Comoara neguţătorului de sclave 76. Gentilomul dela laterna roşie

că se afla italianul. Erau: un fiu al cancelarului Curţii austriac.e, abatele Sinzendorf, şi un olandez contele Westeiioo, "căpitan de halebardieri. Purtau haine nebătătoare la ochi şi măşti de mătase pe jumătate. Se învoiseră ca Westerloo şi abatele să ceară magului să le citească în palmă. Ce-1 îndemna însă pe Richelieu ca să vadă pe vraciul străin, nu ştia nici unul din însoţitorii lui.

Ajunşi la casa cu pricina, Jean

Raffet bătu cu ciocanul de fier de trei ori în poartă; o femeie bătrână se arătă, deschise fierăstruia cu gratii şi întrebă, cu o întonare : străină, ce doreau oaspeţii târzii ?

Contele Westerloo răspunse tare: — Vrem să vorbim cu înţeleptul Girolamo Bonatti.

O privire cercetătoare păru a asigura pe bătrână. Descuiă poarta grea de stejar şi oaspeţii nocturni intrară într'o odaie din etajul de jos. Jean Raffet rămase pe o bancă îngustă din vestibul, uitându-se cum bătrâna încuia şi zăvoriâ la loc poarta masivă.

Într'o încăpere înfundată în întuneric aşteptară cei trei domni pe italianul care nu părea a se grăbi. După câtva timp auziră o uşă scârţâind şi pe jos apăru lumina unei raze subţiri, roşietice. Ducele înainta, simţind sub picioare un covor moale. Deodată perdeaua se dete la o parte; în semiobscuritate nu se vedea decât o parte a figurii magului, care stătea în fundul odăii, îmbrăcat în negru şi cu o barbă lungă albă în jurul bărbiei. Ducele, la vederea aceasta, rămase deziluzionat. Omul acesta avea înfăţişarea obişnuită a nenumăraţilor şarlatani de bâlciu; nu putea să fie Cesare Pianori... J Richelieu se dete la o parte, desamăgit, în vreme ce magul citea din palmă, întâi abatelui, apoi contelui, spunându-le în şoaptă cuvinte obscure despre soarta lor.

Când isprăvi, păşi înainte ducele şi zise cu voce tare: — Vreau să văd spiritul unui om care mi-a mântuit viaţa acum nouă ani şi nu mult după aceea a pierit într'un foc. Prietenii mei să-mi fie martori.

Richelieu observă cu agerime faţa italianului, dar nu constată nici o schimbare, nici o tresărire. Magul tăcu mai mult timp, nemişcat. Deodată păru a-i veni ceva în mint.e — Pentru aceasta e nevoie de oarecari pregătiri, zise; trebue oare să fie azi ? — Nu doresc nimic mai cu ardoare.

De pe buzele figurii din penumbră se auziră cuvintele rostite cu ezitare : — Nu se poate. Ceasul nu e favorabil şi experienţa n'ar reuşi. — Eu însă stăruesc în cererea mea şi voi aştepta.

Ducele îşi scoase masca de pe faţă şi se apropiă de mag, care tresări puternic.

In acelaş moment, se auzi sgomot înaintea porţii. Jean Raffet deschise uşa şi strigă: — Este o patrulă care cere intrare; caută pe un falsificator de monetă!

Bătrâna veni cu o lumânare. Când Richelieu se întoarse spre mag, se speriă tare. înaintea lui stătea Cesare Pianori, care-şi luase jos barba; tremurând se rugă: — Escelenţă aţi dorit să vedeţi