O noapte de Anul-nou Ia „Smcul 83. Restignit ne cruce

tremura. Numai inima i se strânsese puţin, cum se strânge ea ca de obicei, în faţa unei schimbări a vieţei noastre. Şi viaţa tânărului martir se schimba acum, încetând aceia pământească şi începând aceia de veci, în care nuşi pierduse credinţa.

Toată noaptea a scris. Scrisoare mamei şi copilei dragi pe cari le iubise cu toată puterea inirnei lui curate. Udă cu lacrimi rândurile, mişcat până în suflet. Apoi prinse Evanghelia şi cili până în zori. Inima-i fu cuprinsă de o linişte blândă...

In aceiaşi închisoare eră şi un ţăran. Fuseseprins ca răzvrătit contra vechei credinţe. Negând icoanele sfinte şi pe Maica Domnului, el căutase o credinţa nouă, mai adevărată, şi aştepta acum în temniţă judecata.

I-n ziua execuţiei, auzi răsunând tobele şi curios să afle ce se petrece, se căţără de gratiile ferestrelor şi privi afară. Văzu carul condamnaţilor şi cum un tânăr frumos, cu faţa se• nină şi ochii luminoşi, ieşi din închisoare şi se urcă vorbind cu blândeţe paznicilor şi luâodu-şi prietenos rămas bun dela tovarăşii lui de suferinţă cari îl priveau dela ferestre.

In mână condamnatul strângea o carte. Sectarul o recunoscu : eră Evanghelia. Tânărul apăsă cartea asupra inirnei şi se uită zâmbind în sus, spre el. Privirea lui eră împăcată, plină de strălucire...

Caii porniră şi duseră carul afară din curtea închisoarei.

Sectarul nu 1 mai putu vedea. Se coborî dela fereastră şi începu să plângă. — Acesta e un credincios adevărat, se gândi el. Trebue să aflu care este credinţa lui?

Dar nu-1 mai putu întreba. Află doar atâta, că încă în ceasul acela călăii i-au pus un sac negru peste cap, ştreangul de gât şi l-au spânzurat.

Un alt revoluţionar al partidului terorist, prins cu ocazianeizbutitului atentat, fu adus la Petersburg, în aceiaşi închisoare.

Sectarul eră fot acolo, condamnat la deportare în Siberia.

De când îl văzuse pe Svietoglub pornit la execuţie, mereu eră dus pe gânduri şi se întreba : în ce constă credinţa aceia, care-i dăduse tânărului putere să se ducă cu atâta seninătate la moarte?

Tovarăşii lui de credinţă îl ajutară pe sectar şi primi bani dela dânşii. După ce află că fu adus la închisoare un cunoscut al lui Svietoglub, caro luptase cu el, dete cinzeci de ruble paznicului său să-l ducă la acest revoluţionar.

Acesta ştia că nu va scăpa nici el de eşafod ; dar nu pierdu curajul. Spera să poată evada cumva şi să reînceapă activitatea întreruptă. Clubzuiâ planuri cum să nimicească într'o zi, deodată, pe toţi guvernatorii, adunaţi la un loc, făcând să explodeze, în mijlocul lor, o bombă.

Ocupat cu aceste gânduri îl găsi temnicierul care îi spuse că un deţinut voeşte să-l vadă. - Cine este ? — Un ţăran. — Ştie carte ? — Nu cred. E un ţăran simplu ca toţi mojicii. — Ce vrea cu mine ? — Nu ştiu. M-a rugatsă-l aduc aci. — Ei bine, adă-1 dar.

Uşa se deschise şi revoluţionarul văzu un om slab, mic şi bătrân, cu ochii strălucitori şi fruntea brăzdată. — Tu eşti de aceiaş credinţă cu Svietoglub, care a fost spânzurat ? — Da, de aceiaş credinţa. — întocmai ca şi el? — Da; dar de ce mă întrebi ?

Bătrânul căzu la picioarele revoluţionarului. — Ce faci ? Pentru ce ? — Descopere-mi şi mie această credinţa. De treizeci de ani caut să aflu' care-i cea adevărată ? Şi numai la prietenul tău am văzut credinţa minunată. Te rog arată-mi şi miej In ce stă credinţa aceasta? Nu mă respiDge. ci lasă-mă să pot crede şi eu ca voi. — Ei bine, şezi bătrânule, zise revoluţionarul zâmbind. Iţi voiu spune