului, să ți se educe gustul pentru lectură, fiindcă acest gust estetic se educă în familie și în școală, să fii îndrumat spre descoperirea frumuseților limbii de la Dosoftei la Nichita Stănescu. Să nu-ți fie deturnat drumul drept de însușire a limbii prin „analize‖ gramaticale în exces, prin teoretizări sterile și plicticoase, prin memorarea mecanică a unor paradigme și forme gramaticale. Și nici prin așa-zise comentarii dictate în clasă sau, mai nou, prin recomandarea unor link-uri, de multe ori, stupide literar. Școala, căci aici este rezolvarea în bună parte, trebuie să-l așeze pe elev în centrul propriei formări intelectuale, să-i stimuleze efortul propriu, prin care să descopere, sub îndrumarea discretă și competentă a dascălului, adevărul. Nu vom izbuti, din motive lesne de înțeles, să-i facem pe toți vorbitori fără cusur de limbă română, dar vom reduce simțitor 43

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

numărul analfabeților funcționali, vom reduce frecvența îngrijorătoare a greșelilor grave de exprimare, va crește gradul de înțelegere a mesajului comunicării. Cum să fii la butoanele de comandă ale unei națiuni vorbind agramat? Asta devoalează nivelul precar, zdrențuros, al culturii generale proprii pe care trebuie să se așeze priceperea profesională, dacă există.

Care este în opinia dvs. importanța corectitudinii în scrierea și vorbirea limbii române? Vă rog ca în răspunsul dvs. să luați în considerare faptul că massmedia promovează zilnic personalități atât mondene cât și culturale fără… cunoștințe prea avansate ca să spunem așa. În asemenea condiții, într-o societate în care tinerii sunt asaltați cu modele de incultură, dar pe plan financiar cu o ascensiune rapidă, îi mai putem învinovăți de o lipsă de interes? Cum ar trebui evidențiată problematica limbii române, cum s-ar putea sublinia importanța scrierii și a vorbirii corecte într-o manieră care să îi motiveze pe elevi?

Constantin Voinescu: Limba este, se știe, un fenomen social, ea reflectând mutări, progrese, stagnări și regrese în acest domeniu. Dar poate suferi și grave distorsiuni provocate de declinul evident al unei societăți cu valori răsturnate. Dacă valoarea supremă este banul cu urmările lui nefaste, reflectate pilduitor în literatura română și universală, dacă lăcomia, corupția, demagogia, incultura îmbâcsesc existența, iar educația este dinamitată, sigur că toate componentele sociale, printre 44

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

care și limba, au de suferit. Presa, în general, aleargă după senzaționalul făcător de mulți bani, care este apoi prelucrat, gonflat până la limita imploziei, grotescul ia locul esteticului, ridicolul ia locul bunului-simț, incultura destituie cultura. Printre victimele acestui dezastru moral se numără, din păcate, tineri aflați în proces de formare intelectuală, ușor de deturnat, pentru că nu au dobândit încă instrumentele intelectuale ale discernământului cultural. Invazia de false valori din viața publică, agramați și inculți, n-ar fi atât de vizibilă fără lăcomia unei mass-medii supuse voinței nefaste a banului. Nu sunt primul care o spun, dar cred cu putere în mântuirea prin educație.

Majoritatea oamenilor care fac astfel de greșeli gramaticale au tendința să învinovățească tastatura dispozitivului cu ajutorul căreia au scris însă aș vrea să încercăm să arătăm cine este responsabil cu adevărat de lipsa unei educații în ceea ce privește gramatica limbii române. Să fie oare tehnologia, educația, ministerul, profesorul, lipsa de interes a oamenilor în general?

Constantin Voinescu: Nu sunt de vină nici internetul, această formidabilă descoperire tehnică, nici Facebook-ul, nici tastatura sau unitatea centrală. Suntem de vină noi, cei care refuzăm cu încăpățânare să scriem cu diacritice, de pildă, mutilând limba. Este un refuz inexplicabil, o frondă greu de înțeles altcum decât prin comoditate, ignoranță, dispreț față de limbă. Sunt cinci 45

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

litere care impun, fără nicio excepție, diacritice: ă, â, î, ț, ș, pentru că altminteri, transformăm comunicarea într-un rebus păgubitor și de prost-gust. Și mai sunt și unii intelectuali, a căror frondă față de normele academice este derutantă pentru acei tineri în formare despre care vorbeam. Dacă unul dintre aceștia citește într-o revistă de mare tiraj „nici un‖, în loc de „niciun‖, cum zice DOOM2, „sînt‖, în loc de „sunt‖ și „lînă‖, în loc de „lână‖ este profund derutat. Pe cine să creadă, pe mine, dascălul, care respectând norma și programa școlară, îl învăț românește într-un fel sau pe intelectualul de elită, nu de rând, care îl învață altfel? Candidaților la admiterea în învățământul superior nu li se cere la proba de limba română să cunoască și să aplice fronda, ci norma.

Societatea este divizată nu doar electoral, cum și trebuie să fie, ci și gramatical, cum n-ar trebui să fie. Așadar, ca să conchid, în afară de tehnologie, toți ceilalți înșirați în întrebare sunt de vină în măsură mai mare sau mai mică: educația cu structura șubrezită din multe cauze sociale, ministerul – prin succesiunea celor peste treizeci de miniștri, incompetenți cei mai mulți, și aserviți politic, îngrădiți managerial deci, profesorul, cel fără tragere de inimă din pricina statutului său social marginalizat sau cel provenind din coada listei de absolvire a facultății, pentru că performerii au ales domenii cu salarii mai atractive și, în sfârșit, lipsa de interes pentru educație, neaducătoare de bani, și interesul sporit față de politicul profitabil și afacerile veroase.

46

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

Care sunt motivațiile dvs. personale datorită cărora astăzi „militați” pentru o educație ca la carte?

Constantin Voinescu: Este o prelungire a profesiei de dascăl, exersate la catedră peste patruzeci de ani. Este o implicare profesională, dar și civică, în domeniul în care am servit învățământul românesc atâția ani. Este ceea ce cred că trebuie să facă orice pensionar care, pe baza experienței îndelungate, în domeniul său de activitate socială, poate fi util în continuare celorlalți, tinerilor, mai ales. Truda e mult ușurată de internet, această uriașă agora, unde, dacă te ridici pe un scăunel ca în Hyde Park, te poți face auzit. Like Gramatica, s-a născut din postările mele pe facebook, zi de zi, timp de un an, din toamna lui 2015 până în toamna lui 2016, în care am încercat, după priceperea mea, să îndrept, fără a urmări persoane și fără a adopta un ton didactic rigid, unele erori de exprimare. M-a bucurat interesul stârnit și de postări, apoi și de carte, mai ales din partea tinerilor, care n-au ezitat să mă contacteze, pe aceeași cale a internetului, în legătură cu unele nelămuriri. Cu AGRAMATICA am lărgit sfera de cuprindere a surselor spre presa scrisă și vorbită, spre audiovizual, așa că alte zilnice postări din perioada 2016 – 2017 au fost cuprinse între paginile ei. Dar să-l lăsăm pe cititor să-și spună părerea: „Cartea nu are tonul pedant și enervant al unui profesor cârcotaș, un nitpicker ritos, care te enervează cu aroganța lui. Ea, cartea, nu-și jignește „victimele‖, pe care le descoperă cu naturalețe, cu o scanare hawk-eyed, și le 47

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

îndreaptă, cu ironie și blândețe, pe calea cea bună. Don`t worry! We can learn from our mistakes — pare să ne asigure autorul-ctitor. Dacă aș fi ministrul Educației, aș tipări cartea asta în 18 milioane de exemplare și i-aș pune pe toți oamenii publici, și pe prim-ministrul României, desigur, să dea examen din ea. Felicitări, domnule Constantin Voinescu. Actul dumneavoastră de cultură este unul fundamental. Și ați transformat (a)gramatica în literatură de bună calitate. (Ioan Potolea, revista Argeș, iulie 2018).‖ Despre revista culturală OLTART ce ne puteți spune?

Constantin Voinescu: Oltul rămăsese, din păcate, prin 2012, fără nicio revistă literară sau cu profil cultural mai larg. Își încetaseră apariția, pe rând, din diverse motive, „Agora literar-artistică‖, „Oltul cultural‖, editată de regretatul istoric Dorin Teodorescu, „Zori de zi‖ a Bibliotecii județene „Ion Minulescu‖, „Meteor‖ și „Caietele Agora‖. Am avut șansa să întâlnesc atunci un om devotat ideii de cultură prin cuvântul scris, Andy Barcan, proprietarul Editurii Hoffman, nu de mult înființate, care fără ezitare a susținut financiar proiectul și îl susține și acum. Fiul său, Cosmin Barcan, tehnoredactează, tipărește și distribuie o parte din reviste, iar un grup de intelectuali ai locului a format nucleul redacțional al revistei, căruia, apoi, i s-au alăturat alte forțe artistice din țară, unde, în cei șapte ani de existență ne-am impus prin conținut, ținută, tematică de 48

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

larg interes cultural-artistic, valoare auctorială de recunoaștere inechivocă. În economia celor aproape 140 de pagini, în format B5, se cuprind poezie, proză, critică literară, traduceri, eseuri, artă plastică, arhitectură, muzică, etnofolclor, istorie, teatru, interviuri, reportaje etc. Am încercat să convingem autoritățile locale că ceea ce facem noi, în chip voluntar, este un act de cultură menit să pună în valoare și lumină valorile culturalartistice ale Oltului, să arate lumii o față mai puțin cunoscută a acestor istorice plaiuri, dar uimitoare prin diversitate și profunzime. Am izbutit să obținem din partea primăriei susținere financiară doar pentru un an, anul trecut. În alte județe cu respect pentru tradițiile culturale proprii, pentru promovarea valorilor artistice locale, se găsesc fonduri de susținere chiar a două astfel de publicații. Vom merge înainte făcând toți voluntariat cultural-artistic, de la editor până la corector, luptând cu inerția, menținând standardul de valoare la exigențele cuvenite, nefăcând compromisuri de niciun fel. Este meritul colaboratorilor, este meritul editorilor, este meritul, nu în ultimul rând, al cititorilor noștri interesați de OLTART, revistă distribuită gratuit instituțiilor de cultură, unităților de învățământ, participanților la evenimente cultural-artistice și aproape tuturor celorlalte reviste literare și de cultură de prestigiu din țară.

Vă împăcați cu mai multe specii literare, ați demonstrat asta din cărțile publicate, dar cu care dintre acestea rezonați cel mai bine?

49

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

Constantin Voinescu: Am scris ce am simțit la momentul dat, am povestit ceea ce, de regulă, purtam de mai multă vreme în minte, încercând să fiu convingător, am scris mai pe larg – uneori, mai pe scurt – alteori, nu am căutat o specie anume, a venit ea singură, chemată de gândul momentului. Așa se face că mi-am încercat condeiul și cu proză scurtă, și cu roman, dar și cu memorialistică și critică literară, ba chiar și cu o cărticică de poeme, fără să mă cred poet.

Aș vrea să ne prezentați pe scurt fiecare carte pe care ați publicat-o pentru a vă ilustra mai bine activitatea literară.

Constantin Voinescu: Am început cu Dau cuvântul și stau jos, în 2002, o înlănțuire de proze scurte, având însă același timp și spațiu al acțiunii și aceleași personaje, așa că se poate citi și ca roman. Este vorba de perioada colectivizării agriculturii, cu activistul de partid de atunci analfabet, obtuz și grobian, așezat într-un registru ironic. O replică contemporană a activistului de atunci am încercat să obțin, tot în manieră ironică, în Bomba lui Țeparu, care colcăie de șpăgari, mafioți, țepari, politicieni de tip nou, capitalist. Mai mult ca trecutul este o completare a celor două romane anterioare, dar și o sinteză a lor, este o carte despre generația mea, a celor născuți în plin război mondial, care am traversat un timp accidentat, spinos, dur, până la schimbarea, din păcate ratată, din ´89. A venit Teleleu prin Europa – fals jurnal de călătorie – povestea plină de umor a unor excursioniști 50

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

români, care, în sfârșit, pot circula în voie prin lume, dar exhibând tarele unui comportament sub nivel european.

Facă-se voia Ta! adună între paginile ei mai multe schițe umoristice cu subiecte extrase din cotidian, iar Țepigramele înseamnă exercițiul meu epigramatic. O carte cu portrete literare ale unor personalități ale Oltului este Oameni care au fost, iar Scriitori din Olt cuprinde cronici literare ale cărților unor scriitori ai locului, care au publicat în OLTART. Un exercițiu, liric de astă-dată, am făcut în Sărutul interzis. Au urmat cele două cărți dedicate limbii noastre celei de mumă, Like Gramatica și Agramatica, despre care am mai vorbit.

Un scriitor de calibrul dumneavoastră are de obicei în buzunar, alături de idei bune, de cuvinte rezervate, de vreun manuscris care-și așteaptă rândul, mai multe referințe critice. Dumneavoastră ce referințe critice aveți?

Constantin Voinescu: În primul rând referințele critice ale cititorilor mei, care pentru mine sunt cele mai importante, pentru că sunt adevărate, nu cruță, iar dacă laudă o fac din sinceritate. De ele am ținut cont întotdeauna și dacă am scris mai bine decât am făcut-o cu o carte mai înainte, asta li se datorează lor. Mai bine vorbim despre referințele critice ale revistei OLTART, venite și ele tot de la cititori: „Revista are diversitate, orizont spațial și temporal depășind provincia și își asigură colaboratori de valoare, un rol însemnat având, desigur, diriguitorul acestora (Ioan St. Lazăr).‖ „Sunteți 51

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

între cei mai buni. Vă felicit. Recursul la întemeietori e iarăși o lovitură. Se simte o direcție un stil. Bravo, bravo, bravo. Îmi tremură inima de bucurie pentru izbânda dumneavoastră. (Ioan Potolea)‖, „Revista condusă de C. Voinescu a făcut paşi însemnaţi spre popularitate şi recunoaştere valorică, iar ecourile se fac simţite până la Bucureşti, Iaşi, Târgu-Mureş, Oradea, Cluj-Napoca etc.

(Indiscret în Oltenia)‖, „Ne vine din Olt, din Slatina mai precis, un nou număr din OLTART, revista Asociaţiei culturale cu acelaşi nume. O revistă cu un sumar divers, de la pagini de jurnal şi impresii de călătorie în spaţii ozonate cultural, Oxford bunăoară, la evocări, cum ar fi cea a lui Marin Mincu, olteanul profesor drumeţit prin Cernăuţi şi Chişinău, sub semnătura lui Dorin Popescu.

(Convorbiri literare)‖. Și am putea continua.

Ce urmează pe plan literar?

Constantin Voinescu: Câteva reeditări impuse de nevoia unor completări în cartea cu portrete literare și în cea de critică literară. Sunt încă solicitări pentru Like Gramatica, de aceea mă gândesc la reeditarea ei. Va urma, dacă timpul va avea răbdare, și o a treia carte din ciclul Gramatica, un dicționar al scriitorilor locali, a cărui formulă o mai caut încă, și o nouă carte de proză.

52

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

SĂ ÎNCEAPĂ CIRCUL GEORGE MARIUS DINU Prefață unui volum de poezii „Liniște! Faceți liniște! Se apropie poetul… Pare a fi beat. O fi răzvrătit? Se îndreaptă spre altar… e nebun! Cear spune preoții? Uită-te și tu ce costum cârpit are pe el!

Domnița aceea o fi cu el? Nu cunoaștem. Vai de mine! Se dezbracă, pare să țină un discurs. Ce-o fi în capul său?”

A

șa ne putem închipui cât mai fidel debutul autorului ale cărui poezii sunt propuse spre lectură. Un poet care nu poate fi cenzurat de către dumnezeii bisericilor pământene pentru a-și exprima trăirile și emoțiile prin cuvinte instinctual alese dintr-un sac plin cu litere pe care-l cară în spate ca pe o povară de care se bucură, fiindu-i cel mai bun rău oferit de către hăul societății.

Nimic altceva. Un om curajos (dotat cu nebunia legitimă a scriitorilor) care se dezbracă de haina societății și îndeamnă, volens-nolens, chiar și prin proteste interioare, spre căința turmelor. Talentul se poate șlefui prin dansul beatitudinii și al iubirii, evidențiat de către luminile de reflectoare dintre rândurile transpuse.

53

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

„M-am întâlnit într-o zi cu monotonia, / avea clești de rufe în loc de degete‖ – iată cum, în mod creativ, proclamă autorul rutina cotidianului, dar și cum evidențiază faptul că, în încercarea de a ne mai relaxa, de a ne oferi un răgaz de o satisfacție, apelăm tot la o formă a obișnuinței, o intoxicație de care ne atașăm: „Te trag încet, ești nicotină/ eu sunt gudron,/ tu ești lumină.‖ O altă temă propusă în acest volum de versuri este iceberg-ul iubirii, la suprafață fiind dragostea pe care noi o cunoaștem cu toții, cu gheața ei cu tot, iar în străfunduri tăinuind rădăcinile, baza sentimentului fără de care am fi doar niște roboți.

Ancorat într-un prezent brut, cu bune și cu rele, are grijă să reamintească de trecut „Salut! Sunt tot eu după cortină…/ am să îmi încep numărul cu o minciună/ „Nu îmi este dor de copilărie‖…/‖, pentru a opri abuzurile modernului și-ale tehnologiei sau pentru a nu fi chiar noi cei care trăim într-un online, într-un virtual dăunător care are efect de drog „mi-a putrezit creierul/ conectat la wireless‖.

Stimate doamne, stimați domni, sunteți invitați la paranghelia poetului, la nunta morții cu vitalitatea, a societății moderne cu copilăria, a sentimentelor cu măștile, dar nu în ultimul rând și la nunta iubirii ca și sentiment capabil să supraviețuiască într-o societate rigidă din toate punctele de vedere. Cum vor decurge evenimentele… descoperiți singuri, hrănindu-vă cu lectură!

54

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

AI GRIJĂ CE-ŢI DOREŞTI VIOLETA LEPĂDATU nainte de a fi scriitoare, Violeta Lepădatu este un cititor pasionat de thriller şi romance, elemente pe care a reuşit să le îmbine cu măiestrie într-un roman ce are toate şansele să devină una dintre cărţile acestei veri, deoarece este o lectură de vacanţă absolut savuroasă.

Î

„Ai grijă ce-ţi doreşti‖ este mai mult decât o carte de debut, mai mult decât un roman de ficţiune. Este un tablou de viaţă în jurul căruia autoarea a ţesut cu dibăcie o poveste, i-a creionat cu minuţiozitate protagonişti şi i-a adăugat elemente romantice pe care nu a omis să le contureze şi din punct de vedere psihologic. Lectura acestei cărţi poate face ziua mai frumoasă oricărui cititor.

Serena este fata săracă, dar cu suficientă ambiţie de a-şi depăşi situaţia prin forţele proprii. Inteligenţa, dar şi munca asiduă o ajută să urmeze o facultate şi să devină o femeie cu o carieră de succes, sigură pe ea şi pe capacităţile ei intelectuale. Dacă în adolescenţă o vedem oarecum temătoare în faţa viitorului incert, la 32 de ani o regăsim în propriul cabinet psihologic folosindu-se de 55

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

talentul pe care l-a avut dintotdeauna – acela de a linişti oamenii, de a-i ajuta să vadă partea plină a paharului.

Totodată, ne dăm seama că femeia trece ea însăşi prin stări psihice şi sufleteşti contradictorii, dar munca şi oboseala o ţin cumva pe linia de plutire.

Serena este omul care ajută, care face ceea ce îi place, care are satisfacţii profesionale, care se poate mândri cu faptul că a reuşit să răzbată într-o societate ce nu i-a oferit vreodată o şansă gratuită. Cu toate acestea, pe plan personal, îi simţim frământările interioare, neîmplinirile, lupta cu amintirile ce dau uneori buzna în prezent parcă având scopul de a o tortura. „E uimitor cum memoria scoate la suprafaţă întâmplări petrecute cu mulţi ani în urmă, care îţi vin în minte fără să vrei, amintiri pe care nici nu mai ştii că le ai.‖ Daniel e bărbatul pe care şi l-ar putea dori orice femeie, dar pe care azi, îl copleşesc toate. Este un bun poliţist, ştie să gestioneze situaţii diverse, dar şi să simtă oamenii. Şi el face ceea ce îi place aproape până la epuizare, îl vedem sigur pe el, cu o voinţă de nezdruncinat, fler şi putere de decizie. Reuşeşte să se impună chiar şi în cele mai dificile momente şi cu toate acestea, în viaţa personală, nu se poate lăuda cu realizări.

Mai mult, el se simte prins într-o căsnicie ratată pe care, culmea, nu ştie şi nu reuşeşte să o gestioneze sau să o 56

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

rezolve. Amintirile îi trezesc uneori nostalgii, iar alteori trecutul pare un drog plăcut în prezentul acaparat de muncă. „Se gândeşte că dacă l-ar întreba cineva „Eşti fericit?‖ nar şti ce să-i răspundă.‖ O adevărată tragedie, un accident rutier cumplit cu urmări de domeniul horror-ului şi impact emoţional devastator îi pune faţă în faţă pe cei doi protagonişti atât de diferiţi şi totuşi cu multiple asemănări. Dragoste la prima vedere? Poate. Sau doar o simplă atracţie bruscă, inexplicabilă şi nu în ultimul rând plină de consecinţe… „Îşi dă seama că niciodată n-a fost aşa atras de vreo femeie, iar Serena a trezit în el instincte pe care nu credea că le mai are.‖ Se spune că atunci când îţi doreşti ceva suficient de mult, întreg universul conspiră şi obţii ceea ce doreşti.

Totuşi… cât de sigur eşti de ceea ce vrei? Cât de mare îţi e propria dorinţă? I-ai analizat vreodată consecinţele sau preţul? Obişnuim să ne dorim pur şi simplu fără a mai lua în calcul nimic altceva, iar atunci când primim, realizăm că nu ne putem bucura. Oare de ce?

Există însă şi dorinţe arzătoare în privinţa cărora oamenii nu au dubii şi pe care le simt cu toată fiinţa.

Acele dorinţe se vor materializa aducând totodată fericire.

57

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

Pe lângă faptul că ne oferă o poveste de dragoste, autoarea aşterne în pagini lecţii de viaţă, episoade atât de reale încât generează senzaţia de verosimil. E ca şi când te-ai uita la un film rupt din realitate, cu bune şi cu rele, cu împliniri şi deziluzii, cu visuri, preţuri, dureri, zâmbete şi distrugeri. Nu lipsesc finele tuşe psihologice sau replicile amuzante care binedispun. La senzaţia de vizualizare a unei pelicule cinematografice contribuie şi relatarea la persoana a III-a alături de un vocabular fundamental accesibil care sporeşte sentimentul de veridicitate.

Relaţia dintre Serena şi Daniel are încă de la început stigmatul riscului. Să nu uităm că Daniel este un bărbat însurat indiferent de problemele din căsnicie, iar Serena este o femeie cu principii morale bine fixate. „- Eşti un bărbat care i-ar plăcea oricărei femei şi cred că eşti un om bun, dar nu există ’noi’. Dacă lucrurile ar fi fost altfel, poate ar fi existat. Noaptea trecută a fost sex, este adevărat. Însă doar sex.‖ Anul Nou vine cu o dorinţă şi totodată cu o promisiune pe care Serena şi-o face ei însăşi. Urmărind firul romanului ajungem cumva să credem că legea atracţiei funcţionează, că există o forţă dincolo de orice explicaţie care guvernează vieţile oamenilor şi că în cele din urmă lucrurile ajung să se aşeze singure exact în locul şi în maniera potrivită.

E suficient să vrei şi ţi se va da… dar cum anume ţi se va da? Aici este misterul, neprevăzutul de care ne 58

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

vom bucura în această carte şi care ne va îndulci la final cu o doză de optimism. Ai grijă ce-ţi doreşti… s-ar putea să se întâmple!

Trebuie să menţionez că pe parcursul acţiunii cititorul are parte atât de inserţii de thriller cât şi de scurte referiri la domeniul astrologiei, ambele aflându-se printre hobby-urile autoarei Violeta Lepădatu despre care puteţi afla mai multe din interviul pe care ni l-a acordat. Interviul îl puteţi citi aici. „Ai grijă ce-ţi doreşti‖ este un roman de ficţiune, o lectură plăcută, rapidă, menită să ofere cititorului o atitudine pozitivă, să relaxeze, să genereze optimism şi încredere în forţele proprii. Dincolo de povestea romantică, descoperim oameni, situaţii reale, ne lovim de decizii, de momente cruciale, ajungem faţă în faţă cu destinul şi ne dăm seama că întotdeauna avem de ales şi că imposibilul se poate transforma în posibil dacă ai forţa de a deveni suveranul propriei vieţi şi de a-ţi asuma alegerile. Personajele şi circumstanţele ne pot oferi învăţăminte importante dacă putem privi printre rânduri.

Recomandăm această carte pentru vacanţă. Nu ezitaţi să o puneţi în bagaje şi să vă bucuraţi de o lectură deconectantă!

59

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

CĂRȚI CU POVEȘTI DIFERITE DECÂT CELE CU CARE NE-AM OBIȘNUIT

S

e întâmplă ca uneori să ne săturăm de ascultat același gen muzical, să vizionăm aceleași seriale sau să citim aceleași cărți cu povești despre iubire și vrem să schimbăm spectrul. Încercăm altceva? Încercăm niște cărți cu povești diferite decât cele cu care ne-am obișnuit?

Nu de puține ori se întâmplă să ajungem într-o librărie și să vedem, să descoperim pe rafturi, aceleași cărți pe care le-am văzut și pe site-urile editurilor, pe Facebook sau pe blog-uri. Însă, deși ne vine greu să ne luăm ochii de la ele, toate ne par făcute după același tipar. La secțiunea Noutăți – nimic nou, aceleași drame îmbrăcate-n alți colanți. La secțiunea cu Cele mai vândute, toate par să respecte aceeași Rețetă a succesului. Bun, nu ne convinge niciuna, dar le-am băga pe toate-n coș.

Avem nevoie totuși de o carte – măcar la câteva luni – pe care să o citim și să simțim că a avut acel ceva și, dincolo de partea stilistică, de plasarea acțiunii într-o locație copleșitoare, dincolo de pătrățelele aproape 60

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

perfecte ale vreunui personaj puțin efeminat, căutăm povestea. Povestea aia credibilă, povestea aia care ne face să visăm citind. Poate suntem convinși că nu vom avea niciodată un Dan Brown de România, dar vedem că apar din ce în ce mai mulți scriitori români și parcă suntem tentați să le dăm o șansă.

Găsim oare povești credibile scrise de autori contemporani?

Da! Trebuie doar să știm ce căutăm și unde. Astfel că o să vă dau câteva sfaturi pentru a găsi opera aceea care vă va face să reflectați toată ziua asupra ei, după ce ați citit-o.

Lăsați partenerul de viață să vă ajute să găsiți cartea. Mi s-a întâmplat să îmi aleg câteva cărți pentru mine, dar… pe unele n-apucam să le citesc deoarece iubita lectura în voie și cu poftă. Invers mai puțin, dar recomandările ei mi-au fost mai mult decât perfecte.

Nu căutați doar cele mai vizibile cărţi de pe rafturi (fie ele și digitale) – cărțile bune pentru voi pot sta ascunse.

Faceți abstracție de copertă și prezentări, e normal ca ele să aibă și elemente de marketing, dar unele cărți au fost consolidate special pentru marketing și… vă vor face să credeți că exact de poveștile lor aveți nevoie. Decideți singuri – citind pe sărite – câteva fragmente. Noi avem o rubrică special pentru asta. Se numește Fragmente gratuite 61

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

din cărți și e menită să vă ajute să vă dați seama ce cărți vi se potrivesc.

Sunt sfaturi simple care vă pot ajuta să găsiți acele povești impresionante. Sărim în ajutorul vostru și cu câteva recomandări de cărți al căror conţinut s-ar putea să vă placă.

6 povești cu draci – Igor Bergler Igor Bergler nu mai are nevoie de foarte multă prezentare, banner-ele cu cărțile sale fiind apărute peste tot, începând de la internet până pe panourile publicitare.

Cărțile sale au fost foarte bine vândute și a ajuns în lista de cei mai citiți autori români contemporani. „Biblia pierdută‖ și „Testamentul lui Abraham‖ au făcut furori prin țară, dar și în afara ei, astfel că nici „6 povești cu draci‖ nu se lasă mai prejos. Se știe că startul autorului a fost unul prestigios, iar asta ne încurajează să îi urmărim evoluția scriitoricească. Titlul volumului de față este unul inedit, iar prestanța lui vă oferă câte puțin din fiecare, astfel ca rezultatul să-l simțiți ca pe un divertisment de nota 10, ieșitul din comun într-o manieră deșteaptă fiind deliciul cu care vă veți răsfăța. Stilul autorului te va acapara, te va face să crezi că știi pe ce pistă te vei duce și că-i cunoști riscurile, dar, la final, o să rămâi surprins cum… dai de dracu’. Aventurați-vă, aşadar, pe cărarea infernului în căutarea dracilor.

62

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

Origini – Dan Brown Şi dacă tot am menţionat numele lui Dan Brown, nu putem să nu recomandăm „Origini‖, considerată a fi cea mai bună carte a autorului până în prezent. Pe Robert Langdon îl cunoaştem deja din volumele anterioare, dar aventura în care se vede prins de această dată este una total nouă, plină de semne de întrebare, solicitantă, imprevizibilă. Invitat de către un fost student la o ceremonie menită să uimească printr-o invenţie, profesorul Langdon se trezeşte într-un haos şi într-o altă călătorie care trebuie să „salveze‖ descoperirea ce promite să răspundă la două întrebări fundamentale ale umanităţii: „De unde venim?‖ şi „Unde ne ducem?‖.

Va reuşi Dan Brown să ne revoluţioneze modul de a gândi printr-o nouă viziune? Nu ar fi de mirare dat fiind faptul că fiecare carte publicată a acestui autor a creat un impact emoţional major asupra cititorilor şi a provocat la cercetare. De data aceasta, Robert Langdon se va plimba prin Spania şi va avea parte de o cursă contracronometru de elucidare a unui mister. Cu siguranţă o carte altfel pe raftul bibliotecii, „Origini‖ are acel special care impresionează cititorul de la prima până la ultima frază.

63

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

IT – Stephen King O altă capodoperă a lui Stephen King care generează suspans şi fiori reci, „IT‖ face parte din categoria „cărţilor altfel‖, care odată citite, rămân mult timp în memorie. Acţiunea este plasată în orăşelul provincial Derry din Maine. Aparent o locaţie absolut normală şi banală, în esenţă este de fapt un loc al ororilor cu crime, bătăi, incendii, răbufniri pline de furie ale naturii şi nu în ultimul rând, dispariţii misterioase. Ceva se „hrăneşte‖ cu sufletul plin de groază al acestei provincii, iar un grup de personaje este gata să respecte o promisiune făcută în urmă cu 28 de ani – aceea de a opri monstrul care transformă oamenii şi copiii în victime sigure, luându-şi energie din cele mai mari temeri ale acestora. Cei 6 protagonişti sunt pregătiţi să mai înfrunte încă odată creatura din copilărie, numai că acum şi monstrul vrea răzbunare. Cum poate fi învinsă frica?

Autorul oferă un răspuns purtând cititorul printr-un thriller unic şi terifiant.

64

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

CĂRŢI ROMANTICE NUMAI BUNE PENTRU WEEKEND

C

ărţile romantice ne fac întotdeauna weekend-ul mai frumos. Poveştile de dragoste însoţite adesea de o cafea aromată ne poartă parcă în alte vieţi, ne dau ocazia de a evada din cotidian şi de a ne delecta atât cu dulceaţa iubirii cât şi cu farmecul unei călătorii pentru care nu trebuie să depunem efortul de a ne pregăti sau de a face bagaje. Am selectat în acest sens câteva cărţi romantice numai bune pentru weekend, care garantat vă vor oferi o doză de relaxare la sfârşit de saptămână.

65

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

Ai grijă ce-ţi doreşti – Violeta Lepădatu Am avut ocazia să citesc recent cartea Violetei şi pot afirma că este un roman spumos de la început până la sfârşit, una dintre acele cărţi romantice contemporane pe care le citeşti cu plăcere şi interes. Exprimarea firească, dialogul antrenant, ritmul alert al acţiunii şi personajele creionate detaliat fac din această carte una total deconectantă de care cititorul se poate bucura în orice moment al zilei. Protagonista romanului, o fire sensibilă, dar inteligentă şi puternică, se trezeşte faţă în faţă cu dragostea atunci când o aştepta mai puţin. Din acest moment, viaţa ei liniştită şi calculată în cel mai mic detaliu se transformă într-un carusel de situaţii neprevăzute. „Ai grijă ce-ţi doreşti‖ subliniază totodată faptul că legea atracţiei funcţionează, iar dorinţele se pot transforma în realitate – trebuie doar să îţi doreşti suficient de mult pentru ca întreg universul să se pună în mişcare. Titlul este destul de sugestiv în acest sens amintindu-ne că tot ceea ce ne dorim se poate împlini conform unei legi nescrise care însă guvernează lumea.

Doza de optimism şi starea pozitivă pe care această carte ni le oferă sunt ca o inhalaţie de aer rece menită să revigoreze mintea şi spiritul.

Romanul ne plimbă printr-o poveste care nu se rezumă doar la romantism, ci ne oferă şi thriller. Îl avem în acest sens pe detectivul Daniel Roman, care introduce cititorul în anchetele poliţiei şi îi face cunoştinţă cu un alt 66

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

univers în care crima, violenţa, drogurile şi prostituţia dictează reguli. Pe de altă parte, meseria de psiholog a Serenei o confruntă pe aceasta cu multiple cazuri şi situaţii care necesită atât stăpânire de caracter cât şi o minte perfect lucidă. Acelaşi roman încântă şi cu elemente din planul astrologic absolut savuroase sau cu scene memorabile de care vă veţi bucura pe parcursul lecturii. „Ai grijă ce-ţi doreşti‖ e genul de carte care energizează cititorul prin emoţiile pozitive pe care le generează. O ficţiune adorabilă, cu final epic şi dulce precum o prăjitură de cofetărie.

Ultimul tren spre Istanbul – Ayse Kulin Selva şi Rafael ne dau o lecţie de iubire pe care nu ar trebui să o uităm vreodată. Nu a zis nimeni că iubirea înseamnă şi fericire, nu? Însă e cel mai important ingredient într-un cuplu, acel sentiment care ţine două persoane conectate în permanenţă atât la nivel sufletesc cât şi mental. „Ultimul tren spre Istanbul‖ ne invită într-o călătorie de neuitat ce se desfăşoară pe un fundal istoric cu impact emoţional major şi prin oraşe cu adevărat fascinante. Ostilitatea dintre Germania şi Franţa a marcat şi Oraşul Iubirii, în care cuplul se stabileşte într-o perioadă nefastă în care naziştii distrug vieţi. Îmbinând istoria cu romantismul, folosindu-se de multiple personaje şi conturând mai multe fire narative, 67

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

Ayse Kulin reuşeşte să captiveze cititorul cu o carte romantică pe care nu o mai poţi abandona. Călătoria prin Turcia, Egipt sau Germania ne oferă imagini fascinante, iar legătura puternică dintre cei doi protagonişti pare ruptă din romanele de dragoste clasice. În afară de un love story, cartea ne mai oferă un tablou realist al Turciei afectată de Holocaust şi război. Descrierile sunt foarte emoţionante, iar viaţa oamenilor din acea perioadă ne este înfăţişată în tonurile închise ale vremii. Cel de-al doilea Război Mondial a marcat destine, a sfărâmat lumi, a ruinat vieţi. „Ultimul tren spre Istanbul‖ este despre iubire, despre oameni, despre poveşti de viaţă, despre ororile unui război care s-a transformat în coşmar şi s-a gravat în istorie.

O fată în amurg. Un roman despre Paris – Serena Burdick Aimée Savaray îşi doreşte să poată pătrunde în lumea picturii şi totodată să îi atragă atenţia lui Henri asupra ei. Ne aflăm într-un Paris romantic, iar viaţa familiei Savaray este una plină de artă şi de frumos.

Războiul franco-prusac pare să aducă odată cu el destrămarea acestei familii. Henri dispare, Aimée nu reuşeşte să îl mai găsească şi se refugiază cu totul în pictură, devenind din ce în ce mai bună sub îndrumarea celebrului Édouard Manet. Anii trec, iar pictura îi va purta paşii către Henri. Numai că, motivele pentru care acesta a ales să dispară nu sunt unele care pot fi înţelese 68

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

cu uşurinţă, iar timpul care a trecut a adunat şi o serie de frustrări, minciuni, furii.

Romanul este unul care atrage prin imagini alcătuite din cuvinte, dar şi prin aura de mister pe care autoarea o ţese cu abilitate în aşa fel încât să ţină cititorul captiv până la finalul poveştii. Suntem introduşi încă din primele pagini în societatea pariziană din Belle Epoque, facem cunoştinţă cu lumea artelor şi îi privim pe Aimée şi Henri, doi artişti cu propriile revolte interioare conectaţi de aceeaşi familie ale cărei secrete însă au şi darul de a distruge. Cartea este una excepţională, o lectură ce mixează istoria cu iubire şi mister pentru a rezulta o operă literară contemporană valoroasă.

Aceste cărţi romantice vă vor oferi o pauză binemeritată de la rutină, iar poveştile de dragoste pe care le veţi întâlni în pagini cu siguranţă vă vor fascina.

69

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

EMIGRANTUL SOCIOPATIEI Roberto Kuzmanovic Îmblânzeam moartea când a dat buzna peste mine sau cel puțin, așa bârfeau cărturarii.

Apărută de nicăieri, îmbrăcată-n aceeași ea, mereu alta, îmi ia toate filozofiile, literele, cifrele și dă cu ele de pământ făcând loc pe cărare arfelor iubirii, iar eu, curios din fire și-amorez de fel, le tălmăcesc și le-ntorc pe toate fațetele precum făceam odinioară cu bufnițele să o conving de ceea ce cugeta deja, anume: "Amorul e doar paravanul deșertăciunii!"

M-a plimbat prin toate gările Sociopatiei, arătându-mi orbește că sunt și oameni care, în singurătatea lor, se-ntreabă ce-i dincolo de Soare.

Ar fi fost în stare să jure cu mâna pe Cartea lui Enoh că în ea se află un întreg univers protejat de Ra. I-ating aura și mă-ndrăgostesc copilărește fără să constat că urma să devin captiv ideologiilor și rosturilor sufletului său complex.

Asemeni unui șarpe care vânează pe câmpul cu margarete, 70

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

îmi dădea târcoale sub piele până m-am preschimbat într-un monstru abstract capabil să răstoarne lumea; Văzându-mi puterea... s-a îndrăgostit și ea de mine.

Străluceam când făceam dragoste, pesemne că-i plăcea, la unison dădeam bine-n tablouri, dar din câte o cunosc - căci tare-mi părea că ne-asemănam voia mai mult, mă voia întru-totul, îmi voia lumea și fiecare dorință o simțeam ca pe-o înțepătură otrăvitoare de scorpion, suficient de otrăvitoare încât să-mi amintească umanitatea pe care nici Zeul Zeilor n-a prevestit-o!

I-am împlinit toate dorințele ascunse-n emisfere, iar apoi sătul de-atâta lume tălâmbă, m-am decis să devin Emigrantul Sociopatiei.

Ea m-a urmat înțelegând că puterea stă în esența iubirii.

71

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

BLONDA DIN TREN Mara Mădălina

C

ălătoriile prea lungi nu m-au atras niciodată. Am detestat dintotdeauna să conduc sute de km care să mă obosească şi să mă plictisească atât de tare, încât sosirea la destinaţie să nu mai reprezinte o bucurie ci doar un „în sfârşit‖ parţial ironic, parţial nervos. De aceea am ales trenul ca mijloc de transport între Bucureşti şi Sighişoara. Câteva ore bune în care puteam citi, dormi, întocmi acte sau făcând strategii de marketing. Nu, nu mi-am găsit niciodată locul în marea de oameni grăbiţi şi asta a fost şi cauza pentru care am refuzat să socializez gratuit.

Mulţumirea mi-a venit mereu din faptul că aveam ore pentru mine – un timp al meu în care să visez atunci când nu mă ocupam de hârtii, clipe în care puteam să privesc pe o fereastră murdară cum aceleaşi şi aceleaşi peisaje se derulează prin faţa mea. Am făcut drumul ăsta tur-retur de atâtea ori, încât am pierdut numărul călătoriilor şi nu, nu m-am oprit să analizez oameni, nu am privit chipuri, nu mi-au atras atenţia conversaţii. Mă mai scotea din sărite uneori urletul vreunui ţânc doritor de nu ştiu ce cu părinţi incapabili să-i oprească decibelii.

Nimic ieşit din comun... până în momentul în care viaţa decide să spună: STOP! EU AICI MĂ OPRESC. Şi m-am 72

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

oprit şi eu. O ultimă bătaie de inimă – o ultimă zvâcnire disperată şi eşuată în încercarea de a opri viaţa. Ce am ratat? Probabil şansa de a râde, de a trăi şi altfel decât trecând prin oameni. Probabil ocazia de a cunoaşte oamenii de a vedea şi chipuri în loc de spaţii. Regrete inutile. Azi sunt doar o umbră, doar fum împrăştiat prin vagoane de trenuri uneori nocturne. Am rămas prinsă în călătorii infinite... 1,2,3,4,5 RESPIRĂ! Pentru unele lucruri, pentru unele persoane, pentru unele momente e într-adevăr prea târziu. Cifre şi un cuvânt care nu m-au mai trezit la viaţă. Iar cei care poate mai voiau să îmi spună ceva au rămas doar cu fraze niciodată rostite.

Mormintele nu aud nici strigăte nici şoapte. Rămâne doar nimic – acel nimic pe care îl folosim atât de des fără să-i conştientizăm vreodată sensul. ...

Am văzut-o într-o dimineaţă ploioasă de martie şi avea în ochi mai multe lacrimi decât mi-a fost dat să văd.

Era primul chip pe care poposeam cu ochii. Şi nu, nu avea nimic special. Genul de blondă obişnuită să îi urle muzica în urechi ca remediu anti-plictiseală – asta la prima vedere. La o analiză mai atentă, fata vorbea la telefon. Deci genul de blondă obişnuită să pălăvrăgească să îi treacă timpul – asta fiind a doua concluzie. Numai că blonda purta în nişte banali ochi căprui, lacrimi pe care tot încerca să şi le oprească clipind des. Vocea îi era şoptită. Uneori îşi muşca buza de jos şi a tot repetat 73

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

mişcarea până ce au ţâşnit picături de sânge şi nici lacrimile nu au mai rămas în priviri. Niciun „au‖. Doar tăcere şi un strâns dureros de pleoape. Căştile au fost smulse şi aruncate pe masa din faţa ei. Şi-a îndreptat faţa către fereastră şi aceleaşi peisaje cu care eram atât de familiarizată au început să se oglindească în ochii ei.

Părea să nu le cunoască, dar nici să-i pese de ele. Doar o privire în gol şi un fir de sânge prelins pe bărbie pe care nu avea de gând să-l şteargă. M-am apropiat. M-am aşezat pe scaunul din faţa ei. Era pentru prima dată când încercam să îi vorbesc unei persoane într-un tren. „La capătul oricărui drum se află o destinaţie. Odată ajunsă acolo o poţi vedea sau o poţi rata.”

Nu funcţiona. Vocea mea nu ajungea până la ea.

Continua să privească pe un acelaşi geam pătat de ploi pe care şi eu privisem de nenumărate ori. Dar eu vedeam. Mie îmi plăcea. Ea nu vedea nimic. Era pierdută undeva în subconştient, înotând prin gânduri. Pe masă zăcea un bilet de tren capsat de două ori. Ajungea în Cluj.

Pe aceeaşi masă, un portofel întredeschis era dovada unei întregi arhive de călătorii – toate cu aceeaşi destinaţie.

Scaunul din dreapta era ocupat cu două cărţi – ambele fantasy – un caiet gros, pixuri şi un ziar cultural de capitală. O geantă era pusă la picioare şi o prăjitură cu mere stătea într-o caserolă pe rucsacul din braţe.

Lacrimile i se uscaseră pe obraji lăsând pete la fel ca pe geamurile trenului. Sângele de la gură prinsese o culoare 74

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

închisă, iar rana avea deja o crustă subţire. Nu-i păsa.

Oprirea bruscă a trenului a ridicat-o mecanic în picioare.

Era ca un robot ce se îndrepta spre uşile deschise şi pentru moment mi-a trecut prin minte gândul că vrea să îşi oprească singură viaţa. Era un gând sumbru şi nu ştiu de ce nu voiam să o văd pe această necunoscută transformată în umbră. Şi-a aprins o ţigară cu gesturi probabil înregistrate de mult în memorie . Nu am fumat niciodată, dar nici nu mi-a fost dat să văd pe cineva trăgând din ţigară ca şi când otrava i-ar da energie.

Fumul toxic părea să îi aducă oarecare sclipiri în ochi, iar aerul rece o trezea la viaţă. Telefonul din buzunarul jeansilor cânta o melodie veselă de vară. L-a scos cu gesturi grăbite. Îi auzeam cuvintele şi nu o puteam crede.

Păcat că vocea din telefon nu o putea vedea. N-ar fi crezut-o. N-ar fi putut. „Sunt bine. ...

Vin. ...

Stai liniştit. Eu sunt bine. ... Încearcă să dormi puţin. Fata vine repede.”

Vorbea cu ochii închişi şi după ce s-a oprit conversaţia i-a deschis din nou plini de lacrimi. Şoptea ca pentru ea o mantră în care nu credea, un „sunt bine‖ mimat de zeci de ori, amestecat cu lacrimi şi fum de ţigară.

75

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

„Lacrimile nu spală dureri.” I-am spus, dar din nou nu m-a auzit. Rostea mut acelaşi „sunt bine‖, încercând să se autoconvingă de veridicitatea celor două cuvinte.

I-au trecut orele cu lecturi rapide, cu conversaţii în care tot liniştea un „el‖ în timp ce ea se făcea scrum sub ochii mei şi se intoxica la fiecare oprire a trenului dintrun pachet de Pall Mall ce scădea vertiginos. Prăjitura cu mere încă zăcea în cutie şi o întreagă pungă de mâncare ajunsese la coşul de gunoi deşi spusese cu câteva minute înainte că a mâncat. Nu făcuse însă economie la cafea şi cola. Se autodistrugea lent, iar lacrimile erau prezente mereu.

Nu am trecut de Sighişoara cât am fost în viaţă.

Acum însă treceam. Vedeam dincolo de destinaţia mea.

Voiam să ajung la destinaţia ei. Încă două ore de drum şi blonda scria de zor despre cărţi şi personaje. Caietul gros era plin de titluri şi articole. Totul cu şi despre cărţi. „Am dormit. ...

Sunt răcită. D-aia îmi curge nasul. ...

Vin cât pot de repede. ...

Să vii la gară. ...

Nu, nu te culca. Tu nu te trezeşti să vii şi e noapte. ...

76

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

Vin repede. A avut trenul întârziere. Cred că vreo jumătate de oră. ...

Te iubesc, pui!” „Nu poate fi fericit dacă tu nu eşti. E un fel de lege nescrisă. Dacă te iubeşte, atunci te simte şi nu, nu ar avea cum să fie fericit dacă îţi simte durerea.” – rosteam inutil. Ştiam că nu mă aude. Şi totuşi şi-a ridicat privirea spunând din nou un „Te iubesc, pui” şi zâmbind amar. Ce era în neregulă cu fata asta? Ce se întâmpla cu ea? Părea mai pierdută ca mine, iar eu eram moartă. Deja era noapte şi ştiam că era imposibil să mai vadă ceva pe geam. Totuşi sonda întunericul cu privirea. Şi-a şters sângele de pe faţă cu un şerveţel umed abia cu o staţie înainte să coboare.

Nu s-a machiat, dar a avut grijă să pudreze ochii pentru a nu se observa că a plâns. Arăta doar ca un călător obosit de drum, cu un zâmbet firav ce trebuia să stea pe chip. Şi a stat. Prăjitura cu mere rămăsese abandonată pe scaun – nu există dulce care să poată îndulci lacrimi. Într-o gară aproape goală i-a sărit în braţe unui băiat şi în clipa aceea am văzut-o râzând – din suflet. O îmbrăţişare anulase ore de tortură psihică. Merita? Chiar merita? Privind-o pe ea, se părea că da. Incredibil. Un zâmbet larg, un sărut, un pahar de cafea. O vedeam din uşa trenului care se îndepărta. „Râzi mai mult. Râsul tău ar putea schimba cenuşiul universului.”

77

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

Şi nu, nu mă auzea, dar cu toate astea a ridicat mâna şi a fluturat din degete ca şi când ar fi spus la revedere. Ce...? ...

Un aprilie mai friguros decât preconizase rubrica Meteo a adus-o în zori în Bucureşti. Aceeaşi blondă, aceiaşi ochi încercănaţi, o aceeaşi geantă umplută până la refuz. Avea căştile în urechi, vorbea repede şi aproape că alerga. Şi-a aruncat ochii pe panoul unde erau afişate trenurile. „Am la şase şi cinşpe. Am timp.” Am auzit-o rostind în treacăt. Un alt bilet la colecţie, mi-am spus. Şi-a luat repede două reviste şi un pahar de cafea şi s-a postat pe peron aşteptând aproape singură un tren. Mâna îi tremura când şi-a aprins ţigara, iar ironia era că spunea microfonului acelaşi „sunt bine‖.

S-a urcat în trenul ăla cu o speranţă pe care nu am putut să o văd vreodată la cineva. Nici măcar când vânzările garantau firmei mele un profit uriaş nu am putut vedea această încredere în ochii niciunuia dintre directori. Erau temeri, erau calcule, erau prognoze care anulau speranţa. Ea o avea acum deşi se minţea pe ea şi se aventura din nou într-o călătorie infernală.

Din geanta enormă şi-a scos un vraf de cărţi şi a început să citească fără a opri conversaţia. Cum făcea 78

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

asta? Uneori se încrunta uşor, alteori îşi nota pe caietul gros de care nu se despărţea din câte se vedea. „Promit.” a spus la un moment dat, iar eu am clătinat din cap. „De ce faci tu promisiuni care te distrug?” – şi-a ridicat ochii din carte şi pentru o secundă am avut impresia că m-a auzit. Nu era însă posibil. Uneori, imposibilul este chiar imposibil şi nicio lege sau magie nu-l poate transforma în posibil. De exemplu, fata asta blondă cu cărţi şi reviste şi un telefon mereu ocupat avea pe ea un afiş cu nefericire. Era aşadar imposibil să fie fericită. Probabil credea că se poate... dar eu vedeam, iar ea nu. ...

Blonda cu cărţi a mai arhivat numeroase călătorii, a ars nenumărate pachete de ţigări, a vărsat lacrimi, a citit, a scris şi a învăţat pe de rost un drum prea lung cu care nimeni nu ar trebui să se înveţe vreodată. Uneori se pierdea pe geamul ăla, alteori uita să se tragă din uşă atunci când trenul pornea. Nu vorbea cu nimeni decât cu băiatul din telefon. Nu se mişca de pe scaun decât să fumeze şi să coboare în Braşov unde trenul staţiona mai mult. A rostit de atâtea ori „sunt bine‖, dar nu a reuşit să se creadă niciodată. Băiatul însă a crezut-o. Şi cum să nu o crezi când avea cel mai frumos zâmbet din lume atunci când ajungea în braţe? Numai că el nu a văzut-o 79

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

niciodată în trenul de întoarcere. Eu am avut ocazia să asist şi la un astfel de spectacol care, dacă aveai un suflet, ţi-l putea smulge. Noroc că nu era cazul la mine. Nu am putut să o mângâi vreodată. Eu eram fum. Ea era vie.

Ironia era că uneori mi se părea că e invers. Au trecut luni de zile şi i-au trecut anotimpuri prin priviri.

Observasem la ea o obsesie pentru roz ca o încercare disperată de a-şi masca cenuşiul prea închis al existenţei. „De ce te chinui singură?” o întrebam deseori.

Niciodată nu am primit răspuns, dar inspira mai mult oxigen decât avea nevoie şi ridica din pământ o privire de învingător. De multe ori lacrimile de pe obrajii ei dădeau impresia că e distrusă. Nu a coborât însă niciodată plângând. Mereu a pus piciorul pe treaptă cu o putere venită de undeva din senin. Şi, deşi era făcută praf cu câteva secunde înainte, te uitai la ea cum era capabilă să se transforme în scut uman şi să aibe forţa de a nu fi sfărâmată.

Am admirat-o, mi-a fost milă, am simţit invidie pentru emoţiile ei, am însoţit-o mai departe decât am crezut vreodată că voi ajunge – am cunoscut un om aş vrea să spun, dar nu prea cred că un om poate fi ca ea.

Sau da? Oamenii sunt fiinţe atât de complexe sau sunt doar unii care se nasc... altfel? Am vrut să mă pot apropia de oameni şi am crezut cu tărie că, transformată în fum, le pot vedea feţele adevărate şi nu măştile afişate. Nu miam dorit să le vorbesc. Cu ea am sfârşit însă încercând să 80

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

îi spun, să o trezesc, să o îndepărtez de dureri şi surse aducătoare de moarte. M-am înfuriat că nu mă putea auzi, mi-am dorit să fiu umană pentru un minut, cât să iau pixul şi să-i scriu pe caietul gros... ar fi citit, mereu îşi citea şi recitea paginile. M-am oprit învinsă. Am continuat să o privesc şi niciodată să o înţeleg. Am ajuns la concluzia că oamenilor le place să se autodistrugă... sau doar ea făcea asta... ...

Am revăzut-o după un timp... era pe străzile capitalei îmbrăcată în roz, cu o carte în mână şi ochelari la ochi. Îşi trăia viaţa combinând dureri şi bucurii prea mărunte, dar care o ţineau pe linia de plutire. Trăgeau de ea înainte.

Priveşti oamenii, le iei de bun zâmbetul, rozul pal de pe haine şi energia, fără să te gândeşti că ei sunt atât de buni în a-şi ascunde durerile, dezamăgirile şi lacrimile. Nu i-am înţeles niciodată acel „Promit‖, nu am putut să pricep de ce se urca mereu într-un tren care o transforma cu fiecare călătorie într-un zombie palid. Cu ea am învăţat că oamenii nu pot fi niciodată înţeleşi pe deplin.

O priveam cum sorbea din cafea într-o zi de iunie, cum trăgea otrava în plămâni cu poftă de moarte şi cum îi arunca vieţii un zâmbet triumfător deşi ea era cea învinsă. De fapt, nu a avut niciodată atitudine de învins, ci mai degrabă de învingător, deşi pierdea meci după 81

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

meci. I-am gravat fiecare lacrimă şi fiecare râs în memorie. Nu o înţeleg nici azi... Se apucă şi scrie pe o foaie ruptă dintr-un alt caiet – la fel de gros. După mai bine de o jumătate de oră, îşi plăteşte nota şi pleacă. Pe masă lasă doar hârtia scrisă... „Alegerile şi promisiunile pe care le facem, ne aparţin în totalitate. Şi... poate uneori alegem prost, iar alteori facem promisiuni care depăşesc puterile noastre. Oricum ar fi, ne asumăm totul, întotdeauna (fie că vrem, fie că nu) şi mergem înainte (iarăşi, indiferent de vrerea noastră). Nimeni nu alege să se autodistrugă, dar cu toţii alegem fericirea celor pe care îi iubim cu adevărat. Lacrimile şi durerile sunt anulate instant de un zâmbet al persoanei iubite şi niciun infern nu mai pare atât de groaznic dacă răsplata trecerii prin el este fericirea (fie ea şi iluzorie). Atunci când crezi că nu mai poţi e pentru că nu mai poţi pentru tine, dar întotdeauna vei mai putea atât cât e nevoie pentru acei oameni care sunt parte din tine. Există persoane, amintiri, locuri ce se gravează nu doar în minte ci şi în suflet. Aici nu se includ doar momente frumoase, ci şi traume. Fiecare dintre gravurile purtate îţi dau putere şi există oameni care au atâtea cicatrici încât da, îşi pierd strălucirea din privire, dar au suficientă forţă interioară să demoleze munţi.

Nu mă poţi înţelege. Ştiu. Dar asta e pentru că tu... ai ales să renunţi... în loc să respiri.” ...

Atunci am aflat că pe mine nu m-a învăţat nimeni să trăiesc şi aşa am putut muri.

82

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL RECOMANDĂRI

Pentru mai multe cărți recomandate de către noi accesați site-ul www.BIBLIOCARTI.com

83

VOX AUTHORS

Nr. IV SPECIAL

84