Frumoasa soră de caritate 73. Toreadorul din Granada

nainte d’a se stinge, magul strigă cu vocea stridentă: — Spirite ale sferelor de sus | şi de jos, cari vă învârtiţi în cele patru elemente, şi tu cel Atotpu; ternic, care din locul tău ai po: runcit mersul etern al tuturor lucrurilor dela obârşie, exercită , în această oră voinţa ta prin pu! terea celor şapte!

Flacăra se stinse ţâşnind; numai oglinda mai lucea în lumină | vie argintie, în întunericul încăI perii. Sângele svâcniâ prin arI terele ducelui — miresmele îi îngreuiaţi respiraţia. Deodată par'că inima i se opriâ în loc,— cu ochii mari deschişi fixă apariţia din oglindă... Era spiritul răposatului său străunchiu, al cardinalului Richelieu!

Ducele închise ochii, mâinile i se sgârcira, se clătină şi căzu strigând în genunchi. In urechi îi răsună o voce înăbuşită:— «Strălucit viitor te aşteaptă; o putere mare vei avea în mâinile tale»...

Ducele căzu leşinat. Pianori îl readuse la sine, şi după o oră îl însoţi în tăcere până acasă. I 1 Din noaptea aceea, ducele creI dea nestrămutat în puterea supranaturală a italianului; acuma aşteptă ca acesta să-i deschidă isvoarele nesecate de aur, cu care îşi promitea să facă minuni. Supus dorinţelor omului miraculos, nu mai căută să-l vadă şi să-l turbure, până ce el însuşi n'avea ! să-l cheme. încrederea lui Richelieu avea o bază puternică în faptul că acest om dezinteresat, de când îl cunoscuse, în loc să-i ceară bani sau să aştepte daruri dela dânsul, îl obligase el, în toate chipurile. Acuma aştepta cu nerăbdare, dar cu încredere, împlinirea promisiunii lui Pianori de a-i pune la dispoziţie primul milion.

Jean Raffet, care acuma de luni ! de zile ducea italianului mâncările şi băuturile fine din bucătăria şi pivniţa ducelui, — într'una din zile scăpă castroanele din mână, în momentul când trecea colţul aleei din parc, de unde se zăriâ mai întâi pavilionul magului. In locul clădirii, nu mai era decât o grămadă de ruine, bârne arse, ziduri afumate ... Servitorul duse ştirea nenorocirii ducelui, care veni numai decât, dezolat peste măsură, la faţa locului. Nici o urmă de Cesare Pianori.

După ce toate silinţele de a-1 . regăsi în Paris rămaseră zadar- | nice, Richelieu ordonă să se cerceteze cu îngrijire ruinele. Durerea lui fu mare, când în apropierea cuptorului se găsiră oseminte omeneşti, carbonizate pe jumătate. Tânărul duce nu se îndoia că alchimistul căzuse victimă îndrăsneţelor lui experienţe; ; nu crezu nici pe medicii cari, după măsurătoarea osemintelor, declarară că nu puteau să fieale italianului, care avea o statură mult mai înaltă şi mai robustă. Richelieu puse să se strângă presupusele rămăşiţe ale magului şi să fie îngropate, iar dică un monument deasupra ride marmoră ! cu inscripţia: Cesare Luca Pianori, şi dedesubt cu data morţii sale.

Visurile ambiţioase ale lui Richelieu fură astfel distruse, ni- j| micite. Puterile supranaturale ale l!! lui Cesare Pianori dispăruseră, :