1 minute read
Un groaznic dar de nuntă ! 90. Bestia în om
— 185 de coroane, răspunse modista.
Ieşii în stradă şi respirai adânc de cinci ori. Apoi mă întorsei în prăvălie. încercarăm altă pălărie. — Aceasta e minunată, zisei. Se potriveşte cu ochii, cu gura, cu tenul şi cu părul tău; numai cu nasul nu prea; şi e de mare importanţă când se potriveşte o pălărie cu nasul. 0 persoană ceva mai cârnă, nu poate purtă orice fel de pălărie. — Cârnă ??!! zise nevastă-mea,— şi trecurăm la altă pălărie.
Advertisement
Am mai încercat optsprezece. Nici una nu se potrivea. Adică, e posibil ca să se fi potrivit ele toate, dar poate că nu adusesem femeeapotrivită pentru cele optsprezece pălării.
Ne aşezarăm ca să mai odihnim, — apoi începurăm din nou/
In cele din urmă cumpărarăm pălăria pe care o încercasem întâi, apoi plecarăm acasă, obosiţi şi rău dispuşi.
Când întoarserăm în strada principală, întâlnirăm pe Olga. Olga avea o pălărie întocmai la fel ti-mii.
cu a neves. — Ai văzut că persoana asta are aceeaşi pălărie ca şi mine ? zise nevastă-mea. — Adică, are oarecare asemănare,— răspunsei eu. — Nu, era întocmai la fel! Eu nu pot să port aceeaşi pălărie ca şi persoana asta! — Eu cunosc mulţi domni cari poartă pălării la fel cu a mea...
Opt ore pauză.
In ziua următoare nevastă-mea vându pălăria cea nouă domnişoarei dela brutăria de peste drum cu 15 coroane, plata în rate. Şi acuma vrea să-şi cumpere iar altă pălărie!
Am vorbit cu un comisionar sa vie cu noi; i-am promis 2 coroane pe oră, o cutie de ţigări şi 5 coroane pe de-asupra, dacă pălăria va fi mai ieftină de 45 de coroane.
Mai târziu, şi pălăria putea să fie dăruită nevestii-sale. Probabil chiar în luna următoare.
O, femeile !
SCÂNTEI
Variaţie. — Ce-i asta, Mariţo ? In fiecare seară găsesc câte un bărbat în bucătărie la d-ta, şi întotdeauna e un altul... — Păi, coniţă, eu nu sunt măritată, ca să fie mereu tot ăla...
Contraste
Exploratorul ştiinţelor naturii călărea pe un măgar prin munţii nepătrunşi. La o explorare, se plecă asupra unei prăpăstii şi se j prăbuşi în ea.
Măgarul îşi continuă tacticos drumul, fără să se emoţioneze.