2 minute read
Pumnalul lui Cesare Borgia I 102. Misterul Jiu-Jitsu-lui
15, cari erau foarte bine echipaţi şi călduros îmbrăcaţi, rămaseră cu cei patru europeni. Deşi toţi membrii expediţiei aveau dureri de cap violente, hotărâră să-şi părăsească adăpostul la miezul nopţii, mai ales că peştera, formată din blocuri mari de lavă, printre cari vântul suflă în voie, nu eră nicidecum aşa de comodă după cum speraseră ei. Aerul de afară şi mişcarea, făcură să le mai treacă durerea de cap. Temperatura foarte joasă, îi îndemnă să dea din picioare cu nădejde. Pe la ora 2 jum. pe o lună splendidă, erau cu toţii gata să pornească la ultima ascensiune.
La înălţimea de 4900 de metri, unul din europeni, care nu mai putea suportă frigul, fu nevoit să părăsească ascensiunea, care cu fiecare pas deveniâ tot mai grea. La vr'o 5200 de metri, un al doilea membru al expediţiei, covârşit de oboseală şi de crampe la inima, trebui să rămână de tovarăşi. însoţit de doi indigeni dintre cei mai în vârstă, se întoarse spre casă.
Advertisement
Acuma nu mai erau decât doi europeni: conducătorul expediţiei, Gillman şi Nusar. Ajunseră într'o văgăună prăpăstioasă, unde eră foarte greu de înaintat, mai ales că şi lumina lunei începeâ să slăbească şi nu le mai uşură alegerea drumului.
Totuşi merseră înainte, ţinânduse de stânci, şi pe la 5 jum. dimineaţa ajunseră la panta stâncoasă ’ ce duce drept la crater. Deoarece erau cu totul extenuaţi şi aveau nevoie neapărată de odihnă, se ghemuiră subt nişte stane, ca să se apere de vântul care Ie îngheţă măduva în oase. Aci aşteptară răsăritul soarelui.
Deşi se simţiau foarte slabi, voiră să-şi părăsească planul, şi rătăciră mai mult de două suri, ca să găsească un drum pe care să poată urcă.
Dimineaţa la 8 căzu şi cel din urmă din indigenii cari mai erau cu ei, cu totul extenuat şi incapabil de a mai face o mişcare. Gillman şi Nusar îl duseră puţin îndărăt şi-I lăsară la adăpostul unei stânci, ca să-l ia cu dânşii la reîntoarcere.
Acuma cei doi europeni erau cu totul singuri; îşi continuară drumul, dar cu toată energia lor, nu înaintau decât cu greu şi încet.
La fiecare pas, suprafaţa ceda sub picioarele lor şi nu găsiau nicidecum o cale pe care să ajungă la gheţarul în jurul căruia se învârtiau.
In cele din urmă găsiră un drum, şi deşi Nusar credea că i-a sosit ceasul din urmă, totuşi amândoi îşi adunară toate puterile, şi puţin înainte de ora 10 erau pe punctul cel mai înalt al marginei craterului.
Subt locul unde se aflau, se întindea pâlnia vastă a craterului Kibo, cu gheţurile lui sclipind în lumini albe şi albastre. Cât puteau să vadă cu ochii, marele continent african era învăluit în ceaţă umedă. Numai spre Nord se ridicau nori ca de opal; acolo se ridică al doilea din munţii uriaşi ai Africei: Kenia. (Kenia, alt muntevulcanic în Africa orientală engleză; 5200 metri).
