2 minute read
Bărbatul cu 7 femei j 68. Vampirul din Londra
— Escelenţă, toate spiritele ne sunt favorabile; mâine la miezul nopţii vom avea aurul în mâinile noastre.
Advertisement
Aiiiimistul luă un trepied, care era făurit din amestecul celor şapte metale ale planetelor, şi îl aşeză în mijlocul odăii. Apoi luă un drug scurt de aceiaş compoziţie, şi cu un cărbune descrise un cerc în jurul tripiedului lângă care stătea ducele, iar Ia marginea dinăuntru a cercului desină figuri magice în formă de tentacule. Un al doilea cerc îl descrise înaintea cuptorului şi desenă alte figuri în interiorul lui. Trăgând de foile fixate în tavan, făcu să pâlpâe văpaia. Aruncă cărbuni în foc şi înmână ducelui un vas de topit încă neîntrebuinţat, spunându-i să '1 aşeze pe tripied apoi turnă apă într'un alt vas cu ghips uscat şi îl puse dimpreună cu o mică lingură de scos în cerc la picioarele lui Richelieu; apoi îl întrebă: — Escelenţă, aveţi ceva bani de argint asupra voastră?
Ducele răspunse afirmativ, scoţând o pungă mare. Pianori îi zise: — Umpleţi vasul pe jumătate j cu argint şi puneţi-1 pe tripied.
După ce ducele făcu aşa, alhimistul înmâna protectorului său i tot încă emoţionat de cele văzute, ! o sticlă cu argint viu. — Turnaţi mercuriul, sămânţa tuturor metalelor, peste argint; nu vom uita nici pucioasa, al ; doilea element al orcărei materii. După aceasta, veţi adăoga trei grăunţe din praful acesta roşu,
Lapis philosophorum, piatra înţe} lepţilor, materia primă. Să fie! în numele celui de trei ori mare,
Hertnes trismegistos /.
Italianul s’e uita cu atenţiune Ia toate mişcările ducelui; după ce se împlini totul după indicaţiunile lui, alhimistul mai zise: — Puneţi capacul vasului de topit şi grăbiţi vă, până ce massa de ghips eîncă moale, şi formează o învelitoare groasă în jurul vasului. Apăsaţi de trei ori pecetea inelului vostru în această massa moale.
După ce se făcură şi acestea toate, Pianori şopti: — Ingenunchiaţi cu faţa spre răsărit şi spuneţi încet formula ce v ’am învăţat.
Italianul se lăsă şi el în genunchi şi atinse, ca şi ducele, pământul cu fruntea. Abia Ri- | chelieu termină de spus formula , cu buzele tremurânde, se făcu.o i lumină orbitoare; inima par’că i ' se opriâ în loc, mânile-i svâcneau ! în crampe, când Pianori îi strigă: , — Ridicaţi-vă şi daţi-mi vasul | de topit.
Cu genunchii şovăind ducele i întinse alhimistului vasul înfăşurat în massa groasă de ghips. Pianori îl aşeză cu îngrijire ală- | turea de văpaie, ca să se usuce ghipsul, înainte de a pune vasul în cuptorul de topit. Când cuptorul fu închis, alhimistul dete | printr'un gest să înţeleagă ducelui palid ca un mort, să se depărteze în tăcere.
Abia ce tânărul închise uşajn urma lui, italianul începu să aţâţe tot mai tare focul din cuptor.
Cuprins de o nespusă nelinişte, jj Richelieu se întorcea pe aleea îngustă de nisip, luminată de luna. ; Un sentiment nelămurit de teama îl îndemna să se întoarcă şi sa > întrebe pe Cesare Pianori despre teribila apariţie a figurei ome-