Mortul înviat |{ 69. Vânătoarea dupăcriminali la Car10. Cursa de oameni din casa veche j navalul din Colonia

W. Saliger. — «In luptă cu moartea». Tablou alegoric reprezintând silinţele medicului ca să aline suferinţele omului şi să-l smulgă din ghiarele morţii.

9

neşti sângerânde din retortă. In acel moment răsună prin tăcerea nopţii un lung strigat de groază, cajil unui om care ar fi fost străpuns în luptă de un pumnal sau o sabie. Din coşul pavilionului pe care îl ocupa Pianori, isbucni o mare lumină roşietică ! ridicându-se în aer. Fumul întuh necă lumina lunei şi ducele îşi j! ' căută prin drumul întuneric. spre casă grăbind

Când Jean Raffet ajută stăpânului său să sedesbrace, îl văzu schimbat Ia faţă, dar nu îndrăsni să-l întrebe ce i s'a întâmplat, i ! Deodată Richelieu îl întrebă dacă nu auzise ceva neobişnuit. Raffet răspunse: — Nimic decât ţipătul păunilor; nopţile astea din urmă au fost mereu neliniştiţi.

Richelieu stătea în pat şi nu cuteză să închidă ochii. Se temea să nu revadă figura aceea omenească sângerândă din retorta lui

Pianori şi să nu mai audă ţipătul înfricoşător. Apăsă pe buze un inel cu cinci pietre preţioase, dintre cari patru erau de diferite culori, iar unul galben auriu, ca un vin îngheţat, — un topaz, care după spusele italianului apără pe posesorul lui de orice spirite rele.

li

In ziua următoare, după masă, Jean Raffet aduse ducelui un bilet sigilat, care conţinea numai aceste puţine cuvinte ale lui Pianori: — «Ora, în care lumina lumii va fi liberată din întuneric, a sosit!» Numai decât Richelieu se înfăţişă înaintea cuptorului de topit, din care italianul scoase vasul înfăşurat în massa de ghips acuma arsă. Amândoi constatară că cele trei pecetii ale ducelui erau acolo, nevătămate. Richelieu în. suşi sfărâmă învălişul cu un cio-

; can, destupă vasul şi cu inima în i palpitaţie văzu înăuntru un mic bulgăre de aur. Transmutarea L reuşise. — Escelenţă, îi zise alhimistul, primiţi aceasta drept cel dintâi j dar de recunoştinţă pentru pro- j tecţia şi nobila voastră ospitalita- ; te. Succesul acestei magice trans- j formări vi se datoreşte vouă, i mai mult decât vă închipuiţi; căci , fără puterea constelaţiunilor ce | stăpânesc viaţa voastră, ea n'arfi j reuşit niciodată. Cerul mi-a în- j dreptat paşii acî sub scutul vostru, ! pentru ca arta mea să poată da j rezultate.

Ducele, adânc impresionat, răspunse alhimistului: — Eşti un mare înţelept, extraordinar om! Ai descoperit piatra filosofală, piatra înţelepţilor! Nu ştiu cum ;

aş putea să-ţi mulţămesc. Consideră-mă ca prietenul, ca elevul cl-tale, care îţi datoresc viaţa, şi (j acuma o descoperire ce ar umplea L de invidie şi de teamă pe toţi i regii pământului... — Trebuie sa _

:

mi juraţi că nu I veţi descoperi nimănui în ce chip am ajuns la rezultatul pe. care-1 datorim stelei noastre şi unui ceas j mare pe care l-am prins.

Ducele repetă formula de jură- I mânt pe care i'o dictă Pjanori. : Era atât de mişcat, încât îi ire- , mura mâna stângă, în care ţinea bulgărul de aur. După jurământ, : mai adaose dela dânsul: — «In orice clipă grea, pe viaţă. şi pe moarte, în orice oră a vieţei mele, pe care ţi-o datorez, te voi apăra ;j şi te voi ocroti».

Cesare Pianori zâmbi, când