Ucigaşa din gelosie 88. Intre cer şi pământ

hamal). A fost şi student, şi a urmat la celebra «Şcoală normală», — dar n’a terminat-o.

A fost prieten intim al lui Verlaine, care i-a dedicat (pela 1880) mai multe versuri ale lui. A ţinut apoi conferinţe, fermecând, cu cuvântul şi cu vocea lui sonoră, mai ales publicul femenin.

In anul 1914 s’a.gândit să- şi pună candidatura la Cameră; dar n’a fost ales, fireşte. Acuma e academician, şi stăruieşte pentru primirea în Dicţionar a expresiilor celor mai puţin elegante din jargonul proletarilor.— 0 astfel de viaţă prezintă destul material pentru nişte memorii în şase volume.

Caşi forţa fizică, puterea cerebrală i-a fost fenomenală. Eră in stare să recite cuvânt de cuvânt romanul lui favorit „Roşu şi Negru“ (Rouge et Noir) de S'te.ndhal. Cu această extraordinară memorie pentru operele literare, a pus în uimire odată pe bătrânul Victor Iiugo; după ce acesta i-a citit câteva versuii nouă, destul de lungi, Ri(hepin i le a recitat numai decât, vorbă de vorbă, fără cea mai mică greşeală.

Numele lui Victor I-Iugo dă de alt fel ocazia lui Richepin să povestească şi o altă anecdotă din viaţa marelui poet: Richepin şi Flaubcrt erau invitaţi Ia masă la Victor Iiugo. După masă, Iiugo citi mai multe versuri de-ale sale. inedite. F>aubert stătea într’un colţ şi fu atât de entuziasmat, încât, după obiceiul lui. se lovia cu palmele peste coapse şi murmura, tot mai tare: „Ceporc decâine !... Ce porc-de-câine !“ Asta erâ la Flaubert cea mai mare laudă.

Richepin posedăo mulţime de scrisori necunoscute, foarte interesante, dela Verlaine, cari toate vor fi publicate în memoriile lui. De cincizeci de ani, Richepin a colecţionat şi păstrează toate scrisorile pe cari le-a primit şi toate volumele cari i s’au trimis. N;a aruncat niciodată nimica la coş, căci totul îl interesează. Astfel în. afaiă de oameni celebri, a cunoscut şi de cei de cea mai proastă reputaţie, ţigani, vagabonzi, ţigănci, anarhişti şi chiar criminali ordinari, ca Lebiez şi Barre, ucigaşii unei precupcţe din Paris, cari i-au adresat lui ultimele lor scrisori. Are în colecţia lui şi versurile netipărite ale unui simplu caporal, care ar fi putut deveni un Verlaine înainte de Verlaine, dacă n'ar fi sfârşit fără vreme sub ghilotină.

Ba se poate spune ca, între prietenii lui Richppin. scriitorii şi poeţii sunt în minoritate. Fire independentă, n’a intrat niciodată în asociaţii, partide,—şi nici şcoala n’a putut s’o suporte. Numai în două rânduri — spune poetul—a stat în şcoale: doi ani la «Şcoala normală», unde l-a reţinut biblioteca de 60.000 de volume a şcoalei,— şi a doua oară Ia o şcoală de înot, unde erâ maestru de înotat.

Richepin mai vorbeşte şi de celebreleprânzuri ale „oamenilor cu cioc“ , care se numeau pe greceşte «sphenopogonii». Dintre aceştia făceau parte: editorul marelui ziar „Le Temps“ Adrien Hebrard. vestiţii medici profesori Pozzi şi Robin, pictorul Edouard Detaliile şi Sardou. Sardou, faimosul autor dramatic, erâ cel mai vorbăreţ om din câţi a cunoscut Richepin. Când sta la masă, Sardou vorbiâ şi mânca, iar când ridicâ paharul să bea, închidea cu mâna gura vecinului ca să nu-1 întrerupă.— Numele ciudat de „sphenopogoni" a intrigat mult timp lumea pariziană, care se interesă de această societate de oameni celebri,—dar nu ştia greceşte!

Richepin îşi permise odată gluma să strecoare în gravul .Le Temps", pe timpul tulburărilor din Balcani, ştirea că a isbuenit o revoluţie în sânul tribului .Sphenopogonilor din Macedonia», dar că revoluţia a fost înăbuşită la timp. Se poate închipui spaima lui Hebrard când citi depeşa aceasta în gazeta lui; căci editorul ziarului ,,Le Temps’' pricepiâ orice glumă, dar nu în chestii cari piiviau gazeta.

31